Mănăstirea Dealu

Mănăstirea Dealu este una dintre locașurile de cult cu un istoric plin de evenimente ale
curții domnești de la Târgoviște. Aceasta este atestată documentar începând cu data de 17
noiembrie 1431, mulțumită voievodului Alexandru Aldea care îi dăruiește satele Alexenii pe
Ialomița și Răzvad.1

Din punct de vedere geografic, se situează pe platoul unui deal din comuna Valea
Voievozilor, la nord-vest de oraș, pe malul Ialomiței, la o distanță aproximativă de 4 km de un
alt lăcaș de cult, Mănăstirea Viforâta.2 Datorează astfel așezării sale geograficie denuminrea
de Mănăstirea Dealu.

Dealul pe care este situată pune la dispoziție vizitatorului, care urcă anevoios
serpentinele acestuia, o priveliște panoramică unică asupra întregului oraș. Panorama poate fi
admirată de lângă monumentul ridicat în onoarea eroilor căzuți în Primul Război Mondial.
Acești eroi fuseseră elevi sau profesori ai Liceului militar de la Mănăstirea Dealu, ridicat de
Nicoale Filipescu3 în timpul domniei lui Carol I. Zona este împânzită de vegetație, drumul
fiind însoțit de plantații de salcâmi, care pe măsură ce vizitatorul înaintează în urcare, ascund
mănăstirea.

Această mănăstire pare a fi fost ctitorită inițial de urmașii domnitorului muntean Vlad
Dracul4, - se spune că primul ctitor ar fi fost Mircea cel Bătrân5- și reconstruită de Radu cel
Mare, care o găsește în ruine. Procesul de reconstrucție începe în 1499, urmând ca Biserica Sf.
Nicolae, care stă în centrul ansamblului monasteric de azi, să fie sfinţită pe data de 4
decembrie 1501. Trebuie menționat faptul că ansamblul mănăstiresc de la Dealu avea să fie
finalizat de Vlad cel Tânăr (1510-1512), fratele lui Radu cel Mare. Există și o însemnare de pe
un manuscris din colecţiile Bibliotecii Academiei, care precizează că « sfinta casă a sfintului
arhierarh şi de minuni făcător Nicolae, după aceia, iar Vlad voievod fratele Radului vodă o au
isprăvit», care atestă preluarea procesului de refacere a ansamblului de către fratele ctitorului.

Ulterior reconstrucției sale, această construcție bisericească va găzdui la inițiativele

domnului Radu cel Mare prima tipografie a Țării Românești, unde călugărul Macarie 6 va

1
Constantin Bălan, Mănăstirea Dealu, ediția a II a, București, 1968, p.5
2
Constantin Bălan, Mănăstirea Dealu, ediția a II a, București, 1968, p.6
3
Om politic, fost ministru de război al României
4
Domn al Țării Românești în perioadele 1436-1442 și 1443-1447
5
Domnitor al Țării Românești (1386-1418)
6
Călugăr de origine sârbă, primul tipograf al Țării Românești
redacta, în limba slavonă, trei lucrări religioase: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) şi
Evangheliarul (1512).

De la bun început, mănăstirea va servi drept necropolă domnească, fiindu-le loc de

veci mai multor domni de cinste ai Țării Românești precum: Vlad Dracul ,Vladislav al II-lea,
Radu cel Mare, între alții. Tot aici urma să fie adus capul unificatorului nostru, Mihai
Viteazul, care a rămas în incinta ansamblului mănăstiresc până în zilele noastre.

În anul 1610, Mănăstirea Dealu a fost sub asediul trupelor lui Gabriel Bathory 7, iar în
1630, domnitorul Leon Tomșa a închinat-o Mănăstirii Iviron, de la Muntele Athos.

În proximitatea anului 1713, la cererea egumenilor, Constantin Brâncoveanu începe

refacerea lăcașului de cult prădat de trupele domnului transilvănean în urmă cu un secol,
devenindu-i ctitor. Odată însă, cu moartea lui Constantin Brâncoveanu, mănăstirea intră într-
un proces de decadență care se oprește abia la începutul secolului al XIX-lea. Se va vedea
destul de grav afectată de cutremurele din 1829 și 1838 și va fi restaurată în vremea domniei
lui Gheorghe Bibescu8.

După secularizarea averilor mănăstirești din 1863, clădirile acestui lăcaș de cult se vor
îndepărta cu mult de viața monahală, comunitatea acesteia fiind tot mai strâmtorată.

