11.

BAZELE TEORETICE ALE CONCEPTELOR PRIVIND ANXIETATE ȘI

IMAGINEA DE SINE LA ADOLESCENȚI
1.1 Imaginea de sine. Concepte definitorii
1.2 Formarea imaginii de sine
1. 3. Cauzele și manifestări ale anxietății la adolescenți
1.4Anxietatea și imaginea de sine la adolescenți
2 STUDIUL EXPRIMENTAL A COREKĂRII IMAGINII DE SINE ȘI ANXIETĂȚII LA
ADOLESCENȚI
2.1 Obiectivele și ipotezele cercetării cercetării
2.2. Descrierea metodelor de investigaţie
2.3 Analiza și interpetarea rezultatelor
2.4 Elaborarea concluziilor și recomandărilor
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

1
 INTRODUCERE
Actualitatea temei. Imaginea noastră în faţa celorlalţi se dezvolta în centru a ceea ce
numim grupuri primare constituie anturajul nostru apropiat, familial sau amical.
Grupurile secundare sunt constituite pe baza unei similitudini de practică (muncă, religie,
organiatii politice etc), individul neintegrandu-se aici decât prin participarea la o acţiune
comună.
Se înţelege că aceste 2 tipuri de grupuri au o incidenţă diferită, în fungtie de vârstă şi
angajamentul social din care rezultă diversele funcţii atribuite, aparenţei corporale.
Formarea imaginii de sine nu este un proces exterior care se desfăşoară pe lângă dinamica
evolutivă a organizării interne a personalităţii, dar nici un lux complicativ inutil. Dimpotrivă, ea
se pătrunde organic şi constituie o direcţie esenţială a devenirii personalităţii însăşi, şi, sub aspect
pragmatic – instrumental, reprezintă o cerinţă legică necesară a unei relaţionări şi coechilibrări
adecvate cu lumea externă.
Identitatea este un aspect central al structurii persoanei conştiente.
Recunoaşterea rolului interacţiunii cu ceilalţi, al anturajului în construirea imaginii de
sine a fost afirmată de timpuriu.
Cooley a marcat în mod clar psihologia socială cu concepţia sa despre sine ca oglindă.
Acceptată în sensul global de personalitate psihologică, noţiunea de şine includea, după
părerea lui Cooley, că unul dintre aspectele particulare, imaginea exterioară care i se dă şi
evaluarea care i se face.
Imaginea de sine se dezvoltă pe parcursul vieţii din experienţele pe care le are copilul cu
celelalte persoane şi din acţiunile pe care le realizează şi la care participă. Experienţele din
timpul copilăriei au un rol esenţial în dezvoltarea imaginii de sine.
Astfel, succesele şi eşecurile din copilărie, precum şi modalităţile de reacţie a copilului la
acestea, definesc imaginea pe care o are copilul despre el.
Adolescenţii reprezintă o parte considerăbilă a populaţiei unei ţări şi se formează în
funcţie de caracteristicile lumii contemporane.
Este cunoscut faptul că societatea contemporană a condus la transformări radicale în
domeniul socio-economic şi tehnico-material care, în mod implicit au influenţat structura
populaţiei, au produs schimbări în domeniul pregătirii profeşionale, culturale, ştiinţifice dar şi în
structura demografică a populaţiei.
Cu toate caracteristicile care îi individualizează, adolescenţii vor fi întotdeauna
încrezători în idealurile lor de viaţa deoarece întreg tabloul comportamental care îi caracterizează
se face cunoscut in prezent în întreaga lume sub denumirea de adolescenţa.

2
 Ea apare iniţial sub formă subiectivă şi constă din conştiinţa propriei existenţe, conştiinţa
identităţii de sine în momentul confruntării cu lumea, a desfăşurării propriei existenţe în spatele
manifestărilor lumeşti.
Acest aspect subiectiv include şi conştiinţa propriei originalităţi şi unicităţi în mijlocul
lumii.
Acceptarea de către o persoană a propriei puteri şi a zonelor în care se
mai pot aduce îmbunătăţiri este bazată pe credinţele şi presupunerile legate de aptitudini,limitări,
înfăţişare, resurse emoţionale, locul fiecăruia în lume, percepţia potenţialuluişi sentimentul
importanţei fiecăruia.
Imaginea de sine se dezvoltă pe parcursul vieţii din experienţele pe care le are copilul
cu celelalte persoane şi din acţiunile pe care le realizează şi la care participă.
Astfel, succesele şi eşecurile din copilărie, precum şi modalităţile de  reacţie acopilului la
acestea, definesc imaginea pe care o are copilul despre el.
Atitudinile părinţilor, ale profesorilor, colegilor, fraţilor (surorilor), prietenilor, rudelor,co
ntribuie la crearea imaginii de sine a copilului
Fiecare adult este rodul moștenirii sale genetice, educaþiei primite și mediului în care a
crescut, deopotrivã familial și social.
Un adult responsabil, când devine pãrinte, își dorește sã asigure copilului sãu o dezvoltare
armonioasã, psihicã și fizicã, o educație prin care sã devinã autonom, capabil de a lua decizii cât
mai bune pentru viața sa.
Obiectul cercetării: Specificul dezvoltarii imaginii de sine la adolescenții, care prezintă
anxietate.
Scopul cercetării: Studierea imaginii de sine la adolescenții cu anxietate
Ipoteza Exista o diferențiere specifică în manifestarea stimei de sine la adolescenții cu
anxietate și la adolescenții care nu manifestă anxietate.
Am urmărit următoarele obiective:
 analiza conceptului de anxietate şi a principalelor tendinţe în conceptualizarea anxietăţii pe
următoarele coordonate: problema terminologiei, definirea, perspectiva istorică, modelele
actuale, manifestarea la diferite etape de vârstă şi probleme de evaluare;
 analiza conceptului de imaginii de sine la adolescenţi.
 determinarea factorilor etiologice incriminaţi în declanşarea anxietăţii la adolescenţi.
 formularea concluziilor de bază ale cercetării.
 elaborarea recomandărilor cu privire la dezvoltarea favorabilă a anexietății.
Gradul de cercetare a problemei. Problema anxietăţii tot mai frecvent devine subiect de
cercetare în cadrul ştiinţelor contemporane cum, ar fi : medicina, fiziologia, filosofia, sociologia,
3
psihiatria şi psihologia. În psihologie, problema anxietăţii a suscitat interesul multor cercetători,
şi anume: A. Adler, V. Astapov, D. Ausubel, D. Barlow, S. Freud, R. Cattel, C. Ciofu, B.
Cociubei, R. Doron, A. Freud, E. Fromm, G. Gabdreeva, K. Goldstein, I. Hanin, I. Holdevici, K.
Horney, C. Izard, G. Kelly, H. 4 Ψ Elena LOSÎI, Iulia RACU , R. Martens, R. May, I. Mitrofan,
E, Novikova, F. Parot, I. Pavlov, F. Perls, P. Popescu-Neveanu, A. Prihojan, W. Reich, F.
Robinson, C. Rogers, Ch. Spielberger, H. Sullivan, V. Suvorova, U. Şchiopu, J. Watson, J.
Wolpe, A. Zaharov ş. a. Tot mai frecvente în psihologia contemporană sunt cercetările cu
referire la anxietatea caracteristică vârstei preadolescente.
Contribuţii valoroase în acest domeniu reprezintă investigaţiile realizate de A. Andreeva,
V. Astapov, A. Bacus, B. Cociubei, J. Eckersleyd, I. Imedadze, A. Iordan, T. Lavrentieva, A.
Micleaeva, I. Mitrofan, A. Munteanu, M. Neagoe, E. Novikova, A. Prihojan, P. Rumeanţeva, L.
Slavina, U. Şchiopu, A. Verdeş, E. Verza şi A. Zaharov ş. a.
În Republica Moldova problema și condițiilor implicate în formarea și dezvoltarea stimei
de sine de sine au fost aborate în lucrările cercetătoarei Oxana Paladi. ,,Nivelurile de dezvoltare a
conştiinţei de sine ,,,în lucrarea autorului notoriu în domeniu, Racu I. Psihologia conştiinţei de
sine. Chişinău: UPS „I. Creangă”, 2005.
Vreau să menționez lucrarea cercetătoarei Racu Iulia, UN MODEL DE DIMINUARE A
ANXIETĂŢII LA ADOLESCENŢI Racu Iulia.
Un aport considerabil îl prezintă lucrările Modaliti de studiere a anxietii Racu Iulia,
Dezvoltarea stimei de sine la vârsta adolescentă Igor Racu, Dezvoltarea stimei de sine la
adolescenţii agresivi Igor Racu,
Factorii implicați în formarea imaginii de sine la adolescenși este abordată în lucrarea
autorilor Stamate Dorina, Perjan Carolina,,Influența modelului parental asupra strategiilor de
coping, stimei de sine și locus control la adolescenții care reprezint tulburări de comportament,,
Un loc aparte este deținut de lucrarea cercetătorului roman P Ilut ,,Sinele şi cunoaşterea
lui. ‘’Teme actuale de psihosociologie,,. Iaşi: Polirom, 2001 și de lucarea lui
C.Enăchescu ,,Tratat de psihologie morală’’ - Iaşi: Polirom, 2008, care susţin că prin formele de
afirmare a Eului înţelegem acele acte prin care un Eu încearcă să iasă în evidenţă, să se pună în
valoare ca prezenţă în lume şi în relaţiile sale cu ceilalţi.
Rezultatele cercetărilor consacrate anxietăţii în adolescenţă sunt incontestabile. Totodată,
constatăm că problema anxietăţii şcolare la preadolescenţi este investigată insuficient în
contextul noilor realităţi sociale.
Necesitatea studierii complexe şi aprofundate a anxietăţii este foarte importantă, atât
pentru descoperirea esenţei acestui fenomen, cât şi pentru înţelegerea ulterioară a
particularităţilor de dezvoltare a sferei emoţionale şi a personalităţii preadolescentuluiReperele
4
conceptuale ale lucrării au fost elaborate în baza teoriei lui Carl Roger despre factorii care
influiențeaza imaginea de sine și teoria lui L.S .Vigotschii despre rolul central al gîndiriii în
formarea personalității școlarului mic.
Metode teoretice:
 analiza literaturii din domeniu,
 sinteza teoretică,
 sistematizarea informaţiei,
 metoda generalizării teoretice;
Metode empirice:
 convorbirea,
 observaţia,
 teste psihologice.
Testele aplicate
 Scala de anxietate (J.Taylor)
 Stima de sine(I.Dafinoiu)
Baza experimentală a cercetării.
La experimentul de constatare au participat 50 adolescenți
În INTRODUCERE se argumentează actualitatea şi importanţa temei de cercetare, sunt
formulate scopul, obiectivele şi ipotezele investigaţiilor, sunt explicate şi fundamentate suportul
conceptual şi metodologic al cercetării, se dă o caracterizare succintă a lucrării subliniindu-se
noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării
În INTRODUCERE se argumentează actualitatea şi importanţa temei de cercetare, sunt
formulate scopul, obiectivele şi ipotezele investigaţiilor, sunt explicate şi fundamentate suportul
conceptual şi metodologic al cercetării, se dă o caracterizare succintă a lucrării subliniindu-se
noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării.
În CAPITOLUL 1.BAZELE TEORETICE ALE CONCEPTELOR PRIVIND
ANXIETATE ȘI IMAGINEA DE SINE LA ADOLESCENȚI am identificat factorii implicați
în formarea imaginii de sine ,modele teoretico-conceptuale de abordare a imaginii de sine Am
realizat o elucidare complexă a conceptul de anxietate în literatura psihopedagogică
CAPITOLUL II. STUDIUL EXPRIMENTAL A CORELĂRII IMAGINII DE SINE
ȘIANXIETĂȚII LA ADOLESCENȚI am inclus descrierea designulului experimental
scopul,ipoteza obiective descrierea esantionului și descrierea metodelo
Am procedat la elaborarea și implementarea programului formativ,Am elucidat analiza și
interpretarea rezultate

5
 CONCLUZIILE GENERALE ȘI RECOMANDĂRILE sintetizează rezultatele finale
ale cercetări
Cuvinte-cheie: anxietate, frică, nelinişte, nervozitate, panică, insomnie, tensiune,
agitaţie, simptome, nevrotism, angoasă, tulburări de anxietate, adolescent, adolescenţă, factori
sociofamiliali, factori şcolari, factori psihologici, factori cognitivi, factori motivaţionali, factori
de personalitate, factori biologici, stres.

6
1.PERSPECTIVE TEORETICE ÎN ABORDAREA ANXIETĂȚII ȘI IMAGINII DE SINE
LA ADOLESCENȚI
1.1 Imaginea de sine. Concepte definitorii
În dicționarul enciclopedic de psihologie imaginea de sine este definită ca fiind “expresia
concretizatã a modului în care se vede o persoanã oarecare sau se reprezintã pe sine; ca trãirea
aspectului unificator de coeziune a personalitãții ”.
Imaginea de sine este suținută de dorințe dar și de modul în care evalueazã ceilalți
persoana respectivã și de identitatea trãitã.
Este vorba de „felul cum se percepe individual, ce crede el despre sine, ce loc își atribuie
în raport cu ceilalți ”.
Adică, imaginea de sine este rezultatul unui proces de autoevaluare a personalitãții și
reprezintã „totalitatea cerințelor, reprezentãrilor, ideilor individului despre propria sa
personalitate ”.
Imaginea de sine sau „cum ne vedem”, se referă, aşa cum se subînţelege deja, la modul în
care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoţionale, cognitive, sociale şi
spirituale.
Imaginea de sine nu se suprapune peste conştiinţa de sine, prima constituind un rezultat sau
produs al celei de a doua [21, p.25].
Am putea echivala conştiinţa de sine cu subiectul care întreprinde o acţiune, iar imaginea
de sine cu unul dintre efectele acţiunii.
În opinia lui C. Rogers, imaginea de sine se prezintă ca un sistem de autoaprecieri, ea
desemnând perceperea omului de către sine însuşi.
I. Kon susţine că imaginea de sine este un fenomen integrator ce reflectă conţinutul
conştiinţei de sine; un sistem de elemente cognitive, afective şi comportamentale, nu un sistem
de montaje obişnuite, deoarece ea este întotdeauna individuală şi specifică.
Valorizarea propriei persoane are la bază percepţia individului asupra evaluărilor pe care le
primeşte de la cei din jur
Dupa G. Allport, constiinta reprezinta o structurarea a cîtorva stari ale eului, în special:
 respectul fata de sine;
 imaginea de sine;
 efortul central.
În copilărie, Eu-concepţia se prezintă încă neformată, slab structurată, aproape neapărată,
uşor influenţabilă.

7
 Întrucât în copilărie cercul de comunicare se limitează în fond la familie, anume familia
se dovedeşte a fi primul şi unul din cei mai decisivi factori care influenţează la constituirea Eu-
concepţiei şi a autoaprecierii, în special.
Eu-concepţia deja formată are însuşirea de autosusţinere.
Astfel, omul, de regulă, îşi alege în viaţă acele situaţii care îi confirmă propria descriere
de sine, şi evită situaţiile care ar putea ne respecta această descriere sau foloseşte mecanisme de
apărare psihologică, dacă evenimentele reale contravin propriei descrieri de sine [20, p.32].
Această parte a Eu-concepţiei este accesibilă pentru lucrul independent, autoanaliză şi
transformări.
De regulă, omul se cunoaşte pe sine foarte puţin, de aceea însuşi răspunsul la întrebările
testelor îi da omului multă informaţie despre sine, astfel schimbându-l.

