Sunteți pe pagina 1din 388

ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL STUDIUL ARTELOR

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 73.04(478)„15/16”(043. 2)

CIOBANU CONSTANTIN

SURSELE LITERARE ALE PROGRAMELOR


ICONOGRAFICE DIN PICTURA MURALĂ
MEDIEVALĂ MOLDAVĂ

Specialitatea 17. 00. 04 – Arte vizuale (arta plastică, decorativă, aplicată, teoria şi
istoria artelor, istoria culturii şi civilizaţiei)

CHIŞINĂU

2005
CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………… 3
Partea I. Asediul Constantinopolului în pictura murală exterioară moldavă... 17
Capitolul 1. Istoria cercetării iconografiei Asediului Constantinopolului … … 17
Capitolul 2. Sursele literare bizantine ale Asediului Constantinopolului din pictura
exterioară moldavă…………………………………………………………… 32
Capitolul 3. Sursele literare originale slavone ale Asediului Constantinopolului din
pictura exterioară moldavă …………………………………………………… 50
Capitolul 4. Asediul Constantinopolului în ilustraţia de carte din secolul XVI… 97
Concluzii la Partea I-a ………………………………………………………….108
Partea II. Sursele literare ale profeţiilor înţelepţilor antichităţii din pictura murală
a Moldovei ………………………... ………………………………………….. 110
Capitolul 1. Istoria cercetării profeţiilor înţelepţilor antichităţii ……………… 110
Capitolul 2. Profeţiile înţelepţilor antichităţii în operele de artă şi în literatura de
expresie slavonă ………………………... …………………………………… 131
§ 1. Profeţiile înţelepţilor din exonartexul bisericii Maicii Domnului Ljeviška din
Prizren ( începutul secolului XIV) …………………………………………… 135
§ 2. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din Viaţa despotului Stefan Lazarevici a lui
Konstantin Kostenečki ( 1431) ……………………………………………….. 138
§ 3. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din prima redacţie a Cronografului rus
(1516 -1522) …………………………………………………………………... 151
§ 4. Profeţiile înţelepţilor antici din cartea a 37-a (1523-1526) a caligrafului Guri
Tuşin …………………………………………………………………………... 172
§ 5. Profeţiile înţelepţilor antichităţii în manuscrisele slavono-ruse din secolele
XVII-XVIII ……………………………………………………………………. 243
§ 6. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din „Albina” sârbească …………………. 252

1
Capitolul 3. Redacţiile greceşti ale profeţiilor înţelepţilor antichităţii din pictura
murală....................................................................................................................261
Capitolul 4. Spusele înţelepţilor antichităţii din pictura exterioară moldavă ce nu
sunt incluse în culegerile bizantine sau slavone de profeţii …………………… 289
Concluzii la Partea a II-a ...…………………………………………………… 294
Concluzii generale ..…………………………………………………………... 300
Anexa 1. Tradiţia pseudo-inscripţiilor din pictura murală moldavă în contextul
artei bizantine şi post-bizantine………………………... ……………………. 302
Anexa 2. O redacţie iconografică rară descoperită în pictura murală a altarului
bisericii Sfântul Nicolae a Mănăstirii Probota ………………………... ……. 322
Bibliografie ………………………... ………………………………………… 330
Cuvinte-cheie ………………………………………………………………….. 380
Adnotare ...……………………………………………………………………. 381
Summary ………………………………………………………………………. 383
Резюме ……………………………………………………………………….. 385

2
Introducere

Actualitatea investigaţiei. Programele iconografice ale picturilor murale de la


mănăstirile şi bisericile Moldovei medievale au servit deja drept obiect de studiu
mai multor generaţii de cercetători 1 . Sursele literare ale majorităţii temelor,

1
Vezi următoarele ediţii: Wladyslaw Podlacha, Pictura murală din Bucovina, în Umanismul
picturii murale postbizantine, V. I, Bucureşti,1985; Oreste Tafrali, Le siège de Constantinople
dans les fresques des églises de Bucovine, în Mélanges offerts à M. Gustave Schlumberger, V. II,
Paris, 1924, p. 456 – 461; idem, Iconografia Imnului Acatist, în BCMI, Anul VII, fasc. 1 - 4, Bu-
cureşti, 1914; idem, Le siège de Constantinople et les portraits de la famille du prince Pierre Ra-
reş dans les fresques de l’église de Moldovita, în Arta şi arheologia, Anul III, Fasc. 3, Bucureşti,
1929, p. 1 – 9; Oreste Luţia, Legenda Sf. Ioan cel Nou dela Suceava în frescurile din Voroneţ, în
Codrul Cosminului, Anul I, 1924, Cernăuţi, 1925, p. 281-354; Paul Henry, Folklore et iconogra-
phie religieuse. Contribution à l’étude de la peinture moldave, în Bibliothèque de l’Institut fran-
çais de Hautes-Études en Roumanie, I , Mélanges, 1927, p. 63-97; idem, L’arbre de Jessé dans
les églises de Bukovine, în Extrait de la Bibliothèque de l’Institut français de Hautes-Études en
Roumanie, II , Mélanges, 1928, Bucarest, 1929, p 1- 31; idem, Quelques notes sur la representa-
tion de l’Hymne Akathiste dans la peinture murale exteriaure de Bukovine, în Extrait de la Bibli-
othèque de l’Institut français de Hautes-Études en Roumanie, II, Mélanges,1928, Bucarest, 1929,
p. 33 - 49; idem, Monumentele din Moldova de Nord. De la origini pînă la sfîrşitul secolului al
XVI-lea. Contribuţii la studiul civilizaţiei moldave, Bucureşti, 1984; I.D. Ştefănescu, L’évolution
de la peinture religieuse en Bukovine et en Moldavie, Paris,1928; idem, L’évolution de la peintu-
re religieuse en Bukovine et en Moldavie, depuis les origines jusqu’au XIXe siècle. Nouvelles re-
cherches. Étude iconographique, Paris, 1929; idem, L’art byzantin et l’art lombard en Transyl-
vanie. Peintures murales de Valachie et de Moldavie, Paris, 1938; idem, L’illustration des Litur-
gies dans l’art de Byzance et de l’Orient, Bruxelles,1936; idem, Iconografia artei bizantine şi a
picturii feudale româneşti, Bucureşti,1973; André Grabar, Les Croisades de l’Europe orientale
dans l’Art, în Mélanges offerts à Charles Diehl, Vol. II, Paris, 1930, p.19 – 27; idem, L’origine
des façades peintes des églises moldaves, în Mélanges offerts à Nicolae Iorga, Paris, 1935, p.
365 – 383 ; idem, L’Art de la fin de l’Antiquité et du Moyen Âge, Paris, Fondation Schlumberger
pour les études byzantines, V. I – II, 1968; idem, Un cycle des „capitales” chrétiennes dans l’art
moldave du XVIe siècle, în Jahrbuch der Österreichischen Byzantinistik, 21, Wien, 1972, p. 125
– 130; idem, La représentation des « peuples » dans les images du Jugement dernier en Europe
orientale, în Byzantion, T. 50, Bruxelles, 1980, p. 186-197; Nicolae I. Şerbănescu, Împresurarea
Ţarigradului în zugrăveala bisericilor noastre, în Ortodoxia, 1953, nr. 3, p. 438 – 463; M.A.Mu-
sicescu, M.Berza, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1958; Petru Comarnescu, Îndreptar artistic al
monumentelor din nordul Moldovei. Arhitectura şi fresca în sec. XV-XVI, Suceava, 1961; Sorin
Ulea, Originea şi semnificaţia ideologică a picturii exterioare moldoveneşti (I ), în SCIA, T. X,
nr. 1, Bucureşti, 1963, p. 57 – 93; idem, Originea şi semnificaţia ideologică a picturii exterioare
moldoveneşti (II), în SCIA, Seria AP, T. XIX, Bucureşti, 1972, p. 37 – 53; Istoria Artelor Plastice
în România, redactată de un colectiv sub îngrijirea acad. Prof. George Oprescu, Vol. I – II, Bucu-
reşti, 1968, 1970; Teodora Voinescu, Un aspect puţin cercetat în pictura exterioară din Ţara Ro-
mânească: motivul sibilelor, în SCIA, Seria AP, T. XVII, Bucureşti,1970, p.195 - 210; Irineu Cră-
ciunaş, Bisericile cu pictură exterioară din Moldova, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, 1969,
nr. 7 - 9, p. 406 - 444; 1970, nr. 3 - 6, p. 133 - 153; 1970, nr. 9 -10, p. 480 - 520; Virgil Vătăşia-
nu, Pictura murală din nordul Moldovei, Bucureşti, 1974; Grigore Nandriş, Umanismul picturii

3
subiectelor şi motivelor din pictura interioară şi exterioară a ctitoriilor bucovinene
au fost deja identificate. În ultimele două-trei decenii s-a observat un progres
considerabil şi în cercetarea tipologiei iconografice a spaţiilor interioare (altarului,
naosului, gropniţelor, nartexurilor ş. a.) ale locaşurilor moldave din secolele XV –
XVI 2 . Cercetarea ciclurilor iconografice specifice (de tipul „Menologului” 3 ) şi

murale postbizantine din Estul Europei, în Umanismul picturii murale post-bizantine, V.II, Bu-
cureşti, 1985; Vasile Drăguţ, Dragoş Coman maestrul frescelor de la Arbore, Bucureşti,1969;
idem, Humor, Bucureşti, 1973; idem, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bu-
cureşti,1976; idem, Arta românească. V.1, Preistorie, antichitate, ev mediu, renaştere, baroc,
Bucureşti, 1982; idem, Pictura murală din Moldova, Secolele XV – XVI, Bucureşti,1982; idem,
Dobrovăţ, Bucureşti, 1984; idem, Du nouveau sur les peintures murales extérieures de Molda-
vie. Considerations historiques et iconografiques, în RRH, 1987, nr. 1-2, p. 49-84; Wilhelm Nys-
sen, Pămînt cîntînd în imagini. Frescele exterioare ale mînăstirilor din Moldova, Bucureşti,
1978; Corina Popa, Bălineşti, Bucureşti,1981; Michael D.Taylor, Three local motifs in Moldavi-
an Trees of Jesse, with an excursus on the liturgical basis of the exterior mural programs, în Re-
vue des études sud-est européennes, T. XII, nr. 2, Bucarest, 1974, p. 267 – 275; idem, A historia-
ted Tree of Jesse, în Dumbarton Oaks Papers, nr. 34-35, Washington, 1980 –1981, p. 125 – 176;
Ion I. Solcanu, Pr.Costache Buzdugan, Biserica Voroneţ, Iaşi, 1984; Bucovina. La peinture mu-
rale moldave aux XVe – XVIe siècles, album, text de Răzvan Theodorescu, Bucureşti,1994;
Constanţa Costea, Despre reprezentarea sfântului Ioan cel Nou în arta medievală, în Revista
monumentelor istorice, Anul LXVII, nr. 1 – 2, Bucureşti, 1998, p. 18 – 35.
2
Vezi următoarele articole: Maria Ana Musicescu, Consideraţii asupra picturii din altarul şi
naosul Voroneţului, în Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare, culegere de studii
îngrijită de M.Berza, Bucureşti,1964, p. 363 – 418; Ecaterina Cincheza-Buculei, Sur la peinture
du narthex de l’église du monastère de Bucovat (XVIe siecle): présence d’un peintre grec ignoré,
în RRHA, Série Beaux – Arts, T. XXVI, Bucureşti,1989, p. 11 – 26; idem, Le programme icono-
graphique du narthex de l’église du monastère de Voronet, în RRHA, Série Beaux –Arts, T. XXX,
Bucureşti,1993, p. 3 – 24; idem, Programul iconografic al gropniţelor moldoveneşti ( secolul
XVI), în Artă românească / Artă europeană, Oradea, ed. Muzeului Ţării Crişurilor, 2002, p. 85-
96; Anca Vasiliu, Biserica Înălţarea Domnului de la Mănăstirea Neamţ. Dosar de restaurare a
picturii murale din absida altarului.Observaţii şi ipoteze de lucru privind picturile murale aflate
în curs de restaurare, în SCIA, Seria AP, T. 41, Bucureşti, 1994, p. 60 – 81 şi fig. 1, 2; Tereza
Sinigalia, Voica Maria Puşcaşu, Observaţii asupra unor detalii iconografice din pictura naosului
bisericii mînăstirii Probota, în SCIA, Serie AP, T. 43, 1996, p. 59 – 67; Tereza Sinigalia, Les
peintures murales du sanctuaire de l’église St. Nicolas du Monastère de Probota. Iconographie
et liturgie, în Revue roumaine d’histoire de l’art, Série Beaux-Arts, T. XXXVI-XXXVII, Bucarest,
1999-2000, p. 3 – 10; idem, Observaţii asupra tabloului votiv din Biserica Sf. Nicolae a Mănăs-
tirii Probota, în Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca, 2003,
p.143 – 148; idem, Programul iconografic al spaţiului funerar din Biserica Sf. Ioan Botezătorul
din Satul Arbore, în Revista monumentelor istoice, Anul LXXII, Nr. 1, 2001 – 2003, Bucureşti,
Institutul Naţional al Monumentelor istorice, 2003, p. 27 – 34; Geanina Roşu, Tabloul funerar
din pronaosul bisericii Arbore. Semnificaţii. Restaurare, în Revista monumentelor istoice, Anul
LXXII, Nr. 1, 2001 – 2003, Bucureşti, Institutul Naţional al Monumentelor istorice, 2003, p. 22 –
26; Constanţa Costea, Nartexul Dobrovăţului. „Dosar arheologic”, în Revista Monumentelor Is-

4
studiul interdisciplinar al tablourilor votive 4 au permis precizarea datării unor
edificii şi reconsiderarea unor puncte de vedere în ceea ce priveşte motivaţia
actului ctitoricesc şi a statutului programatorilor tematicii picturilor murale din
Moldova lui Petru Rareş. Informaţii extrem de utile pentru studiul iconografiei
frescelor moldave au fost obţinute în urma lucrărilor de restaurare. Recuperarea
unor porţiuni din pictura originală de la biserica Înălţarea Domnului a mănăstirii
Neamţ 5 , curăţarea pronaosului (pictura arcosolium-ului ş. a.) bisericii Tăierea
capului Sf. Ioan Bo-tezătorul de la Arbore 6 , finalizarea ambiţiosului proiect de
restaurare integrală a picturilor murale ale bisericii Sf. Nicolae a mănăstirii

torice, LX, nr. 1, Bucureşti, 1991, p. 10 - 22; idem, Naosul Suceviţei, în Arta românească / Artă
europeană. Centenar Virgil Vătăţianu, Oradea, 2002, p. 105-116.
3
Vezi articolele Ecaterinei Cincheza Buculei: Menologul de la Dobrovăţ (1529), în SCIA, Se-
ria AP, T. 39, Bucureşti,1992, p. 7 – 32 şi Tema „Menologului” din pictura Bisericii Mănăstirii
Neamţ, în Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca, 2003, p. 135
– 142;
4
Vezi: Oreste Tafrali, Le siège de Constantinople et les portraits de la famille du prince Pier-
re Rareş dans les fresques de l’église de Moldoviţa, în Arta şi arheologia, Anul III, Fasc. 3, Bu-
cureşti, 1929, p. 1 – 9; Teodora Voinescu, Portretele lui Ştefan cel Mare în arta epocii sale, în
Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare, culegere de studii îngrijită de M.Berza,
Bucureşti,1964, p. 463 – 478; Sorin Ulea, Datarea frescelor bisericii mitropolitane Sf. Gheorghe
din Suceava, în SCIA, Seria AP, T. 13, nr. 2, Bucureşti,1966, p. 207 – 231; Vasile Drăguţ, Dra-
goş Coman maestrul frescelor de la Arbore, Bucureşti,1969; idem, Dobrovăţ, Bucureşti, 1984;
Ion I. Solcanu Datarea ansamblului de pictură de la biserica Arbure. I – Pictura interioară, în
Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, Iaşi, T. XII, 1975, p. 35 – 53; idem,
Biserica din Bălineşti: datarea construcţiei şi a picturii interioare, în Anuarul Institutului de Is-
torie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, Iaşi, T. XIX, 1982, p. 531 – 537; idem, pr. Costache Buzdu-
gan, Biserica Voroneţ, Iaşi, 1984; Corina Popa, Bălineşti, Bucureşti,1981; Marina Ileana Saba-
dos, Sur un portrait votif inédit de Bistriţa-Neamţ, în Revue des études sud-est européennes, T.
XXX, Nr. 1-2, Bucureşti, ed. Acad. Române, 1992, p. 89 – 96; Tereza Sinigalia, Observaţii asu-
pra tabloului votiv din Biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii Probota, în Artă, istorie, cultură. Studii
în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca, 2003, p.143 – 148; idem, Ctitori şi imagini votive
în pictura murală din Moldova la sfârşitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al
XVI-lea. O ipoteză, în Arta istoriei. Istoria artei. Academicianul Răzvan Theodorescu la 65 de
ani, Bucureşti, ed. Enciclopedică, 2004, p. 59 – 65.
5
Vezi: Anca Vasiliu, Biserica Înălţarea Domnului de la Mănăstirea Neamţ ... .
6
Vezi: Tereza Sinigalia, Programul iconografic al spaţiului funerar din Biserica Sf. Ioan Bo-
tezătorul din Satul Arbore ...; Geanina Roşu, Op. cit. .

5
Probota 7 ş. a. au făcut posibil studiul iconografiei autentice a vechilor picturi
murale şi au creat premisele apariţiei unor ediţii importante 8 .
În domeniul studiilor de iconografie a picturii medievale româneşti perioada
actuală ar putea fi caracterizată drept o perioadă de acumulare a noi informaţii
inedite, datorate atât recentelor restaurări, cât şi aprofundării cercetării surselor
tradiţionale prin recursul direct nu numai la literatura biblică, apocrifă sau
patristică, ci şi la exegetica bizantină şi post-bizantină, la tratatele de liturgică sau
la istoria ritualurilor creştine ortodoxe. Evident, că operele de sinteză în domeniul
iconografiei picturii „feudale” româneşti, de tipul celor semnate de Wladislaw
Podlacha 9 , Paul Henry 10 sau I.D.Ştefănescu 11 , nu mai pot face faţă rigorilor şi
imperativelor cercetării moderne. Nu poate suplini această lacună nici multitudinea
de albume dedicate monumentelor din nordul Moldovei, editate în ultimii 20 – 30
de ani. Noile cercetări de sinteză a picturii Moldovei medievale (Anca Vasiliu 12 ) s-
au orientat mai mult spre crearea unor „teologii” şi „filosofii” în imagini (definirea
unor categorii de tipul „diafanului” etc.), studiul surselor literare ale programelor
iconografice fiind trecut în planul doi al cercetării. Alte lucrări mai detaliate din
ultimii 10 – 15 ani (de tipul Catedrala episcopiei Romanului de Marina Ileana

7
Proiect finanţat de Japan Trust Fund şi realizat de guvernul Român în colaborare cu UNE-
SCO.
8
În această ordine de idei merită să fie citată una din cele mai prestigioase ediţii din ultimii ze-
ce ani: The Restoration of the Probota Monastery (1996 – 2001), Paris, ed. UNESCO, 2001,
410 p.+ 843 il. + 19 pl. A se vedea şi articolele: Voica Maria Puşcaşu, Cercetări arheologice la
Biserica Mănăstirii Probota, construită de voievodul Petru Rareş, în Revista monumentelor isto-
rice, Anul LXVI, nr. 1 – 2, Bucureşti, 1997, p. 8 – 24; Gh. I. Cantacuzino, Cercetările arheologi-
ce de la Mănăstirea Probota – zona de vest a incintei (1994), în Revista monumentelor istorice,
Anul LXVI, nr. 1 – 2, Bucureşti, 1997, p. 25 – 28.
9
Vezi: Wladislaw Podlacha, Pictura murală din Bucovina ... .
10
Vezi: Paul Henry, Folklore et iconographie religieuse ... ; idem, L’arbre de Jessé ... ; idem,
Monumentele din Moldova de Nord ...; idem, Quelques notes sur la representation de l’Hymne
Akathiste... .
11
Vezi: I.D. Ştefănescu, L’évolution de la peinture religieuse en Bukovine et ... ; idem, L’évo-
lution de la peinture religieuse... Nouvelles recherches ...; idem, L’art byzantin et l’art lombard
...; idem, L’illustration des Liturgies... ; idem, Iconografia artei bizantine... .
12
Vezi: Anca Vasiliu, Monastères de Moldavie: XIVe – XVIe siècles. Les Architectures de
l’image, Milano-Paris, 1998; idem, Le mot et le verre. Une définition médiévale du „diaphane”,
în RRHA, Série Beaux – Arts, T. XXX, Bucureşti, 1993, p. 3 – 24.

6
Sabados, 1990 13 , sau The Restoration of the Probota Monastery, UNESCO,
2001 14 ) au abordat con-ţinutul programelor iconografice ale unor monumente
izolate. Cât priveşte „investigarea artistică” din cartea artistului plastic şi editorului
Sorin Dumitrescu Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc 15 , valoarea ei
pare a fi mai mult decât discutabilă.
Au mai rămas însă o serie de imagini şi de texte zugrăvite, raritatea sau
complexitatea cărora nu permite o interpretare univocă. Astfel, în pofida
numărului suficient de studii apărute pe parcursul unui întreg secol de cercetări,
identificarea nume-lor şi provenienţa „spuselor” înţelepţilor antici din frescele de
la biserica Sf. Gheorghe (Suceava), de la mănăstirile Humor, Moldoviţa, Voroneţ
şi Suceviţa mai generează încă şi astăzi multiple întrebări, problema, ca atare, ne
fiind realmente soluţionată. Mai mult decât atât. Datele de care dispun mă
îndreptăţesc să afirm că, de la apariţia studiului lui Vasile Grecu din anul 1924 16 , a
ediţiei postume a lui Grigore Nandriş din 1970 17 şi a monografiei lui Ivan Dujcev
din 1978 18 , nu s-a mai observat, practic, nici un progres în ceea ce priveşte
rezolvarea acestei probleme. Cât priveşte iconografia temei „Asediul
Constantinopolului” din pictura exterioară moldavă, aici nu lipsesc tentativele
(inclusiv de ultimă oră!) de interpretare şi de exegeză. Aceste tentative sunt, însă,
adesea rodul imaginaţiei autorilor, care, ne având întotdeauna pregătirea
necesară 19 , se încumetă să abordeze o temă extrem de complexă. Or, înainte de a
purcede la diverse interpretări, se cere o cercetare exhaustivă a tuturor posibilelor

13
Vezi: Marina Ileana Sabados, Catedrala episcopiei Romanului, Roman, 1990.
14
Vezi lucrarea indicată în nota 8.
15
Vezi: Sorin Dumitrescu, Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc, Bucureşti, 2001.
16
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen Altheidnischer Denker und Schriftsteller in der Kirchen-
malerei des Morgenlandes, în Bulletin de la section historique de l’Académie Roumaine, T. XI,
Congrès de byzantinologie de Bucarest, Mémoires, Bucarest, ed. Cultura naţională, 1924, p.1-
68.
17
Vezi: Grigore Nandriş, Christian Humanism in the Neo-Byzantine Mural Painting of Eas-
tern Europe, London, ed. Kew/Surrey, 1970. Traducerea românească a acestei cărţi este citată în
nota 1.
18
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели в старата българска жи-
вопис, София, 1978.

7
surse literare şi iconografice a imaginii Asediului capitalei bizantine, care – mă
încumet să afirm acest lucru – aşa şi nu a fost întreprinsă până în prezent. O altă
temă care, din câte ştiu, n-a fost abordată în istoriografia artei medievale româneşti
o constituie studiul semnificaţiei pseudo-inscripţiilor din pictura murală. Aceste
pseudo-inscripţii sunt destul de frecvente în frescele din Ţara Românească
(biserica Sf. Nicolae de la Curtea de Argeş ş. a.) sau în frescele din Moldova
secolului XVI, dar, cu excepţia utilizării termenului de pseudo-inscripţie 20 şi a
câtorva referinţe tangenţiale (legate mai mult de stil, decât de semnificaţie 21 ),
fenomenul scrierii simulate din pictura parietală a rămas în afara orbitei de studiu
al istoricilor de artă.
Gradul de studiere a fiecărei teme investigate este prezentat pe larg în primele
capitole a celor două părţi ale tezei şi în primele alineate ale anexelor.
Scopul principal al tezei ţine de stabilirea surselor literare ale iconografiei
celor mai controversate (şi bogate în interpretări!) teme din pictura exterioară
moldavă. Aceste teme sunt: „Asediul Constantinopolului” din cadrul ciclului
„Imnului Acatist” şi „spusele” înţelepţilor antici din cadrul compoziţiei „Arborele
lui Iesei” sau din decorul contraforturilor. Dar obiectivele tezei nu se rezumă doar
la stabilirea izvoarelor literare. Un rol foarte important este acordat sistematizării
acestor izvoare, stabilirii filiaţiilor existente între diverse manuscrise,
interdependenţei între „mărturiile” scrise din aceste manuscrise şi „mărturiile”
zugrăvite în fresce sau miniaturi, reconstituirii redacţiilor iniţiale a numelor
(ulterior deformate) a unor înţelepţi antici, emiterii unor ipoteze legate de motivaţia
apariţiei unor teme din pictura exterioară moldavă etc.
Obiectivele lucrării date ţin de un domeniu destul de vast al cercetării, –
domeniu – în care un rol foarte important este acordat contextului istoric şi
climatului spiritual în care s-au produs fenomenele literare sau artistice analizate.

19
Cazul lui Sorin Dumitrescu.
20
Vezi: The Restoration of the Probota..., p. 58 şi trad. românească la p. 367.
21
Vezi: Daniel Barbu, Pictura murală din Ţara Românească în secolul al XIV-lea, Bucureşti,
1986, p. 45.

8
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în introducerea în circuitul
ştiinţific a unor surse de ordin istoric, literar şi artistic, care (deşi au fost şi sunt
cunoscute cercetătorilor din alte domenii!) au rămas, totuşi, până în prezent, la
periferia sferei de interese a istoricilor artei medievale româneşti şi care, cu rare
excepţii, nu au fost niciodată amintite în contextul interpretărilor imaginilor
„Asediului Constantinopolului” sau în contextul stabilirii identităţii numelor şi a
citatelor înţelepţi-lor antici din pictura murală a Moldovei secolului XVI. Astfel de
surse s-au dovedit a fi omilia bizantină din secolul IX „Hymnus Acathistus. De
obsidione Constantinopolis” 22 , redacţia “Troiţk” a povestirii lui Nestor Iskander
dedicate cuceririi Tarigradului de către otomani 23 , unele ilustraţii din volumele 2
Ostermann 24 şi Şumilov 25 a „Codicelui împărătesc ilustrat”, majoritatea
manuscriselor greceşti şi slavo-ne ce conţin culegerile de profeţii ale înţelepţilor
antichităţii citate în studiile semnate de A. von Premerstein 26 , H. Erbse 27 , L.
Bréhier 28 , I. Franko 29 , N. A. Kazakova 30 ş. a. Lărgirea bazei de izvoare nu
epuizează noutatea cercetării. Noi sunt şi în-cercările de sistematizare a surselor

22
Vezi: Химн Акатист. Слово на обсада на Цариград, în Извори за Българската исто-
рия,Ч. III, Т. VI, София, 1960, р. 171-174.
23
Vezi: Нестор Искандер, Повесть о взятии Царьграда турками в 1453 году, în Памят-
ники литературы Древней Руси. Вторая половина XV века, Москва, 1982, p. 216 – 267.
24
Vezi: А.В. Арциховский, Древнерусские миниатюры как исторический источник,
Москва, 1944, des. 14 de la p. 52.
25
Vezi ilustraţia „Asediul Ţarigradului de către turci în anul 1453” în cartea: Памятники ли-
тературы Древней Руси. Вторая половина XV века, Москва, 1982.
26
Vezi: Adolf von Premerstein, Griechisch-heidnische Weise als Verkünder der christlichen
Lehre in Handschriften und Kirchenmalereien, în Festschrift der Nationalbibliothek in Wien, he-
rausgegeben zur Feier des 200jährigen Bestehens des Gebaudes, Wien, 1926, p. 647 – 666; id-
em, Neues zu den apokryphen Heilsprophezeiungen heidnischer Philosophen in Literatur und
Kirchenkunst, în Byzantinisch-neugriechische Jahrbücher, IX, 1932, p. 338 – 374; idem, Ein
Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philosophensprüchen im Codex Bodleianus
Roe – 5, în „Είς μνή μην Σπ. Λάμβρου”, Atena, 1935, p. 177 – 189.
27
Vezi: Hartmut Erbse, Fragmente griechischer theosofien, în Hamburger Arbeiten zur Alter-
tumswissenschaft, band 4, Hamburg, 1941.
28
Vezi: Louis Bréhier, La légende des Sages païens a Byzance, în Mélanges d’histoire du
Moyen Âge dédiés à la mémoire de L.Halphen, Paris, 1951, p. 61-69.
29
Vezi: Iван Франко, Апокрiфи i легенди з україньских рукописїв, Т. II, Апокрiфи новоза-
вiтнi, Лвїв, 1899 , р. 1 – 35.
30
Vezi: Н.А. Казакова, “Пророчества еллинских мудрецов” и их изображения в русской
живописи XVI – XVII вв., în ТОДРЛ, Т. XVII, Москва- Ленинград,1961, р. 358 – 368.

9
studiate, încercările de stabilire a existenţei unor surse literare sau artistice, astăzi
dispărute, dar care au existat cu certitudine şi care pot fi chiar (într-o anumită
măsură!) reconstituite. Or, anume aceste surse puteau să joace un rol considerabil
în geneza celor mai controversate tipuri iconografice din pictura murală moldavă.
Astfel de surse, actualmente dispărute, după părerea subsemnatului au fost:
imaginea Asediului unei cetăţi ce a servit drept prototip ilustraţiei Asediul
Smolenskului din volumul 2 Ostermann al Codicelui împărătesc ilustrat 31 şi
protograful comun slavon al spuselor înţelepţilor antici, – protograf, – care se
reconstituie în baza textelor de pe filacterele filosofilor din frescele moldave şi a
citatelor analoge din manuscrisul de la mănăstirea Kirilo-Belozersk, caligrafiat de
Guri Tuşin 32 .
Noutatea rezultatelor obţinute de subsemnat nu rezidă, doar în studiul surselor
manuscrise. Un rol foarte important l-au jucat cercetările efectuate nemijlocit la
mănăstirile şi bisericile din judeţul Suceava, de la Iaşi (mănăstirea Cetăţuia), de la
Bucureşti (biserica „cu sfinţi”) şi de la Moscova ( catedralele Adormirea Maicii
Domnului şi Bunavestirea a Kremlinului, catedrala Smolensk a mănăstirii
Novodevici ş. a.). În urma acestor cercetări au fost pentru prima dată lecturate o
serie de „spuse” ale filosofilor antici, care anterior (în studiile lui Vasile Grecu 33 ,
I.D.Ştefă-nescu 34 , Grigore Nandriş 35 ş. a.) fie că au fost completamente ignorate,
fie că au fost interpretate sau atribuite în mod eronat. Astfel, a fost descoperit
faptul că profeţia de pe filacterul lui Plutarh din pictura exterioară a bisericii Sf.
Gheorghe (Suceava) prezintă un fragment din celebra „mărturie” referitoare la
Hristos din „Antichităţile iudaice” a lui Iosif Flaviu 36 . La aceeaşi biserică a mai
fost identificată şi citită inscripţia slavonă de pe filacterul „Elinului Zmovagl”.

31
Vezi sursa indicată în nota 24.
32
Vezi: Н.А. Казакова, Op. Cit., p. 367 – 368.
33
Vezi studiul lui Vasile Grecu indicat în nota 16.
34
Vezi: I.D. Ştefănescu, L’évolution de la peinture religieuse en Bukovine... Nouvelles recher-
ches ... , p. 160 – 163.
35
Vezi: Grigore Nandriş, Op. cit., p. 51 – 81.

10
Anterior, această inscripţie, din cauza altitudinii considerabile la care este
zugrăvită, nu a fost accesibilă cercetătorilor. S-a dovedit că ea este aproape identică
cu inscripţia de pe filacterul „Elinului Udi-” de la mănăstirea Suceviţa 37 .
Autorul şi-a permis să emită şi câteva ipoteze în ceea ce priveşte identificarea unor
nume „exotice” de filosofi antici din pictura parietală medievală moldavă şi
bulgară. Aceste ipoteze se bazează pe conţinutul „spuselor” filosofilor şi nu pe
jocul gratuit al posibilelor modificări de ordin caligrafic ale caracterelor slavone. În
majoritatea cazurilor, identificările propuse de subsemnat infirmă opiniile expuse
anterior de Gr. Nandriş.
Originalitatea demersului subsemnatului ţine şi de interpretarea caracterului
mărturiilor literare medievale. S-a dovedit că unele din aceste mărturii au un
caracter profetic bine pronunţat. Astfel, finalul redacţiei Troiţk a povestirii
„Despre luarea Ţarigradului”, atribuită enigmaticului Nestor Iskander, include
„profeţia” lui Pseudo-Daniel (legată de eliberarea Constantinopolului) 38 . Or,
anume această po-vestire, împreună cu textul omiliei „Hymnus Acathistus. De
obsidione Constantino-polis” 39 , inclusă în Triod, au şi stat la baza constituirii
iconografiei imaginii „Asediului Constantinopolului” din pictura exterioară
moldavă. Cât priveşte elementul profetic, prezent în „spusele” scriitorilor şi
filosofilor antici, el are o istorie mile-nară şi descinde încă din sursele literare ale
Antichităţii târzii şi ale Imperiului Bizantin timpuriu40 . Aceste constatări, la care s-
a ajuns în urma studiului amănunţit al izvoarelor medievale, au permis explicarea
motivelor includerii imaginii Asediului Constantinopolului şi a spuselor
înţelepţilor antici în cadrul programelor iconografice a ctitoriilor rareşiene.

36
Este vorba de mărturia referitoare la Hristos inserată în § 3 din cap. 3 al Cărţii a XVIII-a a
Antichităţilor iudaice a lui Iosif Flaviu.
37
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen Altheidnischer Denker..., p. 17.
38
Vezi: Памятники литературы Древней Руси. Вторая половина XV века, Москва, 1982,
p. 264 – 266.
39
Vezi sursa indicată în nota 22.
40
Provenienţa şi caracterul „spuselor” înţelepţilor elini din culegerile bizantine de profeţii au
fost studiate în detaliu de A. von Premerstein şi H. Erbse. Vezi lucrările indicate în notele 26 şi
27.

11
În legătură cu recentele dezveliri ale picturii iniţiale din spaţiul altarului
bisericii Sf. Nicolae a mănăstirii Probota, una din anexele tezei este consacrată
elucidării surselor imaginii extrem de rare a lui Iisus Hristos cu mâinile retezate,
ţinut în braţe de Sf. Ioan Hrisostomul 41 . În altă anexă este abordată problema
analogiilor de ordin interpretativ, existente între pseudo-inscripţiile din pictura
medievală moldavă şi stilul literar al împletiturii de cuvinte, devenit popular după
reforma scrierii slavone iniţiate de patriarhul Eftimie al Târnovei şi de elevii lui
(Konstantin Kostenečki ş. a.) 42 .
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al investigaţiei a fost determinat
în mare măsură de cercetările deja existente (în domeniul studiat) datorate unor
savanţi de talia lui André Grabar 43 , Vasile Grecu 44 , Adolf von Premerstein 45 ,

41
Vezi imaginea în: The Restoration of the Probota..., fig. 139 şi 140 de la p. 80 şi 81.
42
Vezi: Dmitri S.Lihaciov, Prerenaşterea rusă. Cultura Rusiei în vremea lui Rubliov şi a lui
Epifanie Preaînţeleptul ( Sfîrşitul sec. al XIV-lea – începutul sec. al XV-lea), Bucureşti, 1975, p.
91 – 103.
43
Vezi lucrările lui André Grabar indicate în nota 1.
44
Vezi: Vasile Grecu, Antike Philosophen in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în Comp-
tes rendus du Congrès des études byzantines de Bucarest, Bucureşti, 1923; idem, Neue Quellen
zu der ’Ερμηνία τη~ς ζωγραφικη~ς τέχνης des Dionysos von Phourna (rezumé), în „Section d’Ar-
chéologie et de Philologie Byzantines” din Comptes rendus du Congrès des études byzantines de
Bucarest, Bucureşti, 1923, p. 73 - 74; idem, Darstellungen Altheidnischer Denker und Schrift-
steller in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în Bulletin de la section historique de l’Acadé-
mie Roumaine, T.XI, Congrès de byzantinologie de Bucarest, Mémoires, Bucarest,1924, p. 1- 68;
idem, Eine Belagerung Konstantinopels in der rumänischen Kirchenmalerei, în Byzantion, T. I,
1924, p. 273-289; idem, Versiunile româneşti ale erminiilor de pictură bizantină, în Codrul Cos-
minului, Anul I, 1924, Cernăuţi,1925, p. 109-174; idem, Contribuţii la studiul izvoarelor manu-
alului de pictură bizantină, în Închinare lui Nicolae Iorga cu prilejul împlinirii vîrstei de 60 de
ani, Cluj, 1931, p. 189-195; idem, Manualul de pictură a lui Dionisie din Furna în româneşte,
Extras din Codrul Cosminului, nr. VII, Cernăuţi, 1931, p. 51 - 59; idem, Influenţe sârbeşti în ve-
chea iconografie bisericească a Moldovei, în Codrul Cosminului, nr. IX, Cernăuţi, 1935, p. 235 -
242; idem, O ediţie critică a manualului de pictură bizantină, în Codrul Cosminului, nr. IX, Cer-
năuţi, 1935, p. 105-128; idem, Cărţi de pictură bisericească bizantină. Introducere şi ediţie criti-
că a versiunilor româneşti atât după redacţiunea lui Dionisie din Furna, tradusă la 1805 de
arhi-mandritul Macarie, cât şi după alte redacţiuni mai vechi traduceri anonime, Cernăuţi,
1936; idem, Filosofi păgîni şi sibile, Extras din „Arta şi tehnica grafică”, Caiet 10, Bucureşti,
1940, p. 30 - 41; idem, Viaţa Sfântului Nifon. O redacţiune grecească inedită, Bucureşti,1944;
idem, La chute de Constantinople dans la littérature populaire roumaine, în Byzantinoslavica,
XIV, Pra-gue, 1953, p. 55-81; idem, Recenzie la Paul Henry: Folklore et iconographie
religieuse, în Cod-rul Cosminului, Anul IV şi V, 1927-1928, Cernăuţi, 1929, p. 601- 604; idem,
Recenzie la Adolf von Premerstein: Griechisch-heidnische Weise als Verkünder christlichen
Lehre in Handschrif-ten und Kirchenmalereien, în Codrul Cosminului, Anul IV şi V, 1927-1928,

12
Hartmut Erbse 46 , Miltiadis Miltos Garidis 47 , Ivan Dujcev 48 , Michael D.Taylor 49 ş.
a. Cercetarea a impus aplicarea unui arsenal metodologic interdisciplinar în care,
pe lângă tradiţionala metodă iconografică 50 de stabilire a tematicii şi a sensului
operelor de artă, a mai fost necesar recursul la unele metode de descriere a
manuscriselor şi de interpretare a surselor literare, specifice paleografiei şi istoriei
literaturii medievale. În strânsă interconexiune cu metodele de investigaţie
menţionate mai sus a fost aplicată şi metoda comparativă 51 de cercetare a
izvoarelor istorice şi artistice. Fără această metodă ar fi fost imposibilă nu numai
analiza surselor existente sau stabili-rea unor fapte, referitor la care nu există
informaţii directe, ci şi verificarea ipoteze-lor propuse.

Cernăuţi, 1929, p. 608; idem, Recenzie la Oreste Tafrali: Le siège de Constantinople dans les
fresques des églises de Bucovine, din Mélanges offerts à Gustave Schlumberger, Paris, 1924, V.
II, p. 456-461, în Codrul Cosminului, Anul IV şi V, 1927-1928, Cernăuţi, 1929, p. 607-608.
45
Vezi lucrările lui A. von Premerstein indicate în nota 26.
46
Vezi: Hartmut Erbse, Fragmente griechischer theosofien... .
47
Vezi: Miltiadis Miltos Garidis, Contacts entre la peinture de la Grèce du nord et des zones
centrales balkaniques avec la peinture moldave de la fin du XVe siècle, în ACIEB (XIV), V.II,
Bucarest, 1975, p. 563-569; idem, La représentation des „nations” dans la peinture post-byzan-
tine, în Byzantion, T. 39, Bruxelles, 1969 (1970), p. 86-103; idem, Notes sur l’iconographie des
sièges de Constantinople, în Byzantinisch-Neugriechischen Jährbucher, 1977, p. 99-114; idem,
La peinture murale dans le monde orthodoxe après la chute de Byzance (1450-1600) et dans les
pays sous domination etrangère, Athènes, 1989.
48
Vezi: Ivan Dujcev, La conquete turque et la prise de Constantinople dans la litterature slave
contemporaine, în Byzantinoslavica, T.VII, nr. 2, Prague, 1956, p. 276-340; idem, Константин
Философ и “предсказанията на мъдрите елини”, în Зборник радова Српске Академиjе На-
ука, XLIX, Кн. 4, 1956, р. 149 – 155; idem, О древнерусском переводе “Рыдания” Иоанна
Евгеника, în Византийский временник, Т. 12, Москва, 1957, р. 198 – 202; idem, Les sources
slaves pour l’histoire de Byzance, în Actes du premier Congres international des études balkani-
ques et sud-est européennes: Sofia, 26.08. 1966- 01. 09. 1966, T. III, Histoire, Sofia, 1969, p.
321-332; idem, Nouvelles données sur les peintures des philosophes et des écrivains païens à
Backovo, în Revue d’études sud-est européennes, T. IX, nr. 3, 1971, p. 391-395; idem, Древно-
езически мислители и писатели в старата българска живопис, София, 1978.
49
Vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în Dumbarton Oaks Papers, nr. 34-35,
Washington, 1980-1981, p. 125 – 176; idem, Three local motifs in Moldavian Trees of Jesse,
with an excursus on the liturgical basis of the exterior mural programs, în Revue des études sud-
est européennes, T. XII, nr. 2, Bucarest, 1974, p. 267 – 275; idem, The Prophetic Scenes in the
Tree of Jesse at Orvieto, în: Art Bulletin, nr. 54, Washington, 1972, p. 413 – 416.
50
Referitor la specificul metodei iconografice de cercetare vezi studiul lui Erwin Panofsky
“Iconografia şi iconologia: Introducere la studierea artei în Renaştere”: Erwin Panofsky, Artă şi
semnificaţie, Bucureşti, 1980, p. 57 – 90.
51
Referitor la specificul metodei comparative de cercetare în domeniul ştiinţelor istorice vezi:
Jerzy Topolski, Metodologia istoriei, Bucureşti, 1987, p. 325 – 328.

13
Din punct de vedere logic, la baza majorităţii afirmaţiilor prezentate în teză, a
stat metoda inductivă de tragere a concluziilor. Avantajul acestei metode rezidă în
faptul că, spre deosebire de metoda deductivă (unde se trece de la „general” la
„particular”), metoda inductivă acţionează de la „particular” la „general” 52 .
Astfel, sunt evitate ideile preconcepute şi sunt respectate mai bine izvoarele
istorice.
De domeniul metodologiei ţine şi principiul briciului lui Ockham utilizat de
subsemnat în cadrul investigaţiilor. Or, acest principiu metodologic al economiei
gândirii, exprimat de doctorul invincibilis prin formula „pluritas non est ponenda
sine necessitate” („nu trebuie să punem mai multe lucruri fără necesitate”) 53 , este
pe deplin aplicabil în cazul studiului filiaţiilor existente între diverse manuscrise
medievale. Astfel, atunci când emitem unele ipoteze referitoare la existenţa unor
protografe sau manuscrise intermediare dispărute, niciodată nu trebuie să ne
imaginăm că aceste protografe sau manuscrise intermediare au fost mai multe
decât ne permit să afirmăm acest lucru manuscrisele existente. Evident că, în
realitate, puteau exista şi unele copii textuale identice dispărute ale unora şi
aceloraşi manuscrise, dar, din punct de vedere metodologic, este corect a indica
doar manuscrisul-sursă, făcând abstracţie de copiile lui identice.
O problemă separată, cu anumite implicaţii de ordin metodologic, a constituit-o
problema limbii în care au fost alcătuite sau copiate manuscrisele studiate. Scopul,
posibilităţile şi volumul cercetării nu au permis aprofundarea în specificul regional,
temporal şi dialectal al limbilor greacă sau slavonă, – limbi, – în care sunt
ortografiate majoritatea manuscriselor citate în teză. Din acest motiv, în cadrul
lucrării nu a fost specificat (decât cu rare excepţii!) izvodul concret (sârbesc,
medio-bulgar, vechi rus etc.) 54 în care a fost scris cutare sau cutare manuscris

52
Ibidem, p. 318.
53
Vezi: Între Antichitate şi Renaştere. Gîndirea Evului Mediu. De la începuturile patristice la
Nicolaus Cusanus, Vol. II, Bucureşti, 1984, p. 238.
54
Referitor la specificul diverselor “izvoade” slavone vezi: В.Н.Щепкин, Русская палеогра-фия, Москва,
1967, р. 30 – 34.

14
slavon. Din acelaşi motiv nu au putut fi indicate nici particularităţile regionale sau
evoluţia istorică a limbii elene din textele greceşti inserate în majoritatea
culegerilor bizantine şi post-bizantine analizate. Aceste omiteri, inevitabile într-o
lucrare limitată ca volum şi situată în afara sferei de interese propriu-zise ale
filologiei clasice sau ale slavisticei, nu au ştirbit, însă, prin nimic gradul de
relevanţă a izvoarelor ce au stat la baza concluziilor.
Semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării. Rezultatele investigaţiilor
prezentate în cadrul tezei pot fi utilizate la elaborarea unor lucrări de sinteză în
domeniul artei medievale din spaţiul sud-est european. Precizarea şi îmbogăţirea
bazei de izvoare referitoare la tipul iconografic al „Asediului Constantinopolului”
ar putea îmbogăţi compendiile sau lexicoanele dedicate iconografiei creştine
medievale. Inscripţiile slavone din frescele moldave, lecturate pentru prima dată
sau corectate în baza manuscriselor de epocă, – inscripţii, care joacă un rol extrem
de important în partea a 2-a a tezei, – ar putea fi incluse într-un eventual corpus de
inscripţii medievale ale ctitoriilor de pe teritoriul României.
Teza oferă posibilitatea continuării investigaţiilor picturii medievale moldave
din perspectiva raportului: text scris – imagine pictată. Deşi acest principiu de bază
ale oricărei investigaţii cu caracter iconografic este demult cunoscut, o analiză
textologică suficient de profundă (dacă nu la nivel de manuscris, atunci cel puţin la
ni-vel de redacţie!) a surselor literare bizantine şi slavone medievale ale
programelor iconografice moldave din secolele XV – XVI rămâne încă a fi
realizată.
Odată cu punerea în circuit a tezei, ea ar putea fi de folos profesorilor şi
studenţilor de la instituţiile de învăţământ superior, unde este studiată arta sau
cultura medievale de sorginte bizantină. Totodată, teza ar prezenta un anumit
interes pentru masteranzii sau doctoranzii în domeniile istoriei, istoriei artei şi
literaturii medievale greco-bizantine, post-bizantine, slavone şi române vechi.
Aprobarea rezultatelor investigaţiilor. Teza a fost elaborată în cadrul secţiei
„Arte plastice” a Institutului Studiul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. O

15
bună parte din conţinutul tezei a fost reflectat în diverse culegeri de studii şi de
articole ştiinţifice apărute în republică sau în străinătate, în anuarele Institutului
Studiul Artelor şi în mijloacele electronice de informare (lista acestor publicaţii
este anexată în cadrul autoreferatului tezei de doctor habilitat). Specificul
iconografiei Moldovei medievale a constituit un obiect de studiu important în cele
trei monografii şi monografii-albume publicate de subsemnat (Biserica Adormirea
Maicii Domnului din Căuşeni, Chişinău, ed.„Ştiinţa”, 1997; Patrimoniul cultural
al Republicii Moldova, Chişinău, ed.„Arc” şi „Museum”, 1999 – în colaborare cu
T. Stavilă şi T. Diaconescu; Icoane vechi din colecţii basarabene, Chişinău, ed.
„Arc”, 2000 – în colaborare cu T. Stavilă).
Rezultatele investigaţiilor au fost prezentate în cadrul a şapte simpozioane inter-
naţionale (care au avut loc la Chişinău, Căuşeni, Die, Alba-Iulia – Câlnic, Sibiu –
Câlnic, Cluj, Bucureşti) şi a mai mult de zece conferinţe şi simpozioane naţionale.
Volumul total al materialelor publicate depăşeşte 50 c. a.

16
Partea I
Asediul Constantinopolului în pictura murală exterioară moldavă

Capitolul 1. Istoria cercetării iconografiei Asediului Constantinopolului.


Imaginea Asediului Constantinopolului zugrăvită pe faţadele bisericilor din
nordul Moldovei medievale (Sf. Gheorghe-Hîrlău, 1530; Probota, 1532;
Sf.Gheorghe-Suceava, 1534; Humor, 1535; Moldoviţa, 1537; Coşula, 1537;
Arbore, 1541? ş. a.) a trezit demult interesul istoricilor de artă şi a bizantinologilor.
Marea majoritate a cercetătorilor picturilor exterioare rareşiene şi-au concentrat
eforturile pentru a da o explicaţie apariţiei acestui subiect în cadrul programelor
iconografice şi pentru a-i stabili sursele şi semnificaţia. Franz Adolf
Wickenhäuser 1 în 1881, Nicolae Iorga 2 în 1905 şi Wladislaw Podlacha 3 în 1912,
fără a iniţia o analiză detaliată a temei Asediului, considerau că frescele moldave
(cu excepţia celei de la Arbore) prezintă asediul final al capitalei bizantine care a
avut loc în anul 1453. Profesorul Vasile Grecu printre primii a realizat un studiu
mai detaliat al acestei teme 4 . În anul 1924 el a emis ipoteza conform căreia arta
athonită ar fi cunoscut de asemenea tema Asediului. În pofida faptului că
exemplele concrete ale acestei imagini lipsesc astăzi completamente în picturile
păstrate la Sfântul Munte, una din minunile arhanghelului Mihail (căruia Erminia
lui Dionisie din Furna 5 îi atribuie o intervenţie miraculoasă în favoarea
Ţarigradului!) după părerea lui V. Grecu conţine aluzii directe în sprijinul acestei

1
Franz Adolf Wickenhäuser, Geschichte der Klöster Homor, Sct. Onufri, Horodnik und Petra-
uz, p.17. Cartea aceasta formează vol. I din lucrarea Molda, oder Beiträge zur Geschichte der
Moldau und Bukowina, Czernowitz, 1881.
2
Nicolae Iorga, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti, 1905, p.102.
3
Wladislaw Podlacha, Malowidla scienne w cerkwiach Bukowiny, Lwow, 1912, p. 33; există
traducerea română: Wladyslaw Podlacha, Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbi-
zantine, Vol. I, Bucureşti, 1985, p. 90.
4
Vasile Grecu, Eine Belagerung Konstantinopels in der rumänischen Kirchenmalerei, în “By-
zantion”, 1924, I, p. 284-285.
5
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură, Bucureşti, 1979, p. 209.

17
ipoteze 6 . Aproximativ în aceeaşi perioadă Oreste Tafrali a publicat în limba
franceză articolul Le siège de Constantinople dans les fresques des églises de
Bucovine 7 . Reprezentarea Asediului în picturile bucovinene O. Tafrali o lega de
contextul Imnului Acatist. El considera că Asediile Constantinopolului din toate
frescele moldoveneşti se referă la secolul VII, când a avut loc asediul persano-
avar, iar apariţia turcilor şi a artileriei este doar un anacronism comis de zugravii
lui Petru Rareş 8 . O părere similară, axată pe ideea confuziei asediului persano-avar
cu cel otoman, a expus în 1928 şi istoricul de artă român I. D. Ştefănescu în cartea
L’évolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie 9 . Cercetătorul
francez Paul Henry, nefiind suficient de bine informat în ceea ce priveşte prezenţa
temei Asediului în pictura ortodoxă din afara Moldovei, a afirmat în mod eronat că
“nu a auzit vorbindu-se nicăieri în altă parte despre asemenea temă, care nu
există(? – C.C.) în nici un manual şi nu se întâlneşte decât în cele câteva biserici
din secolul al XVI-lea, pierdute la poalele Carpaţilor” 10 . André Grabar, în recenzia
sa la studiul lui Paul Henry 11 , a citat Asediul Constantinopolului şi Ciclurile esca-
tologice printre cele două exemple de picturi murale ce se întâlnesc şi în arta rusă
din secolele XVI-XVII. Într-un alt articol, publicat în 1947, acelaşi André Grabar
menţiona prezenţa Asediului pe câmpurile unei icoane ruse de secol XVII, atribuită
atelierului renumitului zugrav S.Uşakov 12 . Cât priveşte ilustraţiile la Imnul Acatist,

6
Vezi: Vasile Grecu, Op. cit., p. 284-285.
7
Oreste Tafrali, Le siège de Constantinople dans les fresques des églises de Bucovine, în: “Mé-
langes offerts à M.Gustave Schlumberger”, Vol.2, Paris, 1924, p. 461.
8
Ibidem.
9
I.D.Ştefănescu, L’évolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie, Paris, 1928,
p.109; De notat faptul că, nici în ediţia Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti
(Bucureşti, 1973) I.D.Ştefănescu nu şi-a schimbat părerea. Asediul Constantinopolului a rămas
pentru el « o temă accesorie… aninată (!?) Imnului Acatist » ( p. 155).
10
Paul Henry, Monumentele din Moldova de nord. De la origini pînă la sfîrşitul secolului al
XVI-lea, Bucureşti, 1984, p. 219; cartea a fost tradusă în limba română după ediţia: Paul Henry,
Les églises de la Moldavie du Nord des origines à la fin du XVIe siècle, Paris, 1930.
11
André Grabar, Notices sur les églises de la Moldavie du Nord, în « Mélanges Nicolae Iorga »,
Paris, 1932; Studiul respectiv a fost consultat de subsemnat după ediţia: L’art de la fin de l’Anti-
quité et du Moyen Âge, p.899.
12
André Grabar, Un graffite slave sur la façade d’une église de Bucovine, în L’art de la fin de
l’Antiquité et du Moyen Âge, p. 74, notele 2 , 3; Prezenţa Asediului Constantinopolului pe cîmpul

18
Grabar considera că atât varianta Imnului ce cuprindea scena Asediului, cât şi vari-
anta Imnului fără de această scenă, au apărut ambele în Bizanţ, înainte de 1453 13 .
În anul 1935 deja amintitul Vasile Grecu publică în Codrul Cosminului un scurt
articol 14 dedicat influenţelor sârbeşti în vechea iconografie bisericească a Moldo-
vei. Pe paginile acestei publicaţii cercetătorul român menţiona că la Congresul de
bizantinologie de la Sofia din 1934 restauratorul vechilor monumente sârbeşti G.
Bošcovič i-a comunicat despre descoperirea (după îndepărtarea tencuielii de
suprafaţă) pe peretele sudic al bisericii Sf. Petru de pe insula Veliki Grad a lacului
Prespa a unei picturi exterioare cu imaginea Asediului unei cetăţi. Ulterior a fost
confirmat faptul că acest Asediu este un Asediu al Constantinopolului şi că el
„deschide” ciclul de picturi exterioare ale bisericii Sf. Petru ce ilustrează Imnul
Acatist. Datarea iniţială a acestei picturi cu sfârşitul de secol XIII – începutul de
secol XIV, propusă de Bošcovič, a fost revăzută după compararea cu frescele
exterioare conservate la mănăstirile Treskavetz şi Zaum. Actualmente majoritatea
cercetătorilor consideră că picturile faţadelor bisericii Sf. Petru trebuie datate cu
anii 60-70 ai secolului XIV 15 .

icoanei ruse în cadrul celorlalte 24 de scene ce ilustrează Imnul Acatist l-a îndemnat pe cercetă-
torul francez la concluzia că Asediul este transpunerea iconografică fidelă a strofei introductive
la imn, numite Proimion.
13
Ibidem, nota 3. Referitor la ilustrarea Imnului Acatist vezi următoarele studii: Oreste Tafrali,
Iconografia Imnului Acatist, în BCMI, Anul VII, fasc. 1 - 4, Bucureşti, 1914; Paul Henry, Quel-
ques notes sur la representation de l’Hymne Akathiste dans la peinture murale exteriaure de Bu-
kovine, în Extrait de la Bibliothèque de l’Institut français de Hautes-Études en Roumanie, II,
Mélanges, 1928, Bucarest, ed. Cultura naţională, 1929. p. 33 – 49; J.Mysliveć, Ikonografie Aka-
thistu Panny Marie, în Seminarum Kondakovianum, Recueil d’études. Archéologie. Histoire de
l’Art. Études byzantines. V, Prague, éd. Institut Kondakov, 1932, p. 97-130; Gordana Babić,
L’Iconographie constantinopolitaine de l’Acathiste de la Vierge à Cozia (Valachie), în Зборник
радова Византолошког Института, XIV/XV, Београд, 1973, р. 173 – 189; Tania Velmans,
Une illustration de l’Acathiste et l’iconographie des hymnes liturgiques à Byzance, în Cahiers
archéologiques, XXII, 1972, p. 38 şi urm.; idem, Création et structure du cycle iconographique
de l’Akathiste, în ACIEB (XIV), V. III, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1976, p. 469 – 473 + 9 il.
14
Vasile Grecu, Influenţe sârbeşti învechea iconografie bisericească a Moldovei, în “Codrul
Cosminului”, Cernăuţi, 1935, p. 235-242, fig. 1-4.
15
Vezi: М.А.Орлова, Наружные росписи средневековых храмов. Византия, Балканы,
Древняя Русь, ed. a 2-a, compl., Москва, 2002, p. 113-114.

19
După cel de al doilea război mondial, când în 1953 s-au împlinit 500 de ani de
la cucerirea Constantinopolului de către otomani, au apărut mai multe studii şi
articole consacrate ultimului asediu al capitalei bizantine (inclusiv oglindirii
acestui eveniment crucial din istoria Europei în literatură şi în artele plastice). Aici
voi face referinţă doar la două publicaţii de acest gen, trecute cu vederea de
istoricii de artă, dar care prezintă un real interes pentru cercetarea surselor
iconografiei Asediului Constantinopolului. Prima publicaţie este semnată de
preotul Nicolae I. Şerbănescu şi a apărut cu genericul „ Împresurarea Ţarigradului
în zugrăveala bisericilor noastre” 16 . În acest articol s-a încercat o identificare între
conţinutul povestirii Pentru luare(a) prea slăvitei cetăţi a Ţarigradului, care şi
Noul Râm s-au numit şi redacţia iconografică a frescelor cu imaginea Asediului
Constantinopolului de la Humor şi Moldoviţa, unde pictura murală s-a conservat
mai bine. A doua publicaţie este semnată de Vasile Grecu şi a apărut la Praga în
revista “Byzantinoslavica” 17 . Cunoscutul bizantinolog român abordează povestirea
Pentru luarea...Ţarigradului în contextul mai vast al totalităţii manuscriselor şi
tipăriturilor timpurii româneşti. Oglindirea acestei povestiri în artele plastice este,
însă, abordată doar tangenţial de Vasile Grecu în momentul când scrie despre
imaginea “misterioasei” împărătese din frescele moldave 18 .
În anul 1961 Petru Comarnescu oferă o interpretare destul de ciudată a apariţiei
Asediului în picturile murale din perioada primei domnii a lui Petru Rareş. După
părerea lui, exprimată în cunoscutul Îndreptar artistic al monumentelor din nordul
Moldovei : “ura împotriva suzeranilor otomani era atât de puternică şi nădejdea
într-o nouă minune atât de manifestă încât zugravii de la Humor şi Moldoviţa ... au
preferat...pentru a ţine trează împotrivirea faţă de turci, să evoce o înfrângere(!) în

16
Nicolae I.Şerbănescu, Împresurarea Ţarigradului în zugrăveala bisericilor noastre, în „Orto-
doxia”, 1953, nr. 3, p. 438-463.
17
Vasile Grecu, La chute de Constantinople dans la littérature populaire roumaine, în « Byzan-
tinoslavica », XIV, 1953, p. 55-81.
18
Ibidem, p. 57.

20
loc de o biruinţă” 19 . Dacă ne amintim de opinia lansată anterior de medievistul
francez André Grabar, conform căreia „nici un ordonator de picturi ortodoxe din
secolul al XVI-lea nu ar fi acceptat reprezentarea celui mai mare dezastru creştin
pe faţadele unei biserici” 20 această interpretare a lui P. Comarnescu pare a fi mai
mult decât discutabilă. Ulterior, pe paginile aceluiaşi Îndreptar autorul reiterează
opinia greşită a lui Paul Henry despre circulaţia geografică limitată a temei Asedi-
ului: “Asediul Constantinopolului pare a nu se găsi pictat decât în Moldova”(!?—
C.C.) 21 .
Începând cu anul 1963 istoricul de artă Sorin Ulea publică o serie de articole şi
studii dedicate picturii exterioare moldoveneşti 22 . Motivaţia apariţiei temei Asediu-
lui Constantinopolului joacă un rol destul de important în aceste cercetări. Sorin
Ulea combate punctele de vedere a lui Oreste Tafrali şi Paul Henry care reduceau
inadvertenţele de ordin cronologic din scena Asediului doar la simple anacronisme
comise de zugravi. A accepta explicaţia doar în formă de anacronism, scrie Sorin
Ulea, înseamnă a ne lăsa înşelaţi de aparenţe. Zugravii lui Petru Rareş, după
părerea istoricului de artă român, erau departe de a comite un anacronism. Ei nu au
făcut decât să adapteze tema Asediului, şi deci a întregului Imn Acatist, realităţilor
ţării lor, transformându-l într-o invocaţie cu caracter demonstrativ naţional: “aşa
cum Fecioara i-a ajutat odinioară pe bizantini să-i înfrângă pe asediatorii perşi,
tot aşa astăzi să-i ajute pe moldoveni să-i înfrângă pe cotropitorii turci” 23 . Cât
priveşte imaginea Ţarigradului din frescele moldave, Ulea consideră că aici „ avem

19
Petru Comarnescu, Îndreptar artistic al monumentelor din nordul Moldovei ( arhitectura şi
fresca în sec. XV-XVI ), Suceava, 1961, p. 258.
20
André Grabar, Un graffite slave… , p. 73.
21
Petru Comarnescu, Op. cit., p. 259.
22
Sorin Ulea, Originea şi semnificaţia ideologică a picturii exterioare moldoveneşti, în SCIA,
T.10, nr.1, 1963, pp. 57-93 şi T.19, nr.1, 1972, p. 37-53; idem., La peinture extérieure moldave:
où, quand et comment est-elle apparue?, în “Revue roumaine d’histoire”, 1984, nr. 4, p. 285-
311.
23
Sorin Ulea, Originea şi semnificaţia… , T.10, p. 72.

21
nu numai o imagine a Constantinopolului victorios, ci şi un simbol al Sucevei, şi,
prin extindere, al Moldovei victorioase” 24 .
În pofida polemicilor, uneori destul de virulente, ce au existat între Sorin Ulea
şi Vasile Drăguţ, ultimul s-a situat pe o poziţie destul de apropiată în ceea ce
priveşte semnificaţia Asediului din picturile exterioare moldave. În albumul
Humor, publicat de editura „Meridiane” în 1973, Vasile Drăguţ interpreta Asediul
în calitate de manifest concomitent antiotoman şi îndreptat împotriva Reformei,
care nega cultul Maicii Domnului şi capacităţile protectoare miraculoase ale
imaginilor ei 25 . Cât priveşte bisericile din „peisajul” urban al Constantinopolului,
după părerea lui V.Drăguţ, „ele au siluete specific moldoveneşti” 26 . Mai prudent în
ceea ce priveşte „asocierile” cu oraşele sau bisericile moldave, Virgil Vătăşianu a
preferat doar să consemneze în cazul Asediului Constantinopolului, „ aluzii la
evenimente contemporane” cu specificarea că aici „este vorba de o invocare a
ajutorului Fecioarei în lupta antiotomană” 27 .
Irineu Crăciunaş, în studiul Bisericile cu pictură exterioară din Moldova 28 ,
după o trecere în revistă a publicaţiilor anterioare dedicate temei Asediului,
aminteşte şi de faimoasa Mare plângere adresată de Ivaşko Peresvetov tânărului ţar
al Rusiei Ivan al IV-lea (viitorul Ivan cel Groaznic) 29 . Autorul Marii plângeri îi
atribuie lui Petru Rareş lectura cărţilor “despre luarea Ţarigradului” şi învinuirile
îndreptate contra bizantinilor, care, prin greşelile şi păcatele lor, l-au mâniat pe
Dumnezeu şi au provocat dezastrul de la 1453. Cât priveşte redacţiile Asediului din
pictura moldavă, Irineu Crăciunaş era de părerea că redacţia de la Arbore
reprezintă asediul persano-avar al Constantinopolului din anul 626, iar redacţiile de

24
Ibidem, p. 72.
25
Vasile Drăguţ, Humor, Bucureşti, 1973, p. 30-31; Vezi şi articolul: idem., Du nouveau sur les
peintures murales extérieures de Moldavie. Considérations historiques et iconographiques, în
“Revue roumaine d’histoire”, 1987, nr. 1-2, pp. 75-76.
26
Ibidem, p. 30.
27
Virgil Vătăşianu, Pictura murală din nordul Moldovei, Bucureşti, 1974, p. 25.
28
Irineu Crăciunaş, Bisericile cu pictură exterioară din moldova ( III ), în Mitropolia Moldovei
şi Sucevei, 1970, nr. 9-10, p. 480-520.
29
Ibidem, p. 500-501.

22
la celelalte ctitorii, unde s-au mai păstrat frescele, reprezintă tot asediul din 626,
dar „actualizat” cu elemente din asediul otoman de la 1453 30 . Această „actualizare”
a fost inspirată de istorisirea Pentru luarea preaslăvitei Cetăţi a Ţarigradului 31 şi
nu este exclus ca zugravii lui Petru Rareş s-o fi ilustrat în frescele de la Sf.
Gheorghe-Suceava, Humor şi Moldoviţa.
Constituirea imaginii Asediului Constantinopolului, în calitate de parte
componentă a programului iconografic al faţadelor, este strâns legat de problema
genezei picturii exterioare moldoveneşti. Mult timp s-a considerat că pictura
exterioară este un fenomen apărut abia pe timpul lui Petru Rareş ∗ . În anul 1972,
însă, Dumitru Nastase a emis o ipoteză, conform căreia „în jurul anului 1530
trecuseră aproximativ trei decenii de la apariţia primelor ansambluri de pictură
32
exterioară moldovenească” . Argumentul principal invocat de D. Nastase în
favoarea acestei noi cronologii ţine de dispariţia la bisericile construite în ultima
perioadă a domniei lui Ştefan cel Mare (Bălineşti, Volovăţ, Dobrovăţ, Reuseni,
Arbore) a decorului exterior aparent (cărămizi, discuri smălţuite) şi de reducerea
sau chiar eliminarea totală a sistemului de ocniţe şi firide oarbe, nelipsite până
atunci în plastica faţadelor 33 . Asemenea transformări pot fi motivate doar de

30
Ibidem, p. 501.
31
Ibidem, p. 500.

Nu este cazul de a aborda în acest studiu problema extrem de complicată a genezei picturii ex-
terioare în Moldova medievală. Totuşi, merită să fie amintit faptul că decorul exterior al ctitorii-
lor moldave ţine încă de secolul XV. Astfel, suprafeţe întinse de pictură exterioară datând din 1-a
jumătate a secolului XV se păstrează până în prezent pe faţada de sud a bisericii catolice din Ba-
ia, fragmente de frescă exterioară au fost descoperite „in situ” la prima biserică a mănăstirii Pro-
bota. Epocii lui Ştefan cel Mare îi sunt atribuite banda decorată cu vrejuri şi palmete din podul
bisericii Sfântul Gheorghe de la Voroneţ (de pe peretele de vest al pronaosului), ca şi figurile de
sfinţi, care ornamentează firidele de la mănăstirea Neamţ. Vezi: Paraschiva-Victoria Batariuc,
Decorul ceramic al monumentelor din Moldova medievală (secolele XIV – XVII), în SCIA, Seria
„Arte plastice”, T. 42, Bucureşti, 1995, p. 11.
32
Vezi: Dumitru Nastase, Biserica din Bălineşti şi pictura ei exterioară, în SCIA, T.43, nr.1,
1996, p.12 cu trimitere la : Idem, Ideea imperială în Ţările Române.Geneza şi evoluţia ei în ra-
port cu vechea artă românească(secolele XIV-XVI), „Fondation Européenne Dragan”, 9, Atena,
1972, p. 8-9 şi nota 13 la pp. 24-26.
33
Vezi: Dumitru Nastase, Biserica din Bălineşti…, p.10.

23
imperativul omogenizării suprafeţei zidurilor locaşurilor pentru a permite
acoperirea lor ulterioară cu picturi exterioare.
Asediile Constantinopolului din anii 626 şi 1453 nu au fost singurele asedii ale
capitalei bizantine care au fost invocate pentru a da o explicaţie iconografiei fresce-
lor moldave dedicate acestei teme. Astfel, deja amintitul Dumitru Nastase,
bazându-se pe conţinutul unei cronici slavone (descoperite încă la sfârşitul
secolului XIX de Ioan Bogdan) ce relata evenimentele cuprinse între anii 1296-
1413, a ajuns la concluzia că imaginile Asediului, pictate pe parcursul primei
domnii a lui Petru Ra-reş, reflectă asediul real al capitalei bizantine întreprins de
sultanul Baiazid I Fulgerul în anii 1397-1402 şi soldat cu un eşec total al
otomanilor 34 .
Aproximativ în aceeaşi perioadă cu apariţia studiilor lui D.Nastase, în anul 1976
apare şi studiul cercetătorului grec Miltiadis Miltos Garidis dedicat iconografiei
Asediului Constantinopolului 35 . Modest ca volum, dar important prin bogăţia
materialelor factologice introduse în circuitul ştiinţific, acest studiu încearcă să
schiţeze specificul iconografiei Asediilor Constantinopolului în diverse tradiţii
culturale: occidentală, moldavă, rusă, sud-slavă. Peste trei ani, în 1980, vede
lumina tiparului monografia lui Ćvetan Grozdanov consacrată şcolii de pictură
murală de la Ohrida din secolul XIV 36 . În această monografie, apărută la Belgrad,
este inserată o nouă reprezentare, mai exactă decât cea a lui Bošcovici, a imaginii

34
Idem., L’héritage impèrial byzantin dans l’art et l’histoire des pays roumains. « Fondation
européenne Dragan », 1976 , Milano, p. 14 ; Din câte ştiu încercări de a lega imaginea Asediului
Constantinopolului din frescele moldave de asediile capitalei bizantine din anii 677, 717-718,
860, 1411-1413, 1422 nu s-au făcut. Aici mai merită să fie menţionat faptul că Ioan Bogdan con-
sidera cronica o creaţie bulgărească de secol XV. Dumitru Nastase, însă, consideră că originalul
acestei povestiri trebuie atribuit cronicii greceşti a lui Ioan Chortasmenos.
35
Miltiadis-Miltos Garidis, Notes sur l’ icônographie des sièges de Constantinople, în « Byzan-
tinisch-Neugriechischen Jahrbucher » , 1977, p. 99-114.
36
Цветан Грозданов, Охридско зидно сликарство XIV века. Студиjе-2, Београд, 1980; De
fapt acest studiu al lui C.Grozdanov dezvolta unele idei expuse încă în 1966 în articolul Илус-
трација химни Богородичны Акатиста у церкви Богородици Перивлепте у Охриду în
“Зборник С.Радојчића”, Београд, 1966, p. 39-52.

24
Asediului Constantinopolului din biserica Sf. Petru de la lacul Prespa 37 . Aceeaşi
ediţie include şi copia fotografică a inscripţiei greceşti cu strofa introductivă (aşa
numitul Proimion) la Imnul Acatist, zugrăvită în interiorul bisericii Maicii
Domnului Peribleptos din Ohrida 38 . Prezenţa acestei strofe introductive (a cărei
ilustraţie mult timp a fost considerată imaginea Asediului Constantinopolului) deja
în picturile de la Peribleptos este un indiciu al apariţiei destul de timpurii a
premiselor constituirii iconografiei Asediului în redacţia-i persano-avară.
În anii 70-80 ai secolului XX editura „Sport-Turism” din Bucureşti publică o
serie de micro-albume menite să popularizeze locaşurile cu picturi murale
exterioare din nordul Moldovei. În prezentările destul de succinte a monumentelor
din aceste micro-albume nu putem găsi noi interpretări ale temei Asediului. Merită,
totuşi, să menţionăm textul introductiv la albumul Moldoviţa (Bucureşti, 1978)
semnat de Corina Nicolescu. În acest text autoarea apreciază faptul că Asediul
Constantinopolului de la Moldoviţa a fost „tratat cu expresia dramatică cea mai
intensă din toată arta bizantină sau de tradiţie bizantină” 39 . O încercare de
popularizare a patrimoni-ului artistic din Moldova medievală a fost întreprinsă şi
de Wilhelm Nyssen. Scrisă într-o formă poetică, cu multe citate din scrierile
patristice şi din interpretările liturghiei după Nicolae Cabasila, cartea acestuia,
întitulată Pămînt cîntînd în imagini, a apărut în versiune românească în anul 1978.
Tema Asediul Constantinopolului din frescele bucovinene, este amintită de Nissen
doar o singură dată, în legătură cu pictura Acatistului de la Moldoviţa 40 . Asemeni
lui O. Tafrali, Nissen consideră că aici este vorba de împresurarea capitalei
bizantine de către perşi la începutul secolului VII.

37
Se are în vedere desenul care a fost publicat pentru prima dată în articolul lui B. Knejevič
Црква Светог Петра у Преспи din culegerea Зборник за ликовне уметности, nr. 2, Нови
Сад, 1966, fig. 6. Ulterior, acest desen a fost republicat si de Cvetan Grozdanov in cartea: ?ве-
тан Грозданов, Охридско зидно сликарство..., р. 131, fig.32.
38
Цветан Грозданов, Op. cit., p. 129.
39
Corina Nicolescu, Ion Miclea, Moldoviţa, Bucureşti, 1978, p. 24.
40
Wilhelm Nyssen, Pămînt cîntînd în imagini. Frescele exterioare ale mănăstirilor din Mol-
dova, Bucureşti, 1978, p. 141; tradus după ediţia: idem., Bildgesang der Erde. Auβenfresken des
Moldaukloster in Romänien, Trier, 1977.

25
Ion I. Solcanu, nefiind de acord cu tradiţionala (anul 1541 – C.C.) datare a
picturii exterioare de la Arbore, a invocat redacţia Asediului Constantinopolului
din 626, reprezentată pe peretele sudic, drept argument în favoarea datării frescelor
ctitoriei lui Luca Arbore cu primul deceniu al secolului XVI 41 . Or, anume această
redacţie a Asediului timpuriu al Constantinopolului este cunoscută în pictura
balcanică din secolul XV (biserica Sf. Petru de la lacul Prespa). Într-un anumit sens
putem constata apropierea punctelor de vedere a lui Ion I. Solcanu şi a lui Dumitru
Nastase în ceea ce priveşte datarea frescelor cu imaginea Asediului. Aceasta însă
nu se referă la conţinutul şi semnificaţia acestor fresce, ambii cercetători având aici
opinii distincte.
Sorin Ulea, pe parcursul anilor 80 ai secolului XX, nu şi-a schimbat părerea în
ceea ce priveşte perioada rareşiană de apariţie a picturii exterioare moldoveneşti.
La 23 mai 1984, în cadrul Institutului de Istoria Artei “George Oprescu” din Bucu-
reşti, el ţine o comunicare dedicată acestui subiect, pe care o publică în limba
franceză în acelaşi an pe paginile revistei „Revue roumaine d`histoire” 42 . Una din
idei-le noi apărute în acest studiu al lui Ulea ţine de prezenţa ca idee a Asediului
deja în anul 1529, în cadrul picturilor pronaosului de la Dobrovăţ, unde în calota
bolţii era amplasată imaginea Maicii Domnului, iar pe timpanul de sud-vest –
inscripţia slavonă „ÂÚÇÁÐÀÍÍÎÉ ÂÎÅÂÎÄh ÏÎÁhÄÈÒÅËÜÍÀ¤”

(„comandantului apărător şi biruitor”) 43 . Or, această inscripţie nu este nimic


altceva decât începutul proimionului – a strofei introductive la Imnul Acatist –
care, după cum a demonstrat-o încă André Grabar, a fost ilustrată la ctitoriile
rareşiene de mai târziu prin imaginea Asediului Constantinopolului 44 . În acelaşi an
1984 J. Lafontaine-Dosogne, în articolul L’illustration de la première partie de

41
Ion I. Solcanu, Datarea ansamblului de pictură de la biserica Arbure. II. – Pictura exte-
rioară. Începuturile picturii exterioare din Moldova,în Anuarul institutului de istorie şi arhe-
ologie“A.D.Xenopol”, T. XVIII, Iaşi, 1981, p. 176-177.
42
Sorin Ulea, La peinture extérieure moldave: où quand et comment est-elle apparue? în “Re-
vue roumaine d’histoire”, 1984, nr. 4, p. 285-311.
43
Ibidem, p. 297-298.
44
Vezi nota 12.

26
l’Hymne Akathiste et sa relation avec les mosaïques de l’Enfance de la Kariye –
Djami 45 , a încercat să stabilească unele afinităţi între semnificaţia Rugului lui
Moise şi semnificaţia Asediului Constantinopolului. Faptul că în majoritatea
bisericilor moldave imaginea Divinităţii văzută de Moise pe muntele Horeb capătă
înfăţişarea Maicii Domnului de tip Blaherniotissa 46 pare a fi un moment
semnificativ. Or, aceleiaşi Blacherniotisse i se datorează şi „miraculoasa” victorie
a bizantinilor în cazul asediului persan al Constantinopolului 47 .
O temă, care la prima vedere doar tangenţial ţine de interpretarea Asediului a
abordat Constanţa Costea în articolul Constantinopolul în iconografia târzie din
Ţara Românească 48 . În partea a doua a acestui articol, întitulată Iconografia târzie
a Imnului Acatist: un caz neobişnuit, autoarea a încercat să stabilească sursele des-
tul de rare ale imaginii de pe icoana „Maica Domnului cu pruncul – izvorul vieţii”
păstrată la biserica „Colţea” din Bucureşti. C. Costea a observat, că iconografia
ferecăturii acestei icoane nu priveşte, în majoritatea scenelor, cultul şi sărbătorile
Maicii Domnului, ci manifestările ei militare49 . Câteva detalii de referinţă
(Mandylionul, icoana “Hodighitriei”, crucea, corăbiile ş. a.) ale acestei ferecături
au fost identificate de cercetătoare şi în textul slujbei Acatistului din sâmbăta
săptămânii a cincea a Postului Mare tipărită în 1782 în cadrul Triodului de la
Rîmnic 50 . Or, această slujbă include lectura Imnului Acatist continuată de lectura
unor naraţiuni despre salvarea miraculoasă a capitalei bizantine pe parcursul mai

45
J. Lafontaine-Dosogne, L’illustration de la première partie de l’Hymne Akathiste et sa rela-
tion avec les mosaïques de l’Enfance de la Kariye-Djami , în « Byzantion », T.54, Bruxelles,
1984, p. 648-702.
46
Ibid., p. 666; Anca Vasiliu a exprimat, însă, altă opinie. După părerea ei Rugul lui Moise re-
levă mai degrabă idealurile vieţii monastice orientale, în special practicile isihaştilor de contem-
plare a energiilor necreate. În cazul picturilor exterioare de la Moldoviţa, unde Rugul precede
Imnul şi Asediul, Anca Vasiliu, însă, nu exclude justeţea afirmaţiilor lui J.Lafontaine-Dosogne.
Vezi: Anca Vasiliu, Monastères de Moldavie. XIVe-XVIe siècles. Les Architectures de l’ image.
Milano-Paris, 1998, p. 246, nota 104.
47
Vezi textul omiliei Hymnus Acathistus (De obsidione Constantinopolis)din capitolul 2 şi tra-
ducerile lui în limbile slavonă şi română, incluse în Triod.
48
Constanţa Costea, Constantinopolul în iconografia tîrzie din Ţara Românească, în SCIA, T.
40, nr.1, 1993, p. 53-67.
49
Ibidem, p. 61.

27
multor asedii. Cu părere de rău C. Costea n-a identificat sursele bizantine primare
ale acestor na-raţiuni cuprinse de Triod.
Răzvan Theodorescu nu a cercetat în mod special iconografia Asediului
Constantinopolului. Dar în lucrarea Civilizaţia românilor între medieval şi modern.
Orizontul imaginii (1550-1800) el a apreciat fenomenul picturii exterioare
moldoveneşti drept un fenomen post-medieval şi drept o mutaţie substanţială în
sfera esteticului 51 .Această mutaţie este însoţită de nevoia de naraţie, de retorică,
apărute nu numai în pictură, ci şi în arhitectură, în literatura cronicarilor (cazul lui
Macarie), în epigrafică. Imaginea Asediului Constantinopolului în această ordine
de idei nu face o excepţie. Să ne amintim doar cu câtă minuţie sunt tratate
veşmintele asediatorilor, câte detalii autentice găsim în imaginea Cetăţii
Ţarigradului, a Perei vecine etc. În albumul Bucovine. La peinture murale moldave
aux XVe –XVIe siècles, editat de Comisia Naţională a României pentru UNESCO
în 1994, Răzvan Theodorescu caracterizează Asediul din pictura exterioară
moldavă drept „o scenă plină de savoare, de pitoresc şi de mişcare” 52 . Autorul
albumului mai aminteşte şi de afinităţi-le ce pot să existe între mesajul acestei
scene de pe faţadele bisericilor rareşiene şi însăşi ideile lui Petru Rareş, după cum
le cunoaştem, fie şi într-o versiune extrem de deformată din mărturiile conţinute în
Marea Plângere a lui Ivan Peresvetov 53 .
În studiul dedicat Judecăţii de apoi din pictura moldavă, apărut în 1984 la
Freiburg im Branau, Ana Dumitrescu 54 abordează tangenţial şi tema Asediului. Ea
nu acceptă categoric interpretările acestei teme propuse în anii 60-70, remarcând
caustic că astfel de interpretări se datorează „reacţiei omului modern, hărţuit de

50
Ibidem, p. 64:
51
Vezi: Răzvan Theodorescu, Civilizaţia românilor între medieval şi modern. Orizontul imagi-
nii (1550-1800) , I, Bucureşti, 1987, p. 15-23.
52
Răzvan Theodorescu, Bucovine. La peinture murale moldave aux XVe-XVIe siècles, Bucarest,
1994, p. 30.
53
Ibidem.
54
Ana Dumitrescu, Les représentations moldaves du Jugement Dernier dans la première moitié
du XVIe siècle, în “Institutul român de cercetări – Freiburg. Buletinul bibliotecii române”, Vol.
XI (XV), Serie nouă, Freiburg im Branau, 1984, p. 337-372.

28
cenzu-ră” 55 . Asemeni lui Paul Henry şi Oreste Tafrali, Ana Dumitrescu crede că
zugravii lui Rareş în cazul Asediului au comis un anacronism cauzat de lipsa
cunoştinţelor istorice. Punctul slab al afirmaţiilor Anei Dumitrescu ţine de
concluzia (pe care o propune cititorului) din care rezultă că zugravii de la Arbore şi
de la Voroneţ ar fi fost mai cultivaţi (!?—C.C.) 56 .
Anca Vasiliu exprimă câteva observaţii preţioase referitoare la scenele
Asediului în cartea Monastères de Moldavie. XIVe-XVIe siècles. Les Architectures
de l’ image (Milano-Paris, 1998). Astfel, în ediţia franceză, ea menţionează un
moment trecut cu vederea de majoritatea cercetătorilor. Noi vom remarca, scrie
A.Vasiliu, că în cele două paragrafe (ale textului strofei introductive la Imnul
Acatist, care de atâtea ori a fost invocat în calitate de motiv sau sursă pentru
imaginea Asediului—C.C.) nu apare nici o aluzie istorică; chiar dacă tradiţia
iconografică consacră un „Asediu al Constantinopolului” în calitate de ilustraţie
a dedicaţiei Maicii Domnului, această tradiţie nu pare să fie mai veche de epoca
paleologă (din istoria bizantină – C.C.)” 57 . Anca Vasiliu însă nu dezvoltă aceste
observaţii judicioase şi, în consecinţă, nu descoperă adevăratele surse literare
bizantine, care au stat la baza constituirii iconografiei iniţiale a Asediului
Constantinopolului. Abordând rolul Imnului Acatist în cadrul picturi exterioare
moldave, Anca Vasiliu este de părerea că, avansând de la textul proimionului,
întreaga reprezentare a Imnului poate fi considerată ca „une action de grâce (o
acţiune de recunoştinţă)” 58 . Este destul de verosimil, scrie cercetătoarea, ca “o
aluzie, o solicitare chiar, să se subînţeleagă în reprezentarea „Asediului” pe

55
Ibid., p. 341. Textul original francez sună în felul următor: „Il nous semble qu’il s’agit de nou-
veau d’une réaction d’homme moderne tracassé par la censure.”
56
Ibidem, p. 342.
57
Anca Vasiliu, Op. cit., p. 159. Textul original francez este următorul: „Nous remarquerons
pourtant que dans les deux paragraphes de ce texte aucune allusion historique n’apparaît propre-
ment, même si la tradition iconographique consacre justement „un siège de Constantinople”
comme illustration de la dédicace (et encore, cette tradition semble-t-elle ne pas remonter au-delà
de l’époque paléologue)”.
58
Ibidem, p. 159.

29
pereţii bisericilor unei ţări ameninţate, la rândul ei, de invazia otomană” 59 . Altă
idee interesantă abordată de Anca Vasiliu ţine de finalitatea reprezentării scenei
Asediului: Proimionul, pe care-l ilustrează Asediul, ţine de prosternare, de
rugăciune, de acţiunea de miluire. Aici, se realizează tacit, dar clar, antiteza între
Oraşul terestru şi Cetatea ideală, între cele două capitale – Constantinopol şi
Ierusalim – cuplu antinomic format de lumea în stare de asediu (deveni-rea) şi
tronul gloriei (eternitatea) 60 .
O carte extrem de controversată, dedicată semnificaţiei picturii murale
exterioare rareşiene, a publicat în anul 2001 artistul plastic Sorin Dumitrescu 61 .
Pretenţios întitulată “Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc”(!? – C.C.),
această ediţie nu corespunde rigorilor ştiinţifice. Se simte că autorul este un
diletant în domeniul bizantinologiei şi al literaturii medievale. Încercarea lui S.
Dumitrescu de a re-duce toată bogăţia surselor literare ale programelor
iconografice rareşiene doar la Vedenia Sfântului Nifon al Constanţianei 62 este
absurdă şi nu corespunde realităţii. Cu toate acestea cartea s-a bucurat de succes în
rândul cititorilor şi, în pofida limbajului heteroclit şi al aserţiunilor hazardate, s-a

59
Ibidem: « Il est vraisemblable, sinon certain, qu’une allusion – une supplication même – était
sous-entendue dans la figuration du Siège sur les parois des églises d’un pays menasé à son tour
par l’invasion ottomane ».
60
Ibidem, p. 164: « Le prooimion touche aux question de la prosternation, de la prière, de l’ac-
tion de grâce, et réalise tacitement, mais clairement, l’antithèse de la ville terrestre et de la cité
celesté, des deux capitales Constantinople et Jérusalem – le couple antinomique formé par le
monde en état de siège (le devenir) et le trône de la gloire (l’eternité) ».
61
Vezi: Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc (o investigare artistică a bisericilor –
chivot din nordul Moldovei întreprinsă de Sorin Dumitrescu), Ed. Anastasia, tiparit la Braşov,
2001.
62
Chintesenţa punctului de vedere al lui Sorin Dumitrescu în ceea ce priveşte rolul vedeniei Sf.
Nifont al Constanţianei este exprimată la p. 97 a cărţii (menţionate în nota precedentă): «Redes-
coperirea prezenţei parietale a Sfântului Nifon al Constanţianei, perceperea posturii eminente pe
care i-a acordat-o ctitorul la Voroneţ, zugrăvindu-i icoana în frescă laolaltă cu icoanele celorlalţi
prestigioşi martori ai umanităţii la Judecata de Apoi, precum şi sesizarea uimitoarelor similitu-
dini şi corespondenţe dintre textul Vedeniei asupra Înfricoşatei Judecăţi, prezentă în hagiografia
sfântului, şi iconografia Judecăţii de la Voroneţ şi de la celelalte biserici ale lui Rareş, ne-au con-
dus, într-o primă fază, la identificarea textului Vedeniei ca fiind sursa scripturistică pe baza căre-
ia a fost redactată nu numai Judecata, ci întregul program iconografic exterior, pentru ca ulterior,
într-o a doua fază, să constatăm şi să ne convingem că, de fapt, tot vedenia sfântului este şi cea

30
învrednicit de o postfaţă semnată de Profesor Dr. Andrei Pleşu 63 . Asediului
Constantinopolului Sorin Dumitrescu îi acordă un loc extrem de important în
economia totală a textului. Polemizând indirect cu André Grabar, potrivit căruia
nici un ctitor medieval n-ar fi acceptat să zugrăvească cea mai mare catastrofă a
creştinătăţii, autorul “Chivotelor...” consideră că „imaginea Asediului prezintă
iconografia unei catastrofe redemptorii, adică icoana lucrării Proniei în
istorie” 64 . Într-un capitol anterior 65 , acelaşi autor, mergând pe urmele lui
J.Lafontaine-Dosogne (fără a-i pomeni însă numele!) încearcă să stabilească o
legătură de ordin semantic între temele Asediului, Rugului lui Moise şi a Parabolei
fiului risipitor. În icoana Luării Constantinopolului, scrie Dumitrescu,
Constantinopolul a devenit substitutul teologic al tufei de odinioară care nu se
mistuie. Catastrofa redemptorie pe care o suportă capitala bizantină nu-i epuizează
vocaţia creştină... iar icoana Parabolei fiului risipitor este cea care deschide
orizontul semnificaţiilor finale, pe care le totalizează semnificaţia globală a
programului ico-nografic 66 . Sorin Dumitrescu crede că a descoperit adevărata

care a furnizat ctitorului însuşi modelul chivotelor ecumenice rareşiene, cum ar trebui numite de
acum înainte bisericile acoperite complet cu fresce exterioare, din vremea lui Rareş. »
63
Elogiile lui Andrei Pleşu la adresa cărţii lui Sorin Dumitrescu mi se par, cel puţin, hazardate.
A scrie despre demersul lui Dumitrescu că ţine“de domeniul excepţionalului” este, evident, o
exagerare. Dar unele critici (în special a interpretărilor lui Sorin Ulea), conţinute în postfaţa sem-
nată de Pleşu, merită atenţie: „În capitolul pe care l-a redactat pentru primul volum din Istoria
Artelor Plastice în România ( Bucureşti, Meridiane, 1968, p. 366), Sorin Ulea se departajează de
predecesorii săi într-un chip deopotrivă radical şi stupefiant: „Toţi cercetătorii de până acum –
spune el – au atribuit picturii exterioare moldoveneşti o semnificaţie teologică (...). Este oare jus-
tificată această interpretare?” Textul reputatului medievist face imposibilul pentru a demonstra
că nu. Frescele bucovinene au un “conţinut de idei”(expresia aparţine dlui Ulea) strict laic, desti-
nat să slujească unui scop propagandistic şi militar. Comanditarul a cerut pictorului să „activeze
masele”, să livreze „un sprijin ideologic politicii antiotomane” a curţii moldoveneşti. În contextul
României socialiste, o asemenea teză va fi sunat, poate, plauzibil şi, în orice caz, oportun. Dacă
însă ne dezmeticim puţin şi recuperăm măcar criteriile bunului simţ, lucrurile apar într-o lumină
suprarealistă. E ca şi cum un igienist sui generis, dezamăgit de opinia generală care vede în să-
pun un instrument pentru spălat, s-ar ingenia să demonstreze, oftând relativist, că, în realitate, să-
punul e ceva cu care se scrie pe oglindă sau cu care se parfumează ceaiul.(...)”.
64
Vezi: Chivotele lui Petru Rareş ... , p. 231.
65
Este vorba de capitolul cu titlul « kilometric »: Descrierea tipului rareşian de discursivitate
iconografică parietală, prin analiza formelor şi strategiilor elocuţiei folosite de ctitor pe faţada
sudică a Sfintei Mănăstiri Humor. Vezi : Ibid., p. 152-169.
66
Ibidem, p. 168-169.

31
semnificaţie a compoziţiei Asediul Constantinopolului în plângerea lui Ivaşko
Peresvetov, care, după părerea lui, „reprezintă documentul capital, îndelung
neglijat, ce elucidează adevărata temă, rostul şi postura iconografiei dedicate
Constantinopolului împresurat”67 .Din punctul de vedere al subsemnatului,
plângerea lui Peresvetov prezintă, desigur, un mare interes pentru studiul temei
Asediului, dar trebuie să ţinem cont de tendenţiozitatea autorului ei şi de caracterul
compilator al acestei scrieri. Cu atât mai mult că detaliile concrete privind Asediul,
Peresvetov, nefiind martor ocular, le-a preluat din celebra povestire despre Luarea
prea slăvitei cetăţi a Ţarigradului, semnată de enigmaticul Nestor Iskander 68 .
Deci, referindu-ne la Peresvetov, nu putem vorbi de o sursă primară, utilă stabilirii
iconografiei Asediului. Cât priveşte Povestirea lui Nestor Iskander sau mărturiile
dedicate asediilor Constantinopolului din Triod, – ambele aceste scrieri au rămas
în afara demersului iniţiat de S. Dumitrescu.

Capitolul 2. Sursele literare bizantine ale Asediului Constantinopolului din


pictura exterioară moldavă.

Strofa introductivă la Imnul Acatist (aşa-numitul Proimion) invocată de André


Grabar 69 în calitate de sursă a Asediului Constantinopolului nu explică varietatea şi
bogăţia de detalii a acestei imagini din pictura exterioară moldavă. Or, textul
Proimionului – Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din
nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi / Ci ca ceea ce ai
stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: “Bucură-te
70
mireasă, pururea Fecioară!” – nu oferă nici un fel de informaţii concrete

67
Ibidem, p. 308.
68
Despre sursele operei lui Peresvetov vezi paragraful 4 al capitolului “Сочинения Пересве-
това, их редакции, состав и источники” din cartea: А.И.Зимин, Пересветов и его совре-
менники, Москва, 1958, pp. 272-288.
69
Vezi: André Grabar, Un graffite slave … , p. 74.
70
Traducerea strofei introductive (proimionului) este dată în conformitate cu redacţia actuală a
Triodului. Originalul grecesc însă diferă într-o anumită măsură de actualele traduceri româneşti.

32
privind structura sau detaliile ce trebuie reprezentate în scena Asediului. De altfel,
ele nici nu puteau apare în Proimion, întrucât acest text, asemeni întregului text
versificat al Imnului Acatist, orientează spre „valori transistorice şi universale”.
Comemorarea evenimentului istoric concret ce s-a produs la Constantinopol în
anul 626 era doar motivul apariţiei acestui text poetic 71 fără a avea repercusiuni
directe asupra conţinutu-lui său. Faptul că Sinaxarele ortodoxe au adăugat ulterior
şi comemorarea altor asedii ale capitalei bizantine (din anii 677, 717-718 şi 864) 72
probează “lipsa de aluzii directe de ordin istoric” ale acestui text 73 . În cazul cel mai
bun Proimionul poate fi acceptat doar ca simbol al victoriei permanente a Maicii
Domnului asupra necredincioşilor. Dar „simbolismul militar şi patriotic este destul
de frecvent în imnografia bizantină, îndeosebi cu referire la Theotokos (Maica
Domnului)” 74 , fapt ce îngreunează constituirea unui tip iconografic special, dedicat

Ofer mai jos traducerea ad litteram a acestei strofe în conformitate cu ediţia semnată de Maka-
rios Simonopetritul (Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Sibiu, 2003, p. 369-370):
„Generalissimei apărătoare, ca una ce am fost izbăvită din lucruri cumplite, cele de biruinţă îţi
aduc ţie, Născătoare de Dumnezeu, ca nişte mulţumiri, eu, cetatea ta. Ci ca una ce ai stăpînire
nebiruită (invincibilă), din tot felul de primejdii slobozeşte-mă, ca să strig ţie: Bucură-te Mireasă
nemiresită!”. O traducere rusă reuşită, ce păstrează ritmul versurilor Proimionului, a realizat Ser-
ghei Averinţev în cartea: Многоценная жемчужина, Киев, 2003, р. 149-151.
71
Nu este cazul de a expune aici multiplele controverze în ceea ce priveşte atribuţia şi datarea
Proimionului şi a Imnului Acatist. Doritorii să se documenteze mai în detaliu pe marginea acestui
subiect pot consulta următoarele publicaţii: K.Krumbacher, Geschichte der byzantinischen Lite-
ratur, München, 1897, p. 671-672; А.Пападопулос-Керамевс, Акафист Божьей Матери,
Русь и патриарх Фотий, în « Византийский Временник », X, 1903, p.357-401 (ediţie în mare
parte depăşită de cercetările efectuate în secolul XX); Алексей Попов, Православные русские
акафисты, изданные с благословления Святейшаго Синода, Казань, 1903; Никодим П.
Кондаков, Иконография Богоматери, Т. II, Петроград, 1915, р. 386-387; Krypiakewicz, De
Hymni Acathistu auctore, în « Byzantinische Zeitschrift », XVIII, 1909, p. 356-382; A.Frolow,
L’Hymne Akathiste în „Revue de l’histoire des Religions”, CXXVII, 1944, p. 69-70 şi p. 94-98;
G.G.Meerseman, Der Hymnus Akathistos in Abendland, 2 Vol., Freiburg im Branau, 1960;
E.Wellesz, The Akathistos Hymn, Copenhagen, 1957; J.Grosdidier de Matons, Romanos le Mé-
lode et les origines de la poésie religieuse à Byzance ( Les religions 1), Paris, 1978 ; Ю.А.Кула-
ковский, История Византии. Т.III ( 602-717 годы), Санкт-Петербург, 1996, р. 82-83; Ma-
karios Simonopetritul, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Sibiu, 2003, p. 369-375.
72
Vezi: J.Grosdidier de Matons, Op. cit., pp.33-36 sau G.G.Meerseman, Op. cit., p. 15-16.
73
Vezi: Anca Vasiliu, Op. cit., p. 159.
74
Makarios Simonopetritul, Op. cit., p. 370 cu trimitere la lucrarea lui J.Ledit, Marie dans la
liturgie Byzantine (Théologie historique 39), Paris, 1976, pp. 314-317. Autorul studiului mai
aminteşte de remarca lui André Grabar privitoare la simbolismul anticei zeiţe a victoriei Nike,

33
unui eveniment istoric concret. Pe de altă parte imaginea Asediului
Constantinopolului din pictura exterioară moldavă este suficient de bogată în
detalii istorice concrete (ce generează o naraţiune desfăşurată) care nu pot fi
explicate sau motivate doar de intervenţiile sau fanteziile zugravilor. Este absolut
clar că au existat şi alte surse literare ce le-au servit drept model atât
programatorilor ansamblurilor de fresce, cât şi artiştilor plastici ai epocii lui Petru
Rareş.
Pentru a identifica aceste surse în imensul ocean al literaturii bizantine şi post-
bizantine este necesar să stabilim unele constante comune care ar caracteriza, dacă
nu toate, cel puţin o parte din compoziţiile cu imaginea Asediului
Constantinopolului, pictate atât în Moldova, cât şi în alte ţări ortodoxe. În acest
context trebuie să precizez că afirmaţia lui Sorin Ulea, conform căreia „între
compoziţia sârbească (a Asediului Constantinopolului – C.C.) şi cele moldoveneşti
nu există nici o asemănare” 75 nu rezistă criticii. Or, există o serie de detalii comune
în atributele şi în gestica personajelor reprezentate. Examinând releveele Asediului
Constantinopolului de la biserica Sf. Petru de pe insula Veliki Grad a lacului
Prespa 76 observăm, că în prim-planul imaginii apărătorilor cetăţii, figurează
(asemeni Humorului şi Moldo-viţei!) un sobor de preoţi. Ca şi la Moldoviţa figura
centrală din acest sobor ( patriarhul !?) ţine veşmântul Maicii Domnului, iar preotul
din dreapta – Sfânta Scriptură. Apariţia patriarhului(?) cu veşmântul Maicii
Domnului, situat în centrul grupului de preoţi, nu este o simplă coincidenţă.
Regăsim aceeaşi imagine a patriarhului, scufundând în apa Bosforului veşmântul
Maicii Domnului, şi în cadrul imaginii Asediul Constantinopolului de pe câmpurile
laterale ale icoanelor ruse din secolul XVII dedicate „Bunavestirii cu scene din

transpus asupra Maicii Domnului în epoca împăratului Heraclie, cf. A.Grabar, L’Iconoclasme
byzantin, Paris, 1957, p.35-36.
75
Sorin Ulea, Originea şi semnificaţia ... , p. 59.
76
Vezi schiţa lui G.Bošovič în: Vasile Grecu, Influenţe sârbeşti ... , fig.4; Releveul lui B. Kne-
jevič a fost publicat în articolul Црква Светог Петра у Преспи din culegerea Зборник за ли-
ковне уметности, nr. 2, Нови Сад, 1966, p. 245 – 265, fig. 6. Ulterior, acest releveu a fost re-

34
Acatist” (de la catedrala Bunavestire a Kremlinului moscovit şi de la biserica Sf.
Treime din cartierul moscovit Nikitniki, atribuită şcolii lui Simon Uşakov) 77 .
Apare această imagine şi în imensa frescă cu Asediul Constantinopolului din
Catedrala Smolensk a Mănăstirii Novodevici din Moscova (anul 1598, conform
datării lui P. P. Muratov) 78 . Putem identifica imaginea patriarhului Fotie
scufundând în apele Bosforului veşmântul Mariei (pentru a apropia furtuna!) şi
într-o miniatură a Codicelui împărătesc de letopiseţe ilustrat (Царский лицевой
летописный свод) întocmit la Moscova în a doua jumătate a secolului XVI. Deşi
miniatura respectivă 79 nu oglindeşte asediile capitalei bizantine din 626 sau 1453,
ci pe cel din 860, soldat cu scufundarea flotei ruşilor conduse de Askold şi Dir,
structura compoziţională a acestei ilustraţii este similară structurii compoziţionale a
scenei Asediului de la biserica Sf. Petru sau de pe câmpul lateral al icoanei şcolii
lui Uşakov. În toate cele trei cazuri observăm corăbiile asediatorilor, înecate de
furtună, şi imaginea „patriarhului”, cu veşmântul Maicii Domnului. Acolo unde
„patriarhul” numai se pregăteşte să scufunde îmbrăcămintea Mariei, cum este cazul
frescei de la Humor, flota asediatorilor, sugerată de cele trei corăbii pictate în
stânga compoziţiei, este încă intactă. La Moldoviţa catastrofa s-a produs deja:
„patriarhul” a ridicat veşmântul Maicii Domnului din apă, furtuna s-a dezlănţuit,
iar două din cele trei corăbii au fost deja scufundate, fapt sugerat de cele două
prore emergente sub un unghi de 45 de grade, similar unghiului de emergenţă a

publicat de Ćvetan Grozdanov în cartea: Цветан Грозданов, Охридско зидно сликарство..., р.


131, fig.32.
77
Privitor la icoana de la catedrala Bunavestire a Kremlinului moscovit vezi: И.Я.Качалова,
Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Благовещенский Собор Московского Кремля, Москва, 1990,
p. 65 – 66, il. 188. O imagine a Asediului Constantinopolului de pe cîmpul lateral al icoanei de la
biserica Sf. Treime din Nikitniki, pictată de Iakov Kazaneţ, Gavrilo Kondratiev şi Simon Uşakov
în anul 1659, a fost publicată de Igor Em.Grabari în al 6-lea volum al Istoriei arte ruse (ediţia de
până la Revoluţia din 1917): Игорь Эм. Грабарь, История русского искусства, Т. VI, p. 437.
78
Vezi: С.Л.Ретковская, Смоленский Собор Новодевичьего Монастыря, Москва, 1954, p.
18.
79
O reproducere a acestei miniaturi vezi în: А.В.Чернецов, Древнейшие события русской
истории на миниатюрах XVI века, în ТОДРЛ, Т. XLIV, Ленинград, 1990, p. 423, miniatura
nr. 5.

35
prorelor corăbiilor scufundate desenate în miniatura Codicelui sau pictate pe
câmpul icoanei atribuite şcolii lui Uşakov.
Edificatoare se dovedeşte a fi compararea imaginilor Asediului de la Humor şi
Moldoviţa cu icoana “Maica Domnului cu pruncul – Izvorul vieţii” de la biserica
„Colţea” din Bucureşti (anul 1788). Constanţa Costea, care a studiat această icoa-
nă 80 , a observat pe ferecătura ei câteva detalii de referinţă care se regăsesc şi în tex-
tul dedicat Asediului Constantinopolului din Triodul tipărit la Râmnic în 1782, pe
timpul păstoririi episcopului Filaret. Este vorba de imaginile flotei asediatorilor, a
Mandylionului, a Crucii şi a icoanei Maicii Domnului cu pruncul Iisus în braţe 81 .
Toate aceste patru detalii se găsesc şi în imaginea Asediului Constantinopolului de
la Moldoviţa. Or, dacă ne uităm atent la imaginea ierarhului din stânga “patriarhu-
lui”, observăm, că el ţine în mâna stângă o cruce, (care se pierde, ce-i drept pe
fundalul decorului brodat cu cruci al sacosului şi omoforului său). La acestea se
adaugă veşmântul Maicii Domnului care, deşi nu figurează sub formă de motiv
separat în ferecătura icoanei, este, totuşi, prezent atât în picturile de la Moldoviţa şi
de la Humor, cât şi în textul respectiv din Triod 82 . Evident, că apariţia
Mandylionului în Asediul de la Moldoviţa şi în povestirea din Triod este rezultatul
unei confuzii de ordin istoric 83 . Aceasta însă nu afectează tema Asediul

80
Vezi: C.Costea, Op. cit., p. 60-66.
81
Ibidem, p.64-65, Fig. 20-23.
82
Textul Triodului de la Râmnic a fost consultat de subsemnat după exemplarul păstrat în fon-
dul „carte rară” a Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova. Această tipăritură este din anul
1782, şi nu din 1781, după cum indică C.Costea în articolul menţionat. Cf. Preot Prof. Mircea
Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Bucureşti, 1994, p. 426.
83
Din punct de vedere istoric amintirea Mandylionului în textul Triodului şi reprezentarea lui în
fresca de la Moldoviţa sunt nişte anacronisme. Or, nici în timpul asediului persano-avar de la
626, nici în timpul asediilor arabe, nici în timpul asediilor otomane din 1397-1402, 1422 şi 1453,
adevăratul Mandylion nu se afla la Constantinopol. În secolul VII el era încă la Edessa, iar după
criciada a 4-a (din 1204) urmele lui se pierd, probabil, în Occident. Una din versiunile istoricilor
identifică Mandylionul cu faimosul Giulgi de la Torino. Deşi analizele la carbon radioactiv au
arătat că giulgiul este cu mult mai recent, discuţiile savanţilor pe marginea acestei teme nu au în-
cetat. Există însă mărturii mai sigure, de ordin istoric, care atestă absenţa Mandylionului la Con-
stantinopol în anul 1453. Astfel, prezenţa Mandylionului în calitate de Palladium al oraşului de
pe malul Bosforului nu este amintită nici de cronicarii greci ai ultimului asediu, nici de Konstan-
tin din Ostrowića, nici de martorii italieni. Episodul cu Mandylionul din prima parte a povestirii
lui Nestor Iskander (despre cucerirea Ţarigradului) se datorează unei interpolări dintr-o poves-

36
Constantinopolului, cea mai veche reprezentare a căreia o găsim într-o sursă
occidentală de secol XIII: miniatura Asediul Constantinopolului din ilustraţiile la
Poemele lui Gauthier de Coincy 84 . Sursele occidentale, însă, sunt destul de
îndepărtate de iconografia acestei teme în tradiţia ortodoxă. Este mai logic să
căutăm sursele acestei iconografii în literatura bizantină decât în cea occidentală.
Or, detaliile imensei naraţiuni plastice oferite de Asediu, fiind absente în Proimion,
trebuie să fi existat în alte izvoare bizantine, de unde au şi fost preluate şi traduse
în capitolul respectiv din versiunile slavone sau româneşti ale Triodului. Constanţa
Costea menţionează, că Geografia Ecleziastică a Imperiului Bizantin semnalează
multiple “fapte istorice” în care, prin intervenţia miraculoasă a Maicii Domnului,
capitala de pe malul Bosforului a fost sal-vată de invadatori 85 . Unele din aceste
„fapte” identificate în textele vechi româneşti privesc versiuni corupte ale
„faptelor” cuprinse în originalele greceşti ale pomenitei Geografii Ecleziastice 86 .O

tire mai veche, dedicată întemeierii Ţarigradului. Relatarea lui Pseudo-Sphrantzes (probabil, Ma-
carios Melissenos, mitropolit al Monembasiei), întocmită după lupta de la Lepanto (1571) la un
secol şi ceva de la data ultimului asediu, aminteşte, ce-i drept, de „cinstitele icoane şi Dumneze-
ieştile figuri şi flamure”. Dar ea nu poate servi drept argument în favoarea prezenţei Mandylionu-
lui la Constantinopol, întrucât noţiunea de «Dumnezeieştile figuri»(«Θτίων έκτοπωμάτων» ) poa-
te semnifica atât imaginea obţinută prin imprimare ( cazul Mandylionului) cât şi alte tipuri de
imagini (pictate sau sculptate în relief). Alte episoade din istoria ultimelor secole de existenţă ale
Constantinopolului acordă credit presupunerii că Mandylionul a pierdut funcţia de Palladium
(Ocrotitor) al oraşului încă înainte de cruciada de la 1204. Astfel, Holger Kersten şi Elmar R.
Gruber consideră că după transferarea de la Edessa la Constantinopol în anul 944 (pe timpul îm-
păratului Romanos Lacapenus) şi după cucerirea Edessei, Mandylionul îşi pierde o mare parte
din utilitatea sa de obiect protector. Or, protecţia garantată în scrisoarea (apocrifă) adresată rege-
lui Abgar cel Negru, despre care ne relatează Procopius din Cezareea, se referea în mod explicit
la oraşul Edessa. Şi ce valoare ar mai fi avut un Palladium, care nu putea apăra nici măcar prop-
riul oraş? Se pare că acesta era argumentul principoal care l-a determinat pe împăratul bizantin
Alexios al V-lea Murtzuflos să excludă Mandylionul din rândul obiectelor sacre (icoane
făcătoare de minuni ş.a.) luate de bizantini în timpul atacului nereuşit asupra cruciaţilor din
aprilie 1204. Or, la 1204 Mandylionul era încă la Constantinopol! Cf. Holger Kersten, Elmar
R.Gruber, Isus? Bucureşti, 1996, p.230-231.
84
Vezi: Sirarpie Der Nersessian, Two Miracles of the Virgin in the Poems of Gauthier de Coi-
ncy, în Dumbarton Oaks Papers, T.42, 1988, p. 157-163, citat după C.Costea, Op. cit., p.64, nota
41.
85
Vezi: R.Janin, La Géographie ecclésiastique de l’Empire Byzantin. Première partie. Le Siège
de Constantinople et le Patriarcat Oecuménique, T. III, Les églises et les monastères, Paris,
1953. citat după C.Costea, Op. cit., p.60 şi nota 35.
86
Ibidem., p.64.

37
parte din aceste istorii selectate au fost incluse şi în Triodul de la Râmnic, în
calitate de lecturi folositoare la Slujba Acatistului din sâmbăta săptămânii a cincea
a Postului Mare. Or, se ştie foarte bine, că atât structura, cât şi conţinutul Triodului
au fost definitivate în limba greacă (în Bizanţ) cu mult înainte de primele traduceri
slavone sau de traducerea românească cuprinsă în ediţia de la Râmnic din 1782 87 .
Personal, cred că am reuşit să identific sursa bizantină a povestirii dedicate
salvărilor miraculoase ale Constantinopolului, traducerea românească a căreia din
Triod a fost invocată de Constanţa Costea în calitate de posibilă sursă literară a
iconografiei ferecăturii icoanei “Maicii Domnului – Izvorul vieţii” de la biserica
„Colţea”. Este vorba de omilia „Hymnus Acathistus. De obsidione
Constantinopolis” 88 . Scrisă în proză, această omilie este cunoscută şi cu genericul
abreviat de „Hymnus Acathistus” 89 , deşi textul poetic al Imnului Acatist (dedicat
Fecioarei Maria) nu are nimic în comun cu această scriere! Manuscrisul cel mai
vechi care cuprinde această operă literară se află la Biblioteca Naţională din Paris,
la cota: Cod. Paris. Gr. Suppl. 241 90 . Există şi câteva traduceri în limba latină a
acestui text 91 . „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis homilia” a
constituit obiectul de studiu al mai multor bizantinologi de talia lui K.
Krumbacher 92 , Iu. Kulakovski 93 , A. Papadopulos-Kerameus 94 , Gy. Moravcsik 95 .
Iniţial, se credea că autor al acestei omilii este George Pisidul 96 , – scriitor bizantin

87
Vezi capitolul „Evoluţia Triodului” din cartea: Makarios Simonopetritul, Op. cit., p.17-28.
88
Vezi: Извори за Българската история, III. Т.VI, София, 1960, p.171-174; in Patrologiae
Graecae. Cursus completus. redactată de abatele J.-P. Migne, acest text întră în vol. XCII, col.
1348-1372. Textul Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis homilia nu trebuie con-
fundat cu textul omiliei De obsidione Constantinopolis cunoscut din manuscrisele Cod. Paris.
Suppl. 241 (sec. X) şi Cod. Vatican gr.1572 (sec. XI-XIII).
89
Ibidem, p.171.
90
Ibidem, p.171.
91
Vezi: Jo.Pitra, Analecta Sacra, I, Romae, 1876, p.250-262 şi traducerile paralele din greacă
în latină cuprinse în Patrologiae Graecae a lui J.-P.Migne, vol. XCII, col. 1348-1372.
92
Karl Krumbacher, Geschichte der Byzantinischen Literatur, München, 1897, p.672.
93
Ю.А.Кулаковский, История Византии (602-717 годы), Санкт-Петербург, 1996, р.74-87.
94
А.Пападопулос-Керамевс, Акафист Божьей Матери, Русь и патриарх Фотий, în “Ви-
зантийский Временник”, X, 1903, p.357-401.
95
Gy.Moravcsik, Byzantinoturcica, Vol. 1, Berlin, 1958, p.294-295.
96
Vezi: Извори за Българската история ... , p.171.

