Arhitectura Bizantina

Scurta introducere in contextul istoric:

In anul 330, Imparatul Constantin muta capitala Impreriului Roman in Orient, la Byzantium, vechea colonie
greceasca de pe malul Bosforului, considerand-o “a doua Roma”, iar in 395, Imparatul Teodosie imparte imperiul in doua,
Imperiul Roman de Apus cu capitala la Roma si Imperiul Roman de Rasarit sau Bizantin cu capitala la Constantinopole.
Imperiul este condos de un bazileu care are puteri depline, character divin si sacru si este “urmasul lui Christos”.
A doua putere in imperiu o reprezenta Biserica. In anul 1054 are loc Marea Schisma care marcheaza rupture definitive
dintre ortodocsi si catolici, Constantinopolul devenind capitala ortodoxismului.
Trei elemente, conceptii sau curente diferite de cultura se combina in formatia noii arte : elenismul, Orientul si
crestinismul.
 
Principalele tendinte si elemente de origine elenistica si orientala adoptate de arta bizantina:
 
a)  Din Siria provin in arhitectura si sculptura bizantina :  forme de ornamentatie sculpturala (foaia de acant, frunza
dreapta, foi groase dantelate, forme geometrice : cercuri, rozete, stele si figuri de animale), folosirea pietrelor  cizelate si a
contrastelor de culori in ornamentatia externa, iar in pictura o noua traditie iconografica, opusa celei eleniste, o traditie
mai realista, mai dramatica   si care cauta sa se apropie mai mult de natura, sa redea in chipurile umane expresia
individuala, iar in scenele istorice si in compozitii, reprezentarea mai mult veridica decat simbolica sau conventionala.
 
b)  Din Egipt arta bizantina a luat altarul triconc (treflat) si ornamentatia bogata, mai ales cea sculpturala si picturala. De
la Alexandria, celebru centru al culturii eleniste Bizantul mosteneste in pictura gustul decoratiei pitoresti, cu peisajele,
motivele arhitectonice, cu  scenele genului, cu figurile sale alegorice si probabil gustul decoratiei policrome (multicolore) ;
indeosebi iconografia bizantina pastreaza din  traditia alexandrina atitudinile nobile ale portretelor, liniile clasice ale
draperiilor vestimentare, gesturile masurate, compozitia echilibrata si simpla, pe care o consacrase arta greaca.

 c)  Alaturi de Siria, Asia Mica si Armenia joaca un rol esential mai ales in formarea arhitecturii bizantine ;  aci se
realizeaza  mai intai  fuziunea intre elementele elenistice si cele orientale, carora li se adauga de timpuriu influenta
crestinismului. O creatie proprie a Asiei Mici si a Armeniei este basilica acoperita cu bolti si basilica cu cupola, care face
tranzitia de la tipul basilical pur la cel bizantin. Mestesugul savant al arhitectilor anatolieni inlocuieste cupola persana,
sprijinita pe conuri de unghi (importata din Armenia), cu cupola pe pandantive, forma specifica a arhitecturii bizantine.
In cursul secolelor IV si V, elementele si formele multiple si variate ale primelor constructii crestine, de proveniente
diverse, se combina, se contopesc si dau nastere, in Rasarit, unui mod unitar de a construi, adica unui nou stil arhitectonic,
rezultat din amestecul formelor de arta-clasica cu cele de provenienta orientala : stilul bizantin, care, va ramane pana astazi
stilul unic si oficial al bisericilor ortodoxe din toate partile lumii, realizat, intr-o bogata diversitate de variante (substiluri),
regionale, nationale sau locale.  
Arta bizantina se dezvolta pe teritoriile Imperiului Bizantin intre secolele IV-XV in corelatie cu structura si evolutia
imperiului. Cultura si arta bizantina sunt puternic legate de religia crestina si de autoritatea bazileului. Ea devine
instrumental cel mai potrivit de propaganda, prin constructii si picturi, a crestinismului si puterii imperiale. Arta are rolul
de a impresiona, accentuand in permanenta latura emotional, ea trebuie sa inalte sufletul spre divinitate, sa arate meretia
imperiului si a statului.Arta bizantina are un character dualist, pe de o parte exista o arta ofociala, inchinata bazileului, sip e
de alta parte exista o componenta populara specifica mediilor formate din calugarisi oameni simpli. Arta oficiala, este
elaborate la curtea de la Constantinopole, iar cealalta directie este promovata in manastirile de pe tot cuprinsul imperiului
in sau in scolile locale din Rusia, Serbia, Bulgaria, Tarile Romane.
Arta va avea un caracter profound traditionalist prin pastrarea regulilor si canoanelor care determina stabilitatea artei si
lipsa ei de libertate creative si fantezie. Orice inovatie adoptata devine regula, ceea ce explica evolutia inceata si fara salturi
spectaculoase a intregii arte.
Exista mai multe etape de dezvoltare ale artei bizantine (Epoca lui Iustinian - sec. VI; Perioada iconoclasta, sec. VIII-IX;
Perioada clasica – sec. IX-XIII; Renasterea paleologa – sec. XIV; Decaderea artei bizantine –sec. XIII-XIV; Decaderea artei
bizantine – sec. XIII-XIV) in evolutia sa dezvoltarea fiind influentata de doua fenomene majore: extinderea monahismului si
criza iconoclasta.