F
igura 1.1. Conceptul despre sine
Dacă se schimbă conţinutul aspectului „Eu ca Altul”, aceasta se resimte şi la alegerea
acelor Noi, cărora omul li se atribuie.
Oamenii se identifică pe sine cu propriile „Noi”: cu străbunii şi glorioasă lor istorie, cu
sexul, grupul etnic, genul de activitate etc.
De fiecare dată când sunt atinşi acei „Noi” cărora omul li se atribuie, el reacţionează aşa
de parcă ar fi jignit el personal.
Termenul „conceptul de Eul (în engleză „self-conceptionl) reprezintă una din noţiunile
centrale în multe din teoriile psihologice apărute mult mai târziu în literatura noastră de
specialitate.
8
 Inițial, cu același sens, erau folosiți termenii „imaginea de sine și „autoconştientizarea.
De cercetarea conceptului de „Eu” şi influența lui asupra comportamentului omului s-au
ocupat astfel de psihologi cunoscuți precum W. James, K. Rogers, G. Mid, E. Ericson, R. Berns
şi mulți alții.
Abordarea acestui subiect în cadrul respectivei lucrări este determinat de faptul că viața
omului „sub toate aspectele ei, se formează din dialogul dintre conceptul de Eu şi circumstanțele
realității” şi orice încercare de a schimba ceva din sine, orice sistem de autoreglare are de-a face,
înainte de toate, cu concepţia de sine a omului [6, p. 31-32].
După C. Rogers, anume conceptul de Eu, şi nu un oarecare Eu real, are o anumită valoare
pentru personalitate şi comportamentul ei.
Terapia lui Rogers e menită să lichideze contradicția dintre conceptul de Eu şi experiența
reală, pe care omul o neagă, având rolul de a-l apropia pe om de experiența proprie interioară,
fapt posibil doar în situațiile când nu este pusă în pericol personalitatea.
În rezultat, se formează un concept de Eu nou, plastic, orientat la procesele interioare de
apreciere.
Schimbarea comportamentului se produce automat și depinde de alegerile pe care le face
individual [21, p.54].
Conform teoriei umaniste a personalității, anumite condiții social-istorice formează sfera
afectiv-motivațională a individului, necesitățile lui specific - umane care influențează aprecierea
de sine.
Pentru umaniști, nucleul central al omului e imaginea lui despre sine, autoaprecierea:
„Eu-sistemul”, „Eu-chipul”, aceasta formând, în linii generale, conceptul de Eu, care
influențează comportamentul, ce rezidă dintr-o autoapreciere pe care o are individul.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări consacrate conceptului de Eu este lucrarea lui R.
Berns „Dezvoltarea eu-concepţiei şi educațial” [22, p.30-31].
Însumând experiența mai multor cercetători, R. Berns definește conceptul de Eu ca pe un
ansamblu al tuturor reprezentărilor despre sine ale individului, însoţite de aprecierea lor.
Omul tinde să păstreze valorile „proprii‖ şi închipuirea despre sine bazată pe ele, deci
omul construiește un sistem de apărare împotriva experienței periculoase, incompatibile cu
conceptul de Eu.
Mulți autori leagă „Eul ideal” de însușirea idealurilor culturale, de reprezentările şi
normele de conduită, care devin idealuri personale datorită mecanismelor de susținere social. [7,
p.19]
Sinele emoţional Exprimă reprezentarea controlului emoţiilor, capacitatea de stăpânire a
impulsivităţii; importanţa sa în cadrul scalei poate fi justificată prin aceea că un control eficient
9
al emoţiilor permite organizarea adecvată a activităţilor, facilitează planificarea unor scopuri
realiste, precum şi a unor strategii eficiente prin care acestea pot fi atinse (de exemplu, itemul:
Îmi pierd cu uşurinţă calmul când mi se fac reproşuri).
Sine social Condensează reprezentarea interacţiunilor cu ceilalţi (părinţi, colegi, prieteni)
şi a sentimentului de recunoaştere sociala (de exemplu, itemul: Când sunt într-un grup, îmi place
să mă fac remarcat şi apreciat)
Sinele şcolar Reflectă percepţia pe care individul o are asupra propriilor lui competenţe,
obiectivabile în propriile comportamente şi performanţe şcolare (de exemplu, itemul: Mă
descurajez cu usurinţa la şcoală). Sine fizic Oglindeşte gradul de acceptare de către subiect faţa
de înfăţişarea sa fizică (de exemplu, itemul: Cred că sunt prea gras/slab).
Sinele proiectiv (prospectiv) Vizează reprezentările subiectului asupra propriului viitor,
transparente în: atitudinea faţa de oferta anilor care vor veni (de exemplu, itemul: Am încredere
în viitor), ţintele vizate (de exemplu, itemul:
Scopul meu principal este de a avea o meserie care să-mi placă), rolurile dorite sau
aşteptate (de exemplu, itemul: Aş dori să particip la mişcări de solidaritate), etc.
Această dimensiune a fost introdusă de autorii scalei pe baza supoziţiei existenţei unei
legături între stima de sine şi reprezentările subiectului asupra propriului viitor, considerate a
diferi faţă de cele actuale.
Stima de sine reprezintă modul în care ne evaluăm pe noi înşine în raport cu propriile
aşteptări şi cu ceilalţi şi este direct proporţională cu conştientizarea valorii noastre. Fiecare fiinţa
umană este unică şi are o valoare care merită să fie respectată.
Valoarea unei fiinţe umane este dată de suma comportamentelor, acţiunilor şi
potenţialităţilor sale trecute, prezente şi viitoare.
Capacitatea fiinţei umane de a se proiecta în viitor, de a-şi constientiza, dori şi anticipa
devenirea prin raportarea la experienţele şi succesele anterioare şi credinţa despre propria
eficacitate contribuie la întărirea stimei de sine.
Încrederea în sine depinde mai mult de capacitatea noastră de a face anumite lucruri, în
timp ce stima de sine reprezintă rezultatul unei autoevaluări şi are un rol foarte important în
stabilirea identităţii noastre. O stimă de sine pozitivă se bazează pe percepţia pozitivă despre
propriile noastre comportamente.
De aceea este important să ne respectam nevoile şi limitele pentru ca acţiunile noastre să
ne pună în valoare, să fie viabile în ochii noştri.
Adoptarea unei imagini de sine negative oferă persoanei posibilitatea de a se elibera de
încercări viitoare de a acţiona în direcţia menţinerii stimei de sine.

10
 Cu alte cuvinte, convingerile negative referitoare la sine previn dezamăgiri viitoare şi
minimalizează impactul eşecurilor.
Stima de sine crescută se asociază cu expectanţe pentru succes, cu optimism privind
performanţele viitoare, cu lupta pentru atingerea scopului şi persistenţa în depăşirea obstacolelor.
Stima de sine este interpretată ca o variabilă individuală relevantă în procesul stresului şi
bolii.
Se asumă că stima de sine influenţează evaluarea stimulilor, a resurselor de coping şi
moderează efectele confruntării cu circumstanţele stresante [18,p.87].
Psihologii practicieni şi psihoterapeuţii pe parcursul activităţii sale au observat, că
majoritatea bolnavilor nevrotic şi o mare parte din bolnavii cu boli cardio-vasculare, într-o
măsură mai mare sau mai mică, suferă de singurătate, de neîncredere în forţele proprii şi în
viitor.
Respectiv,aceşti oameni aderă la modalităţi de comportament diferit.
Este necesar să se menţioneze faptul că stilul de viaţă cultivă deseori norme de
comportament contradictorii.
Exemple de nepotrivire între comportamentul "recomandat" şi "încurajat" pot fi întîlnite
destul de frecvent.
Deşi se consideră unanim acceptat că drepturile altei persoane trebuie respectate, deseori
observăm că părinţii, profesorii şi biserica prin acţiunile sale, contrazic acest principiu.
Respectul, bunele maniere, tactica, modestia, de regulă, sunt apreciate, lăudate, dar în
acelaş timp, cu scopul „de a reuşi” se permite şi se încurajează agresivitatea, nepoliteţea faţă de
alţii. Fiecare persoană posedă un anumit stil comportamental.
Persoana ce se comportă pasiv nu poate să-şi anunţe concret dorinţe şi necesităţile sale. În
aceiaşi măsură, ea este lipsită de apărare în faţa cerinţelor survenite din partea carenţelor
celorlalţi membrii ai societăţii.
Romek în 1997 susţinea faptul că deosebirea esenţială a unei persoane neîncrezute în
sine, constă în faptul că în activitatea socială aceste persoane tind maxim posibil să evite
manifestările personale.
Orice formă de prezentare a propriilor idei, păreri, realizări, dorinţe şi necesităţi pentru ei
este foarte neplăcută (fiind urmată de sentimentul de ruşine, vină, frică etc.) sau imposibilă din
cauză că nu au formate abilităţile necesare sau nu are sens conform sistemului propriu de valori
şi interese [19,p.43].
În realitate, de fapt, aceşti trei factori se prezintă într-o combinaţie şi interdependenţă
reciprocă conducând spre pasivitate.

11
 Este prezent de fapt, nu doar refuzul de la orice scop în general, e absentă încrederea în
sine şi în realitatea intenţiilor proprii.
Imaginea de sine se formează din evoluţia şi interacţiunea factorilor externi şi factorilor
interni.
Factorii externi se constituie din evenimentele, experienţele şi consecinţele ce structureză
din exterior imaginea de sine.
Există o serie de evenimente care influenţează felul în care ne percepem pe noi, felul în
care abordăm lumea.
Putem suferi intervenţia lor directă, trăind consecinţele directe ale propriilor acţiuni şi
participând la evenimente sau putem învăţa indirect, observând comportamentul şi rezultatele
obţinute de alţii.
Imaginea de sine este influenţată şi de un alt set de factori: factorii interni, reacţiile
interioare ce reprezintă un răspuns la evenimentele externe.
Acestea sunt procese concrete care au loc în interiorul nostru şi care determină modul în
care ne percepem locul în ierarhia acestei lumi şi dreptul nostru la ceva mai bun.
Factorii interni cuprind lucrurile pe care ni le spunem, lucrurile pe care le credem despre
noi înşine, tot dialogul interior care influenţează imaginea de sine. Aceşti factori interni includ şi
conţinutul adevărului personal [13,p.76].
Modul cum se percepe un individ pe el insuşi este extrem de important. Informaţiile
despre sine stocate în memorie reprezintă conceptul de sine.
Conceptul de sine al indivizilor este în cea mai mare parte complex, numărul schemelor
de sine este relativ mare.
Schemele despre sine reprezintă cantitatea de impresii formate despre sine.
Deţinem trei tipuri de scheme despre sine :
 sinele real – informaţii despre felul în care ne percepem şi ne evaluăm în mod real la
un moment dat;
 sinele ideal – informaţii despre cum ar trebui să fie în viitor;
 sinele cuvenit ceea ce crede persoana că ar trebui
să devină.
Eşecul în rezolvarea prăpastiei dintre sinele real şi sinele ideal poate produce dezamăgire,
insatisfacţie sau tristeţe.
Eşecul la închiderea prăpastiei dintre sinele real şi cel ideal va avea ca rezultat frica,
anxietatea sau mânia.
Conceptul de sine al unei persoane ia naştere din interacţiunile cu alţi oameni, rezultate
din condiţiile de valoare interiorizate.
12
 Abordarea umanistă a conceptului despre sine pune accent pe recompensa pozitivă
condiţionată din partea altor persoane importante.
Când un individ primeşte o recompensă pozitivă condiţionată, sinele său real este în
concordanţă cu sinele ideal şi rezultatul constă într-o bună stare de echilibru mental.
În lucrarea sa ,,Dezvoltarea stimei de sine la vârsta adolescent,, Igor Racu, menționează
că imaginea de sine („eul”) include mai multe componente:
„Eul” real, care este rezultatul experienţelor proprii şi care cuprinde:
„Eul” fizic – acesta se referă la aspectul exterior şi la acceptarea propriului corp, adică la
ceea ce crede adolescentul despre corpul lui şi la cât de confortabil se simte în el. „
Eul” cognitiv include gândurile şi judecăţile, conţinuturile informaţionale despre sine şi
despre lume, modul în care operează cu acestea. În adolescenţă, imaginea „Eu”- lui şi respectul
față de sine depind, în primul rând, de succesul activităţii şi de caracterul interacţiunilor cu cei de
jur.
„Eul” emoţional cuprinde totalitatea sentimentelor şi emoţiilor faţă de sine, lume şi viitor.
O achiziţie semnificativă o constituie descoperirea lumii interioare proprii.
„Eul” social este acea dimensiune a personalităţii pe care adolescentul este dispus să o
expună lumii, adică se referă la modul în care se comportă el în societate. „Eul” adolescentului
fiind încă nedeterminat, confuz, deseori este trăit ca o nelinişte neclară sau ca senzaţia unui gol
intern care trebuie împlut cu ceva.
„Eul” spiritual reflectă valorile adolescentului. Descoperindu-se pe sine, descoperind
lumea şi pe alţii, adolescentul îşi formează idei şi sisteme personale, pe care le transformă în
criterii apreciative, valorizatoare.
„Eul” viitor ţine de modul în care adolescentul îşi percepe potenţialul de dezvoltare
personală şi include:
Eul” dorit este cine ar fi vrut să devină în realitate; „Eul” temut implică posibilele
dimensiuni neplăcute de care îi este teamă să le dezvolte în timp (de exemplu: ghinionist, ratat,
alcoolic). „
Eul” ideal este ceea ce şi-ar fi dorit să fie; în acelaşi timp, este conştient de faptul că nu
dispune de resursele reale necesare ca să ajungă acolo unde dorește.
Pentru lucrul practic cu propria Eu-concepţie I.Kalinauscas propune spre evidenţiere trei
aspecte ale ei. [ 27,p.43 ]
Primul aspect “Eu ca Eu” sau “Eu ca autoidentitate”. Aceasta e ceea ce îi permite
omului, când se trezeşte dimineaţa, să fie încredinţat de faptul că el este acelaşi om care a fost şi
ieri. Partea această a Eu-concepţiei se înţelege de la sine, de obicei ea nu este conştientizată de
către om.
13
 Există o mulţime de mecanisme psihologice care deservesc susţinerea încrederii, cu totul
fireşti, a omului în faptul că el este el. Aceste mecanisme, de regulă, sînt bine apărate de
influenţe exterioare deoarece o nepricepută invazie în această parte a psihicii omului îl poate face
pe om clientul unui spital de psihiatrie. Această parte a Eu-concepţiei nu este predestinată
intervenţiilor. [14,p.93]
Următorul aspect “Eu ca Altul” este descrierea de sine ca obiect, ca privire asupra sa din
punct de vedere a altuia. După cum s-a mai menţionat, Eu-concepţia se constituie  în mod
spontan, fără participarea omului la toate astea. Eu-concepţia deja formată are însuşirea de
autosusţinere.
Imagine de sine negativa
Scăderea performanţelor şcolare sau la locul de muncă, datorită subestimării resurselor,
neasumării responsabilităţilor
Relaţii nearmonioase în cadrul familiei (lipsa de respect faţă de sine favorizează lipsa
respectului manifestat faţă de ceilalţi membri din familie; în timpul conflictelor se învinovăţesc
excesiv sau îi critică pe ceilalţi)
Relaţii deficitare cu cei de aceeaşi vârstă (elevii vor să îşi menţină stima de sine crescută
impunându-se, însa fac acest lucru nerespectând drepturile celorlalţi şi valoarea lor, ceea ce
afectează relaţiile cu aceştia
Imagine de sine pozitivă
Creşterea performanţelor şcolare (persoana îşi estimează corect resursele, îşi asumă
responsabilităţi în conformitate cu cerinţele şi resursele proprii)
Relaţii armonioase în cadrul familiei (respectul de sine determinat de o imagine de sine
pozitivă favorizează manifestarea respectului din partea celorlalţi; rezolvarea conflictelor este
mai simplu de realizat în condiţiile în care cei implicaţi în conflict nu se autoînvinovăţesc şi nu îi
învinovăţesc pe ceilalţi)
Relaţii bune cu colegii şi prietenii de aceiaşi vârstă (elevii îşi pot pune în evidentă
calităţile fără a le devaloriza pe ale celorlalţi)
1.2 Formarea imaginii de sine
Termenul „conceptul de Eu‖ (în engleză „self-conception) reprezintă una din noţiunile
centrale în multe din teoriile psihologice apărute mult mai târziu în literatura noastră de
specialitate.
Inițial, cu același sens, erau folosiți termenii „imaginea de sine‖ și „autoconştientizarea‖.
De cercetarea conceptului de Eu şi influența lui asupra comportamentului omului s-au
ocupat astfel de psihologi cunoscuți precum W. James, K. Rogers, G. Mid, E. Ericson, R. Berns
şi mulți alții.
14
 Abordarea acestui subiect în cadrul respectivei lucrări este determinat de faptul că viața
omului „sub toate aspectele ei, se formează din dialogul dintre conceptul de Eu şi circumstanțele
realității” şi orice încercare de a schimba ceva din sine, orice sistem de autoreglare are de-a face,
înainte de toate, cu concepţia de sine a omului. [6, p.31-32]
După C. Rogers, anume conceptul de Eu, şi nu un oarecare Eu real, are o anumită valoare
pentru personalitate şi comportamentul ei.
Terapia lui Rogers e menită să lichideze contradicția dintre conceptul de Eu şi experiența
reală, pe care omul o neagă, având rolul de a-l apropia pe om de experiența proprie interioară,
fapt posibil doar în situațiile când nu este pusă în pericol personalitatea.
În rezultat, se formează un concept de Eu nou, plastic, orientat la procesele interioare de
apreciere.
Schimbarea comportamentului se produce automat și depinde de alegerile pe care le face
individual.[21, p.54]
Conform teoriei umaniste a personalității, anumite condiții social-istorice formează sfera
afectiv-motivațională a individului, necesitățile lui specific - umane care influențează aprecierea
de sine.
Pentru umaniști, nucleul central al omului e imaginea lui despre sine, autoaprecierea:
„Eu-sistemul‖, „Eu-chipul‖, aceasta formând, în linii generale, conceptul de Eu, care influențează
comportamentul, ce rezidă dintr-o autoapreciere pe care o are individul.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări consacrate conceptului de Eu este lucrarea lui R.
Berns „Dezvoltarea eu-concepţiei şi educația‖ [22, p.30-31].
Însumând experiența mai multor cercetători, R. Berns definește conceptul de Eu ca pe un
ansamblu al tuturor reprezentărilor despre sine ale individului, însoţite de aprecierea lor.
Omul tinde să păstreze valorile „proprii‖ şi închipuirea despre sine bazată pe ele, deci
omul construiește un sistem de apărare împotriva experienței periculoase, incompatibile cu
conceptul de Eu.
Adoptarea unei imagini de sine negative oferă persoanei posibilitatea de a se elibera de
încercări viitoare de a acţiona în direcţia menţinerii stimei de sine.
Cu alte cuvinte, convingerile negative referitoare la sine previn dezamăgiri viitoare şi
minimalizează impactul eşecurilor.
Respectul, bunele maniere, tactica, modestia, de regulă, sunt apreciate, lăudate, dar în
acelaş timp, cu scopul "de a reuşi" se permite şi se încurajează agresivitatea, nepoliteţea faţă de
alţii. Fiecare persoană posedă un anumit stil comportamental.

