Sunteți pe pagina 1din 14

Arhitectura Bizantina

Scurta introducere in contextul istoric:

In anul 330, Imparatul Constantin muta capitala Impreriului Roman in Orient, la Byzantium, vechea
colonie greceasca de pe malul Bosforului, considerand-o “a doua Roma”, iar in 395, Imparatul Teodosie
imparte imperiul in doua, Imperiul Roman de Apus cu capitala la Roma si Imperiul Roman de Rasarit sau
Bizantin cu capitala la Constantinopole.
Imperiul este condos de un bazileu care are puteri depline, character divin si sacru si este “urmasul
lui Christos”. A doua putere in imperiu o reprezenta Biserica. In anul 1054 are loc Marea Schisma care
marcheaza rupture definitive dintre ortodocsi si catolici, Constantinopolul devenind capitala ortodoxismului.
Trei elemente, conceptii sau curente diferite de cultura se combina in formatia noii arte : elenismul,
Orientul si crestinismul.

Principalele tendinte si elemente de origine elenistica si orientala adoptate de arta bizantina:

a) Din Siria provin in arhitectura si sculptura bizantina : forme de ornamentatie sculpturala (foaia de
acant, frunza dreapta, foi groase dantelate, forme geometrice : cercuri, rozete, stele si figuri de animale),
folosirea pietrelor cizelate si a contrastelor de culori in ornamentatia externa, iar in pictura o noua traditie
iconografica, opusa celei eleniste, o traditie mai realista, mai dramatica si care cauta sa se apropie mai
mult de natura, sa redea in chipurile umane expresia individuala, iar in scenele istorice si in compozitii,
reprezentarea mai mult veridica decat simbolica sau conventionala.

b) Din Egipt arta bizantina a luat altarul triconc (treflat) si ornamentatia bogata, mai ales cea sculpturala
si picturala. De la Alexandria, celebru centru al culturii eleniste Bizantul mosteneste in pictura gustul
decoratiei pitoresti, cu peisajele, motivele arhitectonice, cu scenele genului, cu figurile sale alegorice si
probabil gustul decoratiei policrome (multicolore) ; indeosebi iconografia bizantina pastreaza din traditia
alexandrina atitudinile nobile ale portretelor, liniile clasice ale draperiilor vestimentare, gesturile masurate,
compozitia echilibrata si simpla, pe care o consacrase arta greaca.

c) Alaturi de Siria, Asia Mica si Armenia joaca un rol esential mai ales in formarea arhitecturii bizantine ;
aci se realizeaza mai intai fuziunea intre elementele elenistice si cele orientale, carora li se adauga de
timpuriu influenta crestinismului. O creatie proprie a Asiei Mici si a Armeniei este basilica acoperita cu bolti
si basilica cu cupola, care face tranzitia de la tipul basilical pur la cel bizantin. Mestesugul savant al
arhitectilor anatolieni inlocuieste cupola persana, sprijinita pe conuri de unghi (importata din Armenia), cu
cupola pe pandantive, forma specifica a arhitecturii bizantine.
In cursul secolelor IV si V, elementele si formele multiple si variate ale primelor constructii crestine,
de proveniente diverse, se combina, se contopesc si dau nastere, in Rasarit, unui mod unitar de a construi,
adica unui nou stil arhitectonic, rezultat din amestecul formelor de arta-clasica cu cele de provenienta
orientala : stilul bizantin, care, va ramane pana astazi stilul unic si oficial al bisericilor ortodoxe din toate
partile lumii, realizat, intr-o bogata diversitate de variante (substiluri), regionale, nationale sau locale.
Arta bizantina se dezvolta pe teritoriile Imperiului Bizantin intre secolele IV-XV in corelatie cu structura si
evolutia imperiului. Cultura si arta bizantina sunt puternic legate de religia crestina si de autoritatea
bazileului. Ea devine instrumental cel mai potrivit de propaganda, prin constructii si picturi, a crestinismului
si puterii imperiale. Arta are rolul de a impresiona, accentuand in permanenta latura emotional, ea trebuie
sa inalte sufletul spre divinitate, sa arate meretia imperiului si a statului.Arta bizantina are un character
dualist, pe de o parte exista o arta ofociala, inchinata bazileului, sip e de alta parte exista o componenta
populara specifica mediilor formate din calugarisi oameni simpli. Arta oficiala, este elaborate la curtea de la
Constantinopole, iar cealalta directie este promovata in manastirile de pe tot cuprinsul imperiului in sau in
scolile locale din Rusia, Serbia, Bulgaria, Tarile Romane.
Arta va avea un caracter profound traditionalist prin pastrarea regulilor si canoanelor care determina
stabilitatea artei si lipsa ei de libertate creative si fantezie. Orice inovatie adoptata devine regula, ceea ce
explica evolutia inceata si fara salturi spectaculoase a intregii arte.

