Sunteți pe pagina 1din 9

Manastirea Moldovita

Mnstirea Moldovia este una din vechile aezri clugreti, cu un important i glorios trecut
istoric, strjuitoare de veacuri la hotarul Moldovei de nord, situat n comuna Vatra Moldoviei la o
distan de circa 15 km de comuna Vama.

Manastirea Moldovita, inaltata de Petru Rares in anul 1532 si zugravita in 1537, este o ctitorie
noua pe locul - sau, mai precis, in apropierea - alteia mai vechi, ruinate. Despre data la care a fost ridicata
prima constructie, nu stim nimic precis. In schimb, sunt stiri mai certe legate de construirea monumentului
din piatra la inceputul domniei lui Alexandru cel Bun, ale carui ruine se mai vad astazi.

Manastirea Moldovita -scurt istoric

Ca certitudine avem faptul ca, in anul 1410, Manastirea Moldovita exista, deoarece Alexandru cel
Bun ii intregeste domeniul, numind-o "cea nou zidita". La vremea aceea construirea manastirii la poalele
muntilor dintre Moldova si Transilvania, trebuie sa fi avut drept scop si supravegherea respectivei zone de
frontiera, in documentul din anul 1411, prin care se stabileste hotarul satului Moldovita, este pomenit un
parau al "cetatii", iar cercetatorii au aflat, nu departe de manastire, urme de zidarie si o camasa de zale, ce
atesta existenta in aceasta zona a unei fortificatii.

In legatura cu acest rol de straja al manastirii, s-a pastrat de altfel si o traditie locala, dupa care
staretul era si capetenia unei organizatii cu caracter militar, in care intrau toate satele de razesi de pe valea
raului. Nu se stie inca cat de mult corespunde aceasta legenda realitatii din acea vreme.

Nu departe de raul Ciumarnei, unde se aflase candva vechea bisericuta de lemn, se mai vad si azi
ruinele celei mai vechi biserici de piatra de la Moldovita, construita in primii ani ai secolului al XV-lea.
Adapostita altadata spre nord-vest, de inaltimi pietroase, impadurite, ea s-a distrus, se pare, din pricina
unor alunecari de teren, la inceputul veacului al XVI-lea.
Pe dealurile invecinate se mai pot urmari fragmentele unei conducte care aducea apa la manastire.
Zidurile ruinate, pe jumatate acoperite de moloz, lasa sa se citeasca planul originar al bisericii, in forma de
trefla, asemanator cu acela al unui alt monument vechi al Moldovei, .
Acum mai bine de o jumatate de veac, biserica, mai putin ruinata, pastra inca urmele unei cupole
centrale, inaltata pe naos. In planul ei actual apare o incapere a mormintelor, care pare a fi un adaos. Urme
de pictura inca vizibile, pastrate in glaful ferestrelor, lasa sa se vada ca ea era aplicata pe un strat de
mortar, intr-un mod deosebit fata de acela existent la monumentele din vremea . Putinele fragmente aflate
in moloz se aseamana cu acelea gasite recent in sapaturile din santul de aparare al cetatii Suceava. Ele
dateaza din epoca lui Alexandru cel Bun.

In anul 1532, in timpul domniei lui , vechiul monument a fost parasit si s-a inceput construirea
unei noi manastiri. Piatra a fost adusa din valea raului Moldovita sau sparta din coasta muntelui de la
Vama, nu departe de manastire. In jurul bisericii a fost inaltat apoi zidul de incinta, care i-a dat
ansamblului aspectul unei mici fortarete. Inchizand un patrulater cu laturile de 40 de metri, gros de 1,20
metri si inalt de 6 metri, acest zid se mai pastreaza doar pe trei laturi, spre sud fiind in parte daramat sau
inglobat in constructiile ulterioare.
Staretia de pe latura opusa a suferit modificari importante, atat ca dispozitie interioara cat si ca
exterior, fapt care a determinat pe restauratorii actuali s-o lase in forma ei din secolele XVIII-XIX. Pe
latura de nord, in vecinatatea clisiarnitei, se pastreaza temeliile vechilor chilii. Pe latura de est a incintei,
cea mai usor accesibila, situata din vechime pe drumul principal, se inalta trei turnuri masive.

