CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ ,,OPORTUNITATE ,,

IDNP 1014620001405 ,e-mail: cojocanj65@mail.ru

Culegerea de articole și texte ,,FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI CONCEPTUALE,,

Coordonator publicație Angela Cojocaru *,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,

ExpertGh.Șalaru expert Drepturile Omului,formator ,expert PNUD

Pregătit pentru editare decembrie 2022

Concilierea vieţii de familie cu cea profesională

Autor Maria Onisim ,membru AO,,OPORTUNITATE,,
ADNOTARE
Fiecare eră a marcat într-un fel propriu statutul familiei în societate, a stabilit
implicit sau explicit funcţii, responsabilităţi, i-a recunoscut importanţa formativă.
Progresul omenirii se leagă strîns de aceste responsabilităţi, devenite constant tot
mai complexe şi mai puternic conectate la orizontul de aşteptare al societăţii.
Timpurile moderne şi mai ales contemporaneitatea produc mutaţii profunde,
proiectând familia în centrul unui spaţiu extrem de contorsionat, asaltat de crize şi de
revoluţii, de ideologii şi de interese.
În acest context, ştiinţele pedagogice operează ele însele cu abordări şi instrumente
noi, adecvate unor ţinte pragmatice, gândite din perspectiva eficienţei.
Priorităţile politice actuale vizează în mare parte obiective care privesc implicit educaţia
în familie şi şcoală: abordarea educaţiei ca forţa principală a schimbării tehnologiei,
economiei, administraţiei şi a promovării de valori în societate; acces egal şi sporit la
educaţie; calitatea ridicată a educaţiei şi pregătirea societăţii bazate pe cunoaştere;
transformarea educaţiei în resursă de bază a modernizării șării noastre ; considerarea
investiţiei în capitalul uman ca investiţia cea mai profitabilă pe termen lung; reducerea
sărăciei şi a marginalizării sociale; îmbunătăţirea standardului de viaţă s.a.

1
 Mediul familial are un rol imens în formarea caracterului copilului.
Tot ce îl înconjuara contribuie la educarea copilului, dar în primul rând si în cea
maimare masura, oamenii. Primul loc în educarea copilului îl ocupa parintii sieducatorii.
Copiii educati astazi vor fi viitorul tarii, iar parintii si educatorii trebuiesa gaseasa
strategii eficiente care sa conduca la formarea personalitatii copilului.
In lumea complexă, solicitantă, în care trăim, familia reprezintă o ambianţă în care
solicitudinea şi întrajutorarea sunt linii directoare de conduită, obligatorii pentru toţi membrii
care o alcătuiesc.
Istoria vie a umanităţii, sub dimensiunile sale biologică, psihologică, socioculturală,
economică şi politică aparţine familiei, coexistenţei bărbatului şi a femeii, a relaţiilor dintre ei,
a relaţiilor cu copiii. Teoretic, în familie îţi găseşti refugiul, liniştea, pacea, intimitatea,
armonia; în realitate însă, oamenii au sentimente amestecate, contrare, opinii diferite, dorinţe
contradictorii.
Este necesar să conştientizăm existenţa acestor lucruri şi să acceptăm că ”armonia în
familie nu este consecinţa faptului că toata lumea iubeşte pe toata lumea, ci este consecinţa
unui echilibru între cenzura impusă de familie şi autocenzura.
Adică „nu fac şi nu spun lucruri pe care ştiu că nu am voie să le spun, pentru că
acestea sunt regulile familiei şi, nu fac şi nu spun lucruri care ar deranja armonia familiei
mele.” (http://www.rasunetul.ro/armonia-familiala).
Familia are rolul de a asigura copilului mediul potrivit de viaţă, afecţiune, dragoste,
ocrotire, să reprezinte modelul de viaţă pe care copilul, încă de la naştere începe să şi-l
însuşească. Părinţii sunt modele importante pentru copiii lor şi au rol deosebit în dezvoltarea
socială, etică şi emoţională a acestora. Cine ar dori mai mult şi din toată inima, binele şi
fericirea copilului şi cine ar putea iubi mai mult, mai sincer, mai generos decât părinţii.
Misiunea de a fi părinte este deosebit de grea şi întotdeauna există teama de a nu face
greşeli.
Pregătirea copiilor pentru căpătarea independenţei şi pentru integrarea socială
presupune participarea la activităţile familiale şi asumarea unor responsabilităţi prin care
fiecare îşi îndeplineşte statutul şi rolul în familia sa.
Activităţile la care participă mai frecvent copiii împreună cu părinţii se desfăşoară
cotidian, altele sunt periodice sau ocazionale. Prin aceasta se constată indirect şi timpul pe
care îl petrec copiii în mod activ, împreună cu părinţii, cu familia lor şi situaţiile mai frecvente
de cooperare în familie.

