MĂNĂSTIREA

CURTEA DE ARGEȘ

Proiect realizat de: Popovici Paola, Grigore Ana,

Cibotaru Bianca, Voinescu Marius
 CUPRINS:

01 ISTORIC 02 ARHITECTUR
Ă

03

LEGENDE
 Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire ortodox ă din
România, situată în orașul Curtea de Arge ș, construit ă între 1515-
1517 de Neagoe Basarab. Ansamblul cuprinde catedrala
episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de
arhitectură din Țara Românească. Catedrala este inclus ă în Lista
monumentelor istorice din România. În timpul lui Carol I, catedrala
a fost transformată în necropolă pentru familia regal ă a României.
În afară de mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Arge ș se
află și moaștele sfintei Filofteia.
 Sfânta Muceniță Filofteia este una din sfintele
mucenițe care sunt amintite pe teritoriul României. Ea
a trăit la începutul secolului al XIII-lea pe teritoriul
actual al Bulgariei. Moaștele sale se găsesc în Noua
Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, iar
prăznuirea ei se face la data de 7 decembrie. Sfânta
muceniță Filofteia, devenind ocrotitoarea Țării
Românești, moaștele ei au fost cinstite în întreaga țar ă,
mulți credincioși venind în pelerinaj la Curtea de Argeș.
În situații de calamitate, mai ales pe timp de secet ă,
s-au făcut procesiuni în țară cu moaștele muceniței.
Biserici, precum Dobroteasa și Sfântul Gheorghe din
București, Sfânta Filofteia și Sfânta Vineri din Ploiești,
Adormirea Maicii Domnului din Mizil, au zugrăvite
icoana sau scene din viața ei pământească. Icoane cu
chipul ei împodobesc multe case ale credincioșilor.
Mulți părinți dau numele Filofteia fiicelor lor, iar multe
femei își iau acest nume la intrarea în călugărie. Viața
Sfintei Filofteia a fost trecută în Mineiul pe decembrie
și în Viețile Sfinților pe această lună.
 01
ISTORIC
Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (între
1515-1517) pe locul vechii mitropolii (1359). La trei ani
după urcarea sa pe tronul Țării Românești, mai exact în
1515, Neagoe Basarab a început construcția acestei
mănăstiri. Pictura interioară, realizată de zugravul
Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei
lui Radu de la Afumați. Ea este păstrată fragmentar în
Muzeul Național de Artă din București. Reparată de
câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 - 1886) de
arhitectul francez André Lecomte du Noüy, discipol al lui
Eugène Viollet-le-Duc, care i-a adus și unele modificări
care au diminuat valoarea istorică a monumentului.
Construită din piatră fățuită și profilată, biserica are un
plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodița II,
reluat ulterior și în alte construcții (mitropolia din
București, biserica fostei mănăstiri Cotroceni,
mănăstirea Tismana etc.).
 Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte
au împodobit Argeșul voievodal, de bună seamă că biserica înălțată de Neagoe
Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construc ție de art ă și arhitectur ă
bisericească.
Începută în 1514, din dorința lui Neagoe Basarab de a crea un monument f ăr ă
seamăn de frumos, lucrările s-au încheiat trei ani mai târziu, a șa încât la 7
ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbeasc ă de „m ăn ăstirea domniei mele de
la Argeș”, și să-i hărăzească „vama ce este la Ocna Mică de la Târgoviște...”.
Ascultând nu numai legenda, ci și unele știri istorice, se pare c ă din lips ă de bani,
cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile,
zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele ve șnice a
lui Neagoe Basarab.
 Așadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumați (1522-1529), odat ă urcat pe scaun, a
consfințit continuarea decorării așezământului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care
menționează și numele lui Dobromir zugravul.
După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe funda țiile unui loca ș mai vechi,
care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Țării Române ști. Pe aceasta, Neagoe
găsind-o „dărâmată și neîntărită... a zidit-o și înălțat-o din temelii”, fapt pe care un cronicar al
înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl înt ărește. În aceast ă form ă, biserica M ăn ăstirii
Curtea de Argeș cunoscută din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopal ă", când a devenit
reședința Episcopiei Argeșului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, dac ă nu
monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai reprezentative construc ții al sale.
Ca atare o pomenesc documentele și o amintesc toți călătorii str ăini, care și-au aflat ad ăpost
în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în 1654, considerau vechea a șezare a lui Neagoe
drept „una din minunile lumii” Aceleași cuvinte de înaltă prețuire le notează, în 1794, și englezul
Robert Ainslie și - mai târziu - pictorii Bouquet și Lancelot, ale c ăror însemn ări de c ăl ătorii și
stampe au făcut să circule și în afara granițelor țării faima m ănăstirii lui Neagoe Basarab.
După unele refaceri parțiale și întregiri în timp ale ansamblului sau, v ăt ămat ă și de un puternic
incendiu, Biserica Episcopală Curtea de Argeș a fost ref ăcut ă - astfel dup ă cum se vede ast ăzi
- de arhitectul francez André Lecomte du Noüy și de arhitectul român Nicolae Gabrielescu,
inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea. A fost ispr ăvit ă în
anul 1885 și sfințită la 12 octombrie 1886.
 02
ARHITECTURA
 În forma ei actuală, biserica este alcătuită
dintr-un pronaos supralărgit, contopit
organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui
12 stâlpi interiori susțin o turlă pe mijloc și
două turnulețe laterale care încununează
colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul
este evidențiat în acest fel deoarece
îndeplinea și funcția de necropolă. Aceste
turle mici dau impresia prin podoaba lor
exterioară, caracterizată de răsucirea
porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul
asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile
cerului. Restul bisericii și altarul - cu abside
care îi împlinesc forma de cruce - susțin de
asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu
restul ansamblului se face prin bolți,
rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe
inegalabilă.
 În fața intrării se află un baptisteriu
deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se
sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de
felurite tonuri și împodobite cu desene (1516-
1517). Văzut dinspre apus, baptisteriul cu
învelitoarea de plumb și crucea aurită se
proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre
intrarea în sfântul locaș și pe rama care o
îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La
restaurare, motivele utilizate și modul de
cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat
de original, vechea decorație a construcției lui
Neagoe Basarab, decorație în care elementele
din afară fuseseră armonizate de arta
meșterilor pietrari, într-un stil propriu.
 În ansamblu, biserica este așezată pe o
puternică temelie: un vast pavaj orizontal
din blocuri de piatră, mai larg decât
suprafața de bază a bisericii, marginile lui
terminându-se cu un fel de împrejmuire din
floroni (în acest caz crini) sculptați din
piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două
zone suprapuse demarcate printr-un brâu,
împletit în suvițe. Fațadele sunt decorate în
relief plat cu motive caucaziene și islamice.
În partea de jos se află o suită de panouri
dreptunghiulare, în care sunt fixate
ferestrele. Acestea sunt înrămate în
chenare cu ornamentații dintre cele mai
felurite care, ca și cele ale portalului de la
intrare, amintesc întretăierea geometrică
de la Mănăstirea Dealu.
 În registrul de sus, de asemenea, se afl ă o suit ă de panouri semicirculare
în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate pl ăci decorative și discuri în
rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se afl ă alte discuri
mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt a șeza ți porumbei, care parc ă
stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopo țel. La adierea vântului,
acești clopoței sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice. Deasupra,
depășind bordurile scurte ale acoperișului așezate pe mai multe rânduri
paralele de cizeluri, construcția bisericii cre ște într-o suit ă de volume și
suprafețe, pe care se înalță cele patru turle; de o rară bog ăție ornamental ă, ele
adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, acelea și modele prin
care (ca, de altfel și în restul decorației acestui monument) se str ăvad,
armonizate specific de meșterii băștinași, o seam ă de elemente de art ă arab ă
și georgiană. Acoperișul turlelor, bogat împodobit, pare ie șit din mâna unor
aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind în
soare.
 În interior, pe lângă zugrăveală executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch.
Renouard și de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeș, pe lângă panourile
votive, mormintele ctitorilor și tâmplă făcută din marmură, bronz aurit și onix, pe lângă
icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atenția, ca o excepțională realizare sculpturală,
grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfin ți
Apostoli; aceste coloane dau cu adevărat o impresie de viu și mers aievea. Din
ancadramentul lor central - ținând loc de despărțire între partea de la intrare și
sanctuarul bisericii -, interiorul acesteia, discret înve șmântat în zugr ăveala pictorilor
aici amintiți, apără într-o calmă maiestate, ca un adânc îndemn la reculegere. În pronaos
se află mai multe morminte acoperite cu lespezi de piatră, cea mai valoroasă din punct
de vedere artistic fiind cea a lui Radu de la Afumați (1529), care îl înf ăți șeaz ă pe viteazul
domnitor călare și cu sceptrul în mână.Vechea tâmplă din sec. al XVII-lea, de o reală
originalitate ornamentală și iconografică - adăpostită temporar în biserica de sat din
Valea Danului - se află acum în Colecția de obiecte de artă bisericească din Mănăstirea
Curtea de Argeș. Această catapeteasmă a fost, împreună cu câteva icoane, datată
stilistic în timpul domnului Șerban Cantacuzino (1678-1688), care în 1682, precum
spune una din pisaniile de pe peretele vestic al bisericii, a reparat sfântul loca ș.
 De asemenea, în imediata vecinătate a mănăstirii, se afl ă un izvor, pe care
localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”. Această denumire poartă peste timpuri
povestea meșterului legendar, care, neputând coborî de pe biseric ă dup ă
terminarea ei — luându-i-se scările — și-ar fi făcut aripi din șindrilă și, similar
mitului lui Icar, a sărit de pe acoperișul sfântului locaș, la temelia căruia se spune
că-și zidise propria soție. În locul în care s-ar fi pr ăbușit, sufletul s ău s-ar fi
preschimbat într-un izvor.

