Eseu particularitățile de construcție a

textului Harap-Alb

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult apărut în 1877 în revista “Convorbiri
literale” scrisă de cel mai mare povestitor și unul dintre cei mai mari scriitori români este
o creație complexă care evidențiază originalitatea autorului Ion Creangă. 

O primă trăsătură care face posibilă încadrarea operei lui Creangă în specia literară
basm este chiar problematică acestuia ilustrată prin existența acțiunilor tipice: plecarea
de acasă, călătoria, probele depășite, victoria eroului, demascarea și pedepsirea
răufăcătorului, căsătoria și răsplata eroului. Totodată, se remarcă și clișeele
compoziționale specifice unui basm. Astfel, formula inițială din „Povestea lui Harap-Alb”,
„Amu cică era odată” are rolul de a introduce cititorul în lumea ficțiunii, o lume în care
totul este posibil, timpul și spațiul fiind nedeterminate. Formula mediană „Dumnezeu să
ne ierte, că cuvântul din poveste înainte mult mai este” apare de șapte ori pe parcursul
textului, marcând trecerea de la o etapă de viață a eroului la alta, dar are rolul și de a
stârni curiozitatea cititorului în legătură cu evenimentele ce urmează a fi prezentate.
Finalul basmului cult „Și a ținut veselia ani întregi, și mai ține încă [...] Cine se duce
acolo bea și mănâncă, iar pe la noi cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită
și rabdă” construiește opoziția dintre lumea ficțiunii, o lume ideală, numită prin adverbul
„acolo” și lumea reală în care banul crează diferențele dintre cei care „beau și mănâncă”
și cei care „se uită și rabdă” aceasta are rolul de a scoate cititorul din lumea basmului
aducânu-l din nou la realitate .

     O altă trăsătură a basmului cult identificată pe text este antropomorfizarea

fantasticului. Personajele fabuloase, supranaturale se comportă în general ca oamenii
și mai mult decât atât, au un comportament, gesturi, o psihologie, o mentalitate și un
limbaj care amintesc de o lume concretă, țărănească. Măria sa, Împăratul Roș „caută
prin așternut să vadă ce l-a pișcat, de i-a stricat somnul”, iar Harap-Alb se dovedește
„slab de înger și mai fricos decât o femeie” când se duce în Pădurea Cerbului.
Omenește se poartă și însoțitorii lui Harap-Alb:Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-
Lăți-Lungilă, care dincolo de aspectul grotesc, de monștrii dovedesc calități profund
umane, ca prietenia, generozitatea, altruismul. De asemenea, între Harap-Alb și Sfânta
Duminică ia naștere o relație de mamă fiu. Protagonistul vine la bătrânică în momente
când nu știe ce să facă , fapt care dovedește încrederea pe care o are în ea, aceasta îl
ajută de fiecare dată mai mult decât atât îi oferă liniștea și siguranța de mamă astfel
Harap-Alb poate dormi toată noapte chiar dacă este greu încercat. Pe de altă parte, pe
drum spre Verde Împărat fata Împăratului Roș și Harap-Alb se îndrăgostesc unul de
altul născându-se o flacără a iubiri.
Tema textului este una destul de clasică pentru un basm cult aceasta este constituită de
lupta dintre bine și rău . Opera are și un caracter de bildungsroman care este vizibilă
prin urmarire pe tot parcursul textului a maturizări protagonistului.

   O primă secvență prin care se remarcă tema textului este reprezentată de coborârea
în fântâna cu apă a lui Harap-Alb , apa având un simbol pozitiv din punct de vedere
religios marcând trecerea de la ceva rău și murdar la ceva sfânt dar de această dată
este chiar invers de la ceva frumos ,un fiul de crai, la ceva neimportant ,o slugă.
Naivitatea, inocența și mintea necoaptă a fiului de crai face acest schimb de roluri
posibil acesta fiind pecetluit cu un jurământ . În ciuda acestor lucruri are un impact
pozitiv asupra procesului de maturizare a protagonistului pregatindu-l din timp pentru
rolul de împărat. 

O altă secvență prin care se remarcă tema textului este reprezentată de finalul operei ,
demascarea răufăcătorului se întâmplă la palatul Împăratului Verde în momentul când
Sânul este demascat de către fata Împăratului Roș , atunci Spânul crezând că a fost
trădat de către Harap Alb îi taie capul , ca mai apoi să fi azvârlit de către calul acestuia,
protagonistul este readus la viață de către viitoarea împărăteasă, basmul terminându-se
cu căsătoria celor doi. Această secvență scoate în evidență sfârșitul procesului de
maturizare a protagonistului și trinufarea binelui prin eliminarea Spânului.

Un prim element de structură important al textului lui Creangă îl reprezintă conflictul

de natură exterioară dintre bine și rău. Această operă respectă tiparul narativ al
basmului, subiectul organizându-se în jurul conflictului dintre forțele binelui și cele ale
răului, binele ieșind în cele din urmă învingător. În acest fel personajele pot fi împărțite
în două categorii: fiul de crai, calul, Sfânta Duminică , crăiasa albinelor și cea a
furnicilor, personajele himerice, simbolizează binele, iar Spânul și Împăratul Roș
reprezintă răul. În „Povestea lui Harap-Alb” răul este unul necesar, deoarece Spânul are
și rol de formator pentru Harap-Alb, obligându-l să parcurgă mai multe probe care îl
ajută să se maturizeze. După ce a parcurs întregul drum al maturizării, eroul basmului
aduce victoria binelui și reușește să restabilească armonia lui.

Un al doilea element de structură se poate remarca prin prezența acțiunii. Un crai avea
trei fi , acesta este nevoit să trimită pe unul din ei la fratele său Împăratul Verde, toți trei
sunt supuși unui test de către tatăl lor, dar doar cel mic izbutește, pornind fiul cel mic la
drum din cauza naivității sale ajunge să fie sluga unui Spân. Ajunși la Împăratul Verde
Spânul îl supune pe Harap-Alb la trei probe , cea din urmă fiind aducerea fiicei
Împăratului Roșu , acesta la rândul lui îl supune la patru probe , probe de altfel
imposibile fără ajutorul tovarășilor lui de călătorie. Finalul este reprezentat de uciderea
Spânului și căsătoria lui Harap-Alb cu fata Împăratului Roș. 

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult remarcat prin acțiuni tipice , clișeie
compoziționale și umanizarea fantasticului. Tema textului reprezintă lupta dintre bine și
rău , basmul având și un caracter de bildungsroman remarcat prin urmărirea pe întreg
parcursul operei a maturizării eroului.