TEZA DE LICENȚĂ

“CONDIȚII DE OPTIMIZARE A EDUCAȚIEI COPIILOR ÎN FAMILIILE

MONOPARENTALE”

CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I. DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND EDUCAȚIA
COPIILOR ÎN FAMILIILE MONOPARENTALE
1.1. Delimitări conceptuale
1.2. Scurt istoric privind educația copiilor în familiile monoparentale
1.3.Importanta modelului parental asupra formării și dezvoltării personalității
copilului
CAPITOLUL2 STUDIUL EXPERIMENTAL AL IMPACTULUI FAMILIILE
MONOPARENTALE ÎN FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA PERSONALTĂȚII
COPILULUI
2.1 Desingul cercetării
2.2 Metodologia cercetării.
2.3 Analiza și interpretarea rezultatelor.
2.4 Concluzii la capitolul 2
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIA
ANEXE

1
 INTRODUCERE

Fiecare eră a marcat într-un fel propriu statutul familiei în societate, a stabilit
implicit sau explicit funcţii, responsabilităţi, i-a recunoscut importanţa formativă.
Progresul omenirii se leagă strîns de aceste responsabilităţi, devenite constant tot mai
complexe şi mai puternic conectate la orizontul de aşteptare al societăţii. Timpurile
moderne şi mai ales contemporaneitatea produc mutaţii profunde, proiectând familia
în centrul unui spaţiu extrem de contorsionat, asaltat de crize şi de revoluţii, de
ideologii şi de interese.
În acest context, ştiinţele pedagogice operează ele însele cu abordări şi
instrumente noi, adecvate unor ţinte pragmatice, gândite din perspectiva eficienţei.
Priorităţile politice actuale vizează în mare parte obiective care privesc implicit
educaţia în familie şi şcoală: abordarea educaţiei ca forţa principală a schimbării
tehnologiei, economiei, administraţiei şi a promovării de valori în societate; acces
egal şi sporit la educaţie; calitatea ridicată a educaţiei şi pregătirea societăţii bazate pe
cunoaştere; transformarea educaţiei în resursă de bază a modernizării României;
considerarea investiţiei în capitalul uman ca investiţia cea mai profitabilă pe termen
lung; reducerea sărăciei şi a marginalizării sociale; îmbunătăţirea standardului de viaţă
s.a.
Mediul familial are un rol imens în formarea caracterului copilului. Totmce îl
înconjuara contribuie la educarea copilului, dar în primul rând si în cea maimare
masura, oamenii. Primul loc în educarea copilului îl ocupa parintii sieducatorii. Copiii
educati astazi vor fi viitorul tarii, iar parintii si educatorii trebuiesa gaseasa strategii
eficiente care sa conduca la formarea personalitatii copilului.
In lumea complexă, solicitantă, în care trăim, familia reprezintă o ambianţă în
care solicitudinea şi întrajutorarea sunt linii directoare de conduită, obligatorii pentru
toţi membrii care o alcătuiesc.

2
 Istoria vie a umanităţii, sub dimensiunile sale biologică, psihologică,
socioculturală, economică şi politică aparţine familiei, coexistenţei bărbatului şi a
femeii, a relaţiilor dintre ei, a relaţiilor cu copiii. Teoretic, în familie îţi găseşti
refugiul, liniştea, pacea, intimitatea, armonia; în realitate însă, oamenii au sentimente
amestecate, contrare, opinii diferite, dorinţe contradictorii.
Este necesar să conştientizăm existenţa acestor lucruri şi să acceptăm că
”armonia în familie nu este consecinţa faptului că toata lumea iubeşte pe toata lumea,
ci este consecinţa unui echilibru între cenzura impusă de familie şi autocenzura.
Adică „nu fac şi nu spun lucruri pe care ştiu că nu am voie să le spun, pentru că
acestea sunt regulile familiei şi, nu fac şi nu spun lucruri care ar deranja armonia
familiei mele.” (http://www.rasunetul.ro/armonia-familiala).
Familia are rolul de a asigura copilului mediul potrivit de viaţă, afecţiune,
dragoste, ocrotire, să reprezinte modelul de viaţă pe care copilul, încă de la naştere
începe să şi-l însuşească. Părinţii sunt modele importante pentru copiii lor şi au rol
deosebit în dezvoltarea socială, etică şi emoţională a acestora. Cine ar dori mai mult şi
din toată inima, binele şi fericirea copilului şi cine ar putea iubi mai mult, mai sincer,
mai generos decât părinţii.
Misiunea de a fi părinte este deosebit de grea şi întotdeauna există teama de a nu
face greşeli.
Pregătirea copiilor pentru căpătarea independenţei şi pentru integrarea socială
presupune participarea la activităţile familiale şi asumarea unor responsabilităţi prin
care fiecare îşi îndeplineşte statutul şi rolul în familia sa.
Activităţile la care participă mai frecvent copiii împreună cu părinţii se
desfăşoară cotidian, altele sunt periodice sau ocazionale. Prin aceasta se constată
indirect şi timpul pe care îl petrec copiii în mod activ, împreună cu părinţii, cu familia
lor şi situaţiile mai frecvente de cooperare în familie.

3
 Apar astfel moduri şi modele comune de viaţă şi de educaţie în familie care
conduc la distingerea unor indicatori ce pot caracteriza stilul de viaţă şi stilul de
educaţie în familie.
Menţionăm încă o dată că educaţia în familie este una din principalele
manifestări ale educaţiei informale care se realizează implicit, permanent, cu sau fără
intenţie conştientizată, prin utilizarea cotidiană a resurselor obişnuite, cu îndeplinirea
funcţiilor normale ale vieţii de familie.
Având în vedere că țara noastră trece printr-o perioadă de tranziție, familia este
supusă unor procese care influențează într-un mod negativ relațiile dintre membrii
acesteia . Această imagine sumbră a situației familiei nu e valabilă doar pentru
Republica Moldova .
Problematica familiei monoparentale a devenit odată cu trecerea timpului ,o temă
de interes major pentru specialiştii din numeroase țări, inclusiv din cele dezvoltate.
Această problematizare a familiei monoparentale a căpătat amploare în mare
parte din cauza acutizării fenomenului şi a început să i se acorde o mai mare atenție
atât în publicații cât şi în lucrări de specialitate.
O analiză a problemei familiilor cu un singur părinte, din punct de vedere al
calității vieții, ne conduce la constatarea că familiile monoparentale, în special cele cu
doi sau mai mulți copii, sunt cele mai puternic afectate de sărăcie. Din statisticile
realizate de specialişti în domeniu, reiese faptul că , în majoritatea țărilor lumii,
aproximativ 90% dintre părinții singuri care-şi cresc copiii sunt femei.
Familiile cu un singur părinte tind sa fie privite negativ în cultura
noastră.
Poate pentru ca familia formata din doi părinţi - cu mama, tata şi copii - reprezintă id
ealulcultural. Se ştie însă ca numărul familiilor monoparentale este în continuă
creştere.
Educaţia copiilor din familii monoparentale se face defectuos. Aceasta
nu este întotdeauna o regula. Educaţia are de suferit numai dacă absenta unui
4
părinte are loc la vârste fragede ale copilului ,atunci când acesta nu şi-a
însuşit norme de comportament,convingeri şi nu şi-a asumat principii.
Dacă în familia monoparentală părintele singur nu primeşte ajutor din partea
rudelor, a prietenilor atunci va trebui sa rezolve şi sarcnile carere veneau înainte
celuilalt părinte care a părăsit familia, se simte împovărat de grijile zilnice şi nu mai
are timpul necesar pentru a se ocupa de copil, pentru a-i transmite acestuia normele şi
valorile care sunt cu adevărat importante în viata unui om.
Mai târziu copiii manifestă comportamente agresive şi violente chiar şi fata de
părintele unic. Se închid însine , nu reuşesc sa comunice , sa-şi facă noi prieteni
şi chiar pot spune ca probabilitatea dea repeta eşecul părinţilor este mare, mai ales ca
unii dintre ei nici nu vor dori sa secăsătoreasca şi sa aibă propria familie.
Performanţele şcolare în multe cazuri scad ,copiii având  tendinţa de
manifestare a unor comportamente infracţionale dacă îndrumarea parentală nu este
adecvata.
Pentru a împiedica toate aceste lucruri părinţii trebuie sa acorde atenţia cuvenită
copiilor , mai ales dacă aceştia sînt mici şi au nevoie de foarte multa dragoste.
Nu este deajuns sa le asigure doar un trai material bun ci, eu cred că mai
importantă este comunicarea, înţelegerea , afecţiunea şi iubirea mai presus de orice
faţă de copil.
Obiectul cercetării este specificul consilierii părinților ,care au copii de vîrstă
școlară mică
Scopul şi obiectivele lucrării. Scopul lucrării date constă în analiza specificului,
a tipurilor şi condițiilor educației în familia monoparentală
Atingerea scopului major al cercetării intenţionăm s-o realizăm prin intermediul
următoarelor obiective:
 analiza şi studierea literaturii de specialitate cu privire la realizarea educației îm
familia monoparentală

5
  identificarea condițiilor de realizare eficientă a educației îm familia
monoparentală

 elaborarea metodologiei studiului experimental

 analiza și interpretarea rezultatelor .

Ipoteza cercetării: Profilul psihologic al personalității copiilor din familiile

monoparentale este caracterizat printr-un nivel scăzut al stimei de sine,detrminat și
de stilul parental în cadrul acestei familii.

În mod special drept repere teoretice ale cercetării au servit: teoria

structural-funcţională a educaţiei/ acţiunii educative (Călin Marin C., Cristea S.,
Nicola I; concepţia investigării faptelor sociale în corelaţie cu fundamentul cultural şi
cu funcţiile educaţiei (Durkheim E., Stănciulescu E.);principiile formării
comportamentului axiologic (Andrei P , Kohlberg L Mândâcanu V.Piaget J.,.); ideile
cu privire la realizarea acţiunii educative familiale în contextul socializării individului
(Erikson E ,Stern D., Stănciulescu E.,.;); clasificarea familiei din perspectivă
pedagogică; stilurile educative familiale; probe de investigare a educaţiei familiale;
principiile şi criteriile de optimizare a educaţiei familiale şi educaţiei pentru familie
(Cuzneţov Larisa, Remschmidt H.).
Metodele cercetării:
 analiza, sinteza;
 metoda generalizării ştiinţifice;
 modelarea teoretică;
 experimentul pedagogic;
 observarea,
 chestionarea;;
 metodele statistice,
 metoda experimentală

6
Sumarul compartimentelor tezei. Teza cuprinde introducere, două capitole,
concluzii, bibliografie, anexe.
. 

7
CAPITOLUL I. DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND EDUCAȚIA
COPIILOR ÎN FAMILIILE MONOPARENTALE

1.1. Delimitări conceptuale

În condițiile societății contemporane, educația în general devine o componentă
indispensabilă şi a culturii familiei. La mai mulți autori, Şt. Bârsănescu [1, p. 15], I.
Stanciu [2, 74], T. Vianu, întâlnim ideea căeducația este o acțiune care
presupuneprocesele de: îngrijire, îndrumare, cultivare, disciplinare, civilizare,
moralizare etc. Încontextul educației axiologice este valorificată, cu predilecție,
funcția de cultivare a ființeiumane, ceea ce presupune formarea puterii de a înţelege
valorile şi a le aprecia şi acţiunea princare ajuţi pe cineva să înţeleagă lumea, dar şi
capacitatea de a o înţelege singur.
Viziunile cercetătorilor din domeniul sociologiei educației şi a pedagogiei sunt
unanime: educația, inclusiv şi cea realizatăîn cadrul familiei, se bazează pe sistemul
valorilor familiale ce au la bază valorile socioumane universale şi naționale. Deaceea,
stabilindu-se eficiența educației familiale, trebuie săplecăm de la identificarea
valorilorpe care le promoveazăfamilia.
Sursele bibliografice pedagogice, istorice, sociologice ne mărturisesccăîn
antichitate viaţa familială sau de clan, activitatea de muncă ori de joc,
ritualurile,ceremoniile, toate erau ocazii de instruire (E. Faure).Ceea ce uneşte
familia antică este un faptmult mai puternic decât naşterea, decât sentimentele sau
decât forţa fizică, este religiacăminului şi a strămoşilor [4, p. 83].
“Studiul familiei s-a impus ca o necesitate abea în epoca modernă, deşi
preocupările în acest sens sunt foarte vechi. Problema organizării vieţii de familie şi a
consecinţelor ei funcţionale, a evoluţiei rolurilor masculine şi feminine apare în
germene în lucrările gânditorilor antici şi a celor renascentişti.” [5, p.14]
“Strânsa dependenţă care există între membrii aceleiaşi familii, întemeiată mai
ales pe un joc de interrelaţii afective foarte intense, face ca mediul familial să fie
foarte apt de a reacţiona la trebuinţele iniţiale ale copilului şi de a favoriza prima
8
elaborare a personalităţii proprii şi a imaginii sale despre lume, care operează, la copil
după modalităţi esenţial afective.
Familia, ca mediu activ mai presus de orice, este într-o măsură oarecare
predestinată să răspundă cel mai bine tinerei fiinţe deocamdată esenţial afective, este
cea mai adecvată trebuinţelor acestei fiinţe; numai o astfel de lume a sentimentelor îl
poate înţelege şi intui cel mai adânc pe copil şi îi poate accepta mai bine starea sa de
copilărie.” [6, p.50]
Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate
societăţile, nucleul de bază al societăţii. Altfel spus, “familia este o formă complexă
de relaţii biologice, sociale, materiale şi spirituale între oameni legaţi prin căsătorie,
sânge sau adopţie. Fiind un fenomen social, ea se dezvoltă odată cu dezvoltarea
societăţii şi se modifică în raport cu aceasta.” [7, p.5] O altă abordare asemănătoare
defineşte familia “drept o formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie care
uneşte soţii şi descendenţii acestora prin relaţii strânse de ordin biologic, economic,
psihologic, moral, afectiv şi spiritual.”
Deci, “familia reprezintă forma superioară de comunitate, întemeiată prin
căsătorie, şi care constă din soţ, soţie şi descendenţii acestora. Ea se bazează pe relaţii
sociale şi biologice, având drept scop principal pregătirea unei generaţii viitoare
sănătoase şi temeinic educate, care să participe la dezvoltarea societăţii.” [8, p.56]
“În limbajul comun, termenul <familie>este folosit în mod nediferenţiat atât pentru
familia din care provine individul, cât şi pentru propria familie, constituită prin
căsătorie. Definită ca ansamblu de relaţii sociale reglementate, familia este un
complex de roluri şi statusuri sociale. Partenerii cuplului familial se raportează unul la
altul prin rolurile şi statusurile de soţ şi soţie. Aceiaşi parteneri îndeplinesc în
raporturile cu descendenţii lor rolul de părinţi.” [9, p.158]
Astfel că, I. Imbrescu, în lucrarea “Tratat de dreptul familiei” face următoarea
distincţie între:

