BISERICI CU PICTURĂ MURALĂ EXTERIOARĂ DIN

NORDUL MOLDOVEI

Rat Catalin

Clasa a VIII-a

Construite în general pe locul unor aşezăminte monahale mai

vechi, bisericile moldoveneşti cu fresce exterioare datează din
secolul XVI, mai precis din anii de dupa 1530. În acel timp mai
multe biserici ctitorite de domnitorul Petru Rareş (1527-1538;
1541-1546) şi de alţi mari boieri ai ţării au fost împodobite cu
minunate fresce exterioare.

Este adevărat însă, că pentru anumite biserici din secolul XV

(Probota Veche, construită după 1456; Putna, 1469; Sfântul Nicolae
din Rădauţi, 1481-1486; Sfântul Ioan din Vaslui, dupa 1490), exista
mărturii documentare şi arheologice care atesta prezenţa în
Moldova a unei picturi exterioare într-un context de decor
arhitectural. Un studiu recent asupra evoluţiei decorului
arhitectural a identificat o anumită tendinţă de simplificare a
faţadelor, manifestată după 1501, indice semnificativ al pregătirii
bisericilor în vederea unor vaste desfăşurări iconografice
exterioare. Fie că vom considera apariţia acestor picturi
exterioare ca o consecinţă a unei evoluţii locale, sau în legatură
cu manifestări asemănătoare din Transilvania, Ungaria, Austria,
Slovenia, Elveţia, sau chiar ca o expresie a influenţei bisericilor
greceşti sau sârbeşti unde Judecata de Apoi şi Imnul Acatist
(Imnul neaşezat) sunt reprezentate în exterior, cert este că acest
fenomen moldovenesc care s-a manifestat între anii 1530 şi 1552
pe douăsprezece ansambluri murale exterioare ăi pe replicile lor,
la Suceviţa din 1596 şi la Sfântul Elias din 1643, reprezinta un "caz
estetic" singular în întreaga evoluţie a artei postbizantine.

Factorii ce definesc acest fenomen:

- creerea de noi tipuri arhitecturale,

1
 - existenţa unei comenzi speciale iniţiata de domn oi având tot
sprijinul acestuia oi al înaltului cler,

- elaborarea unei teme oi a unui program iconografic original

cu mesaje oi finalitate explicita, configurata cum se cuvine pe
plan semantic oi artistic, oi, în fine

- existenţa unor ateliere oi a unor artioti autohtoni capabili sa

satisfaca exigenţele artistice ale cometenţilor.

Tipuri de construcţii

Prototipul arhitectural al acestor biserici este elaborat în

Moldova de-a lungul secolului al XV-lea, într-o ambianţa culturală
marcată de influenţa Bizanţului şi a Serbiei, locul de origine al
planului triconc ce a fost adoptat aici. Moldova se distinge de
modelul sârbesc prin absenţa pilaştrilor din zidărie care flancau
absidele şi susţineau turnul clopotniţei pe naos. Rolul lor este
preluat de arce butante sprijinite pe console. Presiunea este astfel
transmisa contraforturilor conform modelului gotic; în plus,
constructorii moldoveni au găsit un sistem original de a reduce
diametrul interior al turlei prin mijlocirea mai multor arce de bolta
dispuse pieziş sau chiar intersectate în acelaşi plan atunci când
nu susţin decât cupolele. Acest sistem se aseamăna cu soluţii
constructive armeniene şi orientale.

Din punctul de vedere al planului, bisericile moldoveneşti

adopta soluţii originale, introducând o gropniţa între naos şi
pronaos (această situare nu variază niciodată) şi, în anumite
situaţii ( Humor, Moldoviţa, Suceviţa), deasupra exista o camera
scundă, incintă secretă sau simpla sacristie. Această tendinţă de
dezvoltare a planului în lungime - proprie acestei arhitecturi - este
confirmată prin prezenţa pe partea vestică a bisericilor a
pridvorului deschis (Moldoviţa Veche, Neamţ, 1497; Sfântul
Gheorghe, Suceava; Probota) sau a pridvorului închis (Baileşti,
1493; Părhăuţi, 1522; Humor, 1530; Baia, 1532; Moldoviţa, 1532),
ceea ce diversifica soluţiile arhitecturale pentru satisfacerea mai
multor funcţii: clopotniţa, extinderea gropniţei, loc de pocăinţa,
2
spaţiu de protecţie al intrării şi de liberă comunicaţie între
exterior şi interior. O întreagă serie de elemente constructive sau
decorative ale stilului gotic (contraforturi, bolta cu penetraţii, sau
bolta pe nervuri, ancadramentulă ferestrelor, împrumutata din
arhitectura laică), adesea semnate cu însemne ale unor lucrători
identificate şi pe şantiere din Transilvania subliniază originalitatea
cu care această arhitectură împleteşte tradiţia constructivă
bizantină şi gotica. Silueta edificiilor, puternic individualizata de
linia frântă ascendent a acoperişurilor cu articulaţii multiple,
contribuie într-o maniera decisivă la definirea aspectului specific
şi original al acestei arhitecturi.