Arhitectura:

La inceputurile ei, traditia romana pune la dispozitia arhitecturii bizantine experienta, tehnica de lucru, solutii
constructive (arcuri, coloane, sisteme de boltire) si chiar tipuri de constructii: bazilici, rotonde, apeducte, piete publice,
porticuri, palate, biblioteci. Treptat, programul constructive va fi axat pe constructiile religioase: manastiri, biserici,
baptisterii si biserici necropola. La exterior aceste constructii sunt relative simple, fara decoratii, din caramida rosie (sau
alternand piatra cu caramida), iar la interior, ele erau bogat decorate cu mozaicuri policrome si fresce.
De-a lungul timpului se folosesc cateva planuri de biserici dintre care cele mai raspandite sunt: de plan
basilical, cu 3-5 nave acoperite cu tavane drepte sau boltite, de plan central, circular (rotonde) sau poligonal,
folosite pentru baptisterii sau necropole, acoperite cu bolti si cupole, sau plan in cruce greaca cu brate libere sau
inscrise intr-un patrat si acoperite cu bolti si cupole. Arhitectura civila bizantina pastreaza reperele somptuozitatii
palatelor imperiale romane si ale locuintelor particulare romane. "Domus", casa demnitarilor si negustorilor, se
caracterizeaza prin dimensiuni mari, prin fast si eleganta, avand curti interioare si gradini.  "Insula", casa in care
locuiau chiriasii, era alcatuita din apartamente dispuse pe etaje scunde, cu scari si plansee de lemn.
Printre primele biserici cu plan, construite la Roma au fost: Basilica Sfantul Petre (324 - 349), Basilica
Santa Maria Maggiore (352 - 366), San Paolo fuori le muri (386 - 390). Elementele definitorii pentru planul
bazilical sunt: nava centrala, nave laterale si o absida la rasarit, la capatul opus intrarii principale. In aceste doua
secole au fost elaborate inca doua tipuri in afara celui bazilical: planul in cruce latina (Mausoleul imparatesei
Galla Placidia de la Ravenna) si planul central (Mausoleul Santa Constanza din Roma - 354, Biserica Sfantul
Gheorghe din Salonic,Biserica Santo Stefano rotondo din Roma intre anii 462 si 482, Baptisierul Neonian la
Ravenna, cu plan octagonal in secolul V). Pentru ca arta bizantina este o arta de curte, o arta aulica, legata de
persoana bazileului si care ilustreaza maretia imperiului si forta autoritaii imperiale, biserica Sf. Sofia reprezinta
cea mai mare biserica ortodoxa. Ea este ridicata de Iustinian in sec. al VI-lea.