9
  Familia nucleară formată din părinţi şi copiii lor necăsătoriţi. Familia
nucleară este structura preferată în prezent în cea mai mare parte a statelor. Se
crede că familia nucleară a apărut recent, în ultimii 100 de ani şi chiar mai
puţin. În cadrul ei, poziţia centrală aparţine legăturii conjugale, indicată şi de
noţiunea de căsătorie/căsnicie sau cuplu conjugal. Familia nucleară reprezintă
“nucleul” tuturor celorlalte forme de structuri familiale.
 Familia extinsă sau lărgită, compusă cuprinde pe lângă nucleul familial şi alte
rude şi generaţii, astfel încât alături de cuplul conjugal şi copiii lui mai pot
figura părinţii soţului/soţiei, fraţii şi surorile soţului şi/sau soţiei (cu soţii,
soţiile şi copiii lor), precum şi un unchi sau mătuşi de-ai cuplului. De regulă,
într-o familie extinsă trăiesc şi gospodăresc împreună trei generaţii: părinţii,
copiii acestora şi părinţii părinţilor. [26, p.59]
 Familia de origine, în care persoana se naşte şi creşte, alcătuită din părinţi, fraţi
şi surori, numită şi familie de orientare;
 Familia de procreere (proprie, conjugală) stabilită prin propria căsătorie,
formată din soţi şi copii;
 Familia normală, care îşi îndeplineşte toate funcţiile şi familia nenormală
(dezorganizată),vulnerabilă, în care una sau mai multe funcţii nu sunt
îndeplinite sau îndeplinite deficitar, situaţie în care se intervine prin măsuri de
protecţie socială;
 Familia rezidenţială, formată din persoane care locuiesc împreună, sau cu alte
cuvinte desemnează toate persoanele care locuiesc în aceeaşi casă şi desfăşoară
activităţi economice gospodăreşti;
 Familia de interacţiune, care se caracterizează prin schimburi reciproce de
produse, vizite, posibilitatea petrecerii concediilor, etc., deşi aceste persoane nu
locuiesc împreună;
 Familii patriarhale, matriarhale sau egalitare, caracterizate de modul de
exercitare al autorităţii. În sistemul patriarhal, autoritatea este deţinută de
10
 bărbatul cel mai în vârstă sau de soţ. În sistemul matriarhal, autoritatea este
deţinută de femeia cea mai în vârstă sau de soţie. În prezent este dominant
sistemul egalitar, în care puterea şi autoritatea sunt repartizate în mod egal între
soţ şi soţie.
Atribuindu-i un înţeles mai restrâns faţă de cel de drept comun, amintim de
familia monoparentală, formată din mama necăsătorită şi copiii săi. Se consideră
familie şi persoana care locuieşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa şi se află
în unele din următoarele situaţii:
a. Este necăsătorită;
b. Este văduvă;
c. Este divorţată;
Al cărei soţ/soţie este declarat/ă dispărut/ă prin hotărâre judecătorească
Cele mai multe familii monoparentale au ca unic părinte femeia. Uneori
părintele este obligat să-şi crească singur copilul datorită decesului soţului/soţiei, dar
cele mai frecvente cazuri se datorează divorţului sau separării. Se întâmplă ca şi
părintele să fie singur pentru că aşa a ales, aşa a dorit. Părintele rămas poate trece prin
stări emoţionale pe care nu şi le-a imaginat. Unii părinţi, în urma separării, reuşesc să
formeze în continuare un cuplu, în sensul în care ei reprezintă cuplul de părinţi ai
copilului lor. Când acest lucru se intâmplă, beneficiul este categoric al copilului.
Deci, putem spune pe baza celor afirmate mai sus ca familia monoparentală
este un tip de familie format dintr-un părinte şi copilul sau copiii săi; “grup de
persoane aflate în relaţie de rudenie, rezultata prin filiaţie directa sau adopţie. Familia
monoparentală desemnează grupul copil (copii) - părinte (şi nu părinţi) şi este privit
ca o alternativa la (şi nu ca o deviaţie de la) familia clasica”. [11, p.27]
“Căsătoria nu mai reprezintă modalitatea de constituire legala a familiei, ci doar
un prim element dintr-un conglomerat cauzal: căsătoria urmată de divorţ, separare sau
deces. Familia monoparentală poate rezulta şi din asumarea copiilor în afara
căsătoriei.”
11
 Cea mai sugestivă definiţie este ce oferită tot de Cristina Ştefan [12, p.7]. Astfel
din punct de vedere sociologic,“familia monoparentală poate fi definită ca un grup
social constituit pe baza relaţiilor de rudenie, între unul dintre părinte (părintele
singur) şi copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspiraţii şi
valori comune“.În abordarea sociologică, familia monoparentală este un grup primar,
iar membrii săi întră în relaţii directe, informale.
Există mai multe cazuri în care pot apărea familii cu părinte unic: De exemplu ,
în cazul unei naşteri nedorite sau în cazul unei femei trecute de obicei de o anumita
vârsta (35 ani).Divorţul de asemenea este un caz relevant. Când doi oameni ce au fost
căsătoriţi hotărăsc sa se despartă copilul rămâne în grija unuia dintre părinţi. Şi în
cazul decesului pot rezulta familii monoparentale. Mai sunt situaţii în care indivizii au
decis să nu se căsătorească şi atunci unul dintre părinţi are grijă de copii.
În cazul divorţului de obicei, copiii sunt încredinţaţi mamei şi de aceea pot
spune că femeia apare ca reprezentant unic al familiei monoparentale.
Familiile monoparentale se confruntă cu multe alte presiuni şi probleme:
 Probleme legate de vizitarea copiilor şi custodie. Părinţii petrec mai puţin
timp cu copiii lor.
 Dificultăţi în ceea ce priveşte implicarea părinţilor în noi relaţii. Copiii au o
atitudine defensivă cu privire la acest aspect.
 Separarea părinţilor are implicaţii serioase asupra copiilor. Aceştia sunt trişti,
se considera responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat. Aceasta se reflectă în
performanţele şcolare scăzute. Copiii devin vulnerabili şi le este foarte greu să
interacţioneze cu ceilalţi copii de aceiaşi vârsta sau sa îşi facă prieteni. Când vor
deveni adulţi le va fi greu sa se implice într-o relaţie, într-o căsnicie şi sa întemeieze o
familie. Probabilităţile de eşec sunt mari în ceea ce priveşte acest aspect.
Mai întâi, e nevoie să luăm în considerare cauzele prin care se ajunge la starea
de familie monoparentală (care, într-o majoritatea covârşitoare, este matriparentală,
matrifocală). De regulă, este vorba despre divorţ sau separare; moartea unuia dintre
12
soţi; naşterile neprogramate în afara căsătoriei; decizia de a avea copii fără a te
căsători. Toate aceste situaţii, mai puţin ultima, nu înseamnă automat existenţa de
durată a familiei cu un singur părinte. Majoritatea soţilor divorţaţi sau văduvi se
recăsătoresc. De ce rămân totuşi atât de multe familii monoparentale?
O primă explicaţie este că femeilor nu le este deloc uşor să se recăsătorească.
Aceasta fie pentru că la nivelul unei ţări, la un moment dat, poate fi o criză de bărbaţi
– cum s-a întâmplat în anii de după cel de-al doilea război mondial în fosta Uniune
Sovietică, unde bărbaţii au murit masiv în război, fie că în nişa socială accesibilă,
numărul potenţialilor soţi este redus. Astfel, în cartierele sărace din SUA, femeile
afro-americane pot găsi cu greu un partener, bărbaţii de aceeaşi rasă murind de tineri
în număr semnificativ sau fiind în închisoare. D. Lichter şi colaboratorii (1992) au
descoperit că la 100 de afro-americani între 21-28 de ani ar reveni mai puţin de 80 de
bărbaţi de aceeaşi rasă. Iar dacă socotim şi importanţa faptului că ei să aibă o slujbă
întreagă sau parţială, numărul se reduce la 50, întrucât mulţi dintre ei sunt şomeri.
Un alt factor ar fi că statutul de familie monoparentală este încurajat de ajutorul
substanţial de stat. Acest argument priveşte îndeosebi aşa numitele ţări ale bunăstării,
de pildă cele din Scandinavia. Relativ legat de acest aspect, ne putem aştepta ca în
ţările dezvoltate economic să găsim mame singure cu copii printre care sunt capabile
să fie capul unei gospodării, adică să câştige suficient. Şi într-adevăr, dintre femeile
cu un loc de muncă, multe decid să aibă copii fără să se mărite, dar statistic, femeile
salariate se căsătoresc în proporţie mai ridicată decât cele late (Burns şi Scott, 1994).
Cele mai multe dintre familiile cu un singur părinte rezultă aşadar fie dintr-o nevoie
(femeile se pot căsători sau recăsători greu), fie dintr-o opţiune de viaţă (cele care îşi
pot permite material), fie ca o strategie de a obţine un ajutor considerabil de la stat (în
unele cazuri, ele având de fapt un soţ, dar nu legal). Iar ca o comparaţie interculturală,
e clar că societatea modernă, bazată pe economie de piaţă, slujbe plătite, ajutor
guvernamental etc. face posibilă familia monoparentală, spre deosebire de societăţile

13
simple, arhaice, unde femeia e dependentă de hrana şi serviciile familiei extinse şi ale
parentalităţii.
O mare parte dintre familiile monoparentale sunt rezultatul naşterilor
neintenţionate ale tinerilor care întrerup şcoala, nu au un serviciu şi, în foarte multe
cazuri, nu ştiu cine este tatăl copilului. În SUA, pentru fiecare milion de naşteri ale
mamelor necăsătorite, sunt reperaţi doar aproximativ 25% dintre taţi. Şi dintre cei pe
care legea îi obligă să acorde ajutor (pensie alimentară), numai 51% plătesc integral
(Lynch, 1995). Deşi situaţia femeilor devenite singure prin divorţ sau văduvie şi care
au copii este mai bună sub aspect material, şi în astfel de cazuri are loc o depreciere
semnificativă din punct de vedere financiar prin lipsa soţului. Aceasta pentru că, în
general, bărbatul câştigă mai bine, avea mai multe relaţii, se „descurca”mai repede şi
mai uşor. Sărăcia este puternic asociată cu lipsa de şcolaritate sau şcolaritate redusă,
cu şomajul, cu capitalul raţional, cu condiţia de imigrant şi aproape tautologic, cu
ceea ce se foloseşte în literatura sociologică, în particular în cea americană, ca un
indicator cvasiuniversal, şi anume cu statutul socioeconomic. Or, la rândul lor, acestea
sunt corelate cu etnia. Familiile monoparentale sunt disproporţional prezente în
funcţie de rasă şi etnie. Apoi, numărul părinţilor care îşi cresc singuri copiii şi cauzele
ajungerii în această situaţie variază considerabil şi de la ţară la ţară. Exprimând la
modul calitativ date demografice din multe ţări, s-a ajuns la următoarea reprezentare
(Tabel 1.1.):
Tabel 1.1.Diferenţe demografice între ţări
Ierarhie procente Cele mai ridicate Cele mai scăzute
Ratele părinţilor singuri Anglia, Suedia, Grecia, Irlanda, Italia,
Norvegia, Danimarca, Portugalia, Spania,
SUA, Australia Japonia
Procentajul naşterilor Danimarca, Norvegia, Grecia, Italia, Spania
înafara căsătoriei Suedia
Ratele divorţului Anglia, Suedia, Grecia, Irlanda, Italia,
Danimarca, SUA Portugalia, Spania,
14
 Japonia
Procentajul părinţilor Norvegia şi Suedia Grecia, Portugalia, şi
singuri care nu au fost (urmate de SUA şi Japonia
niciodată căsătoriţi Anglia)
Sursa: K. Rowlingson şi S. McKaz, 2002, p.27
Pe bună dreptate, ne putem întreba cum pot face faţă familiile monoparentale
diverselor probleme, în special celor de ordin material-financiar (locuinţă, cheltuieli
pentru copii etc). studii sistemice arată ce strategii diverse şi ingenioase adoptă multe
astfel de familii nu doar pentru a supraveţui, ci chiar pentru a deveni de succes social.
O alta cauză care duce la apariția familiilor monoparentale este migrația unuia
dintre soțisi stabilirea sa pe o perioada nedeterminatăîn afara granițelor fără intenții
de reintoarcere încadrul familial deja creat. Lucrari recente precumcele propuse de
Moreno-Fontes Chammartin2008, LeClere si McLaughlin 1997 aduc operspectiva
mai complexa, analizand cazurile de migrație la nivel de familie. Adesea, motivația
indivizilor pentru migrație nu este reprezentată de atingerea unor obiective personale,
cat de necesitatea imbunatățirii condițiilor de trai la nivel de familie. Astfel, deși
migrația esteindividuala, atat motivatia cat și consecințele și implicațiile acestui
proces, se regăsesc la nivel de unitate familială. Totusi, deși intențiile sunt cele mai
înainte prezentate, acest lucru nu esterespectat intru-totul creand dezechilibre la nivel
emoțional pînă la desfacerea familiei de tipnuclear. Familiile in care femeia opteaza
pentru migrație sunt percepute ca prezentand un risc maimare de dezintegrare.
Rețeta unei familii stabile presupune prezenta femeii în spațiul domestic, cu
rolul esențial de asigurare a coeziunii familiale.Din acest motiv, disfuncțiile aparute la
nivel de familie sunt privite, in principal ca eșecuri ale femeilor in îndeplinirea acestui
rol.
Pe de altă parte, decizia femeilor de a migra pentru obținerea unui trai decent,
pentru o poziție socială dorita, reprezinta o contestare a rolurilor tradiționale de gen si,
în consecință, atrage sancțiuni atat din partea familiei, cat si din cea a societății.