15
 Persoana ce se comportă pasiv nu poate să-şi anunţe concret dorinţe şi necesităţile sale. În
aceiaşi măsură, ea este lipsită de apărare în faţa cerinţelor survenite din partea carenţelor
celorlalţi membrii ai societăţii.
Romek în 1997 susţinea faptul că deosebirea esenţială a unei persoane neîncrezute în
sine, constă în faptul că în activitatea socială aceste persoane tind maxim posibil să evite
manifestările personale.
Orice formă de prezentare a propriilor idei, păreri, realizări, dorinţe şi necesităţi pentru ei
este foarte neplăcută (fiind urmată de sentimentul de ruşine, vină, frică etc.) sau imposibilă din
cauză că nu au formate abilităţile necesare sau nu are sens conform sistemului propriu de valori
şi interese.[19,p.43]
În realitate, de fapt, aceşti trei factori se prezintă într-o combinaţie şi interdependenţă
reciprocă conducînd spre pasivitate.
Este prezent de fapt, nu doar refuzul de la orice scop în general, e absentă încrederea în
sine şi în realitatea intenţiilor proprii.
Imaginea de sine se formează din evoluţia şi interacţiunea factorilor externi şi factorilor
interni.
Factorii externi se constituie din evenimentele, experienţele şi consecinţele ce structureză
din exterior imaginea de sine.
Există o serie de evenimente care influenţează felul în care ne percepem pe noi, felul în
care abordăm lumea.
Putem suferi intervenţia lor directă, trăind consecinţele directe ale propriilor acţiuni şi
participând la evenimente sau putem învăţa indirect, observând comportamentul şi rezultatele
obţinute de alţii.
Imaginea de sine este influenţată şi de un alt set de factori: factorii interni, reacţiile
interioare ce reprezintă un răspuns la evenimentele externe.
Acestea sunt procese concrete care au loc în interiorul nostru şi care determină modul în
care ne percepem locul în ierarhia acestei lumi şi dreptul nostru la ceva mai bun.
Factorii interni cuprind lucrurile pe care ni le spunem, lucrurile pe care le credem despre
noi înşine, tot dialogul interior care influenţează imaginea de sine. Aceşti factori interni includ şi
conţinutul adevărului personal. [13, p.76]
Modul cum se percepe un individ pe el insuşi este extrem de important. Informaţiile
despre sine stocate în memorie reprezintă conceptul de sine.
Conceptul de sine al indivizilor este în cea mai mare parte complex, numărul schemelor
de sine este relativ mare.
Schemele despre sine reprezintă cantitatea de impresii formate despre sine.
16
 Abordarea umanistă imaginii despre sine pune accent pe recompensa pozitivă
condiţionată din partea altor persoane importante.
Cînd un individ primeşte o recompensă pozitivă condiţionată, sinele său real este în
concordanţă cu sinele ideal şi rezultatul constă într-o bună stare de echilibru mental.
Dacă un individ nu s-a bucurat de o recompensă pozitivă condiţionată, el va căuta în mod
continuu să obţină aprobarea altor indivizi.
Aceasta va duce la o apreciere de sine scăzută.
Aprecierea de sine este considerată o altă faţetă a sinelui şi reprezintă evaluările pe care le
facem despre noi înşine, putând să aibă avea o influenţă profundă asupra comportamentului.
Concepţia despre sine este reprezentată de ideea pe care o ai despre tine însuţi şi despre
cine eşti.
Dacă nu am avea o concepţie despre sine, ne-ar fi foarte dificil să luăm decizii în legătură
cu ceea ce avem de făcut şi să interacţionăm cu alte persoane.
Concepţia despre sine include tot ceea ce ştii sau crezi despre tine însuţi – credinţele,
dorinţele, caracteristicile, sentimentele, chiar imaginea despre tine pe care o prezinţi celorlalţi
Concepţia despre sine a omului are mai multe laturi.
Există latura obiectivă, pe care o numim imagine de sine; latura evaluativă, numită stimă
de sine; latura legată de competenţele şi abilităţile noastre, numită conştiinţa propriei eficienţe;
latura legată de felul în care te identifici cu grupurile sociale, numită identificare socială şi modul
în care sentimentul de sine a fost modelat de contextul cultural în care am crescut.

1.3Cauzele și manifestări ale anxietății la adolescenți

Anxietatea este un fenomen care a fost descris de mii de ani si este adanc inradacinat in
natura noastra umana.
Anxietatea este trăită frecvent ca sentiment al unui pericol neprecizat. Ea se manifestă
prin hipervigilenţă, încordare, nelinişte, tensiune de aşteptare investigativă nedirecţionată şi
nesiguranţă.
Anxietatea poate fi condiţionată de informaţii insuficiente, de lipsa de repere, de faptul că
individul este incapabil de a face faţă unor solicitări majore ale vieţii, de neputinţa lui de a
controla situaţiile .
Pe de altă parte, frica este definită ca o emoţie negativă în relaţie cu un stimul sau cu o
situaţie obiectivă. În timp ce frica avertizează individul asupra unui pericol extern, anxietatea
atenţionează asupra unui pericol intern .
Dupa H. Lindell anxietatea este umbra inteligentei: “Doar omul poate fi fericit, dar numai
omul poate fi anxios si ingrijorat. Imi vine sa cred ca anxietatea acompaniaza intelectul ca si
17
umbra corpul si cu cat cunoastem mai mult natura anxietatii cu atat cunoastem mai mult despre
intelect”.
In fapt,anxietatea reflecta capabilitatea noastra de a ne adapta si a planifica viitorul. [16,
p.54]
Pentru S.Freud [16, p.58] problema anxietăţii este una principală, iar dezlegarea ei ne va
ajuta să înţelegem mai bine şi alte aspecte ale psihicului uman. În caracteristica pe care o face
anxietăţii, S.Freud [15, p.32] subliniază fonul emoţional neplăcut, senzaţia de incertitudine şi
neajutorare.
Starea de angoasă el o consideră că anticipare a unui pericol.
De asemenea, ea este însoţită de o serie de factori somatici, cum ar fi accelerarea bătăilor
de inimă. În lucrările sale de mai târziu a ajuns la concluzia că angoasa este nu altceva decât o
suferinţă conştientă, de care depinde în mod direct abilitatea persoanei de a evita sau a depăşi
pericolul. [15, p.43]
Cu toate că S.Freud nu insistă asupra naşterii ca fiind trauma principală, totuşi acest fapt
nu e lipsit de un anumit misticism. [15, p.15-16]
Referindu–se la anxietate H. Sullivan utilizeaz notiuni din psihosomatic.
Astfel, dup H. Sullivan, anxietatea ia nastere atunci când necesitile biologice (la etapele
incipiente de dezvoltare a copilului) nu sunt satisfcute, manifestîndu–se prin încordarea
întregului organism și intensificarea lucrului sistemului nervos centru .
Pentru H. Sullivan anxietatea apare în copilăria precoce și este întâlnit pe parcursul
întregii vieți omenești.
Tot H. Sullivan consider că anxietatea este nu doar o însusire a personalitii, ci și ca un
factor determinant al dezvoltării acesteia.
Erich Fromm psiholog social, psihanalist, și filosof umanist recunoscut în întreaga lume,
referindu–se la anxietate, subliniaz că, ea, este determinat de retrirea înstrainarii care este legat
de faptul că omul se percepe pe sine ca o personalitate separat simințindu–se neputincios în fața
forțelor naturii și a societății.
Carls Rogers, psiholog american, unul din fondatorii psihologiei umaniste, consider ca
sursa anxietii este întâlnirea subiectului cu o experienta care daca este contientizat poate
ameninta conceptia omului despre sine.[23, p.54]
Analizând concepiile despre anxietate descrise anterior ajungem la concluzia că în toate
curentele psihologice exist dou modaliti de definire a anxietății și anume anxietatea este văzut ca
o însușire primară caracteristică omului și ca o reacție la lumea exterioară dușmănoasă
(neprielnic).

18
 Modelul cognitiv al anxietăţii implică câteva elemente. Anxietatea, fiind un răspuns
adaptativ la mediu, începe cu percepţia ameninţării într-o situaţie specifică.
Aşa cum a fost notat, înţelesul pe care persoanele îl ataşează situaţiei este determinat de
schemele lor şi de memoria unor situaţii similare din trecutul lor. Persoana apoi face o evaluare a
seriozităţii ameninţării şi o evaluare a propriei capacităţi de a se descurca cu ea.
Dacă situaţia e văzută ca ameninţătoare, va apărea un simţ al pericolului. Dacă e
percepută ca o ameninţare uşoară, persoana va răspunde la ea ca la o provocare. Persoana va
simţi excitare şi entuziasm [2, p.76].
O altă direcţie a şcolii de învăţare este reprezentată de C.V. Spanz şi J.Taylor, care au
introdus noţiunea „nivel de anxietate”.
Ei apreciază anxietatea ca un comportament dobândit, destul de stabil [17, p.32] J.Taylor
[5, p.54] menţionează că există o legătură de interdependenţă între anxietate şi sensibilitatea
emoţională.
C.V. Spanz susţine că anumite reacţii fiziologice ale organismului uman, care pot fi
observate cu uşurinţă dintr-o parte, ne vorbesc deja despre apariţia angoasei.
Pornind de la acest fapt, J.Taylor a elaborat un test pentru măsurarea nivelului de
anxietate, cunoscut sub denumirea de Manifest Anxiety Scale (MAS).
Scala a fost elaborată în baza MMPI, iar afirmaţiile selectate corespund reprezentărilor
clinice despre reacţiile cronice de anxietate.
Scala a fost publicată în anul 1953. Testul MAS a fost elaborat pentru a ajuta cercetătorii
din domeniu să prognozeze rezultatul activităţii.
De exemplu, în cazul analizei raportului dintre anxietate şi activitate, se consideră că
anxietatea stabilă intensifică activitatea în cele mai simple situaţii şi o inhibă în situaţiile mai
complicate.
Însă, s-a demonstrat că această constatare nu este valabilă în cazul copiilor şi oamenilor
dotaţi, cu un nivel intelectual înalt.
Teorii psihosociale. Influențele psihosociale joacă un rol important în constituirea
vulnerabilității pentru tulburări psihopatologice dacă acționează timpuriu și prelungit.
În primii ani de viață, în constituirea persoanei vulnerabile, un rol important îl pot juca
identificările insuficiente sau deformate cu părinții și mai târziu cu diverși educatori, cu persoane
apropiate, cu tipurile de eroi vehiculați de socio- cultură[6, p.87].
De asemenea, psihotraumele repetate, atomosfera stresantă de durată și frustrările
multiple pot contribui la vulnerabilizarea persoanei.
În acest context, învățările patologice pot fi vulnerabilizatoare, ele derivând din
identificările cu adulții cu comportament aberant, din atitudini disfuncționale ale părinților și
19
educatorilor (ex: atitudine de tip rejecție, puniție, hipercriticism, hiperprotecție) care pot
determina constituirea unor convingeri disfuncționale despre sine și despre lume în general.
De asemenea, atitudini parentale disfuncționale pot să contribuie la realizarea deficitară a
independenței în sensul progresiei anormale și întârziate astfel încât tânărul adult rămâne în mod
exagerat dependent de părinți, de locurile familiare protectoare, de alte persoane apropiate.
Astfel de deficit apare destul de frecvent la persoanele care dezvoltă tulburări anxioase
Teoria psihanalitica. Freud, fondatorul teoriei psihanalitice, a menționat rolul
influențelor psihosociale din perspectiva developmentală. A subliniat rolul identificărilor
deformate cu părinții și educatorii din perioada copilăriei și a conflictului intrapsihic –
complexele Oedip / Electra – în procesul dezvoltării și maturării personalității, atât pentru
varianta armonică cât și pentru cea dizarmonică[3, p.56].
Considera că în eventualitatea în care conflictele intrapsihice sunt mai puțin integrate sau
refulate în perioada formativă, în perioada adultă semnificația unor evenimente trăite pot
declanșa trăiri anxioase care vor activa mecanisme de defensă psihologică. Primul mecanism
activat este represia, care poate avea o eficientă parțială, situație în care intra în joc mecanisme
auxiliare, deplasarea, proiectarea, izolarea, etc. Prin mecanismul deplasării, anxietatea este
atașată unei situații sau obiect care reprezintă simbolic conflictul intrapsihic (ex: fobii).
Mecanismele de defensă psihologică preîntâmpină actualizarea situației de pericol, de
exemplu în atacul de panică anxietatea nu este declanșată de afectul represat, ci de frica de afect,
de frica repetiției unei situații de pericol cu care afectul este asociat și de anticiparea situației de
pericol.
În TAG conținutul cognitiv al situației asemănătoare cu experiență anterioară este
fragmentat și represat, iar conținutul afectiv are acces la conștiința.
Teoria învățării. Are o relevanță particulară pentru tulburările fobice. Conform teoriei
condiționării operante, un stimul neutru declanșează anxietatea ca rezultat al condiționării
clasice.
Răspunsul condiționat va fi protejat de extincție prin intervenția comportamentului de
evitare care reduce anxietatea și dobândește astfel un potențial de reîntărire. Evitarea devine
simptom stabil și persistent, deoarece este eficientă și protejează subiectul de anxietate.
Răspunsul anxios maladaptativ poate fi achizionat și indirect prin imitare. În acest proces
de condiționare prin observare și imitare operează funcția informativă în sensul că subiectul care
observă reacția anxioasă la alții achiziționează o reprezentare simbolică a evenimentului care nu
are efect specific de tip stimul-răspuns. Observatorul funcționează ca un agent activ care
transformă, organizează, clasifică stimulii observând [5, p.66].

