Bisericile de lemn

FENOMENUL APARITIEI BISERICILOR DE LEMN

Tehnica costructiei in lemn are un aport semnificativ in arhitectura evului
mediu. In Europa centrala, nordica si estica, marea majoritate a primelor
edificii de cult erau construite din lemn. Bisericile de lemn sunt raspunsul
unor premise si traditii locale la crestinism. Ele apar in zonele cu paduri
dese, unde lemnul era materialul principal, atat in edificari cat si in
obiectele uzuale. Noile edificii, menite sa evoce suprematia unei noi religii,
puternice si expansive, se grefeaza pe formele arhitecturale traditionale,
intr-o faza incipienta, folosind direct formule tipice ale locuirii. In unele
cazuri chiar coexista cu elemente de reminescenta pagana. Din punct de
vedere tehnic, metodele constructiei locuintei sunt preluate si in
constructia edificiului de cult. Lemnul fiind un material perisabil, durata
unei constructii este de aproximativ 400-500 ani. Modelele bisericilor de
lemn au evoluat in timp, prin imbunatatiri, adaugiri si restaurari. Astfel,
edificiile prezente pastreaza modele si normele edificiilor primare, dar sunt

o formula perfectionata a arhetipului. Trasaturile tipice s-au perpetuat timp

de secole. Zonificare Ca si arhitectura locuintei, arhitectura eclesiastica
variaza ca specific in functie de zone. Formele specifice constituie
raspunsuri specifice ale unor contexte diferite la crestinizare. In
raspandirea bisericilor de lemn pe teritoriul Europei se contureaza doua
regiuni distincte, generate de medii si traditii diferite: Scandinavia si
Europa de Est. Regiunea Europei de Est este la randul ei organizata in 6
zone distincte: Rusia de Nord, Ucraina: Galitia si Carpatii, Ucraina: zona
de ses, Romania, Ungaria si Yugoslavia, bisericile catolice din Polonia si
Slovacia, bisericile protestante din Polonia Slovacia si Finlanda.
In conturarea caracteristicilor zonale participa doi factori principali de
definire: traditiile locale si noul model religios. In timp ce in Scandinavia,
tehnica prelucrarii lemnului este elaborata prin constructia
ambarcatiunilor, in Europa estica si predominant continentala tehnica
constructiei in lemn se dezvolta din edificiul de locuit. De aici deriva partial
si diferentele dintre sistemele constructive folosite in cele doua regiuni,
Scandinavia utilizand cu precadere sistemul mastenbau, in timp ce in
Europa de est se practica sistemul blockbau. Religia crestina in Europa se
raspandeste sub cele doua forme principale, ortodoxismul si catolicismul,
cu derivate. Conceptiile religioase diferite genereaza tipologii planimetrice
si spatiale diferite.

Bisericile de lemn din Norvegia

Bisericile de lemn din Norvegia formeaza un patrimoniu pretios pe plan
national si mondial. Vichingii au creat si s-au manifestat preponderent intro civilizatie a lemnului, de o bogatie si o varietate remarcabile. Majoritatea
datand din secolele XII-XIII, aceste biserici constituie o contributie unica a
Norvegiei la arhitectura medievala. Bisericile de lemn incorporeaza
elemente structurale ce preced increstinarea Norvegiei.

Convertirea Norvegiei la Crestinism a inceput in anul 1000 d.Hr. Raidurile

vichingilor in Irlanda, Britania si Franta i-a adus pe vichingi in contact cu
civilizatia crestina. Haakon cel Bun al Norvegiei a incercat introduca
crestinismul in Norvegia in secol al X-lea, insa a intampinat o puternica