15
1.2. Scurt istoric privind educația copiilor în familiile monoparentale
Armonia vieții de familie din comunitățile tradiționale a fost perturbată de
numeroasele modificări la nivel macrosocial.
Dacă în comunitățile tradiționale familia era o unitate închisă,toate activitățile
desfășurându-se în cadrul gospodăriei,societatea industrială face ca individul să
participe la viața publică și să deschidă familia către exterior Așadar familia a fost
nevoită să se adapteze modelului industrial,la nivelul structurii și al stilului de viață.A
început să se pună foarte mult accentul pe dezvoltarea personală,pe nevoia de
independență și pe libertatea alegerii partenerului.Nevoia de intimitate,funcția de
solidaritate devin tot mai importante [22, p.30].
“Familiile din societăţile contemporane, dezvoltate sau în curs de dezvoltare, au
suportat în ultimele decenii transformări profunde. Schimbările intervenite sunt atât
de importante, încât şi termenul familie a devenit tot mai ambiguu, tinzând să acopere
astăzi realităţi diferite, altele decât cele caracteristice generaţiilor precedente.”
Astfel,în societatea modernă, tot mai mulţi adulţi îşi cresc copiii singuri, fără a avea
alături un partener (soţ/soţie), pe al cărui ajutor să se poată bizui. Aceast tip de familie
este numit familie monoparentală.
„Literatura anglo-saxonă utilizează termenul one (single)-parent family de la
mijlocul anilor 1960; zece ani mai târziu, acest termen avea un corespondent francez-
famille monoparentale. Desemnând unităţi sociale constituite dintr-unul sau mai mulţi
copii şi un singur părinte, aceşti termeni s-au impus repede în faţa altora (<părinţi
izolaţi>, <mame în dificultate>).” Dacă în trecut acest tip de familie era considerat ca
fiind deviant de la familia normală, în societatea conteporană, “grupul copil (copii) –
părinte (şi nu părinţi) este privit ca o alternativă la (şi nu ca o deviaţie de la) familia
clasică.” [10, p.127]
În ceea ce privește evoluția,dimensiunile,structura şi funcţiile familiei,acestea au
fost influenţate de contextul social-economic astfel:familia s-a redus ca dimensiuni,
axându-se în principal pe cuplul conjugal,funcţia tradiţională de producţie este înlocuită
16
cu consumul, veniturile provenind din prestarea muncii în afara gospodăriei,funcţia de
socializare a copiilor a fost preluată de servicii specializate,funcţia de asistenţă şi îngijire
a ascendenţilor (părinţi, bunici) a fost transferată serviciilor sociale,a avut loc o
redistribuire a rolurilor familiale [23, p.183].
Comunității de tip tradițional îi corespunde ,,solidaritatea mecanică”,concept ce
desemnează faptul că solidaritatea individuală este absorbită în personalitatea
colectivă,indivizii depinzând în foarte mare măsură de familie și,implicit,de societate
[24, p.83].
Familia nucleară considerată altă dată ca fiind un model,a suferit pe parcurs
numeroase modificări datorită unor factori precum:creșterea mobilitatii populatiei
(teritoriale, sociale, ocupaționale),care a determinat o dinamică familială
proporționala cu instabilitatea acestui grup;creșterea eterogenitatii culturale, etnice,
religioase etc. a populatiei,care a îngreunat coagularea grupurilor de rudenie;
modificarea bazei de rezidenta (în urma urbanizarii), care a dus la disparitia
gospodariei, proliferarea locuintei unifamiliale și criza urbană a locuințelor care
întârzie formarea familiilor conjugale și le diminuează dimensiunile.
Atragerea femeilor in activitatea de producție industrială, care a avut drept
consecintă Iimitarea numarului de copii și pierderea sau slăbirea unora din funcțiile
familiale.
Modificarea conceptiei asupra muncii, conform careia efortul depus este
retribuit prin salariu, iar perioadele de munca alternează cu cele de odihna, care a dus
Ia artificializarea și raționalizarea vietii familiale.
Modificarea concepției asupra timpului, prin care ritmurile naturale, cosmice și
biologice sunt substituite cu ritmurile artificiale;efectele acestei schimbari sunt că,
odata cu creșterea perioadei de școlarizare,copilaria și tineretea sunt
prelungite,maternitatea este intarziata, perioada fertila este micșorata; pragurile vieții
sunt marcate prin bilanțuri profesionale sau economice, mai curand decât prin
evenimente familiale etc.
17
 Accentuarea individualismului, prin generalizarea schimbului,care determina
creșterea dificultații de integrare intr-un grup familial,lipsa coeziunii și loialitații,
negarea sistemului normativ propriu familiei etc.
Industrialismul, prin toate fenomenele mentionate și prin altele omise, dar de
aceeași natura, a avut ca efect principal impunerea unor forme aberante de familie.
loan Mihailescu Ie definește ca menaje nefamiliale și grupează în această categorie
menajele de o singura persoana(celibatul definitiv sau temporar), uniunile de
coabitare, menajele formate din persoane între care nu se stabilesc relații sexuale,
menaje homosexuale. Aceste evolutii tradeaza, evident, degradarea accentuata a
solidaritatii de tip familial, a familiei ca institutie.Paralel cu impunerea paradigmei
individualiste În societatea moderna, coeziunea structurilor familiale se naruie [25,
p.47].
Societateatradiţională,prinmecanismeleei,dezaprobamonoparentalitatea şi
încuraja stigmatizarea celor cealegeau, voit sau nu, acest stil de viaţă.
Însocietateamodernă,datorităapariţieişigeneralizăriifamilieinucleare,
rupturadecomunitateapermisschimbareaviziuniişipercepţieifaţădeacesttip de
menaj.Familia clasică nu mai este atât de importantă pentru dezvoltarea
personalităţiioptimeacopilului,înanumitecondiţii,bineînţeles.Pentruuncopil este mai
indicată o familie monoparentală decât una în care există certuri şi probleme. Dacă în
trecut familiile cu căsătorii nereuşite trebuiau să rămână
împreunădedragulcopiilor,înprezentseapreciazăcăestemaibinepentrucopii dacă părinţii
se despart, în loc să-isupunăunui permanent conflict în familie.
În ceea ce priveşte repercusiunile asupra adulţilor,se consideră că pentru
bărbaţi,cele mai mari sunt costurile psihologice,având în vedere faptul că rolul matern
este imposibil de substituit,în timp ce pentru.femei prevalează costurile materiale.Spre
deosebire de alte modele familiale menajele monoparentale se confruntă cu dificultăţi
economice şi socializatoare mai mari.

18
 S-au evidenţiat o serie de consecinţe negative şi pentru copii.Astfel,băieţii din
familiile monoparentale prezintă o rată mai mare a comportamentelor deviante.La
nivelul familiei monoparentale,funcţiile numai pot firealizate în mod optim,apărând
astfel oserie de dificultăţi şi deficienţe.
Funcţia sexuală şi cea reproductivă sunt minimizate deoarece separarea soţilor
şi dificultatea părintelui rămas cu copii în a-şi găsi un partener care să-i accepte
situaţia împiedică realizarea respectivelor funcţii.
Elementulcelmaivizibilcareinfluenţeazăviaţafamiliilormonoparentale
estecostulridicatalvieţii,implicândeforturideosebitedinparteapărinteluirămas
cucopiii.Osituaţiedeosebităla familia monoparentalăoprezintăfuncţiade socializare.
Lipsa unui părinte poate determina lipsa afectivităţii de care are nevoie
copilul,acestanerealizândactuluneisocializărifireştişiintegrareaîn societate.
Totuşi,înzilele actuale sistemulşcolar înlocuieşte, înmare măsură, procesul
instructiv-educativalfamiliei.Maimult,chiarînfamiliilecompletepărinţiinu
maidispundetimpulnecesarrealizăriiprocesuluiinstructiv-educativ,iaroparte dintre ei nu
au conştiinţa necesităţii acţiunilor educative. În concluzie,nu se poate afirma cu
certitudine că familia monoparentală nu este indicată pentru evoluţia ulterioară a
copilului, din moment ce şi familia clasicăse confruntă cu probleme similare.
Ceea ce se desprinde tot mai clar,dincolo de varietatea şi complexitatea
cazurilor de monoparentalitate ,este că urmând percepţia monoparentalităţii,ca
“experienţă traumatizantă”sau ca o“continuitate logicã” [26, p.58],există două
modalităţi de a trăi şi de a se raporta la monoparentalitate:ca marginalitate sau ca
model familial alternativ,liberales,cu specificarea că a doua variantă începe să se
impună tot mai mult, în defavoarea celei dintâi.
Este important a sublinia caracterul alternativ al acestui tip de amilie,care nu
constituie un tip „deviant” sau „anormal”.