Constructia trebuia sa impresioneze prin dimensiunile ei, maretia cupolei si stralucirea mozaicurilor, picturilor si
obiectelor pretioase din interior. Biserica prezinta un plan bazilical, cu o nava centrala si doua nave laterale si este
incununata cu o imensa cupola pe pandantivi. Diametrul este de 31 m si este ridicata la 56 m inaltime. Cupola
este perforate de 40 de ferestre prin care patrunde lumina ce face sa straluceasca mozaicurile somptuase, marmura
de diverse culori si obiecte de cult din aur si argint. Pentru a construi biserica, Iustinian a importat materiale
speciale de constructie, de pe tot cuprinsul Imperiului. Marmura alba si galbena au fost aduse pe vase, iar
sculptori, tamplari, zidari si mozaicari au inceput sa lucreze pentru a crea aceasta bijuterie a crestinatatii in numai
cinci ani. Cand biserica a fost terminata, cupola si tavanul sau au fost in intregime poleite cu aur, a carui sralucire
se reflecta in fiecare suprafata lustruita. Tonalitatile coloanelor de marmura erau atit de delicate, incat l-au facut
pe un istoric al timpurilor, Procopius, sa le asemene cu o pajiste inflorita. Splendoarea bisericii s-a diminuat
treptat, de-a lungul istoriei. Structura era mereu amenintata de foc si cutremure, iar interiorul a fost jefuit de

comorile sale, de catre cruciatii aflati in drum spre Ierusalim, care erau ostili bisericii ortodoxe. In 1453 otomanii
au cucerit Constantinopolul, Sfanta Sofia a fost transformata in moschee, iar mozaicurile au fost tencuite.

Arhitectii impresionantei biserici sunt Isidor de Milet si Anthemiu de Tralles, care indeplineau si functia de profesori de
geometrie la Universitatea din Constantinopol. Aceasta
este unul dintre cele mai bune exemple ale arhitecturii bizantine, abundand in mozaicuri, coloane de marmura. Basilica lui
Iustinian este, in acelasi timp, culmea dezvoltarii arhitecturii antice tarzii, si prima capodopera a noului stil bizantin.
Influentele intalnite in compozitia acesteia, atat cele liturgice cat si cele arhitecturale, au ajuns, in scurt timp, sa fie larg
raspandite in lumea crestina rasariteana, romano-catolica, dar si musulmana.
Prin secolele V-VI, orasul Ravenna era unul dintre marile centre ale Occidentului. La inceputul secolului al V-lea, intr-o
vreme cand Italia romana era amenintata de inaintarea triburilor barbare, imparatul Honorius a ridicat Ravenna la rangul
de capitala a Imperiului Roman de Apus, datorita faptului ca era protejata in mod natural de mare si de mlastini. Mai
tarziu, in anul 540, orasul a ajuns in stapanirea imparatului din Constantinopol, care era reprezentat de un guvernator sau
ersahat, stapanire care a durat 150 de ani. In timpul acestei epoci de aur, orasul a fost impodobit cu biserici, baptisterii si
mausolee a caror decoratiuni interioare au devenit minunile lumii occidentale. Dintre toate monumentele sfinte din
Ravenna, nici unul nu depasea in splendoare Biserica San Vitale, care a fost sfintita in anul 547, in timpul domniei lui
Iustinian I, unul dintre marii imparati bizantini.
 Basilica San Apollinare Nuovo din Ravenna, Italia, a fost construita de regele Theodoric in secolul VI si va fi
reconstituita in 561 de catre Iustinian I sub numele de "Sanctus Martinus in Coelo Aureo", fiind dedicata Sfantului Martin
de Tours.
Aceasta va fi impodobita cu numeroase mozaicuri ce vor reprezenta diferite scene, un exemplu fiind cea a Celor 3
magi.