opozitie din partea liderilor religiosi pagani. Misionari anglo-saxoni din

Anglia si Germania s-au angajat in lucrarea de convertirea a norvegionilor
la Crestinism insa cu un succes limitat. Oricum, ei au reusit sa-l
converteasca pe Olaf I al Norvegiei. Olaf al II-lea al Norvegiei (ulterior
canonizat) a fost cel care este in mod traditional este recunoscut drept
"luminatorul Norvegiei, cel care a increstinat Norvegia.
Crestinii din Norvegia adesea au infiintat biserici sau alte locuri de
inchinare pe locul vechilor locasuri de cult pagane. Crestinismul a devenit
destul de rasbandit in Norvegia incepand cu mijlocul secolului al XI-lea si a
devenit religie predominanta dupa jumatatea secolului al XII-lea. Bisericile
de lemn au fost contruite din lemn fara a fi intrebuintate cuie incepand cu
secolul al XIII-lea.
Ca plan, aceste biserici mostenesc mult din arhitectura basilicilor in stil
romanesc din vestul Europei, fiind impartite in nava, cor, si absida. Nu
exista, in orice caz, nimic comparabil cu acest sistem complex de
constructie in lemn, in arhitectura moderna a Europei Apusene.

Tehnica folosita in constructie, impreuna cu decoratia exterioara bogata,

confera bisericilor din lemn din Norvegia un caracter distinct si importanta
istorica.
Tehnologia constructiva cuprinde trei etape, distinse in functie de solutiile
structurale pentru baza inferioara a peretilor: prima etapa, busteni
incastrati in pamant etapa a doua, coloane de colt incastrate in pamant
etapa a treia, asezare pe talpi.
Tehnica traditionala lafting, sau a constructiei din grinzi, consta in
crestarea grinzilor si prinderea lor unele de altele pe orizontala, pentru a
crea pereti masivi. Tehnica constructiei din scanduri, pe de alta parte,
implica existenta unui cadru realizat din stalpi verticali. Peretii se
completeaza cu scanduri lungi, verticale.

La cele mai vechi constructii din scanduri, stalpii se implantau direct in

pamant, iar din aceasta cauza putrezeau. Ulterior, constructorii de biserici
au realizat o baza, sau talpa inferioara, din grinzi orizontale asezate pe o
fundatie de piatra. Toate elementele verticale (inclusiv stalpii de mari
dimensiuni, denumiti catarge) erau montate in gauri din talpa de baza,
folosindu-se doi pana la patru stalpi pentru un perete. Varful fiecarui stalp,
inalt de 8-9 metri, era prins de o centura superioara, cu ajutorul unor
imbinari articulate si al unor contra-vantuiri. Bucati importante din fiecare
perete erau asamblate la sol si ridicate perpendicular pe fundatie.

Formele cele mai evoluate ale bisericilor acestui tip tind sa atinga inaltimi
ale spatiului central din ce in ce mai mari. Altarul devine semicircular si
sunt adaugate la exterior galerii semiinchise.

Borgund, secolul XII. Edificiul constituie modelul cel mai reprezentativ

pentru tipologia bisericilor de lemn scandinave, si nu a suferit schimbari in
timp. Nava centrala suprainaltata se sprijina pe stalpi contravantuiti intre
ei si legati de navele laterale. Biserica este imprejmuita cu o galerie
exterioara continua. Acoperisul este alcatuit din trei elemente suprapuse,
iar in partea superioara se termina printr-o turla cu acoperis in trei trepte.
Clopotele sunt exterioare edificiului, cu exceptia clopotului mic aflat in
turla. Turnul clopotnita este amplasat in sudul incintei si are o structura
scheletala, datand din aceeasi perioada ca si biserica. Majoritatea
bisericilor vor fi transformate in evul mediu tarziu. Transformarea
presupune inaltarea prin adaugari de turle si adoptarea planului in cruce
prin adaugarea unor corpuri laterale.