38
din prima jumătate a secolului VII. Ulterior, s-a constatat că aluziile la invaziile
arabe infirmă această atribuţie şi datare 97 . Actualmente se consideră că omilia
menţionată a fost alcătuită în prima jumătate a secolului IX la Constantinopol, de
un autor necunoscut 98 . Pentru a ne convinge de faptul, că textul românesc dedicat
Asediilor Constantinopolului din Triodul de la Râmnic (care conţine descrierea
detalii-lor reprezentate pe ferecătura icoanei de la „Colţea”!) nu este nimic altceva
decât o traducere, făcută, probabil, prin mijlocirea limbii slavone, a originalului
grecesc al acestei omilii, este suficient să comparăm următoarele fragmente:

Hymnus Acathistus. De obsi- Traducerea slavonă din Traducerea românească din


dione Constantinopolis homi- Triod 99 Triodul de la Rîmnic, 1782,
lia, 1-a jumătate a secolului foile: ÑKÃ-ÑKÅ(263-265)
IX
...‘Ηρακλείου τὴν αυ̉τοκράτο- ...: Èðàêë³þ ñàìîäåðæàâíîå ... stăpînind Iraklie monarhul
ρα ‘Ρωμαίοις α̉ρχὴν διέπον- ãðg÷gñêîg íà÷àëüñòâî ïðà- împărăţia grecească şi Hosro-
τος , ό τω̃ν Περσω̃ν βασιλεὺς â#mu, Õîñpîé æg ïgðññê¿é iu împăratul perşilor, văzând
Χοςρόης ι̉δὼν τὰ ‘Ρωμαίων öàðü, âèähâú ãðg÷gñêà# pre greci foarte înpilaţi şi îm-
’άκρως ταπεινωθέντα παρὰ ñêèïòðà ñìèðèâøàñ#, ^ bulziţi de Foca tiranul împă-
Φώκα βασιλέως του̃ τυράν- Ôwêè öàð# ìu÷èògë#, rat, au trimis pre unul din bo-
νου, ‘ένα τω̃ν σατραπω̃ν Σάρ- gäèíàãî ^ âgëüìîæú ñâî- iarii săi cei de sfat, anume
βαρον ’όνομα μετὰ χιλιάδων èõú Ñàðâàðà èìgígìú, ñú Sarvar, cu multe mii de oşti,
πλειόνων στέλλει, πα̃σαν τὴν òûñ#màìè ìíîãèìè âîèí- ca să ia toate laturile Răsări-
‘Έω αυ̉τω̃ ύποποιήσασθαι... ñòâú ïîñûëàgòú, âñ# âoñ- tului, şi să le supue supt stă-
òw÷íû# ñòðàíû ïîêîðèòè pinirea lui...
ñgáh.
Χαγάνος γε μὴν ό τω̃ν Õàãàíú æg ìvñwíñê¿é, è Iară Hagan, voevodul Mysii-
Μυσω̃ν καὶ Σκυθω̃ν α̉ρχηγός, ñêvfñê¿é íà÷àëüíèêú qáh- lor şi al Skythilor auzind că
μαθὼν τὸν βασιλέα ähâú w öàðh, "êw ïî ìîðþ împăratul Iraklie au mers pre
διαπόντιον ε̉ς Πέρσας Ïîíòñêîìu ^øgëú eñòü Marea Pontului stricând pacea
γενόμενον, τὰς μετὰ ðàçðhøèâú ìèðú íà ãðgêè, cu grecii, au ridicat multe mii
‘Ρωμαίων διαλύσας σπονδάς, ïîëêè òüìî÷èñëgííû# ïîä- de oşti din părţile de(n) spre
στίφη μυριάριθμα ε̉παγόμενος âèãú, ^ çàïàäíûõú ñòðàíú apus, şi au venit asupra Ţari-
διὰ τω̃ν δυτικω̃ν ει̉σβάλλει íà Êwíñòàíò³íü ãðàäú ïðè- gradului, carii înşi înălţa gla-
μερω̃ν ει̉ς τὴν Κωνσταντίνου, õîäèòú, íà áãà õuëüíû# surile cu hule asupra lui Du-
κατὰ Θεου̃ λασφήμους ε̉κπέμ- ãëàñû âîçñûëà#. Àá¿g æg mnezeu; şi îndatăşi cu adevă-
πων φωνάς˚ αυ̉τικα τοίνυν ή êuïíw ìîðg qáw êîðàáëü- rat au umplut mare de corăbii,
μὲν θάλασσα πλοίων, ή δὲ γη̃ ìè, çgìë# æg ïhøèìè è şi pământul de oameni pedeş-
πεζω̃ν καὶ ίππέων α̉πείρον âñàäíèêè ágç÷èñëgííûìè tri şi călări nenumăraţi, iară

97
Ibidem.
98
Ibidem.
99
Textul slavon din Triod a fost reprodus după ediţia: Òð¿wä¿îíú ñ³åñòü òðèïhñíåöú(òð¿-
wäü ïîñòíà#), Ìîñêâà, ÂÃ(2003), p.òë-òëâ (330-332).

39
’έμπλεως ή̃ν˚ Σέργιος δὲ ό èñïîëíü á#øg. Ñgðã¿é æg Serghie, patriarhul Ţarigradu-
πατριάρχης, πολλὰ τὸν τη̃ς ïàòð¿àðõú Êwíñòàíò³í# lui au învăţat pre mult norod
Κωνσταντίνου παρεκάλει λα- ãðàäà, ëþäè ìíîãw qòh- ca să nu se teamă, ci din suf-
όν, μὴ καταπίπτειν, α̉λλὰ πα̃- øàøg, íg ^ïàäàòè, íè pàç- let să-şi puie toată nădejdea
σαν τὴν ε̉λπίδα ε̉κ ψυχη̃ς ει̉ς ñëàáë#òèñ#: íî âñg qïî- întru Dumnezeu şi întru Mai-
Θεὸν α̉ναφέρειν, καὶ ει̉ς τὴν âàí¿g ^ äuøè íà Áãà âîç- ca lui Dumnezeu ce cu totul
αυ̉του̃ Μητέρα τὴν πανάχραν- íîñèòè, è íà ìòðü Eãî Ïðg- cinstită. Spre aceasta şi Vo-
τον Θεοτόκον˚ καὶ μὴν καὶ ÷(ñ)òuþ Áöu: òàêîæg è nos marele boiariu carele era
Βω̃νος πατρίκιος ό τηνικαυ̃τα Âwíîñú ïàòð³ê¿é, èæg òîãäà ispravnic atunce preste cetate,
τὴν πόλιν διέπων, τὰ α̉νή- ãðàäú ïðàâë#øg, ïîäwáíà# tot ori ce trebuia spre izgoni-
κοντα ει̉ς α̉ποτροπὴν τω̃ν íà ^âðàmgí¿g ðàòíèêwâú rea nepriatenilor au gătit... Şi
πολεμίων παρεσκευάζετο... qñòðî#øg...Ïàòð¿àðõú æg patriarhul purtând Dumneze-
΄Ο δὲ πατριάρχης τὰς θείας Áægñòâgííû# iêwíû Áãîìà- ieştile icoane ale Maicii lui
ει̉κόνας τη̃ς Θεομήτορος ògðg, ñî âñhìú ìíîægñ- Dumnezeu, împreună cu tot
μετὰ παντὸς ε̉παγόμενος του̃ òâîìú íîñ# wáõîæäàøg ïî norodul au umblat împrejur
πλή-θους περιήει τὸ τει̃χος ñòhíàìú ñâûøg, è ^òuäu pre deasupra zidului Cetăţii,
’άνω-θεν, ε̉ντευ̃θεν τὸ qòâgðæägí¿g èìú ïîäàâà#. de acolo dându-le întărire lor.
α̉σφαλὲς αυ-̉τω̃ν ποριζόμενος˚ ±êw qáw Ñàðâàðú ^ Âîñ- Iară când Sarvar despre Răsă-
ώς δὲ ό μὲν Σάρβαρος ε̉ξ òîêà, Õàãàíú æg ^ Çàïàäà rit, iară Hagan despre apus
έώας, Χαγάνος δὲ α̉πὸ èä#ñòà, ñîægmè îêðgñòíà# merge să arză cetăţile cele de
δυσμω̃ν πυρπολει̃ν τὰ πέριξ ãðàäà: ïàòð¿àðõú æg ígðuêî- prinprejur, atunce patriarhul
τη̃ς πόλεως ’ήρχοντο˚ ό purtând icoana lui Hristos ce
òâîðgííuþ Õð(ñ)òîâu iêw-
πατριάρχης τὴν α̉χειροποί- nefăcută de mînă, şi cinstitele
íu,è ÷gñòíà# è æèâîòâîð#-
ητον του̃ Χριστου̃ ει̉κόνα, καὶ şi de viaţă făcătoarele cruci,
mà# äðgâà, êú ñgìu æg è
τὰ τίμια καὶ ζωοποιὰ ξύλα, încă şi cinstitul veşmânt al
÷gñòíuþ ðèçu Áãîìàògðg
προσέτι δὲ καὶ τὴν τιμίαν ε̉σ- Maicii lui Dumnezeu, umbla
íîñ#, ïî ñòhíàìú wáõîæ-
θη̃τα τη̃ς Θεομήτορος ε̉πιφε- pre ziduri împrejur; iară Ha-
äàøg. Õàãàíú æg ñêvd#-
ρόμενος, διὰ τω̃ν τειχω̃ν περι- gan skythenul pre uscat au dat
ήρχετο. Χαγάνος δὲ ό Σκύ- íèíú ñuøgþ, ñòhíàìú năvală la zidurile Cetăţii cu
θης, διὰ τω̃ν χερσαίων τειχω̃ν Êwíñòàíò³í# ãðàäà íàïà- mulţime de oaste nenumă-
προσβάλλει τη̃ Κωνσταντίνου äàgòú, ñî ìíîægñòâîìú rate, carii era foarte tare înt-
σὺν πλήθει α̉πείρω ’άκρως ε̉ξ ágç÷èñëgííûìú, êðhïêîèç- rarmaţi şi întăriţi, şi atâta mul-
‘όπλων η̉σφαλισμένος, καὶ ð#äíw îðuæ¿è qòâgðæägíè: ţime era cât asupra unui grec
το-σούτω, ώς ‘ένα ‘Ρωμαι̃ον è òîëèêî ìíîægñòâî á#øg, pute să de războiu zece sky-
πρὸς δέκα Σκύθας σαφω̃ς "êw eäèíîìu ãðg÷èíu ñú thi. Însă Apărătoarea cea ne
διαμάχεσθαι˚ α̉λλ’ ή αμαχος ägñ#òìè ñêvd#íû "âh biruită, cu puţinii ostaşi ce s-
πρόμαχος διὰ τω̃ν παρευρε- áðàòèñ#. Ío ígwáîðèìà# au aflat în beserica ei ce se
θέντων ο̉λίγων πάνυ στρατιω- ïîáîðíèöà, wáðhòøèìèñ# cheamă Pighia, foarte mulţi
τω̃ν ε̉ν τω̃ ναω̃ ταύτης τω̃ τη̃ς ìàëûìè shëw âîèíû âú dintrînşii au ucis...Iară coră-
πηγη̃ς πλείστους αυ̉τω̃ν πα- õðàìh e#, íàðèöàgìhìú biile cele pline de ostaşi într-
ραπώλεσεν... τὰ δὲ μονόξυλα Ïèƒiè, ìíîæàéøû# èõú armaţi, mergând prin sînul
όπλιτω̃ν πλήρη, διὰ του̃ ε̉πι- ïîƒuáè... Ìîíîkvëà æg îðu- mării ce se cheamă Keratos
λεγομένου κέρατος κόλπου æíèêwâú èñïîëígíà, íhä- spre beserica Maicii lui Dum-
ει̉ς τὸν ε̉ν Βλαχέρναις ναὸν ðîìú ãëàãîëgìûìú Ðîãîìú, nezeu, care este Vlaherne, şi
τη̃ς Θεομήτορος καταγόμενα, êî õðàìu Áƒîìàògðg ñumgìu fără de veste lovindu-le o fur-
καταιγίδος αι̉φνηδὸν τη̃ θα- âî Âëàõgðíàõú, áuðè âígçà- tună mare, şi rumpându-le şi
λάσση ε̉πεισπεσούσης ρ́αγ- ïu ñèëüíh ìîðþ ïðèïàäøè, sfărîmându-le, toate corăbiile
δαίας, καὶ διαιρησάσης ταύ- è ðàçähëüøuñ# eìu âú ñh- acele cu vrăjmaşii sau înecat,
την ει̉ς τμήματα, σὺν τοι̃ς ÷gí¿g, ñú êîðàáëè âñhìè şi pute să vază cineva lucrare
πλοίοις ‘άπασι τω̃ν ε̉χθρω̃ν âðàãwâú ðàñòëhøàñ#. È pre mare şi pre slăvită a Pre

40
διεφθάρη,καὶ εί̃δεν ’άν τις πα- á#øg âèähòè òî Curatei Maicii lui Dumne-
ράδοξον α̉ριστούργημα τη̃ς ïðgñëàâíîg zeu...
πανάγνου, καὶ Θεομήτορος˚... èçð#äíîähéñòâ¿g Ïðg÷(ñ)-
òû# è Áƒîìàògðg, ...
...’Αλλὰ καὶ τὸ τρίτον αύ̃θις ...Íî è âú òðgò¿g ïàêè, ïðè ... Încă şi a treia oară în zilele
ε̉πὶ Λέοντος του̃ ’Ισαύρου, οί Ëüâh ²ñàvðh, àãàð#íg ïà÷g lui Leon Isaurul, iarăşi s-au
ε̉ξ ’Άγαρ ύπὲρ πλείστας μυρι- ìíîæàéøèõú òeìú ÷èñëîì, sculat tătarii cu mai multe nu-
άδας α̉ριθμούμενοι, πρω̃τον ïgðâhg qáw Ïgðññêîg ðàçî- mere de mii. Şi întăiu au stri-
μὲν τὴν τω̃ν Περσω̃ν α̉φανί- ð#þòú öàðñòâî, òàæg Ńv- cat împărăţia (pag.ÑKÅ) Per-
ζουσι βασιλείαν, εί̃τα τὴν ïgòú è Ë¿âvþ. Wáògêøg æg şilor, apoi Eghipetul şi Livia,
Αϊγυπτον, καὶ Λιβύην ε̉πι- è ²íäiþ,Ed¿îï¿þ æg è ²ñïà- încunjiurând încă şi India şi
δραμόντες, καὶ ’Ινδούς, Αι̉θί- í¿þ, íàïîñëhäîêú æg è íà Ethiopia şi Işpania. Mai pre
οπάς τε καὶ ‘Ισπανούς, ‘ύστε- ñàìûé öàðñê¿é ãðàäú âîþ- urmă şi asupra singur Ţari-
ρον καὶ κατ’αυ̉τη̃ςτη̃ς Βασι- þòú, òûñ#m¿þ îñì¿þ ñwòú gradului s-au oştit, aducând o
λίδος τω̃ν πόλεων ε̉πιστρα- êîðàáëgé íîñèìè¦ wêðuæèâ- mie şi opt sute de corăbii, şi
τεύουσι, χίλια ο̉κτακόσια πλο- øg qáw eƒî, "êw àá¿g ðàñ- încunjiurându-l să nădăjduia
ι̃α ε̉πιφερόμενοι, κυκλώσαν- õèòèòè eƒî æäàõu. Ãðàä- că îndată-şi îl vor rîsipi. Iară
τες ού̃ν αυ̉τήν, ώς αυ̉τίκα δια- ñò¿è æg ñâ#mgíí¿è ëþä¿g, norodul Cetăţii şi preoţii
ναρπάσαντες ’έμενον. Ό δὲ ÷gñòíîg äðgâî ÷gñòíàãw è luând cinstitul lemn al cinsti-
τη̃ς πόλεως ίερὸς λαὸς τὸ æèâîòâîð#màãw Êð(ñ)òà, tei şi de viaţă făcătoare cruci,
σεπτὸν ξύλον του̃ τιμίου καὶ è ÷(ñ)òíuþ iêwíu Áãîìàòg- şi cinstita icoana Maicii lui
ζωοποιου̃ σταυρου̃, καὶ τὴν ðg Oäèãèòð¿è wáíîñ#mg, Dumnezeu apărătoarei, au
σεβάσμιον ει̉κόνα τη̃ς Θεομή- ñòhíu wêðuæàõu, ñî ñëgçà- încunjiurat zidul Cetăţii cu
τορος όδηγητρίας ε̉παγόμε- ìè Áƒà qìèëîñòèâë#þ- lacrimi rugându-se lui Dum-
νοι, τὸ τει̃χος περιεκύκλουν, mg... Ãðàäú áî ñèëgíú ñú nezeu... Că grindină silnică
σὺν δάκρυσι τὸν Θεὸν ίλε- căzând din ceriu şi făcând în-
ígágñg ñïàäú, âîçâðhí¿g ìî-
ούμενοι ... fierbântare mării, s-au topit
ð# ñîòâîðèâú, ñìîëu êîðàá-
ëgé ðàñïuñòè¦ è òàêw ìíî- smoala corăbiilor: şi aşa are
mulţime nenumărată de co-
ægñòâî ágç÷èñëgííîg îíîg
răbii au perit, numai trei ră-
âîèíñêèõú êîðàáëgé ïîãèág,
mânând de s-au întors. Deci,
òðgìú òîêìw íà âîçâhmg-
pentru aceste minuni toate
í¿g wñòàâëüøûìñ#. Ñèõú
mai presus de fire, ale Pre
ðàäè qáw âñhõú ïðggñògñ-
Curatei Maicii lui Dumnezeu
òâgííûõú ÷uägñú Âñg÷èñ-
prăznuim acest Praznic de
òû# è Áãîìàògðg, íàñòî- acum. Şi se cheamă Akathist,
#m¿é ïðàçäíèêú ïðàçäíu- adecă ne şedere, pentru că tot
gìú. Ígñhäàëüíûé æg ðg÷g- norodul stând în picioare atu-
ñ#, çàíg ïðîñòw ñòî#mg nce, au cântat în noapte acea
òîãäà âñè ëþä¿g âú íîmü cântare Maicii Cuvântului, şi
îíuþ, Ñëîâà Ìòðè ïhñíü pentru că la toate altele ne-am
âîñïhøà, è "êw âî âñhõú obicinuit a şede, iară la acest
èíûõú ñhähòè ^ îáû÷à# Akathist toţi stând în picioare
èìumg, âú íàñòî#mèõú ascultăm.
Áãîìàògðg, ïðîñòè âñè
ñëuøàgìú.

41
Comparând textul grecesc al omiliei cu traducerile lui din Triod observăm că
versiunea slavonă este mai apropiată de original. Versiunea românească de la
Râmnic, judecând după sintaxa frazelor traduse, pare să fie o traducere a versiunii
slavo-ne şi nu a originalului grecesc. Cu toate acestea textul originalului este
reprodus fidel, fără scăpări sau omiteri deliberate. Prin aceasta traducerea
românească a omiliei din Triodul de la Râmnic se deosebeşte de actualele traduceri
româneşti din Triod. Or, dacă comparăm textul românesc de secol XVIII, reprodus
mai sus, cu ultimele ediţii ale Triodului 100 observăm că unele amănunte importante
au dispărut completamente. Astfel, în rândul relicvelor purtate de preoţi, a încetat
să mai fie amintit cinstitul veşmânt al Maicii lui Dumnezeu 101 , care figura anterior
în originalul grecesc şi în traducerea de la Râmnic. Rolul veşmântului Maicii
Domnului este, însă, extrem de important în descrierea minunii distrugerii flotei
asediatorilor şi în descrierea ceremoniilor religioase din interiorul cetăţii
Constantinopolului.
Analizând descrierile procesiunilor religioase din textul omiliei observăm
similitudini frapante în stilul şi topica relatării unor evenimente separate în timp de
câteva secole (procesiunea de pe timpul împăratului Iraklie este redată în aceeaşi
termeni şi are aceeaşi structură ca procesiunea de pe timpul împăratului Leon
Isaurul). Fenomenul dat era tipic pentru literatura medievală, inclusiv pentru cea
bizantină. Or, în pofida nesfârşitelor enumerări de împăraţi şi domnii, omiletica
scriitori-lor bizantini era profund refractară irepetabilităţii şi specificităţii faptului
istoric. În omiletică era preţuită repetabilitatea fenomenului, întrucât aceasta era
chezăşia acţiunii permanente a Divinităţii în istorie, a intervenţiilor miraculoase
repetate ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor în favoarea drept credincioşilor.
Constatarea acea-sta se referă nu numai la secolele IX – X, când au fost întocmite
cele câteva redacţii conservate ale omiliei „Hymnus Acathistus. De obsidione

100
Vezi, de exemplu, textul Triodului( care cuprinde slujbele bisericeşti de la Duminica vame-
şului şi a Fariseului până la sfânta înviere) tipărit de Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova la
Orhei, în anul 1998, p. 397-398.
101
Ibidem, p. 397.

42
Constantinopolis” 102 , ci şi la scrierile de mai târziu, inclusiv la cele din epoca
paleologă, traduse în mare parte în slavonă. Un exemplu grăitor în acest sens îl
prezintă aşa-numita Cronică bulgară din 1296-1413 103 . Aici, după părerea lui
Dumitru Nastase, episodul cu asediul eşuat al Constantinopolului (1402) de pe
timpul sultanului Baiazid I este luat şi tradus în slavonă din Cronica pierdută a lui
Ioan Chortasmenos 104 . Or, în această cronică bizantină relativ tardivă, judecând
după fragmentele rămase în traducere slavonă, descrierile procesiunilor religioase
de pe timpul asediului Constantinopolului din 1397 –1402 utilizează aproximativ
aceeaşi termeni, sintagme şi figuri de stil, pe care le aplicau şi autorii bizantini cu
jumătate de mileniu mai devreme, la descrierea unor asedii mai vechi ale capitalei
imperiului: „Ïîâgëh æg è ïàòð¿àðõú êvðü Àíòîí¿g ñú âúñhìü ïðè÷üòîìú è
êëèðîñîìú âúç#òè ÷üñòíû êðúñòú è iêwí@ Ïðh÷èñòû# Âëàäû÷èö@
íàøu Áƒîðîäèö@ è îáðàçú Ãîñïîäà Áƒà è Ñïàñà íàøgãî Èñqñà Õðèñòà, è
òàêî îáõîæäààõ@ ñòhíû ãðàäu ïîñòîì è ìîëèòâàìè ...” 105 . Identitatea
sfintelor relicve din această descriere bizantină din secolul XV cu sfintele relicve
din procesiunea reprezentată în scenele Asediului de la Humor şi Moldoviţa,
prezenţa turcilor şi a artileriei în cronică şi în fresce, l-au îndemnat, fireşte, pe D.
Nastase să afirme că Asediile Constantinopolului din pictura moldavă (cu excepţia
celui de la Arbore) sunt ilustraţii fidele ale acestei relatări a asediului real al
Constantinopolului iniţiat de sultanul Baiazid I la sfârşitul secolului XIV 106 . Dar,
absenţa în Cronica bulgară a unor detalii importante din frescele moldave
(împărăteasa, veşmântul Maicii Domnului, flota inamică ş. a.) infirmă această
afirmaţie desul de originală a lui Dumitru Nastase. Cu toate acestea, din punct de

102
Este vorba de redacţiile A şi B ale omiliei Hymnus Acathistus.De obsidione … , care nu se
deosebesc substanţial. Cf. Извори за Българската история... , p. 171.
103
Vezi: Ioan Bogdan, Ein Beitrag zur bulgarischen und serbischen Geschichtschreibung, în:
”Archiv für slavische Philologie”, 13, 1891, p. 526-535.
104
Vezi: Dumitru Nastase, Une chronique byzantine perdue et sa version slavo-roumaine ( La
Chronique de Tismana, 1411-1413), în “Cyrillomethodianum” , IV, Thessalonique, 1977, p. 143.
105
Ioan Bogdan, Op. cit., p. 532.
106
Dumitru Nastase, L’héritage imperial byzantin… , p.14.

43
vedere metodologic, afinităţile remarcate de Dumitru Nastase în stilul şi în
conţinutul descrierilor diferitelor asedii ale cetăţii de pe malul Bosforului trebuie
luate permanent în consideraţie pe parcursul identificării surse-lor literare ale
iconografiei temei Asediului. Or, în pofida faptului că Cronicile bizantine nu oferă
texte identice celui din „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis
homilia”, în ansamblul tuturor scrierilor dedicate asediilor capitalei bizantine există
multiple afinităţi şi similitudini. Este de ajuns să comparăm începutul omiliei citate
mai sus cu fragmentul din Cronica lui George Hamartolos 107 , în care se povesteşte
despre expediţia lui Sarvar (Saiten în una din traducerile slavone) împotriva
Constantinopolului, pentru a observa că prima frază are o structură gramaticală
destul de apropiată în ambele texte. Persistă aceste similitudini şi în descrierile
asediilor din cronicile ulterioare (la Constantin Manases 108 ş. a.). Nu pot fi ignorate
nici similitudinile cu mărturiile din Războiul cu avarii a lui George Pisidul 109 sau
din Omilia la izbăvirea Constantinopolului (De obsidione Constantinopolis
homilia) atribuită lui Theodor Sinkel 110 .
Cred că, împreună cu textul tradus în slavonă a Cronicii lui Manases, omilia
„Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis”, în versiunea-i din Triod, a
jucat un rol important la întocmirea alineatelor dedicate asediului persan al
Constantinopolului din Cronica universală a lui Mihail Moxa (1620) 111 . Or, textul
lui Moxa, inspirat în cea mai mare parte de Manases 112 , conţine un scurt rezumat al

107
Vezi: В.М.Истринъ, Хроника Георгiя Амартола въ древнем славянском переводе,Т. I,
Петроград, 1920, р. 433-435.
108
Una din redacţiile slavone ale Cronicii lui Manases (cu episodul respectiv) poate fi consultată
în anexa ediţiei: Mihail Moxa, Cronica universală, ed. critică de G.Mihăilă, Bucureşti,1989, p.
287-288.
109
Vezi:Georgii Pisidae, Bellum avaricum, citat după Извори за Българската история...,
р.57-66.
110
Vezi: De obsidione Constantinopolis homilia, în Извори за Българската история... ,
р. 41-55.
111
Vezi: Mihail Moxa, Op. cit., p. 159-160.
112
Compară textul românesc al lui Moxa de la foaia 79r la foaia 81r (conform fotocopiilor inse-
rate în ediţia îngrijită de G.Mihăilă – vezi cartea indicată în nota precedentă, p. 159-160 şi p.507-
509) cu capitolul Împărăţia lui Iraklie ( Öð(ñ)òâî Èðàêë¿åâî ) din traducerea slavonă a Croni-
cii lui Constantin Manases – Vezi: Ibidem, p. 287-288.

44
asediului persan din 626, unele detalii ale căruia puteau fi preluate din omilia
bizantină inserată în Triod. Astfel, apariţia ploilor cu grindine (din relatarea lui
Moxa a asediului persan) 113 nu am reuşit s-o identific în traducerile slavone ale
cronicilor lui Hamartolos 114 sau Manases 115 . De fapt grindina apare în descrierea
altui asediu al capitalei bizantine (a celui arab de pe timpul lui Leon Isaurul), ce
urmează asediului persan 116 . Ambele descrieri, însă, formează un text continuu în
traducerea slavonă a omiliei „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis”
inclusă în Triod. În acest context merită să amintim reprezentarea ploii cu grindină
din fresca Asediului de la Arbore. Este absolut clar că nu numai cronicarul oltean
Mihail Moxa în primul sfert al secolului XVII, dar şi zugravii moldoveni din
secolul precedent, considerau grindina (în rând cu viforul, vântul şi ploaia) drept
una din stihiile ce s-au abătut prin intervenţia miraculoasa a Maicii Domnului
asupra asediatorilor.
Din mulţimea de biserici înălţate în capitala bizantină omilia „Hymnus Acathis-
tus. De obsidione Constantinopolis” menţionează doar două: biserica mănăstirii
Izvorul Vieţii, numită Pighia 117 , şi celebra biserică din Blaherne 118 . În picturile
murale cu scena Asediului Constantinopolului reprezentarea bisericilor, de
asemenea, joacă un rol important. La Moldoviţa putem enumera mai multe biserici
reprezentate în interiorul zidurilor Cetăţii, iar la Humor, Arbore şi la Sf. Petru (din

113
Mihail Moxa, Op. cit., p. 160 şi fotocopia 80v de la p. 508.
114
Vezi: В.М.Истрин, Op. cit., p. 433-435.
115
Vezi: Mihail Moxa, Op. cit., p. 287-288.
116
Vezi p. 19 a prezentulul capitol.
117
Vezi p. 18 a prezentului capitol. Mai multe informaţii despre mănăstirea şi biserica Izvorul
Vieţii (Pighia) de lângă Constantinopol poate fi găsită la N. Kondakov, R.Janin şi R.Guilland:
Никодим П.Кондаков, Иконография Богоматери, Т. II, Петроград, 1915, р. 372-377; R. Ja-
nin, Constantinople Byzantine. Développement urbain et répertoire topographique, Paris, 1950,
p. 140; Rodolphe Guilland, Études de topographie de Constantinople byzantine, Amsterdam,
1969, T. I, p.228, T. II, p. 45 şi p. 97.
118
Vezi textul omiliei „Hymnus Acathistos. De obsidione Constantinopolis”. Bisericii din Bla-
herne Nikodim Kondakov i-a dedicat un compartiment întreg în fundamentala-i monografie
“Iconografia Maicii Domnului”— Vezi: Никодим П. Кондаков, Op. cit., T. II, p. 55-123.

45
regiunea lacului Prespa) 119 putem observa conturul unui locaş impunător, situat
chiar în centrul incintei asediate. Luând în consideraţie faptul că mănăstirea cu
biserica Izvorul Vieţii (Pighia) s-a aflat pe tot parcursul Evului Mediu în afara
zidurilor Constanti-nopolului 120 este lesne să presupunem că locaşul impunător,
zugrăvit în fresce, ar trebui să reprezinte biserica din Blaherne. În favoarea acestei
ipoteze pledează şi situarea locaşului (din frescele menţionate) în apropierea
zidului de incintă orientat spre Cornul de Aur (“prin sânul mării ce se cheamă
Keratos”) şi nu spre Marea de Marmara, cum ar fi în cazul reprezentării catedralei
Sf. Sofia.
Utilă s-a dovedit a fi compararea etniilor asediatorilor, enumerate la începutul
omiliei „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis” 121 , cu popoarele no-
minalizate în inscripţia explicativă slavonă zugrăvită în cadrul imaginii Asediului
de la Arbore: „ Ë(g)ÒW / SËÅ(?): Ïп(ä) ÕÎÑÐî(²) ÖÐÜ* ÑÜ ÏÅ(ð)-
ØÑÈ* ÈÇÍ(?) ÕÛ*Í ÑÊÛÕÛ* È˿¿È* ÈÄWËÎÏÎÊËWÍÈ×* ÍÀ
ÖÐÃðÀ(ä)...”.(„În anul 6035 (?) 122 veni Hosroi împăratul perşilor şi...cu ha-
nul(?) sciţilor şi cu libienii(?) idolatri împotriva Ţarigradului”) 123 . Deja Vasile
Grecu în articolul “Eine Belagerung Konstantinopels in der rumänischen Kirchen-
malerei”, apărut în 1924, a pus două semne de întrebare în faţa traducerii etnoni-
melor sciţilor şi libienilor din inscripţia de la Arbore 124 . Personal, nu mă îndoiesc
de faptul că „ÑÊÛÕÛ” îi desemnează pe avari. Or, după cum am văzut atât în
omilia „Hymnus acathistus. De obsidione Constantinopolis” cât şi în traducerile

119
Cât priveşte biserica Sf.Petru de la lacul Prespa vezi schiţa lui Bošcovič şi releveul lui Groz-
danov indicate în nota 76.
120
Vezi publicaţiile lui N.P.Kondakov, R.Janin şi R.Guilland indicate în nota 117.
121
Vezi textul omiliei „Hymnus Acathistos. De obsidione Constantinopolis”.
122
Evident că data a.6035(= anul 527 de la Hristos) este greşită. Atât Vasile Grecu cât şi Paul
Henry au remarcat că aici trebuia indicat anul 6135 de la facerea lumii ( de la Hristos anul 626-
627). Vezi: Vasile Grecu, Eine Belagerung... , p. 288 şi Paul Henry, Op. cit., p. 219, nota 2.
123
Inscripţia dată a fost transcrisă de subsemnat (în luna februarie 2003) după originalul frescei
Asediului de la ctitoria din satul Arbore.Compararea cu transcrierea din 1924 a aceleiaţi inscripţii
de către Vasile Grecu a demonstrat corectitudinea lecturii bizantinologului român – Vezi: Vasile
Grecu, Eine Belagerung..., Fig.6 de la p.287 şi transliterarea slavonă şi traducerea germană la p.
288.

46
slavone a vechilor cronici bizantine (Manases ş.a.) prin sciţi (ñêvfû sau într-o
formă coruptă ñêûõû) erau indicaţi avarii 125 . Cu totul alta este situaţia în cazul
identificării poporului, desemnat la Arbore prin etnonimul „È˿¿Ȕ. Evident că
aici nu poate fi vorba de libieni întrucât ei nu numai că nu au participat la asediul
din 626, dar nici nu sunt pomeniţi în calitate de asediatori de cronicile bizantine 126 .
Este drept că Libia figurează în calitate de ţară cucerită de agareni (arabi) în omi-
lie 127 şi în alte surse bizantine referitoare la asediile arabe ale Constantinopolului.
A trage de aici concluzia unei confuzii între cuceritori şi cuceriţi, comise de
zugravi sau de programatori, ar fi, cel puţin, prematur. Să nu uităm că etnonimul
libieni, situat după etnonimul sciţi (avari), este ortografiat la Arbore cu un „ije”
{È} iniţial: „È˿¿Ȕ. Ce populaţie ar putea fi desemnată de aceşti Ilivii ? Istoricii
de mult au stabilit că oastea haganului (numit la Arbore în forma tătărească
abreviată de han), în timpul asediului din 626, era compusă din avari şi slavi 128 . Iu.
A. Kulakovski, în al 3-lea volum al monumentalei Istorii bizantine(602-717), cu
trimitere la textul Miracula S. Demetrii (Minunile Sf. Dimitrie), aminteşte de
distrugerile ca-uzate de slavi la începutul secolului VII Tesaliei, insulelor Ciclade,
întregii Ahaie, Epirului, unei părţi a provinciei Asia şi celei mai mari părţi a
Iliricului 129 . Or, după cum mărturisesc atât descoperirile arheologice, cât şi

124
Ibidem, p. 288.
125
Vezi: Mihail Moxa, Op. cit., p. 288. În privinţa nominalizării avarilor autorii bizantini nu
sunt unanimi.Teofan Mărturusitorul, Theofilact Simokatta şi Ioan Malala îl identifică prin etno-
nimul de “Huni” iar George Hamartolos scrie despre poporul Oubrilor( Ugrilor?)—Vezi: И.С.
Чичуров, Византийские исторические сочинения: „Хронография” Феофана, „Бревиарий”
Никифора. Текст, перевод, комментарии, Москва, 1980, p. 98, nota 205.
126
Vezi Cronicile lui Theofan Mărturisitorul, George Hamartolos, Constantin Manases şi Brevi-
arul patriarhului Nichifor.
127
Vezi textul omiliei „Hymnus Acathistos. De obsidione Constantinopolis”.
128
Despre participarea slavilor la Asediul din 626 scrie istoricul bizantin Theofan Mărturisito-
rul. Pentru a-i numi el foloseşte etnonimul ”Σκλάβοις”, — Vezi: И.С.Чичуров, Op. cit., p. 34 şi
nota 208 de la p.98-99. După părerea cercetătorilor F.Barišič şi A.Pertusi slavii formau cea mai
mare parte a infanteriei şi flotei kaganului, iar avarii formau cavaleria, -- Vezi: F.Barišič, Le si-
ège de Constantinople par les avares et les slaves en 626, în “Byzantion”, XXIV, 1954, p.371-
395; Giorgio di Pisidia. Poemi.Panegirici epici. A cura di A.Pertusi, Ettal., 1959, p. 214.
129
Vezi: Ю.А.Кулаковский, Op. cit., p.75 cu trimitere la Miracula S.Demetrii, Acta Sanct., Ap-
rilis, IV, p. 162.

47
scrierile hagiografice (Minunile Sf. Dimitrie ş. a.) migraţiunea slavilor spre sud
atinse deja Iliricul şi o bună parte a coastei estice a Mării Adriatice 130 . Datorită
acestei ieşiri spre mare slavii au învăţat de la vechile populaţii de pe litoral arta de
a naviga. Nu întâmplător în cadrul asediului Constantinopolului din 626 anume
slavii asigurau cu luntri şi mateloţi ar-mata haganului 131 . Aşa că nu este exclus ca
prin etnonimul Ilivii să fie nominalizaţi slavii din Iliric, participanţi împreună cu
perşii şi cu avarii (sciţii) la asediul capitalei bizantine. Or, după cum se observă
foarte bine, ortografierea slavonă a etnonimelor ÈË¿Â¿È şi ÈË¿Ð¿È este foarte
apropiată din punct de vedere caligrafic şi putea fi uşor confundată de zugravi sau
de copişti. În favoarea acestei ipoteze optează şi componenţa etniilor participante
la asediul din 626 (conform surselor bizantine). Astfel, după cum am văzut mai
sus, în omilia „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis” după perşii
conduşi de Sarvar, urmează mysii şi sciţii (skythii) 132 subordonaţi haganului avar.
Cronicile bizantine (şi traducerile lor slavone) de asemenea pomenesc de perşi şi
sciţi, mai adăugându-i pe midieni, haldeeni, asirieni, parţi, bactrieni şi alte
populaţii, mai mult sau mai puţin reale, nominalizate, de obicei, prin apelative
antice 133 . Observăm, că midienii din aceste cronici ocupă un loc de frunte în lista
popoarelor asediatoare, similar locului ocupat de mysii descrişi în omilie. Istoricii
au remarcat că scriitorii medievali deseori îi confundau pe midieni cu perşii sau cu
mysii (toţi locuitori ai Asiei Mici). Mysii, la rândul lor, erau deseori confundaţi cu
moesii din Peninsula Balcanică 134 . În secolul I după Hristos celebrul geograf al
antichităţii Strabon a încercat să stabilească raportul de rudenie între mysii şi
moesii: „mysii erau tot traci, iar acum ei poartă numele de moesii; dintre ei provin
mysii de astăzi care trăiesc printre lydieni, frigieni şi troieni” (Geografia, VII,

130
Ibidem, p. 75-76.
131
Vezi notele 128 şi 129.
132
Vezi p. 15 a prezentului capitol.
133
Vezi enumerarea popoarelor participante la asediul din 626 în Cronica lui Constantin
Manases: Mihail Moxa, Op. cit., p.159, notele 7, 8, şi p. 287 (traducerea slavonă a cronicii).
134
Vezi: Enciclopedia civilizaţiei romane, Bucureşti, 1982, p.510.

48
295) 135 . Ulterior, probabil, că bizantinii au extins etnonimul de mysii şi asupra
slavilor de sud, care au ocupat locul vechilor triburi tracice din fosta provincie
Moesia şi care s-au alăturat avarilor în cadrul expediţiei contra Constantinopolului.
Aceasta este explicaţia apariţiei etnonimului mysii (μυσών) în textul omiliei De
obsidione Constantinopolis dată de redactorii bulgari ai ediţiei academice Izvoarele
136
istoriei Bulgariei (Извори за Българската история) III, Vol.6 . Un argument
în favoarea acestei explicaţii ţine de imposibilitatea înrolării în armata haganului
avar a mysiilor din Asia Mică, care, chiar dacă ar fi participat la campanie, ar fi
fost în subordonarea satrapului persan Sarvar. În cazul dacă această ipoteză, destul
de verosimilă, a specialiştilor bulgari este justă, se poate constata identitatea celor
trei etnii ale asediatorilor nominalizate în omilia „Hymnus Acathistus. De
obsidione Constantinopolis” cu etniile din inscripţia explicativă de la Arbore. Mai
mult decât atât. În pofida deosebirilor din redacţiile onomastice atestate ale acestor
trei etnii, în pofida divergenţelor de ordin caligrafic sau stilistic, atât fresca de la
Arbore (evident, după corectarea ilivilor în iliri), cât şi omilia bizantină inserată în
Triod oferă componenţa naţională reală a asediatorilor din anul 626.
Precizia cercetării ne impune să mai amintim de încă o lectură posibilă a
cuvântului “Ilivii” din inscripţia de la Arbore. În cazul dacă, totuşi, conjuncţia „I”
(trad. rom. „şi”) trebuie citită separat de cuvântul „Livii” mai există încă o
interpretare posibilă a acestei inscripţii. Astfel, A. I. Ivanov, în cartea „Moştenirea
literară a lui Maxim Grecul” („Литературное наследие Максима Грека”,
Ленинград, Наука, 1969, р. 183) a observat că în unele manuscrise slavone care
conţineau „Epistola către tânărul Mihail Vasilievici, fiul cneazului Petr Şuiski”
sintagma „Ä¿â¿èõ ñòðàíàõú” era ortografiată în forma greşită de „Ë¿â¿èõ
ñòðàíàõú”(manuscrisul de la Muzeul de Stat de Istorie a Federaţiei Ruse, colecţia
Hludov, nr. 75, capitolul 88, f. 107). Nu este exclus ca zugravii sau autorii

135
Strabon este citat după ediţia academică rusă redactată de prof. S.L.Utcenko: Страбон, Гео-
графия в 17 книгах, Москва, 1994, p. 270.
136
Vezi: Извори за Българската история ... , p.171, nota 2.

49
protografului inscripţiei de la Arbore să fi comis aceeaşi greşeală, mai ales că în
rezultatul ştergerii elementului orizontal al literei „dobro” era inevitabilă apariţia
literei „liudie”, cu care începe cuvântul Livii. Cuvântul următor
„ÈÄWËÎÏÎÊËWÍÈ×” („idolatri”) nu contravine acestei lecturi. În acest caz
îmbinarea de cuvinte în limba slavonă „È Ë¿Â¿È ÈÄWËÎÏÎÊËWÍÈ×” de la
Arbore ar trebui citită în felul următor: „È Ä¿Â¿È ÈÄWËÎÏÎÊËWÍÈ×” („şi a
zeilor idolatri”).

Capitolul 3. Sursele literare originale slavone ale Asediului Constantinopolului


din pictura exterioară moldavă.

Imaginile Asediului Constantinopolului de la Humor şi Moldoviţa cuprind o serie


de amănunte ce nu-şi găsesc explicaţia în textul omiliei „Hymnus Acathistus. De
obsidione Constantinopolis”. Este vorba de prezenţa artileriei, inexistente pe
timpul asediilor persano-avare, arabe sau slave, de prezenţa turcilor otomani şi a
ienicerilor, de prezenţa împărătesei în cadrul procesiunii religioase ş. a. Apariţia
artileriei este un moment important, remarcat de majoritatea cercetătorilor 137 . Cu
toate acestea artileria nu este indicele decisiv pentru stabilirea perioadei asediilor
zugrăvite în frescele moldave. Avem exemple de opere de artă medievală ortodoxă
în care chiar şi armata lui Alexandru Macedon este dotată cu tunuri ce corespund
ultimelor performanţe ale gândirii inginereşti de sfârşit de secol XVI sau de
început de secol XVII. Astfel, pe o placă de teracotă smălţuită (de secol XVII !) de
la mănăstirea Ipatievsk (Rusia, regiunea Kostroma), avem reprezentate două tunuri
de toată frumuseţea în scena asaltului unei cetăţi ce ilustrează un epizod din
Alexandria medievală 138 . În Letopiseţul slavon de la Königsberg, cunoscut şi sub
denumirea de Letopiseţul Radziwiłł, pe foaia 217r a cronicii este reprezentat
asediul oraşului Vladimir de către ostaşii din Rostov. Acest asediu a avut loc

137
Vezi publicaţiile indicate în notele 4,7,10,12,16,17,19,22,25,27,28,34,39,42,46,52 .
138
Vezi: В.Г.Брюсова, Ипатиевский монастырь, Москва, 1982, р. 63, il.64 si p.64.

50
nemijlocit după asasinarea cneazului Andrei Bogoliubski în anul 1174, când nu
numai cnezatele ruseşti, dar nici Europa Occidentală şi nici Imperiul Bizantin nu
cunoşteau artileria. Cu toate acestea, în ambrazura turnului cetăţii atacate,
miniaturistul anonim a desenat un tun impunător din gura căruia ţâşneşte focul 139 .
Chiar şi în textul Triodului de la Râmnic 140 (în afara traducerii omiliei „Hymnus
Acathistus. De obsidione Constantinopolis”), la pagina ÑÍÅ (255), în cadrul altei
descrieri a asediului persano-avar al Constantinopolului, sunt pomenite „tunurile”:
„ ... şi pre uscat meşteşugirile cele de stricare (a) zidului apropia, tunurile şi altele
spre sfărâmare Cetăţii, iară pre mare rânduia mulţime multă de corăbii
perseşti...”.
Cu mult mai relevantă pentru stabilirea surselor literare ale Asediului de la Hu-
mor şi Moldoviţa se dovedeşte a fi prezenţa imaginii împărătesei. Apariţia acestui
chip nu este întâmplătoare în pictura exterioară moldavă. Or, la Humor,
împărăteasa este pictată alături de împărat, iar la Moldoviţa ea conduce o
procesiune religioasă a femeilor bizantine. Nu este exclus ca împărăteasa să fi fost
reprezentată la Probota, Baia, Sf. Gheorghe-Suceava şi la alte ctitorii, starea de
conservare a cărora ne lipseşte astăzi de posibilitatea de a afirma cu certitudine
acest lucru. Dar ce personalitate istorică concretă este sugerată de această imagine?
Sau poate că aici avem doar un chip inventat, datorat unei ficţiuni literare ce a
influenţat constituirea iconografiei respective? Or, se ştie că Fabia-Eudochia, prima
soţie a împăratului Heraklius, era deja moartă pe timpul asediului din 626 141 , iar a
doua soţie – Martina – se afla departe în Asia 142 . Nici fiul lui Heraklius,
Constantin, care rămase în timpul asediului în interiorul Cetăţii, nu putea fi
reprezentat cu soţia, întrucât, fiind prea tânăr, era necăsătorit 143 . Cronicile bizantine

139
Vezi: О.И.Подобедова, Миниатюры русских исторических рукописей. К истории рус-
ского лицевого летописания, Москва, 1965, p.83, il. 39.
140
Vezi nota 82.
141
Vezi: S.B.Daşkov, Dicţionar de împăraţi bizantini, Bucureşti, 1999, p.124.
142
Vezi: Ю.А.Кулаковский, Op. cit., p. 64 şi urm. Numele imperial al Martinei era Anastasia
— Ibidem, p. 447.
143
Vezi: S.B.Daşkov, Op. cit., p. 135-138.

51
(Theofan Mărturisitorul 144 , George Hamartolos 145 , Breviarul patriarhului
Nikifor 146 , Konstantin Manases 147 , ş. a.), omilia „Hymnus acathistus. De
obsidione...” 148 , ţin cont de aceste realităţi şi nu amintesc de împărătese aflate la
Constantinopol în perioada asediului persano-avar. Situaţia este similară şi în cazul
asediului otoman din 1397-1402. Sursa istorică principală care descrie acest asediu
– Cronica Bulgară din 1296-1413 – nu atestă prezenţa soţiei basileului bizantin în
cetatea de pe malul Bosforului 149 . Cât priveşte asediul otoman final al
Constantinopolului, aici apare o discrepanţă flagrantă între realitatea istorică şi
unele „mărturii” literare ale contemporanilor. Majoritatea istoricilor bizantini
afirmă că ultimul basileu – Constantin XII Paleologul Dragases – era în 1453
văduv pentru a doua oară 150 . Ce-i drept, urcând pe tronul imperiului, el s-a logodit
cu o principesă din „Iveria” (Georgia) care, însă, n-a mai apucat să sosească la
Constantinopol 151 . Datorită Memoriilor lui Georgios Sphrantzes, participant la
soliile trimise în Georgia 152 , ştim foarte bine care erau planurile matrimoniale ale
împăratului bizantin. Ceilalţi istorici bizantini din perioada căderii imperi-ului
(Mihail(?) Ducas 153 , Laonic Chalcocondil 154 , Critobul din Imbros 155 ) acordă mai

144
Fragmentele respective din Cronografia lui Teofan Mărturisitorul au fost publicate în origi-
nal şi în traducere rusă de I.S.Ciciurov: И.С.Чичуров, Op. cit., p.34-35 ( textul grecesc) şi p.58-
59 (tradu-cerea rusă).
145
Vezi nota 114.
146
Vezi episodul dat în originalul grecesc al lui Theofan şi în traducere rusă la: И.С.Чичуров,
Op. cit., p. 152-153 ( textul grecesc), p.160-161 ( traducerea rusă).
147
Vezi nota 115.
148
Vezi p. 15-20 din acest capitol.
149
Vezi nota 103.
150
Prima soţie a lui Constantin Paleologul a fost nepoata stăpînitorului Epirului Magdalena
Torco (după căsătorie Teodora), care a murit în 1430 fără să fi avut copii. A doua soţie a viito-
rului împărat a fost Caterina, fiica lui Dorino Gattilusi, principe de Lesbos. Dar şi ea a murit în
1441, fără să lase copi. Vezi: Steven Runciman, Căderea Constantinopolului .1453 , Bucureşti,
1991, p. 64-65.
151
Vezi: Steven Runciman, Op. cit., p. 69 şi Charles Diehl, Figuri bizantine, Vol 2, Bucureşti,
1969, p. 296-299.
152
Vezi: Georgios Sphrantzes, Memorii (1401-1477), În anexă Pseudo-Phrantzes (Macarie Me-
lissenos) Cronica (1258-1481) ed. critică de Vasile Grecu, Bucureşti, 1966, p. 75-87 (text paralel
în greacă şi română).
153
Ducas, Istoria turco-bizantină (1341-1462), ed. critică de Vasile Grecu, Bucureşti, 1958.

52
puţină atenţie acestor planuri, dar şi ei sunt de acord cu faptul că în timpul
asediului din 1453 Constantinopolul nu avea împărăteasă. Nici celebrele Monodii
sau Threnosuri (plângeri în legătură cu căderea Ţarigradului) 156 şi nici Însemnările
ienicerului, redactate în slavonă de Konstantin Mihailovici din Ostrowića 157 , nu
amintesc de prezenţa împărătesei în cetatea asediată. Cu toate acestea, există surse
literare care atestă prezenţa, ba chiar şi participarea activă, în 1453 a soţiei
basileului bizantin la procesiunile religioase menite să apere Constantinopolul.
Preotul Nicolae I. Şerbănescu a identificat prezenţa împărătesei în textul unei
povestiri populare, existente în mai multe redacţii româneşti de secol XVIII –
început de secol XIX, întitulate în majoritatea manuscriselor cu genericul: „Pentru
luare(a) prea slăvitei Cetăţi a Ţarigradului, care şi Noul Râm s-au numit, carea s-
au robit de Mohamet al doilea şi al optulea împărat al Turcilor de la anul de la
Întrupare(a) lui Hristos 1453, mai, 29” 158 . Vasile Grecu a stabilit locul acestei
povestiri în literatura populară românească 159 . După părerea lui existau trei
versiuni de texte româneşti dedicate cuceririi Ţarigradului de către otomani 160 .
Prima versiune era formată de traducerile şi adaptările preluate din Cronograful
grecesc al lui Dorotei al Monembasiei 161 , iar a doua versiune era formată de
traducerile unor fragmente din Cronograful lui Matei Cygala (Kigala) 162 . În aceste

154
Laonic Chalcocondil, Expuneri istorice.Creşterea puterii turceşti. Căderea împărăţiei bi-
zantine, ed. critică de Vasile Grecu, Bucureşti, 1958.
155
Critobul din Imbros, Din domnia lui Mahomed al II-lea. Anii 1451-1467, ed. critică de Vasi-
le Grecu, Bucureşti, 1963.
156
O trecere în revistă a acestor opere literare şi o bibliografie destul de exhaustivă vezi în: H-
G.Beck, Geschichte der byzantinischen Volksliteratur. München, 1971, p. 163-167. Un studiu al
Monodiei la căderea Constantinopolului a lui Ioan Eugenikos vezi în: И.И.Фонкич, Иоанн Ев-
геник и его “Монодия на падение Константинополя”, în “Византия между Западом и
Востоком”, Санкт-Петербург, 1999, р. 270-292.
157
Vezi: Записки янычара, написаны Константином Михайловичем из Островицы, Мос-
ква, 1978. Aceste “însemnări ale enicerului” au fost descoperite abia în 1823 la mănăstirea cato-
lică din Berdicev. Denumirea însemnărilor i-o datorăm lui A. Galenzovsky. Ca atare acest text a
avut o cir-culaţie extrem de limitată la sfîrşitul Evului Mediu şi în secolele ce au urmat.
158
Vezi: Nicolae I.Şerbănescu, Op. cit., p. 460-461.
159
Vezi: Vasile Grecu, La chute de Constantinople ... , p. 55-59.
160
Ibidem, p. 56-57.
161
Ibidem, p.56.
162
Ibidem.

53
versiuni, traduse în limba ro-mână pe parcursul secolelor XVII-XVIII, nu se
pomeneşte de nici o împărăteasă. Doar a treia versiune a povestirii populare,
consacrate tragicului eveniment de la 1453, acordă o anumită atenţie prezenţei şi
evadării împărătesei din Constantinopolul asediat 163 . Exact acestei ultime versiuni
îi corespunde manuscrisul “Pentru luare(a) prea slăvitei Cetăţi a Ţarigradului... ”.
Asemeni lui Nicolae I. Şerbănescu, Vasile Grecu credea că doar a treia versiune
a povestirii despre cucerirea capitalei bizantine din literatura populară românească
ar fi putut influenţa iconografia Asediilor Constantinopolului din vechea pictură
moldavă: „ les deux premières versions... ne parlent d’ aucune impératrice. Ce fait
semble prouver que la représentation du Siège de Constantinople dans la peinture
ecclésiastique ancienne des Roumains a été modifié d’ après le récit de la chute de
Tzarigrad donné par cette (troisième – C.C.) version. Car, en tête de la procession
qui se déroule sur les murs de la cité, apparaît une impèratrice couronnée, tandis
que dans la figuration primitive, on ne trouve dans la procession qu’ une image de
la Vierge. La troisième version est, par rapport aux deux autres beaucoup plus
riche en divers détails, qui manquent dans les autres, elle est en général beaucoup
plus longue et plus explicite” 164 . Dar, ce prezintă şi de unde provine această a treia
versiune a povestirii despre cucerirea Ţarigradului din manuscrisele româneşti ?
Răspunsul la această întrebare în istoriografia românească l-a dat Nicolae Iorga în
1927, când a publicat (în studiul “Une source negligée de la prise de Constanti-
nople”) 165 unele fragmente din „Povestirea despre luarea Ţarigradului”
(„Ïîâhñòü î âç#ò¿è Öàðüãðàäà”), extrem de populară în literatura slavono-
rusă. Ulterior, în 1953, şi Vasile Grecu a menţionat că povestirea despre luarea
Ţarigradului din vechea literatură populară românească, prin particularităţile celei
de a treia versiuni, se apropie de versiunea slavonă prezentă în “Ïîâhñòü î

163
Ibidem, p. 57.
164
Ibidem.
165
Vezi: Nicolae Iorga, Une source négligée sur la chute de Constantinople, în „Académie
Roumaine, Bulletin de la Section Historique”, XIII, 1927, p. 69-88.

54
âç#ò¿è Öàðüãðàäà” 166 . Or, la baza versiunii slavone a stat Povestirea despre
luarea Ţarigradului a enigmaticului Nestor Iskander, numele căruia a fost
identificat abia în 1886 de arhimandritul Leonid (Lev Aleksandrovici Kavellin,
1822-1891) datorită descoperirii la Lavra Troiţe-Serghiev a unui manuscris
(nr.773) de început de secol XVI, ce conţinea epilogul povestirii 167 . Cine a fost
exact acest Nestor Iskander [mai exact Èñêèíähðú (Iskinder), după cum o atestă
manuscrisul] şi cărui popor a aparţinut nu se ştie. Până la 1886 povestirea despre
cucerirea Ţarigradului fu copiată în sute de manuscrise şi tipărită în mai multe
ediţii, fiind considerată anonimă. Puţinele date biografice referitoare la autorul
acestei scrieri se conţin doar în epilogul manuscrisului descoperit la Lavra Troiţe-
Serghiev 168 . Datorită lui, aflăm că Nestor în tinereţe a fost luat prizonier de către
turci şi silit să se convertească la mahomedanism 169 . În calitate de oştean al armatei
sultanului el a suferit mult în timpul campaniilor militare. Ulterior a participat
împreună cu otomanii la asediul Constantinopolului. Rămas, însă, în suflet creştin,
Nestor a încercat să afle şi să descrie, zi cu zi, tot ceea ce se făcea în tabăra turcilor
din afara oraşului 170 . După ce, cu voia lui Dumnezeu, turcii au cucerit Ţarigradul,
Nestor s-a străduit să afle de la bărbaţii demni de încredere din tabăra asediaţilor
tot ce s-a petrecut în interiorul cetăţii pe parcursul asediului. El a expus toate
acestea pe hârtie, creştinilor întru amintire a acestei teribile mărturii a voinţei lui
Dumnezeu 171 .

166
Vezi: Vasile Grecu, La chute de Constantinople … , p. 57.
167
Vezi: Повесть о Царьграде ( его основании и взятии турками в 1453 году) Нестора
Искандера XV века, Сообщил архимандрид Леонид, Санкт-Петербург, 1886, in seria “Па-
мятники древней письменности и искусства”, Выпуск 62.
168
Vezi: Повесть о взятии Царьграда турками в 1453 году, în “Памятники литературы
Древней Руси. Вторая половина XV века” Москва, 1982, p. 266-267.
169
Ibidem.
170
Ibidem.
171
Ibidem.

55
Mult timp s-a vehiculat ideea că povestirea lui Nestor Iskander nu este scrisă de
un participant la asediu, cu atât mai mult de un mercenar islamizat 172 . Erau
invocate argumente serioase în favoarea provenienţei acestei povestiri din mediile
mănăstireşti de început de secol XVI. Cât priveşte datarea, lucrurile s-au clarificat
abia în anul 1961 când cercetătorul rus S. N. Azbelev, într-o extrem de succintă
publica-ţie 173 , a reprodus fotocopia unui fragment din povestirea lui Nestor
Iskander, descoperit la Biblioteca Publică “M. E. Saltîkov-Şcedrin” din Sanct-
Peterburg (pe atunci Leningrad). Or, particularităţile paleografice ale acestui
fragment (Q.IV, 554) probează indiscutabil faptul că el a fost caligrafiat în ultimele
decenii ale se-colului XV şi nu în secolul XVI 174 . De aici este uşor să ajungem la
concluzia, că manuscrisul de secol XVI de la Lavra Troiţe-Serghiev (aşa-numita
redacţie Troiţk), descoperit de arhimandritul Leonid, nu putea fi protograful iniţial
al tuturor manuscriselor ce conţineau povestirea lui Nestor Iskander. Mai mult
decât atât. Textul fragmentului descoperit de Azbelev nu corespundea redacţiei
Troiţk a povestirii, considerată până atunci cea mai veche, ci corespundea redacţiei
cronografice (numită astfel datorită includerii acestei redacţii a povestirii în

172
Astfel, M.N.Speranski presupunea că povestirea a fost scrisă la începutul secolului XVI de
un experimentat cărturar rus. Vezi: М.Н.Сперанский, Повести и сказания о взятии Царь-
града турками (1453) в русской письменности XVI-XVII веков, în ТОДРЛ, X, Москва-Ле-
нинград, 1954, p. 151. A.I.Sobolevski, de asemenea, nega paternitatea lui Nestor Iskander si
considera că povestirea a fost scrisă de un martor ocular al asediului din 1453, care făcea parte
din colonia ruşilor aflaţi în interiorul Constantinopolului asediat – Vezi: А.И.Соболевский, Пе-
реводная литература Московской Руси XIV-XVII веков, Санкт-Петербург, 1903, р. 13.
173
Vezi: С.Н.Азбелев, К датировке русской Повести о взятии Царьграда турками, în
ТОДРЛ, XVII, Москва-Ленинград, 1961, р. 336-337.
174
S.N.Azbelev a remarcat că textul fragmentului povestirii, ortografiat cu semiunciale, utili-
zează în calitate de litere suprapuse în intervalele dintre rânduri doar consoanele d, s, ì, õ şi ò.
Acest fenomen este caracteristic caligrafiei slavono-ruse din a 2-a jumătate a sec. XV. Pe de altă
parte manuscrisul nu utilizează în calitate de litere suprapuse consoanele á, ƒ, ê, í, ð şi vocala è
– fenomen apărut chiar în primul deceniu al secolului XVI. Vezi: ?.?.Азбелев, Op. cit., p. 337 cu
trimitere la manualul de paleografie a lui V.N.Şcepkin ( В.Н.Щепкин, Учебник русской па-
леографии, Москва, 1918, р. 122-123). Cu toate acestea, inca timp de cateva decenii, mai erau
cercetători care puneau sub semnul întrebării această datare a povestirii lui Iskander.Astfel, în
anul 1975, la al XIV-lea Congres internaţional al ştiinţelor istorice din San-Francisco, Ihor Šev-
čenko (SUA) considera că povestirea a fost scrisă în secolul XVI.

56
Cronograful rus ) 175 . Întrucât, însă, prima redacţie a Cronografului rus (aşa numita
redacţie-1512) , conform ultimelor cercetări ale lui B. M. Kloss, a fost întocmită
între anii 1516-1522 176 , rezulta că redacţia cronografică a povestirii lui Nestor
Iskander exista deja cel puţin cu un deceniu şi jumătate înainte de întocmirea
Cronografului rus! Deci, povestirea nu putea fi doar o prelucrare sau o amplificare
a textului cronografic, ci era o operă independentă, compusă într-o perioadă când
mai erau încă în viaţă martorii oculari ai asediului din 1453. Nu este exclusă
existenţa unei redacţii comune, ce a servit drept protograf atât redacţiei
Cronografice a povestirii, cât şi redacţiei Troiţk. În favoarea acestei ipoteze,
avansate de M.N.Speranski 177 , pledează faptul că redacţia Troiţk este mai
desfăşurată, iar redacţia Cronografică pare să fie o prescurtare a unei redacţii mai
ample, care după cum rezultă din fragmentul descoperit de Azbelev, este diferită şi
independentă de redacţia Troiţk.
Variantele româneşti ale povestirii despre luarea Ţarigradului, care au avut
drept sursă primară textul lui Iskander 178 , sunt relativ târzii. Din acest motiv,

175
Vezi: С.Н.Азбелев, Op. cit., p. 337.
176
Vezi: Б.М.Клосс, Иосифо-Волоколамский монастырь и летописание конца XV – пер-
вой половины XVI века, în “Вспомогательные исторические дисциплины”, Т. 6, Ленин-
град, 1974, р. 115-126 si О.В.Творогов, Хронограф русский, articol în Словарь книжников и
книжности Древней Руси, Выпуск 2, Часть 2 ( Л-Я), Ленинград, 1989, р. 501.
177
Vezi: М.Н.Сперанский, Op. cit., p. 158.
178
Lista manuscriselor româneşti ce conţin diverse redacţii ale Povestirii despre luarea Ţari-
gradului este impunătoare. Deja preotul Nicolae I.Şerbănescu făcea trimitere la următoarele ma-
nuscrise: nr.83 (ff. 61-84) de la Biblioteca Patriarhiei Române, nr. 44 (ff.116-133), nr. 154 (ff.
36-73), nr.1412 (ff. 1-16), nr. 1424 (ff. 47-63), nr. 1433 (ff. 81-104), nr. 1789 (ff.25-54), nr. 1817
( ff.72-96) de la Biblioteca Academiei Române şi manuscrisul (fără număr) de secol XVIII din
colecţia părintelui C.Bobulescu. Lista acestor manuscrise ar mai putea fi completată. Astfel, Paul
Cernovodeanu, în articolul Préoccupation en matiere d’histoire universelle dans l’historiogra-
phie roumaine aux XVIIe et XVIIIe siècle ( III ) în “Revue roumaine d’histoire”, X, 1971, nr, 4,
p. 713-714, mai aminteşte de următoarele manuscrise de la Biblioteca Academiei Române: Ţara
Românească – nr. 1156 (ff. 90-108) copiat după 1764; nr.3151 (ff. 127-173) copiat de egumenul
Grigorie de la mănăstirea Cozia şi datat cu 12 iulie 1766; nr. 1234 (ff. 41-82v) copiat de igume-
nul de la mănăstirea Căldăruşani în 1781; nr. 3144 (ff. 99-122v) copiat în 1792 de Ioaniţă logo-
fătul; nr. 2150 (ff. 250-272) copiat în 1779 de logofătul Vasile Malinescu; nr. 4133 (ff. 167-212)
copiat de un anonim la sf. sec. XVIII; nr. 5919 (ff. 119-158), fără dată; nr. 1663 (ff. 8-27), fără
dată; nr. 1158 (ff. 59-98) copiat în 1813 datorită lui Gheorghe Basarabov din Bucureşti; nr. 3403
( ff. 46-75v) copie din 1816 datorată lui Alexandru Pastia din Bucureşti; Moldova – nr. 96 (ff.
127-152) copiat de Gheorghe Vîrnav în 1780, nr.1517 (ff. 1-33v) copiat de un anonim de la Tîr-

57
probabil, preotul Nicolae I. Şerbănescu a invocat posibilitatea circulaţiei sub formă
orală a acestei povestiri în Moldova secolelor XV-XVI 179 . Într-adevăr, nu este
exclus ca pe teritoriul statului feudal moldovenesc să fi circulat atât relatări oficiale
cât şi legende populare referitoare la cucerirea Constantinopolului. Istoricul
polonez Jan Dlugosz aminteşte între cele mai timpurii mărturii despre cucerirea
Ţarigradului şi scrisoarea domnului Moldovei Alexandu al II-lea 180 . Pe cât puteau
să-i influenţeze pe zugravii lui Petru Rareş aceste mărturii scrise sau povestiri orale
astăzi este im-posibil de stabilit. Dar un lucru este cert. Povestirea lui Nestor
Iskander a circulat timp de două secole în Moldova doar în redacţie slavonă.
Versiunile ei din manuscrisele româneşti sunt târzii şi nu s-au inspirat de loc din
filonul folcloric, ci au fost traduse după primele ediţii ruseşti, tipărite la Moscova şi
la Sanct-Peterburg în se-colul al XVIII-lea 181 . Exemplul cel mai concludent în
acest sens ni-l oferă însăşi titlul povestirii din manuscrisele româneşti. Astfel,

gul Neamţ înainte de 1808; nr. 1572 (ff. 37-90) copiat de un anonim la începutul sec. XIX, nr.
5125 din care s-au păstrat doar 3 pagini copiate înainte de 1807. În afară de manuscrisele de la
Academia Română Cernovodeanu mai aminteşte de manuscrisul II/68 de la Biblioteca Centrală
Universitară “M.Eminescu” din Iaşi. Acest manuscris s-a dovedit a fi o copie prescurtată a po-
vestirii realizată în 1794 la schitul Mădîrjac, în apropierea Iaşilor.
179
Vezi: Nicolae I. Şerbănescu, Op. cit., p. 461.
180
Vezi: Ioannes Dlugossius, Lib. 13, ad ann.1453, Lipsiae, MDCCXII, p. 115-119. Este vorba
de scrisoarea din 1453 a domnului Moldovei Alexandru II ( 1449, 1452-1454, 1455) către regele
Poloniei Kazimir, în care se spune că Ţarigradul a fost cucerit de turci. I.Pogodin a încercat să
nege autenticiţatea acestei scrisori, afirmând că un domn ortodox nu-i putea învinui pe greci de
nerespectarea unirii cu biserica Romei.(Cf. И.Погодин, Обзор источников по истории осады
и взятия Византии турками в 1453 году, în ЖМНП, Часть CCLXIV, Санкт-Петербург,
1889, p.253.) Dar daca luam in consideraţie educaţia acestui tânăr domn şi oscilaţiile lui între Po-
lonia şi Ungaria – ambele state catolice – o astfel de apreciere a motivelor dezastrului de la
1453 poate fi motivată. Gheorghe Şincai aminteşte de această mărturie a lui Dlugosz în “Hro-
nica Românilor”: „Marţi, înainte de serbătoarea S.Margarete, adecă în 9 iulie, întrând craiul în
Cracovia... slabă veste s-au adus prin cărţile şi solii lui Alexandru, voevodul Moldovei, că Ţa-
rigradul, mitropolia grecilor, s-au luat prin împăratul turcilor”( Hronica Românilor, T.II, Bucu-
reşti, 1969, p.35).
181
Lista acestor ediţii de secol XVIII poate fi consultată în: Описание изданий гражданской
печати 1708- январь 1725 г., Москва-Ленинград, 1955, р. 138, 142, 190-191, 406-407 si
Сводный каталог русской книги гражданской печати века. 1725-1800. Т. I (А-И), Москва,
1962, р. 412-413, nr. 2710-2721. Situaţia este analoagă şi în cazul traducerilor manuscrise bulgă-
resti ale povestirii, publicate de L.G.Miletici ( Л.Г.Милетич, Повесть на падението на Царь-
град в 1453 г. În Сборник на народни умотв. и книжнина, София, 1895, Т. XII, p. 399-462 ).

58
genericul „Istoria pentru robia şi luarea slăvitei cetăţi a Ţarigradului, care se
numeşte Constantinopoli şi Roma noao pre care l-au robit Mahomet al doilea,
sultanul turcesc al optulea, la anul de la Hristos 1453” 182 sau genericul „Pentru
luarea preaslăvitei cetăţii Ţarigradului care şi nou Rîm s-au chemat, care s-au
robit de Mohamet al doilea, al optule împărat al turcilor la 1454 (!?)” 183 nu
figurau în redacţiile slavone de secol XVI. Mihail N. Speranski se pare că a fost
primul cercetător care a observat că titulatura sultanului „Mahomet al doilea şi al
optulea împărat al turcilor” apare pentru prima dată în anul 1692, în denumirea
capitolului 6 al Istoriei scitice (Скифская история) a lui Andrei Lîzlov 184 . Or, se
ştie că Lîzlov şi-a întocmit scrierea compilând din redacţia cronografică a
povestirii lui Nestor Iskander, din Cartea gradelor genealogiei împărăteşti
(Степенная книга царского родословия) şi din câteva surse occidentale (M.
Kromer, M. Strzykowski ş. a.) 185 . Modificările operate de Lîzlov au fost preluate şi
de redactorii primelor ediţii tipărite ale povestirii: ediţia moscovită din 1713 186 şi
ediţiile peterburgheze din 1716 şi 1723 187 . Schimbarea titlului operei (de către A.
Lîzlov) nu este singura modificare atestată şi în traducerile manuscrise româneşti.
A fost interpolat şi citatul (amintit de Nicolae I. Şerbănescu 188 ) referitor la „ podul
de 2000 stânjeni de la locul ce se cheamă Pera până la Galata”. Acest citat apare
pentru prima dată în aşa-numita Carte a gradelor genealogiei împărăteşti (anii
1560-1563) 189 . Din operele istoricilor polonezi Lîzlov a adăugat episodul referitor

Spre deosebire de traducerile sârbeşti care se orientează spre redacţia cronografică a povestirii lui
Iskander, traducerile bulgăreşti au fost făcute după prima ediţie tipărită rusă din 1713.
182
Vezi: Paul Cernovodeanu, Op. cit., p. 713. Numeraţia manuscriselor la Cernovodeanu coin-
cide cu numeraţia din Catalogul manuscriselor româneşti alcătuit de Gabriel Ştrempel.
183
Ibidem.
184
Vezi: М.Н.Сперанский, Из истории русско-славянских литературных связей, Москва,
1960, р. 222, nota 23.
185
Ibidem, p. 214, nota 9 şi p. 215.
186
Ibidem, p. 223
187
Vezi nota 181.
188
Vezi: Nicolae I.Şerbnescu, Op. cit., p. 441.
189
М.Н.Сперанский, Op. cit., p. 216.

59
la trădătorul bizantin Gherşuk 190 , care i-a ajutat pe turci să afle unde sunt situate
sectoarele cele mai slabe ale zidurilor Constantinopolului. Au mai existat şi alte
interpolări operate de redactorii ediţiilor ruseşti din secolul XVIII, care au
completat textul redacţiei lui Lîzlov cu unele date suplimentare preluate din scrieri-
le lui Calvisius, lui Alexander Gwagnin şi a lui Ioan Ludwig Gotfried 191 .
Modificările povestirii au încetat doar odată cu apariţia primelor ediţii tipărite (deja
ruse şi nu slavone!). În cele trei secole de existenţă în formă manuscrisă textul
iniţial al lui Nestor Iskander a evoluat de la o povestire militară, plină de
superstiţii, exagerări, fantezii, preziceri şi viziuni, la o povestire cu caracter istoric
(evident, în spiritul istoriografiei „savante” a secolului XVIII). Secolul XIX, cu
atitudinea-i hipercritică în ceea ce priveşte sursele istorice, a exclus povestirea lui
Iskander din circuitul ştiinţific, întorcând-o la statutul ei iniţial de operă literară
subiectivă, datorată unui au-tor obscur şi credul, pierdut în negura veacurilor.
Din cele expuse devine clar că traducerile româneşti ale povestirii despre luarea
Ţarigradului ne oferă un tablou deformat, cu prea multe lacune şi interpolări.
Există unele fragmente ale redacţiilor slavone timpurii ale povestirii, care joacă un
rol foarte important în interpretarea contextului istoric al apariţiei frescelor cu
imaginea Asediului Constantinopolului, care sunt absente în traducerile
româneşti 192 sau ruse. Cum arăta, aşadar, textul slavon al povestirii despre luarea
Ţarigradului pe timpul lui Petru Rareş ?
Evident că structura povestirii lui Nestor Iskander nu era omogenă. Majoritatea
istoricilor literaturii slavone şi ruse vechi care au analizat-o 193 au remarcat multiple

190
Ibidem, p. 215.
191
Ibidem, p. 222 şi Boris Unbegaun, Les relations vieux-russes de la prise de Constantinople,
în « Revue des études slaves » , I, T. IX, fasc. 1-2, Paris, 1929, p. 20-23.
192
Este cazul Viziunii lui Pseudo-Daniel, prezentă în redacţia Troiţk a povestirii lui Iskander, dar
exclusă în redacţia Cronografică şi în manuscrisele şi tipăriturile ulterioare, inclusiv în traduce-
rile româneşti. Conform punctului de vedere a lui M.O.Skripil, Viziunea lui Pseudo-Daniel dăcea
parte din redacţia iniţială a povestirii lui Iskander. Vezi: М.О.Скрипиль, “История” о взятии
Царьграда турками Нестора Искандера, în ТОДРЛ, Т. Х, Москва-Ленинград, 1954, р. 176.
193
Povestirea lui Nestor Iskander a fost studiată de mulţi cercetători. Ofer mai jos doar princi-
palele publicaţii: В.Яковлев, Сказание о Цареграде по древним рукописям, Санкт-Петер-
бург, 1868; А.Попов, Изборник славянских и русских сочинений и статей, внесенных в хро-

60
interpolări chiar în redacţiile timpurii ale povestirii. Este aproape cert faptul că
începutul povestirii, care are un caracter etiologic (legat de întemeierea
Ţarigradului) şi care culminează cu epizodul victoriei simbolice a şarpelui
(islamului) asupra ac-vilei (creştinilor bizantini), forma cândva un text autonom, ce
a fost alipit într-un mod destul de rudimentar la textul de bază 194 . Cu toate acestea
nu putem nega existenţa nucleului acestei povestiri: relatarea amintirilor cotidiene,
bogate în detalii militare, a participantului la asediu Nestor Iskander 195 .
Împărăteasa trebuie să fi fost amintită de mai multe ori în textul povestirii ca
participantă, în rând cu împăratul, patriarhul şi cu clerul, la procesiunile religioase
din oraşul asediat 196 . Este cert că erau pomenite nobilele femei şi copiii bizantini

нографы русской редакции, Москва, 1869; Повесть о Царьграде (его основании и взятии
турками в 1453 году ) Нестора Искандера ХV века, - Сообщил архимандрид Леонид,
Санкт-Петербург, 1886 ( ПДПИ, Вып. 62); И.И.Срезневский, Повесть о Царьграде în
“Ученные записки II отделения Императорской Академии Наук”, Кн.1, разд. 3, Санкт-
Петербург, 1854, p. 5-49; Г.Дестунис, Новоизданный список повести о Царьграде în
ЖМНП, 1887, февраль, р.366-383; Boris Unbegaun, Op. cit., p. 13-38; Г.П.Бельченко, К воп-
росу о составе исторической повести о взятии Царьграда în “Сборник статей к 40-ле-
тию ученой деятельности академика А.С.Орлова”, Ленинград, 1934, р. 507-513; Н.А.
Смирнов, Историческое значение русской “повести” Нестора Искандера о взятии тур-
ками Константинополя в 1453 году, în „Византийский временник”, Т. 7, Москва, 1953;
М.Н.Сперанский, Повести и сказания о взятии Царьграда турками (1453) в русской пись-
менности XVI-XVII веков în ТОДРЛ, Т. Х, Москва-Ленинград, 1954, р. 136-165; М.Н.Спе-
ранский, Из истории русско-славянских литературных связей, Москва, 1960, р. 211-224;
М.О.Скрипиль, История о взятии Царьграда турками Нестора Искандера, în ТОДРЛ,
Т. Х, Москва-Ленинград, 1954, р. 166-184; С.Н.Азбелев, Op. cit., p. 334-337; М.В.Мелихов,
Повесть Нестора Искандера и исторические источники о взятии Царьграда турками в
1453 году, în Древнерусская литература. Источниковедение.(Сборник научных трудов),
Ленинград, 1984, р. 84-96; Ivan Dujčev, La conquete turque et la prise de Constantinople dans
la literature slave contemporaine ( III ), în “Byzantinoslavica”, T. XVII, nr. 2, Prague, 1956,
p.276-340.
194
Vezi: И.И.Срезневский, Op. cit., p. 4.
195
Majoritatea cercetătorilor contemporani consideră că Povestirea lui Iskander a avut acest
nucleu iniţial. Există însă şi alte puncte de vedere. Astfel, M.O.Skripil considera că toată poves-
tirea a fost scrisă de Nestor, iar O.V.Tvorogov socoate că povestirea a fost alcătuită de un alt căr-
turar, epilogul lui Iskander fiind doar o mistificare. Vezi: М.О.Скрипиль, Op. cit., p. 182-184 şi
О.В.Творогов, articolul Нестор Искандер în Литература Древней Руси. Биобиблиографи-
ческий словарь, Москва, 1996, р. 118-119.
196
Acest lucru rezultă din redacţia Troiţk a povestirii.Vezi episoadele în care figurează împă-
răteasa în textul slavon şi în traducerea rusă contemporană a povestirii lui Iskander la p. 232-
233, 258-259, 260-261, 264-265 a ediţiei: Памятники литературы Древней Руси. Вторая
половина XV века, Москва, 1982.

61
conduşi în aceste procesiuni de împărăteasă: „òàêîæg è ìíîægñòâî áëãîðîä-
íûõú ægíú è ähògé ñú ö(à)ðèögþ” 197 . De aici se puteau inspira programatorii
şi zugravii de la Moldoviţa, care au adăugat (la imaginea tradiţională a procesiunii,
descrise în Triod) imaginea procesiunii nobilelor bizantine îndrumate de soţia
basileului. Cercetătorii au fost demult contrariaţi de prezenţa în cadrul povestirii a
acestei împărătese, realmente inexistente (conform surselor bizantine). I. Sre-
znevski a înaintat în 1855 chiar şi o ipoteză din care se poate trage concluzia că la
Constantinopol a existat o împărăteasă în timpul asediului din 1453. În sprijinul
acestei ipoteze el a făcut trimitere la o relatare tardivă a lui Teodosie Zygomalas
din “Turcograecia” (p. 96), care afirma că în ajunul căderii cetăţii împărăteasa a
fost sugrumată de bizantini pentru a nu nimeri în mâinile turcilor 198 . Este însă
evident că această împărăteasă nu putea fi soţia lui Constantin Paleologul. Posibil,
că sub titlul de împărăteasă Zygomalas avea în vedere vre-o ‘ρήγισσα sau
δέσποινα de neam imperial 199 . Nu este exclus ca Nestor Iskander, care se afla în
tabăra inamică, să nu fi ştiut de toate aceste subtilităţi ale curţii bizantine, şi să-i fi
atribuit acestei persoane de rang imperial titlul de împărăteasă. Mai ales că aceasta
nu este singura confuzie (în ceea ce-i priveşte pe bizantini) atestată la Nestor. O
altă confuzie ţine de prezenţa patriarhului Anastasie la Constantinopol în timpul
asediului 200 . Din surse istorice demne de încredere ştim că în acea perioadă
capitala bizantină nu avea patriarh ortodox 201 , iar însăşi societatea era divizată între
adepţii unirii cu biserica Romei (dintre care făcea parte însuşi basileul) şi adepţii
partidului ortodocşilor intransigenţi în frunte cu Georgios Scholarios (viitorul

197
Ibidem, p. 232-233.
198
Vezi: И.И.Срезневский, Op. cit., nota 21 de la p. 32. Teodosie Zygomalas, protonotar, mai
tîrziu dicheofilax al patriarhiei ecumenice, a trăit în a 2-a junătate a secolului XVI. Istoria Poli-
tică (1391-1578), pe care a copiat-o şi redactat-o, i-a servit lui M.Crusius la întocmirea Turco-
graeciei. Vezi: Demostene Russo, Studii istorice greco-române, Vol. I, Bucureşti, 1939, p. 63-
65.
199
Ibidem.
200
Vezi: Памятники литературы Древней Руси ... , p. 224-225, 232-233, 234-235, 236-237,
244-245, 248-249, 254-255.

62
patriarh Ghenadie) 202 . Patriarh cu numele Anastasie în genere n-a existat în Bizanţ
pe tot parcursul secolului XV 203 . Abia în secolul XVI Constantinopolul va fi
păstorit de un patriarh Anastasie 204 , fapt, care-i va îndemna pe unii istorici să
creadă că autorul povestirii despre luarea Ţarigradului a trăit în acest secol.
Descoperirea fragmentului publicat de Azbelev, infirmă, însă, aceste presupuneri.
Cu mult mai plauzibilă pare ipoteza unei interpolări de secol XVI a textului iniţial
sau ipoteza unei confuzii comise de însuşi Nestor Iskander. Or, în perioada
asediului din 1453 exista un patriarh omonim la Ierusalim 205 . Nu poate fi exclusă
nici ipoteza lui I. Sreznevski conform căreia Nestor Iskander a confundat numele
Anastasie cu numele patriarhului ce a păstorit Constantinopolul înainte de asediu şi
pe care-l chema Afanasie 206 . Acest Afanasie, pomenit de Macarie Melissenos
207
(Pseudo-Sphrantzes) în Cronica anilor 1258-1481 , într-adevăr s-a aflat în
fruntea patriarhiei Ţarigradului după alungarea patriarhului Grigorie III Mammas,
adept al unirii cu Roma 208 . Atunci când în 1451 Constantin Paleologul, din
considerente politice, a vrut să-i impună lui Afanasie unirea bisericilor, acesta a
refuzat categoric şi s-a retras din scaunul patriarhal 209 . În locul lui a venit la
Constantinopol în 1452 cardinalul Isidor care împreună cu împăratul au semnat pe
data de 1 noiembrie actul unirii celor două biserici 210 . Dar, majoritatea grecilor aşa
şi n-au recunoscut unirea. Când, în anul 1453, după cucerirea Cetăţii, sultanul i-a
întrebat pe locuitorii rămaşi în viaţă dacă au sau nu patriarh, ei au răspuns unanim

201
Vezi: Steven Runciman, Op. cit., p. 203 şi О.В.Творогов, articolul Нестор Искандер, în
Литература Древней Руси ..., p. 119.
202
Steven Runciman, Op. cit., p. 77-85 şi И.И.Срезневский, Op. cit., p. 31, nota 20.
203
Vezi: Historia politica et patriarchica Constantinopoleos (ed. I, Bekker, Corpus Scriptorum
Historiae Byzantinae), Bonn, 1849.
204
Ibidem.
205
Vezi: P.Năsturel, Lista patriarhilor ortodocşi, în « Hrisovul » , VII, 1947, p. 167, citat după
Vasile Grecu, La chute de Constantinople … , p. 58.
206
И.И.Срезневский, Op. cit., nota 20 de la p. 31.
207
Vezi: Georgios Sphrantzes, Memorii …, p. 174-175.
208
И.И.Срезневский, Op. cit., nota 20 de la p. 31.
209
Ibidem.
210
Ibidem.

63
că nu au 211 . Din toate aceste lupte şi polemici inter-confesionale, ce slăbeau
unitatea apărătorilor Constantinopolului în ultimele zile înainte de catastrofă, nimic
nu răzbate pe paginile povestirii lui Nestor Iskander. Pentru el exista doar un
singur patriarh, bun sfătuitor al împăratului, tălmăcitor al prevestirilor divine,
conducător al procesiunilor religioase şi centru de coeziune al tuturor
credincioşilor oraşului. Între această imagine falsă a unităţii confesionale ce
domnea la Ţarigrad în timpul asediului, creată de autorul povestirii, şi imaginea
procesiunii religioase din fresca de la Moldoviţa afinităţile sunt evidente. Deşi nu
avem garanţia de sută la sută că figura centrală (care poartă veşmântul Maicii
Domnului) din procesiunea pictată la această mănăstire îl desemnează pe patriarh,
to-tuşi, imaginea monolită a clerului, militarilor şi laicilor creează o atmosferă de
unitate confesională similară celei descrise de Nestor Iskander 212 .
Adevăratul patos al povestirii istoriei luării Ţarigradului ţine, însă, de scenele
militare, de descrierea pregătirii asediului, a planurilor de continuare a campaniei şi
a luptelor propriu-zise. Mai puţină atenţie este acordată flotei şi ciocnirilor navale.
Astfel, Iskander a omis epizodul extrem de important al transportării flotei
otomane pe uscat în Cornul de Aur, căruia alţi istorici i-au acordat multă atenţie 213 .
Aici merită să menţionăm că această performanţă logistică nu şi-a găsit oglindirea
nici în pictura exterioară moldavă. Asemeni altor cronicari Nestor nu a ignorat
rolul artileriei în asediu. Ce-i drept, el nu l-a numit pe inginerul Orban, dar a
amintit de tunurile colosale turceşti, care au jucat un rol decisiv în spargerea
zidurilor cetă-ţii 214 . Un rol foarte important în povestire i-a fost rezervat
genovezului Giustiniani (numit Zustunei), care apare în calitate de mână dreaptă a

211
Răspunsul complet al grecilor a fost: “Nu avem patriarh, iar cel care a fost patriarh, (plecat)
de bunăvoie, până acum fiind în viaţă, aşezat rămîne” (“ Non habemus patriarcham, qui enim
pat-riarchia fuit, sua sponte, adhuc vivens, sedem suam reliquit”) – citat după Historia politica et
patriarchica Constantinopoleos, Bonn, 1849, p. 79.
212
Vezi această descriere în: Памятники литературы Древней Руси ... , р. 254-255.
213
Acest moment a fost remarcat de mai mulţi cercetători. O ipoteză privind motivele exclude-
rii de către Nestor Iskander a acestui important episod al asediului a fost înaintată de M.V.Meli-
hov – Vezi: М.В.Мелихов, Op. cit., p. 93.
214
Vezi: Памятники литературы Древней Руси ... , р. 228-229, 232-233.

64
împăratului. Chiar şi evadarea rănitului Giustiniani (şi a detaşamentului său) în
ultimele clipe ale bătăliei este îndreptăţită şi scuzată de autor 215 . Nu a fost trecut cu
vederea nici semilegendarul Rahkavei, care, „urcat pe o piatră, luând paloşul cu
ambele mâini, îl despică în două, de la umăr în jos”, pe turcul Amarbei
(Ðàõêàâhé æg, íàñòuïèâú íà êàìgíü, uäàðè åƒî ìg÷gì ïî ïëh÷þ îáhðu÷
è ðàçñh÷g åƒî íàäâîg) 216 . De remarcat că acest Rahkavei al versiunii slavone a
povestirii, cu numele uşor modificat (în Rangabei 217 ), figurează şi în a treia
versiune a textelor româneşti ce conţin povestirea populară despre luarea
Ţarigradului. Consultând doar redacţiile româneşti (care sunt tardive) preotul
Nicolae I. Şerbănescu a crezut chiar că lupta cavalerului creştin cu cel musulman,
reprezentată în scenele Asediului de la Humor şi Moldoviţa, este o ilustraţie a
confruntării acestui Rangabei cu Amarbei 218 . Or, în manuscrisul nr.83 de la
Biblioteca Patriarhiei Române (la care face trimitere N.I. Şerbănescu) descrierea
acestei confruntări este redusă la minimum. Precizarea legată de piatra pe care s-a
urcat Rangabei pentru a-l putea spinteca mai bine pe cavalerul Amarbei acolo nu
figurează. Din acest motiv Nicolae I. Şerbănescu nu avea de unde să ştie că lupta
lui Rangabei cu Amarbei era o luptă între un ostaş pedestru şi un călăreţ. Faptul că
Oreste Tafrali încă în 1922 a identificat inscripţia cu numele „Toma” 219 în dreptul
capului cavalerului creştin reprezentat în fresca de la Humor se pare că i-a scăpat
lui Şerbănescu. Ulterior, în 1963, Sorin Ulea a încercat să-l identifice pe acest
cavaler creştin cu Toma de la Suceava, autorul picturilor murale. În sprijinul
acestei ipoteze Ulea a invocat inscripţia „Toma” descoperită de Tafrali, boneta
călăreţului zugrăvit, tipică pentru demnitarii moldoveni din veacurile XV – XVI, şi
existenţa unei scrisori din 1541, trimise bistriţenilor şi semnate de un “Toma,
zugrav din Suceava, curtean al slăvitului şi măritului domn moldovean, Petru

215
Ibidem, p. 252-253.
216
Ibidem, p. 238-239.
217
Vezi: Nicolae I. Şerbănescu, Op. cit., p. 461, nota 87 şi Vasile Grecu, La chute de Constanti-
nople… , nota 48.
218
Nicolae I.Şerbănescu, Op. cit., nota 87.

65
voievod ” 220 . Într-adevăr, este destul de plauzibil faptul ca Toma, autorul frescelor
de la Humor, şi Toma, zugravul şi curteanul din Suceava, să fie una şi aceeaşi
persoană. Dar în ceea ce priveşte identificarea călăreţului Toma, reprezentat în
frescă, cu zugravul Toma, ipoteza lui Ulea pare a fi “forţată”. Or, prima jumătate a
secolului XVI nu este încă epoca autoportretelor zugravilor în pictura ortodoxă. Pe
atunci chiar şi ctitorii, dacă erau reprezentaţi, aveau locuri stabilite în mod special
în cadrul economiei programului iconografic. Este puţin probabil ca programatorii
frescelor şi ctitorii mănăstirii să-i permită unui zugrav, chiar şi în rangul de
curtean, să-şi înveşnicească numele şi chipul sub formă de cavaler bizantin într-o
frescă exterioară extrem de importantă. În acest sens par valabile obiecţii-le expuse
în 1984 de Ana Dumitrescu: “Une telle audace de la part d’ un peintre, fusse-t-il
courtisan, nous semble discutable pour cette époque-là, en Moldavie. A un moment
où les artistes ne signaient pas leur oeuvres aurait-il osé faire son pro-pre portrait
parmi les saints personnages et marquer son nome à coté ? Peu pro-bable” 221 . Cât
priveşte boneta moldovenească sau ortografierea numelui Toma (Òîìà) prin
„tverdo”(Ò) şi nu prin „fita”(F) acestea nu sunt argumente suficiente în
favoarea ipotezei lui Sorin Ulea. Avem foarte multe exemple de picturi medievale
în care îmbrăcămintea personajelor istorice sau biblice zugrăvite corespunde modei
din perioada de realizare a frescelor. Chiar şi în scena Asediului
Constantinopolului pictată la mănăstirea Novodevici din Moscova, apărătorii
cetăţii au fost reprezentaţi în haine şi armuri ce corespundeau modei ruseşti a
epocii lui Ivan cel Groaznic 222 . Nici apariţia literei „tverdo” în numele cavalerului
nu poate fi un indice al provenienţei „româneşti” a personajului reprezentat în
frescă. Acest „tverdo” (în loc de „fita”) indică mai degrabă provenienţa
românească a zugravilor care au ortografiat inscripţia slavonă cu numele

219
Vezi: Oreste Tafrali, Biserica mănăstirii Humorului în “Viitorul” din 1.X. 1922.
220
Sorin Ulea, Originea şi semnificaţia ... , p. 72-73. Scrisoarea “curteanului” Toma către bis-
triţeni a fost publicată în colecţia Hurmuzaki, XV/ 1, 1911, p. 400.
221
Ana Dumitrescu, Op. cit., p. 343.
222
Vezi: С.Л.Ретковская, Op. cit., p. 18.

66
luptătorului. Or, nu putem spune că apostolul Toma, numele căruia este de
asemenea ortografiat prin „tverdo” în loc de „fita” pe ferecătura unei icoane ce i-a
aparţinut cândva lui Petru Şchiopul 223 , a fost român. Dar cine este, atunci, acest
călăreţ neînfricat cu numele Toma din pictura de la Humor? Cronicile bizantine 224 ,
scrierile istoricilor turci 225 , relatările curiei papa-le 226 , mărturiile occidentalilor 227
228
şi armenilor păstrează tăcerea la acest capitol. Cert este doar faptul că cavalerul
Toma nu poate fi despotul Toma Paleologul, (fratele împăratului Constantin şi tatăl
Sofiei Paleolog, viitoarei suverane a Moscoviei), întrucât el n-a participat la
apărarea oraşului. Nu figurează în cronicile şi relatările amintite mai sus nici alţi
apărători ai Constantinopolului care ar fi purtat acest nume 229 . Se pare că răspunsul
la această întrebare ni-l oferă doar redacţiile slavone ale povestirii lui Nestor
Iskander. Să comparăm, bunăoară, episodul povestirii în care sunt enumeraţi
apărătorii bizantini ai breşei formate în zidul cetăţii, un-de este înfruntat flaburarul
(port-drapelul) otoman cu episodul în care sunt pomeniţi salvatorii împărătesei. În
primul caz este pomenit „ protostratorul cu fiul său Andrei şi cu oameni mulţi”
(„...ïðwòîñòðàòîðú è ñûíú eƒî Àíäðhé ñî ìíîçèìè ëþäüìè ïîñêîðèøà
íà òqðêè...”) 230 . În al doilea caz este pomenit “marele duka, marele domestic,
anaktosul şi fiul protostratorilor Andrei cu nepotul său Asan Toma Paleologul”
(„>êî âgëèêûé äuêàñú è âgëèêûé äîìhñòèêú è àíàêòîñú, è

223
Este vorba de ferecătura icoanei Sfinţii apostoli Petru şi Pavel ( 16,5 cm x 16, 5 cm) de la
Kunsthistorisches Museum din Viena. Vezi reproducerea în albumul: Corina Nicolescu, Arta
metalelor preţioase în România, Bucureşti, 1973, Fig. 68, catalog 58.
224
Vezi scrierile bizantine indicate în notele 152-155.
225
Vezi: Steven Runciman, Op. cit., p. 204-205 şi H.Turková, La prise de Constantinople d’ap-
rès le Seyāhatnāme d’Evliyā Celebī în „Byzantinoslavica”, T. XXX, nr.1, Prague, 1969, p. 47-72.
226
Vezi: И.Погодин, Op. cit., p. 227-242. Scrisorile lui Enea Silvio Piccolomini şi Lauro Qui-
rini către papa Nicolae al V-lea au sunt publicate şi în traducere rusă: А.А.Медведев, Падение
Константинополя в греко-итальянской гуманистической публицистике XV века, în Визан-
тия между Западом и Востоком, Санкт-Петербург, 1999, р. 312-314, 320-325.
227
Ibidem. Vezi şi: Agostino Pertusi, La caduta di Costantinopli (Antologia), Vol. I-II, Milano,
1976.
228
Vezi: А.С.Анасян, Армянские хронисты о падении Константинополя, în „Византий-
ский временник”, Т.VII, Москва, 1953, p. 444-466.
229
Vezi: И.И.Срезневский, Op. cit., nota 90 la p. 40-41.
230
Памятники литературы Древней Руси..., Op cit., p. 252-253.

67
ïðwòîñòðàòîðîâ ñûíú Àíäðhé è áðàòàíè÷ eƒî Àñàí Fîìà
Ïàëhîëîãú”) 231 . Probabil, că acest Asan Toma Paleologul, întrucât apare
permanent alături de fiul protostratorului Andrei, intra în grupul „oamenilor mulţi”
ce apărau zidul cetăţii de atacul flaburarului otoman. Important este şi faptul, că în
calitate de persoană din anturajul protostratorului şi al fiului acestuia, Asan Toma
Paleologul trebuie să fi luptat în rândul cavaleriei. Or, după cum se ştie
protostrato-rii, la sfârşitul Imperiului Bizantin, erau demnitarii responsabili de
grajduri şi de starea de pregătire a cavaleriei 232 . Este puţin probabil ca Nestor
Iskander să-l fi inventat pe acest Asan Toma Paleologul, întrucât toate celelalte
persoane nominalizate în fragmentele citate mai sus au fost reale, fiind pomenite şi
în alte cronici ale asediului. (Mai mult decât atât, se ştie că la ordinul sultanului,
după cucerirea oraşului, aceşti luptători au fost executaţi 233 ). Prima parte a numelui
lui Asan Toma Paleologul, pare să sugereze o înrudire cu neamul Asăneştilor,
demult înrudit cu familia imperială a Paleologilor. Aceşti Asăneşti, în rând cu
Comnenii şi Cantacuzinii se numărau şi printre strămoşii Elenei-Ecaterina
Brancovici 234 , fiica despotului sârb Iovan Brancovici (1465-1502) şi cea de a doua
soţie a lui Petru Rareş, care, se presupune, a jucat un rol considerabil în activitatea
ctitoricească promovată de soţul ei 235 . Prezenţa în fresca de la Humor a acestui
Asan Toma Paleologul nu poate fi, desigur, garantată. Dar raţionamentul includerii
şi evidenţierii în cadrul programului iconografic a unei imagini cu caracter
genealogic, pare a fi mai verosimil decât acceptarea de către ctitori a
autoportretului zugravului expus pe faţada edificiului. Putea exista, ce-i drept, şi o

231
Ibidem, p. 264-265.
232
И.И.Срезневский, Op. cit., nota 76 la p. 38.
233
Памятники литературы Древней Руси … , p.264-265.
234
Vezi: Ştefan S.Gorovei, Familia lui Petru Rareş, în culegerea de studii “Petru Rareş”, Bu-
cureşti, 1978, p. 268. Ulterior, Ştefan S.Gorovei a aprofundat cercetările arborelui genealogic al
Elenei Ecaterina Brancovici. El menţionează că întemeietorul familiei Branco a fost sebastocra-
tor la Ohrida în 1346, fiul lui Grigorie a dobândit titlui de caesar, iar alt fiu – Vuk – născut la
1397 a fost ginerele cneazului Lazăr. Vezi: Ştefan S.Gorovei, Petru Rareş, Bucureşti, ed. Mili-
tară, 1982, p. 74.
235
Acesta era punctul de vedere al lui Nicolae Iorga.

68
legătură simbolică între numele călăreţului reprezentat în frescă şi numele
zugravului. Zugravul Toma putea să-l picteze pe Asan Toma Paleologul în centrul
compoziţiei Asediului Constantinopolului dorind să facă o aluzie la propria-i
persoană. Astfel de „semnături” indirecte erau frecvente pe parcursul Evului
Mediu. Să ne amintim doar de rolul sfinţilor patroni sau ai sfinţilor omonimi
ctitorilor care adesea erau evidenţiaţi în cadrul programelor iconografice. O
mostră elocventă a unei astfel de atitudini a remarcat Ecaterina Cincheza-Buculei
în Menologul de la Dobrovăţ, unde egumenul Macarie şi-a lăsat „semnătura” în-
locuind imaginea Mariei Egiptencei, reprezentate de obicei la data de 1 aprilie, prin
imaginea omonimului său – egumenului Pelechitului Macarius din Bithinia 236 .
Un rol foarte important acorda Nestor Iskander prevestirilor şi profeţiilor
căderii capitalei bizantine. Evident că el nu este singurul autor care să le acorde
atenţie. Majoritatea descrierilor fenomenelor ciudate ce au precedat cucerirea
Constantinopolului se află în scrierile cronicarilor bizantini ai Asediului. Astfel,
Critobul din Imbros povesteşte despre o icoană căzută pe pământ ce s-a făcut grea
ca plumbul şi despre o grindină ce pe neaşteptate se dezlănţui din seninătatea
cerului 237 . Pseudo-Sphrantzes (Macarios Melissenos), la mai mult de 100 de ani
după catastrofa de la 1453, relatează despre lumina coborâtă din ceruri, care nu s-
a desfăşurat ca de obicei încât să stea noaptea deasupra oraşului, ci numai din
depărtare s-a arătat şi îndată, împrăştiindu-se, a dispărut 238 . Laonic Chalcocondil,
deşi nu scrie nimic despre semnele prevestitoare, totuşi, pomeneşte de proorocirile
Sibilei despre căderea oraşului şi de lista împăraţilor bizantini întocmită de Leon
Înţeleptul – listă care se termină cu Ioan al VIII-lea Paleologul şi cu patriarhul
Iosif (mort în 1439), ignorându-l pe Constantin XII Paleologul 239 . Există, însă, o
descriere a unui semn de rău augur, care se întâlneşte doar în textul povestirii lui

236
Vezi: Ecaterina Cincheza-Buculei, Menologul de la Dobrovăţ (1529) în SCIA, T. 39, nr. 1,
1992, p. 16 – 17.
237
Critobul din Imbros, Op. cit., 45,1-46,1.
238
Georgios Sphrantzes, Op. cit., p. 408-409.
239
Laonic Chalcocondil, Op. cit., p.235-236.

69
Nestor Iskander şi în modificările ei de mai târziu. Această descriere îşi găseşte
oglindirea plastică în fresca Asediului de la Moldoviţa. Este vorba de “ploaia cu
picături roşii”. Majoritatea istoricilor care au descris fresca de la Moldoviţa au
crezut că acolo, ca şi la Arbore, este reprezentată doar o ploaie cu pietre, grindine
şi limbi de foc 240 . În realitate, însă, forma şi culoarea petelor de un roşu închis, ce
„cad ” din cele două semicercuri albe ale cerului întunecat, nu seamănă a scântei
sau flăcări. Forma acestor pete aminteşte mai mult de forma unor picături uriaşe.
Localizarea acestor pete infirmă presupunerile unor istorici conform cărora ele ar
reprezenta o ploaie cu foc, revărsată doar asupra asediatorilor. În realitate, în fresca
de la Moldoviţa putem urmări această ploaie căzând şi asupra turcilor, şi asupra
apărătorilor bizantini din turnul (stâng) de la intrarea în Cornul de Aur, şi asupra
cavalerului creştin care-l răpune pe turcul căzut din şa. Sursă literară primară în
care putem găsi descrierea acestei ploi cu picături roşii (cu sânge?) este, după cum
am menţionat, povestirea lui Nestor Iskander. Doar aici găsim următorul alineat:
„Iar când a venit a şaptea oră a nopţii, s-a aşternut asupra oraşului un adânc
întuneric, văzduhul în înălţimi s-a condensat şi s-a oprit deasupra urbei;
deplângând-o au început să cadă, asemeni unor lacrimi, picături mari cât ochiul
bivolului, roşii întunecate, ce s-au ţinut pe pământ mult timp”(„Â ñgäìûé qáî
÷àñú íîmè íà÷àòú íàäñòóïàòè íàäú ãðàäîìú òìà âgë³à, âúçäuõu qáî
íà àgðh îƒóñòèâøqñ#, íàäúïèñàñ# íàä ãðàäîìú ïëà(÷g)âíûìú
îáðàçîìú è èñïumààøg àêè ñëhçû êàïëè âgëèöû, ïîäîáíè âgëè÷gñòâîìú
è âçîðîìú áuéâàëíîìu îêu, ÷gðüâëhíû, è ògðüïë#õu íà çgìëè íà äîëƒú
÷àñú, ...”) 241 .
Povestirea lui Nestor Iskander s-a bucurat de o largă circulaţie în lumea
ortodoxă. Indiferent de personalitatea, naţionalitatea 242 sau chiar probitatea

240
Vezi, de exemplu: Alexandru Tănase, O istorie umanistă a culturii române, Vol.I, Iaşi,
1995, p.275.
241
Памятники литературы Древней Руси ... , р. 254.
242
Majoritatea cercetătorilor ruşi ( M.O.Skripil,B.A.Larin ş.a.) consideră că autorul povestirii
(Iskander sau un alt cărturar anonim) a fost rus. Cercetătorii occidentali (B.Unbegaun, S.Runci-

70
autorului (sau autorilor?) – discutate până în ziua de azi – această povestire trebuie
să fi fost extrem de populară deja la începutul secolului al XVI-lea între cărturarii
de expresie slavonă. În caz contrar ar rămâne inexplicabilă includerea ei aproape
integrală în calitate de anexă la Cronograful rus (redacţia anului 1512) 243 . Spre
deosebire de Însemnările lui Konstantin din Ostrowića 244 , scrise într-o slavonă
vulgară, plină de polonisme şi sârbisme, Povestirea despre luarea Ţarigradului, în
pofida greşelilor factologice, denotă, totuşi, o anumită cultură şi erudiţie. Probabil
că textul iniţial al însemnărilor cotidiene ale lui Nestor Iskander a fost substanţial
redactat şi, după moda timpului, interpolat cu fragmente din literatura profetică.
Acest proces putea să aibă loc doar în scriptoriile sau bibliotecile mănăstireşti. Pe
teritoriul Moldovei medievale povestirea lui Nestor Iskander trebuie să fi circulat
în redacţie slavonă la scurt timp după definitivarea textului. Este destul de
verosimil ca Petru Rareş să fi cunoscut conţinutul acestei scrieri. În favoarea
acestui fapt vorbesc mai multe mărturii. Astfel, în Marea plângere a călătorului şi
reformatorului rus Ivan Peresvetov, care a stat la Suceava în anii 30 ai secolului
XVI, putem citi următoarele sfaturi, atribuite lui Petru Rareş şi adresate tânărului
pe atunci ţar al Rusiei Ivan cel Groaznic: „Dacă vrei (să cunoşti) înţelepciunea
împărătească, să ştii despre oştire şi despre aşezămintele vieţii împărăteşti, atunci
să citeşti (până la sfârşit) despre luarea Constantinopolului (în original – luarea
grecească , âç#òèg ƒðh÷hñêîg – C.C.), să nu cruţi pre sine cu nimic şi acolo vei
găsi tot ajutorul lui Dumnezeu”( traducere de Ştefan Ciobanu) 245 . Dar ce prezenta
această luare grecească, necesitatea lecturii căreia era invocată de domnul
moldovean ? Luând în consideraţie faptul că Povestirea lui Nestor Iskander era
deja inclusă în Cronograf şi că ea a servit drept sursă de inspiraţie la întocmirea

man) au remarcat că textul redacţiilor mai vechi ale povestirii este scris într-un dialect, care pare
să aparţină mai degrabă Balcanilor decât Rusiei. Vezi: Steven Runciman, Op. cit., p. 203.
243
Vezi: Полное собрание русских летописей,Т. 22, Ч. 1- Русский хронограф, Санкт-Пе-
тербург , 1911, р. 443-460.
244
Vezi nota 157.

71
Marii plângeri, este lesne de presupus că sub denumirea de luare grecească
246
Peresvetov îi atribuia lui Petru Rareş lectura acestei povestiri . Este puţin
probabil ca Peresvetov să fi citit izvoarele greceşti, latine sau italiene cu relatările
asediului. Cât priveşte însemnările lui Konstantin din Ostrowića, A. A. Zimin
presupune că Peresvetov nu le cunoştea, iar afinităţile ce pot fi depistate în cazul
comparării acestor scrieri se datorează doar climatului intelectual al acelei epoci 247 .
În deceniul trei al secolului XVI mai existau, ce-i drept, câteva texte traduse în
slavonă şi dedicate căderii Constantinopolului. Este vorba de celebrele Threnosuri
sau Monodii (de tipul celei a lui Ioanis Eughenikos) 248 şi de relatarea Despre
luarea Ţarigradului datorată lui Enea Silvio Piccolomini (viitorul papă Pius al II-
lea), tradusă din latină în slavonă de Sf. Maxim Grecul (Mihail Trivolis) 249 . Dar,
spre deosebire de povestirea lui Iskander, aceste opere nu puteau fi amintite în
calitate de lecturi folositoare, întrucât genul primelor, fiind o sinteză între bocet şi
elegie, presupune mai degrabă declamarea decât lectura, iar relatarea lui Enea
Silvio este mult prea succintă pentru a putea servi drept sursă de cunoaştere a
aşezămintelor vieţii împărăteşti. Andrei Pippidi, colaţionând informaţiile din
studiile lui Boris Unbegaun şi a lui Ivan Dujcev ajunge la aceeaşi concluzie:
„Singurele izvoare care puteau fi accesibile atât domnului moldovean, cât şi
interlocutorului său, Peresvetov, sunt cele slavone. Dintre acestea indicaţia (din
Marea Plîngere) priveşte relatarea lui Nestor Iskander” 250 . A doua mărturie

245
Vezi originalul slavon şi traducerea rusă în: Памятники литературы Древней Руси ... ,
p.602-603; traducerea românească a lui Ştefen Ciobanu din 1926 în: Chivotele lui Petru Rareş ...,
p. 349.
246
Acesta este şi punctul de vedere al lui Andrei Pippidi. Vezi: Tradiţia politică bizantină în ţă-
rile române în secolele XVI-XVIII, Bucureşti, 1983, p. 78.
247
Vezi: А.А.Зимин, Пересветов и его современники, Москва, 1958, р. 280-281.
248
Influenţa textului versificat al unei astfel de Monodii se simte în versiunea iniţială a capitolu-
lui 208 dedicat căderii Ţarigradului din Cronograful rus de redacţie 1512. În copiile de la sfîrşi-
tul anilor 30 ai secolului XVI acest capitol a fost înlocuit de redacţia cronografică a povestirii lui
Nestor Iskander.
249
Vezi: Б.М.Клосс, Максим Грек – переводчик повести Энея Сильвия” Взятие Констан-
тинополя турками”, în “Памятники культуры. Новые открытия, Ежегодник-1974”, Мос-
ква, 1975, р. 55-61.
250
Vezi: Andrei Pippidi, Op. cit., p. 78.

72
importantă o prezintă frescele moldave cu imaginea Asediului Constantinopolului
din perioada primei domnii a lui Rareş. Or, după cum am menţionat mai sus,
imaginile împărătesei, a ploii cu picături roşii (de la Moldoviţa) şi a cavalerului
Toma (de la Humor) puteau să apară doar ca rezultat al lecturii povestirii lui Nestor
Iskander. Mai există şi o mărturie indirectă, ulterioară epocii lui Petru Rareş, din
care putem trage, totuşi, concluzia că în Ţările Române această povestire era
cunoscută în varianta-i slavonă cu mult înainte de primele ei traduceri în
româneşte. Astfel, în Cronica universală, întocmită în jurul anului 1620 de
cronicarul oltean Mihail Moxa, putem citi că Ţarigradul a fost luat într-o zi de
vineri(!?) 251 . Or, se ştie foarte bine că Constantino-polul a fost cucerit într-o zi de
marţi. Dar, de unde putea apare această eroare în Cronica lui Moxa? Răspunsul
este simplu. Această zi a săptămânii apare în Cronică datorită calculului efectuat
după datele cronologice greşite furnizate de textul povestirii lui Nestor Iskander.
Într-adevăr, acolo sunt pomenite semnele fatale (de rău augur) care au loc „...în
ziua de 21 mai, pentru păcatele noastre, în noaptea (de joi —C.C.) spre
vineri...” 252 . Or, dacă 21 mai este joi, data de 29 mai – ziua când a căzut
Constantinopolul – trebuie să fie vineri. Aici mai merită să accentuăm, că, deşi
erorile în indicarea zilei cuceririi capitalei bizantine sunt frecvente în cronografia
medievală (în Letopiseţul de la Putna 253 putem citi că Ţarigradul a fost cucerit „în
august, 26 zile a anului 1454”!?), eroarea comisă de Moxa se mai întâlneşte doar în
textul citat al lui Iskander.
De ce a trezit, totuşi, povestirea lui Nestor Iskander interesul lui Rareş ? De ce a
îngăduit domnul moldovean ca (la ctitoriile din perioada primei lui domnii) scena
tradiţională a Asediului Constantinopolului inspirată de lecturile din Triod, să fie
scoasă din contextul ei istoric şi să fie modificată în conformitate cu relatările
acestei povestiri ? Îmi permit aici să expun o ipoteză proprie fondată pe colaţiona-

251
Mihail Moxa, Op. cit., p. 219.
252
Памятники литературы Древней Руси ... , р. 242-243.
253
Cronicile slavo-romîne din sec. XV-XVI publicate de Ion Bogdan, Bucureşti, 1959, p. 70.

