Abuzurile asupra

copiilor – implicaţii
Ziua mondială de prevenire a abuzului
asupra copilului.”
Profesor:Țîgîrlaș Doina
Clasa: a V –a
Disciplina:Managementul clasei
„Nivelul de civilizaţie atins de o
societate
este cel mai bine ilustrat
de locul pe care femeia îl ocupă
în societatea respectivă,
de grija pe care acea societate o
acordă copilului,
încă de la naştere.”(Haward)
• Ce este violenţa?
-„... când te bate cineva, simţi că lumea se prăbuşeşte.”
(elev, clasa a VI-a)
-„Copiii se simt abandonaţi de lume şi trecuţi în lumea
singurătăţii şi a supărării.”
(elev, clasa a VI-a)
• Ce este o palmă?
-„Pentru mine cuvântul „palmă” reprezintă un aparat
electronic format dintr-un suport: podul palmei, iar degetele
sunt mai multe bâte care sunt simţite pe corpul copilului ca
un trăznet. Palma mai reprezintă şi un lucru frumos, o
batistă de mătase care cade plăpând pe capul unui copil.
Mai există o asemănare a palmei, pe care o fac toţi copiii
mereu: o bâtă legată de un arc care este tras cu putere de o
aţă şi la fiecare notă proastă sau năzdrăvănie stă să
izbucnească deasupra corpului unui copil.”
(elev, clasa a VI-a)
•
Violenţa asupra copiilor, deşi este sancţionată de legi sau
convenţii internaţionale, reprezintă încă o practică „obişnuită”
ce afectează în mod dramatic vieţile copiilor, traumele produse
fiind uneori aproape imposibil de surmontat.
• Consecinţele unor comportamente abuzive în relaţia cu
copilul, care se află în plin proces de dezvoltare sunt extrem de
grave. Având în vedere acest lucru, oferirea unor alternative
educaţionale pentru adulţi (părinţi sau alte persoane cu care
interacţionează copilulul) reprezintă un deziderat al
organismelor şi specialiştilor care luptă pentru respectarea
drepturilor copilului.
• Legislaţia actuală privind promovarea şi protecţia
drepturilor copilului, care se aplică începând cu anul 2005,
aduce elemente noi care ne apropie de practicile ţărilor
dezvoltate şi, totodată, răspunde unor fenomene care au
căpătat amploare în ultimii ani (traficul de copii, exploatarea
sexuală în scop comercial, migraţia ilegală, copiii refugiaţi ş.a.).
Astfel, se face trecerea de la un sistem axat pe protecţia
copilului în dificultate la un sistem care vizează promovarea şi
respectarea drepturilor tuturor copiilor.
• Statistici
La nivel global, peste 40 de milioane de copii sub 15
ani cad victime violenţei în fiecare an, însă în ciuda acestui
fapt, 97% din ei nu beneficiază de aceeaşi protecţie legală
împotriva violenţei ca şi adulţii, se arată în "
Studiul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind violenţa asupra co
piilor
" lansat în 11 octombrie 2006 la New York.
Doar 17 ţări din lume au interzis aplicarea violenţei
împotriva copilului. Deşi România se află printre puţinele ţări
din lume în care legislaţia interzice folosirea pedepselor fizice
asupra copilului, totuşi, specialiştii sunt de părere că mai
avem de lucrat la acest capitol, întrucât o mare parte a
românilor sunt încă de părere că bătaia "e ruptă din rai".
Jumătate din părinţii români folosesc bătaia ca metodă de
disciplinare. Potrivit statisticilor publicate în studiul "Abuzul şi
neglijarea copilului"(realizat în 2001 de ANPDC, Banca
Modială şi OMS), se evidenţiază că 47,2% din părinţi spun că
folosesc bătaia ca metodă de disciplinare a copilului, iar 84%
• În 1946 Bawlby afirma: „Avem puternice raţiuni de a crede că
separarea prelungită a unui copil de mama sa, în cursul
primilor 5 ani de viaţă, este faptul etiologic principal al
delicvenţei.”
• Fuga de acasă, abandonul şcolar, hoinăreala şi
vagabondajul, ca fenomene incipiente de inadaptare, au
rădăcini adânc implantate în mediul social-familial: familie
numeroasă, conflicte conjugale, climat nociv şi
dezorganizare familială, mediu socio-economic precar,
influenţe negative de grup.
• Construirea ataşamentului cu un copil este un proces care
are un revers dureros pentru el, putând fi resimţit ca un: abuz
emoţional atunci când ataşamentul este retras, trădat sau
discreditat. Pe lângă toate acestea, trebuie să reţinem că în
cele mai multe cazuri între copil şi persoana care-l neglijează
sau îl abuzează există adesea un ataşament greu de
zdruncinat.
 Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezintă toate
formele de rele tratamente fizice şi/sau emoţionale, abuz
sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare
comercială sau de alt tip, ale căror consecinţe sunt
daune actuale sau potenţiale aduse sănătăţii copilului,
supraveţuirii, dezvoltării sau demnităţii lui, în contextul
unei relaţii de răspundere, încredere sau putere.