20
 Teoria cognitivă. Transmiterea informației inductoare de teamă-frică se poate realiza și
prin limbaj, condiționarea fiind în acest caz de tip semantic. Pentru TAG se presupune existența
unui anumit stil de reactivitate (caracterizat prin hipervigilitate și anticiparea anxioasă) învățat
din experiențe anterioare când subiectul a trăit stresul specific că fiind incontrolabil și
imprevizibil.
Răspunsul este declanșat nespecific de diferiți stimuli conform principiului generalizării.
Prima verigă patologică care se constituie este reprezentată de structurarea cognitivă
disfuncțională.
Schemele cognitive sunt rezultatul învățării din experiențe proprii, a observării directe, a
identificărilor și a mesajelor implicite și explicite primite de la alții.
Pe baza acestora se formează convingeri nucleare individuale despre sine și despre lume
în general, care sunt mai stabile sau mai puțin stabile și care variază în exactitate și
funcționalitate de la individ la individ. [22, p.54]
Corelate convingerilor nucleare sunt prezumpțiile, atribuirile și atitudinile, care operează
ca reguli, de asemenea și gândurile automate (gânduri rapide, evaluative, parțial conștiente) care
sunt declanșate de stimuli specifici ce pot influența trăirile emoționale și comportamentul.
În conformitate cu modelul propus de Beck și Clark, în tulburările anxioase, schemele
cognitive devenite disfuncționale sunt activate ușor de către stimuli și sunt generate distorsiuni
în selecția și procesarea informațiilor în sensul alocării în prima etapă de resurse atenționale
suplimentare pentru identificarea stimulilor negativi[4, p.29].
În etapa următoare se continua procesarea informațiilor selectate, atât automat cât și prin
procese controlate.
Rezultatele acestei faze sunt gândurile automate, implicând teme de amenințare și pericol
și erorile de gândire specifice anxioșilor.
Cea mai frecventă eroare logică a anxioșilor este abstragerea selectivă a informațiilor
care validează schemele de pericol într-o manieră repetitivă, de întărire patologică, urmate de
atribuirea de semnificație catastrofică unor situații banale și de evaluare eronată a capacității de
a face față situației.
Convingerile disfuncționale mai specifice subiecților cu TAG se referă la acceptare
socială, competență, responsabilitate și control al simptomelor anxioase însăși.
Pentru subiecții cu TP este considerată specifică tendința relativ constantă de a interpreta
în manieră catastrofică o serie de senzații corporale care însoțesc răspunsul anxios normal, ca
indicatori ai unui dezastru iminent. [11, p.76]

21
 Astfel, se ajunge ca stimuli variați să fie interpretați distorsionat, rezultatul fiind
augmentarea aprehensiunii și a senzațiilor corporale, cerc vicios ce amplifică răspunsul anxios,
culminând cu atacul de panică.
Aprecierea de către adolescenţi a însuşirilor lor, prin prisma cerinţelor sociale, duce la
apariţia necesităţii de autoeducare.[4, p.43]
Adolescentul îşi formează un mod propriu de a înţelege viaţa, îşi cristalizează o concepţie
proprie despre alegerile pe care le face. El devine conştient de forţele sale, le compară cu cele ale
părinţilor şi se crede superior acestora, aspirând la acelaşi rol în societate ca şi părinţii. [7, p.54]
În linii generale, se poate afi rma că la această vârstă relaţiile cu părinţii capătă o
dimensiune calitativ nouă, determinată de noile însuşiri de personalitate şi de noile sfere de
activitate ale adolescenţilor. [7, p.54]
Eu-l este în căutarea unui nou echilibru datorită contactelor sociale mai variate şi mai
uşor de stabilit decât în perioada pubertăţii.
La descoperirea de sine se adaugă descoperirea celorlalţi, pe lângă nevoia de afirmare,
apare şi nevoia de comuniune.
Preocupările morale şi valorice sunt semnificative, iar pendularea între alternative pentru
viitor, speranţe, idealuri şi dezamăgire e la fel de comună.
Relaţiile şi comunicarea cu semenii ocupă un loc important în viaţa adolescenţilor. În
primul rând, ele reprezintă un izvor de informaţii, în special de cunoştinţe, care nu pot fi obţinute
de la adulţi, în al doilea rând, ele constituie un teren pentru autorealizare, oferă posibilitatea
confirmării apartenenţei de grup.
De asemenea, relaţiile cu persoanele de aceeaşi vârstă satisfac necesitatea de comunicare
intimă. În această perioadă de vârstă scade valoarea grupurilor formale – şcoală, clasă, unde
relaţiile sunt reglementate în mare măsură şi supravegheate de adulţi.
Adolescenţii preferă grupurile neformale, companiile, care se constituie după criterii sau
parametri ce satisfac necesităţile caracteristice vârstei.
Sfera de comunicare şi de noi relaţii interpersonale determină activismul comunicativ, îi
determină pe adolescenţi să caute noi relaţii. Pentru o mare parte de adolescenţi există riscul de a
nimeri sub infl uenţa grupurilor antisociale, iar aceasta trebuie să constituie obiectul unei atenţii
deosebite din partea părinţilor şi pedagogilor.
Organizarea activităţilor extracurriculare, stimularea adolescenţilor pentru muncă, grija
faţă de modul de organizare a timpului liber pot să evite devierile şi orientarea antisocială a
comportamentului acestora.[28, p.39]
În conformitate cu modelul propus de Beck și Clark, în tulburările anxioase, schemele
cognitive devenite disfuncționale sunt activate ușor de către stimuli și sunt generate distorsiuni
22
în selecția și procesarea informațiilor în sensul alocării în prima etapă de resurse atenționale
suplimentare pentru identificarea stimulilor negativi. `
În etapa următoare se continua procesarea informațiilor selectate, atât automat cât și prin
procese controlate. [6, p.43]
Rezultatele acestei faze sunt gândurile automate, implicând teme de amenințare și pericol
și erorile de gândire specifice anxioșilor.
Cea mai frecventă eroare logică a anxioșilor este exstragerea selectivă a informațiilor
care validează schemele de pericol într-o manieră repetitivă, de întărire patologică, urmate de
atribuirea de semnificație catastrofică unor situații banale și de evaluare eronată a capacității de
a face față situației.
Convingerile disfuncționale mai specifice subiecților cu TAG se referă la acceptare
socială, competență, responsabilitate și control al simptomelor anxioase însăși. Pentru subiecții
cu TP este considerată specifică tendința relativ constantă de a interpreta în manieră catastrofică
o serie de senzații corporale care însoțesc răspunsul anxios normal, ca indicatori ai unui dezastru
imminent.[3, p.54]
Astfel, se ajunge ca stimuli variați să fie interpretați distorsionat, rezultatul fiind
augmentarea aprehensiunii și a senzațiilor corporale, cerc vicios ce amplifică răspunsul anxios,
culminând cu atacul de panică. În menținerea simptomelor și a interpretărilor negative se
consideră că ar contribui în principal două procese: focalizarea atenției pe corporalitate și unele
forme de evitare cognitivă. `
Date de genetică:
 ponderea factorului genetic în etiopatogenia tulburărilor anxioase și mecanismul genetic
subiacent este destul de dificil de evaluat, având în vedere contribuția importantă a
experiențelor de viața individuale în determinismul tulburărilor, de asemenea și ca urmare a
ratei înalte de comorbiditate dintre tulburările anxioase însăși și a acestora cu depresia. `
 -studii familiale: prevalența life-time a tulburării de panică la rudele probanților este
apreciată la 7.9-14 % și a TAG la 3.5-4.8 %.
Agregarea tulburărilor anxioase în familie este sugestivă, dar nu concluzivă, deoarece
studiile familiale indică transmiterea intergenerațională și contribuie la identificarea fenotipurilor
moștenite, dar nu pot face distincția între influențele genetice și cele de mediu. ` -studii pe
gemeni: pentru TP, ratele de concordanță raportate la gemenii monozigoți sunt de 25 %, iar
pentru gemenii dizigoți de 11 %. [19,p.20]
1.4Anxietatea și imaginea de sine la adolescenți

23
 Stima de sine este capacitatea umană ce reflectă atitudinea individului faţă de
posibilităţile şi rezultatele activităţii sale şi joacă un rol important în evoluţia întregii
personalităţi în măsura în care se bazează pe un echilibru între dorinţele, pretenţiile individului,
pe de o parte şi capacităţile, posibilităţile proprii reale, pe de altă parte.
Autoaprecierea se dezvoltă în contextul relaţiilor cu familia, prietenii şi cu societatea.
Cercetările psihologice au demonstrat faptul că autoaprecierea este o variabilă
psihologică implicată în furie, ostilitate, comportament agresiv, depresie şi comportamentele Ha
delincvente. [20, p.31-32]
Fiind permanent sub impactul relaţionării a fost important să studiem autoaprecierea şi
modul în care aceasta influenţează anxietatea.
Se cunoaşte că autoaprecierea înaltă este benefică pentru individ atât timp cât nu
depăşeşte limitele realului şi că autoaprecierea scăzută atrage multiple consecinţe asupra
personalităţii încât în acest context ne-a interesat să analizăm şi nivelul anxietăţii rezultat
Consecinţele unei imagini de sine ridicate sau scăzute provin, deci, din maniera în care
oamenii se raportează la evenimentele cotidiene.
Cercetările arată că indivizii cu un nivel ridicat al imaginii de sine sunt mai satisfăcuţi de
viaţa lor, au un nivel mai scăzut al anxietăţii sau depresiei şi sunt caracterizaţi de o afectivitate
pozitivă .[26, p.30]
În opoziţie, cei cu o stimă de sinescăzută sunt deprimaţi, anxioşi, pesimişti în legătură cu
viitorul lor se simt incompetenţi şi mai degrabă supuşi eşecului din cauza unui cerc vicios ce
determină profeţii care se autoîndeplinesc.[24, p.50]
Indivizii cu un nivel ridicat al stimei de sine tind să se autoevalueze în termeni dezirabili
social, prezentându-se ca fiind sociabili, stabili emoţional, creativi, amabili, binevoitori, tendinţă
care ar putea afecta măsurătorile efectuate asupra stimei de sine.
Dacă aceste afirmaţii pot fi făcute cu o oarecare siguranţă, se ştiu însă puţine lucruri
despre caracteristicile de personalitate care disting indivizii cu un nivel scăzut de cei cu un nivel
ridicat al stimei de sine. [14, p.39]
Înţelegerea legăturii dintre imaginea de sine şi trăsăturile de personalitate este esenţială în
primul rând pentru că cele două constructe au aceleaşi baze ale dezvoltării.
Pe de o parte, la fel cum temperamentul este înnăscut, 30% din varianţa stimei de sine
este explicată de diferenţele genetice , iar pe de altă parte, caracteristicile temperamentale de
bază înfluenţează tendinţele comportamentale ale indivizilor, precum şi sentimentele referitoare
la propria persoană.[15, p.22-23]
Mai mult, se pare că imaginea de sine şi personalitatea au o influenţă directă una asupra
celeilalte, ceea ce înseamnă că patternurile comportamentale influenţează autopercepţia şi
24
autoevaluarea, iar imaginea de sine joacă un rol important în alegerea strategiilor de abordare a
situaţiilor şi de adaptare la noi condiţii de mediu.
Robinsetal exemplifică această idee: un individ cu un nivel scăzut al imaginii de sine nu
are încrederea necesară pentru a se implica într-o paletă mai largă de comportamente sociale,
devenind, în consecinţă, introvertit.
Multe din studiile recente subliniază tot mai puternic existenţa unor corelaţii între stima
de sine şi dimensiunile modelului pentafactorial, în principal corelaţii puternice cu factorul
stabilitate emoţională (nevrozism), corelaţii medii cu extraversiunea şi conştiinciozitatea şi slabe
cu agreabilitatea şi deschiderea la nou.[20, p.54]
Una dintre criticile cercetărilor amintite este aceea că relaţiile descoperite între imaginea
de sine şi trăsăturile de personalitate sunt mediate de dezirabilitatea socială, dar chiar şi în
condiţia în care tendinţa răspunsului de faţadă a fost controlată, corelaţiile puternice ale stimei de
sine cu extraversiunea, stabilitatea emoţională şi conştiinciozitatea au continuat să apară
Explicaţia oferită de autori a făcut referire la definiţia dată de Coopersmith imaginei de
sine şi la procesul de construire a autoevaluării, stima de sine şi dezirabilitatea socială fiind
aproape imposibil de separat conceptual.
Discuţiile pe care aceşti autori le aduc în atenţia cercetărilor viitoare este dacă un anumit
profil de personalitate determină un anumit nivel al imaginii de sine şi dacă există o legătură
între caracteristicile de personalitate şi fluctuaţiile stimei de sine. [28, p.65]
Tulburările de comportament sau modificările de comportament sunt forme de
dezechilibru psihic, ce implică tulburări în sfera emoţional-volitivă.
Aceste devieri de conduită sunt, aşadar, nu doar abateri de la normele stării de sănătate, ci
şi de la normele morale, cu daune resimţite în raporturile sociale normale.
Yonbrel numeşte copilul cu astfel de comportamente ca pe un „copilul rău”, Wallon
vorbeşte despre „copilul turbulent”, Beaujean despre „copilul revoltat", Lafon despre „inadaptare
juvenilă” etc. În ţara noastră, Răşcanu Ruxandra a introdus termenul de „sindrom
comportamental” sau „comportamentism”.[17, p.30]
Cei care s-au ocupat de studiul conduitei antisociale a tinerilor au ajuns chiar la
evidenţierea unui „profil” psihologic al acestora:
 înclinaţie către anxietate (fie latentă, fie manifestă), bazată pe un fond de ostilitate, de negare
a valorilor socialmente acceptate;
 instabilitate emoţională, generată de carenţe educaţionale, şi în ultima instanţă de fragilitatea
Eu-lui;

25
 inadaptare socială, provenită din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care individul
caută să-l suprime (ex. schimbarea frecventă a domiciliului sau vagabondaj, evitarea
formelor organizate de viaţă şi activitate);
 duplicitatea conduitei, manifestată în discordanţa dintre două planuri: unul al
comportamentului tainic/intim în care se prepară infracţiunea şi celălalt, nivelul
comportamental de relaţie cu societatea, prin care îşi trădează de cele mai multe ori
infracţiunea; e) dezechilibru existenţial, exprimat prin patimi, vicii, perversiuni, irosire
absurdă a banilor.[22, p.76]
Anxietatea îşi are originea într-o interacţiune complexă a factorilor endogeni şi exogeni.
Trăirea anxietăţii de către o anumită persoană, care are un tip constituţional şi o structură de
personalitate unice, aflată într-o anumită situaţie existenţială, într-un anumit context de relaţii
sociale şi integrată unui anumit mediu macrosocial, poate fi explicată doar prin surprinderea
conjuncţiei subtile şi totodată unice a tuturor acestor factori.
Indiferent de natura acestora, ca factori intrinseci dinamicii funcţionale a sistemului
psihic uman (biologici sau psihologici) sau ca factori extrinseci (factori şcolari sau
sociofamiliali), sursele anxietăţii, prin repetiţie, cronicitate şi particularitatea efectelor lor, pot
afecta persoana într-un mod tranzitiv sau durabil, cu diferite manifestări de exprimare, discrete,
difuze, accentuate sau chiar simptomatice.