73
rea diverselor redacţii slavone ale textului lui Nestor Iskander, pe studiul evoluţiei
situaţiei istorice din Moldova anilor 20-30 ai secolului XVI şi pe analiza
mentalităţilor acelei epoci. Esenţa acestei ipoteze constă în evidenţierea unor
corespondenţe între fantasticul curs al vieţii lui Rareş şi profeţiile despre
eliberatorul Ţarigradului, conţinute în redacţiile timpurii ale povestirii lui
Iskander. Să ne amintim de provenienţa bastardă a lui Petru Rareş, de statutul său
social iniţial modest, de ne-aşteptata sa chemare la domnie, de vârsta relativ
înaintată (conform longevităţii medievale) 254 a urcării în scaunul Moldovei, şi să
comparăm aceste repere biografice din viaţa domnului cu următorul citat tradus
româneşte din finalul povestirii slavone despre luarea Ţarigradului (în redacţia
Troiţk de secol XVI): „ Se va ridica marele Filip cu optsprezece popoare, care se
vor aduna în oraşul de pe cele şapte coline (Constantinopolul – C.C.), şi se va
începe o luptă, cum n-a mai fost, şi va curge sângele oamenilor asemeni râurilor
pe jgheaburile şi străzile oraşului (ce-lor şapte coline — C.C.) şi se va tulbura
marea de acest sânge până la Gura-i Îngustă. Atunci Vovus va striga, şi Skerolaf
va suspina, iar Staforin va glăsui: „Ridicaţi-vă, ridicaţi-vă, pace vouă şi
răzbunare vrăjmaşilor. Ieşiţi din oraşul celor şapte coline pe partea dreaptă şi veţi
vedea un om, stând între doi stîlpi (coloane !? – C.C.), cărunt, milostiv, de statură
mijlocie, îmbrăcat ca un cerşetor, cu privirea pătrunzătoare (în text –ascuţită –
C.C.), gânduri cuvioase, marcat pe fluierul piciorului drept de un semn. Aduceţi-l
şi încoronaţi-l împărat la împărăţie”. Şi, luându-l, patru îngeri purtători de viaţă îl
duc în Sfânta Sofie, îl încoronează, îi dau în mâna dreaptă arma şi-i zic:
„Îmbărbătează-te şi învinge-ţi duşmanii!”. Şi luând arma de la acei îngeri, îi va
răpune el pe ismailteni, pe etiopieni, pe frângi, pe tătari şi orice alt popor. Iar pe
ismailteni îi va separa în trei părţi: pe unii îi va învinge cu arma, pe alţii îi va
boteza, iar pe ultimii îi va alunga cu mare mânie până (la locul ce se cheamă)
Monodendrion. Şi la întoarcerea lui se vor deschide oamenilor comorile terestre,

254
În momentul ocupării tronului Petru Rareş avea în jur de 40 de ani. Vezi: Ion Toderaşcu,
Înscăunarea, în culegerea de studii « Petru Rareş », Bucureşti, 1978, p. 54.

74
şi toţi se vor îmbogăţi, şi nimeni nu va mai fi cerşetor, şi Pământul va aduce de
şapte ori mai multe roade, iar din armele ostaşilor vor face seceri. Şi va domni el
treizeci şi doi de ani, iar după ce va muri, va veni altul din neamul lui...”.(„È
âîñòàígò âgëèêûé Ôèëèïïú ñú "çûêû îñìüíàähñ#ò, è ñîáhðuòüñ# âú
Ñgäìîõîëìîì, è ñðàçèòüñ# áîé, èæh íg áûñòü íèêîëèæg, è ïîòhêuòú ïî
uäîëèeì è ïî uëèöàì Ñåäìîõîëìàƒî, >êî ðgêè, êðîâè ÷gëîâh÷gñêûà, è
âîçìuòèòüñ# ìîðg ^ êðîâè äî Òhñíàãî qñò>. Òîƒäà Âîâuñ âîçîïègò, è
Ñêgðîëàô âîñïëà÷gò, è Ñòàôîðèí ðg÷gò: ”Ñòàíèòh, ñòàíüòg, ìèð âàìú è
îòìùgíèg íà ígïîñëuøíûõ. Èçèähòg íà ähñíûg ñòðàíû Ñgäìîõîëìàãî è
îáð#mgòg ÷gëîâhêà u äâîþ ñòîëïîâú ñòî"mà, ñgäèíàìè ïðàâåäíûìè, è
ìèëîñòèâà, íîñ#mà íèmàà, âçîðîì îñòðà, ðàçuìîì æg êðîòêà, ñðgäí#ãî
âðüñòîþ, èìhþmà íà ähñíhé íîçh ïîñðåäè ãîëhíè áhëgƒ. Âîçìèòg eƒî è
âhí÷àéòg ögñàðgì”. È âçgìøg ÷gòûðè àƒƒgëû æèâîíîñíû è ââhäuòú eƒî
âú ñâ#òqþ Ñîôèà, è âhí÷àþòú è ögñàð#, è äàä#ò âú ähñíqþ ðqêu
eƒî wðuæèg, ãëàãîëþmè eìu: ”Ìqæàéñ> è ïîáhæàé âðàãû ñâî#!” È
âîñïðègì wðuæèg ^ òîà àããgëà è ïîðàçèòü èçìàèëòû, è eôèîïû, ôðqãû,
è òàòàðg, è âñ>êú ðîäú. È qáî èçìàèëòû ðàçähëèòü íàòðîg: ïðüâqþ
÷àñòü ïîáhäèò wðuæègì, âòîðqþ êðgñòèòü, òðgòüþ æg ^ægígòú ñú
âgëèêîþ "ðîñòèþ äî Åäèíàäqáíàãî. È âú âîçâðàmgíèg eãî îòêðûþòüñ#
ñîêðîâèmà çgìíà>, è âñh îáîãàòhþòü, è íèêòîæg íèm áqägòü, è Çåìë#
äàñòü ïëîäú ñâîé ñgäìhðèögþ, wðuæè# ðàòíà# ñúòâîð#òú ñgðïîâg. È
öàðñòâugò ëhò ËÂ(32) è ïî ígì âúñòàígòú èíú ^ ígƒî”) 255 . Cititorul
iniţiat în literatura apocrifă îndată va recunoaşte în alineatul citat mai sus un
fragment din Viziunea lui Pseudo-Daniel. În originalul grecesc al Viziunii din
manuscrisul Codex Veneto St. Marci,125, class II (sec. XIII) 256 nu figurează

255
Памятники литературы Древней Руси ... , р. 264-265.
256
Vezi: Учение об Антихристе в древности и средневековье, Санкт-Петербург, 2000, р.
458-459.

75
semnul de pe gamba piciorului, dar este pomenit un toiag 257 , în care se sprijină vii-
torul împărat. Cea de a treia parte a ismailtenilor conform acestui manuscris nu
este alungată, ci nimicită până „la ultimul (singurul?) copac” ( „έως τοΰ Μοναδέν-
δρου”). Cât priveşte calităţile împăratului varianta grecească este mai laconică.
Acolo figurează doar “un om drept, milostiv, blând, aspru doar la exterior,
încărcat de ani” 258 . Redacţia Troiţk a povestirii lui Nestor Iskander nu este unica
(şi, probabil, nu este nici prima) relatare despre cucerirea Ţarigradului care include
această Viziune a lui Pseudo-Daniel. Or, după tragedia din 1453, miraculoasa
eliberare a Constantinopolului de otomani intră în orizontul de aşteptare al
majorităţii creştinilor. Un exemplu grăitor în acest sens ni-l oferă istoricul bizantin
Mihail(?) Ducas, care în Istoria turco-bizantină (1341-1461) face trimitere la
aceeaşi Viziune a lui Pseudo-Daniel : „ ... După aceea însă se va coborî un înger
(din cer) cu sabia în mână şi va da împărăţia şi sabia unui bărbat necunoscut, ce
are să se găsească atunci stând lângă coloană, un om simplu de tot şi sărăcăcios,
şi-i va spune: „Ţine această sabie şi răzbună poporul domnului!”. Atunci turcii
vor lua-o înapoi la fugă şi bizantinii îi vor goni tăindu-i şi-i vor alunga şi din
Constantinopole şi din apus şi din părţile de răsărit până la graniţele Persiei într-
un loc numit Monodendrion” („ Μετὰ δὲ ταυ̃τα καταβὰς ’άγγελος φέρων
‘ρομφαίαν παραδώσει τὴν βασι-λείαν σὺν τη̃ ‘ρομφαία ’ανωνύμω τινὶ ’ανδρὶ
ευρεθέντι τότε ’εν τω̃ κίονι ‘ισταμέ-νω, λίαν ’απερίττω καὶ πενιχρω̃ καὶ ’ερει̃
αὺτω̃: „Λαβὲ τὴν ‘ρομφαίαν ταύτην καὶ ’εκδίκησον τὸν λαὸν Κυρίου.” – Τότε
τροπὴν ‘έξονται οί Του̃ρκοι καὶ οί ‘Ρωμαι̃οι καταδιώξουσιν αὺτοὺς κόπτοντες καὶ
’εξελάσουσιν καὶ ’εκ τη̃ς Πόλεως καὶ ’απὸ τη̃ς δύσεως καὶ ’απὸ τω̃ν τη̃ς
’ανατολη̃ς μερω̃ν ’άχρι ‘ορίων Περσίας ’εν τόπω κα-λουμένω Μονοδενδρίω”) 259 .
Evident că Petru Rareş şi curtenii lui nu puteau citi textul acestei Viziuni îi redacţia

257
Ibidem, p. 459. În traducerea rusă figurează cuvântul “трость” care poate fi tradus si prin
substantivele „baston” sau „trestie” . Cu parere de rău varianta grecească, fotocopia sau faximilul
textului original mi-au fost inaccesibile.
258
Ibidem.
259
Ducas, Op. cit., p. 364-365.

76
transmisă de Ducas. Dar în redacţia Troiţk, care exista deja, Viziunea lui Pseudo-
Daniel din povestirea lui Iskander trebuie să-i fi fost cunoscută domnului
moldovean. În favoarea acestui fapt există o mărturie indirectă. Ea ţine de faptul că
redacţia Troiţk (de secol XVI), deşi nu este atestată în ce-le mai vechi manuscrise
ale Povestirii lui Iskander, oferă, totuşi, textul integral al protografului acestei
scrieri. Redacţia Cronografică oferă doar o variantă prescurtată a Povestirii 260 , –
variantă – din care Viziunea lui Pseudo-Daniel şi epilogul lui Nestor Iskander au
fost excluse. Lucrul acesta s-a făcut din considerente politico-ideologice. Or,
pentru autorii Cronografului rus era important ca finalul povestirii să culmineze cu
profeţia din criptograma de pe mormântul lui Constantin cel Mare din biserica Sf.
Apostoli din Constantinopol, – criptogramă, – în care, conform descifrării lui
Georgios Scholarios din 1421, se amintea poporul blond (ξανθόν γένος, în slavonă
ðuñ¿é æg ðîäú), ce urma să-i izgonească pe ismailteni din Ţarigrad 261 . Acest
popor blond, datorită unei asocieri de ordin fonetic din traducerile slavone şi ruse
vechi ale profeţiei (ðuñ¿é—ðuññê¿é ), era considerat a fi poporul rus. Pentru
Balcani sau pentru Ţările Române accentul final pus pe poporul rus era, însă,
absolut irelevant. Aşa că este mai mult ca probabil faptul, că povestirea lui Nestor
Iskander a circulat aici pe parcursul secolului XVI într-o redacţie slavonă
neprescurtată, mai apropiată de redacţia Troiţk, decât de cea Cronografică.
Viziunea lui Pseudo-Daniel putea fi cunoscută cărturarilor moldoveni din
secolul XVI şi din surse independente de povestirea lui Iskander. Este simptomatic
faptul că în Codexul de la Tulcea (manuscrisul slavon nr. 649 al Bibliotecii
Academiei Române), întocmit în Moldova la sfârşitul secolului XVI sau la
începutul secolului XVII, înaintea cronicii de domnie a lui Ştefan cel Mare ( ff.
236-245) sunt amplasate Viziunea lui Pseudo-Daniel şi Apocalipsul lui Metodiu,

260
Vezi: Полние собрание русских летописей, Т. 22, Ч. 1, Санкт-Петербург, 1911, р. 443-
460.
261
Vezi: И.И.Срезневский, Op. cit., nota 91 de la p. 41-43.

77
episcopul Patarei (ff. 1- 101) 262 . Acest fapt probează existenţa pe teritoriul
Moldovei secolului XVI a unei tradiţii oraculare providenţialiste, axate pe ideea
eliberării miraculoase a capitalei bizantine de necredincioşi 263 . Petru Rareş trebuie
să fi fost familiarizat cu această tradiţie şi, poate chiar, s-o fi interpretat în strânsă
legătură cu propria-i persoană. Or, după cum o atestă culegerea de legende O samă
de cuvinte a cronicarului Ion Neculce 264 , Petru Rareş, în amintirea generaţiilor ce i-
au urmat, n-a rămas ca un om străin providenţialismului şi prevestirilor. Episodul
semi-folcloric, relatat de Neculce, în care este descris visul profetic al lui Rareş de
la Docolina (dealurile i se închină viitorului domn!) 265 , ne oferă portretul unei
persoane susceptibile, cel puţin, oniromanţiei. Există şi surse istorice sigure din
care putem trage concluzia că, într-o anumită perioadă a vieţii, Petru Rareş nu
numai a sperat, dar chiar a şi propus eliberarea Constantinopolului. Astfel, în 1536,
la un an după zugrăvirea Humorului şi cu un an înainte de decorarea Moldoviţei,
Petru Rareş declara solilor Bànffy şi Gerendy că „unind forţele Moldovei cu ale
Transilvaniei şi ale Ţării Româneşti, şi cu condiţia ca Habsburgii să-i trimită
numai 15 000 de oameni, el va merge până la Constantinopol (!)” 266 . Este
interesant faptul că, în cadrul expediţiei antiotomane, Petru Rareş (deşi recunoştea
formal superioritatea de jure a împăratu-lui Sfântului Imperiu Roman de Naţiune
Germană Carol Quintul) plănuia să joace rolul principal. Acest fapt este atestat de
ponderea numerică a oştirilor ce urmau să înainteze spre Constantinopol: „45000
de moldoveni, 20000 de ardeleni, 25000 de munteni şi doar 15000 de oameni din

262
Vezi: Dan Ioan Mureşan, Rêver Byzance. Le dessein du prince Pierre Rareş de Moldavie
pour libérer Constantinople, în Études byzantines et post-byzantines, IV, Iaşi, 2002, p. 232.
263
Cu privire la literatura profetică ce viza eliberarea Constantinopolului vezi capitolul Profeţi-
ile despre sfîrşitul dominaţiei otomane din cartea: Andrei Pippidi, Op. cit., p. 83-90. O trecere în
revistă a acestei literaturi profetice din literatura slavonă de pe teritoriul Bulgariei a fost realizată
de Vasilka Tăpkova-Zaimova în studiul Pour commemorer la prise de Constantinople: quelques
textes et images de presage ( în Arta istoriei. Istoria artei. Academicianul Răzvan Theodorescu
la 65 de ani, Bucureşti, ed. Enciclopedică, 2004, p. 49 – 57).
264
Vezi: Constantin C.Giurescu, Valoarea istorică a tradiţiilor consemnate de Ion Neculce, în
volumul - „Studii de folclor şi literatură”, Bucureşti, 1967, p. 440.
265
Vezi: Ion Toderaşcu, Op. cit., p. 51.

78
partea Maiestăţii Cezaree (Carol Quintul — C.C.) şi a Maiestăţii Regale
(Ferdinand de Habsburg, fratele lui Carol — C.C.)”267 . Despre intenţiile lui Rareş
de a iniţia o campanie antiotomană (profitând de faptul că sultanul Soliman
Magnificul în acel an se afla cu forţele principale ale armatei în îndepărtata
Persie 268 ) scrie şi Ioan de Weese, arhiepiscop de Lund şi reprezentant al lui Carol
Quintul, care media în Transilvania pacea între Ferdinand de Habsburg şi Ioan
Zàpolya 269 . De la el aflăm că vistiernicul lui Petru Rareş, pe nume Mateiaş, i-a
transmis doleanţa domnului Moldovei de a nu încheia pacea cu Zàpolya, care în
acel moment era aliatul turcilor: „ ... el roagă să nu închei pace cu acest voievod
Ioan ( Zàpolya — C.C.), căci domnul său ( Petru Rareş — C.C.) la orice cerere a
mea, este gata să vină cu 30 000 sau 40 000 de ostaşi aleşi şi va da Transilvania în
mâinile regelui romanilor (Ferdinand de Habsburg – C.C.) şi când Maiestatea
Voastră ar vrea să pornească ceva pe uscat împotriva turcilor, domnul său va da
ajutor cu 60 000 sau 80 000 de ostaşi aleşi” 270 . Sigur că Petru Rareş a nutrit
sentimente antiotomane şi înainte de anii 1535-1536. Semnificativă în această
privinţă este remarca adăugătoare a domnului la hrisovulul din 13 martie 1533,
acordat mănăstirii Hilandar de la Muntele Athos: „ ...şi dacă Dumnezeu slăvit în
Treime şi Preacurata Născătoare de Dumnezeu... ne miluiesc şi ne scapă din
mâinile popoarelor străine...” 271 . Probabil că sub denumirea de popoare străine se
aveau în vedere în acel moment istoric turcii şi polonezii. Hrisovulul pomenit mai

266
Vezi: Călători străini despre Ţările Române, I, p. 378 citat după Andrei Pippidi, Op. cit., p.
161.
267
Ibidem, I, p. 377-378 şi Dan Ioan Mureşan, Op. cit., p. 238. Alianţa lui Petru Rareş cu regele
Ferdinand (fratele lui Carol Quintul) s-a realizat prin intermediul lui Georg Reicherstorffer, sas
ardelean, „secretar şi comisar” regal, fost în Moldova în 1527 şi 1534. În actul semnat la Iaşi în
1535 şi sigilat cu sigiliul mare domnesc şi cu sigiliile marilor boieri se puneau bazele unei alianţe
contra turcilor şi tătarilor. Vezi: D.Ciurea, Relaţiile externe ale Moldovei în secolul al XVI-lea, în
Anuarul Institutului de istorie şi arheologie „A.D.Xenopol”, T. X, Iaşi, 1973, p. 11.
268
Pe data de 11 iunie 1534 sultanul a plecat în lunga campanie contra Iranului. Vezi: Tahsin
Gemil, În faţa impactului otoman, în culegerea de studii “Petru Rareş”, Bucureşti,1978, p. 147.
269
Vezi: Hurmuzaki, Documente, II, 1, p. 103-104, doc. LI; I.Ursu, Petru Rareş, Bucureşti,
1923, p. 40-41, p. 99-100; Eugen Denize, Moldova lui Petru Rareş: între imperiali şi otomani, în
Anuarul Institutului de istorie şi arheologie „A.D.Xenopol”, XXVI, nr.1, Iaşi, 1989, p. 241.
270
Eugen Denize, Op. cit., p. 241.

79
sus a fost primit de egumenul sârb Macarie care, după părerea lui Dan Ioan Mure-
şan, era un apropiat al arhiepiscopului de Ohrida Prohor 272 . Acest document este
interesant şi din considerentul că stipulează recitarea polihroniului cu pomenirea
numelui lui Petru Rareş 273 . Or, de o astfel de cinste se puteau bucura la Muntele
Athos doar împăraţii bizantini! Aici trebuie de menţionat că între aspiraţiile
imperiale ale domnilor din ţările ce au preluat moştenirea bizantină şi dezideratul
de eliberare a Ţarigradului exista o strânsă legătură. Doar numai la Constantinopol
pu-tea fi încoronat în calitate de împărat creştin unsul lui Dumnezeu. Dan I.
Mureşan presupune că şi Petru Rareş a nutrit asemenea ambiţii imperiale pe
parcursul primei domnii. În favoarea acestei presupuneri el invocă stipulările
hrisovulului citat mai sus, prioritatea numerică a oastei moldoveneşti ce trebuia să
participe la coaliţia antiotomană şi textul ceremonialului de încoronare a ţarilor (!)
comandat de Petru Rareş la Muntele Athos şi adus în 1533 de acelaşi Macarie în
Moldova 274 . Într-adevăr, la ce putea să-i servească lui Petru Rareş, deja uns la
domnie, acest ceremonial imperial ? Răspunsul la această întrebare îl putem
deduce din conţinutul ceremonialului. Or, acest conţinut diferă substanţial de
conţinutul ceremonialului practicat în Moldova secolului al XVI-lea. Textul
ceremonialului de încoronare a ţarilor, comandat de Rareş, nu pune accentul pe

271
Dan Ioan Mureşan, Op. cit., p. 239.
272
Ibidem, p. 252. Dan Ioan Mureşan presupune că acest Prohor, prin oamenii săi din Tran-
silvania, a fost mijlocitor în căsătoria lui Petru Rareş cu Elena (Ecaterina) Brancovici.
273
P.Ş.Năsturel, Le Mont Athos et les Roumains. Recherches sur leurs relations du milieu du
XIVe siècle à 1654, în “Orientalia Christiana Analecta”, nr.227, Roma, 1986, p. 137-138.
274
Dan Ioan Mureşan, Op. cit., p. 256. Textul acestui Ceremonial ( numit în limba latină Desig-
natio regis) a fost reprodus în limba franceză după manuscrisul provenit de la mănăstirea Solovki
de D.I.Mureşan (Op. cit., p. 241-244). Primul cercetător care a descris manuscrisul nominalizat a
fost Boris Plotnikov, care a observat pe foaia 107v nota călugărului Balaam, datorită căreia ma-
nuscrisul a fost atribuit. În această notă era scris:” … s-a terminat de copiat la mănăstirea Zogra-
fu, de la Sfântul munte, în luna februarie, a 24-a zi 7040 (1532), pe timpul domniei lui Petru vo-
ievod”. În afară de textul Ceremonialului manuscrisul mai cuprinde 3 Liturghii: după Sf. Ioan
Gură de Aur, după Sf. Vasile cel Mare şi “Liturghia catehumenilor”. Ceremonialul de încoronare
imperial, adus de Macarie, denotă faptul că Prohor, arhiepiscop de Ohrida, s-a angajat să-l înco-
roneze pe Petru Rareş ca împărat la sfîtşitul războiului antiotoman. După toate probabilităţile,
Rareş, din partea sa i-a făgăduit arhiepiscopului că va accepta jurisdicţia ecclesiastică a Patriarhi-
ei de Ohrida pentru Biserica Ortodoxă a Moldovei.Vezi: Ibidem, p. 256.

80
latura juridică, ci pe doctrina harismatică a puterii imperiale 275 . Acest text este de
fapt o revenire la Taxis-ul din epoca Comnenilor (secolul XII) în detrimentul
Syntagmei (cu conotaţii juridice şi supralicitarea rolului patriarhului) aplicate la
ceremoniile de ungere a domnilor din Ţările Române 276 . Din concluzia deja
amintitului Dan I. Mureşan reiese că apariţia în Moldova anului 1533 a textului
ceremonialului de încoronare imperial, adus de Macarie, denotă faptul că Prohor,
arhiepiscopul de Ohrida, s-a angajat să-l încoroneze pe Petru Rareş ca împărat la
sfârşitul războiului antiotoman plănuit, iar domnul i-a făgăduit arhiepiscopului că
va accepta jurisdicţia ecleziastică a Patriarhiei de Ohrida pentru Biserica Ortodoxă
a Moldovei 277 .
Planurile antiotomane ale lui Rareş din 1535-1536 nu erau doar rezultatul
conjuncturii ce se crease la mijlocul deceniului patru al secolului XVI (expediţia
sultanului în Persia 278 , asasinarea lui Aloisio Gritti 279 , moartea în 1532 a ginerelui
lui Petru Rareş, domnului Ţării Româneşti Vlad Înecatul 280 ş. a.). În realitate
domnul moldovean înţelegea foarte bine că statutul provizoriu de teritoriu de
legământ ( dar-ül-ahd ) 281 , obţinut de ţara sa de la turci, va fi, mai devreme sau
mai târziu, pus sub semnul întrebării de dorinţa sultanului de a spori dependenţa
Ţărilor Române. Era mai mult ca sigur că Poarta nu se va mulţumi doar cu darea
simbolică plătită de Moldova şi cu obligaţia (mai mult nominală) de acordare a
asistenţei politice şi militare în caz de urgenţă. Pericolul transformării Moldovei
într-un teritoriu islamic ( dar-ül-islam) 282 , după modelul teritoriilor sud-dunărene
cucerite, era pe atunci absolut real. Evident că, în primii ani după înscăunare, Petru

275
Ibidem, p. 247.
276
Ibidem.
277
Ibidem, p. 256; Vezi, de asemenea, nota 274.
278
Vezi nota 268.
279
Vezi: Aurel Decei, Aloiso Gritti în slujba sultanului Soliman Kanunî, după unele documen-
te turceşti inedite (1533-1534), în “Studii şi materiale de istorie medie”, VII, Bucureşti, 1974, p.
101-160.
280
Vezi: Tahsin Gemil, Op. cit., p. 147.
281
Ibidem, p. 143.
282
Ibidem, p. 143-144.

81
Rareş nu-şi putea exterioriza aspiraţiile antiotomane. Mai mult decât atât. El era
nevoit să le camufleze şi să acorde ajutor Porţii. Din acest motiv el fu obligat la
sfârşitul anilor douăzeci ai secolului XVI să trimită, la porunca sultanului, trupe în
Transilvania 283 . În 1528, când diplomatul Ieronim Laski a reuşit să încheie din
numele lui Ioan Zàpolya un tratat de alianţa cu sultanul 284 , căruia i-a urmat
pregătirea marii campanii antihabsburgice iniţiate de către însuşi Soliman
Magnificul, Petru Rareş fu nevoit să-i susţină pe otomani. Cu toate acestea el a
evitat să vină personal la Buda, după căderea oraşului la 8 septembrie 1529, pentru
a-şi prezenta omagiul de credinţă sultanului 285 . Păstrând libertatea de a dezavua
acest omagiu la momentul oportun Rareş a preferat să-l depună „prin delegaţi” 286 .
Evident că antrenarea, fie şi forţată, a domnului moldovean în planurile
antihabsburgige ale otomanilor din 1528 – 1529 a dus la stoparea tratativelor cu
Carol Quintul şi cu fratele lui Ferdinand, începute în 1527 prin solia logofătului
Teodosie 287 . Dar faptul că Viena, spre deosebire de Veliko Tîrnovo, Belgrad sau
Buda, a rezistat asediului turcesc din toamna anului 1529 288 , a impresionat întreaga
Europă şi a creat condiţii prielnice reiterării tentativelor de alianţă cu Habsburgii.
Eşecul de la Viena a fost, de fapt, primul eşec al turcilor pe teatrul de război
european, primul asediu al unei capitale creştine im-portante soldat cu un insucces.
Acest insucces, cauzat nu atât de forţa imperialilor, cât de venirea iernii şi de
dificultăţile de ordin logistic suportate de armata sultanului 289 , a sporit, însă,
simţitor aşteptările unei revanşe antiotomane şi a alimentat un anumit timp credinţa

283
Ibidem, p. 144-145.
284
Ibidem, p. 142.
285
Ibidem, p. 145.
286
Tahsin Gemil atrage atenţia asupra faptului că în septembrie 1529 Petru Rareş nu era la Bu-
da ci în Moldova. Vezi: Ibidem, nota 24 de la p. 145 cu trimitere la colecţia de documente Hur-
muzaki, XV, 1, p. 334.
287
Vezi: Eugen Denize, Op. cit., p. 239.
288
Vezi: André Clot, Soliman Magnificul, Bucureşti, 1997, p.78-81 şi ?.А.Петросян, Осман-
ская Империя: могущество и гибель, Москва, 1990, р. 63-64.
289
Vezi: André Clot, Op. cit., p. 81.

82
într-o eventuală eliberare miraculoasă a Ţarigradului 290 . Într-adevăr, oare miracolul
salvării Vienei în 1529 nu era o prefigurare a miracolului eliberării
Constantinopolului de musulmani ? Contemporanii acelor evenimente căutau
îndreptăţirea aşteptărilor mult dorite nu atât în realităţile politice, economice sau
militare ale timpului cât în literatura profetică şi mantică. Or, marea majoritate a
viziunilor, a oracolelor şi a profeţiilor ce circulau pe atunci în lumea creştină nu
ofereau otomanilor un credit prea mare în ceea ce priveşte stăpânirea Constantino-
polului 291 . În acest climat spiritual apocalipsul lui Metodie, episcopul Patarei,
profeţiile împăratului Leon Înţeleptul, viziunile lui Pseudo-Daniel şi ale lui Andrei
Nebunul, criptograma de pe mormântul lui Constantin cel Mare 292 ş. a. se bucurau
de un mare succes. La ele s-au adăugat în anii 30-40 ai secolului XVI şi alte
profeţii, dintre care de o largă circulaţie s-a bucurat Legenda mărului roşu (mărul,
prin omologare cu globul, semnifica imperiul universal, iar Constantinopolul,
identificat cu acest imperiu universal, urma să fie eliberat în timpul cel mai
apropiat) 293 . Curios lucru, dar anul 1529, în toamna căruia a rezistat Viena, pare să
coincidă cu începutul reprezentării temei Asediului Constantinopolului în pictura
moldovenească. Acest lucru a fost confirmat de cercetările lui Sorin Ulea la
mănăstirea Dobrovăţ. După părerea istoricului de artă român, caligrafierea
proimionului în slavonă (pe timpanul sud-vestic al pronaosului bisericii mănăstirii)
probează existenţa ca idee a temei Asediului deja în anul decorării cu fresce a
acestei ctitorii (1529) 294 . Peste un an, în 1530, Asediul va apare sub forma unei
“naraţiuni plastice” desfăşurate pe faţada nordică a bisericii Sf. Gheorghe din

290
Vezi: Jean Deny, Les pseudo-prophéties concernant la Turquie au XVIe siècle, în “Études
islamiques”, X, nr.2, 1936, p. 204-220.
291
Ibidem; Vezi de asemenea capitolul “Profeţiile despre sfîrşitul dominaţiei otomane” în:
Andrei Pippidi, Op. cit., p. 83-90.
292
Lista principalelor scrieri cu caracter profetic (legate de eliberarea Constantinopolului) figu-
rează la I.Sreznevski: И.И.Срезневский, Op. cit., nota 91 la p. 41-43. Cele mai importante frag-
mente din textele profeţiilor lui Metodiu şi a viziunilor lui Pseudo-Daniel şi a lui Andrei Nebunul
pot fi consultate în traducere rusă după ediţia: Учение об Антихристе … , p. 438-480.
293
Vezi: Andrei Pippidi, Op. cit., p. 86.
294
Vezi: Sorin Ulea, La peinture exterieure moldave … , p. 297-298.

83
Hîrlău 295 . Cu părere de rău distrugerea acestei fresce de la Hârlău nu ne permite să
stabilim ce tip de Asediu era acolo re-prezentat. Puţin ce putem spune şi despre
Asediul de pe faţada sudică a bisericii Sf. Nicolae a Mănăstirii Probota (1532).
Judecând, însă, după imaginile Asediilor conservate mai bine la biserica Sf.
Gheorghe din Suceava (1534), la mănăstirile Humor (1535), Moldoviţa (1537) şi
luând în consideraţie intervalul de timp relativ scurt al realizării tuturor acestor
picturi murale, pare a fi destul de probabilă o înrudire conceptuală, tematică şi
stilistică a acestor fresce.
Problema interpretării scenei Asediului Constantinopolului din pictura
exterioară moldavă nu se reduce doar la stabilirea surselor ei iconografice şi
literare. Mai există dimensiunea implicită a actului ctitoricesc 296 , care a acordat
atâta atenţie Asediului încât a amplasat frescele cu această imagine la locul cel mai
văzut al faţade-lor. După părerea lui Dumitru Nastase „domnii, care au pus să fie
zugrăvită acea-stă imagine simbolică, au transferat asupra lor şi asupra ţării lor
strâmtorate de turci, drepturile imperiale ale oraşului pe care năzuiau să-l
elibereze. Puterea lor suverană trebuia, deci, să înmănuncheze rangul imperial cu
acela de domn moldovean” 297 . Asediul Constantinopolului, atât cel real cât şi cel
plăsmuit în operele de artă, era indisolubil legat de soarta moştenirii bizantine şi,
îndeosebi, de persistenţa ideii imperiale ∗ în ţările ortodoxe. Or, împăratul bizantin,
conform doctrinei răsăritene, era singurul împărat veritabil, conducător de drept
al întregii comunităţi a popoarelor creştine 298 . Cu câteva decenii înaintea căderii
capitalei de pe malul Bosforului, patriarhul ecumenic Antonie al IV-lea îi explica
marelui cneaz al Moscovei Vasili I (1389 – 1425) că, „ ...este absolut imposibil ca

295
Vezi: Sorin Ulea, Originea şi semnificaţia … , nota 2 de la p. 70-71.
296
Expresia “actul ctitoricesc” a fost preluată de subsemnat din titlul unui articol al lui Ion I.
Solcanu: Idem., Motivaţii etice şi ideologice ale actului ctitoricesc la Ştefan cel Mare, în Anua-
rul Institutului de istorie şi arheologie “A.D.Xenopol”, T. XXIV, nr. 1, Iaşi, 1987, p. 137.
297
Dumitru Nastase, Ideea imperială ... , p. 9.

Nicolae Iorga a dedicat ideii imperiale bizantine în Ţările Române un capitol întreg din cu-
noscuta-i carte “Byzance après Byzance”. Vezi capitolul Ideea imperială bizantină prin domnii
romîni în: Nicolae Iorga, Bizanţ după Bizanţ, Bucureşti, 1972, p. 124 – 153.
298
Ibidem, p. 2.

84
creştinii, având biserică să nu aibă şi împărat. Căci împărăţia şi biserica formează
o unitate şi nu se îngăduie ca ele să fie separate...” 299 . Dispariţia basileului
bizantin în urma asediului din 1453 a generat nu numai ideea occidentală a unei
cruciade antiotomane, dar şi ideea unei reconquista (conform exemplului
Paleologilor care au restabilit imperiul după cucerirea latină din 1204) organizate
de popoarele ortodoxe încă nesubjugate de Poartă 300 . Moldova şi Ţara Românească
urmau să joace un rol important în cadrul acestei reconquista, care, cu părere de
rău aşa şi nu s-a realizat în acel secol. Au mai existat încercări de a salva
moştenirea bizantină (împreună cu ideea imperială!) şi pe alte căi. Astfel, cu mult
înainte ca Filofei — călugăr la mănăstirea Eleazar din Pskov – să fi lansat în
mediile intelectuale ruseşti din secolul XVI teoria „Moscova – a treia Romă” 301 , o
teorie similară de translaţie a centrului statalităţii şi spiritualităţii ortodoxe exista
deja. Cu aproximativ un secol înainte de căderea Constantinopolului, în literatura
medio-bulgară din veacul XV apare ideea „transferării gloriei” Romei şi
Constantinopolului oraşului Tîrnova. După părerea cunoscutului istoric şi om
politic rus de la începutul secolului XX P. N. Miliukov, „călugărul Filofei, la
instigaţia lui Misiur Munehin, a preluat doar o formulă medio-bulgară consacrată şi
a aplicat-o Moscovei” 302 . Or, ficţiunea „Moscova – a treia Romă”, care a căpătat

299
Miklosich-Müller, Acta et diplomatia graeca Medii Aevi sacra et profana, II, Viena, 1862,
Nr. 447, p. 191, citat după: Dumitru Nastase, L’héritage imperial byzantin dans l’art et l’histoire
des pays roumains, Milano, 1976, p. 1.
300
Dumitru Nastase, Ideea imperială ... , p. 5.
301
Despre Filofei şi ideea „Moscova – a treia Romă” vezi: Н.Н.Гольдберг, Идея Москва –
Третий Рим в цикле сочинений первой половины XVI века, în ТОДРЛ, T. XXXVII, Ленин-
град, 1983, р. 139-149.
302
Vezi: П.Н.Милюков, Очерки по истории русский культуры, citat după ?.?.Успенский,
История Византийской Империи XI-XV веков.Восточный вопрос, Москва, 1997, р. 665; Ai-
ci merita sa fie mentionat faptul că oraşul Tîrnova, vechea capitală a Ţaratului Bulgar, n-a fost
ignorat în pictura medievală moldavă. Încă înainte de cel de al 2-lea Război Mondial André Gra-
bar a atras atenţia asupra folosirii de către zugravii de la Arbore a unui vechi model bulgăresc (de
secol XIV) în prezentarea scenei “Transferarea moaştelor Sfintei Parascheva de la Epivat la Tîr-
nova în 1235”. Textul explicativ, ce însoţeşte imaginea probează acest lucru: “ ... çäg ïîñòàâè-
øà ñòàà Òðüíîâh ƒðàäh. Q... ïîuø... öhëáû äî ñåƒ(î)òíg...”( “...aici a fost depusă sfânta
în oraşul Tîrnova. Unde...vindecă până astăzi...”).Paradoxul acestui text de la Arbore constă în
faptul, că la etapa când au fost pictate frescele acestei ctitorii, moaştele Sfintei Parascheva se af-

85
cu timpul în Rusia ponderea unei doctrine de stat cu multiple consecinţe ideologice
şi juridice, nu a fost singura ficţiune inventată cu scopul de a legitima succesiunea
bizantină. Probabil că, în mediul novgorodean, la sfârşitul secolului XV sau la
începutul secolului XVI apare aşa numita Povestire despre comănacul alb
(Сказание о новгородском белом клобуке) 303 . Conform acestei povestiri
comănacul alb (alegorie a puterii) a fost dăruit de împăratul Constantin cel Mare
papei Silvestru. Papii, ce i-au urmat la scaunul pontifical, fiind speriaţi de nişte
teribile revelaţii, au preferat să trimită comănacul la Constantinopol. Dar şi aici
preţiosul obiect era în pericol. Aproximativ în aceeaşi perioadă patriarhul
Ţarigradului Filotei îi visă pe papa Silvestru şi pe împăratul Constantin care-l
sfătuiau să trimită sfântul comănac la Novgorod. Interpretarea acestei povestiri este
extrem de simplă. Comănacul simboliza puterea unită a statului (împăratul
Constantin) şi a bisericii (papa Silvestru). Această putere era transferată de la
Roma la Constantinopol, iar de la Constantinopol la Novgorod 304 . Aşa că Moscova
sau Tîrnova nu erau singurele oraşe pretendente la glorioasa moştenire romano-
bizantină. Evident că în condiţiile întăririi statului moscovit centralizat, această
ficţiune novgorodeană nu putea concura cu ficţiunea despre a treia Romă lansată
de călugărul Filofei.
În această multitudine de ficţiuni cu caracter legitimist, apărute în primele
decenii de după catastrofa de la 1453, şi-a găsit dezvoltarea şi episodul cu fuga
„împărătesei” din Ţarigrad, amintit în povestirea lui Nestor Iskander. Această
împărăteasă, realmente inexistentă, dar prezentă în povestire şi în frescele moldave
(Humor, Moldoviţa), a devenit în literatura rusă de la mijlocul şi de la sfârşitul
secolu-lui XVI purtătoarea principală a legitimităţii moştenirii spirituale bizantine.
Nu ştim pe cât au fost de influenţaţi Maxim Grecul sau prinţul Andrei Kurbski de

lau deja de peste 100 de ani la Belgrad, iar după cucerirea şi acestui oraş de către otomani, în
anul 1521, ele au fost transferate la Constantinopol. Până la aducerea acestor moaşte în Moldova,
pe timpul lui Vasile Lupu, urma să mai treacă un secol. Vezi: André Grabar, L’art de la fin de
l’antiquité et du moyen âge, I, Paris, 1968, p. 79, nota 2.
303
Vezi: Ф.И.Успенский, Op. cit., p. 667.

86
istoria reală a transportării cărţilor greceşti la Moscova de către Sofia Paleolog cu
prilejul căsătoriei ei cu marele cneaz Ivan al III-lea 305 , dar unele paralele între
istoria reală şi ficţiunea inventată din Povestirea despre soarta cărţilor greceşti 306
se im-pun de la sine. Există, însă, şi deosebiri substanţiale. Sofia Paleolog nu era
împărăteasă bizantină, ci doar nepoată de frate a ultimului basileu. Ea a venit în
Moscovia nu din Bizanţ, ci din Italia. Cărţile greceşti aduse de Sofia nu formau
biblioteca imperială sau patriarhală, ci reprezentau doar o parte infimă a imensei
moşteniri literare greceşti. În povestirea relatată de Kurbski împărăteasa bizantină
transportă vistieria şi biblioteca („ñî ãàçîôèëàê¿gþ êíèæíîþ”) întâi la Veneţia şi
în insula Rodos 307 . Veneţienii traduc cărţile din greacă în latină, le tipăresc, şi
încep să le vândă la un preţ de nimic prin toată Italia. Însuşi Kurbski, în textul
povestirii, îl în-treabă pe Maxim Grecul dacă aceste cărţi au fost traduse în slavonă
şi, dacă au fost, atunci la cine le putem găsi – la sârbi, la bulgari sau la alte popoare
slave 308 . Maxim îi răspunde că cărţile existau anterior doar în greceşte întrucât,
până la căderea Constantinopolului, împăraţii bizantini nu îngăduiau traducerea lor.
După acest dialog urmează justificările prinţului Kurbski legate de fuga lui din
Rusia cauzată de politica cruntă şi perfidă a lui Ioan cel Groaznic. În cadrul acestor
justificări prinţul abordează şi ideea transferării imperiului (translatio imperii)
bizantin 309 . Această transferare, din punctul lui de vedere, nu constă în translocaţia
unui imperiu transcendental, ci în transferarea bunurilor culturale: de la greci la
latini, iar de la la-tini (italieni—C.C.) la slavi(= ruşi) 310 . Relatarea lui Kurbski
despre soarta cărţilor greceşti, inserată în prefaţa la Noul Mărgăritar al Sf. Ioan

304
Ibidem.
305
Vezi: Steven Runciman, Op. cit., p. 193.
306
Privitor la ciclul de povestiri ruse vechi, legate de cărţile greceşti, vezi: Н.В.Синицына,
Русские тексты о судьбе “греческих книг” после падения Константинополя, în Византия
и Русь, Москва, 1989, р. 236-246.
307
Ibidem, p. 240.
308
Ibidem, p. 239.
309
Ibidem.
310
Ibidem.

87
Gură de Aur 311 , pare neterminată. Ce-i drept, el nici nu a avut intenţia de a expune
întreaga legendă auzită cândva în interpretatea lui Maxim Grecul. Din fericire s-a
păstrat Continuarea legendei în care se povesteşte că latinii (= italienii—C.C.),
după ce au tradus cărţile, din dorinţa de a distruge spiritualitatea ortodoxă şi
amintirea Imperiului Bizantin, au ars originale lor greceşti 312 . Prin aceasta ei s-au
identificat cu barbarii turci-musulmani, care au distrus Constantinopolul. Doar ruşii
au fost singurul popor, iar Rusia Moscovită – singura ţară, care, conform acestei
legende, au păstrat nealterate spiritualitatea, credinţa şi moştenirea bizantine.
Mărturie a acestui fapt este biblioteca ţarului Vasile III – cea mai mare, după
părerea autorului scrierii, colecţie din lume de cărţi greceşti 313 . Dacă comparăm
relatarea lui Kurbski cu această Continuare a povestirii despre cărţile greceşti,
observăm că ultima este cu mult mai tendenţioasă. Probabil că originalul povestirii
nu era atât de ancorat ideologic la noua doctrină a puterii moscovite. Cu toate
acestea, în pofida divergenţelor existente în ceea ce priveşte paternitatea acestei
Continuări, sursa iniţială a întregii povestiri pare aceeaşi – relatarea orală a lui
Maxim Grecul 314 .
Prinţul Kurbski şi autorul anonim al Continuării povestirii despre cărţile
greceşti nu sunt singurii cărturari din secolul XVI pe care i-a preocupat soarta
moştenirii bizantine. Deja amintitul Ivaşko Peresvetov utilizează de asemenea
mitul despre cărţile greceşti. Arderea cărţilor figurează şi la el, ce-i drept, în alt
context. În scrierea călătorului rus acest act barbar urma să fie executat la ordinul
sultanului Magmet (Mahomed al II-lea) 315 . Iluminat, însă, de o forţă divină,
datorată rugăciunilor patriarhului Anastasie (!?) * , sultanul îşi contramandează
ordinul. El porunceşte ca toate aceste cărţi să fie traduse în turceşte. Aceste

311
Vezi: A.M.Kurbskij, Novyi Margarit. Historisch-kritische Ausgabe auf der Grundlage der
Wolfenbütteler Handschrift, Vol.I, Giessen, 1976, p. 4-5.
312
Vezi: Н.В.Синицына, Op. cit., p. 242.
313
Ibidem.
314
Privitor la sursa iniţială a acestei Continuări, vezi: Ibidem, p. 241.
315
Ibidem, p. 242; Vezi de asemenea: А.А.Зимин, Сочинения И.Пересветова, Москва-Ле-
нинград, 1956, р. 147-161.

88
traduceri devin pentru Magmet un izvor de înţelepciune datorită căruia el reuşeşte
să impună în împărăţia sa adevărul (ïðàâäà) şi dreptatea. Acelaşi lucru, după
părerea lui Peresvetov, trebuie să-l facă şi ţarul Rusiei Ivan al IV-lea (cel Groaznic)
dacă el nu vrea ca Rusia să suporte soarta Bizanţului 316 .
După cum vedem, spiritul „pragmatic” al lui Peresvetov a schimbat accentele în
interpretarea noţiunii de moştenire spirituală bizantină. Cărţile greceşti nu mai
sunt la el un fel de talisman care doar legitimează moştenirea imperială bizantină.
Nu sunt ele nici un bun cultural abstract, preţuit de Kurbski, mai degrabă, în
calitate de valoare autonomă. Literatura greacă devine la Peresvetov catalizatorul
unor acţiuni sociale transformatoare, care, prin fantezistu-i model otoman, trebuie
să schimbe şi starea de lucruri din Rusia. Merită să fie amintită şi distincţia netă, pe
care o face Peresvetov între grecii epocii căderii Constantinopolului şi cărţile
greceşti. Spre deosebire de înţelepţii autori ai scrierilor bizantine, grecii sunt
caracterizaţi drept „leneşi” (în apărarea credinţei creştine), „hoţi” ( luau pentru sine
de zece ori mai mult decât pentru împărat), „câini flămînzi” 317 etc. Prin acţiunile
lor necugetate şi prin infidelitatea lor ei l-au mâniat pe Dumnezeu într-o măsură
atât de mare încât acum „răscumpără la împăratul turcesc credinţa lor creştină,
dau împăratu-lui... mari biruri, şi, singuri, sunt în sclavie...” 318 . Ideea culpabilităţii
unei naţiuni (grecii) şi nu a unei întregi confesiuni (ortodocşii) este o idee relativ
tardivă. În plin Ev Mediu specificul naţional era eclipsat în mare parte de unitatea
sau de deosebirile de ordin confesional. Cronicarii bizantini ai asediului de la 1453
au stăruit nu o singură dată asupra polemicilor religioase, schismelor şi trădărilor
de care erau responsabili compatrioţii lor, dar niciodată (nici chiar în scrierile
turcofilului Critobul din Imbros 319 ) n-au făcut generalizări la nivelul unei întregi
naţiuni. Literatura timpurie (secolul XV) de expresie slavonă, dedicată căderii

*
Numele Anastasie al patriarhului Peresvetov l-a luat de la Nestor Iskander.
316
Vezi: Н.В.Синицына, Op. cit., p. 242.
317
Vezi traducerea lui Ştefan Ciobanu în: Chivotele lui Petru Rareş ... , p. 350, 360.
318
Ibidem, p. 356.
319
Vezi lucrarea indicată în nota 155.

89
Bizanţului, de asemenea n-a prea speculat pe contul identităţii naţionale a
învinşilor. Konstantin din Ostrowića manifestă doar compasiune faţă de împăratul
urbei cucerite 320 , iar Nestor Iskander, deşi aminteşte de „păcatele” orăşenilor, le
consideră comune tuturor creştinilor: „şi aşa s-a întâmplat şi s-a înfăptuit după
păcatele noastre”(„ è ñèì ñèöh áûâàgìûìú è òàêî ñúâðüøàgìûìú ƒðhõú
ðàäè íàøàõú”) 321 . Chiar şi atunci când Nestor deplânge soarta
Constantinopolului, el nu învinuieşte vreo naţiune ci scrie doar despre oraş,
personificându-l şi invocându-l: „Tu, asemeni unui nebun, îţi întorceai faţa de la
graţia divină şi de la binefaceri, tinzând la rele şi la fărădelegi, şi iată că şi-a
îndreptat Dumnezeu mânia Sa asupra ta şi te-a predat în mâinile duşmanilor tăi.
Şi cine oare, văzând acestea, nu va boci şi nu va plânge în hohote...” ( „Òû æg,
#êî ígèñòîâgí, gæg íà ògáh ìèëîñòü Áæ¿þ è mgäðîò îòâðàmàgøñ# è íà
çëîäh"íè# è ágçàêîíèg îáðàmàgøgñ#. È ñg íûíh îò-êðûñ# ƒíhâ Áæ¿é íà
ògáh è ïðgäàñòú ògáh âú ðuög âðàãîìú òâîèì. È êòî î ñhì íg
âîñïëà÷gòüñ# èëè íg âîçðûäàgòú” ) 322 . Ideea de a-i învinui pe greci de
dezastrul de la 1453 se pare că aparţine occidentalilor. Astfel, la Leonard din Chios
– arhiepiscopul catolic al insulei Lesbos, care şi-a redactat raportul către papa
Nicolae al V-lea la vreo şase săptămâni după căderea Constantinopolului – putem
găsi următoarele exclamaţii: „ Sed o Graecorum impietatem! O patriae di-
reptores! O avaros!...” 323 . În literatura popoarelor ortodoxe culpabilitatea grecilor
pentru pierderea Constantinopolului a început să fie invocată mai târziu, din
secolul al XVI-lea, în special de către ruşi. Peresvetov nu este nici primul, nici
singurul exponent al acestui mod de a explica istoria. Desigur că Petru Rareş nu
împărtăşea întru totul acea antipatie faţă de greci pe care i-o atribuie călătorul rus.
Procesiunile pioase ale grecilor constantinopolitani reprezentate în scenele

320
Vezi: Записки янычара... , р. 72.
321
Памятники литературы Древней Руси ... , р. 264.
322
Ibidem, p. 260.
323
Leonhardi Chiensis, De Urbis Constantinopoleos jactura captivitateque, în: И.И.Срезнев-
ский, Op. cit., p. 59.

90
Asediului de la Humor şi Moldoviţa confirmă acest lucru. Posibil, că Petru Rareş
era mustrat de conştiinţa unui „păcat colectiv” al tuturor creştinilor ortodocşi care
n-au reuşit să menţină capitala creştinismului răsăritean. În favoarea acestei ipoteze
pare să pledeze imaginea Parabolei fiului risipitor, reprezentată în apropierea
scenei Asediului la Moldoviţa (pe stâlpii pridvorului), la Humor (în dreapta
Asediului) şi la Sf. Gheorghe-Suceava (pe aceeaşi faţadă sudică) 324 . Or,
semnificaţia Parabolei este bine definită: fiul risipitor se va întoarce la tatăl său şi
va fi primit de acesta. Nu în zadar în unele fresce moldave acest tată este
reprezentat purtând nimb cruciger cu iniţialele numelui lui Hristos 325 . Aşa şi
Constantinopolul, ispăşindu-şi pedeapsa cauzată de „rătăcirea” locuitorilor săi, va
fi din nou luat de Dumnezeu sub ocrotire. Cât priveşte atitudinea filo-turcă pe care
i-o atribuie Peresvetov lui Petru Rareş 326 , falsificarea este evidentă. Nu putea
domnul moldovean să exprime acea admiraţie hipertrofiată faţă de sultanul turc şi
faţă de ordinea instaurată de ultimul pe teritoriul Imperiului Otoman. Cu atât mai
mult el n-ar fi exprimat-o în faţa soliei din care făcea parte Peresvetov. Or, se ştie
că solii erau emisarii magnatului polonez Andrzej Teczynski, care-şi oferise
serviciile lui Ferdinand de Habsburg, – rege al Cehiei, pretendent la coroana
maghiară şi duşman înverşunat al Porţii Otomane 327 . În condiţiile mijlocului anilor
treizeci ai secolului XVI, când însuşi Petru Rareş căuta aliaţi în lupta antiotomană,
astfel de aprecieri ale sultanului ar fi absolut ireale. Erijându-se în porta-voce a
domnului moldovean, care se bucura de mare autoritate în lumea ortodoxă,
Peresvetov exprimă, de fapt, propriul program de reorganizare a Rusiei şi propriile
simpatii sau antipatii naţionale. Or, grecii-bizantini nu sunt nici pe departe agreaţi
de acest autor. Mai mult decât atât. Ei sunt blamaţi şi insultaţi. Această atitudine

324
Unii cercetători presupun că şi la Voroneţ Parabola fiului risipitor era reprezentată alături
de Asediu, pe peretele nordic. Despre existenţa imaginii Parabola fiului risipitor pe peretele su-
dic al bisericii Sf.Gheorghe-Suceava, vezi: P.Comarnescu, Op. cit., p. 242.
325
Astfel, la Humor îl vedem pe Iisus în rolul tatălui, căruia fiul rătăcitor i se înclină. Vezi: P.
Comarnescu, Op. cit., p. 261.
326
Vezi: Chivotele lui Petru Rareş …, p. 354-355, 361-362, 364.

91
este pe deplin explicabilă. După căderea Bizanţului, emanciparea statelor ortodoxe
neocupate de turci a contribuit la apariţia şi dezvoltarea unei atitudini de
desconsiderare faţă de greci chiar şi din partea unor reprezentanţi de rând a
populaţiilor acestor state. Un exemplu elocvent în acest sens ni-l furnizează
inscripţia zgâriată de un vizitator necunoscut pe suprafaţa frescei de la Moldoviţa
cu imaginea asediului Constantinopolului: „Ei pictează glorioasa victorie a
Constantinopolului asupra haganului sciţilor, dar de ce nu-şi pictează propria
nenorocire şi dezastru pe care l-au suportat de la emirul sarazin (evident, că se are
în vedere sultanul turc, or sarazinii niciodată n-au cucerit Constantinopolul – C.C.)
atunci când (el) a luat Constantinopolul?” ( „ñëàâíu qáî ïîáhäu íàïèñóþò
êîí(ñ)-òàíòèíîïîëüñêuþ íàä êàãàíîì ñêèòñêûì. ïî÷òîæg qáî íg ïèøuò
áhäu ñâîþ è ïîãûágëü "(æ)g ïîñòðàäàøà ^ àìèðh ñàðàöèíñêàƒà gƒäà
âúçgòü Êîíñòà(íòè)íîïîëü”) 328 . André Grabar, care a descifrat şi a publicat în
1930 această inscripţie slavonă, considera că autorul ei anonim nu putea trăi într-o
perioadă prea îndepărtată de perioada de realizare a frescelor 329 . În favoarea acestei
datări pledează atât caligrafia cât şi textul inscripţiei (expresia „ ...de ce nu-şi
pictează...” este la timpul prezent). Acest vizitator anonim, care şi-a manifestat
nemulţumirea şi dezacordul prin grafitul zgâriat, a văzut în fresca de la Moldoviţa
doar „ o scenă istorică precisă ” (A. Grabar) 330 , dedicată evenimentului din anul
626 – asediului nereuşit al Constantinopolului de către haganul „sciţilor” (avarilor
— C.C.). El nu a atras atenţia la tunurile şi ienicerii zugrăviţi. După catastrofa
capitală de la 1453, acestui vizitator i s-a părut ridicolă reiterarea amintirii unor
victorii demult apuse ale constantinopolitanilor, iar planul ideal al imaginii
Asediului, simbolismul perpetuu al acestei reprezentări, i-au scăpat funciarmente.
Însăşi denumirea de Constantinopol, aleasă de anonim, este rodul distanţării

327
Vezi: Dan Horia Mazilu, Voievodul dincolo de sala tronului. Scene din viaţa privată, Bucu-
reşti, 2003, p. 503-504.
328
André Grabar, Un graffite slave … , p. 75.
329
Ibidem, nota 1 de la p. 75.
330
Ibidem, p. 75.

92
istorice de evenimentul zugrăvit. Să ne amintim că pe suprafaţa frescei este
ortografiat: “Aici e Ţarigradul” ( çäg...Öàðèãðàäú ) 331 şi nu „Aici e
Constantinopolul”. Înlocuirea denumirii vechi de Ţarigrad prin Constantinopol în
literatura de expresie slavonă sau rusă veche este legată pe de o parte de
dezvoltarea cunoştinţelor istorice în Europa răsăriteană 332 , iar pe de altă parte de
emanciparea sentimentului naţional în statele ortodoxe neaservite 333 , – state –
pentru care oraşul de pe malul Bosforului, ocupat de sultan, a încetat să mai fie
oraş al împăraţilor (ţarilor) creştini. Dacă pentru Petru Rareş şi zugravii lui exista
doar Ţarigradul – oraşul cezarilor, noua Romă, marea capitală creştină, locul
autorităţii imperiale supreme etc. – pentru vizitatorul anonim de la Moldoviţa
exista doar Constantinopolul – oraşul întemeiat de Constantin I şi pierdut de
Constantin al XII Paleologul, oraş al grecilor, vinovaţi de trufie şi de impietate,
care, în ultimă instanţă, au şi cauzat pierderea capitalei bizantine. În pofida faptului
că intervalul de timp (între realizarea frescelor rareşiene cu imaginea Asediului şi
vizita călătorului anonim la Moldoviţa nu a fost chiar atât de mare), deosebirile în
înţelegerea semnificaţiei imaginii sunt imense. Din punctul meu de vedere, Petru
Rareş, împreună cu curtenii şi cu programatorii picturilor murale din perioada
primei lui domnii, vedeau reprezentarea Asediului Constantinopolului încă cu ochii
medievali ai bizantinilor. Or, după cum scrie André Grabar, gândirea bizantină
privea tema Asediului cu „ochii lăuntrici”( „yeux intérieurs”) 334 . Ea ignora
dificultăţile de ordin logic, care-i contrariau pe cugetătorii de tip „raţionalist”
dintre care făcea parte, probabil, şi autorul anonim al inscripţiei de la Moldoviţa.
Pentru misticul bizantin înfrângerea de la 1453 nu ştirbea cu nimic darul victoriei

331
Vezi imaginea Asediului Constantinopolului de la Moldoviţa cu textul respectiv în: Răzvan
Theodorescu, Bucovine. La peinture murale moldave … , il. 46 de la p. 89.
332
În Rusia moscovită înlocuirea denumirii de Ţarigrad prin Constantinopol s-a produs deja în
cadrul « Istoriei scitice » a lui Andrei Lîzlov (sec.XVII), care a fost profund influenţat de isto-
riografia poloneză.
333
Vezi: André Grabar, Un graffite slave … , p. 80.
334
Ibidem, p. 75.

93
permanente (A. Grabar) 335 oferit de Maica Domnului marii capitale creştine.
Acelaşi punct de vedere în privinţa victoriei permanente, obţinute dacă nu în
prezentul imediat, atunci cel puţin în viitorul apropiat şi previzibil, îl exprimă şi
Nestor Iskander la sfârşitul povestirii despre luarea Ţarigradului: „ ...doar dacă s-
au adeverit profeţiile lui Metodiu al Patarei şi a lui Leon Înţeleptul, se vor adeveri
şi ultimile profeţii (din Viziunea lui Pseudo-Daniel şi de pe mormântul lui
Constantin cel Mare – C.C.)” („ ... íî qáî äà ðàçqìhgøè, î îêààííh, àmg
âñ# ïðgæg ðå÷åííà> Ìhfîdègìú Ïàòàðîìñêûì è Ëâîìú Ïðgìqdðûì è
çíàìgí> î ãðàäh ñgìú ñúâgðøèø"ñ#, òî è ïîñëhäígà íg ïðièäuòü, íî
òàêîæg ñîâðüøèòèñ# èìuòú...”) 336 . Or, aceste ultime profeţii garantau
eliberarea Ţarigradului de sub jugul fiilor lui Ismail (ismailteni = musulmani –
C.C.). Preotul, ce, conform legendei bizantine, la venirea turcilor intrase cu sfintele
daruri în peretele altarului Sfintei Sofii, urma să iasă nevătămat din acest perete la
venirea creştinilor! Probabil că, datorită acestor profeţii, favorabile creştinilor,
Petru Rareş şi apropiaţii săi au conjugat imaginile tradiţionale ale Asediului din
626 (existente deja în pictura murală sud-slavă) cu descrierile Asediului din 1453,
conţinute în povestirea lui Nestor Iskander. În afara acestui context prospectiv,
orientat spre viitor, ar fi imposibil de explicat reprezentarea „celui mai mare
dezastru creştin pe faţadele unor biserici”(A. Grabar) 337 . Mai mult decât atât.
Faptul că viziunea lui Pseudo-Daniel, inserată în finalul povestirii, prevestea
eliberarea oraşului de pe cele şapte coline de către un suveran, asemeni lui Rareş,
chemat la domnie 338 , putea doar să sporească prestigiul şi să minimalizeze
carenţele provenienţei bastarde a fiului natural al lui Ştefan cel Mare. Or, trebuie să
ne dăm bine seama că, atât tradiţia populară orală, cât şi Cronica lui Macarie 339 , ne
prezintă un tablou idilic al chemării la domnie a lui Petru Măjariul (Rareş).

335
Ibidem.
336
Vezi: Памятники литературы Древней Руси... , р. 264.
337
André Grabar, Un graffite slave … , p. 73.
338
Vezi textul indicat în nota 255.

94
Realitatea era, probabil, cu mult mai nuanţată. Chiar dacă am presupune că toţi
boierii, în frunte cu mitropolitul, au acceptat unanim alege-rea lui Rareş, discuţiile
private, legate de provenienţa şi de îndeletnicirile anterioare ale domnului, nu
puteau fi evitate. În favoarea unei atare afirmaţii pledează tabloul votiv de la
Dobrovăţ, realizat printre primele, în 1529, la numai doi ani după chemarea la
domnie. Acest tablou votiv, după părerea lui Vasile Drăguţ: „ a fost conceput de
fiul hangiţei din Hârlău ca un act de legitimare. Asemănător tatălui său Ştefan cel
Mare şi fratelui său Bogdan, fiindu-le întru totul egal prin măreţia ţinutei şi a
portului, Petru Rareş se înfăţişează în ochii contemporanilor ca os domnesc şi
drept urmaş în scaunul ţării. Aşadar, frumoasa imagine ce înnobilează naosul
Dobrovăţului exprimă, odată cu gândul pios al donatorului, voinţa sa de putere ca
legitim succesor al celui ce fusese Ştefan cel Mare” 340 . Dan I. Mureşan a încercat
chiar să stabilească o legătură între semnificaţia cuvântului „ţarstvie” din Cronica
lui Macarie, portretul votiv de la Dobrovăţ, ciclul frescelor „capitalele creştine”
(Sinai, Athos, Ierusalim) şi imaginea „Dojana regelui David ” 341 . După părerea
acestui cercetător, aici avem un exemplu de aspiraţie imperială 342 , care, ulterior, în
virtutea nefavorabilului curs al istoriei, se va transforma la alţi domni (Alexandru
Lăpuşneanul, Ieremia Movilă ş. a.) în ideologia cripto-imperială 343 din a doua
jumătate a secolului al XVI-lea şi din prima jumătate a secolului al XVII-lea.
Încheind acest capitol merită să menţionăm că povestirea lui Nestor Iskander, în
diverse redacţii, s-a bucurat de un larg răsunet în lumea cărturarilor de expresie
slavonă din secolele XVI-XVII. Textul ei a influenţat compoziţia şi stilul mai mul-

339
Pentru originalul slavon şi traducerea Cronicii lui Macarie vezi: Cronicile slavo-romîne ... ,
p. 74-105.
340
Vasile Drăguţ, Dobrovăţ, Bucureşti, 1984, p. 8.
341
Dan Ioan Mureşan, Op. cit., p. 224.
342
Vezi: Ibidem, p. 235.
343
Despre ideea imperială şi cripto-imperiul creştin vezi: Dumitru Nastase, L’idée imperiale
dans les Pays Roumains et « le crypto-empire chrétien » sous la domination ottomane. État et
importance du problème, în “Symmeikta”, Athènes, 1981, p. 201-251. Însaşi expresia “conceptia
suverana cripto-imperială” , după cum notează Dumitru Năstase a fost introdusă în circuitul şti-
inţific de Alexandru Randa (1971). Vezi: Dumitru Nastase, L’héritage imperial byzantin ... , p.
15.

95
tor povestiri apărute în Rusia acelei perioade ( Istoria împărăţiei Cazanului, Po-
vestirea lui Avrami Paliţîn, Letopiseţul începutului împărăţiei ş. a.) 344 . De
povestirea lui Iskander s-a folosit şi istoricul Iohann Verner Pauze (mort în 1735)
când a alcătuit Istoria Ţarigradului 345 . În pofida epilogului controversat – în care
Nestor se prezintă ca fost participant la asediu – textul scrierii nu are caracterul
unor memorii de tipul celor ale lui Sphrantzes. Povestirea lui Iskander este cu mult
mai accesibilă şi mai atractivă decât descrierile obiective, dar greoaie ale grecilor
(în special faţă de textul arhaizant al lui Laonic Chalcocondil 346 ). Putem fi siguri că
acea-stă povestire, în redacţiile ei slavone timpurii, neprescurtate, era nu numai
citită, dar şi ilustrată la curtea lui Petru Rareş. În favoarea existenţei unei tradiţii
artistice deja constituite de ilustrare a povestirii vorbesc frescele cu imaginea
Asediului Constantinopolului de la Humor, Moldoviţa şi, din cât putem judeca
tinând cont de starea precară de conservare, de la Sf. Gheorghe-Suceava. Or, dacă
detaliile acestor fresce (împărăteasa, patriarhul, ploaia cu picături roşii, călăreţul
Toma, artileria, turcii etc.) probează cunoaşterea de către zugravi şi programatori a
conţinutului po-vestirii lui Nestor Iskander, atunci structura compoziţională bine
gândită a aceloraşi fresce vorbeşte despre existenta unei tradiţii deja constituite de
ilustrare a unor epi-soade inspirate de această povestire.

344
Vezi: Словарь книжников и книжности Древней Руси, Вып. 2, Ч.2 (Л-Я), Ленинград,
1989, р. 196.
345
Vezi: Г.Н.Моисеева, “История царьградская” Иоганна Вернера Паузе – неизвестное
сочинение начала XVIII века, în Культурное наследие древней Руси. Истоки, становление,
традиции, Москва, 1976, р. 205-210.
346
Laonic Chalcocondil era un reprezentant tipic al curentului elenofil de la sfîrşitul Imperiului
Bizantin. Imitând istoriografia antică el arhaiza toponimele şi etnonimele existente în secolul
XV. Sintaxa şi stilul scrierilor sale imită formelei limbii greceşti din perioada clasică, ceea ce-l
făcea greu accesibil contemporanilor. Chiar şi numele său Laonic este o transformare în stil
antichizant al numelui creştin Nicolae. Vezi: ?.?.Бибиков, С.К.Красавина, Некоторые
особенности ис-торической мысли поздней Византии, în “Культура Византии (III). ХIII-
первая половина XV века”, Москва, 1991, р. 296.

96
Capitolul 4. Asediul Constantinopolului în ilustraţia de carte din secolul XVI.

Stabilirea surselor literare, a conţinutului şi a interpretărilor Asediului Constan-


tinopolului din pictura exterioară moldavă nu epuizează problematica generată de
acest tip iconografic. Mai rămîne de stabilit provenienţa modelului artistic al
compoziţiilor (extrem de complexe) din frescele zugrăvite. Sunt oare aceste
compoziţii, cu o structură pronunţat narativă, doar rodul eforturilor programatorilor
şi zugravi-lor lui Petru Rareş sau, poate că, existau deja, în tradiţia creştină
răsăriteană sau occidentală, unele elaborări artistice care au înlesnit constituirea
versiunilor monumentale ale Asediului din pictura moldavă ? Cu părere de rău,
moştenirea monumentală medievală extra-moldavă este mult prea săracă pentru a
putea ajunge la nişte concluzii univoce. Tipul iconografic al Asediului de la
biserica Sf. Petru de pe insula Veliki Grad a lacului Prespa 347 poate furniza doar
unele informaţii extrem de generale în ceea ce priveşte structura compoziţională a
tipului iconografic omonim de la Arbore şi în ceea ce priveşte imaginea procesiunii
ierarhilor din celelalte fresce. Iconografia sud-slavă a acestei scene, însă, nu ne
spune nimic despre structura compoziţională a imaginii asediatorilor, despre
amplasarea artileriei, ienicerilor şi a altor detalii, considerate de unii cercetători
drept „anacronice”. Acelaşi lucru pu-tem să-l spunem şi despre tipul iconografic al
Asediului de la catedrala Smolensk a mănăstirii Novodevici din Moscova 348 . Cât
priveşte ilustrarea strofei introductive la Imnul acatist (aşa numitul „Proimion”) de
la mănăstirea Terapont, acolo echipa lui Dionisie a ignorat totalmente Asediul,
preferând să zugrăvească o scenă de adorare a icoanei Maicii Domnului 349 . În

347
Vezi releveul indicat în nota 37.
348
Vezi: С.Л.Ретковская, Op. cit., p. 18.
349
Vezi: И.Е.Данилова, Фрески Ферапонтова монастыря, Москва, 1970; idem, Иконогра-
фический состав фресок Рождественской церкви Ферапонтова монастыря, în “Из исто-
рии русского и западноевропейского искусства”, Москва, 1960, р.118-129; Т.Н.Михельсон,
Живописный цикл Ферапонтова монастыря на тему Акафиста, în ТОДРЛ, Т. XXII, Ле-
нинград, p. 144-164; M.C.Ceребрякова, О размещении акафистных компизиций в северо-

97
domeniul picturii de şevalet în tehnica tempera situaţia nu este cu mult mai bună.
Afinităţile, ce există realmente, între compoziţia Asediului de pe câmpul lateral al
icoanei „Buna Vestire cu scene din Acatist”, datorate şcolii lui S. Uşakov 350 , şi
compoziţia Asediului din fresca amintită de la biserica Sf. Petru, nu pot fi atestate
în cazul compoziţiilor Asediului de la mănăstirile Humor şi Moldoviţa.
Există, însă, un domeniu al artelor plastice în care tema Asediului unei cetăţi, în
general, şi a Asediului Constantinopolului, în particular, apare cu mult mai des
decât în frescă sau icoană. Este vorba de ilustraţia de carte medievală. Or, prima
imagine a Asediului Constantinopolului, este atestată într-o miniatură occidentală
din secolul XII, ce ilustrează Cartea cu poeme a lui Gauthier de Coincy 351 .
Executată (cu mult înainte de cucerirea otomană) într-un limbaj absolut străin artei
medievale sud-est europene, această miniatură nu are nimic în comun cu Asediile
din pictura moldavă. Nici miniaturile franceze de secol XV, ce ilustrează deja
asediul de la 1453, nu varsă suficientă lumină în ceea ce priveşte geneza redacţiilor
moldave a acestei compoziţii. În unele din aceste miniaturi oastea turcească apare
îmbrăcată în armuri occidentale, iar zidurile capitalei bizantine amintesc mai mult
de zidurile unor incinte fortificate apusene 352 . Afinităţile de ordin topografic, ce
există între imaginea Ţarigradului din fresca de la Moldoviţa şi imaginea din
miniatura Asediul Constantinopolului, inserată în manuscrisul nr. 9087 a
Bibliotecii Naţionale din Paris 353 , se datorează doar panoramei reale
inconfundabile a Cetăţii de pe malul Bosforului, filiaţiile stilistice fiind totalmente
excluse.
Miniatura ortodoxă, în special cea rusă, a cunoscut de asemenea tema Asediului
Constantinopolului în diverse redacţii. Astfel, în volumele Codicelui împărătesc

западном углу собора Ферапонтова монастыря, în ТОДРЛ, Т. XXXVIII, Ленинград, 1985,


р.79-85.
350
Vezi nota 77.
351
Vezi imaginea în articolul: Sirarpie Der Nersessian, Op. cit., p. 157-163.
352
Vezi o astfel de miniatură franceză de secol XV în ediţia: Всемирная история, Т. III, Мос-
ква, 1957, р. 765.
353
Vezi o reproducere a acestei miniaturi în cartea: Steven Runciman, Op. cit., il 14.

98
ilustrat de letopiseţe (Царский лицевой летописный свод) * , cunoscut şi sub
denumirea improprie de Carte a ţarilor (Царская книга) întocmit pe timpul lui
Ivan cel Groaznic, pot fi descoperite mai multe miniaturi ce ilustrează asediile
Ţarigradului de către slavi, cruciaţi, turci ş. a. Unele detalii din aceste miniaturi
(cum sunt cele trei corăbii ale slavilor răsturnate de furtună din ilustraţia de pe
foaia 969a a volumului cu caracter cronografic F.IV, 151 de la Biblioteca Publică
de Stat „M.E. Saltîkov-Şcedrin” din Sanct-Peterburg 354 ) pot fi similare imaginii
luptei navale din Asediul de la Moldoviţa. Însă structura compoziţională a acestor
miniaturi este completamente diferită. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre
ilustraţia Atacul aga-renilor asupra Constantinopolului de pe foaia 219 a
manuscrisului ilustrat (de se-col XVI) din colecţia Egorov (actualmente fondul
Egorov – 1844 a Bibliotecii de Stat a Federaţiei Ruse din Moscova) 355 . Or,
procesiunea bizantinilor, reprezentată cu lux de amănunte în această ilustraţie,
diferă substanţial, atât după compoziţie cât şi după portul personajelor desenate, de
procesiunile bizantinilor zugrăvite la Hu-mor sau Moldoviţa.
Există, totuşi, o miniatură rusă veche extrem de relevantă în ceea ce priveşte
istoria constituirii compoziţiei Asediului de la mănăstirea Moldoviţa. Întrucât

*
Codicele împărătesc ilustrat de letopiseţe este alcătuit din 10 volume decorate cu mai mult de
10 mii de desene. Primul volum, cu caracter cronografic, este păstrat la Muzeul Istoric de Stat
din Moscova (Муз. 358, Хрон.). Al doilea volum cuprinde aşa-numitul Letopiseţ vechi şi se păs-
trează la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse din Sankt-Peterburg ( № 30.7.30,
Древний летописец, I ) Acest volum, dupa numele ultimului proprietar este deseori numit Volu-
mul 1 Ostermann. Volumul 3 continuă Cronograful din 1 volum, dar se află la Biblioteca Publică
„M.E.Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Peterburg ( F.IV, 151). Volumul 4 este numit adesea Volumul
Goliţîn. El se păstrează la aceeaşi bibliotecă peterburgheză ( F. IV, 225). Volumul 5 este cunos-
cut sub denumirea Volumul Laptev şi se află la aceeaşi bibliotecă ( F. IV, 233). Volumele 6 şi 7
prezintă continuarea Letopiseţului din volumul 2 şi se află la biblioteca Academiei de Ştiinţe din
Sankt-Peterburg. Primul din aceste două volume se mai numeşte Volumul 2 Ostermann. Volumul
8 este cunoscut sub denumirea de Volumul Şumilov. El se află la Biblioteca Publică “M.E.Saltî-
kov-Şcedrin” din Sankt-Peterburg ( F. IV, 232). Volumul 9, cunoscut şi sub denumirea de Volu-
mul Sinodal, conţine Letopiseţul Nikonovsk ilustrat şi se păstrează la Muzeul Istoric de Stat din
Moscova (cota: Sinod. 962). Volumul 10 se află la acelaşi muzeu la cota: Sinod. 149. Denumirea
acestui ultim volum – Cartea împărătească ( ??рственная книга) – este folosită de unii cerce-
tători în calitate de generic pentru toate cele 10 volume.
354
Vezi miniatura indicată în nota 79.

99
această miniatură reprezintă Asediul Smolenskului şi nu pe cel al Ţarigradului, ea,
din câte ştiu, nu a fost niciodată amintită în lucrările ce vizează iconografia
Asediului Constantinopolului. Denumirea completă a miniaturii este „Asediul
Smolenskului de către oastea lui Vitold în anul 1403-1404 ”. Ea are numărul B-
1312 şi ilustrează una din paginile Volumului 2 Ostermann al Codicelui împărătesc
ilustrat din al treilea pătrar al secolului XVI 356 . Între imaginea asediatorilor de la
Moldoviţa şi re-prezentarea oastei lui Vitold din această miniatură există evidente
similitudini de ordin compoziţional. În special aceste similitudini se observă în
amplasarea tunurilor şi a călăreţilor. Astfel, în prim-planul miniaturii vedem două
tunuri mari şi doi artilerişti. Aceste două tunuri acoperă un al treilea tun sau
bombardă, din care poate fi desluşită doar jumătatea de jos a ţevii. În planul doi
vedem un cavaler şi încă două tunuri de dimensiuni mai mici. În planul trei
urmează imaginea lui Vitold călare, a unui arcaş şi a încă câtorva ostaşi. Cetatea
Smolenskului se află în partea stângă a miniaturii. Aici vedem mai multe turnuri,
ziduri de apărare, oastea asediaţilor fiind situată în interiorul cetăţii. Acţiunea se
desfăşoară de la dreapta spre stânga. Ţevile tunurilor asediatorilor sunt orientate
sub un unghi de 35-40 grade faţă de suprafaţa solului. Roata tunului din prim-plan
atestă existenţa afetului. Artileriştii poartă şepci cu cozoroc. Subiectul miniaturii
ţine de un epizod din războiul dus de Ordinul Teuton în alianţă cu marele principe
Andrei Olgherdovici şi cu cneazul Smolenskului Sveatoslav Ivanovici contra
regelui Poloniei Vladislav Jagello, a marelui cneaz al Lituaniei Skirgaillo şi a deja
pomenitului Vitold 357 . La Moldoviţa imaginea asediatorilor este similară, evident,
cu excepţia portului otoman. Astfel, în prim-planul frescei se observă două tunuri
mari orientate similar tunurilor din prim-planul miniaturii. Artileriştii turci poartă
şepci cu cozoroc, ca şi artileriştii lui Vitold. Ion I. Solcanu a observat deosebirea

355
Vezi: А.Н.Свирин, Искусство книги Древней Руси XI-XVII веков, Москва, 1964, p. 127-
128 si il. de la p. 267.
356
Vezi: А.В.Арциховский, Древнерусская миниатюра как исторический источник, Мос-
ква, 1944, des. 14 de la p. 52.
357
Vezi: Всемирная история. Крестовые походы. Москва-Минск, 1999, р. 759-760.

100
în portul tunarilor sultanului (faţă de portul ienicerilor) şi a presupus că zugravii de
la Humor şi Moldoviţa au reprezentat nişte artilerişti europeni (posibil, chiar
moldoveni?) ∗ . Comandantul otoman ce apare călare de după colină, în planul doi al
picturii murale, ocupă un loc similar locului ocupat de cavalerul lituanian din
ilustraţia Codicelui. Chiar şi piciorul stâng, din faţă, al calului este ridicat identic.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre imaginea celui de al doilea călăreţ turc,
situat în spatele primului în pictura de la Moldoviţa. El ocupă o poziţie analogă
poziţiei lui Vitold în rândurile armatei asediatorilor din miniatură. Similitudinile şi
analogiile între fresca Asediul Constantinopolul de la Moldoviţa şi miniatura
Asediul Smolenskului din Volumului 2 Ostermann nu pot fi explicate doar prin
cunoaşterea de către pictori a tacticii de asediere a cetăţilor (amplasării artileriei,
infanteriei, cavaleriei etc.). Cu atât mai mult că această tactică, după cum o atestă
sursele istorice, era absolut diferită în cazul celor două asedii. Există şi unele
inadvertenţe în reprezentarea artileriei. Astfel, giganticele tunuri, turnate de
meşterul Orban pentru sultan 358 , nu semănau de loc cu tunurile, reprezentate la
Moldoviţa sau la Humor ∗ . Neavând afeturi, ele nu puteau avea doar două roţi. Pe
teren ele erau transportate în caruri, trase de mai multe zeci de perechi de cai şi boi.
Ienicerii nu se aflau în urma, ci în faţa artileriei, asigurându-i protecţia în cazul
eventualelor atacuri nocturne, neaşteptate, ale bizantinilor. În cazul asediului
Smolenskului de asemenea nu existau afeturi şi, respectiv, nu puteau exista tunuri


Vezi: Ion I.Solcanu, Artă şi societate românească ( sec. XIV – XVIII), Bucureşti, ed. Enciclo-
pedică, 2002, p. 91.
358
Tunul lui Orban care a spart zidul cetăţii Constantinopolului nu a ajuns până în zilele
noastre. Dar se ştie că el avea o greutate de cca. 32 de tone şi o lungime de 8 metri 12 cm.(Vezi:
Steven Runciman, Op. cit., p. 91). La Muzeul “Tower”din Londra se păstrează alt tun ( din
1464) al lui Mahomed II Fatih (Cuceritorul). Greutatea lui fiind de 17 tone, el, evident, nu
dispune de afet. Vezi imaginea acestui tun în: А.А.Шокарев, История оружия. Артиллерия.
Москва, 2001, р. 24.

Solzii, ce decorează suprafaţa ţevilor tunurilor de la Humor şi Moldoviţa indică faptul că zug-
ravii au vrut să reprezinte nişte couleuvrine ( tunuri lungi, cu ţeavă îngustă, apărute în secolul
XVI). Or, denumirea couleuvrine pentru acest tip de artilerie se trage de la substantivul francez
couleuvre ( şarpe de apă ). Ea are o paralelă şi în limba germană ( schlange = şarpe). În tradiţia
românească acest tip de tunuri era numit uneori dragon.

101
pe două roţi 359 . Cel mai simplu ar fi să presupunem că zugravii lui Petru Rareş au
reprezentat în scena asediului de la 1453 tehnica de luptă (în special artileria) din
prima jumătate a secolului XVI (pe care o cunoşteau din proprie experienţă), iar
ilustratorii ruşi ai Codicelui, care au activat în anii 60-70 ai secolului XVI 360 , au
preluat imaginea elaborată în Moldova şi au adaptat-o specificului asediului
Smolenskului din 1403. Realitatea pare să fie, totuşi, cu mult mai complicată.
Astfel, profesorul A. Arţihovski încă în 1944 a observat că tunurile din miniatura
B-1312 a Volumului 2 Ostermann a Codicelui împărătesc de letopiseţe, în pofida
perechilor de roţi reprezentate, sunt extrem de arhaice 361 . Oricât de schematic nu ar
fi desenul miniaturii, el permite să distingem cercurile de metal încinse peste
locurile de sudură a componentelor ţevilor tunurilor. Or, acest tip de tunuri, cu
ţevile încinse cu cercuri, dispare totalmente la sfârşitul secolului XV, odată cu
dezvoltarea metalurgiei şi a artei de a turna bronzul sau fonta 362 . Ţevile armelor
grele de foc devin monolite, iar necesitatea sudurilor dispare. Faptul că, pe timpul
lui Vitold, la începutul secolului XV, existau tunuri sudate corespunde realităţii.
Dar, de unde să ştie de acest lucru autorii miniaturii B-1312, care au trăit peste un
secol şi jumătate, când astfel de tunuri nu se mai foloseau (ele fiind demult
retopite), iar muzee ale artileriei nu existau 363 ? În copiile frescelor din Moldova
miniaturiştii lui Ioan cel Groaznic nu ar fi putut găsi sursa de inspiraţie, întrucât
toate tunurile zugrăvite aici sunt monolite şi ţin de secolul XVI. Singura explicaţie
plauzibilă, care se impune în acest caz, ţine de existenţa unor imagini mai vechi,
probabil, de secol XV, copiate de miniaturiştii ruşi din a doua jumătate a secolului

359
Privitor la apariţia şi răspândirea afeturilor (în anii 60-70 ai sec XV), vezi: А.А.Шокарев,
Op. cit., p. 34 si Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civilizaşiei, Vol. 4, Bucureşti, 1995, p. 156-
157.
360
Există diferite puncte de vedere în ceea ce priveşte datarea exactă a Codicelui împărătesc
ilustrat. Personal am optat în favoarea datărilor propuse de O.I.Podobedova în cartea: О.И.Подо-
бедова, Миниатюры русских исторических рукописей, Москва, 1965.
361
Vezi: А.В.Арциховский, Op. cit., p. 50-51.
362
Ibidem, p. 51.
363
Lipsa cunoştinţelor arheologice a pictorilor acelui secol în ceea ce priveşte evoluţia artileriei
este confirmată şi de prof. A.V.Arţihovski. Vezi: Ibidem, p. 51.

102
XVI 364 . Nu este exclus ca aceste imagini să fi ilustrat nişte letopiseţe ruse sau
cronici polono-lituaniene de secol XV, astăzi pierdute. Despre existenţa unor
ilustraţii „intermediare” ce au precedat şi au servit drept sursă la elaborarea
miniaturilor Codicelui împărătesc ilustrat scrie nu numai profesorul A.V.
Arţihovski, dar şi cunoscutele cercetătoare ale artei plastice ruse din secolul XVI
V.F. Pokrovskaia 365 şi O.I. Podobedova 366 . În favoarea acestei ipoteze pledează şi
statistica evoluţiei în timp a armamentului, oglindită de miniaturile Codicelui
menţionat. Astfel, A.V. Arţihovski a observat că, din totalitatea de tunuri desenate
în miniaturile volumelor Codicelui, tunurile arhaice, cu multe suduri, sunt
majoritare în volumele ce se referă la evenimentele mai vechi, de sfârşit de secol
XIV sau de început de secol XV. Toate cele 10 miniaturi cu imaginea artileriei din
Volumul 2 Ostermann (care descrie evenimentele de la 1379 la 1425) prezintă
tunuri de tip arhaic 367 . În volumul următor Goliţîn al Codicelui (care descrie
evenimentele de la 1425 la 1472) există o paritate între tunurile arhaice (47 de
miniaturi) şi cele mai noi (48 de miniaturi 368 ). Volumul Şumilov, care cuprinde
evenimentele de la 1472 la 1534, prezintă tunuri arhaice doar în 6 miniaturi, pe
când tunuri modernizate – în 22 de miniaturi 369 . Volumul Sinodal, dedicat
perioadei cuprinse între anii 1535 – 1567, atestă raportul: 3 tunuri arhaice contra a
64 de tunuri modernizate 370 . Evident, că acest tablou destul de obiectiv al evoluţiei
ar-tileriei în miniaturile Codicelui nu se datorează cunoştinţelor de ordin istoric ale

364
Această idee este este expusă de prof. A.V. Arţihovski la p. 55 a cărţii menţionate în nota
356.
365
Vezi: В.Ф.Покровская, Из истории создания Лицевого Свода второй половины XVI ве-
ка, în Материалы и сообщения по фондам Отдела рукописной и редкой книги Библиотеки
Академии Наук СССР, Москва-Ленинград, 1966.
366
Vezi: О.И.Подобедова, О некоторых возможных аспектах описания иллюминирован-
ных рукописей (в порядке одсуждения), în Проблемы научного описания рукописей и фак-
симильного издания памятников письменности. Материалы Всесоюзной конференции, Ле-
нинград, 1981, р. 108.
367
Vezi: А.В.Арциховский, Op. cit., p. 51.
368
Numărul 48 este rezultatul sumei (7+17+24) celor trei tipuri de tunuri noi (conform clasifi-
cării lui A.V.Arţihovski) apărute în a 2-a jumătate a secolului al XV-lea şi pe parcursul secolului
al XVI-lea. Vezi: Ibidem, p. 51.
369
Ibidem.

103
ilustratorilor sau comanditarilor. Mulţimea de anacronisme din alte domenii ale
culturii materiale, zugrăvite în miniaturi, certifică acest fapt. Oglindirea corectă a
evoluţiei artileriei poate fi explicată doar de tradiţia copierii în cadrul volumelor
Codicelui a unor miniaturi mai vechi, contemporane evenimentelor zugrăvite. Or,
interesul manifestat faţă de armament în ilustraţia de carte era net superior intere-
sului manifestat faţă de alte sfere ale artelor sau meşteşugurilor medievale. Nu este
absolut necesar ca prototipul miniaturii B-1312 să fi reprezentat împresurarea
Smolenskului de către Vitold. Acolo putea tot atât de bine să figureze o scenă de
asediu de la începutul secolului XV a oricărui alt oraş medieval european (bizantin,
rus, polono-lituanian etc.). Ulterior, compoziţia acestui asediu, fiind multiplicată
prin intermediul ilustraţiilor de carte sau a desenelor din caietele de modele, astăzi
pierdute, a servit drept sursă de inspiraţie şi zugravilor lui Petru Rareş. Pentru Ase-
diul Constantinopolului ei au preluat doar schema compoziţională a imaginii asedi-
atorilor şi a amplasării artileriei, modificând vestimentaţia ostaşilor în conformitate
cu portul otoman, care le era destul de bine cunoscut. Nu este exclus faptul, că
adaptarea imaginii la realităţile asediului de la 1453 s-a produs în cadrul ilustrării
Povestirii despre luarea Ţarigradului a lui Nestor Iskander, înainte de realizarea
picturilor murale. Unde puteau fi executate primele ilustraţii la această povestire nu
se ştie, dar faptul că ele au existat înainte de decorarea cu miniaturi a Codicelui îm-
părătesc este aproape cert. Or, însăşi Codicele, prin numărul imens de miniaturi ce
ilustrează redacţia cronografică a povestirii lui Iskander (pe care o inserează) 371 , ne
demonstrează existenţa unei tradiţii anterioare, deja bine constituite, de ilustrare
detaliată a acestei povestiri. Cu părere de rău, majoritatea acestor miniaturi (ce în-
frumuseţează Volumul Goliţîn al Codicelui) rămîn nepublicate până în prezent. Nu

370
Ibidem.
371
Despre numărul imens de miniaturi dedicate ilustrării Povestirii lui Nestor Iskander din cad-
rul volumului Goliţîn al Codicelui împărătesc ilustrat vorbeşte numărul de pagini acordat anului
1453 (la care se referă povestirea) în raport cu anii precedenţi şi ulteriori: 1452 – 4 foi ( ff. 732-
766), 1453 – 118 foi!( ff. 736-854), 1454 – 2 foi ( ff. 855-856v), 1455 – 2 foi ( ff. 857-858), 1456
– 15 foi ( ff. 858v-873). Vezi: О.И.Подобедова, Миниатюры русских исторических рукопи-
сей ... , р. 331.

104
este exclus ca printre ele să existe unele, extrem de apropiate compoziţional de
frescele moldave ale Asediului. Din ceea ce a fost publicat, se poate doar trage con-
cluzia că miniatura cu imaginea Asediului Ţarigradului din Volumul Goliţîn (ce
ilustrează fragmentul textului lui Iskander în redacţie cronografică început cu cu-
vintele: „À ñàìú ïðgäèâíûìú îïîë÷gí¿gìú...”) 372 are, din punct de vedere com-
poziţional, multe calităţi specifice proprii, absente în alte Asedii. Deşi unele detalii,
cum sunt corăbiile asediatorilor, bisericile din interiorul cetăţii, orientarea tunurilor
sub 30-45 de grade ş.a., figurează şi în imaginile Asediului capitalei bizantine din
frescele moldave, totuşi, structura generală a imaginii asediatorilor şi a artileriei di-
feră substanţial. Astfel, numărul şi amplasarea tunurilor din partea dreaptă a com-
poziţiei Asediului, incluse în Volumul Goliţîn, nu au echivalente. Gurile majorităţii
tunurilor din miniaturile acestui volum au formă de pîlnie, prin ce se deosebesc atât
de tunurile desenate în Volumul 2 Ostermann cât şi de tunurile pictate în frescele
exterioare moldave. O altă trăsătură specifică a ilustraţiei Asediul Constantinopolu-
lui din volumul menţionat, ţine de includerea în imagine a aruncătoarelor de pietre
(catapultelor, balistelor) şi a unor instalaţii tehnice de forţare a zidurilor. Or, toate
aceste maşini de război medievale, cu excepţia tunurilor, lipsesc totalmente atât în
pictura murală rareşiană, cât şi în miniatura Asediul Smolenskului. Toate deosebiri-
le atestate în imaginile Asediilor Constantinopolului (atât la Moldoviţa cât şi în
Volumul Goliţîn) nu exclud, ci, invers, confirmă existenţa unei variate tradiţii de
ilustrare a Povestirii lui Nestor Iskander. Această tradiţie a existat nu numai în Ru-
sia lui Ivan cel Groaznic, unde a fost ilustrat Codicele împărătesc, ci şi în Moldo-
va lui Petru Rareş. În favoarea acestui fapt pledează atât unele detalii din frescele
bucovinene ( împărăteasa, patriarhul, ploaia cu picături roşii etc.) cât şi succesiu-
nea de scene în prezentarea Asediului Constantinopolului, remarcată datorită
comparării frescelor, conservate mai bine la Humor şi Moldoviţa. Pentru a ne

372
Vezi ilustraţia „Asediul Ţarigradului de către turci în anul 1453”(„Осада Царьграда тур-
ками в 1453 году”) în cartea: Памятники литературы Древней Руси. Вторая половина XV
века, Москва, 1982. O alta celebra miniatură din acelaşi volum Goliţîn ilustrează introducerea la
povestirea lui Nestor Iskander şi prezintă scena luptei şarpelui cu acvila.

105
convinge că cele două ctitorii, în cazul Asediului, prezintă o succesiune de
evenimente (dintr-o unică povestire) este de ajuns să atragem atenţia la câteva
detalii. Astfel, cavalerul Toma, în pictura de la Humor (1535), doar îl loveşte pe
călăreţul turc, pe când în pictura de la Moldoviţa (1537), acest călăreţ cade deja de
pe cal. În fresca de la Humor de zidurile Constantinopolului, pe mare, se apropie
trei corăbii ale asediatorilor, pe când în fresca de la Moldoviţa două din ele au fost
deja răsturnate şi îneca-te de furtună. Or, această viziune succesivă a scenelor nu
este specifică picturii monumentale. Aici mai degrabă se întrezăreşte influenţa
codexurilor ilustrate cu mul-te miniaturi, în care fiecărui episod al naraţiunii i se
rezervă câte o ilustraţie.
Cât priveşte structura imaginii Asediului, aici zugravii lui Petru Rareş au adaptat
proporţiile alungite ale miniaturilor la structura orizontală a frescelor. Din acest
motiv oastea asediatorilor în picturile de la Humor şi Moldoviţa se desfăşoară de-a
lungul faţadei sudice, pe când în miniaturile Codicelui (şi, probabil, în prototipurile
acestor miniaturi) predomină desfăşurarea pe verticală. Tunurile arhaice, de tipul
celor reprezentate în Asediul Smolenscului au fost înlocuite cu tunuri mai noi încă
pe parcursul ilustrării povestirii lui Nestor Iskander. Dar modul de amplasare al
artileriei în cadrul miniaturilor a rămas acelaşi. De aici el a fost preluat şi de
zugravii de la Moldoviţa. Detaliile legate de portul şi vestimentaţia otomanilor nu
puteau fi reproduse în miniaturi tot atât de bine ca în fresce. Astfel, ilustraţiile la
Povestirea lui Nestor Iskander din Codicele împărătesc ilustrat, fac abstracţie de
specificul etnografic al oastei sultanului. Nu este exclus ca acest specific să fi fost
absent şi în miniaturile mai vechi, ce au servit de model ilustratorilor Codicelui. În
schimb zu-gravii lui Petru Rareş, cunoscându-i pe turci nu doar din auzite, au putut
să-şi per-mită o reprezentare cu mult mai veridică a armatei sultanului. Mai trebuie
luat în consideraţie şi faptul că ilustratorii Codicelui împărătesc al lui Ioan cel
Groaznic, au trăit şi au lucrat peste trei sau patru decenii după zugravii lui Petru
Rareş. Activând într-o epocă mai tardivă, cu o tehnică militară mai performantă,
miniaturiştii ruşi au putut să prezinte, în ilustraţia Asediului Ţarigradului din

106
Volumul Goliţîn, tunuri cu guri în formă de pâlnie. Este evident, că nici pe timpul
ultimului asediu al capitalei bizantine, nici pe timpul executării primelor ilustraţii
la Povestirea lui Nestor Iskander, astfel de tunuri încă nu existau 373 . Frescele
moldave par să confirme acest fapt, ignorând totalmente tipul respectiv de arme. În
general, trebuie de menţionat că, picturile murale cu imaginea Asediului
Constantinopolului, fiind realizate mai devreme decât miniaturile ruseşti ale
Codicelui, atestă mai multe similitudini cu prototipurile mai timpurii ale imaginii
Asediului (nu neapărat a Constantinopolului!). Datorită acestui fapt s-a creat o
situaţie paradoxală: imaginea Asediu-lui Constantinopolului de la Moldoviţa s-a
dovedit a fi mai apropiată, din punct de vedere compoziţional, de miniatura Asediul
Smolenskului din Volumul 2 Ostermann al Codicelui împărătesc ilustrat decât de
miniatura Asediul Ţarigradului din Volumul Goliţîn al aceluiaşi Codice. Dacă
luăm, însă, în consideraţie faptul că miniatura Asediul Smolenskului urmează, după
toate probabilităţile, un model mai vechi, de secol XV a imaginii Asediului unei
cetăţi, care putea servi drept prototip primelor ilustraţii ale povestirii lui Nestor
Iskander, totul devine explicabil. Or, zugravii de la Humor şi Moldoviţa,
neignorând totalmente imaginea procesiunii religioase (de pe timpul asediului
persano-avar) descrise în Triod, au pus, totuşi, ac-centul pe reprezentarea asediului
otoman din 1453 în conformitate cu modelul furnizat de ilustraţiile timpurii ale
Povestirii lui Nestor Iskander.

373
În Occident tunurile cu gura în formă de pîlnie apar în anii 80 ai secolului XV (Vezi: ?.?. Арциховский, Op.
cit., p. 51). În Europa răsăriteană ele sunt o raritate până în anii 20 ai secolu-lui XVI. Or, la această dată, Povestirea
lui Nestor Iskander avea mai mult de un sfert de veac şi exista deja atât în redacţia Ţroiţk cât şi în cea Cronografică.
Evident că această largă răspândire a Povestirii în diverse redacţii crea condiţii prielnice ilustrării.

107
Concluzii la Partea I-a:

Din punctul de vedere al autorului tezei, Petru Rareş, împreună cu curtenii şi


cu programatorii picturilor murale din perioada primei lui domnii, vedeau
reprezentarea Asediului Constantinopolului încă cu ochii medievali ai
bizantinilor. Or, după cum scrie André Grabar, gândirea bizantină privea tema
Asediului cu „ochii lăuntrici”( „yeux intérieurs”). Ea ignora dificultăţile de ordin
logic, care-i contrariau pe cugetătorii de tip „raţionalist”. Pentru misticul
bizantin înfrângerea de la 1453 nu ştirbea cu nimic darul victoriei permanente
(A. Grabar) oferit de Maica Domnului marii capitale creştine. Acelaşi punct de
vedere în privinţa victoriei permanente, obţinute dacă nu în prezentul imediat,
atunci cel puţin în vii-torul apropiat şi previzibil, îl exprimă şi Nestor Iskander la
sfârşitul povestirii despre luarea Ţarigradului:„ ... doar dacă s-au adeverit
profeţiile lui Metodiu al Patarei şi a lui Leon Înţeleptul, se vor adeveri şi
ultimele profeţii (din Viziunea lui Pseudo-Daniel şi de pe mormântul lui
Constantin cel Mare)”. Or, aceste ultime profeţii garantau eliberarea
Ţarigradului de sub jugul fiilor lui Ismail (ismailteni = musulmani). Probabil că,
datorită acestor profeţii, favorabile creştinilor, Petru Rareş şi apropiaţii săi au
conjugat imaginile tradiţionale ale Asediului din 626 (existente deja în pictura
murală sud-slavă) cu descrierile Asediului din 1453, conţinute în povestirea lui
Nestor Iskander. În afara acestui context prospectiv, orientat spre viitor, ar fi
imposibil de explicat reprezentarea „celui mai mare dezastru creştin pe faţadele
unor biserici”(A. Grabar). Mai mult decât atât. Faptul că viziunea lui Pseudo-
Daniel, inserată în finalul povestirii, prevestea eliberarea oraşului de pe cele
şapte coline de către un suveran, asemeni lui Rareş, chemat la domnie, putea
doar să sporească prestigiul şi să minimalizeze carenţele provenienţei bastarde a
fiului natural al lui Ştefan cel Mare.

108
Un rol foarte important în geneza tipului iconografic al „Asediului
Constantinopolului” l-a jucat ilustraţia de carte. Despre acest lucru vorbeşte
elocvent viziunea succesivă a evenimentelor prezentate în scenele Asediului de
la Humor (1535) şi Moldoviţa (1537). Or, această viziune succesivă a scenelor
nu este specifică picturii monumentale. Aici mai degrabă se întrezăreşte
influenţa codexurilor ilustrate, cu multe miniaturi, în care fiecărui episod al
naraţiunii i se rezervă câte o ilustraţie.

STEMA

Sursele imaginii Asediul Constantinopolului din pictura moldavă

De obsidione Redacţiile slavone timpurii ale po- Asediul unei cetăţi europene.
Constantinopolis vestirii lui Nestor Iskander despre Ilustraţie-prototip.
homilia. Sec. IX. luarea Ţarigradului. Sf. Sec. XV. Înc. secolului XV.

Triodul bizantin Asediul Constantinopolu- Prototipul ilustraţiei


lui. Prototipul ilustraţiilor Asediul Smolenskului de
la povestirea lui Iskander. către Vitold.
Triodul slavon Mijl. Sec. XV.

Asediul Con- Redacţia Troiţk Redacţia Cronogra-


stantinopolu- a povestirii. fică a povestirii.
lui. Frescă a Sec. XVI. Înc. Sec. XVI.
bis. Sf.Petru
Lacul Prespa.
Anii 60-70 ai
Primele ilustraţii ale redacţiei
sec. XIV
Cronografice a povestirii lui Nestor
Iskander. Anii 20 –50 ai sec. XVI.

Asediul Con- Asediul Constantinopo- Asediul Smolenskului de


stantinopolu- Asediul Asediul lului. Miniatură din către Vitold. Miniatură
Constanti Constanti
lui. Fresca de volumul Goliţîn al din volumul 2 Oster-
nopolului nopolului
la Arbore. Moldovi-
Codului Împărătesc mann al CoduluiÎmpără-
1541 (?) Humor. ilustrat. tesc ilustrat.
1535. ţa.1537.
Anii 60-70 ai sec. XVI. Anii 60-70 ai sec XVI.

Triodul de la Râmnic.
1781.

109
Partea II
Sursele literare ale profeţiilor înţelepţilor antichităţii din pictura
murală a Moldovei.

Capitolul 1. Istoria cercetării profeţiilor înţelepţilor antichităţii.

Epocile elenistică şi romană imperială au lăsat moştenire Bizanţului numele şi


spusele legislatorilor şi moraliştilor perioadei arhaice (sec.VII-VI înainte de
Hristos), cunoscuţi în istoria filozofiei ca “cei şapte înţelepţi ai antichităţii”. Nu
este cazul să stăruim aici asupra numărului exact al acestor înţelepţi — număr, –
care, după cum o mărturisesc sursele antice, era cu mult mai mare decât simbolicul
numeral şapte 1 . Cu atât mai mult nu este cazul să amintim aici aforismele laconice
a acestor înţelepţi (de tipul “niciodată prea mult” sau “cunoaşte-te pe tine însuţi”) 2 .
Oricum, credinţa creştină şi controversele teologice de la sfârşitul antichităţii şi din
primele secole de existenţă ale Imperiului Bizantin au dus la substituirea totală a
acestor aforisme, genul gnomic al spuselor filosofilor fiind înlocuit de genul
profetic. Schimbări substanţiale s-au produs şi în componenţa nominală a grupului
înţelepţilor. Din cei şapte filosofi ai epocii arhaice în manuscrisele medievale îi
regăsim doar pe Solon din Atena, pe Bias din Priena şi pe Chilon din Sparta 3 , –
ultimul fiind uneori confundat cu Filon din Alexandria 4 . În schimb, culegerile

1
Platon, în dialogul „Protagoras” ( 343 a ), aminteşte de şapte filosofi: Thales din Milet, Pitta-
kos din Mitilena, Bias din Priena, Solon din Atena, Kleobules din Lindos, Mison din Chena şi
Chilon din Sparta. În Antologia lui Stobaios ( III, 1, 172) s-au păstrat citatele înţelepţilor antichi-
tăţii din culegerea lui Demetrios din Faleron ( cca. 350 – 283 înainte de Hristos). Cu o singură
excepţie (în loc de Mison din Chena este citat Periandru din Corinth) acolo figurează aceleaşi nu-
me de înţelepţi ca şi la Platon. Cu mult mai vastă este lista înţelepţilor la Diogene Laertios ( I,
40). Acolo, în afară de filosofii amintiţi de Platon şi Demetrios, mai apar numele lui Leofantes
din Efes, a lui Epimenidos din insula Creta, a lui Pitagoras din Samos, a lui Akusilaios din Argos
şi a legendarilor Linos, Orfeu şi Anacharsis.
2
Vezi: Platon, dialogul „Protagoras”, 343 b.
3
Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens a Byzance, în: „Mélanges d’histoire du
Moyen Âge dédiés a la mémoire de L. Halphen”, Paris, 1951, p. 65.
4
Pentru a ne convinge de confuziile între numele Chilon şi Filon este suficient să comparăm
citatul atribuit lui Filon Filologul în „Cartea de pictură” a lui Dionisie din Furna cu citatul atri-

110
bizantine i-au introdus în rândul celor şapte pe unii filosofi, istorici şi scriitori
greci ai epocii clasice (Platon, Aristotel, Tucidide, Sofocle) 5 , pe unii eroi
mitologici (Iason) 6 , pe unii înţelepţi legendari sau orientali (Hermes Trismegistul,
persanul Ostanes) 7 , excluzându-i în acelaşi timp pe cîţiva înţelepţi ai epocii arhaice
(de exemplu: pe Pittacos din Mitilena sau pe Periandru din Corinth). În onomastica
înţelepţilor s-au pro-dus modificări atât de spectaculoase, încât nici astăzi, după
aproape două secole de cercetări întreprinse de cei mai prestigioşi filologi şi
istorici, nu putem afirma cu certitudine dacă sub numele legendarului rege Thulis
al Egiptului (din manuscrise-le bizantine!) nu se ascunde primul mare filosof al
antichităţii elene Thales din Milet.
Antichitatea ne-a lăsat nu numai aforismele, ci şi imaginile înţelepţilor —
imagini — însoţite, uneori, de spusele lor celebre. În mozaicurile de la Baalbek
(actualmente la muzeul din Beirut) 8 , de la Apameea 9 sau de la Köln 10 putem vedea
şi astăzi „portretele” filosofilor, deveniţi legendari. Astfel, în mozaicul muzeului
din Beirut, anticul Bias este reprezentat într-un medalion rotund, având chipul unui

buit lui Chilon în unele erminii româneşti de început de secopl XIX. În primul caz este vorba de
cuvintele: „El, cu belşug de flăcări şi-n foc veşnic, plecat-a dincolo de necuprins; iar teamă de el
au ceruri şi pământ, mare şi hău, iad şi demoni; că veşnic este şi fără denceput şi preafericit”
(Dionisie din Furna, Carte de pictură, Bucureşti, 1979, p. 125 –126). În al doilea caz este vorba
de cuvintele „Acesta iaste mai mare, fără de asemănare decât ceriul, izvor neîncetat şi foc nemu-
ritoriu, de care se cutremură cerurile, pământul şi marea şi adâncul cel din tartar şi demonii; şi
iaste însuşi tată, întreit fericit”(Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină, Cernăuţi,
1936, p. 362). Or, deşi deosebirile stilistice şi lexicale între aceste traduceri româneşti (făcute în
secole diferite!) sunt considerabile, totuşi este evident faptul că în ambele cazuri iniţial a fost
vorba de acelaşi text original grecesc, ce a fost atribuit mai întăi lui Chilon, iar pe urmă – lui Fi-
lon.
5
Vezi manuscrisele bizantine din grupul “tau” în cartea: Hartmut Erbse, Fragmente griechi-
scher Theosofien, Hamburg, 1941, p. 218 – 219.
6
Vezi manuscrisele bizantine din grupul “hi” în: Ibidem, p. 211.
7
Vezi manuscrisele bizantine din grupul “hi” în: Ibidem, p. 209 şi 212.
8
Vezi: Герман Хафнер, Выдающиеся портреты античности, Москва, 1984, р. 22.
9
Vezi: André Grabar, Les voies de la création en iconographie chrétienne, Paris, 1979, p. 130
şi il. 51 de la p. 134.
10
Vezi: Герман Хафнер, Op. cit., p. 23 sau Чубова А.П., Иванова А.П., Античная живо-
пись, Москва, 1966, il. 175.

111
bătrân cărunt, cu barba lungă. În interiorul medalionului putem citi originalul
grecesc al celebrului său dicton: „Cei mai mulţi dintre oameni sunt răi” 11 .
Pe parcursul istoriei bizantine spusele înţelepţilor antici s-au transformat într-un
gen de literatură oraculară, de factură populară. Menirea acestei literaturi era să
confirme, prin autoritatea legendarilor filosofi, justeţea teologiei creştine: a dogme-
lor referitoare la Sfânta Treime şi la neprihănirea Fecioarei, la cea de a doua
venire a Mesiei şi la venerarea Mariei în calitate de Theotokos ( Mamă a lui
Dumnezeu) ş. a . Apelează la acest gen de literatură populară nu numai unii
părinţi ai bisericii (în special Sf. Chiril al Alexandriei12 ), ci şi unii istorici (în
special Ioan Malalas 13 ). Or, mult timp, corespunderea prezicerilor înţelepţilor
păgîni dogmaticii creştine era garantată de autoritatea episcopului Atanasie al
Alexandriei (cca. 295-373), căruia, în mod eronat, îi era atribuită culegerea de
spuse a anticilor din omilia „Commentarius de Templo Athenarum” 14 .
Actualmente, datorită cercetărilor lui Adolf von Premerstein 15 , se ştie că cele mai
vechi culegeri de profeţii ale înţelepţilor antici apar în literatura bizantină doar în
secolul V, pe timpul împăratului Zenon (cca. 474-491) 16 . Ele poartă genericul
impropriu de Oracole a zeilor elini şi sunt cunoscute în cel puţin şase redacţii 17 .
Titlul redacţiei bizantine celei mai recente ( aşa numita redacţie F ) leagă profeţiile
înţelepţilor elini de imaginea Arborelui lui Iesei 18 . Astfel, capitolul ce cuprinde
profeţiile respective din Codexul Parisinus Graecus 400, caligrafiat în secolul al
XIV-lea, are genericul: „’Αρμώδια ρησίδια έλλήνων ει̉ς τὴν του̃ ι̉εσθαὶ αγγ΄ ( =

11
Vezi imaginea în: Герман Хафнер, Op. cit., p. 80.
12
Vezi: Sfântul Chiril al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Bucureşti, 2000,
p. 53 – 67 şi p. 319 – 320.
13
Vezi: Ioannis Malalae, Chronographia, ed. L. Dindorfi, Bonnae, 1831, p. 25 –27, 40 – 41, 65
– 66, 77 – 78, 230 – 231.
14
Vezi: J.P.Migne, Patrologiae. Cursus completus, Patres graeci, T.XXIII, col. 1428-1429.
15
A. von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philosophensprü-
chen im Codex Bodleianus Roe – 5, în: „Εὶς μνήμην Σ. Λάμπρου”, Atena, 1935, p. 177 – 189.
16
Vezi nota 3.
17
Vezi: A. von Premerstein, Griechisch-heidnische Weise als Verkünder christlicher Lehre in
Handschriften und Kirchenmalereien, în „Festschrift der Nationalbibliotek in Wien, herausgege-
ben zur Feier des 200jährigen Bestehens des Gebaudes”, Wien, 1926, p. 647 – 666.

112
ι̉εσσαὶ αγγέλλεσθαι ‘ρίζαν, - von Premerstein)” („Potrivirea spuselor elinilor
anunţând rădăcina lui Iesei”) 19 . Acest generic este o mărturie irefutabilă a faptului
că, deja din secolul XIV, în manuscrisele bizantine, profeţiile elinilor (a
înţelepţilor antichităţii) erau asociate imaginii rădăcinii (= arborelui) lui Iesei. Aşa
că apropierea celor două teme iconografice (a Arborelui lui Iesei şi a filosofilor
antichităţii) în reliefurile faţadei Domului din Orvieto 20 , în pictura exterioară
moldavă 21 sau în frescele sârbeşti 22 , bulgăreşti 23 şi athonite 24 pare să fie reflexul
unei tradiţii literare deja consacrate.
Din totalitatea de reliefuri şi fresce medievale cu compoziţia „Arborele lui
Iesei” ∗ , profeţiile înţelepţilor antichităţii mai pot fi lecturate doar în interiorul
bisericii Maicii Domnului Ljeviška din Prizren (începutul sec. XIV), la trapeza
Lavrei Athonite (cca. 1535), în picturile exterioare a mănăstirilor moldave de secol
XVI, în decorul galeriei (exonartexului) catedralei Bunavestirea a Kremlinului
moscovit (anii 1547 -1551 şi, posibil, 1564), la mănăstirea Cetăţuia din Iaşi
(1672), la trapeza mănăstirii Bačkovo (1623) şi la biserica Naşterea Domnului din
Arbanasi (1681).

18
Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens ..., p. 65.
19
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 87.
20
Vezi: Enzo Carli, Il Duomo di Orvieto, Rome, 1965. il. 20 – 34.
21
Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé dans les églises de Bukovine, în „Bibliothèque de l’Insti-
tut français de hautes études en Roumanie, II, Mélanges, 1928”, Bucarest, 1929, p. 1 – 24.
22
Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила у живопису Богоро-
дице Льевишке, în „Зборник радова Српске академиjе наука”. LXV - Византолошки инсти-
тут, Кн. 6, 1960, р. 43 – 57.
23
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели в старата българска живо-
пис, София, 1978, р. 9 – 25 si traducerea germană la p.127 – 140.
24
Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé…, p. 24 – 27 şi tab. nr. 6 de la p. 25 şi nr. 7 de la p. 28.

Este vorba de frescele de la Sopoćani (1268-1270), de la Arilje (1296), de reliefurile Domului
din Orvieto (1305 -1308? sau 1310?), de frescele bisericii Maicii Domnului Ljeviška din Prizren
(1307-1309 sau 1310-1313), de frescele de la biserica Sf. Apostoli din Tessaloniki (1315), de fre-
scele de la mănăstirile Studenića (cca. 1325) şi Dečani (1350), de picturile exterioare moldave
din secolul XVI, de decorul trapezei Lavrei Athonite ( cca. 1335), de picturile murale de la mă-
năstirile Dochiariu (1568) şi Moraća (1577-1578), de decorul trapezei mănăstirii Bačkovo
(1623) şi de frescele bisericii Naşterea Domnului din Arbanasi (1681). Cât priveşte frescele cu
imaginea Arborelui lui Iesei de la biserica Sf.Petru şi Pavel din Tîrnovo (a 2-a jumătate a sec.
XV) şi de la biserica Sf. Dimitrie din Boboşevo, în primul caz înţelepţii antici nu au fost în gene-
re reprezentaţi, iar în al doilea caz au fost reprezentaţi doar o Sibilă şi profetul biblic Balaam.

