TEZAURUL MĂNĂSTIRII PUTNA

– catalog analitic-

A. BRODERII ȘI ȚESĂTURI:

1. Epitafuri1, aere2 și pocrovețe3:

a. Epitaf, Sec XIV (?) - Inv. 8/ 616/ 101: broderie sârbo-bizantină;
b. Epitaf, 1490 – Inv. 14/617/314: dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna,
unde a fost executat din porunca sa;
c. Epitaf, 1738 – Inv. 86/620/87: dăruit de soții Ioan și Ilinca Arghir;
d. Aer, 1481, martie 20 - Inv. 64/619/99: dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii
Putna, unde a fost probabil, lucrat;
e. Pocrovăț pentru disc, 1481 – Inv. 62/592/98: dăruit în anul 1481, de Ștefan cel
Mare, Mănăstirii Putna, unde a și fost probabil, executat;
f. Pocrovăț pentru disc – Inv. 6/591/98b: dăruit în anul 1481, de Ștefan cel Mare,
Mănăstirii Putna, unde a și fost probabil, executat;
g. Văl liturgic – Panaghia (1481) - Inv. 54/594/100: dăruit de către Ștefan cel
Mare Mănăstirii Putna.

2. Dvere, zavese, văluri de tâmplă4:

a. Dvera Bunei Vestiri (1483? Iunie 13) – Inv. 16/598/298: lucrată în Mănăstirea
Putna din porunca lui Ștefan cel Mare;

1
Denumirea acestei piese este de origine greacă și se compune din cuvintele epi și taphos, ceea ce
înseamnă, ad-litteram, peste mormânt sau deasupra mormântului. Specific în exclusivitate cultului ortodox,
epitaful are o destinație polifuncțională, care variază de-a lungul anului în raport cu anumite sărbători și
perioade. În vinerea din săptămâna patimilor este adus în naos, înconjurat cu jerbe de flori și lumânări aprinse;
apoi este dus din nou în altar pentru a fi așezat pe sfânta masă, acoperit cu antimisul; aici rămâne până în ziua
înălțării, când este ridicat și repus la locul său obișnuit din concavitatea absidei principale.
2
Asemănător cu epitaful, având aceeași temă iconografică, simbolizând jertfa lui Iisus, plângerea sau
punerea în mormânt, aerul este de dimensiuni mai mici, rareori laturile acestuia depășind 0,7 m, în timp ce
laturile epitafului sunt întotdeauna mai mari de 1m, ajungând uneori să depășească 2m. Pe lângă dimensiuni
cele două categorii de văluri liturgice se desebesc prin destinația lor funcțională, aerul fiind folosit în cadrul
liturghiei la proscomidie și apoi la ieșirea cu sfintele daruri.
3
Noțiunea de procovăț derivă în limba română din slavonescul pokrovu, trecut, probabil, prin filiera
sârbescului pokrovac, ambele cuvinte având înțelesul de acoperământ, funcție pe care o îndeplinesc, la modul
cel mai propriu, micile văluri în discuție.
4
Tâmpla desemna peretele despărțitor dintre naos și altar, premergător iconostasului de astăzi.
Cuvântul vine din grecescul templon, care înseamnă templu, iar de la numele acestuia, prin contaminare, și
vălurile respective s-au numit de tâmplă, noțiune generică sub care se înțelegeau două categorii de obiecte cu
denumiri și destinații distincte: zavesele și dverele. Zavesele acopereau spațiile goale de deasupra icoanelor de
pe tâmplă, iar dverele spațiile goale de sub icoane. Cele două denumiri desemnează în prezent același obiect,
având rolul de a acoperi ușile împărătești și cele diaconești. Sub noțiunea de văluri de tâmplă se cuprind și
unele și altele și este folosită în cazul obiectelor aparținând unor epoci mai târzii, lipsite de inscripții.
 b. Zavesa Adormirii Maicii Domnului, 1485, mai 5 – Inv. 13/598/297: dăruită de
Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna, în atelierele căreia a fost executată;
c. Văl de tâmplă, Sec. XV-XVI – Inv. 5/608a/307: de la Curtea domnească din
Suceava;
d. Văl de tâmplă, Sec. XV-XVI – Inv. 6a/602a/325: de la Curtea domnească din
Suceava;
e. Văl de tâmplă, Sec. XVI – Inv. 6/603b/312: donație neidentificată;
f. Dvera răstignirii, 1500, august 10 – Inv. 41/598/300: dăruită de Ștefan cel
Mare Mănăstirii Putna, în atelierele căreia a fost executată;
g. Dvera Adormirii Maicii Domnului, 1510, august 15 – Inv. 53/599/296:
executată din porunca lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, la
Mănăstirea Putna;
h. Văl de tâmplă, Sec. XVI – XVII – Inv. 150/604/290: donație neidentificată;
i. Văl de tâmplă, Sec. XVI – XVII – Inv. 49/601/304: proveniență necunoscută;
j. Dveră, 1616, martie 5 – Inv. 83/600/305: dăruită Mănăstirii Putna de Axinia,
doamna lui Ștefan voievod, fiul lui Tomșa voievod.