19
 Monoparentalitatea devine„normal” în sens sociologic, în condiţiile în care
înregistrează o creştere a frecvenţei şi devine o conduită comună în societăţile actuale
[27, p.119].
1.3. Importanta modelului parental asupra formării și dezvoltării personalității
copilului
Potrivit unei sinteze realizate de Bawin-Legros, studiile asupra familiilor
monoparentale arată că probabilitatea de a identifica naşteri ilegitime, abandonuri ale
copiilor, tulburări de comportament, abandon/eşec şcolar sau chiar delicvenţă este mai
mare în această categorie de populaţie. Familiile monoparentale sunt adesea victime
ale sărăciei, iar copiii au tendinţa de a repeta experienţa părinţilor. Aceleaşi studii
arată că monoparentalitatea rezultată din divorţ este corelată cu o diminuare a
activităţii educative: mama este suprasolicitată atât din punct de vedere emoţional cât
şi material şi relaţional şi este mai puţin disponibilă pentru copil exact când acesta are
mai mare nevoie de atenţie si eforturi sporite. În acelaşi timp rolul patern este analizat
în termenii „absenţei paterne”, „depravării paterne”, „deresponsabilizării paterne” [13,
p.49]. În urma rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de parinte este
puternic diminuată, părinţii comunică mai puţin bine cu copiii, sunt mai puţin
afectuoşi, le controlează mai puţin bine comportamentul.
Copiii aflaţi sub incidenţa divorţului sunt marcaţi de numeroase probleme
psihologice si relaţionale. Totuşi, aceşti copii reacţionează diferit în funcţie de vârstă,
sex, timpul petrecut de la ruptura intervenită între părinţi, calitatea relaţiei trecute şi
prezente cu fiecare dintre aceştia.
Cei mai puternic afectaţi în urma unui divorţ sunt copiii de vârstă mica, ei
devenind mai neascultători, agresivi şi mai puţin afectuoşi. Copiii de 6-8 ani sunt
marcaţi de o mare tristeţe, de sentimente de frustrare, confuzie şi anxietate, mulţi
dintre ei căutând contactul cu părintele absent. Pentru copiii de 9-12 ani percepţia
rupturii este mai clară, ei fiind capabili să pună în funcţiune diferite mecanisme de
protecţie şi să lupte împotriva propriilor stări psihologice, dar totuşi sunt mulţi cei
20
care sunt încercaţi de anxietate şi ruşine şi deseori îşi revarsă furia pe părintele pe care
îl consideră vinovat. Nici în adolescenţă experienţa divorţului nu este suportată fără
probleme, existând sentimente de tristeţe, furie, nelinişte, în legatură cu viitorul.
Perioada dintre intrarea copilului în şcoală şi terminarea ciclului elementar este
adesea descrisă fie ca un fel de sfârşit al copilăriei, fie cu particularităţi de vârstă
asemanătoare cu cele preşcolare, fie ca etapă de debut primar al adolescenţei, fie, în
fine, ca etapă distinctă a copilăriei. În toate cazurile, referirile descriptive sunt mai
centrate pe problemele adaptării şcolare şi ale invăţării decât descrierile privind alte
etape ale dezvoltării psihice, deşi se ştie că în copilăria timpurie şi în perioada
preşcolară are loc cea mai importantă achiziţie de experienţa adaptativă.
În timp ce psihologii scot în evidenţă consecinţele divorţului asupra stării
psihice a copiilor şi părinţilor, sociologii vorbesc despre problemele materiale ale
familiilor monoparentale, copiii care trăiesc în familii de acest tip fiind consideraţi
„populaţie cu risc”.
În contradicţie cu cele spuse mai sus, sunt rezultatele cercetărilor recente, ele
aprobând dificultăţile prin care trece o mamă singură ce are în grijă copiii, dar în
primul rând iau în considerare resursele de care aceasta dispune: venitul, locuinţa,
timpul disponibil, statutul socio-profesional, nivelul de instruire, stilul de viaţă, ratele
de sociabilitate, raporturile cu fostul partener şi cu trecutul său familial, trăsăturile de
personalitate.
Începutul detaşării copiilor de familie este perceput mai întâi de părinţi.
Apropierea adolescentului de grupul de referinţă al semenilor se manifestă asupra
contactelor cu părinţii. Copiii încep a lipsi tot mai frecvent de acasă, mai rar însoţesc
părinţii în diverse locuri publice. Devine extrem de joasă ascultarea adolescentului,
îndeplinirea cerinţelor, are loc substituirea idealurilor, depersonificarea părinţilor [14,
p.71].
Deseori se observă o diminuare a autorităţii şi influenţei părinţilor. Relativ
stabile rămân doar relaţiile afectiv-simpatetice. În aceste condiţii dificile, părinţii
21
trebuie să planifice şi să gândească bine acţiunile lor educative. Acţiunile educative
familiale aplicate în adolescenţă necesită un efort şi competenţe mai însemnate din
partea părinţilor, spre a le imprima acestora flexibilitate, coerenţă, logică şi
argumentaţie adecvată.
Comportamentul părinţilor se schimbă şi el în funcţie de mulţi factori: vârstă,
sex, temperament, caracter, experienţa proprie în problema dată, cunoştinţele
respective şi reprezentările lor despre procesul educaţiei şi al detaşării adolescentului
de familie. Forţa şi gradul de exteriorizare a reprezentărilor şi aşteptărilor parentale
sunt foarte importante pentru accelerarea sau frânarea detaşării copilului de familie
[15, p.14].
Cercetând această sferă, H. Stierlin a stabilit trei aspecte ale reprezentărilor şi
aşteptărilor părinţilor, care influenţează relaţia lor cu copiii şi conţinutul acţiunilor
educative familiale. Sigur, părinţii observă şi cunosc capacitatea copilului de a fi
independent; capacitatea de a stabili noi relaţii interpersonale şi capacitatea de a
întreţine relaţii cu familia după detaşarea de ea.
Analizând literatura de specialitate şi experienţa pedagogică, putem remarca
următorul moment: dacă părinţii îl consideră pe adolescent incapabil de autonomie,
atunci ei se opun şi încep a frâna procesul de detaşare a acestuia de familie pe diverse
căi, iar acţiunile educative devin coercitive, ceea ce provoacă un lanţ de conflicte
interpersonale, fapt menţionat de mai mulţi cercetători.
Situaţia dată nu explică, desigur, toate tipurile de dificultăţi care pot apărea în
aplicarea acţiunilor educative, în relaţiile adolescenţilor cu părinţii şi nu confirmă
inevitabilitatea divergenţelor în procesul autodeterminării adolescentului, dar
constituie un aspect important pentru înţelegerea mai profundă a strategiilor de
optimizare a acestora.
În acest context trebuie menţionate cele trei forme de conciliere practicate de
adolescenţi şi evidenţiate de H. Stierlin [17, 80] în relaţiile adolescenţi – părinţi.
Astfel, cercetătorul deosebeşte şi descrie:
22
− Concilierea de integrare – care include atât integrarea, cât şi diferenţierea
sentimentelor, motivelor, declanşând mecanismele de securitate şi identitate.
− Concilierea de adaptare – care asigură conştientizarea contradicţiilor,
transformarea şi includerea lor în structura personalităţii, producând autoreglarea şi
autorealizarea adolescentului.
− Concilierea reparativă – care contribuie la orientarea adolescentului spre
învingerea dificultăţilor legate de despărţirea lor cu părinţii şi asigură mai apoi
reînnoirea relaţiilor familiale.
Pentru a construi şi aplica eficient acţiunea educativă în cadrul familiei, trebuie luate
în considerare condiţiile social-economice, particularităţile individuale şi de vârstă ale
adolescenţilor şi părinţilor, modelul comportamental, cultura şi autoritatea părinţilor.
Prin urmare, tendinţa spre autonomie, autoafirmare şi sentimentul crescând de stimă
fată de sine, pe de o parte, îl fac pe adolescent să se detaşeze de familie, iar pe de altă
parte – neîncrederea în forţele sale, nesiguranţa, neliniştea şi frământările căutării eu-
lui îl fac să găsească în persoana părinţilor un ajutor, o susţinere. Această situaţie
produce un conflict interior în sufletul adolescentului.
Dacă conflictul se completează cu o dură neînţelegere, manifestarea neatenţiei,
agresivităţii părinţilor, plus un stil nefast al educaţiei familiale (de dominare, despotic,
de neamestec etc.) sau/şi necunoaşterea, nerespectarea particularităţilor individuale,
ale accentuărilor caracteriale, a drepturilor copilului, a celor mai elementare principii
de educaţie, putem deveni martori a unor grave consecinţe, susţine Cuzneţov L.
Diapazonul lor poate fi destul de vast, începând cu încăpăţânarea, negativismul, fuga
de acasă şi terminând cu conduitele deviante, poate fi prezentă chiar şi conduita de
suicid [15, p.33].
În corelaţie cu aceste momente, menţionăm că pentru o mare parte dintre
adolescenţi, în procesul detaşării de familie, există riscul de a nimeri sub influenţa
grupurilor antisociale, ceea ce influenţează grija şi responsabilitatea părinţilor, dar
poate fi încă o cauză a conflictelor familiale [18, p.76].
23
F. Neidhardt subliniază că procesul de clarificare a relaţiilor devine foarte acut spre
sfârşitul maturizării, desfăşurându-se pe trei căi posibile; apariţia unei rupturi
îndelungate; restabilirea şi consolidarea relaţiilor cu părinţii; păstrarea unor relaţii
ambivalente, care de fapt continuă divergenţele dintre adolescenţi şi părinţi. Savantul
conchide că între părinţi şi copiii care se maturizează se pot păstra următoarele tipuri
de relaţii interpersonale: de colaborare în sfera comunicării, de control normativ din
partea părinţilor, de relaţii afectiv-simpatetice şi păstrarea coeziunii familiei, de
dependenţa sau independenţă economică [19, p.212].
În baza analizei aspectelor elucidate, conchidem că aceste tipuri de relaţii nu trebuie
numai păstrate, ci şi dezvoltate în cadrul acţiunilor educative familiale prin toate
modalităţile şi pe toate căile cunoscute în psihopedagogie.
Problema acţiunilor educative aplicate în adolescenţă nu poate fi reflectată obiectiv
fără a analiza un alt aspect important, coeziunea familiei.
Coeziunea familiei se caracterizează, în special, prin prezenţa
următoarelor elemente:
− ajutorul părinţilor acordat copiilor sau altor membri ai familiei, care poate fi atât
material cât şi spiritual, mai cu seamă în timpul studiilor;
− traiul în comun (în casa părintească se stabilesc şi se respectă anumite tradiţii,
ritualuri, obiceiuri);
− relaţiile de intercomunicare ce se dezvoltă tot mai mult, bazându-se pe relaţiile de
colaborare, cooperare, însă pot persista şi relaţiile de dominare, de tutelare, de
neamestec ş.a.;
− ataşamentul faţă de părinţi, mai ales faţă de mamă (părinţii rămân pentru
adolescenţi persoane de încredere).
Printre cauzele păstrării coeziunii familiale, care este extrem de importantă
pentru adolescent, cercetătorii menţionează: transformările social-economice şi
modificările ce au loc înstructura internă a familiei, schimbarea nivelului intelectual şi

24
cultural al membrilor familiei, starea sănătăţii acestora, noile concepţii şi tendinţe ce
ţin de domeniul educaţiei copiilor [20, p.18];
În concluzie la acest subcapitol se poate aprecia, aşadar, că analiza
particularităţilor acţiunii educative, geneza şi evoluţia conceptului şi fenomenului
pedagogic, particularităţile vârstei copiilor, esenţa abordării acesteia, a comunicării şi
a relaţiilor parentale cu copiii, reflectate amplu de către cercetătorii din domeniu, axaţi
pe explicaţii de tip pedagogic, psihogenetic, psihosocial şi analiza specificului
accentuărilor de caracter proprii copiilor, marchează strategia epistemologică de
fundamentare a acţiunilor pedagogice familiale şi tacticile operaţionale care vor
asigura monitorizarea eficienţei acestora.

25
CAPITOLUL2 STUDIUL EXPERIMENTAL AL IMPACTULUI FAMILIILE
MONOPARENTALE ÎN FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA PERSONALTĂȚII
COPILULUI
2.1 Desingul cercetării
Obiectivul general: Identificarea unor indicatori care reflectă dimensiunile specifice
familiei monoparentale.
Obiectivele specifice: Obiectivele studiului se centrează pe următoarele idei :
 Identificarea caracteristicilor familiei monoparentale.
 Identificarea factorilor care au dus la formarea familiei monoparentale -
Identificarea nivelului stimei de sine în cadrul familiei monoparentale
 Identificarea influențelor familiei monoparentale în dezvoltarea psiho-socială a
membrilor acesteia ( mama/tata – copil/copii). -
Ipotezele cercetării
 Familia monoparentală induce un nivel mai scăzut al stimei de sine în cazul
membrilor acesteia comparativ cu al celor proveniti din familia tipică.
 În cadrul familiei monoparentale, socializarea membrilor acesteia este
deficitară în comparație cu a celor din cadrul familiei tipice, tradiționale.
Interviul semistructurat este o tehnică foarte flexibilă care situează undeva la
mijloc, între discuțiile standardizate şi cele non-directive, în măsura în care nu este
complet structurat, utilizând o listă de întrebări precise, şi nici pe deplin liber.
În cazul de față, interviul semistructurat se bazează pe un ghid de interviu, însă
intervievatorul nu dispune de o lista de întrebări ci de o listă de teme de studiat.
Pe baza ghidului de interviu stabilit în prealabil, subiecții vor fi lăsați să se
exprime liber, în termenii în care le convine.
Rolul intervievatorului este acela de a focaliza discuțiile pe tematicile studiate,
punând întrebări adecvate în momentele propice pentru a lămuri anumite aspecte şi
păstrând atitudinea empatică indispensabilă unei bune desfăşurări a acestui tip de
discuție.
26
 Metode aplicate în cercetare.
 ,,Autoaprecierea Grafică
 Chestionarul pentru părinţi 
 Testul,,Desenului familiei,,
 Testul de determinare a atitudinilor parentale a autorilor A. Варга şi В.
Столин
Descriera metodelor
Chestionarul pentru părinţi .Această metodă am aplicat-o pentru a identifica
cponderea familiilor monoparentale în cadrul claselor de copiii implicați
Testul ,,Aprecierea grafică,, Am aplicat pentru a identifica modul în care se
autoapreciază copiii din diverse ripuri de familii ,implicate în investigați.
Ataşamentul infl uenţează stima de sine, aspiraţiile şi abilitatea de a atrage şi
menţine o relaţie sănătoasă, succesul sau eşecul relaţiei mamă-copil, fi ind
răspunzător de calitatea relaţiilor viitoare. Ataşamentul pune bazele socializării
copilului şi ale sănătăţii lui mentale.
Ataşamentul îi permite copilului să-şi formeze un model internalizat de
funcţionare a lumii, a fi gurii de ataşament şi a relaţiei lui cu ea, a lui însuşi şi a
respectului de sine. Dacă e un ataşament sănătos, securizant, copilul îşi va achiziţiona
autonomia şi competenţa, pe fundalul încrederii în sine şi în ceilalţi. Ataşamentul
insecurizant va fi o neşansă pentru copil şi va conduce la dezvoltarea unei
personalităţi necontrolate cu risc major de dezvoltare a unei psihopatologii.
Insecuritatea poate deveni o problemă semnifi cativă în viaţa noastră.
Copilul are nevoie de ajutor, de securitate, de înţelegere şi de recunoaştere
pentru a putea dezvolta şi pe viitor un ataşament solid. Teoria ataşamentului este o
teorie a dezvoltării, dinamic structurată, care permite importante predicţii neliniare şi
neevidente ale adaptărilor succesive
Testul,,Desenul familiei,,Am aplicat această metodă pentru a identifica modul în
care percep copiii relațiile din cadrul familiei lor.
27
 Datorită bogăţiei de simboluri utilizate prin desen, orice produs al activităţii
unei persoane, realizat grafic, poate fi folosit în scop psihodiagnostic. Analiza
şi interpretarea desenelor, ca şi analiza grafologică, se bazează, ca material de
studiu, pe proiecţiile autorilor lor, reliefând multe dintre aspectele şi faţetele
personalităţii acestora.
Desenul Familiei, ca probă de evaluare, este specific, în general, copiilor. Prin
acest act de creaţie, copiii transmit mesaje şi explicaţii pe care nu le pot exprima
verbal. Ei utilizează desenul de la vârste foarte fragede, ca pe un joc. În acest fel, sunt
manifestate emoţiile, dorinţele, dar şi frustările sau stările de nelinişte ale micilor
artişti. Interpretarea simbolurilor care apar în desenele familiei copiilor ne poate ghida
spre identificarea relaţiilor lor cu membrii grupului familial şi a sentimentelor pe care
le au faţă de aceştia.
Testul de determinare a atitudinilor parentale a autorilor A. Варга şi В.
Столин
Abordarea stilurilor parentale este un subiect de importanţă majoră deoarece
numai prin această diagnoză se pot oferi părinţilor sfaturi şi sugestii privind impactul
stilurilor asupra stimei de sine a copiilor şi asupra comportamentului lor.
Cercetarea a fost elaborată din perspectivă cunoaşterii conceptului de stil
parental în rândul părinţilor şi modificarea acestui astfel încât copilul să fie
beneficiarul acestor schimbări
Chestionarul pentru părinţi 
 Sexul?
 Studiile dumneavostră
 Profesia
 Mediul de provenienţă
 Starea civilă
 Familie monoparentală, datorată?
 Vă întrebaţi în fiecare zi copilul despre ce s a întâmplat la şcoală?
28
  Se întămplă des ca atitudinea dumneavoastra faţă de copil să nu fie în
concordanţă cu cea a dirigintelui?
 Este necesar să insiste copilul dumneavoatră pentru ca să participaţi la şedinţele
cu părinţii
 Ţineţi cont de părerile şi sfaturile profesorului diriginte
 Cum consideraţi colaborarea dumneavoastră cu şcoala
 Cât de des vizitaţi şcoala copilului dvs
 Când vizitaţi şcoala copilului dvs
 Cum păstraţi legătura cu dirigintele copilului
 Consideraţi că acordaţi timp suficient şi atenţie suficientă problemelor şcolare
ale copilului
 Care este motivul pentru care acordaţi atât de puţin timp discutării problemelor
şcolare cu copilul dumneavoastră?
 Cui credeţi că se datorează lipsa succesului şcolar al copilului dumneavoastră?
 Vă rugăm să vă exprimaţi acordul în ceea ce priveşte regulile şi regulamentul
şcolar
 Cum apreciaţi contribuţia şcolii la succesul pesonal şi profesional al copilului
dumneavoastră?
Rezultatele la chestionarul aplicat părinților
Tabela 1 Structura eșantionului de părinți din familiile monoparentale
Studii Ponderea în cifre Ponderea în procente
Studii 11 55%
superioare
Grad științific 1 5%
Studii medii de 6 30%
specialitate
Fără studii 2 10%