In centru se afla turnul de deasupra gangului portii, cu cele doua etaje ale sale. Incaperea de la
etajul intai, boltita in semicilindru, este slab luminata de doua ferestre inguste dispuse in ax. Ea servea
drept locuinta strajilor care vegheau altadata linistea si securitatea manastirii. Al doilea etaj, acoperit cu o
calota sustinuta pe trompe, era destinat apararii propriu-zise. Cele trei ferestre circulare, dispuse astfel
incat sa permita vederea pe trei laturi, erau destinate apararii cu archebuze.

In colturile incintei, pe aceeasi latura, se inalta la sud-est turnul masiv al clopotelor, iar la nord-est
un turn circular, cu doua incaperi suprapuse, despartite printr-o podina de lemn. Cercetarile facute cu
prilejul restaurarilor recente au dat la iveala unele resturi de constructie si in colturile de sud-vest si nord-
vest, indicand prezenta unor turnuri si pe aceasta latura. Ele au fost desfiintate probabil cu ocazia
refacerilor si adaosurilor din secolul al XVIII-lea.

In incinta, se inalta biserica. Incercand sa descifram treptat structura acestui monument de plan
treflat, se desprind o serie de note proprii constructiilor anterioare, bazate pe traditia mai indepartata a
Bizantului care a rodit original in Moldova. Proportiile lui sunt insa mult sporite fata de marea majoritate a
constructiilor dinainte, ceea ce constituie o particularitate a bisericilor din vremea lui Rares. Lungimea
totala a bisericii este de 32,80 metri, iar largimea ei de 8,50 metri.

Mesterii transilvaneni folositi la Manastirea Moldovita au cioplit blocurile de piatra vizibile la


colturile cladirii, la contraforti si la soclu. Tot ei au fasonat chenarele ferestrelor si ale usilor, taiate in arc
frant, cu nervuri si rozete in trifoi, purtand semnele stilului gotic tarziu, transilvanean. Aceiasi mesteri
au sapat in piatra pisania, pusa pe fatada de sud a intrarii in pridvor, in care se aminteste data de 8
septembrie 1532, cand a fost incheiata constructia si anul pictarii bisericii, 1537.
Ca si celelalte monumente contemporane, mesterul pietrar a scris "pisania" in piatra, decupand cu
o linie sigura literele cirilice, in spiritul artei gotice.

Distributia interioara a bisericii este cea obisnuita, incluzand un pronaos spatios,aproape patrat,
urmat de camera mormintelor sau gropnita (o incapere ingusta, joasa si intunecoasa) si apoi naosul, care
repeta proportiile pronaosului, prelungindu-se pe laturi cu cele doua abside de nord si de sud, iar la est cu
incaperea semicirculara, mai adincita a altarului.

Intrarea principala din pridvor in pronaos se face printr-un portal impunator, taiat in arc frant, cu
numeroase muluri gotice, avand bazele sculptate, dispuse intr-un plan inclinat. Timpanul, format in partea
de sus a ancadramentului, este decorat cu o frumoasa pictura reprezentand pe Maica Domnului cu Iisus
copil. In pronaos se remarca frumusetea cu care a fost conceputa bolta.
Pe latura de nord a gropnitei, sub un baldachin construit din caramida tencuita, sustinut pe colonete
de piatra, se afla mormantul episcopului Radautilor, Efrem, fost egumen al Moldovitei, ingropat aici in
anul 1619. Ferestrele gropnitei si ale absidelor sunt scunde si inguste, incadrate de chenare
dreptunghiulare, cu profile gotice incrucisate in partea de sus, decorate cu mici scuturi.

Actuala lui forma incearca sa reproduca pe aceea originara, asa cum se desprinde din imaginea
monumentului in scena tabloului votiv.Cea de-a doua cladire importanta in ansamblul arhitectonic al
Moldovitei este clisiarnita, folosita in trecut si ca locuinta domneasca sau episcopala. Ca si celelalte case
de acest gen, existente in cadrulmanastirilor Bistrita, Probota, Slatina si Sucevita, ea este una dintre
putinele locuinte moldovenesti pastrate din secolele XVI-XVII. Data inaltarii ei (1610-1612) este
precizata de pisania ce aminteste ca ctitor pe Efrem, egumenul de atunci al manastirii.

