ISTORIC

___________________________________________________________________________________________

Complexul de monumente ce alcatuiesc Curtea Domneasca de la Targoviste

reprezinta unul din cele mai importante ansambluri de arhitectura din Tara Romaneasca, si
are o mare valoare istorica si artistica. Resedinta domneasca de mai multe secole, Curtea
Domneasca ofera posibilitatea cunoasterii unui capitol din istoria si arta medievala a
Romaniei.

Din anul 1967, Curtea Domneasca este transformata in ansamblul muzeal al

Muzeului Judetean Dambovita, iar in prezent face parte din Complexul National Muzeal
"Curtea Domneasca" Targoviste. In afara de muzeul in aer liber, in Turnul Chindiei
functioneaza o expozitie dedicata lui Vlad Tepes, ctitorul fortificatiei; un lapidarium la
subsolul Casei Domnesti ridicate de Petru Cercel, iar in Biserica mare domneasca, o
expozitie de arta religioasa.
Intrarea, folosita si astazi, se afla sub
Turnul-clopotnita, construit la sfarsitul secolului al
XVI-lea (1584) si refacut apoi in timpul domniilor lui
Matei Basarab si Constantin Brancoveanu. Turnul
clopotnita are aceleasi caractere constructive ca si
zidul interior al incintei (ridicat de Petru Cercel), de
care se leaga organic, nu numai ca structura, dar si
ca asezare in raport cu fatada zidului. Constructia
turnului a fost determinata de existenta bisericii,
care nu avea posibilitatea sa adaposteasca o
clopotnita in turlele proprii.
Prima constructie din piatra din Curtea
Domneasca si din oras este aceea inaltata de
Mircea cel Batran la sfarsitul secolului XIV, alaturi, spre sud de biserica ridicata ulterior de
acelasi domnitor. Se pastreaza, sub casa din secolul XV, numai laturile beciului din bolovani
de rau, cu dimensiunile de 15 x 6 m si un garlici lung pe latura scurta, iar accesul se face pe
nord. Initial, aceasta cladire era protejata de un gard dublu din stalpi de lemn.
Construita in deceniul trei-patru al sec. al XV-lea si urmand modelul celei de la Arges,
era amplasata foarte aproape de una din laturile zidului din incinta. Construita pe un plan
dreptunghiular, care in exterior masura 32x29 m, din ziduri groase de circa 2 m, casa avea
pivnita pe intreaga suprafata, cu patru nave paralele, peste care se ridica parterul in care
exista o sala mare (circa 6 x 12 m) - probabil sala de ceremonii si a adunarii sfatului
domnesc - amplasata pe latura estica - si incaperi destinate locuintei domnitorului si a
familiei sale.
In 1584, voievodul Petru Cercel concepe constructia unei cladiri inspirata din
principiile de compozitie ale palatelor vazute in timpul peregrinarilor sale prin Europa.
Compunerea casei si decorarea fatadelor cladirii sunt elemente nou introduse, dar se face
simtita si traditia locala, imprimata de mesterii autohtoni.
Casa Domneasca construita de Petru Cercel, "palat mic, dar frumos si maret", situat
langa latura de sud a primei case domnesti, dar complet separata de aceasta, era compusa
din pivnite, parter si etaj. Pivnitele pastrate pana astazi in aspectul initial, sunt amplasate in
axul cladirii, avand planul in forma unui patrat cu latura de 12 m, impartit in patru
compartimente egale, dispuse in jurul unui pilon masiv.
Intrarea se facea, initial, printr-un garlici subteran boltit, lung de 25 m si era amplasat
pe latura de vest. Parterul adapostea cancelariile domnesti si era alcatuit din 10 incaperi,
dintre care una mai mare era dispusa transversal la extremitatea sudica. Etajul cuprindea
apartamentele de locuit ale voievodului si ale familiei sale si era complet separat de parter,
fiind accesibil numai din exterior print-o scara aflata pe fatada de vest, iar printr-un coridor se
facea legatura directa cu Biserica mare. Casele erau acoperite cu tigla smaltuita.