Donatori şi ctitori

Cel mai important donator al picturii exterioare moldoveneşti a

fost domnitorul Rareş. Petru Rareş, fiul natural al domnitorului
Ştefan cel Mare şi Sfânt (1457-1504, ilustru domnitor român,
sanctificat pentru meritele sale în lupta dusă pentru apărarea
creştinismului şi a ortodoxiei), a fost ales de boieri domn al
Moldovei după moartea ultimului urmaş în linie dreaptă al marelui
domnitor. El nu s-a marginit să fie doar un ctitor de aşezăminte
monahale - legitimându-şi în felul acesta calitatea de domnitor atât
faţă de ţară cât şi faţa de Poartă, de Ungaria şi de Polonia -, dar şi-
a asumat şi rolul de protector al ortodoxiei, calitate ce explică
înrudirea prin casatorie cu o urmaşă a Brancovicilor sârbi şi
propriile sale pretenţii de independenţă. Deasemenea a fost un
neclintit susţinător al ortodoxiei (adversar încrâncenat al Reformei
a carei influenţă începuse să se facă simţită în vremea sa şi în
Moldova). Petru Rareş; a fost un prinţ renascentist prin atitudinea
sa de protector al artelor şi de domn modern: a fost ctitor al
Manastirii Probota, asociat la ctitoria Manastirii Humor, ctitor la
Moldoviţa, Baia, Sfântul Dumitru (Suceava) şi donator al picturilor
exterioare de la Sfântul Gheorghe (Suceava), Pătrăuţi şi Hârlău
(1530) - acestea din urmă pierdute în urma restaurarilor facute în
secolul trecut -, donator al picturilor interioare de la Dobrovăţ şi
de la alte numeroase biserici (Hârlau, Roman, Botoşani - aici, prin

3
intermediul soţiei sale, doamna Elena -, Târgu Frumos şi Vaslui,
unde picturile nu s-au păstrat. Doi mari ierarhi l-au susţinut în
această activitate: mitropolitul Grigore Roşca, vărul său, care-l va
îndruma la refacerea Manastirii Probota; el însuşi donator al
pronaosului şi al ansamblului mural de la Voroneţ, şi episcopul
Macarie din Roman, om cu o mare profunzime a spiritului şi o
solidă învaţătură teologică, iniţiator al programelor iconografice
de la Dobrovăţ, Râşca, Hârlău, Neamţ (din pronaos şi pridvor),
Bistriţa (paraclisul Sfântul Ioan cel Nou).

Se poate afirma că sporirea ameninţării otomane şi presiunile

exercitate de reforma constituiau preocupări permanente.
Iniţiativa personală a domnului conjugată cu estetismul rafinat al
societăţii de la curte şi luând în calcul rolul moralizator al artei
sacre, ca şi ambianţa vieţii sihastice din manăstirile moldoveneşti
au generat această operă de artă unică, pictura exterioară a
bisericilor din nordul Moldovei care întruchipează de o manieră
vizibilă şi imediată această "transespérance" cosmică a Bisericii
şi care ne permite prin aceste ciboires pictate de a contempla -
cum spune Saint Maxime - spiritul imaterial al Bisericii
Triumfătoare, celeste, corpul infinit al creotinătăţii ai cărei
membrii sunt toţi împreună martiri, Părinţii Bisericii, Sfinţii şi toţi
fidelii Bisericii Militante, terestre, care traiesc din El şi în El.

