Sărurile în restaurare

Student: Popa Alina Elena(căs. Cozma) Profesor coordonator:

Universitatea din Pitești, An de studii: III

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte Lector Univ.

Specializarea: Artă sacră Dr. Gabriel Bratu

 Sărurile în restaurare
Săruri. Date generale
Sarea este un compus chimic cu structură cristalină , alcătuit din ioni metalici sau ioni de amoniu cu sarcina
pozitivă (cationi) şi din ioni radicali acid cu sarcină negativă ( anioni).
Sărurile, în stare de agregare solidă, se prezintă ca reţele ionice şi în soluţie apoasă sau în topitură formează ioni
care se mişcă liber.

Săruri care deteriorează stratul pictural

Umiditatea este principala cauză a degradărilor picturii murale, deoarece ea declanşează diferite mecanisme sau
permite acţiunea cauzelor secundare de dezagregare a construcţiilor şi a picturilor care acoperă pereţii acestora.
Datorită umidităţii excesive apar procesele de migrare şi recristalizare a sărurilor solubile.
Migrarea şi recristalizarea sărurilor solubile transportate de apă constituie principalul mecanism de degradare
generală a picturilor murale. În această privinţă se disting patru aspecte:
-suprafaţa de eveporare şi de cristalizare;
-mecanismul de dezagregare prin cristalizarea sărurilor;
-încrustaţii superficiale;
-natura şi provenienţa sărurilor.
●
Săruri. Date generale
●
Sarea este un compus chimic cu structură cristalină , alcătuit din ioni metalici sau ioni de amoniu cu sarcina pozitivă
(cationi) şi din ioni radicali acid cu sarcină negativă ( anioni).
●
Sărurile, în stare de agregare solidă, se prezintă ca reţele ionice şi în soluţie apoasă sau în topitură formează ioni care se
mişcă liber.1

●
Săruri care deteriorează stratul pictural
●
Umiditatea este principala cauză a degradărilor picturii murale, deoarece ea declanşează diferite mecanisme sau permite
acţiunea cauzelor secundare de dezagregare a construcţiilor şi a picturilor care acoperă pereţii acestora.
●
Datorită umidităţii excesive apar procesele de migrare şi recristalizare a sărurilor solubile.
●
Migrarea şi recristalizarea sărurilor solubile transportate de apă constituie principalul mecanism de degradare generală a
picturilor murale. În această privinţă se disting patru aspecte:
●
-suprafaţa de eveporare şi de cristalizare;
●
-mecanismul de dezagregare prin cristalizarea sărurilor;
●
-încrustaţii superficiale;
●
-natura şi provenienţa sărurilor.
 Suprafeţele de evaporare şi cristalizare

Dacă ne raportăm la modul de deplasare al umidităţii, suprafaţa pereţilor care primeşte stratul de pictură se găseşte
întotdeauna în condiţii de deosebită instabilitate, diferite de cele ale structurii murale propriu-zise. De fapt aceasta constituie
planul de separare între structura murală şi mediul ambiant care este perpetuu instabil. De unde rezultă că pe suprafaţă şi în
apropierea ei, condensarea şi simpla trecere a apei pot provoca fenomene de dezagregare.

Teoretic un lichid, care nu poate transporta în soluţie săruri şi gaze, ar putea traversa un strat de tencuială şi de pictură
într-un răstimp cât mai îndelungat fără a provoca dezagregări. Dimpotrivă, apa, mai ales dacă este într-o formă foarte pură,
provoacă dizolvarea sărurilor pe care le întâlneşte pe parcurs pentru a le depune apoi în altă parte.de asemenea dacă apa
conţine în componenţa sa gaze dizolvate, acestea reacţionează cu substanţele întâlnite, dizolvându-le şi repunându-le în alte
locuri.