Matei Basarab incheie in 1654 refacerea caselor domnesti, inaltand un etaj peste
casa din secolul XV si unind-o cu cea noua printr-un coridor de racord, rezultand un
adevarat palat, unitar arhitectonic. Distrus in 1659, palatul este renovat de Constantin
Brancoveanu. La interior se refac boltile si pardoselile, iar incaperile se impodobesc cu
stucatura si picturi.
Pe fatada de rasarit a casei Petru Cercel se construieste o loggie cu scara de acces
spre gradina, iar o a doua spre vest, peste o prispa construita de Matei Basarab, schimband
si orientarea accesului la beci pe latura dinspre biserica mare domneasca.
Este cel mai vechi edificiu religios cunoscut pana in prezent la Targoviste si a fost
construit o data cu prima casa domneasca, in imediata apropiere a acesteia, de catre Mircea
cel Batran. Biserica a fost conceputa dupa un plan influentat de trasaturile generale ale
tipului triconic, asa, cum apare la biserica manastirii Cozia, dar, spre deosebire de edificiile
ridicate anterior, apare un element nou si anume inaltarea catre extremitatea vestica a unui
privdor cu turn de clopotnita deasupra. Astazi biserica mai pastreaza, consolidate, zidurile
pe o inaltime de circa 2 m, degajate in deceniul patru al secolului XX-lea.
Turnul Chindia-Situat in partea de
nord-vest a curtii Domnesti, dominand intregul
ansamblu de monumente de aici, Turnul
Chindia a devenit emblema orasului Targoviste.
Inalt de 27 m, el este alcatuit dint-o baza de
forma unui trunchi de piramida, din piatra, din
care se ridica un corp cilindric din caramida al
carui diametru masoara 9 m.
Constructia are 3 etaje, din care
ultimele doua sunt marcate la exterior de
deschideri in arc frant si de balcoane sprijinite
pe console de piatra. Accesul pana la partea
superioara a turnului se face cu ajutorul unei scari interioare, in spirala, situata pe axul
vertical al constructiei.
In prima faza, ansamblul a fost aparat, spre oras, de un mare sant de aparare, cu
latimea de 20 m si lungimea de 250 m, la inceputul secolului al XV-lea, dublat apoi pe
interior de un zid din piatra. In 1584, Petru Cercel, o data cu noile constructii ce tripleaza
suprafata ansamblului, ridica un zid de incinta prevazut la exterior cu contraforti de plan
triunghiular. Dupa 1640, Matei Basarab il dubleaza la exterior cu un altul, strapuns de cinci
turnuri de intrare si prevazut cu corpuri de garda.
Este cunoscuta pana la inceputul secolului trecut si sub numele de "Biserica
Domneasca mica". Biserica exista in 1517 (conform unei pisanii-pomelnic in limba slavona
pe fatada sudica a biserici, care aminteste pe clucerul Manea Persanu si pe jumatatea sa
Vladaia) si este singurul monument cunoscut pana in prezent in arhitectura Tarii Romanesti
datand de la mijlocul secolului al XV-lea, pastrat in forma primara pana astazi.
Planul bisericii apartine tipului trilobat, de forma alungita. Turla se sprijina pe patru
arce semicilindrice. Pronaosul este precedat spre vest de un pridvor deschis, marcat prin trei
arce etajate, apartinand perioadei de inceput a lacasului, cu care este legat organic. Prezinta
analogii cu pridvorul bisercii-paraclis, sustinand si aceasta un turn-clopotnita.
Iconostasul Bisericii mari Domnesti
Ctitorie a lui Petre Cercel (1583-1585), Biserica mare Domneasca a fost zidita in
acelasi timp cu Casa Domneasca si alaturi de aceasta, in anul 1584. Lacasul poarta hramul
"Adormirea Maicii Domnului" si a fost realizat dupa modelul bisericilor de tipul cruce greaca
inscrisa. Monumentul se distinge de lacasurile ridicate la sfarsitul secolului al XVI-lea prin
proportiile sale nemaintalnite pana atunci, dreptunghiul in care se inscrie conturul exterior
masurand 14 x 30 m. Deasupra intrarii in naos, pentru familia domneasca, Petru Cercel
adauga un balcon, cu accesul direct din palat, printr-un coridor ce unea cele doua
constructii.
Varietatea temelor iconografice; simtul in armonizarea culorilor, ca si expresivitatea
figurilor, fac din pictura acestei biserici una din marile realizari ale epocii. Bogatia de detalii,
marele numar de scene de mici proportii, legate intre ele prin colorit si scara, creeeaza o
puternica expresie de unitate, care se desprinde, de altfel, din mai toate ansamblurile de
pictura ale epocii brancovenesti.
In Biserica mare Domneasca gasim cea mai ampla galerie a unor chipuri de
domnitori munteni, pastrata si reprezentata de tablourile votive din pronaosul bisericii, de un
mare interes artistic si documentar. Astfel, peretele de vest al pronaosului este decorat cu
portretele voievozilor Matei Basarab, Neagoe Basarab, apoi Constantin Brancoveanu si
Petru Cercel (in postura de ctitori, tinand macheta bisericii), urmati de Mihai Viteazu (prima
reprezentare cu coroana pe cap), Radu Serban, Constantin Carnul, Serban Cantacuzino si
Radu Mihnea.
Casa Doamnei Balasa-Este construita in anul 1656, in partea de est a incintei, langa
Biserica Sfanta Vineri, de catre doamna Balasa, sotia lui Constantin Serban. Cladirea este
alcatuita din patru incaperi (camere de locuit), dispuse in sir pe un singur nivel, pardosite cu
caramizi, acoperite cu bolti de tipul "in cruce" cu muchii iesite. Potrivit pisaniei existente pe
peretele de sud, cladirea este destinata "... ca sa fie de odihna crestinilor care cad la
nevoie..."
Gradinile Domnesti sunt situate pe terenul cuprins intre zidul de incinta din partea de
rasarit a Curtii Domnesti si albia Ialomitei, gradinile domnesti au fost amenajate, potrivit
informatiei lui Franco Sivori, de catre domnitorul Petru Cercel; acesta "facu gradini frumoase
in stil italian in fata palatului". Gradina Curtii Domnesti se continua pe malul celalalt al
 Ialomitei, pana la poalele dealului Manastirii, cu rezervatia de vanatoare si era inconjurata cu
un zid de "bolovani de caramida", dupa descrierea lui Anton Maria del Chiaro. Gradinile
domnesti sunt marite de domnitorul Constantin Brancoveanu, pentru a se bucura mai bine
de "splendidele gradini ale curtii", construieste un foisor de vara pentru "priveala".
Situata in partea de est a caselor domnesti, intre acestea si zidul de incinta dinspre
Ialomita, a fost construita in timpul lui Matei Basarab. Planul bailor domnesti este de forma
dreptunghiulara, laturile sale masoara in exterior 5,50 x 14,7 m. Se compune din trei incaperi
dispuse in sir. In prima incapere, situata in partea de nord, se afla un mic "vestiar" accesibil
din exterior printr-o usa, in peretele de vest. Acestei incaperi ii urmeaza o alta, unde se
facea propriu-zis baia. Spre sud, fara legatura cu aceste doua incaperi, se gasea camera
unde era adapostit cazanul pentru fierberea apei si unde se facea focul.
Ridicat din lemn de Matei Basarab, foisorul este refacut din zidarie in timpul domniei
lui Constantin Brancoveanu. Chioscul este un element nou, aparut in arhitectura
ansamblurilor de curti domnesti si de conace in Tara Romaneasca inca din vremea lui Matei
Basarab. Ruinele se pot observa si astazi, la circa 60 m est de zidul exterior al Curtii
Domnesti. Se mai pastreaza pe o inaltime de 0,40 m si o grosime ce variaza intre 0,87 - 1,15
m, fiind lucrate din caramida intalnita si la celelalte constructii brancovenesti din curtea
domneasca.