• Formele abuzurilor asupra copiilor :

Abuzul fizic
O încercare de tipologizare a părinţilor abuzivi în
utilizarea agresiunii fizice asupra copiilor presupune
existenţa a trei tipuri de asemenea părinţi:
1. Părinţii ce se caracterizează printr-un înalt grad de
agresivitate.
2. Părinţii sunt rigizi, compulsivi, afectiv „reci” pledează mai mult
pentru propriile lor drepturi.
3. Părinţii sunt persoane pasive şi dependente.

Creşterea în durată şi intensitate a utilizării

metodelor agresive poate determina la copii: retragerea şi
evitarea interacţiunii sociale cu alţii, certuri şi disensiuni
frecvente, exprimarea deschisă a agresiunii când sunt
provocaţi de alţii.
În asemenea cazuri, conduita părintelui apare ca un
model de agresiune pentru copil, care este interiorizat şi
transferat în relaţionarea cu alte persoane, în special cu
colegii şi cu cei de-o vârstă cu el. Copiii crescuţi în climatul
emoţional al ostilităţii parentale apar ca fiind puternic frustraţi,
ei învăţând să exprime emoţiile de supărare şi ura în afara
acestui mediu.
• Abuzul emoţional reprezintă
eşecul adultului de care copilul este
foarte legat, de a oferi un mediu de
dezvoltare corespunzător sau acte
comportamentale cate pot dăuna
dezvoltării fizice, mentale,
spirituale, morale sau sociale.
• Rejectare – adultul îndepărtează copilul de el, refuză să-i
recunoască valoarea sau legitimitatea nevoilor.
• Izolarea – copilul nu are posibilitatea stabilirii unor contacte
sociale sau se află într-un loc în care nu poate interacţiona
social.
• Terorizarea – copilul este ameninţat verbal, intimidat şi
înfricoşat (speriat) cu „arme” fizice şi psihologice.
• Degradarea – copilul este tratat ca fiind inferior, este umilit şi
depreciat, deprivat de demnitate.
• Corupere – copilul este încurajat şi îndrumat să desfăşoare
acte antisociale care conduc la comportamente neacceptate
social sau chiar criminale.
• Exploatarea – copilul este folosit în avantajul şi pentru profitul
adulţilor.
• Negarea răspunsului emoţional – adultul în grija căruia se află
copilul ignoră sau neglijează copilul (şi din punct de vedere
emoţional). Acest termen este diferit de rejectarea sau
degradarea care au o componentă activă (acte de comitere) şi
constituie o formă tipică de abuz.
• Neglijarea este neacordarea celor necesare
copilului pentru toate aspectele vieţii sale:
sănătate, educaţie, dezvoltare emoţională,
nutriţie, adăpost, siguranţa vieţii – în contextul în
care familia sau îngrijitorul legal are acces la
resursele necesare. Ea include şi
nesupravegherea copilului şi lipsa protecţiei în
faţa pericolului, în limita posibilului.
Neglijarea poate avea forme diferite şi anume:
• Neglijarea fizică
• Neglijarea educaţională
• Neglijarea emoţională
• Abuzul sexual
Caracterul secret care domneşte în
legatură abuzivă, precum şi vulnerabilitatea
copilului îl obliga pe acesta la tăcere şi permite
repetarea abuzului timp de mulţi ani.
Copiii care au fost expuşi de mici abuzului
sexual vor prezenta un comportament
sexualizat timpuriu. Ei se vor apropia de alţi
oameni într-un mod similar celui pe care l-au
învăţat de la abuzator. Ei pot prezenta o formă
de comportament de flirtrare pseudo-matură.
 Maltratarea
Maltratarea începe de cele mai multe ori
cu excesul de alcool, tutun, droguri.