Apa provenită din sol se încarcă cu sărurile pe care acesta le conţine şi urmându-şi drumul său prin ziduri către suprafaţa
de evaporare antrenează sărurile solubile prezente în ziduri. Acelaşi lucru se întâmplă cu apa de infiltraţie, pe parcursul său
invers, de jos în sus.

Factorii care determină deshidratarea corpurilor poroase sunt următorii:

-condiţiile de mediu, adică temperatura, umiditatea relativă şi viteza de deplasare a aerului în apropierea suprafeţei;

-particularităţile de structură ale materialului, de care depinde mişcarea apei pe suprafaţă. Astfel, porozitatea şi densitatea
unui material pot deja furniza indicaţii asupra naturii atacului suferit. Materialele grele şi compacte, cum ar fi marmura,
prezintă în mod normal o condensare abundentă, în timp ce materialele uşoare şi poroase favorizează umiditatea de
capilaritate şi de infiltraţie, dar sunt mai puţin expuse condensării.
 Microteste chimice pt identificarea naturii lor

Pentru a se stabili prezenţa sau absenţa nitraţilor pe suprafaţa unei zone de intervenţie se efectuează teste preliminare.

Ín diferite zone, pe suprafaţa de intervenţie se iau probe prin ştergerea suprafeţei cu vată bine umezită cu apă distilată
(apă lipsită de săruri). După ştergere, vata se introduce într-un pahar cu puţină apă distilată, şi se stoarce bine. În recipientul cu
apă distilată se introduce testul de nitraţi.

Testele utilizate sunt indicatori care produc o reacţie de culoare. În contact cu sărurile, testele se colorează, obţinîndu-se
nuanţe cu atât mai intense cu cât cantitatea de săruri cu care intră în contact este mai mare. Testele se compară cu o grilă
standard. În urma testelor efectuate se constatată dacă că pe suprafaţa zonei de intervenţie există sau nu nitraţi. Dacă nu există
nitraţi poate fi realizată consolidarea cu hidroxid de bariu.

În cazul în care pe suprafaţă ar fi fost identificaţi nitraţi, tratamentul cu hidroxid de bariu ar fi fost înlocuit cu cel cu
oxalat de amoniu.
 Microteste chimice pt
identificarea naturii lor
 Săruri utilizate în restaurare
Borax (tetraborat de sodiu)- Na2B4O7 . 10 H2O

Tetraboratul de sodium se prezintă sub forma unei pulberi albe, este uşor solubil în apă caldă, greu solubil în apă rece,
având o reacţie puternic bazică. Prin procesul de încălzire se topeşte în apa de cristalizare, apă ce se va evapora la o
temperatură de 350oC şi se topeşte anhidru dacă temperature depăşeşte 745 oC. Boraxul este folosit pentru dizolvarea caseinei
pentru a prepara emulsiile de tip ulei-caseină.

Absorbit de organismul uman, prin piele, inhalare sau ingestie, este moderat toxic.

Carbonatul de amoniu – Na2B4O7 · 10 H2O

Pe lângă faptul că această sare este cel mai utilizat produs de curăţate a suprafeţelor ce prezinţă picturi în tehnica a
fresco, tratamentul cu această sare fixează superficial stratul pictural.

Soluţiile de carbonat de amoniu ajută la eliminarea eflorescenţelor de gips (CaSO 4·2H2O) de pe suprafeţele picturale,
carbonatul avînd capacitatea de a dizolva sulfatul de calciu.

CaSO4 + (NH4)2CO3 = CaCO3 + (NH4)2SO4

Carbonatul de calciu care rezultă în urma reacţiei acţionează ca un consolidant pentru stratul de intonaco. Sulfatul de
amoniu de asemenea obţinut în urma relaţiei este solubil în apă, se îndepărtează parţial prin spălare, restul va acţiona în faza a
doua a tratamentului

Tratamentul cu carbonat de amoniu reprezintă etapa pregătitoare pentru cel cu hidroxid de bariu. Astfel toţi ionii SO42-
sunt blocaţi sub formă de sulfat de bariu insolubil, care vor rămâne în stratul de intonaco:

(NH4)2SO4 + Ba(OH)2 = Ba SO4 + 2NH3 + H2O

 Hidrogen carbonat de amoniu (dicarbonat de amoniu) – NH4HCO3

Dicarbonatul de amoniu are aspectul unei pulberi albe, higroscopică. Nu este compatibil cu alcali, nitraţi sau nitriţi.
Începând de la temperatura de 40oC se descompune tremic. Este solubil în apă la o temperatură ce depăşeşte 20oC,
solubilitatea lui la această temperatură fiind de 220g/l.