3. Acoperăminte de pristol5 și tetrapod6:

a. Acoperământ de prestol (trapezofor), Sfârșitul sec. XV - Inv. 19/615/303:
confecționat din veșminte domnești de la curtea lui Ștefan cel Mare;
b. Acoperământ de tetrapod, 1502, decembrie 25 – Inv. 61/613/317: dăruit de
Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna.
c. Acoperământ de tetrapod, 1504, noiembrie 20 – Inv. 55/611/313: dăruit
Mănăstirii Putna de către Maria Voichița, văduva lui Ștefan cel Mare.
d. Acoperământ de tetrapod, 1506, iunie 12 – Inv. 20/614/318: dăruit de Bogdan
al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, Mănăstirii Putna.
e. Acoperământ de tetrapod, 1536 – Inv. 67/612/319: dăruit Mănăstirii Putna de
doamna Elena, soția lui Petru Rareș. Executat probabil într-un atelier sârb.
f. Acoperământ de tetrapod, Sec. Al XVII-lea – Inv. 84/609a/315: confecționat
din resturi de veșminte domnești păstrate în Mănăstirea Putna.
g. Acoperământ de tetrapod, Sec. XVII – Inv. 85/609b/324: din resturi de
veșminte domnești și boierești păstrate în Mănăstirea Putna.

4. Acoperăminte de morminte:
a. Acoperământ de mormânt, Sec. XV – Inv. 3/608c/335: provenit din veșminte
domnești de la curtea lui Ștefan cel Mare.

5
Prestolul, denumit și sfânta masă, masa altarului sau jertfelnic, se construiește fie din lemn,
cărămidă, piatră, marmură sau metale prețioase, etc. Înțelesul etimologic este acela de tron, derivat din
cuvântul slavon prestolu și semnifică tronul împăratului ceresc. El mai are rolul de a aminti ”dumnezeiasca
jertfă” de la Cina cea de taină.
6
Tetrapodul este un pupitru fix sau portabil pe care se așază evanghelia în timpul slujbei. Mai este
cunoscut și sub numele de analog.
 b. Acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, 1477, decembrie 19 – Inv.
24/605/301: executat în atelierul de broderie al Mănăstirii Putna.
c. Acoperământul de mormânt al doamnei Maria, soția lui Radu cel Frumos;
Începutul sec. al XVI-lea – Inv. 25/606/302: executat în atelierul de broderie al
Mănăstirii Putna.
d. Acoperământ pentru mormântul lui Ștefan cel Mare, 1504, iulie 2 – Inv.
23/607a/308: confecționat din porunca lui Bogdan voievod, fiul lui Ștefan cel
Mare, probabil la Mănăstirea Putna.
e. Acoperământ pentru mormântul doamnei Maria Voichița, soția lui Ștefan cel
Mare, 1513, ianuarie 30 – Inv. 15/607b/310: confecționat din porunca lui
Bogdan al III-lea, probabil la Mănăstirea Putna.

5. Orare7:
a. Orar, Sec. XVII – Inv. 93/565/277: făcut de Anatolie și fiul său Mihail;
b. Orar, Sfârșitul sec. XVIII – Inv. 135a/566/278: proveniență necunoscută;
c. Orar, Sfârșitul sec. XVIII – Inv. 135b/685, 833, 985, 1833/280: proveniență
necunoscută.