ACTUAL
___________________________________________________________________________________________
ISTORICUL CERCETĂRILOR
___________________________________________________________________________________________

1. Persoane implicate și instituții:

Cantacuzino Gheorghe I._______Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Căprăroiu Denis______________Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Diaconescu Petru Virgil________Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Ioniţă Adrian________________Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Năstase Mihai_______________Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Olteanu Gherghe_____________Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Petrică Florin Gabriel__________Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
2. Anul: 2016
3. Județ: Dâmboviţa
4. Localitate:Târgovişte
5. Tipuri de sit: cetate
6. Categorie: Apărare (construcţii defensive)
7. Sursa: http://cronica.cimec.ro/

Cercetarea arheologică a constat în practicarea şi epuizarea suprafeţelor afectate de lucrările

prevăzute în proiectul de cercetare şi s-a executat, în funcţie de realităţi obiective, manual. De
asemenea, au fost înregistrate grafic şi fotografic situaţiile surprinse în toate suprafeţele excavate.
Perimetrul investigat în anul 2016 reprezintă nucleul iniţial al curţii domneşti din Târgovişte,
interpretarea corectă a succesiunii şi datării monumentelor poate confirma sau nu concluziile anterioare
asupra reşedinţei domneşti, în special a premiselor politice şi economice care i-au susţinut apariţia şi
mai ales când. Adăugăm că informaţia istorică şi arheologică asupra monumentelor constitutive, sus
menţionate, este destul de lapidară, situaţie care a generat controverse care continuă şi astăzi asupra
momentului iniţial al acestui ansamblu voievodal dar şi asupra apariţiei oraşului.
Menţionăm câteva din constatările pe care le-am putut trage în urma investigaţiilor arheologice
din acest an (2016) cu observaţia că cercetările nu au fost încheiate. Pe baza materialului arheologic
recoltat, majoritatea provenind din prima jumătate a secolului al XIV -lea – prima jumătate a secolului al
XV-lea la care se adaugă informaţiile de context materializate în documentaţia grafică şi fotografică
putem face următoarele afirmaţii:
- Biserica paraclis – a fost identificată o succesiune de patru pavaje de cărămidă, inclusiv cel
iniţial din cărămidă dreptunghiulară nedescoperit cu ocazia cercetărilor mai vechi. Potrivit
ultimelor cercetări, biserica este ridicată la jumătatea secolului al XV-lea, (o concluzie mai bine
argumentată va fi posibilă după analiza probelor de mortar recoltate);
- Cimitirul – cu ocazia acestor cercetări a fost evidenţiat un cimitir anterior bisericii de zid. Se
pune întrebarea daca nu avem de a face cu existenţa unei biserici construită anterior, situată pe
un alt amplasament, foarte probabil mai la Sud şi ale cărei urme au fost complet distruse de
construirea Casei I;
- Turnul Chindiei – Din observaţiile stratigrafice turnul este construit în forma actuală după
incendiul care a distrus biserica indetificat între pardoselile 2 şi 3;
- Incinta de secol XV – ca informaţie preliminară, ceva mai nouă decât Biserica paraclis, este
refăcută complet de la nivelul elevaţiei fapt care a născut vii controverse asupra încadrării ei
cronologice într-un interval care depăşeşte un secol, între sec. XIV – XVI;
- Construcţii anterioare – urmele unor construcţii din lemn evidenţiate prin tălpi şi urme de
bulumaci au fost surprinse atât în interiorul bisericii în naos, respectiv altar dar şi în exterior spre
Nord şi Est pe baza materialului arheologic ceramic pot fi datate, la jumătatea secolului al
XIV-lea;
- Adosate Turnului Chindia spre Vest se plasează fundaţiile masive ale unei construcţii,
identificată în 1976 şi considerată anexă a turnului din secolul al XVIII-lea, cu funcţii
nederminate. Planimetric, prezintă două încăperi, prima de mici dimensiuni ce adăposteşte o
fântână circulară din piatră de plan dreptunghiular cu dimensiunile exterioare de 7,40 m x 4,20
m, cu ziduri inegale în lăţime (2 m pe latura Nord-Est, 1,50 m pe latura de Nord-Vest, 0,90 m pe
latura de Sud-Vest, respectiv 0,60 m pe cea de Sud-Est) în elevaţie. Fântâna din piatra (lespezi,
bolovani) prezintă un diametru exterior de 1,50 m şi cel interior de 0,80 m. Până în prezent
reprezintă singura fântână alimentată natural din perimetrul Curţii Domneşti. Spre Sud-Vest se
plasează o construcţie masivă cu fundaţii adânci din piatră, inegale în lăţime, măsurând 25,40
m pe axul Nord-Vest Sud-Est, respectiv 20,60 m pe cel de Nord-Est Sud-Vest. Pe laturile de
Nord-Vest şi Sud-Vest fundaţiile sunt supradimensionate măsurând 1,90 m în lăţime. Se
păstrează din elevaţie pe alocuri două asize de cărămidă. Observaţiile arheologice au fost mult
îngreunate de decapările întreprinse de-a lungul timpului care au dus la distrugerea nivelului de
construcţie. Sondajele executate în colţul exterior de Est al camerei ce adăpostea fântâna şi
Turnul Chindiei, plasează construcţia după ridicarea Turnului Chindiei. Fundaţia adâncă şi lată
de 1 m din bolovani, susţine zidăria din cărămidă păstrată pe cca. 0,40 m cu dimensiunile de
0,30 x 0,15/0,16 x 0,04/0,05 asemănătoare cu cele ale Casei Domneşti 3, ridicată de Petru
Cercel. Asupra datării şi destinaţiei construcţiei se pot înainta numai supoziţii. Între nivelul de
construcţie al clădirii şi al Turnului Chindiei se păstrează o umplutură cu material de constructie
de cca. 0,70 m rezultat din demolarea parţială a turnului de intrare a bisericii paraclis din care
s-a recuperat o cipercuţă ornamentală din faţada bisericii. Nivelul de călcare din exterior al
Turnului Chindiei corespunde cu cel al clădirii în discuţie, umplutura corespunzând marginii
superioare a soclului din lespezi de piatră a Turnului Chindiei. Asupra datării un argument îl
constituie şi poziţionarea clădirii în perimetrul curţii vechi. Ocupă singurul teren liber disponibil
pentru construcţie situat între Turnul Chindiei la Est şi marginea interioară a marelui şanţ de
apărare spre Vest. În consecinţă clădirea este ridicată după apariţia Turnului Chindiei şi înainte
de domnia lui Petru Cercel când, după ridicarea incintei de zid. Curtea Domnească se triplează
în suprafaţă. Nu se poate preciza ctitorul, probabil, unul dintre domnitorii cu domnie mai lungă şi
stabilă: Vlad Călugarul, Radu cel Mare sau Neagoe Basarab. Este adevarat că funcţionalitatea
de cuhnie, nu este documentată, nici o informaţie scrisă nu ne-a parvenit. Pentru reşedinţele
voievodale în special pentru secolele XIV-XVI nu sunt precizate funcţii esenţiale pentru
funcţionarea unei instituţii atât de complexe, deservită de personal numeros: bucătării, grajduri,
instalaţii sanitare, etc. Până cel puţin la sfârşitul secolului al XVI-lea, spaţiul vechiului palat
(parterul) nu era propice amplasării bucătăriilor, care necesitau un perimetru vast: cuptor, spaţii
de depozitare şi sanitare, pentru tranşarea cărnii, strict necesar pentru alimentaţia zilnică nu
numai a domnitorului, dar şi a personalului, gărzilor, oaspeţilor, etc.. Considerăm că spaţiul
respectiv şi-a păstrat aceiaşi funcţiune.
 1. Persoane implicate și instituții:
Cantacuzino Gheorghe I._______________________________________________________
Cârciumaru Minodora__________Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Căprăroiu Denis______________Universitatea "Valahia", Târgovişte
Cheosea Felician_____________Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Diaconescu Petru Virgil________________________________________________________
Ioniţă Adrian_________________Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Năstase Mihai________________________________________________________________
Olteanu Gheorghe____________Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
2. Anul: 2018
3. Județ: Dâmboviţa
4. Localitate:Târgovişte
5. Tipuri de sit: cetate
6. Categorie: Apărare (construcţii defensive)
7. Sursa: http://cronica.cimec.ro/