Este folosit pentru procelesele de curăţare a frescei, la fel ca şi carbonatul de amoniu .

Hidrogen cabonat de sodiu (dicarbonatul de sodiu) – NaHCO 3

Este o pulbere albă solubilă în apă, având o reacţie slab bazică, insolubilă în alcool.apare ca ingredient în diferite reţete
de curăţare a suprafeţelor murale. Deoarece nu se poate îndepărta în totalitate de pe suprafaţa murală cu ajutorul apei se
recomandă renunţarea la utilizarea acestei sări în operaţiunile de curăţare a suprafeţelor murale. Deoarece utilizarea acestei
sări favorizează apariţie eflorescenţelor.

O altă utilizare pe care această sare o are în neutralizarea arsurilor provocate de acizi.

Hidroxidul de bariu - Ba(OH)2 · 8 H2O

Se foloseşte atât pentru blocarea ionului sulfat, reacţie prezentată mai sus, cât şi pentru efectul consolidant pe care îl
produce tencuielilor şi straturilor picturale ce prezintă pulverulenţe.

Hidroxidul de bariu Ba(OH)2 face parte din grupul fixativilor coezivi. Pentru consolidarea suprafeţelor decoezive s-a
stabilit concentraţia de 10% în apă şi pastă de celuloză (arbocel).

Consolidarea stratului de culoare cu hidroxid de bariu se realizează prin impregnare. Hidroxidul de bariu reacţionează în
contact cu anhidrida carbonică din aer şi formează cardonatul de bariu. Acesta este mai puţin solubil decât carbonatul de
calciu şi reface legăturile coezive ale stratului pictural al picturii murale a fresco.
 Peroxidul de hidrogen (perhidrol, apă oxigenată). H2O2

Perhidrolul este o substanţă ce conţine în structura ei gruparea peroxo, -O-O-. Soluţiile de peroxid de hidrogen utilizate
în zilele noatre au o concentraţie de 30%, concentraţia maximă de perhidrol ce poate fi fabricată este de 60%. Soluţiile
comerciaşizate în farmacii au o concentraţie de 3% şi poartă denumirea de apă oxigenată. Este solubil în apă şi eter, având
tendinţa se a de descompune în apă şi oxigen.

2 H2O2= 2 H2O + O2

Avantajul soluţiilor apoase este acela că pot fi conservate mai mult timp la temperaturi scăzute. La fierbere aceste soluţii
se evaporă repede. Soluţiile concentrate sau produsul pur se pot descompune violent, producându-se explozii. Anumite
substanţe şi catalaza pot accelera descompunerea. Catalaza este o enzimă produsă de celulele vii ale animalelor şi plantelor.
Alcalii descompum apa oxigentă. Din acest motiv apa oxigenată se păstrează în sticle sau flacoane de plastic.

Perhidrolul este un agent oxidant puternic, având proprietatea de a oxida multe substanţe organice. Pe această proprietate
se bazează folosirea soluţiilor diluate folosite pentru decolorarea şi albirea textilelor, a părului etc. Trebuie utilizată cu atenţie
deoarece soluţiile concentrate de apă alcoolizată produc arsuri la nivelul pielii. În restaurare este întrebuinţată la regenerarea
culorii albe a pigmentului alb de plumb în cazul alterării acestuia în sulfură de plumb sau în dioxid de plumb din pictura
murală.