29
 55%

30%

10%
5%

Ponderea vestigati

Fig.1 Structura eșantionului de părinți

Analiza rezultatelor la chestionarul pentru părinți
Aplicarea acestui chestionar a fost absolut necesară din următoarele considerente
 aniticipărea și remedierea eficientă a problemelor educaționale este posibil doar
în cadrul unei conlucrări active și de durată cu părinții
 este necesar de a identifica gradul de percepere de către părinți a necesității
aniticipării problemelor educaționale în familia monoparentală
 este necesar de a identifica nivelul de cunoștințe în domeniul problemelor
educaționale în familia monoparentală
Tabela 3 Gradul de percepere de către părinți a necesității aniticipării
problemelor educaționale în familia monoparentală
Gradul de Ponderea în cifre Ponderea în
percepere procente
Acceptarea 5 25%
necesității
Atitudine 12 60%
superficială
Atitudine de 3 15%
30
 respingere
0.6

Acceptarea
Atitudine
0.25 superficială
Atitudine de
0.15 respingere

Fig. 2 Gradul de percepere de către părinți a necesității aniticipării

problemelor educaționale în familia monoparentală
Din cele expuse concluzionăm, ca este prezentă prevalearea unei atitudini
superficiale a părinților față de prezența problemelor educaționale la copii.
De aici rese necesitatea acută a ințierii unui șir de activități,care ar determina
eficientizarea implicării părinților în activitatea de educație a copiilor
Tabela 4 Structura eșantionului de părinți din familiile monoparentale după
criteriul gender
Studii Ponderea în cifre Ponderea în procente
Femei 17 85%

Bărbați 3 15%

31
 1 1
85%

15%

Ponderea vestigati

Fig.4 Structura eșantionului de părinți din familiile monoparentale după

criteriul gender
Analizînd eșantionul după principilu gender am stabilit că în rolul de părinte
singur prevalează numărul femeilor.Este o situați ,care confirmă rezultatele din
literatura de specialitate,cu referire la situația familiilor noastre din Republica
Moldova.

32
 Distribuţia eşantionului în funcţie de încadrarea profesională

90%
90% 83.33%

80%

70%

60%

50%
Procent bărbaţi
40%
Procent femei
30%
16.66%
20% 10%
10%

0%
1 2
Încadraţi în muncă Neîncadraţi în muncă

Fig.5 Distribuirea eșantionului după criteriul încadrare în muncă

Analiza retultatelor la testul Familia
, Testul „Desenul familiei” permite copiilor să-şi exprime, într-o manieră acceptabilă
pentru aceştia, percepţia lor asupra familiei. Pornind de la valenţele terapeutice ale
probei, odată obţinute aceste informaţii, ele se pot constitui, în situaţiile care o impun,
în repere esenţiale pentru planificarea intervenţiilor psihoterapeutice, în diferite
scopuri precum: diminuarea conflictelor familiale şi intrapsihice, creşterea
Administrarea probei Examinatorul îi oferă subiectului coala de hârtie în plan
orizontal. Îi pune la În timpul administrării probei trebuie notate: -    ordinea în care
sunt desenate elementele/personajele;
După finalizarea desenului, subiectului îi este solicitat să dea un nume familiei
desenate şi să indice pentru fiecare personaj, numele, vârsta, sexul, precum şi legătura
acestuia cu restul familiei. La sfârşit, examinatorul cere subiectului să arate cu ce
personaj se identifică. Pentru o mai complexă interpretare a desenului, se mai pot
adăuga întrebări de genul: -    „Care este cea mai drăguţă -- -    „Tu pe cine preferi din
toată familia?” După clarificarea acestor aspecte, subiectul este întrebat dacă este
mulţumit de desen, apoi, cum ar face dacă ar trebui să mai deseneze încă o dată.

33
 Sa verificat daca foaia, prezentata pe latime a fost pastrata astfel sau a fost
intoarsa (in unele lucrari foaia a fost intoarsa astfel copiii au desenat familia pe
verticala). De asemenea se examineaza calitatea compozitiei: daca sunt personajele
distribuite in mod regulat in foaie; repartizarea personajelor poate prezenta
neregularitati, sau este confuza, astfel incat nu se deceleaza nici o logica sau
planificare(exista cateva desene in care copiii au realizat o reprezentare grafica a
familiei confuza, personajele fiind distribuite in mod neregulat, uneori copilul care a
realizat desenul lipseste din compozitia familiei sale, omitand acest aspect sau pur si
simplu nu se regaseste in compozitia familiei respective).In desenele copiilor care au
desenat familia lor sau o familie oarecare amplasarea, situarea desenului in cadrul foii
a fost destul de diferita, de exemplu trei desene ale copiilor Ionut (9 ani si 10 luni),
Vlad(9 ani si 7 luni) si Marcu Catalin Stefan (9 ani si 3 luni) au localizat desenul in
partea de sus a foii, de la stanga la dreapta. Alti copii, de exemplu Andreea, 9 ani si 9
luni, a situat personajele familiei in stanga-central; Valentin, 9 ani si 6 luni si Daniela,
9ani si 7 luni au situat personajele familiei desenate in stanga si in partea de sus a foii;
personajele familiilor desenate de catre copiii Popa Alexandru, 9 ani si 4 luni, dragan
Andra, 9 ani si 2 luni, Stan Lacramioara, 8 ani si 6 luni, au fost situate in partea stanga
si in josul foii;Varzaru adelina, 9 ani si 10 luni Mihalcea Madalina, 9ani si 10 luni,
Tutulan Ileana, 9 ani si 8 luni, Manolache Elisabeta Beti, 9 ani si 5 luni, Craciunescu
Adina Maria, 9 ani si 2 luni, au situat personajele in centrul foii, insa cea din urma
fetita nu a reusit sa realizeze integral desenul datorita detaliilor
accesoriilor,minutiozitatii desenului. Interesant este totusi un desen al fetitei Pisiceanu
Aura de 8 ani si 11 luni, care si-a desenat membrii familiei intr-o parte a foii, partea
stanga, iar ea s-a desenat in partea dreapta sus a foii singura, ce este de remarcat este
faptul ca atat fetita , cat si mama sa au desenat in piept o inima, pe cand tatal si fratele
sau nu au nimic desenat, ceilalti membrii ai familiei au zambete pe chipul lor, ea insa,
are o expresie trista, zambetul ei este mai sters, de asemena ea a desenat si un copac
intre ea si ceilalti membrii ai familiei, copacul avand crengile indreptate inspre ea, si
34
cu toate ca au fost desenate cateva floricele in josul foii, partea dreapta, deci in
jumatatea in care s-a desenat, copacul nu are nici o frunzulita.
Copiii ale caror desene au fost situate in zona superioara a foii, potrivit lui Kim
Chi, pot fi puse in legatura cu un afect de lupta, sau de refugiu in imaginar; insa copiii
care au situat personajele in zona inferioara evoca o tendinta depresiva, utilizarea
restrictive a partii de jos este asimilata materialismului si realizarii, precum si
proximitatii, limitarii activitatii la ceea ce este aproape si exigentelor personale.
Aceasta poate semnala si un recul in fata riscului sau obstacolului, si frica de
initiativa.
Copiii care au amplasat personajele in partea dreapta sugereaza ca evoca
expansiune, elanul inspre mediu, spre actiune, spre celalalt si catre viitor. Ea se refera
si la angoasa de solitudine si fata de gandurile intime. Dupa Reynolds aliniamentul
desenului pe baza foii confera subiectului o forma de securitate, fata de tensiunea si
instabilitatea pe care o traieste in sanul familiei. Alungirea personajelor spre partea
superioara a foii indica anxietate, angoasa difuza, dispunerea personajelor in partile
din lateral ale foii poate indica o rezistenta puternica
Distanta exprima dorinta subiectului sau respingerile acestuia. Acesta are
tendinta sa puna in apropiere ceea ce ii confera siguranta sis a departeze ceea ce-l
angoseaza. Aubin vorbeste de spatii care evoca fuga fata de ceea ce sperie.
Perspective pe care o are in raport cu desenul sau ne permite sa evaluam daca
subiectul simte ca stapaneste sau domina situatiam sau daca este strivit de aceasta.
În tabelele care utmează sînt incluse datele ,obținute la aplicarea testului,,Metoda
Grafică,,
Tabelul 4 Analiza rezultatelor la autoapreciere conform testului,,Metoda
Grafică,,la copiii din familiile monoparentale
Autoaprecierea Analiza rezultatelor în procente
Autoapreciere adecvată 33%
Subapreciere 41%
35
 Suprapreciere 26%

41

33

26
Auroapreciere
adecvată
Subapreciere
Supraapreciere

Figura 3 Rezultatele la autoapreciere conform testului,,Autoaprecierea

Grafică,,la copiii din familiile monoparentale
 În prima poziție se află copiii care manifestă subapreciere
 În poziția a două autoapreciere adecvată
 În poziția a treia se află copiii care manifestă suprapreciere.
Tabelul 5 Analiza rezultatelor la autoapreciere conform testului
,,Autoaprecuierea Grafică,, la copiii din familiile complete.
Autoaprecierea Analiza rezultatelor în procente

Autoapreciere adecvată 51%

Subapreciere 27%
Suprapreciere 22%

36
 51%

27%
22%

Autoapreciere adecvată Subapreciere

Suprapreciere

Fig.4 Rezultatele la autoapreciere conform testului,,Autoaprecierea Grafică,,la

Copiii de vîrstă școlară mică din familiile monoparentale În prima poziție se află
copiii care manifestă autoapreciere adecvată
 În poziția a două subapreciere
 În poziția a treia se află copiii care manifestă suprapreciere.
La parametrul autoapreciere, 40% din numărul total de copii au autoapreciere
scăzută, dintre care 41,7% sînt băieţi şi 58,3% – fete; 33,3% din respondenţi prezintă
aprecieri scăzute din partea mamei, dintre care 40% sînt băieţi şi 60% –  fete;
apreciere scăzută din partea tatălui au fost înregistrate la 33,8% din copii, dintre care
36,8% –  băieţi şi 63,2% –  fete; apreciere scăzută din partea învăţătorului s-a depistat
la 10% din copii, dintre care 33,3% –  băieţi şi 66,6 –  fete.
Тabela 6 Analiza comparativă a rezultatelor la investigarea autoaprecierii
în grupul experimental şi grupul de control conform criteriului autoapreciere
Autoaprecierea
Analiza a rezultatelor

37
 Copiii de vîrstă Copiii de vîrstă școlară
școlară mică din mică din familiile
familiile complete monoparentale
Autoapreciere adecvată 33 35
Subapreciere 41 30
Supraapreciere 26 35

41
33 35 35
30
26
Autoapreciere adecvată
Subapreciere
Supraapreciere

Fig.5 Analiza comparativă a rezultatelor obţinute în cadrul experimentului

constatativ conform criteriului,,Autoapreciere,,,

Rezultatele obţinute denotă diferenţe nesemnificate la criteriul autoapreciee

adecvată ,diferenţele sînt mai semnificative cu referinţă la subapreciere şi
supraapreciere.
Pentru a interpreta statistic datele obţinute, acestea au fost analizate şi prelucrate
prin intermediul programului de prelucrare statistică a datelor în ştiinţele socio-umane
SPSS (Statistical Package for Social Sciences), varianta 10.0 pentru Windows.
Pentru verificarea ipotezelor de cercetare s-a recurs la stabilirea semnificaţiei
diferenţei dintre mediile obţinute de către copiii care provin din familii cu violenţă
intrafamilială vs. copiii care provin din familii fără violenţă intrafamilială, prin
calcularea valorii testului de semnificaţie (testul t).
38
 Rezultatele obţinute de grupurile supuse investigaţiei sînt sintetizate în tabelul
care urmează .
Тabela 7 Semnificaţiei diferenţei dintre mediile obţinute de către copiii care
provin din familii cu violenţă intrafamilială vs. copiii care provin din familii fără
violenţă intrafamilială,
1Copiii Stim Std. Mea
Semnifi Mean Std. Stim Copiii care
n
Devia caţie Std. Devi
care provin a de a de provin din
tion ation
din familii sine 42,12 5,80 P<0,001 5,64 69,70 sine familii
familiile complete
monoparent
ale
Rezultatele obţinute pun în evidenţă faptul că există diferenţe semnificative între
mediile scorurilor, subiecţii care provin din familii fără violenţă intrafamilială având
în medie scoruri semnificativ mai mari la variabilele urmărite comparativ cu cei care
provin din familii cu violenţă intrafamilială.
În urma aplicării chestionarelor prezentate la capitolul „Descrierea
instrumentelor de investigaţie” au fost obţinute o serie de date care au fost prelucrate
prin programul SPSS versiunea 10 pentru Windows. Rezultatele obţinute de grupurile
supuse investigaţiei sunt sintetizate în tabelul care urmează .
Тabela 8
Stima F Sig . t df Sig. Diferen Eroarea Inervalul de încredere
(2- ţa
de standar 95%
taile dintre
sine d medii d Limita superioară
limita inferioară
. 73 . 448 .000 27.57 54 26.51 28.63
11 2 51.09
8 8
Rezultatele testului pentru variabila stima de sine sunt: F(448)=0,118, p=0,732.
Constatăm că t(448)=51,098, p<0,001 ceea ce înseamnă că există diferenţe
39
semnificative între medii, subiecţii care provin din familii fără violenţă intrafamilială
având în medie scoruri semnificativ mai mari la autonomie comparativ cu cei provin
din familii cu violenţă intrafamilială.
În acelaşi tabel sunt prezentate diferenţa dintre medii (27,57), eroarea standard
a diferenţei şi intervalul de încredere cu o probabilitate de 95% în care se încadrează
această diferenţă
Analiza rezultatelor Testului de determinare a atitudinilor parentale a autorilor
A. Варга şi В. Столин
Conform autorilor testului, indicele înalt la această scală vorbeşte despre
existenţa respingerii emoţionale a copilului de către respondent. Părinţii ce educă
copii fără tulburări de dezvoltare prezintă un indice comparativ mai scăzut la această
scală, egal cu 71,72 unităţi, ce reprezintă o valoare puţin mai ridicată de cea medie,
însă cu mult mai joasă comparativ cu valorile grupurilor de părinţi ai copiilor cu
dizabilităţi.
Diferenţele valorilor medii la acest indice sunt semnificative din punct de vedere
statistic între toate trei grupuri (p<0,01), după cum se poate urmări în continuare.
Tabelul 9 Rezultatele testului de determinare a atitudinilor parentale a autorilor
A. Варга şi В. Столин
Тipuri de relații Grupul cercetat
Numărul de %
familii
Acceptare –repingere 8 40
Cooperare 0 0
Simbioză 0 0
Infantilizarea 0 0
Hipersocializarea autoritară 4 60