6. Epitrahile8:
a. Epitrahil, Sec. XV – Inv. 50/555/240b: dăruit, probabil, de Ștefan cel Mare
Mănăstirii Putna;
b. Epitrahil, Sec. XV – Inv. 37/561a/238: donat, probabil, Mănăstirii Putna, de
către Ștefan cel Mare;
c. Epitrahil, Sec. XV – Inv. 35/562a/240: donat, probabil, Mănăstirii Putna, de
către Ștefan cel Mare;
d. Epitrahil, Ultima treime a sec XV – Inv. 40/557/239a: executat, din porunca lui
Ștefan cel Mare, la Mănăstirea Putna;
e. Epitrahil, 1469, iunie 15 – Inv. 36/554/237: executat din porunca lui Ștefan cel
Mare, la Mănăstirea Putna;
f. Epitrahil, Anterior anului 1496 – Inv. 39/558/235: de la Ștefan voievod și fiul
său Alexandru;
g. Epitrahil, 1504? – Inv. 34/556/239c: dăruit Mănăstirii Putna de Ștefan cel Mare,
doamna Maria și Bogdan voievod;

7
Orarul (gr. Orarion, lat. orarium) este o componentă distinctivă și obligatorie a odăjdiilor diaconești,
fără de care diaconul de orice treaptă nu are voie să oficieze niciun fel de serviciu religios. El are astăzi forma
unei fâşii înguste de stofă (lăţimea circa 0, 15m), lungă de aprox. 3,1/2-4 m, făcută din bumbac, mătase sau din
in şi brodată cu fire argintii sau aurii, care formează cruci, frunze sau spice de grâu. Vezi. Ene Branişte, Liturgica
generală, 1993, p. 615).
8
Epitrahilul sau patrafirul constituie una din componentele specifice și obligatorii, totodată, ale
veșmintelor purtate de preoți și arhierei în timpul oficierii serviciului religios. Are forma unei fâșii textile cu
dimensiuni variabile, atingând uneori lungimea de aproape trei metri, iar lățimea de circa 10-12 centimetri.
Denumirea sa derivă din cuvântul grecesc epitrachelion, care desemnează modalitatea de îmbrăcare a acestei
odăjdii pe după gât, fiind lăsată să cadă în față, de pe ambii umeri, în două părți egale, cusute între ele sau
încheiate cu nasturi decorativi.
 h. Epitrahil, Sec. XVII – Inv. 134/563/242: proveniență necunoscută.
7. Rucavițe9:
a. Rucavița, Sec. XV – XVI, Inv. 56/596/255: proveniență necunoscută;

8. Feloane10:
a. Felon, 1614, martie 18 – Inv. 69/568/197: executat din porunca voievodului
Ștefan Tomșa, probabil, pentru Mănăstirea Putna.

9. Omofoare11:
a. Omofor, Sec. XV – Inv. 18/575/191: dăruit, probabil, de Ștefan cel Mare
Mănăstirii Putna.
b. Omofor, Sec. XVII – Inv. 58/574/192: proveniență necunoscută;
c. Omofor, 1653 – Inv. 60/576/192a: donat de episcopul Arsenie Jelabor.

10. Bedernița12:
a. Bederniță, Primele decenii ale sec. XV – Inv. 17/584/96: considerată de origine
bizantină, piesa a fost achiziționată, probabil, de către Alexandru cel Bun pentru
vreuna din ctitoriile sale.

11. Mitra:
a. Mitră, Sec. XVI-XVII – Inv. 59/578/438: proveniență necunoscută.

B. MANUSCRISE, MINIATURI ȘI FERECĂTURI:

1. Tetraevanghele
a. Tetraevanghelul de la Humor, 1473, iunie 17 – manuscrisul și miniaturile. 1487,
noiembrie 20 – ferecătura; Inv. 91: scris și miniat din porunca lui Ștefan cel Mare,
de către ieromonahul Nicodim, la Mănăstirea Putna, pentru Mănăstirea Humorului;
ferecat, din porunca aceluiași voievod, în Mănăstirea Humorului.
b. Tetraevanghelul lui Paladie, 1489 – manuscrisul și ferecătura; ferecat din nou în
1569 – Inv. 92/476/450: dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna unde a fost
caligrafiat și ferecat, din porunca sa, de către tahigraful Paladie.