Proiectul a fost dezvoltat în contextul eforturilor depuse la nivel local, regional şi naţional de
stimulare a dezvoltării durabile, inteligente şi inclusive în corelare cu obiectivele stabilite prin Strategia
Europa 2020, Acordul de parteneriat 2014-2020 sau Programele Naţionale de Reformă 2014 şi 2016.
Patrimoniul cultural în general şi cel istoric în special este considerat un element important în
asigurarea dezvoltării durabile a ţării noastre şi în educaţia şi evoluţia spirituală. De aceea, aşa cum
reiese din documentele relevante la nivel naţional respectiv Strategia sectorială în domeniul culturii şi
patrimoniului naţional 2014-2020 şi Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României –
Orizonturi 2013-2020-2030 este nevoie de o creştere a capacităţii de a proteja monumentele istorice şi
de valorificare durabilă a acestora în vederea impulsionării dezvoltării economice şi creşterii
competitivităţii. Această conexiune se recunoaşte şi la nivel regional, în Planul de Dezvoltare Regională
2014-2020 al Regiunii Sud- Muntenia fiind identificat ca obiectiv strategic creşterea atractivităţii şi
accesibilităţii regiunii Sud- Muntenia, una dintre măsurile propuse fiind protejarea şi valorificarea
patrimoniului natural şi cultural prin restaurarea, protecţia si valorificarea siturilor monumentelor şi
ansamblurilor culturale, istorice şi de artă, inclusiv infrastructura de acces la acestea. Mai mult decât
atât, Strategia de dezvoltare durabilă a judeţului Dâmboviţa 2012- 2020 stabileşte ca Direcţie de
dezvoltare nr. 2 Dezvoltarea economică a judeţului Dâmboviţa şi include obiectivul 2.2 Valorificarea
potenţialului local pentru dezvoltarea turismului şi diversificarea economiei locale, iar Primăria
municipiul Târgovişte a susţinut importanţa patrimoniului în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană
(SIDU) a Municipiului Târgovişte 2014-2020.
Obiectiv general:
Valorificarea durabilă a Ansamblului Curtea Domnească, ca urmare a conservării şi protejării
obiectelor: Ruine Biserica paraclis, Turnul Chindiei, Biserica „Sf. Vineri” - Domnească Mică şi Biserica
Mare Domnească „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul ansamblului, în vederea impulsionării
dezvoltării locale prin creşterea numărului de vizitatori şi intensificarea activităţilor economice pe
parcursul perioadei de implementare şi sustenabilitate.
Obiectivele specifice :
OS1: conservarea, restaurarea şi protejarea a patru obiective, respectiv Ruine Biserica paraclis,
Turnul Chindiei, Biserica „Sf. Vineri” – Domnească mică, Biserica Domnească "Adormirea Maicii
Domnului”, din cadrul obiectivului de patrimoniu Ansamblul Curtea Domnească (Cod LMI DB-II-a-A-
17237) din Târgovişte.
OS2: valorificarea durabilă a Ansamblului Curtea Domnească prin crearea Circuitului Turistic al
Capitalelor Ţării Româneşti şi organizarea de evenimente culturale, educaţionale sau sociale centrate
pe cele 4 obiecte de patrimoniu vizate, cuantificate conform Planului marketing, în perioada de
sustenabilitate.
OS3: creşterea numărului de vizitatori cu o rată de 8,77% pe an în perioada de sustenabilitate a
proiectului, asigurându-se astfel implusionarea dezvoltării judeţului Dâmboviţa.
Obiectivele cercetării. Cercetarea arheologică a acestui perimetru s-a impus de la sine atât din
considerente practice, pe care le vom explica în cele ce urmează cât şi din cauza informaţiei ştiinţifice.
Din mai multe motive ultimul proiect de reabilitare a complexului domnesc din Târgovişte, pus în
practică în perioada 2008 – 2010, nu a inclus două monumente esenţiale, respectiv Turnul Chindiei şi
Biserica-Paraclis, în condiţiile în care ambele monumente suferă de probleme legate de starea lor de
conservare, de aspectul general şi chiar probleme structurale, de rezistenţă. Reluarea cercetărilor la
Curtea Domnească, începând din anul 2014, a fost motivată de implementarea în anul 2017 a unui
proiect de restaurare pentru cele două monumente.
Menţionăm câteva din constatările pe care le-am putut trage în urma investigaţiilor arheologice
din acest an (2018) cu observaţia că cercetările nu au fost încheiate. Pe baza materialului arheologic
recoltat, majoritatea provenind din prima jumătate a secolului al XIV -lea – prima jumătate a secolului al
XV-lea la care se adaugă informaţiile de context materializate în documentaţia grafică şi fotografică
putem face următoarele afirmaţii:
- Biserica paraclis – a fost identificată o succesiune de patru pavaje de cărămidă, inclusiv cel
iniţial din cărămidă dreptunghiulară nedescoperit cu ocazia cercetărilor mai vechi. Potrivit
