1

Prezentarea
monumentului

1.1. Datarea
Conf. Univ. Dr. Ecaterina Cincheza-Buculei*
1.2. Arhitectura

1.3. Pictura

1.4. Ctitorii

* Institutul de Istoria Artei al Academiei Române; Universitatea Națională de Arte

B
iserica rupestră de la Corbii de Piatră, cunoscută din
documente ca biserică de mănăstire, a fost săpată
într-un masiv pietros nu departe de Câmpulung și
Curtea de Argeș, primele reședințe ale voievozilor români, și își
leagă istoria de începuturile Țării Românești, fiind o prețioasă
mărturie a acestei perioade. Problemele principale pe care
monumentul le ridică, în etapa actuală de cercetare, privesc
datarea, explicarea planului mai special de navă unică cu două
abside la răsărit și reconstituirea programului iconografic.
 CORBII DE PIATRĂ - Studiu Interdisciplinar
1.1. Datarea
Lipsa documentelor mai timpurii sau a vreunei inscripții face
aproape imposibilă stabilirea unei date certe a ctitoririi bisericii.
O încadrare în timp sau rezolvarea problemelor pe care acea-
sta le ridică nu se poate realiza decât prin completarea datelor
istorice cu cercetarea riguroasă a frescelor. Dar, greutățile ine-
rente ale unei astfel de abordări, pictura fiind grav deteriorată,
a dus la formularea unor diferite și variate concluzii în ceea ce
privește data executării ansamblului mural. Astfel, picturile au
fost datate în secolul al XIV-lea1, „mai târziu”2, la sfârşitul vea-
cului al XIII-lea sau la începutul celui de al XIV-lea3, în secolul
al XVI-lea4.
Tradiţia, luată în calcul de Carmen Laura Dumitrescu în pri-
mul ei studiu dar la care a renunţat ulterior, leagă întemeierea
bisericii de la Corbi de domnia primului Basarab (1310-1352)5,
a cărui reşedinţă domnească era Câmpulungul, pomelnicul
mănăstirii numindu-l în calitate de ctitor, alături de Neagoe
Voievod, Radu Voievod, Ruxandra Doamna și Despina Doam-
na. Chiar dacă inițiativa săpării în piatră a bisericii se poate
atribui unor călugări stabiliți aici, meritul decorării ei cu fresce,
afirmă autoarea, îi revine cu certitudine voievodului6. Într-un
alt studiu mai recent, pe baza analizei stilistice a picturilor, C. L.
Dumitrescu datează ansamblul mural de la Corbi fie la sfârşitul
veacului al XIII-lea, fie la începutul celui următor, dar îi schimbă
lăcașului statutul inițial de biserică de mănăstire, iar din dorinţa
de a găsi şi argumente istorice pentru datarea la sfârșitul seco-
lului al XIII-lea, leagă începuturile monumentului de momentul
„descălecării” lui Radul Negru, septembrie 1289 - august 1290. În
felul acesta propune și o soluție pentru planul atât de special al
bisericii, căci, presupune autoarea, venit din Transilvania însoţit
de o populaţie civilă mixtă alcătuită din români şi saxoni, Radul
Negru fusese nevoit să țină seama de nevoile acestei populaţii ce
trebuia să convieţuiască împreună, fiind de confesiuni diferite:
ortodoxă şi catolică, populație care nu avusese timpul şi mijloa-
cele de a construi două lăcașuri, și pentru care o biserică cu două
altare putea servi cultului fiecăreia dintre confesiuni. Aşadar,
tipul cu două abside de la Corbi ar fi rezultatul consacrării bi-
sericii a doi sfinţi diferiţi corespunzători celor două confesiuni:
Maica Domnului – respectiv Adormirea Maicii Domnului pen-
tru ortodocşi – şi Sf. Petru, ca legătură cu scaunul apostolic de la
Roma, pentru catolici7. Împreună cu Radu Negrul, ar fi venit în
Ţara Românească și meşterii constructori ai bisericii rupestre, de
formaţie occidentală, cunoscători ai arhitecturii cisterciene, prin
apropiata, din punct de vedere geografic, mănăstire cisterciană
de la Cârţa8. Faptul că bolta naosului nu este rotunjită ci a fost
cioplită în două suprafețe ce se îmbină în unghi, nișele plate din
12
naos terminate în arce semicirculare sau profilul dreptunghiu-
lar al nervurilor arcelor absidelor sunt trăsaturi ale arhitecturii
care nu ne permit totuși să le considerăm o îmbinare de forme
gotice și romanice care să justifice existența unui șantier cister-
cian la Corbi. Forma bisericii și detaliile decorative sunt proprii
arhitecturii rupestre orientale și nu pot fi datate prin analogii
cu arta specifică Occidentului secolului al XIII-lea, așa cum nu
poate fi coborât în timp nici actul ctitoririi monumentului, de
vreme ce teoria „descălecatului” lui Radu Negrul, controversată
de-a lungul timpului, a fost combătută de cei mai mulți istorici
cu argumente solide9.
Daniel Barbu, fără să ţină seama de rezultatele la care a ajuns
Carmen Laura Dumitrescu, socotind că pictura este mult prea
degradată ca să poată fi studiată, afirmă că „pe baza unei strân-
se lecturi a documentelor disponibile privitoare la acest locaş”,
a „dedus cu certitudine anul întemeierii:1505/06, potrivit unei
inscripţii încă accesibile la 1840”, iar pe cel al pictării perioa-
da dintre 1522-1526, ctitorirea ansamblului mural atribuind-o
monahiei Magdalina ajutată de Radu de la Afumaţi. Autorul
socotește că pictura a fost realizată sub influența școlii vene-
to-creatane „cu sprijinul meşterilor şantierului domnesc de la
Argeş”, devenind astfel „reflex al atelierului aulic de la Argeş,
condus de zugravul Dobromir”10. Este clar faptul că Daniel Bar-
bu se bazează numai pe documentele istorice existente din se-
colul al XVI-lea, şi o socoteşte ctitor pe Muşa, soţia comisului
Hamza, ea stăpânind la 1503 satele Corbii de Piatră şi Mălureni11.
Între anii 1503 şi 1506 Mușa s-a călugărit la mănăstirea Valea sub
numele de Magdalina, fiind astfel pomenită într-un document
din 1506 prin care Radu cel Mare făcea o danie mănăstirii Valea
„unde trăiesc călugăriţele” şi „pe care a ridicat-o, a înnoit-o şi a
întărit-o monahia Magdalina”12. Din timpul domniei lui Neagoe
Basarab, anul 1512, 23 iunie și septembrie 27, datează alte două
documente prin care monahia Magdalina este atestată ctitor la
mănăstirea Corbii de Piatră, pe care o reface, fiind părăsită la
acea dată, şi o înzestrează cu mai multe danii, ca apoi să o închine
lui Neagoe Basarab, ca „mănăstirea să fie domnească”13. În 1515
mănăstirea de la Corbi este pomenită într-un document tot de
la Neagoe Basarab ca mănăstire de călugări, obştea de călugăriţe
fiind, se pare, mutată la mănăstirea Cornet14. În 1517 Neagoe
Basarab îşi arogă demnitatea de „ctitor următor” al mănăstirii
Corbii de Piatră cu „hramul împărătesc și lăcaș al sfintei, prea-
curatei, preabinecuvântatei stăpânei noastre născătoare de Du-
mnezeu și pururea fecioară Maria, a ei Adormire”, prin dania
de 700 asprii anual în ziua de Sf. Petru, cerând în schimb să i
se facă paraclis şi liturghie o dată pe săptămână cât va fi în viaţă
 Prezentarea monumentului