Ca material de constructie era utilizat doar lemnul de cea mai buna

calitate. Trunchiul era curatat de crengi si coaja si era lasat mai multi ani in
acest stadiu inainte de a fi taiat si prelucrat. Nu s-au utilizat elemente de
prindere din metal. Tehnica constructiva adoptata este cea mastenbau.
Caracteristica sistemului mastenbau este structura definita de stalpi
verticali de sectiune rotunda, pozitionati in colturile cladirii si pe marginea
navei centrale. Peretii sunt alcatuiti dintr-un cadru rectangular in care se
insereaza sipci in pozitie verticala. Partea inferioara a cadrului reprezinta
talpa, asezata pe un soclu de piatra, iar cea superioara grinda. Sipcile sunt
legate de cadru prin imbinare simpla si intre ele prin imbinare in lamba si
uluc.
Exista mai multe tipuri de biserici din scanduri de lemn. Cele mai simple
nu au decat un naos si un altar, iar acoperisul se sprijina pe pereti. Unele
biserici prezinta un pilon inalt in mijloc, care sustine o flesa si intareste
peretii. Cele mai mari si mai complexe biserici din scanduri de lemn au in
centru o incapere aflata la etajul superior, sprijinita pe stalpi si inconjurata
de o galerie la nivelul inferior. Intrarile din lemn sunt de cele mai multe ori
bogat decorate cu sculpturi complexe.
Stalpii navei centrale sustin acoperisul central suprainaltat, fiind legati
atat intre ei cat si de peretii navelor laterale, mai scunde, prin
contravantuiri in cruce. Contavantuirile rigidizeaza antablamentul pe toate
directiile. Specifica bisericilor scandinave este si rezolvarea sarpantei, prin
legarea arbaletrierilor incrucisati cu grinzile peretilor navei centrale, prin
intermediul unor saibe arcuite din lemn.
Elemente specifice:
Sistemul de acoperire Acoperisul este simplu si abrupt. In zona navei
centrale este realizat in doua ape, iar peste navele laterale si eventualele
galerii exterioare este realizat intr-o singura apa, creand astfel impresia
unui acoperis multietajat Turlele, adaugate in general intr-o faza ulterioara,
au acoperisuri multietajate. Acoperirea este realizata cu randuri suprapuse
de sita in forma de solzi.
Galeria exterioara
Galeriile exterioare, svalgang, bordeaza navele laterale avand rolul
principal de bariera termica. Ele constituiau si locul unde isi lasau barbatii
armele la intrarea in biserica. De aici puteau urmari slujba cei bolnavi sau
cei proscrisi. Galeriile reprezinta spatii semideschise, avand peretii
perforati de goluri mici si dese care permit iluminarea acestora. Acoperisul

lor constituie primul etaj al sarpantei bisericii, fiind cel mai scund. In
general galeriile sunt elemente adaugate intr-o etapa ulterioara, la fel si
uneori altarul.
Conceptia spatiala
Interiorul bisericii este intunecat deoarece oamenii trebuiau sa se teama
de Dumnezeu. Doar in registrele superioare ale navelor laterale sunt
realizate lucarne mici si rotunde, pe toate laturile spatiului central.
Bisericile sunt amplasate pe directia E-V, cu portalul principal indreptat
spre V si altarul spre E, astfel incat spre N era indreptata latura lunga si
lipsita de deschideri.

Nordul era considerat originea raului, si trebuiau luate masuri de protectie.