ultimelor cercetări, biserica este ridicată la jumătatea secolului al XV-lea, (o concluzie mai bine
argumentată va fi posibilă după analiza probelor de mortar recoltate);
- Cimitirul – cu ocazia acestor cercetări a fost evidenţiat un cimitir anterior bisericii de zid. Se
pune întrebarea daca nu avem de a face cu existenţa unei biserici construită anterior, situată pe
un alt amplasament, foarte probabil mai la Sud şi ale cărei urme au fost complet şterse de
construirea Casei I;
- Turnul Chindiei –Din observaţiile stratigrafice turnul este construit în forma actuală după
incendiul care a distrus biserica indetificat între pardoselile 2 şi 3;
- Incinta de secol XV – ca informaţie preliminară, ceva mai nouă decât Biserica paraclis, este
refăcută complet de la nivelul elevaţiei fapt care a născut vii controverse asupra încadrării ei
cronologice într-un interval care depăşeşte un secol, între sec. XIV – XVI;
- Construcţii anterioare – urmele unei construcţii civile din lemn evidenţiate prin tălpi şi urme de
bulumaci au fost surprinse atât în interiorul bisericii în naos, respectiv altar dar şi în exterior spre
Nord şi Est pe baza materialului arheologic ceramic pot fi datate, la jumătatea secolului al XIV-
lea;
Biserica paraclis. Cercetarea laturii de est a altarului, a identificat prima catapeteasmă, din
lemn, poziţionată la cca. 1 vest de masa altarului şi sprijinită la capete pe p bază de cărămidă pe care
se sprijineau stâlpii din lemn. De remarcat faptul că sub piciorul de zidărie al catapetesmei situat lângă
latura sudică a paraclisului, s-a descoperit o farfurie smălţuită de la începutul secolului al XV- lea,
depusă, credem, intenţionat.
Reevaluarea cercetărilor anterioare, mai vechi sau mai noi, inclusiv a inventarului numismatic
legat strict de monument, din prima etapă de existenţă, afară de cea mai veche emisă de Dan al II-lea,
majoritatea aparţin anilor 1427 – 1437, emisiuni Sigismund de Luxemburg în ultima parte a domniei
sale ne îndreptăţesc să afirmăm că biserica este construită mai târziu decât s-a presupus anterior,
probabil în timpul domniilor lui Alexandru Aldea, Vlad Dracul sau chiar Vladislav al II-lea deci într-un
interval cuprins între 1431 – 1456. Această ipoteză este întărită şi de planul bisericii cu turn de intrare,
element care nu a fost identificat ctitoriilor atribuite lui Mircea cel Bătrân, care justifică o datare
ulterioară.
 Turnul Chindiei (nota 104). Apariţia Turnului Chindiei prin transformarea turnului de intrare a
bisericii paraclis a a constituit un semn de întrebare. Cele două sondaje din interior prelungirea secţiunii
I/2014, respectiv secţiunea V reconfirmă că singura pardoseală identificată, atât sub Turnul Chindiei cât
şi în restul bisericii este cea iniţială de formă dreptunghiulară. Construcţia turnului de fortificaţiei este
concomitentă cu refacerea bisericii, grav avariate, probabil la sfârşitul secolului al XVI, cauzat de un
seism. Pardoseala hexagonală care marchează a doua etapă în evoluţia bisericii paraclis nu se mai
întâlneşte sub turn şi în pronaos. Confirmarea a venit prin descoperirea în exterior între turn şi accesul
actual dinspre sud al bisericii de un masiv de zidărie care este de fapt piciorul scării de acces în turnul
fortificat. Între intrarea în biserică şi latura de est a piciorului scării a fost identificată aceeaşi pardoseală
din cărămidă hexagonală întâlnită şi la interior, un argument în plus pentru datarea mai târzie a turnului
de fortificaţie cunoscut cu numele al „chindiei”. Nu putem afirma fară urmă de îndoială că platforma de
zidărie din colţul opus dinspre nord-est aparţine tot structurii de acces în turn, în orice caz, acesta se
făcea printr-o scară în zig-zag prin deschiderea existentă pe latura de sud care nu era o fereastră, cum
se bănuia.
Biserica Sfânta Vineri. Cunoscută până la începutul secolului trecut sub numele de „biserica
domnească mică”, Biserica Sfânta Vineri, Cuvioasa Paraschiva sau Sfânta Petca (cum mai este
menţionată documentar) este ridicată pe terasa înaltă a Ialomiţei, lângă casa Doamnei Bălaşa.
Despre ctitoria domnească a bisericii Sfânta Vineri a existat la Târgovişte o tradiţie consemnată în
pisania ctitorului Nicolae Brătescu, cu ocazia restaurării dintre 1850-1852, care o atribuie unei doamne
Sultana, fără să indice vreo dată cronologică: „Acest sfânt locaş unde să prăznuieşte hramul Sfintei
Paraschivei din vechime s-au zidit de o doamnă Sultana...”. Tradiţia ctitoriei doamnei Sultana a fost
preluată de parohul N. Grigorescu-Aramă care, în 1928, a o nouă pisanie deasupra uşii de intrare în
