Mănăstirea Hurezi – momument etalon al arhitecturii brâncovenești (I)

La poalele line ale Muntelui Căpățânii, la marginea satului Romanii de Sus, localitate aflata la o
distanta de aproximativ 50 de kilometri spre vest de Râmnicu-Vâlcea, pe locul unde se afla
odinioară schitul Sf. Ioan Botezătorul, se înalăță astăzi, ca o candelă spre cer, ctitoria „prea-
luminatului și blagocestivului Domnu Ion Constantin Brâncoveanu Basarabu Voevod”–
mănăstirea Hurezi, „uvertură wagneriană a epocii brâncovenești” 1, care stă mărturie de peste trei
veacuri a credinței puternice a ctitorului sau și a plinătății artei și arhitecturii românești, rămasă
fără egal până astăzi. Începutul ridicării unui locaș de cult cu totul desebit de către luminatul
domnitor, în satul Măriei Sale de la Hurezi, precum și motivația interioară a acestuia, se observă
cu claritate chiar în marele hrisov de danie al mănăstirii Hurezi: „După ce cu a sa dumnezească
putere ne-au învrednicit şi am venit la scaunul strămoşilor noştri, al domniei Ţării-Româneşti,
dintru alegerea şi voinţa a toată boerimea ţării, pus-am gând ca acela şi dintru toată inima
noastră am voit a ridica sfântă mănăstire aice pre pământul ţârii, ca să se proslăvească prea
slăvitul nume al lui Dumnezeu, şi găsind loc ca acela, la locul ce sa chiamă Hurezii ot sud
Vâlcea, luat-am pre Dumnezeu într'ajutor şi, într'al doilea an al domniei noastre, pus-am
temelie şi am început a zidi mănăstirea”2. Din Cronica lui Radu Greceanu aflăm că în primăvara
anului 1690 Domnitorul Constantin Brâncoveanu, îl trimitea la Hurezi ca ispravnic al noii
mănăstiri pe vărul său după mamă, Pârvu Cantacuzino vel Stolnic, fiul lui Drăghici Cantacuzino
vel Spătar. Acesta, secondat de meșterii Istratie lemnarul, Vucașin Caragea pietrarul și Manea
vătaful de zidari3 muncesc până toamna tărziu și reiau lucrul înprimăvara anului următor. După
moartea neașteptată a lui Pârvu Cantacuzino, domnitorul numește un alt ispravnic, pe Armașul
Cernica Știrbei, zis și Izvoranul4 și îi dă în ajutor pe fostul egumen de la mănăstirea Câmpulung,
pe Arhimandritul Ioan, care va rămâne la conducerea mănăstirii până la moarte 5. Lucrările la
sfântul locaș vor continua până în vara anului 1693, când, la 8 iulie, de ziua Sf. Procopie, ale
cărui moaște sunt dăruite de Iacov, Patriarhul Țarigradului, se face sfințirea bsericii, la care
participă însuși Mitropolitul Teodosie, înconjurat de un sobor de ierarhi și preoti și asistați de
Domnitor și familia acestuia6. Pictura bisericii realizată de pictorii greci Constantin și Ioan,
secondați de meșterii români Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim va fi terminată în 1694, astfel că,
în periplul său prin țară, de la Târgoviște la Brâncoveni, Domnitorul se oprește între Sânte Mari
pe la Hurezi, pe care o află grijită de tot7. Cronica vremii ne dă mărturie despre implicarea
1
Valeriu ANANIA, Cerurile Oltului. Scoliile Arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui
Dumitru F. Dumitru, Editată de Episcopia Râmnicului și Argeșului, Râmnicu Vâlcea, 1990, p. 98.
2
Manuscrisul 2206 aflat în copie la Academia Română, în Alexandru LĂPEDATU, „Mănăstirea Hurezii. Note
istorice”, BCMI, apr.-iun., Inst. de Arte Grafice CAROL GOBL, București, 1908, p.54.
3
Numele și chipurile lor sunt zugrăvite pe peretele de răsărit al pridvorului mănăstirii Hurezi. Nicolae IORGA,
„Hîrtii din Arhiva Mănăstirii Hurezului precum și din a Protopopiei Argeșului din a boierilor Brîncoveni și a
altor neamuri găsite în casele proprietății din Brîncoveni”, în Studii și documente cu privire la istoria
românilor, vol. XIV, Arhivele Grafice Socec & Comp., București, 1907, p.II. R. THEODORESCU, Constantin
Brâncoveanu..., pp. 54-66.
4
N. IORGA, „Hîrtii din Arhiva...”, p.III.
5
R. GRECEANU Radu GRECEANU, Începătura istoriii vieții luminatului și preacreștinului domnului Țării
Rumânești, Io Constandin Brâncoveanu Basarab-Voievod, dă când Dumnezeu cu domnia l-au încoronat,
pentru vremile și înrâmplările ce în pământul acestaîn zilele Mării-Sale s-au întâmplat, în Cronicari munteni,
vol.II, ediție îngrijită de Mihail Gregorian, studiu introductiv de Eugen Stănescu, Editura pentru Literatură,
București, 1961, p. 32.
6
A. LĂPEDATU, „Mănăstirea Hurezii. Note istorice”, p.55. R. GRECEANU, Începătura istoriii vieții..., p. 64.
7
R. GRECEANU, Începătura istoriii vieții..., p. 94. Încheierea lucrărilor este menționată și într-o inscripție
așezată deasupra ușii de intrare, pe peretele vestic al pronaosului bisericii mari: „sfârșidu-se la anul de la zidirea
lumii 7200 și de la spăseniia d. 1692, în luna lui Iunie, ispravnicu fiindu Părvul Cantacuzino Marele Stolnic”.
Cf. Nicolae IORGA, Inscripții din bisericile României, fascicula I, Institutul de Arte Grafice și Editură
„Minerva”, București, 1905, pp.184-185. Virgiliu N. DRĂGHICEANU, În amintirea lui Constantin Brâncoveanu
(1714-1914). Lăcașurile de cult și viața lui. Ochire arheologică și istorică, Intitutul de arte grafice Carol Gobl,