De la „Fântâna lui Manole” se vede, spre apus, fosta bolniță a mănăstirii,

monument istoric, despre care un document existent scrie că „se găsea al ături
de biserica lui Neagoe Basarab încă din 1524”.

Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropolă regală, începând cu anul 1914,

aici fiind înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și
Maria, Carol al II-lea și Regina Elena, precum și Mihai I și Ana. Totodat ă este, din
anul 1793, și scaunul vlădicesc al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului
03 LEGENDĂ
 În apropierea mănăstirii Curtea de Argeș se află fântâna me șterului Manole,
constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade
populare.

Balada Monastirea Argeșului spune că meșterul Manole și-a zidit în zidurile

acestei magnifice mănăstiri soția (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot ceea ce
era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda d ă o explica ție și
pentru fântâna meșterului Manole: când domnitorul a văzut această mărea ță
construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o m ăn ăstire și mai
frumoasă decât aceasta. Aceștia răspunzând afirmativ, domnitorul, pentru a
împiedica posibila construcție a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca
schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate și astfel cei „zece me șteri
mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au f ăcut aripi din șindrile și
s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nev ăt ăma ți, dar to ți
au murit. În locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor - fântâna
meșterului Manole.
MULȚUMIM PENTRU
ATENȚIA ACORDATĂ!