CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ ,,OPORTUNITATE ,, IDNP 1014620001405 ,e-

mail: cojocanj65@mail.ru

Culegerea de articole și texte

,, FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI CONCEPTUALE,,
Coordonator publicație Angela Cojocaru ,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,
Expert Gh.Șalaru expert Drepturile Omului,formator ,expert PNUD
Pregătit pentru editare decembrie 2023

ROLUL ASISTENTULUI SOCIAL IN PROTECȚIA COPIILOR IN

DIFICULTATE

CATRUC LUDMILA ,
voluntar AO,,OPORTUNITATE,,

ADNOTARE
Bunăstarea copilului este un domeniu care i-a interesat pe toţi oamenii pe
parcursul mai multor secole. Fiecare copil are dreptul să fie protejat. Cu toate acestea, în
fiecare an, viața și bunăstarea fizică, mentală și emoțională a milioane de copii din
întreaga lume sunt amenințați de multe forme de maltratare, cum ar fi abuzul, neglijarea,
violența și exploatarea.
La momentul actual în Republica Moldova copiii aflaţi în dificultate reprezintă
unii din cei mai principali beneficiari ai sistemului de Asistenţă Socială, care se confruntă
cu un şir de probleme. Problema de bază cu care se confruntă familia şi copilul este
sărăcia, care necesită o abordare suplimentară deoarece aceasta deseori duce la lipsirea
copilului de posibilitatea și dreptul de a trăi, a crește și a se dezvolta într-o familie.
ANNOTATION
 Child welfare is a field that has interested all people for several centuries. Every
child has the right to be protected. However, every year the lives and physical, mental and
emotional well-being of millions of children around the world are threatened by many
forms of maltreatment, such as abuse, neglect, violence and exploitation.
At the present moment in the Republic of Moldova, children in difficulty are some
of the main beneficiaries of the Social Assistance system, who face a series of problems.
The basic problem faced by the family and the child is poverty, which requires an
additional approach because it often leads to the deprivation of the child from the
opportunity and the right to live, grow and develop in a family.
Nivelul înalt de sărăcie, dar şi migraţia populaţiei a condus la creşterea numărului
copiilor abandonaţi în orfelinatele din ţară. În limbajul juridic, se declară abandonat copilul
care, în condiţiile legii, se află în grija unei instituţii, cu acreditare socială sau medicală, de
stat sau privată sau a unei persoane fizice, ca urmare a faptului că părinţii, în mod vădit s-au
dezinteresat de el, pe o perioadă mai mare de şase luni.
Sistemele de protecție a copilului pot fi locale, municipale și naționale. Un sistem
național de protecție a copilului ar trebui să ofere cadrul general și coordonarea sistemelor de
protecție a copilului la niveluri inferioare.
Pentru a fi eficient, un sistem de protecție a copilului trebuie să îndeplinească o serie
de funcții pentru a proteja cu adevărat copiii de abuz, neglijare, exploatare și violență. Am
sinterizat aceste funcții în tabela, care urmează:
Funcțiile sistemului de protecție a copiilor