Manastirea Moldovita - minunata fresca

Pictura de la Manastirea Moldovita constituie pana astazi, impreuna cu aceea de la , cel mai pretios
si fermecator ansamblu dintre monumentele lui Petru Rares. Executata la cinci ani dupa inaltarea
constructiei, asa cum arata inscriptia zugravita deasupra intrarii din gropnita si pisania in piatra de
la intrarea in biserica, pictura Manastirii Moldovita este opera unui mare artist din scoala de zugravi
moldoveni formata in aceasta perioada.

Din punct de vedere al continutului de idei si al programului iconografic, pictura interioara a


Moldovitei, repictata in veacul al XVII-le, culoare peste culoare, continua in linii mari traditia anterioara.
In calota este Iisus Pantocratorul, inconjurat de prooroci si apostoli pe tambur, iar principalele scene din
viata lui sunt zugravite in pandantivi.
Maica Domnului cu Iisus in brate troneaza in conca absidei principale, incadrata de doi ingeri si de
Ioachim si Ana. Acestea sunt subiectele obisnuite in pictura bisericilor mai vechi cat si in acelea construite
de Rares.
Scena reprezentand pe Iisus pe cruce, incadrat de cei doi talhari si de soldati purtand bonete de
moda italiana, in doua culori, desfasurata in conca absidei de nord a naosului, este impresionanta in primul
rand prin amploarea compozitiei.

Portretele ctitorilor, Petru Rares impreuna cu doamna Elena si doi copii, de pe peretele de vest al
naosului, vadesc prin expresia ochilor si tinuta lor calma si sobra, incercarea de a reda viata launtrica a
personajelor, desi ele pastreaza caracterul unor portrete oficiale. Pictura din camera mormintelor, foarte
afumata, a suferit si cele mai mari retusari.

In bolta si pe pereti, in scene mici, compartimentate, se reprezinta o parte din menolog, care se
continua si in pronaos. Ultimul registru este ocupat de martiri. La est si in dreapta usii care da in naos, se
gaseste o scena tratata mai amplu, reprezentand pe Iisus intre Maica Domnului si Ioan Botezatorul;
deasupra usii de est, se vede Maica Domnului cu Iisus, iar deasupra usii de vest, Adormirea Maicii
Domnului.

In pronaosul luminos, datorita celor patru mari ferestre laterale, domina din crestetul boltii
portretul Maicii Domnului ca oranta, cu Iisus pe piept, cu bratele ridicate, inconjurata de ingeri si serafimi.
In pandantivii mari sunt reprezentati, la pupitrul lor de lucru, marii poeti ai lumii bizantine: Cosma, Iosif,
Teofan si Damaschin.
.

Fara indoiala ca sculptura in lemn a cunoscut o mare dezvoltare in Moldova de nord, in tot cursul
epocii feudale, dar din pricina lipsei de durabilitate a materialului operele pastrate sunt extrem de rare.
Alaturi de si de , Manastirea Moldovita este unul dintre putinele monumente care mai detin ansambluri
originale de mobilier sculptat, realizat indata dupa terminarea constructiei.

Jiltul domnesc, poate cea mai valoroasa opera moldoveneasca de acest gen, atrage dintr-o data
atentia, detasandu-se de toate celelalte piese, in primul rand prin proportiile sale. El este mai lat si mult
mai inalt ca de obicei, cu speteaza dezvoltata, arcuita in semicerc. Forma acestui jilt este cea cunoscuta in
Moldova, asemanatoare cu jiltul lui Grigore Rosca

In anul 1785, Manastirea Moldovita este desfiintata, si pana in anii 1932-1934, cand si-a reluat
activitatea ca manastire de maici, a suferit numeroase deteriorari. Intre anii 1954-1960, Manastirea
Moldovita a fost restaurata si innoita - acoperisul a fost refacut in intregime si i s-a marit sarpanta pentru
protectia picturii, au fost degajate bazele turlei pentru a-i evidentia silueta impunatoare, fundatiile si soclul
au fost consolidate, iar zidurile, turnurile si chiliile au fost refacute.
Biserica cu hramul Buna Vestire de la Mnstirea Moldovia a fost inclus n monumentele protejate care
fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. De asemenea, Mnstirea Sucevia este inclus n Lista
monumentelor istorice din Romnia

S-ar putea să vă placă și