40
 0.6

0.4

Pon

Fig.6 Rezultatele testului de determinare a atitudinilor parentale a autorilor A.

Варга şi В. Столин în familiile monoparentale
Tabelul 9 Rezultatele testului de determinare a atitudinilor parentale a autorilor
A. Варга şi В. Столин în familiile complete
Тipuri de relații Grupul cercetat
Numărul de %
familii
Acceptare –repingere 5 34
Cooperare 4 30
Simbioză 2 17,5
Infantilizarea
Hipersocializarea autoritară 2 17,5

41
 0.34
0.3

0.18

Pon
Fig. 7 Rezultatele testului de determinare a atitudinilor parentale a autorilor A.
Варга şi В. Столин în familiile complete
Trebuie, însă, se remarcăm că nivelul de manifestare a acestui tip de atitudine s-a
dovedit a fi relativ înalt, ,ceea ce denotă probleme majore la nivel de acceptare
necondiţionată a copilului în familia de azi.
Valori înalte au fost obţinute şi la ultima scală ce reprezintă infantilizarea
copilului, cel mai mare scor de 93,7 puncte fiind obţinut şi de data aceasta de Gr. B,
iar cel mai 61  mic – de către Gr. C .
Diferenţele valorilor medii la acest indice sunt semnificative din punct de vedere
statistic între toate 3 grupuri pentru p<0,01 (tabelele 2.1, 2.2. şi 2.3.). Această tendinţă
în exprimarea atitudinilor faţă de copii pare a fi caracteristică într-o măsură mai mare
părinţilor copiilor cu dizabilităţi, deoarece la părinţii copiilor tipici acest indice este
mult mai scăzut şi constituie 57,76 puncte.

42
 60

50
Acceptare-
40 respingere
Cooperare
30 Simbioza
Infantilizarea
Hipersocializare
20 a autoritară

10

Fig. 8 Analiza comparativă a rezultarelor la testul de determinare a atitudinilor

parentale a autorilor A. Варга şi В. Столин în familiile complete
O astfel de atitudine accentueză considerabil situaţia de inferioritate a copilului şi
limitează posibilitatea dezvoltării autonomiei lui personale. Aceste fapte indică asupra
formării unor atitudini parentale denaturate, bazate pe perceperea infirmităţii
copilului. [17,p.52].
Cele mai joase valori au fost înregistrate la toate trei grupuri la scala cooperării,
ce reflectă intensitatea contactului şi ajutorul acordat copilului, diferenţele
intragrupale fiind mari, aproape dublate unele în raport cu celelalte (14,22 puncte în
Gr. B, 28,06 puncte în Gr. A şi 36,09 puncte pentru Gr. C).

43
№ FAMILIEI I per II per III per IV per V per
01- familia
11 5 б. 5 б. 6 б. 6 б.
Mama
68,35% 31,19% 86,63 % 95,74 % 99,83 %
15 4 б. 2 б. 5 б. 1 б.
Tatăl
90,50% 9,77% 39,06 % 83,79 % 45,57 %
02 familia
5 б. 2 б. 2 б. 2 б. 1 б.
Mama
0% 19,22 % 39,06 % 13 % 45,54 %
4 б. 2 б. 0 б. 2 б. 2 б.
Tatăl
0% 5,67 % 5,76 % 32,13 % 70,25%
3 familia
14 б 3 б. 3б 7б 5б
Mama
88,60% 7,88% 57,96% 100% 96,83%
9б 6б 3б 1б 3б
Tatăl
31,01% 19,22% 57,96% 13,86% 84,81%
4 familia
4б 9б 3б 2б 1б
Mama
0% 80,33% 57,96% 32,13% 45,57%
6б 5б 5б 0б 2б
Tatăl
0,63% 12,29% 86,63% 4,41% 70,25%
5 familia
5б 5б 0б 1б 1б
Mama
0% 12,29% 4,72% 13,86% 45,57%
5б 3б 4б 0б 0б
Tatăl
0% 7,88% 74,97% 4,41% 14,55%
6- familia
5б 9б 1б 1б 1б
Mama
0% 80,33% 19,53% 13,86% 45,57%
7- familia
13 б 8б 3б 6б 2б
Mama
84,17% 48,92% 57,96% 95,74% 70,25%
5б 4б 3б 2б 0б
Tatăl
0% 9,77% 57,96% 32,13% 14,55%
8- familia
9б 7б 2б 4б 1б
Mama
31,01 % 31,19% 5,67% 74,49% 14,55%
44
 9б 7б 5б 1б 2б
Tatăl
31,01% 31,19% 86,63% 13,86% 70,25%

7 б. 6б 4б 1б 2б
Mama
3.79% 19,22% 74,97% 13,86% 70,25%
2б 3б 4б 1б 4б
Tatăl
0,% 7,88% 74,97% 13,86% 93,04%
10 familia
15 б 5б 6б 6б 7б
Mama
90,50% 12,23% 92,93% 95,74% 99,37%
9б 3б 2 б. 3б 1б
Tatăl
31,01% 7,88% 39,06% 53,87% 45,57%
Tabelul 10 Rezultatele testului de determinare a atitudinilor parentale a
autorilor A. Варга şi В. Столин în procent
După cum menţionează mai mulţi autori, precum С. Хорош [17], Е. Айвазян,
Г. Одинокова [15, 55], B. Ткачева [17], cooperarea se întâlneşte mai rar în
familiile în care se educă copii cu dizabilităţi.
La scala hipersocializării autoritare grupurile au înregistrat valori peste medie,
cu diferenţe semnificative între rezultatele părinţilor copiilor cu dizabilităţi din
ambele grupuri şi între datele părinţilor din Gr. A și din Gr. C (tabelele 2.1, 2.2.).
Deoarece cel mai înalt scor a fost obţinut de către părinţii ce-şi educă copilul
cu dizabilităţi în familie, putem conchide că aceştia consideră a fi corectă
adoptarea în raport cu copilul său a unei poziţii dure, a unui control aspru,
combinat cu cerinţe înalte şi executarea lor imediată. Aceste comportamente
parentale se datorează şi comparării copilului cu normele de vârstă, normele
impuse de societate şi tendinţa de a ajunge la un nivel maxim de corespundere cu
acestea. În situaţiade stabilire a relaţiilor interpersonale, de reacţionare în situaţii
frustrante, care, în ansamblu, caracterizează gradul de adaptare socială a copilului.
Tabelul 11 Rezultatele brute la testul de determinare a atitudinilor
parentale a autorilor A. Варга şi В. Столин în procente
SCARA1                                           «Acceptare*respingere
Rezultatul brut 0 1 2 3 4 5 6 7 8
45
 Rangul 0 0 0 0 0 0 0 3 1
procentual ,63 ,79 2,02
Rezultatul brut 9 1 1 1 1 1 1 1 1
0 1 2 3 4 5 6 7
Rangul 3 5 6 7 8 8 9 9 9
procentual 1, 3,79 8,35 7,21 4,17 8,6 0,5 2,4 3,67
01
Rezultatul brut 1 1 2 2 2 2 2 2 2
8 9 0 1 2 3 4 5 6
Rangul 9 9 9 9 9 9 9 1 1
procentual 4, 5,5 7,46 8,1 8,73 8,73 9,36 00 00
3
Rezultatul brut 2 2 2 3 3 3
7 8 9 0 1 2
Rangul 1 1 1 1 1 1
procentual 00 00 00 00 00 00
Rezultatul brut                                     «Cooperarea
Rangul 0 1 2 3 4 5 6 7 8
procentual
Rangul procentual 1 3 5 7 9 1 3 4 8
,5 ,46 ,67 ,88 ,77 2,29 1,19 8,82 0,93
7
SCARA3                                «Simbioza
Rezultatul brut 0 1 2 3 4 5 6 7
Rangul 4 1 3 5 7 8 9 9
procentual ,7 9,53 9,06 7,96 4,97 6,63 2,93 6,65
2
SCARA4                    «Hipersocializarea auroritară
Rezultatul brut 0 1 2 3 4 5 6
Rangul 4 1 3 5 6 8 9
procentual ,4 3,86 2,13 3,87 9,3 3,79 5,76
1
SCARA4                        «Infantilizarea
Rezultatul brut 0 1 2 3 4 5 6 7
Rangul 1 4 7 8 9 9 9 1