1
directă a domnitorului în edificarea mănăstirii, date fiind abilitățile și cunoștințele sale în
domeniul artelor, lucru dovedit din plin și în cazul palatelor de la Mogoșoaia și Potlogi. Până în
anul 1697, când se încheie lucrările întregului ansamblu monastic, vor fi construite cele trei
corpuri de chilii, pe două nivele, pe laturile de miazăzi, apus și miazănoapte, paraclisul și
clopotnița, cuhnia și palatul domnesc8. În afara incintei principale se vor construi alte paraclise
care vor face din ansamblul de la Hurezi o adevărată lavră, după modelul celor de la muntele
Athos9. În afara incintei principale se găsesc alte patru bisericuțe, deopotrivă importante și
valoroase pentru evidențierea stilului brâncovenesc. La nord se află Schitul Sf. Apostoli, la est,
bolnița doamnei Maria Brâncoveanu, la vest, Schitul Sf. Ștefan, iar la sud, biserica Sf. Îngeri,
ridicată de arhimandritul Ioan, pentru sătenii din Roman. Vechiul schit închinat Sf. Ioan
Botezătorul este dăruit în 1695 de către bătrânul monah Ioan, viețuitor în acel schit, lui
Constantin, fiul cel mare al domnului și, va deveni metoc al mănăstirii 10. Prin gramata patriarhală
din 10 februarie 1702, dată în Constantinopol de patriarhul Calinic al II-lea, mănăstirea Hurezi,
împreună cu toată averea mișcătoare și nemișcătare, devine stavropighie patriarhală, liberă de
orice datorie față de orice autoritate bisericească sau laică 11. De-a lungul timpului au apărut
divese deteriorări ale clădirilor din componența ansamblului. Cele mai importante lucrări de
reablitare au fost cele întreprinse sub cordonarea Comisiei Monumentelor Istorice, între 1909-
1934, ansamblul recăpătând aspectul original (s-a restaurat turnul clopotniță, s-au degajat
arcadele zidite de la primu nivel al chiliilor și al foișoarelor, s-a refăcut bolta foișorului lui
Dionisie, s-a refăcut șarpanta bisericii mari)12.
Planul13 incintei principale (Fig. 1) descrie un dreptunghi neregulat, latura scurtă de la est nefiind
paralelă cu cea de la vest, în mijlocul căruia se înalță catoliconul – biserica mare. Accesta este
conceput pe baza principiilor de simetrie ale Renașterii, având axa de simetrie est-vest punctată
cu patru locașuri de rugăciune14. Latura de sud este ocupată în jumătatea estică de palatul
domnesc, ceea ce a determinat amplasarea copotniței (Fig. 12) în axul jumătății de vest a laturii
de sud, de arhondaric, azi palat episcopal și de bibliotecă. Latura de vest este compusă simetric,
având la mijloc trapeza surmontată de paraclis, în stânga și în dreapta corpuri de chilii pe două
nivele și la colțuri, brutăria și cuhnia. Latura de nord (Fig. 6) este rezervată chiliilor monahilor,
iar latura de răsărit este realizată dintrun zid, străpuns de o ușă care dă spre curtea învecinată în
care se află bolnița; lipită de zid, se află fântâna, adăpostită de un baldachin. Accesul în incintă se
face printr-o poartă amplasată în arcul unei bolți înalte, aflată sub turnul clopotniță. De formă
pătrată în plan, clopotnița are în zona clopotelor patru deschideri largi, în semicerc, pe fiecare