Printre mozaicurile din Ravenna (sec. al VI-lea) se pot găsi frumoase reprezentări euharistice, unele de tip simbolic,
altele mai directe.
Unul reprezintă înmulţirea pâinilor şi a peştilor din San Apollinare Nuovo. Scena este de tip simetric şi frontal. Isus se
află în mijloc, tânăr şi cu braţele deschise. Statura lui mai înaltă,

nimbul în formă de cruce, culoarea violetă a veşmintelor sale contrastează cu cei doi ucenici care se găsesc la stânga şi la
dreapta sa. Îmbrăcămintea personajelor este bogată, sugerând ornamentele liturgice din timpurile ce urmau să vină. Pâinile
şi peştii sunt prezentate lui Isus de către cei doi apostoli de pe margine; aceştia au mâinile acoperite, semn al reverenţe.
Celălalt mozaic, tot din San Apollinare Nuovo, reprezintă cina cea de taină. Isus şi apostolii sunt aşezaţi în tricliniu: Isus în
faţă, iar grupul de apostoli, în spatele lui, în semicerc. Există acelaşi contrast ca şi în scena anterioară. Chipul lui Isus apare
aici după tradiţia siriană, adică matur şi cu barbă.

Compoziţia este solemnă. Pe masa centrală, acoperită cu pânză albă, pe o tavă, se află câteva pâini şi doi peşti mari. Aceştia
din urmă accentuează semnificaţia cristologică şi euharistică a mozaicului.

-> Mana lui Theodoric, dupa ce mozaicul a fost refacut in 560 in timpul lui Iustinian I.

Basilica San Apollinare in Classe este un alt monument important al artei bizantine din Ravenna, Italia, ce va fi
descris in cele din urma drept “unul dintre cele mai extraordinare exemple ale basilicii crestine, ca puritate si
simplicitate a liniilor exterioare ce modeleaza intregul, cat si prin uzul spatiului, si nu in cele din urma prin
grandoarea ornamentelor interioare”. Aceasta va fi contemporana cu Basilica San Vitale din Ravenna, iar in 856
totalitatea relicvelor au fost transportate de la San Apollinare in Classe la San Apollinare in Nouvo.
Fatada este larga, in linii simple, organizata in functie de axa centrala a edificiului, impresia de echilibru si simetrie fiind
accentuate de elementele de arhitectura ce sunt dispuse dupa aceeasi axa centrala. Este perforate de 3 ferestre si se
realizeaza un joc de lumina prin retrageri si inaintari, care insa nu va inlatura ideea de simplicitate. Nartexul si edificiul
alaturat sunt realizeri ulterioare, la fel ca si turnul cu clopot, la finele secolului X.
In interior se realizeaza o decoratie deosebita prin prezenta a 24 de columne din marmura, carora li se adauga numeroase
mozaicuri in care domina culoarea verde.

Catedrala San Vitale din Ravenna, in nord-estul Italiei, nu uimeste prin dimensiunile acesteia, care sunt mici, in
comparatie cu marile catedrale, insa fascineaza prin interiorul acesteia. Peretii sai simpli de caramida ascund una din
minunile arhitecturii religioase occidentale - imense suprafete de stralucitoare mozaicuri.

Mozaicurile acesteia, alcatuite dintr-o multime de placute de sticla colorata intruchipeaza in mare parte scene biblice.
Printre acestea, remarcabile sunt reprezentarile lui Iisus, Avraam, Moise si ale altor sfinti si ingeri.
Imaginea rece si compacta a exteriorului nu lasa sa nici macar sa se ghiceasca frumusetea si minunatia interiorului. Acest
contrast surprinde pe toata lumea. Din centrul aflat sub cupola, privirea este atrasa spre arcul triumfal dincolo de care se
zaresc absida si altarul - elementele cele mai pretuite ale Bisericii San Vitale. Acesta este locul in care Hristos si cei patru
evanghelisti, Matei, Marcu, Luca si Ioan, precum si alte figuri de sfinti se ivesc in toata maretia pe pereti.