• Copiii şi munca :
Orice tip de muncă ce dăunează sănătăţii şi
dezvoltării copilului este considerată „muncă a
copiilor”. O.I.M. estimează că în întreaga lume
muncesc = 250 milioane de copii. Cel puţin 120 de
milioane, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani,
muncesc 10 ore / zi. O treime dintre ei desfăşoară
munci periculoase.
• Conform estimărilor Institutului Naţional de
Statistică din anul 2004 în România aproximativ
70.000 de copii sunt implicaţi în
muncã. Majoritatea sunt copii aflaţi în mediul
rural, obligaţi de către părinţii lor să contribuie
la activităţile gospodăreşti (munca la câmp, cu
animalele sau în propria gospodărie) , dar pot fi
întâlniţi copii care muncesc şi în mediul urban.
Aceştia sunt copii din familii de rromi care
cerşesc alături de părinţii lor sau copii din familii
cu o situaţie economicã precarã obligaţi ca prin
muncă să contribuie la întreţinerea familiilor lor.
• Munca stresantă (din punct de vedere
fizic şi psihologic):
• Munca în condiţii de exploatare sexuală;
• Munca în condiţii de violenţă şi abuz:
• Munci care presupun prea multe
responsabilităţi:
• Munci periculoase:
• Munca la vârste foarte mici:
• Munca la vârste foarte mici:
• Generaţia „Singur acasă”
În prezent trei milioane de români
muncesc în străinatate, dintr-o populaţie totală
de 22 de milioane, aducând economiei în jur de
două miliarde de dolari pe an.Acum , după
aderare şi ridicarea restricţiilor de viză, numărul
lor creşte şi mai mult. Preţul îl plătesc familiile
lor, în special copiii. Mai mult, în acest context,
în România a apărut o nouă formă de abuz
asupra copiilor, mii de minori fiind lăsaţi singuri
de părinţii care pleacă în Occident pentru a-şi
găsi un loc de muncă.
 Cei mai mulţi dintre ei sunt lasăţi în grija
bunicilor, oameni bătrâni, măcinaţi de boli şi
deja obosiţi de a lua-o de la capăt cu educaţia
copiilor. Alţii ajung în grija unor rude
îndepărtate, nu puţini sunt daţi în “custodia”
vecinilor, care se obligă în schimbul banilor să
mai dea o fugă pe la cei mici lăsaţi de izbelişte
prin gospodării sau între pereţii
apartamentelor.În multe situaţii, încredinţarea
copiiilor devine pentru cei care îi au în grijă o
afacere de-a dreptul profitabilă.
 Nivelurile şi factorii abuzurilor asupra copiilor
Abuzul este prezentat la toate nivelurile: societal, operaţional
(mediu şcolar) şi grupal (în principal în familie şi în microgrupurile
de socializare ale copiilor).
Mediile unde se pot întâlni diferite forme de abuz sunt:
• Familia
Instabilitatea familială, familia cu antecedente deviante, tatăl
absent ori carenţa afectivă, alcoolismul de cuplu etc. face ca
descendenţii, în 70% din cazuri, să fie victime ale abuzurilor,
parentale şi să engrameze violenţa în structurile lor nervoase,
fragile. În 40% din cazuri, descendenţii pot fi apoi victime ale
abuzurilor sexuale pe care nu le înţeleg şi faţă de care nu au
discernământ şi care devalorizează ulterior viaţa lor de familie.
• Instituţii de ocrotire
• Şcoala
Şcoala constituie în primul rând un spaţiu social de transmitere
şi asimilare de informaţii, dar şi de modelare, socializare.
Adesea, în cadrul acestui proces se pot manifesta unele forme
de abuz.
 Factori favorizanţi:
• condiţii improprii pentru desfăşurarea procesului de
învăţământ (mulţi copii în clasă, dotarea, starea
igienico-sanitară);
• supraîncărcarea programului de şcoală;
• supraîncărcarea programelor şcolare şi
structurarea lor inadecvată;
• utilizarea unor metode disciplinare inadecvate de
către profesori, de etichetarea şi admonestare;
• stimularea şi comunicarea reduse cu copilul;
• lipsa unei educaţii preventive în programa şcolară;
• tratament discriminatoriu aplicat copilului,
condiţionat de factori subiectivi;
• lipsa de protecţie în spaţiul şcolii (pătrunderea în
şcoală a unor grupuri de indivizi din afara ei).
 Conturarea de noi atitudini faţă de problematica abuzului
poate avea la bază şase principii:
1. Şcoala este un spaţiu în care se produc abuzuri;
2. Profesorii pot observa efectele abuzurilor asupra copilului,
abuzuri care se pot produce în şcoală sau în afara şcolii;
3. Profesorul poate juca un rol activ în soluţionarea cazurilor de
abuz;
4. Profesorul are nevoie de informaţie relevantă din sfera
problematicii abuzului pentru a se putea implica activ;
5. Cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi individuale ale
elevilor îl poate ajuta pe profesor în depistarea şi îndrumarea
cazurilor de abuz;
6. Relaţia permanentă şi eficientă între profesor – consilier şcolar
– copil – familie – comunitate poate contribui la prevenirea
situaţiei de abuz.

