RENAȘTEREA ÎN AFARA ITALIEI

• Italia nu a fost singura țară de pe continentul

european unde s-a afirmat arta Renașterii. În
țări precum Țările de Jos, Franța, Germania,
Renașterea a apărut și s-a dezvoltat ceva mai
târziu începând cu secolul al XV-lea. Între Italia
și aceste state europene au fost stabilite
legături reciproce prin vizite ale conducătorilor
dar și ale artiștilor impresionați de arta și
cultura italiană. Toate acestea au avut
influență asupra artei și culturii.
 Renașterea în Țările de Jos

• În Țările de Jos, pentru că orașele nu se bucurau de autonomia de

care profitau orașele italiene și duceau o luptă împotriva micii
nobilimi și a principilor, mișcarea de eliberare a căpătat o amploare
deosebită. Având în vedere implicarea întregului popor în această
luptă pentru eliberare, arta a avut și ea un caracter mai popular.
• Prin căsătorii și alte tratate încheiate, provinciile nordice au fost o
perioadă alipite Burgundiei. În Țările de Jos existau numeroase
construcții gotice lipsind monumentele antice. S-a înregistrat aici și
o dezvoltare econimică deosebită astfel încât orașe precum Bruges,
Anvers sau Amsterdam au devenit importante centre economice în
secolele al XV-lea și al XVI-lea în timp ce la curtea Burgundă domina
fastul și luxul. În schimb, umanismul era unul popular, bazat pe
tradițiile locale, astfel încât artiștii devin interesați de studiul
folclorului.
• În arhitectură, un rol aparte l-au avut
construcțiile publice, spre deosebire de Italia
unde Primăria
se ridicau
din Anverspalate puternice. Caracteristice
erau piețele orașelor așezate de obicei în fața
primăriilor, decorate cu turnuri, simbolul
mândriei comunale. Domina stilul gotic
tradițional. Clădirile erau construite din piatră și
cărămidă și păstrau acoperișul ascuțit datorită
climatului ploios, fiind favorabil scurgerii apelor.
Influențele renascentiste s-au manifestat târziu,
în secolul al XVI-lea și în special la nivel decorativ,
cum este cazul Primăriei din Anvers.
• Pictura a avut ca reprezentanţi
cei mai de seamă pe:
• Jan van Eyck (1390-1441),
Rogier van der Weyden (1400-
1464), Hyeronimus Bosch
(1450-1516), Pieter Bruegel
cel Bătrân (1525-1569).
• Jan van Eyck (1390-1441), a
realizat capodopera Altarul
mielului mistic, în Gand.
Altarul poliptic a fost realizat
împreună cu fratele său
Hubert van Eyck. Panoul
central este dominat de
numeroase personaje, din
diverse categorii sociale, în
haine festive, participând la
sărbătoarea creștinătății.
•Toți aceștia, cavaleri, prelați,
papi, episcopi, călugări,
pelerini, burghezi, merg spre
altarul mielului creștinătății.
Totul se defășoară la sat, într-
un peisaj natural, în timpul
primăverii, având în fundal
silueta bisericii gotice. Apare
astfel un subiect religios,
integrat în lumea laică. Alte
două panouri îi reprezintă pe
Adam și Eva sibolizând părinții
omenirii. Alături de aceștia mai
apar în alte panouri și îngeri
muzicanți.
Jan van Eyck. Altarul din Gand (Altarul
Mielului Sacru). Altarul poliptic este deschis.