București, 1914, pp. 34-35. Nicolae STOICESCU, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din
România. I – Țara Românească (Muntenia, Oltenia și Dobrogea), vol. 1: A-L, cu prefață de I.P.S.S. Firmilian,
Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Editată de Mitropolia Olteniei, s.l., 1970p. 369.
8
A. LĂPEDATU, „Mănăstirea Hurezii...”, p.56. V. DRĂGUȚ, Dicţionar enciclopedic de artă medievală
românească, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 169.
9
Corina POPA, Ioana IANCOVESCU, Mănăstirea Hurezi, Editura Simetria, București, 2009, pp. 45-53.
10
A. LĂPEDATU, „Mănăstirea Hurezii. Note istorice”, p. 58.
11
Documente grecești privitoare la istoria românilor, publicate după originale, copiile Academiei Române și
tipărituri de Nicolae Iorga, în Documente privitoare la istoria românilor, culese de Eudoxiu HURMUZAKI, vol.
XIV, partea I, 1320-1716, București, Librăriile Socec & Comp., C. Sfetea, Pavel Suru, 1915, pp. 345-346.
Nicolae STOICESCU, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București, Editura
Academiei RPR, București, 1961,p. 282. E. NEGRĂU, „Ctitorii brâncovenești...”, pp. 55-152.
12
A. LĂPEDATU, Raportul general al Comisiunii”, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, I, 1908, pp. 172-
173. Corina POPA, Ioana IANCOVESCU, Mănăstirea Hurezi, Editura Simetria, București, 2009, pp. 95-97.
13
Grigore IONESCU, Istoria arhitecturii în România, De la sfârșitul veacului al XVI-lea până la începutul celui
de-al cincilea deceniu al veacului al XX-lea, Editura Academiei RSR, București, 1965, pp. 131-133.
14
Vasile DRĂGUŢ, Nicolae SĂNDULESCU, Arta brâncovenească, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971, p.14. Florentin
POPESCU, Ctitorii brâncovenești, Editura Sport-Turism, București, 1976, pp. 49-59. Atanasia VĂETIȘI, Arta
brâncovenească, Adrian MANAFU (ed.), Editura Noi Media Print, București, 2010, pp. 33-56.