şi o dată pe an după moarte15. Monahia Magdalina mai este
pomenită într-un document din 151916 dat de Neagoe Basarab şi
în 1526, în două documente de la Radu de la Afumaţi17.
În ceea ce ne privește socotim că datele de care dispunem
privind istoria, tradiția și stilul picturilor îl indică pe Basarab I
ca pe un posibil ctitor al bisericii mănăstirii de la Corbi18. Aceas­
ta nu exclude faptul ca o comunitate de călugări să se fi stabi-
lit aici mai înainte, satul Corbi întemeindu-se, mai târziu, în
preajma acestei aşezării monastice. Amenajări ale unor peșteri
locuite de călugări se mai pot vedea și astăzi pe malul opus al
Râului Doamnei, la Muchea Mare, în locul ce-și mai păstrează
toponimicul „la chilii”. De altfel, o mănăstire se întemeia adesea
după ce o comunitate se aduna în jurul unor monahi aflați deja
în sihăstrie19. Prima atestare documentară a satului datează abia
din 1456, ca posesiune a jupanului Mogoş20, cu mult înainte ca
Mușa/Magdalina să fie pomenită în documente. Stilul frescelor
face însă imposibilă datarea lor în secolul al XVI-lea. Nu există
nicio legătură între acestea şi şcoala veneto-cretană, după cum
susține D. Barbu, toate documentele referitoare la monahia Ma-
gdalina referindu-se la o etapă ulterioară întemeierii mănăstirii
care, după tradiţie și după cum rezultă din documente, a fost
iniţial mănăstire de călugări. În anul 1809 biserica mănăstirii
va fi transformată în biserică de mir, acum și cu hramul Sf.
Apostoli Petru şi Pavel, pentru nevoile unor emigranţi ardeleni
refugiaţi la sud de Carpaţi şi stabiliţi în preajma mănăstirii, la
Jghiaburi21.

1.2. Arhitectura

Biserica este alcătuită dintr-un naos dreptunghiular și destul de

larg (cca. 7,60 m. x 6,10 m.) și două abside în formă de potcoavă
la răsărit, adânci de câte aproximativ 2,50 m. fiecare, ușor orien-
tate spre sud și spre nord, despărțite inițial printr-un perete de
piatră gros. Nivelul de călcare al altarului este ridicat cu două
trepte față de navă. La un moment dat, posibil în secolul al XIX-
lea când a fost schimbată destinația bisericii, zidul despărțitor a
fost suprimat păstrându-se din el numai o parte cubică care a fost
transformată în masa altarului astfel unificat22 (fig. 1.1, fig. 1.4).
Tot atunci au avut de suferit și arcele supralărgite dinspre naos
care au fost unite artificial prin spargere. Ele sunt prevăzute
0 0,5 1 1,5 2 3 4 5m

Fig. 1.1. Corbii de Piatră, plan (Ioana Olteanu)

12 13 14 15 16 17

11 18

10 22
9 8 7 19 20 21

1 2 28 27 26 25 24 23
4 5 6

0 0,5 1 1,5 2 3 4 5m 0 0,5 1 1,5 2 3 4 5m

Fig. 1.2. Corbii de Piatră, secțiune longitudinală, sud (Ioana Olteanu): Fig. 1.3. Corbii de Piatră, secțiune longitudinală, nord (Ioana Olteanu):
1.Maica Domnului pe tron cu Iisus în brațe,între arhangheli, 15. Intrarea în Ierusalim (?), 16. Răstignirea, 17. Coborârea la iad/
2. Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie cel Mare, 3. Sacrificiul lui Anastasis, 18. Deisis - Maica Domnului, 19. ?, 20. Coborârea de pe
Avraam, 4. Arhanghelul Mihail, 5. Sf. Militari, 6. Tabloul votiv, cruce (?), 21. Mironosițele la mormânt (?), 22. Buna Vestire –
7. Învierea lui Lazăr, 8. Întâmpinarea Domnului, 9. Nașterea, Arhanghelul Gavriil, 23. Iisus pe tron sau Amnos între arhan­gheli,
10. Buna Vestire - Maica Domnului, 11. Deisis – Ioan Botezătorul, 24. Sf. Ierarh, 25. Sf. Ioan Botezătorul, Sfânt (?), 26. ( ?), 27. ( ?),
12. Înălțarea, 13. Schimbarea la Față, 14. Botezul 28. Coborârea Sfântului Duh
13
 CORBII DE PIATRĂ - Studiu Interdisciplinar

Fig. 1.4. Peretele dintre absidele de răsărit (foto E.C.-B.) Fig. 1.5. Nervuri arc absida de S-E (foto E.C.-B.)

Fig. 1.7. Absida de N-E (foto I.O.)

14
 Prezentarea monumentului

cu câte trei nervuri cu profile dreptunghiulare decorate în

frescă (fig. 1.5). Din peretele de răsărit al fiecărei abside
au fost cioplite câte două mese, dintr-o singură bucată, o
parte mai îngustă ce servea probabil slujbei proscomidiei
și cealaltă mai largă ca altar23 (fig. 1.6, fig. 1.7). În grosimea
meselor, spre absidă, s-au săpat suprafețe rectangulare care
au creat câmpuri, înscrise în rame de piatră ușor rotunjite,
ce au fost decorate cu motive geometrice pictate. Ceea ce
a fost socotit „o umivalniță” în masa din absida sudică, și
folosită ca argument pentru aparteneța acesteia cultului or-
todox, spre deosebire de absida de la nord dedicată cultului
catolic, de către C. L. Dumitrescu24, este o intervenție târzie,
posibil din aceeași perioadă în care a avut loc suprimarea
peretelui ce despărțea cele două abside.
Naosul se încheie în partea superioară cu o boltă în arc
frânt, la răsărit, deasupra deschiderilor absidelor formându-
se astfel un timpan. Pereții de nord și sud au fost decorați
cu câte patru arcade înalte, ce delimitează suprafețele astfel
create oferindu-le aspectul unor nișe plate (fig. 1.2, fig. 1.3,
fig. 1.8). Acest tip de nișe sunt caracteristice arhitecturii ru-
pestre și le regăsim aproape peste tot, în Cappadocia, Ita-
lia sau pe valea Lomului. La sud, cea de a doua nișă a fost

Fig. 1. 6. Absida de S-E (foto E.C.-B.)

Fig. 1.8. Vedere din naos spre altar (foto I.O.)