De la distanta, mozaicul pare lucrat dintr-o singura bucata. Numai intr-o inspectie de aproape se vede ca
miracolul se implineste cu ajutorul unor tesserae - mici cuburi de sticla de toate nuantele, de la albastru adanc la
violet, nuante de gri, verde si maro.

Cele care se remarca in mod special sunt bucatile aurii folosite pentru aura sau pentru fundal realizate prin
presarea unor foite de aur, pe o suprafata sticloasa acoperita apoi pentru protectie cu un strat subtire de sticla.
Aceste tessarae erau fixate in tencuiala umeda, in unghiuri usor diferite ca sa rasfranga lumina si sa creeze un
efect de sclipiri.

Bogatia si complexitatea desenului mozaicurilor se distinge cel mai bine pe tavanul absidei. Aici Mielul lui Dumnezeu
straluceste pe un cer instelat, incadrat de o cununa circulara sustinuta de patru ingeri aflati pe sfere albastre. Mai jos de
aceasta prezenta iradiind, pe peretele din stanga, apostolii Ioan si Luca stau asezati de o parte si de alta a unei deschideri
in arc triplu, avand in spate un peisaj cu stanci. Simbolurile care ii reprezinta, vulturul si bivolul, stau deasupra lor ca
niste semne heraldice; ei isi tin evangheliile ridicate si privesc in sus ca pentru a cere inspiratia divina. In intervalul dintre
scene se afla o izbucnire de verdeata, vite de vie iesind din vase, incarcate cu struguri albi si negrii, pauni si porumbite.
Pe peretele din partea opusa, Matei si Marcu sunt asezati simetric cu Ioan si Luca. Dedesubt, intr-un cadru
semicircular numit timpan, Abel, al doilea fiu al lui Adam, ofera mielul pentru sacrificiu, iar preotul-rege
Melchisedec aduce o ofranda de paine. Aceste doua personaje din Vechiul Testament au fost realizate ca un
preludiu tematic la figura lui Hristos din absida, caci ofrandele lor prefigureaza sacrificiul lui Hristos pentru
omenire, painea impartasaniei sau Liturghia.
Absida, punctul culminant al bisericii din punct de vedere vizual, se invecineaza cu altarul si cu potirele de
impartasanie si reflecta lumina pe suprafata semicirculara.
In centru, cuprinzand cu privirea biserica si insotit de ingeri, se afla figura maiestuoasa a lui Hristos stand pe o sfera
albastra ce simbolizeaza raiul. Cu vesmantul de purpura, parul scurt si fata fara barba, el pare un imparat roman, dar
unul ce domneste peste intregul univers.