2
latură, și o tainiță boltită sub camera clopotelor. Fațadele aesteia sunt decorate cu două rânduri de
panouri formate din ciubuce rotunjite separate de două șiruri de cărămidă în zimți. Clădirile care
alcătuiesc incinta principală sunt organizate pe două nivele, pivniță și parter înalt la casa
domnească și, parter și etaj la celelalte construcții. Fostele case domnești, azi muzeul mănăstirii
se compun din săli mari frumos boltite, cu calote sferice pe arcade largi, rezemate pe
monumentale coloane din piatră, cu brăţări sculptate la capitel şi la bază 15. Două foișoare cu
arcade și coloane din piatră permit accesul în palatul domnesc. Volumul palatului este mai mare
decât a celorlalte corpuri de chilii. Acestea din urmă sunt prevăzute cu galerii arcate atât la parter
cât și la etaj. Latura de vest este articulată de prezența foișorului lui Dionisie Bălăcescu din 1753
(Fig. 4, 5), o realizare arhitectonică remarabilă. În cadrul acestuia se disting elemente ale stilului
brâncovenesc, de la coloanele în torsadă, împodobite cu vrejuri, fiecare având o altă temă
sculpturală şi, până la balustradele traforate şi arcadele trilobate cu o largă deschidere. Se poate
observa însă, abundenţa elementelor decorative, excesivă faţă de linia epocii brâncoveneşti 16, de
o evidentă înrâurire barocă. Galeriile arcate și foișoarele decroșate care punctează cele trei laturi
ale ansamblului, formează „o unitate morfologică cu pridvorul bisericii” 17 care conferă
ansamblului armonie și echilibru.

Pr. drd. Ion Pantilimonescu

15
Nicolae GHIKA-BUDEŞTI, „Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia, Noul stil românesc din veacul al
XVIII-lea”, partea a IV-a, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Tipografia „Datina Românească”,
Vălenii de Munte, 1936, p. 51, 83. Gherasim CRISTEA, Mănăstirea Hurezi, s.n. Râmnicu Vâlcii, 1987, pp. 1-22.
Virgiliu N. DRĂGHICEANU, În amintirea lui Constantin Brâncoveanu (1714-1914). Lăcașurile de cult și viața
lui. Ochire arheologică și istorică, Intitutul de arte grafice Carol Gobl, București, 1914, pp. 42-45
16
Ion TRAJANESCU, „Foișorul lui Dionisie”, în: Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, II (1909), nr.4
(oct.-dec.), Inst. de Arte Grafice CAROL GOBL, București, pp. 175-176. C. POPA, I. IANCOVESCU, Mănăstirea
Hurezi, pp. 61-92.
17
Corina POPA, „Ctitoriile epocii brâncovenești” în: Doina MÂNDRU (ed.), Moștenirea brâncovenească, Editura
Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia, 2008, pp.34-35.