26
 2 STUDIUL EXPRIMENTAL A CORElĂRII IMAGINII DE SINE ȘI ANXIETĂȚII LA
ADOLESCENȚI

2.1 Obiectivele și ipotezele cercetării cercetării

Metodologia aplicată în cadrul studiului experimental a avut caracterul intenţional clar de
aschimba realitatea educaţională prin introducerea unei modificări în desfăşurarea procesului
instructiv educativ şi constatarea efectelor acestora. În aplicarea acestei metode s-a trecut prin
trei faze:
 Faza prealabilă intervenţiei factorului experimental, când s-au selectat eşantioanele, s-au
aplicat probele predictive, s-au înregistrat datele privitoare la variabilele implicate şi s-a
stabilit strategia desfăşurării experimentului;
 Faza administrării factorului experimental, cînd eşantionul experimental a fost supus unei
acţiuni diferite de ceea ce s-a petrecut în eşantionul de control (temporal, a fost faza cea mai
lungă );
 Faza înregistrării rezultatelor după intervenţia factorului experimental. Pe această bază s-au
stabilit diferenţele dintre cele două eşantioane, după ce, în prealabil, s-au stabilit diferenţele
în cadrul fiecărui lot, între cele înregistrate în faza iniţială şi cele înregistrate după intervenţia
factorului experimental.
Multitudinea fenomenelor care apar în derularea propriu-zisă a acţiunii educaţionale
suntprin excelenţă de natură calitativă.
S-au folosit următoarele forme de măsurare:
 numărarea (înregistrarea), clasificarea sau ordonarea (procedeul rangului);
 compararea (raportarea)
 întocmirea tabelului cu rezultate
 reprezentări grafice
Toate metodele enumerate au fost aplicate într-un sistem de complementaritate, cu grija
permanentă de ale utiliza corect.
Ipoteza. Am presupus că stima de sine a adolescenților este influențată în mod direct de
manifestarea anxietății.
Scopul cercetării experimentale. Determinarea influenței anxietății asupra stimei de
sine a adolescenților
Scopul studiului experimental - stabilirea influienței stilului educativ asupra dezvoltarii
maturității școlare.
Subiecţii selectaţi pentru cercetarea de faţă, au fost adolecenți, părinți și cadre didactice.

27
 Cercetarea experimentală şi intervenţia psihologică a fost realizată Eşantionul de
cercetare a fost constituit din 50 de adolescenți din clasele a X A si X B.
Obiectivul general al acestei etape a cercetării îl constituie evaluarea nivelului general şi
a formelor specifice de anxietate ce caracterizează adolescenții investigați alături destudiul
unor factori responsabili de predispoziţia către un anumit nivel sau o anumită formă de anxietate.

Obiective specifice:

 .Evaluarea intensităţii anxietății generale a adolescenților şi a formelor specifice de anxietate

 Evidenţierea legăturii dintre anxietate și imaginea de sine
Probele aplicate
 Scala de anxietate (J.Taylor)
 Metodica ,,Autoaprecierea imaginii de sine”(I.Dafinoiu)

3.2. Descrierea probelor aplicate

Scala de anxietate (J.Taylor)
Chestionarul este destinat examinării gradului de anxietate.
El conţine 50 afirmaţii la care persoana examinată răspunde prin “Da” cînd conţinutul
afirmaţiei corespunde felului său de a fi şi prin “Nu”, atunci cînd nu corespunde.
Testarea se face individual sau colectiv şi durează 15-30 minute. Prelucrarea rezultatelor
a) Se calculează numărul răspunsurilor “Da” la afirmaţiile 14-50. b) Se calculează numărul
răspunsurilor “Nu” la afirmaţiile 1-13. c) Se calculează suma rezultatelor “a” şi “b”.
Rezultatele sumare: 40-50 puncte denotă un grad foarte ridicat de anxietate; 25-40 puncte
relevă un grad ridicat de anxietate; 15-25 puncte indică un grad mediu (cu tendinţa spre un grad
ridicat) de anxietate; 5-15 puncte denotă un grad mediu (cu tendinţa spre un grad scăzut) de
anxietate; 0-5 puncte relevă un grad scăzut de anxietate. Scala de anxietate (J.Taylor)
Metodica “Autoaprecierea imaginii de sine” (Traducere şi adaptare de Ion Dafinoiu)
Scopul: autoaprecierea imaginii de sine (a „eului actual‖ şi a „eului ideal‖).
Organizarea „eului‖, modul în care o persoană se defineşte ea însăşi se exprimă prin
avansarea unei „scheme a eului".
Dacă un sentiment pozitiv este asociat cu conceptul de sine al unei persoane, atunci
înregistrăm o stimă de sine elevată.
Dacă stima de sine este slabă, înregistrăm un concept de sine asociat unui sentiment
negativ.

28
 Instrucţiunea: „Pentru a vă ajuta în obţinerea informaţiilor despre eul dv. actual şi eul
ideal, vă prezentăm o listă de 32 adjective reprezentând o trecere în revistă a unor caracteristici
pozitive şi negative.
Utilizarea unei astfel de liste îşi are originea în practica şi ideile lui C. Rogers.
Citiţi adjective le notate mai jos. Plasaţi un X în coloana intitulată
„Cum sînt în prezent‖, în dreptul fiecărui cuvânt care, după părerea dv., exprimă o
trăsătură ce vă caracterizează.
Apoi, fără a privi semnele pe care le-aţi făcut, recitiţi lista.
De această dată însemnaţi cu 0 în coloana intitulată „Cum aş dori să fiu‖ fiecare cuvânt
care exprimă însuşirea pe care aţi dori să o aveţi dacă aţi putea fi o persoană ideală‖.
Interpretarea rezultatelor:
 Cantitativ: Pentru a afla scorul fiecărui elev, acordaţi un punct pentru fiecare adjectiv notat în
ambele coloane („Cum sunt în prezent" şi „Cum aş dori să fiu"), respectiv cu zero puncte
pentru cele care în ambele coloane nu au primit nici un semn. Dacă un adjectiv este notat
doar în una din coloane, el nu primeşte nici un punct. Pentru obţinerea notei totale, faceţi
suma punctelor.
 Calitativ: Examinarea imaginii de sine prin acest procedeu nu presupune scoruri precise.
Existenţa unui acord de cel puţin 75% (un punctaj de cel puţin 24) sugerează un nivel
rezonabil al confortului psihic pe care îl are subiectul. Dar nu este exclus ca, deşi având o
notă mare, inexistenţa unui acord asupra unor calităţi considerate de el importante să
provoace sentimente puternice de frustrare, după cum o notă mică să-i asigure un echilibru
psihic rezonabil, ceea ce înseamnă că a învăţat să accepte aşa cum este, mai mult sau mai
puţin departe de modelul ideal la care aspiră.
2.3 Analiza și interpetarea rezultatelor
Tabelul 2.1 Analiza rezultatelor la anxietate conform testului,, Scala de anxietate,,
gr.experimental
Anxietatea Analiza rezultatelor în procente

Nivelul înalt al anxietății 33%

Nivelul mediu al anxietății 41%

Nivelul jos al anxietății 26%

29
 41

33

26

Fig 2.1 Rezultatele la anxietate conform testului,, Scala de anxietate,,

Tabelul2. 2 Analiza rezultatelor la anxietate conform testului,, Scala de anxietate,, gr.de
control
Anxietatea Analiza rezultatelor în procente

Nivelul înalt al anxietății 51%

Nivelul mediu al anxietății 27%

Nivelul jos al anxietății 22%

51%

27%
22%

Fig.2.2 Rezultatele la anxietate conform testului,, Scala de anxietate,,,

 În prima poziție se află femei care manifestă nivel josal anxietății
 În poziția a două nivel mediu al anxietății
 În poziția a treia se află femei care manifestă nivel înalt al anxietății
30
 Тabelul 2.3 Analiza comparativă conform testului,, Scala de anxietate,,,

Anxietaatea
Analiza comparativă rezultatelor
Gr.experimental Gr.de control

Nivelul înalt al anxietății 33% 30%

Nivelul mediu al anxietății 41% 34%%

Nivelul jos al anxietății 26% 27%

 În prima poziție se află adolescențicare manifestă nivel mediu al anxietății

 În poziția a două nivel înalt al anxietății
 În poziția a treia se află adolescen’i care manifestă nivel jos al anxietății

43
41

33
30
26
22

Fig.2.3 Analiza comparativă a rezultatelor obţinute testului,, Scala de anxietate,,,

Analiza comparativă denotă faptul cănu există diferențe semnificative cu refgerire la

nivelul de manifestare a anxiet[‘ii ]n ambele eșantioane de adolescenți

Analiza rezultatelor la testul..Autoaprecierea imaginii de sine

În continuare au fost propuse o serie de întrebări la care respondenţii trebuiau să aleagă
din variantele propuse: la întrebarea în general, sunt multumit(ă) de mine – din respondenţii cu
un au răspuns – total de acord – 65%, 15% au afirmat că sunt de accord, 20%- dezacord,
Prezentăm grafic rezultatele mai jos:
Тabelul 2.4rRezultatele in grupul experimental

31
 Nivel Dubii cu referire la Discomfort Neîncredere in Armonie
propria valoare psihologic sine
Înalt 48% 37% 43% 33%

Mediu 30% 25% 32% 36%

Jos 22% 38% 25% 31%

Тabelul 2.4Rezultatele in grupul de control

Nivel Dubii cu referire la Discomfort Neîncredere in Armonie
propria valoare psihologic sine
Înalt 43% 32% 45% 38%

Mediu 35% 30% 37% 28%

Jos 22% 38% 18% 34%

Fig.2.4 Frecvenţa mulţumirii de sineîn eșantionul experimental

65%

20%
15%

32
 58

25

17

Fig.2.5 Frecvenţa mulţumirii de sine în eșantionul de control

65
58

25
20
15 17

Fig.2.6 Frecvenţa mulţumirii de sine Analiza comparativă a rezultatelor obţinute

Analizînd rezultatele obținute am determinat cî în ambele esantioane prevalează număru

de adolescenți cu nivel înalt al mulțumirii de sine

Din diagrama de mai sus se observă că subiecţii în mare parte prezintă acord referitor la
mulţumirea de sine, acest răspuns ne orientează spre idea că subiecţii conştientientizează că
relaţia dintre părinţi adolescenţi este una pozitivă, deci în mare parte în familie există un stil
parental democratic

Tabelul 2.5 Analiza rezultatelor la ,,Autoaprecierea imaginii de sine ,, eșantionul

experimental
Nr. o/d Comfortul psihologic
1. Nivelul înalt
33
 2. Nivelul mediu
3. Nivelul mediu
4. Nivelul înalt
5. Nivelul înalt
6. Nivelul mediu
7. Nivelul mediu
8. Nivelul jos
9. Nivelul înalt
10. Nivelul mediu
11. Nivelul mediu
12. Nivelul jos
13. Nivelul jos
14. Nivelul înalt
15. Nivelul mediu
16. Nivelul jos
17. Nivelul mediu
18. Nivelul mediu
19. Nivelul jos
20. Nivelul mediu
21. Nivelul jos
22. Nivelul jos
23. Nivelul mediu
24. Nivelul mediu
25. Nivelul mediu
26. Nivelul înalt
27. Nivelul mediu

 Nivel înalt-7 persoane

 Nivelul mediu 12
 Nivelul jos 8 persoane

Тabelul 2. 6 Analiza comparativă a rezultatelor Autoaprecierea imaginii de sine ,,

eșantionul experimental

Autoaprecierea imaginii de sine

Analiza a rezultatelor

34
Comfortul psihologic Ponderea în cifre Ponderea în procente

Nivelul înalt 7 28%

Nivelul mediu 12 49%

Nivelul jos 8 23%

Tabelul 2.7 Analiza rezultatelor la ,,Autoaprecierea imaginii de sine ,, eșantionul de

control
Nr. o/d Comfortul psihologic
1. Nivelul înalt
2. Nivelul mediu
3. Nivelul înalt
4. Nivelul înalt
5. Nivelul înalt
6. Nivelul mediu
7. Nivelul mediu
8. Nivelul înalt
9. Nivelul înalt
10. Nivelul mediu
11. Nivelul jos
12. Nivelul jos
13. Nivelul jos
14. Nivelul înalt
15. Nivelul mediu
16. Nivelul jos
17. Nivelul mediu
18. Nivelul mediu
19. Nivelul jos
20. Nivelul jos
21. Nivelul înalt
22. Nivelul jos
23. Nivelul mediu
24. Nivelul mediu
25. Nivelul mediu
26. Nivelul mediu
35
 27 Nivelul mediu
28 Nivelul mediu
 Nivelul înalt-8
 Nivelul mediu-14
 Nivelul jos-6

Тabelul 2.8Analiza rezultatelor Autoaprecierea imaginii de sine ,, eșantionul de control

Autoaprecierea imaginii de sine
Analiza a rezultatelor
Comfortul psihologic Ponderea în cifre Ponderea în procente

Nivelul înalt 8 29%

Nivelul mediu 14 50%

Nivelul jos 6 21%

Analizînd rezultatele

Din 25 de adolescenți 8 adolescenți -32 % prezintă autoapreciere adecvată

Din 25 de copii 9 adolescenți -36% prezintă subapreciere

Din 25 de adolescenți 8 adolescenți -32 % prezintă suprapreciere

36

Auroapreciere adecvată
Subapreciere
Supraapreciere
32 32

Fig.2.7Rezultatele la autoapreciere conform testului,,Autoaprecierea gr.experimental

