PROIECT DE ANALIZĂ

Analiza referitoare la consilierea familiilor

persoanelor cu handicap din Europa
Profesor itinerant și de sprijin Ariciu Anita Constantina
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Vălenii de Munte

1
CUPRINS

ARGUMENT........................................................................................................................................ 4

FUNDAMENTARE TEORETICĂ..................................................................................................... 5

CONCLUZII,CAZURI, RECOMANDĂRII PENTRU ROMÂNIA..................................................9

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................... 11

… Consilierul este un gen de artist care

lucrează
cu posibilitățile omului, iar consilierea este o căutare

2
 în comun a sensului vieții omului în îmbinare cu
dezvoltarea dragostei ca element esențial. Consilierea
este o tehnică de informare și evaluare, un mijloc de a
modifica comportamentul, o experiență de comunicare,
o căutare în comun a sensului vieții omului…

R. W. STROWING

… Consilierea / sfătuirea este o cale de a relaționa

și a ajuta o altă persoană să-și exploreze adecvat
gândurile, emoțiile și comportamentul, pentru
a câștiga o înțelegere de sine mai clară, pentru
a-și determina și valorifica eficient propriile resurse…

H. JOHN

… Consilierea este o acțiune complexă prin care

se urmărește sugerarea modului de a proceda sau
a modului de comportare, ce trebuie să fie adoptat
într-o situație dată sau, la general, în viață
și activitatea cotidiană…

Gh. TOMȘA

Argument

3
 Familia este unitatea de bază a societății. Este micro-mediul social în care începe
socializarea individului, este principala sursă care oferă omului cele mai generale modele de
comportament social (Bătrânu,1980,p.12).
Dinamica și transformările structurale și funcționale ale familiei constituie ,,plasa
nevăzută’’ din care se ivesc suferința și bucuria, neadaptarea și adaptarea, eficiența și
ineficiența indivizilor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
De ce un proiect de analiză despre consilierea familiilor persoanelor cu handicap din Europa?
În primul rând, este necesară o lucrare de sinteză datorită interesului crescut al
oamenilor pentru acest subiect ușor sensibil dar în același timp unul de actualitate care
vizează toate categoriile indiferent de vârstă.
Apoi, câmpul dezvoltării personale a prins aripi în ultimii ani, oamenii își pun
întrebări despre ei înșiși, despre ceea ce trăiesc, despre relațiile cu ceilalți, despre Dumnezeu,
vârstă, sex, copii și cam tot ce mai poate interesa o persoană educată din România anului de
grație 2021.
Experiențele asistării psihologice și educaționale a familie aflate în impas au condus
de-a lungul timpului spre o nouă înțelegere a dificultăților întâmpinate de membrii acesteia,
precum și a semnificației fiecărei suferințe din istoria familială prin intermediul istoriei
personale. Din această perspectivă mulți autori au abordat acest subiect, sintetizând și
selectând cunoștințe teoretice și aplicative care să confere sens înțelegerii sarcinilor,
specificului și importanței consilierii psihologice a familiei în societate.
Pot constitui terapiile de familie modele viabile de asistare și facilitare a echilibrului
sistemului familial aflat în impas? Pot ele deveni instrumente moderne de acțiune și prevenire
în slujba familiilor disfuncționale?
Fără îndoială că DA.
Suntem mereu invitați să facem o incursiune în propriile familii, în scopul identificării
modalităților prin care ne putem descoperi resursele personale în momentele cele mai critice
din viață.
Cred cu tărie că, într-un fel, orice este posibil dacă ne dorim și suntem dispuși să
depunem un efort susținut, să privim dincolo de suferință, adică să transformăm momentele
dificile, în oportunități de creștere și evoluție.

Fundamentare teoretică

4
,,Toate ființele umane se nasc libere și egale în drepturi’’

Așa începe articolul 1 al Declarației Universale a Drepturilor Omului. Acest lucru

