Definiţii

Articolul 1.

Conceptul de monument istoric acoperă nu numai opera arhitecturală izolată dar şi ansamblul rural sau
urban în care se găseşte mărturia unei civilizaţii particulare, a unei dezvoltări semnificative sau a unui
eveniment istoric.

Aceasta este valabilă nu numai operelor majore de artă dar şi lucrărilor mai modeste ale trecutului ce au
acumulat semnificaţie culturală odată cu trecerea timpului.

Articolul 2.

Conservarea şi restaurarea monumentelor trebuie să facă recurs la toată ştiinţa şi tehnica ce poate
contribui la studiul şi protejarea patrimoniului architectural.

Scopuri
Articolul 3

Scopul conservării şi restaurării monumentelor este de a le proteja atât ca opere de artă cât şi ca
mărturii istorice.

Conservarea
Articolul 4.

Pentru conservarea monumentelor este esenţial ca ele să fie întreţinute permanent.

Articolul 5.

Conservarea monumentelor este întotdeauna facilitată de câtre alocarea lor unor utilizări sociale. O
astfel de utilizare este de aceea de dorit dar ea nu trebuie să modifice dispunerea şi decoraţia clădirii.

Doar în aceste limite modificările cerute de schimbarea de funcţiune trebuie considerate şi permise.

Articolul 6.

Conservarea unui monument presupune conservarea scării cadrului [său]. Când cadrul tradiţional există
el trebuie păstrat. Nici o construcţie nouă, demolare sau modificare care ar altera relaţiile de masă şi
culoare nu trebuie permisă.

Articolul 7

Monumentul este inseparabil de istoria căreia îi este mărturie şi de amplasamentul în care se află.

Strămutarea în întregime sau în parte a unui monument nu poate fi acceptată decât în cazul în care
salvgardarea monumentului o cere sau când este justificată de un interes naţional sau internaţional de
importanţă covârşitoare.

Articolul 8.

Obiectele sculpturale, picturile sau decoraţia care formeaza parte integrantă din monument pot fi
extrase din acesta doar dacă aceasta este singura modalitate de a le asigura protecţia.
Restaurarea
Articolul 9.

Procesul restaurării este o operaţie extrem de specializată.

Scopul ei este de a păstra şi revela valoarea estetică şi istorică a monumentului şi se bazează pe

respectul materialului original şi a documentelor autentice.

Ea trebuie să se oprească acolo unde începe ipoteza, iar în acest caz orice lucrare suplimentară ce este
indispensabilă trebuie să se distingă de compoziţia arhitecturală şi trebuie să poarte amprenta
contemporaneităţii.

Restaurarea trebuie precedată şi urmată în toate cazurile de câtre studii arheologice şi istorice ale
monumentului.

Articolul 10.

Acolo unde tehnicile tradiţionale se dovedesc inadecvate, consolidarea unui monument poate fi
realizată prin folosirea oricărei tehnici moderne de conservare şi construcţie a cărei eficacitate a fost
demonstrată ştiinţific şi probată de experienţă.

Articolul 11.

Trebuie respectată contribuţia valoroasă a tuturor perioadelor ce au contribuit la edificarea

monumentului, unitatea de stil nefiind un scop al restaurării.

Atunci când o construcţie include opera suprapusă a diferite perioade, revelarea unei stări ascunse
poate fi justificată în circumstanţe excepţionale şi atunci când ceea ce este îndepărtat este de mic
interes iar materialul adus la lumină este de mare interes din punct de vedere istoric, arheologic sau
estetic, iar starea sa de conservare este suficient de bună pentru a justifica o astfel de acţiune.

Evaluarea importanţei elementelor implicate precum şi decizia asupra a ceea ce trebuie îndepărtat nu
poate sta exclusiv în sarcina individului însărcinat cu lucrarea [în cauză].

Articolul 12.

Înlocuirea [re-întregirea] părţilor lipsă trebuie să se integreze armonios cu întregul, dar în acelaşi timp
trebuie să fie deosebită de original, astfel încât restaurarea să nu falsifice mărturia istorică.

Articolul 13.

Completările nu pot fi admise decât în măsura în care ele nu împietează asupra părţilor de interes ale
clădirii, asupra cadrului său tradiţional, echilibrului compoziţiei sale şi a relaţiei cu vecinătăţile.

Articolul 14.

Ambientul monumentelor trebuie să facă obiectul unei griji speciale pentru salvgardarea integrităţii şi
purităţii sale şi asigurarea unei prezentări potrivite.

Lucrările de conservare şi restaurare realizate în astfel de locuri trebuie să se inspire din principiile
cuprinse în articolele precedente.
Săpături arheologice
Articolul 15.

Săpăturile [arheologice] trebuie realizate în conformitate cu standardele ştiinţifice şi recomandările

definind principiile internaţionale de aplicat în aceste cazuri şi adoptate de câtre UNESCO în 1956.

Ruinele trebuiesc păstrate şi trebuiesc adoptate măsuri pentru conservarea şi protecţia permanentă a
caracteristicilor arhitecturale precum şi a obiectelor [ce au fost descoperite].

În plus, trebuiesc luate toate măsurile pentru a facilita întelegerea monumentului şi pentru prezentarea
sa fără însă a-i distorsiona semnificaţia.

Orice lucrare de reconstituire trebuie respinsă a priori.

Este permisă doar anastiloza, adică reasamblarea părţilor existente dar dezmembrate.

Materialul utilizat pentru integrare [în anastiloză] trebuie sa fie întotdeauna recognoscibil iar folosirea
sa trebuie să se reducă la minimul necesar conservării monumentului şi reconstituirii formei sale.

Publicare
Articolul 16.

În orice lucrare de protecţie, restaurare sau cercetare arheologică trebuie să se realizeze o

documentaţie precisă sub forma unei cercetări analitice şi critice, ilustrată cu desene şi fotografii.

Fiecare etapă a lucrărilor de eliberare, consolidare, reconstituire şi integrare, precum şi caracteristicile

tehnice şi formale identificate pe parcursul lucrărilor trebuiesc incluse [în documentaţie].

Aceasta documentaţie trebuie depusă în arhivele instituţiilor publice şi trebuie pusă la dispoziţia
cercetătorilor. Este recomandată publicarea cercetărilor.