 În prima poziție se află copiii care manifestă subapreciere
 sunt nemulţumite de persoana lor în general;
 evită responsabilităţile sau sarcinile noi;

36
 se simt lipsite de valoare;
 În poziția a două autoapreciere adecvată
 îşi exprimă adecvat emoţiile pozitive şi pe cele negative;
 îşi asumă consecinţele acţiunilor lor;
 sunt mândre de realizările lor;
 În poziția a treia se află copiii care manifestă suprapreciere. Nu pot
accepta nici un fel de observaţii critice din partea învăţătorului sau a celorlalţi copii.
Reziltatele obținute în grupul de control
Din 25 de adolescenți 9 adolescenți -32 % prezintă autoapreciere adecvată
Din 25 de adolescenți 7 adolescenți -36% prezintă subapreciere
Din 25 de adolescenți 9 adolescenți -32 % prezintă suprapreciere

36%

Autoapreciere adecvată
Subapreciere
Suprapreciere
32% 32%

Fig.2.8 Rezultatele la autoapreciere conform testului,,Autoaprecierea Grafică

În prima poziție se află adolescenți care manifestă autoapreciere adecvată

 interpretează situaţiile noi ca fiind provocatoare, nu ameninţătoare;

 preferă independenţa;
 îşi asumă responsabilităţi;
 se implică în rezolvarea unor sarcini noi;

În poziția a două subapreciere

 refuză să îşi asume consecinţele faptelor lor;

 manifestă toleranţa scăzută la frustrare;
 manifestă rezistenţă scăzută la presiunile negative ale grupului;
 îşi exprimă într-o manieră neadecvată emoţiile sau şi le neagă;
37
  consideră manifestarea emoţiilor o dovadă de slăbiciune;

În poziția a treia se află adolescențiicare manifestă suprapreciere

Dezinteresaţi în legătură cu ceea ce nu-i priveşte personal, au o atitudine de
indiferenţă, sunt irascibili şi nu sunt preţuiţi în colectiv.
45
41
40
36
35 33 32 32
30
26
25
20
15
10
5
0

Fig.2.9 Rezultatele la autoapreciere conform testului,,Autoaprecierea Grafică Analiza

comparativă a rezultatelor obţinute
Analizînd autoaprecierea în ambele eșantioane am stabilit că prevalează subaprecierea în
ambele eșantioane ,Îmbucurător este,însă faptul că nu sînt prezente diferențe semnificative între
numărul de subiecți pt fiecare eșantion

Din reprezentarea grafică a datelor din tabel reiese că 60,04% dintre adolescentele au o
apreciere obiectivă a atributelor fizice, 19,98% se subapreciază iar 19,98% se
supraapreciazăcomparativ cu băieţii dintre care 66,66% au o apreciere obiectivă a sinelui fizic,
19,98% se subapreciază iar 13,32% se supraapreciază.

Din 25 de copii -12 adolescenți ceea ce prezintă 48 % prezintă respect de sine

Din 25 de copii -13 adolescenți ceea ce prezintă 52 % prezintă denegrarea propriei
persoane

38
 52

respect de sine

denegrare

48

Fig 2.10Aprecierea atitudinii faţă de propria persoană

Rezultatele obținute în grupul de experimental
Din 25 de adolescenți -11 adolescenți ceea ce prezintă 42 % prezintă respect de sine
Din 25 de adolescenți -14 adolescenți ceea ce prezintă 58 % prezintă denegrarea propriei
persoane
Analizînd răspunsurile copiilor am stabilit că prevalează copii care manifestă denegrare
față de ăropria persoană,de fapt,o atitudine de neacceptare a propriei persoane

58

42

Fig11Aprecierea atitudinii faţă de propria persoană gr de control

Situația prezintă o problemă serioasă cu referire la respectul de sine în ambele grupuri

2.4 Analiza și interpretarea rezultatelor
39
 În final, trebuie spus că limitarea acestui studiu în privința marimii eșantionului poate
afecta rezultatele obtinute.
Din prelucrarea iniţială a chestionarelor completate de subiecții investigați am extras
scoruri totalizate pentru pretestările şi posttestările cu ambele chestionare, deci un număr
de patru totaluri pentru fiecare subiect.
Marea majoritate a subiecţilor care au participat la această cercetare, după cum s-a
constatat la testarea iniţială, aveau o stimă de sine medie spre înaltă, iar din punct de vedere
social, nivelul stimei de sine era predominant mediu.
Subiecţii aveau o stimă de sine la un nivel destul de ridicat, dar manifestau reticenţe
înrelaţiile sociale.
Analiza rezultatelor testării finale s-a făcut la fel ca şi în cazul testăriiiniţiale, urmând ca
rezultatele obţinute în urma celor două testări să fie comparate prinmetodele ce urmează a fi
descrise.
Majoritatea adolescenţilor din care este format lotul de subiecţi a avut,conform testărilor
prin instrumentele de investigare prezentate în capitolul anterior, unnivel al stimei de sine mediu
spre ridicat.
La testarea iniţială s-a constatat că majoritatea subiecţilor au o stimă de sine medie spre
ridicată, dar situaţia nu este aceeaşi în ceea ce priveşte stima de sine socială.
Astfel realizarea unor studii suplimentare este necesara pentru sublinierea importantei
stimei de sine, actului de evaluare si stilului de gândire în determinarea reusitei scolare.
Conform observaţiilor lui Carl Rogers, cu cât nota la chestionarul de autoapreciere a
imaginii de sine este mai ridicată, cu atât discrepanţa dintre Eul actual şi cel ideal, percepută
subiectiv de o persoană, este mai ridicată.
Fundamentul teoretic include ideea potrivit căreia oamenii au competenţele necesare
pentru a se privi din exterior, cu alte cuvinte pentru a-şi analiza propria lor persoană.
Rogers a observat că multe dintre persoanele care se prezentau la psihoterapie aveau o
imagine de sine negativă, prezentau o discordanţă (discrepanţă) între ceea ce ar fi dorit să fie şi
ceea ce credeau că sunt, în momentul respectiv.
Astfel de discrepanţe între felul în care se vedeau persoanele respective şi ceea ce ar fi
dorit să fie ele l-au condus pe Rogers către elaborarea teoriei conflictului dintre Eul actual şi Eul
ideal.
Acest conflict poate conduce la sentimente de frustrare, stres şi la o stimă de sine scăzută.
Pentru unii dintre noi, conflictul între Eul actual şi cel ideal poate părea copleşitor şi
poate conduce chiar la depresie, în timp ce pentru alţii un astfel de conflict poate constitui
modalitatea prin care îşi mobilizează resursele necesare atingerii idealurilor propuse.
40
 O alta limita a cercetarii de fata se refera la importanta cunoasterii exacte a mediului
educational în relatie cu etapa adolescentei si particularitatile (diferentele) educabililor, fapt ce
postuleaza si solicita un alt demers stiintific cu aplicatii cât se poate de practice.
Evaluarea modulului de optimizare a imaginii de sine s-a făcut atât prin metode
calitative cât şi cantitative.
La sfârşitul celor zece şedinţe au fost aplicate din nou adolescenţilor participanţi setul de
teste iniţial, dar a avut loc şi un interviu pentru aflareapărerii lor subiective despre rezultatele şi
modificările resimţite pe parcursul şi la finalul grupului.
Am verificat statistic diferenţele obţinute între prima şi a doua aplicare a psihotestelor
atât la lotul experimental cât şi la cel de control.
Majoritatea adolescenţilor a demonstrat o îmbunătăţire a comunicării verbale şi
nonverbale, a asertivităţii şi capacităţii de a-şi susţine punctul de vedere argumentat.
Ei şi-au dezvoltat empatia şi capacitatea de a cunoaşte şi de a lua în considerare
sentimentele şi motivaţia celor din jur.
De-a lungul ntâlnirilor au învăţat să fie mai toleranţi şi mai răbdători cu cei de lângă ei,
fiind ascultători mai buni, cu capacitatea de a-i accepta pe cei din jur aşa cum sunt.
Prin intermediul acestui modul experienţial participanţii au avut ocazia să se cunoască, să
devină conştienţi de unele dintre modalităţile lor de reacţie şi să le schimbe, adaptându-le la
nevoile lor
Adolescenţii şi-au identificat nevoile şi aşteptările, atât cele realiste cât şi cele mai puţin
legate de realitate şi au învăţat să îşi formuleze scopuri şi dorinţe clare, precise, fezabile.
Mulţi dintre ei şi-au depăşit blocaje proprii precum timiditatea, ruşinea sau egoismul,
schimbându-şi perspectiva în care se vedeau pe sine şi pe ceilalţi.
Această cercetare a evidenţiat atât nevoia foarte puternică pentru programe de dezvoltare
personală la vârsta adolescenţei cât şi potenţialul ridicat de transformare şi creştere existent.
Limite şi constrângeri există în orice cercetare. Pentru cea de faţă cea mai mare
constrângere a reprezentat-o resursa de timp..
Este posibil ca un număr de 10 activităţi să nu fie suficiente pentru a putea duce la
mărirea stimei de sine a adolescenţilor.
Odată prelucrate statistic, însă, datele s-au dovedit a nu fisuficient de semnificative pentru
a putea dovedi eficacitatea programului de îmbunătăţirea stimei de sine şi pentru a confirma
ipotezele cercetării.
Este clar că adolescenţii aunevoie de un astfel de program, dar maniera de desfăşurare a
celui descris în cadrulcercetării de faţă nu poate îndeplini toate cerinţele pentru a putea fi
implementat la unnivel mai înalt.
41
 Autocunoaşterea şi autoacceptarea, intercunoaşterea şi deprinderile decomunicare îi ajută
pe adolescenţi, le măreşte stima de sine, dar cadrul organizaţional trebuie gândit amănunţit şi
organizat conform cerinţelor şi necesităţilor celor vizaţi, adicăa adolescenţilor
Considerăm că un program pentru cunoaşterea de sine şi îmbunătăţirea imaginii de sine îi
poate ajuta pe adolescenți să se accepte cu resursele pe care le deţin, să integreze problema
familială în propria lor istorie de viaţă, să dobândească respectul de sine, necesar unei normale
integrări psihice şi dezvoltări din punct de vedere social şi profesional.
În ansamblu lor, rezultatele obţinute conduc către ideea că imaginea de sine şi modul în
carese raportează minorii la propria identitate în cadrul familiei, socităţii şi a grupului de vârstă
din careface parte, are un rol important în dezvoltarea normală a personalităţii,
unui comportament adecvat în conformitate cu normelor morale
În urma prelucrării datelor obţinute din testarea iniţială a rezultat că adolescenţii au
probleme nu în ceea ce priveşte stima de sine, ci aspectul social al acesteia, situaţiile sociale
formale în primul rândreprezentând o dificultate pentru ei
Acestă cercetare a abordat problematica stimei de sine la adolescenţi, încercând
implementarea în procesul instructiv-educativ al acestora a unui program de îmbunătăţirea stimei
de sine.
Adolescenţii au nevoie de ajutorul şi ghidarea adulţilor pentru a depăşiaceastă perioadă
de mari confuzii şi transformări.
Deşi drumul spre devenirea lor caadulţi este deja la început, majoritatea transformărilor
fizice desfăşurându-se în pubertate,adolescenţa este perioada reorganizării imaginii de sine şi a
rolului social.
La această vârstă tinerii capătă un statut nou care include responsabilităţi pe măsură.
Adolescenţii doresc să-şi câştige autonomia şi să-şi dovedească forţele, ceea ce îi
determină, de multe ori, să întreprindă activităţi riscante. 
Această vârstă este momentul în care sereorganizează imaginea şi stima de sine şi drept
urmare poate aduce nenumărate temeri pentru cei implicaţi.
Relaţia cu cei din jur este afectată de toate aceste schimbări şi uneori duce la conflicte
aprinse cu părinţii, profesorii şi alţi adulţi cu care adolescentul intră încontact.
 Autoaprecierea este una dintre dimensiunile esențiale ale personalităţii, relevă raportul
pe care îl are fiecare cu sine însuşi. În viziunea lui Chr. Andre, este o analiză a propriei persoane,
necesară stabilirii unei vieți psihice armonioase.
Asocierea ei cu o valență pozitivă, ghidează conduita individului spre parcurgerea
eficientă a obstacolelor vieții. Stima de sine reprezintă abilitatea de a te considera apt pentru
biruirea problemelor de bază ale vieții și pentru trăirea sentimentului de fericire.
42
 Dintre toate judecăţile formulate de individ pe parcursul vieţii, cea mai mare importanță o
are cea referitoare la noi înşine .
Imaginea de sine reprezintă modul în care un individ se percepe pe sine, în care
conștientizează punctele sale forte și slăbiciunile sale, modul în care este influenţat de
experienţele sale din trecut, şi felul în care se raportează, prin comparație, la semenii săi. În acest
studiu, s-a acordat importanţă identității personale şi identității sociale în cadrul unui grup de
elevi de aceeași vârstă; prin urmare, abordarea cea mai adecvată este aceea din perspectivă
socială.
Abordare socială pornește de la premisa că personalitatea reprezintă o parte a imaginii de
sine, iar imaginea de sine se compune din identitatea personală şi identitatea socială bazată pe
apartenenţa la un grup; la fel ca identitatea socială, identitatea personală se formează prin
comparaţie cu ceilalți.
Conform acestei teorii, omul tinde să își menţină o imagine de sine pozitivă.
O imagine de sine pozitivă ne dă posibilitatea de a stabili o stachetă mai înaltă pentru
reuşita în viaţă, ne poate transforma într-o persoană care rezolvă problemele şi nu care le
acumulează, ne poate controla stresul pentru ca acesta să nu se transforme în disperare, ne poate
ajuta să obţinem relaxarea necesară sănătăţii fi zice, ne sprijină în afi rmarea spiritului şi a
entuziasmului pentru viaţă, ne stimulează perseverenţa chiar şi în împrejurări difi cile, ne ajută să
transformăm un moment de criză într-o şansă şi nu într-o înfrângere, ne indică drumul de urmat
spre o direcţie pozitivă.
O persoană are nevoie de interacţiune socială pentru a se dezvolta și acţiona; în plus, ea
caută schimbarea. Noul tipar de comportament este practicat în diverse moduri într-o anumită
situație dată, ca și în alte situații.
Prin imaginea de sine, un individ îşi construieşte cunoaşterea de sine în ceea ce priveşte
emoţiile sale, valorile, capacitățile și stima de sine, în general. Stima de sine reprezintă opinia
pozitivă și negativă a unui individ despre sine, o combinaţie între opiniile noastre și opiniile
celorlalți despre noi.
Un individ se percepe într-un mod unic, în timp ce mediul percepe acel individ
observându-i tiparele de comportament; cu toate acestea, se pare că de multe ori expresia
încrederii în sine maschează un nivel scăzut al imaginii de sine. Prin urmare, imaginea de sine
este percepută numai de către individ, și nu indică neapărat care sunt tiparele sale de
comportament.
Adolescenții cu autoaprecierea scăzută se simt nevaloroşi şi au frecvente trăiri
emoţionale negative, de cele mai multe ori cauzate de experienţe negative. Sarcina adulţilor este