15
 CORBII DE PIATRĂ - Studiu Interdisciplinar
străpunsă de o fereastră pătrată, iar în cea dinspre vest a fost
tăiată o ușă, ambele deschideri pentru a se face comunicarea cu
noul pronaos săpat pe latura sudică a bisericii în 1814.
În 1819, după cum consemnează o inscripţie pictată, se
adaugă tâmpla de zid, opera unui meșter Ștefan. În 1887 se
prăbuşeşte şi este refăcut peretele de vest, care iniţial avea o uşă
şi două ferestre mici25. În prezent biserica şi-a recăpătat statutul
de mănăstire de călugări.
Rămâne întrebarea de ce biserica de la Corbii de Piatră a
fost construită cu două abisde. Tipul de biserici cu două abside
aparţine frecvent bisericilor cu două nave, fiecărei nave core-
spunzându-i o absidă, răspândite în Cappadocia sau sudul Ita-
liei, după cum am arătat. S-au făcut deja analogii cu lăcașurile
din aceste zone și în special cu biserica Sf. Procopie de la Fasano,
secolul al XI-lea, dar şi la aceasta apare o diferenţă majoră față
de Corbi, şi anume cele două abside nu sunt despărţite printr-
un perete26. Biserici de zid cu o navă unică şi două abside au fost
semnalate în sudul Greciei şi în insulele din Marea Egee. Pa-
nayotidis Vocotopoulos socoteşte că cele două abside se explică
prin dedicarea bisericii a doi sfinţi diferiţi, originea aflându-se
în bisericile orientale cu două nave şi două abside dedicate mai
multor sfinţi, fenomen extins, după cruciada din 1205, în teri-
toriul grec aflat acum sub dominaţia „occidentală şi veneţiană”,
acolo unde o populaţie mixtă era nevoită să convieţuiască
împreună fiind de confesiuni diferite: oriental-ortodoxă şi ro-
mano-catolică. Astfel fiecare altar era consacrat unei confesiuni
şi Liturghia se desfăşura separat pentru fiecare în parte27. După
cum s-a văzut din documentele existente, pentru biserca de la
Corbi nu avem niciun indiciu care să sugereze existența a două
hramuri, consemnarea sfinților Petru și Pavel ca patroni ai bi-
sericii fiind târzie, aceștia neregăsindu-se nici în iconografie
ca ocrotitori speciali ai bisericii28. Pe de altă parte, Konstantin
Kalokyris, punând întreaga decorație murală a bisericilor din
Creta sub semnul reacției locuitorilor ei împotriva venețienilor
ocupanți, deci a Bisericii catolice, afirmă că „incontestabil,
picturile murale erau mijlocul de expresie prin care conștiința
16
națională a fost susținută și hrănită”29, împrejurări în care e greu
de crezut că cele două confesiuni ar fi putut conviețui în aceeași
biserică. Același fenomen, în condiții asemănătoare, îl întâlnim
și în ctitoriile românești din Transilvania secolelor XIV-XV30.
Sinodul de la Buda din 1279 stabilise chiar pedepse pentru ca-
tolicii care ar fi intrat în bisericile „schismaticilor” ortodocși31,
iar cronicile și documentele vremii vorbesc despre deosebirea
de credință dintre catolicul Carol Robert și „schismaticul”/
ortodoxul Basarab I32. Așadar, în aceste condiții, nu putea fi
posibilă, împărțirea unui lăcaș de cult între cele două confesiuni
nici în Transilvania, nici la Corbii de Piatră. Această teorie a
fost combătută și de D. Barbu care, nefondat însă, consideră că
cele două abside „serveau pentru două rituri, bizantin și latin,
ale aceleiași confesiuni, cea romano-catolică”, deși recunoaște
absența informațiilor documentare sau a mărturiilor arheologi-
ce „despre existența în Transilvania la sfârșitul secolului al XIII-
lea a unor creștini de rit oriental uniți cu Roma”33.
O explicație a bisericilor duble cu două abside îi aparține lui
Ch. Delvoye și a fost pusă în legătură cu funcția lor diferită, și
aplicată planului bazilicii cu două abside de la Pitzunda, Geor-
gia, din a doua jumătate a secolului al VI-lea, în care o navă
şi un altar servea pentru desfăşurarea Liturghiei, iar cealaltă ca
baptisteriu34.
Evident nu este cazul bisericii de la Corbii de Piatră, dar fe-
nomenul e semnificativ pentru înțelegerea funcției duble a unui
lăcaș de cult, ceea ce ar putea fi aplicat și la Corbi, aici însă, fiind
vorba de o biserică de mănăstire şi de plan preluat, funcția dublă
a putut fi liturgică și funerară. Această ipoteză este susţinută, de
altfel, şi de latura eshatologică a programului iconografic. Un ar-
gument ar mai putea fi preocuparea „ctitorului următor”, Neagoe
Basarab, pentru grija de care a dat dovadă organizându-și sluj-
bele de parastas la mănăstirea de la Corbi încă din timpul vieții,
deși nu urma să fie îngropat aici, ca și pe cele ale „sfîntrăposaților
ctitori, ce au fost mai înainte”35. Exemple de biserici duble, etaja-
te însă, în care una dintre cele două avea rol funerar se găsesc în
spaţiul balcanic, de exemplu la Backovo36 sau Boiana37.
 Fig. 1.9. Absida de S-E, Maica Domnului pe tron cu Iisus în brațe, între arhangheli (foto E.C.-B.)

17
Fig. 1.10. Absida de S-E, Iisus copil, detaliu (foto E.C.-B.)

18

1.3. Pictura
Pictura se păstrează fragmentar şi într-o stare avansată de degra-
dare, o analiză stilistică și iconografică fiind foarte anevoioasă
dar nu imposibilă. Astfel, din fragmentele ce se mai citesc în
cele două abside estice, rezultă că în cea dinspre sud-est, central,
a fost pictată Maica Domnului pe tron cu Iisus în braţe, Pruncul
binecuvântând şi ţinând cu o mână un rotulus strâns (fig. 1.9,
fig. 1.10). Chipurile lor sunt distruse. Speteaza tronului este
joasă și ușor arcuită. Este de culoare ocru cu elemente decorati-
ve simple care formează casetoane pe laturile din față a părților
lui laterale. Fecioara stă pe o pernă ovală roșie. Veșmântul ei
este de purpură violet iar al Pruncului de un roșu cinabru. Doi
arhangheli monumentali cu aripi ample ocru spre exterior și gri
albăstrui penajul dinspre interior, înveșmântați în loros impe-
rial bogat ormanentat cu perle, străjuiesc grupul central fiind
ușor aplecați spre el, în poziție de adorare (fig. 1.11). Se ghicește
numai conturul capetelor. În partea dreaptă a tronului se mai
vede, fragmentar, un ierarh, parțial distrus o dată cu suprimarea
peretelui despărțitor al absidelor38, iar în stânga alți doi ierahi
(fig. 1.12). La aceștia se mai observă trăsături ale portretelor care
îi pot identifica cu Sf. Vasile cel Mare, pe cel cu barbă neagră
lungă ascuțită, şi cu Grigorie cel Mare, pe cel cu barbă albă lată,
ceea ce face posibilă presupunerea că la nord a fost pictat Sf.
Ioan Gură de Aur. Sf. Grigorie ține cu ambele mâini un rotulus
desfăcut pe care se mai văd urmele unei inscripții ilizibile, cu
siguranță un fragment de text liturgic, scris în limba greacă. Un
asemenea rotulus e posibil să fi avut în mâini și Sf. Vasile cel
Mare. Sfinții ierarhi sunt ușor înclinați spre Maica Domnului și
sunt înveşmântaţi cu feloane polistavrion cu cruci mari negre pe
fond alb, cu bederniță și epitrahil ocru deschis, ambele decorate
cu romburi în care sunt înscrise flori cu patru petale stilizate
geometric. Compoziția ocupă practic toată absida și se încheie
chiar deasupra meselor liturgice. Părțile superioare al ambelor
abside nu mai păstrează nimic din decorație, dar suprafețele re-
spective sunt prea mici pentru ca aici să fi avut loc o scenă39.
Așa cum s-a mai spus au fost unite într-un singur registru două
teme specifice absidei altarului40, imaginea Maicii Domnului a
Întrupării adorate de arhangheli cu reprezentarea sfinților ie-
rarhi, ilustrare a tainei Întrupării și a rolului activ al ierarhilor în
desfășurarea Liturghiei, aluzie la jertfa euharistică.
În absida dinspre nord, pictura este mult mai deteriorată ceea
ce a dus inevitabil la identificări ipotetice: Iisus al Milelor după
I. D. Ştefănescu care a presupus existența aici a trei siluete41, sau
Iisus pe tron adorat de îngeri, scenă interpretată de C. L. Dumi-
trescu ca o reprezentare a Gloriei divine exaltată de arhangheli
și fără conținut dogmatic, o figurare a Pantocratorului, aseme-
Prezentarea monumentului
nea lui Iisus din Deisis-ul de deasupra absidelor, adică realiza-
rea unui ”pleonasm iconografic”42. D. Barbu, în mod neașteptat,
afirmă că se mai văd două registre și anume în registrul superior
Iisus Hristos pe tron „ca împărat asistat de puterile îngerești”,
iar în registrul inferior o „teorie” de ierarhi, așadar o ilustrare a
așezării acoperământului discului, când se rostește Psalmul 92
(„Domnul a împărățit...”), rugăciune fixată în cult în timpul sluj-
bei proscomidiei în al treilea sfert al secolului al XIV-lea, ceea
ce face posibilă, în opinia autorului, datarea picturii în secolele
XV-XVI și atribuirea ei surselor veneto-cretane43.
În realitate pictura urmează aceeași schemă iconografică ca
în absida de la sud-est, și se desfășoară pe un singur registru.
Fragmentele păstrate sunt însă prea mici pentru o identificare
certă. Prezenţa clară a doi ierarhi, perceptibili numai prin câteva
fragmente de veşmânt – epitrahil şi epigonaţiul - spre nord, şi a
unui diacon spre sud, alături de doi arhangheli monumentali
înveșmântați tot în loros imperial ca și cei din absida pereche
dar mult mai degradați, presupun ilustrarea unui ritual liturgic,
fără legătură cu slujba proscomidiei, sau cu un alt moment de
exaltare a gloriei lui Hristos. Nu se pot distinge urme de culoare
care să fie din veșmântul lui Hristos (fig. 1.7, fig. 1.4). Numai
câteva tușe mici de ocru și o formă, ciudată tot ocru, fac posibilă
presupunerea pictării aici a unui tron, dar și a unui baldachin
sub care putea să fie reprezentat altarul cu Amnos-ul, prezența
ierarhilor și a unui diacon sugerând participarea lor la ritualul
Melismos-ului. Teofaniile absidale cu Hristos pe tron, în glorie
sunt mult prea timpurii și au fost înlocuite în timp cu imagi-
nea Maicii Domnului adorate de îngeri și sfinți ca teofanie a
Întrupării44. Le mai întâlnim în Cappadocia dar în alt con­text45.
Pictat bust în absidă, Hristos apare mai ales în biserici mici
provinciale fără cupolă, cu o iconografie mai arhaică, în sudul
Greciei sau Creta. La Agios Nicolaos din Kampia, Beoția, Panto-
cratorul bust ocupă singur conca absidei46 ca și în Creta, la Kar-
daki (sec. XIII)47, la Alepochori, Sotiras (1260-1280) și Agios Ni-
colaos din Geraki (sfârșitul secolului al XIII-lea) este însoțit de
arhangheli dar peste tot este nelipsit registru cu ierarhi săvârșind
ritualul Melismos-ului48. Dacă la Corbi a foat pictat Hristos pe
tron, asistăm la aceeași comprimare a registrelor ca în absida
sudică dar cu trimitere la Liturghie, Pantocratorul fiind pomenit
în rugăciunea tainică a preotului din timpul cântării heruvimi-
ce ca „Împărat al slavei”, rugăciune care trimite la întrupare și
jertfă: „... Te-ai făcut om, și Arhiereu al nostru... și, ca un Stăpân
a toate, ne-ai dat slujba sfântă a acestei jertfe liturgice și fără de
sânge; că singur Tu, Doamne Dumnezeul nostru, stăpânești cele
cerești și cele pământești, Care Te porți pe scaunul heruvimilor,
19
 Fig. 1.11. Absida de S-E, Arhanghel (foto E.C.-B.)
20

