Paradoxurile societăţii postmoderne

 „Echivoc şi contradictoriu prin însăşi geneza

sa etimologică, termenul postmodern reflectă
prin devenirea sa o stare de spirit (oglindită
în nenumăratele abordări teoretice) şi o stare
de fapt în societatea europeană/ occidentală
de după cel de-al doilea război mondial
(oglindită de mutaţiile, transformările generate
de complexul factorilor sociali, politici,
economici, culturali din epoca noastră.)”
(Ulrich, 2007,p.15)
Cele şapte virtuţi ale
postmodernismului – M. Maliţa
1. Dărâmarea zidurilor. Prin aceasta se
înţelege atât dispariţia fizică a zidurilor
(dărâmarea zidului Berlinului) cât şi
dispariţia metaforică a graniţelor din
majoritatea domeniilor vieţii sociale,
culturale, ştiinţifice. Viziunea care
domină în interpretarea fenomenelor
lumii este cea interdisciplinară.
2.Căderea dogmelor

În strânsă legătură cu dărâmarea zidurilor

se află demolarea dogmatismului.
Căderea absolutismului, lasă loc liber
multitudinilor de interpretări, viziunilor
interdisciplinare care aduc cu ele o
perspectivă relativistă (ceea ce este o
calitate dintr-o anumită perspectivă,
poate fi un defect din altă perspectivă. )
3.Moartea marilor teorii
Postmodernismul neagă „pretenţiile totalizante”
ale marilor teorii, considerate ca fiind
metanaraţiuni. În postmodernism domină
„naraţiunea”, punctele de vedere, versiunile.
 Dacă metanaraţiunile considerau că
promovează un adevăr absolut,
incontestabil, naraţiunile sunt cele care
promovează un adevăr relativ, nu au
pretenţii că promovează adevărul absolut.
4.Diversitatea.

Este considerată unul dintre conceptele cheie

ale postmodernismului, care justifică
raţiunea sa de a fi. Pe acest teren al
diversităţii se afirmă multiculturalismul.
Diversitatea opiniilor, valorilor, stilurilor de
viaţă presupune respectul şi toleranţa faţă
de ceea ce este diferit, iar aceste valori
sunt importante în lumea noastră.
5. Individul.

Reprezintă un alt concept cheie al

postmodernismului. Este vorba despre
individul real, concret cu tot ce are el
specific, cu experienţa lui de viaţă (o
altă caracteristică a postmodernismului,
care corespunde abordării narative) şi
cu tot ce are el diferit de ceilalţi. „a fi tu
însuţi este o afirmare a diferenţei faţă
de alţii” (idem, p.96)
6.Dimensiunea estetică

Această dimensiune promovează concepţia

conform căreia lumea este un spectacol. Iar
lumea ca spectacol induce ideea delectării, a
cultivării emoţionalităţii, a senzorialului. O
altă faţetă a acestei dimensiuni este şi faptul
că „abordarea esteticului înseamnă o
căutarea a autenticului, a expresivului şi a
naturalului chemate să susţină construirea
identităţii”.
7. Eliberarea de timp şi spaţiu
 Timpul şi spaţiu trebuie redefinite în
condiţiile în care transportul rapid şi
accesibil în diferite locuri, dublat de o
comunicare mult mai accesibilă aproape
instatntanee cu persoane din difeirte
locuri ale lumii, prin ajutorul internetului,
televiziunii, fac experinţele „să se
succeadă rapid într-o lume fluidă”.
Eliberat de loc, existenţa umană devine
fragmentară.
Cele şapte păcate specifice
postmodernismului
1. Detronarea raţiunii. Principala ţintă a
postmodernismului a fost chiar
raţiunea, cea care garanta devenirea
umană după cum se exprimau
iluminiştii (a căror deviza „Luminează-
te şi vei fii!” exprima încrederea de
necontestat în raţiunea umană)
2.Desfiinţarea adevărului
Acest păcat este generat de exagerare,
deoarece negarea adevărului absolut a ajuns
sa fie confundat cu inexistenţa adevărului.
Adevărul postmodernist este confundat
adesea cu opinia, iar experienţa personală
ridicată la rang de adevăr. „Adevărurile
postmoderniste sunt credinţe locale care
poartă girul unei dispoziţii favorabile şi nu al
criteriilor de verificabilitate şi omologare, care
nu pot invoca o obiectivitate ce nu există”
(Maliţa,2001,p.103)
3.Dispariţia universalităţii