Jan van Eyck. Altarul din Gand (Altarul Mielului Sacru). Altarul poliptic este închis.
Registrul median: Buna Vestire. În lateralele registrului inferior: donatorii altarului
 Jan van Eyck. Altarul Mielului Sacru (altarul
din Gand). Detaliu din panoul central
Alte lucrări realizate de artist sunt: Madona cu pruncul, Madona cancelarului Rollin.
Personajele lui van Eyck exprimă spiritul civic, dorința de a se bucura de plăcerile
vieții. A realizat și portrete: Bărbatul cu turbanul roșu, Bărbatul cu tichie albastră,
Margartea, Familia Arnolfini. Sunt redate confortul și eleganța, gustul rafinat prin
prezența candelabrului din bronz, draperia de mătase, frumusețea costumelor etc.
Jan van Eyck. Madona cancelarului Rollin. Jan van Eyck. Familia Arnolfini.
• Rogier van der Weyden (1400-1464) a realizat
printre altele, Coborârea de pe cruce, Pieta,
dar și portrete Antoine, mare bastard de
Burgundia, Portetul unei doamne. În
Coborârea de pe cruce, este evidențiat
sentimntul patetic al suferinței. Utilizează o
paletă cromatică alcăturită din tonuri de roșu
și albastru.
Rogier van der Weyden. Portretul Marelui
Rogier van der Weyden. Portret de femeie.
Bastard (Bărbatul cu săgeata).
Rogier van der Weyden. Coborârea de pe cruce.
• Hyeronimus Bosch (1450-1516) reprezentat al
artei secolului al XVI-lea, a avut o operă
bogată realizând lucrări de mari dimensiuni
precum: Fiul risipitor, Scamatorul, Purtarea
crucii, Cele șapte păcate capitale, Grădina
deliciilor etc. Arta lui Bosch se caracterizează
prin prezența întruchipărilor demonice, hîde,
diforme și care trezesc groaza..., monștri
fabuloși..., progenituri ale iadului...etc. Pictura
lui Bosch se remarcă prin colorismul visător,
fabulație, transfigurarea originală a fanteziei
de basm și a coșmarului.
Hyeronimus Bosch.
Grădina deliciilor
Hyeronimus Bosch.
Iisus purtând crucea
• Pieter Bruegel cel Bătrân (1525-1569) a pictat
scene din viața țăranilor, ei fiind surprinși în
diverse ipostaze ale zilei, fie în timpul muncii, fie
petrecând. Între aceste lucrări se numără:
Chermezele, Ospățul de nuntă, Țara trântorilor
etc. Aici sunt expuse personaje numeroase din
lumea satului, îmbrăcate în costume specifice,
tineri, bătrâni, copii surprinși în momentul în care
privesc, critică, se ospătează, cântă etc.
• În afară de aceste lucrări a mai realizat și opere
inspirate din copilărie cum este compoziția
Jocurile copilăriei. Alte lucrări sunt inspirate din
Biblie: Uciderea pruncilor, Numărătoarea de la
Betleem. A pictat și peisaje, impresionantă fiind
scena din ciclul anotimpurilor, Vânători pe
zăpadă.
Peter Breughel cel Bătrân. Vânători pe zăpadă.

Creația lui Pieter Bruegel cel Bătrân

este o prezentare a realității rurale
flamande dar nu lipsesc de aici
umorul și spiritul critic alături de
veselie, tinerețe, explozia de viață.
• Astfel, analizând operele artiștilor flamanzi, se pot stabili caracteristicile
picturii flamande:
• pictura murală nu s-a dezvoltat ca în Italia datorită arhitecturii gotice, de
aceea există puține fresce în Țările de Jos și multe altare. În schimb o
influență aparte a avut-o miniatura, majoritatea pictorilor fiind
miniaturiști. De aceea multe opere au personaje minuscule în fundal (ex.
Van Eyck).
• La început s-a folosit pictura în tempera apoi din secolul al XVI-lea s-a
trecut la pictura în ulei.
• Predomină temele biblice care sunt însă integrate în viața cotidiană (Van
Eyck – Altarul din Gand, Madona cancelarului Rollin, Brueghel-Uciderea
pruncilor etc.)
• Predomină temele de interior (Van Eyck-Familia Arnolfini).
• Preferința pentru temele cu specific popular (Pieter Bruegel cel Bătrân,
Ospăț de nuntă, ).
• Redarea aspectelor din viața orașelor (van Eyck, Madona cancelarului
Rollin, Altarul mielului sacru).
• Prezența scenelor moralizatoare, cu caracter tragic, (Hyeronimus Bosch-
Grădina deliciilor, Bruegel-Parabola orbilor).
• Lipsa preocupărilor pentru nud cu unele excepții (Adam și Eva în Altarul
mielului mistic realizat de van Eyck, Sf. Sebastian).
• Importanța deosebită acordată portretului.
• Renaștera în Germania
• Și în Germania se păstreaza, ca și în Țările de Jos,
specificul formelor ascuțite ale arhitecturii gotice, prin
acoperișuri foarte înalte, turnuri numeroase etc.
• Renașterea în arta germană s-a manifestat în special în
sculptură și pictură.
• În domeniul sculpturii se remarcă: Peter Vischer (1460-
1529) și Veit Stoss (1447-1533). Sculptura se desprinde
de arhitectură. Artiștii realizează statui din lemn, bronz
și marmură.
• Veit Stoss (1447-1533) a realizat numeroase altare cel
mai de seamă fiind altarul poliptic pentru Biserica
Fecioarei, având în centru Înălțarea la cer a Fecioarei.
• În pictură s-au remarcat printre alții: Albrecht Dürer,
Hans Holbein, Grünewald, Lucas Cranach cel Bătrân.
• Albrecht Dürer (1471-1528) este considerat maestrul Școlii
germane de pictură. A fost nu numai artist renumit ci și
encicopedist, umanist, a studiat matematica, perspectiva, el
însuși autor a numeroase studii despre geometrie, îndrumări
pentru construcții de fortificații, despre proporțiile corpului
uman.
• Îi aparține o operă vastă, valoroasă datorită călătoriilor sale
în Italia și Țările de Jos unde a intrat în contact cu artiștii
vremii. Astfel a realizat: pictură în ulei, gravuri și desene dar
și pictură de altar, de inspirație biblică: Pruncul Iisus și
Sfânta Ana, Adam și Eva, Adorația Sfintei Treimi. El a fost și
un mare portretist astfel îcât și-a făcut un număr foarte
mare de autoportrete urmărind transformările sale
fizionomice dar și psihologice de-a lungul vieții. A fost și un
mare gravor, printre gravurile sale cele mai reprezentative
numărându-se Melancolia, Sfântul Ieronim în chilia sa,
Cavalerul, Moartea şi diavolul” şi gravurile din ciclul intitulat
Apocalipsa (15 planşe, printre care şi Cei patru cavaleri ai
Apocalipsei).
Albrecht Dürer. Studiu de mâini.Ddesen Sfântul Ieronim în chilia sa. Gravură
Albrecht Dürer. Melancolia
• Hans Holbein
(1497/98-1543) a
realizat foarte
multe portrete,
lucrând mult timp
şi la Londra, la
curtea lui Henric al
VIII-lea. Printre ele
amintim: Erasmus
din Rotterdam,
Ambasadorii,
Henric al VIII-lea.