113
Mai numeroase sunt acele locaşuri în frescele cărora spusele anticilor nu sunt
le-gate nemijlocit de „Arborele lui Iesei”. Conform cercetărilor lui Nikos A. Bees
din 1923 25 , a lui K. Spetsieris din 1963-1964 26 , a lui I. N. Karmires din 1964 27 şi a
lui O. Lampsides din 1973 28 , pe teritoriul Greciei continentale şi a regiunii Ikonion
(Asia Mică) s-au păstrat câteva mănăstiri şi biserici, pe pereţii cărora sunt
reprezentaţi înţelepţii antichităţii cu profeţiile respective, ortografiate pe filactere.
Astfel, diverse redacţii greceşti ale acestor profeţii pot fi descoperite la biserica Sf.
Nicolae Spanos a mănăstirii Philantropini de lângă Ianina (Epir, 1560) 29 , la
mănăstirea „Gola” din Lakedaemon (Pelopones,1673) 30 , în capela „Portaitissa” a
mănăstirii Iviron (Mun-tele Athos, 1683) 31 , în nartexul mănăstirii Vatoped
(Muntele Athos, sec. XVII) 32 , la mănăstirea Velas din Epir 33 , în biserica greacă
părăsită din or. Ikonion (actualul Konya, Asia Mică, secolul XVIII) 34 , în bisericile
Sf. Ilie (1744) 35 şi Sf. Gheorghe (1792) 36 din Sjatišta. A mai existat, ce-i drept, un
ansamblu de picturi murale foarte vechi (secolul XII !) unde figurau imaginile şi
profeţiile lui Socrate, Platon, Aristotel, Chilon, Solon, Thucidide şi Plutarh. Este
vorba de biserica mănăstirii Sf. Cruce din Ierusalim 37 , vizitată încă în anul 1192 de

25
Vezi: Nikos A.Bees, Darstellungen altheidnischer Denker und Autoren in der Kirchenmale-
rei des Griechen, în „Byzantinisch-neugriechische Jahrbücher”, IV, 1923, p. 107 – 128.
26
Vezi: K. Spetsieris, Εὶκόνες ‘Ελλήνων φι̃λοσόφων εὶς ὲκκλησίας, în: „’Επι̃στημονι̃κη` ὲπετηρὶς
τη̃ς Φὶλοσοφι̃κη̃ς σχολη̃ς του̃ Πανεπι̃στημίου”, ’Αθηνω̃ν, 2 Série , XIV, 1963/1964, p. 386 – 458.
27
Vezi revista: „Θεολογία”, XXXV (35), 1964, p. 344 – 347.
28
Vezi: O. Lampsides, Μι̃κρὰ συμβολὴ εὶς τὰς παραστάσει̃ς ὰρχαίων φι̃λοσόφων εὶς ὲκκλησίας,
în „Θεολογία”, XLIV (44), 1973, p. 351 – 353.
29
Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 411.
30
Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 406 – 410.
31
Vezi: Nikos A.Bees, Op. cit., p. 121.
32
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine din estul Europei, în: Wla-
dyslaw Podlacha, Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine, V. II, Bucureşti,
1985, p. 76.
33
Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 413 - 414.
34
Vezi: Nikos A.Bees, Op. cit., p. 125 – 126.
35
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители… , p. 31 – 32 şi traducerea germană la
p. 145.
36
Ibidem, p. 32 şi traducerea germană la p.145.
37
Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 426 - 427.

114
marele poet georgian Şota Rustaveli 38 – autorul genialului poem „Viteazul în piele
de tigru”. Cu părere de rău, nici aceste picturi cu imaginile şi spusele filosofilor,
nici copiile lor mai tardive de pe uşile acestei biserici nu s-au păstrat până în
prezent ∗ . În ceea ce priveşte numeroasele variante slavone ale profeţiilor
înţelepţilor antichităţii din podlinnikurile explicative 39 , din picturile murale 40 şi
din decorul batanţilor uşilor bisericilor 41 ruseşti, ele sunt – cu excepţia uşilor
sudice a catedralei Adormirea Maicii Domnului a Kremlinului moscovit –
posterioare perioadei de realizare a frescelor rareşiene. Ce-i drept, nu este exclus ca
în regiunea Novgorodului, după cum credea F.Buslaev 42 , să fi existat deja la
sfârşitul secolului XV - începutul secolului XVI unele imagini, astăzi dispărute, ale
„înţelepţilor elini”.
Tradiţia occidentală de prezentare a filosofilor antici diferă substanţial de cea
bizantină. Acest lucru încă nu se simte în inscripţiile latine de pe filacterele
sculpturi-lor lui Platon şi Aristotel ce încununează Domul din Siena 43 sau în

38
Vezi: Иван Дуйчев, Op. cit., p. 32 şi traducerea germană la p. 145.

Fostul mitropolit al Atenei Hrisostom Papadopulos, care a vizitat mănăstirea Sf. Cruci înainte
de anul 1893 a confirmat mărturia lui Rustaveli. Dar, tot el a mai menţionat, că încă înainte de
secolul XVII, frescele „cu filosofi” au fost repictate, imaginile anticilor rămînînd doar în forma
unor copii „desenate” pe uşile bisericii. Ulterior, şi aceste imagini au dispărut. Întrucât nici
poetul georgian şi nici mitropolitul grec nu au reprodus conţinutul inscripţiilor, rămîne doar să
ghicim cărei redacţii puteau aparţine spusele filosofilor din aceste fresce. Vezi: ?ван Дуйчев,
Древное-зически мислители и писатели в старата българска живопис, София,
ed.“Септември”, 1978, р. 32
39
Vezi capitolul XVIII, dedicat podlinnikurilor ruseşti în cartea: Н.В.Покровский, Очерки
памятников христианского искусства и иконографии, 3-ее изд., Санкт-Петербургъ, 1910,
р. 398 – 431. Vezi, de asemenea, profeţiile înţelepţilor elini din podlinnikul explicativ Stroganov
în cartea Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства,
Санкт-Петербургъ, 1910, р. 376 – 380.
40
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения в русской жи-
вописи XVI – XVII вв., în „Труды отдела древнерусской литературы Института русской
литературы” АН СССР, Т. XVII, Москва-Ленинград, 1961, р. 365 – 366.
41
Imaginile filosofilor şi sibilelor de pe uşile sudice a catedralei Adormirea Maicii Domnului a
Kremlinului Moscovit sunt amintite de N.A.Kazakova în lucrarea citată în nota precedentă. Cât
priveşte imaginile lui Platon, Menandru şi Balaam de pe uşile sudice a catedralei Sf. Treime de
la Mănăstirea Ipatievsk din Kostroma vezi: В.Г.Брюсова, Ипатьевский Монастырь, Москва,
1982, р. 23 si il. nr. 33.
42
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 377.
43
Vezi: Gian Lorenzo Mellini, Giovanni Pisano, Milano, Electa Editore, f.a., p. 61.

115
reliefurile cu imaginile filosofilor din registrele inferioare ale „Arborelui lui Iesei”
de pe faţada Domului din Orvieto 44 . Dar, deja în frescele catedralelor din Ulm, Pisa
şi Mesina se observă ponderea majoră a filosofilor şi scriitorilor latini. Astfel, pe
stranele Catedralei din Ulm (1469-1474), alături de filosofii greci Socrate, Platon,
Aristotel, Pitagora, de astronomul Ptolemeu, mai figurează oratorii, poeţii şi
scriitorii latini Cicero, Terenţiu, Seneca, Quintilian 45 . La Catedrala din Pisa, în
cadrul compoziţi-ei „Apoteoza Sf. Toma de Aquino”, sunt reprezentaţi filosofii
Platon şi Aristotel oferindu-i doctorului angelic operele lor 46 .
Întrucât în reliefurile de la Orvieto (cca. 1305-1308? sau 1310?) filacterele din
mâinile filosofilor antici nu conţin inscripţii 47 , iar în frescele cu imaginea „Arbore-
lui lui Iesei” de la Sopoćani (cca. 1268-1270),Tessaloniki (1315), Studenića (1325)
şi Dečani (1350), imaginile filosofilor fie că s-au pierdut, fie că nu au existat în ge-
nere 48 , rezultă că cele mai vechi profeţii ale anticilor din pictura murală creştină
răsăriteană s-au păstrat la Arilje (1296) 49 , la Prizren (începutul sec. XIV) 50 , în
Moldova primei jumătăţi a secolului XVI 51 şi la Muntele Athos ( Trapeza Lavrei
— cca. 1535) 52 . Dacă la aceasta mai adăugăm faptul că în fresca de la Arilje, între
ramurile „Arborelui lui Iesei”, s-a păstrat doar imaginea Sibilei ţinând un filacter
ilizibil 53 , iar în fresca de la Prizren s-au păstrat doar numele Sibilei şi inscripţiile

44
Vezi: Enzo Carli, Op. cit., il. 20, 22, 23.
45
Vezi: Grigore Nandriş, Op. cit., p. 79.
46
Este vorba de tabloul „Apoteoza Sf. Toma de Aquino” atribuit de unii cercetători lui Fran-
cesco Traini ( amintit în perioada 1321 – 1344). Vezi: Виктор Н.Лазарев, Происхождение
итальянского Возрождения, Т. II, Искусство Треченто, Москва, 1959, р. 217 – 218 si tab.
168 de la p. 484.
47
Vezi nota 44.
48
Privitor la prezenţa sau absenţa imaginilor înţelepţilor antichităţii în cadrul frescelor cu ima-
ginea “Arborelui lui Iesei”, vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în „Dumbarton
Oaks Papers”, Nr. 34 – 35, Washington, 1980-1981, p. 128 – 130.
49
Vezi: Н.Л.Окуневъ, Арилье. Памятникъ сербскаго искусства XIII века, în „Seminarium
Kondakovianum”, VIII, Prague, 1936, p. 249 şi il 2 de pe tabelul XII.
50
Vezi: Деjан Медаковиђ, Op. cit., p. 43 – 45 şi desenele de la p. 45, 48, 51.
51
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller in der Kirchen-
malerei des Morgenlandes, în „Bulletin de la Section Historique”, T. XI, „Congrès de Byzantino-
logie de Bucarest, Mémoires”, Bucarest, 1924, p. 3 – 21.
52
Vezi: Gabriel Millet, Monuments de l’Athos. I. Les peintures , Paris, 1927, il. 3 de la p. 151.
53
Vezi nota 49.

116
lui Platon şi Plutarh 54 , ajungem la concluzia că cele mai vechi culegeri desfăşurate
de profeţii ale înţelepţilor antichităţii (din pictura murală) s-au păstrat doar pe
faţadele mănăstirilor moldave de pe timpul lui Petru Rareş şi în decorul interior al
trapezei Lavrei Athonite.
În general, însă, atât în Grecia continentală, cât şi în Orientul apropiat,
compoziţia desfăşurată a Arborelui lui Iesei nu se întâlneşte. Aici, majoritatea
frescelor sunt tributare modelului nedezvoltat al acestei compoziţii, venit din
Occident, — model – în care Arborele lui Iesei este slab ramificat şi în care lipsesc
atât subiectele biblice (intercalate în interiorul volutelor formate de crengile
pictate) cât şi filosofii antici. Iconografia acestui model occidental nedezvoltat al
Arborelui lui Iesei a fost studiată de cei mai cunoscuţi istorici de artă europeni. Ea
a prilejuit o vie polemică şi a servit drept obiect de studiu unor cercetători de talia
lui Emile Mâle 55 , Louis Réau 56 şi Arthur Watson 57 . Originea acestei iconografii a
fost căutată întâi în vitraliul cu imaginea Arborelui de la Saint-Denis, comandat de
abatele Sujer în jurul anului 1144 (E. Mâle, 1914) 58 . Ulterior, L. Réau şi alţii au
observat că există mostre mai timpurii ale acestui tip iconografic 59 . S-a dovedit că
imaginea Arborelui lui Iesei din Evangheliarul de la Vyšehrad din Praga ţine de
sfârşitul secolului XI 60 . În lumea bizantină această iconografie primară a Arborelui
a pătruns în mare parte datorită cruciaţilor. Astfel, una din primele imagini est-
mediteranene a Arborelui lui Iesei poate fi descoperită în picturile murale a

54
Vezi desenele indicate în nota 50.
55
Vezi: Emile Mâle, L’Art religieux du XIIe siècle en France, Paris, 1928, p. 168 – 175 şi
idem, L’Art religieux du XIIIe siècle en France, Paris, 1943 (retipărit în1993), p. 327 –329 şi p.
605 – 606.
56
Vezi: Louis Réau, Iconographie de l’art chrétien. T. II, P. I, Iconographie de la Bible. Nou-
veau Testament, Paris, 1957, p. 130 – 138.
57
Vezi: Arthur Watson, The Early Iconography of the Three of Jesse, London, 1934.
58
Vezi: Emile Mâle, L’Art religieux du XIIe siècle..., p. 168 – 170 şi fig. 134.
59
Vezi: Louis Réau, Op. cit., p. 131.
60
Ibidem. După părerea lui Arthur Watson tradiţia manuscrisă a reprezentării Arborelui lui Ie-
sei apare în Occident încă în secolul IX. Vezi nota 57.

117
bisericii Naşterea Domnului din Betleem ∗ , datate cu anul 1169 61 . Or, se ştie că la
zugrăvirea acestei biserici au participat trei artişti de formaţie diferită: mozaicarul
bizantini Basileus, călugărul grec Efraim şi pictorul veneţian Zan (Ioan) 62 . Ulterior
imaginea nedezvoltată a Arborelui lui Iesei pătrunde în Asia Mică (galeria nordică
a bisericii Sf. Sofia din Trebizonda, cca. 1260-1270 63 ), în Grecia continentală 64 şi
în Balcani 65 etc. Mostre „elocvente” ale acestui model de Arbore a lui Iesei putem
găsi atât în pictura interioară, cât şi în cea exterioară. Un exemplu excelent de
pictură exterioară cu imaginea nedezvoltată a Arborelui lui Iesei s-a păstrat la
biserica Panaghia Mavriotissa din Castoria (sec. XIII) 66 . Pe teritoriul României,
cea mai veche reprezentare a Arborelui lui Iesei, de asemenea, ţine de acest model
nedezvoltat. Este vorba de cunoscuta frescă de la biserica din Mediaş


Din cauza influenţei occidentale, André Grabar considera că Arborele lui Iesei din fresca de la
Betleem nu poate fi considerat specific artei monumentale bizantine de secol XII. După părerea
lui, în iconografia bizantină Arborele lui Iesei nu apare înainte de secolul XIV. Spre deosebire de
alţi cercetători, savantul francez căuta originea acestei iconografii nu atăt în arta occidentală, cât
în moştenirea artei elenistice (vezi: André Grabar, La peinture religieuse en Bulgarie, Paris,
1928, „Librairie orientaliste Paul Geuthner”, p. 278 şi nota 5 de la p. 278).Viktor N.Lazarev con-
sidera că tema iconografică Arborele lui Iesei putea să evolueze paralel atât în Occidentul cât şi
în Orientul creştin ( vezi: В.Н.Лазарев, Мозаики Софии Киевской, Москва, 1960, р. 93 si p. 97
nota 5). În arealul artei bizantine Arborele lui Iesei a mai fost reprezentat în tehnica mozaicului
pe pereţii galeriei acoperite a bisericii Maicii Domnului Peribleptos din Constantinopol. Aceste
mozaicuri nu s-au păstrat, dar ele sunt amintite de călătorul spaniol Clavijo de Ruy Gonzales în
cadrul descrierii bisericii „Peribelico”(corect „Peribleptos”) din cunoscuta-i lucrare „Itinerar al
ambasadei spaniole la Samarkand în anii 1403 – 1406” (vezi: Клавихо де Рюи Гонзалес, Днев-
ник путешествия ко двору Тимура в Самарканде в 1403 – 1406 гг., перевод И.И.Срезнев-
ского, “Сборник Отделения русского языка и словесности Императорской Академии На-
ук”, Т. 28, Санкт-Петербургъ, 1881, р. 59 - 60). Datarea acestui mozaic cu imaginea Arborelui
lui Iesei rămîne însă neelucidată până în prezent (vezi: М.А.Орлова, Наружные росписи
средневековых храмов. Византия. Балканы. Древняя Русь, 2-е изд., Москва, 2002, р. 57 ).
61
Vezi: Ярослав Фолда, Искусство Латинского Востока. 1098 – 1291, în История крес-
товых походов, под ред. Джонатана Райли-Смита, Москва, ed.“Кронпресс”, р. 176 si nota 2
de la aceeaşi pagină.
62
Ibidem, p. 177.
63
Vezi: Е.А.Луковникова, Иконографическая программа декорации нартекса и притво-
ров церкви Софии в Трапезунде, în „Византийский временник”, Nr. 62 (87), Москва, 2003,
р. 147.
64
Vezi: М.А.Орлова, Наружные росписи средневековых храмов. Византия. Балканы.
Древняя Русь, 2-е изд., Москва, 2002, р. 80 – 81.
65
Ibidem, p. 81.
66
Ibidem, p. 80 şi ilustraţia color nr. 2.

118
(Transilvania) 67 , care cu mai bine de un secol devansează primele imagini ale
Arborelui din pictura exterioară moldavă. Dar, între acest model şi modelul
desfăşurat al Arborelui lui Iesei, existent în Moldova sau la muntele Athos, distanţa
este enormă.

Profeţiile şi imaginile înţelepţilor elini au servit drept obiect de studiu mai mul-
tor generaţii de savanţi. În istoria modernă, cercetarea acestor profeţii începe din
anul 1691, când a fost publicată epistola lui Richard Bentley „ad Millium” 68 , care
includea fragmentul „Χρησμοὶ καὶ θεολογίαι ‘ελλήνων φιλοσόφων” 69 . De la prima
traducere în limba franceză (1845) a „Erminiei” lui Dionisie din Furna realizată de
P. Durand şi comentată de A. Didron 70 nu a încetat acumularea de date noi privind
conţinutul şi paternitatea profeţiilor înţelepţilor antici din arta medievală bizantină,
post-bizantină şi occidentală. În anul 1888, J.B.Pitra a publicat fragmentul
„Simfonia vechilor filosofi elini” în al 5-lea volum al ediţiei „Analecta Sacra et
classica specilegio Solesmensi parata V” 71 . Această activitate de valorificare a
moştenirii literare bizantine a fost continuată în anul 1927 de A.Delatte prin
publicarea în primul volum al ediţiei „Anecdota Atheniensia” a fragmentului
„Profeţiile celor şapte filosofi” 72 .
Istoricii de artă de asemenea şi-au adus aportul în studiul profeţiilor anticilor.
Astfel, încă la sfîrşitul secolului XIX (1898), în prima ediţie a celebrei sale cărţi
„L'art religieux du XIIIe siècle en France”, Emile Mâle recunoştea faptul că „arta
bizantină a fost infinit mai ospitalieră marilor personalităţi ale lumii antice” (de-

67
Vezi: Vasile Drăguţ, Arta gotică în România, Bucureşti, 1979; p. 234 şi fig. 269.
68
Vezi: Hartmut Erbse, Fragmente griechischer Theosofien…, p. 53.
69
Textul integral al fragmentului este reprodus în: J.-P.Migne, Patrologiae. Cursus completus.
Patres graeci, T. 97, p. 722.
70
Vezi: Manuel d’Iconographie chrétienne grecque et latine... traduit du manuscrit byzantin
„Le guide de la peinture”, Paris, 1845. Denumirea lucrării este citată după textul studiului intro-
ductiv al lui Victor Ieronim Stoichiţă la „Cartea de pictură” a lui Dionisie din Furna (Bucureşti,
ed. Meridiane, p. 32, nota 1).
71
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 53 şi nota 122 de la p. 53.
72
A. Delatte, Anecdota Atheniensia, I, Paris, 1927, p. 328 şi urm.. Cartea este citată după: Har-
tmut Erbse, Op. cit., p. 53 şi nota 123 de la p. 53.

119
cât cea occidentală – C.C.) 73 . În aceeaşi carte E. Mâle citează profeţiile lui Platon,
Aristotel şi Sofocle preluate din „Erminia” lui Dionisie 74 şi mai aminteşte de
misterioasa eglogă a lui Vergiliu, de acrostihul Sibilei şi de replica
veterotestamentară a lui Balaam 75 .
Pe parcursul secolului al XIX-lea în Imperiul Rus de profeţiile înţelepţilor elini
s-au ocupat cunoscutul istoric al literaturii Fiodor Buslaev, scriitorul ucrainean
Ivan Franko şi lingvistul Mihail Speranski. În volumul doi al „Operelor alese”,
dedicat arheologiei şi istoriei artei, F. Buslaev reproduce profeţiile Sibilei şi ale
înţelepţilor antici din podlinnikul explicativ păstrat pe atunci în colecţia contelui
Stro-ganov 76 . La aceeaşi pagină a cărţii lui Buslaev 77 putem găsi şi profeţiile
anticilor ortografiate pe o serie de icoane ( de la biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii
Oten (1462) de la biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii Viajiţk, din iconostasul
catedralei Schimbării la Faţă a Mănăstirii Hutînsk ş. a.). Ivan Franko publică în
volumul II al antologiei „Апокрiфи i легенди з украïньских рукописïв” (Lvov,
1899) 78 redacţia slavonă de secol XVII a profeţiilor înţelepţilor elini din
manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici, iar Mihail Speranski publică în
culegerea „Переводные сборники изречений в славяно-русской письменности”
(Moscova, 1904) 79 profeţiile înţelepţilor elini din ultimul capitol al „Albinei”
sârbeşti 80 . Lui Aleksandr Iaţimirski îi datorăm o mărturie importantă a prezenţei
profeţiilor filosofilor într-o culegere de texte slavone din secolul XVII, păstrată la

73
Vezi: Emile Mâle, L’Art religieux du XIIIe siècle..., p. 605.
74
Ibidem, p. 605.
75
Ibidem, p. 328.
76
Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства, Санкт-
Петербургъ, 1910, р. 377 – 379.
77
Ibidem, p. 377.
78
Iван Франко, Апокрiфи i легенди з украiньских рукописiв,Т. II, Львiв, 1899, p. 33 – 35.
79
М.Н.Сперанскiй Переводныя сборники изречений въ славяно-русской письменности.
Исследования и тексты, Москва, 1904.
80
Ibidem, p. 103 – 104.

120
Mănăstirea Agapia 81 . S-a dovedit că ace-astă culegere este identică cu culegerea de
profeţii din manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici.
Cele mai fundamentale studii dedicate profeţiilor înţelepţilor antici au fost
realizate în anii 20-40 ai secolului XX. Astfel, în anul 1923, apare articolul
bizantinologului grec Nikos A. Bees „Darstellungen altheidnischer Denker und
Autoren in der Kirchenmalerei der Griechen” 82 . Conform cercetărilor lui Nikos A.
Bees pe teritoriul Greciei continentale şi a regiunii Ikonion (Asia Mică) s-au
păstrat câteva mănăstiri şi biserici, pe pereţii cărora sunt reprezentaţi înţelepţii
antichităţii cu profeţiile respective, ortografiate pe filactere. Profesorul Vasile
Grecu a dedicat în anii 20 şi 30 o serie întreagă de studii cărţilor de pictură
bisericească bizantină şi post-bizantină din colecţiile româneşti 83 . În aceste studii el
a prezentat atât profeţiile înţelepţilor antici păstrate în erminiile româneşti, cât şi
profeţiile ortografiate în slavonă din cadrul picturilor murale rareşiene şi post-
rareşiene din Bucovina (sibilele şi înţelepţii antici de la biserica Sf. Gheorghe a
mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava, de la mănăstirile Humor, Moldoviţa,
Voroneţ, Suceviţa ş. a.) 84 . Cu părere de rău multe din descifrările şi transliterările

81
Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ, în
„Сборникъ Отделенiя русскаго языка и словесности Императорской Академiи Наукъ”, Т.
79, Санкт-Петербургъ, 1905, р. 77 – 78.
82
Vezi nota 25.
83
Vezi: Vasile Grecu, Neue Quellen zu der ’Ερμηνία τη̃ς ζωγραφικη̃ς τέχνης des Dionysios von
Phourna ( rezumé), în „Comptes rendus du Congrès des études byzantines de Bucarest. Section
d’Archéologie et de Philologie Byzantines”, Bucureşti, 1923; idem, Antike Philosophen in der
Kirchenmalerei des Morgenlandes, în „Comptes rendus du Congrès des études byzantines de Bu-
carest. Section d’Archéologie et de Philologie Byzantines”, Bucureşti, 1923; idem, Darstellun-
gen altheidnischer Denker und Schriftsteller in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în
„Bulletin de la Section Historique”, T. XI, „Congrès de Byzantinologie de Bucarest, Mémoires”,
Bu-carest, 1924, p. 3 – 67; idem, Versiunile româneşti ale erminiilor de pictură bizantină, în
„Cod-rul Cosminului”, Anul I, Cernăuţi, 1925, p. 109 – 174; idem, Manualul de pictură a lui
Dionisie din Furna în româneşte, extras din „Codrul Cosminului”, VII, Cernăuţi 1931, p. 51 –
59; idem, Contribuţii la studiul izvoarelor manualului de pictură bizantină, în „Închinare lui
Nicolae Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani”, Cluj, 1931, p. 189 – 195; idem, O ediţie
critică a Manualului de pictură bizantină, în „Codrul Cosminului”, IX, Cernăuţi, 1935, p. 105 –
128; idem, Cărţi de pictură bisericească bizantină. Introducere şi ediţie critică a versiunilor
româneşti atât după redacţiunea lui Dionisie din Furna, tradusă la 1805 de arhimandritul
Macarie cât şi după alte redacţiuni mai vechi anonime, Cernăuţi, 1936.
84
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 4 – 21.

121
slavone a profeţiilor anticilor din pictura moldavă, incluse de Vasile Grecu în
studiul „Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller in der
Kirchenmalerei des Morgenlandes” 85 ,sunt inexacte. O par-te din descifrările
textelor slavone, propuse de Vasile Grecu, au fost preluate şi traduse în limba
franceză de I.D. Ştefănescu în lucrarea „L'evolution de la peinture religieuse en
Bucovine et en Moldavie. Nouvelles Recherches” 86 . Un important pas înainte în
cercetarea spuselor anticilor a fost făcut de filologul austriac Adolf von
Premerstein, care, în anul 1926, a publicat articolul „Griechisch-heidnische Weise
als Verkünder christlicher Lehre in Handschriften und Kirchenmaleireien” 87 . În
acest articol au fost depistate o serie de surse a profeţiilor filosofilor păgâni din
literatura bizantină. Cât priveşte pictura exterioară moldavă, savantul austriac l-a
identificat pe enigmaticul Astakoe de la Moldoviţa ( = Astakue de la Suceviţa) cu
magul persan Ostanes 88 . O recenzie pertinentă la articolul lui A. von Premerstein a
publicat în acelaşi an belgianul Henry Gregoire pe paginile revistei „Byzantion” 89 .
Anii 30 sunt perioada când A. von Premerstein îşi definitivează cercetările surselor
profeţiilor anticilor din literatura greco-bizantină. Studiile lui din 1932 90 şi 1935 91
constituie o contribuţie importantă în acest domeniu. Ele demonstrează că primele
culegeri bizantine cu profeţii ale anticilor apar pe timpul împăratului Zenon (cca.

85
Vezi publicaţia indicată în notele 51 şi 84.
86
Această carte a lui I.D.Ştefănescu a apărut la Paris, la editura „Librairie orientaliste Paul
Geuthner”, în anul 1929. Profeţiile înţelepţilor sunt amintite la p. 162 – 163. Ulterior, I. D. Şte-
fănescu a revenit asupra acestei tematici şi în ediţia apărută în româneşte cu genericul „Iconogra-
fia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti” (Bucureşti, 1973, p. 177 - 179).
87
Vezi: A. von Premerstein, Griechisch-heidnische Weise als Verkünder christlicher Lehre in
Handschriften und Kirchenmalereien, în „Festschrift der Nationalbibliotek in Wien, herausgege-
ben zur Feier des 200jährigen Bestehens des Gebaudes”, Wien, 1926, p. 647 – 666
88
Ibidem, p. 660.
89
Vezi: „Byzantion”, nr. II, 1926, p. 544-550.
90
A. von Premerstein, Neues zu den apokryphen Heilsprophezeiungen heidnischer Philoso-
phen in Literatur und Kirchenkunst, în Byzantinisch-neugriechische Jahrbücher, IX, 1932, p. 338
– 374.
91
A. von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philosophen-
sprüchen im Codex Bodleianus Roe – 5, în „Είς μνή μην Σπ. Λάμβρου”, Atena, 1935, p. 177 –
189.

122
474-491), iar atribuirea lor Sf. Atanasie cel Mare (cca. 295-373) este rodul unor
legende.
Cel mai important studiu al spuselor filosofilor antici inserate în literatura
bizantină îi aparţine însă filologului german Hartmut Erbse. În primele luni ale
celui de al 2-lea război mondial el a finalizat lucrarea cu genericul „Fragmente
griechischer Theosofien” 92 . Cartea lui Erbse a apărut la Hamburg în 1941. Din
momentul editării, ea devine o raritate bibliografică, întrucât cea mai mare parte a
tirajului, încă nerealizat, este arsă în urma unui bombardament al aviaţiei aliate 93 .
Importanţa studiului lui Erbse este greu de supraapreciat. Acesta este, de fapt,
singurul studiu în care, conform celor mai bune tradiţii ale şcolii de filologie
clasică germană, sunt examinate toate manuscrisele bizantine (cunoscute la acea
vreme!) ce conţin profeţiile înţelepţilor antici. După gradul de erudiţie şi
meticulozitatea cercetării, studiul lui Erbse nu are echivalente nici în literatura
antebelică, nici în cea postbelică. Meritul principal al savantului german constă în
clasificarea sistematică a marii majorităţi a culegerilor greco-bizantine de profeţii
şi spuse ale anticilor. Astfel, Erbse a reuşit să identifice, în oceanul imens de
culegeri bizantine, câteva grupuri distincte de manuscrise, pe care le-a numit
utilizând literele alfabetului grec ( grupul „o mega” 94 , grupul „hi” 95 , grupul „pi” 96 ,
grupul „mi” 97 , grupul „tau” 98 , grupul „delta” 99 ş. a .). Tot lui îi aparţine şi meritul
de a fi datat toate protografele manuscriselor acestor grupuri. Unul din puţinele
manuscrise rămase inaccesibile lui Hartmut Erbse – Codexul Matritensis nr.115
(din secolul XV) – devine în perioada postbelică obi-ectul de studiu al
bizantinologului francez Louis Bréhier. În articolul „La légende des sages païens a

92
Hartmut Erbse, Fragmente griechischer Theosofien, Hamburg, 1941.
93
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели…, p. 57 şi traducerea germa-
nă la p. 166.
94
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 – 208.
95
Ibidem, p. 209 – 212.
96
Ibidem, p. 213 – 214.
97
Ibidem, p. 216 – 217.
98
Ibidem, p. 218 – 219.
99
Ibidem, p. 220 – 222.

123
Byzance” 100 cunoscutul bizantinolog publică traducerea franceză a unor fragmente
din acest manuscris 101 .
În anii 50 mai apar două studii importante referitoare la spusele şi imaginile
filosofilor antici din literatura şi pictura murală de la sud de Dunăre. Astfel,
cercetătorul bulgar Ivan Dujcev publică articolul „Константин Философ и
предсказани-ята на мъдрите елини” 102 . În acest articol sunt identificate sursele
greceşti a profeţiilor înţelepţilor antici din textul slavon al „Vieţii despotului Stefan
Lazarevici” (compus de Konstantin Kostenečki în anul 1431). Cercetătorul sârb
Dejan Medako-vić publică în articolul „Претставе античких философа и
сивила у живопису Богородице Льевишке” 103 releveele ∗ imaginilor filosofilor
Platon şi Plutarh, precum şi imaginea Sibilei, din exonartexul bisericii Maicii
Domnului Ljeviška din Prizren.
Cercetătoarea rusă N. A. Kazakova a fost prima care, încă la începutul anilor 60
ai secolului XX, a clasificat culegerile de profeţii ale înţelepţilor antici din
literatura slavono-rusă a secolelor XVI – XVIII 104 . Ei îi aparţine meritul publicării
spuse-lor înţelepţilor antichităţii din Cartea a 37-a, caligrafiată în anii 1523-1526,
de fostul egumen al mănăstirii Kirilo-Belozersk Guri Tuşin 105 . Or, studiile dedicate

100
Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens a Byzance, în: „Mélanges d’histoire du
Moyen Âge dédiés a la mémoire de L. Halphen”, Paris, 1951, p. 61 – 69.
101
Ibidem, p. 66 – 67.
102
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”, în:
„Зборник радова Српске академиjе наука”, XLIX, - Византолошки институт, Кн. 4, 1956,
p. 149-155.
103
Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила у живопису Богоро-
дице Льевишке, în „Зборник радова Српске академиjе наука”. LXV - Византолошки инсти-
тут, Кн. 6, 1960, р. 43 – 57.

Releveele au fost executate de B.Jivković.
104
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения в русской жи-
вописи XVI – XVII вв., în „Труды отдела древнерусской литературы Института русской
литературы” АН СССР, Т. XVII, Москва-Ленинград, 1961, p. 361 si idem, Пророчества
еллинских мудрецов, în Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая половина
XIV - XVI в., Ч. 2-я, (Л – Я), Ленинград,1989, р. 305 – 306.
105
Ibidem, p. 367 – 368.

124
personalităţii şi manuscriselor lui Guri Tuşin, semnate de N. A. Kazakova, nu şi-au
pierdut actualitatea nici până în prezent 106 .
În anul 1964 profesorul grec K. Spetsieris publică studiul „Ει̉κόνες‘Ελλήνων φι-
λοσόφων ει̉ς εκκλησίας”(„Imaginile filosofilor în biserici”) 107 . Acest studiu este, de
fapt, o dezvoltare a studiului lui Nikos A. Bees din anul 1923 108 . Aici sunt descrise
spusele şi imaginile filosofilor din bisericile de pe teritoriul Greciei continentale şi
insulare, a muntelui Athos şi a regiunii Ikonion din Asia Mică. Spre deosebire de
N. A. Bees, K. Spetsieris oferă în studiul său o serie de fotografii a inscripţiilor de
pe filacterele filosofilor zugrăviţi. Cu părere de rău el nu reproduce toate textele
exis-tente şi nu le transliterează. Lasă de dorit şi calitatea fotografiilor. Or, ele nu
sunt suficient de clare pentru a putea permite o lectură univocă a inscripţiilor.
Trezesc nedumerire şi unele afirmaţii ale lui K. Spetsieris. Astfel, el consideră că
cel mai vechi „ansamblu” de filosofi precreştini din pictura murală ortodoxă
(Aristotel, Platon?, Plutarh, Solon, Tucidide, Hilon, Homer şi Sibila) îl prezintă
frescele din nartexul mănăstirii „Izvorul vieţii” („Zoodochos Pege”, supranumită
„Gola” ∗ ) din vechea provincie Lakedaemon a peninsulei Pelopones. K.Spetsieris
datează pictura din acest nartex cu secolul XIV 109 . Această datare excesiv de
timpurie intră, însă, în contradicţie cu punctul de vedere al majorităţii
cercetătorilor 110 .

106
În afară de articolul consacrat profeţiilor înţelepţilor antichităţii (indicat în notele 40, 104 şi
105), N.A.Kazakova a mai elaborat un studiu dedicat vieţii şi activităţii lui Guri Tuşin: Н.А.Ка-
закова, Книгописная деятельность и общественно-политические взгляды Гурия Тушина,
în Труды отдела древнерусской литературы, Т. XVII, Москва-Ленинград, 1961, р.169 –
200.
107
Vezi: K. Spetsieris, Εὶκόνες ‘Ελλήνων φι̃λοσόφων εὶς ὲκκλησίας, în: „’Επι̃στημονι̃κη`
ὲπετηρὶς τη̃ς Φὶλοσοφι̃κη̃ς σχολη̃ς του̃ Πανεπι̃στημίου”, ’Αθηνω̃ν,, 2 Série , XIV, 1963/1964, p.
386 – 458.
108
Vezi lucrarea indicată în nota 25.

Mănăstirea a fost numită „Gola” din cauza reliefului terenului adiacent, lipsit de vegetaţie.Ter-
menul „Gola” a provenit din slavonă, dar s-a încetăţenit şi în mediul grecesc.
109
Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 406 – 410.
110
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели…, p. 31 şi traducerea ger-
mană la p. 144.

125
În anul 1967 văd lumina tiparului două articole dedicate imaginilor filosofilor
antici din pictura murală ortodoxă. Primul din aceste articole este semnat de profe-
sorul Ştefan Bîrsănescu şi este dedicat filosofilor de la Suceviţa 111 . După părerea
lui Bîrsănescu, cunoştinţele referitoare la filosofii antici nu puteau veni în Ţările
Române din Bizanţ, căci, în secolul al XIV, acest centru cultural se afla într-o mare
decădere 112 . În schimb, în perioada respectivă, existau legături strânse între Moldo-
va şi Italia ( Roma şi Veneţia) 113 . Într-adevăr, factorul renascentist a jucat un anu-
mit rol în alimentarea interesului pentru filozofia antică, dar, după părerea
subsemnatului, el nu trebuie absolutizat. Or, majoritatea inscripţiilor de pe
filacterele înţelepţilor din pictura exterioară moldavă nu au nimic în comun cu
operele autentice ale filosofilor antici, descoperite de Renaştere. De fapt, conţinutul
acestor inscripţii se înscrie completamente în acea viziune asupra antichităţii care
s-a format încă în evul mediu bizantin 114 . Cel de al doilea articol apărut în 1967
este semnat de istoricul de artă bulgar Atanas Bojkov 115 . Apărut în revista
„Izkustvo” din Sofia, el are un caracter de popularizare şi nu conţine date noi,
referitoare la profeţiile înţelepţilor antici din pictura murală. Rămîne
neargumentată încercarea lui Bojkov de a deduce în exclusivitate din literatura
medio-bulgară fenomenul apariţiei sibilelor de pe faţadele ctitoriilor moldave de
secol XVI 116 .
De filosofii antici din pictura murală s-a ocupat şi slavistul român, stabilit la
Londra, Grigore Nandriş. Deja după moartea slavistului a văzut lumina tiparului
cartea sa, întitulată „Christian Humanism in the Neo-Byzantin Mural Painting of

111
Vezi: Ştefan Bârsanescu, Filosofii de la Suceviţa, în Magazin istoric, Anul I, Bucureşti,
1967, nr. 8, p. 9 -13. Aceleaşi idei sunt exprimate şi în studiul monografic apărut peste patru ani:
idem, Pagini nescrise din istoria culturii româneşti (sec. X – XVI), 1971, p. 182 – 188.
112
Vezi: Ştefan Bârsanescu, Filosofii de la Suceviţa…, p. 13.
113
Ibidem, p. 13.
114
Vezi o remarcă referitoare la caracterul umanist, dar de provenienţă bizantină, al imaginilor
filosofilor antici din pictura murală medievală ortodoxă în cartea: Иван Дуйчев, Древноезичес-
ки мислители и писатели…, p. 35.
115
Vezi: Атанас Божков, Образите на антични философи в старата българска живопис,
“Изкуство”, XVIII, 1967, nr. 10, София, 1967, р. 14 – 19.
116
Ibidem, p. 19.

126
Eastern Europe”(1970, traducerea română din 1985 117 ). Capitolul 2 al acestei cărţi
a fost dedicat, în exclusivitate, identificării numelor filosofilor greci din frescele
moldave 118 . Neajunsul metodologic principal al demersului lui Nandriş constă în
faptul că el, studiind posibilele modificări şi coruperi a numelor filosofilor, a
ignorat totalmente conţinutul profeţiilor lor. Majoritatea identificărilor numelor
filosofilor, obţinute de Nandriş în urma unor fantasmagorice manipulări cu
caracterele chirilice, trezesc mari îndoieli. Este absolut greşită identificarea lui
Astakoe de la Moldoviţa ( Astakue de la Suceviţa) cu filosoful Aristokritos 119 .
Această afirmaţie a lui Nandriş (de altfel, ca şi întreaga carte a slavistului român) a
fost dur şi argumentat criticată de bizantinologul francez J. Gouillard (Paris):
„... la restitution jugée décisive par Nandriş est celle de Astakoe en Aristokritos.
Ce personnage, condamné dans une formule d’abjuration comme l’auteur d’ une
Théosophie où il aurait professé l’égalité de toutes les religions du monde gréco-
romain, devient ici le champion d’une réconciliation du néoplatonisme et du
christianisme, d’ un humanisme chrétien qui lui aurait valu de prendre place sur le
mur des églises. Cette thèse ne repose sur rien. Nandriş, faute de comprendre le
grec, accumule les confusions au sujet d’Aristocritos ...” 120 . Nu rezistă criticii nici
identificarea lui Palinos din pictu-ra Trapezei Lavrei Athonite cu filosoful
Apollonios 121 . În realitate, după cum vom demonstra în prezentul studiu, apariţia
numelui Palinos (gr.Παλινος) în fresca de la Lavra nu e nimic altceva decât
rezultatul lecturii eronate a cuvântului „παλιν” (rom. „înapoi” sau „din nou”) din
manuscrisele greceşti a grupului „delta” 122 .

117
Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine din estul Europei, în: Wladyslaw
Podlacha, Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine, V. II, Bucureşti, 1985, p.
27 – 79 şi p. 84.
118
Ibidem, p. 51 – 81.
119
Ibidem, p. 54 – 57.
120
J.Gouillard, Nandriş Grigore: Christian Humanism in the Neo-Byzantine Mural Painting of
Eastern Europe, recenzie în Byzantinoslavica, XXXII, nr. 2, Prague, 1971, p. 346.
121
Grigore Nandriş, Contribution à l’étude de la peinture murale de Lavra, în Le millénaire du
Mont Athos, II, Venice-Chevetogne, 1965, p. 270-271.
122
Vezi reproducerea originalului grecesc al culegerii de profeţii din grupul “delta” în: Hart-
mut Erbse, Op. cit., p. 220 – 222.

127
În anii 70 ai secolului trecut profesorul Ivan Dujcev publică câteva articole 123 şi
un studiu monografic cu genericul „ Древноезически мислители и писатели в
старата българска живопис” 124 ,— toate – dedicate imaginilor şi spuselor
filosofilor antici din pictura medievală de pe teritoriul actualei Bulgarii. În aceste
studii savantul bulgar oferă fotografiile cu imaginile filacterelor tuturor înţelepţilor
antichităţii din picturile murale de la trapeza mănăstirii Bačkovo şi de la biserica
Naşterea Domnului din Arbanasi 125 . De asemenea el propune traducerile în limbile
bulgară şi germană a spuselor acestor înţelepţi 126 . Lucrarea filologului german
Hartmut Erbse îi era cunoscută lui Dujcev. El o citează în textul unuia din
capitolele studiului său monografic 127 şi face trimiterile bibliografice respective.
Cu toate acestea Dujcev nu beneficiază de rezultatele cercetării lui Erbse. Astfel, el
nici măcar nu aminteşte de culegerile de profeţii greceşti din grupul „delta”,
conţinutul cărora constituie, de fapt, modelul textelor de pe filacterele înţelepţilor
de la Bačkovo şi Arbanasi. Ignorarea acestor culegeri de manuscrise îl împiedică
pe Dujcev să stabilească filiaţiile directe ce există între spusele filosofilor din
fresca trapezei Lavrei Athonite şi spusele filosofilor de la Arbanasi. În ceea ce
priveşte provenienţa imaginii conjugate a Arborelui lui Iesei şi a înţelepţilor antici,
poziţia lui Dujcev pare a fi destul de judicioasă. El evită antiteza Moldova –
Muntele Athos şi toate punctele de vedere unilaterale, exprimate anterior de Paul
Henry 128 , Atanas Bojkov 129 sau Grigore Nandriş ∗ . Slavistul bulgar considera că

123
Vezi articolul cel mai important: Ivan Dujcev, Nouvelles données sur les peintures des phi-
losophes et des écrivains païens à Backovo, în Revue d’études sud-est européennes, T. IX, nr. 3,
1971, p. 391-395.
124
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели..., р. 9 – 25 si traducerea
germană la p.127 – 140.
125
Ibidem, ilustraţiile la p. 70 – 125.
126
Ibidem, p. 73, 75, 77, 79, 81, 83, 87, 89, 91, 93, 95, 97, 101, 103, 105, 107, 109, 111, 115,
117, 119, 121, 123, 125.
127
Ibidem, p. 57 ( în traducerea germană – p. 166 ) şi nota 170.
128
Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé… , p. 29.
129
Vezi: Атанас Божков, Образите на антични философи... , р. 18 – 19.

Grigore Nandriş susţinea teza exportului din Moldova la Muntele Athos a temei şi iconografiei
desfăşurate a Arborelui lui Iesei cu imaginile filosofilor.Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul pic-

128
„tema iconografică specifică a Arborelui lui Iesei cu filosofii antici este rezultatul
unui curent umanist în spiritualitatea lumii bizantine, — curent — care a fost
generat, atât în formă de concept teoretic cât şi de imagine plastică, într-o epocă
istorică cu mult mai timpurie ( decât secolul XVI—C.C.)” 130 .
Un pas foarte important în studierea surselor iconografiei Arborelui lui Iesei l-a
făcut cercetătorul american (din Chicago) Michael D. Taylor. În anii 60-80 ai
secolului trecut el a susţinut o teză de doctorat 131 şi a publicat o serie de studii în
care a demonstrat existenţa unui arhetip al compoziţiei desfăşurate a Arborelui lui
Iesei 132 . Apariţia acestui arhetip în anii 1262-1264 este, după părerea lui Michael
D. Taylor, o consecinţă a instituirii de către papa Urban al IV-lea (1261-1264) a
sărbătorii Corpus Christi ∗ . De la acest arhetip au pornit două linii de evoluţie 133 .
Cea occidentală este reprezentată de relieful Arborelui lui Iesei de pe faţada
Domului din Orvieto (1305-1308? sau 1310?) 134 . Cea orientală este mai bogată şi
mai ramificată. Astfel, după o evoluţie rectilinie marcată de compoziţiile Arborele
lui Iesei de la mănăstirea Sopoćani (cca 1268-1270), de la biserica Sf. Achilie din
Arilje (1296) şi de la biserica Maica Domnului Ljeviška din Prizren (1307-1309

turii murale postbizantine din estul Europei, în: Wladyslaw Podlacha, Grigore Nandriş, Umanis-
mul picturii murale postbizantine, V. II, Bucureşti, 1985, p. 85.
130
Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели..., р. 35 si traducerea germană la p.
148.
131
Vezi: Michael D. Taylor, The Iconography of the Facade Decoration of the Cathedral of
Orvieto, Ph. D. Dissertation, Princeton University, 1969, 108 ff.
132
Vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în „Dumbarton Oaks Papers”, Nr. 34
– 35, Washington, 1980-1981, p. 125 – 143.

Această sărbătoare a fost instituită prin bula papală „Transiturus de mundo”, emisă la Orvieto
pe data de 11 august 1264. Instituirea sărbătorii Corpului lui Hristos ( Corpus Christi) era dictată
de logica luptei cu ereticii din nordul Italiei, în mod special cu patarii. Scopul sărbătorii consta în
onorarea prezenţei reale a lui Iisus Hristos în cadrul sacrificiului Euharistic. Or, această prezenţă
reală era negată de eretici. Prin imaginea desfăşurată a Arborelui lui Iesei credincioşii puteau ur-
mări nu numai genealogia, dar şi o serie de scene din viaţa pământească a Mîntuitorului, inclusiv
Naşterea Domnului şi Răstignirea (Sacrificarea Domnului). Cu părere de rău Taylor nu dă răs-
puns la întrebarea: „de ce primele exemple conservate de iconografie desfăşurată a Arborelui lui
Iesei se află, totuşi, la Sopoćani şi Arilje, şi nu la Orvieto?”. (Vezi: Michael D.Taylor, A Histori-
ated Tree of Jesse, în „Dumbarton Oaks Papers”, Nr. 35, Washington, 1980-1981, p.150-151).
133
Vezi aceste două linii de evoluţie în Stemma de la p. 139 a studiului lui Michael D.Taylor
indicat în nota precedentă.

129
sau 1310 -1313), în jurul anului 1315 apare prima ramificaţie – aşa-numitul model
athonit care este exemplificat de Arborii lui Iesei de la biserica Sf. Apostoli din
Tessaloniki (cca. 1315), de la Trapeza Lavrei (1535-1536) şi de la mănăstirea
Dochiariu (1568) 135 . Starea proastă de conservare a frescei de la Tessaloniki nu ne
permite, însă, să afirmăm dacă au existat sau nu imaginile înţelepţilor antici în
cadrul compoziţiei Arborele lui Iesei. Modelul românesc, exemplificat de Arborii
lui Iesei din picturile exterioare moldave, apare, după părerea lui Taylor înainte de
anul 1530 136 . El nu descinde direct din aşa-numitul model athonit (mai corect ar fi
să-l numim modelul de la Tessaloniki), deşi are mult în comun cu acesta. De fapt,
modelul românesc este o dezvoltare până la extremă a liniei de evoluţie începută la
Sopoćani şi continuată la Studenića (cca. 1325) şi Dečani (cca. 1350) 137 . În arealul
sud-slav această linie de evoluţie a mai fost urmată de Arborele de la Morača
(1577-1578) şi de Arborii de la Trapeza mănăstirii Bačkovo (1623) şi de la
Arbanasi (1681) 138 . Pentru cercetarea iniţiată de subsemnat ultimele două cazuri
sunt semnificative în ceea ce priveşte demonstrarea independenţei textelor de pe
filacterele înţelepţilor de modelul iconografic general al compoziţiei Arborele lui
Iesei. Or, aceste texte nu au aproape nimic în comun cu profeţiile din pictura
murală moldavă, fiind cu mult mai apropiate de profeţiile filosofilor reprezentaţi în
Trapeza Lavrei Athonite 139 .

134
Ibidem, vezi Stemma de la p. 139.
135
Ibidem.
136
Vezi: Ibidem, p. 129 – 130, p. 140 şi Stemma de la p. 139.
137
Ibidem, vezi Stemma de la p. 139.
138
Ibidem.
139
Vezi în cadrul prezentului studiu: paragraful 3 cu genericul „Redacţiile greceşti ale profeţii-
lor înţelepţilor antichităţii din pictura murală”.

130
Capitolul 2. Profeţiile înţelepţilor antichităţii în operele de artă şi în literatura
de expresie slavonă.

Numărul impunător de culegeri greceşti cu profeţiile înţelepţilor antichităţii 140 se


află în contradicţie cu numărul extrem de redus de manuscrise sau de picturi mura-
le în care aceste profeţii sunt reproduse în limba slavonă. Dacă facem abstracţie de
profeţiile disparate ale anticilor conţinute în traducerile cronicilor lui Malala 141 ,
Hamartolos 142 şi Manases 143 , de mărturia lui Iosif Flaviu referitoare la Hristos 144 ,
de unele citate atribuite lui Hermes Trismegistul în Palie ( Palia Krehivsk) 145 şi de
o profeţie interpolată în textul Povestirii despre filosoful elin, preaînţeleptul
Aristotel anexată la Taina Tainelor 146 , anterioare picturilor murale din epoca

140
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 – 222.
141
Vezi: В. Истринъ, Первая книга Хроники Иоанна Малалы, în Записки Импер. АН, 1897,
Ист.-филол. oтд., Сер. 8, Т. 1, nr. 3, p. 1 – 29; idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском
переводе, Книга 2-я, în Летопись историко-филологического общества при Импер. Ново-
российском Университете, Одесса, Византийско – славянские отделение, 1902, Т. 7, р. 437
– 486; idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книга 4-я, în Летопись исто-
рико-филологического общества при Импер. Новороссийском Университете, Одесса, Ви-
зантийско – славянские отделение, 1905, Т. 8, р. 342 – 367; idem, Хроника Иоанна Малалы
в славянском переводе, Книга 5-я, în Летопись историко-филологического общества при
Импер. Новороссийском Университете, Одесса, Византийско – славянские отделение,
1910, Т. 9, Ч. 2, р. 1 – 51; idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книги 6-я
и 7-я, în Сборник ОРЯС Импер. АН, Т. 89, nr. 3, Санкт-Петербургъ, Тип. Импер. АН, 1912;
idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книги 8-я и 9-я, în Сборник ОРЯС
Импер. АН, Т. 89, nr. 7, Санкт-Петербургъ, Тип. Импер. АН, 1912; idem, Хроника Иоанна
Малалы в славянском переводе, Книги 11-я -14-я, în Сборник ОРЯС Импер. АН, Т. 90, nr. 2,
Санкт-Петербургъ, Тип. Импер. АН, 1914; idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском пе-
реводе, Книги 15-я - 18-я, în Сборник ОРЯС Импер. АН, Т. 91, nr. 2, Санкт-Петербургъ,
Тип. Импер. АН, 1915.
142
Vezi: В. Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1,
Петроград, Российская Государственная академическая типография, 1920.
143
Vezi unele fragmente traduse în slavonă din Cronica lui Manases în compartimentul „iz-
voare” al ediţiei: Mihail Moxa, Cronica universală, Ediţie critică de G.Mihăilă, Bucureşti, ed.
Minerva, 1989, p. 227 – 342.
144
Vezi traducerile vechi slavone a „mărturiei” lui Iosif Flaviu în ediţiile: В. Истринъ, Хрони-
ка Георгия Амартола… , p. 225, şi Н.А.Мещерский, История иудейской войны Иосифа
Флавия в древнерусском переводе, Москва - Ленинград,1958, p. 259.
145
Vezi un fragment din „Palia Krehievsk” cu spusele lui Hermes Trismegistul în antologia:
Iван Франко, Апокрiфи i легенди... , Т. II, Львiв, 1899, p. 1 – 2.
146
Vezi: В.Райэн (F.Ryan), Древнерусский перевод жизнеописания Аристотеля Диогена
Лаэртского, în „SLAVIA. Časopis pro slovanskou filologii”, XXXVII, nr. 2, Praha, 1968, p. 353

131
rareşiană sunt doar patru culegeri de spuse ale gânditorilor antichităţii conservate
până în prezent în redacţii slavone. Este vorba de inscripţiile de pe filacterele
filosofilor Platon şi Plutarh reprezentate în pictura murală a bisericii Maica
Domnului Ljeviška din Prizren (primele decenii ale secolului al XIV, posibil 1307-
1309) 147 , de profeţiile înţelepţilor antici inserate în Viaţa despotului Stefan
Lazarevici întocmită în 1431 de Konstantin Kostenečki 148 , de capitolul 82
(„Despre înţelepţii elini”) inclus în prima redacţie a Cronografului rus 149 şi de
fragmentul cu spusele anticilor din cartea a 37-a caligrafiată în anii 1523-1526 de
cunoscutul cărturar rus, fost egumen al mănăstirii Kirilo-Belozersk, Guri Tuşin 150 .
În cazul dacă se va adeveri că plăcile de aramă cu imaginile aurite ale filosofilor
antici ce decorează uşile portalului sudic al catedralei Adormirea Maicii Domnului
a Kremlinului moscovit sunt de sfârşit de secol XV sau început de secol XVI, ar
putea să existe şi un al cincilea exemplu de culegere de profeţii anterioară
picturilor moldave.
Merită să fie menţionat faptul că monostihurile din Înţelepciunea lui Menan-
dru 151 sau exemplele, pildele, zicătorile, aforismele şi aserţiunile cu caracter

şi Памятники литературы Древней Руси. Конец XV - первая половина XVI века, Москва,
1984, p. 592 – 593.
147
Деjан Медаковиђ, Op. cit., p. 43 şi desenele de la p. 48 şi 51.
148
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”, în:
„Зборник радова Српске академиjе наука”, XLIX, - Византолошки институт, Кн. 4, 1956,
p. 149-155 şi Куйо Куев, Житието на Стефан Лазаревич от Константин Костенечки,
София,1983, fotografia de la f. 144.
149
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года, în Полное собрание
русских летописей, Т. XXII, Санкт-Петербургъ, Тип. М.А.Александрова, 1911, p. 164 – 165.
150
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения... , p. 367 –
368.
151
Vezi:W. Jagić, Die Menandersentenzen in der altkirchenslavischen Übersetzung, în „Sit-
zungberichte der philosophisch-historischen Classe der kaiserliche Akademie der Wissenschaf-
ten”, Bd. 2, Abt. 7, Wien, 1892; В.Семеновъ, Мудрость Менандра по русским спискам, în
Памятники древней письменности, вып. 88, Санкт-Петербургъ, 1892; М.Н.Сперанскiй,
Переводныя сборники изречений въ славянской письменности, Москва, 1905, p. 393 – 414;
Ватрослав Jагиђ, Разум и философиjа из српских кньижевних старина, în Споменик, Т. 13,
Београд, 1892, р. III – XIX si p. 1 – 21.

132
moralizator atribuite anticilor şi conţinute în textele Izmaragdelor 152 sau ale
Albinelor (Êíèƒà Ï÷hëà ) 153 , traduse de timpuriu în slavonă, nu au nimic în
comun * cu profeţiile anticilor prezentate în pictura exterioară moldavă. Nu pot fi
luate în consideraţie nici mărturiile lui Fiodor Buslaev privitoare la textele
profeţiilor înţelepţilor de pe icoanele bisericii Sf. Nicolae a Mănăstirii Otensk
(1462) 154 întrucât aceste icoane au fost zugrăvite cu mult după întemeierea
mănăstirii 155 . Acelaşi lucru se poate spune şi despre icoanele cu profeţii de la
biserica cu hramul Sf. Nicolae a Mănăstirii Viajiţk. Cu toate acestea este cert faptul
că în secolul XV şi la începutul secolului XVI existau cu mult mai multe opere de

152
Vezi: В.А.Яковлев, К литературной истории древнерусских сборников. Опыт иссле-
дования “Измарагда”, Одесса, 1893; А.И.Cоболевский, К литературной истории древне-
русских сборников. Опыт исследования “Измарагда” В.А.Яковлева (Одесса, 1893), în
Журнал министерства народного просвещения, 1894, nr. 1, Санкт-Петербургъ, 1894, р.
233 – 238; П.В.Владимиров, Из истории древнерусской письменности: Переводнве творе-
ния отцов церкви. Вопросы и ответы. Измарагды, în ЧИОНЛ, книга 9, отд. 4, Киев, 1895,
р. 28 – 44; В.Изергинъ, Материалы для литературной истории древне-русских сборников.
I – II серия, în Сборник Отделения русского языка и словесности, Т. LXXXI, nr. 1, Санкт-
Петербургъ,1905, p. 16 – 78; О.В.Творогов, “Измарагд” особого состава из собрания Ун-
дольского, în: Проблемы культурного наследия, Москва, Наука, 1985, р. 151 – 154; О.В.
Творогов, articolul“Измарагд” în Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая
половина XIV – XVI в., Ч. 1-я, ( А-К), Ленинград,1988, p. 397 – 401.
153
Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele) aus dem 13. – 15. Jahrhundert, Nach-
druck der Ausgabe von M.Speranskij (1904) mit einer Einleitung und neuen Registern von Dmit-
rij Tschižewskij, München,1970, Band 28 in „Slavische Propyläen”; П.Бессонов, Книга “Пче-
ла”: Памятник древней русской словесности переведенный с греческого, în Вестник Об-
щества истории и древностей российских, Книга 25, Санкт-Петербургъ, 1857; М.Н.Спе-
ранскiй, Переводныя сборники изречений въ славяно-русской письменности. Исследования
и тексты, Москва, 1904, р. 155 – 392, şi anexa la p. 48 – 62; Виктор Семеновъ, Материалы
к литературной истории русских “Пчёл”, I, из серии Чтения в Императорском обществе
Истории и Древностей Российских при Московском Университете за 1895 г., Книга 2-я,
Москва,1895; Виктор Семеновъ, Древняя русская “Пчела” по пергаменному списку, în
Сборник Отделения русскаго языка и словесности Импер. АН, Т. 54, nr. 1, Санкт-Петер-
бургъ, 1893; С.А.Щеглова, “Пчела” по рукописям Киевских библиотек: опыт изучения и
тексты, Санкт-Петербургъ, 1910; “Пчела”(подготовка текста В.В.Колесова) in: Памят-
ники литературы Древней Руси. XIII век, Москва, 1981, p. 486 – 519, 614 – 616.
*
Singura excepţie în acest sens tine de textul Albinei sârbeşti, unele manuscrise ale căreia con-
ţin în ultimul capitol profeţii referitoare la Hristos. Acest capitol este, însă, o interpolare tardivă,
provenită din alte surse.
154
Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства, Санкт-
Петербургъ, 1910, р. 377.

133
artă şi manuscrise în care figurau redacţiile slavone ale profeţiilor şi spuselor
gânditorilor antichităţii. Astfel, în arealul sud-slav, la biserica Sf. Achilie din Arilje
(1296) 156 şi la deja pomenita biserică Maica Domnului Ljeviška din Prizren 157
putem observa imaginile Sibilei, ţinând filactere cu inscripţii, astăzi indescifrabile.
Or, după cum o probează marea majoritate a frescelor, Sibila este un indiciu
aproape sigur al prezenţei şi celorlalţi înţelepţi ai antichităţii cu profeţiile
respective. Există, probabil, şi astăzi unele opere de artă provincială de secol
XV - început de secol XVI care ne-ar putea furniza informaţii suplimentare în ceea
ce priveşte spusele anticilor din pictura murală sau din arta icoanei acelei perioade.
Un exemplu în acest sens ni-l oferă perioada imediat următoare, care cuprinde a
doua jumătate a secolului XVI. Până în anii 70 ai secolului XX, timp de peste un
veac de când au fost iniţiate primele cercetări sistematice ale spuselor anticilor din
pictura murală ortodoxă, se ştia foarte puţin despre profeţiile lui Platon, Menandru
şi a biblicului Balaam de pe uşile de cupru (cu imagini aurite) a portalului sudic al
bisericii Sf. Treime a Mănăstirii Ipatievsk de la Kostroma. Publicate ocazional,
într-o culegere cu caracter mai degrabă turistic 158 , fotografiile acestor uşi ar fi
rămas şi astăzi la periferia circuitului ştiinţific, dacă nu ar fi fost examinate cu
atenţie, confruntate cu originalul şi republicate de către cercetătoarea
V.G.Briusova 159 în monografia dedicată mănăstirii Ipatievsk. În aceeaşi ordine de
idei merită să fie amintită şi ipoteza doctorului Vlad R. Petcović despre existenţa
unor fragmente cu imaginile filosofilor antici în nartexul bisericii Mântuitorului
din Jića (sfârşitul secolului XVI) 160 . Cu părere de rău, în pofida timpului scurs de

155
Vezi: И.Я.Качалова, Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Благовещенский Собор Москов-
ского Кремля, Москва, 1990, nota 13 de la p. 95.
156
Vezi: Н.Л.Окуневъ, Op. cit., p. 249 şi il 2 de pe tabelul XII.
157
Vezi: Деjан Медаковиђ, Op. cit., p. 43 şi ilustraţia la p. 45.
158
Vezi: Ф.Кудряцев, Золотое кольцо, Ленинград, 1974, il. 60 de la p.116 si il. 61 de la
p.117.
159
Vezi: В.Г.Брюсова, Ипатьевский монастырь, Москва, 1982, р. 23 si il. 33.
160
Vezi: Влад.Р.Петковиђ, Спасова црква у Жичи, Београд, 1912, р. 74 si p. 78. Lucrarea
este citată după studiul: Деjан Медаковиђ, Op. cit., nota 53 de la p. 53.

134
la data emiterii acestei ipoteze (în anul 1912!), starea precară a frescelor de la Jića
nu ne permite nici astăzi s-o confirmăm sau s-o infirmăm.

§ 1. Profeţiile înţelepţilor din exonartexul bisericii Maicii Domnului Ljeviška


din Prizren ( începutul secolului XIV).

Cercetătorul sârb Dejan Medacović a publicat releveele ∗ imaginilor filosofilor


Platon şi Plutarh, precum şi imaginea Sibilei din exonartexul bisericii Maicii
Domnului Ljeviška din Prizren 161 . Pe filacterul lui Plutarh este ortografiată cu
caractere chirilice o redacţie specifică a binecunoscutului text: Ïðhæäg Îògöü
ïîò(î)ìú æg Ñ(ëîâî) è Ä(u)õü ñ í³ìè... ( Întâi tatăl, pe urmă Cuvântul şi
Duhul cu ei ...) 162 . De obicei acest text în culegerile de profeţii greceşti sau slavone
îi este atribuit lui Thulis (Thulidos, Thulid sau Tule), regele Egiptului 163 . La
mănăstirea Suceviţa un text similar este atribuit elinului(!?) Goliud 164 , numele
căruia pare să fie un antroponim corupt, provenit de la acelaşi Thulid. În
manuscrisul lui Guri Tuşin, după cum vom vedea în capitolele următoare, un text
apropiat este atribuit filosofu-lui [O]lor 165 , numele căruia este inexistent în tradiţia
bizantină.
Imaginea lui Platon, în fresca de la Prizren este situată deasupra imaginii lui
Plutarh. Textul profeţiei celebrului filosof este următorul: Â íhêîå âðhìå õî-
måòü ñíèòè íà çåì(ë)u¦ Ñë(î)â(î) ïëüò æ(è)ò...âû... ( Într-un anumit


Releveele au fost executate de B.Jivković.
161
Vezi: Деjан Медаковиђ, Op. cit., p. 43 şi ilustraţiile de la p. 45, 48, 51.
162
Ibidem, p. 43.
163
În ceea ce priveşte culegerile greceşti ce includ această profeţie a lui Thulis vezi manuscrise-
le bizantine din grupurile „o mega” şi „hi” în cartea lui Hartmut Erbse: Op. cit., p. 207 şi 212; în
ceea ce priveşte culegerile slavone vezi profeţiile lui Thulidos din „Viaţa despotului Stefan Laza-
revici”, a lui Fulidos din prima re-dacţie a „Cronografului rus” şi a lui Olor din Cartea a 37-a a
lui Guri Tuşin.
164
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller… , p. 17.
165
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения... , p. 368.

135
timp vrea să coboare pe pământ Cuvântul, trupul vieţii ... ) 166 . După cum a
remarcat Dejan Medacović, aceste cuvinte nu se găsesc în textele culegerilor
greceşti de pro-feţii ale înţelepţilor antichităţii sau în traducerile slavone vechi,
anterioare mijlocului de secol XVI 167 . Un conţinut apropiat au cuvintele Sibilei
Europia din Profeţiile celor 12 sibile : ”Ïð¿äeòú ñ ígágñè íà çgìëþ Áîã‚ Ñëîâî
ïðgäâg÷íîg æèâî...” 168 . Dar, pe lângă faptul că profeţia Sibilei nu este identică cu
profeţia lui Platon de la Prizren, provenienţa redacţiei slavone a acestei profeţii este
târzie. Ea nu se datorează surselor antice 169 (Terentius Varro 170 , Plinius cel
Bătrân 171 , Pausanias 172 , Claudius Aelianus 173 , Lactanţiu 174 , Augustin 175 ,
„Oraculorum Sibyllinorum” 176 ş. a.) ci Cronicii lui Martin Bielski, apărute la
Cracovia în 1564 177 . Mai apropiat de textul profeţiei lui Platon de la biserica Maicii
Domnului Ljeviška este textul atribuit aceluiaşi filosof în manuscrisul Albinei
sârbeşti păstrat la Muzeul Ceh din Praga (colecţia Šafařík, Nr. 19, f. 319r,v):

166
Vezi: Деjан Медаковиђ, Op. cit., p. 43 şi ilustraţia de la p. 51.
167
Ibidem, p. 52. Ce-i drept, partea a doua a acestui citat (atribuit la biserica Ljeviška lui Pla-
ton), într-o formă amplificată şi versificată, se întîlneşte în Parafraza la Evanghelia după Ioan
(aşa-numitele Fapte ale lui Iisus, Cântul 6, vers 164) compusă în greceşte în 1-a jumătate a seco-
lului V de către Nonnus din Panopolis (Panopolis este denumirea vechiului oraş egiptean
Khmim).
168
Vezi aceste cuvinte ale Sibilei Europia în: Iван Франко, Апокрiфи i легенди..., p. 20 – 21.
169
În ceea ce priveşte sursele antice referitoare la numărul, spusele şi onomastica Sibilelor vezi:
A.Bouché-Leclercq, Histoire de la divination dans l’Antiquité, T. II, Paris, 1880, p. 138 – 139,
166 şi 192 – 193.
170
Marcus Terentius Varro a abordat problema numărului, onomasticii şi a spuselor Sibilelor
(precum şi etimologia termenului de „Sibila”) în lucrarea „Antichităţile romane”. Această lucrare
a lui Varro a fost pierdută, dar, datorită unor citate păstrate în tratatul lui Lactanţiu „Divinarum
institutionum”( cartea I, capitolul 6, 7 - 14 ş.a.), unele spuse celebre ale Sibilelor, precum şi „Ca-
nonul varronian” (în care erau indicate numele celor zece Sibile ale antichităţii) s-au păstrat până
în prezent.
171
Vezi:C. Plini Secundi ( Plinius cel Bătrân), Naturalis Historia, III, 123; VII, 119 – 120; XI,
105; XIII, 88; XVIII, 286; XXXIV, 22 şi 29.
172
Vezi: Pausanias, Graeciae descriptio, II, 7,1; VII, 8,8; X, 9,11 şi 12, 9 -10.
173
Vezi: Claudius Aelianus, Poikile stoa ( Istorii variate), XII, 35.
174
Vezi: L.C.Lactantii Firmiani, Divinarum institutionum, I,6; I,8, I,15; II,7; II,11 – 12; II,16;
IV,6; IV,15 – 20.
175
Vezi: Aurelius Augustinus, De civitate Dei, XVIII, cap. 23.
176
Vezi traducerea rusă integrală a „Oracolelor Sibiline” în ediţia: Книги Сивилл (перевод
Марии Витковской и Вадима Витковского), Москва, „Энигма”,1996.

136
„Ïëàòîí Åëë¿íü ðå(÷g). Ïîç(ä)h íeêî(æ)äà. âú ìíîƒî ïðw(ñ)òðàííuþ
çgìëþ ñ¿þ ïð¿èähòü ïëüòü ágç îöà è ðî(ä)èòñg” ( Platon elinul a spus:
“Tîrziu, cândva, pe acest pământ mult desfăşurat va veni plodul fără de tată şi se
va naşte...”) 178 . Deşi acest text ţine de un manuscris sârbesc de secol XVII, el
aparţine unei tradiţii profetice mai vechi, care denotă persistenţa în acelaşi areal
sud-slav a unor formule textuale consacrate ( cuvântul „ïëüòü”!) ce nu se mai
întâlnesc în alte regiuni de circulaţie a literaturii slavone 179 .
Inscripţia de pe filacterul Sibilei de la biserica Maicii Domnului Ljeviška nu s-a
păstrat. Dar numele Sibilei s-a conservat. Astfel, aflăm că este vorba de Ñ¿âèëà
öàð¿öà (Ýôè)îïñêà ( Sibila, împărăteasa Etiopiei) 180 . Atribuirea demnităţii
imperiale Sibilei este un fenomen medieval. El se datorează confuziei între
apelativul „sibila” şi numele proprii Sambeta 181 sau Samvifa 182 , care, în unele
scrieri medievale, erau identificate cu numele reginei din Saba 183 . Or, forma
onomastică „Sabbe” atribuită Sibilei egiptene sau babiloniene se întâlneşte încă în
antichitate, la Pausanias 184 . Datele de care dispun certifică faptul că pentru prima
dată Sibila a fost numită „împărăteasă” ( = „regină”) în Cronica lui George
Hamartolos 185 . Apariţia Etiopiei în calitate de patrie a Sibilei, se datorează

177
Denumirea poloneză completă a Cronicii lui Martin Bielski este: Kronika, to iesth Historya
świata na sześć wieków a cztery monarchie rozdzielona.
178
Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele) aus dem 13. – 15. Jahrhundert, în
Nachdruck der Ausgabe von M.Speranskij (1904) mit einer Einleitung und neuen Registern von
Dmitrij Tschižewskij, München, ed. Wilhelm Fink Verlag, 1970, Band 28 in „Slavische Propylä-
en”, p. 104.
179
Privitor la raritatea acestui text în literatura slavonă vezi remarca lui Dejan Medaković în:
?еjан Медаковиђ, Op. cit., p. 52.
180
Ibidem, p. 43, desenele de la p. 45 şi 48.
181
Vezi: A.Bouché-Leclercq, Histoire de la divination dans l’Antiquité, T. II, Paris, 1880, p.
192 – 193.
182
Vezi numele Samvifi în traducerile lui Maxim Grecul din Lexikonul Suidas: Алексей И.
Иванов, Литературное наследие Максима Грека, Ленинград,1969, fr. nr. 87 de la p. 75.
183
Asupra acestor confuzii încă în secolul XVI atrăgea atenţia Maxim Grecul. Vezi: Д.М. Бу-
ланин, Переводы и послания Максима Грека, Ленинград,1984, p. 167.
184
Vezi: Pausanias, Graeciae descriptio, X, 12, 9.
185
Vezi: В.Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Пет-
роград, 1920, p. 145. “Întîietatea” lui Hamartolos în identificarea Sibilei cu regina din Saba a
fost stabilită de C. de Boor în ediţia Georgi Monachi chronicon, Lipsae, 1904, p. 200 – 201. Luc-

137
apocrifelor dedicate regelui Solomon. În unele din aceste apocrife apare aşa-numita
Öàð¿öà þæñêà> ( împărăteasa Sudului) 186 , care era confundată cu împărăteasa
Etiopiei 187 .

§ 2. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din Viaţa despotului Stefan Lazarevici a


lui Konstantin Kostenečki ( 1431).

Cărturarul medieval Konstantin Kostenečki s-a născut în a 2-a jumătate a


secolului XIV şi a activat în prima jumătate a secolului XV 188 . Anii exacţi ai
naşterii şi morţii lui constituie până în prezent obiectul unor dezbateri în slavistica
sud-dunăreană. Numele i se trage de la oraşul Kosteneţ, în actualul district
administrativ Pazardjik din sudul Bulgariei 189 . Se ştie că viitorul cărturar a studiat
la mănăstirea Bačkovo, fiind elev al lui Andronik (Andrei) 190 , care era, la rândul
lui, unul din discipolii patriarhului Evtimie al Târnovei (mort în 1402) —
iniţiatorului reformei scrierii slavone medio-bulgare 191 . Cea mai celebră lucrare a
lui Kostenečki se consideră „Explicarea alfabetului” 192 . Reputaţia înaltă de literat

rarea lui C. de Boor este citată după: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека...,
nota 76 de la p. 74.
186
Vezi: Памятники старинной русской литературы издаваемые графом Григорием
Кушелевым-Безбородко, Вып. III, Санкт-Петербургъ, 1862, p. 54 – 55.
187
Cu privire la legăturile ce există între ciclurile de legende dedicate regelui Solomon, împă-
rătesei din Saba şi Etiopiei, vezi: Александр Веселовский, Эфиопская легенда о сыне Соло-
мона и царице Савской, în Александр Веселовский, Мерлин и Соломон, Москва-Санкт-Пе-
тербург, 2001, р. 383 – 390.
188
Куйо Куев, Житието на Стефан Лазаревич от Константин Костенечки, София,
1983, p. 9.
189
Ibidem.
190
Ibidem.
191
Privitor la importanţa operei lui Eftimie din Târnova vezi: История всемирной литерату-
ры, Т. 3, Москва,1985, р. 459 – 460, 525 – 527; Георгий Данчев, Творчество Евфимия Тыр-
новского в румынских землях, în ACIEB (XIV), V. II, Bucureşti, 1975, p. 555 – 558 şi Л.В.Го-
рина, Антиеретическое сочинение Евфимия Тырновского в Русском хронографе редакции
1512 года ( к истории болгаро-русских культурных связей конца XIV – начала XVI веков),
în Балканские исследования, Вып. 2, Проблемы истории и культуры, Москва, 1976, р. 265
– 283.
192
Vezi: Куйо Куев, Op. cit., p. 9. În ceea ce priveşte specificul operei literare a lui Konstan-
tin Kostenečki vezi: Dmitri S. Lihaciov, Prerenaşterea rusă. Cultura rusă în vremea lui Rubliov
şi a lui Epifanie Preaînţeleptul, Bucureşti, 1975, p. 87 – 90.

138
şi gânditor i-a atribuit lui Kostenečki, în secolele ce au urmat, onorificul apelativ
de filosof ( Konstantin Filosoful), asemuindu-l prin aceasta cu celebrul întemeietor
al scrierii slavone din secolul IX Konstantin-Kiril 193 (numit şi Konstantin
Filosoful).
Viaţa lui Stefan Lazarevici( 1389-1427) a fost terminată de Konstantin
Kostenečki în 1431, la 4 ani după moartea despotului 194 . Titlul slavon complet al
acestei scrieri este următorul: ”Æèòèg è æèçíü ïðèñíîïîìüíèìààãî,
ñëîâ@mààƒî, áëàãî÷üñòèâààãî ãîñïîäèíà Ñòåôàíà” 195 . Slaviştii au
demonstrat faptul că Kostenečki a preluat din opera lui Plutarh (biografia lui
Alexandru cel Mare ∗ ş. a.) structura compoziţională a biografiei lui Stefan
Lazarevici 196 . R. Marić a atras atenţia şi asupra citatelor din literatura istorică
bizantină, frecvente la Kostenečki ( Zonara, Skilitza, Manases, Glykas ş.a.) 197 .
Pentru a intui motivele includerii profeţiilor înţelepţilor antichităţii în naraţiunea
dedicată vieţii suveranului sârb trebuie să înţelegem care era climatul cultural în
teritoriile sud-dunărene la sfârşitul secolului XIV - începutul secolului XV. Or, unii
specialişti (Gunar Svane ş. a.) presupun că aceste profeţii nu au fost selectate şi
traduse din greceşte de Kostenečki, ci de însuşi despotul Stefan Lazarevici (!) 198 . În
favoarea acestei ipoteze par să pledeze atât remarca din Viaţa despotului, în care se
spune că Stefan era „ñâgäqm âú çàãàäêàõ ðîäà” („cunoscător al enigmelor

193
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”, în:
„Зборник радова Српске академиjе наука”, XLIX, - Византолошки институт, Кн. 4, 1956,
nota 1 de la p. 149.
194
Privitor la întîrzierea cu 4 ani a lui Kostenečki în întocmirea acestei scrieri panegirice vezi:
Гунар Сване, Константин Костенечки и его биография сербского деспота Стефана Ла-
заревича, în Славянские культуры и Балканы, 1, София, 1978, р. 321 – 324.
195
Vezi: Куйо Куев, Op. cit., p. 11.

După cum Plutarh îşi începe naraţiunea cu lupta de la Cheroneia şi cu ultimele zile de domnie
ale regelui Macedoniei Filip, tatăl lui Alexandru, aşa şi Kostenečki începe biografia lui Stefan
Lazarevici cu Lupta de la Kossovo Polje din 1389 şi cu moartea kneazului Lazar, tatăl despotului
Stefan, ce a urmat la scurt timp după această luptă.
196
Vezi: Гунар Сване, Op. cit., p. 326.
197
Vezi: Р. Мариђ, Трагови грчких историчара у делима Константина Филозофа, în
„Гласник Србски АН”, nr. CLX, Други разред 95, Београд, 1946, р. 5 – 33, citat dupa: Гунар
Сване, Op. cit., p. 324 şi p.327.
198
Vezi: Гунар Сване, Op. cit., p. 332.

139
neamului”, probabil, “neamului omenesc” – C.C.) 199 , cât şi faptul că aceluiaşi
Stefan i se atribuie şi redacţia traducerii slavone de secol XV a Profeţiilor
împăratului bizantin Leon Preaînţeleptul 200 . La acestea se adaugă şi mărturia din
partea a 4-a a introducerii la Viaţa despotului, din care putem conchide că Stefan
Lazarevici, asemeni majorităţii contemporanilor săi, era îngrijorat de profeţiile
legate de venirea sfârşitului lumii, care se aştepta în anul 7000 ( 1492 de la
Hristos) 201 . Atmosfera angoasantă şi precaritatea condiţiei umane din Serbia
secolului ce a urmat luptei de la Kosovo Polje putea doar să stimuleze interesul
cărturarilor faţă de literatura profetică antică şi bizantină. Iar Stefan Lazarevici era
nu numai despotul Serbiei, moştenitor al gloriei apuse a tatălui său – cneazul
Lazar, ci şi scriitor, autor al Cuvântului de dragoste (Ñëîâî ëþáúâg ) compus
după modelul Psalmului 134 al regelui David şi adresat în anul 1409, în semn de
conciliere, fratelui său Vuk Lazarevici 202 .
Viaţa despotului Stefan Lazarevici este cunoscută atât în redacţia integrală cât şi
în cea prescurtată. Există mai multe manuscrise de provenienţă sud-slavă sau rusă
veche care conţin aceste redacţii:
1. Enigmaticul fragment (probabil, de secol XV, astăzi dispărut, fără de început
şi cu lacune la mijlocul textului) descris de V. I. Grigorovici într-o scrisoare
adresată lui I. I. Sreznevski şi publicată în 1858 203 ;
2. Manuscrisul din Kazan (a 2-a jumătate a secolului XV, redacţia
prescurtată) 204 ;
3. Manuscrisul de provenienţă sârbească, inserat într-un Zbornik datat cu anul
1567, ce i-a aparţinut în secolul XIX ispravnicului muntenegrean Baltazar
Bogišić (1834-1908) 205 ;

199
Ibidem.
200
Ibidem, p. 331.
201
Ibidem, p. 332.
202
Ibidem.
203
Vezi: Куйо Куев, Op. cit., p. 15 – 19.
204
Ibidem, p. 19 – 20.
205
Ibidem, p. 20 – 21.

140
4. Manuscrisul Troiţki de la sfârşitul secolului XV, de provenienţă rusă veche,
descoperit la Lavra Troiţe-Serghiev 206 ;
5. Manuscrisul Volokolamsk, de provenienţă rusă veche, inserat într-o culegere
de sfârşit de secol XV- început de secol XVI (redacţia integrală) 207 ;
6. Manuscrisul Kirilo-Belozersk, de provenienţă rusă veche, inserat într-o
culegere de mijloc de secol XVI (redacţia integrală) 208 ;
7. Manuscrisul Pogodin (secolul XVI, de provenienţă rusă veche, nepublicat
până în prezent, ce conţine redacţia prescurtată a Vieţii despotului) 209 ;
8. Manuscrisul Ćetinsk (datare incertă, provenienţă sud-slavă), ce cuprinde
redacţia integrală a Vieţii despotului 210 ;
9. Manuscrisul pe pergament (de secol XV, redacţia prescurtată), descris de J.
Danicić în anul 1858 pe paginile revistei sârbeşti „Glasnik” (nr. X) 211 ;
10. Fragmentul Vieţii despotului descoperit de V. I. Grigorovici la mănăstirea
Zografu de la Muntele Athos ( actualmente la Biblioteca Institutului Patriarhal
din Tesalonik) 212 ;
11. Fragmentul de secol XVII din Viaţa despotului, descoperit de profesorul
Vatroslav Jagić într-o culegere ce provenea de la mănăstirea Soloveţk şi con-
ţinea textul Mineielor pentru luna Iulie ( actualmente la Biblioteca Publică “M.
E. Saltîkov-Şcedrin" din Sankt-Petersburg) 213 .

Datorită cercetărilor lui Kujo Kuev (din anii 80 ai secolului XX 214 , dar care se
bazează în mare parte pe cercetările lui S. Rozanov de la începutul secolului

206
Ibidem, p. 21 – 22.
207
Ibidem, p. 22.
208
Ibidem, p. 22 – 24.
209
Ibidem, p. 24.
210
Ibidem, p. 25 – 27.
211
Ibidem, p. 28 şi nota 44 de la p. 29.
212
Ibidem, p. 27.
213
Ibidem, p. 28.
214
Vezi lucrarea lui Kujo Kuev indicată în nota 188.

141
XX 215 ) a fost stabilită existenţa la începutul secolului al XVI-lea a redacţiei
integrale a Vieţii despotului, atât în varianta sud-slavă cât şi în cea rusă veche.
Exemplul cel mai edificator ni-l oferă manuscrisul provenit de la mănăstirea Iosifo-
Volokolamsk. Acest manuscris de la frontiera secolelor XV-XVI prezintă redacţia
integrală a Vieţii lui Stefan Lazarevici într-o variantă de provenienţă rusă veche şi
nu sud-slavă 216 ! Faptul că această variantă a fost descoperită la mănăstirea
Volokolamsk este semnificativ. Or, la aceeaşi mănăstire, peste aproximativ un
deceniu şi jumătate (în anii 1516-1522, conform cercetărilor lui B.M.Kloss 217 ), a
fost întocmită prima redacţie a Cronografului rus ( numită prin tradiţie: Redacţia-
1512) care include în capitolul 82 toate profeţiile înţelepţilor antichităţii 218
cuprinse în Viaţa despotului Stefan Lazarevici. Cunoscutul cercetător bulgar Ivan
Dujcev a observat că sursa grecească cea mai probabilă a acestor profeţii, traduse
în slavonă, o constituie redacţia profeţiilor înţelepţilor antichităţii inserate în
manuscrisul bizantin de secol XI Codex Baroccianus de la biblioteca Bodleyană
din Oxford (nr. 50)219 . Fragmentul acestui manuscris în care figurează profeţiile
anticilor are genericul „Χρησμοὶ καὶ θεολογίαι Έλλήνων φιλοσόφων” 220 .
Colaţionarea textului acestui fragment bizantin cu textul slavon al profeţiilor din
“redacţia integrală” (după manuscrisul mai bine conservat, de provenienţă rusă
veche, de la mănăstirea Kirilo-Belozersk 221 şi după variantele sud-slave din
manuscrisele Ćetinsk şi Bogišić folosite V. Jagić la prima publicare a Vieţii... din

215
Vezi: С.Розанов, “Житие сербского деспота Стефана Лазаревича” и русский “Хро-
нограф”, în Известия ОРЯС Императорской АН, Т. XI, кн. 2-я, Санкт-Петербургъ, 1906,
р. 62 – 97.
216
Vezi: Куйо Куев, Op. cit., p. 22 şi p. 29.
217
Vezi: О.В. Творогов, “Хронограф русский”, în: Словарь книжников и книжности
Древней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 2-я, ( Л-Я), Ленинград,1989, р. 501.
218
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года, în Полное собрание
русских летописей, Т. XXII, Санкт-Петербургъ, Тип. М.А.Александрова, 1911, p. 164.
219
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ … , p. 153 – 154.
220
Ibidem, p. 153 sau J.-P.Migne, Patrologiae. Cursus completus. Patres graeci, T. 97, p. 722.
221
Vezi: „ fotografia de la f. 144.

142
1875 222 ) certifică legătura indubitabilă între redacţia grecească de secol XI şi
traducerile în slavonă a profeţiilor incluse în biografia despotului Stefan Lazarevici
de Konstantin Kostenečki:

Profeţiile înţelepţilor antici Profeţiile înţelepţilor antici Traducerile vechi româneşti


din Viaţa despotului Stefan din Codex Baroccianus de la a profeţiilor înţelepţilor anti-
Lazarevici (1431) de Konstan- Biblioteca Bodleyană din Ox- chităţii din „erminii”, din pic-
tin Kostenečki. ford (nr. 50), secolul XI. tura murală de secol XVIII şi
(Conform studiului lui Ivan ( Cifrele indică ordinea profe- din literatura patristică.
Dujcev). ţiilor în originalul bizantin al
manuscrisului).

Ðg÷g áî Ôqêèäèäü¦ ³eäè- 6. Θουκυδίδου. Το ΄έν τρία Tucidide: Cel unul se împarte
íî òðè è òðè³eäèíî ágñïëü- και τα τρία ΄έν, ΄άσαρκον în trei şi ceale trei în unul, fără
òíî, îáðàçüíî ³eñòü òðî- προσωπικόν ... de trup …- profeţia lui Platon
èöà. dintr-o traducere veche româ-
nească a Cărţii de pictură a lui
Dionisie din Furna. Manuscri-
sul nr.1283, Bibl. Acad. Ro-
mâne.
Àðèñòîògëü æg¦ ígqñûïü- 4. ’Αριστοτέλους. ’Ακάματος Aristotel: Firea naşterii lui Du-
íî ³eñòüñòâî áæ¿" áûò¿" φύσις θεου̃, γενέσεως ουκ mnezeu iaste fără de trudă (co-
íg èìqmè íà÷àëî, îòü í³g- ’έχουσα ’αρχην, ’εξ αυτη̃ς δ’ό rect – fără de început – C.C.),
ãîæg âüñgêðhïêî³e ñqmü- πανσθενὴς οὺσίωται λόγος ... căci de la sineşi se înfiinţează
ñòâèòü ñ@ ñëîâî. însuşi cuvântul. – Ms. nr.1283.
²gðìèñü æg òðèâgëèêûè¦ 3. Έρμου̃ μεγίστου περι Παν- Hermes Trismegistul: Te jur
çàêëèí"þ òg ígáî âgëèêà- τοκράτορος. Όρκίζω σε, ουρα- (implor – C.C.) pe Tine cerule,
àãî áîãà ähëî, çàêëèí"þ νέ, θεου̃ μεγάλου σοφον ’έρ- făptură înţeleaptă a lui Dum-
òg ãëàñîìü îòü÷¿èìü, èæg γον ... όρκίζω σε, φωνὴ πατ- nezeu Celui mare. Te jur pe
ïðîâhøòà ïðhæäg ³eƒäà ρός, ’ήν ’εφθέγξατο πρώτην, Tine cu glasul Tatălui cu care
âüñü ìèðü qòâðüäè, çàê- ήνίκα κόσμον ’άπαντα ’εστη- Ţi-a glăsuit mai întăi, atunci
ëèíàþ òg âü ³eäèíîðîäü- ρίξατο βουλη̃. φωνὴν πατρός .. când El a pus temeliile lumii
íààãî ³eƒî ñëîâà è äqõà. τὸν μονογενη̃ λόγοω αὺτου̃ ... întregi ... ( te implor întru
Cuvântul şi Duhul Lui unul-
născut – C.C.) – Acestea sunt
cuvintele atribuite lui Orfeu(!)
din traducerea românească a
Celor 10 cărţi împotriva lui
Iulian Apostatul a Sf. Chiril al
Alexandriei.
À Ñòàèêü âüçüïè¦ ïî÷ü- 14. ’Αστάνου περι τη̃ς Filosoful Stoici (sic!): Să cin-
ògì Ìàðèþ, "êî äîáðh ñü- Θεοτόκου. Τιμήσωμεν τὴν stim pe Maria care bine a as-
êðûâüøqþ òàèíüñòâî, îòü Μαριάμ, ώς καλω̃ς κρύψασαν cuns taina (cea din veac), din
í³e³e áî õîøògòü ðîäèòè ñg τὸ μυστήριον ... care va să se nască Dumnezeu
(Hristos) – Biserica cu sfinţi
222
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149 şi nota 2; Vezi de asemenea: Куйо
Куев, Op. cit., p. 29.

143
Õðèñòîñü. din Bucureşti, anul 1728.
Fqëèäîñü æg ðg÷g¦ ïðh- 15. Θου̃λις ό Αϊγυπτίων βασι- Filosofu(l) Fokidi (sic!) – (co-
æäg Áîãü, òà æg Ñëîâî è λεύς ... Πρω̃τα θεός, μετέπειτα rect Thulis—C.C.): Mai înain-
Äqõü ñü íèìü. λόγος, καὶ πνευ̃μα σὺν αὺτοι̃ς˚ te Dumnezeu dă un (corect –
(σύμφυτα δε πάντα καὶ ει̉ς ’έν de asemenea—C.C.) Cuvânt-
ι̉όντα; ...) (ul) şi D(u)hul cu dînsul...
– Biserica cu sfinţi din Bucu-
reşti, anul 1728.

Comparând profeţiile înţelepţilor antichităţii din manuscrisul bizantin de secol


XI cu traducerea slavonă din Viaţa despotului Stefan Lazarevici observăm o serie
de modificări a textului grecesc original. Astfel, a fost substanţial scurtată profeţia
lui Thulis şi au fost incluse completări la profeţiile lui Thucidid şi Astanes
(Stoici!?—în traducerea românească de secol XVIII ). Spusele celor 15 filosofi şi
gânditori ai antichităţii din manuscrisul de la Oxford au fost reduse în biografia
despotului la 5 profeţii ( Platon şi Orfeu, care, de asemenea, sunt pomeniţi în textul
lui Kostenečki 223 , nu pot fi număraţi aici, întrucât profeţiile lor lipsesc – C.C.).
Ordinea citării profeţiilor, de asemenea, este diferită în traducerea slavonă.
În pictura exterioară moldovenească din secolul XVI putem găsi trei din cele
cinci profeţii selectate în Viaţa despotului Stefan Lazarevici. Ce-i drept, zugravii
din Moldova n-au introdus modificările spuselor anticilor operate de Kostenečki
(sau poate chiar de însuşi Stefan Lazarevici!?). Astfel, pe filacterul lui Fukid
(Tucidide) de la biserica Sf. Gheorghe-Suceava (1534) figurează în limba slavonă
profeţia lui Ôqêèäèäü, dar fără adaosul „îáðàçüíî ³eñòü òðîèöà” 224 . La
mănăstirea Suceviţa lui Goliud i se atribuie profeţia lui Thulis ( Fqëèäîñü) dar
într-o redacţie diferită, mai amplă şi mai apropiată de originalul grecesc: „Ïðüâhé
Á(î)ã ïîòî(ì) ñëîâî è ä(q)õú ñü íè(ì) eäèíîâúçðàñíà âúñh” 225 .

223
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149.
224
Vezi imaginea în: Pictura murală din Moldova, Secolele XV - XVI, text deVasile Drăguţ,
antologie de imagini de Petre Lupan, Bucureşti, ed. Meridiane, 1982, il. 81.
225
Vezi: M.A.Musicescu, M.Berza, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1958, Fig. 72 de la p. 83.
Transliterarea inscripţiei de pe filacterul lui Goliud de la Suceviţa a fost publicată pentru prima
dată ( ce-i drept cu unele inexactităţi) de Vasile Grecu în: Darstellungen altheidnischer Denker
und Schriftsteller… , p. 17.

144
Profeţia lui Astanes (’Αστάνου) figurează şi în frescele de la mănăstirile
Moldoviţa 226 şi Suceviţa 227 . Ea este atribuită în cazul moldav nu filosofului Staik
(Ñòàèêü = Stoic), ci lui Astakoe (Moldoviţa) 228 sau Astakue (Suceviţa) 229 .
Redacţia slavonă a profeţiei acestui Astakoe (Astakue) diferă de redacţia din Viaţa
despotului Stefan Lazarevici. Ea este o traducere fidelă a textului grecesc al
profeţiei şi nu cuprinde interpolarea „îòü í³e³e áî õîøògòü ðîäèòè ñg
Õðèñòîñü”.
Observaţiile de mai sus atestă faptul că redacţiile slavone din 1431 ale profeţii-
lor înţelepţilor antichităţii din Viaţa despotului Stefan Lazarevici nu au putut servi
drept protograf redacţiilor profeţiilor analoge de pe teritoriul Moldovei secolului al
XVI-lea. Probabil că au existat alte manuscrise slavone, mai apropiate de
originalele greceşti, care au fost folosite de programatorii frescelor zugrăvite pe
timpul lui Petru Rareş şi a Movileştilor.
O istorie foarte interesantă are identificarea numelui filosofului antichităţii
căruia i se atribuie profeţia “Să cinstim pe Maria ...”. Potrivit celui mai vechi
manuscris bizantin conservat până în zilele noastre (Codex Baroccianus, Oxford,
50, secolul XI) 230 această profeţie îi aparţine lui Astanu (’Αστάνου) 231 – nume
propriu care, la cazul nominativ, ar trebui să se pronunţe Astanes 232 . Acest Astanes
nu e nimeni altul decât celebrul mag de origine persană Ostanes, cunoscut din mai
multe scrieri ale antichităţii, inclusiv din Istoria naturală (Naturalis historia) a lui
Plinius cel Bătrân 233 . Atribuirea acestei profeţii lui Ostanes a fost pentru prima dată

226
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller… , p. 8.
227
Vezi: M.A.Musicescu, M.Berza, Op. cit., Fig. 73 de la p. 84; Vasile Grecu, Darstellungen
altheidnischer Denker und Schriftsteller… , p. 17.
228
Vezi sursa indicată în nota 226.
229
Vezi sursele indicate în nota 227.
230
Cu privire la vechimea manuscriselor bizantine din acest grup vezi: Hartmut Erbse, Op.
cit., p. 53 – 54 şi stemma de la p. 61.
231
Ibidem, p. 212 şi nota 5 de la p. 212.
232
Vezi: С.И.Соболевский, Древнегреческий язык, Москва, 2003, р. 27, § 113.
233
Vezi: C. Plini Secundi ( Plinius cel Bătrân), Naturalis Historia, XXVIII, 6; XXVIII, 69;
XXVIII, 256; XXVIII, 261; XXX, 8; XXX, 11; XXX, 14.

145
semnalată încă în anii 20-30 ai secolului trecut de filologul A. von Premerstein 234 .
Ulterior, însă, Grigore Nandriş – după o fantasmagorică manipulare cu caracterele
şi abrevierile slavone, în urma căreia Astakoe de la Moldoviţa şi Astakue de la
Suceviţa s-au transformat în filosoful Aristokritos(?— C.C.) 235 – a încercat să
combată punctul de vedere a lui A. von Premerstein 236 . Aceste manipulări gratuite
a lui Nandriş (de altfel, ca şi întreaga carte a slavistului român) au fost vehement
criticate de bizantinologul francez J. Gouillard (Paris) 237 . O succintă remarcă
privitoare la enigmaticul Astakoe a mai fost expusă într-o publicaţie postumă a
profesorului de la Cernăuţi V. Bogrea 238 . Acolo numele propriu Astakoe “ este
interpretat ca un reflex slav al grecescului οί Στωΐκοί ” 239 . Personal, înclin să-i dau
dreptate lui A. von Premerstein. Cercetarea de faţă aduce încă două mărturii
(neinvocate de filologul austriac!) în favoarea atribuirii profeţiei „Să cinstim pe
Maria ...” magului persan Ostanes. Prima ţine de existenţa unui manuscris bizantin
de secol XIII (Codex Parisinus Graecus, nr. 1168, f. 54) în care aceeaşi profeţie
este corect atribuită lui Ostanes 240 . Al doilea argument ţine de sursa iniţială a
profeţiei „Să cinstim pe Maria, care bine a ascuns taina ...”. Or, această profeţie,
în redacţia ei antică, evident diferită de redacţiile bizantine de la începutul celui de
al doilea mileniu, era din capul locului atribuită lui Ostanes. Astfel, în textul
dialogului elenistic tardiv „Cleopatra”, reprodus de C. A. Browne în revista
„Ambix” 241 şi citat de către Jack Lindsay în cartea „The Origins of Alchemy in
graeco-roman Egypt” (1970, traducerea franceză – 1986), putem găsi următorul
fragment:„ ... Ostanès et ceux qui l’accompagnaient répondirent à Cléopatre: Au

234
Vezi: A.von Premerstein, Griechisch-heidnische Weise…, p. 660.
235
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p.55.
236
Ibidem, p. 54 – 55.
237
Vezi recenzia indicată în nota 120.
238
Vezi: Vasile Bogrea, Doi sfinxi ai picturilor murale de la mănăstirile Bucovinei: „Elen As-
takoe” şi „Elen Zmovagl”, în Codrul Cosminului, Anul II şi III, Cernăuţi, 1927, p. 607-608.
239
Ibidem, p. 608.
240
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 54, stemma de la p. 61 şi textul original grec de la p. 212.
241
Vezi articolul lui C.A.Browne în: „Journal of Society for Study of Alchemy and Early Che-
mistry”,1946, nr. III, p. 15-25.

146
plus profond de toi se cache un étrange et terrible mystère. Illumine-nous en
répandant ta lumière sur les éléments…”(…Ostanes şi cei care-l însoţeau
răspunseră Cleopatrei: În adâncul tău se ascunde o stranie şi teribilă taină.
Luminează-ne răspândind lumina ta asupra stihiilor …) 242 . Ideea ascunderii tainei
din acest dialog este formulată în termeni aproape identici cu termenii utilizaţi în
profeţia lui Astanu din manuscrisul bizantin de la Oxford. În traducere slavonă
regăsim aceeaşi formulare atribuită Staikului în Viaţa despotului Stefan Lazarevici
şi lui Astakoe (Astakue) în pictura exterioară moldavă. Faptul că în dialog figurează
Cleopatra (şi nu Maria !) certifică evoluţia îndelungată pe care a avut-o acest citat
în literatura antică târzie şi în literatura bizantină timpurie. Astfel, încă în lumea
greco-romană, alchimista Cleopatra, numele căreia a fost conferit dialogului, era
adeseori asociată cu o altă alchimistă – Maria Evreica ( Marie la Juive) 243 sau cu
Maria Copta 244 . Jack Lindsay notează faptul că „Alchimista Cleopatra pare a fi
asociată şcolii alchimice a Mariei” 245 . Potrivit acestui cercetător există multiple
similitudini între dialogul Cleopatra şi alte dialoguri de origine gnostică sau
ermetică ce abordează o problematică similară. Astfel, s-a păstrat în versiune latină
dialogul (tradus după o interpretare arabă medievală a originalului grecesc pierdut)
între regele Calid şi filosoful Morien. În acest dialog discursul Cleopatrei este
atribuit alchimistei Maria246 ! Există izvoare arabe, de tipul celebrului Kitab-al-
Habib, care leagă tradiţia cunoştinţelor oculte datorate semi-legendarului Ostanes
de tradiţia dialogurilor întreţinute de acest mag cu Maria Evreica 247 . Din toate
aceste texte devine clară evoluţia pe care a suportat-o pe parcursul istoriei
fragmentul cu replica lui Ostanes din dialogul Cleopatra: taina (misterul) atribuit
iniţial Cleopatrei devine cu timpul atributul altei alchimiste – Mariei Evreicei –

242
Vezi: Jack Lindsay, Les origines de l’alchimie dans l’Égipte gréco-romaine, Monaco, Col-
lection „Gnose”, Jean-Paul Bertrand éditeur, 1986, p. 275.
243
Ibidem, p. 273. Cu privire la şcoala alchimică a Mariei Evreicei vezi capitolul 11 al cărţii
lui J.Lindsay (p. 259 – 272).
244
Ibidem, p. 271 – 272.
245
Ibidem, p. 273.
246
Ibidem, p. 272.

147
care, la rândul ei, după victoria totală a creştinismului, este identificată cu Fecioara
Maria. Însăşi marele mister alchimic se transformă în taina întrupării lui Hristos.
Cât priveşte transformarea numelui Ostanes în Stoicul manuscriselor ruseşti 248 sau
în “filosoful Stoici” din unele picturi murale româneşti (de secol XVIII) 249 aici par
să existe mai multe etape. Iniţial în manuscrisele bizantine a figurat numele
Ostanes (la cazul genitiv Ostanu! 250 ). Fiind ortografiat pe câmpurile laterale a
paginilor verso a codexurilor ce conţineau profeţiile anticilor, în rezultatul ajustării
prin retezare a foilor deteriorate, acest nume a pierdut majuscula iniţială “O
mikron” care, ulterior, a fost înlocuită de vocala “Alfa”. Acestui fenomen i se
datorează apariţia formei onomastice Astanu din manuscrisul de la Oxford de secol
XI. Nimerind în spaţiile de expresie slavonă, unde numele, operele şi profeţiile
magului erau aproape necunoscute 251 , forma onomastică Astanu a căpătat sufixul
“–kъ” şi s-a divizat în două cuvinte: conjuncţia A şi substantivul Ñòàè-êü. Acest
lucru a fost favorizat de similitudinea între formele grafice a literei greceşti
majuscule “ni”(Ν) din numele Astanu şi a literei slavone “ije” (è) din substantivul
Ñòàè-êü. Particularităţile foneticii sud-slave au păstrat vocala „a” în acest cuvânt,
fapt certificat de numele Staik din Viaţa despotului Stefan Lazarevici. În Rusia a
apărut, probabil, pronunţarea specifică „în -o” a acestui substantiv, fapt certificat
de diferite manuscrise ruseşti de secol XVI-XVII, inclusiv de prima redacţie a
Cronograful rus 252 . În Moldova secolului XVI, în Bulgaria şi Serbia secolului
XVII acest fenomen nu s-a produs. Aici au avut loc alte fenomene – nu atât de

247
Ibidem, p. 156 – 157.
248
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164.
249
Vezi inscripţiile ce însoţesc imaginile filosofilor din picturile murale a Bisericii cu Sfinţi
din Bucureşti (anul1728) în: Teodora Voinescu, Un aspect puţin cercetat în pictura exterioară
din Ţara Românească: motivul sibilelor, în SCIA, Seria AP, T. XVII, Bucureşti, 1970, nota 4 de
la p. 196.
250
Vezi nota 232.
251
Despre absenţa unei tradiţii slavone de ortografiere a numelui lui Ostanes vorbeşte apariţia
formei nominale abreviate Tan, atestate în unul din manuscrisele Scrisorii către un călugăr, cu
rangul de egumen... a Sf. Maxim Grecul – monah grec de o vastă cultură atăt bizantină cât şi oc-
cidentală, sosit în Rusia Moscovită abia în primul deceniu al secolului al XVI-lea.Vezi: Д.М. Бу-
ланин, Переводы и послания Максима Грека, Ленинград,1984, nota 71 de la p. 73.

148
ordin fonetic cât de ordin paleografic. Sufixarea „prin –k” a avut loc şi aici, dar
forma onomastică nu s-a divizat în conjuncţie şi substantivul comun „stoik”.
Formele nominale Astakoe (Moldoviţa), Astakue (Suceviţa), Astakor (Arbanasi) 253
şi Astakie (“Albina” sârbească) 254 probează existenţa radicalului stabil Astak- şi a
unor terminaţii arbitrare (-oe, -ue, -or, -ie). Probabil că aceste terminaţii diferite au
apărut sub influenţa cuvintelor următoare, ortografiate la un loc, în conformitate cu
principiul “scrierii continue” 255 , specifice caligrafiei slavone a acelei epoci. Nu este
exclusă nici o posibilă completare (cu terminaţii arbitrare), cauzată de pierderea
ultimelor litere a numelor în rezultatul distrugerii câmpurilor vechilor manuscrise
(evident, în cazul ortografierii acestor nume pe câmpurile părţii recto a foilor
caligrafiate). Cât priveşte dispariţia în cadrul radicalului „Astak-” a vocalei
“ije”(è) din cuvântul „AStaik- ”(ÀÑòàèê-) pot exista două explicaţii. Prima este
foarte simplă: în cazul “scrierii continue” elementele verticale ale literelor
învecinate se contopeau, ceea ce trebuia să reducă litera “ije” la o simplă şi
neglijabilă bară orizontală de legătură. A doua explicaţie ţine de prescurtarea literei
„ije” prin suprascriere. Cât priveşte Ţara Românească din secolul XVIII unde, la
Biserica cu sfinţi din Bucureşti (1728) este atestat acelaşi citat al lui Astanes
atribuit, însă, filosofului Stoici 256 (sic!—C.C.), influenţa rusească este evidentă. Or,
după cum am văzut mai sus, nici Moldova secolului al XVI şi nici slavii de sud din
secolele XV-XVII nu au utilizat vocala „o” la ortografierea derivatelor slavone a
acestui nume. Mai mult decât atât. Nici în Moldova şi nici la slavii de sud, cu
excepţia redacţiei din Viaţa despotului Stefan Lazarevici, nu s-a produs
transformarea derivatelor slavone a numelui propriu Astanu (Astak-) în
substantivul comun “stoic”. Traducerea românească a profeţiei lui Stoici (de la

252
Vezi nota 248.
253
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели..., ilustraţiile şi traducerile
de la p. 102 – 103.
254
Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele)... , p. 104.
255
Privitor la noţiunea de „împletitură de cuvinte” în literatura slavonă vezi: Dmitri S. Liha-
ciov, Op. cit., p. 91.
256
Vezi trimiterea la lucrarea Teodorei Voinescu din nota 249.

149
Biserica cu sfinţi) după manuscrisele ruse vechi pare să fie confirmată şi de
redacţia concretă a acestei profeţii. Or, sfârşitul profeţiei „ ...din care va să se
nască Dumnezeu” 257 nu figurează nici în redacţiile greco-bizantine 258 , nici în cele
din Moldova secolului XVI 259 , nici în „Albina” sârbească 260 de secol XVII. După
cum am indicat mai sus această completare apare pentru prima dată în Viaţa
despotului Stefan Lazarevici 261 , de unde este copiată şi popularizată de multiplele
redacţii ale Cronografului rus 262 , care, la rândul lor, joacă un rol decisiv în
redactarea erminiilor explicative ruseşti (aşa-numitele Толковые иконописные
подлинники) 263 . Întrucât probabilitatea ca programatorii sau zugravii de la Biserica
cu sfinţi din Bucureşti să aibă la îndemână rarisimele manuscrise ale Vieţii
despotului 264 este aproape nulă, rămâne de presupus că fie ei înşişi, fie primii
traducători în limba română a acestei profeţii a lui Ostanes, au folosit una din
multiplele copii cu profeţii ale filosofilor antici, inserate în diversele redacţii ale
Cronograful rus 265 , în erminiile explicative sau în alte scrieri, ce au avut drept
sursă primară Cronograful.

257
Ibidem, nota 4 de la p. 196.
258
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 212.
259
Vezi inscripţiile de pe filacterele lui Astakoe ( Astakue) de la Moldoviţa şi de la Suceviţa.
260
Vezi conţinutul profeţiei lui Thilis (!) din „Albina” sârbească în: Serbische und bulgarische
Florilegien (Pčele)... , p. 103.
261
Privitor la această completare din „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” vezi remarca lui
Ivan Dujcev în: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p. 155.
262
Vezi nota 248
263
Vezi paragraful 2.5 al prezentului studiu.
264
Vezi numărul redus de manuscrise ce conţin „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” în: Куйо
Куев, Op. cit., p. 15 – 28.
265
Privitor la copiile şi redactiile ulterioare ale Cronografului rus, ce conţin profeţiile înţelepţi-
lor antichităţii, vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения…,
p. 361.

150
§ 3. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din prima redacţie a Cronografului rus
(1516-1522).

Marea sinteză a cunoştinţelor medievale oferită de prima redacţie a Cronografu-


lui rus depăşeşte cu mult obişnuitul gen al letopiseţelor sau cronicilor locale. Con-
statarea reputatului istoric al literaturii ruse vechi Dmitri S. Lihaciov, potrivit
căreia „cronicile erau adevărate enciclopedii istorice originale” 266 , este întru totul
valabilă şi în cazul voluminoasei prime redacţii a Cronografului rus. Or, această
operă, de primă mărime în literatura ortodoxă a timpului respectiv, nu a ignorat
preziceri-le gânditorilor antichităţii. Capitolul 82 al Cronografului este dedicat în
exclusivitate acestor preziceri, având genericul „Despre înţelepţii elini” („Î
Åëëèíñêûõú ìqäðeöhõú”) 267 . El urmează capitolului 81 dedicat profeţilor
biblici („Î ïðîðîögõú”) 268 . Această vecinătate a spuselor vizionarilor biblici şi a
filosofilor antichităţii generează afinităţi de ordin structural cu imensa compoziţie a
Arborelui lui Iesei din picturile exterioare moldave sau din fresca trapezei Lavrei
Athonite, unde, de asemenea, spusele profeţilor biblici sunt „confirmate” de
profeţiile gânditorilor elini sau orientali.
Datarea, paternitatea şi provenienţa geografică a primei redacţii a Cronografului
rus (aşa-numita Redacţie din anul 1512) a constituit timp de peste un secol obiectul
unei vii controverse între slavişti. Însăşi denumirea Cronografului, unde este
amintit anul 1512, prezintă, de fapt, un anacronism. Doar A. N. Popov – autorul
primului studiu monografic (din 1869) dedicat Cronografului — accepta fără
rezerve anul 1512 în calitate de dată exactă a întocmirii primei redacţii a acestei
scrieri 269 . Ulterior, pe parcursul a mai mult de o jumătate de secol, a prevalat

266
Vezi: Dmitri S. Lihaciov, Op. cit., p. 142.
267
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164.
268
Ibidem, p. 162 – 164.
269
Vezi: Андрей Попов, Обзор хронографов русской редакции, Вып. 2-й, Москва, 1869,
р. 2.

151
datarea propusă de academicianul A. A. Şahmatov în anul 1899 270 . Din punctul de
vedere al academicianului prima redacţie a Cronografului rus este, de fapt, o a
treia redacţie (compilată după un manuscris de sfârşit de secol XV) a unui vechi
cronograf sud-slav dispărut, originalul căruia a fost alcătuit în jurul anului 1442 de
Pahomie Sârbul (Pahomie Logofătul) 271 . În a doua jumătate a secolului XX această
datare extrem de timpurie a fost revăzută de cercetătorii B. M. Kloss şi O. V.
Tvorogov. Iniţial, în anul 1971, B. M. Kloss considera că prima redacţie a
Cronografului rus a fost alcătuită la mănăstirea Iosifo-Volokolamsk în perioada
cuprinsă între anii 1488-1492 272 . La mijlocul anilor 70 B. M. Kloss şi-a revăzut,
însă, datarea iniţială. El a observat că prima redacţie a Cronografului rus este
tributară Codicelui prescurtat (Сокращенный свод) din anul 1495 273 . Deci,
această redacţie nu putea fi anterioară mijlocului ultimului deceniu al secolului
XV 274 . Corectând calculul anilor amintiţi în capitolul introductiv cu genericul
„Expunerea credinţei”(„Изложение о вере”), B. M. Kloss a ajuns la concluzia că
prima redacţie a Cronografului rus a fost alcătuită între anii 1516-1522 275 . Această
datare a fost acceptată de majoritatea specialiştilor, inclusiv de O. V. Tvorogov, –
cel mai reputat, la etapa actuală, cunoscător al vechilor cronici şi letopiseţe ruse 276 .
Cu părere de rău nu s-a păstrat până în zilele noastre protograful iniţial al acestei
prime redacţii a Cronografului. Astfel, cel mai vechi manuscris cu textul
Cronografului, provenit de la mănăstirea Volokolamsk şi datat cu anii 20 ai
secolului XVI, nu poate fi considerat protograf al întregii scrieri, întrucât conţine

270
Vezi: А.А.Шахматов, К вопросу о происхождении “Хронографа”, în: Сборник ОРЯС
Императорской Академии Наукъ, Т. LXVI, nr. 8, Санкт-Петербургъ, 1899, р. 1 – 121.
271
Vezi: А.А.Шахматов, Пахомий Логофет и “Хронограф”, în ЖМНП, 1899, nr. 1,
Санкт-Петербургъ, 1899, р. 200 – 207; idem, Древнеболгарская энциклопедия X века, în: Ви-
зантийский временникъ, Т. VII, Вып. 1-2, Санкт-Петербургъ, 1900, р. 1 – 35.
272
Vezi: Б.М.Клосс, О времени создания русского хронографа, ТОДРЛ, Т. XXVI, Ленин-
град, Наука, 1971, р. 244 – 255.
273
Ibidem, p. 254 – 255.
274
Vezi: О.В.Творогов, Древнерусские хронографы, Ленинград, 1975, р. 189.
275
Vezi: О.В.Творогов, “Хронограф русский”, în: Словарь книжников и книжности Дре-
вней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 2-я, ( Л-Я), Ленинград,1989, р. 500 – 501.
276
Ibidem, p. 501.