2
 Apar astfel moduri şi modele comune de viaţă şi de educaţie în familie care conduc la
distingerea unor indicatori ce pot caracteriza stilul de viaţă şi stilul de educaţie în familie.
Menţionăm încă o dată că educaţia în familie este una din principalele manifestări ale
educaţiei informale care se realizează implicit, permanent, cu sau fără intenţie conştientizată,
prin utilizarea cotidiană a resurselor obişnuite, cu îndeplinirea funcţiilor normale ale vieţii de
familie.
Având în vedere că țara noastră trece printr-o perioadă de tranziție, familia este supusă
unor procese care influențează într-un mod negativ relațiile dintre membrii acesteia . Această
imagine sumbră a situației familiei nu e valabilă doar pentru Republica Moldova .
Problematica familiei monoparentale a devenit odată cu trecerea timpului ,o temă de
interes major pentru specialiştii din numeroase țări, inclusiv din cele dezvoltate.
Această problematizare a familiei monoparentale a căpătat amploare în mare parte din
cauza acutizării fenomenului şi a început să i se acorde o mai mare atenție atât în publicații cât
şi în lucrări de specialitate.
O analiză a problemei familiilor cu un singur părinte, din punct de vedere al calității
vieții, ne conduce la constatarea că familiile monoparentale, în special cele cu doi sau mai
mulți copii, sunt cele mai puternic afectate de sărăcie. Din statisticile realizate de specialişti în
domeniu, reiese faptul că , în majoritatea țărilor lumii, aproximativ 90% dintre părinții singuri
care-şi cresc copiii sunt femei.
Familiile cu un singur părinte tind sa fie privite negativ în cultura noastră.
Poate pentru ca familia formata din doi părinţi - cu mama, tata şi copii - reprezintă idealulcult
ural. Se ştie însă ca numărul familiilor monoparentale este în continuă creştere.
Concilierea vieţii de familie cu cea profesională reprezintă un aspect al problematicii
egalităţii de şanse şi de tratament de mare interes atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.
Dificultăţile cu care se confruntă femeile, mai ales mamele, în căutarea şi păstrarea
unui loc de muncă plătit, stereotipurile prin care se perpetuează ideea că doar femeile sunt
responsabile de îngrijirea familiei precum şi aşteptările culturale faţă de bărbat pentru a fi
unicul întreţinător de familie, sunt aspecte care agravează inegalitatea între femei şi bărbaţi.
Implicarea bărbaţilor în echilibrarea raporturilor dintre viaţa de familie şi cea profesională
reprezintă o problematică esenţială dar şi dificilă. Flexibilizarea orarelor de lucru joacă un rol
important în menţinerea pe piaţa muncii a mamelor.
Dezechilibrul între viaţa profesională şi viaţa de familie afectează angajatul/angajata,
organizaţia în care lucrează, precum şi familia.
Studii realizate în ţări europene indică faptul că:

3
  cel puţin 1 angajat din 3 percepe un nivel ridicat de stres cauzat de conflictul dintre
muncă şi viaţa personală/de familie;
 40% din mamele care muncesc şi 25 % din taţii care muncesc percep un nivel
ridicat de stres cauzat de conflictul dintre muncă şi familie;
 50% dintre părinţi consideră că au o problemă în a realiza un echilibru între timpul
petrecut la muncă şi cel petrecut cu familia;
 2 părinţi din 3 manifestă un stres zilnic moderat-ridicat datorat dificultăţilor şi
conflictelor de rol muncă-familie.
Dificultăţile tinerilor părinţi în armonizarea timpului afectat serviciului şi cel destinat
familiei au repercusiuni negative asupra îndeplinirii obligaţiilor de muncă formale, provocând
întârzieri la serviciu, plecări înainte de terminarea programului de lucru, absenteism, etc.
Aceste efecte negative nu afectează doar femeile ci şi bărbaţii, în aceeaşi măsură.
Familiile monoparentale, preponderent susţinute de femei, se confruntă cu probleme mai
grave în împletirea rigorilor profesiei cu viaţa familială şi cea privată
Problemele depind de vârsta copiilor, sunt mai acute cu cât copii sunt mai mici şi nu
dispar o dată cu încadrarea acestora în sistemul de învăţământ. O altă variabilă importantă o
reprezintă şi numărul copiilor din cadrul familiei, fiind binecunoscută nevoia fiecărui copil în
parte de atenţie şi îngrijire din partea ambilor părinţi.
Un alt factor care trebuie luat în considerare este timpul de lucru destinat serviciului în
raport cu cel alocat activităţii domestice şi nu în ultimul rând, este foarte important dacă
programul de lucru este cu timp complet (full-time) sau cu timp parţial (part-time)
Una din cele mai complicate probleme, care urmează a fi rezolvată prin politici sociale
şi familiale ţine de atenuarea conflictului dintre rolurile parentale şi profesionale.
Evident că modelul patriarhal al relaţiilor dintre sexe, cînd femeia după căsătorie se
dedica în totalitate familiei şi copiilor şi-a pierdut actualitatea în societatea contemporană, pe
motivul diminuării rolului valorilor tradiţionale în sfera familiei şi căsătoriei, răspîndirii
uniunilor non-maritale, instabilităţii relaţiilor conjugale, creşterii nivelului de studii şi
aspiraţiilor sociale ale femeilor etc.
De asemenea, este imposibilă revenirea la repartizarea tradiţională a rolurilor dintre
bărbaţi şi femei: soţul principalul întreţinător al familiei şi soţia – ocrotitoarea căminului
familial şi cea care se ocupă de îngrijirea şi educarea copiilor, dat fiind faptul că pe parcursul
a mai multor decenii s-a format un model economic cu un grad înalt de ocupare a femeilor.