Cele mai somptuoase insa sunt cele reprezentandu-i pe Iustinian si pe sotia sa, Teodora, care domina peretii absidei de o
parte si de alta a lui Hristos. In portretul din mozaic silueta imparatului, impozanta si invesmantata in purpura se
evidentiaza din suita de insotitori imbracati in alb.
Nimbul auriu se afla din punct de vedere vizual in legatura cu aura lui Hristos - o aluzie la statutul sau de reprezentant al
lui Iisus pe pamant. In acelasi fel, cei din suita sa sunt reprezentati ca echivalenti pamanteni ai ingerilor si apostolilor lui
Hristos.
De pe peretele opus priveste Teodora, atragatoarea sa sotie, fiica unui ursar de circ, care era cunoscuta ca dansatoare si
actrita cu moravuri usoare. Impodobita cu perle si alte bijuterii, imparateasa poarta un vesmant purpuriu pe care sunt
brodate cu fir auriu figurile celor trei magi. Ea tine in mana o cupa de aur.
Impodobita cu binecunoscute figuri sacre, ddar si laice, catedrala San Vitale a ramas bijuteria orasului Ravenna, care s-a
aflat sub control bizantin pana in secolul al VIII-lea, cand a fost capturat mai intai de lombarzi, apoi de franci.
Mausoleul Gallei Placidia de la Ravenna - In acest edificiu, ridicat de Galla Placidia in cursul secolului al V-lea, pe latura
sud a nartexului bisericii Sfintei Cruci, mozaicurile au fond albastru-inchis inviorat de reflexe galbui sau azurii ocupa
toate suprafetele curbe: bolti, lunete si calote. Subiectele pe care le infatiseaza sunt insufletite de acel spirit triumfator care
caracterizase o buna parte din arta imperiala romana si de care s-a lasat patrunsa si Biserica atunci cand a biruit zeii
neadevarati. In centrul calotei, o cruce latina aurita, imagine a invierii, straluceste in mijlocul unui cer de noapte pe care
sclipesc vreo opt sute de stele. Pe pandantivi simbolurile inaripate ale Evanghelistilor se inalta din nori invarstati cu
galben si verde. Cele patru laturi a'e turlei, incununate de cate o "cochilie" sau conca desenata in mozaic, apar ca
echivalentele picturale ale niselor din arhitectura romana, in care se asezau statuile zeilor sau ale imparatilor, in fiecare
dintre ele figureaza cate doi apostoli, imbracati in toga cu clavis (fasie verticala de culoare intnuecata) si in mantie. Ei

ridica mana dreapta, asemenea oratorilor antici, desigur pentru a aclama crucea centrala. Fondurile de iarba verzuie pe
care stau in picioare ucenicii lui Hristos vin din pitoreasca arta elenistico-romana si dau panoului o anume adancime. Tot
de traditia iluzionismului pagan se leaga si porumbeii care, pe aceste pajisti, se apropie de bazine spre a bea apa,
simbolizand sufletele celor alesi, chemati sa guste prospetimea vietii vesnice. Printre apostoli doar sfintii Petru si Pavel
pot fi identificati, primul dupa cheia pe care o tine in mina stanga, al doilea dupa fruntea lui plesuva. Dealtfel au fost
asezati la est, in partea privilegiata.
Cei patru apostoli care n-au mai avut loc pe fetele turlei au fost asezati pe boltile in leagan ale bratelor est si vest, in
mijlocul impletiturilor de vrejuri de vita, care deriva din arta decorativa romana, dar incarcandu-se aici de un sens
simbolic nou, intemeiat pe cuvantarea lui Hristos catre discipolii sai (Ioan, XV, 5): "Eu sunt vita, voi sunteti mladitele ".
Boltile nord si sud sunt acoperite de corole de flori albe si rosii, de stele albastrii si de mici globuri de aur, care amintesc
indeaproape anumite tesaturi copte. Pe lunetele din capatul bratelor est si vest, cerbi care trec prin ghirlandele de acant
vin sa se adape la un izvor inconjurat de ierburi. Pe luneta de sud, sfantul Laurentiu - pe atunci cel mai popular in Italia
dupa sfintii Petru si Pavel - tinind crucea de procesiune si cartea Psalmilor (atribute ale ordinului diaconilor caruia ii
apartinea) se indreapta spre instrumentul martiriului sau, gratarul cuprins de flacari. Luneta de deasupra intrarii de la

nord adaposteste reprezentarea binecunoscuta a Bunului Pastor. Tema idilica din Catacombe, care mai era inca aproape
de Teocrit si de Virgiliu, se patrunde de maretia imperiala: Hristos nu mai este imbracat in tunica scurta a ciobanului, ci in
mantia de purpura si tunica de aur cu clavi albastrii. El a inlocuit toiagul sau naiul cu crucea, pe care o tine ca pe un
sceptru.