3
Mănăstirea Hurezi – momument etalon al arhitecturii brâncovenești (II)

Biserica mare (Fig. 2,3) a mănăstirii Hurezi, închinată Sf. Împ. Constantin și Elena, are un plan
treflat, cu pronaos supralărgit și naos cu tulă sprijinită pe patru masivi din zidărie – reminiscență
a arhitecturii sârbești. Planul bisericii este o reinterpretare a planului bisericii episcopale din
Curte de Argeș, reluat și în cazul altor edificii ridicate în sec. al XVII-lea: Radu Vodă, București
(1620), Căldărușani (1638), Mitropolia din București (1654), Cotroceni (1679-1680). Având
dimensiuni considerabile (32 x 14 x 22 m), biserica are doar două turle – una pe naos și alta pe
pronaos, nu patru ca la Curtea de Argeș, pronaosul este despărțit de naos printr-un zid și nu prin
arcade cu coloane, iar turla pronaosului se sprijină doar pe două coloane, în locul celor 12 de la
Curtea de Argeș sau Cotroceni. Pridvorul se sprijină pe zece coloane din piatră prin arce
semicirculare. Coloanele sunt montate într-un soclu înalt din zidărie, întrerupt în axul central și
pe cele două laturi pentru acces. Boltirea este realizată prin trei calote încadrate de arcade
semicirculare, întărite cu coarde duble de lemn. Înălțimea exterioară a pridvorului este mai mică
decât restul bisericii. În fața acestuia un mic baldachin boltit, sprijinit pe două coloane înalte din
piatră acoperă intrarea. Coloanele pridvorului sunt scurte, fără caneluri, cu un piedestal în patru
colțuri, cu baze și capiteluri în trunchi de piramidă, îmbrăcate într-un decor vegetal plat.
Coloanele baldachinului, în torsadă, amplasate pe socluri prismatice înalte, sunt de factură
orientală, aparținând probabil adaosurilor din sec. al XIX-lea 18. Un ancadrament sculptat în piatră
(Fig. 11) îmbracă monumental ușa de acces, sculptată minuțios în lemn. Un rinsou constând în
vrejuri, flori și frunze se desfășoară pe suprafața chenarului. Peste arcada în acoladă care
mărginește partea superioară a ușii sunt sculptate cele două steme ale Țării Românești și ale
Cantacuzinilor – vulturul cu crucea în cioc și vulturul bicefal, precum și două capete de îngeri
înaripați. Mai sus se găsește pisania, săpată în marmură. Pronaosul, mult lărgit față de naos,
gândit ca necropolă a familiei domnești, este diferit de modelul său – Curtea de Argeș, prin
dispoziția turlei. Acesta se sprijină pe pandantivi și patru arcade, pe două coloane masive din
piatră și pe zidul despărțitor dintre naos și pronaos, prin două console din piatră care preiau
greutatea arcadelor. Coarde duble din lemn întăresc arcadele. Trei bolți semicilindrice acoperă
spațiul dintre coloane și pereții laterali, iar la colțurile vestice ale pronaosului se disting două
bolți în cruce. Coloanele pridvorului sunt foarte groase, decorate sub capitel și deasupra bazei cu
brățări din flori de crin stilizate. În axul zidului care desparte naosul de pronaos este practicat
golul ușii în formă arcuită. N. Ghika-Budești remarcând că această formă de separație dintre cele
două spații principale ale bisericii nu mai era de actualitate, este de părere că s-a ales această
soluție pentru a oferi mai multă liniște monahilor care stăteau in naos față de mirenii care
participau la slujbe stând în pronaos19. Naosul are două abside poligonale la exterior și
semicirculare la interior. Turla Pantocratorului se sprijină prin pandantivi pe patru mari arce.
Altarul are două absidiole care servesc de prosomidiar și diaconicon, care par la exterior ca o
prelungire a naosului. Este dispoziția proprie a bisericilor în cruce greacă, care apare la Hurezi
pentru ultima dată.
Decorul exterior este cel specific bisericilor din Țara Românească, anume, două registre de
panouri, dreptunghiulare în cel de jos și terminate în arcadă în cel de sus, realizate din ciubuce
duble, rotunjite. Brâul care desparte cele două registre este compus ditr-un tor continuu în stuc,
decorat cu flori și frunze, alcătuind o ghirlandă, amplasat între două șiruri de cărămidă așezată în

18
Elisabeta NEGRĂU, „Ctitorii brâncovenești. Arhitectură și pictură” în Ctitorii brâncovenești. Elemente de artă
eclesială medievală (secolele al XVII-lea și al XVIII-lea), Pr. Alexandru Atanase Barna (ed.), Editura Cuvântul
Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2014, p. 64. C. POPA, I. IANCOVESCU, Mănăstirea Hurezi,
p. 74.
19
N. GHIKA-BUDEŞTI, Evoluţia arhitecturii...,p. 81.