Exista mai multe etape de dezvoltare ale artei bizantine (Epoca lui Iustinian - sec. VI; Perioada iconoclasta,
sec. VIII-IX; Perioada clasica – sec. IX-XIII; Renasterea paleologa – sec. XIV; Decaderea artei bizantine –sec.
XIII-XIV; Decaderea artei bizantine – sec. XIII-XIV) in evolutia sa dezvoltarea fiind influentata de doua
fenomene majore: extinderea monahismului si criza iconoclasta.

Arhitectura:

La inceputurile ei, traditia romana pune la dispozitia arhitecturii bizantine experienta, tehnica de
lucru, solutii constructive (arcuri, coloane, sisteme de boltire) si chiar tipuri de constructii: bazilici, rotonde,
apeducte, piete publice, porticuri, palate, biblioteci. Treptat, programul constructive va fi axat pe
constructiile religioase: manastiri, biserici, baptisterii si biserici necropola. La exterior aceste constructii sunt
relative simple, fara decoratii, din caramida rosie (sau alternand piatra cu caramida), iar la interior, ele erau
bogat decorate cu mozaicuri policrome si fresce.
De-a lungul timpului se folosesc cateva planuri de biserici dintre care cele mai raspandite sunt: de plan
basilical, cu 3-5 nave acoperite cu tavane drepte sau boltite, de plan central, circular (rotonde) sau poligonal,
folosite pentru baptisterii sau necropole, acoperite cu bolti si cupole, sau plan in cruce greaca cu brate libere sau
inscrise intr-un patrat si acoperite cu bolti si cupole. Arhitectura civila bizantina pastreaza reperele somptuozitatii
palatelor imperiale romane si ale locuintelor particulare romane. "Domus", casa demnitarilor si negustorilor, se
caracterizeaza prin dimensiuni mari, prin fast si eleganta, avand curti interioare si gradini. "Insula", casa in care
locuiau chiriasii, era alcatuita din apartamente dispuse pe etaje scunde, cu scari si plansee de lemn.
Printre primele biserici cu plan, construite la Roma au fost: Basilica Sfantul Petre (324 - 349), Basilica
Santa Maria Maggiore (352 - 366), San Paolo fuori le muri (386 - 390). Elementele definitorii pentru planul
bazilical sunt: nava centrala, nave laterale si o absida la rasarit, la capatul opus intrarii principale. In aceste doua
secole au fost elaborate inca doua tipuri in afara celui bazilical: planul in cruce latina (Mausoleul imparatesei
Galla Placidia de la Ravenna) si planul central (Mausoleul Santa Constanza din Roma - 354, Biserica Sfantul
Gheorghe din Salonic,Biserica Santo Stefano rotondo din Roma intre anii 462 si 482, Baptisierul Neonian la
Ravenna, cu plan octagonal in secolul V). Pentru ca arta bizantina este o arta de curte, o arta aulica, legata de
persoana bazileului si care ilustreaza maretia imperiului si forta autoritaii imperiale, biserica Sf. Sofia reprezinta
cea mai mare biserica ortodoxa. Ea este ridicata de Iustinian in sec. al VI-lea.