9
Rucavițele sau mânecuțele sunt accesorii ale stiharului menite să-i strângă mânecele prea largi, la
partea inferioară, pentru a nu stânjeni mișcările oficiantului în timpul efectuării anumitor servicii religioase.
Numele rucavițelor derivă din slavonescul râkavița, care înseamnă mânecuță.
10
Noțiunea de phelonion, la vechii greci, desemna o manta de ploaie care se purta mai cu seamă în
timpul călătoriilor. De aici a trecut în cultul creștin, cu unele modificăi formale și cu o fucnționalitate
fundamental diferită, devenind veșmânt sacerdotal pentru preoți și episcopi. Felonul (sau sfita – din slavonă)
are forma unei pelerine, care se îmbracă la cap, deasupra celorlalte veșminte liturgice, fiind mult mai lungă la
spate decât în față.
11
Omoforul este una din componentele caracteristice ale odăjdiilor arhierești, constituind semnul
distinctiv al funcției episcopale. Denumirea sa de este de origine grecească și desemnează menirea acestui
însemn de a fi purtat pe umeri.
12
Bedernița, nebedernița sau epigonatul constituie un semn distinctiv al arhiereilor, pe care îl pot
dobândi uneori și preoții cu merite deosebite. Primele două denumiri, care circulă deopotrivă la noi, provin din
cuvântul slavonesc nabederniki, care înseamnă peste coapsă; cea de a treia este de origine greacă, epi
însemnând peste sau pe deasupra și gonu – genunchi.
 c. Tetraevanghelul anonim de la Ștefan cel Mare și Bogdan al III-lea, 1504 – 1507
– manuscrisul, miniaturile și ferecătura; Inv. 93/477/449: executat la Mănăstirea
Putna, pentru acest lăcaș, din porunca lui Ștefan cel Mare și a fiului său Bogdan al
III-lea.
d. Tetraevanghelul anonim de la Petru Albota, 1569 – manuscrisul și miniaturile,
1571 – ferecătura; Inv. 95/478/451: scris, miniat și ferecat din porunca logofătului
Petru Albotă, staroste de Cernăuți, care l-a dăruit Mănăstirii Putna în anul 1569,
august 5.
f. Tetraevanghelul lui Ioan Banilovcshi, Prima jumătate a sec. XVII; Inv.
35/54/555/121, 566 III: proveniență necunoscută.
g. Tetraevanghelul lui Obedenschi, Sec. XVII – Inv. 49/38/505/566b: donat
Mănăstirii Putna de către Obedenschi.
h. Tetraevanghelul de la Solca, 1623 – Inv. 82/71/481/455/62/30: cumpărat de vel
vornicul Constantin Roșca, legat de fratele său Gheorghe vistiernicul și de Vasile
vel armaș, care, toți la un loc, l-au dăruit Mănăstirii Solca, în 1623, de unde, cu
prilejul desființării mănăstirilor bucovinene de către austrieci, în anul 1783, a fost
transferat, împreună cu alte odoare, la Mănăstirea Putna.
i. Tetraevanghelul ferecat de Meșterul Dumitru, 1680? – Inv. 83/34/480/456: scris
și legat probabil la Mănăstirea Putna.

2. Mineie13:
a. Minei pe luna august scris de monahul Casian, 1467 – Inv. 37/50/557/552, 128,
577 V: scris din porunca lui Ștefan cel Mare, de monahul Casian, pentru
Mănăstirea Putna.
b. Minei pe luna noiembrie scris de monahul Casian, 1467 – manuscrisul, 1568 –
scoarțele; Inv. 44/43/564/577 III: scris din porunca lui Ștefan cel Mare, de
monahul Casian, pentru Mănăstirea Putna.
c. Minei anonim pe luna aprilie, Sfârșitul sec. XV – Inv. 51/571/565: scris
probabil, la Mănăstirea Putna pentru acest locaș.
d. Minei anonim pe luna octombrie, Sfârșitul sec. XV – Inv. 1/522/48, 128, 577 II:
face parte, probabil, din seria mineielor scrise la Mănăstirea Putna în ultimii ani ai
domniei lui Ștefan cel Mare, dar nu din porunca domnului.
e. Minei pe luna noiembrie scris de Popa Ignat, 1504, iunie 1 – Inv. 43/39/563/577
IV: scris prin stăruința și dania lui chir Ioanichie, arhiepiscop de Rădăuți, cu mâna
păcătorului Ignat, preot din satul Coțmani.

13
Noțiunea desemnează acea categorie de cărți religioase, manuscrise ori tipărite, specifice cultului
ortodox, în care se indică, pentru fiecare zi în parte din cuprinsul unui an, sfinții ce urmează a fi prăznuiți și
slujbele religioase corespunzătoare acestora. Denumirea mineiului derivă din grecescul mineon, ajuns la noi
prin filieră slavonă (mineia) sau sârbă (minei) și înseamnă, ad litteram, lună.
 3. Triodul și Penticostarul14:
a. Triodul Penticostar al lui Simio Budinceanul, 1492? – Inv. 42/562/40, 569a:
scris, probabil, de Simion Budinceanul, preot din satul Budineț – Suceava;
b. Triod anonim scris pe două coloane, Sec. XV-XVI – Inv. 52/49/572, 121/569b:
proveniență necunoscută.

4. Ceasloave15:
a. Ceaslovul scris de monahul Paladie , 1493 – Inv. 53/525, 573/588: scris de
monahul Paladie la Mănăstirea Putna;
b. Ceaslov anonim, Sec. XVI-XVII – Inv. 48/568/579: proveniență necunoscută.