Funcții Caracteristici
Funcții legate de luarea deciziilor pentru Evaluarea nevoilor, custodia, investigația,
fiecare copil plasarea și reintegrarea în familie
Funcții care îmbunătățesc performanța Dezvoltarea capacităților și dezvoltarea
generală a sistemului profesională, monitorizarea și evaluarea,
alocarea resurselor umane și financiare,
reforma legislativă și dezvoltarea politicilor,
coordonarea agențiilor și a furnizorilor de
servicii pentru protecția copilăriei,
mobilizarea socială
Sursa-Neagoe, A [13, p.76].
 Modul în care aceste funcții sunt îndeplinite va depinde de context și de prioritatea
acordată problemelor de protecție a copilului.
Familiile sunt prima plasă de siguranță pentru copii. Principala responsabilitate
socială, morală și legală a familiei în cadrul societății este de a avea grijă de copii și de a se
întâlni nevoile lor de bază. Unele familii sunt copleșite de probleme sociale și economice și
nu își pot proteja pe deplin copiii.
Comunitățile sunt a doua plasă de siguranță pentru copii. Rețelele informale de rude
apropiate, prieteni și vecini intervin de obicei pentru a ajuta copiii care au nevoie.
Comunitățile intervin, de asemenea, mai formal prin grupuri precum biserici și organizații
comunitare locale. [14, p.15-16]
Statul are responsabilitatea principală pentru asigurarea dreptului copiilor la
protecție. Guvernele ar trebui să instituie sisteme naționale de protecție a copilului și să se
asigure că funcționează. Când componentele unui sistem de protecție a copilului sunt bine
coordonate, ele lucrează împreună pentru a consolida mediul de protecție din jurul fiecărui
copil.
Protecţia copilului de abuz şi violenţă este efectuată prin diferite măsuri şi la
diferite niveluri:
Modalități de protecție a copilului la nivel nașional și local
Nivelul Acțiuni și măsuri
la nivel naţional:  prin acte legislative; legi care oferă un cadru special de
protecţie a copilului de abuz în familie şi în instituţii
(de educaţie, de îngrijire etc..)
 măsuri administrative – când sunt iniţiate structuri
speciale care apără interesul copiilor, şi monitorizează
protecţia copiilor de abuz, neglijare, violenţă sexuală şi
exploatare prin muncă;
 măsuri sociale – care se pot regăsi în strategii de
susţinere a grupurilor de copii expuşi riscului abuzului,
în proiecte, campanii de pledoarie pentru copiii expuşi
abuzului; campanii masive de informare cu referinţă la
efectele abuzului şi a protecţiei copilului.

la nivel local:  monitorizarea de către serviciile de asistenţă socială, a

 administraţiei publice locale a respectării drepturilor
copilului de protecţie de la orice formă de abuz,
exploatare şi violenţă;
 organizarea proiectelor comunitare de suport a
grupurilor de copii supuşi riscului de abuz;
 informarea şi sensibilizarea comunităţilor despre
efectele abuzului asupra sănătăţii şi dezvoltării
copiilor;
 informarea şi educarea copiilor în sensul cunoaşterii şi
utilizării drepturilor fundamentale ale acestora.

Sursa- Neacşu, I., Negovan, V. Copiii şi mediile socio educaţionale vulnerabile.

Bucureşti, Editura Universitară, 2008. [19, p.38]
Abuzul este fenomen generator de durere, care schimbă esenţial concepţia copilului
despre viaţă şi despre propria personalitate.
Forme de abuz

Tipuri de abuz Caracteristii Manifestări

Abuz fizic rănirea, traumatizarea  Bătăi cu mâna sau cu orice obiect (furtun,
copilului în mod cablu, vargă) aplicate pe oricare parte a
deliberat, sau din cauza corpului.
insuficienţei/lipsei de  Punerea copilului în genunchi.
supraveghere.  Legarea copilului, scuturarea sau lovirea lui
de obiecte.
 Trasul de păr şi de urechi.
 Arderea sau otrăvirea lui.
 Expunerea la munci grele, care depăşesc
capacităţile fizice ale copilului.

Abuz emoţional Abuzul emoţional este Nu se oferă afecţiunea şi sprijinul necesar dezvoltării
(sau psihologic). definit de psihologul K. fizice, psihice şi intelectuale ale copilului.
Killen ca un set de
 comportamente
dăunătoare ale
părinţilor sau ale altor
persoane îngrijitoare,
care afectează confortul
psihologic al copilului
Abuz sexual. Abuzul sexual este Abuzul sexual cu contact presupune atingerea
definit ca activitate zonelor intime a corpului copilului. Este de 2 tipuri:
sexuală care implică un  penetrare - cu penisul, degetul, diverse obiecte a
copil şi un adult sau un vaginului, gurii, anusului;
copil de o vârstă mai  non-penetrare – mângâierea zonelor intime, sărutarea,
mare. impunerea copilului de a atinge părţile intime a
abuzatorului (molestare).