Anul 1953 aduce un amplu proces de restaurare ansamblului monastiresc, acum, fiind
ridicat și paraclisul cu hramul Adormirea Maicii Domnului, biserica ce stătea în centrul
ansamblului având încă de la începuturile sale hramul Sfântului Nicolae.

Din 1960, comunitatea monahală de la Dealu se reface, iar după 1989, viața monahală
de aici este revigorată.

Peste trecerea anilor, asedieri, cutremure și schimbări ale scopului ansamblului de la

Dealu (găzduirea liceului militar Nicolae Filimon, de exemplu), singurul element neschimbat
este biserica al cărei exterior menține atenția privitorului prin impozanța și arhitectura sa.
Conform unor însemnări de călătorie ale unui străin, Paul de Alep, care a vizitat-o în 1655,
aceasta se aseamănă cu Biserica Curții de Argeș: ,,biserica seamănă cu aceea a mănăstirii de
Argeş ...zidurile sînt lucrate şi ornate cu piatră fină, iar ferestrele încadrate cu marmură albă”.9

Aceasta a fost concepută urmând tipul tradițional de construcție din Țara Românească
din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, implementat odată cu construcția mănăstirilor
7
Principe al Transilvaniei (1608-1613)
8
Domn al Țării Românești (1842-1848)
9
Vodița, Cozia, între altele. Totuși meșterii locali foarte abili i-au adus câteva schimbări, prin
prelucrare. Proporțiile inovatoare adoptate de meșteri îi conferă o evidențiere între celelcalte
edificii ce au la bază un plan-triconc10, acestea accentuându-i înălțimea și suplețea. Aceste
trăsături sunt subliniate și prin caracterul plastic al fațadelor, cât și de introducerea a două
turle mai mici, realizate cu tehnici folosite până la acel moment de meșterii constructori doar
în dezvoltarea pronaosului.

Principalele materiale întrebuințate în construcția bisericii au fost cărămida și

mortarul, zidurile sale depășind un metru grosime. Naosul și pronaosul sunt construite treflat,
iar altarul heptagonal în exterior și semicircular în interior, fiind bolțit în formă de semicalotă
prelungită. Încăperea se delimitează de naos printr-o tâmplă de lemn sculptată, care urmează
modelul celei din Biserica de la Curtea de Argeș. Zidul se retrage î sreptul acestei tâmple pe
ambele laturi, ducându-se până la limita celor două arce ale pereților de la nord și sud din
naos. Pe lat, est, se regăsește un brâu de piatră și un motiv decorativ ce servește drept
piedestal penrtu obiecte.

Naosul are pe latura sudică și pe cea nordică două abside de formă circulară pe interior
și de formă pentagonală pe exterior care sunt de asemenea arcuite în formă de semicalotă.
Turla dedicată pantocratorului11, de formă cilindrică și poziționată pe axul central, este
componenta dominantă a întregii construcții arhitectonice. Naosul este separat de pronaos
printr-un perete în care se păstrează un ancandrament de marmură decorat cu ornamente,
asemănător celui de la intrarea în biserică. Între acest perete și arcele părții de nord și de sud
ale naosului, zidul prezintă pe ambele laturi două retrageri alungite asemenea unor firide.

Pronaosul este de forma unei prisme dreptunghiulare, fiind împărțit în doă părți
inegale de un arc dublou12, transversal. Traveea13 de est, de dimensiuni reduse, este
segmentată în două de un alt arc longitudinal, cu sprijin pe arcul dublou și pe peretele care
separă cele două prime încăperi ale bisericii. Pe fiecare spațiu dintre cele două formate se
ridică câte o turlă cu pandantivi, sprijinite direct pe zidurile încăperii prin niște arce de
susținere, dar și pe un arc semicilindric.

10
Plan de biserică înscriind trei abside opuse intrării, racordate între ele prin intermediul unui dreptunghi
11
Icoană pictată în bisericile ortodoxe pe bolta naosului, care reprezintă pe Isus Hristos ca împărat al lumii; p.
ext. cupola de deasupra naosului, unde se află această icoană
12
Arc dispus transversal sub intradosul unei bolti, in vederea sporirii rezistentei
13
Este o porțiune dintr-o construcție sau structură, care cuprinde două puncte de sprijin
(stâlpi, coloane, grinzi,,etc.) și deschiderea dintre ele
 Un aspect deosebit este dat de aceste două turle ridicate pe pronaos și așezate pe o
bază de formă paralelipipedică comună, fiind plasate de ambele părți ale axului longitudinal al
lăcașului de cult, aceasta fiind o soluție folosită pentru prima dată în istoria arhitecturii
muntenești.