152
doar primele 105 capitole din totalul de 208 capitole 277 . Manuscrisul cel mai vechi,
care conţine textul integral al primei redacţii a Cronografului rus, este din anul
1538 278 . El a fost copiat din ordinul lui Dosifei Toporkov de doi copişti, unul dintre
care purta pitorescul nume de Vasian Drakula (...À äîï³ñàëú ñ³þ êúíèƒu
ìíîƒîƒðhøíûé âî èíîöhõú Âàñ³àíú, ïî ðgêëu Äðàêuëà, à çàìûøëåíègìú
è ïîâgëhíègìú ãîñïîäèíà ñòàðöà Äîñîfhà. Ëhòà 7046...) 279 . Actualmente
acest manuscris este divizat în două codexuri, primul aflându-se în colecţia Uvarov
(nr. 356) a Muzeului Istoric de Stat din Moscova, iar al doilea în fondul de carte
rară a Bibliotecii Publice „M. E. Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Petersburg (cota
F.IV, 178) 280 . Există încă un număr impunător de manuscrise mai tardive, care
conţin integral sau parţial textul primei redacţii a Cronografului rus. Clasificarea
tuturor manuscriselor acestei redacţii a fost făcută încă la începutul secolului XX
de S. P. Rozanov, care le-a divizat în cinci categorii: redacţia principală, redacţia
de tip Voskresensk, redacţia prescurtată, redacţia de tip Pogodin şi redacţia
intermedia-ră 281 . Identificarea acestor categorii depăşeşte cu mult scopul cercetării
iniţiate de subsemnat. De aceea voi constata doar faptul, că profeţiile înţelepţilor
antici din capitolul 82 al Cronografului figurează în marea majoritate a acestor
manuscrise, inclusiv în cel mai vechi manuscris, provenit de la mănăstirea
Volokolamsk (din anii 20 ai secolului XVI), şi în primul manuscris ce păstrează
textul integral, finalizat în anul 1538 la porunca stareţului Dosifei 282 .
În total, capitolul 82 al primei redacţii a Cronografului rus conţine 11 profeţii
ale anticilor. Primele cinci profeţii au fost copiate aproape ad litteram din alineatul
cu profeţiile anticilor inserat în Viaţa despotului Stefan Lazarevici a lui Konstantin

277
Ibidem.
278
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. I.
279
Ibidem, nota „a” de la p. 218.
280
Privitor la amplasarea actuală a manuscriselor ce conţin textul primei redacţii a Cronografu-
lui rus vezi: О.В.Творогов, “Хронограф русский”…, p. 501.
281
Vezi: С.Розанов, Заметки по вопросу о русских хронографах, în ЖМНП, 1904, nr. 1,
Санкт-Петербургъ, 1904, р. 128 – 136 si О.В.Творогов, “Хронограф русский”…, p. 501.
282
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164 – 165.

153
Kostenečki 283 . Modificările operate în textul acestor 5 profeţii ţin mai mult de
ortografierea unor cuvinte (în special a numelor înţelepţilor!), adaptată tradiţiei şi
normelor fonetice ale limbii ruse vechi, în detrimentul normelor literare ale
slavonei medio-bulgare. Astfel, numele lui Hermes Trismegistul (²eðìèñü æg
òðèâgëèêûé) din scrierea lui Kostenečki 284 este ortografiat în Cronograf în forma
rusă populară Eremiï (Åðåì³é) 285 , numele „Fqëèäîñü” 286 – în forma
„Ôuëèäîñú” 287 , iar expresia „À Ñòàèêü âüçüïè” 288 – în forma „È ñòîèêú
ðg÷g” 289 . Este exclusă din capitolul 82 al Cronografului ultima frază a alineatului
respectiv din Viaţa despotului..., unde sunt pomeniţi Platon şi Orfeu 290 . În schimb
autorul (sau autorii ?) anonim(i) al Cronografului rus au mai adăugat la primele 5
profeţii pomenite mai sus încă 6 profeţii compilate din alte izvoare medievale.
1. Prima din aceste 6 profeţii este atribuită nu unui filosof, ci însuşi zeului Apo-
lo(n). Ea are o istorie bogată şi provine din manuscrisele bizantine. În limba greacă
diversele redacţii ale acestei profeţii pot fi găsite în următoarele manuscrise:
fragmentul „Simfonia” din Codex Vatican Graecus nr. 2200 (sec. VIII-IX), Codex
Parisinus Graecus nr. 690 (sec. XII), Codex Parisinus Graecus nr. 1168 (sec.
XIII), Codex Sinaiticus nr. 383 (sec. X-XI), Codex Oxon. Baroccianus nr. 50 (sec.
XI), Codex Sinaiticus nr. 327 (sec. XV), Codex Lipsiae Universitatis nr. 70 (sec.

283
De altfel, acesta nu este singurul fragment interpolat în Cronograf din Viaţa despotului Ste-
fan Lazarevici. Privitor la interpolările cronografice inspirate de Viaţa despotului… vezi: Анд-
рей Попов, Обзор хронографов…, p. 40 – 52 şi С.Розанов, Житие сербского деспота Сте-
фана Лазаревича” и русский “Хронограф”, în Известия ОРЯС Императорской АН, Т. XI,
кн. 2-я, Санкт-Петербургъ, 1906, р. 62 – 97.
284
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149; Vezi de asemenea: Куйо Куев, Op.
cit., fotografia de la f. 144.
285
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164.
286
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149.
287
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164.
288
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149. Vezi de asemenea: Куйо Куев, Op.
cit., fotografia de la f. 144.
289
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164.
290
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149 şi Русский хронограф, Ч. I , Хро-
нограф редакции 1512 года..., p. 164.

154
XVI) şi Codex Bodleyanus Roe-5 (sec. XVII) 291 . În cel mai vechi din aceste
manuscrise (fragmentul „Simfonia” de la Vatican) această profeţie este întitulată
„Χρησμος ’εν Δελφοι̃ς ’εν τω̃ ίερω̃” („Profeţia din templul de la Delphi”) 292 . În alte
manuscrise această profeţie este întitulată „Profeţia lui Apolo(n) cu privire la
Hristos dată la Delphi” 293 . Textul ei nu trebuie confundat cu textul profeţiei lui
Apolo de la templul din Atena, care, de asemenea, se găseşte în foarte multe surse
bizantine 294 şi post-bizantine, inclusiv în Cartea de pictură a lui Dionisie din
Furna 295 . Există, ce-i drept, unele manuscrise greceşti, de tipul Codexului de la
Madrid (Codex Matritensis Graecus, nr. 115, sec. XV), studiat şi tradus parţial în
franceză de Louis Bréhier (1951), în care ambele texte ale lui Apolo sunt conjugate
într-o unică profeţie 296 . În literatura rusă din prima jumătate a secolului al XVI mai
există o sursă importantă în care figurează o redacţie specifică a profeţiei lui Apolo
dată în templul de la Delphi. Este vorba de tratatul „Cuvânt împotriva relei
credinţe a armenilor”, datorat Sfântului Maxim Grecul. Acolo putem citi
următorul alineat: În vremea în care domnea întunericul slujirii la idoli, în Elada
era un loc cunoscut ... numit Pithia (sic—C.C.)... un slujitor al zeului Apolo,
văzând tulburarea cea atât de mare ce a pătruns în toată lumea şi care în scurt
timp a zguduit toate popoarele, şi dorind să afle de la zeul său, Apolo, ce este
această nouă propovăduire care se rosteşte pe tot pământul despre un nou
Dumnezeu, Iisus Hristos, a îndrăznit să îl întrebe despre aceasta. Însă diavolul,

291
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 206, p. 211 şi app.crit. de la p. 211, p. 214 , p. 218. Vezi de
asemenea: A.von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philoso-
phen-sprüchen im Codex Bodleianus Roe – 5, în „Είς μνή μην Σπ. Λάμβρου”,Atena, 1935, p.185.
292
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 206.
293
Vezi: Ibidem, p. 211.
294
Vezi: Ibidem, p. 216. O variantă slavonă a profeţiei din sanctuarul atenian al zeului Apolo
este inserată la p. 779 – 780 a manuscrisului Zamoisk. Vezi: Iван Франко, Апокрiфи i легенди з
украiньских рукописiв,Т. II, p. 2 – 3.
295
În Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna, datată cu anii 30-40 ai secolului al XVIII,
profeţia din templul din Atena este atribuită filosofului Apolonius. Evident, că în vechile manus-
crise bizantine figura iniţial numele Apolo.Ulterior, numele acestei zeităţi, prin analogie cu nu-
mele celorlalţi filosofi, s-a transformat în numele Apolonius. Vezi: Dionisie din Furna, Carte de
pictură, Bucureşti, 1979, p. 125.
296
Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens …, p. 66.

155
duşmănind buna credinţă a lui Hristos s-a mâniat pe slujitorul lui pentru
întrebarea pusă de el şi nu l-a lăudat, ci i-a spus: „Mai bine ar fi fost ca tu să nu
mă întrebi deloc despre aceasta, o slujitorul meu blestemat !”. Cu toate acestea,
fiind silit de puterea lui Dumnezeu şi fără să vrea, i-a spus în câteva cuvinte
slujitorului său taina cea înfricoşătoare a întrupării lui Hristos, Dumnezeu -
Cuvântul şi a patimii Lui mântuitoare, adăugând la sfârşit: „Cel care a pătimit
este Dumnezeu, însă dumnezeirea Lui nu a pătimit” 297 . Ultima frază din citatul de
mai sus are un conţinut similar conţinutului profeţiei lui Apolo(n) din capitolul 82
al Cronografului rus. Redacţia ei, însă, diferă substanţial de redacţia cronografică:

Profeţia lui Apolon din capitolul 82 al primei Profeţia lui Apolon din Cuvântul împotriva
redacţii a Cronografului rus (anii 1516-1522) relei credinţe a armenilor a Sf. Maxim Grecul,
(anii 30 ai secolului al XVI-lea).
Àïîëîíú ðg÷g¦ è íg õîò#mà ì# èæg Îáà÷g æg Áîæåñòâåííîþ ñèëîþ íuäèì...
äîìà îòãîí"òú îòú ÷þäíhéøàãî Á(î)ãà ïîñëgäígg ñëîâî ïðèðgê¦ è ïîñòðàäàâûé
è äûõàí³à, eëìà çåìåíú ì# íuäèòú íg- Áîƒú åñòü, à Áîægñòâî Åãî íg ïîñòðàäà.
ágñíûé ñâhòú è ïîñòðàäàâûé Áîƒú eñòü ( I, 176-177).
è Áîægñòâî (íg) ïîñòðàäà ñàìî.

Cercetătorul rus D. M. Bulanin a presupus că fragmentul cu profeţia lui


Apolo(n) din Cuvântul împotriva relei credinţe a armenilor a fost tradus de Maxim
Grecul din Lexikon-ul lui Suidas (secolul IX) 298 . El a observat că tot fragmentul de
aproa-pe o pagină, care începe cu cuvintele „În vremea în care domnea
întunericul...” şi se termină cu cuvintele „...însă dumnezeirea Lui nu a pătimit”, are
o corespondenţă directă în acest Lexikon 299 . Spre deosebire de fragmentul lui
Maxim Grecul, textul cronografic al profeţiei lui Apolo(n) nu provine din Lexikon-
ul lui Suidas. El pare a fi o traducere destul de fidelă, realizată după originalul
grecesc conţinut în fragmentul “Simfonia” din Codex Vatican Graecus nr. 2200

297
Vezi: Sfântul Maxim Grecul, Adevăr şi minciună. Scrieri dogmatico-polemice, V. II, Ga-
laţi, 2003, p.129.
298
Vezi: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека, Ленинград,1984, p.20 –21.
299
Suidae Lexicon, Pars.1, p. 411, A 4413, Ed. A.Adler, 1928. Citat după: Д.М.Буланин, Ле-
ксикон Свиды в творчестве Максима Грека, ТОДРЛ, Т. XXXIV, Ленинград,1979, р. 283.

156
(sec.VIII-IX): „ ... και̉ του̃δ’ ου̉κ ε̉θέλων ε̉λήλαμαι δόμου˚ οίχετ’ ’Απόλλων, οίχετ’
ε̉πει̉ βποτὸς εί̃ς με βι-άζεται ου̉ράνιος φώς, και̉ ό παθὼν θεός ε̉στι και̉ ου̉ θεότης
πάθεν αυ̉τή...” 300 . Ţinând cont de caracterul compilator al textului primei redacţii a
Cronografului rus este puţin probabil ca traducerea să fi fost făcută de autorii
acestei scrieri. Probabil, că exista deja o traducere slavonă a textului profeţiei lui
Apolo după o redacţie bizantină apropiată de redacţia inserată în fragmentul
„Simfonia”. Această traducere, asemeni traducerilor celorlalte cinci profeţii din
Viaţa despotului Stefan Lazarevici, a şi fost compilată de alcătuitorii
Cronografului.
2. A doua din cele 6 profeţii suplimentare este atribuită lui Hermes, numit
conform tradiţiei populare Eremeï 301 . Aceasta este de fapt a doua profeţie a lui
Hermes Trismegistul din capitolul 82 al Cronografului rus. Apariţia repetată a
numelui aceluiaşi “filosof” în cadrul uneia şi aceleiaşi culegeri de profeţii probează
caracterul mecanic şi superficial al compilării cronografice. Asemeni primei
profeţii, şi această a doua profeţie a lui Hermes are o provenienţă extrem de veche.
Se pare că prima ei atestare figurează în tratatul Cohortatio ad graecos al lui
Pseudo-Justin 302 (sfîrşitul secolului II - începutul secolului III după Hristos). În
limba latină o redacţie apropiată a acestei profeţii descoperim în Epitoma la
Divinarum Institutionum (4,5) a lui Lucius Coelius Firmianus Lactantius (cca. 240-
cca. 320 după Hristos). Sfântul Chiril al Alexandriei (mort în anul 444 după
Hristos) a reprodus această profeţie (într-o formă lejer modificată!) în prima carte a
tratatului său Pentru sfânta religie a creştinilor împotriva cărţilor nelegiuitului
Iulian: „Pe Dumnezeu să-L cu-geţi este lucru grozav de greu, să-L arăţi este cu
neputinţă chiar dacă este cu putinţă să-L cugeţi, pentru că ceea ce este netrupesc nu
este cu putinţă să fie înţeles de cel trupesc. Şi ceea ce este perfect nu poate fi
priceput de ceea ce nu este perfect, este nespus de greu să stea împreună ceea ce

300
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 206.
301
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164.
302
Vezi: J.P.Migne, Patrologiae. Cursus completus, Patres graeci, T.VI, col. 312 A.

157
este veşnic cu cel ce durează doar puţină vreme…” 303 . O redacţie a acestei profeţii,
foarte apropiată de cea a Sf. Chiril, putem găsi în Antologia lui Stobaios 304 (secolul
V după Hristos).
În Cronografului rus această profeţie a lui Hermes nu a pătruns însă direct din
sursele antice târzii sau bizantine timpurii. Redacţia slavono-rusă din Cronograf
este de fapt o traducere a unei redacţii greceşti mai tardive a profeţiei lui Hermes, –
redacţie, la care a fost adăugat calificativul de “triipostatic”(„τρισυπόστατος”) care
nu figura în redacţiile primare greceşti. Existenţa unei atare redacţii bizantine
tardive este atestată în manuscrisul de secol XIV Codex Parisinus Graecus nr.
400, (f. 33v-34r) 305 , redacţia cronografică slavono-rusă fiind doar o traducere
fidelă a originalului grecesc din acest manuscris:
Profeţia lui Asklepios din Co- Profeţia a 2-a a lui Eremeï din Traducerea românească a
dex Parisinus Graecus 400 capitolul 82 al primei redacţii profeţiei.
(sec. XIV). a Cronografului rus
(anii1516-1522).
Θεον νοη̃σαι μεν χαλεπόν, È ïàêè Åðgìhé ðg÷g¦ Áîãà A gândi pe Dumnezeu este
φράσαι δέ ’αδύνατον, ’έστιν ðàçqìhòè ígqäîáíî,gñòü greu, a spune este cu neputin-
γὰρ τρισυπόστατος ’ανερμή- áî òðèñúñòàâgíú è ígñêà- ţă, întrucât (El) este din trei
νευτος ου̉σία καὶ φύσις˚ οὺτ’ çàígíú, ñqmgñòâî è eñòüñ- ipostaze alcătuit, fiinţă şi fire,
’έχουσα παρὰ βροτοι̃ς ὲξομοί- òâî, ígèìumgg âú ÷gëîâh- neavând între muritori asemă-
ωσιν. ögõú qïîäîáëåí³g. nare.

Faptul că în textul grecesc în loc de Hermes Trismegistul figurează numele


Asklepios nu trebuie să ne surprindă. Or, se ştie că unul din dialogurile Corpusului
Hermetic se numeşte Asklepios, sau Cartea sacră a lui Hermes Trismegistul
adresată lui Asklepios 306 .

303
Vezi: J.P.Migne, Patrologiae. Cursus completus, Patres graeci, T.LXXVI, col. 549 B. Exi-
stă şi traducerea românească în ediţia: Sfântul Chiril al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui Iuli-
an Apostatul, Bucureşti, 2000, p. 60.
304
Vezi: Stobaeus, Antologia, ed. Scott-Hermann, I, p. 380, citat după ediţia: Гермес Трисме-
гист и герметическая традиция Востока и Запада, Составитель К.Богуцкий, Киев, ed.
“Ирис”, Москва, ed. “Алетейа”, 1998, р. 133.
305
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 93 şi nota 178 de la p. 93.
306
Vezi: Гермес Трисмегист и герметическая традиция..., p. 93 – 132.

158
În pictura exterioară moldavă de secol XVI această profeţie a lui Hermes
Trismegistul nu s-a conservat. Nu este exclus ca ea să fi fost prezentă pe filacterul
unu-ia din cei 30 (14 + 16) de filosofi reprezentaţi pe faţada sudică şi pe
contraforturile bisericii Sf. Gheorghe-Suceava. Cu toate acestea, descoperim
această profeţie în picturile exterioare din Ţara Românească, zugrăvite la începutul
secolului al XIX-lea (filacterul filosofului Ermi(s) cu textul „Pre Du(m)nezeu(l)
acel ce nu ieste lesne ∗ ...” din fresca exterioară pictată în anul 1819 la biserica Sf.
Ioan Botezătorul de la Neghineşti-Cacova 307 , comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea).
Mai merită să menţionez că, pentru cercetarea imaginii filosofilor din pictura
exterioară moldavă, Codexul Parisinus Graecus 400, caligrafiat în secolul al XIV-
lea, este important nu atât datorită acestei spuse a lui Hermes cât datorită genericu-
lui capitolului ce cuprinde profeţiile înţelepţilor antichităţii: „’Αρμώδια ρησίδια έλ-
λήνων ει̉ς τὴν του̃ ι̉εσθαὶ αγγ΄ ( = ι̉εσσαὶ αγγέλλεσθαι ‘ρίζαν, - von Premerstein)” 308
(„Potrivirea spuselor elinilor anunţând rădăcina lui Iesei”). Acest generic este o
mărturie irefutabilă a faptului că, deja din secolul XIV, în manuscrisele bizantine
profeţiile elinilor (a înţelepţilor antichităţii — C.C.) erau asociate imaginii
rădăcinii ( = arborelui – C.C.) lui Iesei 309 . Aşa că apropierea celor două teme
iconografi-ce (a Arborelui lui Iesei şi a filosofilor antichităţii) în reliefurile faţadei
Domului din Orvieto 310 , în pictura exterioară moldavă sau în frescele sârbeşti,
bulgăreşti şi athonite pare să fie reflexul unei tradiţii literare deja consacrate.
3. Spre deosebire de majoritatea “profeţiilor anticilor”, falsificate sau inventate
la sfârşitul antichităţii şi în primele secole de existenţă ale Imperiului Bizantin,
afirmaţia lui Platon din capitolul 82 al Cronografului rus are o sursă autentică şi


Expresia „nu ieste lesne” a apărut aici fiind o traducere ad litteram a adverbului slavono-rus
„íåqäîáíî”.
307
Vezi: Andrei Paleolog, Pictura exterioară din Ţara Românească (secolele XVIII – XIX),
Bucureşti, 1984, il. 30.
308
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 87.
309
Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens …, p. 65; Miltiadis-Miltos Garidis, La
peinture murale dans le monde orthodoxe après la chute de Byzance (1450-1600) et dans les
pays sous domination etrangère, Athènes, ed.C.Spanos, 1989, p. 156 şi nota 735 de la p. 156.
310
Vezi: Enzo Carli, Il Duomo di Orvieto, Rome, 1965. il. 20 – 34.

159
poate fi descoperită în scrierile marelui filosof. Astfel, J. V. Haney a stabilit faptul
că cita-tul „Binele nu este pricina tuturor lucrurilor, ci doar a celor bune, el
nefiind vinovat pentru cele rele” provine din Republica (II, 379b) lui Platon şi că
el era destul de bine cunoscut în Rusia primei jumătăţi a secolului al XVI-lea 311 . În
diverse redacţii slavone sau ruse vechi acest citat poate fi descoperit în traducerile
Cronicii lui Hamartolos 312 , în scrierile lui Maxim Grecul 313 şi în deja pomenitul
capitol al Cronografului rus. Ce-i drept, în literatura creştină, substantivul „Binele”
a fost în-locuit cu cuvântul „Dumnezeu”, dar de la aceasta sensul afirmaţiei nu s-a
schimbat, întrucât însuşi Platon, în citatul respectiv, examina binele drept o
însuşire a zeităţii 314 .
Este, însă, evident că traducătorii în limba slavonă a acestui citat din Platon nu s-
au folosit de textul original al Republicii. Cu mult mai probabil pare a fi
împrumutul din culegerile de profeţii bizantine sau din opera patristică. Or, acest
fragment autentic din opera platoniană a intrat de timpuriu în circuitul literaturii
creştine antice şi bizantine. Într-o formă uşor modificată, acest fragment este
prezent în operele apologeţilor creştini deja din secolul al 2-lea după Hristos! Îl
descoperim citat în paragraful 44 al Primei Apologii a lui Justin Martirul (cca. 100
– 165 după Hristos). În această scriere Justin afirmă că “vina o poartă omul care
alege, iar Dumnezeu este nevinovat ( pentru cele rele – C.C.)” 315 . Conform
apologetului creştin Platon a preluat ideea iresponsabilităţii Divinităţii pentru răul
existent în lume de la biblicul Moise 316 . În scrierile din epoca bizantină descoperim
această afirmaţie a lui Platon în Lexikon-ul lui Suidas (sec.IX) 317 , în Cronica lui

311
Vezi: J.V.Haney, From Italy to Muskovy.The Life and Works of Maxim the Greek, Mün-
chen, 1973, p. 141.
312
Vezi: В.Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Пет-
роград, 1920, p. 76.
313
Vezi: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека, Ленинград,1984, p. 169.
314
Vezi fraza „Dar nu este zeul, prin firea sa, bun şi nu trebuie declarat astfel” în: Platon, Re-
publica, II, 379 b.
315
Vezi: Раннехристианские церковные писатели. Антология, Москва, 1990, р. 165.
316
Ibidem.
317
Vezi: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека..., p. 169.

160
George Hamartolos (sec. IX) 318 şi într-o serie de manuscrise greceşti relativ târzii
ce cuprind profeţiile înţelepţilor antici, din care merită să fie menţionat
manuscrisul Codex Bodleyanus Roe-5 (sec. XVII) 319 şi Codex Athenianus Graecus
nr. 431 (sec. XVIII) 320 . Din aceste diverse surse greceşti şi s-au inspirat
traducătorii în limba slavonă a citatului platonian. Analiza textologică, asupra
căreia nu are rost să stăruim în cadrul prezentei cercetări, a demonstrat că toate cele
trei traduceri slavone sunt independente: Maxim Grecul a tradus citatul după textul
Lexikon-ului lui Suidas, traducătorul lui Hamartolos a utilizat originalul grecesc al
acestei Cronici, iar alcătuitorul Cronografului rus s-a folosit de o traducere slavonă
deja existentă, făcută după un text grecesc apropiat de textul conţinut în Codex
Bodleyanus Roe-5. În ultimul caz, provenienţa tardivă, de secol XVII, a Codexului
Bodleyanus Roe-5 nu trebuie să ne surprindă. Or, după cum a demonstrat-o A. von
Premerstein 321 , acest manuscris grecesc păstrează într-o formă aproape intactă unul
din cele mai vechi tipuri de culegeri a profeţiilor anticilor despre Hristos. Nu în
zadar redacţia culegerii de profeţii din acest manuscris a fost mult timp atribuită
Sfântului Atanasie cel Mare (anii 295- 373 după Hristos) 322 şi a fost inclusă în
volumul XXVIII al Patrologiei lui J.- P. Migne (col. 1427-1432). Aşa că este cert
faptul că, în perioada când se efectua traducerea în slavonă a textului afirmaţiei lui
Platon, existau manuscrise greceşti cu un text similar celui din Codex Bodleyanus
Roe-5.
4. Profeţia „filosofului anonim” din capitolul 82 al Cronografului rus este
extrem de importantă pentru cercetarea spuselor anticilor din pictura exterioară
moldavă. Fiind atribuită lui Platon, o redacţie slavonă specifică a acestei profeţii

318
Vezi nota 312.
319
Vezi: A. von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philoso-
phen-sprüchen im Codex Bodleianus Roe – 5, în „Είς μνή μην Σπ. Λάμβρου”, Atena, 1935, p.
185.
320
Ibidem, p. 178.
321
Ibidem, p. 178 – 179, 186 – 189.
322
Ibidem, p. 178 – 179 şi Miltiadis-Miltos Garidis, La peinture murale dans le monde ortho-
doxe après la chute de Byzance (1450-1600) et dans les pays sous domination etrangère, Athè-
nes, ed.C.Spanos, 1989, nota 891 de la p. 180.

161
poate fi citită şi astăzi pe faţadele ctitoriilor de la Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa.
Spre deosebire de alte spuse ale anticilor, ce au pătruns în culegerile bizantine din
litera-tura patristică a primelor secole ale erei lui Hristos, această profeţie a
„filosofului anonim” apare mai târziu, odată cu întocmirea marilor cronici
medievale. Se pare că prima atestare a acestei profeţii o găsim în Cronografia ∗ lui
Teofan Mărturisitorul (anii 752 – 818) 323 . De aici profeţia anonimului pătrunde în
scrierile cronicarilor bizantini ( Hamartolos 324 , Manases 325 , Zonara 326 ş. a.). În
literatura latină o referire la ea putem descoperi în Summa Theologiae a Sfântului
Toma de Aquino ( Pt. II – II, quest. 2, a.7) 327 . Prima traducere în limba română a
acestei profeţii i-o datorăm lui Mihail Moxa (1620), al cărui text pare a fi inspirat
de versiunea slavonă a Cronicii lui Constantin Manases: “Într-acéea vréme săpa
un om la un zid. El găsi un mormânt de marmure şi un mort într-îns(ul—C.C.) şi
slove scrise, de zicea: H(risto)s va naşte den fată, şi crez, iară în zilele lu(i)
Costantin împărat şi a Irinei iar(ă) mă va vedea soarele” 328 .
Probabil, că în literatura slavonă această profeţie a pătruns de timpuriu, odată cu
traducerea Cronicii lui George Hamartolos. Indiferent de rezolvarea controversatei
probleme a locului exact unde a fost făcută traducerea 329 , limita temporală a
acestui important eveniment cultural nu pare să depăşească secolul al XI-lea 330 .


Vezi Cronografia lui Teofan după ediţia din Bonn, 1839, I, p. 704.
323
Vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în „Dumbarton Oaks Papers”, Nr. 34
– 35, Washington, 1980-1981, nota 40 de la p. 136 sau C. Mango, A Forget Inscription of the
Year 781, în „Зборник радова Српске академиjе наука”. Византолошки институт, Кн. 8,
1963, р. 201.
324
Vezi: В.Истринъ, Хроника Георгия Амартола..., p. 482 –483.
325
Vezi fragmentul respectiv tradus în slavonă din Cronica lui Manases în compartimentul
„izvoare” al ediţiei: Mihail Moxa, Cronica universală, Ediţie critică de G.Mihăilă, Bucureşti,
1989, p. 301.
326
Vezi: A.Jacobs, Ζωναρα~ς, în Die byzantinische Geschichte bei Johannes Zonaras in slavi-
scher Ubersetzung, seria „Slavische Propilaen”, Bd. 98, Munchen, 1970, p. 167 – 168.
327
Citat după: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse..., nota 41 de la p. 137.
328
Vezi: Mihail Moxa, Cronica universală..., p. 171.
329
Punctele de vedere existente în această controversată problemă sunt expuse în articolul:
О.В.Творогов, Хроника Георгия Амартола, din: Словарь книжников и книжности Древ-
ней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград,1987, р. 468.
330
Ibidem.

162
Presupunerea că profeţia filosofului anonim a fost tradusă direct după Cronografia
lui Teofan Mărturisitorul nu rezistă criticii, întrucât opera acestui istoric bizantin,
spre deosebire de opera lui Hamartolos, a rămas aproape necunoscută în literatura
slavonă pe tot parcursul Evului Mediu 331 . Ulterior, datorită traducerii în slavonă a
Cronicii lui Manases 332 , a Paralipomenului lui Zonara 333 , datorită scrierilor lui
Maxim Grecul 334 , au apărut diverse redacţii slavone ale acestei profeţii.
În textul Cronografului rus profeţia anonimului figurează de două ori: în
capitolul 82, împreună cu profeţiile celorlalţi filosofi 335 , şi în capitolul 158, dedicat
domniei împărătesei Irina şi a fiului ei Constantin al VI-lea 336 . În ambele cazuri
atestate în Cronograf este vorba de aceeaşi redacţie a profeţiei, prezentate integral
în capitolul 158 şi cu unele abrevieri în capitolul 82. O. V. Tvorogov a presupus că
această profeţie, asemeni marii majorităţi a citatelor din Cronica lui Hamartolos, a
pătruns în textul Cronografului rus prin filiera intermediară a Letopiseţului Elin şi
Roman 337 . Oricum, cu excepţia paternităţii profeţiei şi a numelui împărătesei
bizantine pomenite în inscripţie, nu se observă o diferenţă prea mare între
principalele redacţii slavone:

331
În literatura slavonă erau cunoscute multe fragmente din Cronografia lui Teofan. Dar ele
au pătruns aici datorită interpolărilor conţinute în Cronicile lui Hamartolos, Manases ş.a. Singu-
rul fragment, care în mod indubitabil a fost tradus în slavonă direct din Cronografia lui Teofan,
este inserat la sfîrşitul traducerii Cronicii lui George Sinkellos.Dar în acest fragment sunt relatate
evenimentele care au avut loc pănă la încoronarea lui Constantin cel Mare. Evident că în acest
fragment nu intra episodul ce relata despre descoperirea mormîntului „filosofului anonim” în
Tracia. Vezi: О.В.Творогов, Хроника Георгия Синкелла, în Словарь книжников и книжнос-
ти Древней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград,1987, р. 471.
332
Vezi nota 325.
333
Vezi lucrarea citată în nota 326.
334
Este vorba de tratatul polemic al lui Maxim Grecul întitulat „Cuvânt de acuzare împotriva
rătăcirii agarenilor şi împotriva lui Mahomed, câinelui ticălos, care a născocit-o”, unde profeţia
anonimului este atribuită lui Orfeu. Traducerea românească a acestui tratat (Sfântul Maxim Gre-
cul, Adevăr şi minciună. Scrieri dogmatico-polemice, Vol.II, Galaţi, 2003, p. 79) oferă doar o
variantă prescurtată a acestei profeţii. Originalul lui Maxim Grecul aflat la Biblioteca de Stat a
Federaţiei Ruse din Moscova ( fond. 173, colecţia Academiei Teologice din Moscova, nr.42, f.
83) era mai desfăşurat şi mai apropiat de textul lui Hamartolos.
335
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 165.
336
Ibidem, p. 321.
337
Vezi: О.В.Творогов, Хроника Георгия Амартола, din: Словарь книжников и книж-
ности Древней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград,1987, р. 468.

163
Profeţia filosofului Profeţia filosofului Profeţia filosofului Profeţia lui Orfeu din
anonim din traducerea anonim din traducerea anonim din capitolul Cuvântul de acuzare
slavonă a Cronicii lui slavonă a Cronicii lui 82 al primei redacţii a împotriva...lui Maho-
Hamartolos. Manases. Cronografului rus. med a lui Maxim Gre-
Anii 1516-1522. cul. Anii 25-30 ai sec.
XVI.
Õñ õî÷g(ò) ðîäè- Õñ õîmg(ò) ðîäè- Õðèñòó ðîäèòèñ# Õñ õîmgò ðîäèòèñ#
òèñ# èç Ì(à)ð\ òè ñ# èç Ì(à)ð¿@ îòü ähâû è âhðóþ ^ ähâû Ìàðiè è
äâû, è âhðqþ âú äâû è âhðq@ âú âú ígƒî, âú äíè æg âhðóþ âú ígƒî, ïðè
íü, ïðè Êîñòèíòè- íü, ïðè Êwñòàíäè- Êîíüñòÿíòèíà è Êîíñòàíòèíh è
íh (æ)è Èðèíh íh æg è Èðèíh Èðèíû, î ñîëíög, Èðèíh ïàêû, ñëíög,
ïðàâîâhðíû(õ)öðü, öàðgìà ïàêû, w, ïàêè ìÿ qçðèøè qçðèøè ìgíg
w ñëíög, ïàêû ì# ñëíög, qçðèøè ì#
qçðèøè
Profeţia lui Platon de Profeţia lui Platon de Profeţia lui Platon de Redacţia românească
la mănăstirea Moldo- la mănăstirea Voro- la mănăstirea Suce- a profeţiei lui Platon
viţa. neţ. viţa. din ms. nr. 1283 al
Anul 1537. Anul 1547. Sfârşitul sec. XVI. Bibl. Acad. Române.
(înc. sec. XIX).
Õu ðîä...^ äâö Ìà- Õu ðîäèòèñ# ^ äâè Õu ðîäèò(ñ)e ^ Platon: Hristos are a
ðià âhðqþ âú ígƒî Ìð¿à âhðu# âú íg- (ä)âög Ìð¿g âhðug se naşte din fecioara
ïðè Êîñòàíòèíh æg ƒî ïðè Êîñòàíüòè- âú...÷àñî(?)ïðè Maria şi crez întru
è Åëgíh ïðàâîâhð- íh æg è Åëgíh ïðà- Êîñòà(í)òèíh ¿ Dânsul, iar pe vremea
íî... æg... âîâhðí¿ öð³...êîñòè... Åëèíh ïðàâîâh(ð)- împăraţilor Constantin
íîé æg öðþ ...ïàêè şi Irina mă va vedea
ñíëöu... soarele.

Analizând tabelul de mai sus ajungem la următoarele concluzii:


a) Din toate traducerile slavone a profeţiei filosofului anonim cea mai apropiată
redacţie de Cronica lui Hamartotos se află în Cronica lui Constantin Manases.
Acest lucru este pe deplin explicabil, întrucât aceste traduceri sunt cele mai
vechi şi, probabil, chiar dependente una de alta;
b) Redacţia profeţiei anonimului din capitolul 82 al Cronografului rus pare a fi o
prescurtare a aceleiaşi profeţii din capitolul 158, la baza căruia au stat
traducerile vechilor cronici bizantine;
c) Redacţia lui Maxim Grecul, nu pare să fie substanţial diferită de celelalte
redacţii slavone şi ruse vechi, deosebirea principală ţinând de atribuirea lui Or-
feu 338 a acestei profeţii;

338
Privitor la atribuirea lui Orfeu a acestei profeţii vezi articolul: В.Н. Сергеев, О надписях к
изображениям “эллинских мудрецов”, în ТОДРЛ, Т. XXXVIII, Ленинград,1985, р. 327 – 328.

164
d) Variantele atestate de pe teritoriul Moldovei secolului al XVI-lea formează o
redacţie specifică, în care paternitatea profeţiei este atribuită lui Platon, iar nu-
mele împărătesei Irina este înlocuit de numele împărătesei Elena;
e) Deosebirile în transcrierea numelui Konstantin ( Êîñòèíòèíh,
Êwñòàíäèíh, Êîíüñòÿíòèíà, Êîñòàíüòèíh ) ţin de particularităţile
fonetice a diverselor dialecte slavone vorbite 339 . Faptul că în toate variantele
acestui nume atestate în picturile exterioare moldave de secol XVI lipseşte
consoana “n” (din prima silabă) indică provenienţa veche sud-slavă a acestei
transcrieri. În variantele slavono-ruse mai noi, conţinute în redacţia
cronografică sau în Cuvântul... lui Maxim Grecul, această consoană este
prezentă;
f) În favoarea arhaismului redacţiei slavone a profeţiei lui Platon atestate în
frescele moldave pare să pledeze şi prezenţa adjectivului ïðàâîâhðíîé (drept
credincioase). Or, după cum vedem din tabel, acest adjectiv, în afară de
Moldova, figurează doar în traducerea Cronicii lui Hamartolos, care, după
cum se ştie, a fost prima traducere în slavonă a acestei profeţii.
Din cele expuse mai sus devine clar că între redacţia profeţiei anonimului din
Cronograful rus şi redacţia profeţiei atribuite în frescele moldave lui Platon nu
există filiaţii directe. Redacţia moldavă pare a fi mai veche şi mai apropiată de
variantele sud-slave ale acestei profeţii. Este extrem de semnificativă substituirea
numelui împărătesei Irina prin numele împărătesei Elena (sau Elina). Acest
fenomen s-a produs doar în Moldova secolului al XVI-lea şi nu se mai întâlneşte în
altă parte. Cât priveşte apartenenţa acestei profeţii lui Platon, Moldova nu este
singura ţară unde putem depista această atribuţie. În manuscrisele greceşti cu
profeţii ale antici-lor din grupul „delta” (conform clasificării lui Hartmut Erbse) 340

339
Privitor la influenţa limbii greceşti vorbite asupre transcrierii slavone a numelui Êwñòàí-
äèíh vezi: М.Н.Сперанский, Повести и сказания о взятии Царьграда турками (1453) в
русской письменности XVI – XVII вв. Ч. I, în ТОДРЛ, Т. X, Москва – Ленинград, 1954, nota
1 de la р. 152.
340
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 221.

165
şi în decorul uşilor portalului sudic al bisericii Sf. Treime a mănăstirii Ipatievsk din
Kostroma 341 , redacţiile specifice ale acestei profeţii sunt, de asemenea, atribuite lui
Platon. Asupra redacţiei slavono-ruse de la Kostroma (sfârşitul secolului al XVI-
lea) vom reveni în capitolul consacrat profeţiilor înţelepţilor antichităţii din cartea a
37-a a lui Guri Tuşin. Referitor la redacţiile greceşti atestate 342 , merită să fie
menţionat faptul că ele sunt relativ târzii (secolele XVI-XVII) şi nu amintesc de
numele împăraţilor Constantin şi Irina (sau Elena), deşi pomenesc de împăraţii
drept credincioşi: „Πλάτων ό μεγαλὼνυμος ει̉̃πεν˚... ό δὲ υίὸς αυ̉του̃ ό Χριστὸς
μέλλει γεννηθη̃ναι ὲκ παρθένου Μαρίας καὶ πιστεύω ει̉ς αυ̉τόν. ’Επὶ δὲ εύσεβου̃ς
βασιλέως πάλιν ’όψει με, ’ήλιε ...” 343 . În această ordine de idei putem afirma că
redacţia profeţiei lui Platon, ortografiată în limba slavonă pe faţadele bisericilor
moldave, atât prin conţinut (aproape identic cu originalul Cronicii lui
Hamartolos!), cât şi prin paternitate (Platon!), este cu mult mai apropiată de
manuscrisele greceşti decât redacţia aceleiaşi profeţii, atribuită anonimului, din
Cronograful rus.
Nici atribuirea profeţiei anonimului lui Orfeu nu a rămas fără urme în artele
plastice. Cercetătorul V. N. Sergheev a descoperit la biserica Sf. Treime din
Ostankino (actualmente în raza oraşului Moscova) o icoană de secol XVIII cu
imaginea lui Orfeu, însoţită de textul profeţiei anonimului 344 . El a presupus că
această atribuire destul de rară a profeţiei se datorează influenţei pe care a
exercitat-o opera lui Maxim Grecul asupra alcătuitorilor erminiei de care s-au
folosit zugravii de la Ostankino 345 .
Itinerarul ilustrării profeţiei anonimului în operele de artă plastică pare să
contrazică itinerarul migraţiei textului acestei profeţii. Astfel, cea mai veche

341
Vezi: В.Г.Брюсова, Ипатьевский монастырь, Москва, 1982, il. 33.
342
Este vorba de redacţiile inserate în Codex Atheniensis nr. 701 (sec. XVI), de Codex Athous
Vatoped. nr. 754 ( sec. XVII) şi de Codex Athous Lavra nr. 758 ( sec. XVII).
343
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 221.
344
Vezi: В.Н. Сергеев, О надписях к изображениям “эллинских мудрецов”…, р. 327 –
328.
345
Ibidem, p. 327.

166
imagine conservată a filosofului anonim o descoperim nu în Bizanţ ci în Italia, în
cadrul reliefurilor faţadei Domului din Orvieto (1321-1330) 346 , atribuite echipei de
sculptori condusă de Lorenzo Maitani 347 . Aici, în cadrul compoziţiei Arborele lui
Iesei, în registrul cu imaginile înţelepţilor antichităţii, putem vedea sculptată o
raclă deschisă ce conţine un schelet 348 . În pofida faptului că reliefurile de la
Orvieto nu conţin texte scrise, este absolut clar că aici e vorba de racla cu profeţia
anonimului (referitoare la Hristos) descoperită pe timpul împăraţilor Constantin şi
Irina. Or, mormântul deschis cu imaginea scheletului figurează nu numai la
Orvieto ci şi la mănăstirile Moldoviţa ∗ , Voroneţ, Suceviţa, la biserica Sf. Treime a
mănăstirii Ipatievsk 349 şi în alte locaşuri, unde legătura între text şi imagine nu
trezeşte nici un fel de dubii. Ulterior, în cărţile de zugrăvie româneşti de la sfârşitul
secolului al XVIII-lea sau de la începutul secolului al XIX-lea amintirea
provenienţei tombale a profeţiei nu va fi uitată. Ca şi în vechile cronici ale lui
Teofan sau Hamartolos, în erminiile de tipul celei de la cota nr. 1283 (din fondul
de carte manuscrisă a Bibliotecii Academiei Române) profeţia „Hristos are a se
naşte din fecioara Maria...” va fi precedată de textul: „Aceastea s’au aflat scrise
pre mormântul lui” 350 .
5.- 6. Profeţia lui Dionisos adresată lui Propie şi profeţia celor trei magi din
capitolul 82 al Cronografului rus sunt compilate din scrierea apocrifă întitulată Po-

346
Vezi: Enzo Carli, Il Duomo di Orvieto, Rome, 1965. il. 22.
347
După părerea lui V.N.Lazarev însuşi Maitani e executat doar o parte din reliefurile de pe pi-
lonul nordic şi de pe cel sudic al Catedralei din Orvieto. Cât priveşte reliefurile cu imaginea Ar-
borelui lui Iesei de pe pilonul din dreapta portalului central al catedralei, ele par să fie executate
de sculptorii echipei lui Maitani.Vezi: В.Н.Лазарев, Происхождение итальянского Возрож-
дения, Т. II, Искусство Треченто, Москва,1959, р. 133.
348
Vezi nota 346.

În toate frescele moldave de secol XVI unde în cadrul compoziţiei Arborele lui Iesei este re-
prezentat Platon, deasupra capului filosofului vedem zugrăvită racla deschisă ce conţine scheletul
filosofului anonim.
349
Vezi lucrarea indicată în nota 341.
350
Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină, Cernăuţi, 1936, p. 360.

167
vestirea lui Afrodiţian 351 . Această povestire a fost tradusă în limba slavonă de două
ori. Prima traducere datează din perioada premongolă, cel mai vechi manuscris
conservat până în zilele noastre fiind din secolul XIII 352 . A doua traducere slavonă,
după părerea lui P. E. Şcegolev, a fost realizată la Constantinopol sau la Muntele
Athos la sfârşitul secolului XIV – începutul secolului XV 354 .
Merită să fie menţionat faptul că Povestirea lui Afrodiţian nu a apărut în
literatura bizantină în forma unei opere de sine stătătoare. Ea este doar un fragment
dintrun ciclu mai vast de lucrări cu genericul Povestiri despre evenimentele din
Persida (Persia) 355 . Specialiştii datează acest ciclu cu anii 30 ai secolului V şi îl
atribuie lui Filip Sidetul, elevul lui Ioan Gură de Aur 356 . Evenimentele din Persida
sunt, de fapt, relatarea polemicii între creştini, păgâni şi evrei, care a avut loc la
curtea regelui Arrenat, mediator sau arbitru al dezbaterilor fiind preotul zoroastrian
Afrodiţian 357 . De la numele acestui preot zoroastrian provine şi denumirea
fragmentului, deşi, în treacăt fie spus, pe parcursul întregului text al povestirii acest
personaj este absent.
Compoziţional, Povestiea lui Afrodiţian poate fi divizată în două părţi 358 . În
prima parte se relatează despre apariţia în noaptea naşterii lui Hristos a unei stele
deasupra sanctuarului păgân din Persida. Odată cu apariţia stelei toate statuile din
templu au căzut prosternându-se în faţa statuii zeiţei Ira (Hera? – C.C.), pe capul

351
Vezi textul slavon şi traducerea rusă a „Povestirii lui Afrodiţian” în ediţia: В.В.Мильков,
Древнерусские апокрифы, seria „Памятники древнерусской мысли”, Выпуск I, Санкт-Пе-
тербург, 1999, р. 712 – 734.
352
Vezi: А.Г.Бобров, Сказание Афродитиана, în Словарь книжников и книжности
Древней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград,1987, р. 397.
354
Ibidem.
355
În limba greacă au fost descoperite 29 de manuscrise cu Povestirea evenimentelor din Per-
sida ce conţin Povestirea lui Afrodiţian. Unii cercetători, însă, presupun că Povestirea lui Afrodi-
ţian a apărut mai devreme, încă la sfîrşitul secolului IV, înainte de constituirea întregului ciclu.
Care nu ar fi rezolvarea acestei probleme un lucru este cert. Deja în secolul VI această povestire
îi era bine cunoscută celebrului cronicar bizantin Ioan Malala (anii 491-578 după Hristos), iar în
secolul VIII la această povestire face trimitere şi Ioan din Eubeea. Vezi: В.В.Мильков, Op. cit.,
p. 712.
356
Vezi: В.В.Мильков, Op. cit.…, p. 712.
357
Ibidem, p. 713.
358
Ibidem.

168
căreia a apărut cununa regală. Înţelepţii persani au înţeles semnificaţia acestei
prevestiri şi i-au trimis pe cei trei magi să se închine Mariei şi pruncului Hristos 359 .
În partea a doua a povestirii sunt prezentate relatările magilor despre ceea ce au
văzut şi au spus în Ţara Sfântă 360 .
Conform concluziei lui P. E. Şcegolev, Povestirea lui Afrodiţian este o operă
sincretică, constituită din motive păgâne şi creştine 361 „lipite”, uneori, destul de
rudimentar. Apărută în Bizanţul primului mileniu după Hristos, această povestire
posedă, însă, unele afinităţi cu scrierile occidentale de la sfârşitul Evului Mediu.
Astfel, în Legenda despre cei trei sfinţi împăraţi (Die Legende von den heiligen
drei Königen) a lui Iohann din Hildesheim (sec. XIV) figurează cei doisprezece
astrologi de pe muntele Faus 362 care sunt echivalentul înţelepţilor persani din
Ciclul povestirilor din Persida 363 . Asemeni înţelepţilor, ei observă venirea stelei şi
îi înştiinţează pe cei trei magi (Melhior, Balthasar şi Jaspar) 364 de naşterea regelui
Iudeii.
Nu este exclus faptul, ca Povestirile din Persida să conţină un grăunte de adevăr
în ceea ce priveşte polemicele religioase ce au avut loc în Persia pe timpul lui
Bahmar al V-lea (420-438 după Hr.) 365 . În exegetica bizantină „operele”, atribuite
în mod fantezist preotului zoroastrian Afrodiţian, au început să fie comparate cu
profeţiile înţelepţilor păgâni care au vestit venirea lui Hristos. Însuşi Afrodiţian —
preot suprem ne-creştin – care a recunoscut superioritatea lui Hristos, a devenit
subit o figură emblematică, care asigura succesiunea legitimă de la păgânism la
creştinism, garantând în acelaşi timp fidelitatea tradiţiei ancestrale366 . Ce-i drept, în

359
Vezi conţinutul acestei părţi a povestirii în ediţia: В.В.Мильков, Op. cit.…, p. 718 - 719
(textul slavon) şi p. 724 – 725 (traducerea rusă contemporană).
360
Ibidem, p. 720 – 723 (textul slavon) şi 726 – 729 (traducerea rusă contemporană).
361
Vezi: А.Г.Бобров, Сказание Афродитиана..., p. 397.
362
Vezi: Иоанн Хильдесхаймский, Легенда о трех святых царях, Перевод А.Ярина,
Москва,1998, р. 35 – 36.
363
Vezi: В.В.Мильков, Op. cit.…, p. 720 (textul slavon) şi p. 726 (traducerea rusă contempo-
rană).
364
Vezi: Иоанн Хильдесхаймский, Op. cit.., p. 27 şi p. 48 – 49.
365
Vezi: В.В.Мильков, Op. cit.…, p. 712.
366
Ibidem, p. 713.

169
culegerile bizantine de profeţii spusele magilor sau alte citate din Povestirea lui
Afrodiţian nu au fost niciodată incluse în aceleaşi capitole sau alineate cu
prezicerile anticilor 367 .
În textul capitolului 82 al Cronografului rus, compilările din Povestirea lui
Afrodiţian s-au făcut după a doua traducere slavonă. Acest fapt devine evident dacă
ne amintim că numele magilor (Elimeleh, Elisur şi Eliav), din capitolul respectiv al
Cronografului, nu apar nici în originalele greceşti 368 şi nici în prima traducere sla-
vonă 369 . Ortografierea acestor compilări este destul de apropiată de ortografierea
textelor Povestirii caligrafiate la sfârşitul secolului XV sau la începutul secolului
XVI 370 .
Mulţimea de manuscrise slavone şi ruse vechi în care s-a păstrat Povestirea lui
Afrodiţian probează popularitatea de care s-a bucurat această scriere în Evul Me-
diu. Conform cercetărilor preliminare ale lui A. G. Bobrov au fost depistate circa
73 de manuscrise cu textul ambelor traduceri ale povestirii, dintre care tocmai 53(!)
conţineau traducerea iniţială 371 . Răspândirea largă a Povestirii în Rusia şi în ţările
balcanice 372 , conţinutul ei necanonic şi destul de echivoc, l-au îndemnat pe Sf.
Maxim Grecul (în al doilea pătrar al secolului al XVI-lea) să scrie un tratat întreg

367
Nu am reuşit să identific nici un citat din „Povestirea lui Afrodiţiat” în culegerile originale
greceşti de profeţii ale anticilor publicate de H.Erbse, A. von Premerstein, Louis Bréhier ş.a.
368
Vezi: В.В.Мильков, Op. cit.…, nota 40 de la p. 733 sau А.Г.Бобров, Апокрифическое
„Сказание Афродитиана” в литературе и книжности Древней Руси, Санкт-Петербург,
1994, р. 130.
369
Vezi sursele indicate în nota 368. Cât priveşte reproducerea primei traduceri slavone a Po-
vestirii lui Afrodiţian, vezi Manuscrisul Tolstoi din secolul XIII de la Biblioteca Publică „M.E.
Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Petersburg (I.F. Nr. 39) publicat în ediţia: Памятники старинной
русской литературы издаваемые графом Григорием Кушелевым-Безбородко, Вып. III,
Санкт-Петербургъ, 1862, р. 74 – 75.
370
Pentru a exemplifica această afirmatie este suficient să colaţionăm profeţiile interpolate în
Cronograful rus din Povestirea lui Afrodiţian cu textul propriu-zis al acestei povestiri prezentat
de manuscrisul de secol XVI din colecţia Ovcinnikov (nr. 54, f. 96 – 98) a fondului de carte rară
a Bibliotecii de Stat a Federaţiei Ruse. Vezi transliterarea slavonă a ultimului text în: Vezi: В.В.
Мильков, Op. cit.…, p. 720 şi 722 – 723.
371
Vezi: А.Г.Бобров, “Сказание Афродитиана” в домонгольском переводе (вопросы тек-
стологии), în Древнерусская литература.Источниковедение. Ленинград,1984, р. 20.
372
Cu privire la răspîndirea în lumea ortodoxă a Povestirii lui Afrodiţian vezi: В.В.Мильков,
Op. cit., p. 714.

170
îndreptat împotriva acestei scrieri 373 . Cu toate acestea, în pofida faptului că din a 2-
a jumătate a secolului al XVI-lea Povestirea lui Afrodiţian a intrat în listele cărţilor
interzise de biserică 374 , ea a continuat, totuşi, să circule atât în mediile clericale cât
şi în cele laice. Profeţia lui Dionisos spusă lui Propie şi profeţia magilor continuau
să fie copiate şi în redacţiile de secol XVII a Cronografului rus 375 . Imaginea lui
Afrodiţian a fost reprezentată în a 2-a jumătate a secolului al XVI-lea pe uşile
portalului nordic al Catedralei Bunavestirea a Kremlinului moscovit 376 . În
culegerile separate de profeţii ale anticilor, redactate în limba rusă veche şi datate
din secolul al XVII-lea, putem descoperi doar profeţia lui Dionisos. Astfel, în
fragmentul cu profeţiile înţelepţilor din manuscrisul ce i-a aparţinut preotului
Iaremeţki-Bilahevici (sfârşitul sec. XVII, publicat de Ivan Franko), putem
descoperi o redacţie a spuselor lui Dionis către Propie 377 foarte apropiată de
redacţia din capitolul 82 al Cronografului rus 378 . Această profeţie era destul de
bine cunoscută şi în Moldova acelei perioade. Or, şi aici s-au păstrat atât
manuscrise slavone cu textul Povestirii lui Afrodiţian 379 , cât şi unele culegeri de
profeţii ale anticilor ce cuprindeau spusele lui Dionisos. Un astfel de manuscris,
aproape identic manuscrisului Iaremeţki-Bilahevici, a fost descoperit de profesorul

373
Titlul tratatului lui Maxim Grecul este următorul: Cuvânt de acuzare împotriva scrierii min-
ciunoase şi vicioase a lui Afrodiţian (Слово обличительном вкупе и развращательном лжи-
ваго писания Афродитиана). Vezi: Сочинения преподобного Максима Грека, Ч. II, Казань,
1859 – 1862, p. 125 – 149.
374
Privitor la perioada interzicerii de către biserică a Povestirii lui Afrodiţian, vezi: А.Г.Боб-
ров, Сказание Афродитиана în Словарь книжников и книжности Древней Руси. XI – пер-
вая половина XIV в., Ленинград,1987, p. 397.
375
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения в русской
живописи XVI – XVII вв., în „Труды отдела древнерусской литературы Института рус-
ской литературы” АН СССР, Т. XVII, Москва-Ленинград, 1961, p. 361 si Iван Франко,
Апокрiфи i легенди з украiньских рукописiв,Т. II, Львiв, 1899, p. 34.
376
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 365.
377
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34.
378
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 165.
379
Vezi: N.Cartojan, Cărţile populare în literatura română, Vol. II, Bucureşti, 1974, p. 103 –
105.

171
A. A. Iaţimirski la mănăstirea Agapia 380 . În pictura murală exterioară moldavă nu
s-au păstrat profeţii inspirate de Povestirea lui Afrodiţian. Astăzi este imposibil de
stabilit dacă pe filacterele şterse ale înţelepţilor, rămaşi necunoscuţi, de pe faţadele
bisericii Sf. Gheorghe-Suceava, bisericii Sf. Nicolae a mănăstirii Probota sau de pe
faţadele altor ctitorii de secol XVI au figurat sau nu citate din această Povestire.
Absenţa citatelor menţionate în frescele conservate mai bine, pare să încline
balanţa în favoarea excluderii de către programatorii picturilor murale moldave a
unor profeţii compilate din scrieri atât de compromise şi de echivoce precum era
Povestirea lui Afrodiţian.

§ 4. Profeţiile înţelepţilor antici din cartea a 37-a (1523-1526) a caligrafului


Guri Tuşin.

Profeţiile înţelepţilor antici caligrafiate pe paginile cărţii a 37-a a fostului


egumen al mănăstirii Kirilo-Belozersk Guri Tuşin sunt extrem de importante
pentru studiul surselor literare a textelor de pe filacterele filosofilor din compoziţia
Arborele lui Iesei. Este suficient să amintim că doar pe faţadele pictate a
locaşurilor moldave de secol XVI se găsesc 11 profeţii din manuscrisul lui
Tuşin 381 , iar în inscripţiile parietale şi în decorul uşilor catedralelor Kremlinului
moscovit, zugrăvite pe timpul lui Ivan cel Groaznic, putem depista un număr şi mai
impunător de spuse ale anticilor, identice celor din cartea fostului egumen 382 .

380
Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ, în
„Сборникъ Отделенiя русскаго языка и словесности Императорской Академiи Наукъ”, Т.
79, Санкт-Петербургъ, 1905, р. 77 – 78.
381
Conţinutul şi paternitatea acestor profeţii vor fi analizate în paginile următoare ale acestui
paragraf.
382
Privitor la profeţiile anticilor din picturile murale şi din decorul uşilor catedralelor Kremli-
nului moscovit vezi articolul: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изобра-
жения..., p. 365 – 366.

172
S-au păstrat puţine mărturii documentare referitoare la Guri Tuşin. Anul exact al
naşterii lui nu se cunoaşte 383 . Se ştie, însă, că el provenea din familia de boieri
Kvaşnin şi că înainte de a se călugări purtase prenumele de Grigori 384 .Tuşin nu era
numele lui adevărat, ci o poreclă moştenită de la străbunicul său numit „tuşa”(„na-
milă de om”) 385 . Aproximativ în anii 1478 sau 1479 Guri, în vârstă de 23-26 ani, se
călugăreşte la mănăstirea Kirilo-Belozersk 386 . Acolo el devine apropiatul lui Nil
Sorski, de la care s-a păstrat chiar o scrisoare cu câteva poveţe adresate lui
Tuşin 387 . În anul 1484, după cinci ani de la intrarea în mănăstire, Guri devine
egumen 388 . Numirea lui Tuşin în această funcţie importantă a fost precedată de un
eveniment ne elucidat de istorici până în prezent. La sfârşitul lunii iulie 1483
cincisprezece bătrâni călugări( rus.- starţî), discipoli şi admiratori ai lui Nil
Sorski, au părăsit mănăstirea şi s-au întors abia peste o jumătate de an 389 , deja după
ce Serapion, egumenul de atunci, fu destituit din ordinul cneazului local Mihail
Andreevici. Iosif Voloţki, scriind despre acest exod al călugărilor în scrisoarea
„Răspuns curioşilor” („Отвещание любозазорным”), îl interpreta drept un act
de protest al adepţilor intransigenţi a normelor de conduită instituite de Nil Sorski
faţă de abuzurile egumenului Serapion 390 . Într-adevăr, se pare că acceptând cele
treizeci de sate din regiunea Vologodsk, dăruite mănăstirii de marele cneaz al

383
A.K.Kazakova presupunea că în momentul când Guri Tuşin s-a călugărit (anul 1478 sau
1479) el trebiuia să aibă între 23 – 26 de ani. Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность
и общественно-политические взгляды Гурия Тушина, în ТОДРЛ, Т. XVII, Москва- Ленин-
град, 1961, р.170.
384
Vezi: Ibidem, p. 170.
385
Vezi: Н.К.Никольский, Общинная и келейная жизнь в Кирилло-Белозерском монас-
тыре в XV и XVI веках и в начале XVII века, în seria “Христианское чтение”, Санкт-Петер-
бургъ, 1907, p. 174 si nota 1 de la p. 174.
386
Vezi nota 383.
387
Această scrisoare a lui Nil Sorski adresată lui Tuşin se află în colecţia de manuscrise „Kiri-
lo-Belozersk” de la Biblioteca publică „M.E.Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Peterburg (nr. 142/
1219, ff. 196r – 199 v). Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., nota 48 de la p.
179.
388
Vezi: Ibidem, p. 171.
389
Vezi: Ibidem, p. 171 şi p. 200.
390
Ibidem, p. 171.

173
Moscovei Ivan al III-lea 391 , egumenul deviase de la principiul de bază al curentului
nestiajateli – dezinteresarea materială – curent, al cărui iniţiator şi promotor fu Nil
Sorski 392 . Acest lucru nu putea trece neobservat, or, pe lângă aspectele morale ale
gestului egumenului, aici mai erau lezate autoritatea şi prestigiul cneazului local,
profund afectat de acest act de donaţie 393 . Odată cu venirea în fruntea mănăstirii a
tânărului Guri, satele i-au fost întoarse marelui cneaz 394 , iar conflictul cu cei 15
bătrâni călugări fu aplanat 395 . Tuşin s-a dovedit a fi un diplomat abil, care ştia să
manevreze foarte bine în „triunghiul” format de interesele marelui cneaz al
Moscovei (iniţial Ivan al III-lea, pe urmă Vasili al III-lea), a cneazului local Mihail
Andreevici şi a fanaticilor mişcării nestiajateli. În orice caz, întoarcerea „darului”
nu i-a ofensat pe marii cneji. Mai mult decât atât. Peste câţiva ani Vasili al III-lea îi
va dărui lui Guri Tuşin o Evanghelie luxos decorată, pe una din paginile căreia
poate fi citită şi astăzi dedicaţia marelui cneaz 396 . După doar nouă luni de
egumenie, Tuşin se retrage benevol de la cârma mănăstirii, preferând să se dedice
caligrafierii cărţilor bisericeşti 397 . El continuă, însă, să se bucure de tot respectul
„fraţilor”, devenind autoritatea spirituală principală a mănăstirii Kirilo-Belozersk.
398
Despre acest fapt vorbeşte o inscripţie dintr-un „zbornik”(„culegere”) de la
această mănăstire, unde, în afară de extrem de rar întâlnita (în acea perioadă!)
menţiune a datei morţii lui Guri, mai sunt indica-te şi datele decesului surorii şi a

391
Privitor la acest dar al marelui kneaz al Moscovei şi la consecinţele lui vezi: Н.К.Николь-
ский, Общинная и келейная жизнь…, p. 173 – 175.
392
Referitor la preceptele morale şi la doctrina lui Nil Sorski vezi: Я.С.Лурье, К вопросу об
идеологии Нила Сорского, în ТОДРЛ, Т. XIII, Москва-Ленинград, 1957, р.190-191 si 210-
211.
393
Vezi: Я.С.Лурье, Борьба церкви с великокняжеской властью в конце 70-х – первой по-
ловине 80-х годов XV века, în ТОДРЛ, Т. XIV, Москва-Ленинград, 1958, р. 222.
394
Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 171.
395
Ibidem, p. 171.
396
Vezi dedicaţia marelui kneaz în colecţia de manuscrise „Kirilo-Belozersk” de la Biblioteca
publică „M.E.Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Peterburg, nr. 28/33, f. 402.
397
Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 172.
398
Actualmente acest Zbornik se află în „colecţia Sofiisk” a Bibliotecii Publice „M.E.Saltîkov-
Şcedrin” din Sankt-Peterburg, nr. 1451.

174
ucenicilor lui, stareţilor ∗ Simeon, Gherasim şi Filofei 399 . Moare Guri Tuşin pe data
de 8 iulie 1526, la al optulea deceniu 400 , lăsând după sine un patrimoniu constituit
din 37 de cărţi copiate în slavonă bisericească, din care până în prezent s-au păstrat
doar 19 401 .
Cercetătoarea N. A. Kazakova, care a studiat în detaliu manuscrisele lui Tuşin,
a observat predilecţia caligrafului acordată traducerilor slavone din literatura
greco-bizantină 402 . Astfel, culegerile hagiografice copiate de Tuşin cuprind doar
vieţile sfinţilor greci şi orientali, cu o singură excepţie: Viaţa sfântului Kiril
Belozerski 403 . Această excepţie este, însă, uşor explicabilă, întrucât Kiril
Belozerski era întemeietorul mănăstirii la care se călugărise caligraful 404 . Din
operele cu caracter teologic sau etico-filozofic Tuşin preferă literatura patristică
greacă (deja tradusă în slavonă!) şi culegerile de învăţături alcătuite în baza acestei
literaturi (exemplu: Cartea Izmaragd, explicată de sfinţii părinţi, păstrată
actualmente la Biblioteca Publică „M. E. Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-
Petersburg405 ). Fiind discipol al reformatorului vieţii monastice Nil Sorski, Guri
Tuşin evident că era interesat de cărţile cu caracter ascetico-moral şi vizionar.
Astfel, el copiază din operele lui Teodor Studitul, Pahomie cel Mare, Vasile cel
Mare, Ioan Scărarul (Climax) ş.a 406 . În tinereţe caligraful se pare că avu o perioadă
când fu pasionat şi de literatura bizantină cu caracter mistico-religios. Despre


Aici cuvântul slavono-rus „stareţ” indică vîrsta înaintată a călugărilor decedaţi şi nu statutul
de stareţ ( egumen) al mănăstirii.
399
Vezi foile 190v şi 262r a Zbornikului indicat în nota 398. Citat după: Н.А.Казакова, Кни-
гописная деятельность ..., nota 18 de la p. 172.
400
Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 172.
401
Ibidem, p. 172 – 173 şi nota 23 de la p. 172 – 173.
402
Ibidem, p. 177.
403
Actualmente acest manuscris se află în colecţia „Kirilo-Belozersk” de la Biblioteca publică
„M.E.Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Peterburg (nr. 142/ 1219, ff. 12r – 115 v). Vezi: Н.А.Казако-
ва, Книгописная деятельность ..., nota 45 de la p. 177.
404
Vezi:Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 177.
405
Actualmente acest manuscris se află în „Colecţia Sofiisk”, nr. 1451, f. 119r-125r.
406
Vezi:Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 178 – 179.

175
aceasta vorbesc copiile slavone a unor scrieri a lui Isac Sirul, Simeon Noul Teolog,
Grigore Sinaitul, Petru Damaschinul ş.a 407 .
Guri Tuşin nu a fost izolat de principalele curente ale vieţii spirituale a perioadei
în care a trăit. Conform aspiraţiilor sale, el poate fi caracterizat drept un
reprezentant tipic al curentului moderat din cadrul mişcării nestiajateli de la
sfârşitul secolui al XV-lea şi din primul sfert al secolului al XVI-lea408 . Pietatea
faţă de Nil Sorski şi de idealurile mişcării nestiajateli s-au îmbinat la el în mod
firesc cu interesul manifestat faţă de opera şi personalitatea lui Maxim Grecul 409 .
Ultimul, fiind călugăr athonit sosit în Rusia în jurul anului 1518 410 , îl interesa pe
Guri atât în calitate de traducător al moştenirii bizantine, cât şi în calitate de
corector al erorilor apărute în traducerile slavone a cărţilor bisericeşti ortodoxe. Nu
este exclus ca interesul caligrafului faţă de profeţiile înţelepţilor antichităţii
referitoare la Fecioara Maria, Întrupare, Sf. Treime ş. a. să fi fost alimentat de
povestirile orale, ulterior de traducerile şi de scrierile originale în slavonă
bisericească a eruditului călugăr athonit care, datorită îndelungatului sejur la
Veneţia, Padova, Ferrara, Florenţa dispunea şi de o vastă cultură umanistă
occidentală 411 . Or, după cum o atestă manuscrisele conservate, citatele cu profeţii
ale anticilor sunt destul de frecvente în opera Sfântului Maxim 412 .
O vie polemică în istoriografia rusă a fost generată de elucidarea atitudinii lui
Guri Tuşin faţă de principalul oponent al lui Iosif Voloţki — Vassian Patrikeev, –
autor al controversatului tratat Cuvânt despre eretici şi redactor al uneia din

407
Ibidem, p. 178.
408
Privitor la această caracterizare a lui Guri Tuşin vezi: Н.К.Никольский, Общинная и ке-
лейная жизнь…, p. 174 – 177. O caracterizare generală a personalităţii lui Tuşin oferă şi N.K.
Kazakova în: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 194.
409
Vezi:Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 181 – 182.
410
Vezi: Н.В.Синицына, Максим Грек в России, Москва, 1977, р. 3.
411
Privitor la sejurul lui Maxim Grecul în Italia vezi studiul: Алексей И.Иванов, Максим
Грек и итальянское Возрождение. К постановке вопроса, I, în Византийский временник, Т.
33, Москва,1972, р. 140 – 157 ; Т. 34, Москва,1973, р. 112 – 121.
412
Despre unele profeţii ale înţelepţilor antici în creaţia literară a lui Maxim Grecul vezi: Д.М.
Буланин, Переводы и послания Максима Грека..., p. 42 şi p. 165 - 169.

176
traducerile timpurii ale celebrei Kormceaia Kniga (Carte de orientare) 413 .
Profesorul N. K. Nikolski considera că Tuşin, deşi era din acelaşi „partid” anti-
iosiflean, nu-l agrea pe Vassian 414 . Dar, cercetătoarea N. A. Kazakova a
demonstrat că citatul, în baza căruia profesorul a ajuns la această concluzie (din
manuscrisul Sofiisk, nr. 1468, f. 36v), nu a fost corect lecturat. Cuvântul
„èñïðàâèë” („a corectat”— se avea în vedere corectarea operelor lui Vassian –
C.C.) trebuie citit separat „èç ïðàâèë” (din pravilele—lui Vassian – C.C.) 415 .
Singura concluzie obiectivă la care se poate ajunge, urmărind raporturile între cei
doi reprezentanţi ai curentului anti-iosiflean de la începutul secolului al XVI-lea,
ţine de faptul că Guri Tuşin, care nu era scriitor ci doar cărturar şi copist, urmărea
cu atenţie şi folosea cu succes în compilările lui creaţiile literare ale lui Vassian 416 .
Aceasta însă nu înseamnă că el era întru totul de acord cu ideile, adesea insolite,
ale lui Patrikeev. Or, se ştie că în cadrul polemicilor cristologice de la sfârşitul
secolului al XV – începutul secolului al XVI-lea, demascându-i pe reprezentanţii
ereziei novgorodeano-moscovite care negau natura divină a lui Hristos, Vassian
căzu în altă extremă, ignorând, de fapt, natura umană a Mîntuitorului 417 . Spre
deosebire de el, Guri rămase fidel doctrinei ortodoxe tradiţionale, fapt care se
observă şi în selecţia profeţiilor anticilor referitoare la Hristos, inserate în Cartea a
37-a, caligrafiată deja în ultimii lui ani de viaţă 418 . Apariţia acestei selecţii în opera
lui Tuşin trezeşte multe întrebări. Este evidentă intenţia caligrafului de a întări
autoritatea dogmelor ortodoxe privitoare la întruparea Mântuitorului din Fecioara
Maria prin apelul la autoritatea marilor gânditori ai antichităţii 419 . Acest lucru îl

413
Privitor la opera lui Patrikeev vezi studiul: Н.А.Казакова, Вассиан Патрикеев и его со-
чинения, Москва-Ленинград, 1960.
414
Vezi: Н.К.Никольский, Общинная и келейная жизнь…, nota 2 de la p. 176.
415
Vezi: Н.А.Казакова, Вассиан Патрикеев и его сочинения..., p. 287 sau idem, Книгопис-
ная деятельность ..., p. 182 – 183.
416
Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 183.
417
Vezi: Н.А.Казакова, Вассиан Патрикеев и его сочинения..., p. 96 – 98 sau idem, Книго-
писная деятельность ..., p. 189.
418
Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 189.
419
Ibidem, p. 190.

177
apropie pe Tuşin de alcătuitorul anonim al primei redacţii a Cronografului rus.
Dar, să nu uităm că Cronograful a fost compus în cu totul alt mediu spiritual – la
mănăstirea Iosifo-Volokolamsk 420 , principalul centru de iradiere a gândirii
iosiflene – pe când caligraful Guri aparţinea curentului opozant, reprezentat de
nestiajateliï de la mănăstirea Kirilo-Belozersk 421 . Or, spre deosebire de Italia
renascentistă, de ţările balcanice sau de Muntele Athos, unde numele şi unele opere
ale autorilor antici (fie şi substanţial falsificate) au intrat demult în patrimoniul
spiritualităţii creştine, biserica ortodoxă a Moscoviei primelor trei decenii a
secolului al XVI-lea era încă profund refractară oricărei tradiţii culturale presupuse
a fi eterodoxă. În pofida faptului că (datorită traducerilor slavone a cronicilor lui
Malalas sau Hamartolos!) numele şi unele citate din antici erau cunoscute
cărturarilor ruşi, în pofida faptului că pe batanţii uşilor sudice a catedralei
Adormirea Maicii Domnului a Kremlinului moscovit erau deja reprezentate figurile
şi spusele înţelepţilor antici, atitudinea oficială a bisericii ruse faţă de scrierile şi
personalitatea autorilor precreştini rămânea extrem de circumspectă şi de
bănuitoare. Despre aceasta ne vorbesc materialele procesului judiciar intentat în
anul 1531 deja amintitului Vassian Patrikeev de către cercurile clericale oficiale
moscovite 422 . În rechizitoriul formulat de mitropolitul Daniil, lui Vassian i se
imputa, printre altele, şi includerea „învăţăturii lui Oristotel, Omir, Filip(?),
Alexandr(?) şi Platon” în pravilele inserate în Kormceaia Kniga 423 . Evident, că
aici era vorba de o învinuire absolut lipsită de temei. În textul redactat de Vassian
al cărţii Kormceaia nu găsim nici un fel de aluzii la gânditorii antici precreştini 424 .
Această învinuire ar fi fost mai logic să-i fie adresată lui Tuşin, care făcu trimitere
la spusele anticilor în polemica sa indirectă cu Vassian privind natura lui

420
Vezi: А.Д.Седельников, Досифей Топорков и Хронограф, în Известия АН СССР, 1929,
nr. 9, VII Seria, Отделение гуманитарных наук, Ленинград, 1929, р. 755 – 773 sau Б.М.
Клосс, О времени создания русского хронографа, ТОДРЛ, Т. XXVI, Ленинград, 1971, р. 244
– 255.
421
Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 170.
422
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 363.
423
Vezi: Н.А.Казакова, Вассиан Патрикеев и его сочинения..., p. 292.

178
Hristos 425 . Dar caligraful la acel moment era deja mort 426 . Oricum, fenomenul
culpabilizării într-un proces judiciar din simplul motiv al citării filosofilor antici
este simptomatic. El denotă faptul că la începutul anilor 30 ai secolului XVI
ierarhii de frunte a bisericii ortodoxe moscovite, spre deosebire de cărturarii de la
mănăstiri şi de unii reprezentanţi ai aristocraţiei laice, nu erau încă pregătiţi să
accepte moştenirea antichităţii precreştine, fie ea chiar şi în forma extrem de
„purificată”, imprimată de patristica greacă şi lexicografia bizantină. Abia pe
timpul lui Ivan cel Groaznic atitudinea faţă de înţelepţii antici se schimbă radical,
numele, imaginile şi citatele cu spusele lor apărând tot mai des în manuscrise şi în
operele de artă plastică 427 . Argumentele cu care operează din anii 40 ai secolului al
XVI-lea biserica ortodoxă rusă (luptând cu ereziile) cunosc o înnoire substanţială.
Profeţiile anticilor referitoare la natura lui Hristos, la Sfânta Treime, la virginitatea
Mariei ş. a . din literatură prohibită se transformă în mărturii preţioase, menite să
confirme încă odată justeţea Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradi-ţii 428 . În a doua
jumătate a secolului al XVI şi pe întreg parcursul secolului al XVII-lea profeţiile
elinilor sunt copiate în zeci de exemplare 429 . În aceeaşi perioadă ele pătrund masiv
în pictura murală şi în decorarea portalurilor şi uşilor ferecate ale bisericilor
ruseşti 430 . Versiunea slavono-rusă a uneia din redacţiile acestor culegeri de profeţii
este tipărită pentru prima dată în anul 1644 de Mihail Rogov în cadrul aşa-numitei

424
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 363.
425
Vezi notele 418 – 419.
426
Guri Tuşin a murit în anul 1526. Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p.
172.
427
Aici este de ajuns să amintim de imaginile filosofilor antici pictate în anul 1564 în galeria
bisericii „Bunavestire” a Kremlinului moscovit. Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских
мудрецов и их изображения..., p. 365.
428
Privitor la pătrunderea în Rusia secolului XVI a ideilor umaniste şi la apelul autorităţii an-
ticilor în polemicile hristologice vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 190.
429
O prezentare succintă a principalelor manuscrise şi prime-tipărituri (ruse vechi) în care se
conţin profeţiile înţelepţilor antici vezi în artiolul: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских муд-
рецов и их изображения..., p. 359 – 361.
430
Vezi: Ibidem, p. 365 – 367.

179
Cărţi a lui Kiril (Кириллова книга) 431 . Probabil, că în acelaşi secol XVII ele intră
şi în textele erminiilor explicative ruseşti (толковые иконописные
подлинники) 432 . În Moldova – cu mult mai apropiată de Balcani şi de Italia –
invocarea autorităţii anticilor pare să fi început în mod sistematic cu un deceniu
mai devreme decât în Rusia moscovită, frescele faţadelor rareşiene din anii 30 ai
secolului XVI oferind o mărturie concludentă în acest sens.

Revenind la profeţiile înţelepţilor antici din cartea a 37-a a lui Guri Tuşin
trebuie de menţionat, că ele ocupă foile 91v-94r a codexului in quatro din Colecţia
Sofiisk, nr. 1468 a Bibliotecii Publice „M. E. Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Peters-
burg 433 . Textul manuscrisului este caligrafiat cu semiunciale (aşa-numitul
полуустав) 434 . Pe foaia 182 a codexului se păstrează o remarcă în care se indică
faptul, că „zbornicul dat prezintă a 37-a carte scrisă cu mâna păcătosului întru
Hristos Guri Tuşin” 435 . Paragraful dedicat profeţiilor anticilor are genericul: „Unii
au spus: şi de la înţelepţii elini s-a prorocit venirea lui Hristos, de la
fecioară.”(“Ígöèè ðgøঠè ^ eëèíñêûõ ìuäðhöú ïðîðî÷åñòâîâàõu ïðî
Õðèñòîâî ïðèøgñòâèg, eæg ^ ähâû.”) 436 .
Pentru a putea analiza mai bine structura profeţiilor din manuscrisul lui Tuşin,
propun în tabelul de mai jos textul integral al paragrafului respectiv 437 :

431
Denumirea Cartea lui Kirill provine de la genericul primului tratat din această culegere:
„Cartea lui Kirill, arhiepiscopul Ierusalimului despre a doua venire a lui Hristos ”.
432
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства,
Санкт-Петербургъ, 1910, р. 377 – 378. Privitor la datarea podlinnikurilor rusesti vezi: Н.В.
Покровский, Очерки памятников христианского искусства и иконографии, ed.3, Санкт-
Петербургъ,1910, р. 404 – 405 si 422 - 424.
433
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 367-368.
434
Ibidem, p. 367.
435
Ibidem, p. 367 şi idem., Книгописная деятельность ..., nota 43 de la p. 177.
436
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 367.
437
Transliterarea a fost operată de subsemnat cu caractere vechi slavone după textul transliterat
de N.A.Kazakova (cu caractere ruseşti contemporane) în studiul indicat în nota precedentă. Idea-
lă ar fi fost o transliterare directă după manuscris sau după nişte fotografii calitative, dar, la etapa

180
1. (f. 91v) Ðgøà áî ígöèè. Àðèñòîògëü, eëèíñêûé ôèëîñîô, ãëàãîëgòü¦ Àïîëîíú íhñòü
Áãú, íî æðhöú. Íî gñòü Áãú íà íhágñgõ, gìóæg ñí¿èòè íà çgìëþ ³ âîïëîòèòè ñ" ^
ä(h)âè ÷(èñ)ò¿". Âú ígƒî æg è àçú âhðuþ. À ïî ìîgé ñì(g)ðòè òûñ#mà è îñìüñîò
ëhòú ñí¿èòè eìó íà çg(ì)ëþ, à ÷gòèðgõú ñòhõú ëhòú ïî áægñòâgííhìú gƒî ðîægñ-
òâh ìîè êîñòè wñ¿"gòü ñëíög.
2. ±êî æg ÷òî î Ïëàòîíg eëèíg âú îòg÷gñêûõú íîñèòñ" ïîâgñògõú. Äîñàægí áûñòü
îí, qìíûé äðhâëg, (f. 92r) ^ ígêîgƒî õðèñòèàíèíà, "êî ágçáîægí è ëuêàâ uêàð#gì ág. Â
ñíå æg ïðgäñòàâú äîñàæàþmgìu¦ Àç áî, ðg÷g, ƒðhøíà qáî ñhág áèòè íg ^ìgmu ñ".
Õ(ñ)òu æg âî àäú ñõîä"mu íè eäèíú ïðgæäg ìgíg âhðîâà âú ígƒî.
3. Åð’ì¿é uáî Òðgâgëèê¿é, eƒèïò"íèí áûâú ÷gëîâhêú eëèí, áhñhäugòü ñâî" ñëîâgñg è
ñâîg áãîñëîâig ñêàçugòú¦ Áãà qáî ðàçuìhòè íguäîáíî, ñêàçàòè æg ígâúçìîæíh, eñòü
áî òðèñúñòàâgíú è ígñêàçàígíú, ñumgñòâî è eñògñòâî íg èìumhg âî ÷gëîâhögõ qïî-
äîáëgí¿".
4. Ìgíàí’ä[ð] ∗ . Ígèçñëhäîâàíî è ígèçðg÷gíî ³ ígðàçðuøgíî Áægñòâî â òðè ëèöà,
ñúñòàâë"gìî è ïðî(f. 92v)ñëàâë"gìî, ^ ÷gëîâhêú âígìëgìî, è ïðîñëàâë"gìî. Áãu
ðîäèòè ñ" ^ äâèöè ÷èñò¿" Ìð¿è, âú ígƒî æg è àçú âhðuþ.
5. [W]ìèðîñ. Ñâhòèëî çgìíûì âúñ¿"gòú âî "çûöhõú Õñ, õîäèòè íà÷ígòú ñòðàííî
è ñúâîêóïèòè õîò" çgìíà" ñú í(g)áñíà".
6. [Â]àëààìú. Ìúçäû ðàäè âgë> âúñõîòg ïðîêë"òè ²èç(ð)ë" è ñòàâú íà êàìûög è
ðg÷g¦ Áëãîñëîâëgíig ²èç(ð)ëþ, "êî äîáðè äîìîâh òâîè ²"êîâh è ñgëgí> òâî> ²èç(ð)-
ëþ, "êî ñòðàíû îñgí"þmà, "êî ñàäè ïðè âîäàõú, "êî ñêèí> "æg âúäðuçè Áãú, "êî
êgäðû ïðè âîäàõú, âúñ¿"gòú çâhçäà ^ ²"êîâà è âúñòàígò ÷ëâêú ^ ²èç(ð)ë", è ñú-
òð¸ò êí>ç# Ìîàâñêû", è ïëhíèòú âñ" ñûíû Ñèôîâû, è (f. 93r) áuäåò eägì,
íàñëhäèh eƒî, è Èñààâ, âðàãú eƒî, Ièç(ð)ëü ñúòâîðèëú eñòü êðhïîñòü.
7. Ôðèãè["]. Âú ðuöh ígâhðíûõú ïîñëhäè ïð¿èägòú, äàäuòú æg Ã(ñ)äó çàuøgí¿g,
ðuêàìà ñêâhðíèìà áègí¿g âúñïð¿èìúøè, uìîë’÷èòú.
8. Ñèâè[ëëà]. Åãäà çíàì" çgìë# ïîòîìú âúçìîêígò, ^ íáñh öðü ïð¿èägòú âú âhêè
áuäum¿é.
9. Èñuñ Ñè[ðà]õîâú. Åäèíú eñòü ïðgìuäðú è ñòðàøgí, çhëî ñhä>é íà ïðgñòîëg
ñâîgì Ãäü, âñ#êà ïðgìuäðîñòü ^ Ãäà è ñ íèìú eñòü âú âhêû.
10. Ñîëë[î]íîñ. Ígïîñòèæèìà è áãîíà÷àëíà" çàð" ñí¿éäg ñ âèñîòè è ïðîñâhòè ñhä"-
m¿" âú ò’ìh è ñhíè ñìðòíhè.
11. Åuðè[äèò]. Àçú ÷à# ígïð¿êîñíîâgííîìu ðîäèòè ñ# (f. 93v) ^ ä(h)âû è âúñêð(h)-
ñèòè ìðòâ¿" ³ ïàêû ñóäèòè èìú.
12. Ïëuòàðõú. ²èñ(uñ) ìuæ ìuäðú, àmg ìuæà òîƒî íàðèöàòè ïîäîáàgòú, ïðgâûøí"ƒî
âèíà ïðgáûâàgòú.
13. [À]íàñêîðèä. Ïðè¿äg íèçú ñúm¿é ïðgïðîñòûé ñúmgñòâîìú ^ âúñg" ÷ñò¿" ä(h)âè-
öè è áãîwáðàçíè# ígâhñòh, wámgg âúñêðgñgí¿g âñhì äàðu"(é).

actuală, acest deziderat rămîne irealizabil. Oricum, acest neajuns al reproducerii textului nu afec-
tează conţinutul lui şi nu împiedică stabilirea filiaţiilor şi paralelismelor cu alte texte similare.

Începînd cu Menand(r) numele înţelepţilor sunt ortografiate pe cîmpurile manuscrisului. Lite-
rele pierdute în urma ajustării cîmpurilor foilor sunt prezentate în paranteze pătrate conform re-
constituirii propuse de N.A.Kazakova.

181
14. [Ä]¿wƒgíú. Íà÷àëî ðîäíèìü ƒyáèògëü áúë(à)ãî÷hñòíhé ähâèöè âúñgëè(ò) ñ" âú
uòðîáu, íà÷àëî ðîäí(îì)u ^öu Ñíú.
15. [W]ëîðú. Ïgðâ¿g Áãú, ïîòîì Ñëîâî è Äõú Ñâ#òûé, ñ íèìú gäèíîâúçðàñòíà âñ".
16. [Ñè]âèëëà. ^ ágçígâhñòí¿" i âñg÷èñò¿" ä(h)âè Áãu "âèòü ñ", íèçú âú Àäh ñu-
mu, Ńî æg òðgïgmuòú àããgëè (f. 94r) è ÷ëâh÷gñò¿è ìûñëè.
17. Àôðîäè[ò¿"íú]. Õ(ñ)òó ðîäèòè ñ" ^ ä(h)âèöè ÷èñò¿" ñâ#òû" Ìð¿", âú ígƒî
æg è àçú âhðuþ.
18. Õgë[îíú]. Ígñúähëàííà gñògñòâà áægñòâgííàãî ðîægí¿" íg èìumè íà÷àëà.
19. Ëèñè[ìàõ]. Äðgâí¿é íîâú, à íîâ¿é äðgâí¿é, ágçíà÷àëgí ïî ^öè, ðîægí ïî ìàògðè ^
ä(h)âè ÷èñò¿".

Comparând profeţiile de mai sus cu profeţiile din capitolul 82 al primei redacţii


a Cronografului rus, observăm o diferenţă substanţială de conţinut. Doar profeţia
lui Hermes Trismegistul (nr. 3) coincide aproape textual cu profeţia a doua a
438
aceluiaşi Hermes (Eremeï) din Cronograf . Profeţiile lui Aristotel (nr. 1) şi
Afrodi[ţian] (nr. 17) conţin fragmente identice cu profeţia filosofului anonim 439 ,
dar nu acoperă tot textul acestei profeţii. Apropiate sunt şi spusele atribuite lui
440
[O]lor (nr. 15) în manuscrisul lui Tuşin şi, respectiv, lui Fulidos în Cronograf ,
deşi, şi aici, redacţiile sunt diferite. În rest, cele 15 profeţii din Cartea a 37-a a
caligrafului de la mănăstirea Kirilo-Belozersk nu au echivalente în textul
cronografic. De aici rezultă autonomia reciprocă a ambelor culegeri de profeţii şi
diferenţa substanţială a surselor folosite de Guri Tuşin în raport cu sursele
alcătuitorilor primei redacţii a Cronografului rus. Dar care erau, totuşi, aceste surse
? Pentru a răspunde la această întrebare se cere o examinare detaliată a fiecărei
profeţii din manuscrisul lui Tuşin.
1. Profeţia lui Aristotel este rezultatul sintezei a două profeţii distincte. Prima,
oglindită de cuvintele „ Apolo(n) nu este Dumnezeu...”, este o reminiscenţă din
ciclul bizantin timpuriu de legende, legate de profeţiile lui Apolo în templele din
Delphi şi din Atena 441 . O profeţie de acest tip a fost examinată de subsemnat în
paragraful precedent, consacrat capitolului 82 al Cronografului rus (nr.1). Cea de a

438
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164 –165.
439
Ibidem, p. 165.
440
Ibidem, p. 164.

182
doua profeţie, începută cu cuvintele “... întrupat din fecioară şi cred în El...”, este
o redacţie modificată a profeţiei filosofului anonim (atribuite ulterior şi lui
Platon 442 ), apărută pentru prima dată în cronicile bizantine (Teofan Mărturisitorul,
George Hamartolos ş. a .) 443 . Ea a fost examinată în capitolul precedent (nr. 4).
Aici merită să fie menţionat doar faptul că în manuscrisul caligrafului sunt excluse
numele împăraţilor Constantin şi Irina, iar profeţia este atribuită lui Aristotel.
Aceasta este o eroare de atribuţie, ce a apărut pe parcursul copierii protografului. În
realitate paternitatea profeţiilor lui Aristotel şi a lui Platon din textul lui Tuşin
trebuie inversată: cuvintele lui Aristotel trebuie să-i aparţină lui Platon şi viceversa.
În favoarea acestei inversări pledează următoarele:
a) partea a doua a profeţiei lui Aristotel, care începe cu cuvintele “...întrupat din
fecioară…”(“i âîïëîòèòè ñ> ^ ä(h)âè...”), este o traducere a unui
fragment din profeţia lui Platon, păstrată în manuscrisele greceşti din grupul
“delta”(conform clasificării lui Hartmut Erbse): “... Χριστὸς μέλλει
γεννηθη̃ναι ε̉κ παρθένου Μαρίας καὶ πιστεύω ει̉ς αυ̉τόν...” 444 . Faptul, că aceste
manuscrise greceşti sunt relativ tîrzii (sec. XVII) nu împiedică această
atribuţie, întrucât, textul lor oglindeşte o tradiţie cu mult mai veche;
b) În marea majoritate a manuscriselor şi operelor de artă create pe parcursul
secolelor XVI-XVII partea a doua a profeţiei lui Aristotel din manuscrisul lui
Tuşin este permanent atribuită lui Platon ( frescele de la Moldoviţa, Voroneţ,
Suceviţa, uşile bisericii Sf. Treime a mănăstirii Ipatievsk din Kostroma 445 ,
podlinnikul explicativ Stroganov 446 , manuscrisul preotului Iaremeţki-
Bilahevici 447 , unele erminii româneşti publicate de V.Grecu 448 ş. a .);

441
Vezi lucrările citate în notele 291, 294 şi 295.
442
Vezi lucrările şi manuscrisele citate în notele 340, 341 şi 342.
443
Vezi cronicele bizantine şi articolele teoretice indicate în notele 323 – 326.
444
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 221.
445
Vezi: Ф.Кудряцев, Золотое кольцо, Ленинград, 1974, il. 60 de la p.116 sau В.Г. Брюсо-
ва, Ипатьевский монастырь, Москва, 1982, il. 33.
446
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства,
Санкт-Петербургъ, 1910, р. 377 – 378.
447
Vezi: Iван Франко, Апокрiфи i легенди з украiньских рукописiв,Т. II, Львiв, 1899, p. 33.

183
c) Prima parte a profeţiei lui Aristotel, începută cu cuvintele “Àïîëîíú íhñòü
Áãú...”, este atribuită lui Platon în imaginea de pe uşile bisericii Sf. Treime a
mănăstirii Ipatievsk (sf. sec. XVI) 449 , în decorul marginal al icoanei cu
imaginea Sf. Ioan Teologul de la biserica Sf. Nicolae mănăstirii Viajiţk 450 , în
manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici (sec. XVII) 451 şi în alte manuscrise similare
(de tipul celui descoperit de A. A. Iaţimirski la mănăstirea Agapia 452 ). În
traducere românească (“Apolon nu iaste Dumnezeu”) începutul acestei profeţii
este atribuit lui Platon şi în picturile exterioare de la biserica cu hramul Sf.
Cuvioasa Paraschiva de la Foleştii de Jos (Ţara Românească, 1809) 453 .
2. Profeţia lui Platon din manuscrisul lui Tuşin a avut o circulaţie mai restrânsă
decât cea a lui Aristotel. Astfel, ea nu a fost identificată pe faţadele pictate a
mănăstirilor moldoveneşti de secol XVI. După cum am menţionat mai sus, textul
profeţiei trebuie atribuit lui Aristotel. Aparţinând filosofului din Stagira,
descoperim diverse redacţii ale acestei profeţii în manuscrisul Iaremeţki-
Bilahevici 454 , în manuscrisul amintit de la mănăstirea Agapia 455 şi în podlinnikul
explicativ Stroganov 456 .
3. Profeţia lui Ermiï (Hermes Trismegistul) din manuscrisul lui Tuşin, după cum
s-a menţionat deja, este foarte apropiată de a doua profeţie lui Eremiï din capitolul
457
82 al primei redacţii a Cronografului rus . Sursele ei au fost elucidate în
paragraful precedent. Aici merită doar să menţionăm faptul, că apropierea ambelor
redacţii slavone a acestei profeţii a lui Hermes indică un protograf comun, anterior

448
Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină, Cernăuţi, 1936, p. 362, p. 360.
449
Vezi ilustraţiile indicate în nota 445.
450
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 377.
451
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 33.
452
Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ, în
„Сборникъ Отделенiя русскаго языка и словесности Императорской Академiи Наукъ”, Т.
79, Санкт-Петербургъ, 1905, р. 77 – 78.
453
Vezi: Andrei Paleolog, Pictura exterioară din Ţara Românească (secolele XVIII – XIX),
Bucureşti, 1984, il. 64.
454
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 33.
455
Vezi: А.И.Яцимирскiй, Op. cit., p. 77 – 78.
456
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 378.

184
anilor alcătuirii Cronografului (1516-1522) 458 . Or, deosebirile de fond între
selecţia profeţiilor anticilor din manuscrisul lui Tuşin şi din textul cronografic
exclud o influenţă directă.
4. Profeţia lui Menand(r) merită o examinare minuţioasă ∗ . După conţinut ea este
strâns legată de profeţia precedentă a lui Hermes. Or, ambele profeţii, în cel mai
autentic spirit areopagitic, proclamă imposibilitatea cunoaşterii raţionale a lui
Dumnezeu.
Originea acestei profeţii nu poate fi descoperită în operele anticului
Menandru 459 , în monostihurile atribuite lui în Evul Mediu 460 sau în culegerile
bizantine şi slavone de tipul Înţelepciunii lui Menandru 461 . Nu figurează această
profeţie nici în lucrările unor autori antici sau bizantini, omonimi ai marelui scriitor
antic (Menandru, discipol al lui Simon magul 462 sau istoricul Menandr Protektor 463
ş. a .). Louis Bréhier a descoperit un text grecesc cu idei similare, atribuit, de
asemenea, lui Menandru în Codex Matritensis, nr. 115 (f. 127a) 464 , datat cu secolul
XV. Celebrul bizantinolog a reprodus, însă, doar traducerea franceză a originalului,
fapt care împiedică stabilirea exactă a redacţiei greceşti a textului. Cu toate acestea
citatul: “Ménandre déclare Dieu inaccessible a l’homme. Adore-le, mais ne

457
Vezi nota 438.
458
Privitor la datarea primei redacţii a Cronografului rus vezi studiile indicate în notele 272 şi
275.

În afară de manuscrisul lui Guri Tuşin găsim această profeţie atribuită lui Menand(r) în deco-
rul pilastrului galeriei Catedralei Bunavestire a Kremlinului moscovit (zugrăvit în 1564 şi repic-
tat în 1648 şi 1667), în decorul aurit al uşilor nordice a aceleiaşi catedrale (unde Menandr este re-
prezentat alături de Hermes Trismegistul), în Podlinnikul explicativ Stroganov (sec.XVII) şi în
manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici (sec. XVII).
459
Vezi: Менандр, Комедии. Фрагменты, Москва, 1982.
460
Vezi publicaţiile indicate în nota 151.
461
Vezi nota precedentă.
462
Unele date privind persoana şi opera acestui Menander provin din terţe surse: “Apologia”
( I, 26, 56) Sfântului Justin Martirul, “Adversus haeresies”( I, 23, 8) a Sfântului Irineu, “Historia
Ecclesiastica”( IV, 22) a lui Eusebiu din Cezareea.
463
Vezi: Karl Krumbacher, Geschichte der byzantinischen Literatur, München, 1898, p. 253 şi
urm.; B.Baldwin, Menander Protector, în „Dumbarton Oaks Papers”, T. 32, Washington, 1978;
Менандр Протектор în “Свод древнейших письменных известий о славянах”, Т. I , ( I – VI
в.), Москва, 1991, р. 311 – 356.
464
Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens ..., p. 67.

185
demande pas quel il est et comment il est” (“Menandru îl declară pe Dumnezeu
inaccesibil omului. Adoră-L, dar nu întreba cine este El şi cum este El”) 465 denotă
o înrudire ideatică (dar nu textuală sau redacţională!) cu prima parte a spusei lui
Menand(r) din manuscrisul lui Tuşin: „Necercetată şi nerostită şi neruinată este
Divinitatea cea din trei feţe (ipostaze—C.C.) alcătuită, de om ascultată şi
slăvită...”. Datorită fundamentalei cercetări a lui Hartmut Erbse astăzi putem
constata identitatea profeţiei lui Menandru din manuscrisul bizantin de la Madrid,
cercetat de Louis Bréhier, cu spusele aceluiaşi înţelept inserate în culegerile de
profeţii ale anticilor din grupul de manuscrise „pi” ∗ : „Θεὸν σέβου καὶ μάνθανε, μὴ
ζήτει δὲ τίς ε̉στιν ’ή πω̃ς ε̉στιν˚ είτε γὰρ ‘έστιν είτε οὺκ ’έστιν, ώς ’όντα του̃ τον καὶ
σέβου καὶ μάνυανε˚ α̉σεβὴς γὰρ τὸν νου̃ν ό θέλων μανθάνειν θεόν” 466 . Cel mai
vechi manuscris din acest grup „pi” face parte din secolul XII ( Codex Parisinus
Graecus 690) 467 , dar sursa primară a profeţiei lui Menandru este şi mai veche. Ea
poate fi descoperită în unele culegeri bizantine de secol XI ce cuprind textul aşa-
numitei Comparaţii a lui Menandru cu Filistion (Μενάνδρου καὶ Φιλιστίωνος
σύγκρισις) 468 şi la enciclopediştii greci de la sfârşitul antichităţii. Astfel, un text
similar apare deja în secolul V după Hristos la Stobaios 469 .
Textul slavon al profeţiei lui Menand(r) din cartea a 37-a a lui Tuşin, deşi are un
conţinut similar, nu este, totuşi, o traducere din greacă. Or, originalul grecesc nu
includea referiri la cele trei feţe( ipostaze) ale Divinităţii sau la faptul că ea nu
poate fi ruinată. Cât priveşte sfârşitul profeţiei lui Menand(r), unde se spune că

465
Ibidem.

Din acest grup fac parte următoarele manuscrise:Codex Paris. Gr. 690 (sec. XII), Codex Athen.
Gr. 1070 (sec. XIII), Codex Laur. Plut. 58,30 (sec. XIV), Codex Patm. 263 (sec. XIV),Codex
Paris. Suppl. Gr. 689 (sec. XIV), Codex Paris. Gr. 2665 (sec. XIV/ XV), Codex Vatic. Gr. 62
(sec. XV), Codex Vind. Theol. Gr. 153 (sec. XV), Codex Matritensis 115 (sec. XV),Codex Va-
tic. Urb. Gr. 76 (sec. XV/ XVI), Codex Paris. Gr. 2551 (sec. XV/ XVI), Codex Sinait. 1189(sec.
XVI),
466
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 214.
467
Vezi: Ibidem, p.126 – 127 şi p. 213 – 214.
468
Această comparaţie figurează în următoarele manuscrise: Codex Paris.Gr. 1166 (sec. XI) şi
Codex Paris. Gr. 2720 ( sec. XVI). Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 126 – 127.
469
Vezi: Stobaeus, ed. Wachsm. Ecl. II. p. 4, n. 5, a-c.

186
Dumnezeu se va naşte din Fecioara Maria, este evidentă eroarea comisă de copist.
Or, acest text, existent în profeţia filosofului anonim sau a lui Platon, nu i-a
aparţinut niciodată lui Menandru.
În pictura exterioară moldavă de secol XVI găsim profeţia lui Menand(r) (într-o
redacţie slavonă apropiată de cea a lui Tuşin) la ctitoriile de la Voroneţ şi de la Sf.
Gheorghe-Suceava. Ce-i drept, aici ea nu este atribuită lui Menandru, ci lui
Thghilid (Fƒ³ëèä la Voroneţ şi F... la Sf.Gheorghe-Suceava). Textul acestei
profeţii (păstrat relativ mai bine la Voroneţ), din cauza altitudinii la care este
zugrăvit nu a fost reprodus nici de Vasile Grecu în studiul său din 1924 470 şi nici de
Grigore Nandriş în ediţia postumă a lucrării “Umanismul picturii murale
postbizantine” 471 . Cu toate acestea consider că fragmentul acestui text, conservat
până în prezent în frescele de la Voroneţ, merită să fie reprodus: „ ... äîâàí(î)/ è
ígèçðg/÷gíî è íg(ðà)/çðuøgí(î)/ Áæ(â)î âú/ òðè ëèö/à ñúñòà... ”. Mai
merită de accentuat faptul, că identificarea lui Thghilid cu dramaturgul antic
Euripide, propusă de Nandriş 472 nu rezistă criticii. Or, această identificare se
bazează pe un joc gratuit şi nemotivat cu caracterele chirilice. În realitate aici, prin
numele Thghilid, este indicat istoricul Thukidid (Tucidide). Faptul că în fresca de
la Sf. Gheorghe-Suceava Tucidide (având numele ortografiat în forma Thudik!)
mai figurează cu o altă profeţie 473 nu trebuie să ne surprindă. Cazuri de acestea mai
sunt în pictura exterioară moldavă. Un exemplu în acest sens ni-l oferă filosofii
zugrăviţi pe contraforturile de la mănăstirea Moldoviţa unde Astakoe apare, de
asemenea, de două ori 474 . În favoarea identificării numelui Thghilid cu Thukidid
pledează nu numai caligrafia slavonă similară a ambelor nume (Fƒ³ëèä 475 —

470
Vezi studiul indicat în nota 51.
471
Vezi cartea indicată în nota 32.
472
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 61 – 62.
473
Vezi: Pictura murală din Moldova, Secolele XV - XVI, text: Vasile Drăguţ, antologie de
imagini: Petre Lupan, Bucureşti,1982, il. 81.
474
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 74.
475
Prima consoană chirilică „d”(ä) din numele Thukidid, putea uşor să se transforme în „l”(ë)
în urma pierderii elementului orizontal.

187
F(u)ê³äèä), dar şi o serie de manuscrise bizantine, în care profeţia atribuită de
obicei lui Menandru, este prezentată drept o profeţie a lui Tucidide. Astfel, în
Codex Bodleyanus Roe-5 putem citi următorul alineat, atribuit lui Tucidide:
„Θουκυδίδης ό ρ́ήτωρ εί̃πε˚ Θεὸν σέβου καὶ μάνθανε, καὶ μὴ ζήτει, ό ποι̃ός ε̉στιν˚
ώς ’όντα του̃τον καὶ σέβου καὶ γνω̃θι˚ εύσεβὴς γὰρ τὸν νου̃ν ό θέλων μανθάνειν
θεόν. Καὶ ταυ̃τα μὲν ό Θουκυδίδης εί̃πε” 476 . Nu trebuie să fii mare cunoscător de
limbă greacă pentru a vedea că acest alineat nu este nimic altceva decât o redacţie
specifică a profeţiei lui Menandru din manuscrisele grupului „pi”, studiate de
Hartmut Erbse 477 . Apare însă întrebarea: de ce s-a produs această schimbare de
paternitate a profeţiei iniţial atribuite lui Menandru ? Răspunsul este cât se poate de
simplu. În manuscrisele, care au servit drept protograf codexului Bodleyanus Roe-
5, pe parcursul copierii, s-a produs translarea involuntară (dar ordonată!) a
numelor înţelepţilor ∗ în dreptul profeţiilor următoare. O simplă comparaţie a
spuselor filosofilor antici din manuscrisele grupului „pi” cu profeţiile din Codex
Bodleyanus ne convinge de acest fapt:

Manuscrisele grupului „pi”. Direcţia translării numelor Codex Bodleyanus Roe-5.


Sunt date doar numele filoso- filosofilor Sunt date doar numele filoso-
filor şi primele cuvinte ale filor şi primele cuvinte ale
profeţiilor. profeţiilor.
1.Χείλον – ’Οψέ ποτέ... 1.Χείλον – ’Ακάματος ...
2.Θουκίδιδης – ’Ακάματος ... 2.Θουκίδιδης – Θεὸν σέβου...
3.Μένανδρος – Θεὸν σέβου... 3.Μένανδρος–‘Ο παλαιὸς νέος
4.Πλάτον—‘Ο παλαιὸς νέος... 4.Πλάτον – ’Επειδὴ̀...

După cum vedem din tabelul de mai sus profeţia lui Tucidide din manuscrisele
grupului „pi” în Codex Bodlaianus Roe-5 este atribuită lui Hilon, cea a lui
Menandru – lui Tucidide, iar cea a lui Platon – lui Menandru. Probabil, că
fenomenul translării numelor înţelepţilor s-a produs cu mult înainte de secolul

476
Vezi: A. von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat..., p. 184.
477
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 214.

Aceste nume fiind amplasate, de obicei, în afara textului de bază, pe cîmpurile laterale ale foi-
lor manuscrise.

188
XVII când a fost caligrafiat Codexul Bodleyanus. Apariţia numelui Thghilid în
picturile exterioare de la mănăstirea Voroneţ ( 1547) pare să confirme acest lucru.
Or, este evident că numele Thghlid (Fƒ³ëèä ) este rezultatul coruperii fonetice şi
caligrafice a numelui Thukidid (Fqêèäèä = Fuê³äèä): diftongul q, ortografiat
adesea în for-mă de u suprascris a dispărut, consoana surdă ê s-a transformat
(conform specificului foneticii româneşti medievale ∗ ) în consoana sonoră ƒ, iar
prima consoană ä s-a transformat într-un ë pierzând elementul orizontal de
legătură. Identificarea lui Thghilid cu Euripide, propusă de Nandriş, trebuie
exclusă şi din considerente de ordin istoric. Or, în majoritatea textelor slavone de
secol XVI, numele lui Euripide nu era ortografiat în formele Evripid, Oripid sau
Orilid, cum credea slavistul 478 , ci în forma Evropid 479 . Apariţia acestui „o” în
centrul cuvântului spulberă toate argumentele de ordin caligrafic care leagă forma
onomastică Thghilid de numele dramaturgului antic.
Identificarea numelui Thghilid de la Voroneţ nu se limitează doar la alternativa
între Tucidide şi Euripide. Mai există o ipoteză, conform căreia inscripţia cu nume-
le filosofului de la ctitoria lui Grigore Roşca l-ar desemna pe Filistion – scriitor
grec minor din epoca elenistică 480 . În favoarea acestei ipoteze vorbeşte asocierea
numelor lui Menandru şi a lui Filistion dintr-o serie de culegeri bizantine
nominalizate mai sus 481 . Personal nu cred că Thghilid este o corupere fonetică sau
ortografică a numelui scriitorului elenistic. În primul rând, spre deosebire de
numele lui Tucidide, numele lui Filistion era absolut necunoscut în literatura de
expresie slavonă. Or, anume cu acest tip de literatură operau programatorii de pe


Fenomenul sonorizării consoanelor, specific limbii române, în pictura exterioară moldavă şi-a
găsit exemplificarea cea mai elocventă în ortografierea numelui dramaturgului Sofocle în forma
de Zmovagl (!).
478
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 61 – 62.
479
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 185.
480
Vezi lucrarea lui W. Studemund, Menandri et Philistionis comparatio cum appendicibus
edita, în Index lectionum in universitate litt., Uratislaviensi, 1887, p. 24, v. 77 – 82. Citat după
Hartmut Erbse, Op. cit., nota 252 de la p. 126.

189
timpul lui Petru Rareş. În al doilea rând, chiar şi atunci când apare o formă
onomastică greacă apropiată de forma Filistion (cum este cazul numelui Filis din
manuscrisul grecesc Codex Athous Laura Z-64 din anul 1602 482 ), se dovedeşte că
în operele mai timpurii profeţia respectivă era atribuită celebrului Filon (cazul
trapezei Lavrei Athonite) 483 . În al treilea rând, este mult prea puţin probabil ca
programatorii sau zugravii de la Voroneţ să fi recurs la culegeri cu texte din doar
unul sau doi autori (după cum sunt Comparaţiile între Menandru şi Filistion sau
Spusele lui Menandru şi a lui Filistion 484 ), când ei aveau la îndemână culegeri mai
variate de profeţii, în care era prezentat un număr mai mare de gânditori ai
antichităţii.
Încheind discuţia referitoare la profeţia lui Menand(r) ţin să menţionez că
apariţia la Voroneţ şi, probabil, la Sf.Gheorghe-Suceava a unei atribuţii diferite
(faţă de atribuţia din manuscrisul lui Tuşin) a acestei profeţii, probează existenţa
unor deosebiri redacţionale teritoriale între variantele culegerilor de profeţii ce
circulau în Moldova şi în Rusia medievale. Deşi (după cum vom vedea din analiza
profeţii-lor lui Plutarh şi a uneia din Sibile!) a existat un protograf slavon iniţial,
comun textelor din Moldova şi textului de la mănăstirea Kirilo-Belozersk, numărul
variantelor manuscrise intermediare, astăzi dispărute, care separau redacţiile
moldoveneşti de cele ruseşti, pare a fi impunător.
5. Profeţia lui [O]miros din ultima carte a lui Tuşin se întâlneşte şi în frescele
moldave. La Voroneţ ∗ , numele aedului este şters, dar textul se citeşte destul de
bine. Redacţia acestui text slavon conţine mai puţine forme ruseşti decât redacţia
lui Tuşin şi, în pofida datării ulterioare (1547), pare să reproducă un protograf mai

481
Vezi manuscrisele Codex Parisinus Graecus 2720, f. 1-2b (sec. XVI), Codex Parisinus reg.
1166, f. 307v – 308r (sec. XI) şi Codex Atheniensis Graecus 1070, f. 169r – 175r. Citat după:
Hartmut Erbse, Op. cit., p. 126 – 127.
482
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 98.
483
Vezi: Grigore Nandriş, Contribution à l’étude de la peinture murale de Lavra, în Le millé-
naire du Mont Athos, II, Venice-Chevetogne, 1965, p. 270 sau Hartmut Erbse, Op. cit., p. 99.
484
Vezi notele 480 şi 481.

Imaginea lui Homer este amplasată în fresca de la Voroneţ în coloana stîngă cu filosofi, ce
mărginesc compoziţia „Arborele lui Iesei”, pe locul al patrulea (de sus).

190
vechi decât manuscrisul călugărului rus: „Ñâhò íà /îçeìü/íûìú â/úñ³>/gòú
âú />çûö/hõú...” (“Ca o lumină va străluci pe pământ între popoare [Hris-
tos]...”). La Vatra Moldoviţei, inscripţia analogă de pe contrafortul cu imaginile
filosofilor este extrem de deteriorată. Cu toate acestea, cele câteva litere rămase
(...âhò...âúñ³>eòú...) şi numele Omir al înţeleptului permit stabilirea identităţii
acestei profeţii cu cea de la Voroneţ şi cu cea din manuscrisul lui Tuşin.
Sursele literare ale profeţiei lui [O]miros rămân neelucidate. Vasile Grecu nu a
examinat această profeţie în studiul său 485 . Este cert faptul că în operele atribuite
marelui poet al antichităţii cuvintele date lipsesc. Această afirmaţie se bazează nu
atât pe prezenţa numelui lui Hristos, care putea fi interpolat în Evul Mediu, cât pe
structura şi lexicul profeţiei, care amintesc de formulele consacrate ale Vechiului
Testament 486 . De altfel, există unele afinităţi între textul lui Homer şi cel al lui
Valaam, (care îi urmează) din manuscrisul călugărului rus. Ambilor le este
atribuită folosirea verbului „a străluci”(„âúñ¿"åòú”) 487 . Există o legătură şi între
spusele lui Homer cu partea a doua a citatului atribuit lui Menand(r), început cu
cuvintele „Hristos se va naşte...”. Pentru a înţelege în ce constă această legătură
trebuie să examinăm imaginea lui Omiros şi Afrodiţian de pe batantul stâng ∗∗ al
uşilor portalului nordic al Catedralei Bunavestire a Kremlinului moscovit. Acolo,
textul lui Afrodiţian, fiind alăturat textului lui Omiros, reproduce partea a doua a
profeţiei lui Menand(r) din manuscrisul lui Tuşin 488 . Deşi uşile catedralei au fost
turnate peste câteva decenii după moartea caligrafului 489 , nu este exclus ca ele să

485
Este vorba de studiul: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller
in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în „Bulletin de la Section Historique”, T. XI, „Congrès
de Byzantinologie de Bucarest, Mémoires”, Bucarest, 1924, p. 3 – 67.
486
Pentru a ne convinge de acest lucru este suficient să ne amintim de versul 3 din capitolul 12
al Carţii lui Daniel.
487
În cazul lui Valaam este vorba de citatul biblic „Va răsări o stea din Iacov”( Numeri, 24,17)
în care verbul „a răsări” a fost înlocuit de verbul „a străluci”.
∗∗
Pe batantul drept al acestor uşi sunt reprezentaţi Hermes Trismegistul şi Menandru.
488
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 365.
489
Privitor la datarea acestor uşi vezi: ?.Суслов, Благовещенский собор в московском Кре-
мле, în: Памятники древнерусского искусства, Вып. II, Санкт-Петербургъ, 1909, р. 6 – 11,
tab. II – 4, tab. II – 11; Вып. III, Санкт-Петербургъ, 1910, p. 11 – 26.