înseamnă că, la naștere, dobândim anumite drepturi și fiecare dintre noi se poate prevala de
ele. De la naștere, asupra copilului se exercită un sistem de influențe formative, familiale și
extrafamiliale. În prima parte a vieții, mediul principal și direct de formare a omului este
familia .
Familia apare ca elementul natural și fundamental al societății, una dintre verigile
sociale cele mai vechi și mai specifice în asigurarea continuității și afirmării ființei umane
(Mitrofan&Mitrofan,1991,p.142).
Apartenența copilului la familie este condiționată de siguranță afectiv-materială și
afectiv-esențială pentru dezvoltarea psihică, îndeosebi în etapele timpurii ale evoluției
acestuia.
Familia este cel mai adecvat mediu de structurare intelectuală, afectivă și volitivă a
personalității copiilor, climatul și atmosfera familială devenind cadrul de ambianță materială,
spirituală și afectivă în care se vor forma copii. De aceea, eventualele carențe materiale ale
mediului și climatul familial, influențează în mod negativ dezvoltarea psihocomportamentală
a copiilor (Voinea,1978,p.83).
Educația în familie reprezintă ansamblul de influențe exercitate, în cadrul familiei,
asupra copiilor în vederea formării lor pentru viață. Comportamentul părinților trebuie să fie
adaptabil la situațiile de interacțiune cu copiii (Vrăjmaș,2002,p.30).
Copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste și
înțelegere pentru a-și dezvolta complet și armonios personalitatea (Ciofu,1998,p27).
A avea un copil cu dizabilități este una dintre cele mai copleșitoare experiențe pentru un
părinte - o experiență care, oricum ar fi definitivă, te ia pe nepregătite, purtându-te într-o
călătorie prin viață, fără să știi dinainte care este destinația și câte alte provocări se pot întâlni
pe parcurs (Druță,1998,p.231).
Oricât de puternică ar fi o persoană, să fii părintele unui copil cu dizabilități este o
încercare incredibil de dificilă. Mulți părinți clachează, în ciuda celor mai bune intenții. Iar în
această situație, copilul este cel care va avea de suferit.
Realitatea din familia copilului cu dizabilități este una extrem de dură și depășește
uneori capacitățile de adaptare chiar și ale celor mai disponibili și implicați părinți. O dată cu
apariția unui copil cu dizabilități, stilul de viață al familiei se schimbă total.

5
 Părintele copilului cu dizabilități se confruntă cu mai multe sarcini în același timp. Pe de
o parte, este propria sa dificultate de a accepta un copil care nu seamănă deloc cu copilul
visat. Pe de altă parte, copilul cu dizabilități necesită în mod obiectiv o îngrijire specială și
extrem de multă atenție și timp.
Mulți dintre părinții acestor copii au sentimente de vinovăție puternice pentru faptul că
au dat naștere unui astfel de copil. Copleșit de suferință și vinovăție, părintele se poate simți
depășit de cerințele cărora trebuie să le facă față. Iar acest lucru se poate întâmpla chiar și cu
acei părinți care sunt persoane echilibrate și pregătite psihologic pentru a fi părinți, tocmai
pentru că situația în care se află este extrem de dură și de dificil de acceptat.
Dinamica de cuplu se modifică și ea. În multe familii apar conflicte între cei doi
parteneri. Cu timpul echilibrul psihic chiar și al celor mai puternici părinți poate fi perturbat.
Astfel, având cele mai bune intenții și cea mai reală putere de sacrificiu, părintele riscă să
stopeze evoluția și așa problematică a propriului copil.
Reacția comunității, de cele mai multe ori nu face altceva decât să îngreuneze situația.
Prietenii dispar unul câte unul pentru că, doi oameni care din cauza faptului că traversează o
situație critică sunt mereu preocupați de un singur subiect nu pot fi o companie tocmai
plăcută. Societatea tinde să blameze părinții copilului cu dizabilității pentru o situație pentru
care în mod real nu au nici cea mai mică vină, fiind astfel obligați să se confrunte și cu
discriminarea și cu singurătatea.
Pentru acei părinți care reușesc să facă față acestei încercări, experiența dură devine o
șansă de evoluție. Copilul, în loc să fie o nenorocire, devine un prilej de bucurie. O mică
minune iubită și acceptată așa cum este ea.
Experiența de a avea un copil cu dizabilități poate căpăta un sens. Acești oameni, se
schimbă și încep să vadă ce este important în viața lor. Foarte mulți dintre ei își folosesc
experiența pentru a-i ajuta pe alții. Lucrurile mărunte nu îi mai afectează și reușesc să vadă ce
este cu adevărat important în viață. Iar copilul, care are norocul de a avea astfel de părinți va
putea face cele mai mari progrese de care este capabil. Și indiferent de cât de mari sau de mici
vor fi aceste progrese, se va simți iubit și acceptat și va avea șansa la fericire.
Dar pentru părinți care nu reușesc să facă față acestei încercări? Ce se întâmplă cu
copii acelor familii? Există vreo șansă sau speranță pentru aceștia?
DA.
Cum? Unde? Când?
PRIN CONSILIERE.