Dezvoltarea unei relaţii bazate pe cunoaştere şi

comunicare directă între profesor şi elev este defavorizată de
lipsa timpului.
 Abuzul în mediul vocaţional şi de timp
liber
• În perioada actuală, sunt din ce în ce mai frecvente
abuzurile exercitate de persoanele care sunt
implicate în activităţile vocaţionale sau de petrecere a
timpului liber al copiilor. Iată câteva dintre funcţiile
care favorizează abuzuri în astfel de împrejurări:
• Meditatori angajaţi de părinţi pentru pregătirea la
diverse discipline şcolare;
• Profesorii de discipline opţionale din cadrul cluburilor
sau din cadrul şcolii;
• Antrenorii sportivi;
• Instructorii de dans, patinaj, schi etc.
 Strada
Strada, prin faptul că permite întâlnirea unor
persoane şi grupuri sociale diverse şi prin anonimatul în
care potenţialul abuzator poate acţiona, constituie un
mediu favorizant pentru comportamente deviante care
pot produce afectarea fizică, somatică, emoţională sau
chiar sexuală.

Abuzul prin internet şi publicitate

Cu o dezvoltare exponenţială în zilele
noastre, aceste două forme de vehiculare a
informaţiei atacă eficient nivelul cognitiv al
psihicului unui copil şi pot produce în timp
consecinţe grave asupra capacităţii de decizie,
imagini de sine, sexualităţii etc.
 Internetul a devenit o comunitate informaţională de
necontrolat şi aproape fără reguli. Cu impact asupra copilului
sunt:
• Pornografia electronică, implicând copilul ca şi consumator, dar
şi ca subiect de pornografie. Una dintre cele mai căutate
secţiuni de pornografie pe Internet este aceea care prezintă
adolescente în situaţii sexuale extreme.
• Comerţul electronic, care permite alegerea articolelor care nu
sunt potrivite copilului.
• Descrierea în detaliu a tuturor formelor de violenţă.
• Oferirea unor avantaje virtuale în schimbul dezvăluirii unor
informaţii confidenţiale despre copil.
• Accesul la Internet al copilului ar trebui să se facă după regulile
familiei nu ale producătorilor de Internet. Un element important
este iniţierea părinţilor şi a educatorilor în utilizarea Internetului
şi a chat-ului, dat fiind faptul îngrijorător că majoritatea copiilor
şi a adolescenţilor i-au surclasat deja în acest domeniu.
 În publicitate se abuzează de:
• Rolul de cumpărător al copilului. Copilul este solicitat de către
autorii de publicitate să decidă ce trebuie cumpărat, pornind de
la elementele de atractivitate la faptul că alţi copii consumă acel
produs sau prin simpla asociere cu alte produse sau situaţii
atrăgătoare, cum ar fi emisiunile pentru copii, desene animate
etc.
• Capacitatea copilului de a înţelege publicitatea. Aici sunt
incluse elemente de cultură a adultului, de sexualitate mascată,
chiar şi un umor negru greu de interpretat pentru copii. Trebuie
ţinut cont că nici un copil nu consideră publicitatea a fi un
aspect opţional, „de umplutură”, aşa cum îl consideră adulţii, ci
o iau în serios, ca pe o realitate atrăgătoare.
• Infiltrarea agresivă a publicităţii în viaţa cotidiană a copilului,
rezultând în înlocuirea elementelor cognitive normale cu cele
provenind din publicitate. De exemplu Moş Crăciun devine
personajul care aduce Coca-Cola, iar restaurantul este aproape
întotdeauna un Mc. Donalds.
 Rolul părinţilor/tutorilor este acela