Domnul serafimilor și Împăratul lui Israel...”49.
Cel despre care se poate spune că preia rolul Pantocratorului
din cupolă este Hristos din Deisis, pictat pe timpanul de est, cen­
tral, dominând astfel tot naosul. Figurat bust, supradimensionat
în raport cu spațiul și personajele care îl însoțesc, El poartă în
mâini Evanghelia pe care au fost scrise în limba greacă cuvintele
din Ioan 8.12: „Eu sunt Lumina lumii, cine îmi urmează mie
nu va trăi în întuneric”, în timp ce binecuvântează cu mâna
dreaptă. Maria şi Ioan sunt figuri întregi. C. L. Dumitrescu
interpretează această imagine ca pe o „viziune teofanică a gloriei
cereşti a lui Iisus”. Deisis-ul, sub semnul căreia sunt unite ambele
abside, este o temă răspândită în secolul al XII-lea şi al XIII-
lea în absidele altarelor din mediile monastice din Cappadocia,
Italia, Georgia, sau în biserici din Grecia/Creta având un vădit
caracter eshatologic dar și liturgic50 și este caracteristică spațiilor
funerare. În acest scop presupunem că a fost folosită tema în
biserica mănăstirii de la Corbii de Piatră. Buna Vestire cu
arhanghelul Gavriil pictat spre nord, dar în mare parte distrus
şi Fecioara în picioare spre sud, urmează o compoziţie mai
arhaică, specific orientală. La auzul cuvintelor arhanghelului
Fecioara se ridică într-o atitudine respectuoasă comandată de
ceremonialul bizantin specifică idealului grec, aşa cum apare în
cele două exemple din arta bizantină semnalate de G. Millet:
Paris.gr.510 şi în Cappadocia, la Toqale51. În spatele Fecioarei
se vede o arhitectură masivă cu acoperiș în două ape și două
coloane care sugerează bazilica din Nazaret, detaliu iconografic
arhaic care s-a pierdut în secolele IX-XI dar la care vor reveni
pictorii veacurilor XII-XIV52. Sacrificiul lui Avraam este pictat
în dreptul absidei de Sud-Est. Compoziţia este structurată pe
verticală. Avraam este aplecat pregătindu-se să-şi înjunghie fiul
pe care îl ţine cu braţul stâng, în timp ce priveşte în sus spre
îngerul ce coboară spre el. Îngerul are nimbul decorat cu perle.
(fig. 1.13, fig. 1.14).
În naos (fig. 1.2), jumătatea de sud a bolţii şi peretele adiacent
au primit scene din Ciclul Marilor Sărbători. Primul registru, în
care compozițiile se desfășoară în friză, cuprinde: Înălţarea (Η
AΝΑΣΤΑΣΗΣ) cu Iisus în dublu medalion rotund susținut de
doi îngeri, în partea superioară a compoziției, și Fecioara orantă
între doi îngeri și apostoli în partea inferioară (fig. 1.15); Schim-
barea la Faţă ([Η ΜΕΤΑΜ]ΟΡΦΟΣΗΣ), cu Iisus în mandor­
lă ovală din care ies mănunchiuri de raze, între Ilie și Moise,
cei trei apostoli fiind căzuți la pământ după modelul bizan-
tin în care Petru vorbește, Iacob privește în sus peste umăr și
Ioan cade cu fața în jos53 (fig. 1.16); Botezul, scenă pe jumătate
pierdută, dar în care pot fi urmărite mai multe detalii arhaice,
întâlnite în pictura bizantină din secolele XIII și XIV: Iisus nud
şi în poziţie drept, personificarea Iordanului, cărămida pe care
Prezentarea monumentului
stă cu picioarele Iisus, David cu un sul desfăcut în mână pe care
a fost scris un text în grecește în cea mai mare parte șters și Isaia
cu barbă lungă albă, binecuvântând, în spatele Botezătorului54.
Registrul inferior cuprinde, de la est spre vest: Naşterea lui Iisus55,
Întâmpinarea Domnului și Învierea lui Lazăr. În scena Nașterii
(fig. 1.17), Maria stă în faţa lui Iosif aflat la stânga, privind înain-
te, cu braţele pe lângă corp, pentru a arăta că a născut fără du-
reri, după ordinea din compoziţiile cappadociene, tip comun
Bizanţului şi Occidentului, dar mai răspândit în Italia/Athos.
Iosif cu capul sprijinit în mâna stângă și cu dreapta pe genun-
chi privește gânditor drept înainte (fig. 1.18, fig. 1.19). În spatele
Mariei se desfășoară baia Pruncului. Copilul este ținut în brațe
de una dintre femei și este ușor înclinat spre vasul cu apă în
care își întinde mâna, în timp ce cealaltă toarnă apa dintr-un
vas cu două toarte. Alături, doi păstori stau de vorbă privind
în sus. Cel tânăr, cu o căciulă țuguiată pe cap, arată cu mâna în
sus (fig. 1.20, fig. 1.21). În colțul drept al scenei îngerul se arată
păstorului care cântă la fluier aşezat ca în Cappadocia, cu pi-
cioarele încrucișate și ciorapi negrii, cu fluierul despărţit uşor
de buze, motiv oriental care a căpătat supleţea elenistică, a fost
abandonat în secolul al XII-lea de Bizanţ pentru a fi preluat iar
din secolul al XIV-lea56 (fig. 1.22). În centrul compoziției este
plasată ieslea cu Pruncul culcat spre care se îndreaptă cei trei
magi cu daruri. Se mai vede primul, bătrân ținând în mâini un
chivot împodobit cu perle. Catapeteasma nouă taie scena în
dreptul magilor, ceilalți doi rămânând în spatele ei. Urmează În-
tâmpinarea Domnului (fig. 1.23). Centrul compoziției este mar-
cat de altarul acoperit cu un baldachin de formă geometrică. Pe
masa altarului se află Evanghelia închisă și decorată cu perle.
În dreapta, Maria este urmată de Iosif ce duce colivia cu cei doi
porumbei de jertfă (fig. 1.24). Copilul se află deja în brațele lui
Simeon și întinde mâinile spre mama Lui (fig. 1.25). În spatele
lui Simeon apare profetesa Ana cu un sul desfăcut pe care tex-
tul este scris cu litere mari, în grecește ca pe toate celelate (ΤΥ
[TON?] ΤΟ [Β]ΡΕΦΟΣ ΥΡΑΝωΝ ΚΕ ΓΗΝ Ε[Σ]ΤΕΡΕΟΣΕΝ)57
(fig. 1.26). În spatele ei a fost plasată o arhitectură cu acoperiș
în două ape care face pandant unui grup de clădiri cu acoperiș
plat din partea opusă. Învierea lui Lazăr este o compoziție cu
mai multe personaje (fig. 1.27, fig. 1.28, fig. 1.29). Iisus urmat de
un grup de apostoli se îndreaptă spre mormântul lui Lazăr din
care nu se mai vede decât un mic colț alături de care stau patru
personaje dintre care unul își duce veșmântul la nas, urmând
tradiția cappadociană reluată în pictura secolului al XIV-lea58
(fig. 1.30). Maria, cu o expresie de profundă durere întipărită
pe față, căzută la picioarele lui Iisus îi sărută piciorul stâng pe
care îl ține cu mâinile acoperite (fig. 1.31), în timp ce Marta
îngenunchiată își ridică mâinile spre Iisus (fig. 1.32). Pictura de
21
 Fig. 1.12. Absida de S-E, Sf. Grigorie cel Mare, detaliu (foto E.C.-B)
22
Fig. 1.13. Naos, perete E-S, Sacrificiul lui Avraam, detaliu (foto E.C.-B.)
23
Fig. 1.14. Naos, perete E-S, Sacrificiul lui Avraam, detaliu (foto E.C.-B.)