6
 În sens larg, consilierea este acțiunea de ajutor în viața și dezvoltarea omului, alături
de psihoterapie și educație. Toate aceste trei forme de sprijin îl ajută pe individ să învețe cum
să își modifice sentimentele, atitudinile, gândurile și comportamentele pentru a avea o viață
psihică echilibrată și, prin urmare, o existență mai bună.
În esență, consilierea este atât o activitate distinctă, cât și o profesiune emergentă
acesteia. Consilierea este văzută ca un serviciu adus oamenilor aflați într-un anumit grad de
confuzie sau într-o stare de stres, care doresc să discute pentru a rezolva această problemă.
Ivey (1986) definește consilierea ca ‚‚o relație de colaborare în care o persoană specializată
asistă clientul în ameliorarea problemelor cu care se prezintă și în îmbunătățirea abilităților de
rezolvare de probleme și luare a deciziilor”.
Rolul consilierii este, cu precădere, unul proactiv, ceea ce înseamnă că ea încearcă
prevenirea situațiilor de criză personală și educațională și, mai mult, urmărește dezvoltarea
personală ,educațională și socială a copilului. Consilierea se bazează pe abilități de
comunicare și relaționare și reprezintă un aspect important al prevenirii și promovării sănătății
psihice și morale, ajutându-l pe client să-și amelioreze bunăstarea personală.
Consilierea se inițiază în scopul observării, analizării și prevenirii diferitelor

situații/probleme pe care le traversează clientul sau în scopul rezolvării unor probleme.

Prin fiecare manifestare a consilierului în cuvinte și atitudini ,oricum te-ai uita, misiunea
acestuia are în centrul ei Omul.
Având în vedere că consilierea are în centrul ei Omul de ce este așa diferită în România față
de cea din afară, cea din țările europene? Unde este neșansa și eroarea de sa ajuns așa? Cum
am putea schimba acest lucru? Oare există vreo cale să schimbăm ceva ce datează de atâția
ani?
Ținând cont că populația a fost cenzurată până la sfârșitul anilor 90 nu s-a conștientizat
problema copiilor cu deficiențe. Înainte situația copiilor și adulților cu handicap a fost puțin
cunoscută, de fapt, chiar ascunsă voit de ochi lumi. Din statisticile realizate de UNICEF în
aceea perioadă , la începutul anilor 90 când România a moștenit din regimul comunist un
sistem de protecție a copilului catastrofal. Ca efect al politicilor pro-nataliste și al declinului
economic din anii 80, modelele tradiționale de îngrijire a copilului în familie, mai ales a
copiilor în dificultate (în special a celor cu dizabilități), au fost descurajate. Astfel, în 1989, se
estimează că peste 100.000 de copii trăiau în instituții de mari dimensiuni ,în condiții extrem
de precare, cu un puternic impact negativ asupra sănătății, dezvoltării și stării psihologice a
copiilor. Și tot odată populația nu a fost încurajată să își exteriorizeze problemele, la noi în

7
țară încă nu s-a ajuns la o deschidere spre nou și spre încercarea de a cere ajutor deoarece
cuplurile de astăzi sunt tineri de ieri care au fost crescuți și îndoctrinați cu anumite concepte
greșite .
Profit de ocazie pentru a sublinia cuvântul ‚‚ adaptat’’. Poate că o să fui înțeleasă greșit
sau judecată aspru dar este cel bun moment să mă explic acum. Cred că adaptarea este
renunțarea la idei primite, la drumuri trasate de alții, la interogarea perpetuă a interiorului
nostru cu privire la ceea ce vrem noi. Adaptarea nu înseamnă nici măcar conformarea la o
anumită morală, la acest capitol noi ca popor stăm foarte prost iar conceptele și stereotipurile
formate de societate și de mentalitatea veche stau ca un zid de piatră în fața schimbări care în
zilele noastre, în imagine de ansamblu, de suprafață acest zid este dărâmat dar dacă privești
mai atent el încă a rămas în picioare cu toate că anumiți oameni care doresc schimbare și luptă
în acest sens, un număr mic din păcate, nu au reușit să îl doboare chiar dacă își doresc acest
lucru.
Pe de altă parte societatea Vest-Europenă s-a dezvoltat și a evoluat cu un grad mare de
liberate, tineri sunt învățați de mici să ceară ajutor atunci când au nevoie și sunt consiliați încă
de la cele mai mici vârste atât în școli cât și în particular. Prin fiecare manifestare a ei în
cuvinte și atitudini este expresia vie a << mâinii de fier într-o mânușă de catifea>>. Cu
blândețe și delicatețe de catifea te ghidează cu mâna fermă și sigură în direcția propice
dezvoltări acesteia .
Pornind de la această idee populația României face foarte greu față problemelor
cotidiene cum ar fi violența în familie, iar apariția unui copil cu probleme speciale dezbină
familiile deoarece noi nu suntem învățați să încercăm să depășim dificultățile ci să le
ascundem. Pentru românii mersul la psiholog constituie o rușine pe când în țările dezvoltate
este un lucru uzual .
Deci noi nu ne putem raporta la tipul de dezvoltare din occident deoarece ei au ani de
muncă în spate în timp ce în România totul este superficial și în stadiul incipient.