de a normaliza viaţa copiilor, de a-
i da o diversitate culturală cât mai
mare, de a permite accesul
moderat al publicităţii doar acolo
unde se doreşte o instruire a
copilului.
 Abuzul prin mas-media
• . Astfel, prezentarea frecventă a unor materiale cu
caracter de violenţă şi obscen (apariţia frecventă a
reclamelor cu caracter pornografic şi presa scrisă
sau televiziunea se constituie în factori favorizanţi
producerii abuzurilor şi duce la formarea unor
comportamente antisociale.Există la ora actuală
peste 1000 de titluri de cercetări ştiinţifice despre
relaţia dintre mass-media şi comportament. Mai ales
pentru copii, violenţa „sparge ecranul”, astfel că un
copil rămas singur în faţa televizorului devine un
copil abandonat. Faptul că un copil european vede
5 acte de violenţă pe oră, iar unul din SUA câte 10
pe oră, după Groebel, face ca relaţia copil -
televiziune să devină o adevărată problemă socială.
 O conferinţă ce a avut loc la New York în 1994 (în baza a
216 anchete privind relaţia dintre televiziune şi violenţă)
conchidea că:
• până la 14 ani, un tânăr vede, în medie, 11000 de omoruri
(un omor la 30 de secunde, un asasinat la 5 minute);
• când termină şcoala primară, un tânăr a văzut deja 8000 de
omoruri;
• până şi desenele animate oferă 24 de episoade de violenţă
pe oră;
Filmele cu scene de violenţă devin surse de inspiraţie
pentru viaţa zilnică, creând un adevărat cult al violenţei. Într-
un studiu amplu din 1993, Burne arată că televiolenţa a
devenit epidermică pentru tinerii între 3 şi 4 ani, care petrec
cel puţin două ore la televizor fără a avea posibilitatea
cognitivă de a distinge violenţa de non-violenţă. S-a
constatat că după o oră de vizionare a unor scene de
violenţă, copilul devine mai agresiv în jocurile sale, decât
dacă nu ar vedea astfel de scene.
 Efectul principal, mai ales la copii este de
imitare şi de dezinhibare informând despre tehnicile
de violenţă şi mobilizând asupra cunoaşterii lor.
Mulţi copii predispuşi la violenţă îşi însuşesc
scenariile oferite, pentru că mass-media produce
desensibilizarea emoţională.
Totodată, prin insistenţa prezentării cazurilor
aberante, mass-media stigmatizează şi
etichetează. Modul, uneori neprofesionist, de
prezentare a cazurilor de abuz sau neglijare în
mass-media (nu se are în vedere păstrarea
confidenţialităţii, copilului şi familiei) accentuează
trauma psihică.
 Consecinţe ale abuzurilor în structura
personalităţii copiilor
• Imediat după comiterea abuzului
simptomologia dezvoltată de victimă este
preponderent de tip somatic şi emoţional:
• Conduitele juvenile ajung rar la situaţia de
comportament aberant, cel mai frecvent
întâlnindu-se iritabilitatea, instabilitatea
psihomotorie şi minciuna.
• În timp efectele abuzului se regăsesc la adult
într-un comportament cu dificultăţi de adaptare
şi integrare socială.
 Probaţiunea abuzurilor asupra copiilor
Coeficientul de fidelitate al mărturiei copilului este în
raport însă de fazele sale de dezvoltare psihologică:
• până la 7 ani, copilul poate enumera doar obiecte şi cantităţi;
• între 7 şi 10 ani poate relata şi acţiunile percepute;
• între 10 şi 14 ani poate relata relaţiile dintre obiecte şi acţiuni;
• după 14 ani poate diferenţia calitativ informaţia.