Constructia trebuia sa impresioneze prin dimensiunile ei, maretia cupolei si stralucirea mozaicurilor, picturilor si
obiectelor pretioase din interior. Biserica prezinta un plan bazilical, cu o nava centrala si doua nave laterale si este
incununata cu o imensa cupola pe pandantivi. Diametrul este de 31 m si este ridicata la 56 m inaltime. Cupola
este perforate de 40 de ferestre prin care patrunde lumina ce face sa straluceasca mozaicurile somptuase, marmura
de diverse culori si obiecte de cult din aur si argint. Pentru a construi biserica, Iustinian a importat materiale
speciale de constructie, de pe tot cuprinsul Imperiului. Marmura alba si galbena au fost aduse pe vase, iar
sculptori, tamplari, zidari si mozaicari au inceput sa lucreze pentru a crea aceasta bijuterie a crestinatatii in numai
cinci ani. Cand biserica a fost terminata, cupola si tavanul sau au fost in intregime poleite cu aur, a carui sralucire
se reflecta in fiecare suprafata lustruita. Tonalitatile coloanelor de marmura erau atit de delicate, incat l-au facut
pe un istoric al timpurilor, Procopius, sa le asemene cu o pajiste inflorita. Splendoarea bisericii s-a diminuat
treptat, de-a lungul istoriei. Structura era mereu amenintata de foc si cutremure, iar interiorul a fost jefuit de

comorile sale, de catre cruciatii aflati in drum spre Ierusalim, care erau ostili bisericii ortodoxe. In 1453 otomanii
au cucerit Constantinopolul, Sfanta Sofia a fost transformata in moschee, iar mozaicurile au fost tencuite.

Arhitectii impresionantei biserici sunt Isidor de Milet si Anthemiu de Tralles, care indeplineau si functia de
profesori de geometrie la Universitatea din Constantinopol. Aceasta
este unul dintre cele mai bune exemple ale arhitecturii bizantine, abundand in mozaicuri, coloane de
marmura. Basilica lui Iustinian este, in acelasi timp, culmea dezvoltarii arhitecturii antice tarzii, si prima
capodopera a noului stil bizantin. Influentele intalnite in compozitia acesteia, atat cele liturgice cat si cele
arhitecturale, au ajuns, in scurt timp, sa fie larg raspandite in lumea crestina rasariteana, romano-catolica,
dar si musulmana.
Prin secolele V-VI, orasul Ravenna era unul dintre marile centre ale Occidentului. La inceputul secolului al V-
lea, intr-o vreme cand Italia romana era amenintata de inaintarea triburilor barbare, imparatul Honorius a
ridicat Ravenna la rangul de capitala a Imperiului Roman de Apus, datorita faptului ca era protejata in mod
natural de mare si de mlastini. Mai tarziu, in anul 540, orasul a ajuns in stapanirea imparatului din
Constantinopol, care era reprezentat de un guvernator sau ersahat, stapanire care a durat 150 de ani. In
timpul acestei epoci de aur, orasul a fost impodobit cu biserici, baptisterii si mausolee a caror decoratiuni
interioare au devenit minunile lumii occidentale. Dintre toate monumentele sfinte din Ravenna, nici unul nu
depasea in splendoare Biserica San Vitale, care a fost sfintita in anul 547, in timpul domniei lui Iustinian I,
unul dintre marii imparati bizantini.
Basilica San Apollinare Nuovo din Ravenna, Italia, a fost construita de regele Theodoric in secolul
VI si va fi reconstituita in 561 de catre Iustinian I sub numele de "Sanctus Martinus in Coelo Aureo", fiind
dedicata Sfantului Martin de Tours.
Aceasta va fi impodobita cu numeroase mozaicuri ce vor reprezenta diferite scene, un exemplu fiind
cea a Celor 3 magi.