Se comercializează un aduct solid şi stabil al ureei cu apa oxigenată. O tabletă de Perogen de 1g este egal cu 0,3g de apă
oxigenată. Tableta conţine şi 0,01g de acid citric. Dacă se dizolvă în apă aductul se va descompune în componente, iar soluţia
trebuie utilizată imediat.
 Preventol R 80

Substanţă antiseptică lichidă utilizată împotriva bacteriilor, fungilor, lichenilor şi algelor, având un spectru larg de acţiune.preventolul este un
preparat tensioactiv de tip cationic, din punct de vedere chimic, fiind o soluţie cu o concentraţie de 80% de clorură de alchil-benzil-dimetil-amoniu.
PH-ul unei soluţii cu o concentraţie de 1% în apă distilată este de 7-8.

În restaurare, pentru tratamentele suprafeţelor murale se folosesc, de obicei, soluţii diluate, de cele mai multe ori având concentraţii de 3-4%
de substanţă activă. Tratamentul este prescris de un biolog, care va urmări şi aplicarea acestuia pe suprafaţa murală.

Sintosept QR 15

Această substanţă se utilizează cu mult succes în domeniul restaurării. Sintosept QR 15 este o substanţă antiseptică care are un spectru larg de
acţiune. La fel ca şi preventol R 80 este utilizată în tratarea suprafeţelor murale înpotriva fungilor, a lichenilor sau a algelor.

Produsul are la bază o substanţă de tip cationic. Este o suluţie de 30% de clorură de alchil-benzil-dimetil-amoniu, o soluţie de Preventol R 50
în concentraţie de 50%. Astăzi se foloseşte produsul Preventol R80 cu aceeaşi compoziţie chimică ca şi Preventol R50.

Syton - SiO2

Sytonul este o dispersie coloidală de silice, un produs inert din punct de vedere chimic. Are un aspect uşor opac sau alb-lăptos. În comerţ se
găseşte în diverse concentraţii-15-50%- şi având dimensiuni variate, care alternează între 25-125 nm. Sytonul X30 conţine particule foarte fine şi
poate fi întrebuinţat ca liant pentru culori, protejează zonele tratate, împiedicând depunerea murdăriei şi a prafului. De asemenea are şi un efect de
întărire şi fixare a suprafeţelor tratate.

Sytonul este compatibil cu toţi sovenţii solubili în apă, cu agenţii activi pe suprafaţă, însp nu şi cu agenţii cationici care precipită silicea. Este
compatibil şi cu amoniacul şi cu aminele, cu copolimerii acrilici şi majoritatea acizilor solubili în apă, exceptând acidul fluorhidric. Electroliţii şi
mediile puternice alcaline, cu un pH mai mare de 10,5, îl precipită.

Silice micronizată

Silicea micronizată este o pulbere foarte fină de dioxid de siliciu pur, albă, inertă, amorfă. Silicea micronizată este obţinută prin pirohidroliza
compuşilor siliconici produsul este neporos şi hidrofil. Este utilizat pentru a opaciza unele verniuri, este de asemenea folosit ca agent de îngroşare la
răşini şi pentru ameliorarea proprietăţilor tixotrope. Trebuie sa fie manipulată cu precauţie pentru a nu fi inhalată.
Fotografii cu evoluţia diferitelor săruri pe monumentele din Bucovina

Arbo
re

Moldovi
ța
 Bibliografie
- Boldura, Oliviu- „Pictura murală din nordul Moldovei-modificări estetice şi restaurare”, Edit. Accent Print,
Suceava, 2007

- Istudor, Ioan- „Noţiuni de chimia picturii”,Edit. Daim Publishing House, Bucureşti, 2007

- Mora, Paolo şi Laura; Philippot, Paul „Conservarea picturii murale”, Edit. Meridiane, Bucureşti, 1986

- Reiderer, Josef -„Restaurare şi conservare”*****

*** Compendiu de Chimie, 2002