Postmodernismul desfiinţează
universalitatea, afirmând individul şi
acţionând local, universalul şi
globalul s-au diluat.
4. Contestarea realităţii
Realitatea în mod obiectiv, aceaşi pentru toţi
indivizii, nu există afirmă postmoderniştii.
Fiecare individ are propria sa realitate, o
lume a lui. Mai mult, postmoderniştii
transformă realitatea într-un bun consumabil,
pentru postmodernişti fiind semnificativă
„imaginea bazarului de la care oamenii
cumpără realitatea sub formă de piese pe
care le asamblează după gustul lor, creându-
şi astfel simultan, o realitate, un sens şi o
identitate” (idem,104)
5.Relativismul. Considerat „cel mai
stânjenitor curent penrtu analistul
evenimentelor de mare actualitate”,
pentru că toate credinţele sunt egale.
6. Obnubilarea comunicării. Este rezultatul
negativ al promovării naraţiunilor.
Fiecare individ, cu povestea sa, ce nu
poate fi perfect traductibilă, rămâne izolat
printre alţii la fel ca el. Oamenii devin
prizonieri propriilor fragmentări.
7. Denigrarea civilizaţiei
Este şi una dintre consecinţele globalizării. În dorinţa de a fi
peste tot acasă, negăm aspectele specifice ale culturii
şi civilizaţiei noastre, abandonându-ne unei culturi
nivelatoare în care nu ne mai putem defini. În acest
sens ni se pare semnificativă opinia lui Benjamin R.
Barber:” Intră într-o biserică dintr-un sat eleveţian, într-
o moschee din Damasc, într-un templu budist din
Bangkok şi în fiecare caz vei vizita un loc de cult cu o
aură comună de pietate; vei şti, dintr-un lăcaş în altul
că eşti într-o cultură distinctă. Stai apoi într-o cutie
multiplex de cinema - sau ceva asemănător, vizitează
o arenă sportivă sau un spaţiu comercial cu pasaje sau
un hotel modern sau un stabiliment de fast-food, în
orice ţară din lume - şi încearcă să-ţi dai seama unde
te afli. Eşti nicăieri. Eşti peste tot... pierdut în
ciberspaţiu”. (apud. Maliţa, 2001,p.322)
 Şcoala postmodernă
Şcoala postmodernă
 Şcoala nu mai deţine monopolul în formarea tinerelor
generaţii, dar rolul ei şi al profesorilor nu poate fi pus la
îndoială, acesta însă capătă noi dimensiuni ce decurg
din problemele complexe ale lumii în care trăim:
tehnologizarea, globalizarea, comunicarea universală,
multiculturalitatea.
 Generaţiile de elevi sunt expresia vie a modificărilor
din societate, iar afirmaţia lui Mark Taylor „elevii sunt
postmoderni, iar profesorii moderni” exprimă
elocvent discrepanţa dintre valorile profesorior şi cele
ale elevilor.
Şcoala postmodernă
 „Concepţia postmodernă despre lume permite
educatorilor să conceapă o cale de ieşire din
confuzia învăţământului contemporan care
prea adesea este caracterizată de violenţă,
birocraţie, stagnare curriculară, evaluare
depersonalizată, conflict politic, criză
economică, decăderea infrastructurii, oboseală
emoţională, demoralizarea personalului şi
lipsa de speranţă” (apud.E. Stan, 2004, p.36)