191
păstreze ordinea profeţiilor din nişte manuscrise mai vechi, ce-i puteau servi drept
protograf. Consecutivitatea profeţiilor lui Afrodiţian şi Omiros din vechile
manuscrise pare să fie confirmată şi de manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici (sec.
XVII), în care spusele celor doi sunt învecinate, fără a fi însă contopite 490 . Fiind
situate alături, în unele copii profeţiile lui Afrodiţian şi Omiros au fuzionat,
formând un text comun, atribuit lui Omiros. Despre existenţa acestui text (atribuit
lui Omiros) care începea cu citatul „Hristos se va naşte din fecioara Maria”
vorbesc frescele de la Voroneţ, unde descoperim acest citat ortografiat în slavonă
pe filacterul filosofului numit Umir (uìèððú) 491 . În manuscrisele ruseşti, ce au
servit drept protograf lui Tuşin, probabil că acest text a fost amplasat după profeţia
lui Menandr(r). Din neatenţie, prima frază, care coincidea cu profeţia lui Afrodiţian
( „Hristos se va naşte...”), a fost alipită profeţiei anterioare (primei părţi a profeţiei
lui Menandr). Astfel, a apărut profeţia desfăşurată a lui Menand(r) din manuscrisul
lui Tuşin, analizată în punctul 4 al paragrafului dat. Ulterior, observând absenţa
profeţiei lui Afrodi[ţian] (care coincide, de fapt, cu profeţia filosofului anonim sau
cu cea a lui Platon, analizate mai sus), Guri Tuşin a mai repetat-o odată,
caligrafiind profeţia a 17 de pe foaia 94r din cartea sa. Tot acest episod, legat de
erorile apărute în rezultatul fuzionării textelor şi transcrierii manuscriselor, ar fi
nesemnificativ dacă nu ar proba asocierea în perechi a imaginilor şi profeţiilor
înţelepţilor antici. Fenomenul apariţiei perechilor de profeţii a mai fost relevat de
subsemnat atunci când s-a atras atenţia asupra apropierii conţinutului profeţiilor lui
Hermes şi Menandru, Omiros şi Valaam sau asupra inversării paternităţii
profeţiilor lui Aristotel şi Platon. Apare însă întrebarea: de ce a apărut şi la ce putea
servi această împerechere a textelor şi, posibil (în arte-le plastice), a imaginilor
înţelepţilor ? Doar nici în culegerile greco-bizantine de profeţii, nici în Viaţa
despotului Stefan Lazarevici sau în Cronograful rus nu am întâlnit acest fenomen.

490
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34.
491
O imagine a acestui Umir cu textul respectiv ortografiat pe filacter vezi în ediţia: Bucovina.
La peinture murale moldave aux XVe – XVIe siècles, Album, text de Răzvan Theodorescu, Bucu-
reşti, ed. Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, 1994, il. 3 de la p. 139.

192
Răspunsul trebuie căutat în practica artistică de decorare a portalurilor şi uşilor
locaşurilor (cazul catedralelor Kremlinului moscovit 492 , a mănăstirii Ipatievsk din
Kostroma 493 ), în modul de amplasare a filosofilor pe contraforturile bisericilor cu
picturi exterioare (cazul moldav) ş. a . În pofida faptului că toate operele de artă
plastică ortodoxă, în care filosofii sunt reprezentaţi în grupuri a câte doi, ţin de o
perioadă ulterioară datei morţii lui Tuşin, cartea a 37-a a caligrafului, datorită
perechilor de spuse ale anticilor ce le conţine, pare să indice apariţia timpurie
(înainte de anii 1523-1526) a acestui fenomen în practica artistică. Este absolut clar
că fostul egumen de la mănăstirea Kirilo-Belozersk n-a stat să copieze inscripţiile
de pe uşile sau din decoraţia portalurilor bisericilor. Dar el avea la îndemână
culegeri, în care profeţiile puteau fi deja grupate în perechi. Or, în favoarea unor
astfel de culegeri, menite să servească necesităţilor zugravilor, pare să pledeze
nominalizarea operelor de artă plastică în selecţia de profeţii ale anticilor din
manuscrisul Sofiisk – 1449 (caligrafiat în 1602) unde, pe foaia 521, putem citi
urmă-torul text: „Priveşte, înţelepţii iudei şi filosofii elini sunt pictaţi în catedrale
pe uşi-le bisericilor pentru profeţiile lor, ei prezicând întruparea Mântuitorului din
Fecioară ! ” 494 .
6. Profeţia lui Valaam din manuscrisul lui Tuşin este de provenienţă biblică 495 .
Ca atare Valaam (Balaam) nu făcea parte din lista înţelepţilor antichităţii prezenţi
în culegerile timpurii bizantine. Probabil, sub influenţă occidentală, profeţiile
biblicului Balaam intră în manuscrisele slavone, ruse vechi, româneşti şi în unele
culegeri greceşti tardive, de tipul culegerii inserate în Cartea de pictură a lui
Dionisie din Furna 496 . Istoricul de artă francez Emile Mâle explica apariţia imaginii
şi spuselor profetului biblic în pictura murală şi în arta vitraliilor prin rolul jucat de

492
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 365 –
366.
493
Vezi nota 445.
494
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 366 şi
nota 36 de la p. 366.
495
Vezi: Cartea „Numeri”, cap. 24, vers. 5-6 şi 17-18.
496
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură, Bucureşti, 1979, p. 126.

193
personajul ce-l întruchipa pe Balaam în procesiunile religioase occidentale,
prilejuite de sărbătorile Crăciunului sau ale Bobotezei: „Procesiunea intra în
catedrală şi fiecare profet, la auzul numelui său venea să ofere mărturia
adevărului recitând câte un verset. Isaia vorbea de lăstarul ce va răsări din
rădăcina lui Iesei. Abacuc anunţa că copilul va fi recunoscut între două animale,
David prezicea împărăţia universală a lui Mesia... Chiar şi păgânii erau invitaţi să
mărturisească: Vergiliu îşi recita misterioasa eglogă 497 , Sibila îşi cânta acrostihul
de la sfârşitul vremurilor 498 , Nabucodonosor proclama că L-a văzut pe Fiul
Domnului în mijlocul flăcărilor cuptorului, Balaam, în sfârşit, înainta, urcat pe
măgăriţă şi anunţa că o stea se va ridica deasupra lui Iacov” 499 .
Pictura murală exterioară din Moldova secolului al XVI-lea nu-l include pe
Valaam în şirul înţelepţilor antichităţii. Aceasta nu înseamnă însă că el este absent
în imensa compoziţie Arborele lui Iesei. Pur şi simplu imaginea profetului
(încălecat pe măgăriţă şi oprit de înger) este situată în interiorul volutelor formate
de ramificările arborelui genealogic al lui Hristos, în registrul de jos, alături de
imaginile Celor trei tineri în cuptorul de foc, Ungerii lui David, Lânii lui Ghedeon,
Scării lui Iacov şi Viziunii lui Iezechiel 500 . Apare Valaam şi în pictura exterioară

497
Este vorba de fragmentul „Lui Pollio” din „Bucolicele” lui Virgiliu, cunoscut în literatura
medievală sub denumirea improprie de Egloga a IV-a. În acest fragment se vorbeşte despre naş-
terea unui prunc minunat, a cărui venire pe lume va încheia epoca de fier şi va aduce vîrsta-de-
aur în Univers: „Ultima Cumaei venit iam carminis aetas; / magnus ab integro saeclorum nasci-
tur ordo. / iam redit et virgo, redeunt Saturnia regna; / iam nova progenies caelo demittitur al-
to. / tu modo nascendi puero, quo ferrea primum / desinet ac toto surget gens aurea mundo, /
casta fave Lucina: tuus iam regnat Apolo...”. În Evul Mediu naşterea acestui prunc minunat era
identificată cu naşterea lui Hristos. Vezi traducerea românească în ediţia: Virgiliu, Horaţiu, Iuve-
nal, Pagini alese (Traduceri de Lascăr Sebastian), Bucureşti, 1969, p. 9 – 11.
498
Este vorba de versurile 217 – 250 din cântul al VIII-lea al Oracolelor Sibiline (Oraculorum
Sibyllinorum). Primele litere din fiecare vers al originalului acestui fragment formează acrostihul
grecesc, care, tradus româneşte, conţine următoarele cuvinte: „Iisus Hristos, fiul Domnului, Mân-
tuitorul, Crucea”. O traducere românească a acestor versuri figurează în ediţia: Eusebiu din Ce-
zareea, Scrieri. Partea a doua. Viaţa lui Constantin cel Mare, Bucureşti, 1991, p. 279 – 280.
499
Vezi: Emile Mâle, L’Art religieux du XIIIe siècle en France, Paris, 1943 (retipărit în1993),
p. 328.
500
Vezi: Bucovina. La peinture murale moldave aux XVe – XVIe siècles, Album..., il 40 de la
p. 83 şi il. 57 de la p. 99; The Restoration of the Probota Monastery (1996 – 2001), Paris, ed.
UNESCO, 2001, fig. 357 de la p. 229.

194
de secol XVIII – XIX din Ţara Românească. Aici el face parte din şirul profeţilor
biblici 501 .
Amplasarea lui Valaam în rândul înţelepţilor antichităţii se produce în arta
plastică rusă din a 2-a jumătate a secolului al XVI-lea, probabil, sub influenţa
culegerilor de profeţii de tipul celei a lui Guri Tuşin. Descoperim imaginea
profetului biblic (oprit de arhanghelul Mihail!) situată simetric în raport cu
imaginea filosofului Platon, pe uşile portalului sudic al bisericii Sf. Treime a
mănăstirii Ipatievsk 502 . Inscripţia slavonă ce însoţeşte imaginea de pe aceste uşi 503
este aproape identică cu textul atribuit lui Valaam în manuscrisul lui Tuşin.
Împreună cu înţelepţii antichităţii pătrunde Valaam şi în erminiile (podlinniku-
rile) ruseşti din secolele XVII-XVIII. Astfel, în podlinnikul explicativ fără
miniaturi ce i-a aparţinut contelui Stroganov, numele profetului biblic figurează în
vecinătatea numelor lui Tucidide şi Hermes Trismegistul 504 . Această erminie oferă
chiar şi unele indicaţii privitoare la chipul lui Valaam: „Cărunt, barba ca la Nico-
laï (! — C.C.), pe cap poartă o năframă, cârlionţat, veşmântul (exterior – C.C.) –
de culoarea cinabrului, veşmântul dedesubt – azuriu” 505 . Probabil că această
descriere a chipului profetului, care nu figura în manuscrisele slavone cu spusele
înţelepţilor antichităţii, a pătruns în podlinnikul explicativ Stroganov dintr-un
protograf mai vechi, posibil de origine grecească, utilizat de zugravi. Aceasta
ipoteză pare să fie confirmată de Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna, unde
găsim o descriere similară a lui Valaam:”...bătrân cu barbă rotundă, cu năframă
pe cap, ce zice: O stea răsare din Iacov;” 506 .
7. — 8. şi 16. Foarte interesante sunt profeţiile celor trei Sibile din manuscrisul
lui Tuşin (Frighia, Sivi[lla] şi [Si]villa). În rândurile ce urmează voi încerca să
stabilesc sursele acestor profeţii.

501
Vezi: Andrei Paleolog, Pictura exterioară din Ţara Românească ..., p. 99.
502
Vezi: Ф.Кудряцев, Золотое кольцо..., il. 61 de la p.117.
503
Ibidem.
504
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 377.
505
Ibidem.

195
Prima redacţie a Cronografului rus nu cuprindea încă profeţiile Sibilelor 507 . În
pofida atestării imaginii Sibilei în frescele sud-slave de la biserica Maicii Domnu-
lui Ljeviška (sec. XIV) 508 şi în pofida amintirii ei în traducerea slavonă a Cronicii
lui Hamartolos 509 , mult timp s-a considerat că profeţiile sibiline au întrat în litera-
tura slavono-rusă prin intermediul Cronicii istoricului polonez Martin Bielski, une-
le fragmente ale căreia au fost incluse în redacţiile tîrzii ale Cronografului rus,
alcătuite la sfîrşitul secolului XVI – începutul secolului XVII 510 . De aici textele
pro-feţiilor au fost copiate în diversele tipuri de podlinnikuri explicative utilizate de
zugravi 511 .
Datorită manuscrisului lui Tuşin putem demonstra în mod irefutabil cunoaşterea
de către cărturarii ce scriau în slavonă (cu mai mult de un sfert de secol înainte de
apariţia în 1551 a Cronicii lui Martin Bielski 512 !) a unor citate din Oracolele Siby-
line 513 . Or, dacă examinăm profeţia Sibilei Frighia (Âú ðuöh ígâhðíûõú...) din
textul caligrafului rus, observăm, că ea este, de fapt, o traducere prescurtată în sla-
vonă a versurilor 287-288 şi 292 din Cântul al VIII-lea al Oracolelor Sibiline 514 . O
altă redacţie slavono-rusă a versului 287, făcută ceva mai tîrziu (după 1530),
descoperim şi la Maxim Grecul în paragraful 89 (conform clasificării lui
A.I.Ivanov) al presupuselor traduceri din Lexikonul Suidas 515 . Cum au ajuns, însă,

506
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură... , p. 126.
507
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164 – 165.
508
Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила у живопису Богоро-
дице Льевишке, în „Зборник радова Српске академиjе наука”. LXV - Византолошки инсти-
тут, Кн. 6, 1960, р. 43 – 57.
509
Vezi: В.Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Пет-
роград, 1920, p. 145.
510
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 359.
511
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 378 – 380 şi il. 99 – 103 de la p. 380.
512
Privitor la conţinutul, structura şi diversele ediţii ale Cronicii lui Martin Bielski vezi artico-
lul: О.В.Творогов, Хроника Мартина Бельского, în Словарь книжников и книжности Дре-
вней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 2-я, ( Л-Я), Ленинград,1989, р. 496 – 498.
513
Textul Oracolelor Sibiline a fost verificat după traducerea rusă semnată de Maria şi Vadim
Vitkovski. Vezi: Книги Сивилл, Москва, ed.”Энигма”, 1996.
514
Vezi: Книги Сивилл, Москва, 1996, p. 110.
515
Vezi: Алексей И.Иванов, Литературное наследие Максима Грека, Ленинград, 1969,
р. 75.

196
aceste citate în literatura de expresie slavonă ? Care au fost acele cărţi sau
manuscrise prin mij-locirea cărora a fost posibilă familiarizarea, fie şi lacunară, cu
importantul text al Oracolelor sibiline ? Răspunsul la aceste întrebări l-a dat
cercetătorul D.M.Bulanin în articolul Despre una din sursele operelor lui Maxim
Grecul (Об одном из источников сочинений Максима Грека) 516 . El a observat,
că, în afară de celebrul acrostih al Sibilei ce forma numele lui Hristos, din
Oracolele Sibiline Maxim Grecul a mai tradus 17 versuri, la prima vedere
disparate, ce începeau cu deja amintitul vers 287 517 . Apelul la Lexikonul Suidas nu
explică această selecţie operată de cărturarul athonit stabilit în Rusia. În realitate,
după cum indică D. M. Bulanin, Maxim Grecul a tradus aceste versuri după
Comentariile 518 lui J. L. Vives la tratatul De Civitate Dei a lui Aureliu Augustin 519 .
Cercetările au arătat că aceste 17 versuri, exact în această ordine, le-a citat pentru
prima dată în limba originalului grec Lactanţiu (tratatul Divinae institutiones, lib.
IV, cap. XVIII şi XIX) 520 . De la Lactanţiu aceste versuri, în aceeaşi ordine, le-a
tradus în limba latină Augustin în ultima parte a capitolului XXIII a cărţii a XVIII-
a a celebrului său tratat De Civitate Dei 521 . Din textul lui Augustin fragmentul
respectiv a fost citat de Vives în Comentariile sale din 1522. Aceste Comentarii,
nu ştim prin ce filieră, au ajuns să fie citite şi fragmentar traduse de Maxim Grecul,
care cunoştea bine latina. Or, profeţia Sibilei Frighia din manuscrisul lui Tuşin
reproduce în traducere slavonă primele 2 versuri din selecţia celor 17 versuri
atestată pentru prima dată la Lactanţiu. Dar Tuşin nu putea să folosească traducerea
lui Maxim Grecul a acestor versuri, întrucât ea a fost făcută deja după moartea sa,

516
Vezi: Д.М.Буланин, Об одном из источников сочинений Максима Грека, în ТОДРЛ, Т.
XXXIII, Ленинград,1979, р. 432 – 433.
517
Este vorba de următoarele versuri: cântul VIII, versurile 287-290, 292-294, 303-304; cântul
VI, versurile 22-24 şi cântul VIII, versurile 305-306, 312-314. Vezi: Д.М.Буланин, Об одном из
источников сочинений Максима Грека…, p. 433.
518
Denumirea latină a acestor comentarii publicate la Bazel în anul 1522 este: De Aurelii Au-
gustini opus absolutissimum de Civitate Dei, emendatum per J.L.Vivem et dignis commentariis
illustratum.
519
Vezi: Д.М.Буланин, Об одном из источников сочинений Максима Грека…, p. 432.
520
Ibidem, p. 433.
521
Ibidem.

197
în anii 30 ai sec. XVI 522 . Nici Maxim Grecul nu putea să se inspire din textul lui
Tuşin care-i era absolut necunoscut. Redacţiile slavone a ambelor traduceri doar
confirmă independenţa lor reciprocă:
Profeţia Sibilei Frighia din Cartea a 37-a a lui Profeţia Sibilei din paragraful 89 al presupuse-
Guri Tuşin lor traduceri a lui Maxim Grecul din Lexikonul
Suidas.
Âú ðuöh ígâhðíûõú ïîñëhäè ïð¿èägòú, Âú ðuêàõú æg ágççàêîíûõú è ígâhðíûõú
äàäuòú æg Ã(ñ)äó çàuøgí¿g, ðuêàìà îïîñëg ïð¿èägòú...
ñêâhðíèìa áègí¿g âúñïð¿èìúøè, uìîë’-
÷èòú.
În mîinile necredincioşilor va veni, va fi bătut În mîinile celor fără de lege şi a necredincioşi-
peste urechi de mîini mişele, (dar) suportând lor pe urmă va veni...
bătaia va tăcea.

Întrucât Tuşin nu era cunoscător de greacă sau latină, iar toate operele caligrafia-
te le-a copiat după traduceri deja existente 523 , rămîne doar să presupunem, că a
existat o traducere slavonă mai veche a versurilor 287-288 şi 292 din Cântul al
VIII-lea al Oracolelor Sibiline – traducere – ce i-a rămas necunoscută lui Maxim
Gre-cul. Acest fapt confirmă încă o dată caracterul compilator al culegerii
profeţiilor înţelepţilor antichităţii din Cartea a 37-a a caligrafului rus. Devine
evident că el nu putea fi nici traducătorul şi nici antologatorul acestei culegeri. În
favoarea acestei concluzii pledează şi atribuirea profeţiei de mai sus Sibilei
Frighia. În realitate, după cum o atestă operele de la sfârşitul antichităţii
(„Oracolele Sibiline” 524 , Lactanţiu 525 , Augustin 526 ) profeţia dată aparţinea unei
Sibile anonime. Sibila Frigiană (Frighia) este amintită în textele antice (canonul
varronian) 527 , dar în cu totul alt context. Copiştii de mai târziu a protografului
manuscrisului lui Tuşin şi-au dat seama de acest lucru şi au exclus numele Frighiei

522
Ibidem.
523
Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 174 – 177.
524
Vezi nota 514.
525
Vezi: Lucius C. Firmianus Lactantiu, Divinae institutiones, lib. IV, cap. XVIII şi XIX.
526
Vezi: Aurelius Augustin, De Civitate Dei, lib. XVIII, cap. XXIII.
527
Canonul „varronian” al sibilelor este amintit de Lucius C. Firmianus Lactantiu, Divinae in-
stitutiones, lib. I, cap. VI. Vezi nota 170.

198
înlocuindu-l cu numele Sibilei din Roma 528 . Din a doua jumătate a secolului al
XVI-lea, sub influenţa Cronicii lui Martin Bielski, profeţia Sibilei Frighia reapare
în manuscrisele poloneze, slavone, ruse vechi şi – mai târziu, din secolul al XVIII-
lea — în manuscrisele şi picturile murale româneşti (picturile exterioare de la
Foleştii de Jos 529 şi Horezu 530 , manuscrisul lui Ghenadie al Râmnicului 531 ş.a.). În
secolul XVIII o traducere rusă a acestei profeţii este inclusă de Nicolae Milescu
Spătarul în cartea sa Despre Siville 532 . Ea păstrează parţial chiar lexicul, ritmica şi
unele rime ale originalului polonez. Dar, toate aceste versuri ale Sibilei Frigiene,
inspirate sau traduse direct din Cronica lui Bielski, au un conţinut total străin celui
din manuscrisul lui Tuşin:
Martin Bielski. Nicolae Milescu Spătarul. Manuscrisul lui Ghenadie al
Kronika, to iesth Historya Cartea despre Sibile (scrisă în Rîmnicului, 1891.
świata na sześć wieków, limba rusă la Moscova în anii
Kraków, 1564 (ediţia a 2-a) 1672 -1673)
O Sybillah Сивилля девятая Sivila Frighie:
8. Sybilla Frigia: Фригианина:
Widziałam wszech naywysz- Видех Господа над всеми Văzut-am pre Domnul cel prea
nego превысочайшего, înalt,
Na swiat bardzo gniewliwe- На злобный мир зело De către toţi fiind foarte mîni-
go: гневливаго, / Хотя убо без- os / Spre făcătoarea de rele,
Miał ludzie zlosliwe strawie, божных людей погубити lumea vrut-a să piardă / Pre
Zas się z nimi chce poprawic. И паки братство с ними oamenii cei răi, Şi iarăşi va
Posle do Panny aniela, поволит имети. / Послет ко face frăţie cu dînşii./ Trimite-
Aby go z wiara przyiela. девице аггела своего/ Якобы va la Fecioară pre îngerul său/
Tak się Bogu podolalo: со верою прияла онаго/ Пре- Cu credinţă să-l primească pre
Gdy On wezmie z Panny вечнаго Бога. Сие есть ми- Dînsul, / Iar Dumnezeu mai
cialo, лосердие. / Аще он приимет înainte de veci foarte îi este
Ma ie za swe ofiarowac, от девицы тело / И оное за drag, / Ca să i-a trup din Feci-
Upadle ludzie ratowac. своих относити будет, / И oară, / Şi să-l facă pre el jertfă
оскорбленных людей сохра- pentru ai săi,/ Şi va pre oame-
нити будет. nii curaţi să-i puie la bine...

528
Vezi manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici în: Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34.
529
Vezi: Andrei Paleolog, Pictura exterioară din Ţara Românească..., il. 64.
530
Ibidem, il. 63.
531
Vezi: Iconografia. Arta de a zugrăvi biserici şi icoane bisericeşti (după un manuscris publi-
cat în 1891 de adormitul întru fericire episcopul Ghenadie al Rîmnicului Noului Severin), Bucu-
reşti, 1903, p. 119 – 121.
532
Vezi: Николай Гаврилович Милеску Спафарий, Эстетические трактаты, Подготов-
ка текстов и вступительная статья О.А.Белобровой, Ленинград, 1978, р. 78 – 80.

199
Profeţia celei de a doua Sibile din manuscrisul lui Tuşin conţine versurile „Când
musti-va pământul sudoare, din cer veni-va împăratul tuturor veacurilor”(„Åãäà
çíàì" çgìë# ïîòîìú âúçìîêígò, ^ íáñh öðü ïð¿èägòú âú âhêè áuäu-
m¿é...”). Aceste versuri sunt o traducere în slavonă a versurilor 217-218 din Cântul
al VIII-lea al Oracolelor Sibiline 533 . De fapt ele sunt cele mai cunoscute şi cele mai
citate versuri din toate cele 14 cânturi ale Oracolelor, întrucât cu ele începe
celebrul acrostih al Sibilei, cunoscut încă de la sfârşitul antichităţii (care forma
cuvintele: Iisus Hristos, Fiul Domnului, Mântuitorul, Crucea – ΙΗΣΟΥΣ
ΧΡΕΙΣΤΟΣ ΘΕΟΥ ΥΙΟΣ ΣΩΤΗΡ ΣΤΑΥΡΟΣ !) 534 . Acest acrostih a fost tradus
din greacă în latină de Aureliu Augustin în tratatul De Civitate Dei (XVIII, 23).
Eusebiu din Cezareea a inclus originalul grecesc al acrostihului în textul
Cuvântării lui Constantin cel Mare către adunarea sfinţilor (18, 2) 535 . N-a fost
uitat acrostihul nici în lumea bizantină şi post-bizantină. Primele lui versuri (217-
219) figurează în mai multe culegeri greceşti de profeţii ale înţelepţilor
antichităţii 536 . Era cunoscut acrostihul şi la Muntele Athos, după cum o certifică
manuscrisul din sec. XVII Codex Athous Laura 758 (f. 60v-62r) 537 . Versurile 218-
219 ale aceluiaşi acrostih sunt prezente şi în Cartea de pictură a lui Dionisie din
Furna, fiind atribuite Înţeleptei Proorociţe 538 . În picturile exterioare moldave de
secol XVI nu găsim aceste cuvinte, dar în picturile murale de secol XVII de la
Cetăţuia (Iaşi) putem descoperi un fragment deteriorat din acest acrostih,
ortografiat în original cu majuscule şi atribuit Sibilei: „ΗΞΕΙ ... ‘ΕΝΟΘ

533
Traducerea românească a acestor versuri datorată lui Radu Alexandrescu sună în felul ur-
mător: „Iată, musti-va pământul sudoare, semn aducând de judecată: / Iată-L coborând din cer
pe Împăratul tuturor veacurilor, ...”. Vezi: Eusebiu din Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare,
Bucureşti, 1991, p. 279.
534
Vezi: Книги Сивилл, Москва, 1996, p. 108 – 109.
535
Vezi: Eusebiu din Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare..., p. 279 – 280.
536
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 188 şi nota 1 de la p. 188.
537
O atestare documentară în limba greacă a începutului acrostihului Sibilei într-o culegere de
profeţii ale înţelepţilor antici ne oferă manuscrisul Codex Athous Laura 758 ( f. 60v – 62r) Vezi:
Spyridon S. Eustratiades, Catalog of the Graek Mss. in the library of the Laura, Cambridge,
1925, p. 116.
538
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură... , p. 126.

200
(Β)ΑΣΙΛΕΥ... ΩΝ ΜΕΛ... ΚΡΝΑ...ΠΑΣ... ΚΑΙ ...” 539 . Vasile Grecu a demonstrat că
acest fragment conservat cu unele lacune corespunde versurilor 218-219 din
Cântul al VIII-lea al Oracolelor Sibiline: „‘'Ηξει ου̉ρανόθεν βασιλεὺς αι̉ώνων
μέλλων κρι̃ναι πα̃σαν σάρκαν καὶ...”(„Veni-va din cer împăratul veacurilor, ce
judeca-va toată făptura...”) 540 . Ulterior, la sfârşitul secolului al XVIII şi la
începutul secolului al XIX, datorită traducerii Erminiei lui Dionisie din Furna şi a
altor manuscrise bizantine mai vechi, aceste versuri vor pătrunde în cărţile de
zugrăvie româneşti în următoarea redacţie (publicată de V. Grecu): „Siville —
Veni-va din ceriu împăratul veacurilor, care iaste să judece tot trupul şi lumea
toată, vedea-vor şi oamenii Dumnezeu, credincioşii şi necredincioşii. Din pântece
de mireasă, cu totul neîntinată fecioară, iaste să se întrupeze unul Dumnezeu,
însuşi fără de început, neapropiat, un dumnezeu cuvântul, de care se cutremură
ceriurile şi gândurile oamenilor” 541 . Spusele Sivilei din cărţile de zugrăvie
româneşti nu se reduc doar la atestarea traducerii versurilor 218-219 din cântul al
VIII-lea al Oracolelor Sibiline. În realitate, după cum se vede din citatul de mai
sus, traducerea românească a profeţiei Sivilei este mai vastă şi cuprinde o a doua
frază, începută cu cuvintele „Din pântece de mireasă...”, ce nu se găseşte în
Oracole 542 . Conţinutul şi amplasarea acestei fraze în cadrul textului românesc, în
pofida datării lui tardive, oferă cheia soluţionării provenienţei profeţiei celei de a
treia Sivile din manuscrisul lui Tuşin şi, respectiv a profeţiilor aproape identice ale
Împărătesei Sivilla din picturile exterioare moldoveneşti de secol XVI (Moldoviţa,
Voroneţ şi Suceviţa). Or, după cum este evident, profeţia slavonă “ ^
ágçígâhñòí¿" ³ âñg÷èñò¿" ä(h)âè Áƒu "âèòü ñ", íèçú âú Àäh ñumu, Ńî
æg òðgïgmuòü àããgëè è ÷(g)ëâh-÷gcò¿è ìûñëè” 543 corespunde aproape
integral conţinutului frazei a 2-a a profeţiei Sivilei din Cărţile de zugrăvie

539
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 23.
540
Ibidem.
541
Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină, Cernăuţi, 1936, p. 360.
542
Lipsa acestor cuvinte poate fi verificată după ediţia: Книги Сивилл, Москва, 1996, p. 108 –
109.

201
româneşti: „ Din pântece de mireasă, cu totul neîntinată Fecioară, iaste să se
întrupeze ... Dumnezeu,... de care se cutremură cerurile ( la Tuşin – îngerii) şi
gândurile oamenilor” 544 . Un text absolut similar găsim şi în Cartea de pictură a lui
Dionisie din Furna (anii 1729-1733): „Dintr-o Fecioară cununată şi fără de
prihană, naştese-va fiul Domnului... de care se vor teme cerurile şi oamenii şi
înţelepţiile” 545 . Însă, spre deosebire de Cărţile de zugrăvie româneşti, la Dionisie
din Furna acest text nu este atribuit Sibilei, ci „altui înţelept” 546 . Culegerile
bizantine, care sunt cu mult mai vechi decât erminia lui Dionisie, de asemenea, nu
atribuie Sibilei acest text. Astfel, în manuscrisele din grupul „tau” (conform
clasificării lui Hartmut Erbse) conţinutul acestui text este divizat în două profeţii,
situate după profeţia Sibilei (!), dar atribuite lui Platon şi Plutarh 547 . Dacă
comparăm originalul bizantin din cel mai vechi manuscris al grupului „tau” (Codex
Atheniensis Graecus nr. 373, secolul XV) 548 cu profeţia altui înţelept din Erminia
lui Dionisie 549 şi cu profeţia Sibilei din Cărţile de zugrăvie româneşti 550 , înţelegem
etapele modificării paternităţii spuselor filosofilor Platon şi Plutarh – spuse – care,
în rezultatul unor alipiri la spusele anterioare, au dus la apariţia profeţiei celei de a
treia Sivile din manuscrisul lui Tuşin şi la profeţia Împărătesei Sivila din frescele
exterioare moldave. Faptul că erminia lui Dionisie sau Cărţile româneşti sunt
ulterioare secolului XVI 551 , nu este un impediment în stabilirea acestor etape,
întrucât aceste scrieri oglindesc un proces cu mult mai vechi al modificării

543
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 368.
544
Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 360.
545
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură... , p. 126.
546
Ibidem.
547
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 218.
548
Ibidem, p. 87 şi p. 218.
549
Vezi nota 546.
550
Vezi nota 541.
551
Privitor la datarea Cărţii de pictură a lui Dionisie din Furna vezi studiul: Victor Ieronim
Stoichiţă, „Cartea de pictură” a lui Dionisie din Furna. Încercare de definire structurală, în
Dionisie din Furna, Carte de pictură... , nota 1 de la p.12 – 13. Privitor la datarea Erminiilor ro-
mâneşti vezi monografia: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 2, p. 25 –
26, p. 32.

202
paternităţii textelor, început, probabil, încă în ultimele decenii de existenţă ale
Imperiului Bizantin. Tabelul de mai jos ne permite să urmărim aceste etape:
Codex Athen.Graecus Traducerea românea- Cărţile de zugrăvie Cartea a 37-a a lui
373, f. 145v-147v. scă a Cărţii de pictură româneşti. Ms.A,T,B, Guri Tuşin.Anii 1523-
Sec. XV a lui Dionisie din C, conform clasificării 1526. Acelaşi text, cu
Furna. lui V.Grecu. Sf. sec. mici prescurtări, se în-
Anii 1729-1733. XVIII- înc. sec XIX. tâlneşte la Moldoviţa,
Voroneţ şi Suceviţa.
4. Σιβύλλης – ’ήξει Înţeleapta Proorociţă Siville – Veni-va din
ου̉ρανόθεν βασιλεὺς – Veni-va din cer Re- ceriu Împăratul veacu-
αίώνων ό μέλλων κρι̃- gele vremilor, ce jude- rilor, care iaste să ju-
ωαι πα̃σαν σάρκα καὶ ca-va toţi oamenii şi dece tot trupul şi lu-
κόσμον ’άπαντα toată făptura. mea toată, vedea-vor
(Orac. Sibyl. VIII, şi oamenii (pe) Dum-
218-219). nezeu, credincioşii şi
necredincioşii. ↓
5. Πλάτωνος – Έκ μη- Alt înţelept – Dintr-o Din pîntece de mirea- [Ñè]âèëëঠ^ ágç-
τρονύμφου παναμώ- fecioară cununată şi să, cu totul neîntinată ígâhñòí¿" ³ âñg÷èñ-
μου παρθένου μέλλει fără de prihană, naşte- fecioară, iaste să se ò¿" ä(h)âè Áƒu
παρει̃ναι του̃ θεου̃ μό- se-va fiul Domnului, ↓ întrupeze unul Dum- "âèòü ñ", (íèçú
νος λόγος. nezeu, ↓ âú Àäu ñumu), ↓
6. Πλουτάρχου – unul şi fără de înce- Însuşi fără de început, Ńî æg òðgïgmuòü
Άναρχος α̉πρόσιτος put, singurul Dumne- neapropiat un Dumne- àƒƒgëè è ÷ëâh÷gñò¿è
εί̃ς θεου̃ λόγος, ‘όν zeu şi Cuvânt de care zeu Cuvântul, de care ìûñëè.
ούραωοὶ τρέμουσιν se vot teme cerurile şi se cutremură cerurile
’άνθρωποι νόες. oamenii şi înţelepţiile. şi gândurile oamenilor
7. Σόλωνος ’Αθηναί- Solon Athineul – Mă-
ου – Ου̉κ έφικτόν μοὶ carcă înfricoşate sânt
ε̉στι ταυ̃τα πρὸς άμυή- aceastea cătră cei ne-
τους ει̉πει̃ν, οΰτε δὲ învăţaţi, nici la arătare
φανερω̃ς παραθέσθαι, o punem; însă de a în-
πλὴν τω̃ νοΐ ακούσα- ţăleage auziţi că chi-
τε˚ ’ότι ού̃τός ε̉στιν ό pul cel ce covârşaşte
κατ’ου̉ρανὸν βεβηκώς lumina cea mare, de
μεγάλου φλογὸς ύπερ- carele se cutremură
βάλλων, ‘όν τρέμου- oamenii, ceale pămân-
σιν ούρανοὶ γαι̃ά τε teşti şi marea, însuşi
καὶ θάλαττα, αύτοπά- tată tuturor şi de trei
τωρ, ’απάτωρ, τρισόλ- ori fericit iaste.
βιος.

După cum vedem din textul grecesc al primei coloane a tabelului de mai sus
profeţia Sibilei (Orac. Sibyl. VIII, 218-219) 552 este urmată de profeţia lui Platon,
iar profeţia lui Plutarh de cea a lui Solon. Ultimele două profeţii sunt chiar legate

203
după sens, exprimând cutremurarea întregului Univers în faţa Domnului (ούρανοὶ
τρέμουσιν...). Această asociere a profeţiilor lui Plutarh şi Solon indică faptul că
Codexul atenian de secol XV reproduce varianta iniţială a ordinii şi paternităţii
profeţiilor din grupul de manuscrise „tau”. Ulterior, pe parcursul copierii, alte
profeţii ale lui Platon şi Plutarh, mai răspândite, le-au înlocuit pe cele din Codexul
atenian. Cu toate acestea, profeţiile menţionate nu au dispărut totalmente din
manuscrisele greceşti. În Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna o profeţie
similară cu cea a lui Solon este atribuită lui Filon 553 , iar profeţia lui Platon şi
Plutarh, fiind unite, au fost atribuite „altui înţelept” 554 . Nici un manuscris grecesc,
însă, nu a atribuit profeţia Platon+Plutarh Sibilei. Probabil, că acest lucru s-a
produs deja pe parcursul traducerii în slavonă a unor fragmente din manuscrisele
greceşti de tipul celor din grupul „tau” sau de tipul protografelor erminiei lui
Dionisie din Furna. Atribuirea acestei profeţii Sibilei nu s-a produs în mod
deliberat, ci a fost rezultatul scăpării numelor filosofilor Platon şi Plutarh sau a
sintagmei „alt înţelept”, ortografiate, de obicei, în locul cel mai vulnerabil al
manuscriselor – pe câmpurile laterale. În rezultatul acestor scăpări atribuţia
profeţiei anterioare, care, dacă ne amintim, ţinea de numele Sibilei (Oracolele
Sibiline, VIII, 218-219) a devenit o atribuţie comună pentru toate cele trei profeţii (
Sibila+Platon+Plutarh). O oglindire a acestui stadiu în evoluţia manuscriselor ni-l
oferă traducerile tardive româneşti conţinute în Cărţile de zugrăvie publicate de
V.Grecu 555 . După cum vedem din tabel, ele urmează fidel textul grecesc din
manuscrisele grupului „tau”, dar atribuie toate cele trei profeţii doar Sibilei. Cu

552
Vezi: Книги Сивилл, Москва, 1996, p. 108.
553
Se pare că în protografele Erminiei lui Dionisie din Furna aici, în loc de Filon, trebuie să fi
figurat Hilon sau Heilon. Vasile Grecu a descoperit un astfel de manuscris grecesc (aparţinînd
unei redacţii mai arhaice decât Cartea lui Dionisie) în care profeţia dată este atribuită lui Hilon.
Mai mult decât atât. Hilon, fiind unul dintre cei şapte înţelepţi ai antichităţii trebuie să fi figurat
în cele mai timpurii culegeri de profeţii ale anticilor, întocmite în lumea bizantină. Vezi: Vasile
Grecu, Contribuţii la studiul izvoarelor manualului de pictură bizantină, în „Închinare lui Nico-
lae Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani”, Cluj, 1931, p.195.
554
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură... , p. 126.
555
Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 360.

204
aceasta, însă, procesul de modificare a profeţiilor nu a luat sfârşit. Manuscrisul lui
Tuşin şi picturile exterioare de la Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa probează
dispariţia părţii autentice din profeţia comună Sibila+Platon+Plu-tarh şi atribuie
Sibilei doar acea parte a profeţiei care, anterior, în manuscrisele bizantine din
grupul „tau”, aparţinea lui Platon şi Plutarh. De ce a avut loc, însă, misterioasa
dispariţie a părţii autentice din profeţia comună ? Se pare că manuscrisul lui Guri
Tuşin ne dă răspuns şi la această întrebare. Probabil, copistul unuia din
protografele slavone ale acestui manuscris a observat că versul 218 al Sibilei din
Oracolele Sibiline se repetă de două ori: prima dată fiind atribuit, împreună cu
versul 217, celei de a doua Sivi[lle], iar a doua oară fiind atribuit, împreună cu
versul 219 şi cu profeţia lui Platon+Plutarh, celei de a treia [Si]ville. Dorind să
evite această repetiţie, copistul a exclus prima frază (ce cuprindea versurile 218-
219), reducând, de fapt, profeţia comună atribuită celei de a treia [Si]ville la textul
iniţial atribuit lui Platon şi Plutarh în manuscrisele greceşti. Probabil, că de la
acest protograf slavon descinde nu numai redacţia lui Tuşin, dar şi redacţia
profeţiilor Împărătesei Sibila din pictura exterioară moldavă. Existenţa acestui
protograf pare a fi confirmată de apropierea redacţiei textului profeţiei [Si]villei a
treia din manuscrisul lui Tuşin de redacţiile conservate mai bine ale textului
profeţiei Sibilei din frescele perioadelor de domnie a lui Petru Rareş şi a
Movileştilor. Astfel, chiar şi interpolarea „íèçú âú Àäh ñumu”, inexistentă în
originalele greceşti556 , este prezentă atât în redacţia manuscrisului de la mănăstirea
Kirilo-Belozersk cât şi pe filacterul Sibilei de la Suceviţa 557 .
Din cele expuse mai sus devine clar că paradoxala atribuire Sibilei (în picturile
murale moldave şi în manuscrisele slavone) a unor citate străine, inexistente în bo-
gata tradiţie a scrierilor sibiline antice sau bizantine timpurii, îşi are explicaţia sa.
Aici nu poate fi vorba de incompetenţa zugravilor sau programatorilor frescelor, ci
de o tradiţie atributivă deja constituită, datorată, pe de o parte, complicatelor

556
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 218.
557
Vezi: M.A.Musicescu şi M.Berza, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1958, fig. 74 de la p. 84.

205
procese de circulaţie şi de reproducere a manuscriselor greco-bizantine, iar, pe de
altă parte, – inerentelor modificări şi interpolări ale textului iniţial, apărute pe
parcursul traducerilor în limba slavonă.
9. Profeţia lui Isus, fiul lui Sirah, este copiată în manuscrisul lui Tuşin din
558
Vechiul Testament . Fiind o citată din Biblie 559 , acest text nu avea cum să intre
în culegerile bizantine de profeţii ale filosofilor precreştini. Probabil că de
alteritatea acestei profeţii în contextul culegerilor spuselor anticilor şi-au dat
seama şi copiştii ce i-au urmat lui Tuşin. În orice caz din majoritatea manuscriselor
slavone şi ru-se vechi de mai târziu ( manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici 560 ,
Podlinnikul explicativ Stroganov 561 , manuscrisul de la mănăstirea Agapia, publicat
de Iaţimirski 562 ş. a.) această profeţie este exclusă. Pe timpul lui Guri Tuşin situaţia
pare să fi fost de altă natură. În orice caz putem fi siguri că el nu a fost primul
caligraf care a introdus citatul din Înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah în lista
profeţiilor înţelepţilor antichităţii. Este aproape sigur faptul că acest citat figura
deja în unul din protografele anterioare manuscrisului fostului egumen. Dacă ar fi
fost altfel, ar rămîne inexplicabilă apariţia profeţiei lui Isus, fiul lui Sirah pe
batantul drept al uşilor nordice a catedralei Bunavestire a Kremlinului moscovit
(mijlocul sec. XVI) şi, alături de una din profeţiile lui Platon, în cadrul
iconostasului bisericii cu hramul Sf. Nicolae a mănăstirii Viajiţk, sub icoana cu
imaginea Sf. Ioan Teologul 563 . Or, o filiaţie (directă sau mediată de terţe
manuscrise) între Cartea a 37-a a lui Tuşin, rămasă ne-cunoscută până în secolul
XX, şi scrierile sau operele de artă moscovite sau de la mănăstirea Viajiţk era,
practic, imposibilă. În favoarea unei vechi tradiţii de reproducere iterativă a acestei

558
Aceste cuvinte figurează în strofele 1 şi 8 ale capitolului 1 al cărţii biblice a Înţelepciunii lui
Isus, fiul lui Sirah.
559
Nu toţi creştinii recunosc caracterul canonic al Înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah. Din re-
dacţiile protestante ale canonului Vechiului Testament acest text este exclus. Biserica ortodoxă,
însă, acceptă această scriere în calitate de parte componentă a Bibliei.
560
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 33 – 35.
561
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 377 – 380.
562
Vezi: А.И.Яцимирскiй, Op. cit., р. 77 – 78.
563
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 377.

206
profeţii vorbeşte şi forma onomastică Eleus (!?) ortografiată pe imaginea din
iconostasul bisericii Sf. Nicolae. Este clar că aici nu e vorba de tipul iconografic al
Maicii Domnului Eleusa 564 , ci de o abreviere şi corupere a cuvintelor Ele(n Is)us
(Elinul Isus – fiul lui Sirah—C.C.). Apariţia, însă, a unor forme onomastice
abreviate atât de ridicole cum este forma Eleus=Elinul Isus, presupune o lungă
modificare a numelui profetului. Este greu să ne imaginăm că aşa ceva ar fi apărut
în Rusia, la o mănăstire importantă, imediat după Conciliul celor o sută de capitole
(Stoglav) 565 . Luând în consideraţie datarea icoanelor registrului respectiv a
iconostasului mănăstirii Viajiţk 566 înţelegem că aici e vorba de o corupere
caligrafi-că apărută în secolul XVII. În frescele exterioare moldave şi în
majoritatea manuscriselor slavone această profeţie şi numele Eleus nu mai sunt
atestate.
10. Profeţia lui Soll[o]nos din manuscrisul lui Tuşin figurează şi în pictura
exterioară de la mănăstirea Suceviţa. Aici ea este atribuită lui Ason (Àñîí) 567 .
Traducerea românească a acestei profeţii propusă de I. D. Ştefănescu în cartea
„Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti” 568 este inexactă. În loc
de „Va veni cu lumină negrăită şi va lumina pe cei ce sunt în întuneric” 569 trebuie
de tradus „Lumina de nepătruns a lui Dumnezeu va pogorî din înălţimi şi-i va
lumina pe cei ce şed ... ( sfârşitul frazei – în întunericul şi umbra morţii – este
ştearsă C.C.)”. Lui Vasile Grecu îi aparţine meritul de a fi stabilit sursa acestui

564
Vezi: Конрад Онаш, Аннемария Шнипер, Иконы. Чудо духовного преображения,
Москва, Интербук-бизнес, 2001, р. 166 – 171.
565
Privitor la Stoglav vezi: А.В.Карташев, Очерки по истории Русской Церкви, Т. I, Мос-
ква, 2000, р. 534 – 545. Despre influenţa deciziilor conciliilor Bisericii Ortodoxe Ruse din seco-
lul XVI asupra iconografiei vezi: О.И.Подобедова, Московская школа живописи при Иване
IV, Москва, 1972, р. 40 – 58. Privitor la reformele patriarhului Nikon vezi: А.В.Карташев,
Очерки по истории Русской Церкви, Т. 2, Москва, 2000, р. 185 – 308.
566
Referitor la datarea iconostasului de la biserica mănăstirii Viajiţk vezi: И.Я.Качалова,
Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Благовещенский Собор Московского Кремля, Москва, 1990,
nota 13 de la p. 95.
567
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 17.
568
Vezi: I.D.Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti, Bucureşti,
1973, p. 179.
569
Ibidem.

207
text 570 . Este vorba de exclamaţia profetului Isaia din partea a doua a versiunii
slavone a Evangheliei apocrife a lui Nikodim: „ ... ëþä¿g ñhä#mg âú òìh
âèähøà ñâhòú âgëèè, æèâumgè âú ñòðàíh è ñhíè ñúìðòíhè. Ñâh(ò)
âîñ¿"gòü íà âû. È ííh ïð¿èäg è ïðîñâhòè íàìú âú ñúìðòè
ñhä#mèìú...” 571 . Această exclamaţie din evanghelia apocrifă nu este nimic
altceva decât o parafrază a profeţiei biblice din Cartea lui Isaia (cap. 9, v. 2),
repetată şi în Evangheliile după Matei (cap. 4, v. 16) şi după Luca (cap. 1, v. 79).
Întrebarea principală care apare în cadrul analizei acestei profeţii ţine de
atribuţia ei. De ce atât la Guri Tuşin cât şi la mănăstirea Suceviţa această profeţie
nu este atribuită lui Isaia ci, respectiv, lui Soll[o]nos şi lui Ason. În cazul Suceviţei
explicaţia pare a fi mai simplă. Forma onomastică Ason pare să descindă din
lectura eronată a unui rând anterior al Evangheliei apocrife a lui Nikodim, în care
este pomenit Isaia – profetul căruia i se atribuie citatul de mai sus. Acest rând
conţine cuvintele: „…âúï¿à/èñàèà...”(„strigă Isaia”) 572 . Dacă luăm în consideraţie
faptul că în scrierea slavonă semiuncială litera „ije”(è), posedă o anumită
asemănare cu diftongul „ia” ("), putem presupune o greşeală de transcriere, care a
dus la înlocuirea cuvântului „èñàèà” prin cuvântul „"ñàèà”. Or, din punct de
vedere caligrafic, o confuzie între formele „"ñàè(à)” şi „¿àñîí” (Iason) este
posibilă. Numele Ason a provenit din Iason, în rezultatul pierderii primei litere pe
parcursul transcrierii sau în rezultatul confuziei între literele chirilice pronunţate
identic "=# şi vocala à. Cât priveşte numele legendarului argonaut, el apare
alături de filosofi în unele culegeri de profeţii medievale bizantine. Ce-i drept acolo

570
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 17 şi nota
2 de la p. 17.
571
Vezi: В.В.Мильков, Древнерусские апокрифы, seria „Памятники древнерусской мыс-
ли”, Выпуск I, Санкт-Петербург, 1999, р. 795. Traducerea actuală românească a acestui frag-
ment din „Evanghelia lui Nicodim” sună în felul următor: Isaia zise: Lumina aceasta vine de la
Tatăl şi de la Fiul şi de la Sfântul Duh. Despre ea am profeţit pe când trăiam, zicând: “Pământ
al Zabulonului şi ţinutul lui Neftali, poporul care locuia în întuneric va vedea lumina mare”.
Vezi: Evanghelii apocrife, trad. de Cristian Bădiliţă, ed. a III-a revăzută, Iaşi – Bucureşti, 2002,
p. 199.
572
Vezi: В.В.Мильков, Древнерусские апокрифы ... , p. 795.

208
i se atribuie alte cuvinte. Astfel, în manuscrisele greceşti din grupul „hi”( Codex
Sinait. 383, sec. X/XI ; Codex Oxon. Barocc. 50, sec. XI; Codex Paris. Gr. 690,
sec. XII; Codex Paris. Gr.1168, sec. XIII; Codex Sinait. 327, sec. XV; Codex
Lipsiae Universit. 70, sec. XVI) 573 , lui Iason, numit basileu al argonauţilor 574 (!), i
se atribuie întrebarea către Pithia din templul lui Apolo din Delphi 575 . Această
întrebare (indiferent de faptul dacă îi aparţine lui Iason sau unui alt înţelept), cât şi
răspunsul zeului Apolo, deschid de obicei culegerile bizantine cu profeţii ale
anticilor 576 referitoare la Hristos, Treime, Întrupare etc. Nu a fost uitat Iason nici în
epoca barocă. Episodul cu adresarea „prinţului argonauţilor” şi răspunsul idolului
Templului din Atena îl găsim în Cheia înţelesului alcătuită de Ioannykij
Haleatovskyi 577 .
Dacă raţionamentele de mai sus sunt juste, am putea spune că la mănăstirea
Suceviţa, în cazul imaginii lui Ason, s-a produs o extrem de ciudată asociere între
un citat al lui Isaia dintr-o evanghelie apocrifă şi numele unui erou legendar din
mitologia anticei Helade.
Numele Soll[o]nos, prezent în manuscrisul lui Tuşin, nu poate fi dedus din nu-
mele lui Isaia. Aici trebuie să luăm în consideraţie faptul că a doua vocală „o” din
numele înţeleptului atenian nu figurează în manuscris, fiind o reconstituire a
cercetătoarei N.A.Kazakova 578 . Conform normelor limbii slavone acest „o” lung,
care era echivalentul sunetului „O mega” din greacă, trebuie să se fi ortografiat nu
prin „î” ci prin „w”. Numele înţeleptului a fost amplasat pe câmpul foii recto a
manuscrisului în două rânduri – Soll (Ñîëë) şi nos (íîñ) – fapt certificat de
dispariţia vocalei „w”, care putea fi omisă doar în cazul situării pe marginea

573
Privitor la aceste manuscrise vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 53 – 54 şi p. 209 – 211.
574
Ibidem, p. 211.
575
Ibidem.
576
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură... , p. 126; Hartmut Erbse, Op. cit., p. 213 şi p.
216.
577
Vezi: Иоанникий Галятовский, Ключ разумения, Львов, 1663, f. ÷ä (94).
578
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 368 şi
nota „г” de la p. 368.

209
câmpului. Apariţia celor doi de „ l ” din silaba „Soll-”certifică faptul că iniţial nu
era vorba de numele lui Solon. Or, atât în greaca veche cât şi în slavonă numele
înţeleptului se ortografia cu un singur „ l ” 579 . După toate probabilităţile în
protograful manuscrisului lui Tuşin în loc de Soll[o]nos (Ñîëë[w]íîñ) era
ortografiat Apollωnos (Àïîëëw-íîñ sau ’Απόλλωνος ), nume care se scrie cu doi
de „ l ” 580 . Primele două litere ale numelui zeului din protograf puteau să se
şteargă, iar Tuşin, sau mai exact caligraful copiat de Tuşin, putea să adauge un „S”
(Ñ) iniţial, crezând că citatul îi aparţine lui Solon. Astfel, a apărut numele
Soll[o]nos. Dar de unde a apărut în protograf numele lui Apollon în dreptul citatei
apocrife din Isaia ? Răspunsul la această întrebare ne-o dă fresca de la Suceviţa 581 .
Probabil, că a existat un protograf slavon timpuriu cu fragmentul din Evanghelia
apocrifă a lui Nikodim, în care după cum am arătat mai sus, numele lui Isaia se
transformase deja în Iason. (Ulterior, la sfîrşitul secolului XVI la Suceviţa acest
Iason a devenit Ason!) În protograful lui Tuşin, care era cu aproape un secol mai
vechi decât fresca, s-a produs alt proces. Copistul, având, probabil, la îndemână
unele traduceri slavone582 sau poate chiar unele originale greceşti ale manuscriselor
din grupul „hi”, a observat că acolo profeţia atribuită lui Iason este întitulată
Întrebarea lui Iasonos, basileul argonauţilor, Pithiei, în templu, către Apollonos
(’Ερώτησις ’Ιάσωνος βασιλέως τω̃ν’Αργοναυτω̃ν,‘ότε ε̉κτίζετο ό ναός, ει̉ς τὸ Πύθιον
του̃ ’Απόλλωνος) 583 Alipind acest titlu la profeţia lui Iason=Isaia din Evanghelia
lui Nikodim, el a inclus de fapt numele lui Apollonos în textul profeţiei. De aici,
acest Apollonos a şi nimerit în protograful manuscrisului lui Guri Tuşin.

579
Privitor la variantele greceşti vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 213, 216, 226 ş.a. Privitor la
variantele slavone vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34.
580
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 169, 171, 172, 173, 206, 213, 214 ş.a.
581
Vezi: M.A.Musicescu şi M.Berza, Op. cit., fig. 73 de la p. 84.
582
În literatura veche slavonă întrebarea lui Iason şi răspunsul lui Apollo prin intermediul Pi-
thiei erau cunoscute datorită traducerilor din Cronica lui Malalas. Astfel, în Cronograful Sofiisk,
care este anterior secolului XVI, Iason este numit „arghinaut”(„argonaut”). Vezi: О.В.Творо-
гов, Материалы к истории русских хронографов. 2. “Софийский хронограф” и “Хроника”
Иоанна Малалы, în ТОДРЛ, Т. XXXVII, Ленинград, 1983, р. 203.
583
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 211.

210
Cea mai importantă concluzie la care ajungem în urma studiului modificării
paternităţii spuselor lui Isaia din Evanghelia apocrifă a lui Nikodim, ţine de
originea mai timpurie a numelui Iason în raport cu numele Soll[o]nos. De aici
rezultă că (privitor la numele şi profeţia lui Ason) modelul textului, utilizat de
programatorii şi zugravii de la Suceviţa, a fost compilat dintr-un protograf
independent de protograful manuscrisului lui Guri Tuşin, şi, posibil, anterior
acestuia.
11. Profeţia lui Euri[dit] din Cartea a 37-a a lui Tuşin îi este atribuită în pictura
exterioară moldavă lui Socrate. La mănăstirea Voroneţ textul profeţiei s-a
conservat mai bine 584 . El este identic cu textul din manuscrisul lui Tuşin, dar se
termină ceva mai devreme, la litera „ì” din cuvântul „ìðòâ¿"”. Tradus româneşte
acest text sună în felul următor: „Eu sper intangibil(ul?) să se nască din Fecioară
şi să învie morţii ca să-i judece…”. La biserica Sf. Gheorghe-Suceava s-a păstrat
doar partea centrală a inscripţiei („ðîä...^ ähâû è âúñêðhñè... ìðòâû#”) şi
numele Sokrat (Ñîêðàò) al înţeleptului 585 .
Sursele acestei profeţii sunt greu de identificat. Evident că nu găsim nimic
similar nici în mărturiile anticilor referitoare la Socrate 586 , nici în operele lui
Euripide 587 , nici în culegerile bizantine cu spusele înţelepţilor 588 . Există, ce-i drept,
două versuri în Oracolele Sibiline ( Cântul VIII, v. 270 ∗ şi v. 286 ∗∗ ) care, fiind
luate împreună acoperă parţial conţinutul profeţiei lui Euri[dit] = Socrate. Dar
aceste versuri sunt disparate. Ele nu sunt atribuite filosofului sau dramaturgului

584
Vezi: Virgil Vătăşianu, Pictura murală din nordul Moldovei, Bucureşti, 1974, il. 17.
585
Imaginea lui Socrate este situată pe faţada sudică a bisericii Sf.Gheorghe-Suceava, în regis-
trul al doilea (de sus) al coloanei cu imaginile filosofilor, ce mărgineşte din partea dreaptă com-
poziţia Arborele lui Iesei.
586
Vezi antologia: Суд над Сократом. Сборник исторических свидетельств (Платон,
Ксенофонт, Диоген Лаэрций, Плутарх, Либаний), Санкт-Петербург, 2000.
587
Vezi bibliografia operei lui Euripide în: Scriitori greci şi latini, (ediţie coordonată de
N.I:Barbu şi Adelina Piatkowski), Bucureşti, 1978, p. 81.
588
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 – 222.

Va pătrunde în Fecioară asemeni oglindirii...
∗∗
Pe cei morţi îi va învia...

211
antic, ci Sibilei, iar redacţia lor diferă substanţial de redacţia profeţiei din
manuscrisul lui Tuşin.
Cât priveşte paternitatea profeţiei, se pare că atribuţia textului lui Euripide se
datorează unui original grecesc. Doar astfel poate fi explicată apariţia în
manuscrisul lui Tuşin a vocalei u(u) din numele dramaturgului antic. Ea
corespunde de fapt literei Ypsilon („ύ”) din transcrierea greacă. Manuscrisele
slavone şi ruse vechi înlocuiesc permanent vocala u prin consoana v. Astfel, în
redacţiile mai tardive ale acestei profeţii în loc de Euri[dit], figurează Evripidiï sau
Evripid. Acest lucru este atestat de manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici 589 , de
podlinnikul explicativ Stroganov 590 şi de pictura iconostasului bisericii Sf. Nicolae
a mănăstirii Viajiţk 591 . Prima redacţie a Cronograful rus din anii 1516-1522
ortografiază numele lui Euripide în forma Evropid 592 . Lectura ultimelor trei litere
din numele Euri[dit] este incertă, fiind o reconstituire operată de N. A.
Kazakova 593 . În mod sigur putem vorbi doar de primele patru litere din numele
dramaturgului antic, caligrafiate nemijlocit de mâna lui Tuşin. Nu este exclus ca
între numele Euri[dit] şi numele Sokrat, atestat în Moldova, să existe o legătură de
ordin caligrafic. Or, dacă ortografiem cu caractere vechi chirilice aceste două
nume, observăm o serie de similitudini, ce puteau, pe parcursul copierii, să
transforme un nume în altul: Åuðèäèò → Ñîêðàò . Vocala E, pierzând elementul
orizontal, se putea transforma într-un Ñ, iar consoana ä, pierzând elementul
orizontal de legătură, – într-un à. Vocala u, fiind scrisă de mână, putea fi uşor
confundată cu consoana Ê. În rest, vocala î din numele Ñîêðàò fiind de mici
dimensiuni, era adesea ortografiată sau deasupra cuvântului sau în interiorul

589
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34.
590
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 378.
591
Ibidem, p. 377.
592
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 185.
593
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 368 şi
nota „г” de la p. 368.

212
consoanei majuscule Ñ, iar vocala è din numele Åuðèäèò putea fi transformată
într-un semn diacritic deasupra cuvântului.
12. Din toată culegerea de profeţii caligrafiate de Guri Tuşin cea mai cunoscută
este profeţia atribuită în mod eronat lui Plutarh. De fapt, aceasta nici nu este o
profeţie, ci o mărturie referitoare la Iisus Hristos, inserată în cartea a XVIII-a (cap.
3, § 3) a Antichităţilor iudaice a lui Iosif Flaviu: „Γίνεται δὲ κατὰ του̃τον τὸν
χρόνον ’Ιησου̃ς, σοφὸς α̉νήρ, εϊ γε ’άνδρα αυ̉τὸν λέγει χρή...”(„În acea vreme trăia
Iisus, om înţelept, dacă poate fi numit om...”) 594 . Despre această mărturie din
secolul 1 al erei noastre au fost scrise sute de studii 595 . Cred că nici un fragment al
operei flaviene nu s-a bucurat de mai multă atenţie şi n-a generat mai multe
controverse. Pentru a desemna această mărturie a fost chiar introdusă sintagma
latină testimonium flavianum (mărturia flaviană). Unii specialişti neagă totalmente
autenticitatea ei, considerând că aici e vorba de o interpolare medievală 596 , alţii
susţin că Iisus a fost pomenit de istoricul antic, dar, probabil, fără precizarea „dacă
poate fi numit om” 597 . Au fost invocate traducerile acestui citat în limbile latină,
slavonă, arabă şi siriană (aramaică). S-a observat că în manuscrisele latineşti
anterioare secolului al VIII-lea lipseşte partea a doua a frazei lui Iosif Flaviu ∗ , unde
este pusă la îndoială provenienţa umană a lui Hristos 598 . S-a mai observat că în
opera lui Origene mărturia flaviană este absentă 599 . Or, acest apologet timpuriu al
creştinismului cunoştea bine şi deseori cita opera istoricului evreu. El chiar
considera că Iosif auzise de Iisus, dar nu-l recunoştea drept Messia 600 . Din secolul
IV avem mărturii sigure despre existenţa testimoniumului flavianum în literatura

594
Vezi culegerea: Иисус Христос в документах истории, Санкт-Петербург, 1999, р. 87.
595
Vezi o bibliografie succintă a acestor studii în: H.Schreckenberg, Die Flavius-Josephus-
Tradition in Antike und Mittelalter, Leiden, 1972; Sh. Pines, An Arab Version of the Testimoni-
um Flavianum and its Implications, Jerusalem, 1971.
596
Vezi: Иисус Христос в документах истории…, p. 43 şi nota 1 de la p. 43.
597
Ibidem, nota 113 de la p. 87 şi p. 110 – 113.

vezi partea subliniată a frazei: Fuit autem iisdem temporibus Jesus vir sapiens, si tamen vi-
rum eum appellare fas est...
598
Ibidem, nota 113 de la p. 87.
599
Ibidem, p. 110 – 114.

213
creştină. Astfel, în Istoria bisericească (I, XI, 7), compusă în greceşte în jurul
anilor 330 după Hristos de Eusebiu din Cezareea, mărturia lui Iosif Flaviu este
inserată în forma-i integrală 601 . Ulterior, o regăsim în Cronica lui George
Hamartolos 602 şi în alte scrieri istorice bizantine 603 . Totuşi, culegerile greceşti cu
profeţii ale anticilor, în pofida faptului că pomenesc numele lui Iosif Flaviu (în
cazul unor citate neautentice! 604 ), ignorează totalmente testimoniumul
flavianum 605 .
În literatura de expresie slavonă mărturia lui Iosif a pătruns de timpuriu datorită
traducerii Cronicii lui George Hamartolos. Academicianul V. M. Istrin considera
că traducerea Cronicii a fost făcută la Kiev în secolul XI 606 . M. Veingart, N. N.
Durnovo, P. A. Lavrov şi V. A. Rozov erau de părerea că Cronica a fost tradusă şi
mai devreme – în secolul X, – pe teritoriul actualei Bulgarii 607 . Apariţia celei de a
doua versiuni în limba slavonă a mărturiei a fost prilejuită de traducerea
Războiului iudaic 608 . Deşi testimoniumul nu făcea parte din originalul grecesc al
acestei opere flaviene, traducătorii în slavonă l-au interpolat în cartea a 2-a
(capitolul 9, alineatul 3) 609 . Redacţia acestei versiuni a mărturiei diferă substanţial

600
Ibidem, p. 111 şi p. 113.
601
Vezi: Eusèbe de Césarée, Histoire ecclésiastique, Livres I - IV, traduit par Gustave Bardy,
Paris, 1952, p. 38.
602
Vezi: В. Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Пет-
роград, 1920, p. 225.
603
Este vorba de Lexiconul Suidas (sec. X, articolul „’Ιώσηπος”) şi de operele lui Cedrenus
(sec.XI), Euthimie Zigabenos (sec. XII), Mihail Glykas (sec. XII) şi Nichifor Callistos (†1335).
Vezi tabelul din culegerea: Иисус Христос в документах истории..., р. 147.
604
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 219.
605
Ibidem, p. 202 – 222.
606
Vezi: О.В.Творогов, Хроника Георгия Амартола, în: Словарь книжников и книжнос-
ти Древней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград,1987, р. 468.
607
Ibidem.
608
Cel mai vechi manuscris slavon conservat, ce conţine fragmente din Istoria Războiului Iu-
daic a lui Iosif Flaviu, este datat cu anul 1463. Cu mult mai complete sunt însă manuscrisele de
la sfîrşitul secolului XV şi din secolul XVI ce conţin traducerea acestei scrieri (Cronograful nu-
mit „al Arhivelor” şi Cronograful „Vilensk”). Vezi: Иисус Христос в документах истории…,
p. 130.
609
Vezi: Н.А.Мещерский, История иудейской войны Иосифа Флавия в древнерусском пе-
реводе, Москва-Ленинград, 1958, р. 259.

214
de redacţia versiunii din traducerea Cronicii lui Hamartolos 610 . Mai există şi o a
treia versiune în slavonă a acestei mărturii. Este vorba de fragmentul din opera lui
Maxim Grecul (datat cu anii 20-30 ai secolului XVI) cu genericul „Mărturia
referitoare la Hristos Isus a lui Iosip Iudeul” 611 . Mult timp s-a crezut că aceasta
este o traducere liberă a lui Maxim din Lexikonul Suidas 612 . Dar, judecând după
apropierea aproape textuală de versiunea mărturiei din traducerea Cronicii lui
Hamartolos, se pare că călugărul athonit stabilit în Rusia a avut la dispoziţie anume
această veche traducere slavonă a testimoniului flavianum.
Traducerea din manuscrisul lui Guri Tuşin ţine tot de o redacţie apropiată de
versiunea slavonă inserată în traducerea Cronicii lui Hamartolos. Dar aici
deosebirile sunt mai evidente. Astfel, verbul „ƒëàãîëàòè” 613 este înlocuit de verbul
sinonim „íàðèöàòè”.
O redacţie identică a primei părţi a textului mărturiei lui Plutarh din cartea lui
Tuşin găsim în redacţia profeţiei lui Iosif Flaviu din Albina sârbească 614 . Deşi cele
mai vechi manuscrise conservate ale Albinei sârbeşti sunt relativ tardive (secolul
XVII) 615 , putem fi siguri că redacţia testimoniului flavianum inserată aici este mai
veche decât redacţia din manuscrisul caligrafului rus. Acest fapt este atestat de
atribuţia corectă a profeţiei (lui Iosip Evreul, nu lui Plutarh!) 616 şi de absenţa părţii
a doua a textului din redacţia Tuşin (ce conţine cuvintele „ïðgâûøí"ƒî âèíà
ïðgáûâàgòú”) – text, – care, evident, este o continuare versificată a mărturiei lui
Iosif, inexistentă în originalul grec şi în primele traduceri slavone. O altă redacţie a

610
Vezi nota 602.
611
Vezi: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека..., p. 168.
612
A.I.Ivanov considera că mărturia flaviană a fost tradusă de Sf. Maxim Grecul direct din
„Antichităţile iudaice”. Vezi: А.И.Иванов, Литературное наследие Максима Грека, Ленин-
град, 1969, p. 83, nr. 103 şi nota 181 de la p. 83. Acest punct de vedere a fost însă combătut de
N.V.Siniţîna, care considera că aici este vorba de o traducere a unui articol din Lexiconul Suidas:
Н.В.Синицына, Максим Грек в России, Москва, 1977, р. 68.
613
Vezi nota 602.
614
Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele) aus dem 13. – 15. Jahrhundert, Nach-
druck der Ausgabe von M.Speranskij (1904) mit einer Einleitung und neuen Registern von Dmit-
rij Tschižewskij, München,1970, Band 28 in „Slavische Propyläen”, p. 104.
615
Ibidem, p. VII şi p. 63.

215
acestei mărturii subsemnatul a reuşit s-o identifice pe filacterul Elinului Plutarh,
pictat pe faţada sudică a bisericii Sf. Gheorghe-Suceava (1534) 617 . În pofida
faptului că s-a păstrat doar un fragment al textului lui Plutarh – „àme ì@æe òîãà
í(àðèöàòè – C.C.)” 618 – el este suficient pentru a înţelege identitatea lui cu textul
corespunzător din manuscrisul lui Tuşin: „Ièñ(uñ) ìuæ ìuäðú, àme ìuæà
òîãî íàðèöàòè ïîäîáàgòú...”. Deosebirile, ce apar în ortografierea unor litere
(de tipul @-u ) sau cuvinte (òîãà – òîƒî), ţin de particularităţile foneticii regionale
şi nu afectează conţinutul textului. Mai mult decât atât, chiar şi atribuirea profeţiei
(lui Plutarh – !?) în fresca suceveană şi în manuscrisul călugărului rus este identică.
Această eroare de atribuţie, în condiţiile absenţei unei filiaţii directe între
manuscrisul de la mănăstirea Kirilo-Belozersk şi picturile exterioare moldave, este
cel mai elocvent argument în favoarea existenţei unui protograf comun. Or, a
presupune că aceeaşi eroare (referitoare la acelaşi citat din opera flaviană!) a putut
să se producă de două ori, separat, fără nici o legătură şi la o distanţă de mii de
kilometri, ar fi o absurditate.
Tabloul de mai jos permite să vizualizăm deosebirile existente între diversele
versiuni ale mărturiei flaviene din literatura slavonă şi să stabilim locul ocupat de
profeţia lui Plutarh din manuscrisul lui Tuşin şi din fresca de la biserica Sf.
Gheorghe-Suceava:

616
Ibidem, p. 104.
617
Textul este pictat pe filacterul lui Plutarh, situat în coloana dreaptă (cu imaginile filosofilor)
ce mărgineşte compoziţia Arborele lui Iesei, în registrul al treilea, de sus.
618
Vasile Grecu a încercat să descifreze această inscripţie de la biserica Sf.Gheorghe-Suceava
încă la începutul anilor 20 ai sec. XX( Vezi: Darstellungen altheidnischher Denker und Schrift-
steller in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în Bulletin de la Section Historique,T .XI, Con-
grès de byzantinologie, Bucarest, 1924, p. 21). Dar necunoscând manuscrisul lui Tuşin (care pe
atunci nu era publicat), bizantinologul român a lecturat greşit inscripţia extrem de deteriorată de
pe faţadă bisericii:”àmgìæ(?-corect @) æg òîì(?-corect ƒà) ì(?–corect í)àðè"(?–corect ö)...”.
El n-a reuşit să recunoască în acest text testimoniumul flavianum. Nu e de mirare că concluzia lui
V.Grecu în privinţa sensului acestei inscripţii a fost destul de pesimistă:„sich kaum lesen lassen
(!)”. Din datele de care dispun, alte încercări de lecturare a acestei profeţii de la Suceava, până la
prezenta cercetare, nu au fost făcute. Fotografia imaginii lui Plutarh, publicată de Ioan Caproşu
în cartea Vechea catedrală mitropolitană din Suceava. Biserica Sfântul Ioan cel Nou, (Iaşi, 1980,

216
Traducerea Traducerea Traducerea Profeţia lui Profeţia lui Traducerea
slavonă a slavono-rusă slavonă a Plutarh din Plutarh de la slavonă a
mărturiei a mărturiei mărturiei fla- manuscrisul biserica mărturiei fla-
flaviene din flaviene făcu- viene din Al- lui Guri Tuşin Sf.Gheoghe- viene din
Cronica lui tă de Maxim bina Sârbea- 1523-1526. Suceava. Războiul iu-
Hamartolos. Grecul. scă. Anul 1534. daic. După
Sec. X – XI. 1-a jumătate a Sec. XVII, manuscrise
sec. XVI. (după un pro- din sec.XV-
tograf cu mult XVI.
mai vechi).
Áûñòü æg Áûâàgòú æg Iîñèïú ²èñ(uñ) ìuæ Òîãäà ÿâèñÿ
âú òg ëhòà âú òî âðh- gâðhèíü ìuäðú, àmg ... àmg ìyæú íh-
Èñyñú, ì# âú Ieðu- ðg÷(g). ìuæà òîãî ì@æg òîƒà êûé, è àme
ìqæú ïðg- ñàëèìg ²ñ ìuæü íàðèöàòè í(àðèöàòè – ìyæeì äîñ-
ìuäðú èáî Èñuñú, ïðg- ìu(ä)ðú, ïîäîáàgòú, - C.C.) òîéíî eñòü
ìqæà Ńî ìuäð ìuæ, àmg ìuæà ïðgâûøí"ƒî Ńî íàðemè.
ƒëàƒîëàòè àmg è ìuæà òîƒ(î) íà- âèíà ïðgáû-
ïîäîáàgòú, Åƒî ƒëàƒî- ðèöàòè ïî- âàgòú.
áh áî ïðg- ëàòè ëgïî (ä)áà³eòü.
ñëàâüíûìú ³eñòü, áh áî
ähëîì òâî- ïðgñëàâíûõú
ðgöü... ähëú
òâîðgöü...

Concluziile la care se poate ajunge în urma analizei versiunilor slavone a


testimoniumului flavianum sunt următoarele:
a) Traducerea din Cronica lui Hamartolos şi traducerea din Războiul iudaic re-
prezintă cei doi poli în jurul cărora gravitează celelalte redacţii;
b) Traducerea din manuscrisul lui Maxim Grecul este tributară traducerii
inserate în Cronica lui Hamartolos, dar are şi unele particularităţi care o
apropie de traducerile din Albina sârbească, din manuscrisul lui Tuşin şi din
pictura murală de la Suceava (apariţia conjuncţiei „àmg”);

p. 85) este inversată şi extrem de necalitativă, din care cauză lectura textului de pe filacter este
imposibilă.

217
c) Traducerile din Albina sârbească, din manuscrisul lui Tuşin şi din pictura
murală de la Suceava formează o singură redacţie. Ea ocupă un loc
intermediar între redacţia din Cronica lui Hamartolos şi redacţia din Războiul
iudaic;
d) În pofida faptului că manuscrisele conservate cu textul Albinei sârbeşti sunt
relativ tardive (secolul XVII), varianta testimoniului flavianum din Albină
prezintă starea iniţială a acestei redacţii, maximal apropiată de originalul
grecesc. Ea este anterioară anilor 1523-1526 când a fost caligrafiată Cartea a
37-a a lui Tuşin;
e) Traducerea mărturiei flaviene din manuscrisul lui Tuşin a fost completată cu
un final străin, ce nu exista nici în originalele greceşti, nici în primele
traduceri slavone, inclusiv în Albina sârbească. Scopul completării ţinea de
crearea unui text versificat, care să amintească de profeţiile Sibilelor;
f) Variantele din manuscrisul lui Tuşin şi de la biserica Sf. Gheorghe din Sucea-
va provin de la un protograf comun. Acest lucru este certificat de aceeaşi
atribuţie eronată a mărturiei flaviene istoricului Plutarh;
g) Datarea acestui protograf comun este anterioară anului 1523, când s-a început
lucrul asupra manuscrisului lui Tuşin. Dacă mai luăm în consideraţie faptul
(care va rezulta din studiul manuscrisului Iaremeţki-Bilahevici analizat în
unul din paragrafele următoare!) că între manuscrisul lui Tuşin şi protograf a
mai existat cel puţin un manuscris intermediar, atunci nu este exclus ca
vechimea protografului să devanseze frontiera secolelor XV - XVI.
13. Profeţia lui [A]naskorid din Cartea a 37-a a lui Tuşin îi este atribuită lui
Aristotel în frescele de la mănăstirile Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa. Numele
[A]naskorid nu se găseşte între numele înţelepţilor antichităţii cărora manuscrisele
bizantine le atribuie profeţii referitoare la Hristos 619 . Transliterarea numelui
[A]naskorid din manuscrisul caligrafului rus nu este sigură întrucât prima literă [A]

619
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 - 222.

218
lipseşte 620 . A fost emisă ipoteza că aici ar fi vorba de medicul Dioskorid(e) 621 . Dar,
spre deosebire de numele altor medici celebri ai antichităţii (Hippocrate şi
Galenus) 622 numele medicului Dioskoride, nu apare în culegerile bizantine cu
profeţii 623 . În secolul XVII, în Rusia, această profeţie a lui [A]naskorid i-a fost
atribuită lui Plutarh (a 2-a profeţie a istoricului antic din manuscrisul Iaremeţki-
Bilahevici) 624 . Probabil că copiştii din secolul XVII au intuit absurditatea atribuirii
acestei profeţii unui înţelept inexistent şi au reatribuit-o înţeleptului precedent care,
după cum am văzut din manuscrisul lui Tuşin, era Plutarh. Nu este exclusă aici şi
influenţa unor manuscrise greceşti din grupul „delta” (conform clasificării lui
Hartmut Erbse), în care o profeţie similară este atribuită de asemenea istoricului
din Cheroneea 625 :
Profeţia lui Plutarh inclusă în Profeţia lui [A]naskorid din Traducerea românească a pro-
manuscrisele greceşti din gru- manuscrisul lui Guri Tuşin feţiei lui Anaskorid = Plutarh
pul „delta”. (= profeţia lui Plutarh din ma- = Aristotel.
nuscrisul Iaremeţki-Bilahevi-
ci şi profeţia lui Aristotel de la
Moldoviţa, Voroneţ şi Suce-
viţa).

… ό Πλούταρχος εί̃πεν˚ όψέ [À]íàñêîðèä¦ Ïðè¿äg íèçú [A]naskorid (= Plutarh): Va


ποτε ό ’άναρχος ’ανάρχου γό- ñúm¿é ïðgïðîñòûé ñúmgñ- veni jos ( în orig.gr. – pe pă-
νος λόγος ὲπὶ τὴν πολυσχιδη̃ òâîìú ^ âúñg" ÷ñò¿" mînt – C.C.) Fiinţă de nealcă-
ταύτην ὲλάσειε γη̃ν καὶ κατοι- ä(h)âèöè è áƒîwáðàçí³# tuită natură, de la preacurata
κήσει ὲν ὰδαει̃ κόρη, ή̃ς τὸ ígâhñòh, wámgg âúñêðñgí¿g Fecioară, asemeni Domnului
’όνομα Μαρία, καὶ παραδοθή- âñhì äàðu"(é). mireasă, învierea tuturor
σεται εὶς φθόνον ὲξ ὰπίστου dăruind.
λαου̃ καὶ σταυρωθήσεται˚ καὶ
τελος άναστήσεται καὶ σώσει
πάντα κόσμον.

620
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 368 şi
nota „г” de la p. 368.
621
Privitor la viaţa şi opera lui Dioscoride vezi ediţiile: E.Meyer, Geschichte der Botanik, Kö-
nigsberg, 1854; В.В.Лункевич, От Гераклита до Дарвина. Очерки по истории биологии,
Москва, 1960, р. 126 –128; Культура Византии. IV – первая половина VII в., Москва, 1984,
р. 424 şi р. 497.
622
Hippocrate şi Galenus apar şi în pictura murală medievală. O frescă cu imaginea discuţiei
între cei doi medici ai antichităţii decorează cripta catedralei din Anagni (Italia, sec. XIII). Vezi
imaginea în: В.П.Глазычев, Гемма Коперника, Москва, 1989, р. 247.
623
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 - 222.
624
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34.
625
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 220.

219
Nu este exclus ca între numele [A]naskorid din manuscrisul lui Tuşin şi numele
Aristotel din pictura exterioară moldavă să existe o legătură de ordin caligrafic. Or,
ambele nume conţin acelaşi număr mare de litere chirilice, iar locul unora din
aceste litere coincid în cadrul ambelor cuvinte: Öàðü(?) Àðèñòîògë...(Voroneţ) –
Àíàñêîðèä (manuscrisul Tuşin). Dacă mai luăm în consideraţie faptul că consoana
chirilică finală „d”(ä) din numele Anaskorid în urma pierderii elementului
orizontal de legătură se poate transforma într-un „l”(ë) chirilic, cantitatea de litere
identice se ridică aproape la jumătate: Àðèñòîòeë—Àíàñêîðèä. În rest,
confundarea literelor è şi í sau ò şi ð pare destul de verosimilă.
Luând în consideraţie faptul că numele lui Aristotel figura şi în diversele tipuri
de manuscrise greceşti cu profeţiile anticilor, iar numele lui [A]naskorid nu
figurează nicăieri în afară de manuscrisul lui Tuşin, este logic să presupunem, că în
protograful slavon figura numele filosofului din Stagira. În frescele moldave nu-
mele filosofului nu s-a schimbat (doar la Suceviţa a avut loc o modificare
nesemnificativă atestată de forma onomastică Arestutel ), pe când în Rusia
primului sfert al secolului XVI, după mai multe transcrieri dintr-un manuscris în
altul, s-a ajuns la insolita formă nominală [A]naskorid – formă, – de la care s-au
dezis copiştii ruşi ce au activat în secolul următor.
14. Mărturii surprinzătoare ne oferă profeţia lui [D]iogene din manuscrisul lui
Guri Tuşin. Aceeaşi profeţie figurează şi în frescele moldave — pe filacterul
enigmaticului Zmovagl de la biserica Sf.Gheorghe-Suceava 626 şi pe filacterul lui
Udi de la mănăstirea Suceviţa 627 . Probabil, că aceeaşi profeţie i-a fost atribuită şi
înţeleptu-lui Zmovagl din pictura exterioară de la Voroneţ, unde, actualmente,
inscripţia de pe filacter este ilizibilă 628 . În traducere românească ad litteram textul

626
Din datele de care dispun, profeţia lui Zmovagl de pe faţada sudică a bisericii Sf.Gheorghe–
Suceava nu a fost până în prezent publicată în literatura de specialitate.
627
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischher Denker und Schriftsteller…, p. 17.
628
Identitatea profeţiilor lui Zmovagl de la biserica Sf.Gheorghe-Suceava şi de la mănăstirea
Voroneţ pare să fie confirmată şi de amplasarea identică a filosofilor cu acest nume în cadrul

220
slavon al profeţiei lui [D]iogene sună în felul următor: „Începutul pieririi rudelor
va pătrunde în pântece de cucernică fecioară, începutul propriului tată fiu,
(cuvântul Domnului – aceste ultime două cuvinte nu figurează în manuscrisul lui
Tuşin, dar se reconstituie după manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici –
C.C.)”.
Vasile Grecu a reprodus pe cât a putut de bine inscripţia de la Suceviţa, dar a
fost nevoit să recunoască că această spusă a misteriosului Udi „refuză orice
semnifica-ţie” („Diesem Spruche lässt sich kein rechter Sinn entwenden”) 629 . Acest
lucru este explicabil, dacă luăm în consideraţie abrevierile şi starea precară a
textului de la această mănăstire. La biserica Sf. Gheorghe-Suceava începutul
textului profeţiei lui Zmovagl (datorită altitudinii şi situării sub acoperiş) s-a păstrat
mai bine. El ne demonstrează că şi la Suceava, şi la Suceviţa, şi în manuscrisul lui
Tuşin, este vorba de una şi aceeaşi profeţie:
Profeţia lui [D]iogen din Car- Profeţia lui Zmovagl de la bi- Profeţia lui Udi- de la mănăs-
tea a 37-a a lui Guri Tuşin. serica Sf.Gheorghe-Suceava. tirea Suceviţa. Sfîrţitul secolu-
Anii 1523-1526. Anul 1534. lui XVI.
[Ä]¿wƒgíú¦ Íà÷àëî ðîä- Çìîâàãëü¦ Íà÷àëî ðî(ä)- UÄÈ(í)¦ Íà÷#ëî ðî(ä)í#-
íèìü ƒyáèògëü áúë(à)ƒî- íûì ãyáèòeë...áú...ñò ... (ì)(?)yáèò#(ë) áãî÷h-
÷hñòíhé ähâèöè âúñg- ä(h)âö... âúñgëèò... (ñò)é ä(h)âèöà âúñeëè -
ëè(ò) ñ" âú uòðîáu, òg(ñ)... èì#òâîà(?)ãðîá
íà÷àëî ðîäí(îì)u ^öu ...íà÷#ëî
Ñíú.

Analizând inscripţiile de mai sus constatăm că, într-adevăr, sfârşitul frazei lui
Udi de la Suceviţa (...èì#òâîà?ãðîá...íà÷#ëî — numele tău, mormânt, început)
nu are nici un sens. Probabil că în protograful iniţial trebuie să fi fost scris
„âúñgëèò ñ" èì#òü âî uòðîáu, íà÷#ëî”— „are a pătrunde în pîntece (de
fecioară—C.C.) începutul ...”.
Prezenţa numelor a trei înţelepţi diferiţi creează anumite dificultăţi în atribuirea
acestei profeţii. Culegerile greceşti cu spusele anticilor nu varsă lumină în această

programelor iconografice. Or, atât la Suceava cât şi la Voroneţ Zmovagl este reprezentat în regis-
trul superior al coloanei cu imaginile filosofilor ce mărginesc din partea stîngă compoziţia Arbo-
rele lui Iesei.

221
chestiune, or, acolo profeţia dată lipseşte. Ce-i drept există unele afinităţi între
partea a doua a profeţiei lui [D]iogene din cartea lui Tuşin şi profeţia lui Tule,
regele Egiptului, din Erminia lui Dionisie din Furna (fraza „Tatăl Fiu şi Fiul Tată,
fără trup şi întrupat fost-a Dumnezeu dintru început”) 630 . Dar aceste afinităţi nu
sunt suficiente pentru a stabili o atribuţie concludentă. La aceasta se adaugă şi
faptul că partea a doua a profeţiei, începută cu cuvintele „va pătrunde în pântece
de cucernică fecioară”, pare a fi un fragment alipit, ce a aparţinut anterior cu totul
altui înţelept.
Pe parcursul unei cercetări detaliate a izvoarelor slavone medievale am ajuns la
concluzia că între prima parte a profeţiei lui [D]iogene din manuscrisul lui Tuşin ∗
şi numele înţelepţilor Zmovagl şi Udi întâlnite în Moldova există, totuşi, o legătură.
Pentru a înţelege natura ei trebuie să ne amintim de încercarea lui Grigore Nandriş
de a-l identifica pe Zmovagl cu marele dramaturg al antichităţii Sofocle. Nu ştiu ca-
re considerente l-au îndemnat pe slavistul român să propună această identificare.
Cele câteva rânduri dedicate numelui Zmovagl din Umanismul picturii murale
post-bizantine din estul Europei nu ne dezvăluie metoda utilizată de acest
cercetător 631 . Dar logica investigaţiei ştiinţifice cred că ne permite să reconstituim
argumentele principale ale identificării lui Sofocle cu Zmovagl. În această ordine
de idei este important să amintim că forma onomastică greacă „ό σοφὸς Σοφοκλη̃ς”
(înţeleptul Sofocle), în virtutea legităţilor foneticii medievale româneşti (în care
majoritatea consoanelor surde erau sonorizate!) putea să se pronunţe „Zofoz
Sovoglez”. Or, şi în ziua de azi cuvântul filosof, este pronunţat filozof, cuvântul
smântînă – zmântână, iar numele rus Svetlana – Zvetlana. Apariţia consoanei
„Μ” din numele Zmovagl nu se datorează, însă, foneticii, ci caligrafiei. Ea provine
din consoana majusculă „sigma”(Σ) a numelui Σοφοκλη̃ς (Sofokles), care, fiind
întoarsă involuntar cu 90 de grade pe parcursul copierii manuscriselor, devenea

629
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischher Denker und Schriftsteller…, p. 17.
630
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 126.

Se are în vedere textul „Începutul pieirii rudelor”.

222
identică ca formă cu consoana „M”. Astfel, din forma orală Zofoz Sovogles se
putea obţine forma Zofoz Movogles. După traducerea în slavonă, o consecinţa
directă a scrierii împletite şi a pierderii terminaţiei -es a fost apariţia sintagmei
Zofozmovogl, din care (în urma retezării primelor litere la ajustarea marginilor
manuscriselor) a şi apărut forma onomastică Zmovogl, modificată ulterior în
Zmovagl. În general, trebuie de spus că în limba slavonă numele lui Sofocle a fost
corupt în cel mai ciudat mod. Astfel, în unul din fragmentele traduse din Cronica
lui Malalas, pe una şi aceeaşi pagină a Cronografului Tihonravov, putem descoperi
numele dramaturgului antic ortografiat şi în forma „Foklios”(Ôîêëèîñú) şi în
forma „Skliflist”(Ñúêëèôëèñòú) 632 .
Atribuirea lui Sofocle a primelor cuvinte a profeţiei („ începutul pieririi rude-
lor...”) pare să fie confirmată şi de semnificaţia acestor cuvinte. Este extrem de
tentant de a vedea aici o referire la legendarul erou Oedip. În pofida faptului că nu
găsim această frază în opera lui Sofocle (dramele Oedip Rege, Oedip la Colonos ş.
a .), nu este exclus ca în periohele şi epitomele antice sau în enciclopediile şi
lexicoanele bizantine o frază de acest tip să-i fi fost atribuită. Mai ales că în drama
lui Eschil „ Şapte contra Thebei” ( episodul II, strofa III, v. 751-752), privitor la
Laios, tatăl lui Oedip, se declamă următoarele versuri: „ Pierirea proprie şi-a
născut-o — fiul, patricidul Oedip...” ∗ . În favoarea acestei atribuiri pare să indice şi
apariţia la Suceviţa a numelui Udi-. Primele trei litere ale acestui nume se citesc
bine şi astăzi. Cât priveşte a patra literă, situată deasupra cuvântului, lectura ei este
incertă. Unii cercetători văd acolo un „n”(í) chirilic 633 . Personal nu exclud această
lectură dar ţin să menţionez că literele chirilice „n”(í) şi „p”(ï) puteau fi uşor

631
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 68 – 69.
632
Vezi studiul: В.Ф.Хрипков, “Хроникa” Иоанна Малалы в составе “Тихонравского хро-
нографа”, în ТОДРЛ, Т. XLV, Санкт-Петербург,1992, р. 342.

Această traducere este făcută după traducerea rusă datorată cunoscutului filosof şi filolog-cla-
sicist rus Veaceslav Ivanov. Ea oglindeşte mai bine specificul vechilor traduceri slavone şi cores-
punde mai bine originalului grecesc decât traducerea lui Alexandru Miran: „Moartea şi-a zămis-
lit-o sieşi / pe ucigaşul de tată Edip” ( Vezi: Eschil, Rugătoarele, Perşii, Şapte contra Thebei,
Prometeu Înlănţuit, Bucureşti, ed. Univers, 1982, p. 168 – 169).

223
confundate, mai ales în cadrul unei abrevieri de deasupra cuvântului, cum este
cazul de la Suceviţa. Grigore Nandriş credea că numele Udi- este o abreviere a
numelui istoricului Tucidi-de 634 . El, însă, n-a observat că lui Tucidide (Thudi sau
Thudik din pictura exterioară moldavă) îi sunt atribuite cu totul alte spuse ∗ , iar
inscripţiile de pe filacterul lui Zmovagl de la Sf. Gheorghe-Suceava şi de pe
filacterul lui Udi- de la Suceviţa prezintă una şi aceeaşi profeţie. În realitate, forma
Udi- este o prescurtare a numelui propriu Udipod (uäèïîäú), prin care în unele
vechi letopiseţe slavone era desemnat Oedip(os). O mărturie în acest sens ne oferă
Cronograful Sofiisk de la Biblioteca Publică „M.E. Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-
Petersburg (Colecţia Sofiisk, nr. 1454) pe foaia 348v a căruia, într-un fragment
referitor la Oedip tradus din Cronica lui Malalas, figurează formele onomastice
Udipod (uäèïîäú) şi Udipos (uäèïîñü) 635 .
Substituirea numelui dramaturgului antic Sofocle (=Zmovagl) prin numele
protagonistului Oedip a dramelor lui s-a produs la Suceviţa din dorinţa de a evita
atribuirea unuia şi aceluiaşi înţelept a două profeţii diferite. Or, Sofocle figura deja
în fresca de la ctitoria movileştilor, ţinând un filacter cu o inscripţie slavonă
identică după conţinut cu celebra profeţie atribuită aceluiaşi dramaturg de Pseudo-
Justin, Clemente din Alexandria, Eusebiu din Cezareea, Theodoret al Cirului,
Chiril al Alexandriei, Ioan Malalas, Cedrenus, Dionisie din Furna 636 ş. a.

633
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 68 şi p. 74.
634
Ibidem, p. 68.

În picturile exterioare moldave de secol XVI conţinutul şi atribuţia profeţiilor persistă de la o
ctitorie la alta. Dacă facem abstracţie de unele mici deosebiri de ordin redacţional şi de gradul di-
ferit de abreviere a textelor am putea spune că toate profeţiile anticilor de pe faţadele moldave
formează o unică redacţie. Faptul că la Suceviţa în loc de Zmovagl=Sofocle profeţia i-a fost atri-
buită lui Udi- se datorează faptului că Sofocle era deja reprezentat în cadrul frizei cu imaginile fi-
losofilor, tinînd un filacter cu o profeţie identică din punct de vedere a conţinutului cu profeţia
lui Sofocle din Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna.
635
Vezi: О.В.Творогов, Материалы к истории русских хронографов. 2. “Софийский хро-
нограф” и “Хроника” Иоанна Малалы, în ТОДРЛ, Т. XXXVII, Ленинград, 1983, р. 200.
636
Este vorba de profeţia: Un Dumnezeu este şi fără de început… ce făcut-a cerul şi pământul
într-odată. Privitor la operele autorilor care au folosit acest citat, vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p.
208.

224
Apariţia în rândul înţelepţilor antichităţii a lui Oedip nu este un caz
extraordinar. Asemeni eroului legendar Iason, pomenit mai sus, în unele culegeri
bizantine cu profeţii ale anticilor este amintit şi Oedip, ce-i drept, cu referire la alte
spuse. Astfel, paragraful 86 al manuscrisului grecesc întitulat „Χρησμοὶ τω̃ν
‘Ελληνικω̃ν θεω̃ν” (din Codex Tubingensis Mb 27 637 ) începe cu o sentinţă atribuită
lui Oedip de dramaturgul Euripide: „‘`Οτι Εύριπίδης ὲν Οι̉δίποδι τω̃ δράματί
[αυ̉του̃] φησι: κα-κὸν γὰρ ’άνδρα χρὴ κακω̃ς πράσσειν α̉εί” („Euripide într-o dramă
prin Oedip spune: (zeii) nenorociri oamenilor le produc de-a pururi”) 638 .
Presupun că în lexicoanele bizantine mai vechi, astăzi dispărute, profeţia
„Începutul pieririi rudelor” era atribuită lui Oedip. De aici, ea a fost tradusă în
slavonă, unde numele grecesc Oedip s-a transformat în Udipod sau Udipos. De la
acest Udipos prin mijlocirea formei nominale Udi[p] (uäèï) provine inscripţia
Udi[n] (uäèí) atestată la Suceviţa. Numele [D]iogen din manuscrisul lui Tuşin, de
asemenea, pare să fie o formă reconstituită greşit a numelui Udi[n-], după
pierderea vocalei iniţiale U. Or, nici în spusele lui Diogene din Sinope 639 , nici la
Diogenes din Apollonia 640 , nici la Antonius Diogenes 641 , nici la Diogenes din
Oinoanda 642 , nici la Diogene Laerţiu 643 nu găsim citate apropiate de profeţia
menţionată. Când s-a observat că Oedip nu este filosof sau înţelept, ci un personaj
legendar, această profeţie a fost reatribuită celui mai cunoscut dramaturg ce a
abordat drama eroului theban – lui Sofocle. Nu este exclus ca, după modelul

637
Manuscrisul este datat cu secolul XVI. Nu este exclus ca el să fi fost caligrafiat în jurul anu-
lui 1580.
638
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 201, rând. 6 – 7.
639
Filosof cinic, disciol al lui Antistene. Din opera lui nu s-a păstrat nimic. Vezi: Scriitori
greci şi latini…, p. 208 – 209.
640
Filosof de orientare materialistă. A scris tratatul Peri physeos (Despre natură). Vezi: Scri-
itori greci şi latini…, p. 208.
641
Prozator. A scris romanul Ta hyper Thoulen apista. (Minunile de dincolo de Thule). Vezi:
Scriitori greci şi latini…, p. 208.
642
Filosof epicureu. Spre sfîrşitul vieţii, pe cheltuiala sa, a pus să se sape o uriaşă inscripţie pe
pereţii de marmură a unei săli din Oinoanda, care cuprindea toate aspectele învăţăturii epicurei-
ce. Vezi: Scriitori greci şi latini…, p. 208.
643
Vezi: Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, Iaşi, ed. Polirom, 1997.

225
644
Codexului Tubingensis M 27 , atât numele eroului, cât şi numele
dramaturgului, să fi figurat împreună pe câmpurile manuscrisului ce conţinea
profeţia menţionată. Probabil că această asociere a dramaturgului şi a eroului s-a
produs încă în cadrul manuscriselor greco-bizantine. Apariţia la mănăstirea
Voroneţ şi la biserica Sf. Gheorghe-Suceava a numelui Zmovagl, provenit de la
sintagma greacă „ό σοφὸς Σοφοκλη̃ς ” pare să confirme acest lucru.
În finalul analizei profeţiei lui [D]iogen=Zmovagl=Udi mai merită să
menţionăm ipoteza identificării numelui Zmovagl cu Zmaragd. Într-adevăr, un
filosof antic cu numele Zma...ragd figurează în pictura murală de pe peretele
nordic al bisericii mănăstirii Humor 645 . Cu părere de rău textul de pe filacterul
acestui filosof este ilizibil. Grigore Nandriş credea că forma Z(m)a...ragd este o
distorsiune a numelui lui Socrate 646 . Dar să nu uităm că doar cu un an înainte de
zugrăvirea frescelor de la Humor, în 1534 la biserica Sf. Gheorghe din Suceava
numele lui Socrate era ortografiat în forma slavonă obişnuită de Sokr...
(Ñîêð...) 647 . Ulterior, în anul 1547 vom regăsi aceeaşi formă Sokrat în pictura
murală exterioară de la Voroneţ 648 . Este puţin probabil ca într-un interval de timp
atât de scurt să coexiste două transcripţii atât de diferite a numelui unuia şi
aceluiaşi filosof. Numele Zmaragd de la Humor pare să fie sau o corupere a
numelui Zmovagl, atestat cu un an mai devreme la Sf. Gheorghe-Suceava, sau o
calchiere a genericului Izmaragd – titlu al culegerilor de citate moralizatoare
creştine, cunoscute şi în literatura slavonă medievală 649 . În lipsa textului profeţiei
de la Humor este imposibil de a da un răspuns univoc în cazul acestei alternative.

644
Vezi notele 637 şi 638.
645
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 69. Trebuie să atrag
atenţia asupra faptului că Nandriş a lecturat numele filosofului de la Humor în forma Z.aragd ( p.
74). În realitate, după cum am verificat personal, pe faţada nordică a mănăstirii Humor stă scris
cu litere chirilice cuvântul Zma…ragd.
646
Filologul austriac A.von Premerstein credea că şi numele Zmovagl provine de la numele So-
crate. Vezi: Vezi: A. von Premerstein, Griechisch-heidnische Weise..., p. 660, nota 1. sau Grigo-
re Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 69.
647
Acest fapt a fost verificat la faţa locului de subsemnat.
648
Vezi: Virgil Vătăşianu, Pictura murală din nordul Moldovei..., il. 17.
649
Privitor la structura şi componenţa Izmaragdelor vezi lucrările indicate în nota 152.

226
A presupune însă că şi forma nominală Zmovagl este o corupere a genericului
Izmaragd ar fi o eroare întrucât, în nici una din multiplele redacţii ale
Izmaragdului 650 , cuvintele lui Zmovagl de la biserica Sf. Gheorghe-Suceava nu se
întâlnesc.
15. Profeţia lui [O]lor din manuscrisul lui Tuşin are o istorie bogată. După cum
am menţionat în unul din paragrafele precedente, această profeţie (într-o formă
lejer modificată şi atribuită lui Plutarh!) a fost zugrăvită la începutul secolului XIV
în pictura murală a bisericii Maicii Domnului Ljeviška din Prizren 651 . La sfârşitul
secolului XVI ea apare în pictura exterioară de la Suceviţa, fiind atribuită elin-ului
Goliud 652 . Grigore Nandriş a încercat să-i identifice pe acest Goliud de la
mănăstirea Suceviţa cu filosoful Apollonios 653 , numele şi spusele căruia figurează
în erminia lui Dionisie din Furna 654 şi în pictura murală a bisericii Sf. Nicolae
Spanos din Epir 655 . El însă n-a luat în consideraţie faptul că cuvintele atribuite lui
Apollonios de Dionisie şi de fresca bisericii epirote nu au nimic în comun cu
inscripţia de pe filacterul lui Goliud de la Suceviţa. Or, dacă facem o incursiune în
istoria evoluţiei culegerilor de profeţii bizantine, ajungem la concluzia că numele
filosofului Apollonios este, de fapt, un substitut al numelui zeului Apollo, iar
profeţia acestui filosof din erminia lui Dionisie este de fapt o redacţie coruptă a
profeţiei referitoare la Hristos adresată celor şapte filosofi păgâni în sanctuarul
zeului 656 .
Studiul surselor bizantine timpurii a profeţiei lui [O]lor demonstrează atribuirea
ei iniţială lui Thulis (sau Thule) — miticul rege al Egiptului. Fiind atribuită acestui

650
Vezi publicaţiile Izmaragdului, indicate în nota 152.
651
Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила..., р. 43 şi releveul
de la p. 48.
652
Vezi: Vezi: M.A.Musicescu şi M.Berza, Op. cit., fig. 72 de la p. 83.
653
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 58 - 59.
654
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125.
655
Vezi: Nikos A.Bees, Op. cit., p. 122.
656
Pentru a observa mai bine această substituire a zeului Apollo prin filosoful Apollonios com-
pară culegerile bizantine din grupurile “pi” şi “mi”. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 213 şi p.
216.

227
rege profeţia amintită figurează în Cronica lui Malalas 657 , în Cronica Pascală 658 ,
în Istoria comparată a lui Cedrenus 659 , în Lexikonul lui Suidas 660 ,în culegerile de
profeţii bizantine din grupul „hi” 661 şi în manuscrisul grecesc Codex Athous 4627
662
. În literatura slavonă această profeţie a intrat din secolul X, odată cu traducerea
pe teritoriul Bulgariei actuale a Cronicii lui Malalas 663 . Fragmentul referitor la
Thulis, tradus din această cronică bizantină, este inserat în mai multe cronografe
slavono-ruse anterioare secolului al XVI: Cronograful Sofiisk (nr. 1454) 664 ,
Cronograful Tihonravov (nr. 704) 665 , Letopiseţul elino-roman (din colecţia
Pogodin, nr. 1437) 666 ş. a. . Pentru a fi inclusă în Viaţa despotului Stefan
Lazarevici profeţia miticului rege al Egiptului a fost tradusă după un original
greco-bizantin, de tipul manuscrisului din Codex Baroccianus Oxford 50 de la
Biblioteca Bodleyană 667 . Fiind compilată din Viaţa despotului... profeţia lui Thulis
668
(numit Fulidos) intră şi în capitolul 82 al Cronografului rus . Albina sârbească
atribuie această profeţie lui Thukid (Fu-ê¿äü) 669 , dar este clar că forma coruptă a
numelui înţeleptului ascunde adevăratul nume Thulid(Fuë¿äü), apariţia consoanei
„k”(ê) în loc de „l”(ë) fiind cauzată de contaminarea cu numele apropiat al

657
Vezi: Ioannis Malalae, Chronografia, Liber II, O 27, Bonnae, ed. L.Dindorfi, 1831, p. 25.
658
Vezi: Patrologiae graecum. Cursus completus, ed. A.- J. Migne, T. XCII, l.c. col. 168 B/C.
659
Vezi: Patrologiae graecum. Cursus completus, ed. A.- J. Migne, T. CXXI, l.c. col. 64 B.
660
La cuvântul “Θου̃λις”.
661
Este vorba de Codex Oxon Barocc. 50 din sec. XI, de Codex Sinait. 327 din sec. XV şi de
Codex Lipsiae Universitat. 70 din sec. XVI. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 212.
662
Vezi manuscrisul D’’ în: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 207.
663
Vezi: О.В.Творогов, Хроника Иоанна Малалы, în Словарь книжников и книжности
Древней Руси. XI –первая половина XIV в., Ленинград,1987, p. 472.
664
Vezi: О.В.Творогов, Материалы к истории русских хронографов. 2. “Софийский хро-
нограф” и “Хроника” Иоанна Малалы, în ТОДРЛ, Т. XXXVII, Ленинград, 1983, р. 197.
665
Vezi: В.Ф.Хрипков, Хроника Иоанна Малалы в составе “Тихонравского хронографа”,
în ТОДРЛ, Т. XLV, Санкт-Петербург,1992, р. 341.
666
Ibidem, p. 335.
667
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”...,
p. 153 – 154 şi nota 23 de la p. 153.
668
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164.
669
Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele) aus dem 13. – 15. Jahrhundert, Nach-
druck der Ausgabe von M.Speranskij (1904) mit einer Einleitung und neuen Registern von Dmit-
rij Tschižewskij, München,1970, Band 28 in „Slavische Propyläen”, p. 103.

228
istoricului Fukidid (Tucidide) 670 . Or, imposibilitatea de a-i atribui lui Tucidide
această profeţie a lui Thukid este confirmată de prezenţa propriei profeţii şi a
propriului nume (Fuê¿äèñü) ale istoricului antic, situate pe aceeaşi pagină a
manuscrisului Albinei sârbeşti şi identice după conţinut cu profeţia ∗ şi numele
aceluiaşi istoric pictate pe faţada bisericii Sf. Gheorghe-Suceava.
Tabelul de mai jos permite să stabilim locul exact ocupat de redacţia profeţiei lui
[O]lor din manuscrisul lui Tuşin şi de redacţia profeţiei lui Goliud de la mănăstirea
Suceviţa în cadrul redacţiilor bizantine şi slavone a profeţiei lui Thulis ( = Thulid =
= Thulidos = Fulidos):

Cronica lui Ioan Malalas, a 2-a jumătate a se- ... και μετα Ωρον ’εβασίλευσε Θου̃λις,...
colului VI,( ed. Dindorf, p. 24-25). Πρω̃τα θεός, μετέπειτα λόγος καὶ πνευ̃μα σὺν
αύτοι̃ς˚ σύμφυτα δὲ πάντα καὶ εὶς ‘έν ίόντα, οΰ
κράτος αίώνιον.
Codex Baroccianus de la biblioteca Bodleyană 15. Θου̃λις ό Αίγυπτίων βασιλεύς...
din Oxford, nr. 50, secolul XI. Πρω̃τα θεός, μετέπειτα λόγος, και πνευ̃μα σὺν
αύτοι̃ς˚ σύμφυτα δέ παντα καὶ ει̉ς ‘έν ίόντα, οΰ
κράτος αίώνιον.
Manuscrisele greceşti din grupurile „omega” şi Θουλις: Πρω̃τα θεός, μετέπειτα λόγος καὶ
„hi” (conform clasificării lui Hartmut Erbse) πνευ̃μα σὺν αύτοι̃ς, ταυ̃τα δέ σύμφυτα πάντα...
Letopiseţul elino-roman din colecţia Pogodin, Ïî ñèõú öàðñòâîâà Àôuëèñú âú Ńv-
nr. 1437, secolul XV. ïòh... ^âhmà eìu ñèög¦ Ïðúâîg Áƒú, ïî-
òîìú Ñëîâî è Äõú ñú íèìú, âêuïh æg
îáà eäèíîñqmà, Ńî æg äðúæà(âà) âh÷-
íà...
Cronograful Sofiisk de la Biblioteca publică ...ïî Îðh Ôvëèñ... è ^âhmà åìu¦ Ïðúâîg
„M.E.Saltîkov-Şcedrin”din Sankt-Petersburg, Á(î)ãú, ïîòîì Ñëîâî è Ä(u)õú ñú íèìú,
Colecţia Sofiisk, nr.1454. Ms.din secolul XVI, âêuïh æ(g) îáà è eäèíîñumà, Ńî æ(g)
dar care provine de la un protograf mai vechi. äðúæàâà âh÷íà.
Cronograful Tihonravov( nr. 704), Biblioteca ...ïî Àñuðh Ôuëèñú...^âhmà eìu¦ Ïðúâîg
de Stat a Federaţiei Ruse din Moscova. Secolul Áãú, ïîòîì Ñëîâî è Äõú ñú íèìú, âêuïh
XVI. æg îáà eäèíîñumà. Ńî æ äðúæàâà âh÷-
íà".
Cartea a 37-a a caligrafului Guri Tuşin. Anii [W]ëîðú¦ Ïgðâ¿g Áãú, ïîòîì Ñëîâî è Äõú
1523-1526. Ñâ#òûé, ñ íèìú eäèíîâúçðàñòíà âñ".

670
O contaminare similară descoperim şi în fresca de la Biserica cu Sfinţi din Bucureşti, unde
profeţia lui Thulis, tradusă în româneşte („Mai înainte Dumnezeu, pe urmă Cuvântul şi Duhul cu
Dînsul”), este atribuită filosofului Fokidi-. Atrag aici atenţia asupra unor erorii în lectura acestei
profeţii citate şi în articolul Teodorei Voinescu „Un aspect puţin cercetat în pictura exterioară
din Ţara Românească: motivul Sibilelor”, SCIA, T.17, nr. 2, 1970, p.196, nota 4.

Se are în vedere profeţia lui Tucidude: „Unul în trei şi trei în unul, fără de trup...”

229
Inscripţia de pe filacterul lui Goliud de la mă- Ãîëþ(d)¦ Ïðúâhé Áã(ú) ïîòî(ì) Ñëîâî
năstirea Suceviţa. Sfîrşitul secolului XVI. è Äõú ñú íè(ì) eäèíîâúçðàñíà âúñh

Profeţia lui Thukid din „Albina Sârbească”. Fuê¿äü gëë¿íü ðg÷(g)¦ Ïðüâîig Áãü, ïîòîì
Manuscris din secolul XVII, dar care provine Ñëî(âî) è Äõú. ñü íè(ì), è ñûeñòüâíàà
de la un protograf cu mult mai vechi. â(ñ)à
Profeţia lui Thulidos din Viaţa despotului Ste- Fqëèäîñü æg ðg÷g¦ ïðhæäg Áîãú, òà æg
fan Lazarevici a lui Konstantin Kostenečki. Ñëîâî è Äqõü ñü íèìü.
Anul 1431.
Profeţia lui Fulidos din capitolul 82 al primei Ôuëèäîñú ðg÷g¦ Ïðhæg Áîãú, òàæg
redacţii a Cronografului rus. Anii 1516-1522. Ñëîâî è Äuõú ñ íèìú.

Examinând tabloul de mai sus ajungem la următoarele concluzii:


a) traducerile profeţiei lui Fulis (sau Afulis) din Letopiseţul elino-roman, din
cronografele Sofiisk şi Tihonravov reproduc fidel originalul grecesc din
Cronica lui Malalas şi formează o unică redacţie;
b) traducerile din Viaţa despotului Stefen Lazarevici şi din Cronograful rus
formează a doua redacţie (prescurtată) a profeţiei lui Thulidos ( = Fulidos =
= Fulis);
c) traducerile din manuscrisul lui Guri Tuşin şi din fresca de la Suceviţa
formează a treia redacţie a aceleiaşi profeţii a lui Thulis, dar o atribuie
respectiv lui [O]lor şi lui Goliud;
d) traducerea din Albina sârbească formează o redacţie separată, apropiată din
punct de vedere structural de redacţia precedentă (a treia).
Este clar că traducerea termenului grecesc „σύμφυτα”(„înrudit”, „de aceeaşi
origine”) prin cuvintele „eäèíîñumà” sau „ñûåñòü(gñò)âíàà” este mai exactă
decât traducerea prin cuvântul „eäèíîâúçðàñòíà”(„de aceeaşi vârstă”). Această
eroare minoră atestată la Suceviţa şi în manuscrisul lui Tuşin denotă încă o dată
existenţa unui protograf comun atât redacţiei din Moldova cât şi redacţiei de la
mănăstirea Kirilo-Belozersk. Ulterior, această eroare va mai apare şi într-o serie de
manuscrise ruseşti provenite de la protograful manuscrisului lui Tuşin
(Manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici, Podlinnikul explicativ al contelui
Stroganov ş.a.).