care arăta: „Sfânta Vineri cea domnească din Târgovişte, zidită este din temelie hramul cuvioasei
Paraschiva de o doamnă Sultana între anii 1446-1544...”(nota 105).
În urma cercetărilor arehologice efectuate (nota 106) în vederea obţinerii de date necesare restaurării
monumentului, datarea construcţiei s-a stabilit cu oarecare aproximaţie, la mijlocul secolului al XV- lea.
Certificatul de vechime al bisericii este dat de descoperirea, cu ocazia unor reparaţii făcute în 1940, a
unei pisanii-pomelnic în limba slavonă, pe faţada sudică a bisericii care aminteşte pe clucerul Manea
Perşanu şi pe jupâneasa sa Vlădaia, purtând data de 13 iulie 1517: „Rugăciunea robului lui Dumnezeu
jupân Manea clucer şi a jupânesei Vlădaia veşnica lor pomenire, la anul 7026 (1517) luna iulie 13 zile”.
Se pare totuşi că este vorba numai de menţionarea unei reparaţii a bisericii, ctitorul de mai sus este
amintit mai târziu construind biserica Sfântul Nicoale-Androneşti.
Către sfârşitul secolului al XVI-lea, odată cu mărirea Curţii Domneşti de către petru Cercel,
biserica Sfânta Vineri este inclusă în complexul Curţii Voievodale. Făcând parte din complexul curţii şi
având calitatea de ctitorie voievodală, domnitorii ţării şi familiile lor i-au purtat o grijă deosebită. În
secolul al XVII-lea, biserica s-a bucurat de sprijinul Doamnei Bălaşa, soţia lui Constantin Şerban
(1654-1658), care va construi lângă biserică o casă care îi poartă numele.
La începutul secolului următor, în anul 1712, cu două săptămâni înainte de venirea doamnei de
la Bucureşti, cum obişnuia în fiecare an „să întâmplase de să aprinsese târgul, uliţa cea mare arsese
foarte rău până încât ajunsese şi casele coconilor şi arsese învelişul la o pereche de case...dă arsese
Sfânta Vineri...”(nota 1071). Odată cu separarea Curţii Domneşti din porunca lui Constantin
Brâncoveanu, s-au făcut reparaţii şi la biserica Sfânta Vineri, în acelaşi an, 1712, amintite de
inscripţia-pomelnic aflată pe ancadramentul unei ferestre, de la partea superioară a faţadei de nord a
bisericii. Între 1731-1732, au fost întreprinse reparaţii de Şerban Fusea prin care s-a refăcut şi zugrăvit
proscomidia, după cum rezultă dintr-o inscripţie purtând această dată: „Aici la Sfântu jărtăvnec ce se
zice proecomidie n-au fost aşa din temelie ci pân sârban Fus(ea) au făcut şi l-au zugrăvit, în zilele lui
Constantin voevod 7240...”. Pe la 1750, din cauza neîngrijirii ajunsese nişte „ziduri părăsite” Şerban
Fusea, cu fiul său Negoiţă, o repară din nou.
 Grav ruinată de cutremurul din 1802, biserica este iarăşi reparată de viitorul mitropolit Dionisie
Lupu, pe atunci stareţ al Mănăstirii Dealu, care o transformă în metoh al acestei mănăstiri „... când la
leat 1803 arhiereul Dionisie au făcut în ea meremet”. Mai multe amănunte despre aceste reparaţii afăm
într-un zapis din 12 ianuarie 1804, al lui Gheorghe pictorul către egumenul amintit, prin care meşterul
se angaja să strice „adaosurile de ziduri ce sunt înlăuntrul bisericii Sfânta Vineri, dimpreună cu bolţile,
turla bisericii, alegând de la aceste fărâmături şi cărămida dintr-o grămadă lângă biserică”. S-a
procedat, se pare, la demolarea masivelor de zidărie ce separau pridvorul de pronaos ca şi zidul dintre
pronaos şi naos pentru a mări spaţiul interior. Tot atunci s-au închis laturile pridvorului şi s-a practicat
deschiderea unui gol de uşă, în partea de sud a naosului.
Între anii 1850-1852, paharnicul Nicolae Brătescu face însemnate reparaţii care vor duce la
schimbarea completă a vechii înfăţişări a bisericii. la terminarea acestor lucrări, care au ţinut de „la
leatul 1850 iunie şi s-au isprăvit la leat 1852, martie 25...”, s-a scris şi o pisanie pe tablă de fier care va
fi astupată cu tencuială deoarece dezvăluia prea multe despre averea bisericii.
Cercetarea arhitecturii bisericii Sfânta Vineri, a cărei zidire corespunde deceniilor de început ale
existenţei oraşului Târgovişte ca reşedinţă domnească şi capitală a ţării, aduce unele elemente noi şi
interesante pentru studiul arhitecturii româneşti. Astfel, biserica Sfânta Vineri este singurul monument
cunoscut până în prezent în arhitectura Ţării Româneşti datând de la mijlocul secolului al XV-lea,
păstrat întreg până astăzi.
Planul bisericii aparţine tipului trilobat, de formă alungită. Turla se sprijină pe patru arce
semicilindrice. Pronaosul este precedat spre vest de un pridvor deschis, marcat prin trei arce etajate,
aparţinând perioadei de început a lăcaşului, cu care este legat organic. Prezintă analogii cu pridvorul