Concluzii

8
 Consider că atât conceptul de consiliere cât și consilierea în sine este atât de diferită dar
totuși așa de asemănătoare între noi și țările din afară datorită unui singur criteriu care face
diferența și anume dezvoltarea .
Cel mai valoros câștig pe care îl putem avea este obiceiul de a fi din ce în ce mai
conștienți de potențialul nostru și de puterea noastră de dezvoltare.
Conștientizarea nu este doar o acțiune ci este mai degrabă o atitudine care trebuie
născută într-un mod spontan pentru dezvoltarea noastră ca a celor din afară.
În viziunea mea secretul dezvoltări este conștientizarea . Prin conștientizarea acțiunilor
pe care noi le facem ne asigurăm drumul spre mai bine.

Cazuri, Recomandă ri pentru Româ nia

Cazuri teoretice :

 Atât mama și tata se ocupă preponderent de creșterea și educarea copilului cu

dizabilități, formând o familie unită
 Unele familiile au divorțat ,mama fiind persoana care se ocupă de creșterea și
educarea copilului cu dizabilități
 Unele cazuri sunt reprezentate de un părinte care este plecat din țară pentru serviciu,
fiind absent de la participarea privind îngrijirea, creșterea și educarea copilului cu
dizabilități.

Participarea tatălui la îngrijirea , educarea , creșterea și recuperarea

copilului cu dizabilități:

 Tatăl își îneacă amarul în anumite vicii sau se refugiază în muncă, este nevoit să
muncească mai mult de 8 ore/zi, sau este nevoit să se angajeze în afara țării, pentru a
sublinia venitul familiei.

Participarea mamei la îngrijirea , educarea , creșterea și recuperarea

copilului cu dizabilități:

9
  Mama renunță la serviciul/cariera avută anterior nașterii copilului cu dizabilități și se
ocupă preponderent de îngrijirea, educarea , creșterea, și recuperarea copilului

Participarea surori/ fratelui la îngrijirea , educarea , creșterea și

recuperarea copilului cu dizabilități:

 În relația dintre frați, ca cea mai importantă schimbare este timpul petrecut împreună
cu familia unită, datorită faptului că mama împreună cu copilul cu dizabilități se
internează în centre de recuperare. Din acest motiv, apare o doză de gelozie față de
sora/fratele cu care mama își petrece mai mult timp.
 O altă schimbare importantă în ceea ce privește relația dintre copii, este aceea că unii
dintre ei consideră că trebuie să fie mai aproape de fratele/sora cu nevoi speciale,
preluând o parte din sarcinile părinților.

Recomandări:

 Să învețe să accepte situația nou apărută în viața de familie, astfel încât să ajungă să se
bucure de copilul ‚‚special’’ din viața lor, considerându-l o binecuvântare și nu o
nenorocire;
 Dezvoltarea spiritului de familie, prin îmbunătățirile comunicării, asumarea de
responsabilități, împărțirea sarcinilor între membrii familiei;
 Experiența prin care trec familiile în care există un copil cu dizabilități să o folosească
pentru a ajuta alte familii ce trec prin aceiași situație ;
 Participarea la programe de consiliere și dezvoltare personală;
Un copil cu dizabilități ,în ciuda faptului că reprezintă o provocare pentru familia sa, poate fi
o sursă de bucurie și satisfacție .
Un astfel de copil te poate învăța cum să fii umil, răbdător ,sensibil, empatic și devotat.
Copilul va răsplăti efortul depus cu dragoste și afecțiune nelimitată.

Bibliografie

10
1. Căprioară, D. (coord.)(2015). Cercetarea realității educaționale-coordonată
fundamentală a formării viitorilor profesori, Constanța: Editura Academica
Greifswald.
2. Alexe, I. (2014). Românii la psiholog, București: Editura Trei.
3. Năstasă L.E. (coord.), Moldovan A.M., Gheorgiu A.L., Militaru D.L , David L.T.
(2015). Consilierea familiei aflate în impas – o abordare psihologică și educațională ,
București: Editura Eikon.
4. http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/
Copiii_din_sistemul_de_protectie_a_copilului.pdf
5. http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Raport-Copiii-cu-dizabilitati.pdf
6. http://masterdroguri.ro/wp-content/uploads/2015/03/47539855-iolanda-mitrofan-
diana-vasile-terapii-de-familie.pdf?
fbclid=IwAR17CDzwo2kd06R9mJBH5Dyp37LsZ-
DC8DKO5QcY7gBPpTgYWewNvAwg-tw
7. http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/649/5_CUZNETOV
%2CLARISA._CEF._INTROD._IN_CONSILIEREA_ONTOLOGICA_COMPLEXA
_A_FAMILIEI.pdf?sequence=1&isAllowed=y

11