Programul iconografic

Toţi specialiştii care au comentat picturile exterioare

moldoveneşti sunt de acord că exista subiecte a căror redactare
nu o găsim decât aici şi că se poate constata o adevăratş atracţie
în a le relua pe nenumarate ansambluri murale. Astfel este Geneza,
Creaţia, Caderea lui Adam, Alungarea din Paradis şi, în special,
Contractul lui Adam - reprezentare unică al pactului său cu
Diavolul, în care Adam recunoaote şi semneaza blestemul
urmaşilor săi. Acest subiect apare la Moldoviţa pe stâlpii
pridvorului dinspre vest (douasprezece scene), la Arbore pe latura
vestică (şapte scene), la Voroneţ pe latura nordică (un ciclu de
paisprezece scene) şi la Suceviţa tot pe latura nordică
4
(optsprezece scene). Este vorba despre o legendă devenită
credinţă populară, a cărei reprezentare picturală rezulta dintr-un
text bogomil foarte răspândit în epocă, copiat în secolul al XVI-lea
şi cunoscut chiar de Rareş, de vreme ce apare exemplul faptelor
Răului şi al pericolelor ce pândesc umanitatea când se încrede în
libera gândire sau într-o greşită direcţie spirituală. Un alt subiect -
tratat ca nicăieri în altă parte - este acela al "Vamilor cereoti", o
altă legendă devenită credinţă populară, inspirată din Viaţa
Sfântului Vasile cel Nou, cunoscută la acea vreme datorită unui
manuscris moldovenesc din secolul al XVI-lea (ms. 133 de la Bibl.
Acad. Rom.). Putând fi vazut şi astăzi la toate ansamblurile
păstrate întregi (Probota, Humor, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ) acest
subiect este în general pictat pe faţa nordică în apropierea
Judecăţii de Apoi cu care se aseamană din punct de vedere
simbolistic. În ceea ce priveote Ciclul vieţii Sfântului Ioan cel Nou
(la Sfântul Gheorghe - Suceava, Voroneţ, Suceviţa), acesta
constituie o temă naţională ce raspunde profundei devoţiuni faţă
de acest sfânt nascută dupa ce în secolul XV moaştele sale au fost
aduse la Suceava. De atunci, Sfântul Ioan cel Nou este considerat
patronul Moldovei şi venerat ca atare.

Dar subiectele principale din pictura exterioara ocupa mari

suprafeţe. Acestea sunt: "Rugăciunea tuturor sfinţilor" sau "Marea
Rugăciune" considerată de anumiţi autori ca ipostază a Bisericii
Triumfătoare la care participa procesiunea heruvimilor,
serafimilor, profeţilor, sfinţilor părinţi ai bisericii, martirilor şi
sihaştrilor reprezentaţi pe pereţii absidelor avansând solemn spre
hieratium şi care reprezintă dogma cuvântului întruchipat; "Imnul
acatist" ilustrat în douazeci şi patru strofe plus "Asediul
Constantinopolului" ilustrare a primei strofe (proemium") ce evoca
intervenţia salutară a Maicii Domnului în 626, în timpul asediului
Constantinopolului de catre perşi şi care a căpătat semnificaţia
unei invocaţii pentru victoria împotriva agresorilor otomani - ca şi
Rugăciunea lui Moise şi du Buisson ardent, simbolul Fecioarei

5
Maria. Această temă apare la Probota pe faţada sudică, dar şi la
Humor, Moldoviţa, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru (amândouă
la Suceava), Baia, însoţite de impresionante reprezentari ale
"Asediul Constantinopolului" (comparat, după cum am explicat cu
evenimentele din 1453); chiar şi la Arbore (1541) unde pictorul
notează data 626, pictura ilustrează acelaşi episod într-un stil
miniatural, remarcabil prin felul execuţiei şi mulţimea de personaje
reprezentate.

Fără excepţie, Arborele lui Ieseu este alături de ilustrarea

strofelor din "Imnul acatist" referitoare la Buna Vestire, la fel cum
în ordinea liturgica invocarea stramoşilor lui Isus precede
sarbatoarea Naşterii Domnului. Felul cum este tratată pictura,
dezvoltarea pe şapte registre şi conţinând o amplă genealogie a lui
Isus şi circumstanţele miraculoase ale Vestirii, Naşterii şi
Răstignirii, dovedesc importanţa specială acordată Arborelui lui
Ieseu care evoca legatura intimă dintre Vechiul şi Noul Testament
dar şi a dublei ascendenţe, umană şi divină, a Domnului Isus.
Înţelepţii Antici, pictaţi în numar de zece, douăsprezece, sau chiar
paisprezece, la Sfântul Gheorghe din Suceava, Moldoviţa, Baia,
Voroneţ, şi Suceviţa au scopul de a ilustra mărturiile profane ale
misterului Întruchipării, mărturii datorate dupa cum se ştie,
interpretării scrierii "despre cheia creştina" a gândirii antice de
către scolastica medievală.

