Tema si viziunea despre lume-Fântâna dintre plopi

Publicat in 1928, volumul „Hanul Ancuței” reprezintă pentru creația lui Mihail Sadoveanu
„capodopera de răscruce”, pentru că face trecerea spre epoca marilor cărți sadoveniene, dar este
si o sinteză a elementelor apărute in povestirile anterioare: „lumea țărănească, legenda,
oralitatea, natura, idilicul”.
Volumul are forma povestirii in ramă, deoarece cuprinde nouă narațiuni de sine
stătătoare într-o singură narațiune, prin procedeul inserției. Cele nouă au fost publicate mai întâi
între anii 1924-1925 în revista „Viața românească”, având personaje diferite, un alt povestitor,
precum și o acțiune proprie. Elementele comune în toate cele nouă opere sunt: locul de petrecere
și popas este hanul Ancuței, personajele sunt țărani moldoveni care au plăcerea vorbei, prezența
unor personaje comune, ritualul care se desfășoară la han este același în toate cele nouă povestiri.
„Fântâna dintre plopi” a patra narațiune din volum, este o povestire in ramă, deoarece
face parte dintr-o narațiune mai amplă. Există trei niveluri ale timpului narativ: timpul
povestirii, care evocă o toamnă aurie, timpul povestit, când se spun toate poveștile, și timpul
evocat, cel de pe vremea celeilalte Ancuțe. În povestirea cadru, se observă impresia de
atemporalitate: „într-o îndepărtată vreme, demult”. Spațiul este unul privilegiat, Hanul Ancuței
fiind un loc de petrecere și de popas, așezat la răscruce de drumuri. Valoarea simbolică a hanului
este aceea de centru al lumii, unde se întâlnesc diferite destine, zidurile reprezentând o graniță
între lumea realului și cea a povestirii.
Tehnica narațiunii este duplicarea instanței narative. „Fântâna dintre plopi” este o
narațiune subiectivizată, care urmărește un singur fapt epic. La începutul și la finalul povestirii
întâlnim un narator obiectiv, narațiunea fiind realizată la persoana a III-a. Subiectul povestirii
este realizat la persoana I, întru-cât avem un personaj narator care relatează ce se întâmplase în
urmă cu 25 de ani.
Titlul din punct de vedere morfologic este alcătuit din două substantive simple, comune,
„fântâna” și „plopi”, legate prin prepoziția „dintre”. Împreună acestea reprezintă locul de
întâlnire al celor doi îndrăgostiți. Din punct de vedere stilistic acesta reprezintă o metaforă,
indicându-ne că ceva tragic va avea loc. Fântâna reprezintă simbolul oglindirii prezentului în
trecut, iar cei patru plopi devin martorii eterni ai poveștii de iubire dintre cei doi.
Tema operei este iubirea tragică dinte Neculai Isac și Marga, o iubire ce lasă urme
adânci în sufletul protagonistului, Sadoveanu evidențiind concepția iubirii tipic țărănească.
Viziunea asupra lumii rezulta din imaginea lumii reprezentate in text si este prezenta in
doua planuri distincte: lumea hanului, o lume ideala, si lumea obișnuită, exterioară Hanului.
Incipitul fixează cadrul sau rama povestirii si ne oferă informații despre atmosferă,
ceremonial și ritual. Atmosfera plină de emoție plutește printre oamenii de la han „gospodarii și
cărăușii din Țara de Jos”. Ceremonialul se distinge prin lăutari, prin Ancuța care aprinde focul
și prin aluzia pe care o face comisul Ioniță. Ritualul este același în toate cele nouă povestiri.
Acțiunea este simplă, lineară, centrată pe un singur fir epic, urmând toate momentele
subiectului. În intrigă întâlnim prima secvență semnificativă în susținerea temei și viziunii
despre lume, întâlnirea dintre Neculai Isac și Marga. Personajul principal își amintește că la o
gârlă „arzând în soarele asfințitului”, printre niște țigani aflați la pescuit, întâlnește o „fetișcană
de optsprezece ani”, iar Hasanache, văzând interesul pentru fată, îl întrebă dacă el e neguțătorul
de vin poposit la han. După ce acesta a confirmat, bătrânul le-a dat cate o moneda de argint la
fiecare, iar protagonistul și-a continuat plimbarea mai departe, unde, la o fântână dintre patru
plopi, o zărește din nou pe frumoasa țigăncușă.
Cea de-a doua secvență semnificativă pentru tema și viziunea autorului o găsim in punctul
culminant, când Marga se sacrifică în numele iubirii. Aceasta îi salvă astfel viața lui Neculai
Isac, deoarece unchiul ei Hasanache, împreună cu frații acestuia, voiau sa îl omoare pentru a-i
fura banii. Marga ii supse lui Neculai de planul țiganilor, acesta apucând să fugă. Prins din urmă
de către țigani, acesta l-a omorât pe unul din ei dar s-a rănit și el, mai apoi strigând după ajutoare.
Odată ajuns la fântână, cu oamenii de la han, protagonistul găsește sânge proaspăt, semn că
Marga și-a găsit sfârșitul tragic.
Finalul se află în relație de simetrie cu incipitul. Ascultătorii rămăseseră „tăcuți si
mâhniți”. Personajul martor dorește să știe dacă fântâna mai există, însă moș Leonte îi spune că
„a fost distrusă ca toate ale lumii”. În plus, viziunea despre lume se construiește prin intermediul
personajului principal, propunând un erou exponențial, pe Neculai Isac, care si-a legat viața de
locurile de poveste din preajma hanului, denumite de el „locurile durerii”. El devine narator
homodiegetic, povestind ceva din propriul trecut.
În concluzie, povestirea „Fântâna dintre plopi” este o creație aparte a lui Mihail
Sadoveanu, o narațiune subiectivă de mică întindere care prezintă un fapt neobișnuit și respectă
un ritual al supunerii.