43
de a identifica aceste caracteristici ale stimei de sine scăzute şi de a-i dezvolta copilului abilitatea
de a-şi modifica atitudinile negative faţă de sine.
Analizând realizate de subiecţii incluşi în cele patru loturi, putem să concluzionăm
următoarele:
-
L.A. - persoana cu o educatie rigida, conservator, tributar instinctelor dar pe care incearca
din rasputeri sa le controleze si de aceea apar reactiile de blocaj, inhibitie; manifesta adezivitate,
nevoie exagerata de sprijin, capacitate redusa de a fi obiectiv in analiza realitatii, cu o dispozitie
distrata, visatoare, dar care nu este sesizabila de catre cei din jur. Fata de acestia se prezinta ca
fiind o persoana cu aspiratii inalte, rezerve inepuizabile de energie si suport emotional.
B.V. - o persoana cu tendinte de a vira emotional in perioade timpurii (infantile), cu
manifestari de respingere a sugestiilor celorlalti, chiar incapatanare, ceea ce ii creaza o adaptare
defectuoasa, respingere din partea grupului. Uneori este perceputa ca rautacioasa, falsa, fara
viata, tocmai din nevoia sa de a-si ascunde timiditatea. Toate acestea ii consuma energia si
obosesc persoana deoarece mastile sale sunt in totala contradictie cu firea sa copilaroasă.
Exemple de descrieri a desenelor subiecților din grupul de preadolescenți aflați sub tutela
tatălui
P.F. - persoana afectuoasa, cu o timiditate ascunsa si predispozitie spre reverie si
simptome depresive. Empatica, intuitiva si creativa se distinge printr-o abordare expansiva a
sarcinilor si actiunilor curente.   
Exemple de descrieri a desenelor subiecților din grupul de preadolescenți aflați sub tutela
mamei
S. R. - se manifesta agresiv, printr-o tendinta exacerbata de a lua orice decizie, zel, cu
reactii de instabilitate si detasare, dificultate de concentrare, dezorganizare mai ales in conditiile
cand ii sunt deturnate asteptarile sale nerealiste. Nevoie de afiliere si apartenenta la grup, pe care
le exprima direct printr-o implicare activa si sustinuta in numeroase activitati.
B.A. - conflict intre nevoia de a actiona si blocajul datorat fricii de a-si asuma
responsabilitatea actiunilor sale, neincredere in propriile ganduri; sentiment de inferioritate
conturat ca urmare a traumelor suferite, sentimente de neputinta si angoase legate de o posibila
stare de boala. Traversarea adolescentei cu mari dificultati, asocierea acestei perioade cu
insuccesul, deziluziile si situatiile coflictuale.

44
 CONCLUZIE

O persoană are nevoie de interacţiune socială pentru a se dezvolta și acţiona; în plus, ea

caută schimbarea. Noul tipar de comportament este practicat în diverse moduri într-o anumită
situație dată, ca și în alte situații.
Prin imaginea de sine, un individ îşi construieşte cunoaşterea de sine în ceea ce priveşte
emoţiile sale, valorile, capacitățile și stima de sine, în general.
Stima de sine reprezintă opinia pozitivă și negativă a unui individ despre sine, o
combinaţie între opiniile noastre și opiniile celorlalți despre noi.
Un individ se percepe într-un mod unic, în timp ce mediul percepe acel individ
observându-i tiparele de comportament; cu toate acestea, se pare că de multe ori expresia
încrederii în sine maschează un nivel scăzut al imaginii de sine. Prin urmare, imaginea de sine
este percepută numai de către individ, și nu indică neapărat care sunt tiparele sale de
comportament.
Adolescentul încearcă să își formeze o identitate printr-o permanentă raportare și
comparare socială cu ceilalți membrii ai societății, mai ales cu membrii grupului de egali. Pe de
o parte adolescentul își dorește să aibă preocupări, aspirații, concepții, idealuri, valori și modele
comune cu ale grupului, din nevoia de a fi acceptat și plăcut de ceilalți, pe de altă parte acesta
simte nevoia să se diferențieze de grup, să caute acele elemente prin care reușește să se distingă
față de alții, să-și contureze o identitate unică, originală.
Adolescenții testează diferite roluri sociale, intră în relație cu diferite persoane, grupuri și
instituții, toate acestea ajută la consolidarea unei identități de sine stabile și coerente, la formarea
unei imagini de sine reale, concrete, la îmbunătățirea relațiilor interpersonale.
Noile situații sociale îi determină să se adapteze, să se acomodeze, să ia decizii, să fie
responsabili, iar adolescenții sunt încântați că își manifestă autonomia relațională, cognitivă sau
afectivă.
Incapacitatea adolescentului de a se adapta și integra, de a se acomoda la situațiile
sociale, la diferitele grupuri de apartenență, confruntarea în mod repetat cu eșecul pot conduce la
adoptarea unor comportamente antisociale.
Aceste probleme pot avea la bază conturarea unor obiective și idealuri neadecvate,
nerealiste, precum și urmarea unor modele psihosociale nepotrivite.
Dacă adolescentul se percepe corect, conștientizează care sunt punctele forte și reușește
să le valorizeze, comportamentul acestuia se racordează facil la mediul social.
Abordare socială pornește de la premisa că personalitatea reprezintă o parte a imaginii de
sine, iar imaginea de sine se compune din identitatea personală şi identitatea socială bazată pe

45
apartenenţa la un grup; la fel ca identitatea socială, identitatea personală se formează prin
comparaţie cu ceilalți.
Conform acestei teorii, omul tinde să își menţină o imagine de sine pozitivă.
O imagine de sine pozitivă ne dă posibilitatea de a stabili o stachetă mai înaltă pentru
reuşita în viaţă, ne poate transforma într-o persoană care rezolvă problemele şi nu care le
acumulează, ne poate controla stresul pentru ca acesta să nu se transforme în disperare, ne poate
ajuta să obţinem relaxarea necesară sănătăţii fi zice, ne sprijină în afi rmarea spiritului şi a
entuziasmului pentru viaţă, ne stimulează perseverenţa chiar şi în împrejurări difi cile, ne ajută să
transformăm un moment de criză într-o şansă şi nu într-o înfrângere, ne indică drumul de urmat
spre o direcţie pozitivă.
O persoană are nevoie de interacţiune socială pentru a se dezvolta și acţiona; în plus, ea
caută schimbarea. Noul tipar de comportament este practicat în diverse moduri într-o anumită
situație dată, ca și în alte situații.
Unul dintre factorii care intră în structura personalităţii, influenţând-o în dezvoltarea sa
ulterioară este afectivitatea.
Influenţa negativă a lipsei de afectivitate operează în următoarele direcţii: copilul devine
tot mai închis şi mai resemnat, izolânduse, apare mai agresiv şi chiar violent, persormanţele
intelectuale nu depăşesc mediocritatea şi întregul comportament este perturbat.
Este de necontestat faptul că fenomenul de carenţă afectivă determină sentimentul de
frustrare, datorat, în parte, unei interferenţe cu relaţiile de ataşament şi, pe de altă parte, efectelor
unui mediu înconjurător nou, străin şi rece.
La oamenii anxioşi autoaprecierea este scăzută. Pe semne, insatisfacţia cu procedeele de
realizare a activităţii şi cu rezultatele ei, este acel motor intern care permanent îi stimulează la
autoperfecţionare. Tulburările anxioase pot fi explicate şi prin prezenţa schemelor de pericol, a
că- ror origine ar putea fi atât biologică, cât şi psihologică.
O analiză mai atentă subliniază faptul că aceste scheme au un conţinut ce variază în
dependenţă de natura anxietăţii.
Se poate compara mai întâi conţinutul schemelor depresive cu cel al schemelor prezente
la subiecţii anxioşi.
O cauză de evoluare a anxietăţii poate fi şi conflictul intern al copilului, discordanţa lui
cu sine însuşi, contradicţia tendinţelor sale, când o dorinţă puternică a lui se opune alteia, o
necesitate împiedică realizarea unei alte necesităţi. In aşa fel, starea interioară contradictorie a
sufletului copilului poate fi cauzată de: - cerinţe contradictorii fată de sine; - cerinţe neadecvate,
care nu corespund posibilităţilor şi dorinţele copilului; - cerinţe negative, care îl plasează pe copil
într-o poziţie dependentă şi înjositoare.
46
 La baza conflictului intern al copilului poate sta un conflict exterior. Insă de a egala
aceste conflicte este imposibil.
Contradicţiile din ambianţa care înconjoară copilul se transferă în contradicţii interne ale
copilului numai atunci, când ele devin o parte componentă a vieţii lui emoţionale, se creează
condiţiile pentru dezvoltarea sentimentului de nelinişte exagerată. Anxietatea devine constructivă
atunci, când copilul înţelege că orice greşeală nu este o catastrofa, dar este un stimul pentru
căutarea soluţiilor corecte.
Totodată starea de anxietate este neplăcută datorită caracterului său nedeterminat
Criteriul anxietăţii constructive nu este nota, dar capacitatea copilului de a rezolva situaţia
de conflict, de a înţelege sensul ei şi de a găsi calea de soluţionare a ei.
Cu toate acestea, copilul care suferă de anxietate nevrotică aduce în situaţia de învăţare
un surplus de anxietate, îndeosebi atunci când situaţia este cu adevărat inedită şi de aceea în mod
potenţial ameninţătoare la adresa respectului de sine.
Pentru un astfel de copil, efectul combinat al stării de vigilenţă indusă de problemă şi al
stării de vigilenţă indusă de anxietate nevrotică are drept rezultat un nivel al impulsului mult prea
ridicat care are efect de „suprasolicitare”.
La început, anxietatea elevului poate determina devierea atenţiei sale de la problema care
trezeşte sentimentul de inacceptabilitate.
Reflecţiile asupra Eului se înmul- ţesc pe măsură ce se înmulţesc tendinţele opoziţionale
ale individului, iar aceste reflecţii tind să devină mai autocritice, pe măsură ce negativismul
devine mai intens. Reflecţiile se concentrează asupra caracterului acceptabil (sau inacceptabil) al
persoanei şi activităţii intelectuale a adolescentului.
Elevul este constrâns să rezolve problema şi el poate recurge la o soluţie „salvatoare”, fie
căutând în repertoriul său o rezolvare plauzibilă, adesea un răspuns memorat în cazul unei
probleme similare, fie simplificând problema prin ignorarea informaţiei esenţiale. In cazul unei
societăţi extreme elevul poate „îngheţa mintal”, dând răspunsuri repetitive, lipsite de sens.
Studiile de specialitate fac de asemenea referire la corelaţia pozitivă dintre anxietate şi
depresie.
Ambele jenează evident adolescentul în relaţiile sale cu alţi adolescenţi, cu profesorii, în
activităţile sale şcolare.
Anxietatea şi depresia se pot manifestaîn plan psihic printr-un penibil sentiment de
insecuritate, de aşteptare a unui pericol nedeterminat, sau la nivelul corpului prin greţuri, vomă,
dureri intestinale, etc.
În anumite cazuri, anxietatea are la bază simptome foarte jenante ca: manifestări
obsesionale (copilul luptă împotriva sosirii neaşteptate a unor gânduri penibile) sau fobice (frica,
47
teama, focalizată pe o situaţie precisă, de exemplu: teama de 18 pedeapsă, teama de întuneric
etc.).
În alte cazuri adolescenţii refuză să meargă la şcoală devenind victime ale unor stări de
angoasă, depresie şi chiar de panică.
La fel ca şi depresia, anxietatea se poate instala brusc sau progresiv, poate invada total
individul sau se poate manifesta ca o stare difuză de disconfort, poate dura săptămâni sau doar
câteva ore.
Anxietatea îmbracă, în majoritatea cazurilor, o formă moderată, însă există cazuri în care
anxietatea reprezintă poarta de intrare într-o conduită simptomatică durabilă.
Adolescentul este pus în situaţia de a alege o persoană cu care să îşi împartă intimitatea
fizică şi afectivă, să îşi definească poziţia psihosocială. Sub presiunea acestei dificultăţi,
sentimentul său de identitate interioară se dezintegrează.
Concluziile par a stipula faptul că deprivarea socială determinată de instituţionalizare
conduce la creşterea nevoii de afiliere, precum şi la scăderea sentimentului propriei valori,
ambele trăiri fiind originate într-un punct de puternică anxietate.
În cazul copiilor şi al adolescenţilor abandonați, viciile în formarea autonomiei şi a
responsabilităţii, deficienţele în educaţia pentru viaţă, lipsa modelelor şi lipsa de comunicare cu
anturajul de tineri şi adulţi, preum şi neimplicarea în luarea deciziilor importante în propria lor
viaţă au repercursiuni negative asupra integrării lor sociale ulterioare.
Eficienţa modelatoare a informaţiilor perturbante este în relaţie directă cu trăsăturile de
caracter ale subiectului.
Un individ cu trăsături negative de caracter va fi deosebit de sensibil la informaţiile apte
să-i stimuleze aceste trăsături. Impactul informaţiilor perturbante este mai semnificativ atunci
când subiectul este tânăr.
În cadrul cercetărilor criminologice important este analiza personalităţii în interacţiune cu
mediul social, fiindcă comportamentul infracţional este generat nu de însăşi personalitate sau
mediu, ci este un rezultat al interacţiunilor lor.
Dintre componentele mediului social care exercită o influenţă esenţială asupra formării
personalităţii individului, atenţia criminologiei s-a îndreptat mai ales asupra familiei,
microgrupurilor, şcolii şi locului de muncă
Ca urmare a deprivării afective accentuate la vârsta preadolescenţei şi adolescenţei,
comportamentul frustrat capătă o nouă dimensiune.
În mod specific, manifestările comportamentului frustrat la această vârstă au ca substrat şi
criza pubertară, numită de Maurice Debesse „criza de originalitate juvenilă”.

48
 Pe acest fond, se accentuează iritabilitatea, opoziţia şi conduita de revendicare violentă,
închiderea în sine, apatia, se contestă, din ce în ce mai mult, restricţiile privind disciplina, se
acutizează sentimentul că tinerii nu sunt înţeleşi.
Adolescenţii îşi afirmă sensibilitatea de-a lungul etapelor de dezvoltare prin iniţiative
proprii, care deseori vin în conflict cu normele prezente la adult.
Ei îşi impun dorinţa de afirmare, de autonomie, considerând obedienţa o prejudecată ce
trebuie depăşită. Astfel, apar uneori conduite inovative care se abat de la normele sociale sau de
la modelul educaţional, fără a avea neapărat caracter distructiv.
Raportarea la familia de provenienţă devine o dominantă la această vârstă şi se
conturează drept complex, cu generarea unor atitudini afectiv-comportamentale tensionate,
confuze, ce afectează şi performanţa şcolară.
 Situația de frustrare mai sus amintita, determină adoptarea unui comportament agresiv
adoptat, în ultima instanta, atât ca o formă de adaptare, cât, mai ales, ca o compensare, ca o
forma de contra-reactie la starea de frustrare deja existentă.
Aceasta agresivitate provine dintr-o gravă insatisfactie afectivă.
Tonusul agresiv al relatiilor oferite copiilor "fără familie" se masoara, deci, nu numai prin
bătaie, ci și prin absenta afecțiunii (tot un act ostil la adresa copilului).
Comportamentul agresiv al copilului lasa, de aceasta data, sa se întrezareasca un profund
sentiment de insatisfactie fiind, asadar, tot de origine frustranta.
Un aspect de o importanță deosebită este situația oedipiana care are un rol esențial în
formarea individului.
Absența ei poate avea consecințe extrem de grave atât pentru individ, cât și pentru grupul
social în care se afla acesta.
Absența unui model parental real care să reprezinte autoritate, protectie și afectivitate are
consecinte serioase asupra formării copilului. Instinctele, în loc sa fie anulate, vor fi eliberate sub
forma agresivității și a conduitelor de violența învățate, care vor servi ca forme de "adaptare-
integrare" socială a acestor indivizi în societate.
Procesul de integrare socială presupune integrare familială, educaţională, profesională,
comunitară. Iată de ce reprezintă o provocare pentru specialiştii din sistemul de protecţie şi nu
numai, identificarea unor medii alternative de îngrijire, substitutive familiilor biologice, care să
poată asigura o îngrijire adecvată nevoilor copilului şi o socializare pozitivă, ca premisă a
integrării sociale a viitorului adult.