5. Psaltiri:
a. Psaltirea lui Avramie din Bolduri, Sec. XV – Inv. 76/19/135/583: scrisă
probabil, la Mănăstirea Putna, pentru această mănăstire;
b. Psaltirea anonimă, supranumită ”cea mare”, Sec. XV – Inv. 78/51/125/582 III;
509 III: scrisă probabil, la Mănăstirea Putna, pentru această mănăstire;
c. Psaltire anonimă, Manuscrisul - sec. XV; scoarțele – sec. XVII; Inv. 34/482/582
IV: caligrafiată, probabil, în scriptoriul Mănăstirii Putna, pentru această mănăstire;
d. Psaltire anonimă, zisă ”cea mică”, Sec. XV – XVI – Inv. 57/577/582 I:
proveniență necunoscută;
e. Psaltirea de la Solca scrisă de ieromonahul Ioan, 1612, iulie 20 – Inv. 63/509,
583/582 II: scrisă din porunca lui Ștefan Tomșa, de către ieromonahul Ioan,
proegumenul Mănăstirii Neamțu, pentru Mănăstire Solca, de unde a fost
transferată la Putna în anul 1783.

6. Sbornice16:
a. Sbornicul scris de monahul Chiriac, 1470, ianuarie 30 – Inv. 36/47/556/595:
scris din porunca lui Ștefan cel Mare, de către monahul Chiriac, în – și pentru –
Mănăstirea Putna;

14
Cîrți de ritual aflate într-o strânsă conexiune, în liturgica ortodoxă, rezultată din însăși succesiunea
evenimentelor religioase la care se referă. Astfel, triodul conține slujbele bisericești ale tuturor zilelor din
perioada premergătoare sărbătoririi Paștelui, adică de la Duminica vameșului și fariseului până în sâmbăta din
Săptpmâna Patimilor, sau până în Sâmbăta lui Lazăr. Pentru perioada intre Duminica Paștelui și prima duminică
de după Rusalii, numită a Tuturor sfinților, slujbele zilnice sunt cuprinse în penticostar.
15
Având șapte diviziuni principale, ceaslovul este supranumit și cartea celor șapte laude dumnezeiești
în care se cuprind cântări bisericești, denumite tropare și condace, aferente atât slujbelor triodului, cât și celor
ale penticostarului. Pe lângă acestea, ceaslovul mai conține diferite alte canoane, acatiste și paraclise închinate
Maicii Domnului și Domnului Iisus Hristos.
16
Cuvânt de origine slavonă, sbornic înseamnă ad-litteram culegere, iar în cazul cărților intitulate astfel
el desemnează acele culegeri de texte religioase, manuscrise ori tipărite, care emană de la mai mulți autori, din
epoci diferite și cu un conținut foarte variat: scrieri hagiografice, povestiri miraculoase din viața pustnicilor,
tâlcuiri de evanghelii, polemici împotriva ereziilor, hexaimerioane (scrieri despre facerea lumii în șase zile),
cuvinte de învățătură, colecții de maxime comentate moralizator și didactic.
 b. Sbornic scris de ieromonahul Iacov, 1474, mai 20 – Inv. 31/44/551/571 II: scris
din porunca lui Ștefan cel Mare de către ieromonahul Iacov, în Mănăstirea Putna,
pentru această mănăstire.
c. Sbornic atribuit monahului Chiriac, 1481 ? – Inv. 77/41/679c/508, 124/595 I:
scris, probabil de monahul Chiriac la Mănăstirea Putna;
d. Sbornic pe luna decembrie, atribuit ieromonahului Iacov, Sfârșitul sec. XV –
Inv. 65/52/126/571 I: scris probabil, de ieromonahul Iacov, la Mănăstirea Putna;
e. Sbornic scris de ierodiaconul Pahomie, 1753, ianuarie 27 – Inv. 39/597, 29, 559:
scris de ierodiaconul Pahomie Sofiaiskim.

7. Leastvițe17:
a. Leastvița Sfântului Ioan Scărarul scrisă de Monahul Vasile, 1472 – manuscrisul;
1674 – scoarțele; Inv. 75/36/679/572 II, 676: scrisă din porunca lui Ștefan cel
Mare, de către Vasile monahul, la Mănăstirea Putna, pentru această mănăstire;
b. Leastvița ieromonahului Silvestru de la Sihăstria Putnei, 1726 – Inv.
64/584/598: scrisă de ieromonahul Silvestru, la Sihăstria Putnei, de unde a fost
transferată la Mănăstirea Putna, în anul 1785, cu prilejul desființării mănăstirilor și
schiturilor bucovinene, sub ocupația austriacă.