4
 Este adevărat şi faptul că în condiţiile liberalizării economice piaţă muncii a devenit
mai flexibilă, au crescut cerinţele faţă de pregătirea profesională a angajaţilor, menţinerii
nivelului înalt de calificare pe parcursul întregii perioade de activitate economică.
Piaţa muncii a devenit mai polarizată pe cînd se constată creşterea atît a locurilor de
muncă de înaltă calificare, cît şi celor necalificate, în special în sfera serviciilor.
În aceste condiţii femeia nu poate pe o durată lungă de timp să părăsească piaţa muncii
după naşterea copiilor, atît pentru a nu rămîne fără serviciu cît şi pentru a nu pierde sursele de
existenţă importante pentru familie.
Astfel, menţinerea conflictului dintre activitatea economică a femeii şi rolul ei matern
poate avea drept consecinţă atît sporirea riscului sărăciei pentru familiile cu copii, cît şi
creşterea inegalităţii dintre femeile cu un statut socioeconomic diferit după numărul de copii
născuţi, dar şi creşterea proporţiei femeilor care pe parcursul vieţii n-au născut nici un copil.
În acest context, o actualitate deosebită are faptul dacă activitatea economică a femeii
este o pre-condiţie sau o barieră pentru naşterea copilului. Unul din obiectivele principale ale
Programului naţional strategic în domeniul securităţii demografice al Republicii Moldova
(2011-2025) aprobat recent, constituie promovarea măsurilor de încurajare a natalităţii.
Obţinerea rezultatelor scontate în mare măsură depinde de faptul cît de exact vor fi
determinate categoriile de familii în care există un decalaj dintre numărul de copii dorit şi cel
avut, ce categorii de femei doresc să nască mai mulţi copii, iar dacă nu fac acest lucru, care
sînt obstacole. Altfel spus, de la nivelul datelor statistice trebuie să coborîm la cel al familiilor
şi al persoanelor concrete, pentru a evalua compartimentul lor reproductiv.
Impactul parentalitatii asupra participarii pe piata muncii este foarte diferit pentru
femei si barbati in Uniunea Europeana, deoarece femeile continua sa-si asume cea mai mare
parte dintre responsabilitatile din interiorul unei familii. Multe femei considera ca trebuie sa
aleaga intre o cariera si copiii lor. In plus, tendintele demografice arata ca din ce in ce mai
multe familii trebuie sa aiba grija de persoane dependente, altele decat copiii, pe perioade
nedefinite de timp.
Dat fiind rezistenta modelului traditional referitor la diviziunea muncii in familie, in
majoritatea statelor europene femeile active pe piata muncii platesc un pret mare daca decid
sa investeasca atat in viata profesionala cat si in viata de familie. Femeile sunt primele care isi
schimba comportamentul in raport cu piata muncii atunci cand apare nevoia de ingrijire a
membrilor familiei, astfel de situatii generand si presiuni asupra barbatilor in procesul de
negociere al rolurilor de gen in interiorul si in afara familiei. Conturarea conflictului dintre