Printre mozaicurile din Ravenna (sec. al VI-lea) se pot găsi frumoase reprezentări euharistice, unele
de tip simbolic, altele mai directe.
Unul reprezintă înmulţirea pâinilor şi a peştilor din San Apollinare Nuovo. Scena este de tip simetric şi
frontal. Isus se află în mijloc, tânăr şi cu braţele deschise. Statura lui mai înaltă,

nimbul în formă de cruce, culoarea violetă a veşmintelor sale contrastează cu cei doi ucenici care se găsesc
la stânga şi la dreapta sa. Îmbrăcămintea personajelor este bogată, sugerând ornamentele liturgice din
timpurile ce urmau să vină. Pâinile şi peştii sunt prezentate lui Isus de către cei doi apostoli de pe margine;
aceştia au mâinile acoperite, semn al reverenţe.
Celălalt mozaic, tot din San Apollinare Nuovo, reprezintă cina cea de taină. Isus şi apostolii sunt aşezaţi în
tricliniu: Isus în
faţă, iar grupul de apostoli, în spatele lui, în semicerc. Există acelaşi contrast ca şi în scena anterioară.
Chipul lui Isus apare aici după tradiţia siriană, adică matur şi cu barbă.

Compoziţia este solemnă. Pe masa centrală, acoperită cu pânză albă, pe o tavă, se află câteva pâini şi doi
peşti mari. Aceştia din urmă accentuează semnificaţia cristologică şi euharistică a mozaicului.

-> Mana lui Theodoric, dupa ce mozaicul a fost refacut in 560 in timpul lui Iustinian I.

Basilica San Apollinare in Classe este un alt monument important al artei bizantine din Ravenna,
Italia, ce va fi descris in cele din urma drept “unul dintre cele mai extraordinare exemple ale basilicii
crestine, ca puritate si simplicitate a liniilor exterioare ce modeleaza intregul, cat si prin uzul spatiului,
si nu in cele din urma prin grandoarea ornamentelor interioare”. Aceasta va fi contemporana cu
Basilica San Vitale din Ravenna, iar in 856 totalitatea relicvelor au fost transportate de la San
Apollinare in Classe la San Apollinare in Nouvo.
Fatada este larga, in linii simple, organizata in functie de axa centrala a edificiului, impresia de echilibru si
simetrie fiind accentuate de elementele de arhitectura ce sunt dispuse dupa aceeasi axa centrala. Este
perforate de 3 ferestre si se realizeaza un joc de lumina prin retrageri si inaintari, care insa nu va inlatura
ideea de simplicitate. Nartexul si edificiul alaturat sunt realizeri ulterioare, la fel ca si turnul cu clopot, la
finele secolului X.
In interior se realizeaza o decoratie deosebita prin prezenta a 24 de columne din marmura, carora li se
adauga numeroase mozaicuri in care domina culoarea verde.

Catedrala San Vitale din Ravenna, in nord-estul Italiei, nu uimeste prin dimensiunile acesteia, care sunt
mici, in comparatie cu marile catedrale, insa fascineaza prin interiorul acesteia. Peretii sai simpli de
caramida ascund una din minunile arhitecturii religioase occidentale - imense suprafete de stralucitoare
mozaicuri.

Mozaicurile acesteia, alcatuite dintr-o multime de placute de sticla colorata intruchipeaza in mare parte
scene biblice. Printre acestea, remarcabile sunt reprezentarile lui Iisus, Avraam, Moise si ale altor sfinti si
ingeri.
Imaginea rece si compacta a exteriorului nu lasa sa nici macar sa se ghiceasca frumusetea si minunatia
interiorului. Acest contrast surprinde pe toata lumea. Din centrul aflat sub cupola, privirea este atrasa spre
arcul triumfal dincolo de care se zaresc absida si altarul - elementele cele mai pretuite ale Bisericii San
Vitale. Acesta este locul in care Hristos si cei patru evanghelisti, Matei, Marcu, Luca si Ioan, precum si alte
figuri de sfinti se ivesc in toata maretia pe pereti.