46
 procentual 4, 5,57 0,2 4,81 3,04 6,83 9,37 00
55
2.4 Concluzii la capitolul 2
În partea practică a lucrării, am încercat să particularizăm unele aspecte
analizate în cadrul demersului teoretic, explorându-le prin intermediul diferitelor
metode şi instrumente de cercetare sociologică prezentate în metodologia lucrării.
Trebuie să spunem că în această cercetare nu putem emite pretenţia de
reprezentativitatea eşantionului. Nu putem vorbi despre existenţa unei validităţi
eşantionale atât timp cât nu au putut fi respectate condiţiile de compunere a
eşantionului care să o facă posibilă. În mod normal,elaborarea eşantionului,
indiferent de procedeul de dimensionare, trebuie să respecte două condiţii
principale: identificarea prealabilă a tuturor unităţilor care compun colectivitatea
generală, adică a populaţiei cercetării, care să permită aplicarea procedeelor
ştiinţifice deselecţionare a eşantionului; toate unităţile statistice care compun
colectivitatea generală sau diferitele segmente ale sale trebuie să aibă şanse egale
de a participa la formarea eşantionului.
În urma cercetării făcute, putem spune că, în cele mai multe cazuri, a trăi într-
o familie în care unul dintre părinți este absent, indiferent că asta se întâmplă în
urma unui deces, a unui divorț, a mamelor necăsătorite care iau hotărârea de a face
un copil fără a forma un cuplu legal etc., preupune a te confrunta cu probleme
majore care țin „ atât de interacțiunea familiei cu mediul exterior (rude, prieteni,
vecini, colegi de şcoală, de serviu etc.) cât şi de relațiile dintre membrii familiei ,
de interacțiunile interioare ale familiei ca subsistem social
Ipoteza formulata referitoare la diferentele nivelului stimei de sine a copiilor
inclusi în cele doua grupe din studiu de fata a fost confirmata. Astfel, se poate
observa realizarea unei diferente între elevii inclusi în grupa celor cu note scolare
foarte bune fata de cei cu note scolare slabe. Deoarece sentimentul stimei de sine
tine de nevoia de recunoastere a indivizilor, în cadrul discutiei noastre referitor la
domeniul scolar, stima de sine va avea un nivel mult mai înalt în momentul în care
elevul va realiza cerintele îndeplinirii unor obiective educationale la un nivel înalt,
47
materializate printr-un efort intelectual depus, dobândirea si însusirea unor
competente si cunostinte, precum si îndeplinirea unei anumite cantitati de lucru.
Realizând aceste obiective stabilite în cadrul exigentelor normelor scolare,
elevului îi va fi recunoscut efortul depus si realizarile obtinute pe baza unei
conventii sub forma evaluarii si oferirii unei note în conformitate cu calitatea
muncii depuse si a rezultatului obtinut.
Mai mult, prin aceasta apreciere venita în special din partea profesorului, va fi
sprijinita realizarea unui reper al elevilor în autoapreciere. Prin urmare, elevii care
vor avea rezultate scolare foarte bune, vor avea si un nivel al stimei de sine mult
mai înalt si mai bine conturat, fiindu-le recunoscuta valoarea.
În cazul ipotezei, afirmam ca ea a fost partial confirmată – relația între
variabile fiind inversă, iar rezultatele solicita o delimitare clara în ceea ce priveste
stilul de gândire legislativ. S-a observat ca elevii din cadrul specializării
informatica tind sa fie concentrati asupra unui demers cognitiv ce urmeaza crearea
de actiuni legislative.
Confruntarea zilnică educațională cu probleme, teoreme, cu un mod de
actiune si de a actiona continuu pentru a oferi o multitudine de solutii poate
conduce la asimilarea unei astfel de grile rezolutive si o astfel de perspectiva asupr
realitatii.
Exista posibilitatea unei preferinte pentru probleme si situatii problematice
nestructurate, situatia specializarii oferind de aceasta data câstig de cauza
specializarii informatica – s-a confirmat ipoteza doar ca relatia este inversa.
Acesti elevi preferă sa rezolve probleme si situatii educationale prin strategii
combinate de rezolvare, euristici si solutionari inedite. În cazul stilului de gândire
executiv nu s-a observat nici o diferenta între cele doua loturi de subiecti, fiecare
optând pentru acest stil de gândire axat pe demersuri prestabilite, reguli prescrise
de altii.
În acest sens confirmându-se prescriptiile generale ale sistemului de
învațământ si predare ce stipuleaza pentru orice specializare existenta unor reguli,
algoritmi, modalități acționale preexistente.
48
 Am constatat că în familiile monoparentale nivelul stimei de sine este mult
mai scăzut în comparație cu cel nivelul stimei de sine din cadrul familiilor tipice.
Acest aspect însă are o mare influență asupra dezvoltării sociale a membrilor
familiei monoparentale.
Trebuie subliniat faptul că din datele culese am constatat faptul că în familiile
monoparentale în care nivelul studiilor părintelui singur, indiferent că e mama ca şi
părinte singur sau tatăl ca şi părinte singur, este mai ridicat se observă şi un nivel al
stimei de sine mai ridicat.
Desigur, nivelul stimei de sine al părintelui singur influenŃțează mult şi
nivelul stimei de sine al copilului/tânărului din cadrul acestor familii. Pe lângă
nivelul stimei de sine am studiat şi analizat şi rolurile membrilor familiei
monoparentale.
Am constatat, în urma analizei dateleor obținute atât prin interviul
semistructurat cât şi prin autobiografiile sociale ale subiecților, faptul că în familila
monoparentală are loc o redistribuire a rolurilor. Aici am observat că mulți dintre
copiii cei mari ai familiei preiau din rolurile părintelui absent, ajută la creşterea şi
educarea fraților mai mici, devine până la urmă un partener de viață al părintelui
singur, un confident.
Acolo unde este vorba despre o familie monoparentală cu un singur copil,
acesta preia din rolurile părintelui absent. Comparativ cu aceştia, în familia tipică,
în cele mai multe cazuri, părinții nu distribuie roluri, sarcini copiilor lor.
Rolurile şi sarcinile se împart între cei doi părinți, chiar 16 dacă nu în mod
egal. Desigur, şi această redistribuirea a rolurilor care în familia monoparentală
influențează dezvoltarea socială a membrilor acesteia.
În final, trebuie spus că limitarea acestui studiu în privința marimii
eșantionului poate afecta rezultatele obtinute. Astfel realizarea unor studii
suplimentare este necesara pentru sublinierea importantei stimei de sine, actului de
evaluare si stilului de gândire în determinarea reusitei scolare.
O alta limita a cercetarii de fata se refera la importanta cunoasterii exacte a
mediului educational în relatie cu etapa adolescentei si particularitatile (diferentele)
49
educabililor, fapt ce postuleaza si solicita un alt demers stiintific cu aplicatii cât se
poate de practice.
Lipsă de sociabilitate în general, deşi sunt bine intenţionaţi, nu foarte
comunicativi, evită să se certe. Nu au prea mulţi prieteni, deseori să iniţieze o
conversaţie. Se manifestă deschis atunci când sunt abordaţi, dar sunt reţinuţi în a
oferi detalii personale; Tendinţa spre o emotivitate de tip mediu, care oscileaza
între stări de iritabilitate, tensiune, susceptibilitate, emotivitate, toleranţa redusă la
frustrare, nelinişte, nerăbdare, tendinţa spre furie, agresivitate, afecte violente şi
stări de impulsivitate redusă, calm, stăpânire emoţională, toleranţă mare la
frustrare.
Prin nivelul scăzut al calmul supărare, descurajare, îngrijorare, pesimism,
tendinţa de a se simţi deranjat şi pus în situaţii penibile. Nivel ridicat al inhibiţei
indică faptul că aceştia se simt inhibaţi în situatii sociale şi, în general, de
interacţiunea socială. Interacţioneaza greoi şi fara plăcere cu persoane cu care nu se
cunosc, încheie cu greutate prietenii, intra în discuţii cu timiditate şi participă la ele
cu uşurinţă.
Pentru prima dimensiune legată de stima de sine, diferenţa a fost
semnificativă în favoarea lotului de de copiii cu climat psihologic normal în
familie , care au obţinut o medie mai mare, comparativ cu cei instituţionalizaţi.
Legăturile afective slabe sau chiar absente, pe care adolescentul
instituţionalizat le are cu familia sa îşi pun amprenta asupra capacităţii acestuia de
gestionare a emoţiilor, asupra maturităţii în planul conduitei emoţionale.
Observăm că datele obţinute, în urma efectuării comparaţiilor, exprimă
tendinţa copiilor supuși violenței în cadrul familiei de a avea reprezentări mai slab
structurate cu privire la propriile competenţe în plan emoţional, precum şi cu
privire la propriul viitor.
De aceea, considerăm că un program pentru cunoaşterea de sine şi
îmbunătăţirea imaginii de sine îi poate ajuta pe copiii supuși violenței să se
accepte cu resursele pe care le deţin, să integreze problema familială în propria lor

50
istorie de viaţă, să dobândească respectul de sine, necesar unei normale integrări
psihice şi dezvoltări din punct de vedere social şi profesional.
În ansamblu lor, rezultatele obţinute conduc către ideea că imaginea de sine şi
modul în carese raportează minorii la propria identitate în cadrul familiei, socităţii
şi a grupului de vârstă din careface parte, are un rol important în dezvoltarea
normală a personalităţii, unui comportament adegvatîn conformitate cu normelor
morale.
Copiii care provin din familii în care nu se promovează violenţa intrafamilială
au un comportament de acceptare a regulilor din cadrul familiei. Ei au capacitatea
de a accepta să fie dominaţi în cadrul familiei din convingere, nu din obligaţie,
ceea ce denotă un comportament asertiv. Acceptă fără stres suplimentar acţiunile
ostile din partea colegilor, prietenilor, fără să renunţe la sentimentul de siguranţă şi
confort în relaţie cu aceştia.
Aderă la un sistem de valori şi sunt capabili de argumentarea propriilor păreri.
În familiile în care se promovează violenţa intrafamilială .
Copiii prezintă comportamente ostile, distructive în relaţiile cu membrii
familiei.
Trăiesc resentimente, ură, dispreţ în raport cu tot ce îi înconjoară, de aceea
trăiesc sentimente de neputinţă, culpabilitate, inferioritate, nonvaloare, insecuritate.
În opinia mea, în cazul familiei monoparentale, rolurile sunt împărțite între
părintele singur şi copiii acestuia.
Desigur, atunci când mama părinte singur este angajată în câmpul muncii
treburile gospodăreşti sunt preluate în mare parte de copii. Vis-a-vis de aşteptările
de rol, copiii din familiile monoparentale au nevoie şi aşteaptă mai multă atenție
din partea părintelui singur, însă datorită faptului că acesta îşi canalizează energia
şi atenția asupra modului în care pot aduce mai multă stabilitate financiară în sânul
familiei, nu mai acordă atențția necesară copiilor şi pot sfârşi prin a-i neglija.
Pentru creşterea şi educarea copiilor din familia monoparentală este foarte
importantă relația informală, directă dintre membrii familiei, însă sunt foarte
importante şi relațiile dintre membrii familiei şi familia extinsă, prieteni, vecini,
51
colegi, etc. Aceste relații nu au un rol major doar în dezvoltarea şi socializarea
copiilor ci şi pentru mama sau tatăl rămas părinte singur.
Având în vedere toate aspectele relevate prin intermediul metodelor şi
tehnicilor utilizate în acest studiu, putem aprecia că toate ipotezele acestei cercetări
au fost confirmate.
Consider că această temă fiind foarte vastă ar fi binevenit şi un studiu mai
aprofundat cu privire la diferențele dintre familiile monoparentale din mediul rural
şi cele din mediul urban şi desigur, un studiu cu privire la familia monoparentală
cu mama ca părinte singur şi familia monoparentală cu tatăl ca părinte singur.

52
 CONCLUZII
În societatea modernă familiile se confruntă tot mai des cu solicitări ridicate,
cu poveri economice care determină tot mai mulţi părinţi să lucreze foarte multe
ore pe zi, limitând în felul acesta timpul pe care îl petrec cu copiii lor. În familia
modernă se constată un declin al paternităţii deoarece autoritatea de control şi cea
de decizie aparţine, în general, tot mamei.
Apare tendinţa de afirmare a unui nou statut al femeii, cel al femeii de carieră,
alături de cel de mamă si soţie, şi dorinţa de confirmare a posibilităţii de transfer
către tată a unor roluri de îngrijire a copilului. A. Berge consideră că „o familie
model este un fel de cooperativă de sentimente care îndulceşte pentru fiecare
loviturile mai grele, repartizând efectele înspre toţi membrii săi”.
O analiză a problemei familiilor cu un singur părinte, din punct de vedere al
calității vieții, ne conduce la constatarea că familiile monoparentale, în special cele
cu doi sau mai mulți copii, sunt cele mai puternic afectate de sărăcie.
Din statisticile realizate de specialişti în domeniu, reiese faptul că , în
majoritatea țărilor lumii, aproximativ 90% dintre părinŃii singuri care-şi cresc
copiii sunt femei.
De-a lungul timpului s-au formulat păreri contradictorii datorită mentalităților
referitoare la funcționalitatea familiei parentale. În societatea tradițională, care
avea la bază familia extinsă, monoparentalitatea era dezaprobată, iar cei care
condamnau acest stil de viață erau încurajați.
În societatea modernă, viziunea asupra familiei monoparentale s-a schimbat.
Astăzi se consideră că este mai bine pentru copil ca părinții să se despartă decât să
fie supus unui climat familial conflictual. Familia monoparentală este o familie
normală, dar, se vorbeşte de faptul că ea reprezintă o criză a familiei datorită
efectelor provocărilor sociale cu care se confruntă şi cărora le le face față cu mare
dificultate : sărăcia şi excluderea socială.
Fără să vrem avem în faţă noastră nu numai atribuţiile unui părinte ci o
profesie care se poate dobândi fără un examen prealabil de admitere, dar ulterior
părinţii sunt supuşi unui examen neîntrerupt atât din partea societăţii, cât şi a
53
propriilor copii. Cercetările au confirmat faptul ca, în perioada de tranziţie a
societăţii, strategiile educaţiei familiale nu sunt clar formulate faţă de alte perioade
istorice distincte.
Relaţia părinte-copil este greu de circumscris unei tendinţe sau unui model
autoexplicativ; trebuie privită realitatea relaţiilor între generaţii ca un tablou
dinamic, supus unor neîncetate mutaţii. Confruntaţi cu o serie de provocari, unii
părinţi au recunoscut că, deşi doresc să asigure o educaţie corespunzătoare copiilor,
sunt lipsiţi de o pregătire psihopedagogică, de experienţă şi îşi doresc să participe
la formări care să le dezvolte competenţele necesare. Din studiul realizat se
constată că un loc important între acţiunile de sprijinire a familiei este considerat a
fi ocupat de cursurile de educaţie parentală, apoi informaţiile privind educaţia
corespunzătoare a copiilor.
Rolurile pe care le îndeplinesc părinţii, în principal afective şi
comunicaţionale şi mai ales prin intermediul mamei, creează condiţiile ulterioare
de acţiune ale educatorilor, ale celor ce vor influenţa, la rândul lor, dezvoltarea
ulterioară a copilului. Importanţa acestor roluri rezidă dinfaptul că fiinţa tânară îşi
însuşeşte tot ceea ce observă în jurul său, manifestările sale decomportament fiind
replici la modelele de comportare, tipurile de acţiune şi de comunicarerealizate în
familie astfel încât conduitele copilului vor fi dependente de valorile, trebuinţele
şinormele pe care le manifestă părinţii, ca principali arhitecţi ai fiinţei sociale a
copilului.
Părinţii au rolul de a modela, pentru el, realitatea obiectivă, selectând
aspectele care vor fi transmise,constituindu-se ca un filtru între copil şi realitate şi
îi asigură, prin răspunsurile lor, cadrele optime pentru a se dezvolta şi învăţa.
Intervenţia părintelui ca factor de dezvoltare ajută copilul să-şi dezvolte
deprinderi adecvate de interacţiune  socială în primul rând prin satisfacerea
nevoilor fizice şi  emoţionale, prin  pregătirea terenului
pentru comunicare, permiţându-i să încerce lucruri de care încă nu este capabil,
adaptând o activitate specifică astfel încât să-i poată face faţă şi, în special,