24

Fig. 1.15. Naos, S, Înălțarea (foto I.O.)
pe latura nordică a naosului s-a distrus în cea mai mare parte
(fig. 1.3). Se mai păstrează urme pe boltă primul registru, care
permit reconstituirea câtorva scene: Coborârea la iad/Anastasis,
spre răsărit, într-o redactare arhaică cu Adam (fig. 1.33) într-o
parte a lui Iisus şi Eva în cealaltă, și un grup de trei personaje cu
nimburi, drepți și regi ai Vechiului Testament; Răstignirea, cu
Maria susținută de o femeie (fig. 1.34) de o parte a crucii și Ioan
și Longinus de cealaltă parte. Se mai vede un înger în colțul supe-
rior drept. Scena următoare, prima de fapt în desfășurarea eve-
nimentelor și aflată spre vest este aproape în întregime distrusă.
Prezentarea monumentului
Urma de cetate ce se mai zărește în partea dreaptă a compoziției
și ordinea firească a evenimentelor fac posibilă presupunerea
că aici a fost pictată Intrarea în Ierusalim. În registrul următor,
prima scenă de la vest spre est nu se poate încă identifica. Se
ghicesc două personaje în picioare dintre care cel central, cu pi-
cioarele desculțe în sandalele tradiționale pare a fi un prooroc,
deoarece are un sul desfăcut în mâini cu o inscripție din care se
mai văd numai câteva litere mari, la cel de al doilea fiind vizible
numai poalele veșmântului de culoare gri albăstrui. Urmează o
posibilă Coborâre de pe cruce și Mironosițele la mormânt (?).
25
 Fig. 1.16. Naos, S, Schimbarea la Față (foto I.O.)

26

Fig. 1.17. Naos, S, Nașterea lui Iisus (foto Dan Mohanu)
În registrul inferior, sub arcade au fost pictaţi, la sud, arhan-
ghelul Mihail (fig. 1.35), lângă altar, doi sfinţi militari, posi-
bil Gheorghe și Dimitrie (fig. 1.36), sub arcada următoare şi,
alăturat, o scenă în mare parte distrusă în care I. D. Şefănescu
presupune că a fost pictat episodul în care Iisus copil vorbește
în templu59, iar C. L. Dumitrescu un posibil tablou votiv60. De-
taliile care s-au mai păstrat fac parte cu siguranță dintr-un ta-
blou votiv care merită toată atenția și asupra căruia vom reveni.
Cea de a patra nişă, cea dinspre vest, a fost distrusă prin tăierea
uşii ce duce spre pronaosul săpat în stâncă în secolul al XIX-
lea. Fragmentele care se mai vedeau la un moment dat deasu-
pra uşii au fost acoperite cu zugrăveli recente, posibil Pahomie
şi Îngerul după cum se mai poate vedea din fotografia lui I.D.
Ştefănescu, interpretare a Laurei Dumitrescu, alături şi de va-
rianta arh. Gavriil şi un sfânt oarecare61. I.D.Ştefănescu propu-
nea Buna Vestire62, existentă însă deja în naos, pe peretele de
răsărit. Nișele din registrul inferior de la nord nu mai păstrază
decât câteva urme de pictură: în cea dinspre vest fragmente din-
Prezentarea monumentului
tr-o compoziție ce poate fi identificată cu Coborârea Sfântului
Duh într-o redactare arhaică (apostolii șezând pe o banchetă ce
nu urmează încă un traseu accentuat semicircular, Tronul Heti-
masiei, foarte deteriorat, din care ies câteva raze, ușile închise în
spatele cărora sunt plasați apostolii, o reprezentare a neamurilor
printr-un grup de personaje în prim plan, greu lizibil), și în nișa
de lângă altar doi sfinți fragmentar conservați. Unul dintre ei
este cu siguranţă Ioan Botezătorul cu părul căzând în şuviţe on-
dulate pe umărul stâng și o cruce înaltă purtată în mâna stângă63
(fig. 1.37), celălalt păstrează numai conturul nimbului.
Programul iconografic al naosului ridică mai puține pro-
bleme. El se reduce practic, cu excepția imaginilor din nișe, la
reprezentarea Marilor Sărbători și Patimilor într-o formă de
ciclu exterm de redusă, absența peretelui de vest, a scenelor
distruse de la nord sau a celor încă indescifrabile împiedicând
însă cercetarea lui completă. Ordinea pare aleatorie. Dacă în-
cepem lectura cu Buna Vestire de la est, și continuăm cronolo-
gic la sud, registrul inferior al bolții, cu Nașterea, Întâmpinarea,
27
 Fig. 1.18. Naos, S, Nașterea lui Iisus, detaliu (foto I.O.)
28
Fig. 1.19. Naos, S, Nașterea lui Iisus, detaliu (foto I.O.)
29
 Fig. 1.20. Naos, S, Nașterea lui Iisus, detaliu (foto I.O.)
Învierea lui Lazăr, urmează, sărind peste peretele de vest, sce-
na neidentificată, Coborârea de pe cruce și Învierea sub forma
Mironosițelor la mormânt, în registrul corespunzător de la nord.
Aceeași lectură nu se mai aplică însă pentru registrul superior,
unde la sud avem Înălțarea, Schimbarea la Față și Botezul, iar la
nord, Intrarea în Ierusalim, Răstignirea și Coborârea la iad. O
explicație ar fi dorința de a plasa strict pe boltă, scenele socoti-
30
te cele mai importante, scoase din cicluri și plasate în bisericile
mai mari de zid în zona superioară a bolții altarului sau în semi-
calotele absidelor laterale. Astfel Anastasis-ul se poate citi în pe-
reche cu Înălțarea, la nivelul absidelor răsăritene, și se justifică
astfel prezența celei de a doua Învieri în „registrul patimilor”,
iar Botezul și Schimbarea la Față rămân ca Sărbători Mari dar
fac împreună cu Înălțarea, pe un registru de altfel nedespărțit
în scene, o trimitere comună la exaltarea laturii divine a lui
Iisus, toate trei avînd un caracter „teofanic”64. Adormirea Maicii
Domnului a fost, cu siguranță pictată la vest. Selecția scenelor
se regăsește aproape identic în micile biserici cretane din seco-
lele XIII-XIV65. Tot la vest ar fi fost loc pentru reprezentări de
monahi. Elementele decorative, nu foarte variate, se reduc la
palmete și semipalmete simple, zigzaguri și romburi în care se
înscriu flori trilobate foarte stilizate. Inscripțiile scrise cu litere
mari în grecește întăresc presupunerea că pictorul de la Corbi a
fost grec. Un studiu amănunțit al lor ar fi util și ar putea să aducă
lămuriri în încercarea de a stabili zona de proveniență a picto-
rului. Nu insistăm asupra stilului deoarece există deja o analiză
amănunțită a lui C. L. Dumi­trescu66, iar noi aprecieri vor putea
fi făcute pe picturile curățate.
31
 Fig. 1.21. Naos, S, Nașterea lui Iisus, detaliu (foto I.O.)
32
 Prezentarea monumentului

Fig. 1.22. Naos, S, Nașterea lui Iisus, detaliu (foto D.M.)