Exploatarea Exploatarea prin muncă Muncile care prin natura lor sau condiţiile în care
copilului prin a copilului înseamnă sunt exercite pot dăuna sănătăţii, securităţii sau moralităţii
muncă a copilului orice formă de muncă a copilului. Aceste categorii de forme grave ale muncii
copilului, de ale cărei copilului includ:
beneficii profită un  Munca forţată sau obligatorie
adult şi care are drept  Munca în contul unor datorii ”.
consecinţă afectarea
dezvoltării, educaţiei şi
moralităţii copilului”
Sursa- Baciu, L., Lazăr, T. Bazele Asistenței Sociale, Timișoara: Eurostampa,2010 [4,
p.29]

Procesul de intervenţie în cazuri de abuz şi exploatare prin muncă

 necesită echipă multidisciplinară;
 necesită timp, deoarece „ceea ce a apărut într-un timp îndelungat, nu poate dispărea
brusc…”
 se face în virtutea principiului salvgardării interesului superior al copilului (al
recunoaşterii şi satisfacerii nevoilor copilului pentru o dezvoltare normală);
 ţinteşte prevenirea transmiterii la generaţia următoare a comportamentelor abuzive sau de
neglijare;
 necesită intervenţie în mediul de viaţă (sistemul familiei, grădiniţă, şcoală, instituţie de
protecţie) a copilului;
 necesită intervenţii pentru crearea spaţiilor fizice şi mentale adecvate (securizante);
 necesită intervenţii multiple, diverse şi de durată;
 vizează asigurarea dezvoltării copilului, prevenind devieri, stagnări, încetiniri sau
întreruperi ale dezvoltării (se face din perspectiva dezvoltării copilului).
Sărăcia a provocat o criză în instituţia familiei, care a avut drept rezultat apariţia unui
număr sporit de copii şi tineri vulnerabili, inclusiv copii lipsiţi de îngrijire părintească, copii
plasaţi în îngrijire rezidenţială (instituţii), copii fără domiciliu, copii abuzaţi, copii neglijaţi,
copii în conflict cu legea etc.. Familia s-a detaşat într-o mare măsură de mai multe obligaţii,
care până atunci erau îndeplinite de stat, şi anume îngrijirea sănătăţii fizice şi îngrijirea morală
şi intelectuală a copiilor.
Planificarea intervenţiei
Intervenţia este actul unei echipe multidisciplinare. Echipa multidiscilinară (EM) este
un grup de profesionişti din mai multe domenii, ce fac parte din reţeaua de servicii adresate
copiilor şi familiilor în situaţie de risc şi/sau dificultate şi colaborează la soluţionarea
situaţiilor de maltratare în care se află copilul şi familia. [8, p.30]
Cine pot fi membri ai unei Echipe multidisciplinare?
 Medicul / asistentul medical.
 Asistent social.
 Psihologul.
 Juristul.
 Poliţistul.
 Pedagogul.
 Preotul.
 Inspectorul muncii.
 Voluntari.
 Reprezentanţi ONG.
Fiecare membru al EM este, în acelaşi timp, reprezentantul unui serviciu, astfel încât,
funcţionarea unei echipe multidisciplinare, implică o intervenţie la nivel inter-instituţional
(reprezentanţii instituţiilor de stat, autorităţilor publice locale, organului de tutelă şi
curatelă, organele de ordine publică şi drept, ONG-lor).
 Închiderea cazului se consideră atunci când factorii de risc care au dus la abuz, s-au
redus sau au încetat să mai existe şi familia este capabilă să răspundă nevoilor copilului fără
ajutorul serviciilor sociale. Uneori cazurile se închid datorită preluării copilului de instituţiile
de protecţie socială.
Unul dintre cele mai importante elemente ale politicii sociale eficiente îl reprezintă,