5
viata profesionala si viata de familie a generat reactii in randul guvernantilor care au formulat
politici de conciliere intre viata profesionala si viata de familie.
Dezvoltarea relaţiilor de piaţă induce spre anumite schimbări structurale ale
economiei, care, la rândul său, determină tendinţele şi dinamica pe piaţa muncii.
Pe de altă parte însă, tranziţia demograică cu care se confruntă Republica Moldova în
ultimii ani reduce progresiv disponibilitatea resurselor umane pe piaţa muncii, marcând
comportamentul economic al bărbaţilor şi al femeilor. structurarea pieţii muncii din Moldova
este una din problemele actuale acute, impunând imperativitatea creării şi asigurării unui
cadru organizaţional şi instituţional funcţional, a unor mecanisme eiciente de angajare şi
menţinere a angajaţilor la locurile de muncă, precum şi de adoptare a unei poziţii adecvate în
perioada de tranziţie de la o economie planiicată la una de piaţa.
Problemele întâlnite pe piaţa muncii sunt condiţionate de o serie de factori, cum ar i
dezvoltarea economică precară a ţării, sărăcia, salariile mici etc., care, la rândul lor, generează
o migraţie excesivă a forţei de muncă.
În viziunea populaţiei aceasta ar fi unica opţiune ce i-ar putea asigura un trai decent şi,
uneori, i-ar permite să supravieţuiască.
Concepţia egocentrică de a nu întemeia o familie sau a unei familii fără copii nu este o
caracteristică autentică în rîndul femeilor din Republica Moldova.
Rezultatele empirice arată că refuzul conştient de a naşte un copil nu este specific
pentru femeile din Republica Moldova, iar naşterea cel puţin a unui copil se menţine ca o
normă socială. La nivel de intenţii, se confirmă orientarea spre modelul reproductiv al familiei
cu doi copii şi alinierea la ea, inclusiv a femeilor de vîrstă fertilă din mun.Chişinău.
Se evidenţiază că decizia femeilor luată în favoarea naşterii unui copil este determinată
de importanţa atribuită unor factori economici, sociali şi psihosociali. În acelaşi timp, se
evidenţiază că în condiţiile diminuării nivelului de trai al populaţiei şi nivelului scăzut de
protecţie socială a familiilor factorii materiali au un impact substanţial asupra
comportamentului şi intenţiilor reproductive ale femeilor, deşi acestea nu oferă o explicaţie
completă a cauzelor ce determină natalitatea scăzută, în special a femeilor din mediul urban.
Interdependenţa dintre decizia femeii de a lucra sau de a naşte (încă) un copil (în
special cel de-al doilea copil) este evidentă. Însă aici nu este vorba despre faptul că femeile
ocupate economic refuză de a avea copii, ci femeile care planifică naşterea copilului au
anumite aşteptări şi temeri faţă de perioada de retragere din sfera formală a muncii salariate.

6
 De altfel doar factorul ocupaţional (oportunităţile de angajare) şi cel economic (situaţia
financiară) cel mai frecvent sînt apreciaţi de către femei (de circa 1/3 din intervievate) ca fiind
mai vulnerabili la o înrăutăţire în cazul apariţiei unui (alt) copil în viaţa/familia proprie.
Există și o caracteristică de autoidentificare spontană prin profesiune sau prin statutul
educațional. Astfel, o categorie de femei se identifică prin descrierea propriilor trăsături de
caracter, prin aptitudinile pe care le au, prin competențe și prin modul în care aleg să își
petreacă timpul liber.
Aceasta este o caracteristică doar a femeilor cu educație înaltă. Pentru femeile cu statut
global coborât, acest mecanism apare doar ocazional, declinându-și identitatea prin locul de
muncă, care este egal cu salariul și doar atât. Acest lucru există deoarece aspirația de
dezvoltare a carierei sau rolul social asociat activității profesionale, nu există.
Existența celor două mecanisme demonstrează faptul că stereotipurile tradiționale sunt
încă dominante în societatea contemporană, însă modelul familial al relațiilor democratice
evoluează lent, mai ales din cauza persistenței stereotipurilor de gen, legate de rolurile
domestice și a acceptării acestor stereotipuri de către ambele sexe. În familiile cu buget unic,
femeia este cea care gestionează atât bugetul financiar, cât și procesul de creștere și educare a
copiilor, chiar dacă aceștia au dizabilități sau comportament deviant.
În acest sens, există o multitudine de piedici, aproape de nedepășit, în dobândirea unui
loc de muncă stabil, care ar putea reprezenta baza dezvoltării unei cariere.
Întreruperea studiilor și lipsa unei calificări determină femeile cu educație medie și
sub-medie să ajungă în situația în care ocupația lor să nu presupună cu adevărat exercitarea
unei meserii, ci o muncă cu operațiuni precise, care se poate învăța în timp scurt, fără viziune
asupra domeniului sau asupra dezvoltării carierei.
Viața de familie are un rol decisiv în identificarea rolului social al femeii, pentru că
există nenumărate cauze pentru care aceasta este nevoită să renunțe la locul de muncă și,
implicit, la orice șansă de dezvoltare profesională.
Printre aceste cauze se numără și boala nevindecabilă a unui membru al familiei.
O altă cauză care stă la baza lipsei unui ideal profesional se identifică prin situația în
care locul de muncă este singurul mijloc prin care cei din familie pot câștiga cele necesare
unui trai decent. Astfel, femeile fără studii nu au posibilitatea să își completeze studiile și nu
pot obține nicio calificare, deoarece acest fapt implică renunțarea la singura sursă de venit a
familiei – salariul.
La polul opus, se află femeile cu studii superioare și funcții de conducere, care au cu
adevărat satisfacții la locul de muncă, pentru care jobul este mai mult decât o modalitate de a