De la distanta, mozaicul pare lucrat dintr-o singura bucata. Numai intr-o inspectie de aproape se vede ca
miracolul se implineste cu ajutorul unor tesserae - mici cuburi de sticla de toate nuantele, de la albastru adanc la
violet, nuante de gri, verde si maro.

Cele care se remarca in mod special sunt bucatile aurii folosite pentru aura sau pentru fundal realizate prin
presarea unor foite de aur, pe o suprafata sticloasa acoperita apoi pentru protectie cu un strat subtire de sticla.
Aceste tessarae erau fixate in tencuiala umeda, in unghiuri usor diferite ca sa rasfranga lumina si sa creeze un
efect de sclipiri.

Bogatia si complexitatea desenului mozaicurilor se distinge cel mai bine pe tavanul absidei. Aici Mielul lui
Dumnezeu straluceste pe un cer instelat, incadrat de o cununa circulara sustinuta de patru ingeri aflati pe
sfere albastre. Mai jos de aceasta prezenta iradiind, pe peretele din stanga, apostolii Ioan si Luca stau
asezati de o parte si de alta a unei deschideri in arc triplu, avand in spate un peisaj cu stanci. Simbolurile
care ii reprezinta, vulturul si bivolul, stau deasupra lor ca niste semne heraldice; ei isi tin evangheliile
ridicate si privesc in sus ca pentru a cere inspiratia divina. In intervalul dintre scene se afla o izbucnire de
verdeata, vite de vie iesind din vase, incarcate cu struguri albi si negrii, pauni si porumbite.
Pe peretele din partea opusa, Matei si Marcu sunt asezati simetric cu Ioan si Luca. Dedesubt, intr-un cadru
semicircular numit timpan, Abel, al doilea fiu al lui Adam, ofera mielul pentru sacrificiu, iar preotul-rege
Melchisedec aduce o ofranda de paine. Aceste doua personaje din Vechiul Testament au fost realizate ca un
preludiu tematic la figura lui Hristos din absida, caci ofrandele lor prefigureaza sacrificiul lui Hristos pentru
omenire, painea impartasaniei sau Liturghia.
Absida, punctul culminant al bisericii din punct de vedere vizual, se invecineaza cu altarul si cu potirele de
impartasanie si reflecta lumina pe suprafata semicirculara.
In centru, cuprinzand cu privirea biserica si insotit de ingeri, se afla figura maiestuoasa a lui Hristos stand
pe o sfera albastra ce simbolizeaza raiul. Cu vesmantul de purpura, parul scurt si fata fara barba, el pare
un imparat roman, dar unul ce domneste peste intregul univers.