54
acţionând ca bază de date pentru copil, fapt care îl ajută pe acesta să-şi organizeze
informaţia şi să elaboreze planuri.
Sociabilitatea, ca trăsătură ce are capacitatea de a facilita adaptarea, se
dezvoltă prin unificarea a numeroase deprinderi specifice, care au aceeaşi
semnificaţie adaptativă generală  pentru  persoană, asfel încât  sociabilitatea 
se structurează în funcţie  de condiţiile mediului exterior.
În opinia mea, în cazul familiei monoparentale, rolurile sunt împărțite între
părintele singur şi copiii acestuia.
Desigur, atunci când mama părinte singur este angajată în câmpul muncii
treburile gospodăreşti sunt preluate în mare parte de copii. Vis-a-vis de aşteptările
de rol, copiii din familiile monoparentale au nevoie şi aşteaptă mai multă atenție
din partea părintelui singur, însă datorită faptului că acesta îşi canalizează energia
şi atenția asupra modului în care pot aduce mai multă stabilitate financiară în sânul
familiei, nu mai acordă atenția necesară copiilor şi pot sfârşi prin a-i neglija.
Pentru creşterea şi educarea copiilor din familia monoparentală este foarte
importantă relația informală, directă dintre membrii familiei, însă sunt foarte
importante şi relațiile dintre membrii familiei şi familia extinsă, prieteni, vecini,
colegi, etc. Aceste relații nu au un rol major doar în dezvoltarea şi socializarea
copiilor ci şi pentru mama sau tatăl rămas părinte singur.
În cele din urmă am analizat standardul de viață al familiilor participante la
cercetare. Luând în considerare fiecare dimensiune importantă a standardului de
viață, am constatat că în familiile monoparentale acesta este mai scăzut comparativ
cu cel din familiile tipice. Desigur, diferența apare şi din faptul că în familia
monoparentală doar un singur părinte aduce venituri iar in cele tipice sunt în
general doi părinți care aduc venituri.
Am constatat, în urma datelor prelucrate, faptul că în familiile monoparentale
cu tatăl ca părinte singur aceast standard de viață nu este atât de scăzut ca şi în
familiile monoparentale cu mama ca părinte singur.
Mulți dintre părinții singuri care au întâmpinat dificultăți mari în acest sens,
au căutat şi până la urma au reuşit să găsească strategii de reuşită, cum ar fi :
55
mutatul cu părinții şi renuțarea la apartament şi la plata suplimentară a chiriei,
meditații cu copii de unde au reuşit să-şi rotunjească veniturile, contabilitate la mai
multe firme tot pentru obținerea unui venit care să le asigure cele necesare familiei.
Având în vedere toate aspectele relevate prin intermediul metodelor şi tehnicilor
utilizate în acest studiu, putem aprecia că toate ipotezele acestei cercetări au fost
confirmate.
În concluzie, existența reală a familiilor monoparentale, recunoaşterea
diferențelor de stil de viață, de standard de viață, de condiții între familiile
monoparentale şi familiile tipice, faptul că deşi există aceste diferențe totuşi
familiile monoparentale au o finalitate şi nu sunt toate sortite eşecului toate acestea
m-au determinat să cercetez această temă.
Consider că această temă fiind foarte vastă ar fi binevenit şi un studiu mai
aprofundat cu privire la diferențele dintre familiile monoparentale din mediul rural
şi cele din mediul urban şi desigur, un studiu cu privire la familia monoparentală
cu mama ca părinte singur şi familia monoparentală cu tatăl ca părinte singur

56
RECOMANDĂRI
 Părintele unic ar trebui sa-şi centreze toată atenţia pe copil , sa impună
anumitereguli stricte care sa nu fie încălcate.
 educaţie adecvata în acest sens ar putea împiedica eventualele abateri ale
copilului de la ceea ce este bine şi corect.
 De asemenea părintele ar trebui sa aibă încredere în celelalte persoane cum
ar fi bunici , veri, alte rude , prieteni care au influență benefică asupra
copilului şi care ii pot oferi dragostea de care are atâta nevoie
 creşterea de unul singur a unui copil oferă multe provocări, ce reprezintă
oportunităţi pentru dezvoltare, maturizare; părinţii aflaţi într-o astfel de
situate au nevoie sa-şi dezvolte noi abilitaţi şi sa înveţe mai multe, devenind
astfel mai puternici.
 copiii îşi îmbogăţesc experienţa, fiecare dintre cele 2 familii cu părinte
singur influentandu-i în mod diferit.
 cei din jurul părintelui unic, comunitatea, îşi oferă sprijinul.
 tinerii, copiii se simt valorizaţi mai mult, pentru ca sunt 
membrii de baza ce contribuie la bunăstarea familiei lor” 

57
 BIBLIOGRAFIE
1. Antonesei L. O introducere în pedagogie. Dimensiunile axiologice şi
transdisciplinare ale educaţiei. Iaşi: Polirom, 2002.
2. Banciu D. . Adolescenţii şi familia. Bucureşti: EDP, 1987. 292 p
3. Adler, A.,Cunoaşterea omului, Editura Stiinţifică, Bucureşti, 1991
4. Adler, L., Psihologia şcolarului greu educabil, Ed. IRI, Bucureşti,1995
5. Allport, G. W, Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti. 1991
6. Bârsănescu T.Unitatea pedagogiei contemporane ca ştiință. Bucureşti:
E.D.P., 1976
7. Bistriceanu Corina, Sociologia familiei, editura Fundației România de
mâine, București 2005
8. Bulgaru M. Sociologie. vol II. Chişinău: Centrul Ed. USM, 2003
9. Bunescu,Gh .(coord.), Educatia parintilor. Strategii si Programe,
EdituraLumina,Chisinau,1999
10.Bâran-Pescaru A. Familia azi. O perspectivă sociopedagogică. Bucureşti:
Aramis, 2004. 178 p.
11.Berge A. Profesiunea de părinte. Bucureşti: EDP, 1977. 192 p.
12.Bîrzea C. Arta şi ştiinţa educaţiei. Bucureşti: R.A. EDP, 1998. 218 p.
13.Bodrug-Lungu V. Rolul familiei în educaţia copiilor. În: Didactica Pro, n
14.Cuznețov L. Tratat de educație pentru familie. Pedagogia familiei. Chişinău:
CEP USM, 2008
15.Caron G. Cum să susţinem copilul în funcţie de temperamentul sau la şcoala
şi acasă. Bucureşti: Didactica Publishing House, 2009
16.Golu P., Zlate M., Verza E. Psihologia copilului. Bucureşti: EDP, 1995
17.Cuzneţov Larisa. Etica educaţiei familiale. Chişinău: CEP ASEM, 2000
18.Cuzneţov Larisa, Goncear E. Societatea educativă: tendinţe de reconfigurare
şi calitatea educaţiei în contextul parteneriatului familie-şcoală-comunitate.
În Material conferinţei şt. intern. Schimbarea Paradigmei în Teoria şi
practica educaţională. Vol.II, 2008. Pp.247-252.
58
19.Cuzneţov Larisa. Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei.
Chişinău: CEP USM, 2008. 624 p
20.Cuzneţov Larisa, Răduţ D. Competenţele şi acţiunile parentale aplicate în
educaţia familială a adolescenţilor cu accentuări de caractere. În: Studia
Universitas / seria Ştiinţe ale Educaţiei nr.9(29), 2009
21.Cristea S. Fundamentele ştiinţelor educaţiei. Teoria generală a educaţiei.
Chişinău: Litera Internaţional, 2003
22.Ciupercă, C., Cuplul modern între emancipare şi disoluţie, Editura
Tipoalex,2000
23.Cucoş C. Pedagogie. Iaşi: Polirom, 2006
24.Ghelghel A.,Familiile monoparentale, în“Revista Română de
Sociologie”,Ed. Academiei Române,nr.5-6,Ed.AcademieiRomâne,Bucureşti,
1999
25.HadîrcăM. Educația pentru schimbare din perspectivăaxiologică. Chișinău:
I.T.E, 2011
26.Iluţ, P., Familia- cunoaştere şi asistenţă, Editura Argonaut, Cluj-Napoca.
1995.
27.Leleu, G., Cum să fim fericiţi în cuplu. Între fidelitate şi infidelitate, Editura
Trei, Bucureşti. 2003
28.Linksman, R., Învăţare rapidă, Editura Teora, Bucureşti,2000,
29.Macsinga, I. Psihologia diferentiala a personalitatii, Editura Mirton,
Timisoara; 2000
30.Mihăilescu, I., Familia în societăţile europene, Editura Universităţii
Bucureşti,1999
31.Miroiu, A., ş.a. Învăţământul românesc azi. Studiu de diagnoză, Ed.
Polirom, Iaşi,1998,
32.Mitrofan Iolanda, “Cuplul conjugal. Armonie şi dizarmonie”, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1989

59
33.Răduţ D. Optimizarea acţiunilor educative familiale aplicate la vârsta
adolescenţei. În:Probleme actuale ale ştiinţelor umanistice. Analele
doctoranzilor şi competitorilor. Vol.VII, Partea I. Chişinău: CEP UPS „I.
Creangă” din Chişinău, 2008
34.Suhomlinskii V. A. Pedagogie pentru părinți. Chişinău: Lumina, 1981
35.Mihai Tomescu, Familia monoparentala de la vulnerabilitate la autocontrol,
2000
36.Stănciulescu,E.,Socilogia educaţieifamiliale, vol. I. Ed. Polirom, Iaşi, 1997,
p.138.
37.Ştefan Cristina Familia Monoparentală. Aspecte privând protecţia socială,
2001
38.www.orizontdidactic.wordpress.com/ accesat la data de 1.03.2015
39.www.unibuc.ro accesat la data de 3.03 .2015
40.www.psiholog.proeducation.md accesat la data de 4.03.2015
41.www.academia.edu/accesat la data 6.03.2015
42.www.problemele-copilului-meu.ro accesat la data de 11.03.2015
43.www.prodidactica.md/ accesat la data de 13.03.2015

60
61
Anexa 2

62
63
Anexa 3Chestionar la stabilirea stilului parental

Acord Dezacord
1.Întotdeauna sunt
binevoitor(are) cu copilul
meu.
2 Consider de datoria mea
să ştiu tot ce gândeşte
copilul meu.
3 Îmi respect copilul.
4 Mi se pare că
comportamentul copilului
meu deviază
considerabil de la normă.

5 Copilul trebuie protejat de

problemele vieţii, dacă ele
sunt
traumatizante pentru el.

6 Nutresc un sentiment de
simpatie faţă de copilul
meu.
7 Nişte părinţi buni îşi
protejează copilul de
problemele vieţii.
8 Adesea copilul meu îmi
este antipatic.
9 Caut întotdeauna să-mi
ajut copilul.
10 În unele cazuri
atitudinea batjocoritoare
faţă de copil îi este de
folos.

11 Uneori îmi este ciudă pe

copilul meu.
12 Copilul meu nu va reuşi
nimic în viaţă.
13 Mi se pare că copiii fac
haz pe seama copilului meu.
14 Copilul meu săvârşeşte
adesea fapte ce pot fi doar
dispreţuite.
15 Copilul meu este un pic
infantil (necopt) pentru
vârsta sa.
16 Copilul meu se comportă
urât ca să mă supere cu tot
dinadinsul.

17 Copilul meu absoarbe ca

64
buretele tot ce este rău.
18 Oricât mi-aş da
osteneala, mi-e destul de
greu să-mi învăţ
copilul să fie manierat.

19 Copilul trebuie tratat cu

severitate pentru ca să
crească un om
cum se cuvine.

20 Îmi place când prietenii

copilului meu ne vizitează.
21 Particip activ în viaţa
copilului meu.
22 Toate relele „se lipesc”
de copilul meu.
23 Copilul meu nu va avea
succes în viaţă.
24 Când într-un grup se
discută despre copii, mi-e
cam jenă de
faptul că copilul nu este atât
de deştept şi capabil cum
mi-aş
dori.

25 Eu îmi compătimesc
copilul.
26 Când îmi compar copilul
cu semenii lui, aceştia îmi
par mai
maturi şi-n comportament,
şi-n judecată.

27 Eu îmi petrec cu plăcere

tot timpul liber cu copilul.
28 Adesea regret că copilul
meu creşte, se maturizează;
îmi aduc 152 
 

aminte cu tandreţe de
perioada când era mic.
29 Adesea mă prind la
faptul că am o atitudine
ostilă faţă de
copilul meu.

30 Visez ca copilul meu să

realizeze tot ceea ce nu am
reuşit eu.

65
31 Părinţii trebuie să se
conformeze şi ei copilului,
nu doar s-o
ceară de la el.

32 Încerc să îndeplinesc
toate rugăminţile copilului.
33 Când se ia o decizie în
familie, neapărat trebuie să
se ia în
consideraţie şi părerea
copilului.

34 Mă interesează mult
viaţa copilului meu.
35 Într-un conflict cu
copilul meu adesea pot da
dreptate copilul
meu.

36 Copiii înţeleg de
timpuriu că părinţii lor pot
greşi.
37 Întotdeauna ţin cont de
părerea copilului.
38 Nutresc sentimente de
prietenie faţă de copilul
meu.
39 Cauza principală a
capriciilor copilului meu
sunt egoismul,
lenea şi încăpăţânarea.

40 E cu neputinţă să te
odihneşti în cadrul
concediului împreună
cu copilul.

41 Important e să-i
asigurăm copilului o
copilărie liniştită şi fără
de griji, restul va veni de la
sine.

42 Uneori mi se pare că
copilul meu nu e bun la
nimic.
43 Împărtăşesc pasiunile
copilului meu.
44 Copilul meu este în stare
să-l scoată din sărite pe
orişicine.

66
45 Înţeleg supărările
copilului meu.
46 Adesea copilul mă irită.
47 Educaţia unui copil este
o mare bătaie de cap.
48 Disciplina strictă în
copilărie favorizează
formarea unei
personalităţi puternice.

49 Eu nu am încredere în
copilul meu.
50 Mai târziu copiii ajung
să fie recunoscători pentru
exigenţa în
educaţie a părinţilor.

51 Uneori mi se pare că-mi

urăsc copilul.
52 Copilul meu are mai
multe cusururi (neajunsuri)
decât virtuţi
(calităţi bune).

53 Împărtăşesc interesele
copilului meu.
54 Copilul meu nu este apt
de a realiza ceva de sine
stătător;
chiar dacă şi încearcă,
neapărat greşeşte.

55 Copilul meu va creşte un

inadaptat.
56 Îmi accept copilul aşa
cum este.
57 Urmăresc cu atenţie
starea de sănătate a
copilului meu.
58 Adesea sunt încântat(ă)
de copilul meu.
59 Copilul nu trebuie să
aibă secrete faţă de părinţii
săi.
60 Nu pun mare preţ pe
capacităţile copilului meu şi
nici nu
ascund acest lucru de el.

61 Este de preferat când

copilul prieteneşte cu acei
copii care
plac părinţilor lui.
67
.

68