Traveea de la vest, de dimensiuni mult mai mari, care ocupă spațiul dinspre intrare și
are în alcătuire o boltă de formă semicilindrică, dipusă în sensul lungimii edificiului.

Pavajul bisericii este făcut din dale de piatră, iar la o distanță aproximată la un metru
de la intrare, sub pavaj, conform mărturiilor unor meșteri care lucraseră la primele
reconstrucții ale mănăstirii, se găsea o scară ce cobora până sub pronaos într-o încăpere care
putea fi o ascunzătoare pentru bunuri pe timp de asediu.

La exterior, decorativa plastică reprezintă o nouă inovație în rândul construcțiilor din

Țara Românească până la acel moment, conferind bisericii o înfățișare remarcabilă. Fațadele
bisericii sunt îmbrăcate în întregime cu placaje de piatră de talie străbătute de un brâu solid ce
înconjoară biserica. Se remarcă îngustarea și numărul mai mare de arce la nivel superior pe
fațadele apartenente pronaosului. În rest, numărul de arce superioare și al celor inferioare,
plasate pe parament, sunt egale.

Cadrul de marmură regăsit în panoul central al laturii apusene, pe care se poziționează

ușa de intrare, prezintă în partea superioară un arc încheiat de niște bolțari întrepătrunși care
creează o alternanță plăcută de alb și maroniu. Deasupra acestui arc este plasată o firidă ce
găzduiește icoana cu hramul bisericii. Cele două fațade laterale de la intrare au în centru
pisania14 monumentului, plasată într-un cadru ornamental realizat din octogoane de
dimensiuni reduse, ieșite în relief, care se întrepătrund.

Pe latura sudică și cea nordică,sub brâul median, pe panourile pronaosului, cât și pe

absidele naosului, a fost plasată central câte o fereastră. Mai sunt alte două ferestre pe latura
sudică și estică, apartenente fațadei altarului. Din spusele contemporanilor ridicării bisericii,
ancadramentele ferestrelor erau din marmură, ramele actuale, de piatră, apărând odată cu
restaurările din secolul al XIX-lea.

14
Inscripție sculptată în piatră, în lemn, în metal, etc, pe lespezile unor morminte sau deasupra ușii principale la
intrarea într-o biserică, în care sunt consemnate datele privind hramul, donatorul, ctitorul, meșterul, data
ridicării etc. Inscripția cuprinde de obicei și o invocație religioasă.
 În partea superioară biserica prezintă opt căi de acces pentrru lumină, prevăzute cu
rozete sculptate în piatră ce reproduc diferite teme ornamentale rezultate în urma
întrepătrunderii de linii drepte cu linii de tip sinusoidă.

Cornișa15 este masivă, realizată din piatră și constă într-un brâu circular și unul
rectangular. Deasupra acesteia este situat un element arghitectural deosebit al mânăstirii de la
Dealu, și anume poala. Aceasta are propriul acoperiș și este realizată prin retragerea zidului pe
direcție interioară față de paramentul16 bisericii, fiind urmată de o a doua cornișă. Acest
element arhitectural a fost introdus în construcția bisericii în timpul ctitorului Radu cel
Mare, fiind favorizat de structura interioară cu firide adânci, plasate în pereții naosului și în
traveea estică a pronaosului. Astfel, retragerea zidului în partea superioară a clădirii nu avea
să afecteze sub nicio formă rezistența și tăinicia monumentului.

Acoperișul care conturează planul edificiului oferă protecție în partea vestică unui
fronton17, delimitat de un brâu de formă unghiulară, care se sprijină pe un semicerc, cu care
alcătuiește cornișa părții superioare care înconjoară toată biserica la nivel inferior învelișului
de tablă. Pe fronton se regăsesc ornamente geometrice, rezultate în urma intersectării de linii
drepte și sinusoide cu cercuri. Acestea creează în exterior conturul bolții semicilindrice din
structura construcției și pronaosului.

În centru este amplasată o rozetă18 cu străvăzături care reproduce motivele regăsite și

la celelalte căi de acces pentru lumină, plasate la nivelul superior. Frontonul a fost supraînălțat
în timpul restaurării conduse de Gheorghe Bibescu, iar pe laturile de est și vest se regăsesc
două socluri din piatră care susțin crucile metalice.