Cele mai somptuoase insa sunt cele reprezentandu-i pe Iustinian si pe sotia sa, Teodora, care domina
peretii absidei de o parte si de alta a lui Hristos. In portretul din mozaic silueta imparatului, impozanta si
invesmantata in purpura se evidentiaza din suita de insotitori imbracati in alb.
Nimbul auriu se afla din punct de vedere vizual in legatura cu aura lui Hristos - o aluzie la statutul sau de
reprezentant al lui Iisus pe pamant. In acelasi fel, cei din suita sa sunt reprezentati ca echivalenti
pamanteni ai ingerilor si apostolilor lui Hristos.
De pe peretele opus priveste Teodora, atragatoarea sa sotie, fiica unui ursar de circ, care era cunoscuta ca
dansatoare si actrita cu moravuri usoare. Impodobita cu perle si alte bijuterii, imparateasa poarta un
vesmant purpuriu pe care sunt brodate cu fir auriu figurile celor trei magi. Ea tine in mana o cupa de aur.
Impodobita cu binecunoscute figuri sacre, ddar si laice, catedrala San Vitale a ramas bijuteria orasului
Ravenna, care s-a aflat sub control bizantin pana in secolul al VIII-lea, cand a fost capturat mai intai de
lombarzi, apoi de franci.
Mausoleul Gallei Placidia de la Ravenna - In acest edificiu, ridicat de Galla Placidia in cursul secolului
al V-lea, pe latura sud a nartexului bisericii Sfintei Cruci, mozaicurile au fond albastru-inchis inviorat de
reflexe galbui sau azurii ocupa toate suprafetele curbe: bolti, lunete si calote. Subiectele pe care le
infatiseaza sunt insufletite de acel spirit triumfator care caracterizase o buna parte din arta imperiala
romana si de care s-a lasat patrunsa si Biserica atunci cand a biruit zeii neadevarati. In centrul calotei, o
cruce latina aurita, imagine a invierii, straluceste in mijlocul unui cer de noapte pe care sclipesc vreo opt
sute de stele. Pe pandantivi simbolurile inaripate ale Evanghelistilor se inalta din nori invarstati cu galben
si verde. Cele patru laturi a'e turlei, incununate de cate o "cochilie" sau conca desenata in mozaic, apar ca
echivalentele picturale ale niselor din arhitectura romana, in care se asezau statuile zeilor sau ale
imparatilor, in fiecare dintre ele figureaza cate doi apostoli, imbracati in toga cu clavis (fasie verticala de
culoare intnuecata) si in mantie. Ei

ridica mana dreapta, asemenea oratorilor antici, desigur pentru a aclama crucea centrala. Fondurile de
iarba verzuie pe care stau in picioare ucenicii lui Hristos vin din pitoreasca arta elenistico-romana si dau
panoului o anume adancime. Tot de traditia iluzionismului pagan se leaga si porumbeii care, pe aceste
pajisti, se apropie de bazine spre a bea apa, simbolizand sufletele celor alesi, chemati sa guste
prospetimea vietii vesnice. Printre apostoli doar sfintii Petru si Pavel pot fi identificati, primul dupa cheia pe
care o tine in mina stanga, al doilea dupa fruntea lui plesuva. Dealtfel au fost asezati la est, in partea
privilegiata.
Cei patru apostoli care n-au mai avut loc pe fetele turlei au fost asezati pe boltile in leagan ale bratelor est
si vest, in mijlocul impletiturilor de vrejuri de vita, care deriva din arta decorativa romana, dar incarcandu-
se aici de un sens simbolic nou, intemeiat pe cuvantarea lui Hristos catre discipolii sai (Ioan, XV, 5): "Eu
sunt vita, voi sunteti mladitele ". Boltile nord si sud sunt acoperite de corole de flori albe si rosii, de stele
albastrii si de mici globuri de aur, care amintesc indeaproape anumite tesaturi copte. Pe lunetele din
capatul bratelor est si vest, cerbi care trec prin ghirlandele de acant vin sa se adape la un izvor inconjurat
de ierburi. Pe luneta de sud, sfantul Laurentiu - pe atunci cel mai popular in Italia dupa sfintii Petru si Pavel
- tinind crucea de procesiune si cartea Psalmilor (atribute ale ordinului diaconilor caruia ii apartinea) se
indreapta spre instrumentul martiriului sau, gratarul cuprins de flacari. Luneta de deasupra intrarii de la

nord adaposteste reprezentarea binecunoscuta a Bunului Pastor. Tema idilica din Catacombe, care mai era
inca aproape de Teocrit si de Virgiliu, se patrunde de maretia imperiala: Hristos nu mai este imbracat in
tunica scurta a ciobanului, ci in mantia de purpura si tunica de aur cu clavi albastrii. El a inlocuit toiagul
sau naiul cu crucea, pe care o tine ca pe un sceptru.

