IDEEA DE MODERNITATE ÎN CONTEXT

CULTURAL ŞI LITERAR.
CRIZELE ȘI „FEȚELE” MODERNITĂȚII
 CONCEPTUL DE MODERNITATE
(DUPĂ MATEI CĂLINESCU)

Modernitatea istorică
„O etapă din istoria Modernitatea estetică
civilizaţiei europene – rod Este un produs al modernităţii
al progresului ştiinţific şi istorice, pe care însă o respinge
tehnologic. violent prin transpunerea
dezgustului în forme culturale
radicale. În sens estetic, ea se
confundă cu modernismul.
 MODERNITATEA ISTORICĂ
 Modernitatea istorică începe aproximativ în sec. XVI prin
protestantismul european, dezvoltarea ştiinţelor experimentale
şi a marilor descoperiri.
 Atinge punctul culminant în secolul Luminilor și la începutul sec.
al XIX-lea, fiind asociată cu ideea de burghezie.
 Se caracterizează prin: progresul ştiinţific și tehnologic,
raţionalism, cultul acțiunii și al succesului.
 Se atestă un conflict între religie şi modernitate, fapt care a
generat concepția că omul modern pare a fi „un necredincios şi
un liber cugetător par excellence”.
 Apare teoria „adevărului dublu”, teologic şi filosofic.
 Modernitatea
istorică e definită
de patru mari
revoluţii

Împlinirea
idealurilor
umanismului
occidental.

Bivalenţa
Bivalenţa modernă,
modernă, Dobândirea
Dobândirea autonomiei
autonomiei
diferenţierea
diferenţierea instituţiilor,
instituţiilor, omului
omului modern,
modern, voinţa
voinţa
secularizarea,
secularizarea, laicizarea,
laicizarea, de
de a
a stăpâni
stăpâni tehnic
tehnic
disocierea
disocierea dimensiunilor
dimensiunilor lumea,
lumea, ca
ca o
o adevărată
adevărată
existenţei.
existenţei. „cucerire”.
„cucerire”.

Demitizarea lumii,
golirea de mister,
dezvrăjirea.
 MODERNITATEA ESTETICĂ
 Este un produs al modernităţii istorice, pe care însă o
respinge.
 Promovează inovația artistică, creativitatea și
inventivitatea, conceptul de „artă pentru artă”.
 Atestă ruptura cu tradiția literară și caracterul
antinormativ.
 Se confundă cu modernismul ce îşi face apariţia la
sfârşitul secolului al XIX-lea, ca amalgam eclectic de
mişcări artistice inovatoare şi contestatare.
MODERNITATEA ESTETICĂ ȘI TRIPLA OPOZIŢIE DIALECTICĂ

a) Opoziția faţă de tradiţie

b) față de modernitatea c) faţă de ea însăşi, în măsura

civilizaţiei burgheze (cu în care se percepe pe sine
idealurile ei de raţionalitate, drept o nouă tradiţie sau
utilitate, progres) formă de autoritate”
CURRICULUM 2019, VERSIUNE PENTRU DISCUȚII
Curente literare moderne
● Romantismul. Mărci stilistice
● Etape, formule / viziuni estetice ale romantismului
● Personajul romantic
● Realismul. Specii dominante
● Tipologia romanului realist
● Istoria literară și procesul de receptare a textului artistic și de
graniță
● Interferența curentelor literare și culturale
● Stilul individual al scriitorului.

Curente literare moderniste

● Semănătorismul. Caracteristici ale curentului ● Simbolismul
românesc. Contextul socioistoric. Scriitori și opere de referință
● Expresionismul. Estetica expresionismului
● Postmodernismul, expresie a literaturii noi
● Interferența genurilor, speciilor, stilurilor.
INCONGRUENŢA PLANURILOR DE REFERINŢĂ:
ISTORIC ESTETIC
 „Modernitatea istorică sau  „Modernitatea estetică”
burgheză” se referă la „o exprimă respingerea violentă
etapă din istoria a primei modernităţi prin
civilizaţiei europene – rod transpunerea dezgustului în
al progresului ştiinţific şi forme culturale radicale.
tehnologic”.  Un protest radical împotriva
 Promovează cultul raţiunii raţionalităţii sieşi suficiente,
și doctrina progresului. ce vădeşte o criză a
intelectului confruntat cu
propriile lui limite.
 CrizaCRIZELE MODERNITĂȚII
Criza
ființei realității limbajului
●
Confruntarea ființei umane cu
propriile ei limite: „Eu e
altul”.
●
Sistemul de referință se
deplasează din spațiul
exterior eului în spațiul său
interior.
●
„Poezia e o afirmare a eului
într-o continuă încercare de a
se defini pe sine”.
Criza
●
Descentralizarea lumii obiective,
pierderea încrederii în ontologia
sa.
●
Confruntarea omului cu
realitatea contradictorie/ lipsită
de orice sens în afara palpabilului
și cu o „transcendenţă goală”.
●
„Realitatea este un clișeu de
care scăpăm cu ajutorul
metaforei”.
●
Problematizarea limbajului,
care decurge din recunoaşterea
ambiguității sale.
●
„Cu ajutorul limbajului se
poate, în principiu, spune orice
sau nimic, ceea ce este unul şi
acelaşi lucru”.
●
Se neagă asiduu arbitrarietatea
semnului lingvistic, limbajul
poetic modern trădând vocația
Realității Absolute.
TIPURI DE EU (DUPĂ ALEXANDRU MUȘINA):
 eul multiplu (scindat, dedublat, multiplu);
 eul impersonal, proiectat, hiperemic (expresioniștii care percep
lumea în vastitatea ei);
 aleatoriu (eul devine o ficțiune, un construct: dada),
 eul prezenteizat (expresie extremă a individualismului, a
personismului);
 eul subconștient (lipsit de orice sistem de referință exterior);
 eul obiectualizat (produs al obiectelor din jur: Francis Ponge „De
partea lucrurilor”);
 eul empiric (înregistrează realitatea fără a încerca să-i ofere sens);
 eul individualizat (sistemul de referință devine individul comun, cu
propria psihologie și modul specific de a interpreta lumea).
 Modernitate