Ca reguli de obţinere a mărturiei copilului se pot menţiona:

• este necesar ca un copil să fie lăsat să povestească spontan;
• reproducerea informaţiei, ca şi la adult depinde de personalitate, interes,
stare afectivă, sugestie;
• totdeauna extrovertiţii sunt mai obiectivi, în timp ce introvertiţii sunt mai
subiectiv;
• martorul ce ezită în relatare nu este util, iar martorul sigur pe el şi care nu
admite eroarea nu trebuie să fie credibil.
Camera de înregistrare a abuzului la copil, să prezinte particularităţile
unei incinte în care se joacă un copil (jucării, maşinuţe, păpuşi, cărţi de
colorat).
 Putem să ne dăm seama că un copil a fost
supus unei forme de abuz sau neglijare observând
şi analizând modificările produse în
comportamentul său în comparaţie cu cel cunoscut
până în acel moment. Principalele manifestări pe
care le prezintă un copil abuzat sunt:

• tulburări de somn – insomnia,

• - somn agitat,
• - vise urâte, coşmaruri;
• tulburări alimentare;
• prezenţa unor ticuri - ticul clipitului,
• - rosul unghiilor,
• - alte mişcări cu caracter repetativ;
• persistenţa unor senzaţii olfactive sau cutanate obsedante;
• modificare rapidă a dispoziţiei afective;
• impulsivitatea, agresivitatea, nejustificate de
situaţie ;
• autostigmatizarea, culpabilizarea;
• neglijenţa în îndeplinirea sarcinilor şi
incapacitatea de a respecta un program impus;
• dificultăţi de relaţionare şi comunicare ;
• scăderea randamentului şcolar;
• tulburări de comportament:
• minciuna,
• fuga de acasă/şcoală (evaziune
familială/absenteism şcolar, abandon şcolar),
• furt,
• consum de alcool, droguri.
 Sindromul copilului bătut
• Semne Fizice • Semne Psihice
- echimoze şi cicatrici pe - teamă faţă de autoritatea
membre- alopecii zonale adulţilor- agresivitate faţă
de tip traumatic (firele de de alţi copii mai mici;-
păr ale capului sunt rupte neîncredere în sine şi în
prin smulgere sau zone propriile iniţiative- reacţie
ale pielii capului sau promptă la argumentele
aspect de peladă, prin fizice
căderea secundară stării
de şoc şi stres
permanent;- atitudini
corporale de apărare în
situaţii intempresive;-
subdezvoltarea somatică
generală
 Studiile şi cercetările realizate înainte de adoptarea
Legii nr. 272/2004 cu privire la protecţia şi promovarea
drepturilor copilului relevau că, în domeniul
cunoaştererii şi respectarea drepturilor copilului,
România se află abia în faza de formare a unei atitudini
publice realiste prind protecţia copilului, atitudine care să
se bazeze pe cunoştinţe, responsabilitare şi implicare.
1. Deşi aproape trei sferturi din populaţia adultă
a României ştie că există în legislaţia
românească prevederi care să interzică
pedeapsa fizică şi tratamentul umilitor asupra
copilului, doar 10% sunt la curent (cel puţin în
mică măsură) cu prevederile legii privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
2. Responsabilitatea populaţiei faţă de cazurile cunoscute de copii supuşi
unor rele tratamente, măsurată prin gradul de implicare al populaţiei în
sesizarea autorităţilor competente, nu este la nivelul aşteptat: daor 29%
din populaţia investigată care avea cunoştinţă de cazuri de copii supuşi