4
zimți. Cornișa este alcătuită din șiruri de crămidă dispusă în zimți. Soclul, puternic profilat, este
compus din două rânduri suprapuse de cărămizi convexe și concave.
Paraclisul (Fig. 7), cu hramul Nașterea Maicii Domnului, construit pe la 1696, așezat în axul
laturii de vest, deasupra trapezei, domină întreaga mănăstire, înălțimea acestuia fiind de 30 m 20.
Două scări laterale din piatră, montate de o parte și de alta a bisericii, conduc către foișorul cu
arcade pe coloane din piatră, mai lat decât corpul bisericii și care servește de pridvor. Cu aspectul
unei loggii, acest pridvor amintește de foișoarele de la Comana, Dintr-un Lemn sau Văcărești.
Trapeza, având un plan dreptunghiular, este boltită cu o calotă pe pandantivi și două bolți scurte
semicilindrice, la vest și est. Amplasarea trapezei în axul bisericii, marchează legătura dintre
hrana spirituală (Sf. Euharistie) și hrana materială, aspect care reia un obicei mai vechi întâlnit la
muntele Athos21. Paraclisul, de plan dreptunghiular, este surmontat de o turlă octogonală și are o
absidă la răsărit. Fațadele tencuite și vopsite în alb sunt împățite în registre și panouri din
ciubuce rotunjite, în maniera specifică mănăstirii, iar ferestrele sunt încastrate în chenare cu
motive gotice.
Brutăria și cuhnia sunt două construcții de plan pătrat acoperite cu un sistem de trompe
suprapuse și panouri înclinate care sustin tamburul octogonal al coșului de evacuare a fumului.
Același sistem de boltire se întâlnește și la cuhniile de la Cotroceni, Mogoșoaia, Antim și
Văcărești.
Schitul Sf. Apostoli (Fig. 9), amplasat la nord de incinta principală, este ctitoria Arhimandritului
Ioan care, văzând că „toate ale lumii acesteia ca o umbră se mută.... și ca să nu rămânemu ca
pomulu celu fără de roadă”22, a hotărât să înalțe acest sfânt locas în cinstea Sf. Apostoli, care va
fi terminat de construit la 1698 și zugrăvit la 6 iulie 170023. Acesta dăruiește schitul sfintei
mănăstiri a Hurezului, prin actul de danie – o frumoasă mărturisire de credință și devotament.
Așezată într-o incintă străjuită de ziduri și de chilii, bisericuța de dimensiuni reduse (14 x 6 m),
impresionează prin echilibrul volumelor și formelor. Planul, puțin mai dezvoltat decât cel al
bolniței, cuprinde un naos pătrat cu patru picioare masive pe care se sprijină turla, un mic
pronaos boltit cu o calotă și un pridvor patrat în plan, sprijinit pe două coloane din piatră și pe
două console încastrate în zidul pronaosului. Decorul exterior este cel obișnut, cu două registre
de panouri despărțite de un brâu.
Bolnița Hurezului (Fig. 8), aflată în afara incintei prinipale a mănăstirii, spre răsărit, este ctitoria
doamnei Maria, soția „prea înălțatului Domn Io Constantin Basarabu Voevod”, care urmând
exemplul soțului său, a ridicat această frumoasă biserică în cinstea Adormirii Maicii Domnului,
la 20 septembrie 1696, si după trei ani, în 1699 va fi zugrăvită de meșterii Preda și Nicola,
ispravnic fiind însuși Ioan Arhimandritul24. Biserica de mici proporții (14 x 6 m) se află într-o
incintă proprie înconjurată de ziduri, în care se găsesc astăzi ruinele infirmeriei și ale unor chilii.
În incinta care deservește cimitirul mănăstirii se mai află un foarte frumos foișor deschis, ale
căror arcade în acoladă se sprijină pe 12 coloane canelate, din piatră. Naosul este de plan pătrat
la care se adaugă absida altarului și pridvorul deschis, cu arcade în semicerc, sprijinite pe
coloane din piatră. Deasupra naosului, pe patru picioare mari de zidărie, se înală turla, scundă și
robustă, străpunsă de zece ferestre, decorate la exterior cu acade zimțate în retragere, colonete și

