Mănăstirea Curtea de Argeș

Este o mănăstire ortodoxă din România, situată în orașul Curtea de Argeș, construită între 1515-1517
de Neagoe Basarab. Ansamblul cuprinde catedrala episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente
de arhitectură din Țara Românească. Catedrala este inclusă în Lista monumentelor istorice din România,

Dacă în 1857 complexul monastic era păstrat în întregime, două incendii din 1866 și 1867 au distrus
clădirile seminarului, respectiv locuințele, paraclisul și turnul de intrare. La inițiativa lui Carol I, biserica a
fost restaurată începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noüy, ceea ce a dus la
înlocuirea frescei originale cu o pictură nouă și la alte modificări radicale ale structurii interioare.

Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (între 1515-1517) pe locul vechii mitropolii (1359). La
trei ani după urcarea sa pe tronul Țării Românești, mai exact în 1515, Neagoe Basarab a început
construcția acestei mănăstiri. Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în
anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Național de
Artă din București. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 - 1886) de arhitectul
francez André Lecomte du Noüy, discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc, care i-a adus și unele modificări
care au diminuat valoarea istorică a monumentului.

Printre cele mai vechi așezări de care vorbește istoria noastră se numără și Curtea de Argeș cu
împrejurimile ei. În secolul al XIII-lea, cetatea Poenarilor, cu fortificațiile sale de piatră și puțul care o lega
direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri; pe la jumătatea
secolului următor, curtea Basarabilor și biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” sporesc și mai mult prestigiul
acestor locuri.

Deși nu se cunoaște data precisă când au apărut aici primele așezări, se știe că la jumătatea veacului al
XIV-lea era atestată deopotrivă existența unui scaun Domnesc și a unei însemnate organizări bisericești.
Astfel asociate, puterea statală și cea religioasă împodobesc valea Argeșului cu fapte de arme și locașuri
de închinare, care-i păstrează intactă funcția ei spirituală, chiar atunci când capitala se muta la
Târgoviște.

Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeșul
voievodal, de bună seamă că biserica înălțată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă
construcție de artă și arhitectură bisericească.
Simboluri și superstiții de care se ținea cont la construirea caselor din
lemn:

1. Arborele nu era tăiat niciodată din adâncul pădurii, din zonele întunecate „unde se
ascundeau spiritele rele”. Era tăiat pe lună plină și adus acasă doar în zilele
lucrătoare din săptămână în care nu se tinea post. Doar așa casa era protejată și
muncitorii aveau spor.
2. Arborii doborâți, ce urmau a fi folosiți la construcția casei, erau împodobiți înainte
pentru a aduce noroc și belșug.
3. Când scheletul casei era ridicat, se punea în zona cea mai înaltă a acoperișului un
brad tânăr îmbodobit. El avea rolul de a-i proteja de foc și trăznet, atât pe cei care
lucrau, cât și noua construcție. Este o tradiție păstrată și acum în satele din Bărăgan
și în Moldova.
4. Din primii arbori care se tăiau erau lăsate în pădure patru bucăți pentru foc, apă,
trăznet și Dumnezeu. Astfel sperau să îmbuneze spiritele și casa construită din acei
copaci să fie apărată de relele pomenite și de altele la care nu se gândeau.
5. Dacă vreun arbore era atins de trăznet nu era folosit sub nicio formă la construcția
caselor.

Cele mai întâlnite simboluri ale arhitecturii populare

Încă din timpul construcției erau încrustate în lemn diverse simboluri ce aveau rolul de a
proteja muncitorii, casa și pe viitorii locuitori. Sursele de inspirație erau natura
înconjurătoare, activitățile zilnice și astrele boltei cerești. Fiecărui element i se atribuia un
rol de protecție și era sculptat cu credința că vor fi mai apărați de relele lumii. Iată câteva
dintre aceste simboluri și semnificația lor:

 funia răsucită – simbolizează infinitul, legătura dintre cer și pământ, viața cu binele
și răul ce merg împreună
 soarele – reprezintă viața și are mai multe reprezentări: cerc, stea, un chip rotund
 colacul – aduce belșug în casă
 arborele vieții – viața fără sfârșit, viața fără de moarte, dar și verticalitatea
 bradul – viața, verticalitatea
 șarpele – păzitorul gospodăriei (șarpele casei)
 dintele de lup – apărător împotriva farmecelor
 capul de cal – mareție, paznic împotriva spiritelor rele (era sculptat la capetele
grinzilor acoperișului de la colțurile caselor)
 cocoșul – hărnicie, măndrie; speranță, deoarece cântatul lui alungă întunericul
asociat cu relele
 păunul – frumusețea vieții
 stâlpul vieții – legătura dintre cer și pământ, aspirația către divinitate (sursa de
inspirație a lui Brâncuși pentru Coloana Infinitului)
 coarne de berbec – curaj, virilitate, fertilitate
 triunghiul – sfânta Treime
 crucea - credinta