bisercii-paraclis, susţinând şi acesta un turn clopotniţă (care se mai păstra la 1804)108. Altă
asemănare cu biserica paraclis este şi construirea unui pridvor în partea de vest a bisercii. Din vechea
pictură murală, datând cel mai târziu de la începutul secolului al XVIII-lea, se mai păstrează mici
porţiuni pe interiorul arcului dinspre vest al naosului şi pe tamburul turlei. Pictura din 1850 a fost
înlăturată, întrucât era neizbutită, fără valoare artistică.
Plastica faţadelor prezintă un parament de zidărie din cărămidă aparentă, decorat cu firide
scunde şi largi, de dimensiuni diferite, subliniate de discuri ceramice smălţuite. Pronaosul adăposteşte
câteva morminte: cel al Doamnei Bălaşa, soţia lui Constantin Şerban, a cărei piatră funerară este
împodobită cu elemente vegetale, capete de îngeri şi stema Ţării Româneşti încadrată de două
coroane, mormântul Stancăi, nepoata Lui Constantin Brâncoveanu, decedată la 17 mai 1708,
mormântul Voichiţei Bozianu, soţia lui Mihalache Cornescu. O lespede din 22 septembrie 1761
marchează mormântul boierului Şerban Fusea, noul ctitor, având o legendă în versuri. Alte lespezi
funerare aparţin familiilor unor boieri şi negustori din secolele XVII-XVIII.
Din mobilierul vechi al bisericii se mai păstrează un jilţ, sculptat în lemn, decorat cu stema Ţării
Româneşti şi datat 1704 ca şi câteva strane mărginind absidele laterale. Iconostasul, lucrat în stil
neogotic, datează din secolul al XIX-lea. În curtea bisericii s-au făcut numeroase înhumări, cimitirul
funcţionând şi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Remarcăm câteva monumente funerare cu
valoare memorială: cel al lui Nicolae Fusea, din 1854, cel din 1858, cu o inscripţie în versuri, aparţinând
paharnicului Nicolae Brătescu, bunicul scriitorului, cel datând din 5 februarie 1861 ce aparţine lui Mihai
Drăghiceanu, „fost profesor la cele dintâi şcoale naţionale” şi mormântul Matildei Greceanu.
Cercetările arheologice din 2018 confirmă în cea mai mare parte rezultatele şi concluziile din
cercetările anterioare, au permis cunoaşterea unor detalii legate de tehnica de construcţie a bisericii şi
de aspectul ei în faza niniţială. Şanţul de fundaţia a fost complet umplut cu zidărie din bolovani de
piatră aruncaţi în mortar, el fiind mai larg numai în dreptul absidei nordice. Deasupra fundaţiei de piatră
adâncă de 1-1,20 m, se ridică un soclu, îngust de cel mult 60 cm, din bolovani ede piatră legaţi cu
omrtar peste care se înalţă zidîria din cărămidă a edificiului. Deasupra nivelului de costrucţie s-a putut
observa un strat foarte subţiere de pământ roşcat cu pietriş şi moloz, reprezentând o nivelare legată de
perioada de construcţie a monumentului.
Zidurile de incintă sunt ulterioaree ridicării bisericii: fundaţia zidului din interior suprapune
morminte aparţinând bisericii.
Referitor la mormintele din jurul bisericii acestea se pot plasa cronologic între secolele XV-XIX.
Stratigrafia generală a sectorului.
Până la campania de cercetări din anul 1986 nu a existat o sistematizare unitară a stratigrafiei
care să ofere posibilitatea atât a poziţionării în spaţiu dar şi pe verticală a secţiunilor şi a descoperirilor.
Situaţia stratigrafică nu prezintă o structură unitară pe întreg perimetrul de aproape
30.1 mp incluşi în incintă.
Menţionăm câteva din constatările pe care le-am putut trage în urma investigaţiilor arheologice
din acest an (2018) cu observaţia că cercetările nu au fost încheiate. Pe baza materialului arheologic
recoltat, majoritatea provenind din prima jumătate a secolului al XIV-lea – prima jumătate a secolului al
XV-lea la care se adaugă informaţiile de context materializate în documentaţia grafică şi fotografică
putem face următoarele afirmaţii:
- Biserica paraclis – a fost identificată o succesiune de patru pavaje de cărămidă, inclusiv cel
iniţial din cărămidă dreptunghiulară nedescoperit cu ocazia cercetărilor mai vechi. Potrivit
ultimelor cercetări, biserica este ridicată la jumătatea secolului al XV-lea, (o concluzie mai bine
argumentată va fi posibilă după analiza probelor de mortar recoltate);
- Cimitirul - cu ocazia acestor cercetări a fost evidenţiat un cimitir anterior bisericii de zid. Se pune
întrebarea daca nu avem de a face cu existenţa unei biserici construită anterior, situată pe un
alt amplasament, foarte probabil mai la Sud şi ale cărei urme au fost complet şterse de
construirea Casei I;
- Turnul Chindiei - Din observaţiile stratigrafice turnul este construit în forma actuală după
incendiul care a distrus biserica, indentificat între pardoselile 2 şi 3;