33
 CORBII DE PIATRĂ - Studiu Interdisciplinar

Fig. 1.23. Naos, S, Întâmpinarea Domnului (foto D.M.)

34
 Fig. 1.24. Naos, S, Întâmpinarea Domnului, detaliu (foto E.C.-B.)

35
 Fig. 1.25. Naos, S, Întâmpinarea Domnului, detaliu (foto I.O.).
36
Fig. 1.26. Naos, S, Întâmpinarea Domnului, detaliu (foto E.C.-B.)
37
 Fig. 1.27. Naos, S, Învierea lui Lazăr (foto I.O.)
38
 Prezentarea monumentului

Fig. 1.28. Naos, S, Învierea lui Lazăr, detaliu (foto E.C.-B.)

39
 CORBII DE PIATRĂ - Studiu Interdisciplinar

Fig. 1.29. Naos, S, Învierea lui Lazăr, detaliu (foto E.C.-B.)

40
 Prezentarea monumentului

Fig. 1.30. Naos, S, Învierea lui Lazăr, detaliu (foto I.O.)

41
 CORBII DE PIATRĂ - Studiu Interdisciplinar

Fig. 1.31. Naos, S, Învierea lui Lazăr, detaliu (foto E.C.-B.)

42
 Prezentarea monumentului

Fig. 1.32. Naos, S, Învierea lui Lazăr, detaliu (foto E.C.-B.)

43
 Fig. 1.33. Naos, N, Anastasis, detaliu, (foto I. O.)
44
 Prezentarea monumentului

Fig. 1.34. Naos, N, Răstignirea, detaliu (foto I. O.)

45
 Fig. 1.35. Naos, perete S-E, Arhanghelul Mihail (foto E.C.-B.)
46
 Prezentarea monumentului

Fig. 1.36. Naos, perete S, Sfinți militari (foto E.C.-B.)

47
 Fig. 1.37. Naos, perete N-E, Sf. Ioan Botezătorul (foto E.C.-B.)
48

1.4. Ctitorii
Criptic rămâne încă tabloul votiv, amplasat în centrul peretelui
sudic (fig. 1.38). Distrus în cea mai mare parte, în stadiul actual
al cercetărilor este practic imposibil să se poată identifica per-
sonajele ce au fost pictate aici. În mod evident sunt trei, dintre
care cel de la mijloc, mai înalt decât celelalte două figuri între
care se află, este cu certitudine ctitorul principal. Din fragmen-
tele ce se mai pot vedea numai în zona capului, rezultă că este
vorba de un bărbat cu plete negre, barbă și mustăți, reprezentat
Fig. 1.38. Naos, perete S, Tabloul votiv (foto E.C.-B.)
Prezentarea monumentului
frontal cu mâna dreaptă îndoită lateral în gest de ofrandă. Este
posibil ca în stânga, care nu se mai vede, să fi ținut macheta
stâncii cu biserica închinată lui Hristos (fig. 1.39). Acesta apa-
re sub forma lui Iisus Emanuel bust, binecuvântând cu ambele
mâini, proiectat pe o draperie suspendată lateral și decorată cu
grupuri de câte trei puncte roșii, exact deasupra capului ctito-
rului (fig. 1.40). Din personajul aflat în dreapta lui nu se mai
disting decât o ureche, părul negru și un ochi, suficiente detalii
pentru a ne da posibilitatea afirmării existenței aici a unui alt
bărbat, un adolescent după staură (fig. 1.41). În stânga, simetric
49
 CORBII DE PIATRĂ - Studiu Interdisciplinar

Fig. 1.39. Naos, perete S, Tabloul votiv, detaliu (foto D.M.)

50
 Prezentarea monumentului

Fig. 1.40. Naos, perete S, Tabloul votiv, detaliu (foto E.C.-B.)

51
 CORBII DE PIATRĂ - Studiu Interdisciplinar

Fig. 1.41. Naos, perete S, Tabloul votiv, detaliu (foto E.C.-B.)