Hans Holbein. Portretul lui Henric

al VIII-lea.
Hans Holbein. Erasmus din Rotterdam Ambasadorii
• Grünewald (1475-1528) s-a remarcat prin
Grünewald Altarul
pictura învăluită în mister și sacru. Altarul din
din Isenheim
Isenheim reprezintă o viziune mistică punând
în evidență însușirile artistului de excepțional
misionar. El utilizează soluții plastice moderne,
paleta spectrală. Orientarea sa către sacru se
explică prin aspirația sa spre credință. A fost
susținător al Reformei lutherane, asistând
direct la conflictul dintre Luther și catolicism.
• Lucas Cranach (1472-1553) a realizat mai ales
portrete în care l-a reprezentat pe protectorul
său, electorul de Saxa dar și pe alți principi de
Saxa, dar și pe Martin Luther, prieten și
apropiat al pictorului. Capodopera sa este
Portretul unei fetițe, considerată a fi probabil,
fiica lui Luther. Lucrarea impresionează prin
calitatea cromatică deosebită dar și prin
expresivitatea bogată. A realizat și nuduri în
care o reprezintă pe Venus, grațioasă,
elegantă, cu o siluetă alungită.
Lukas Cranach. Venus şi Cupidon
 Renașterea în arta Franceză s-a manifestat în pictură, arhitectură și sculptură.

• A fost puternic influențată de arta italiană, mulți

artiști italieni venind să lucreze în Franța, dar și de
cea din Țările de Jos ajungând în secolul al XVI-lea
să se dezvolte destul de rapid. Influența Renașterii
s-a impus încă din timpul domniei lui Francisc I
(1515-1547) debutând prin adăugarea aripii de
nord a Castelului din Blois. Campania regelui
francez în Italia a făcut ca suveranul să se întoarcă
fascinat de tot ceea ce a văzut aici, motiv pentru
care a devenit un sprijinitor înfocat al dezvoltării
artei și culturii în Franța. Centrul dezvoltării
culturale a devenit Fontainebleau, unde au venit să
lucreze mulți artiști italieni invitați de regele Franței
începând cu anul 1528 când începe modernizarea
castelului.
Palatul Fontainebleau
• Cele mai reprezentative creații aparținând
Renașterii franceze s-au realizat în domeniul
arhitecturii prin ridicarea castelelor regale și
nobiliare. Castelele de pe Valea Loarei: Blois,
Amboise, Chenonceau, Chambord, Azay-le
Rideau, alături de Fontainebleau și Louvre sunt
considerate bijuterii ale Renașterii arhitecturii
franceze, cele mai spectaculoase edificii din
epocă, modele de eleganță și frumusețe.
• Arhitectul Philibert Delorme (1510-1570), a
studiat în Italia iar după ce s-a întors în Franța a
primit comanda de a realiza castelul din Anet,
care se păstrează doar fragmentar iar apoi
primește și comanda ridicării palatului Tuileries,
pentru Caterina de Medici, soția regelui Henric al
II-lea. Tot el a scris și un tratat de arhitectură și a
lucrat și la castelul Chenonceaux. Lui i s-a
încredințat și proiectarea galeriei sau sala de bal
a lui Henric al II-lea.
Castelul Chenonceaux
În anul 1546 a început și modernizarea castelului Luvru lucrările fiindu-i încredințate arhitectului
Pierre Lescot, care a construit prima aripă împreună cu sculptorul Jean Gujon