230
În pofida faptului că numele [O]lor este atestat mai devreme, în anii 1523-1526,
el nu este anterior, ci posterior apariţiei numelui Goliud. Or, modificarea numelui
Thulis din manuscrisele greceşti, după traducerea în limba slavonă a parcurs
următoarele etape. Asemeni majorităţii numelor antice (Artemis—Artemida,
Thetis—Fetida, Kronos—Kronid ş. a.) redacţiile slavone, care nu l-au tradus direct
pe Malalas, au reprodus numele lui Thulis în forma Thulidos. Acest lucru este
atestat cel mai bine de traducerile inserate în Viaţa despotului Stefan Lazarevici şi
în Cronograful rus. După pierderea desinenţei greceşti -os forma Thulidos s-a
transformat în Thulid (Fqëèäú). Nu este exclus ca de la acest Thulid
(Fqëèäú), în urma pierderii primelor litere să fi apărut numele Glid (ãëèäú)
atestat la biserica Sf. Gheorghe din Suceava 671 . Consoana iniţială „glagoli”(ƒ)
putea să apară în rezultatul ştergerii parţiale a literei iniţiale „fita”(F), iar litera
dublă „unicu”(q) putea fi suprascrisă abreviat deasupra cuvântului şi, ulterior,
abreviată. Similară pare să fie şi apariţia numelui Goliud. Or, forma Thulid
(Fqëèäú), după acelaşi model, se putea transforma în Gulid (Ãqëèäú).
Ulterior, semnul „y” suprascris din cadrul literei „q” a fost ortografiat din
neatenţie după vocala „è”, astfel obţinându-se diftongul „èy” pentru care scrierea
chirilică utilizează semnul „iu”(þ). Astfel, forma nominală Gulid (Ãqëèäú) s-a
transformat în numele filosofului Goliud (ÃÎËÞD), ortografiat cu majuscule în
fresca de la mănăstirea Suceviţa. De la acest „ƒîëþd” (existent, probabil, încă în
protograf), în urma unor modificări caligrafice minimale, provine numele
„[w]ëîð” din manuscrisul lui Tuşin. Pentru a ne convinge de acest lucru este de
ajuns să remarcăm că literele „ãî” au fost greşit copiate în formă de „ot”(w),
diftongul „þ”, pierzând elementul vertical, s-a transformat într-un „î”, iar
consoana „d”, după ştergerea jumătăţii elementului orizontal, – într-un „ð”. În

671
Evident că nu pot fi de acord cu Gr. Nandriş care a încercat să-l identifice numele Glid cu
numele celebrului dramaturg Euripide.(Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale post-
bizantine…, p. 58 – 59). Consider că numele Glid şi Goliud, atestate în Moldova, provin de la
aceeaşi formă nominală iniţială şi nu pot fi separate în cadrul cercetării.

231
urma acestei analize devine clar că numele [O]lor nu putea să apară direct din
forma nominală greacă Thulis (sau din redacţia slavonă timpurie Thulidos) decât
prin mijlocirea formei nominale Goliud. De aici rezultă că protograful utilizat
pentru inscripţia Glid de la Sf. Gheorghe-Suceava (1534) şi pentru inscripţia
Goliud de la Suceviţa (începutul sec. XVI) era cu cel puţin câţiva ani mai vechi
decât manuscrisul lui Tuşin (1523-1526). Luând în consideraţie faptul că unele
profeţii din manuscrisul călugărului rus se întâlnesc şi în decorul uşilor sudice a
catedralei Adormirea Maicii Domnului a Kremlinului moscovit (probabil, turnate
la sfârşitul secolului XV) nu este exclus ca acest protograf slavon să fi fost anterior
secolului XVI.
17. Atribuirea lui Afrodi[tian] a profeţiei a şaptesprezecea din cartea caligrafiată
de Tuşin este rezultatul unei confuzii. Conţinutul acestei profeţii nu are nimic în
comun cu Povestirea lui Afrodiţian 672 sau cu Povestirea despre evenimentele din
Persida 673 , amintite în unul din paragrafele precedente. În realitate, profeţia lui
Afrodiţian este, de fapt, o prescurtare a profeţiei filosofului anonim— profeţie deja
studiată în cadrul compartimentului dedicat capitolului 82 al primei redacţii a
Cronografului rus.
Lectura numelui Afrodi[tian] este incertă întrucât ultimele patru litere sunt şterse
în manuscris. Ele au fost reconstituite de N.A.Kazakova 674 în baza unor manuscrise
tardive, de tipul manuscrisului preotului Iaremeţki-Bilahevici din secolul XVII 675 .
Confruntarea cu sursele slavone mai vechi ale profeţiei filosofului anonim indică
însă o cu totul altă lectură. După toate probabilităţile, în sursa primară, în locul
literelor „ Afrodi-”(Àôðîäè-) figurau literele „ Afrakii-”(Àôðàê¿è). Această sursă
primară pare să descindă din traducerea Cronicii lui Hamartolos, în care săpătorul
(ce a descoperit mormântul cu profeţia filosoful anonim) este caracterizat a fi un

672
Vezi lucrările indicate în notele 351 – 352.
673
Vezi nota 355.
674
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 368 şi
nota „г” de la p. 368.
675
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34.

232
om trac: „ äîëƒû æg ñòhíà, ðgêøg ïðèòâîðû, Fðàêèñ(ñ)êûà ÷ëêú íhêûé
êî-ïîâàà wáðhòg ðàêu íàïèñàíq¦ Õñ õî÷g(ò) ðîäèòè ñ# èç Ìðèà äâû, è
âh-ðqþ âú íü. Ïðè Êîíñòèíòèíh è Èðèíh, ïðàâîâhðíû öðü, w ñëíög,
ïàêû ì# qçðèøè” („De-a lungul zidurilor, numite pritvorî, un om trac, săpând,
descoperi o raclă cu inscripţia: Hristos vrea să se nască din Fecioara Maria şi
crez în El, pe timpul împăraţilor dreptcredincioşi Konstintin şi Irina mă va vedea
soarele”) 676 . Pe parcursul transcrierii manuscriselor slavone, în urma alipirii
conjuncţiei „À” la etnonimul „trac” („Fðàêèñ(ñ)êûà”), acest etnonim s-a
transformat în toponimul „Africa” ( mai exact „Afrikia” – „Àfðèê¿à)”!
Manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici confirmă această transformare. Or, în
acest manuscris, profeţia filosofului anonim se repetă de două ori. Prima dată, după
cum am indicat deja, ea este atribuită lui Afroditian 677 , iar a doua oară, la sfârşitul
fragmentului, ea este atribuită filosofului anonim, mormântul căruia a fost
descoperit în Afrikia 678 . Din context devine absolut clar că în acest manuscris
toponimul Afrikia provine din lectura eronată a etnonimului thrac atestat în
traducerea Cronicii lui Hamartolos. Pentru a ne convinge de acest lucru este de
ajuns să comparăm textul traducerii Cronicii lui Hamartolos, citat mai sus, cu
sfârşitul fragmentului dedicat profeţiilor anticilor din manuscrisul Iaremeţki-
Bilahevici: „ Íhê¿é ôhë¿wçîôú, èì" æg eƒî íg íàïèñàííî, ¿ æg wáðhòîøà
ƒðîáú eƒî ìðàìîðgíú âî äíè áëƒî÷gñòèâàƒî Êîíñòàíòèíà è ìògðè eƒî
²ðèíè âî Àfðèê¿è, è âî ƒðîáh ìgðòâgöú, è ïèñàí¿g ñëîâgñà èñòóêàííà
ñèög¦ Õ(ñ)òó õîò"mu ðîäèòè ñ" è âhðuþ âú íeƒî. Âî äíè æg
Êîíñòàíòèíà è Iðèíè, w ñëíög, ïàêè uçðèøè ì"” ( „Un oarecare filosof,
numele căruia nu este scris, în zilele piosului Konstantin şi a mamei lui Irina a
descoperit în Afrikia un mormînt de marmură cu un mort în el şi cu aceste cuvin-te
scrise: Hristos vrea să se nască (din Fecioara Maria – C.C.) şi cred în El, în zilele

676
Vezi: В. Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Пет-
роград, 1920, p. 482 – 483.
677
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34.

233
lui Konstantin şi a Irinei mă va vedea soarele”) 679 . Dacă luăm în consideraţie
faptul că deja din secolele XV-XVI în dialectele popoarelor de origine slavă
orientală nu se mai simţea diferenţa între sunetele simbolizate de literele „fita”(f)
şi „fert”(ô), ceea ce este atestat şi de cuvântul „Fðàêûà” (Thracia) ortografiat în
unele manuscrise în forma „Ôðàêè"”, este extrem de verosimilă şi ortografierea
cuvântului „Àfðèê¿è” în forma „Àôðèê¿è”. Această ortografiere (prin „fert”)
trebuie să fi fost favorizată şi de faptul că prin această literă era ortografiată
denumirea continentului african care, în secolul XVI, se pronunţa şi se scria în
forma „Àôðèê¿à”(Afrikia) 680 . Comparând partea numelui lui Afrodi[tian],
ortografiată nemijlocit de mâna lui Guri Tuşin („Àôðîäè-”), cu etnonimul
„Àôðàê¿è-” (care a precedat, probabil, apariţia toponimului „Àôðèê¿è”) ne
convingem de similitudinea ambelor cuvinte. De fapt diferă o singură literă („ä” în
loc de „ê”). Cât priveşte litera „î” ea putea fi foarte uşor confundată cu „à”. De aici
rezultă că prezenţa numelui Afrodi[ţian] în manuscrisul lui Tuşin nu se datorează
citării Povestirii lui Afrodiţian ci este rezultatul unor confuzii apărute în
caligrafierea şi în interpretarea slavonă a etnonimului thrac din fragmentul
Cronicii lui Hamartolos dedicat profeţiei filosofului anonim.
18. Profeţia lui Hel[on] din manuscrisul lui Tuşin nu s-a păstrat în pictura
exterioară moldavă de secol XVI. Fiind atribuită lui Aristotel ea figurează însă în
pictura murală din anul 1672 de la mănăstirea Cetăţuia din Iaşi. Acolo textul este
ortografiat în greceşte şi are următorul conţinut: „ΘΥ̃ ΓΕΝΝΗΣΙΣ/
’ΑΚΑΜΑΤΟΣ/ ’ΕΞ ΑΥΤΟΥ/... Ό ΑΥΤῸΣ/ ΟΥΣΙΟΥΤΑΙ...” 681 . Vasile Grecu,
care a publicat în 1924 acest text, a observat că el corespunde profeţiei lui Aristotel
din Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna: „’Ακάμαματος φύσει θεου̃ γέννησις˚
ε̉ξ αυ̉του̃ γὰρ ό αυ̉τὸς ου̉σιου̃ται λόγος ”( „Facerea Domnului este fără de sfârşit iar

678
Ibidem, p. 34 – 35.
679
Ibidem.
680
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 188, 192, 279, 289,
300, 307, 312.
681
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischher Denker und Schriftsteller…, p. 24.

234
Cuvântul pre sine se făcu”) 682 . În traducerile româneşti de secol XIX a Cărţii lui
Dionisie acest text este caligrafiat în următoarea redacţie: „Firea naşterii lui
Dumnezeu iaste fără de trudă, căci de la sineşi se înfiinţează însuşi cuvântul” 683 .
Indiferent de redacţie, manuscrisele bizantine din grupurile „mi” 684 , „tau” 685 ,
„hi” 686 şi „o mega” 687 atribuie profeţia citată lui Aristotel, iar manuscrisele din
gru-pul „pi” 688 – lui Tucidid. Dar nici atribuirea lui Helon nu este o invenţie a lui
Guri Tuşin. Există câteva codexuri bizantine în care apare şi Heilon (de fapt,
Chilon, unul din cei şapte înţelepţi ai Greciei antice, care nu trebuie confundat cu
Filon din Alexandria!). Cel mai cunoscut manuscris redactat în limba greacă unde
în dreptul profeţiei menţionate apare numele lui Heilon (Hilon) este deja pomenitul
Codex Bodleianus Roe-5: „Χείλων ’έφη˚ ’Ακάματος φύσις θεου̃ γεννήσεται˚ ε̉ξ
αυ̉του̃ δὲ ό αυ̉τὸς ου̉σία καὶ λόγος” 689 . Or, după cum am arătat deja ∗ , atribuţia
profeţiilor din Codex Bodleyanus Roe-5 este rezultatul permutării numelor
filosofilor (din grupul de manuscrise „pi”!) în dreptul profeţiilor următoare.
Manuscrisul lui Tuşin probează încă o dată că această permutare s-a produs pentru
prima dată nu în Codexul Bodleyanus Roe-5, care e din secolul XVII, ci, cu mult
mai devreme, în unul din protografele din secololele XIV sau XV.
A pătruns această profeţie în arta protorenaşterii italiene şi în scrierile latine
medievale. Astfel, după cât am putut descifra din fotografiile publicate de Gian
Lorenzo Mellini, pe filacterul sculptat al statuii lui Aristotel ce decorează Domul
din Siena (anii 1284-1299) Giovanni Pisano a săpat următoarele cuvinte „...

682
Ibidem, p. 24, nota 1sau Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125.
683
Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 362.
684
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 217.
685
Vezi: Ibidem, p. 219.
686
Vezi: Ibidem, p. 210.
687
Vezi: Ibidem, p. 204.
688
Vezi: Ibidem, p. 214.
689
Vezi: A. von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philoso-
phen-sprüchen im Codex Bodleianus Roe – 5, în „Είς μνή μην Σπ. Λάμβρου”,Atena, 1935, p. 184.

În cadrul analizei profeţiei lui Menand(r) din manuscrisul lui Tuşin.

235
NATURA... NATII SIT AT...PRINCIPAL...ET EX...SUBST...TIA...T...” 690 .
Aceste cuvinte nu sunt nimic altceva decât traducerea în limba latină a profeţiei lui
Aristotel =Tucidid =Hilon: „Infatigabilis erit Dei natura, natii sit atque principal
et ex ipso autem est qui substantia est atque Verbum” 691 (coincide după conţinut cu
redacţia profeţiei lui Aristotel din manuscrisele greceşti ale grupurilor „o
mega” 692 şi „hi” 693 ).
În traducere slavonă existau mai multe redacţii ale profeţiei „Facerea Domnului
este fără de sfârşit...”. Redacţia cea mai veche pare să fie reprezentată de profeţia
lui Aristotel din Viaţa despotului Stefan Lazarevici a lui Konstantin Kostenečki 694 ,
analizată anterior. Acolo, după toate probabilităţile, profeţia a fost tradusă dintr-un
manuscris grecesc de tipul Codexului Baroccianis din secolul XI de la Biblioteca
Bodleyană din Oxford (nr.50) 695 . Această redacţie slavonă veche, cu modificări
nesemnificative în ortografierea unor litere, este prezentă în capitolul 82 al primei
redacţii a Cronografului rus 696 şi în Povestirea despre filosoful elin, preaînţeleptul
Aristotel 697 , anexată la traducerea slavonă a cunoscutului tratat medieval Secreta
secretorum (Tainaia Tainîh) 698 . Redacţia textului profeţiei lui Hel[on] din

690
Vezi: Gian Lorenzo Mellini, Giovanni Pisano, Milano, Electa Editore, f.a., p. 61 şi fotogra-
fia cu imaginea sculpturii lui Aristotel.
691
Vezi traducerea latină în: A.- J.Migne, Patrologiae Graeca. Cursus completus, T. XCVII, p.
722.
692
Vezi nota 687.
693
Vezi nota 686.
694
Vezi: Куйо Куев, Op. cit., f. 144 sau Иван Дуйчев, Константин Философ и “предска-
занията на мъдрите елини”..., p. 149.
695
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”...,
p. 153 – 154 şi nota 23 de la p. 153.
696
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164.
697
Vezi: Сказание о еллинском философе, о премудром Аристотеле, în Памятники ли-
тературы Древней Руси. Конец XV – первая половина XVI века, Москва, 1984, р. 592 – 595
şi 754 – 755.
698
Tratatul medieval Secreta secretorum (Tainaia Tainîh), cunoscut în literatura slavonă şi sub
denumirea de Aristotelevî vrata (Porţile lui Aristotel), este o operă medievală cu caracter encic-
lopedic care expune învăţăturile şi sfaturile lui Aristotel adresate lui Alexandru Macedon. Evi-
dent că acest tratat nu are nimic în comun cu opera autentică a lui Aristotel. După părerea unor
cercetători ( F.Ryan ş.a.) tratatul Secreta secretorum a fost scris în limba arabă în secolele VIII
sau IX după Hristos. Traducerea slavono-rusă a fost făcută după versiunea ebraică a lui Al-Hari-
zi (din secolele XII-XIII) a redacţiei arabe prescurtate a tratatului. Povestirea despre filosoful

236
manuscrisul lui Tuşin diferă substanţial de vechea redacţie a profeţiei lui Aristotel
din Viaţa despotului Stefan Lazarevici 699 . Ea este mai scurtă şi foloseşte alţi
termeni: în loc de „Ígqñûïíî” – „Ígñúähëàííà”, iar în loc de „áûò¿"” –
„ðîægí¿"”. Deosebirile redacţionale relevate probează existenţa unei a doua
traduceri slavone a profeţiei amintite. Probabil, că această traducere a fost făcută
după un manuscris bizantin de tipul Codexului Bodleyanus Roe-5 (în care în loc de
Aristotel figura Heilon!) 700 . Guri Tuşin sau, mai exact, autorul protografului
manuscrisului lui Guri Tuşin, s-a folosit de această a doua traducere a profeţiei. De
aici rezultă că nici Tuşin, nici autorul protografului nu aveau la dispoziţie prima
traducere slavonă a profeţiei inserată în Viaţa despotului Stefan Lazarevici şi în
prima redacţie a Cronografului rus. Această observaţie este un argument în plus în
favoarea independenţei selecţiei profeţiilor înţelepţilor antici din manuscrisul
călugărului de la mănăstirea Kirilo-Belozersk în raport cu selecţia profeţiilor făcută
de autorii Cronografului rus.
19. Profeţia lui Lisi[mah] din manuscrisul lui Tuşin în scrierile bizantine este
atribuită, de obicei, sau lui Platon, sau lui Plutarh sau lui Thulis, regele Egiptului.
Astfel, manuscrisele greceşti din grupurile „o mega”, „mi” şi „pi” atribuie această
profeţie lui Platon 701 , cele din grupul „hi” – lui Plutarh 702 , iar cele din grupul „tau”
– lui Thuleos (Thulis), miticul rege al Egiptului 703 . Cartea de pictură a lui Dionisie

elin, preaînţeleptul Aristotel este, de fapt, traducerea prescurtată a Vieţii lui Aristotel de Diogenes
Laertios. Această povestire a fost anexată la Tainaia tainîh în cel puţin cinci manuscrise slavone
(Sinodal 359, Sinodal 723, Noul Ierusalim 160, Col. Arhiv. 97 şi Laud Misc. 45 de la Bibl. Bod-
leyană din Oxford). În cel mai vechi manuscris slavon ce conţine Tainaia tainîh povestirea lui
Diogenes Laertios lipseşte. De aici rezultă că anexarea textului prescurtat al Vieţii lui Aristotel s-
a produs mai tîrziu, probabil în secolul XVI. În favoarea acestei datări pledează şi unele latinis-
me prezente în textul slavon al Vieţii lui Aristotel de la Biblioteca bodleyană ( „Apollodorus”
ş.a.). Or, prima traducere în limba latină a operei lui Diogenes Laertios a fost făcută în anul 1431
de călugărul Ambrosie şi publicată în anul 1475 la Veneţia. Dar, nici în originalul grecesc, nici în
traducerea latină a Vieţii lui Aristotel, profeţia „Facerea Domnului este fără de sfîrşit...” din ma-
nuscrisele slavone nu figurează.
699
Vezi sursele indicate în nota 694.
700
Vezi sursa indicată în nota 689.
701
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 207, 214, 217.
702
Vezi: Ibidem, p. 210.
703
Vezi: Ibidem, p. 218.

237
din Furna, de asemenea, atribuie această profeţie lui Platon: „Platon, bătrân cu
bar-bă lungă şi bogată, grăind – Bătrân cel tânăr şi tânăr cel bătrân; tatăl întru
fiul şi fiul întru tatăl; unul desparte-se în trei iar trei adună-se în unul” 704 . Pe
filacterul sculpturii lui Platon executate de Giovanni Pisano pentru Domul din
Siena (după cum arată fotografiile publicate de Andrew Martindile) se poate citi
traducerea latină a ultimelor cuvinte a acestei profeţii: „ ... EX
PATRI...FILII...TRIS A VEL SOLA FIT” 705 . Examinând ansamblul sculpturilor
profeţilor de pe faţada Domului sienez, observăm că doar Platon şi Aristotel intră
în categoria „filosofilor elini”. Celelalte sculpturi reprezintă sau personaje biblice
(Aggeu, Isaia, Balaam, Daniel, David, Solomon, Moise, Iosua Navi, Abacuc,
Simeon) sau Sibile 706 . Această asociere a lui Platon cu Aristotel este tradiţională
pentru arta medievală şi renascentistă, dar, în cazul de faţă ea este secundată şi de
asocierea inscripţiilor de pe filacterele celor doi filosofi. Doar, după cum am văzut
şi din punctul precedent (când am reprodus profeţia de pe filacterul sculpturii lui
Aristotel) spusele ambilor filosofi sunt asociate şi în manuscrisele bizantine din
grupul „mi” 707 . Această asociere este absolut evidentă dacă luăm în consideraţie
faptul că în aceste manuscrise profeţiile celor doi filosofi sunt amplasate alături 708 .
Textul caligrafiat de Guri Tuşin probează stabilitatea asocierii acestor două
profeţii, chiar şi în cazul atribuirii lor altor înţelepţi. Or, în pofida carenţelor
traducerii slavone, conţinutul spuselor lui Hel[on] şi Lisi[mah] din manuscrisul
călugărului rus este identic cu conţinutul spuselor lui Platon şi Aristotel din
sculpturile Domului sienez sau din manuscrisele bizantine menţionate.

704
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 126.
705
Vezi: Эндрю Мартиндейл, Готика, Москва, ed. Slovo, 2001, il. 121 de la p. 161.
706
Privitor la identificarea sculpturilor ce decorează faţada Domului Sienez vezi: Gian Lorenzo
Mellini, Giovanni Pisano, Milano, Electa Editore, f.a., p. 61.
707
Din acest grup fac parte manuscrisele Cod. Monac. Gr. 524 (sec. XIV), Cod. Oxon. Barocc.
10 (sec. XIV-XV), Cod. Oxon. Barocc. 48 (sec. XV), Cod. Paris. Gr. 2600 (sec. XV), Cod. Pa-
ris. Gr. 2594 (sec. XV), Cod. Monac. Gr. 507 (sec. XIV-XV) şi celebra Carte de pictură a lui
Dionisie din Furna. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 216 – 217.
708
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 217.

238
Un foarte interesant itinerar demonstrează apariţia numelui Lisi[mah] din
manuscrisul lui Tuşin. Evident că numele acestui cunoscut comandant de oşti a lui
Alexandru cel Mare 709 nu figura în culegerile bizantine cu profeţii şi în traducerile
lor slavone timpurii. Să nu uităm că şi în textul lui Tuşin sunt caligrafiate doar
primele patru litere ale acestui nume (ëèñè — lisi), ultimele trei (ìàõ— mah) fiind
o reconstrucţie făcută de N. A. Kazakova în baza manuscrisului preotului
Iaremeţki-Bilahevici (de secol XVII) 710 . În protografele mai timpurii aici trebuie să
fi fost ortografiat numele lui Thulis, enigmaticul rege al Egiptului. În favoarea
acestei atribuţii pledează două mărturii importante. Prima ţine de faptul că în
manuscrisele bizantine din grupul „tau” această profeţie este într-adevăr atribuită
lui Thulis 711 . A doua mărturie ne-o oferă traducerile româneşti tardive a vechilor
erminii bizantine. Astfel, în manuscrisul nr. 4206 păstrat la Biblioteca Academiei
Române (şi datat cu anul 1815) cuvintele „Cel vechiu tânăr şi tânărul începătoriu,
tatăl fecior şi feciorul tată” sunt atribuite lui „Vulisi, împăratul Eghipetului” 712 . În
alte manuscrise şi cărţi de zugrăvie româneşti cuvintele citate sunt atribuite lui
Vulisis (Ms. nr.1283 al Acad. Rom., nedatat) 713 şi Vulis (Ms. nr.1795 al Acad.
Rom., 1833-1835) 714 . Este clar că toate aceste nume – Vulisi, Vulisis sau Vulis –
sunt forme corupte ale numelui lui Thulis (sau Thulidos). Precizarea din
manuscrisele româneşti, conform căreia aici este vorba de „împăratul
Eghipetului” 715 , spulberă orice dubii. Dar dacă ne uităm atent la aceste nume,
conservate de manuscrisele româneşti, observăm că, cel puţin, două din ele cuprind
în interiorul lor forma nominală autentică „lisi-” din manuscrisul lui Tuşin ∗ . De
aici devine clar că, la o anumită etapă, în unul din protografele ce au precedat

709
Privitor la Lisimah vezi: Словарь античности, Москва, СП “Внешсигма”, 1992, р. 319.
710
Vezi notele 674 şi 675.
711
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 218.
712
Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 360 şi nota 1 de la p. 360.
713
Ibidem, nota 1 de la p. 360.
714
Ibidem, nota 1 de la p. 360.
715
Ibidem, p. 360.

Ortografierii numelui lisi cu majusculă nu putea exista în scrierea chirilică din secolele XV-
XVI !

239
apariţiei manuscrisului de la mănăstirea Kirilo-Belozersk, profeţia „ Äðeâí¿é
íîâú, à íîâ¿é äðeâí¿é...” era atribuită lui Thulis, regele Egiptului. Cu ce
caractere erau ortografiate în acest protograf primele litere a numelui enigmaticului
rege, noi nu ştim (Thulisi, Vulisi sau Fulisi?), dar este cert faptul că următoarele
patru litere „ëèñè-” (lisi-) figurau în acest protograf. De aici ele au şi fost copiate
de Guri Tuşin. Ulterior, în secolul XVII, când, datorită dezvoltării ştiinţelor
istorice, s-a observat că nu a existat nici un înţelept antic cu numele Lisi-, s-a
crezut că aici se avea în vedere o spusă de-a lui Lisimah – comandant de oşti a lui
Alexandru Macedon, cunoscut în special datorită campaniei sale nord-dunărene 716 .

Unele profeţii ale anticilor şi ale sibilelor din manuscrisul lui Tuşin se găsesc şi
în decorul aurit al plăcilor de aramă ce acoperă suprafaţa uşilor catedralei
Bunavestire a Kremlinului moscovit 717 . Astfel, pe batantul stâng al uşilor portalului
nordic (mijlocul secolului XVI), în registrul de jos, sunt reprezentate imaginile lui
Omiros (Homer) şi Afrodiţian, însoţite de texte identice cu cele din manuscrisul
călugărului rus. Similară este situaţia şi în cazul batantului drept al aceloraşi uşi.
Aici figurează imaginea Sibilei (însoţită de textul profeţiei 1-ei Sibile din
manuscrisul lui Tuşin), imaginea unui filosof anonim (căruia i se atribuie profeţia
lui Iisus, fiul lui Sirah) şi imaginile lui Hermes Trismegistul şi a lui Menandru, cu
profeţiile respective. Exclamaţia ∗ Sibilei ortografiată pe batantul stâng al aceloraşi
uşi nu se întâlneşte în manuscrisul lui Tuşin. Ea este cunoscută datorită altor
izvoare (Oracolele Sibiline, cântul VI, vers 26; Povestire despre lemnul crucii,
atribuită eronat lui Severian din Gabala, † 408 ş. a .). O referire critică privitor la

716
O succintă descriere a acestei campanii nord-dunărene a lui Lisimah vezi în: Constantin
C.Giurescu, Istoria românilor, I, Din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Alexandru cel
Bun (1432), Bucureşti, 1935, p. 47 – 49.
717
Privitor la imaginile înţelepţilor şi sibilelor de pe batanţii uşilor Catedralei Bunavestirea a
Kremlinului Moscovit vezi: И.Я.Качалова, Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Благовещенский
Собор Московского Кремля, Москва, 1990, il. 217 şi urm.

Este vorba de exclamaţia: „ W òðgáëægííîg äðeâî íà íe(ì) æg ðàñï#òú Õñ! ” ( „O,
lemn de trei ori preafericit, pe care a fost răstignit Hristos!”).

240
autenticitatea acestei exclamaţii găsim în scrierile Sfântului Maxim Grecul, care
considera că aceste cuvinte ale Sibilei trebuie atribuite preafericitului Cosma 718 .
Pe batantul stâng al uşilor portalului vestic al aceleiaşi catedrale, în ultimele
două registre, figurează imaginile profetului Valaam, a „filosofului” Erop(?) şi a
elinului Plutarh. Conţinutul spuselor lor coincide cu citatele aceloraşi „filosofi” şi
„profeţi” din manuscrisul lui Tuşin. Singura deosebire o constituie ortografierea
numelui Euri[dit] din manuscris în forma Erop. Aici însă este absolut clar că se are
în vedere Euripide. Or, după cum am remarcat deja, în slavona cărturarilor ruşi din
secolul XVI numele celebrului dramaturg al antichităţii era ortografiat în forma Ev-
ropid. Pe batantul drept al uşilor portalului vestic figurează imaginea lui Platon,
căruia i se atribuie cuvintele lui Aristotel din manuscrisul lui Tuşin ( „Apolon nu
ieste Dumnezeu ...”). Cu un registru mai jos, pe acelaşi batant figurează imaginile
Sibilei şi a lui Diogene. Cuvintele Sibilei coincid cu cuvintele celei de a 3-a Sibile
din cartea lui Tuşin (= spusele Împărătesei Sibila din picturile exterioare moldave).
Cuvintele lui Diogene coincid cu spusele filosofului omonim din manuscrisul
călugărului rus şi cu spusele ortografiate pe filacterul lui Zmovagl de la biserica Sf.
Gheorghe-Suceava şi Udi- de la mănăstirea Suceviţa.
O redacţie aproape identică cu redacţia profeţiilor anticilor de pe uşile portalului
nordic a catedralei Bunavestirea (respectiv, cu profeţiile anticilor din manuscrisul
lui Tuşin) descoperim şi în decorul batantului drept al uşilor portalului sudic al
catedralei Adormirea Maicii Domnului a Kremlinului moscovit 719 . Aceste uşi sunt
numite „Korsunskie Vrata” („Uşile din Hersones-ul Crimeei”– C.C.) 720 . Tradiţia le
leagă de campania militară a lui Vladimir Monomahul întreprinsă împotriva
Hersonesului. În realitate, după cum o certifică imaginile sfinţilor Alexei şi Iona,
canonizaţi in anii 1439 şi 1472, aceste uşi au fost turnate cu mult mai târziu şi nu
au nimic în comun cu Hersonesul. Apariţia denumirii „Korsunskie Vrata” este de

718
Vezi: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека..., p. 167.
719
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 365 -
366.
720
Vezi: Т.В.Толстая, Успенский Собор Московского Кремля, Москва, 1979, р. 30.

241
natură pur folclorică ∗ . În cazul, dacă va fi confirmată contemporaneitatea cadrului
de fier şi a plăcilor de aramă (ce conţin în decorul lor aurit spusele şi imaginile
filosofilor antici!) a uşilor portalului sudic al catedralei Adormirea Maicii
Domnului, va rezulta că protograful manuscrisului lui Guri Tuşin şi, în mod
implicit, protograful comun al redacţiei profeţiilor din Moldova şi a celor de la
mănăstirea Kirilo-Belozersk, nu depăşesc limita secolului al XV-lea. Or, se ştie că
cadrul de fier al acestor uşi a fost realizat la scurt timp după reconstrucţia capitală a
catedralei de către Aristotel Fioravanti (după 1472) 721 .
Apariţia în decorul aurit al batanţilor uşilor principalelor catedrale moscovite a
imaginilor înţelepţilor antici a generat mai multe ipoteze. Unii cercetători erau ten-
taţi să vadă aici o influenţă directă a culturii umaniste renascentiste ce începea să
pătrundă în Moscovia după căsătoria lui Ivan al III-lea cu Sofia Paleolog (protejata
papei de la Roma!) şi după invitarea unor renumiţi arhitecţi italieni (Aristotel
Fioravanti, Pietro Solari, Alevisio Novi ş.a.). Alţi cercetători (A.Cerneţov 722 ) au
încercat să lege fenomenul apariţiei în decorul uşilor a imaginilor lui Hermes
Trismegistul şi a zeului Apolo (căruia i se adresează filosoful Platon) de
simbolismul alchimic, care, după părerea lor era cunoscut şi de meşterii-aurari din


Şi la Novgorod (catedrala Sf.Sofia) şi la Suzdal (catedrala Naşterea Maicii Domnului) mai
există uşi omonime, care, deşi nu provin din Hersones, sunt, totuşi, numite „Korsunskie Vrata”.
Vezi: А.Л.Якобсон, К изучению Корсунских врат в Новгороде, în Памятники культуры.
Новые открытия — 1981, Ленинград, 1983, р. 345 – 347; Е.С.Медведева, О датировке
врат Суздальского собора, în Краткие сообщения о докладах и полевых исследований Ин-
ститута истории материальной культуры, XI, Москва-Ленинград, 1945, р. 106 – 111.
721
Ibidem, p. 29 – 30.Majoritatea cercetătorilor care au studiat uşile sudice ale catedralei Ador-
mirea Maicii Domnului a Kremlinului moscovit sunt de părerea că ele au fost integral realizate în
ultimul sfert al secolului XV. Vezi: В.В.Суслов, Памятники древнерусского искусства, Вып.
II, Санкт-Петербург, 1909, р. 14; М.А.Ильин, Н.Е.Мнева, Архитектура и живопись Мос-
ковского Кремля, în Художественные памятники Московского Кремля, Москва, 1956, р.
44 – 45; Н.Р.Левинсон, Изделия из цветного и черного металла, în Русское декоративное
искусство, Т. 1, Москва, 1962, р. 292 – 295. Există chiar unii cercetători care, în mod eronat,
datează cu secolul XV şi uşile catedralei Bunavestirea a Kremlinului moscovit. Vezi: Ф.Я.Ми-
шуков, К вопросу о технике золотой и серебрянной наводки по красной меди в Древней Ру-
си, în Краткие сообщения о докладах и полевых исследований Института истории мате-
риальной культуры, XI, Москва-Ленинград, 1945, р. 111.
722
Vezi: А.Чернецов, Золотая тайнопись. О чем рассказали двери русских соборов, în
Наука и религия, 1987, nr. 1, p. 26 – 29.

242
Rusia. Conform acestui punct de vedere Hermes simbolizează mercurul, iar zeul
Apolo – aurul. Dar în cadrul acestei ipoteze nu se înscriu majoritatea spuselor
înţelepţilor antici, care au în manuscrisele bizantine o cu totul altă istorie şi
semnificaţie. Această ipoteză este infirmată şi de prezenţa imaginilor filosofilor
antici nu numai în decorul aurit al batanţilor uşilor, ci şi în frescele ce împodobesc
galeria (exonartexul) catedralei Bunavestire a Kremlinului moscovit. Or, aceste
fresce, fiind realizate în anii 1547 – 1551723 , sunt, totuşi, anterioare decorului aurit
al uşilor aceleiaşi catedrale. Spusele filosofilor antici din fresce nu mai urmează
exact textul manuscrisului lui Guri Tuşin. Coincid întru totul doar profeţiile lui
Omiros, Menandru şi a Sibilei (care corespunde profeţiei celei de a 3-a Sibile din
manuscris). Profeţia lui Aristotel din fresca moscovită la Tuşin îi este atribuită lui
Olor, iar profeţia lui Virgiliu – lui Helon. Profeţiile lui Plutarh, Anaxagor şi
Fukidid nu se găsesc nici în textul manuscrisului lui Tuşin, nici în capitolul dedicat
filosofilor antici din Cronograful rus. Ele par să fie compilate după redacţiile
slavone ale „Albinei” sau ale altor cărţi de înţelepciune 724 .
Încheind prezentul paragraf, este necesar să accentuăm faptul că textul din
manuscrisul lui Guri Tuşin (sau, mai exact, din protograful dispărut al acestui
manuscris!) şi textul profeţiilor din capitolul 82 al primei redacţii a Cronografului
rus au constituit acei doi poli, în jurul cărora au gravitat redacţiile ulterioare a
profeţiilor înţelepţilor antichităţii din literatura slavonă şi rusă veche.

§ 5. Profeţiile înţelepţilor antichităţii în manuscrisele slavono-ruse din secolele


XVII-XVIII.

Cercetătoarea rusă N. A. Kazakova a fost prima care a încercat să clasifice


culegerile de profeţii ale înţelepţilor antichităţii din literatura slavono-rusă a

723
Vezi: И.Я.Качалова, Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Op. cit., il. 104.
724
Conţinutul profeţiilor acestor filosofi este reprodus în: История русского искусства,Т. III,
под ред. И.Э.Грабаря и В.Н.Лазарева, Москва, 1955, р. 556. Profeţia lui Fukidid este reprodu-
să în: И.Я.Качалова, Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Op. cit., il. 103.

243
secolelor XVI – XVIII. În mulţimea de manuscrise existente ea a identificat două
tipuri distincte de culegeri. Primul tip, după părerea ei, descinde din capitolul 82 al
primei redacţii a Cronografului rus 725 . În afară de manuscrisele ce cuprind textul
primei redacţii a Cronografului, acestui tip îi mai aparţin manuscrisele ce cuprind
redacţia anului 1617 a aceluiaşi Cronograf şi manuscrisul din Colecţia Pogodin
nr. 1589 (de la începutul secolului XVIII, dar totalmente dependent de redacţia
cronografică din anul 1617). Deosebirea principală între prima redacţie a
Cronografului rus faţă de redacţia din anul 1617 ţine de introducerea profeţiilor
sibilelor. Aceste profeţii au fost traduse din textul polonez al Cronicii lui Martin
Bielski 726 . Ele formează capitolul 51 al noii redacţii a Cronografului – capitol –
care precede capitolul 52 dedicat profeţiilor înţelepţilor antichităţii. Al doilea tip de
culegeri, după părerea aceleiaşi cercetătoare, este prezentat de redacţiile profeţiilor
apropiate de textul caligrafiat în Cartea a 37-a a lui Guri Tuşin. Acestui tip îi mai
aparţin culegerile inserate în manuscrisul nr. 1449 din Colecţia Sofiisk (caligrafiat
în anul 1602 de caligraful Evstafiï de la mănăstirea Kirilo-Belozersk), în aşa-
numita „Kirillova kniga” („Carte a lui Kirill”) din anul 1644, în manuscrisul nr.
1186 din Colecţia Sofiisk (mijlocul secolului XVII), în manuscrisul preotului
Iaremeţki-Bilahevici (sfârşitul secolului XVII) 727 , în manuscrisul descoperit de
A.I.Iaţimirski la mănăstirea Agapia (sfîrşitul secolului XVII) 728 şi în manuscrisul
din Colecţia Barsov, nr. 1613 (secolul XVIII) 729 .
Clasificarea propusă de N. A. Kazakova are, însă, unele deficienţe. Astfel,
profeţiile din manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici şi profeţiile din manuscrisul de la
mănăstirea Agapia ţin atât de tipul al doilea de culegeri cât şi de primul. Redacţia
lor este, de fapt, o sinteză între redacţia cronografică a profeţiilor şi redacţia din

725
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 361.
726
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 24 – 32.
727
Vezi: Ibidem, p. 33 – 35.
728
Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ, în
„Сборникъ Отделенiя русскаго языка и словесности Императорской Академiи Наукъ”, Т.
79, Санкт-Петербургъ, 1905, р. 77 – 78.

244
protograful dispărut al manuscrisului lui Guri Tuşin. Al neajuns al clasificării de
mai sus ţine de ignorarea totală a profeţiilor anticilor cuprinse în cărţile de zugrăvie
ruseşti — aşa numitele tolkovîie ikonopisnîie podlinniki (rom. – erminii
explicative). Or, între aceste podlinnikuri şi celelalte culegeri există o strânsă
legătură. Chiar şi după o examinare superficială devine clar că profeţiile
înţelepţilor antichităţii din Podlinnikul explicativ de secol XVII ce i-a aparţinut
contelui Stroganov (aşa-numitul „al 2-lea podlinnik explicativ Stroganov”) 730 sunt
aproape identice cu profeţiile din culegerile inserate în manuscrisul preotului
Iaremeţki-Bilahevici 731 sau în manuscrisul de la mănăstirea Agapia 732 . Diferenţa
în numeraţia filosofilor, ce apare la colaţionarea podlinnikului cu manuscrisele, se
explică prin excluderea profeţiilor sibilelor, care formează în podlinnik un capitol
separat 733 . Acest lucru devine evident din tabelul de mai jos:
Manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici. Al 2-lea Podlinnik explicativ Stroganov
( = Manuscrisul de la mănăstirea Agapia des- (fără miniaturi).
coperit de A.I.Iaţimirski).Sfîrşitul sec. XVII. Mijlocul sau sfîrşitul sec. XVII.
W eëèíñêèõú ìuäðúögõ, èæg ^ ÷àñòû W eëèíñêèõú ìuäðúögõ, èæg îòú ÷àñòè
ïðîðî÷gñòâîâàõu w ïðgâèøígì Áægñòâh è ïðîðî÷gñòâîâàõu w ïðgâûøígì Áægñòâh è
w ðîæägñòâh Õ(ñ)òâh ^ ïðg÷èñò¿# Áöè. w ðîæägñòâh Õðèñòîâh ^ ïðg÷èñòû#
(...) Áîãîðîäèöû.
1. Âàëààìú âîëõâú ïðîðg÷g w Õ(ñ)òh¦ 1. Âàëààìú. Ñhäú, áðàäà Íèêîëèíà; íà
Âîçñ¿"gòú çâhçäà ^ ²"êîâà è âîñòàígò ƒëàâh ïëàòú; êuäð"âú, ðèçà êèíîâàðü,
÷ëâê ^ ²èç(ð)ë" è "çèöû íàíü qïîâà- èñïîäú ëàçîðü. Ïðîðg÷g w Õðèñòh¦ Âîç-
þòü. Ïîñïà "êî ëgâú ³ "êî ñêèìgíú, è ñ¿"gòú çâhçäà ^ ²"êîâà è âîñòàígò ÷ëâê
êòî âîçñòàâèòú è. Ëgâú âî eƒäà ðîäèò ^ ²èç(ð)ë" è "çèöû íàíü qïîâàþòü.
ñ", ñêvìgíú, ìgðòâú ëgæèòú òðè äíè, è Ïîñïà "êî ëgâú ³ "êî ñêèìgíú, è êòî âîç-
ïàêè âîñòàgòú è öàðñòâygòú íàä âñhìè ñòàâèòú è. Ëgâú âî eƒäà ðîäèò ñ", ñêv-
çâhðìè. Òàêî è Õ(ñ)ñ âî ãðîáh ïîëgæà ìgíú, ìgðòâú ëgæèòú òðè äíè, è ïàêè
òðè äíè è âîñòà è âîöðè ñ" íàä âñhìè âîñòàgòú è öàðñòâygòú íàä âñhìè çâh-
"çèêè. È ïàêè ëgâú ñïèòú eäíèì wêîì, à ðìè. Òàêî è Õðèñòîñ âî ãðîáh ïîëgæà òðè
äðyãèì çðèò. Òàêî è Õ(ñ)ñ qñíu ïëîò¿þ äíè è âîñòà è âîöðè ñ" íàä âñhìè "çèêè.
ïî ÷gëîâh÷gñòâu, à áægñòâîì âñ" çðèò. È ïàêè ëgâú ñïèòú eäíèì wêîì, à äðy-
ãèì çðèò. Òàêî è Õ(ñ)ñ qñíu ïëîò¿þ ïî
÷gëîâh÷gñòâu, à áægñòâîì âñ" çðèò.

729
Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 361 şi p.
367.
730
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства,
Санкт-Петербургъ, 1910, р. 377 – 378.
731
Vezi lucrarea indicată în nota 727.
732
Vezi lucrarea indicată în nota 728.
733
Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 378.

245
2. Ôèêèäûäú ðg÷g¦ Åäèíî òðè è òðè eäè- 2. Fuêèäèòú. Ñèög¦ Åäèíî òðè, è òðè
íî ágçïëîòíî wáðàçíî eñòü Òðîéöà. eäèíî, ágçïëîòíî, wáðàçíî, eñòü Òðîéöà.
3. Åð’ì¿é Òðgâgëèê¿é ðg÷g¦ Çàêëèíàþ ò" 3. Åðgì¿é Òðgâgëèê¿é. Ñhäú, áðàäà Ñgðƒi-
íáî, âgëèêàãî Áãà ähëî, çàêëèíàþ ò" ƒëà- gâà, ïîâèëèñü; â âhíöh, ðèçà áàêàíú, ñ
ñîì ^÷èì, èæg ïðîâhmà ïðgæäg, åƒäà êðuægâîìú, èñïîäú âîõðà; ïgðñòû ââgðõú.
âgñü ìèðú qòâgðäèòè. Çàêëèíàþ ò" âî Pg÷g¦ Çàêëèíàþ ò", ígáî, âgëèêàãî Áîãà
gäèíîðîäíàãî eƒî Ñëîâà è Äõà. Òîé æg¦ ähëî, çàêëèíàþ ò" ƒëàñîì ^÷èì, èæg
Áãà ðàçuìhòè eñòü íguäîáíî, ñêàçàòè æg ïðîâhmà ïðgæäg, åƒäà âgñü ìiðú uòâgðäè,
ígâîçìîæíh. Åñòü áî òðèñîñòàâgíú è íg- çàêëèíàþ ò" âî gäèíîðîäíàãî eƒî Ñûíà è
ñêàçàígíú ñumgñòâîì, íg èìumú âî ÷gëî- Äuõà. Òîé æg¦ Áîãà ðàçuìhòè eñòü ígu-
âhögõ qïîäîáëgí¿". Ñgé Åðì¿é ^ äðgâíèõ äîáíî, ñêàçàòè æg ígâîçìîæíhg, eñòü áî
öðgé ïî ðàçähëgí¿è "çèêú âî ñêîðh òðèñîñòàâgíú è ígñêàçàígíú ñumgñòâîìú,
áèñòü, ïðgæäg Àâðààìà âåëèêàãî. Ñgé ïî- íg èìumú âú ÷gëîâhöhõú uïîäîáëgí¿".
âgëh âî ñâîgì öð(ñ)òâ¿è ìuæu gäèíu æg- Ñgé ²eðgì¿é îòú äðgâíèõú öàðgé ïî ðàç-
íu ägðæàòè, è äîáðîähògëè eƒî ðàäè ñïà- ähëgí¿è "çûêú â ñêîðh áûñòü, ïðgæäg
äîøà eìu ægëhçíà" êëhmà ñ ígágñg, èìè Àâðààìà, âåëèêú. Ñgé ïîâgëh âî âñgìú âî
æg êîâàøà wðuä¿" íà ïðîòèâíèêè. ñâîgì öàðñòâ¿è ìuæu gäèíu ægíu ägðæà-
òè, è äîáðîähògëè eƒî ðàäè ñïàäîøà eìu
ægëhçíû" êëgmè ñú ígágñè, èìè æg êîâà-
øg wðuæig íà ñîïðîòèâíèêú.
4. Àðèñòîògëü ðg÷g¦ Íguñèïíî gñògñòâî 4. Àðèñòîògëü. Ñèög ðg÷g¦ Íguñèïíî gñògñ-
áæ¿"ãî ñumgñòâà è íg èìumè íà÷àëà, ^ òâî Áîæ¿" ñumgñòâà è íg èìumè íà÷àëà,
ígƒî æg âñg êðhïêîg ñumgñòâèò ñ" ñëîâî. îòú ígƒî æg âñg êðhïêîg ñumgñòâèò ñ"
Òîé æg¦ Àç áî ãðhøgíú áèòè íg uáî ^ìg- ñëîâî. Òîé æg¦ Àçú áî ãðhøgíú áûòè íg
mu ñ"; Õ(ñ)òu æg âî àäú ñõîä"mu íè uáî ^ìgmuñ"; Õðèñòu æg âî àäú ñõîä"-
gäèíú ïðgæäg ìgíg âhðîâà. Ígèçƒëàãîëàí- mu, íè gäèíú ïðgæäg ìgíg âhðîâà. Ígèç-
íî çà÷àò¿g â òðè ëèöà ñîâîêyïèòè ñ" ƒëàãîëàííî çà÷àò¿g, âú òðè ëèöà ñîâîêy-
èìàòü. ïèòèñ" èìàòü.
5. ²ñòuèêú ðg÷g¦ Ïî÷ògì Ìð¿þ "êî äîáðh 5. ²ñòîèêú ðg÷g¦ Ïî÷ògì Ìàð¿þ "êî äîá-
ñîêðèâøyþ òàëàíòú(!—C.C.) òàèíñòâî, ðh ñîêðèâøyþ òàèíñòâî, ^ íg" áî õîmgò
^ íg" áî õîmgò ðîäèòè ñ" Õð(ñ)òîñú. ðîäèòèñ" Õðèñòîñú.
6. Ôèëèäîñú ðg÷g¦ Ïðgæäg Áƒú, òàæg Ñëî- 6. Ôèëèäîñú ðg÷g¦ Ïðgæäg Áîƒú, òàê æg
âî è Äõú ñ íèì. Ñëîâî è Äuõú ñ íèìú.
7. Ïëàòîíú ðg÷g¦ Áƒú ïîígæg áëƒú gñòü è 7. Ïëàòîíú. Ðuñú, êuäð"â, âú âhíöh;
áëãîñëîâgí¿þ qáî âèíîâgíú, sëèì æg íè- ðèçà ãîëuáà, èñïîäú êèíîâàðü; ðuêîþ uêà-
êàêî æg. Òîé æg Ïëàòîíú ðg÷g¦ Àïîëîíú çygòú âî ñâèòîêú. Ñèög ðg÷g¦ ïîígæg
íhñòü Áƒú, íî gñòü Áƒú íà ígágñgõ, gìyæg áëàƒú gñòü è áëãîñëîâgí¿þ gñòü âèíîâgíú,
ñí¿èòè íà çgìëþ ³ âîïëîòèòè ñ" ^ äâè çëûìú æg íèêàêîæg. Òîé æg ðg÷g¦ Àïîë-
÷èñò¿", â ígƒî è àçú âhðuþ. È ïî ÷gòè- ëîíú íhñòü Áîƒú, íî gñòü Áîƒú íà ígág-
ðgõú ñòhõú ëhòú ïî áægñòâgííhìú eƒî ñhõú; gìy æg ñíèòè íà çgìëþ è âîïëîòè-
ðîæägñòâh ìîþ êîñòü wñ¿"gòü ñëíög. òèñ" îòú Ähâè ÷èñòû#, âú ígƒî æg è
àçú âhðuþ, è ïî ÷gòûðhõú ñòhõú ëhòú
ïî Áîægñòâgííhìú eƒî ðîæägñòâh ìîþ
êîñòü wñ¿"gòü ñîëíög.
8. Ñèâèëà öðöà ðg÷g¦ W òðgáëàægíîg äðg-
âî, íà ígìæg ðàñï"ò ñ" Õðòîñú, öðú è
Ã(ñ)äü !
9. Ñèâèëëà â Ðèìh ðg÷g¦ Â ðuöh ígâhð-

246
íèõ ïîñëhäè ïð¿èägòü, äà áuäuò(? Äà-
äuòú — C.C.) æg Ã(ñ)äy çàuøgí¿g ðuêà-
ìà ñêâgðíèìà, è áègí¿g âîñïð¿èìú ìîë’-
÷èòú.
10. Ñèâèëëà Åðèêògð¿" ðg÷g¦ Ńäà çíàì"
áuägòú, çgìë# âîçìîëêígò(? âçìîêígò –
C.C.) è ^ íáñú öðú ïð¿éägòú âî âhêè
öðúñòâyþm¿é íg èìh"é êîí’öà. Òàæg ðg-
÷g¦ ^ ágçígâhñòí¿" ³ âñg÷èñò¿" äâè Áãú
"âèò ñ" íèçu âî àäh ñumèì ñhä"mèì è
èçáàâèò èõ.
11. Ñîëîíú ðg÷g¦ Ígïîñòèæèìà è áãîíà- 8. Ñîëîíú ðg÷g¦ ígïîñòèæèìà è Áîãîíà÷àë-
÷àëíà" çàð" ñí¿éäg ñ âèñîòè è ïðîñâhòè íà" çàð" ñí¿éägòú ñ âûñîòè è ïðîñâh-
ñhä"m¿" âî ò’ìh è ñhíè ñìðòíhè. òèòú ñhä"m¿" âî òüìh è ñhíè ñìðòíûè.
12. Åâðèïèä¿é ðg÷g¦ Àçú ÷àþ ígïð¿êîñíî- 9. Åâðèïèä¿é ðg÷g¦ àçú ÷àþ ígïð¿êîñíîâgí-
âgííîìu ðîäèòè ñ" ^ äâè è âîñêðñèòè íîìu ðîäèòèñü îòú Ähâè, è âîñêðñèòè
ìðòâ¿" ³ ïàêè ñyäèòè (...) ìgðòâû#, è ïàêè ñyäèòè èìú. (...)

M.Bielski. Kronika, to iesth Historza świata na Âûïèñàíî èçú êíèƒè ìuäðgöà Ìgðêuñà î
sześć wieków a cztery monarchie rozdzielona. äâuíàägñ#òèõú Ñèâèëëàõú ïðîðî÷èöàõú,
– Kraków, 1564. àmg è ígâhðíû" áûøà, íî ÷èñòàãî ðàäè
O Sybillach... èõú æèòi" ^êðûñ" èìú îòú Áîãà äàðú
Marcus Varrus pisał w swych xięgach do ïðîðèöàòè ïðgäáuäumà".
Juliusa Cesarza 10 Sybil bydź od Boga
nazwanych... 1.Ñèâèëëà èìgígìú Ïgðñèêà, "æg ^ ñòðà-
1. Persica Sybilla. Persica rzeczona, że była w íû Ïgðñêi#. Õîäèëà âú çëàòûõú ðèçàõú,
Persyey, która była w trzecim wieku świata, ïðîðî÷gñòâîâàëà äî Ðîæägñòâà Õðèñòîâà
wedlug Mirandule przed Bożym narodzeniem çà ÀÑÌ ëhòú. Ñèög ðgêëঠÑîêðuøgíú
lata 1248. (...) Między inemi proroctwy tak áuägòú Ñàòàíà, èáî èñïîëíèòñ" ñëîâî íg-
mówi: Ecce Bestia conculcaberis – oto czarcie âhäîìî è ðîäèòñ" îòú Ïðg÷èñòû" Ähâû
będziesz podeptan, bo słowo niewidome będzie Ìàðiè
dotkniono. Na drugim mieyscu: Virgine matre è áuägòú íà çgìëè ïðîðîêú âgëèêú,
natus, to iest: è íàñú êú Áîãu è ^öu ïðèìèðèòú;
Przeydzie na świat wielki Prorok íà æðgá"òè wñëè ïð¿èägòú
Z wysokich krain przez obłok. è ÷ëâhêè çàáëuæäüø¿# wáðàòèòú,
Z Panney się czystey narodzi, è ñàìú ñgáh çà âñhõú äàñòú.
A nas z Bogiem Oycem zgodzi. Íà ãëàâh âhígöú, ëèñòû ñú ïgðügìú, âú
Na ołtarzu k miastu przeydzie, ðuêh âhòâü; ðèçû òðî#, ñðgäí¿"—èñïîäú
Z ciemności, Oycze, wywiedzie;
ñú êðuægâîìú.
Upadek ludzki naprawi,
Bo się za wszytkich zastawi.
2.Ñèâèëëà èìgígìú Ëþáèêà,"æg îòú
2. Sibilla Libica. Przeto rzeczona Libica, iż
ñòðàíû Àôðèê¿éñê¿#, îòú ãðàäà Ëþáñêà.
była z Libity z Afryki, (...) Była wieku
średniego, chodziła w wieńcu zielonego Áûëà âçîðà ñðgäí#ƒî, õîäèëà âú(çgëg-
kwiecia, w płaszczu białym poczciwym, íîìú) âhíög, ðàäîñòíà è ñìh#ëàñ# âñg-
zawsze wesoła z daru Boskiego (...). Między ƒäà.
inemi proroctwy tak pisze: Ecce dies, venit quo Ñèög ðgêëà¦
Aeternus tempore princeps, to iest: Ïð¿èägòú ƒíú ñâhòëîñòè
Oto przeydzie dzien swiatłosci, è ðàçãîíèòú âñh ògìíîñòè,
çà âñhõú ƒðhõè íà âñgëgííh

247
Rozpędzi wszytkie ciemnosci, áuägò äàíü íîâûé äàðú ...
Ktorego czasu wieczny Pan Íà ãëàâh âhígöú; ðèçû òðî#, èñïîäú ñú
Dla wszech ludzi będzie posłan. êðuægâîìú, âú ðuöh êuágöú ñú öâhòêà-
(...) ìè, âú äðuãîé âhòâü.
(...)

După cum vedem din tabelul de mai sus Podlinnikul explicativ Stroganov se
deosebeşte de manuscrisul Iaremeţki-Bilahavici (şi de manuscrisul de la
mănăstirea Agapia, identic cu precedentul) în trei aspecte:
a) textele profeţiilor sibilelor în podlinnik formează un capitol separat şi nu sunt
traduse din Oracolele sibiline, ci sunt compilate după traducerea rusă veche a
profeţiilor celor douăsprezece sibile din Cronica lui Martin Bielski;
b) în podlinnik (asemeni majorităţii erminiilor explicative, inclusiv şi a celei a
lui Dionisie din Furna), în afară de profeţiile propriu-zise, mai figurează si
descrierea chipului înţelepţilor antichităţii şi a sibilelor;
c) începând cu profeţia a opta (din cauza amplasării spuselor sibilelor în alt
capitol!) numeraţia înţelepţilor antichităţii din podlinnik diferă de numeraţia
din manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici, deşi ordinea amplasării lor rămîne
neschimbată.
În rest, textul capitolului dedicat profeţiilor anticilor din podlinnikul explicativ
Stroganov şi din manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici ( = manuscrisul de la
mănăstirea Agapia) sunt identice. Or, identitatea stabilită între aceste erminii ale
zugravilor şi manuscrise ale cărturarilor vorbeşte despre constituirea în Rusia
secolului XVII a unei redacţii slavono-ruse „canonizate” (evident de tradiţie!) a
profeţiilor înţelepţilor antichităţii. Fundamentul acestei redacţii „canonizate” l-a
format sinteza redacţiilor din manuscrisele slavone de început de secol XVI
(protograful manuscrisului lui Guri Tuşin şi capitolul 82 al primei redacţii a

248
Cronografului rus), secundată de practica artistică din perioadele de domnie a lui
Ivan cel Groaznic şi a lui Boris Godunov 734 .
Manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici, manuscrisul de la mănăstirea Agapia şi pod-
linnikul explicativ Stroganov, deşi au fost caligrafiate în secolul XVII, furnizează
unele mărturii importante şi pentru studiul picturii exterioare moldoveneşti din
secolul XVI. Detalii foarte sugestive ne oferă profeţia lui Valaam, amplasată prima
în toate cele trei manuscrise: „ Ëgâú áî eƒäà ðîäèò ñ", ñêvìgíú, ìgðòâú
ëîæèòú òðè äíè, è ïàêè âîñòàígòú è öàðñòâógòú íàä âñhìè çâhðìè.
Òàêî è Õñ âî ãðîáh ïîëgæà òðè äíè è âîñòà è âîö(à)ðèñ" íàä âñhìè
"çèêè.” („Leul, când vine pe lume, stă trei zile întins mort, iar când se ridică
domneşte asupra tuturor fiarelor. Aşa şi Hristos, în mormânt fiind culcat trei zile,
s-a ridicat să domnească asupra tuturor popoarelor”) 735 . În culegerile de profeţii
din secolul XVI (manuscrisul lui Tuşin, Cronograful rus) aceste cuvinte lipseau.
Apariţia lor pare să fie datorată contaminării parabolei biblice a lui Balaam din
cartea „Numeri” (cap. 24, v. 9) cu textul paragrafului „Despre leu”, amplasat în
manuscrisul de la mănăstirea Agapia chiar în faţa paragrafului dedicat profeţiilor
înţelepţilor antichităţii 736 . Tradus româneşte paragraful „Despre leu” are următorul
conţinut: « Leul vine mort pe lume şi stă culcat trei zile. În ziua a treia tatăl său
suflă asupra lui. Atunci leul învie şi se ridică în picioare. Acestea profetul despre
Hristos le-a spus „… S-A CULCAT, A DORMIT ASEMENI LEULUI…” » 737 . După
toate probabilităţile, atât spusa lui Balaam (în care era pomenit leul), cât şi
conţinutul paragrafului ”Despre leu” din manuscrisul de sfârşit de secol XVII de la
Agapia, erau cunoscute şi zugravilor de la Voroneţ cu un secol şi ceva mai

734
În perioada de domnie a lui Boris Godunov au fost realizate uşile de bronz cu imaginile fi-
losofilor de la catedrala Sf.Treime a mănăstirii Ipatievsk din Kostroma.Vezi: В.Г.Брюсова, Ипа-
тьевский монастырь, Москва, 1982, р. 23 şi il. 33.
735
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 33 şi Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя руко-
писи румынскихъ библiотекъ ..., p. 77.
736
Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ ..., pun-
ctul 22 de la p. 77.
737
Traducerea aparţine subsemnatului.

249
devreme (în 1547). Acest lucru este confirmat de detaliul cu imaginea Naşterea
Domnului din imensa compoziţie Arborele lui Iesei. În acest detaliu vedem
imaginea leului 738 , pictată alături de tradiţionalele imagini ale boului şi ale
măgarului 739 de lângă leagănul cu pruncul Iisus. Mult timp s-a considerat că leul
simbolizează aici descendenţa lui Hristos din tribul lui Iuda 740 , al cărui simbol era
leul: “ Tânărul leu, Iuda, se ridică deasupra pradei…”(Facerea, cap. 49, v. 9) sau
”…nu plânge, iată, leul din tribul lui Iuda, rădăcina lui David, a învins şi poate
deschide această carte…” (Apocalipsul Sf. Ioan Teologul, cap. 5, v. 5). Acest
considerent este just, dar el nu acoperă tot spectrul de semnificaţii ale imaginii
leului din scena Naşterea Domnului. Dacă ne uităm atent la tratarea scutecelor
pruncului Iisus din detaliul frescei de la Voroneţ, observăm că ele au exact forma
giulgiului alb de înmormântare din iconografia ortodoxă a scenei “Punerea în
mormânt” 741 . Forma rectangulară a leagănului (ieslei?) în care stă culcat pruncul
aminteşte foarte mult de forma unui sicriu. Aceste momente sunt extrem de
sugestive. Or, dacă programatorii sau zugravii de la Voroneţ ar fi dorit să indice
doar descendenţa Mariei şi a lui Iisus din tribul lui Iuda ar fi fost mai logic ca ei să
împrumute iconografia acestei scene deja aprobată în cadrul reliefului cu scena
Naşterea Domnului din compoziţia Arborele lui Iesei, sculptată pe faţada Domului
din Orvieto. Acolo, în reliefurile Domului, tribul lui Iuda era simbolizat de o

738
Vezi o reproducere a acestei imagini în: Virgil Vătăşianu, Pictura murală din nordul Mol-
dovei, Bucureşti, 1974, il. 16.
739
Boul şi măgarul (sau, mai exact, asinul) sunt reprezentaţi în conformitate cu tradiţia icono-
grafică constituită în baza textelor apocrife: Evanghelia naşterii Mariei şi a copilăriei Mântuito-
rului ş.a. În aceste texte apocrife imaginea boului şi a măgarului a pătruns, probabil, din textul
biblic al Cărţii lui Isaia (cap. 1, v. 3): „Boul îşi cunoaşte stăpînul şi măgarul ieslea ..., doar Israel
nu mă cunoaşte, poporul meu nu pricepe...”. Vezi: Vezi: Emile Mâle, L’Art religieux du XIIIe si-
ècle en France, Paris, 1943 (retipărit în1993), p. 399.
740
Privitor la imaginea leului în calitate de simbol al tribului lui Iuda vezi lucrarea: G.Schiller,
Iconography of Christian Art, Vol. 2, London, 1972, p. 22, citat după: Anca Vasiliu, Monastères
de Moldavie: XIVe – XVIe siècles. Les Architectures de l’image, Milano-Paris, 1998, nota 94 de
la p. 245.
741
Subsemnatul nu este singurul care a remarcat această similitudine a scutecelor pruncului Ii-
sus cu giulgiul de înmormîntare. Vezi: Monahia Elena Simionovici, Sfânta mănăstire Voroneţ.
Vatră de istorie românească şi de spiritualitate ortodoxă, Sibiu, 2001, p. 71.

250
familie din trei lei 742 , iar pruncul Iisus era prezentat în formă de sugar, lipit de
sânul Mariei 743 . La Voroneţ, însă, aluzia la descendenţa lui Hristos din tribul lui
Iuda a fost conjugată cu aluzia la Învierea Domnului peste trei zile. Conform
punctului de vedere al Ancăi Vasiliu, « acest detaliu (se are în vedere leul – C.C.)
demonstrează o dată în plus, că prezenţa unei scene hristice în acest context era
direct legată de profeţia corespunzătoare şi că toată ampla desfăşurare a istoriei
din Arborele lui Iesei, n-a fost concepută decât pentru a arăta panorama completă
a semnelor şi dovezilor operei Creaţiei, revelate de la început ca o aşteptare
împlinită a Venirii Mesiei; … de altfel, acest detaliu (leul—C.C.) mai aminteşte şi
de somnul tânărului Hristos (în grec. Anapesôn), adormit ca un leu”, deasupra
căruia veghează Fecioara şi îngerii… » 744 . Evident, că apariţia imaginii leului în
fresca de la Voroneţ nu era întâmplătoare. Faptul că aceeaşi imagine a regelui
animalelor se repetă în acelaşi context şi în fresca de la Suceviţa 745 certifică deja
apariţia unei redacţii iconografice specifice a scenei Naşterea Domnului în pictura
exterioară moldavă 746 . Dar este absolut clar că apariţia acestei redacţii
iconografice specifice a fost devansată în timp de textele manuscrise referitoare la
simbolismul leului ca prevestitor al miracolului Învierii. De aici rezultă că
asocierea paragrafului Despre leu cu paragraful dedicat profeţiilor filosofilor antici
din manuscrisul de la mănăstirea Agapia 747 şi modificarea profeţiei lui Valaam în
conformitate cu redacţia din manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici 748 (= cu
redacţia din manuscrisul de la Agapia şi din Podlinnikul explicativ Stroganov) nu
s-au produs în secolul XVII ci – cu un secol şi ceva – mai devreme.

742
Vezi: Enzo Carli, Op. cit., il. 27.
743
Ibidem.
744
Vezi: Anca Vasiliu, Monastères de Moldavie…, nota 94 de la p. 245.
745
Vezi imaginea în: Ibidem, il. 213 de la p. 287.
746
Aici merită să remarcăm faptul că, în alte regiuni geografice, lipseşte imaginea leului din
scena Naşterea Domnului inclusă în compoziţia Arborele lui Iesei. Exemplu: Frescele bisericii
cu hramul Naşterea Domnului din Arbanasi (Bulgaria, anul 1681). Vezi: Любен Прашков, Цър-
квата Рождество Христово в Арбанаси, София, 1979, il. 94 de la p. 111.
747
Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ ..., p.
77.
748
Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 33.

251
§ 6. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din „Albina” sârbească.

Din capul locului trebuie subliniat faptul că profeţiile anticilor referitoare la


venirea Mesiei, la Sf. Treime sau la Întrupare nu au făcut parte din diversele
versiuni şi redacţii ale „Albinei”. Sentinţele, aforismele, învăţăturile filosofilor
greci şi latini, citatele din părinţii bisericii creştine, care – în totalitate – formează
conţinutul culegerilor medievale bizantine, numite „Melissa”(„Albina”) 749 , aparţin
genului literar al florilegiilor (rom.– floarea darurilor) 750 , ce nu are nimic în
comun cu genul profetico-vizionar. În marea lor majoritate spusele anticilor din

749
Drept cea mai veche „Melissa” cunoscută este considerată antologia din secolul VII “Κεφά-
λαια θεολογικά, ’ήτοι ε̉κλογαὶ”, atribuită lui avva Maxim, pe care tradiţia bisericească l-a identifi-
cat cu Sf. Maxim Mărturisitorul. Ea este cunoscută în două redacţii. Cele mai vechi manuscrise
conservate ce includ prima redacţie sunt din secolul X ( Codex Coisl. Paris. Gr. Nr. 371, perga-
ment, in-octavo, sec. X). Există şi alte manuscrise ce conţin această redacţie ( Codex Coisl. Pa-
ris. Gr. Nr. 372, pergament, in-octavo; Codex Vatic. Gr. Nr. 741, sec. XI-XII; Codex Vaticanus
Gr. Nr. 740, sec. XII; Codex Vatic. Gr. Nr. 385, sec XIV; Codex Vatic Gr. Nr. 847, sec. XIV-XV
ş.a.). A doua redacţie a acestei “Melissa” este reprezentată de manuscrisele: Codex Laurentianus
Nr. IX, sec. XIII; Codex Paris. Gr. Nr. 1169, sec. XIV; Codex Laurentianus LIX, sec. XV; Codex
Nanianus Class. II, Nr. 171; Codex Nanianus Class. XI, Nr. 25 şi Codex Barberini, V, nr. 18.
Drept a doua „Melissa” sunt considerate cele două părţi ale „Florilegiului” atribuit lui Antonie, –
cărturar bizantin care, se presupune că, a trăit în perioada cuprinsă între secolele X-XIII. „Melis-
sa” lui Antonie este în mare parte tributară „Melissei” lui Maxim. Dar există şi unele deosebiri.
Astfel, în culegerea lui Antonie sunt incluse un număr impunător de citate din „Pentateuhul” lui
Moise. În literatura slavonă au existat trei redacţii principale ale „Albinei”(„Melissei”). Prima re-
dacţie slavonă a fost întocmită nu mai tîrziu de secolele XII-XIII, în baza redacţiei a doua gre-
ceşti a „Melissei” lui Maxim. Ea se numeşte „Redacţia Albinei în 71 de capitole”. A doua redac-
ţie slavonă, numită „Redacţia în 68 de capitole”, a fost alcătuită mai tîrziu şi este, de fapt, o mo-
dificare a primei redacţii (cu schimbarea ordinii capitolelor, unele completări şi abrevieri). A tre-
ia redacţie slavonă include numai 44 de capitole. La baza ei stă, de asemenea, „Melissa” lui Ma-
xim, dar, capitolele 42 şi 44 au fost compilate din „Parenesis”-ul lui Efrem Sirul şi din „Scara”
lui Ioan Klimax (Scărarul). În unele capitole a acestei redacţii putem găsi citate din „Pildele re-
gelui Solomon”, „Cartea înţelepciunii lui Solomon”, cartea „Înţelepciunea lui Menandr”, iar în
capitolul 47 figurează şi un citat din „Cuvintele asese ale Sf. Isihie”. Mai există o a patra redacţie
ruso-slavonă a „Albinei”, care cuprinde o parte a „Melissei” lui Antonie. Dar ea este tărzie (din
anul 1599), fiind tradusă după o ediţie grecească tipărită în anul 1546 (aşa-numita ediţie K.Ges-
ner). Această ultimă redacţie a circulat mai mult în mediile cărturarilor ruşi de rit vechi ortodox.
Vezi: А.Михайловъ, По вопросу о греко-византийскихъ и славянскихъ сборникахъ изрече-
нiй, în ЖМНП, nr. CCLXXXV, Санкт-Петербург, 1893, p. 23 – 38; О.В.Творогов, Пчела, în
Словарь книжников и книжности Древней Руси. XI –первая половина XIV в., Ленинград,
1987, p. 382 – 387.

252
„Albină” sunt fie anecdote din viaţa personalităţilor celebre, fie exemple din viaţa
cotidiană, fie sfaturi cu conţinut moralizator, fie cuvinte cu tâlc, fie zicători sau,
pur şi simplu, dictoane consacrate. Gruparea lor pe capitole în cunoscutele
gnomologhii şi antologii era efectuată după cu totul alte criterii decât gruparea
prezicerilor înţelepţilor antichităţii sau ale profeţilor biblici.
Prezenţa profeţiilor înţelepţilor antichităţii în ultimul capitol al manuscriselor de
secol XVII ce conţin textul „Albinei” sârbeşti 751 este un fenomen unic şi
simptomatic. El denotă recursul la autoritatea anticilor într-un domeniu – legat
nemijlocit de teologia creştină – care anterior nu era abordat de „florilegiile” sau de
„melissele” bizantine. Este absolut clar că varianta iniţială a „Albinei” sârbeşti nu
conţinea capitolul cu profeţiile anticilor referitoare la Hristos. Interpolarea
ulterioară a acestui capitol este confirmată de amplasarea lui pe ultimul loc – la
sfârşitul textului – şi de absenţa lui în cele mai vechi manuscrise ale primei
redacţii a „Albinei” sârbeşti 752 şi în a doua redacţie a acestei scrieri. Această
absenţă a profeţiilor anticilor referitoare la Hristos în manuscrisele mai vechi ale
„Albinei” sârbeşti, nu echivalează cu absenţa totală în secolele XIV-XVI a
profeţiilor anticilor din literatura slavonă de provenienţă sud-slavă. Prezenţa
spuselor şi imaginilor lui Platon şi Plutarh în pictura bisericii Maicii Domnului
Ljeviška din Prizren 753 , prezicerile filosofilor din „Viaţa despotului Stefan

750
Când vorbim de „florilegiile” bizantine avem în vedere, în afară de „Melissele” lui Maxim
şi Antonie, culegerile lui Mihail Apostolul, Ioan Gheorghides, Ioan călugărul, Orian Tebanul,
Ma-carius Chrisokefalos şi extrem de ampla „Enciclopedie” a lui Maxim Planudes.
751
Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele) aus dem 13. – 15. Jahrhundert, Nach-
druck der Ausgabe von M.Speranskij (1904) mit einer Einleitung und neuen Registern von Dmit-
rij Tschižewskij, München,1970, Band 28 in „Slavische Propyläen”, p. 103 – 104.
752
Astfel, în cel mai vechi manuscris al Albinei sârbeşti, păstrat la Biblioteca Publică din Bel-
grad (nr. 404) capitolul dedicat profeţiilor anticilor nu figurează. În locul lui putem citi textul ce
începe cu cuvintele:„Âhäîìî áqäè. "êî ðàä(è) eäèíàƒî ƒðhøíèêà íàçâûòñg ñòðàíà...”.
Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele)..., nota 8 de la p. 103.
753
Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила у живопису Богоро-
дице Льевишке, în „Зборник радова Српске академиjе наука”. LXV - Византолошки инсти-
тут, Кн. 6, 1960, р. 43.

253
Lazarevici” 754 , vecinătatea cu lumea bizantină de expresie greacă şi cu Italia
renascentistă, infirmă totalmente acest punct de vedere hipercritic. Invers, am putea
spune că interpolarea în secolul XVII a profeţiilor anticilor referitoare la Hristos
în textul majorităţii manuscriselor „Albinei” sârbeşti 755 , este rezultatul circulaţiei
largi şi a popularităţii de care s-a bucurat acest gen de scrieri în literatura sud-slavă
de la sfârşitul Evului Mediu. Evident, că această popularitate nu a apărut brusc în
secolul XVII, ci a fost rezultatul unui proces îndelungat de selectare, traducere şi
transcriere a culegerilor de profeţii bizantine – proces – început încă în secolele
XIII-XIV. Însăşi textul profeţiilor înţelepţilor elini referitoare la Hristos [Åëèíü
ìu(ä)ðèèõ, ïðîð(î)÷àñòâà, î Õ(ñ)h ] din „Albina” sârbească probează
vechimea redacţiei slavone a traducerii şi denotă provenienţa de la nişte protografe
slavone cu mult mai vechi. Pentru a ne convinge de acest lucru este suficient să
examinăm tabelul de mai jos (unde sunt reproduse originalele greceşti ale
profeţiilor anticilor şi, respectiv, traducerile lor slavone din „Albina” sârbească, din
pictura exterioară moldavă, din „Viaţa despotului Stefan Lazarevici”, din Cartea a
37-a a lui Guri Tuşin şi din alte câteva manuscrise provenite de pe teritoriul
Rusiei):

754
Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”, în:
„Зборник радова Српске академиjе наука”, XLIX, - Византолошки институт, Кн. 4, 1956,
p. 149.

254
Codex Baroc- Capitolul “În- Profeţiile în- „Viaţa Profeţiile în- Traducerea
cianus Oxford ţelepţii elini ţelepţilor an- despotului ţelepţilor an- veche
-50. Colecţia despre Hris- tichităţii din Stefan tici din Car- slavona a
Richard Bent- tos” din “Al- pictura exte- Lazarevici” tea a 37-a a profeţiei lui
ley a biblio- bina” sârbeas- rioară molda- de lui Guri Tu- Sofocle din
tecii Bodley- că. Manuscri- vă de secol Konstantin şin. Anii Cronograful
ane. Sec. XI sul nr. 19 din XVI. Kostenečki. 1523-1526. Tihonravov
Colecţia Šafa- Anul 1431. (după Croni-
rić, Muzeul ca lui Mala-
Ceh, Praga, las).Sec.XVI
Mijlocul sec.
XVII.

14. ’Αστάνου Öðü Fèëèñü La mănăsti- À Ñòàèêü


περι τη̃ς Ńvïüòu rea Suceviţa. âüçüïè¦ ïî-
Θεοτόκου. ðg(÷): (Mai abreviat ÷üògì Ìà-
Τιμήσωμεν ïî÷àòg(ì) la Moldoviţa). ðèþ, "êî
τὴν Μαριάμ, Ìàð¿þ "êî Àñòàêug: äîáðh ñü-
ώς καλω̃ς äîáðh ïî÷üòhì êðûâüøqþ
κρύψασαν τὸ ñüõðàíè Ìàð¿g "êî òàèíüñòâî,
μυστήριον ... òàèíñòâî. äîáðh îòü í³e³e áî
ñúõðàíè õîøògòü
òàèíñòâî. ðîäèòè ñg
Õðèñòîñü.
15. Θου̃λις ό Fuê¿äü La mănăsti- Fqëèäîñü 15. Wëîðú.
Αϊγυπτίων eëë¿íü ðg(÷): rea Suceviţa. æg ðg÷g¦ Ïgðâ¿g Áãú,
βασιλεύς ... ïðüâî³g Áãú, Ãîëþä: ïðü- ïðhæäg ïîòîì Ñëîâî
Πρω̃τα θεός, ïîòî(ì) âhé Á(ƒ)ú Áîãü, òà æg è Äõú Ñâ#-
μετέπειτα Ñëî(â)î è ïîòîì Ñëî- Ñëîâî è òûé, ñ íèìú
λόγος, καὶ Äõú. ñü âî è Äõú ñü Äqõü ñü gäèíîâúçðàñ-
πνευ̃μα σὺν íè(ì), è íè(ì) eäè- íèìü. òíà âñ".
αὺτοι̃ς˚ ñü³gñòü(ñò)- íîâúçðàñíà
(σύμφυτα δε âíàà â(ñ)à. âúñh(õ).
πάντα καὶ ει̉ς
’έν ι̉όντα; ...)
Biserica Mai-
cii Domnului
Ljeviška, sec
XIV.
Ïëuòàðõú:
Ïðhæäg
Îòg÷ü
ïîò(î)ìú
æg Ñ(ëîâî)
è Ä(u)õü ñ
í³ìè...

755
Aici este vorba în primul rând de manuscrisul nr. 19 din Colecţia Šafarić (Muzeul Ceh, Pra-
ga, mijlocul sec. XVII) şi de manuscrisul Арх. I (sec. XVII). Vezi: Serbische und bulgarische
Florilegien (Pčele)..., nota 8 de la p. 103.

255
Manuscrisul Ñîôîêëèñü La mănăsti- Ôîêëèîñú
“Συμφωνία” eëë¿íü ðg(÷): rea Suceviţa. ðh÷ü:
Secolul IX. âhmü "êî âü Ñîôîêëè: Åäèíü Áƒú,
Σοφοκλέους¨: èñòèíu. "êî âg(ø)ü...âú èæ ñúòâî-
... ει̃ς ε̉στι e(ä)èíü èñòè... "êî ðè íáî è
θεός, ’ός ³g(ñ) Á(ƒ)ú, eäè(í)ú çgìëþ äîë-
οὺρανὸν èæg ñüähëà e(ñ)òü Áú è ƒu è âhò-
’έτευξε καὶ íáî âüïuïh è ñúähëà íáî ðgíû äõè.
γαι̃αν μακρὰν çg(ì)ëþ, è è çgìëg è
πόντου τε âà(ñ)"æg âúñè# æg âú
χαροπὸν... ñq(ò)ü. íè(õ).
Ñèâèëà öðè- La mănăsti- 16.[Ñè]âèë-
öà Ńvàòñêàà rea Suceviţa ëà: ^ ágçíg-
ðg(÷): e(ä)- şi, mai abre- âhñòí¿" i
èíü Á(ƒ)ú viat, la Voro- âñg÷èñò¿"
e(ä)èíî neţ şi Moldo- ä(h)âè Áãu
áæ(ñ)òâî è viţa. "âèòü ñ",
òð(î)èöà âü Öðèöà Ñèâè- íèçú âú
e(ä)èíñòâî ë(à): ^ ágç- Àäh ñumu,
ágñïëüòíî. ígâhñíû# è Ńî æg òðg-
âñg÷gñòûè ïgmuòú àã-
äâû...íèç(ú) ãgëè è ÷ëâh-
âú Àäh ñu- ÷gñò¿è ìûñ-
mu Ńî æ ëè.
òðgïgmgò...

6. Θουκυδί- Fuê¿äèñü Biserica Sf. Ðg÷g áî


δου. Το ΄έν eëëèíü ðg(÷): Gheorghe- Ôqêèäèäü¦
τρία και τα e(ä)èíî Suceava. ³eäèíî òðè
τρία ΄έν, òðî³g, è òðî³g Åëèíú Fu- è òðè³eäèíî
΄άσαρκον e(ä)èíî. êèäú: ... ágñïëüòíî,
προσωπικόν ágñïëüòíî(³g) eäèíî ... îáðàçüíî
... ñüëè÷íî³g òðîv ... òðî ³eñòü òðî-
òðîèöà. ... ágçïëî ... èöà.

Iosif Flaviu. ²îñèïïú Biserica 12.Ïëuòàðõú.


„Antichităţile eâðhèíü Sf.Gheorghe- ²èñ(uñ) ìuæ
iudaice”, ðg(÷): ²ñ Suceava. ìuäðú, àmg
XVIII, 3, 3. ìuæü Ïëuòàðõú: ìuæà òîƒî
’Ιησου̃ς, ìu(ä)ðü, àmg ... àmg íàðèöàòè
σοφὸς α̉νήρ, ìuæà òî(ƒ) ì@æg òîƒà ïîäîáàgòú,
εϊ γε ’άνδρα íàðèöàòè í(àðèöàòè - ïðgâûøí"ƒî
αυ̉τὸν λέγει ïî(ä)áà³gòü. C.C.) âèíà ïðgáû-
χρή... âàgòú.

Biserica Mai- Ïëàòîí Åë-


cii Domnului ë¿íü ðå(÷g):
Ljeviška. Ïîç(ä)h

256
Sec.XIV. íeêî(æ)äà.
Ïëàòîíú: âú ìíîƒî
 íhêîå ïðw(ñ)òðàí-
âðhìå õî- íuþ çgìëþ
måòü ñíèòè ñ¿þ ïð¿èähòü
íà çåì(ë)u¦ ïëüòü ágç
Ñë(î)â(î) îöà è
ïëüò ðî(ä)èòñg.
æ(è)ò...âû...
Àñòàê¿g eë-
ë¿íü ðg(÷):
âü çe(ì)ëè
ïu(ñ)ògé è
ígïðîõîäíîé è
ágçâîäíîé
Ñëî(âî) ðî-
(ä)èòñg.

Analizând textele profeţiilor greceşti şi slavone din tabelul de mai sus ajungem
la următoarele concluzii:
1. Majoritatea profeţiilor din capitolul „Înţelepţii elini despre Hristos” al
„Albinei” sârbeşti ţin de o redacţie diferită şi, posibil, mai veche decât
redacţia ce figurează în „Viaţa despotului Stefan Lazarevici”. Ele sunt mai
apropiate de originalele greceşti şi nu au suportat modificările şi completările
operate de Konstantin Kostenečki în anul 1431;
2. Mărturia lui Iosif Flaviu referitoare la Hristos ( aşa-numitul Testimonium
flavianum) din „Albina” sârbească este o traducere exactă a originalului
grecesc. Această mărturie din „Albină” n-a suportat interpolarea versificată
din manuscrisele ruseşti 756 şi nu a fost atribuită în mod eronat lui Plutarh,
după cum s-a întâmplat în manuscrisul lui Guri Tuşin, în manuscrisul
Iaremeţki-Bilahevici şi în pictura murală exterioară de la biserica Sf.
Gheorghe-Suceava. Protograful acestei mărturii flaviene din „Albină”, pare să
fie anterior protografului comun al aceleiaşi mărturii din pictura murală de la
biserica Sf. Gheorghe-Suceava şi din manuscrisul lui Guri Tuşin. Cu toate

756
Este vorba de cuvintele: „ ïðgâûøí"ƒî âèíà ïðgáûâàgòú”.

257
acestea, după cum am văzut în punctul 12 al paragrafului dedicat
manuscrisului lui Guri Tuşin, în toate cele trei cazuri este evidentă una şi
aceeaşi redacţie slavonă a traducerii;
3. Traducerea slavonă a profeţiei lui Sofocle 757 din ultimul capitol al „Albinei”
sârbeşti şi profeţia aceluiaşi scriitor antic din frescele la Sucevita ţin de o
redacţie comună, care diferă de redacţiile slavone ale traducerilor Cronicii lui
Malalas, incluse fragmentar în unele Cronografe (de tipul „Cronografului
Tihonravov” 758 );
4. Spre deosebire de redacţia din „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” şi de
redacţia din „Cronograful rus”, în textul ultimului capitol al „Albinei”
sârbeşti nu s-a produs identificarea magului Astanes (Ostanes) cu „filosoful
stoic” sau „staic”. Deşi lui Astakie, din neatenţie, i-a fost atribuită o altă
profeţie, totuşi, ortografierea rădăcinii numelui magului (cu excepţia
terminaţiei –ie) a rămas identică atât în „Albina” sârbească, cât şi în Moldova
secolului XVI (Astakoe la Moldoviţa şi Astakue la Suceviţa). Bulgaria
secolului XVII urmează aceleiaşi tradiţii în ortografierea rădăcinii acestui
nume (vezi: forma nominală Astakor la biserica din Arbanasi 759 ). Cât priveşte
textul propriu-zis al profeţiei lui Astakie din „Albina” sârbească, el pare să fie

757
Această profeţie a lui Sofocle, deşi nu-i aparţine dramaturgului antic, are, totuşi, o istorie
bogată în literatura antică şi bizantină. Se pare că pentru prima dată descoperim aceste cuvinte la
Pseudo-Justin( sec.II-III) în tratatele „De monarchia”( vezi: Patrologiae. Cursus completus. Pat-
res graeci, Ed.A.J. Migne,Vol. VI, col. 316 A/B) şi „Cohortatio ad graecos” (vezi: Patrologiae.
Cursus completus.Patres graeci. Ed. A.J.Migne.Vol. VI, col.273 D / 276 A). Figurează această
profeţie şi la Clemente din Alexandria ( Protreptica, VII, 74,2 şi Stromata, V, 14, 113, 2), la Eu-
sebiu din Cezareea ( Praeparatio Evangelica, XIII, 13, 40), la Teodoret, episcopul Cirului ( Gra-
ecarum affectionum curatio, VII, 46), la Chiril al Alexandriei ( Contra Juliani, I,), la Ioan Mala-
las ( Chronica, II, ed. Dindorf, p. 40f.), la Cedrenus ( Historia comparata, în Patrologiae.Cursus
completus. Patres graeci. Ed. A.J.Migne, Vol. CXXI, col. 112 B/C). În culegerile de profeţii bi-
zantine descoperim acest fragment în manuscrisele din grupurile „o mega” şi „tau”. „Erminia”
lui Dionisie din Furna, de asemenea, atribuie aceste cuvinte lui Sofocle: „Un Dumnezeu este şi
fără de început, unul şi nealcătuit, ce făcut-a cerul şi pământul într-o dată”. Datorită traducerii
timpurii a Cronicii lui Malalas, acest citat era binecunoscut şi în literatura slavonă.
758
Vezi: В.Ф.Хрипков, Хроника Иоанна Малалы в составе “Тихонравского хроногра-
фа”, în ТОДРЛ, Т. XLV, Санкт-Петербург,1992, р. 342.
759
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели..., р. 102 – 103.

258
inspirat de unele versuri din Cartea profetului Ieremia ( cap. 2, v. 6 şi cap.
17, v. 6 ) inclusă în Vechiul Testament. În alte culegeri de profeţii ale anticilor
(fie ele greceşti sau slavo-ne) aceste cuvinte nu se mai întâlnesc;
5. Numele Thukid (Fuê¿äü) din „Albina” sârbească este o formă coruptă a
numelui Thulid (Fuë¿äü). Apariţia consoanei „k”(ê) în loc de „l”(ë) este
rezultatul contaminării, influenţate de numele apropiat al istoricului Fukidid
(Tucidide). Imposibilitatea de a-i atribui lui Tucidide această profeţie a lui
Thukid este confirmată de prezenţa propriei profeţii şi a propriului nume
(Fuê¿äèñü) a istoricului antic, situate pe aceeaşi pagină a manuscrisului
„Albinei” sârbeşti şi identice după conţinut cu profeţia şi numele aceluiaşi
istoric pictate pe faţada bisericii Sf. Gheorghe-Suceava 760 ;
6. Profeţia lui Platon din ultimul capitol al „Albinei” Sârbeşti este o redacţie
modificată şi amplificată a vechii profeţii a aceluiaşi filosof din pictura
murală a bisericii Maicii Domnului Ljeviška din Prizren (secolul XIV) 761 .
Conservarea acestei profeţii, fie şi într-o formă modificată, denotă persistenţa
unei tradiţii sud-slave multiseculare. Or, nicăieri în altă parte – nici în
manuscrisele greceşti, nici în cele slavone sau slavono-ruse – această profeţie
nu mai poate fi identificată;
7. Profeţia Sibilei din „Albina” sârbească nu are nimic în comun cu profeţiile din
„Oracolele sibiline” 762 sau cu profeţiile sibilelor din textele slavone analizate
(în manuscrisele lui Guri Tuşin şi lui Iaremeţki-Bilahevici, în frescele de la
Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa sau în podlinnikul explicativ Stroganov ş. a .).
Conţinutul profeţiei Sibilei din „Albină” nu are valoare autonomă şi pare să
fie un „colaj” din spusa precedentă a lui Sofoklis şi din spusa următoare a lui
Thukidis;

760
Vezi imaginea de pe filacterul lui Fukid de la biserica Sf.Gheorghe-Suceava în: Pictura mu-
rală din Moldova. Sec. XV – XVI, (text – Vasile Drăguţ, antologie de imagini – Petre Lupan), Bu-
cureşti, 1982, il. 81.
761
Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила у живопису Богоро-
дице Льевишке..., p. 43 şi desenul de la p. 51.

259
8. Redacţiile profeţiilor înţelepţilor antici, prezente în pictura exterioară
moldavă de secol XVI, ocupă un loc intermediar între redacţiile profeţiilor
corespunzătoare din ultimul capitol al „Albinei” sârbeşti – pe de o parte – şi
redacţiile din „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” şi din manuscrisele ruseşti
(Tuşin, Cronograful rus etc.) – pe de altă parte. Acest lucru devine evident
dacă ne amintim că doar la Suceviţa şi în „Albina” sârbească figurează aceeaşi
redacţie a profeţiei lui Sofocle şi că doar profeţiile din Moldova şi cele din
„Albină” n-au suportat modificările redacţionale 763 operate de Konstantin
Kostenečki şi reiterate de Cronografele ruseşti. La acestea se adaugă şi
conservarea în Moldova şi în „Albină” a aceleiaşi rădăcini Astak- a numelui
modificat al magului Astanes, care în Rusia s-a transformat în „filosoful
stoic” 764 . Pe de altă parte, similitudinea textului profeţiei lui Goliud de la
Suceviţa cu textul profeţiei lui [O]lor sau similitudinea textelor profeţiilor
Sibilelor de la Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa cu textul profeţiei celei de a
treia Sibile din manuscrisul lui Guri Tuşin, apropie redacţiile din Moldova de
redacţiile din manuscrisele ruseşti (Tuşin, Iaremeţki-Bilahevici ş. a .). În
favoarea acestei apro-pieri pledează, de asemenea, şi atribuirea eronată a
mărturiei lui Iosif Flaviu istoricului Plutarh — fenomen care s-a produs doar
în Moldova şi Rusia.

762
Vezi: Книги Сивилл, Москва, ed. “Энигма”, 1996.
763
În „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” Konstantin Kostenečki a adăugat câteva cuvinte la
profeţiile lui Astanes (Astaik) şi Thukidid, reducând, în acelaşi timp, ultimele cuvinte din
profeţia lui Thulidos. Deşi „Albina” sârbească atribuie în mod eronat profeţia lui Astanes
(Ostanes) rege-lui Egiptului Thilis, redacţia acestei profeţii este foarte apropiată de redacţia
profeţiei lui Astakue de la Suceviţa. Asemeni cazului moldav, ea nu include interpolarea lui
Kostenečki.
764
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164; Iван Франко,
Op. cit., p. 33.

260
Capitolul 3. Redacţiile greceşti ale profeţiilor înţelepţilor antichităţii din
pictura murală.

Conservarea precară a chipurilor şi a inscripţiilor înţelepţilor antichităţii din


pictura murală bizantină şi deutero-bizantină a „simplificat” şi a „deformat”
substanţial problema originii imaginii conjugate a „Arborelui lui Iesei” şi a
„filosofilor păgâni”. În pofida faptului că reliefurile Domului din Orvieto (sculptate
în anii 1305 – 1308? sau 1310?) 765 şi unele manuscrise bizantine, de tipul
Codexului Parisinus Graecus nr. 400 (din anul 1344) 766 , indică indubitabil
asocierea destul de timpurie a Arborelui cu profeţiile filosofilor, toată atenţia în
soluţionarea acestei probleme (până la apariţia în anii 70 – 80 a secolului XX a
studiilor lui Michael D. Taylor! 767 ) a fost acordată doar frescelor din Moldova şi
celor de la Lavra Athonită. Antiteza Moldova — Muntele Athos a fost formulată
într-un context mai vast încă în anul 1913 de celebrul reprezentant al şcolii vieneze
de istoria artei Josef Stržygowski, care, în articolul „Kunstschätze in der
Bukowina” scria: „ ... nu atât Athosul asupra Moldovei, pe cât marea cultură din
mănăstirile Bucovinei, a trebuit să se repercuteze asupra sfântului Munte” 768 . O
opinie diametral opusă a exprimat cercetătorul francez Paul Henry care, în studiul

765
Vezi: Enzo Carli, Il Duomo di Orvieto, Rome, 1965. il. 20. Privitor la datarea reliefurilor
Domului din Orvieto vezi: John White, The Reliefs of the Façade of the Duomo at Orvieto, în
Journal of the Warburg and Courtland Institutes, nr. 22, London, 1959, p. 258 – 269.
766
Conform clasificării lui A.von Premerstein, Codexul Parisinus Graecus 400 face parte din
cea mai recentă redacţie „F” a „Oracolelor zeilor eleni”. Vezi: L. Bréhier, La légende des sages
païens à Byzance, în „Mélanges d’histoire du Moyen Âge dédiés à la mémoire de L. Halphen”,
Paris, 1951, p. 65.
767
Vezi lucrările lui Michael D. Taylor indicate în notele 131, 132, precum şi articolul: idem.,
Three local motifs in Moldavian Trees of Jesse, with an excursus on the liturgical basis of the ex-
terior mural programs, în Revue des études sud-est européennes, T. XII, nr. 2, Bucarest, 1974, p.
267 – 275.
768
Articolul a fost tradus din germană de G.Murnu şi a apărut în “Buletinul Comisiunii Monu-
mentelor Istorice”, VI, 1913, p. 128 – 131. Citat conform notei A.Vasiliu la cartea: Grigore Nan-
driş, Umanismul picturii murale postbizantine…, nota 1 de la p. 116.

261
dedicat iconografiei „Arborelui lui Iesei”(apărut în anul 1928), a supralicitat forţa
de iradiere a artei athonite: „La présence constante des philosophes anciens et la
ressemblance remarquable que l’on constate entre les Arbres de Bukovine et ceux
de Lavra ou de Dochiarou semblent devoir suggérer l’idée qu’elle est née en
Grèce” („Prezenţa constantă a filosofilor antici şi ase-mănarea remarcabilă pe
care o constatăm între Arborii din Bucovina şi cei de la Lavra sau Dochiaru
trebuie să sugereze ideea că ea – această tradiţie – a apărut în Grecia”) 769 .
Contrar punctului de vedere al cercetătorului francez, slavistul român Grigore
Nandriş susţinea teza, conform căreia „tema Arborele lui Iesei cu filosofii greci a
fost adusă din Ţările Române la Muntele Athos şi nu invers” 770 . Slavistul şi
istoricul bulgar Ivan Dujcev a infirmat, însă, această teză, considerând că “Тази
иконографска тема представя един резултат от хуманистичните те-
жнения на византийския свят, тя се заражда – като обща концепция и об-
раз – в същинските средища на византийската култура и то през една мно-
го по-ранна историческа епоха” ( „tema iconografică (specifică a Arborelui lui
Iesei cu filosofii antici — C.C. ) este rezultаtul unui curent umanist în
spiritualitatea lumii bizantine, — curent — care a fost generat, atât în formă de
concept teoretic cât şi de imagine plastică, într-o epocă istorică cu mult mai
timpurie…”) 771 .
Un impediment deloc neglijabil în soluţionarea problemei originii şi surselor
imaginii conjugate a Arborelui lui Iesei şi a filosofilor antici l-a constituit datarea
inexactă a frescelor Trapezei Lavrei Athonite. Antiteza Moldova — Muntele Athos
nu putea fi depăşită atâta timp cât rămânea neclară cronologia executării frescelor
fiecărui monument. Or, mult timp s-a considerat că Trapeza Lavrei a fost zugrăvită

769
Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé dans les églises de Bukovine, în „Bibliothèque de l’In-
stitut français de hautes études en Roumanie, II, Mélanges, 1928”, Bucarest, 1929, p. 29.
770
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 85.
771
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели..., р. 35 şi traducerea germa-
nă la p. 148: „Dieses ikonographische Thema erwuchs aus der humanistischen Bewegung in der
byzantinischen Welt; als allgemeine Konzeption und Gestalt entstand es in den eigentlichen Zen-
tren der byzantinischen Kultur, und zwar in einem viel früheren historischen Zeitalter”.

262
în anul 1512. Această datare figurează atât în lucrarea lui D.Talbot Rice “Byzantine
Art” 772 , cât şi în notele Ancăi Vasiliu la studiul lui Gr. Nandriş „Umanismul
picturii murale postbizantine din estul Europei” 773 . Însă cercetătorii care au studiat
în detaliu tema Arborele lui Iesei (Michael D. Taylor 774 ) sau pictura murală din
lumea ortodoxă după prăbuşirea Bizanţului (Manolis Chatzidakis, Miltiadis Miltos
Garidis 775 ş. a.) afirmă cu certitudine că frescele de la Trapeza Lavrei Athonite au
fost zugrăvite în anul 1535 sau 1536. Apariţia anului 1512, după cum menţionează
Miltiadis Miltos Garidis, este rezultatul unei confuzii în interpretarea unei inscripţii
care se referă doar la datarea plafonului de lemn al Trapezei şi care nu are în
vedere data realizării frescelor 776 . Imensa compoziţie Arborele lui Iesei de la Lavra
Athonită este contemporană, după părerea cercetătorului grec 777 , cu vastele
compoziţii pe aceeaşi temă din Moldova: „Ea preia versiunile bizantine ( în baza
formulelor plastice de la Arilje şi de la Sfinţii Apostoli din Tessaloniki) dar le
dezvoltă până la extremă. Exact în aceeaşi perioadă, în Moldova, compoziţii şi mai
vaste ale imaginii Arborelui lui Iesei – foarte apropiate de compoziţia de la Lavra
– acoperă suprafeţe imense din pictura exterioară de la Moldoviţa, de la Sf.
Gheorghe-Suceava, de la Voroneţ şi de la Suceviţa” 778 . Luând în consideraţie
afinităţile de ordin iconografic între Arborii din Moldova şi cei de la Sfântul Munte
( Trapeza Lavrei 779 , mănăstirea Dochiariu 780 ) ar fi logic să presupunem că şi între
conţinutul spuselor înţelepţilor antici există afinităţi similare. Realitatea este însă

772
Vezi: D.Talbot Rice, Byzantine Art, Harmondsworth – Middlesex, ed. Penguin Books, 1962
(1 ediţie – 1935), p. 126.
773
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, nota 6 la p. 80. Anca
Vasiliu mai menţionează şi datarea picturilor trapezei Lavrei cu anul 1521.
774
Vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în „Dumbarton Oaks Papers”, Nr. 34
– 35, Washington, 1980-1981, p. 129 şi stema de la p. 139.
775
Vezi: Miltiadis-Miltos Garidis, La peinture murale dans le monde orthodoxe après la chute
de Byzance (1450-1600) et dans les pays sous domination etrangère, Athènes, ed.C.Spanos, Lib-
rairie des amis des livres, 1989, p. 140 – 141 şi notele 630, 632 de la p. 140.
776
Ibidem, nota 630 de la p. 140.
777
Ibidem, p. 155.
778
Ibidem, p. 155.
779
Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé…, p. 24 – 26 şi tabl. 6 de la p. 25.
780
Ibidem, p.27 şi tabl. 7 de la p. 28.

263
de cu totul altă natură. Cu excepţia unui mic fragment (din profeţia lui Platon! 781 )
între profeţiile anticilor ortografiate în greceşte la Muntele Athos şi profeţiile
anticilor din pictura exterioară moldovenească nu există nici un fel de similitudini.
Fotografiile frescei Arborele lui Iesei de la Lavra, reproduse de Gabriel Millet în
cartea „Monuments de l’Athos” 782 , demonstrează indubitabil faptul că spusele
filosofilor elini din trapeza acestei mănăstiri aparţin grupului „delta” 783 de culegeri
bizantine de profeţii (conform clasificării lui Hartmut Erbse). Or, manuscrisele
acestui grup „delta” nu par să fi fost traduse în slavonă în acea perioadă şi – cu
certitudine – nu sunt atestate în Moldova secolului XVI. În schimb, în ceea ce
priveşte spusele anticilor din picturile murale de secol XVII de pe teritoriul
actualei Bulgarii (Bačkovo, 1623; Arbanasi, 1681), compilarea din redacţia inclusă
în manuscrisele grupului „delta” este evidentă. Pentru a ne convinge de acest lucru
este suficient să examinăm tabelul de mai jos 784 :

781
În picturile trapezei Lavrei Athonite această profeţie, ortografiată greceşte îi este atribuită
enigmaticului Dialid. În Moldova o profeţie similară, tradusă în slavonă, îi este atribuită lui Pla-
ton. Dar, după cum vom vedea mai tîrziu, în manuscrisele bizantine din grupul „delta”, ce au ser-
vit drept prototip zugravilor de la Lavra, această profeţie de asemenea era atribuită lui Platon.
782
Vezi: Gabriel Millet, Monuments de l’Athos, Vol. I, Les peintures, Paris, Librairie Ernest
Leroux, 1927, il. 3 de la p. 151.
783
Reconstrucţia textelor profeţiilor înţelepţilor antichităţii din grupul „delta” a fost realizată
de Hartmut Erbse în baza următoarelor manuscrise: Codex Atheniensis Graecus 701 ( sec. XVI,
f. 252v - 254v), Codex Athous Vatoped 754 ( sec. XVII, f. 182r – 184r), Codex Athous Laura 758
( sec. XVII, f. 60v – 62v) şi Codex Athous Laura Z – 64 ( anul 1602). Ultimul codex nu figurează
în cataloagele bibliotecilor athonite, iar conţinutul fragmentului referitor la profeţiile anticilor i-a
fost comunicat lui Hartmut Erbse de bibliotecarul Lavrei Athonite Panteleimon Lavriotis în anii
30 ai sec. XX. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 96 – 103, 220 – 222.
784
Textele greceşti ale profeţiilor anticilor de la Bačkovo şi Arbanasi sunt transliterate de sub-
semnat în baza fotografiilor inserate în cărţile lui Ivan Dujcev şi Liuben Praşkov: 1. Иван Дуй-
чев, Древноезические мислители и писатели в старата българска живопись, София, ed.
“Септември”, 1978; 2. Любен Прашков, Църквата Рождество Христово в Арбанаси, Со-
фия, ed.“Български художник”, 1979. Profeţiile înţelepţilor din redacţia manuscriselor din gru-
pul “delta” şi din fresca trapezei Lavrei Athonite au fost reproduse după redacţia prezentată de
Hartmut Erbse în cartea “Fragmente griechischer Theosofien” ( Hamburg, ed. Hansischer Gil-
denverlag, 1941, p. 98 şi p. 220-222). În scopul verificării transliteraţiei profeţiilor filosofilor din
pictura trapezei Lavrei a fost consultată şi cartea lui Gabriel Millet „Monuments de l’Athos”
(Vol. I, Les peintures, Paris, Librairie Ernest Leroux, 1927, il. 3 de la p.151).

264
Profeţiile celor şapte Profeţiile înţelepţilor Profeţiile înţelepţilor Profeţiile înţelepţilor
filosofi elini din proto- antichităţii din com- antichităţii din com- antichităţii din com-
graful manuscriselor poziţia „Arborele lui poziţia „Arborele lui poziţia „Arborele lui
grupului “delta” (con- Iesei” a Trapezei Lav- Iesei” a bisericii Naş- Iesei” a Trapezei mă-
form reconstrucţiei lui rei Athonite. terea Domnului din năstirii Bačkovo.
Hartmut Erbse). Anul 1535 sau 1536. Arbanasi. Anul 1681. Anul 1623.
Διήγησίς τινος φιλο-
σόφου περὶ τω̃ν έπτὰ
‘Ελλήνων τω̃ν φιλο-
σόφων διὰ τὴν ’άνω
πρόνοιαν.
’Εν ται̃ς ήμέραις ε̉κεί-
ναις Διογένους του̃
φιλοσόφου ε̉ν ται̃ς
χρυσαι̃ς ’Αθήναις
παρέβαλον (ει̉ς) αυ̉τὸν
έπτὰ σοφοὶ του̃ ι̉δει̃ν
αυ̉τὸν ε̉πι τινος δώμα-
τος καθεζόμενον. Καὶ
προσκυνήσαντες αυ̉-
τὸν ε̉κάθισαν καὶ αυ̉-
τοίώ̃ν ει̉σι τὰ ο̉νόμα-
τα˚ Πλούταρχος, ’Άρ-
ης, ό Δω̃ν ό τρισμέ-
γιστος, Κλεομήδης,
Πλάτων, ’Αριστοτέ-
λης καὶ ‘Όμηρος . (...)
ώ̃ ’άνδρες θαυμάσιοι
καὶ φιλόσοφοι καὶ τω̃ν
‘Ελλήνων πρου̃χοι καὶ 1. Διογένη(ς):
διδάσκαλοι, ε̉ρωτω̃ ε̉ρώτο ήμ(α̃)ς. ε̉ν
ύμα̃ς. ε̉ν ε̉σχάτοις και- ε̉σχά(τοις) κερης κ(αὶ)
ροι̃ς καὶ χρόνοις τί χρωνις της(?) μέλιε(?)
μέλλει ποιήσειν ή π(ο)ιήσε(...)
’άνω πρόνοια ει̉ς τὰ
γένη τω̃ν ‘Ελλήνων...
1. Καὶ α̉νοίξας τὸ στό- 1. Πλούταρχος: ο̉ψέ 1. Πλούταχρ: ο̉ψέ πο- 2. Πλούταρχος: ο̉ψέ
μα εύ̉θὺς ό Πλούταρ- ποτε ό ’άναρχος ’άνά- τε ηζ(?)η ό ’άναρχος ποτε ξή(?) ό ’άναρχος
χος εί̃πεν˚ ο̉ψέ ποτε ό ρχου γόνος λόγος ε̉πὶ ’άνάρχου γόνος κ(αι)
’άναρχος ’άνάρχου τὴν πολυσχιδη̃ ταύτην τὴν πολισεδι ταύτη...
γόνος λόγος ε̉πὶ τὴν ε̉λάσειε γη̃ν. ε̉λάσιεν γη̃ν...
πολυσχιδη̃ ταύτην
ε̉λάσειε γη̃ν καὶ κατοι-
κήσει ε̉ν α̉δαει ̃κόρη,
ή̃ς τὸ ’όνομα Μαρία.
καὶ παραδοθήσεται ει̉ς
φθόνον ε̉ξ α̉πίστου
λαου̃ καὶ σταυρωθή-

265
σεται˚ καὶ τέλος α̉να-
στήσεται καὶ σώσει
πάντα κόσμον. ’έστι
δὲ τὸ ’όνομα αυ̉του̃
’Ιησου̃ς, ‘ὸ λέγεται
ι̉ατρός.
2.’Άρης εί̃πεν γόνος 2. Φιλω̃ν: γόνος ε̉κ 2. Αστακορ: …όνος 3. Αρηκλος: γω̃νους
ε̉κ γόνου κατελθὼν γόνου κατελθὼν ε̉κ γόνου κατελθoν ε̉κ γόυ(νου) κὰτελθω̃ν
γόνος γόνου ε̉πὶ μήτ- γόνος γόνου ε̉πὶ μήτ- γόνος γόνου ε̉πὶ μi(?)- γώνος γώνου ε̉πὶ μήτ-
ρας οι̉κη̃σαι θέλων ρας οι̉κη̃σαι θέλων τιν(?) οι̉κη̃σε θέλον ρ(ας) οι̉κη̃σε θέλον
καὶ γεννηθεὶς ’άνθρω- καὶ γεννηθεὶς ’άνθρω- κ(αὶ) ...ενηθὶς ’ά...ος,
πος, τέλειος θεός, πά- πος, τέλειος θεός … τέλιος Θ(εό)σ...
ντα τὰ γένη σώσει
α̉πὸ ’Αδά̀μ ‘έως αύ-
του̃ καὶ τω̃ γεννήτορι
προάξει δω̃ρον ( τὸν
α̉πολλύμενον ’Αδάμ).
3. ‘Ο Δω̃ν ό τρισμέ- 3. Πιβογώρας: ό θεός 3. Πηθγορα: ό θ(εό)ς 4. Οδωνέριστος: ό
γιστος εί̃πεν˚ ό θεός ε̉στι νου̃ς καὶ λόγος ε̉στ(ϊν) νου̃ς κα(ὶ) λό- θεός ε̉στη νου̃(ς) κ(αὶ)
ε̉στι νου̃ς καὶ λόγος καὶ πνευ̃μα. καὶ ό λό- γος κα(ὶ) πν...α. κα(ὶ) λόγος κ(αὶ) πν(ευ̃μ)α
καὶ πνευ̃μα. καὶ ό λό- γος σαρκωθεὶς ε̉κ του̃ ό λόγο(ς) σαρκοθης κ(αὶ) ό λόγος σαρκο-
γος σαρκωθεὶς ε̉κ του̃ πατρὸς. ε̉κ του̃ π(ατ)ρὸς. θεν ε̉κ του̃ π(ατ)ρὸς
πατρὸς πάντα ’άνθρω- πάντα ’άν(θρωπ)ον.
πον ‘ρύσεται τη̃ς άλο-
γίας τη̃ς πικρα̃ς καὶ 5. Αριστοφάνης:
τὸν διάβολον καταρ- κ(αὶ) δόσι βάπτισμὰ
γήσει καὶ δώσει βάπ- μετανία(ς) τω̃ λαω̃
τισμα μετανοίας τω̃ αύτου̃ κ(αὶ) μακά-
λαω̃ αύτου̃˚ καὶ μακά- ριος, ωστη(ς)’ὰ(ν)
ριος, ‘όστις (’ὰν) α̉κούσι αύτω.
α̉κούση αύτου̃.
4. Κλεομήδης εί̃πεν˚ ό 4. Κλεάνθης: ό τόν 4. Λισιτις: ό τω ούρα- 6. Κλεομίαν: ό τόν
τόν ούρανὸν τανύσας ούρανὸν τανύσας καὶ νὸν τανοσαϊ καὶ τὴν ούραν(ὸν) τέ(?)τανως
καὶ τὴν γη̃ν ε̉πὶ ύδά- τὴν γη̃ν ε̉πὶ ύδάτων γη̃ν ηπὶ ...να(?) ...ρά- κ(αὶ) τ(ὴν) γη̃ν ε̉πὶ
των έδράσας ε̉σύστε- έδράσας ε̉σύστερον σας ε̉σύστεριι ...α̃τε ε̉ξ ύδάτων έδράσας ε̉σ-
ρον γεννα̃ται ε̉ξ α̉χ- γεννα̃ται ε̉ξ α̉χράντου α̉χράντου Μαρίας. (ύ)σηστερω̃ν γεν(ν)α-
ράντου Μαρίας τη̃ς Μαρίας τη̃ς παρθένου. ται...
παρθένου˚ καὶ λαμβά-
νει σάρκα ε̉ξ αύτη̃ς
καὶ γίνεται ’άνθρωπος
τέλειος, ό του̃ παντὸς
ποιητής˚ καὶ τὸν θά-
νατον πατήσας καὶ
τὸν διάβολον καταρ-
γήσας ζωὴν δωρήσει
τω̃ κόσμω.
5.Πλάτων ό μεγαλώ- 5. Πλάτων: θεὸς ή̃ν 5. Πλάτον: θ(εὸ)ς ή̃ν 7. Πλάτον: θ(εο)̀ς ή̃ν
νυμος εί̃πεν˚ θεὸς ή̃ν μὲν α̉ει καὶ ’έστιν καὶ μὲν α̉αι κ(αὶ) ’έςτιν μὲν α̉ει κ(αι)̀ ’ές(τιν)
μὲν α̉ει καὶ ’έστιν καὶ ’έσται οϋτε α̉ρξάμε- κ(αὶ) ’έστε οϋτε α̉ρξά- κ(αὶ) ’έσται οϋτε α̉ρ-
’έσται οϋτε α̉ρξάμε- νος οϋτε παυσάμενον. μενος οϋτε παυσάμε- ξάμενος οϋτε παυσά-

266
νος οϋτε παυσάμενος. νος. μενος.
ό δὲ υίὸς αύτου̃ ό Χρι- 6. Διαλίδ(?): ό Χ(ρι- 6. Ζηαλϊγης: ό Χ(ρι- 8. Σιβυλλα: ό δὲ υίὸς
στὸς μέλλει γεννηθη̃- στὸ)ς μέλλει γεννη- στὸ)ς μέλλαι γενη- αύτου̃ ό Χ(ριστὸ)ς μέ-
ναι ε̉κ παρθένου Μα- θη̃ναι ε̉κ παρθένου θη̃νε(?) ε̉γ π(α)ρθέν... λ(λε)ι γενιθη̃νε ε̉(κ)
ρίας καὶ πιστεύω ει̉ς Μαρίας καὶ πιστεύω Μαρίας ... ̀ πηστε(ύ)ο παρθένου Μαρία(ς)
αυ̉τόν. ει̉ς αυ̉τόν ηεν(?) ... κ(αὶ)πιστεύω (ε)ι̉ς
αυ̉τών.
ε̉πὶ δὲ εύσεβου̃ς βασι- 9. Γαλινος: ε̉πὶ δὲ εύ-
λέως πάλιν ’όψει με, σεβούς βασιλέος πά-
‘ήλιε. τὸν δὲ ναὸς του̃ λ(ιν) ’όψυ μεν, ιλιε,
’Απόλλωνος καταρ- τὴν δὲ ναὸν του̃ ’Απ-
γήσει καὶ κληθήσεται (?)ε(?)ω̃νος καταργι-
ει̉ς τὸ ’όνομα τη̃ς μητ- σασα(ν) (?)...
ρὸς αύτου̃ Μαρίας.
6.’Αριστοτέλης εί̃πεν˚ 7. ’Αριστοτέλης: φω̃ς 7. ’Αριστοτέλις:φω̃ς 10. ’Αριστοτέλης: ε̉ν
ε̉ν ται̃ς ὴμέραις ε̉κεί- τη̃ς άγίας τριάδος τη̃ς άγί(α)ς τριάδος ται̃ς ὴμέρες ε̉κίναις
ναις φω̃ς τη̃ς άγίας λάμψει ε̉πὶ πα̃σαν τὴν λάμψη(?) ε̉πὶ πα̃σαν φω̃ς τη̃ς ‘άγία(ς) τρι-
τριάδος λάμψει ε̉πὶ κτίσιν. τὴν κτίσι ... κ(αὶ) τὰ άδος λάνψη ε̉πὶ πα̃σαν
πα̃σαν τὴν κτίσιν καὶ χηροποητα ηδολα ... τ(ὴν) κτίσιν.
τὰ χειροποίητα εϊδω- (κω)φὰ ...α̉ντ(?) ...
λα καὶ κωφὰ καὶ α̉να-
ίσθητα, ‘ὰ προσκυ-
νου̃σι τὰ τω̃ν ‘Ελλή-
νων γένη ώς θεούς,
α̉φανίσει αύτὰ ει̉ς τέ- 8. Σωκράτης: 8. Σωκράτης:
λος, καὶ τὸ ’όνομα αύ- καὶ τὸ ’όνομα αύτου̃ κα(ὶ) τὸ ’όνομα αύ-
του̃ αυ̉ξυνθήσεται καὶ αυ̉ξυνθήσεται καὶ τι- του̃ αυ̉ξηθήσετε ... τι-
τιμηθήσεται παρὰ βα- μηθήσεται παρὰ βα- μηθή(σε)τε υπο (?)
σιλέων καὶ μεγιστά- σιλέων καὶ μεγιστά- παντον(?) ... ε̉φ’‘όλην
νων ε̉φ’ ‘όλην τὴν οι̉- νων ε̉φ’ ‘όλην τὴν οι̉- τὴν οι̉κουμένην.
κουμένην. Καὶ δώδε- κουμένην.
κα καὶ έβδομήκοντα
στήσει κριτὰς καὶ δι-
δασκάλους ε̉πὶ πα̃σαν
τὴν γη̃ν. αυ̉τὸς μετὰ
τὸ παθει̃ν καὶ α̉νασ-
τη̃ναι α̉ναληφθήσεται
καὶ ε̉κ δεξιω̃ν του̃
πατρὸς καθεσθεὶς πά- 9. Παλινος: καὶ(...)πά- 9. Γαλιν: κε(?) πάλην
λιν ’έρχεται κρι̃ναι λιν ’έρχεται κρι̃ναι ’έρχετε κρηνε ζοντας
ζω̃ντας καὶ νεκρούς˚ ζω̃ντας καὶ νεκρούς κ(αὶ) νεκρούς κ(αὶ)
καὶ α̉ποδώσει έκάστω καὶ α̉ποδώσει έκάστω (α̉)ποδοσι έκάστο κα-
κατὰ τὰ ’έργα αύτου̃. κατὰ τὰ ’έργα αύτου̃. τὰ (τὰ) ’έργα αύτου̃.
7. Τέλος δὲ πάντων
‘Όμηρος εί̃πεν˚ ‘ήξει 10. ‘Όμηρος: ‘ήξει 10. ‘Όμιρς: Ηαι(?) 11. ‘Όκύαρος:‘ήξ(ε)ι
πρὸς ήμα̃ς ο̉ψὲ γη̃ς πρὸς ήμα̃ς ο̉ψὲ γη̃ς πρὸς ήμα̃ς ο̉ψὲ γη̃ς πρὸ(ς) ήμα̃ς ωψαι
’άναξ πόλου καὶ σὰρξ ’άναξ πόλου καὶ σὰρξ ’άναξ πόλου κ(αὶ) ... τη(̃ς) ’άναξ ίλου(?)
φανει̃ται δίχα τινὸς φανει̃ται δίχα τινὸς φανοϊταϊ δηχα τινὸς κ(αὶ) σὰρκα φανίτε δί-
σφάλματος˚ σφάλματος. σφ(ά)λμα(τος). χέ ...νως...ε... (σφ)ά-
λαμπτος.