52

și egal ca înălțime se află un alt personaj, dar fragmentele de păr
care se ghicesc nu fac posibilă niciun fel de identificare.
Chiar din atât de puține elemente se poate conchide că: per-
sonajul central este o persoană importantă de vreme ce dea-
supra capului lui a fost pictat Iisus binecuvântând cu brațele
larg deschise, așa cum apare în tablouri votive din Serbia67sau
Țara Românească binecuvântându-i pe voievozi68 sau chiar pe
mari boieri69; că nu este Radu de la Afumați70, pictura nefiind
databilă în veacul al XVI-lea când voievozii purtau coroană din
care s-ar fi păstrat un fragment pe capul ctitorului de la Corbi
dacă ar fi existat; că singurul tip de coroană care ar fi putut să
fie pictată, ținând seama de părțile conservate ale capului, este
diadema de tipul celei purtate de Basarab I, la fel ca cea din
reprezentarea votivă din Biserica Domnească de la Curtea de
Argeș71; că prezența diademei ar face de necontestat stabilirea
lui Basarab I în calitate de ctitor la Corbi, și astfel tradiția s-ar
Prezentarea monumentului
dovedi întemeiată72; că cele două personaje alăturate ar putea
fi fiii lui Basarab a căror existență este pomenită în documente
chiar înainte de 133073 și despre care se presupune că au luptat
alături de tatăl lor împotriva regelui Carol Robert74. Pictarea bi-
sericii de la Corbi ar fi databilă astfel în deceniul al doilea al
secolului al XIV-lea sau imediat după 1330, autorul ei fiind for-
mat în ambianţa picturii bizantine provinciale de sfârşit de veac
XIII. Dacă aceste ipoteze nu se vor cofirma, personajul pictat
în tabloul votiv ar putea fi socotit un alt voievod sau cnez local,
conducător al unei formațiuni prestatale anterioare întemeierii
Țării Românești ca stat independent.
Ansamblul mural rămâne o mărturie deosebit de valoroasă,
atât pentru istoria monahismului românesc, cât şi pentru feno-
menul artistic din perioada de formare ca stat a Ţării Româneşti,
conservarea și restaurarea lui fiind cu atât mai mult necesară.
53
 CORBII DE PIATRĂ - Studiu Interdisciplinar
Note
1. D. Ştefănescu, La peinture religieuse en Valachie et en
Transylvanie depuis les origines jusqu’au XIXe siècle, (Ad-
denda), Paris, 1932, pp. 421-424, pll. XXVIII/1, XXIX;
Idem, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale
româneşti, Bucureşti, 1973, p. 187, fără a argumenta, autorul
restrânge perioada posibilă pictării lăcașului la un moment
contemporan cu cel al decorării bisericii Sf. Nicolae de la
Curtea de Argeș sau „mai vechi cu trei patru decenii”.
2. V. Vătăşianu, Istoria artei feudale în Țările Române, I,
București, 1959, pp. 186, 340, n. 1.
3. Carmen Laura Dumitrescu, Biserica rupestră Corbii de
Piatră, cel mai vechi ansamblu de pictură - cunoscut astăzi
- din Țara Românească, Studii și Cercetări de Istoria Artei.
Seria Arte Plastice (SCIA.AP), T.22, București, 1975, pp. 23-
51; Idem, Chronique et Monument Témoin, Une hypothèse
a propos d’une église rupestre a deux absides en Valachie,
1984, Buletinul Bibliotecii Române, Studii și documente
românești, XI(XV), Freiburg, 1984, pp. 15-54.
4. Daniel Barbu, O mărturie a relațiilor artistice româno-
grecești: Corbii de Piatră (datare și încadrare stilistică),
Cercetări de Istorie şi Civilizaţie Sud-Est Europeană, IV,
1987, pp. 113-123, Idem, Relaţii artistice dintre ţările române
şi şcoala veneto-cretană în secolul al XVI-lea, Rezumatul
tezei de doctorat, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-
Napoca, 1991, p. 20. A se vedea și N. Stoicescu, Bibliografia
localităților și monumentelor feudale din România, I-Țara
Românească, (Muntenia, Oltenia şi Dobrogea), 1, A-L,
Craiova, 1970, p. 194.
5. R. Theodorescu, Un mileniu de artă la Dunărea de Jos (400-
1400), București, 1976, pp. 191-192, îmbrățișează ideea
recunoașterii ctitorului picturilor în persoana voievodului
Basarab I.
6. C. L. Dumitrescu, Biserica rupestră Corbii de Piatră, pp. 44-
47, n. 53.
7. C. L. Dumitrescu, Une hypothèse, pp. 39-48.
8. Ibidem, pp. 20-21.
9. Istoria Românilor, III, Genezele românești, coordonatori
Șt. Pascu și R. Theodorescu, București, 2001, N.
Constantinescu, Șt. Olteanu, M. D. Matei, Șt. Ștefănescu, 4.
„Unificarea formațiunilor politice din spațiul extracarpatic”,
pp. 523-573.
10. D. Barbu, loc cit.; Idem, O mărturie a relațiilor artistice
româno-grecești, p. 115, nu crede posibilă nici prezența
unui pictor grec în Țarea Românească în jurul anului 1300
(la Corbi inscripțiile fiind în l. greacă).
54
11. Documenta Romaniae Historica (D.R.H.), B, Țara
Românească, II, București, 1972, nr. 21, pp. 56-57.
12. Ibidem, nr. 49, pp. 104-106.
13. Ibidem, nr. 103, pp. 205-206; nr. 114, pp. 231-233.
14. Ibidem, nr. 133, pp. 266-268.
15. „Să vină călugării în fiecare an, după obicei, la sfântul Petru,
să ia obrocul ... iar nouă ... să ne cânte în fiecare săptămână
o zi, seara, paraclis cu băutură și colivă, iar dimineața sfânta
liturghie, cît timp vom fi în viață; iar după moartea noastră,
să ni se cânte în fiecare an într-o zi, fie <orice> zi, seara,
paraclis și neprihănire cu băutură și colivă, iar dimineața
sfânta liturghie cu sobor și cu băutură și la zi să ni se facă
masă ca și sfânt răposaților ctitori, ce au fost mai înaintea
noastră...” (Ibidem, nr. 153, pp. 295-297). Faptul că dania
este făcută în ziua sfântului Petru nu justifică presupunerea
punerii bisericii sub ocrotirea specială a lui, așa cum s-a
crezut (C. L. Dumitrescu, op. cit., pp. 45-46), cu atât mai
mult cu cât atât în acest document, ca și în cele anterioare,
este pomenit numai hramul Adormirii Maicii Domnului.
Mai degrabă, ținându-se seama și de dorințele cu caracter
funerar ale binefăcătorului, alegerea zilei de Sf. Petru poate
fi asociată cu sărbătorirea morților în mod special în această
zi, când mai există obiceiul de a se da ”colac cu lumânare” și
mere pentru cei defuncți (Moșii de Sân-Petru, S. Fl. Marian,
Înmormântarea la români, București, 1995, p. 250).
16. D.R.H., B, II, nr. 188, pp. 356-358.
17. D.R.H., Țara Românească, III, București, 1975, nr. 6, pp. 7-8;
nr. 23, pp. 41-42, nr. 29, pp. 51-52; Documente privind istoria
României (D.I.R.), B, Țara Românească, XVI, II, București,
1951, nr. 18, pp. 21-22. Pe baza interpretării acestor docu­
mente, D. Barbu, op. cit., pp. 119-122, conchide că Mușa
s-a călugărit înainte de 1 septembrie 1506, a amenajat
imediat un „precar” lăcaș în stâncă, în 1512 a închinat
mănăstirea domniei, între 1512 și 1519 biserica aflându-se
în grija călugărilor de la Curtea de Argeș, în 1519, monahia
Magdalina a primit de la Neagoe Basarab un privilegiu
domnesc în vederea ridicării „în vale” a unei mănăstiri de
călugărițe, proiect ce nu s-a realizat banii fiind folosiți la
pictarea bisericii de la Corbi între 1522 și 1526, cu ajutorul
voievodului Radu de la Afumați. Nu stăruim asupra acestor
idei dar, dacă statutul unei mănăstiri se poate schimba în
timp, e greu de crezut ca atâta timp cât ctitorul, provenit
dintr-o obște de călugărițe și stareță, este încă în viață, să-și
lase un timp mănăstirea în grija unei comunități de călugări
și să revină după câțiva ani pentru a o picta. Pe de altă parte,