Postmodernism „Fețele Avandargă

modernității”
(Matei Călinescu)

Kitsch Decadență
DOUĂ EXTREME ALE MODERNITĂŢII ESTETICE

 Acceptarea lumii  Respingerea lumii

moderne moderne
 Modernolatrie  Modernofobie
 Cult al modernității
 Antimodernii (Antoine
Compagnon)
 „Modernitatea
conservatoare” (Adrian
Lăcătuş)
 PARADIGMELE ONTOLOGICE
COMPELMENTARE ALE MODERNITĂŢII
(GIANNI VATTIMO)

Modernitatea
Modernitateadramatică
tragică
MODERNITATEA DRAMATICĂ
 Vizează direcția „filonului
existenţialist”;
 semnalează decăderea
practică a unei valori,
umanitatea”;
 adânceşte crizele fiinţei;
 cultiva nevrozele şi
spiritul dramatic.
MODERNITATEA TRAGICĂ
 „Este în sens larg
expresionistă”;
 redescoperă
transcendentul şi
sensibilitatea tragică;
 aduce o „expresie a
spiritualului” şi suflul
metafizic.
DRAMATICUL
 etalează doar partea
sumbră a existenţei,
moartea;
 este un tragic compromis,
văduvit de aura sa de
mister;
 Eroul dramatic „trăieşte
sub semnul morţii”.
roul dramatic
TRAGICUL
 moartea devine un „act de
vitalitate”, o „apoteoză”;
 păstrează partea nevăzută
de mister sacru intuit în
transcendent;
 eroul tragic „moare sub
semnul vieţii”.
 Transcendența
 Depășirea limitelor
 Simbolis
Expresio
Modernitatea
Modernitatea
●

tragică
nismul
mul
dramatică
NEGRU
 Carbonizate flori, noian de negru...
Sicrie negre, arse, de metal,
Veștminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru...

Vibrau scântei de vis...noian de negru,

Carbonizat, amorul fumega-
Parfum de pene arse, și ploua...
Negru, numai noian de negru...
LUMINA DE IERI
Caut, nu ştiu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată
e fruntea menită-nălţărilor altădată!

Caut, nu ştiu ce caut. Caut

aurore ce-au fost, tâşnitoare, aprinse
fântâni - azi cu ape legate şi-nvinse.

Caut, nu ştiu ce caut. Caut

o oră mare rămasă în mine fără făptură
ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.

Caut, nu ştiu ce caut. Subt stele de ieri,

subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.
  

 Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.
Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!
GLAS ÎN PARADIS CUVÂNTUL DIN URMĂ
 Arendas al stelelor,
străvechile zodii
mi le-am pierdut.
Viaţă cu sânge şi cu poveşti
din mâini mi-a scăpat.
Cine mă-ndrumă pe apă?
Cine mă trece prin foc?
De păseri cine mă apără?
Drumuri m-au alungat,
De nicăieri pământul
nu m-a chemat.
Sunt blestemat!
Cu cănele şi cu săgeţile ce mi-au rămas
mă-ngrop,
la rădăcinile tale mă-ngrop,
Dumnezeule, pom blestemat.
 DOUĂ ATITUDINI POETICE
 O poezie care
construiește viziuni
sumbre, grotești, sinistre,
comunică exasperări,
spaime, deznădejdi,
imaginează cataclisme,
condamnă civilizația
dezumanizantă,
mortificantă.
 O poezie în care domină
arhaicul, elementarul,
increatul, concepând
mântuirea ca înapoiere la
origini, la începuturi, la
izvoare, lansând în scopul
acestei vestiri, proiectând
într-un viitor nedeslușit,
semne.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
 Călinescu, Matei. Cinci feţe ale modernităţii. Modernism,
avangardă, decadenţă, kitsch, postmodernism. Ediţia a II-a,
revăzută şi adăugită. Traducere din engleză de Tatiana
Pătrulescu şi Radu Ţurcanu. Iaşi; Polirom, 2005.
 Friedrich, Hugo. Structura liricii moderne. Traducere de
Dietter Fuhrmann. Postfaţă de Mircea Martin. Bucureşti:
Univers, 1998. 357 p.
 Marino, Adrian. Modern, modernism, modernitate. Bucureşti:
Univers, 1999.