Ca un corolar al principalelor mari teme, Judecata de Apoi este,

în Moldova, de un interes cu totul special nu doar datorită
semnificaţiei sale escatologice şi puternic moralizatoare, dar şi
datorită tratării sale particulare. La Probota, Humor, Moldoviţa, şi
Pătrăuţi, subiectul se inspiră din protomodelul stabilit în
"Parisinius 74" - cunoscut în Moldova prin intermediul
Tetraevangheliarului lui Ivan Alexandru, o operă de factură
constantinopolitană din secolul XIV - şi pe de altă parte, icoanele
ruseşti şi rutene de secol XV unde apare motivul chemării la
Judecata de Apoi (Armeni, Latini, Evrei, Turci, Tătari). La Voroneţ
în special, Judecata de Apoi produce o impresie extraordinară

6
asupra celui ce o priveşte. Aici, ca şi la Sfântul Gheorghe din
Suceava de altfel, pictura beneficiază de întreaga faţadă de vest a
bisericii care, deliberat, este compactă, lipsită de golurile
ferestrelor necesare iluminarii pridvorului. Privirea este mai întâi
atrasă de razele de foc şi de lumina emanată de veşmintele de un
alb imaculat ale lui Dumnezeu Tatăl care conduc către hetimasia.
Numai urmărind acest gest privirea descoperă puţin câte puţin
restul compoziţiei: mulţimile celor aleşi, zidul de aur al
Paradisului, Grădina lui Abraham şi, la stânga fluviul damnaţilor,
trupele pagânilor, trimişi sa-şi ispăşească pedeapsa lor eternă,
învierea morţilor, redaţi de catre morminte, de mare şi de
sălbăticiuni, goarne ce anunţă venirea Zilei de Apoi, îngeri
desfăşurând noi ceruri, stralucitori şi severi, separând întunericul
de lumină, binele de rau. Pictorii fără egal ai Voroneţului au
reprezentat toate acestea în detaliu, cu minuţiozitate, oprindu-se
asupra amanuntelor fiecarui personaj al acestui monumental
ansamblu, conform ideii că şi cel mai mic lucru are rolul său .
Aceasta da transparenţa şi vigoarea marilor simboluri.

Alături de aceste teme majore mai întâlnim ciclul vieţilor

Sfinţilor Gheorghe şi Nicolae, ca şi pe cele ale Părinţilor
monahismului ortodox - Antonie, Gherasim şi Pahomie şi mai rar
apar scene inspirate din faptele apostolilor (la Humor, Voroneţ -
faţada nordică) sau din viaţa Maicii Domnului (Humor - faţada
nordică). La Probota, Sfântul Gheorghe din Suceava, Humor, Arbore
şi Voroneţ parabola fiului risipitor capătă sensul unui memento
reconfortant. Această parabolă, inclusa în "Rugaciunea tuturor
Sfinţilor" se afla lângă Imnul Acatist sau lângă Arborele lui Ieseu.
Este un nou apel la efortul escatologic personal şi la pregatirea
spirituală a tuturor credincioşilor pentru sărbătorirea Sfintei
Liturghii. Identificând aceste legături precise între temele
ilustrate şi calendarul liturgic, M. Taylor propunea ca un posibil
sens al picturii exterioare moldoveneşti această pregatire a
Bisericii însaşi "ca şi antimisa a lui Cristos" pentru misterul
transsubstanţiunii ilustrat de pictura de pe axa absidei altarului.
Este adevarat că Întruchiparea Cuvântului şi Răstignirea lui
7
Cristos sunt simboluri permanente ale picturii exterioare a
altarului şi sunt câteodată reluate pe cheia arcelor din pridvoare,
spaţii privilegiate de întâlnire a celor două orizonturi.

Genul de tipologie adoptat pentru ansamblurile murale din

nordul Moldovei dovedeşte că artiştii erau autohtoni formaţi la
şcoala de pictură inaugurată de arta aulică a lui Gabriel Uric, ca şi
a celei cu largi perspective bizantine a lui Toma din Suceava - un
demnitar des însărcinat cu misiuni diplomatice în strainatate şi
principal pictor al Manăstirilor Humor şi Moldoviţa - sau a celei
datorată lui Dragoş Coman, un pictor plin de rafinament care a
ştiut să împletească la Arbore eleganţa goticului internaţional cu
luminoasele sonorităţi cromatice ale Renaşterii.

Astfel, bisericile moldoveneşti cu picturi exterioare propuse a

fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial ar fi: "Sfântul Nicolae" de
la Mânătirea Probota, "Adormirea Maicii Domnului" de la
Mânăstirea Humor, "Buna Vestire" de la Mânăstirea Moldoviţa,
"Sfântul Gheorghe" din Suceava, "Sfânta Cruce" din Pătrăuţi,
"Sfântul Gheorghe" de la Mânăstirea Voroneţ şi "Tăierea capului
Sfântului Ioan Botezatorul" de la Arbore. Ele ilustrează prin
autenticitatea lor, prin arhitectura, prin picturile lor interioare şi
exterioare, ceea ce s-a numit epoca de aur a picturii moldoveneşti
sau, conform expresiei lui Paul Henry, "ultima renaştere a artei
bizantine". Aceste biserici reprezintă comori unice de artă
medievală cu icoanele lor, broderiile, mobilierul, piesele de
orfevrărie şi manuscrisele păstrate timp de secole.