Simetria cu care sunt impartite cele doua grupuri de cate trei oi, stilizarea arbustilor, ierburilor si stancilor,
spatiul redus care tinde sa aduca figurile in prim plan marcheaza introducerea unui stil nou la un subiect
care, datorita originilor sale, mai pastreaza inca o anume suavitate. Este cu neputinta sa se identifice cu
certitudine locul de bastina al artistilor care au facut aceste mozaicuri. Dar nimic nu ne impiedica sa ne
gandim ca Galla Placidia i-ar fi putut recruta pe unii dintre ei de la Constantinopol, unde traise cativa ani in
surghiun. Asemanarea dintre capul Sfantului Pavel si acela al unui batran sezand, de pe pardoseala
Marelui Palat din Constantinopol, este atat de mare incat putem crede ca artistii au folosit caiete de
modele foarte asemanatoare unul cu altul. Si idealismul vag al majoritatii apostolilor din "mausoleu" ne
aminteste mai mult de portretele din Orientul grec decat de cele din Occidentul latin. Mesterii veniti de la
Constantinopol au format probabil ucenici la fata locului.

Basilica di San Marco este biserica cea mai cunoscuta din Venetia si unul din cele mai bune exemple de
arhitectura bizantina. Ea se afla in Piata San Marco. Initial biserica era o capela pentru conducatorii
venetieni. Din anul 1807 a fost locasul Patriarhului Venetiei. Datorita formei opulente, decorata cu mozaic
bizantin, si datorita statutului sau de putere si bunastare ca simbol venetian, a mai fost numica si Biserica
de aur (Chiesa d'Oro).
Exteriorul bisericii este impartit in 5 arcade despartite de stalpi decorati cu marmura policromata.
Deasupra usii centrale se afla un mozaic poleit cu aur (din sec al XIX-lea) ce reprezinta Judecata de Apoi. In
partea de sus a bisericii sunt statuile a 4 sfinti razboinici si a lui San Marco care vegheaza asupra orasului.
Deasupra ferestrei centrale a fatadei, sub statuia lui San Marco se afla leul inaripat(simbolul bisericii) iar in
mijlocul balconului se afla caii romani. Interiorul bisericii este bazat
pe o cruce greceasca cu fiecare brat impratit in 3 parti. Constructia bisericii a fost inspirata

dupa Biserica Iustiniana a apostolilor din Constantinopol. Suprafata acoperita cu mozaic este de 8000 m2.
Suprafata superioara a interiorului este acoperita cu mozaic stralucitor ce contine aur, bronz si o mare varietate
de pietre.

În Tarile Românesti, influenta Bizantina a patruns prin intermediul mesterilor si artistilor sârbi (Manastirea
Cozia). Dupa înfiintarea Mitropoliei din Tara Româneasca domnitorii români au adus mesteri din Bizant a caror
contributie s-a manifestat magistral în arhitectura si frescele Bisericii Domnesti din Curtea de Arges. Influenta
bizantina se remarca si în Moldova unde însa arhitectura bisericilor prefera, în locul modelelor bizantine,
influentele goticului care au dus la crearea elegantului "stil moldovenesc".
Arhitectura
Bizantina

Nedelea Luciana
Arheolo
gie anul I
Bibliografie :

 Istoria Artelor si a
Arhitecturii-2007,Mihaela
Buliga;Bogdan Pantu, pag.
32-33.

 IstoriaArtelor Plastice,vol II,


E.D.P,1997; pag. 11-17.

 Byzantine Art- Charles Diehl


From: N.H.Baynes - H.St.L.B.
Moss (ed.), Byzantium, An
Introduction to East Roman
Civilization, Oxford Univ.
Press, Oxford 1948; pag. 43-
45.

 Arhitectura bizantina-
(Istoria arhitecturii)- Cyril
Mango; pag.102-105.
 Byzantine art-(Oxford
History of Art)- Robin Cormak,
pag. 12-15, 56-78.

 Early Christianand
Byzantine Art-: Art and Ideas-
John Lowden. Pag. 69-91.