- Incinta de secol XV – ca informaţie preliminară, ceva mai nouă decât Biserica paraclis, este
refăcută complet de la nivelul elevaţiei fapt care a născut vii controverse asupra încadrării ei
cronologice într-un interval care depăşeşte un secol, între sec. XIV – XVI;
- Construcţii anterioare – urmele unei construcţii civile din lemn evidenţiate prin tălpi şi urme de
bulumaci au fost surprinse atât în interiorul bisericii în naos, respectiv altar dar şi în exterior spre
Nord şi Est pe baza materialului arheologic ceramic pot fi datate, la jumătatea secolului al
XIV-lea;
- Adosate Turnului Chindia spre Vest se plasează fundaţiile masive ale unei construcţii,
identificată în 1976 şi considerată anexă a turnului din secolul al XVIII-lea, cu funcţii
nederminate. Planimetric, prezintă două încăperi, prima de mici dimensiuni ce adăposteşte o
fântână circulară din piatră de plan dreptunghiular cu dimensiunile exterioare de 7,40 m x 4,20
m, cu ziduri inegale în lăţime (2 m pe latura Nord-Est, 1,50 m pe latura de Nord-Vest, 0,90 m pe
latura de Sud-Vest, respectiv 0,60 m pe cea de Sud-Est) în elevaţie. Fântâna din piatra (lespezi,
bolovani) prezintă un diametru exterior de 1,50 m şi cel interior de 0,80 m. Până în prezent
reprezintă singura fântână alimentată natural din perimetrul Curţii Domneşti. Spre Sud- Vest se
plasează o construcţie masivă cu fundaţii adânci din piatră, inegale în lăţime, măsurând 25,40
m pe axul Nord-Vest Sud-Est, respectiv 20,60 m pe cel de Nord-Est Sud-Vest. Pe laturile de
Nord-Vest şi Sud-Vest fundaţiile sunt supradimensionate măsurând 1,90 m în lăţime. Se
păstrează din elevaţie pe alocuri două asize de cărămidă. Observaţiile arheologice au fost mult
îngreunate de decapările întreprinse de-a lungul timpului care au dus la distrugerea nivelului de
construcţie. Sondajele executate în colţul exterior de Est al camerei ce adăpostea fântâna şi
Turnul Chindiei, plasează construcţia după ridicarea Turnului Chindiei. Fundaţia adâncă şi lată
de 1 m din bolovani, susţine zidăria din cărămidă păstrată pe cca. 0,40 m cu dimensiunile
asemănătoare cu cele ale Casei Domneşti 3, ridicată de Petru Cercel. Între nivelul de
construcţie al clădirii şi al Turnului Chindiei se păstrează o umplutură cu material de constructie
de cca. 0,70 m rezultat din demolarea parţială a turnului de intrare a bisericii paraclis din care
s-a recuperat o cipercuţă ornamentală din faţada bisericii. Nivelul de călcare din exterior al
Turnului Chindiei corespunde cu cel al clădirii în discuţie, umplutura corespunzând marginii
superioare a soclului din lespezi de piatră a Turnului Chindiei. Asupra datării un argument îl
constituie şi poziţionarea clădirii în perimetrul curţii vechi. Ocupă singurul teren liber disponibil
pentru construcţie situat între Turnul Chindiei la Est şi marginea interioară a marelui şanţ de
apărare spre Vest. În consecinţă clădirea este ridicată după apariţia Turnului Chindiei şi înainte
de domnia lui Petru Cercel când, după ridicarea incintei de zid. Curtea Domnească se triplează
în suprafaţă. Nu se poate preciza ctitorul, probabil, unul dintre domnitorii cu domnie mai lungă şi
stabilă: Vlad Călugarul, Radu cel Mare sau Neagoe Basarab. Este adevarat că funcţionalitatea
de cuhnie, nu este documentată, nici o informaţie scrisă nu ne-a parvenit. Pentru reşedinţele
voievodale în special pentru secolele XIV-XVI nu sunt precizate funcţii esenţiale pentru
funcţionarea unei instituţii atât de complexe, deservită de personal numeros: bucătării, grajduri,
instalaţii sanitare, etc. Până cel puţin la sfârşitul secolului al XVI-lea, spaţiul vechiului palat
(parterul) nu era propice amplasării bucătăriilor, care necesitau un perimetru vast: cuptor, spaţii
de depozitare şi sanitare, pentru tranşarea cărnii, strict necesar pentru alimentaţia zilnică nu
numai a domnitorului, dar şi a personalului, gărzilor, oaspeţilor, etc. Considerăm că spaţiul
respectiv şi-a păstrat aceiaşi funcţiune inclusiv în timpul lui Constantin Brâncoveanu, care ar fi
simţit nevoia unei noi construcţii cum a făcut la alte palate (Mogoşoaia, Potlogi, etc.).
SURSE:

http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=6231

https://www.biblioteca-digitala.ro/?articol=21036-curtea-domneasca-din-targoviste-cercetari-
arheologice-2008-2010--argesis-studii-si-comunicari--xix-2010

http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=5699

https://www.persee.fr/doc/mcarh_0076-5147_1957_num_4_1_1118

ALTE SURSE:
Informatii suplimentare de la cercetatorii de pe sit din noiembrie 2021.
SURSE IMAGINI:
Arhiva proprie.