unor rele tratamente au vorbit cu cineva sau au sesizat pe cineva despre
aceste lucruri (doar jumătate dintre aceste persoane au anunţat autorităţile
competente).
3. Numărul mare de răspunsuri (83%) şi diversitatea termenilor utilizaţi pentru
a defini sintagma “tratamente umilitoare asupra copilului”, relevă
importanţa şi interesul pe care îl acordă populaţia problematicii copilului.
Mulţi termeni utilizaţi de populaţie şi consemnaţi în cadrul acestei cercetări
ar putea fi utilizaţi în investigaţiile viitoare, ca indicatori ai diferitelor forme
de abuz şi neglijare a copilului.
4. Cercetarea a pus în evidenţă necesitatea stringentă a unor acţiuni de
informare a populaţiei pe domeniul protecţiei copilului în ceea ce priveşte
legislaţia, programele şi acţiunile derulate pentru respectarea şi
promovarea drepturilor copilului, sancţiunile şi pedepsele pentru
persoanele care practică pedeapsa fizică şi umilitoare asupra copilului. În
acest sens avem în vedere proporţia celor peste 80% din populaţie care
consideră că în prezent este necesară în mare măsură informarea
publicului larg despre aceste probleme.
 Sunt enumerate în Legea nr.272/2004, dispoziţii
generice care se vor completa cu prevederile din
reglementările speciale, privitoare la:
- protecţia copiilor neglijaţi şi protecţia copiilor
în caz de conflict armat (art.72 – 79);
- protecţia copilului împotriva exploatării şi
exploatării economice (art.85 – 87), de o mare
utilitate pentru activitatea serviciilor publice
judeţene de asistenţă socială;
- protecţia copilului împotriva consumului de
droguri (art.88);
- protecţia copilului împotriva abuzului şi
neglijenţei (art.89 – 97);
- protecţia copilului care a săvârşit o faptă
penală dar nu răspunde penal (art.80 – 84).
 Pe viitor ar fi utilă şi completarea reformei sistemului în sensul asigurării
respectării drepturilor copilului:
• înfiinţarea unor instanţe speciale pentru copii;
• dezvoltarea de programe de popularizare a drepturilor copilului;
• angajarea în sistem a unor specialişti pe problemele drepturilor copiilor, care
să fie pregătiţi în lucrul cu copii;
• creşterea rolului organizaţiilor care au ca obiect respectarea drepturilor
omului şi al celor ce se ocupă de copii;
• dezvoltarea de alternative viabile la sancţiunile cu privarea de libertate;
• dezvoltarea unui sistem de justiţie recuperativă şi nu punitivă pentru minori,
care să stipuleze următoarele:
a) tânărul implicat îşi asumă răspunderea pentru actele săvârşite şi se
supune consecinţelor acestor acte;
b) să se asigure un contact eficient şi terapeutic între victimă şi agresor;
c) să se evite privarea de libertate a tânărului, acest proces să fie utilizat
doar pentru reintegrarea şi corectarea copilului şi nu pentru excluderea şi
marginalizarea lui;
● crearea unor centre /servicii de arest preventiv pentru minori care să aparţină
de Primării sau să fie în subordinea Ministerului de Justiţie;
● organizarea de minicentre de reeducare în subordinea Ministerului de Justiţie
folosind spaţii puse la dispoziţie de Prefectură;
● desfiinţarea Centrelor de Reeducare de mari dimensiuni;