D. Barbu, crede că denumirile de Corbii de Piatră, Valea
și Meriș (se pare altă ctitorie a Magdalinei) sunt ale uneia
și aceleași mănăstiri, cea de la Corbi; C. L. Dumitrescu,
Biserica rupestră Corbii de Piatră, p. 48, n. 70, formulează
prima o asemenea ipoteză la care renunță însă imediat cu
argumente proprii.
18. Vezi 1.4. Ctitorii.
19. Pe valea Lomului, așezările sihaștrilor sunt considerate
anterioare primelor texte scrise care atesă existența
comunității monastice de la Ivanovo în secolul al XIII-lea,
Milko Bitchev, Les peintures murales d’Ivanovo, Sofia, 1965
(în l. bulgară, rezumat în limbile germană, rusă, franceză,
engleză, p. 127); la fel este cazul mănăstirii rupestre a lui
Petar Koriški, sec. XIII-XIV, Olivera Marković, Les restes
du monastère Petar Koriški, Starine Kosovo i Metohije,
IV-V, Priștina, 1971, pp. 409-423 (în l. sârbă, rezumat în
l. franceză).
20. D.R.H., B, I, nr. 113, pp. 196-197.
21. C. D. Aricescu, Istoria Kămpulungului, prima residență a
României, București, 1855-1856, partea a II-a, pp. 108-109;
C. L. Dumitrescu, op.cit., pp. 49-50, n. 78.
22. Se văd clar urmele spargerii, iar pictura, din care se mai
distinge o parte dintr-un ierarh în absida dinspre sud, a fost
în mod evident distrusă o dată cu peretele respectiv.
23. În sudul Italiei, loc de înfloririe a monahismului italo-grec,
la Massafra: San Simeone Famosa, biserica are o singură
navă și două abside cu altarele adosate pereților; San Marco,
biserica de plan neregulat cu trei nave și două abside; la fel
la Mottola: Madonna delle Sette Lampade, unde biserica
are însă două nave; Forcella, biserică cu navă unică și două
abside sau la Manduria, biserica San Pietro Mandurino cu
mai multe capele anexe și două abside mici ușor deviate spre
sud și nord, Cosimo Damiano Fonseca, Civilita’Rupestre in
Terra Jonica, Milano, 1970, p. 134, fig. 112, p. 120, fig. 96,
p. 154, fig. 113, p. 165, fig. 151, p. 104, fig. 75.
24. C. L. Dumitrescu, Une hypothèse, p. 44.
25. C. D. Aricescu, op. cit., pp. 107-109.
26. I. D. Ștefănescu, La peinture religieuse en Valachie et en Tran-
sylvanie, pp. 423-424 ; C. L. Dumitrescu, op. cit., p. 19.
27. P. Vocotopoulos, Simvoli eis tin meletin ton monohoron
naon meta dio koghon terou, Charistirion eis Anastasion
K.Orlandon, 4, Athènes, 1967-1968, pp. 66-74, apud, C.L
Dumitrescu, op. cit., pp. 19-20, n. 11.
28. În Grecia, în biserici de sec. XIII, sfinți patroni apar în conca
absidei altarului, Sophia Kalopissi-Verti, Osservazioni
iconografiche sulla pittura monumentale della Grecia durante
il XIII secolo, XXXI Corso di cultura sull’arte ravennate e
Prezentarea monumentului
bizantina, Ravenna, 7/14 aprilie 1984, Ravenna, 1984, pp.
201-204, fig. 5.
29. K. Kalokyris, The byzantine wall paintings of Crete, 1957,
English Translation, Red Dust, New York, 1973, p. 179.
30. Ecaterina Cincheza-Buculei, Implicații sociale și politice
în iconografia picturii medievale românești din Transilva-
nia, secolele XIV-XV. Sfinții militari, SCIA.AP, T.28, 1981,
pp. 3-34.
31. A. Bunea, Încercare de istoria Românilor până la 1382,
București, 1912, p. 199.
32. I. Lupaș, Atacul regelui Carol Robert contra lui Basarab cel
Mare, 1330, Cluj, 1932, p. 11, n. 3.
33. D. Barbu, op. cit., p. 116.
34. L. Khroushkova, Les baptistères paléochrétiens du littoral
oriental de la Mer Noire, Recueil des travaux de l’Institut
d’études byzantines, XX, pp. 20-21, fig. 8; Ch. Delvoye,
Baptisterium Reallexikon zur byzantinische Kunst, Bd. I,
Stutt­gart, 1961, S, pp. 548-549; Idem, Les caracteristiques de
l’architecture paléobyzantine, XIV Corso di cultura sull‘arte
ravennate e bizantina, 5/17 Marzo 1967, Ravenna, 1967,
p. 103.
35. Vezi supra n. 15. Faptul că nu s-au găsit morminte săpate
în stâncă în interiorul bisericii nu exclude posibilitate
existenței și a unei funcții funerare a lăcașului.
36. Elka Bakalova, The Ossuary-Church of the Bachkovo
Monastery, Sofia, 1977 (în l. bulgară, rezumate în limbile
engleză, germană și franceză).
37. Biserka Penkova, Von der kommemorativen Funktion der
Kapelle im zweiten Stock der Kirche von Bojana, Problemi
na izkustvoto, Sofia, 1995, 1, pp. 29-41(în l. bulgară).
38. Prin suprimarea acestui perete s-a distrus pictura care se
continua de o parte și de alta a lui.
39. I. D. Ștefănescu, op. cit., p. 423 socotește că pictura din
absida de sud-est a suferit o posibilă restaurare în secolul
al XVI-lea, dar stratul de culoare este cel originar iar
trăsătu­rile stilistice ale fragmentelor se regăsesc și în restul
ansamblului.
40. C. L. Dumitrescu, op.cit., p. 27.
41. I. D. Ștefănescu, op. cit., p. 422.
42. C. L. Dumitrescu, op.cit., pp. 26-28.
43. D. Barbu, op. cit., pp. 119-122.
44. A. Grabar, Martyrium. Recherches sur le culte des reliques
et l’art chrétien antique, II, Iconographie, Paris, 1946,
pp. 207-234.
45. C. Jolivet-Lévi, Les églises byzantines de Cappadoce : le pro-
gramme iconographique de l’abside et des ses abords, Paris,
1991.
55
 CORBII DE PIATRĂ - Studiu Interdisciplinar
46. Sophia Kalopissi-Verti, op. cit., pp. 199-200, fig. 4.
47. K. Kalokyris, , op. cit., p. 50, BW 9.
48. Sophia Kalopissi-Verti, op. cit., pp. 199-205.
49. Liturghier, București, 1995, pp. 138-139. Prezența Pantocra­
torului în absida altarului și legătura lui cu Liturghia a fost
remarcată și în mediu ortodox provincial din Transivania
secolului al XV-lea, la Densuș, Ecaterina Cincheza-Buculei,
Le programme iconographique des absides des églises à Rîu
de Mori et Densuş, Revue Romain d’Histoire de l’Art, Série
Baux Arts, XIII, 1976, 96-110; Idem, Iconografie și ctitori.
Transilvania (secolele XIV-XV), Tabor, Revistă de cultură
și spiritualitate românească, IV, 2, Cluj Napoca 2010, pp.
60-61.
50. Sophia Kalopissi-Verti, op. cit., pp. 200-201, nn. 37, 38.
51. G. Millet, Recherches sur l’iconographie de l’évangile aux
XIVe, XVe et XVIe siècles, d’après les monuments de Mistra, de
la Macédonie et du Mont-Athos, Paris, 1960, pp. 67-92.
52. Ibidem, pp. 67-92.
53. Ibidem, p. 222.
54. Ibidem, pp. 170-215.
55. I. D. Ștefănescu, op. cit., p. 422, propune, în mod nejustificat,
Stihirea de Crăciun.
56. G. Millet, op. cit., pp. 93-114.
57. Scena urmează o schemă iconografică foarte asemănătoare
celei de la Sf. Gheorghe din Vathyako, Creta, socotită pictată
în stil „monastic” de influență cappadociană, textul de pe
sulul Anei fiind scris tot cu litere mari și aproape identic, K.
Kalokyris, op. cit., pp. 56-57, BW 19.
58. G. Millet, op. cit., p. 236; pp. 232-254.
59. I. D. Ștefănescu, op. cit., p. 422.
60. C. L. Dumitrescu, op. cit., p. 25.
61. Idem.
62. I. D. Ștefănescu, op. cit., p. 422.
63. Deși propune ca identificare pe Sf. Ioan Botezătorul,
56
C. L. Dumitrescu optează în final pentru un sfânt pustnic,
Biserica rupestră Corbii de Piatră, p. 33; Idem, Une
hypothèse, p. 25.
64. Ibidem, p.26.
65. K. Kalokyris, op. cit., pp. 49-98.
66. C. L. Dumitrescu, Biserica rupestră Corbii de Piatră, pp. 39-
43; Idem, Une hypothèse, pp. 28-38.
67. La Arilje regle Milutin și regele Dragutin; Vladislav și
Urošic, fiii regelui Dragutin, S. Petković, Arilje, Beograd,
1965, figg. 2,3.
68. La Curtea de Argeș, biserica episcopală - Radu Paisie și
fiul său Marco, Neagoe Basarab și Despina Doamna; la
Tismana - Radu cel Mare și Mircea Ciobanul, domnițele
Stanca, Voica, Maria și Stana, Carmen Laura Dumitrescu,
Pictura murală din Țara Românească în veacul al XVI-lea,
București, 1978, figg. 17, 10, 26, 34.
69. La Tismana – Nedelco Bălăceanu cu soția și fiul; la Bucovăț
- Stepan mare ban și Pîrvu mare clucer, Ibidem, figg. 27,
28.
70. D. Barbu, op. cit., p. 119.
71. Existența sau absență unei astfel de diademe se va putea
stabili numai în urma intervențiilor de curățire a picturii.
72. D. Barbu, op. cit., p. 119, neagă veridicitatea tradiției
presupunând că la un moment dat un „copist a făcut din
neglijență două personaje din numele lui Neagoe Basarab”.
73. Ultimul capitol – Rex vadit cum exercitu contra Bazaraad
– din Chronicon Pictum Vindobonese, în care Basarab îi
propunea lui Carol Robert pacea, printre altele, oferindu-i
serviciile unuia dintre fiii lui, Franciscus Toldy, De Gestis
Hungarorum ab origine gentis ad annum 1330 producta,
Pestini, 1867, pp. CXVI-VXVIII, apud I. Lupaș, op. cit.,
pp. 12-13.
74. C. C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri
pînă la moartea regelui Ferdinand, București, 2000, p. 102.