8. Psaltichii18:
a. Psaltichie, Sec. XV – XVI – Inv. 56/26/544/576 I: prima parte este scrisăla
Mănăstirea Putna, pentru uzul stranei și al Școlii muzicale de aici, iar partea a
doua, probabil, la Mănăstirea Neamțu, cu mult mai înainte;
b. Irmologhion anonim, Sec. XVIII – Inv. 55/9/575/576 IV: proveniență
necunoscută.

9. Apostolul19 și Pravila20:
a. Pravila Sfinților Apostoli și a Sfintelor Șapte Sinoade, Soboare, Sec. XVI – Inv.
45/565/593 I: proveniență necunoscută;

17
Leastvița, în limba slavonă, sau Scara, în limba română, este o carte a cărui titlu simbolic are înțelesul
de scară a virtuților sau de trepte ale desăvârșirii morale, în sens ascetic-religios, fiind menită să îndrume
credincioșii pe calea mântuirii sufletelor. Ea conține trezeci de trepte, adică treizeci de capitole despre virtuți și
păcate, care pot conduce la mântuirea sau damnarea sufletelor, într-o conexiune relativ ascendentă. Autorul
acestei cărți este Sfântul Ioan Sinaitul sau Ioan Scărarul (Climax), originar din Siria, care ar fi trăit, după unele
izvoare, între anii 525-600, iar după altele între 579-649.
18
Derivând din vocabula neogreacă psaltiki, noțiunea de psaltichie are în limba română două
accepțiuni: una de muzică psaltică, deci de muzică vocală bisericească specifică ritualului creștin ortodox, și a
doua, de carte sau manual după care se învață, în mod sistematic, această muzică. Tot cu un termen de origine
greacă, în cea de a doua accepțiune, psaltichia se mai numește și irmolohion, respectiv culegere de irmoase,
adică de cântări bisericești.
19
Apostolul, Praxiul sau Praxapostolul este o carte cu destinație liturgică ce conține pericope din Noul
Testament, într-o primă parte din Faptele Apostolilor, iar în a doua parte din epistolele Sfântului Apostol Pavel.
20
Spre deosebire de Apostol, Pravila nu are o destinație liturgică, ci una canonică, normativă, de
reglementare a vieții bisericești și profane potrivit unor reguli mai vechi, atribuite apostolilor, sau altora mai
noi, elaborate în cadrul sinoadelor și de către diferiți părinți cu mare autoritate.
 b. Apostolul lui Pan Ștefan ot Volovăț, 1650? – Inv. 41/561/585: de la Pan Ștefan
ot Volovăț și Dumitrașcu fiul lui Ștefan.

10. Cărți de învățătură și de rugăciuni:

a. Cartea de învățătură a Sfântului Efrem Sirul atribuită monahul Casian, Sec. XV
– Inv. 38/53/558/572 I: scrisă, probabil, la Mănăstirea Putna de către monahul
Casian;
b. Cartea Înțelepciunii lui Solomon și a lui Isus, fiul lui Sirah, Sec. XV – XVI –
Inv. 72/592/594: proveniență necunoscută;
c. Cuvinte de învățătură ale avei Dorothei și ale altor părinți, Sec. XV – XVI – Inv.
46/566/590: proveniență necunoscută;
d. Carte de rugăciuni, Sec. XVI – Inv. 73/594/586: proveniență necunoscută;
e. Cartea Sfântului Ioan Damaschin scrisă de ieromonahul Avramie, 1613 – Inv.
58/578/580: scrisă de ieromonahul Avramie, în Mănăstirea Poceaev din Bulgaria,
pentru cneazul Andrei Kurspskii;
f. Tâlcuirea evangheliilor lui Matei și Marcu, Sec. XVII – Inv. 32/552/567:
proveniență necunoscută;
g. Cartea arhiereului Dimitrie al Rostovului împotriva rascolnicilor, 1733 – Inv.
70/590/602: caligrafiată de schimonahul Arsenie la Sihăstria Putnei, de unde a fost
transferată la Mănăstirea Putna în anul 1785, cu prilejul desființării schitului de
către austrieci;
h. Testamentul duhovnicesc al egumenului Teodosie (I), 1778 – Inv. 74/595/640:
scris de ieromonahul Ignatie la Sihăstria Putnei, de unde a fost transferată la
Mănăstirea Putna în anul 1785, cu prilejul desființării schitului de către austrieci;
i. Testamentul duhovnicesc al egumenului Teodosie (II), Între anii 1778 – 1785;
Inv. 60/176, 580/578: copiat, probabil, la Mănăstirea Putna, înainte de anul 1785.