Palatul Luvru. Arh. Pierre Lescot, sculpt.

Jean Goujon. Detaliu de faţadă şi interior
cu tribuna Cariatidelor
 Claus Sluter. Puţul lui Moise.
Profeţii Daniil şi Isaiia
• Sculptura a avut ca
reprezentanți pe Claus
Sluter (1340-1405) și
pe Jean Goujon.
• Claus Sluter era de
origine olandez. A
realizat Puțul lui
Moise, ansamblu
monumental
împodobit cu statui
având ca figură
reprezentativă chipul
lui Moise.
Reprezentativ este și
mormântul ducelui de
Burgundia, Philippe
Pot.
• Jean Goujon (?-1564) a
introdus în sculptura Jean Goujon. Reliefuri cu nimfe,
franceză idealul feminin de pe Fantana Inocenţilor.
prin silueta alungită și
proporția de 9-11
capete, grație și
senzualitate. A lucrat la
decorarea fațadei
Luvrului dar a realizat și
alte opere rmarcabile:
Statuia Dianei de
Poitiers, favorita regelui
Henric al II-lea,
concepută ca zeiță a
vânătorii și Nimfele de la
Fântâna Inocenților.
Sculptura sa amintește
de sculptura antică
greacă.
•
• Cel mai de seamă reprezentant al picturii a fost Jean
Fouquet (1415-1481). S-a format în atmosfera curții
ducelui de Berry dar intrase în contact și cu Italia și cu
artiștii din Țările de Jos. A realizat portrete printre care
se numără Portretul regelui Carol al VII-lea. Artistul a
excelat în miniatură fiind apropiat de frații Limbourg.
Astfel a realizat miniaturile: Condamnarea ducelui de
Alençon, David aflând despre moartea lui Saul. În
lucrările sale este evidentă influența lui van Eyck.
Reprezentative pentru opera artistului sunt cele două
lucrări de altar Fecioara cu pruncul reprezentată de
favorita regelui Carol al VII-lea, Agnes Sorel și Etienne
Chevalier cu Sfântul patron Ștefan. Sunt vizibile
influențele italiene și flamande. A devenit pictorul
regelui în anul 1475 fiind considerat întemeietorul
Școlii Franceze.
Jean Fouquet. Portretul lui

Etienne Chevalier cu sf. Ştefan.

 Jean Clouet. Francisc I

• Jean Clouet (1485-

1540) s-a remarcat prin
executarea portretului
regelui Francisc I. El
este redat ca un
monarh autoritar într-
un costum ceremonial.
• În arta franceză portretul va atinge culmi înalte ajungându-se
la întemeierea unei adevărate școli prin intermediul familiei
Clouet. S-a caracterizat prin finețea desenului, privire
încărcată de trăiri, atitudinea aristocratică. Prin toate acestea
arta portretului francez a contribuit la pregătirea portretului
de aparat din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Astfel, dacă în
Italia:"portretele defineau omul Renașterii, ca ființă ideală,
expresie a armoniei fizice și spirituale a deplinei personalități,
conștient de farmecul și de valoarea sa complexă în societate.
În pictura Țărilor de Jos portretele reflectă prețuirea de către
societate a valorilor morale superioare și a valorilor practice.
În pictura franceză este definit tipul de spirit abstract...ființa
superioară prin inteligenă și rafinament...citadinul educat,
înzestrat cu ales gust estetic și cu disponibilitatea aprecierii
elevatelor valori ale conviețuirii sociale,...ființa umană
capabilă să aprecieze gestul elegant de curtoazie, nuanța ori
subtilul trăirilor, abia perceptibile."