Simetria cu care sunt impartite cele doua grupuri de cate trei oi, stilizarea arbustilor, ierburilor si stancilor, spatiul redus
care tinde sa aduca figurile in prim plan marcheaza introducerea unui stil nou la un subiect care, datorita originilor sale,
mai pastreaza inca o anume suavitate. Este cu neputinta sa se identifice cu certitudine locul de bastina al artistilor care au
facut aceste mozaicuri. Dar nimic nu ne impiedica sa ne gandim ca Galla Placidia i-ar fi putut recruta pe unii dintre ei de
la Constantinopol, unde traise cativa ani in surghiun. Asemanarea dintre capul Sfantului Pavel si acela al unui batran
sezand, de pe pardoseala Marelui Palat din Constantinopol, este atat de mare incat putem crede ca artistii au folosit caiete
de modele foarte asemanatoare unul cu altul. Si idealismul vag al majoritatii apostolilor din "mausoleu" ne aminteste mai
mult de portretele din Orientul grec decat de cele din Occidentul latin. Mesterii veniti de la Constantinopol au format
probabil ucenici la fata locului.

Basilica di San Marco este biserica cea mai cunoscuta din Venetia si unul din cele mai bune exemple de arhitectura
bizantina. Ea se afla in Piata San Marco. Initial biserica era o capela pentru conducatorii venetieni. Din anul 1807 a fost
locasul Patriarhului Venetiei. Datorita formei opulente, decorata cu mozaic bizantin, si datorita statutului sau de putere si
bunastare ca simbol venetian, a mai fost numica si Biserica de aur (Chiesa d'Oro).
Exteriorul bisericii este impartit in 5 arcade despartite de stalpi decorati cu marmura policromata. Deasupra usii centrale
se afla un mozaic poleit cu aur (din sec al XIX-lea) ce reprezinta Judecata de Apoi. In partea de sus a bisericii sunt statuile
a 4 sfinti razboinici si a lui San Marco care vegheaza asupra orasului. Deasupra ferestrei centrale a fatadei, sub statuia lui
San Marco se afla leul inaripat(simbolul bisericii) iar in mijlocul balconului se afla caii romani.
Interiorul bisericii este bazat pe o cruce greceasca cu fiecare brat impratit in 3 parti. Constructia bisericii a fost inspirata

dupa Biserica Iustiniana a apostolilor din Constantinopol. Suprafata acoperita cu mozaic este de 8000 m2.
Suprafata superioara a interiorului este acoperita cu mozaic stralucitor ce contine aur, bronz si o mare varietate
de pietre.

În Tarile Românesti, influenta Bizantina a patruns prin intermediul mesterilor si artistilor sârbi (Manastirea
Cozia). Dupa înfiintarea Mitropoliei din Tara Româneasca domnitorii români au adus mesteri din Bizant a caror
contributie s-a manifestat magistral în arhitectura si frescele Bisericii Domnesti din Curtea de Arges. Influenta
bizantina se remarca si în Moldova unde însa arhitectura bisericilor prefera, în locul modelelor bizantine,
influentele goticului care au dus la crearea elegantului "stil moldovenesc".
Arhitectura
Bizantina

Nedelea Luciana
Arheologie anul I

Bibliografie :
 Istoria Artelor si a Arhitecturii-
2007,Mihaela Buliga;Bogdan Pantu,
pag. 32-33.

 IstoriaArtelor Plastice,vol II,

E.D.P,1997; pag. 11-17.

 Byzantine Art- Charles Diehl From:

N.H.Baynes - H.St.L.B. Moss (ed.),
Byzantium, An Introduction to East
Roman Civilization, Oxford Univ. Press,
Oxford 1948; pag. 43-45.

 Arhitectura bizantina-(Istoria
arhitecturii)- Cyril Mango; pag.102-105.

 Byzantine art-(Oxford History of Art)-

Robin Cormak, pag. 12-15, 56-78.

 Early Christianand Byzantine Art-:

Art and Ideas- John Lowden. Pag. 69-91.