De aceea in timpul slujbei barbatii stateau spre S, iar femeile spre N, pe
partea expusa. Bancile si scaunele sunt introduse abea mai tarziu in
interior, initial spatiul interior nu era mobilat.
Detalii decorative
Accesul in biserica era scund si ingust, pentru a impiedica intrarea
spiritelor rele. Increderea in noua forma de divinitate nu era inca deplina,
si comunitatea se asigura astfel impotriva posibilelor rele. Din acelasi
motiv erau decorate acoperisurile cu capete infricosatoare de dragoni, si
portalurile cu motive fantastice reprezentand lujeri vegetali, serpi si
dragoni contorsionati. In unele biserici se intalnesc si simboluri ale
mitologiei nordice, precum ciocanul lui Thor. In mod uzual, bisericile de
lemn au cate doua sau trei portaluri, dintre care cel vestic si cel sudic sunt
cele mai importante. Unele biserici posedau si cel de-al treilea portal, de
importanta minora si mai sarac in decoratie. Acesta era indreptat spre S si
era utilizat de preot ca acces separat in altar. Usile sunt incastrate in portal
si se deschid spre interior.
Siluete
Siluetele tipului A sunt modeste, definite de un monovolum si de o
sarpanta simpla in doua ape. Formele incipiente de biserica nu posedau
inca insemnele religioase ale crucii, acestea asemanandu-se prin
exterioritate cu constructiile locuintelor sau hambarelor. Bisericile tipului
B amintesc, cu acoperisurile lor suprapuse si decorate cu capete de
dragon, de corabiile vichinge cu panzele umflate in vant. Bisericile sunt
similare cu corabiile atat datorita cunostintelor prelucrarii lemnului
dobandite prin construirea acestora, cat si datorita venerarii
ambarcatiunilor ca simboluri sfinte. Avantul constructiv al edificarii
bisericilor e generat de o populatie cu credinte religioase puternice deja
instituite, si duce la combinarea elementelor pagane apartinand mitologiei
nordice cu crestinismul.

Influentele trebuie cautate nu in tehnica sofistica a caramizii de pe

continentul European, ci in traditiile norvegiene locale. Pot fi gasite
numeroase analogii intre bisericile norvegiene din lemn si vasele de
navigatie vichinge. Spatiul central al bisericii de lemn era de obicei numit
"skipet sau nava.
Bisericile din lemn desi sunt asemanatoare in schema structurala de baza,
sunt variate in plan, forma si decoratii.

Cea mai veche biserica de lemn din Norvegia este Urnes-Sognefjord,

monument inclus in lista UNESCO. Cercetatorii sustin ca parti din aceasta
pot data din anul 1030, apartinand unei biserici construita la scurt timp
dupa increstinarea Norvegiei.
Aceasta biserica se remarca prin sculpturile minunate din jurul portalului
de nord. Tema acestor sculpturi rata clar influenta artei vichinge,
asemandu-se celor de pe vasul Oseberg.

Lucrari similare, chiar daca nu de aceeasi calitate, pot fi intalnite in alte

biserici de lemn din Norvegia.

Cele mai elaborate serii de picturi pot fi gasite in Biserica Torpo ce dateaza
de la mijlocul secolului al XIII-lea. Picturi deosebite mai pot fi gasite si in
bisericile din Heddal si Ulvik.

Epoca de aur a bisericii de lemn a fost atinsa in secolul al XII-lea, cand

Norvegia a fost condusa de fiii Regelui Magnus. La acea vreme a fost
posibil un avant economic prin introducerea unei plati (zeciueli) catre
biserica, in timpul domniei regelui Sigurd Jorsalafar.
Intre anii 1100 si 1300, in Norvegia, s-au construit aproximativ 1000 de
biserici din lemn. Mai putin de 30 din aceste biserici s-au pastrat pana in
zilele noastre. Arheologii au descoperit dovezi care arata ca s-au construit
biserici din lemn in toata Europa de Nord, dar ele nu s-au pastrat decat in
sudul Norvegiei. In secolul al XIX-lea, publicul a devenit constient de
importanta acestor biserici din lemn, datorita tablourilor romantice ale
pictorilor Johannes Flintoe si J. C. Dahl.

In acea perioada arhitectii au inceput sa inregistreze si sa supravegheze

aceste biserici, amenintate cu demolarea. In 1844, un grup de entuziasti a
fondat Societatea pentru Conservarea Vechilor Monumente Norvegiene, in
scopul ingrijirii cladirilor vechi importante. In prezent, societatea se ocupa
cu intretinerea a opt biserici din lemn. Alte patru biserici sunt situate in
muzee in aer liber.