49
 RECOMANDĂRI

 Consilierea elevilor în vederea dezvoltării abilităţilor de autocontrol în situaţii tensionate

şi de relaţionare pozitivă (managementul stresului şi alconflictelor)
 Stimularea implicării elevilor în acele activităţi extraşcolare care pot favoriza
manifestarea unor comportamente dezirabile
 Valorizarea la nivelul şcolilor a elevilor şi cadrelor didactice care participă regulat la
activităţi instructiv-recreative în timpul liber, cu scopulpromovării unor modele de bună
practică
 Cuprinderea în planul de activităţi al şcolilor ( în special al celor din mediul rural , unde
nu există cluburi sportive, cercuri artistice etc) a unor acţiuni care pot să ofere elevilor
alternative formative de petrecere a timpului liber 
 Elaborarea unei strategii aplicabile de prevenire şi intervenţie privind violenţa în şcoală,
pliată pe nevoile şcolii
 dezvoltarea spirituală, morală, socială, culturală a comunităţii în care se integrează
şcoala: valori promovate, oportunităţi şi implicare în activităţi extracurriculare;
 şcoala ar trebui să ofere şanse egale pentru toţi la exprimare şi succes, ceea ce
presupune regândirea raportului dintre cooperare-competiţie şi recompensele puse în
joc;
 satisfacerea nevoilor speciale, pentru elevii vulnerabili, fiind necesară satisfacerea
unui climat de securitate;
 promovarea unui cod normativ clar în privinţa conduitelor de violenţă;
 educarea părinţilor (cum să intervină în cazul în care copilul lor este fie agresor, fie
victimă a agresiunii), profesorilor (cum să încurajeze copiii să comunice incidentele
de violenţă şi cum să intervină în cazul violenţelor între elevi) şi elevilor (cum să
evite violenţele şi cum să se implice ei înşişi în acţiuni împotriva violenţei);
 crearea unor facilităţi pentru descărcarea sentimentelor de frustrare sau mânie astfel
încât să se evite exprimarea lor prin agresiuni asupra colegilor (să trântească cu putere
o minge, să lovească o pernă, să facă un tur în jurul şcolii);
 consiliere, cursuri de autoapărare pentru elevii victimizaţi.

50
 RECOMANDĂRI

 dezvoltarea spirituală, morală, socială, culturală a comunităţii în care se integrează

şcoala: valori promovate, oportunităţi şi implicare în activităţi extracurriculare;
 şcoala ar trebui să ofere şanse egale pentru toţi la exprimare şi succes, ceea ce
presupune regândirea raportului dintre cooperare-competiţie şi recompensele puse în
joc;
 satisfacerea nevoilor speciale, pentru elevii vulnerabili, fiind necesară satisfacerea
unui climat de securitate;

 crearea unor facilităţi pentru descărcarea sentimentelor de frustrare sau mânie astfel
încât să se evite exprimarea lor prin agresiuni asupra colegilor (să trântească cu putere
o minge, să lovească o pernă, să facă un tur în jurul şcolii);
 să fie prietenos, indiferent de starea afectivă a adolescenților
 să -i asculte pe elevi cu multa rabdare în problemele ce-i framânta
 să nu-i contrazică, să nu adopte o atitudine de opoziție
 să foloseasca în discutii un vocabular adecvat înțelegerii adolescentului
 să -i furnizeze informatii pe măsura caracteristicilor sale pentru prevenirea actelor de
indisciplină, pentru alegerea unui model comportamental
 să -l îndrume și să-l ajute să alcatuiasca un plan de acțiune
 Cu alte cuvinte profesorul trebuie sa coopereze cu elevii, să-i consulte, să le dezvolte
initiativa. Procedând astfel va reuși să exercite asupra lor o influenta benefica,
dezvoltându-le în același timp gradul de autonomie.

51
 BIBLIOGRAFIE
1. Adler, A.,Cunoaşterea omului, Editura Stiinţifică, Bucureşti, 1991
2. Adler, L., , Psihologia şcolarului greu educabil, Ed. IRI, Bucureşti, 1995
3. Albu, G. – În cautarea educatiei autentice, Editura Polirom, Iasi; 2002
4. Allport, W. Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică 1991
5. Andre, C., Lelord, F. – Cum sa te iubesti pe tine pentru a te întelege mai bine cu ceilalti,
Editura Trei, Bucuresti; 199
6. Allport, W. Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică 1991
7. Atkinson R. si Atkinson R.. Introducere in psihologie, Ed. Tehnică. (accesibilă la
biblioteca facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 2002
8. Cosmovici, A.. Iacob, L. Psihologie școlară. Iași: Editura Polirom 2005.
9. . Cristea, D. Tratat de psihologie socială.vol І. Bucureşti: Editura Renaissance2012.
10. Badea, E. Caracterizarea dinamică a copilului şi adolescentului, E.D.P, Bucureşti; 2003,

11. Debesse Maurice Psihologia copilului - de la nastere la adolescenta Bucureşti; 1995

12. Doron, R., Parot, F. Dictionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti; 1999,
13. Gagim, M Perfecţionarea învăţîmântului pedagogic în R.Moldova din perspectiva
edificării spaţiului educaţional european, 2006
14. Jelescu, P., Pregătirea cadrelor didactice-condiţie importantă a asigurării calităţii
educaţiei/ Aspecte psiho-sociale ale procesului educaţional, Chişinău, 2006;
15. Ilut Petru - Sinele si cunoasterea lui (Teme actuale de psihosociologie) -Editura Polirom
2001
16. Iosifescu, Şerban Proiect: Patru exerciţii de politică educaţională 2005
17. Macsinga, I. – Psihologia diferentiala a personalitatii, Editura Mirton, Timisoara; 2003
18. Mitrofan, L., Elemente de psihologie sociala, Bucuresti: Editura S.P.E.R. 2004
19. Moscovici, S., Psihologia sociala a relaţiilor cu celălalt, Iasi: Polirom1998
20. Munteanu Anca Psihologia copilului si a Bucureşti; Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti; 1998
21. Racu Ig.Psihogeneza conştiinţei de sine în condiţii sociale diferite, Chişinău. 2004.
22. Racu Ig., Racu I. Psihologia dezvoltării, Chişinău. 2007
23. Radu, I. Psihologia educatiei si dezvoltarii, Editura Academiei Republicii Socialiste,
Bucuresti; 1983
24. Radu, I, Introducere în psihologia contemporana, Ed. Sincron. (accesibilă la biblioteca

52
 facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei) 1991
25. Sima, I.; Petruţiu, R.; Sima, M. Psihopedagogie, vol. I. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti; 1998
26. Sillamy, N. Dictionar de psihologie (trad.), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşt1996
27. Şchiopu, U. (coord.). Dicţionar enciclopedic de psihologie, Editura Babel, Bucureşti.
1998
28. Şchiopu, U. (coord.) . Dicţionar de psihologie, Editura Babel, Bucureşti. 1997b
29. Şchiopu, U., Verza, E.. Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
1997
30. .Țutu, M. Psihologia personalităţii. București: Editura Fundaţiei România de Mâine2005.
31. Zamfirescu, V-D.. Introducere în psihanaliza freudiană şi postfreudiană. Bucureşti :
Editura Trei
32. . Zlate, M.. Fundamentele psihologiei. Bucureşti: Editura Pro Humanite2000
33. . Zlate, M.. . Eul şi personalitatea. Bucureşti: Editura Trei2004
34. Verza, E.; Verza, Fl. Psihologia vârstelor. Editura Pro Humanitate, Bucureşti. 2000,
35. Д. Б. Эль конин И збранны е психологич ески е труды Москва
«Педагогика»1989
36. Эриксон Э. Идентичность: юность и кризис. Пер. с англ. – М.: Флинта,
2006. (Серия: Библиотека зарубежной психологии). – 342 с .
Resurse internet
37. www.orizontdidactic.wordpress.com/ accesat la data de 1.02. 2018
38. www.unibuc.ro accesat la data de 3.02 . 2018
39. www.psiholog.proeducation.md accesat la data de 4.02.2018
40. www.academia.edu/accesat la data 6.02. 2018
41. www.problemele-copilului-meu.ro accesat la data de 11.02. 2018
42. www.prodidactica.md/ accesat la data de 13.02. 2018

53
 Anexa1
SCALA DE ANXIETATE (J.Taylor)
Chestionarul este destinat examinării gradului de anxietate.
El conţine 50 afirmaţii la care persoana examinată răspunde prin “Da” cînd conţinutul
afirmaţiei corespunde felului său de a fi şi prin “Nu”, atunci cînd nu corespunde.
Testarea se face individual sau colectiv şi durează 15-30 minute. Prelucrarea rezultatelor
a) Se calculează numărul răspunsurilor “Da” la afirmaţiile 14-50. b) Se calculează numărul
răspunsurilor “Nu” la afirmaţiile 1-13. c) Se calculează suma rezultatelor “a” şi “b”.
Rezultatele sumare: 40-50 puncte denotă un grad foarte ridicat de anxietate; 25-40 puncte
relevă un grad ridicat de anxietate; 15-25 puncte indică un grad mediu (cu tendinţa spre un grad
ridicat) de anxietate; 5-15 puncte denotă un grad mediu (cu tendinţa spre un grad scăzut) de
anxietate; 0-5 puncte relevă un grad scăzut de anxietate. Scala de anxietate (J.Taylor)
1. De regulă sînt liniştit şi e greu să fiu scos din sărite.
2. Nervii mi-s dereglaţi nu mai mult ca la alţi oameni.
3. De obicei dorm liniştit.
4. Rareori am dureri de cap.
5. Rareori obosesc.
6. Aproape întotdeauna mă simt destul de fericit.
7. Am încredere în propriile puteri. 8. Aproape niciodată nu roşesc.
9. În comparaţie cu prietenii, mă simt destul de îndrăzneţ.
10.De obicei am dispoziţie bună.
11.Rareori am palpitaţii sau o greutate pe inimă.
12.De obicei mîinile îmi sunt calde.
13.Sînt timid nu mai mult ca alţii.
14.Bineînţeles, îmi lipseşte încrederea în propriile puteri.
15.Uneori îmi pare că nu sînt de nimic.
16.Periodic mă cuprinde o nelinişte atît de mare încît nu pot sta locului.
17.Noaptea adorm cu greu.
18.Nu-mi ajunge tărie de caracter pentru a înfrunta dificultăţile. 19.Aşi vrea să fiu tot atît
de fericit cum, după părerea mea, sînt alţii.
20.Uneori îmi pare că am în faţă greutăţi pe care nu le-aşi putea înfrunta.
21.Deseori visez.
22.Observ că-mi tremură mîinile cînd încerc să fac ceva.
23.Somnul meu e neliniştit, adesea se întrerupe.
24.Mă neliniştesc mult eşecurile posibile.
54
 25.Uneori simt frica, chiar cînd nu mă ameninţă nimic.
26.Mă concentrez cu greu asupra unei activităţi sau însărcinări.
27.De obicei lucrez cu o mare încordare.
28.Nimeresc uşor în încurcătură.
29.Aproape tot timpul sînt îngrijorat din cauza cuiva sau a ceva. 30.Sînt predispus să iau
totul în serios.
31.Deseori plîng.
32.Deseori am stări de vomă.
33.Mă nelinişteşte mult propria sănătate.
34.Deseori mă tem că voi roşi.
35.Situaţia mea în mijlocul celor ce mă înconjoară mă nelinişteşte mult.
36.Situaţia materială mă nelinişteşte mult. 37.Uneori mă gîndesc la aşa lucruri, despre
care n-aş vrea să vorbesc. 38.Am avut perioade cînd neliniştea mă lipsea de somn.
39.Uneori, cînd sînt în încurcătură, transpir şi mă genez mult.
40.Chiar şi în zilele răcoroase transpir repede.
41.Cîte odată sînt atît de agitat că nu pot dormi.
42.Sînt o persoană iritabilă.
43.Uneori mă simt absolut inutil.
44.Uneori îmi pare că sistemul nervos mi-e dereglat şi din clipă în clipă voi pierde
cumpătul.
45.Deseori simt că ceva mă nelinişteşte. 46.Sînt cu mult mai sensibil decît majoritatea
oamenilor.
47.Aproape tot timpul mi-e foame.
48.Mi-s neplăcute schimbările intervenite pe neaşteptate.
49.Viaţa mea decurge aproape întotdeauna într-o tensiune continuă.
50.Aşteptarea întotdeauna mă enervează.

55
 Metodica “Autoaprecierea imaginii de sine”
(Traducere şi adaptare de Ion Dafinoiu) Scopul: autoaprecierea imaginii de sine (a „eului
actual‖ şi a „eului ideal‖).
Organizarea „eului‖, modul în care o persoană se defineşte ea însăşi se exprimă prin
avansarea unei „scheme a eului".
Dacă un sentiment pozitiv este asociat cu conceptul de sine al unei persoane, atunci
înregistrăm o stimă de sine elevată.
Dacă stima de sine este slabă, înregistrăm un concept de sine asociat unui sentiment
negativ. Instrucţiunea:
„Pentru a vă ajuta în obţinerea informaţiilor despre eul dv. actual şi eul ideal, vă
prezentăm o listă de 32 adjective reprezentând o trecere în revistă a unor caracteristici pozitive şi
negative.
Utilizarea unei astfel de liste îşi are originea în practica şi ideile lui C. Rogers.
Sincer vorbind, lista nu este un test; ea nu conţine răspunsuri bune sau greşite, ci doar
informaţii despre felul în care vă vedeţi dv. înşivă.
Citiţi adjective le notate mai jos. Plasaţi un X în coloana intitulată
„Cum sînt în prezent‖, în dreptul fiecărui cuvânt care, după părerea dv., exprimă o
trăsătură ce vă caracterizează.
Apoi, fără a privi semnele pe care le-aţi făcut, recitiţi lista.
De această dată însemnaţi cu 0 în coloana intitulată „Cum aş dori să fiu‖ fiecare cuvânt
care exprimă însuşirea pe care aţi dori să o aveţi dacă aţi putea fi o persoană ideală‖.

56
 Fişa de răspuns

Metodica: „Autoaprecierea imaginii de sine”

Numele, prenumele ___________________________ Vârsta________ clasa_________

Instituţia _________________________ Data realizării_______________________

Cum sunt Cum aş Cum sunt în prezent Cum aş dori să fiu (0)
în prezent dori să fiu (X)
(X) (0)
Emotiv Vesel
Impresionab Invidio
il s
Plin de Prieten
umor os
Independent Liniştit
Politicos Iscusit
Ambiţios Sigur
Interesant Maleab
il
Cinstit Interior
izat
Atrăgător Fragil
Rezerva Sincer
Entuziast Relaxat
Mediu Puterni
c
Sensibil Cinic
Inteligent impulsi
v
Comod I
Apatic

57