20
N. GHIKA-BUDEŞTI, „Mănăstirea Hurezi. Paraclisul”, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, II (1909),
nr.4 (oct.-dec.), pp. 171-172. N. STOICESCU, Bibligrafia localităților vol. 1, p. 369.
21
C. POPA, I. IANCOVESCU, Mănăstirea Hurezi, p. 81.
22
N. IORGA, Hîrtii din Arhiva..., p.VI. N. STOICESCU, Bibligrafia localităților vol. 1, p. 369.
23
N. IORGA, Hîrtii din Arhiva..., p.V, nota 1. N. GHIKA-BUDEŞTI, Evoluţia arhitecturii...,p. 53. E. NEGRĂU,
„Ctitorii brâncovenești...”, p. 80.
24
Cf. Inscripției de deasura usii de intrare în bolniță. N. IORGA, Inscripții..., fascicula I, pp.192-193. E.
NEGRĂU, „Ctitorii brâncovenești...”, pp. 87-89. N. STOICESCU, Bibligrafia localităților vol. 1, p. 369. R.
GRECEANU, Începătura istoriii vieții..., p. 209.

5
cornișă zimțată. Fațadele sunt decorate cu panouri si arcaturi întretăiate în partea superioară
despărțite printr-un brâu din cărămădă rotunjită. O particularitate 25 a modenaturii exterioare o
reprezintă profilul panourilor din registrul inferior, compus dintr-un tor cu muchii frânte.
Schitul Sf. Ștefan (Fig. 10), ridicat spre vest, dincolo de apa Romanului, este ctitoria prea-
luminatului Ștefan, fiul domnitorului, construit pe cheltuiala proprie, în cinstea ocrotitorului său
spiritual, în anul 1703, având ca ispravnic pe arhimandritul Ioan 26. Pisania sculptată în piatră de
deasupra intrării menționează: „Acest sfânt și dumnezeiesc schit făcutu-s-a întru pomenirea
verhovnicului dintre mucenici Sfântului Ștefan, cu cheltuiala prealuminatului Ștefan
Brâncoveanul fiul preablândului domn și oblăduitor a toată Ungrovlahia...” 27. Biserica este
așeată într-o incintă de zid patrulateră cu două porți de acces, dintre care, cea de la vest era
surmontată de o clopotniță. Astăzi se mai păstrează doar biserica. Planul triconc prezintă un naos
cu mici abside laterale, pronaos dreptunghiular, boltit cu o calotă despărțit de naos printr-un zid
și altar semicircular. Observăm lipsa pridvorlui, însă toate celelalte elemente arhitectornice,
așează acest schit în categoria bisericilor care compun amsamblul de la Hurezi. Aceeași
modenatură a fațadelor și a turlei de pe naos a schiturilor Hurezului se regăsește și aici.
Observând elementele arhitectonice care compun ansamblul monastic de la Hurezi – „paradigmă
a mentalității istoriste”28 a epocii brâncovenești, simetria dispunerii bisericilor și corpurilor de
chilii, bogăția decorului sculptural care împodobește fiecare biserică sau foișor, echilibrul
volumelor și originalitatea picturilor murale, putem conchide că ansamblul de la Hurezi își
merită deplin renumele de cea mai desăvârșită realizare a artei brâncovenești, de admirabil model
arhitectonic, care va fi reluat mai târziu și la alte edificii construite în epoca lui Brâncoveanu și
imediat după aceasta.

Pr. drd. Ion Pantilimonescu

25
N. GHIKA-BUDEŞTI, Evoluţia arhitecturii..., p. 52.
26
N. IORGA, Hîrtii din Arhiva..., p. IV, nota 6. E. NEGRĂU, „Ctitorii brâncovenești...”, p. 84.
27
Bogdan TĂTARU-CAZABAN, Gabriel HEREA, Mănăstirea Hurezi, Editura Artec Impresiones, Segovia, 2009, p.
126.
28
Răzvan THEODORESCU, Civilizaţia românilor între medieval şi modern. Orizontul imaginii (1550-1800), vol.
II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987, p. 88.