Turla de deasupra naosului, de formă octogonală, își găsește sprijinul pe un postament

de tip prismatic, protejat print-o cornișă învelită în tablă. Laturile acestuia sunt decorate cu
motive identice celor plasate pe fațada vestică. Fiecare panou al bazei turlei este limitat de
toruri19 izolate de un arc de cerc. Spațiile ușor triunghiulare se aseamănă ca decor cu pisania
monumentului. Pe tamburul20 turlei sunt dispuse opt ferestre, iar pe cornișa și bordura care îl

15
 Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul
și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor.
16
 Partea exterioară finită a unei construcții, a unui element de construcție etc.; material care căptușește (cu
scop ornamental) această parte
17
element folosit în arhitectura clasică, cea barocă și cea neoclasică, alcătuit dintr-o cornișă frântă sau curbă,
susținut de un antablament, care se găsește deasupra intrării unei clădiri, uși, ferestre, etc.
18
Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor
catedralelor gotice
19
Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane
delimitează, sunt dispuse câte patru fleuroane21 pe fiecare latură a octogonului. Mai sunt două
brâuri în structura turlei mari, care se aseamănă celor de pe postament, pe partea superioară a
acesteia. Ferestrele sunt încadrate de rame cu rozete miniaturale.

Celelalte două turle, ridicate pe pronaos, cu aceeași formă ca turla mare, dispuse de o
parte și de alta a axului longitudinal al edificiului sunt plasate pe o bază de tip paralelipiped,
comună, care reia motivul cu cercuri și linii. Părțile de sud și nord sunt prezente două panouri
de formă dreptunghiulară, de asemenea, ornamentate. Și postamentul acestora este protejat de
o cornișă învelită de tablă.

Fiecare turlă găzduiește câte opt firide, din care patru permit trecerea luminii, prin
intermediul unor ferestre. Firidele încorporează un ornament nou realizat prin cercuri cu mici
cruci sculptate în piatră. Pe deasupra ferestrelor turlele sunt înconjurate de un brâu, cornișa
fiind urmată de o bordură cu fleuroane. Vârful turlelor este reprezentat de o cupolă metalică.

Trebuie menționat faptul că părțile superioare ale turlelor au fost modificate în cadrul
refacerilor din secolul al XIX-lea. În rest, biserica conservă o mare parte din elementele
plastice și decorative în forma lor originală, în ciuda faptului că vechea zugrăveală nu mai
există.

Pictura care fusese realizată de meșteri în 1515 și apoi refăcută în timpul lui
Brâncoveanu, s-a degradat foarte mult în prima jumătate de secol XIX, ceea ce a determinat
refacerea sa integrală în 1831 și mai târziu, în 1853. Pictura din absida altarului datează din
1958. Se mai pot întrezări urme de vopsea albastră și pasaje fragmentare pe piatra gravată în
slavă a panoului ușii de intrare.

Arhitectura bisericii de la mănăstirea Dealu își va manifesta influențe în direcția

prelucrării structurii arhitecturale și în decorația exterioară, astfel că în pronaosul Mănăstirii
Cobia, contruită în 1572, structura este o replică a celei de la Dealu. Planul edificiului, dar și
cele trei turle vor fi reluate de Gorgota, Tutana, Gura Motrului, Brebu, dar și e alte
monumente apartenente secolelor XVI-XVII.

Această mănăstire construită într-un stil arhitectural cu influențe gotice mai mult decât
resimțite chiar și în forma ei actuală este un lăcaș de cult ce respectă tradițiile timpurii de
plasare a acestora, regăsindu-se într-un spațiu retras și liniștit, tulburat astăzi doar de zgomotul

20
Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care
limitează un spațiu boltit.
21
Ornament sculptat, în formă de floare sau de frunză stilizată, folosit mai ales în arhitectura gotică
mașinilor ce urcă dealul anevoios pentru a o vizita. Trecând de poarta acesteia se simte fără
îndoială atmosfera de serenitate și de pace deplină creată prin credința și dedicația măicuțelor
ce sălășluiesc între zidurile acesteia.

Biserica cu hramul Sfântului Nicolae se ridică impozantă în centrul amplasamentului

monastiresc, invitându-te să intri și să te alături rugăciunii înălțate spre ceruri de către călugări
și măicuțe sau să admiri aspectul său peste care anii par să nu treacă. Florile colorate
amplasate peste tot prin curtea plină de verdeață și pe terasele interioare ale zidurilor
împrejmuitoare ce găsduiesc locuințele slujitorilor bisericii completează peisajul paradisiac și
susțin starea de liniște.

Această construcție plină de istorie