11. Pomelnice:
a. Pomelnicul Mănăstirii Putna înnoit cu osârdia mitropolitului Iacov și scris de
ieromonahul Natanail Dreteanul, 1756 – Inv. 9/79/60/907: scris din porunca
mitropolitului Iacov Putneanul, de către ieromonahul Natanil Dreteanul,
duhovnicul de la Pașcani.
b. Pomelnicul Sihăstriei Putnei scris și ornat de ieroschimonahul Natan, 1768 –
Inv. 23/58; 656/36; 519/856/36: scris de ieroschimonahul Natan la Sihăstria
Putnei, de unde este adus la Mănăstirea Putna, în anul 1785, cu prilejul desființării
acestui schit.

C. ICOANE ȘI ICONOSTAS:
a. Triptic Deisis, Sec. XV – Inv. 22/483/418: conform tradiției, acest triptic i-a
aparținut lui Ștefan cel Mare, care l-ar fi primit în dar de la soția sa Evdochia.
b. Maica Domnului cu Pruncul, Sec. XV – Inv. 609/183/420: după tradiție, a fost
adusă în Moldova, odată cu zestrea sa, de către Maria de Mangop, cea de a doua soție
 a lui Ștefan cel Mare, care ar fi dăruit-o Mănăstirii Putna. Actualmente icoana se află
în naosul bisericii, în fața Iconostasului.
c. Botezul Domnului, 1585 – Inv. 71/486/413: făcută și donată mănăstirii de către
arhimandritul Dosotei al Putnei și de ucenicul său ierodiaconul Anasie.
d. Maica Domnului îndurerata, 1768 – Inv. 233/488a/415: donată mănăstirii de Iacov
Putneanul, fost mitropolit al Moldovei.
e. Iconostasul de la Iacov Putneanul, 1773 – Inv. 609/429/1: comandat și făcut pe
cheltuiala mitropolitului Iacov.

D. ARGINTĂRIE:

1. Ripide21:
a. Ripidă, 1497 – Inv. 11b/552/67b: executată din porunca lui Ștefan cel Mare în
Mănăstirea Putna, pentru acest locaș.

2. Cădelnițe și cățui:
a. Cădelniță, 1470, Inv. 10/519b/51: executată din porunca lui Ștefan cel Mare
pentru Mănăstirea Putna;
b. Cădelniță, 1734 – Inv. 210/520a/52: dăruită de mitropolitul Antonie;
c. Cățuie, Sec. XVIII – Inv. 201/521/56: proveniență necunoscută.

3. Candele și sfeșnice:
a. Candelă, Sec. XVIII – Inv. 548/108/84: de la Benedict, egumenul Mănăstirii
Moldovița;
b. Candelă, 1734 – Inv. 547/107/59: dăruită de mitropolitul Antonie;
c. Candelă, 1757 – Inv. 558/110/61: dăruită mănăstirii de ieroschimonahul Sila,
starețul Sihăstriei Putnei;
d. Sfeșnic, 1768 – Inv. 249/124b4/74a: dăruit mănăstirii de Iacov, fostul mitropolit
al Moldovei.

4. Vase de cult și diverse:

a. Cristelniță, 1567 – Inv. 43/523/64: făcută din porunca lui Alexandru Lăpșneanu
și a Doamnei Ruxandra dintr-o cristelniță mai veche dăruită de Ștefan cel Mare
Mănăstirii Putna;
b. Colivar, 1567 – Inv. 44/524/65: dăruit de Alexandru Lăpușneanu și familia sa
Mănăstirii Putna;
c. Potir, 1756 – Inv. 89/518/44: dăruit mănăstirii de ieroschimonahul Sila,
egumenul Sihăstriei Putnei.
d. Disc liturgic, 1757 – Inv. 91/516/45: de la ieroschimonahul Sila, egumenul
Sihăstriei Putnei.