267
καὶ λαμβάνει σάρκα 11. Σόλων: καὶ λαμ- 11. Σόλον: κ(αὶ) λαμ- 12. Σοκράτης: κ(αὶ)
α̉πὸ ‘Εβραΐδος παρθέ- βάνει σάρκα α̉πὸ ‘Εβ- βάνι σάρκα α̉πὸ ‘Εβ- λαμβάνι σάρκα α̉πὸ
νου˚ καὶ καλέσουσιν ραΐδος παρθένου˚ καὶ ραΐλα παρθένομ κ(αὶ) ‘Εριρε(?) αν(?) παρ-
αυ̉τον ’άφεσιν καὶ α̉γ- καλέσουσιν αυ̉τον καλέσουσιν αυ̉τον θένω κ(αὶ)...στ(αυ)-
αλλίασιν˚ ’άφεσιν καὶ α̉γαλλία- ’άφεσιν κε(?) α̉γαλία- ρωθύσεται ...καὶ μα-
σιν. σην. κάρη... οί (η)... (?)...
καὶ σταυρωθήσεται 12. Σιβύλλα: Kαὶ 12.Σημβιλας : Kε α̉κού(ν)ταὶς αύτ(ου)...
α̉πὸ α̉πίστου γένους σταυρωθήσεται α̉πὸ στ(αυ)ροθήσετει α̉πὸ
τω̃ν ‘Εβραίων, καὶ ‘Εβραίων α̉πίστον... ‘Εβρεον ’α̉πίστον
μακάριοι οί α̉κούον- καὶ μακάριοι οί α̉κού- ...κ(αὶ) μακάρια υ(?)
τες αύτου̃. ου̉αὶ δέ, οί οντες αύτου̃. α̉κούοντες αύτου̃̃ χ(?)
μὴ α̉κούοντες . (...) ... δέ(ν) οί μὴ α̉κούον-
τες .

Analiza textelor greceşti din tabelul de mai sus ne permite să ajungem la


următoarele concluzii:
a) Toate profeţiile anticilor din picturile murale ale trapezei Lavrei Athonite, ale
trapezei mănăstirii Bačkovo şi ale bisericii „Naşterea Domnului” de la
Arbanasi provin din protograful culegerilor bizantine de profeţii din grupul
„delta”;
b) Dacă în trapeza de la Bačkovo se observă o anumită originalitate în selecţia
profeţiilor anticilor — efectuată, evident, în baza protografului menţionat —
atunci la Arbanasi selecţia profeţiilor este o compilare fidelă a selecţiei deja
efectuate în fresca trapezei Lavrei Athonite 785 ;
c) Pe parcursul compilării textelor din manuscrisele grupului „delta”, zugravii
de la Athos, de la Bačkovo şi de la Arbanasi au majorat numărul filosofilor de
la şapte la doisprezece. Necesitatea majorării numărului de filosofi era dictată
de specificul picturii monumentale, care solicita un număr mai mare (şi
divizibil la doi!) de figuri ce urmau să mărginească compoziţia „Arborele lui

785
Identitatea textelor de la Lavra athonită şi de la Arbanasi nu se rezumă doar la profeţiile în-
ţelepţilor antichităţii. Identice sunt şi inscripţiile ce însoţesc imaginea sfântului Sisoe [vezi textul:
„Όρω̃ν σε τάφε δειλειω̃ σουτήν θέαν καὶ καρδιοστά λακτον δάκρυον χέω χρέος τὸ κοσνόφλητον ει̉ς
νοὺν λαμβὰνω πω̃ς γὰρ μέλλω δι ελθει̃ν πέρας τοιου̃τον. Αΐ! Αΐ!” de la p. 400 a ediţiei: Gabriel
Millet, Recueil des inscriptions chrétiennes de l’Athos, (Paris, ed.Albert Fontemoing, 1904) şi de
la p. 214 a ediţiei: Любен Прашков, Църквата Рождество Христово в Арбанаси (София,
Български художник, 1979 )].

268
Iesei”. Probabil că, datorită necesităţilor practice ale artei monumentale,
formu-la „celor şapte înţelepţi”, moştenită încă din antichitate, este încetul cu
încetul înlocuită (chiar şi în manuscrisele bizantine din alte grupuri ! 786 ) de un
număr mai impunător de filosofi;
d) Majorarea numărului de filosofi la trapeza Lavrei, la Bačkovo şi la Arbanasi
n-a fost însoţită de apariţia unor noi citate, provenite din alte grupuri de
manuscrise. Pentru a putea oferi numărului sporit de filosofi spusele
respective, cele şapte profeţii din protograful manuscriselor grupului „delta”
au fost divizate şi scurtate. Astfel, pentru frescele de la Lavra şi de la
Arbanasi profeţia lui Platon a fost divizată şi atribuită lui Platon şi Dialid (la
Arbanasi – Zialighes), profeţia lui Aristotel a fost atribuită lui Aristotel,
Socrate şi Palinos ( la Arbanasi – Galin), iar profeţia lui Homer a fost
atribuită lui Homer, Solon şi Sibilei;
e) Apariţia numelui Palinos (Παλινος) la trapeza Lavrei se datorează unei
confuzii cu adverbul „πάλιν” (rom. „înapoi” sau „din nou”) 787 din textul
profeţiei lui Aristotel. Ulterior, la Arbanasi, acest Palinos, prin contaminare
cu numele medicului antic Galenos s-a transformat în Galin 788 . Or, imaginile
celebrului medic (fiind asociate şirului de înţelepţi ai antichităţii!) se
întâlnesc în arta medievală occidentală (exemplu: fresca „Discuţia între
Hippocrate şi Galen” din cripta Domului din Anagni, Italia, sec. XIII 789 );

786
Din grupul „delta” de manuscrise doar în Codex Athous Laura Z-64 din anul 1602 se întîl-
nesc profeţiile a 12 înţelepţi. Dar, trebuie să luăm în consideraţie faptul că acest manuscris este
tardiv, şi, posibil, a fost influenţat de frescele cu imaginile filosofilor din trapeza Lavrei Athoni-
te. Există însă alte grupe de manuscrise unde numărul înţelepţilor antichităţii este mai mare decât
şapte.
787
Evident că nu pot fi de acord cu Grigore Nandriş, care a încercat să-l identifice pe acest Pa-
linos cu filosoful Apollonios. Vezi: Grigore Nandriş, Contribution à l’étude de la peinture mu-
rale de Lavra, în Le millénaire du Mont Athos, II, Venice-Chevetogne, 1965, p. 270-271.
788
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 118 – 119.
789
Vezi imaginea în: В.П.Глазычев, Гемма Коперника, Москва, 1989, р. 247.

269
f) Numele enigmaticului filosof Odoneristos (Οδωνέριστος) — pictat la
Bačkovo şi greu de identificat după părerea lui Ivan Dujcev 790 – se dovedeşte
a fi o formă coruptă a numelui legendarului Hermes Trismegistos. Or, în
manuscrisele grupului „delta”, numele autorului Tabulei Smaragdina este
ortografiat în forma „Ό Δω̃ν ό τρισμέγιστος”. Din această formă, în urma
ştergerii câtorva litere şi a confuziei între majusculele greceşti „Γ” şi „Ρ” se
obţine cu uşurinţă forma nominală „Οδωνέριστος” (Odoneristos) 791 . Începutul
profeţiei lui Odoneristos de la Bačkovo este atribuită lui Pivogoras (Pithgora)
la trapeza Lavrei şi la Arbanasi;
g) Numele filosofului Ηοkiaros (‘Όκύαρος) de la Bačkovo 792 se dovedeşte a fi o
formă coruptă a numelui lui Homer din manuscrisele grupului „delta”. Acest
lucru este certificat de identitatea profeţiei lui Hokiaros cu profeţiile lui
Homer de la trapeza Lavrei, de la Arbanasi şi din manuscrisele grupului
menţionat;
h) Profeţia lui Ares ? (din manuscrisele grupului „delta”) la Lavra, Bačkovo şi
Arbanasi este atribuită, respectiv, lui Filon, Ariklos(?) şi Astakor. A stabili o
filiaţie între aceste nume la etapa actuală a cercetării este imposibil;
i) Între profeţiile înţelepţilor antichităţii prezente în pictura exterioară din
Moldova secolului XVI şi profeţiile din manuscrisele grupului „delta” există
similitudini în ceea ce priveşte conţinutul doar în două cazuri. Primul caz se
referă la partea a doua a profeţiei lui Platon 793 (care la trapeza Lavrei este
atribuită lui Dialid, la Bačkovo – Sibilei, iar la Arbanasi – lui Zialighes). Al
doilea caz se referă la partea a doua a profeţiei lui Aristotel (din bisericile

790
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 14 – 15, traducerea
germană la p. 131.
791
Forma nominală Odoneristos se întîlneşte nu numai în manuscrisele greceşti din grupul
„delta”, dar şi în cele din grupul „tau”. După părerea lui Hartmut Erbse apariţia în locul numelui
lui Hermes a numelui Don (Δω̃ν) se datorează introducerii formei grecizate a cognomenului Thôt
– nume al zeului egiptean al scrierii şi înţelepciunii, identificat în epoca elenistică cu Hermes Tri-
smegistul. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., nota 181 de la p. 95.
792
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 86 – 87.
793
Vezi nota 781.

270
moldave), care se regăseşte într-un fragment din ampla profeţie a lui Plutarh
inclusă în manuscrisele grupului „delta”( „ ...ε̉ν α̉δαει̃ κόρη ... καὶ τέλος
α̉ναστήσεται ... πάντα κόσμον”). Dar nici la Lavra Athonită, nici la Bačkovo
şi nici la Arbanasi acest fragment din profeţia lui Plutarh nu figurează;
j) Datarea relativ târzie (sec. XVI-XVII) 794 a codexurilor conservate până în
prezent şi forma extrem de desfăşurată a profeţiilor celor şapte filosofi –
formă inexistentă în cele mai timpurii culegeri bizantine cu spusele
anticilor 795 – par să certifice provenienţa relativ târzie a protografului
manuscriselor grupului „delta”. De aici rezultă imposibilitatea de a considera
spusele filosofilor din compoziţia Arborele lui Iesei de la trapeza Lavrei
Athonite, drept model pentru spusele înţelepţilor din Moldova sau Rusia
secolului XVI. Or, multe din spusele acestor înţelepţi — deşi sunt ortografiate
în slavonă — provin, în ultimă instanţă, din surse greceşti ce aparţin unor
grupuri de manuscrise cu mult mai vechi decât grupul „delta”. În favoarea
acestei constatări pledează şi absenţa, aproape totală (cu excepţia profeţiei lui
Platon!), a similitudinilor între conţinutul profeţiilor din Moldova şi a celor de
la trapeza Lavrei Athonite.

Mai numeroase sunt acele locaşuri în frescele cărora spusele anticilor nu sunt
legate nemijlocit de „Arborele lui Iesei”. K. Spetsieris considera că cel mai vechi
„ansamblu” de filosofi precreştini (Aristotel, Platon?, Plutarh, Solon, Tucidide,
Hilon, Homer şi Sibila) îl prezintă frescele din nartexul mănăstirii „Izvorul vie-
ţii”( „Zoodochos Pege”, supranumită „Gola” 796 ) din vechea provincie

794
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., 220 – 222.
795
Vezi manuscrisele de tipul „Simfoniei”(Codex Vatican Graec. 2200) din sec. VIII/IX sau
Codex Sinaiticus-383 din sec. X/XI în: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 – 208 şi p. 209 – 212.
796
Mănăstirea a fost numită „Gola” din cauza reliefului terenului adiacent, lipsit de vegetaţie.
Termenul „Gola” a provenit din slavonă, dar care s-a încetăţenit şi în mediul grecesc.

271
Lakedaemon a peninsulei Pelopones 797 . El data pictura din acest nartex cu
secolul XIV 798 . Această datare excesiv de timpurie intră, însă, în contradicţie cu
punctul de vedere al majorităţii cercetătorilor. Astfel, Nikos A. Bees şi Grigore
Nandriş erau de părerea că frescele nartexului mănăstirii „Gola” au fost realizate
în anul 1673 799 , iar Ivan Dujcev a apreciat datarea lui K. Spetsieris drept extrem
de „neverosimilă” 800 . Anumite dubii în ceea ce priveşte provenienţa atât de
timpurie a acestor fresce a manifestat şi Miltiadis Miltos Garidis 801 . Cu totul alta
este situaţia în cazul frescei cu imaginile filosofilor antici din nartexul bisericii
Sf. Nicolae Spanos a mănăstirii „Filantropini” de lângă oraşul Ianina (Epirul
grecesc) 802 . Datarea acestei fresce cu sfârşitul deceniului şase sau începutul
deceniului şapte al secolului XVI nu trezeşte dubii 803 . Deja amintitul Miltiadis
Miltos Garidis considera că „disocierea imaginii filosofilor păgâni de imaginea
Arborelui lui Iesei – disociere care s-a produs în frescele de la Sf. Nicolae
Spanos – reflectă ideile umaniste ale Renaşterii (care pătrundeau în Epir din
Italia – C.C.)” 804 . Unele detalii din vestimentaţia filosofilor pictaţi la
Filantropini, de asemenea, trădează influenţa italiană. Aceasta se referă atât la
nasturii specifici ai cămăşii lui Tucidide, cât şi la turbanele exotice orientale pe

797
Vezi: K. Spetsieris, Ει̉κόνες ‘Ελλήνων φι̃λοσόφων ει̉ς ε̉κκλησίας, în: „’Επι̃στημονι̃κὴ ε̉πετη-
ρὶς τη̃ς Φὶλοσοφι̃κη̃ς σχολη̃ς του̃ Πανεπι̃στημίου”, ’Αθηνω̃ν, 2 Série , XIV, 1963/1964, p. 406 –
410.
798
Ibidem.
799
Vezi: Nikos A.Bees, Darstellungen altheidnischer Denker und Autoren in der Kirchenma-
lerei des Griechen, în „Byzantinisch-neugriechische Jahrbücher”, IV, 1923, p. 124;Grigore Nan-
driş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 76.
800
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31 şi traducerea ger-
mană la p. 144.
801
Astfel, atunci când scrie despre datarea lui K.Spetsieris a frescelor de la mănăstirea „Gola”,
Miltiadis Miltos Garidis utilizează expresia: „qu’on a voulu aussi dater du XIVe siècle” („care,
de asemenea, s-a vrut să fie datate cu secolul XIV” ). Vezi: Miltiadis Miltos Garidis, La peinture
murale dans le monde orthodoxe après la chute de Byzance (1450-1600) et dans les pays sous
domination etrangère, Athènes, Ed. C.Spanos,1989, nota 721 de la p.154.
802
Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 411 sau Иван Дуйчев, Древноезические мислители и пи-
сатели…, p. 31.
803
Vezi lucrările indicate în nota precedentă şi studiul lui Nikos A.Bees, Darstellungen althei-
dnischer Denker und Autoren…, p. 123 şi notele 2 şi 3 de la p. 123.

272
805
care le poartă pe cap Plutarh, Apollonios şi Aristotel . Or, un astfel de turban
exotic găsim şi în imaginea înţeleptului oriental din celebrul tablou al lui
Giorgione „Cei trei filosofi” (Viena, Kunsthistorisches Museum) 806 . Inscripţia 807
ce încununează imaginea filosofilor antici reprezentaţi în nartexul bisericii Sf.
Nicolae Spanos, numele acestor 7 filosofi (Platon, Apollonios, Solon, Aristotel,
Plutarh, Tucidide, Chilon) 808 şi adresarea către filosofi de pe filacterul lui
Tucidide 809 , ne permit să identificăm tipul de culegere ce a servit drept model
zugravilor de la Filantropini. Este vorba de culegerea cu profeţii ale înţelepţilor
antichităţii care (conform clasificării lui Hartmut Erbse) aparţine grupului „mi”
de manuscrise 810 . Acest grup „mi” de manuscrise a fost cel mai răspândit în
literatura profetică post-bizantină de expresie greacă şi a servit drept sursă unor
capitole din celebra Carte de pictură a lui Dionisie din Furna. Dar, spre
deosebire de textul capitolului 135 al cărţii a 2-a a erminiei lui Dionisie 811 , în
frescele de la Filantropini redacţia profeţiilor înţelepţilor este mai completă şi
mai apropiată de protograful iniţial al manuscriselor grupului „mi”. Astfel,
adresarea lui Tucidide către filosofi, ortografiată pe filacterul istoricului pictat la

804
Vezi: Miltiadis Miltos Garidis, La peinture murale dans le monde orthodoxe après la chute
de Byzance..., p. 181.
805
Ibidem.
806
Privitor la acest tablou a lui Giorgione vezi capitolul „Despre cei Trei Filosofi” în cartea:
Salvatore Setis, “Furtuna” interpretată. Giorgione, comitenţii, subiectul, Bucureşti, 1982, p. 40
– 72. Tot acolo, la p. 66 – 72 figurează şi o amplă bibliografie a subiectului dat.
807
Rezumatul acestei inscripţii, tradus în limba franceză, îl oferă Miltiadis Miltos Garidis:
„Les sept philosophes, réunis dans une maison d’Athènes, ont ouvert une discussion savante et
secrète sur la présense du Christ, notre Dieu…”. Vezi: Miltiadis Miltos Garidis, La peinture mu-
rale dans le monde orthodoxe après la chute de Byzance..., p. 180. Cu părere de rău, translitera-
rea greacă, operată direct după original de A.Xyngopoulos, mi-a fost inaccesibilă. Vezi: A.Xyn-
gopoulos, „Μεσαιωνικά μνημεὶα ‘Ιωαννινων” („Monuments médiévaux de Janina”), în „‘Ηπει-
ρωτικά Χρονικά”, 1, 1926/2, p. 137.
808
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31 şi traducerea ger-
mană la p. 145.
809
Ibidem. Vezi de asemenea: K. Spetsieris, Op. cit., p. 411.
810
Din acest grup fac parte manuscrisele Cod. Monac. Gr. 524 (sec. XIV), Cod. Oxon. Ba-
rocc. 10 (sec. XIV-XV), Cod. Oxon. Barocc. 48 (sec. XV), Cod. Paris. Gr. 2600 (sec. XV), Cod.
Paris. Gr. 2594 (sec. XV), Cod. Monac. Gr. 507 (sec. XIV-XV) şi celebra Carte de pictură a lui
Dionisie din Furna. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., 216 – 217.
811
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125 – 126.

273
Filantropini („ Ώ̃ φιλόσοφος α̉μυήτοις τὰ Θει̃α μυστήρια λέγειν...”/„O,
filosofilor, a spune vouă Dumnezeieştile taine cu nechibzuire...”) 812 nu figurează
în Cartea de pictură a lui Dionisie 813 . Acelaşi lucru se poate spune şi despre
inscripţia referitoare la cei şapte filosofi, ce încununează registrul de sus al
frescei din nartexul bisericii Sf. Nicolae Spanos a mănăstirii epirote: în
manuscrisele grupului „mi” textul acestei inscripţii deschide primul alineat al
paragrafului dedicat profeţiilor înţelepţilor antichităţii 814 , pe când în erminia lui
Dionisie el lipseşte completamente 815 . Judecând după componenţa nominală a
filosofilor antici reprezentaţi şi după fragmentele de texte conservate pe
filacterele lor, redacţia profeţiilor filosofilor de la Sf. Nicolae Spanos nu a
suportat nici un fel de modificări în raport cu textul protografului manuscriselor
din grupul „mi” 816 . Activând cu aproximativ un secol mai devreme decât
Dionisie, zugravii de la Filantropini nu au admis, practic, nici un fel de
completări sau abrevieri ale textului luat drept model. Ei nu au fost, însă, singurii
conservatori fideli ai textului protografului iniţial. În anul 1930, cu prilejul celui
de al 3-lea congres internaţional de studii bizantine ce a avut loc la Atena,
profesorul Vasile Grecu a descoperit într-un mic muzeu de pe strada Academiei
(nr.41) un manuscris grecesc despre care se spunea că provine din Cezareea
Capadociei 817 . Acest manuscris avea numărul 35 şi cuprindea originalul unei
erminii bizantine, redacţia căreia în mod sigur era mai veche decât redacţia din
Cartea lui Dionisie 818 . Ulterior, s-a dovedit, că capitolul dedicat profeţiilor
anticilor din acest manuscris este aproape identic cu protograful culegerii de

812
Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 411. Traducerea românească a fost preluată din: Vasile Gre-
cu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 361.
813
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125.
814
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., 216.
815
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125.
816
Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 411 şi Hartmut Erbse, Op. cit., p. 216 – 217.
817
Vezi: Vasile Grecu, Contribuţii la studiul izvoarelor manualului de pictură bizantină, în
„Închinare lui Nicolae Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani”, Cluj, 1931, p. 192.
818
Ibidem, p. 194.

274
profeţii din grupul „mi” de manuscrise bizantine 819 . Acelaşi Vasile Grecu a mai
descoperit la Biblioteca Academiei Române câteva manuscrise de început de
secol XIX (nr. 1283, nr. 4206, nr. 1795) 820 care conţin traduceri româneşti a
profeţiilor anticilor. Aceste traduceri au fost, de asemenea, făcute după
manuscrisele originale greceşti din grupul „mi”. Pentru a ne convinge de
fidelitatea traducerii româneşti din manuscrisele de la Biblioteca Academiei şi
pentru a vedea mai bine modificările aplicate de Dionisie din Furna
protografului manuscriselor din grupul „mi” este suficient să comparăm textele
reproduse în tabelul de mai jos:
Profeţiile înţelepţilor antici Traducerile româneşti de se- Traducerea actuală românea-
din manuscrisele grupului col XIX din manuscrisele nr. scă a capitolului 135 a cărţii a
“mi”(conform clasificării lui 1283, nr. 4206 şi nr. 1795 a 2-a a Erminiei lui Dionisie
Hartmut Erbse). Bibliotecii Academiei Româ- din Furna.( trad. Smaranda
ne (după Vasile Grecu). Bratu Stati şi Şerban Stati).
Graiurile de mai nainte spuse Înţelepţii greci ce proorocit-
Προφητει̃ας έπτὰ ‘Ελλήνων ale acelor şapte filosofi eli- au întruparea lui Hristos.
σοφω̃ν περὶ τη̃ς ένανθρωπή- neşti pentru Dumnezeiasca
σεως του̃ Κυρίου ὴμω̃ν ’Ιη- înviare a lui Hristos şi Dum-
σου̃ Χριστου̃. nezeu.
‘Επτὰ τω̃ν ‘Ελλήνων σοφοὶ Şapte filosofi întru o casă
ε̉ν δόμω τινὶ τω̃ν ’Αθηναίων oarecare a Athineilor adunîn-
πρὸς α̉λλήλους du-se între dînşii s-au pornit a
συνεδριασαντες λόγον σοφώ- spune un cuvânt prea înţelept
τατον καὶ α̉πόρρητον κεκινή- şi negrăit. Şi era cuvântul ace-
κασιν˚ καὶ ή̃ν ό λόγος ού̃τος˚ sta din gîcituri şi din nedome-
ε̉κφαντορία καὶ πρόρρησις rire pentru venirea(?) lui Hri-
περὶ τη̃ς ε̉νσάρκου οι̉κονομί- stos Dumnezeului nostru. Şi
ας του̃ Κυρίου ὴμω̃ν ’Ιησου̃ cel mai întâiu era Apolon, al
Χριστου̃. ώ̃ν τὰ ο̉νόματα ει̉σὶ doilea Solon, al treilea Thu-
ταυ̃τα˚ ’Απολλώνιος, Σόλων, kidid, al patrulea Platon, al
Θουκυδίδης, Πλούταρχος, cincilea Plutarh, al şaselea
’Αριστοτέλης, Πλάτων, Χί- Aristotel şi al şaptelea Chilon
λων ό φιλόλογος. filosoful, care se chiamă şi
fololog( sic! — C.C.) adecă
iubitoriu de cuvânt.
1. Καὶ οί μὲν ’έξ φιλόσοφοι 1. Deci şase filosofi au zis
πρὸς τὸν ’Απολλώνιον εί̃πον˚ cătră Apolon: Proroceşte no-
προφήτευσον ὴμι̃ν ώ̃ Φοι̃βε uă, o luminatule, a cui iaste

819
Pentru a ne convinge de acest lucru este suficient să comparăm textul reprodus de V. Grecu
în Contribuţii la studiul izvoarelor manualului de pictură bizantină..., (p. 194 – 195) cu textul re-
produs de Hartmut Erbse în Op. cit. (p. 216 – 217).
820
Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 361 – 362.

275
προφη̃τα˚ τίνος ’άρα ’έσται ὸ casa aceasta?
δόμος ού̃τος; Către carii Apolon a răs-
Πρὸς οὺς ’Απολλώνιος puns: Deci, o bărbaţilor, învă- 1. Apolonius, bătrân cu barba
’έφη˚ ‘όσα μέν, ώ̃ ’άνδρες, ţături de bunătăţi şi de podoa- lungă şi despicată, cu năfra-
πρὸς α̉ρετὴν καὶ κόσμον bă vă văz şi pre voi că ştiţi. mă pe cap, zicând pe un sul:
’όρωρε, καὶ ὺμει̃ς ’έγνωτε˚ Însă eu vestesc în trei pre „Eu vestesc într-o treime un
πλὴν ε̉γὼ ε̉φετμεύω ε̉ν τρισὶν unul numai Dumnezeu dintru singur Dumnezeu împărăţind
’ένα μόνον ύψιμέδοντα θεόν˚ înălţime, al cărui cuvânt iaste peste toate. Cuvântul lui ne-
ού̃ λόγος ’άφθιτος ε̉ν α̉δαει̃ fără de moarte, pre unul feci- pătruns se va zămisli în pîn-
κόρη ’έγκυος ’έσται˚ ού̃τος oara naşte fără de stricăciune. tec de fecioară; asemenea
γὰρ ώς τόξον πυρφόρον ’ίσως Căci acesta ca o săgeată pur- unui arc din care ţîşneşte fo-
διαδραμει̃ται καὶ κόσμον tătoare de foc poate veni şi cul, el va străbate iute văzdu-
’άπαντα ζωγρήσει καὶ τω̃ toată lumea va vâna şi o va hul; va cuprinde întreaga făp-
πατρὶ προσάξει δω̃ρον˚ ’έσται duce tatălui dar. Deci, casa tură şi-l va duce tatălui în
δ’ού̃τος ό δόμος Μαρίας, ού- acestuia iaste Maria, căci aşa dar”.
τω γὰρ καλει̃ται τὸ ’όνομα se cheamă numele acesteia.
αυ̉τη̃ς. Cătră carele au răspuns zi-
Πρὸς ‘όν τις τω̃ν θυηπόλων când: Minţi, o Apolonie! Iară
α̉ποκριθεὶς ’έφη˚ ψεύδη ώ̃ el mai cu cumplire mergând
’Απολλώνιε˚ ό δὲ πρὸς αυ̉τὸν cătră dînsul a zis: Nu din si-
’έφη˚ οϋ μα τὸν ε̉ν στέρνοις ne-mi, ci din întărirea virtuţii
ε̉μοι̃ς σείοντα χαλινά μου. ου̉ mele, se clătesc opritorile(?),
ψεύδομαι. nu minţ!
2. ’Απεκρίθη δὲ Σόλων καὶ 2. Al doilea Solon, răspun- 2. Solon din Atena, bătrân cu
’έφη˚ κα̉γὼ ύμι̃ν, ώ̃ φιλόσο- zând a zis: Şi eu, o filosofilor, barba rotundă, zicând: “Când
φοι, λέγω˚ ‘ότι ο̉ψέ ποτέ τις vă zic că odinioară oarecare El veni-va pe acest pământ,
ε̉πὶ τὴν πολυσχεδη̃ ταύτην va veni pre acest pământ de supus schimbărilor, carnea
ε̉λάσειε γη̃ν καὶ δίχα σφάλμα- multe izvoade şi fără de gre- însăşi fi-va fără de prihană;
τος γενήσεται σάρξ˚ α̉καμά- şală se va face trup, cu Dum- neobosită fi-va ţinta Dumne-
τοις δὲ Θεότητος ‘όροις α̉νιά- nezeire fără de pregetare; Şi zeirii şi nimici-va patimile ce
των παθω̃ν λύσει φθοράν. pătimind va sfărîma hotarul nu se tămăduiesc; El fi-va
Καὶ τούτω φθόνος γενήσεται cel fără de vindecare al stri- acoperit de ura unui popor
ε̉ξ α̉πίστου λαου̃˚ καὶ πρὸς căciunii; şi aceasta se va face necredincios; din înălţimea
‘ύψος κρεμασθήσεται ώς din pizma necredinciosului unui munte, el va răbda toate
θανάτου κατάδικος καὶ πάντα norod, şi spre înălţime se va de bună voie şi cu blândeţe”.
πράως πείσεται έκὼν φέρειν. spînzura şi către toate cu blîn-
deaţă se va pleca de voie păti-
mind.
3. Πρὸς οϋς καὶ Θουκυδίδης 3. Cătră carii şi Thukidid a 3. Tucidide, aproape cărunt
’έφη˚ ου̉κ ε̉φικτὸν ήμι̃ν ε̉στιν, zis: O filosofilor, a spune vo- cu barba despicată în trei, ce
ώ̃ φιλόσοφοι, α̉μυήτοις τὰ θε- uă Dumnezeieştile taine cu zice: “Unul Dumnezeu, lumi-
ι̃α μυστήρια λέγειν ’ὴ φανε- nechibzuire, iaste lucru înfri- na sufletului, slava lui; din în-
ρω̃ς παραθέσθαι, πλὴν τω̃ νοΐ coşat, sau de a le face arătate; ţelepciunea lui răsar toate şi
α̉κούσατέ μου˚ ή̃ν μὲν Θεὸς Însă la cei ce înţeleg, asculta- se împlinesc într-una; nu este
φω̃ς νοερὸν ε̉κ φωτὸς νοερου̃ ţi-mă: Iaste dar Dumnezeu lu- alt Dumnezeu, nici înger, nici
καὶ τούτω αϊνεσις καὶ δόξα ε̉ν mina înţelegătoare şi acestuia munte, nici duh, nici făptură,
τω̃ νοΐ˚ πάντα γὰρ περιέχει ε̉κ cântarea cântării, spre a înţe- ci numai Domnul Dumnezeul
τούτου ει̉ς ’έν˚ ου̉ Θεὸς ’έτε- lege toate le cuprinde de la le-a făcut pe toate şi Cuvântul
ρος, ου̉κ ΄άγγελος, ου̉ δαίμον, acesta întru una, nu alt Dum- lui într-unul, El cel pogorît
ου̉ σοφία, ου̉κ ου̉σία, α̉λλ’ ̉ὴ nezeu, nu înger, nu din belşugul firii în belşugul

276
μόνος Κύριός ε̉στι καὶ δημι- înţelepciune, nu demon, nu firii, făcut-a apa roditoare”
ουργὸς τω̃ν άπάντων, παντέ- fiinţă, ci numai Domnul iaste
λειος λόγος, γόνιμος ε̉κ γο- şi ziditoriu a tot tuturor, întru
νίμου, αυ̉τὸς ε̉πὶ φύσιν γόνι- tot desăvârşit cuvânt, bun
μον κατελθὼν γόνιμον ϋδωρ roditoriu din cel bun
ε̉ποίησεν. roditoriu, acesta pogorându-
se deasupra firii, a făcut apă
de bună rodire.
4. ’Έφη δὲ πρὸς αυ̉τοὺς 4. Răspunzând şi Plutarh, a 4. Plutarh, bătrân pleşuv cu
Πλούταρχος˚ τὸν τω̃ν ‘όλων zis: Celui preste toate făr de barba ascuţită, zicând: „Fiin-
ύπέρτατον ου̉δὲν αϊτιον προ- covîrşire nu se înţeleage lângă ţei mai presus de toate nu-i
σεπινοει̃ται˚ ὸ λόγος ε̉ξ αυ̉του̃ dînsul nici o pricinuire. Cu- căutaţi pricina căci numai de
καὶ ου̉κ ε̉ξ ’άλλου ε̉στὶν ὸ λό- vîntul din sineşi şi nu dela al- la ea vine cuvântul; iar înţe-
γος˚ δέδεικται δὲ σαφω̃ς, ΄ότι tul iaste cuvântul; iar s-a ară- lepciunea şi Cuvântul Dom-
Θεου̃ σοφία καὶ λόγος τὸ τέρ- tat mai cu înţelepciune, că în- nului cuprind tot pământul”.
μα περιέχει τη̃ς γη̃ς. ţelepciunea şi cuvântul lui
Du-mnezeu cuprinde toate
margi-nile pământului.
5. Πρὸς οϋς καὶ ’Αριστοτέλης 5. Apoi şi Aristotel a zis: Fi- 6. Aristotel , bătrân cu barba
΄έφη˚ α̉κάματος φύσις Θεου̃ rea naşterii lui Dumnezeu ia- ca papura, zice: „Facerea
γέννησις˚ ε̉ξ αυ̉του̃ γάρ ου̉σί- ste fără de trudă, căci dela si- Domnului este fără de sfîrşit
ωται ό αυ̉του̃ λόγος. neşi se înfiinţează însuşi cu- iar Cuvântul pre sine se
vîntul. făcu”.
6. Λέγει δὲ καὶ ό Πλάτων˚ ό 6. Şi Platon a zis: Cel bătrân 5. Platon, bătrân cu barba
παλαιὸς νέος καὶ ό νέος α̉ρ- tânăr şi tânăr bătrân, tatăl în lungă şi bogată, grăind:
χαι̃ος˚ ο πατὴρ ε̉ν τω̃ γόνω fi-ul şi fiul în tatăl; cel unul se „Bătrân cel tânăr şi tânăr cel
καὶ ό γόνος ε̉ν τω̃ πατρί˚ τὸ împarte în trei şi ceale trei în bătrân; tatăl întru fiul şi fiul
‘ὲν διαιρει̃ται ει̉ς τρία καὶ τὰ unul, fără /de trup întrupăcios întru tatăl; unul desparte-se în
τρία ει̉ς ΄έν, ’άσαρκον σαρ- şi născăcios, pămăntul l-a fă- trei iar trei adună-se în unul”.
κικὸν καὶ κινητικόν˚ γη̃ τέ- cut ceriu şi al pământului fă-
τοκε τὸν ου̉ρανου̃ καὶ γη̃ς cătoriu.
ποιητήν.
7. ’Ανοίξας δὲ καὶ ό Χίλων τὰ 7. Deşchizând şi Chilon bu- 7. Filon filologul, bătrân ple-
χείλη ’έφη˚ ού̃τός ε̉στι καθύ- zele, a zis: Acesta iaste mai şuv, cu barba despicată, zi-
περθεν ου̉ρανω̃ν μεγάλων mare fără de asemănare decât când: „El, cu belşug de flăcări
βεβηκώς, φλογὸς ύπερβάλ- ceriul, izvor neîncetat şi foc şi-n foc veşnic, plecat-a din-
λων α̉ένναον καὶ πυ̃ρ α̉θάνα- nemuritoriu, de care se cutre- colo de necuprins; iat teamă
τον, ̀ὸυ τρέμουσιν ου̉ρανοὶ mură ceriurile, pământul şi de el au ceruri şi pământ, ma-
γαι̃ά τε καὶ θάλλαττα, βυθὸς marea şi adâncul cel din Tar- re şi hău, iad şi demoni; că
Τάρταρος δαίμονες˚ ή̃ν δὲ tar şi demonii; Şi iaste însuşi veşnic este şi fără de-nceput
αυ̉τὸς αυ̉τοπάτωρ α̉πάτωρ tată, întreit fericit. şi preafericit”.
τρισόλβιος.
8. Sofocle, bătrân pleşuv, cu
barba despicată în cinci, spu-
nând: „Un Dumnezeu este şi
fără de început, unul şi neal-
cătuit, ce făcut-a cerul şi pă-
mîntul într-odată”.
9. Tule, regele Egiptului, băt-
rîn cu barbă bogată, zicând:

277
„Tatăl fiu şi fiul tată, fără trup
şi întrupat fost-a Dumnezeu
dintru început”.
10. Proorocul Valaam, bătrân
cu barba rotundă, cu năframă
pe cap, ce zice: „O Stea răsa-
re din Iacov; un toiag se ridi-
că din Israel şi va lovi pe că-
peteniile Moabului” ( Nume-
rii, 24, 17).
11. Înţeleapta Proorociţă:
„Veni-va din cer Regele vre-
milor, ce judeca-va toţi oame-
nii şi toată făptura”.
12. Alt înţelept: „Dintr-o feci-
oară cununată şi fără de pri-
hană, naşte-se-va fiul Dom-
nului, unul şi fără de început,
singurul Dumnezeu şi Cuvânt
de care se vor teme cerurile şi
oamenii şi înţelepţiile”.

Examinând tabelul de mai sus observăm, că în traducerile româneşti de secol


XIX a manuscriselor originale greceşti din grupul „mi” s-au strecurat câteva
greşeli. Astfel, titlul capitolului este tradus extrem de aproximativ. Cuvântul
„întrupare”(„ε̉νσάρκου”) din introducere este înlocuit de cuvântul „înviere”, iar
numele filosofului Apollonios din punctul 1 al este confundat cu numele zeului
Apolon, (fapt care generează în textul românesc şi diminuarea numărului
filosofilor de la şapte la şase!). Adaosul explicativ la numele lui Chilon filologul
din introducere („care se chiamă şi filolog, adecă iubitoriu de cuvinte”) este
redactat extrem de stîngaci şi nu figurează în manuscrisele greceşti. În rest, însă,
putem conchide că traducerile româneşti de secol XIX, în pofida limbajului greoi
şi a multiplelor calchieri din greacă, redau fidel conţinutul originalului. Cu mult
mai semnificati-ve sunt abrevierile şi completările operate originalelor
manuscriselor din grupul “mi” în capitolul 135 al cărţii a 2-a a Erminiei lui
Dionisie din Furna 821 . În acea-stă Erminie, alcătuită în anii 30-40 ai secolului al

821
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125 – 126.

278
XVIII-lea 822 (la o distanţă de peste un secol de frescele de la Filantropini!), au
fost interpolate şi o serie de profeţii ale anticilor din alte culegeri. Astfel, în
Erminia amintită au mai intrat profeţiile lui Sofocle, Tule, Valaam, a Sivilei şi a
“altui înţelept” 823 . Întrucât Cartea de pictură a călugărului de la Agrafa (Etolia)
era destinată zugravilor, în textul capitolului 135 au fost schiţate succint şi
“portretele” filosofilor 824 .
După frescele de la Filantropini, pasul următor (spre redacţia profeţiilor
înţelepţilor elini din Erminia lui Dionisie!) a fost făcut în cadrul ansamblului de
picturi murale ce decorează paraclisul Maica Domnului Portaitissa a mănăstirii
Iviron de la Muntele Athos. Aici, în exonartexul paraclisului sunt reprezentaţi
Thulis, Solon, Chilon, Platon, Aristotel, Sofocle, Tucidide şi Plutarh 825 .
Inscripţiile de pe filacterele lor sunt similare celor din capitolul 135 al cărţii lui
Dionisie 826 . Observăm că, spre deosebire de protograful manuscriselor din grupul
„mi”, la Portaitissa au apărut înţelepţii Sofocle şi Thulis, iar Apolonios a
dispărut. Relevante sunt şi „calificativele” numelor înţelepţilor zugrăviţi în acest
paraclis. Astfel, încă în anul 1923 Nikos A. Bees a observat că înţelepţii de la
Portaitissa mai poartă câte un „epitet” asociat numelui propriu-zis: Tucidide este
numit „filosoful”(„ό φιλόσοφος”), Sofocle – „înţeleptul”(„ό σοφός”), Solon –
„atenianul”(„ό ’Αθηναι̃ος”), iar Chilon – „filologul”(„ό φιλόλογος”) 827 . Cu
excepţia „epitetului” lui Chilon, toate celelalte „epitete” lipsesc în protograful şi
în manuscrisele mai timpurii ale grupului „mi”. Două din aceste „epitete” (cel al
lui Solon şi al lui Chilon) se regăsesc, însă, în Cartea de pictură a lui Dionisie 828 .
Luând în consideraţie faptul că paraclisul Maica Domnului Portaitissa a fost

822
Privitor la datarea Erminiei lui Dionisie din Furna vezi nota 551.
823
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 126.
824
Ibidem, p. 125 – 126.
825
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31 şi traducerea ger-
mană la p. 144 sau Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p.76.
826
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125 – 126.
827
Vezi: Nikos A.Bees, Darstellungen altheidnischer Denker und Autoren…, p. 121.
828
Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125.

279
pictat înainte de anul 1683 829 , iar Erminia lui Dionisie a fost redactată cu
aproximativ o jumătate de veac mai tîrziu 830 , rezultă că spre sfârşitul secolului
XVII existau redacţii greceşti mai detaliate (în ceea ce priveşte caracterizarea
filosofilor) decât redacţia din protograful manuscriselor grupului „mi”. O astfel
de redacţie mai detaliată a şi fost, probabil, la dispoziţia zugravilor de la
paraclisul mănăstirii Iviron. Ulterior, peste o jumătate de secol, o redacţie
similară i-a servit drept model şi lui Dionisie din Furna, care în unele locuri a
prescurtat-o.
Inscripţii greceşti cu profeţii ale anticilor se întâlnesc şi pe teritoriul
Moldovei. Pe peretele nordic al nartexului bisericii mănăstirii Cetăţuia din Iaşi
(1672), în registrul de jos, sub compoziţia Arborele lui Iesei, sunt reprezentaţi
opt înţelepţi cu filactere ce cuprind texte în limba greacă. Profesorul Vasile
Grecu a transliterat şi a tradus din greacă în germană spusele înţelepţilor 831 , iar
filologul Hartmut Erbse a reuşit să le clasifice 832 . S-a dovedit că spusele de la
Cetăţuia ţin de culegerile bizantine de profeţii din grupul „tau” 833 . Prin aceasta
ele se deosebesc atât de profeţiile de la Lavra Athonită, de la Bačkovo şi de la
Arbanasi (grupul „delta”) cât şi de profeţiile de la Filantropini (grupul „mi” ) şi
de la Portaitissa („redacţia detaliată” ). Curios lucru, dar în manuscrisele
româneşti de secol XIX de la Biblioteca Academiei Române (menţionate mai

829
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31.
830
Vezi nota 551.
831
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 22 – 25.
832
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 87 – 96 şi p. 218 – 219.
833
Din grupul „tau” fac parte manuscrisele: Codex Paris. Graec. 400 ( sec. XIV), Codex At-
hen. Graec. 373 (sec. XV), Codex Vindob. Med. Graec. 27 (sec. XVI), Codex Athous 2144/131
( sec. XVI) şi Codex Athous 6294/787 (sec. XIX). Însă nu toate profeţiile din protograful recon-
stituit de Hartmut Erbse se conţin în aceste manuscrise. Astfel, manuscrisul cel mai informativ
este Codex Athen. Graec. 373, dar el nu conţine varianta „a” a profeţiei Sibilei ( „ὸψέ ποτε...”).
Această variantă însă se găseşte în manuscrisul Codex Paris. Graec. 400, care este mai vechi şi
în manuscrisele Codex Vindob. Med. Graec. 27 şi Codex Athous 2144/131. Merită să fie remar-
cat faptul că nu există manuscrise greceşti din grupul „tau” care ar conţine ambele variante ale
profeţiei Sibilei ( „A” şi „B”). Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 218 – 219 şi Vasile Grecu, Dar-
stellungen altheidnischer Denker und Schrift-steller..., p. 22 – 25.

280
834
sus !) înaintea ciclului de profeţii traduse după originalele greceşti din grupul
„mi”, figurează şi o serie de profeţii traduse după manuscrisele greceşti din
grupul „tau” 835 . De aici putem conchide că, pe teritoriul principatelor române, la
începutul secolului al XIX-lea mai era încă vie tradiţia profetică bizantină şi că
aici erau destul de bine cunoscute culegerile de spuse ale anticilor din diverse
grupe de manuscrise. Pentru a ne convinge de apartenenţa inscripţiilor de la
Cetăţuia la grupul „tau” de culegeri bizantine şi pentru a demonstra persistenţa
spuselor înţelepţilor din manuscrisele acestui grup în tradiţia cărţilor de zugrăvie
româneşti este suficient să examinăm tabelul de mai jos:

Protograful manuscriselor din Profeţiile înţelepţilor antici Traducerile din Cărţile de zu-
grupul “tau” (conform recon- din fresca nartexului bisericii grăvie româneşti de la înce-
strucţiei lui Hartmut Erbse). mănăstirii Cetăţuia din Iaşi ( putul secolului XIX. Manus-
Cel mai vechi manuscris după Vasile Grecu). Anul crisele nr. 1795, 4206 şi 1283
conservat e din sec. XIV. 1672. de la Biblioteca Academiei
Române.
1. Θούλεως του̃ Αι̉γυπτίων - 1. Vulisis, împăratul
βασιλέως: ό παλαιὸς νέος καὶ Eghipetului a zis: Cel vechiu
ό νέος α̉ρχαι̃ος˚ ό πατὴρ γό- tânăr şi tânărul începătoriu,
νος καὶ ό γόνος πατήρ˚ / τὸ tatăl fecior şi feciorul tată (...)
‘έν τρία καὶ τὰ τρία ΄έν˚
’άσαρκον σαρκικόν˚ γη̃ τέτο-
κε τὸυ ου̉ρανου̃ γεννήτορα /.
2. Δω̃ν του̃ τρισμεγίστου: - 2. Ermis a zis: S-a făcut din
γόνος ε̉κ γόνου κατελθὼν γό- pământeani, pogorând prea
νιμον ϋδωρ ε̉ποίησεν. mare apă ( pre neam a luat
milă, pre cuvântul cel prea
necovîrşit să-l înţeleageţi
pricina).
3. ’Απόλλωνος του̃ Φοίβου: ε - 3. Apolon friul (?): Un Dum-
/ ϊς με βιάζεται ου̉ράνιος nezeu în trei zic care a făcut
φώς˚ ὸ δὲ παθὼν θεός ε̉στι ceriul şi adâncurile. (Această
καὶ ου̉ θεότης πάθεν αυ̉τή /. traducere corespunde mai
mult profeţiei lui Thulis ).
4. Σιβύλλης. 4. Siville: -
A) ο̉ψέ ποτε ΄ήξει πρὸς ήμα̃ς ‘Η ΣΟΦΟΙ (sic!) ΣΥΒΗΛΑ:
’άναξ γη̃ς /καὶ / πόλου καὶ

834
Vezi sursa indicată în nota 820.
835
Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 360 – 361.

281
σὰρξ φανει̃ται δίχα τινὸς
σφάλματος. Veni-va din ceriu împăratul
B) ΄ήξει ου̉ρανόθεν βασιλεὺς ΗΞΕΙ ... ‘Ε(?)ΝΟΘ ... veacurilor, care iaste să jude-
αι̉ώνων ό μέλλων κρι̃ναι πα̃- (Β)ΑΣΙΛΕΥ ... ΩΝ... ce tot trupul şi lumea toată.
σαν σάρκα καὶ κόσμον ΄άπα- ΜΕΛ...ΚΡ(Ι)ΝΑ... ΠΑΣ ... Vedea-vor şi oamenii (pe)
ντα. ΚΑΙ ... Dumnezeu, credincioşii şi ne-
credincioşii.↓
5. Πλάτωνος: ε̉κ μητρονύν- ΠΛΑΤΩΝ: ΕΚ Din pîntece de mireasă, cu
φου παναμώμου παρθένου ΜΗΤΡΟ/ΝΥΜΦΟΥ/ totul neîntinată fecioară, iaste
μέλλει παρει̃ναι του̃ θεου̃ ΠΑΝΑΜΩ/ΜΟΥ să se întrupeze unul Dumne-
μόνος λόγος. ΠΑΡΘΕΝΟΥ / ΜΕΛΕΙ. zeu, (singur Cuvântul).↓

6. Πλουτάρχου: ΄άναρχος α̉π- ΠΛΟΥΤΑΡΧΟΣ: ’ΑΝΑΡ- Însuşi fără de început, neap-


ρόσιτος εί̃ς θεου̃ λόγος, ́ὸν ΧΟΣ / ’ΑΠΡΟΣΙΤΟΣ / ΕΙΣ ropiat un Dumnezeu Cuvîn-
ου̉ρανοὶ τρέμουσιν ’άνθρω- ΘΣ ΓΟΝΟΣ (?—C.C.) / ‘ΟΝ tul, de care se cutremură ce-
ποι νόες. ... ΟΙ ΟΥΡ(Α)ΝΟΙ / ΤΡΕ- rurile şi gândurile oamenilor.
ΜΟΥΣΙΝ / ’ΑΝ...ΟΙ ΝΟΕΣ.
- Acestea s-au aflat scrise pe
mormîntul lui.
5. Platon: Adecă acestea ce
am a scrie – Hristos are a se
naşte din fecioara Maria şi
crez întru Dînsul, iar pe vre-
mea împăraţilor Constantin şi
Irina mă va vedea soarele.
7. Σόλωνος ’Αθηναίου: ου̉κ ΣΟΛΩΝ ‘Ο ’ΑΘΗΝΑΙΟΣ: 6.Solon Athineul(sic! –
ε̉φικτόν μοί ε̉στι ταυ̃τα πρὸς ‘Ο...Κ ΕΦΙ/ΚΤΟ ΜΟΙ/ ’ΕΣΤΙ C.C.): Măcar că înfricoşate
α̉μυήτους ει̉πει̃ν, οϋτε δὲ φα- ΤΑΥΤΑ / ΠΡΟΣ ’ΑΜΥ/Η- sînt aceastea cătră cei
νερω̃ς παραθέσθαι, πλὴν τω̃ ΤΟΥΣ ... ΟΥΤΕ ... ΦΑΝΕ- neînvăţaţi, nici la arătare o
νοΐ α̉κούσατε˚ ΄ὸτι ού̃τός ε̉σ- ΡΩΣ ΠΑ/ΡΑΘΕΜΕΘΑ ... punem; însă de a întăleage
τιν ό κατ’ου̉ρανὸν βεβηκὼς auziţi că chipul cel ce
μεγάλου φλογὸς ύπερβάλ- covîrşaşte lumina cea mare,
λων, ̀ὸν τρέμουσιν ου̉ρανοὶ de carele se cutremură
γαι̃ά τε καὶ θάλαττα, αυ̉το- oamenii, ceale pământeşti şi
πάτωρ, α̉πάτωρ, τρισόλβιος. marea, însuşi tată tuturor şi
de trei ori fericit iaste.
8. ’Ιωσήπου του̃ ’Ιουδαίου: ’ΙΩΣΙΗΠΟΣ ’ΙΟΥΔΑΙΟΣ: 7. Iosif Jidovul: S-a pus de o
τέθηκεν ε̉γκαρσίους πόλους ΤΕΘΗ... Π ’ΕΓ/ΚΑΡΣΙΟΣ lature un ceriu nematerialnic
τις ’άυλος ξένος γλιχόμενος ΠΟ/ΛΟΥΣ ΤΙΣ Α/ΥΛΟΣ străin, poftind să se puie ia-
παχυνθη̃ναι, θέλων ὺψου̃ν τὸ ΞΕΝ/ ... ΗΥ(?)ΧΟΜΕ/ΝΟΣ răşi, vrând a înălţa grăsimea
πάχος. ΠΑΧ...ΘΗΝ ... Μ(?)ΑΙ ΘΕΛ/ (? — C.C.).
ΥΨΟΥΝ ΤΟ Π...ΧΟΣ.
9. ’Οζίου βασιλέως: σ[ ] ... - 8. Ozia împăratul a zis: Veni-
va oareşcând carele a întărit
nealcătuit polul Crugului soa-
relui.

10. ’Αριστοτέλους: α̉κάματος ’ΕΛΛ... ΑΡΙΣΤΟΤΕΛΗΣ: ... -


θεου̃ γέννησις˚ ε̉ξ αυ̉του̃ γὰρ ΘΥ ΓΕΝΝΗΣΙΣ / ’ΑΚΑΜΑ-

282
ό αυ̉τὸς ου̉σιου̃ται λόγος. ΤΟΣ / ’ΕΞ ΑΥΤΟΥ... / ‘Ο
ΑΥΤΟΣ / ΟΥΣΙΟΥΤΑΙ.
11. Σοφοκλέους: ΄έστι θεὸς ‘ΕΛΛΗΝ... Ο...Σ...ΦΟΚ...: 9. Înţeleptul Sofoclis: Dum-
’άναρχος, α̉πλου̃ς τη̃ φύσει, ’ΕΣΤΙΝ Ο Θ/ ΑΝΑΡΧΟΣ / nezeu iaste fără de început,
̀ὸς ου̉ρανὸν ’έτευξε / καὶ γαι̃-
ΑΠΛΟΥΣ / ΤΗ ΦΥΣΕΙ / ΟΣ drept după fire, carele a făcut
αν μακράν. (’έτευξεν ΄άμα ΟΥ...ΟΝ / ΕΤ...ΞΕΝ / ...Μ... ceriul dimpreună cu adâncu-
καὶ χθόνα - la Dionisie din Ρ(?) ΚΑΙ / ΧΤΟΝΑ. rile.
Furna).
12. Θουκυδίδου: ή̃ν μὲν θεὸς ‘ ΕΛΛΗΝ ΘΟΥΚΙΔ: ’ΗΝ 10. Înţeleptul Tuchidid: Unul
φω̃ς νοερὸν καὶ τούτω αϊνε- ΠΥΡΕΝ (?—C.C.) / ΘΣ ΦΩΣ iaste Dumnezeu, lumina înţe-
σις καὶ δόξα ε̉ν τω̃ νοΐ. / ΝΟΕΡΟΝ / ΚΑΙ ΤΟΥΤΩ / legătoare, şi acestuia înţeleg
ΑΙΝΕΣΙΣ / ΚΑΙ ΔΟΞΑ...Ν... eu cântare şi slavă.

Dacă comparăm conţinutul profeţiilor din grupul „tau” ( inclusiv pe cele de la


Cetăţuia) cu conţinutul profeţiilor din pictura exterioară moldavă de secol XVI
observăm o apropiere în ceea ce priveşte profeţia lui Sofocle (de la Suceviţa) 836 ,
deşi redacţiile în ambele cazuri sunt diferite. Mai există o apropiere între
profeţiile unite ale lui Platon şi Plutarh din manuscrisele grupului „tau” şi
profeţia ”Împărătesei Sibila” din frescele moldave (Moldoviţa, Voroneţ şi
Suceviţa) 837 . Cât priveşte profeţia lui Thuleos ( 1-a din manuscrisele grupului ),
care lipseşte la Cetăţuia, partea a doua a acestei profeţii („τὸ ’έν τρία καὶ τα τρία
’έν ασαρκόν”) o găsim tradusă în slavonă şi atribuită lui Fukid (Tucidide) în
pictura exterioară de la biserica Sf. Gheorghe-Suceava 838 .
În manuscrisele româneşti de secol XIX (ce conţin traducerile manuscriselor
greceşti din grupul „tau”) a intrat şi profeţia lui Platon care începe cu cuvintele
„Hristos are a se naşte din Fecioara Maria... ”. Aici, evident că este vorba sau
de o contaminare cauzată de manuscrisele greceşti din grupul „delta” (unde acea-

836
După cum vedem din punctul 11 al tabelului, redacţia greacă a profeţiei lui Sofocle de la
mănăstirea Cetăţuia este mai apropiată de redacţia din Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna,
decât de protograful manuscriselor grupului „tau”.
837
Vezi punctele 7. – 8. şi 16 din paragraful 2.4 (dedicat manuscrisului lui Guri Tuşin) a pre-
zentului studiu.
838
Vezi imaginea de pe filacterul lui Fukid de la biserica Sf.Gheorghe-Suceava în: Pictura
murală din Moldova. Sec. XV – XVI, (text – Vasile Drăguţ, antologie de imagini – Petre Lupan),
Bucureşti, 1982, il. 81.

283
stă profeţie figurează 839 ) sau de o traducere din limba slavonă în limba română a
profeţiei lui Platon zugrăvite în frescele exterioare moldave de secol XVI 840 .
Dacă comparăm profeţiile greceşti din grupul „tau” cu profeţiile înţelepţilor
antichităţii întâlnite în manuscrisele slavone observăm următoarele:
a) prima parte a profeţiei lui Thuleos este atribuită lui Lisi[mah] în traducerea
slavonă din manuscrisul lui Guri Tuşin;
b) partea a doua a profeţiei lui Thuleos este atribuită lui Fukidid (Tucidide) în
traducerile slavone din „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” şi din prima
redacţie a „Cronografului rus”;
c) partea a 2-a a profeţiei „b” a Sibilei este atribuită în manuscrisul lui Tuşin
primei Sibile;
d) profeţiile unite ale lui Platon şi Plutarh formează profeţia celei de a doua
Sibile din manuscrisul lui Tuşin;
e) profeţia lui Aristotel i se atribuie lui Helon în traducerea slavonă din
manuscrisul lui Guri Tuşin, iar în traducerile din „Viaţa despotului Stefan
Lazarevici” sau din „Cronograful rus” se păstrează atribuţia lui Aristotel.
Cele mai multe probleme le generează profeţia atribuită lui Iosif Flaviu din
manuscrisele grupului „tau”. Vasile Grecu considera această profeţie lipsită de
sens atât în varianta-i greacă cât şi în traducere românească: „Dieser Lesart einen
ein-leuchtenden Sinn zu entwenden, wird schwerlich gelingen, doch glaube ich in
ihr jene verderbte Stelle des griechischen Originals entdeckt zu haben, welche
wörtlich ebenso sinnlos ins Rumänische übertragen wurde” 841 . Evident, că în opera
păstrată a istoricului antic profeţia din manuscrisele grupului „tau” nu poate fi
găsită. Hartmut Erbse a descoperit că doi termeni (έγκάρσιος ∗ şi πόλους ∗∗ ) 842 din
textul grecesc al acestei profeţii figurează în tratatul lui Pseudo-Aristotel „Despre

839
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 221.
840
Vezi punctul 4 din paragraful 2.3 (dedicat Cronografului rus) a prezentului studiu.
841
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 24.

rom. „Oblic” sau „Strîmb”.
∗∗
rom. “Cer” sau “Osia cerului”, “Osia lumii”.

284
lume” („De mundis”, 2, 392, „a” 12). Traducerea românească ad litteram a acestei
profeţii din manuscrisele de secol XIX este extrem de defectuoasă 843 . Fără a
pretinde la o exactitate absolută, propun, totuşi, o traducere mai apropiată după
sens de originalul grecesc: „A situat oblic(!) osia (cerului — C.C.), pe o axă
(’άυλος) străină, alipind (γλιχόμενος) grosimea şi vrând a ridica lăţimea...”.
Observăm că această explicaţie „naturfilosofică” a structurii Universului din
profeţia lui Iosif Flaviu este continuată în manuscrisele româneşti de profeţia lui
Ozia împăratul, care are un conţinut similar: „Veni-va oareşcând carele a întărit
nealcătuit polul crugului soarelui...” 844 . Probabil că ambele profeţii formau iniţial
un text unic care ulterior a fost divizat. În favoarea acestui fapt vorbeşte atât
absenţa profeţiei date a lui Ozia în originalele greceşti din grupul „tau” sau în
cartea biblică a profeţiilor lui Osia, cât şi apropierea conţinutului acestei profeţii de
conţinutul profeţiei lui Iosif Flaviu. Dacă comparăm conţinutul ambelor acestor
profeţii cu conţinutul fragmentului amintit din tratatul „De mundis” a lui Pseudo-
Aristotel, observăm unele similitudini: „...Există două puncte situate unul în faţa
celuilalt. Aceste două puncte sunt în repaus, iar Lumea(Cosmosul) se roteşte în
cerc. Aceste două puncte se numesc poli. Dacă i-am uni printr-o dreaptă, numită
osie, ea ar alcătui grosimea (diametrul) lumii, la mijlocul căreia se află pământul,
iar la margini – polii...” 845 . Probabil că la baza profeţiilor lui Iosif Flaviu şi a
Împăratului Ozia într-adevăr, la început, a stat originalul grecesc al fragmentului
pomenit din tratatul „De mundis”. Evident că iniţial acest fragment era mai
apropiat de original şi nu era atribuit istoricului evreu sau profetului biblic.
Ulterior, pe parcursul transcrierilor, întrucât textul era destul de sofisticat,
conţinutul fragmentului a fost substanţial modificat şi atribuit în mod arbitrar.

842
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 219.
843
Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 360.
844
Ibidem, p. 361.
845
Vezi: Псевдо-Аристотель, “О мире”, în Знание за пределами науки, Москва, 1996, р.
182 – 183.

285
Pe teritoriul Asiei Mici persistă o foarte veche tradiţie legată de comemorarea
filosofilor Platon şi Filon. Nikos A. Bees pomeneşte de imaginile celor doi filosofi
din nartexurile mai multor capele şi paraclise din regiunea Ikonion (actuala Konya,
Turcia) 846 . Cu părere de rău, N. A. Bees nu reproduce textele profeţiilor acestor
filosofi din picturile murale. În schimb el expune pe larg legendele şi mărturiile
documentare legate de „cultul” medieval al lui Platon din această regiune. Astfel,
el aminteşte de mărturia geografului arab Jāqut (din anul 1224) referitoare la
existenţa în regiunea Konya a mormântului(!) lui Platon 847 . Urmează mărturia
geografului turc Hadji-Chalpha (extrasă din tratatul „Oglinda lumii”, anul 1648)
despre situarea mormântului „divinului” Platon pe acropola de la Ikonion şi despre
legendele populare dedicate memoriei marelui înţelept, ce circulau în „Valea de la
Ikonion” 848 . Nu este uitată nici mărturia comerciantului şi pelerinului rus Vasiliï,
care în anul 1466 a vizitat regiunea Ikonion şi a văzut o biserică creştină dedicată
lui Platon şi lui Amfilotei (Amphilothée) 849 . Nu sunt uitate de cercetătorul grec nici
fântânile sau izvoarele lui Platon din această regiune, numite de turci şi în ziua de
azi „Eflatun Bunar” („Fântâna lui Platon”) 850 . Cât priveşte asocierea numelor lui
Platon şi Filon, N. A. Bees aminteşte de sintagma cu caracter peiorativ, extrasă din
„Lexikonul” lui Suidas (sec. IX) şi referitoare la „monoteismul” anticilor: „’ή
Φίλων πλατωνίζει ’ή Πλάτων φιλωνίζει”(„Filon platonizat sau Platon
filonizat”) 851 . Probabil că atât popularitatea de care s-a bucurat Platon în lumea
bizantină şi post-bizantină, cât şi legendele despre „mormântul” lui din regiunea
Ikonion, au jucat un anumit rol în atribuirea înţeleptului atenian a profeţiei
„filosofului anonim” inserate în cronicele lui Teofan Mărturisitorul şi George

846
Vezi: Nikos A.Bees, Darstellungen altheidnischer Denker und Autoren…, p. 125.
847
Ibidem, p. 125 şi nota 3 de la p. 125.
848
Ibidem, p. 125 şi nota 5 de la p. 125.
849
Ibidem, p. 125 şi nota 6 de la p. 125. Vezi de asemenea: Mme B. De Khitrowo, Itinéraires
russes en Orient, Paris, 1889, p. 256.
850
Ibidem, p. 125.
851
Suidas, ed. Bernardy, Bd. II, p. 1499. Citat după: Nikos A.Bees, Darstellungen altheidni-
scher Denker und Autoren…, nota 3 de la p. 126.

286
Hamartolos 852 . Or, în episodul respectiv din aceste cronici era vorba de
descoperirea unui mormânt, ce conţinea scheletul unui înţelept necunoscut şi o
inscripţie profetică, referitoare la naşterea lui Hristos. Sub influenţa legendelor
despre „mormântul” lui Platon, nu este exclusă atribuirea marelui filosof atenian a
osemintelor din modesta raclă a „filosofului anonim”.
O redacţie specifică a profeţiei lui Plutarh este atestată de K. Spetsieris în pictura
murală a mănăstirii „Velas” din Epir 853 . Această mănăstire a fost întemeiată încă în
secolul al XI-lea, dar imaginile filosofilor au fost zugrăvite cu mult mai târziu,
probabil, în secolele XVII-XVIII 854 . În afară de imaginea lui Plutarh, de-a lungul
perimetrului interior al absidei bisericii, într-un registru separat, mai sunt
reprezentaţi Platon, Aristotel şi Solon 855 . Ei ţin filactere cu inscripţii greceşti deja
întâlnite în manuscrisele bizantine. Cât priveşte redacţia specifică a profeţiei lui
Plutarh, ea a fost doar fragmentar descifrată şi publicată de K.Spetsieris 856 , – fapt,
care ne împiedică s-o reproducem în prezentul studiu.
În secolul XVII înţelepţii antichităţii mai apar şi în frescele mănăstirii Vatoped
de la Muntele Athos. Grigore Nandriş aminteşte în studiul său de imaginile lui
Aristotel, Platon, Aeschilus şi Sofocle, zugrăvite pe zidul exterior al nartexului
acestei mănăstiri 857 . Dar el nu oferă fotocopiile sau transliterările inscripţiilor de pe
sulurile înţelepţilor reprezentaţi.
Nu este exclus cazul ca filosofii antici să fi fost pictaţi şi în cadrul compoziţiei
Arborele lui Iesei de la mănăstirea Dochiariu (Muntele Athos, anul 1568). Paul
Henry considera frescele de la Dochiariu drept o etapă ulterioară în evoluţia
formulei consacrate a compoziţiei „Arborelui” de la trapeza Lavrei Athonite 858 . El
stabili identitatea de fond a ambelor compoziţii, dar observă şi unele mici deosebiri

852
Vezi sursele indicate în notele 323 şi 324.
853
Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 413 – 414.
854
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31 şi traducerea ger-
mană la p. 145.
855
Ibidem.
856
Vezi nota 853.
857
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p.76.

287
de detaliu, datorate contaminării cu alte teme iconografice. Exemplul cel mai
grăitor al acestor contaminări îl prezintă imaginea apostolilor Petru şi Pavel din
vârful Arborelui de la Dochiariu 859 . Aici este evident „împrumutul” din compoziţia
„Alegoria viţei de vie” zugrăvite la Dochiariu pe alt perete 860 . Cu părere de rău,
distrugerea suprafeţei zidului la nivelul registrului inferior al compoziţiei Arborele
lui Iesei ne împiedică să stabilim prezenţa sau absenţa imaginilor înţelepţilor antici
şi conţinutul profeţiilor lor.
Similară cu situaţia de la Dochiariu este şi situaţia în cazul Arborelui lui Iesei de
la Morača (1577-1578) 861 . Nici aici nu avem certitudinea existenţei imaginilor
înţelepţilor şi nu ştim nimic despre spusele lor.
Din secolul al XVIII-lea datează imaginile filosofilor antici de la bisericile Sf.
Ilie (1744) şi Sf. Gheorghe (1792) din or. Sjatišća 862 . În nartexul bisericii Sf. Ilie
sunt reprezentaţi înţelepţii Solon, Plutarh, Platon, Aristotel, Tucidide şi Sibila 863 .
Textele greceşti de pe filacterele lor, deşi au un anumit specific, nu depăşesc,
totuşi, nivelul de „redacţie locală” a profeţiilor consacrate din manuscrisele
bizantine şi post-bizantine deja studiate. Un anumit interes ar putea prezenta doar
atribuirea Sibilei (în frescele de la biserica Sf. Ilie) a adresării: „Să vă spun eu
vouă, filosofilor...” 864 . Or, după cum am văzut în manuscrisele greceşti din grupul
“mi” această adresare era atribuită lui Tucidide 865 , iar în cărţile de zugrăvie
româneşti de secol XIX aceeaşi adresare era atribuită atât lui Tucidide 866 cât şi lui
Solon 867 . Şi mai modeste sunt informaţiile pe care ni le furnizează imaginile

858
Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé…, p. 27.
859
Ibidem, p. 27 şi tab. 7 de la p. 28.
860
Ibidem, p. 27.
861
Vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în „Dumbarton Oaks Papers”, Nr. 34
– 35, Washington, 1980-1981, p. 129.
862
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31 - 32 şi traducerea
germană la p. 145.
863
Ibidem, p. 31 şi traducerea germană la p. 145.
864
Ibidem, p. 32 şi traducerea germană la p. 145.
865
Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 217.
866
Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 361.
867
Ibidem.

288
filosofilor de la biserica Sf. Gheorghe. Or, aici, frescele sunt tardive (sfârşitul
secolului XVIII!) iar numărul filosofilor reprezentaţi este limitat la doi: Aristotel şi
Plutarh 868 . Evident că, având doar profeţiile prost conservate a doi filosofi, este
imposibil de a stabili cu exactitate grupul de manuscrise bizantine sau post-
bizantine, ce a servit drept model zugravilor.

Capitolul 4. Spusele înţelepţilor antichităţii din pictura exterioară moldavă ce


nu sunt incluse în culegerile bizantine sau slavone de profeţii.

Conţinutul culegerilor de profeţii slavone sau greco-bizantine şi inscripţiile de


pe filacterele înţelepţilor antici din pictura exterioară moldavă nu formează o
identitate absolută. Or, la mănăstirile Voroneţ şi Suceviţa există câteva inscripţii,
sursele cărora nu pot fi depistate în culegerile slavone sau greceşti. Acestea sunt
inscripţii-le de pe filacterele lui Porfirie, Vason şi Selim de la Suceviţa 869 şi
inscripţia de pe filacterele lui Pitagora, reprezentat la Voroneţ 870 şi Suceviţa 871 .
Absenţa în culegerile manuscrise a textelor profeţiilor înţelepţilor nominalizaţi nu
trebuie să ne ducă la concluzia că aceste texte au fost compuse sau inventate de
programatorii sau zu-gravii picturilor exterioare moldave. Pur şi simplu sursele
acestor texte trebuie căutate în afara culegerilor medievale de spuse ale anticilor.
Astfel, încă în anul 1924 Vasile Grecu a reuşit să stabilească că profeţia lui Porfirie
de la Suceviţa „Ñëîâeñe Ãñíg íáñà uòâðúäèøà è Äõîìú uñòú eƒî âhñü ñèëà
èõ âú íeãäà ïðèäg...” („ Cu cuvântul lui Domnului cerurile s-au întărit şi cu
duhul gurii Lui toată puterea lor, când va veni...”) nu este nimic altceva decât

868
Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 32 şi traducerea ger-
mană la p. 145.
869
Vezi: M.A.Musicescu şi M.Berza, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1958, fig. 69 de la p.
81, fig. 72 de la p. 84 şi fig. 73 de la p. 84.
870
Vezi: Bucovina. La peinture murale moldave aux XVe – XVIe siècles, Album, text de Răz-
van Theodorescu, Bucureşti, ed. Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, 1994, il. 60
de la p. 102.

289
traducerea slavonă a versului al 6-lea din cel de al 32-lea psalm al regelui David 872 .
Colaţionarea redacţiei profeţiei lui Porfirie de la Suceviţa cu redacţia slavonă
reprodusă fotografic după originalul manuscris al Psaltirii de la Kiev din anul 1397
(publicată de Gherold I. Vzdornov) 873 certifică identitatea ambelor redacţii.
Concluzia care se impune în urma acestei colaţionări este univocă: zugravii de la
Suceviţa au folosit drept model pentru textul profeţiei lui Porfirie o redacţie
slavonă a Psaltirii caligrafiată în secolele XIV sau XV. Motivul atribuirii
filosofului Porfirie a textului biblic al psalmului rămâne neelucidat până în prezent.
Cert este însă faptul că această atribuire nu s-a făcut pentru prima dată la Suceviţa.
În urma cercetărilor proprii, subsemnatul a reuşit să identifice o inscripţie aproape
identică (cu cea de la Suceviţa) şi la mănăstirea Voroneţ. Ea este amplasată pe
filacterul înţeleptului din registrul cel mai de jos al coloanei cu imaginile
înţelepţilor, ce mărgineşte din partea stângă compoziţia Arborele lui Iesei de pe
faţada sudică. Deşi, inscripţia cu numele înţeleptului antic căru-ia i se atribuie
psalmul este în mare parte ştearsă, totuşi, ultimele litere „-ð¿g” care s-au păstrat,
indică faptul că, şi la Voroneţ, este vorba de filosoful Porfirie 874 .
Sursele literare ale profeţiilor lui Vason şi Selim de la Suceviţa mai trebuie
elucidate. Or, textul lui Vason „Negrăit şi neştiut de toată făptura...” aminteşte de
un fragment din Cartea a 6-a a Sf. Chiril al Alexandriei îndreptată împotriva
împăratu-lui Iulian Apostatul: „ ... întrucât slava Sa cea Dumnezeiască şi negrăită
nu poate fi înţeleasă şi pricepută şi nici văzută...” 875 . Ce-i drept, în textul Sf. Chiril
lipseşte sintagma „toată făptura”, care ar putea fi o interpolare ulterioară. În cazul
profeţiei lui Selim situaţia este şi mai neclară. Aici noi nu numai că ignorăm sursele
literare ale inscripţiei de pe filacterul înţeleptului, dar nici măcar nu suntem siguri

871
Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 19.
872
Ibidem, p. 17.
873
Vezi: Г.И.Вздорнов, Исследование о Киевской Псалтири. Киевская Псалтирь 1397 го-
да. Москва, Искусство, 1978, ediţia faximil.
874
Vezi o imagine a filosofului în: Bucovina. La peinture murale moldave aux XVe – XVIe siè-
cles..., il. 2 de la p. 139.

290
de ortografierea corectă a numelui său. Întrucât starea de conservare a porţiunii
respective a frescei de la Suceviţa lasă mult de dorit, diferiţi cercetători au citit în
mod diferit numele înţeleptului: Selim, Slim, Slman 876 etc. Evident că absenţă unei
paternităţi sigure a citatului de pe filacterul înţeleptului îngreunează simţitor
identificarea lui în oceanul imens de scrieri antice greceşti şi medievale bizantine.
La etapa actuală a cercetării putem doar constata că în textele biblice sau în
legendele populare legate de numele regelui Solomon 877 , conţinutul inscripţiei lui
Selim (Slman?) de la Suceviţa nu se găseşte.
O evoluţie foarte interesantă pare să ne dezvăluie profeţia lui Pitagora din
pictura exterioară moldavă (Voroneţ şi Suceviţa). Această profeţie nu are nimic în
comun cu spusele lui Pitagora de la Trapeza Lavrei Athonite şi de la biserica
„Naşte-rea Domnului” din Arbanasi. N-o putem descoperi în izvoarele antice,
referitoare la Pitagora 878 , sau în culegerile medievale bizantine şi slavone. Totuşi,
unele afinităţi între textul profeţiei filosofului din Samos (reprezentat în frescele
moldave) şi unele surse literare medievale există cu certitudine. Astfel, începutul
profeţiei lui Pitagora de la Voroneţ — „(Â)ñe âûøíèé Áƒú ñúíèägòü è ñú
÷(hëî)â(h)ê è ïîæèâg(ò)...”(„Preaînaltul Dumnezeu va coborî şi între oameni
va trăi...”) —pare să fie foarte apropiat de profeţia apocrifă, referitoare la Hristos,
atribuită lui Ieremia în manuscrisul slavon de secol XIII, cunoscut sub denumirea
de „Cronograful Iudaic”: „Ñg Áƒú íàø ... è ïîñgìæg íà çgìëè "âèñ# è ñú
÷ë(â)êû ïîæèâg...”(„Dumnezeul nostru... pe pământ va apărea şi între oameni

875
Vezi: Sfântul Chiril al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Bucureşti,
2000, p. 320.
876
Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 69.
877
Vezi: Памятники старинной русской литературы издаваемые графом Григорием Ку-
шелевым-Безбородко, Вып. III, Санкт-Петербургъ, 1862, р. 51 – 71.
878
Vezi: Фрагменты ранних греческих философов, Ч. I, От эпических теокосмогоний до
возникновения атомистики, Москва, 1989, capitolul “Пифагор” la p. 138 – 149; Пифагорей-
ские золотые стихи с комментариями Гиерокла, Москва, 2000; Л.Я.Жмудь, Пифагор и
его школа (ок. 530 – ок. 430 гг. до н.э.), Ленинград, 1990.

291
va trăi”) 879 . Această profeţie apocrifă a lui Ieremia (mai exact pseudo-Ieremia)
pare să fi circulat în versiune slavonă pe parcursul mai multor secole. O regăsim
într-o formă aproape identică în capitolul 81 (care precede capitolul 82 cu
profeţiile anticilor!) al primei redacţii a Cronografului rus (1516-1522) 880 . Nu este
exclus ca această profeţie apocrifă a lui Ieremia sau vre-o altă profeţie similară 881
să fi influenţat redacţia profeţiei Sibilei Europia (Åâðîï¿") din unele manuscrise
slavono-ruse mai tardive. În această ordine de idei merită să amintim de versurile
din „Cartea despre Sibile” a lui Nicolae Milescu Spătarul (anii 1672 – 1673),
atribuite Sibilei Europia:
Òàêî âhðuþ è âhðîâàòè âeëþ,
Åæg âî ïëîòè Áƒà èñïîâhäuþ.
Ïð¿èäeòú ñ íáñè íà çeìëþ Áƒú,
Ñëîâî ïðeäâh÷íîg æèâî.
^ Äâû ÷(ñ)òû" âîïëîòèò’ñ>
È íà çeìëè ñú ÷ëâ(h)êè ïîæèâeòú
È öð(ñ)òâî Ńî âî qáîƒèõú âìhíèò’ñ>,
È ïðàâeäí¿è òîƒäà qáëàæàeìè áuäuòú . 882
Milescu nu este singurul scriitor din secolul XVII care citează aceste versuri. În
biblioteca din Viden clasicul literaturii ucrainene Ivan Franko a descoperit un

879
Vezi citatul respectiv din Cronograful Iudaic în: В.Истринъ, „Александрiя” русскихъ
хронографовъ. Изследованiе и текстъ, Москва, 1893, р. 335.
880
Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164.
881
Texte, similare cu profeţia apocrifă a lui Pseudo-Ieremia, sunt cunoscute în literatura greacă
de timpuriu. Astfel, încă la Sf. Chiril al Alexandriei († 444), în cartea a 6-a îndreptată împotriva
lui Iulian Apostatul, putem găsi următoarele cuvinte: „ ... întrucât slava Sa cea Dumnezeiască şi
negrăită nu poate fi înţeleasă şi pricepută şi nici văzută, să petreacă şi să stea împreună cu oa-
menii de pe pământ, o vreme bine ţărmuită ca unul dintre noi întrucât s-a făcut om în conformit-
ate cu planul lui Dumnezeu ”( Vezi: Sf. Climent al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui Iulian
Apostatul, Bucureşti, ed. Anastasia, 2000, p.320). Aici mai merită să amintim de faptul, deja
menţionat, că începutul frazei citate din scrierea Sf. Chiril ( „...Slava Sa ...cea negrăită nu poate
fi... pricepută...”), este similar după conţinut profeţiei lui Vason de la Suceviţa.
882
Vezi: Милеску Спафарий, Н.Г., Эстетические трактаты, Подготовка текстов и
вступительная статья О.А.Белобровой, Ленинград,1978, p. 83. În manuscrisul lui Milescu-
Spătaru aceste versuri ocupă foaia 86 verso a tratatului „Despre sibile”.

292
manuscris slavono-rus, tradus probabil din poloneză, care era întitulat cu genericul
„Povestire despre cele douăsprezece sibile, altfel zis profetese, care au prorocit
întruparea de la preacurata fecioară Maria a fiului Domnului”(„Ñêàçàí¿g ^
äâuíàägñ#òèõú ñèâèëëàõú, ñèðh÷ü ïð(î)ðî÷èöàõú, èæg ïðîðî÷gñòâîâàõu
^ Ïðg÷(ñ)òhé Äâh Ìð¿è è w âîïëîmgí¿è ñ(û)íà Áæ¿à”) 883 . Acest
manuscris, datat cu secolul XVII, conţinea exact versurile citate mai sus după
cartea lui Nicolae Milescu 884 . Originea acestor versuri este neclară. Ritmica lor,
unele expresii şi sintagme amintesc de versurile atribuite sibilelor în Cronica lui
Martin Bielski 885 . Dar, spre deosebire de versurile atribuite în cartea lui Milescu
sibilelor Frigiană, Libiană ş. a ., aceste versuri ale sibilei Europia în Cronica
istoricul polonez nu figurează. Literatura antică (Oracolele sibiline, Terenţiu
Varro, Pausanias, Lactanţiu, Augustin) 886 , de asemenea, nu ne oferă originalele
greceşti sau latine ale acestor versuri, deşi, trebuie de spus că în Oracolele sibiline
se întâlnesc câteva expresii similare (cântul VIII, versurile 269-270) 887 . În general,
tradiţia antică (canonul Varronian) cunoaşte nu douăsprezece, ci doar zece sibile
(Persică, Libiană, Delfică, Cimeriană, Eritreică, Samiană, Cumeică, Helespontică,
Frigiană şi Tiburtină) 888 – sibile, – dintre care Europia nu face parte. În realitate,
această sibilă Europia se ascunde în canonul antic sub numele sibilei Samiene.
Nicolae Milescu, urmând o veche tradiţie literară, o identifică pe sibila Europia cu
sibila numită Samonea 889 . El aminteşte că sibila din Samos mai era numită Samia,
Fito sau Samonota 890 . Probabil că, pe parcursul evului mediu s-a produs confuzia
între numele Samia, Samonota şi Samonea, apropiate fonetic. Probabil, şi versurile

883
Vezi: Iван Франко, Апокрiфи i легенди з украïньских рукописïв,Т. II, Львiв, 1899, p. 18
– 22.
884
Ibidem, p. 20 – 21.
885
Vezi fragmentul dedicat sibilelor din Cronica lui Martin Bielski în: Iван Франко, Op. cit.,
p. 24 – 32.
886
Privitor la sursele antice în care sunt pomenite sibilele vezi notele 169 – 176.
887
Vezi traducerea rusă a acestor versuri din „Oracolele Sibiline” în ediţia: Книги Сивилл (пе-
ревод Марии Витковской и Вадима Витковского), Москва, „Энигма”,1996, p. 109.
888
Vezi nota 170.
889
Vezi: Милеску Спафарий, Н.Г., Эстетические трактаты..., p. 83.

293
atribuite în cartea lui Milescu sibilei Europia iniţial au fost atribuite sibilei din
insula Samos. În cazul dacă această ipoteză este justă, devine explicabilă
apropierea frapantă între conţinutul profeţiei lui Pitagora din pictura exterioară
moldavă şi conţinutul versurilor subliniate mai sus, atribuite sibilei Europia (=
sibila din Samos). Or, după cum o atestă mai multe surse antice, atât Pitagora, cât
şi tatăl său Mnesarchos, erau originari din insula Samos 891 . În favoarea
contaminării reciproce, ce a legat conţinutul profeţiei lui Pitagora din pictura
moldavă de conţinutul protografului versurilor citate de Milescu, pledează şi
amplasarea imaginilor filosofului şi a sibilei la Voroneţ şi Suceviţa. Or, nu cred că
vecinătatea imediată a acestor două imagini (la ambele ctitorii!) 892 este pur
întâmplătoare.

Concluzii la Partea a II-a:

Analiza detaliată a profeţiilor înţelepţilor antichităţii din frescele moldave şi


din manuscrisele greceşti sau slavone ne permite să tragem următoarele concluzii:
1) Până în prezent nu s-a păstrat nici un manuscris bizantin, post-bizantin sau
slavon, care ar îngloba toate profeţiile înţelepţilor antici din pictura exterioară
moldovenească de secol XVI. Din manuscrisele slavone anterioare perioadei
de domnie a lui Petru Rareş cele mai multe (unsprezece!) profeţii similare cu
cele din Moldova le conţine Cartea a 37-a a fostului egumen a mănăstirii
Kirilo-Belozersk Guri Tuşin;
2) Erorile identice în atribuirea unor profeţii ( testimoniumul flavianum atribuit
greşit lui Plutarh, spusele lui Platon şi Plutarh – din culegerile bizantine a

890
Ibidem, p. 69.
891
Vezi: Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor (Cartea a VIII, Capitolul I,
Pitagora, 1, 2), Iaşi,1997, p.266; Porfiriu, Viaţa lui Pitagora, 1 – 2 ; Iamblichos, Viaţa lui Pita-
gora, Capitolul II, 3 – 5.
892
La Voroneţ chipul lui Pitagora este pictat în coloana dreaptă cu imaginile filosofilor, dea-
supra chipului Împărătesei Sivila. La Suceviţa atât Pitagora cât şi Împărăteasa Sivila sunt repre-
zentaţi alături, în registrul de jos al compoziţiei Arborele lui Iesei.

294
grupului „tau” — atribuite Sibilei) cât şi situarea compactă în manuscrisul lui
Tuşin a unui grup important de profeţii (nr.10-17) aproape identice cu cele
din frescele moldave, probează existenţa unui protograf comun. Între acest
protograf comun şi manuscrisul lui Tuşin a existat cel puţin încă un manuscris
intermediar. Or, culegerile de profeţii slavono-ruse din secolul XVII (incluse
în manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici, în manuscrisul de la
mănăstirea Agapia, în Podlinnikul explicativ Stroganov ş. a.) nu descind
direct din manuscrisul lui Tuşin, ci dintr-un manuscris mai calitativ, cu mai
puţine erori ∗ de atribuţie şi caligrafie. Acest manuscris însă nu este
protograful comun, întrucât, majoritatea atribuţiilor profeţiilor înţelepţilor
antici din manuscrisele ruseşti de secol XVII sunt mai apropiate de
manuscrisul lui Tuşin decât de atribuţiile din pictura exterioară moldavă, pe
când în protograful comun situaţia trebuie să fi fost diametral opusă;
3) În cazul, dacă va fi confirmată contemporaneitatea cadrului de fier şi a
plăcilor de aramă (ce conţin în decorul lor aurit spusele şi imaginile filosofilor
antici!) a uşilor portalului sudic al catedralei Adormirea Maicii Domnului a
Kremlinului moscovit, va rezulta că protograful manuscrisului lui Guri Tuşin
şi, în mod implicit, protograful comun al redacţiei profeţiilor din Moldova şi a
celor de la mănăstirea Kirilo-Belozersk, trebuie situate în ultimul sfert al se-
colului al XV-lea;
4) În pofida faptului că manuscrisul lui Tuşin, caligrafiat în anii 1523-1526, este
ceva mai vechi decât frescele rareşiene, onomastica înţelepţilor atestată în
picturile murale ale Moldovei secolului XVI este mai apropiată de
onomastica din originalele manuscrise greco-bizantine. Acest lucru devine
evident dacă comparăm evoluţia unor forme nominale de tipul Thulis (Bizanţ)


Cea mai importantă eroare de acest fel din manuscrisul lui Tuşin constă în atribuirea lui Aris-
totel a cuvintelor lui Platon şi viceversa. Or, în manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici, în
manuscrisul de la mănăstirea Agapia şi în Podlinnikul explicativ Stroganov această eroare nu fi-
gurează.

295
– Gulid sau Goliud ( Moldova) – [O]lor (manuscrisul Tuşin),
Aristotel(Moldova) – Anaskorid (manuscrisul Tuşin), Isaia („Evanghelia”
apocrifă a lui Nikodim) – Iason (Moldova) – Soll[o]nos (manuscrisul Tuşin)
ş. a . De aici rezultă că redacţiile slavone a majorităţii profeţiilor înţelepţilor
antici întâlnite în pictura exterioară moldavă existau înainte de înscăunarea lui
Petru Rareş;
5) Guri Tuşin a fost doar copistul şi nu autorul sau antologatorul culegerii de
profeţii din cartea sa. Acest fapt este confirmat de onomastica extrem de co-
ruptă a filosofilor cărora li se atribuie profeţiile şi de multiplele erori ce s-au
strecurat în manuscrisul călugărului de la mănăstirea Kirilo-Belozersk. La
aceasta se adaugă şi circulaţia limitată a manuscrisului lui Tuşin în Evul
Mediu. Or, spre deosebire de podlinnikurile explicative ruseşti, care circulau
permanent în mediul zugravilor, Cartea a 37-a a lui Tuşin timp de secole s-a
aflat la biblioteca mănăstirii Kirilo-Belozersk, fiind cunoscută doar unui
număr mic de călugări;
6) Structura amplasării profeţiilor în manuscrisul lui Guri Tuşin posedă un
specific inexistent în manuscrisele greceşti, româneşti, sârbeşti şi chiar ruseşti
(apărute ulterior, sub influenţa protografului manuscrisului lui Tuşin). Este
vorba de amplasarea spuselor filosofilor antici în perechi bine definite.
Aceste perechi sunt formate în manuscrisul amintit de profeţiile lui Aristotel
şi Platon, Hermes Trismegistul şi Menandru, Omiros şi Valaam, Sivila
Frighia şi Prima Sivilă, Hel[on] şi Lisi[mah]. Apariţia perechilor de spuse ale
filosofilor se datorează practicii artistice a acelei epoci: confecţionării uşilor
de bronz sau de cupru a bisericilor cu imaginile perechi ale filosofilor,
amplasate pe batanţi. Deşi în lumea ortodoxă nu s-au păstrat astfel de uşi ∗ cu


Ideea amplasării imaginilor unor profeţi în portalurile catedralelor nu este nouă şi nu aparţine
lumii ortodoxe. Pentru uşile de bronz a Catedralei San Zeno din Verona a fost turnat încă în seco-
lul XII relieful Arborele lui Iesei în care figura şi imaginea profetului Balaam (Vezi imaginea în:
André Michel, Histoire de l’Art, T. I , Des Débuts de l ’Art Chrétien à la fin de la Période Ro-
mane, 2e partie, ed. Librairie Armand Colin, Paris, 1905, p. 678, fig. 383).

296
imaginile filosofilor anterioare sfârşitului de secol XV, totuşi, calitatea
desenului fin al figurilor aurite a filosofilor de pe batanţii portalului sudic al
catedralei Adormirea Maicii Domnului şi de pe batanţii portalurilor nordic şi
vestic al catedralei Bunavestire a Kremlinului moscovit certifică, în mod
indubitabil, o tradiţie deja consacrată. Această tradiţie a reprezentării
perechilor de filosofi pe batanţii uşilor sau în decorul exonartexurilor
bisericilor este atestată şi de unele manuscrise slavone. Or, în manuscrisul
Sofiisk – 1449 (caligrafiat în anul 1602) pe foaia 521 putem citi următorul
text: „Priveşte, înţelepţii iudei şi filosofii elini sunt pictaţi în catedrale pe
uşile bisericilor pentru profeţiile lor, ei prezicând întruparea Mântuitorului
din Fecioară ! ”. Între amplasarea pereche a înţelepţilor antici pe batanţii de
bronz a uşilor bisericilor ortodoxe şi amplasarea pereche a înţelepţilor pe
contraforturile unor locaşuri moldave de secol XVI ( biserica Sf. Gheorghe-
Suceava, mănăstirea Moldoviţa ş. a.) există o diferenţă de ordin conceptual:
amplasarea pereche pe contraforturi este un procedeu de grupare pur
decorativ, care nu presupune similitudini sau afinităţi în spusele înţelepţilor;
7) Comparând lista profeţiilor înţelepţilor din manuscrisul lui Tuşin cu listele
similare din Viaţa despotului Stefan Lazarevici şi din capitolul 82 al primei
redacţii a Cronografului rus observăm că — cu o singură excepţie (a doua
profeţie a lui Hermes Trismegistul!) — aceste liste nu coincid. Or, dacă între
redacţia cronografică a profeţiilor anticilor şi redacţia analogă din Viaţa
despotului Stefan Lazarevici există o filiaţie directă, atunci între redacţia
profeţiilor din Cartea lui Tuşin şi redacţia cronografică, există doar un raport
de complementaritate;
8) În pictura exterioară moldavă din secolul XVI putem găsi trei din cele cinci
profeţii selectate în Viaţa despotului Stefan Lazarevici. Dar Moldova
secolului XVI nu cunoaşte modificările de ordin redacţional operate de
Konstantin Kostenečki în textul profeţiilor din Viaţa despotului. Astfel, pe
filacterul lui Fukid (Tucidide) de la biserica Sf. Gheorghe-Suceava (1534)

297
figurează în limba slavonă profeţia lui Ôqêèäèäü din Viaţa despotului, dar
fără adaosul „îáðàçüíî ³eñòü òðîèöà”. La mănăstirea Suceviţa lui Goliud i
se atribuie profeţia lui Thulis ( Fqëèäîñü) dar într-o redacţie diferită, mai
amplă şi mai apropiată de originalul grecesc: „Ïðüâhé Á(î)ã ïîòî(ì)
ñëîâî è ä(q)õú ñü íè(ì) eäèíîâúçðàñíà âúñh” . Profeţia lui Astanes
(genitiv gr. —’Αστάνου), figurează şi în frescele de la mănăstirile Moldoviţa
şi Suceviţa. Ea este atribuită în cazul moldav nu filosofului Staik (Ñòàèêü =
Stoic), ci lui Astakoe (Moldoviţa) sau Astakue (Suceviţa). Redacţia slavonă a
profeţiei acestui Astakoe (Astakue) diferă de redacţia din Viaţa despotului
Stefan Lazarevici. Ea este o traducere fidelă a textului grecesc al profeţiei şi
nu cuprinde interpolarea „îòü í³e³e áî õîøògòü ðîäèòè ñg Õðèñòîñü”.
Observaţiile expuse atestă faptul că redacţia slavonă din 1431 a profeţiilor
înţelepţilor antichităţii din Viaţa despotului Stefan Lazarevici nu a putut servi
drept protograf redacţiei profeţiilor similare de pe teritoriul Moldovei
secolului al XVI-lea;
9) Moldova a jucat un rol important în definitivarea redacţiilor slavone a
profeţiilor înţelepţilor antici. Acest lucru devine evident dacă comparăm
variantele sârbeşti, moldoveneşti şi ruseşti ale redacţiilor slavone a acestor
profeţii. Or, variantele prezente în pictura exterioară moldavă din secolul
XVI, ocupă un loc intermediar între variantele profeţiilor corespunzătoare din
ultimul capitol al „Albinei” sârbeşti – pe de o parte – şi variantele din „Viaţa
despotului Stefan Lazarevici” şi din manuscrisele ruseşti (Tuşin, Cronograful
rus etc.) – pe de altă parte. Acest lucru devine evident dacă ne amintim că
doar la Suceviţa şi în „Albina” sârbească figurează aceeaşi redacţie a profeţiei
lui Sofocle şi că doar profeţiile din Moldova şi cele din „Albină” n-au
suportat modificările redacţionale ∗ operate de Konstantin Kostenečki şi


În „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” Konstantin Kostenečki a adăugat câteva cuvinte la
profeţiile lui Astanes (Astaik) şi Thukidid, reducând, în acelaşi timp, ultimele cuvinte din
profeţia lui Thulidos. Deşi „Albina” sârbească atribuie în mod eronat profeţia lui Astanes

298
reiterate de Cronografele ruseşti. La acestea se adaugă şi conservarea în
Moldova şi în „Albină” a aceleiaşi rădăcini „Astak-” a numelui modificat al
magului Astanes, care în Rusia s-a transformat în „filosoful stoic”. Pe de altă
parte, similitudinea textului profeţiei lui Goliud de la Suceviţa cu textul
profeţiei lui [O]lor sau similitudinea textelor profeţiilor Sibilelor de la
Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa cu textul profeţiei celei de a treia Sibile din
manuscrisul lui Guri Tuşin şi cu textul profeţiei Sibilei din pictura murală şi
din decorul uşilor catedralei Bunavestirea a Kremlinului moscovit, apropie
variantele din Moldova de variantele ruseşti (Tuşin, Iaremeţki-Bilahevici ş.a.).
În favoarea acestei apropieri pledează, de asemenea, şi atribuirea eronată a
mărturiei lui Iosif Flaviu istoricului Plutarh — fenomen care s-a produs doar
în Moldova şi Rusia, dar nu s-a produs în „Albina” sârbească;
10) Cu excepţia profeţiei lui Dialid (care în Moldova este atribuită lui Platon!)
între profeţiile anticilor ortografiate în greceşte la Muntele Athos ( Trapeza
Lavrei, 1535-1536) şi profeţiile anticilor din pictura exterioară moldavă nu
există nici un fel de similitudini. Spusele filosofilor elini din Trapeza Lavrei
aparţin grupului „delta” de culegeri bizantine de profeţii. Or, manuscrisele
acestui grup „delta” nu par să fi fost traduse în slavonă în acea perioadă şi —
cu certitudine — nu sunt atestate în Moldova secolului XVI. În schimb, în
ceea ce priveşte spusele anticilor din picturile murale de secol XVII de pe
teritoriul actualei Bulgarii ( Bačkovo, 1623; Arbanasi, 1681), compilarea din
redacţia inclusă în manuscrisele grupului „delta” este evidentă;
11) Profeţiile anticilor ortografiate în limba greacă de pe peretele nordic al

nartexului mănăstirii Cetăţuia din Iaşi (1672) ţin de culegerile bizantine de


profeţii din grupul „tau”. Prin aceasta ele se deosebesc atât de profeţiile din
pictura exterioară moldavă de secol XVI, cât şi de profeţiile de la Lavra

(Ostanes) rege-lui Egiptului Thilis, redacţia acestei profeţii este foarte apropiată de redacţia
profeţiei lui Astakue de la Suceviţa. Asemeni cazului moldav, ea nu include interpolarea lui
Kostenečki.

299
Athonită, de la Bačkovo, de la Arbanasi (toate trei – grupul „delta”), de la
Filantropini (grupul „mi” ) şi de la Portaitissa („redacţia detaliată” ).
12) În cărţile de zugrăvie româneşti de secol XIX de la Biblioteca Academiei

Române (studiate de Vasile Grecu), înaintea ciclului de profeţii traduse după


originalele greceşti din grupul „mi”, figurează şi o serie de profeţii traduse
după manuscrisele greceşti din grupul „tau”. De aici putem conchide că, pe
teritoriul principatelor române, la începutul secolului al XIX-lea mai era încă
vie tradiţia profetică bizantină şi că aici erau destul de bine cunoscute
culegerile bizantine şi post-bizantine de spuse ale anticilor din diverse grupe
de manuscrise.

Concluzii generale, privind primele două părţi ale tezei:

În pofida faptului că „Asediul Constantinopolului” şi „înţelepţii antici” din


pictura murală exterioară moldavă aparţin unor tipuri iconografice diferite, care au
fiecare propria sa geneză şi istorie, studiul apariţiei acestor imagini pe faţadele
ctitoriilor rareşiene denotă, totuşi, existenţă unor momente comune, specifice
ambelor tipuri iconografice.
1. Atât imaginea „Asediului Constantinopolului”, cât şi „spusele” înţelepţilor
antici din pictura murală medievală moldavă au fost redactate de
programatorii picturii rareşiene în baza unor surse literare originale slavone
(sau traduse din limba greacă în limba slavonă!).
2. Din punct de vedere cronologic aceste sursele literare au existat înainte de
înscăunarea lui Petru Rareş. Meritul zugravilor şi al programatorilor picturilor
murale exterioare moldave rezidă în crearea, în baza acestor surse literare,
deja existente, a unor versiuni artistice originale ale imaginilor „Asediului

300
Constantinopolului” şi ale „înţelepţilor antichităţii”.
3. Sursele iconografiei „Asediului Constantinopolului” şi sursele „spuselor”
înţelepţilor antici din pictura moldavă medievală au un caracter complex.
Fiind o sinteză a conţinutului mai multor izvoare scrise, aceste surse (în
ambele cazuri!) nu se mărginesc la informaţiile conţinute doar într-un singur
manuscris. În cazul „Asediului Constantinopolului” în afara surselor literare
(„Triodul”, „Povestirea despre luarea Tarigradului” a lui Nestor Iskander) au
mai existat şi surse extra-literare (ilustraţiile şi miniaturile medievale).
4. Sursele literare ale „Asediului Constantinopolului” şi ale profeţiilor
înţelepţilor antichităţii în cazul picturii exterioare moldave au un caracter
profetic bine pronunţat. Acest lucru devine evident dacă ne amintim că finalul
redacţiei Troiţk a povestirii „Despre luarea Ţarigradului”, atribuită lui Nestor
Iskander, culminează cu profeţia lui Pseudo-Daniel legată de „eliberatorul
Constantinopolului”. În ceea ce priveşte elementul profetic, prezent în
„spusele” scriitorilor şi filosofilor antici, el are o istorie milenară, provenind
încă din Antichitatea târzie şi Imperiul Bizantin timpuriu.
5. În constituirea iconografiei „Asediului Constantinopolului” şi în elaborarea
redacţiilor specifice a profeţiilor înţelepţilor antichităţii Moldova anilor 30 ai
secolului al XVI-lea a jucat un rol extrem de important. Or, anume aici, s-a
creat versiunea monumentală desfăşurată a imaginii „Asediului Constantino-
polului” (inspirate nu doar de lectura Triodului, ci şi de lectura povestirilor cu
caracter istoric legate de cucerirea Ţarigradului de către otomani în anul
1453!). În ceea ce priveşte profeţiile anticilor, datorită poziţiei sale
geografice, Moldova sfârşitului de secol XV- începutului de secol XVI nu a
fost ocolită în cazul transmiterii din Balcani spre Novgorod şi Moscova a
textelor acestor profeţii. Mai mult decât atât. După cum s-a demonstrat în
partea a II-a a tezei, Moldova a jucat un rol important în definitivarea
redacţiilor slavone specifice a „spuselor” înţelepţilor antici.

301
Anexa 1.
Tradiţia pseudo-inscripţiilor din pictura murală moldavă în
contextul artei bizantine şi post-bizantine.

Pseudo-inscripţiile din pictura murală medievală a ţărilor ortodoxe rămân până în


prezent la periferia cercetării ştiinţifice. Din datele de care dispun la etapa actuală
există doar câteva publicaţii la acest subiect 1 . În ele problema pseudo-inscripţiilor
este tratată în strânsă legătură cu tradiţia scrierilor decorative sau ornamentale. Mai
există câteva studii dedicate textelor ermetice, scrierilor secrete sau exotice,
inscripţiilor cifrate şi criptogramelor din lumea medievală ortodoxă 2 . Dar aceste

1
Vezi: George С.Miles, Painted pseudo-kufic ornamentation in byzantine churches in Gree-
ce, în „Actes du XIVe Congrès international des études byzantines”,Bucarest, 1971,Vol. III, p.
373-377; idem, Byzantium and the Arabs: Relations in Crete and the Aegean area, în Dumbar-
ton Oaks Papers, XVIII, Washington,1964, p. 22-29; Γ.Α.Σωτηριου, ’Αραβικαι διακοσμησεις εις
τα βυζαντινα μνημεια της ‘Ελλαδος, ’Αθηναι, 1935; K.Erdmann, Arabische Schriftzeichen ales
Ornamente in der abendländischen Kunst des Mittelalters, în Akademie der Wissenschaften und
der Literatur. Abhandlungen der geistes und sozialwissenschaftlichen Klasse, nr. 9, Wiesbaden,
1953, p. 467-469, 502-513, ( Fig. 3, 7, 10, 11, 57, 58, 66-70, 139-141); Г.П.Попов, Шрифто-
вой декор росписи Михайлоархангелъского собора в Старице 1406-1407 гг., în: Древне-
русское искусство. Монументальная живопись XI-ХVП вв., Москва, pp. 274-296; З. Jанц,
Орнаменти фресака из Србиjе и Македониjе од XII до средине ХV века, Београд, 1961. În
mod special trebuie menţionat articolul Nicolettei Isar (Copenhaga) cu genericul L’iconicité du
texte dans l’image post-bizantine moldave: une lecture hésyhaste (revista “Byzantinoslavica”, nr.
LIX, 1998, p. 92 – 112). Deşi această publicaţie nu este dedicată nemijlocit problemei pseudo-
inscripţiilor din pictura medievală, ea are, totuşi, mai multe puncte de tangenţă cu conţinutul pre-
zentei anexe. Merită atenţie disocierile pe care le face Nicoletta Isar între inscripţiile de repre-
zentare şi inscripţiile de identificare (vezi: p. 95). Extrem de semnificativă pentru studiul nostru
este şi constatarea autoarei referitoare la funcţia strict hieratică (grammatocentrică în termenii
lui J.Derrida) a limbii slavone, – limbi – necunoscute de majoritatea populaţiei Moldovei seco-
lului XVI. Rolul important jucat în pictura murală, hieratismul iconic şi necunoaşterea de către
majoritatea populaţiei a acestei limbi moarte, apropie inscripţiile slavone din pictura murală me-
dievală moldavă de pseudo-inscripţii.
2
Lucrarea cea mai vastă în acest domeniu este: М.Н.Сперанский, Тайнопись в юго-славян-
ских и русских памятниках письма, Ленинград, 1929, în: „Энциклопедия славянской фило-
логии”, Вып.4.3. Merită atenţie şi următoarele studii: И.С.Некрасов, Пермские письмена в
рукописях ХV века, Одесса,1890, (оттиск из „Записок Имп. Новороссийского Университе-
та”, Том 51); П.Савваитов, Грамматика зырянского языка, Санктъ-Петербургъ,1850;
П. Савваитов, O зырянских деревянных календарях и пермской азбуке, изобретенной свя-
тым Стефаном, Москва, 1873, p. 9-16; В.И.Лыткин, Древне-пермский язык, Москва,
1952. Multe criptograme slavone din cărţile manuscrise descoperite pe teritoriul Moldovei găsim
în cartea: А.И.Яцимирский, Славянские и русские рукописи румынских библиотек, Санктъ-

302
publicaţii abordează în primul rând inscripţii (fie ele şi cifrate!), pseudo-inscripţiile
rămânând în afara acestor studii. La aceasta se mai adaugă şi faptul că toate aceste
publicaţii se referă în primul rând la manuscrise şi prime-tipărituri, domeniul artelor
plastice fiindu-le profund străin.
Or, numărul pseudo-inscripţiilor este destul de impunător în operele de artă
bizantină şi post-bizantină, frescele moldave de secol XVI nefiind o excepţie în
acest sens. Nu trebuie uitată nici varietatea tipologică a pseudo-inscripţiilor,–
varietate, – care este generată atât de amplasarea în cadrul programelor
iconografice, cât şi de conotaţiile de ordin semantiс, conceptual sau stilistic a
acestor texte fără mesaj concret.
Înainte de a purcede la stabilirea tipologiei şi specificului pseudo-inscripţiilor
din aria artei ortodoxe trebuie să răspundem la întrebarea fundamentală: ce este,
totuşi, o pseudo-inscripţie? Din punctul de vedere al autorului acestor rânduri
pseudo-inseripţia presintă un text autonom, cu particularităţi istorico-cronologice,
stilistico-imitative şi coordonate spaţio-temporale bine definite, dar lipsit de
denotat în lumea semnificaţiilor reale pe care le posedă limbajul uman. Nu există o
frontieră apriorică şi absolut strictă între inscripţie şi pseudo-inscripţie. Pot fi
cazuri când unele texte considerate mult timp drept pseudo-inscripţii, în rezultatul
descifrării îşi recapătă denotatul, devenind, astfel, inscripţii obişnuite. În această
ordine de idei, ieroglifele egiptene, din momentul uitării semnificaţiei lor la
sfârşitul antichităţii şi până la geniala descifrare a lui Champollion din secolul
XIX, puteau fi considerate pseudo-inscripţii. Acelaşi lucru putem să-l spunem
despre enigmaticul text al discului de la Phaistos. Atâta timp cât el rămâne
nedescifrat, atâta timp cât este pusă în discuţie natura mesajului său (inscripţie,
calendar, scriere decorativă ş. a.) el va rămâne o pseudo-inscripţie. Similară pare să
fie situaţia şi în cazul aşa-numitului text de pe filacterul îngerului din registrul

Петербургъ,1905. Unele date legate de scrierea criptografică a lui Fedor Kuriţîn pot fi găsite în
capitolul 3 „Лаодикийское послание. Написание о грамоте” din cartea: А.И. Клибанов, Ре-
формационные движения в России XV первой половины ХVI в., p. 63-82.

303
inferior al celebrei fresce Judecata de Apoi de la Voroneţ. Atâta timp cât acest text
(publicat pentru prima oară se pare că de Paul Henry 3 ) rămâne nedescifrat, atâta
timp cât există dubii în privinţa însăşi a posibilităţii existenţei unui mesaj al acestui
text în vreo limbă umană, el va rămâne o pseudo-inscripţie. Aceasta însă nu
înseamnă că textul respectiv de la Voroneţ prezintă doar o scriere ornamentală sau
pur decorativă. Consider, că există o deosebire de ordin semantic între noţiunea de
scriere pur ornamentală şi noţiunea de pseudo-inscripţie. Deşi este adevărat faptul
că stilistica pseudo-inscripţiilor capătă deseori o formă or