desigur, dezvoltarea unui sistem coerent de servicii de asistenţă socială la nivel naţional şi
local, centrat pe nevoile segmentelor de populaţie în dificultate, pe prevenire şi recuperare.
Analizând literatura de specialitate privind protecția copilului, s-a constatat că
protecția copilului este un termen general folosit pentru a se referi la eforturile de a asigura
protecția copiilor împotriva acțiunilor sau situațiilor care le pot pune în pericol dezvoltarea
sănătății și bunăstarea.
 BIBLIOGRAFIA
1. Alexiu, M.,Teorii şi practici ale intervenţiei în asistenţa socială, Timişoara: Editura
Mirton. 2008
2. Baciu, L., Lazăr, T. Bazele Asistenței Sociale, Timișoara: Eurostampa,2010
3. Belecciu Ş., Ionașcu V. Protecția specială a copiilor aflați în situații de risc : Suport de
curs : Ciclul II de studii (studii superioare de masterat). Chișinău : Cartea militară, 2019.
260 p.
4. Briers S. Ghid practic pentru părinți. Iași: Polirom, 2009. 260 p.
5. Bulgaru M. Asistenţa socială : Fundamente teoretice şi practice. Chişihău: CEP USM,
2009. 496p.
6. Bulgaru M. Asistența socială în contextul globalizării. Chișinău: CEP USM, 2012. 461 p.
7. Bulgaru M., Milicenco S. Asistenţa socială: Ghid de studii. Ch.: CEP USM, 2010. 168 p.
8. Cheianu-Andrei D. Necesităţile prestatorilor de servicii sociale în relaţionarea cu copiii
separaţi de părinţi și copiii în situaţie de risc. Chișinău : „Bons Offices”, 2015. 120 p.
9. Dumbrăveanu V., Ţăruș C, Triboi C. Psihosociologia relaţiei copil – profesionist în
domeniul social : Suport de curs : Instruirea profesioniștilor din cadrul serviciilor sociale
pentru copii în situaţie de risc și copiii separaţi de părinţi. Chișinău : Bons Offices, 2016.
272 p.
10. Dumitraşcu H. Consilierea în asistenţa socială. Iași: Polirom, 2012. 292 p.
11. Gherguţ, Alois, Managementul serviciilor de asistenţă psihopedagogică şi socială,Ghid
practic, Polirom, 2003
12. Neacşu, I., Negovan, V. Copiii şi mediile socio educaţionale vulnerabile. Bucureşti,
Editura Universitară, 2008.
13. Neagoe, A.. Asistența socială a familiei: O abordare sistemică. Timișoara: Editura
Universităţii de Vest din Timişoara. 2007pag. 29-148.
14. Neamţu G. (coord.). Tratat de asistenţă socială. Iaşi: Polirom, 2003. 312 p.
15. Perjan C., Verdeş Alicrarea.,,Ghidul practic de asistenţă psihologică a carenţelor afective
la copiii din familii temporar dezintegrate,, Chişinău: UPS Ion Creangă, 2010.
16. Runcan, P.,. Asistența socială a persoanei și familiei. Timișoara:. 2010
17. Sandu A. Tehnici în asistenţa socială. Iaşi:s.n, 2010. 141 p.
18. Stratan Valentina. Protecția socială a grupurilor de populație în dificultate: Curs
universitar/ Stratan V., Plămădeală V., Cerneavschi V.; Univ. Ped. de Stat "Ion Creangă",
Fac. De Psihologie și Psihopedagogie Specială, Catedra de Asistență Socială. – Chişinău :
S.n., 2018 (Tipogr. "Garomont-Studio"). – 148 p.
19. Stratan ValentinmCerneavschi Viorica, Forme de protecţie a copiilor aflaţi în situaţie de
risc în Materialele Conferinței a Probleme ale ştiinţelor socioumanistice şi modernizării
învăţământuluiSeria 21, Vol.1, 2019, Chișinău, Moldova, 21-22 martie 2019
20. Stratan Valentina Politici de protecție socială a copilului aflat în dificultate
Conferința "Ştiinţă, educaţie, cultură"Comrat, Moldova, 9 februarie 2018
21. Vîrlan M. Asistența socială între teorie și practică. Chişinău:UPSIC, 2016. 222 p.