7
obține un venit, reprezentând mijlocul prin care se satisfac trebuințe de ordin superior, precum
nevoia de stimă și autorealizare.
Factorii care limitează accesul femeii pe piața muncii sânt în stransă legatură
cu educația sau cu lipsa acesteia, relevându-se o gravă carență a mecanismelor instituționale
de egalitate de șanse, prin faptul că fetele din familii fără suport material nu își pot continua
educația formală după liceu și, uneori, nici măcar la nivelul liceului.
Un rol important în orientarea femeilor către carieră este statutul femeii sau al familiei
din care face parte: statutul material al familiei- factorul material având un rol
constrângător; statutul educațional - educația redusă jucând un rol puternic limitativ; statutul
ocupțional – profesional; statutul de părinte.
Idealul profesional reprezintă un țel greu de atins, ce presupune o formare continuă,
dobândirea de competențe, atitudini și aptitudini. Pe lângă educația formală, nonformală și
informală, acestea pot determina un proces de autoeducație ce poate sta la baza dezvoltării
unei cariere solide.
Conform cercetării, modelul tradiționalist de familie, caracterizat printr-o ierarhizare a
importanței rolurilor membrilor săi și atribuirea unui rol inferior femeii, pare să piardă tot mai
mult teren, în toate straturile sociale.
Femeia modernă sparge barierele de gen, aspiră către funcții de management și
conducere, atribuite până recent doar bărbatului, se adaptează și jonglează cu statuturile sale,
reușind să își atingă obiectivele, scopul și țelul, care poate atinge apogeul profesional,
antreprenorial atât ca femeie de carieră, cât și ca soție și mamă.
BIBLIOGRAFIE

1. Antonesei L. O introducere în pedagogie. Dimensiunile axiologice şi transdisciplinare

ale educaţiei. Iaşi: Polirom, 2002.
2. Bârsănescu T. Unitatea pedagogiei contemporane ca ştiință. Bucureşti: E.D.P., 1976
3. Bistriceanu Corina, Sociologia familiei, editura Fundației România de mâine,
București 2005
4. Bulgaru M. Sociologie. vol II. Chişinău: Centrul Ed. USM, 2003
5. Cuznețov L. Tratat de educație pentru familie. Pedagogia familiei. Chişinău: CEP
USM, 2008
6. Cuzneţov Larisa. Etica educaţiei familiale. Chişinău: CEP ASEM, 2000
7. Cuzneţov Larisa. Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei. Chişinău: CEP
USM, 2008. 624 p

8
8. Cuzneţov Larisa, Răduţ D. Competenţele şi acţiunile parentale aplicate în educaţia
familială a adolescenţilor cu accentuări de caractere. În: Studia Universitas / seria
Ştiinţe ale Educaţiei nr.9(29), 2009
9. Cristea S. Fundamentele ştiinţelor educaţiei. Teoria generală a educaţiei. Chişinău:
Litera Internaţional, 2003
10. Ciupercă, C., Cuplul modern între emancipare şi disoluţie, Editura Tipoalex,2000
11. Cucoş C. Pedagogie. Iaşi: Polirom, 2006
12. HadîrcăM. Educația pentru schimbare din perspectivăaxiologică. Chișinău: I.T.E,
2011
13. Leleu, G., Cum să fim fericiţi în cuplu. Între fidelitate şi infidelitate, Editura Trei,
Bucureşti. 2003
14. Mihăilescu, I., Familia în societăţile europene, Editura Universităţii Bucureşti,1999
15. Mitrofan Iolanda, “Cuplul conjugal. Armonie şi dizarmonie”, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti 1989
16. Mihai Tomescu, Familia monoparentala de la vulnerabilitate la autocontrol, 2000