21
Noțiune de origine greacă, ajunsă în limba română prin filieră slavonă, ripida semnifica inițial un
evantai obișnuit cu ajutorul căruia se putea face vânt împotriva excesului de căldură. Ripidele au intrat în
rândul obiectelor bisericești creștine, fiind utilizate mai întâi la stingerea lumânărilor și candelelor, după
oficierea serviciului religios.
 e. Steluță pentru disc, 1757? – Inv. 197/517c/30: dăruită mănăstirii de
ieroschimonahul Sila, egumenul Sihăstriei Putnei, împreună și la aceeași dată,
probabil, cu celelalte vase sfinte.
f. Copie, 1757 – Inv. 92/519a/32: dăruită, probabil, tot de starețul Sila, împreună ci
celelalte vase liturgice22;
g. Coroana Maicii Domnului, 1758 – Inv. 213/530/88: executată de un argintar
ieșean, la comanda mitropolitului Iacov Putneanul, din diferite giuvaere găsite în
mormântul lui Ștefan cel Mare, pentru a împodobi icoana Maicii Domnului cu
Pruncul, atribuită – după tradiție – Mariei de Mangop;
h. Coroana Pruncului Iisus – Inv. 212/531/89: proveniența – a se vedea coroana
precedentă.

E. SCULPTURĂ ÎN LEMN:

1. Cruci:
a. Cruce de mână cu trei brațe, 1566 – Inv. 77/495a/13: dăruită Mănăstirii Putna de
Ioan Bainschi, pârcălabul Orheiului, și de Maria, soția lui;
b. Cruce de mână, 1639 – Inv. 78/507/18: comandată de hatmanul Gavril, fratele
lui Vasile Lupu, pentru Anastasie, episcopul Rădăuțiului, care, la rândul său, a
dăruit-o, probabil, Mănăstirii Putna;
c. Cruce cu postament pentru Sfânta masă – Inv. 79/504/15: de la mitropolitul
Antonie, fost ieromonah al Mănăstirii Putna.

F. SCULPTURĂ ÎN PIATRĂ:

1. Lespezi funerare:
a. Mormântul Mariei de Mangop, 1477 – Inv. 1527: Se află în biserică, pe latura de
nord a gropniței;
b. Lespedea funerară a mitropolitului Teoctist I, 1478 – Inv. 1533: Se află în
exonartex, sub fereastra din peretele nordic, la nivelul pavimentului;
c. Lespedea funerară a fraților Bogdan și Petru, fiii lui Ștefan cel Mare, 1480 – Inv.
1528: Este lipită de soclul mormântului Mariei de Mangop, sub același baldachin,
la nivelul pardoselii;
d. Mormântul lui Ștefan cel Mare, După 1492 – Inv. 1525: Se află în biserică, pe
latura sudică a gropniței;
e. Lespedea funerară a Mariei Voichița, ultima soție a lui Ștefan cel Mare, După
1492 – Inv. 1526: Este alături de mormântul lui Ștefan cel Mare, la nivelul
pardoselii, sub același baldachin;
f. Mormântul lui Bogdan al III-lea Vlad, fiul lui Ștefan cel Mare, 1517 – Inv. 1529:
Se află în biserică, pe latura sudică a pronaosului.

22
Cuțitaș în formă de lance, confecționat din fier, cu mânerul filigranat în argint aurit și terminat într-o
cruce ornată cu trei perle mari, ușor diforme.
 g. Lespedea funerară a Mariei Cneajna, fiica lui Ștefan cel Mare, 1518 – Inv. 1530:
Se găsește lângă mormântul lui Bogdan al III-lea, sub același baldachin, la nivelul
pavimentului.

2. Steme:
a. Stema Moldovei, 1481? – Inv. 31: Este încastrată pe fațada estică a turnului de
intrare în mănăstire, deasupra portalului;
b. Stema lui Alexandru Lăpușneanu, 1559 – Inv. 15: În prezent este încastrată pe
fațada estică a paraclislului;
c. Stema lui Constantin Racoviță, 1757 – Inv. 31: este încastrată pe fațada dinspre
incintă a turnului de intrare.

G. CLOPOTE:
a. Clopotul mare, zis Buga, 1484 – Inv. 396/148b/3: dăruit de Ștefan cel Mare
Mănăstirii Putna. Este expus actualmente, ca piesă muzeistică, în incinta mănăstirii.
b. Blagovistnicul, 1490 – Inv. 397: dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna. Este
expus actualmente, ca piesă muzeistică, în incinta mănăstirii;
c. Ușerul, 1530 – Inv. 771/147/4: dăruit de Petru Rareș Mănăstirii Putna. Este returnat
în 1885 și atribuit greșit, prin noua inscripție românească principelui Ștefan. Se află în
stare de funcțiune la al doilea etaj al clopotniței.

BIBLIOGRAFIE:

1. Paradais, Claudiu, Comori ale spiritualității românești la Putna, Editura

Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1988.
2. Branişte, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica Generală cu noţiuni de artă bisericească,
arhitectură şi pictură creştină, Ediţia a II-a revizuită şi completată, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1993.