Sunteți pe pagina 1din 3

Recenzie de carte

Autor: UNICEF-Coordonator Irina Malanciuc


Titlul cărții: Abandonul copiilor în Republica Moldovă
Editura: Ed. UNICEF
Numărul de pagini:142
Anul apariției: 2005
Locul apariției: Chișinău

Importanța temei abordate:

Preocuparea pentru promovarea şi respectarea drepturilor copilului a determinat autorii


să se implice activ în cunoaşterea, prevenirea şi intervenţia în cazul copiilor aflaţi în
dificultate. În ultimul timp, în categoria persoanelor „persistent sărace“, adică care trăiesc
în sărăcie cel puţin patru ani la rând1 , apar tot mai des copii care locuiesc acasă, dar fără
părinţi. Acest fenomen se explică prin nivelul ridicat al migraţiei. Studiul oferă o imagine
de ansamblu asupra fenomenului abandonului copiilor de vârste mici, contribuind la
sensibilizarea autorităţilor competente, profesioniştilor din sistem şi, în final, la
consolidarea rolului pe care aceştia îl pot juca în vederea prevenirii abandonului.

Actualitatea problemelor prezentate:

„Strategia naţională privind protecţia copilului şi familiei“ identifică drept grup


vulnerabil copilul abandonat, ceea ce indică gravitatea acestui fenomen şi necesitatea de a
fi abordat din mai multe puncte de vedere: Abordarea abandonului în contextul
sociocultural, care nu se poate face în mod simplist, ci doar din perspectiva cauzelor şi
factorilor ce declanşează acest fenomen; Analiza practicilor tradiţionale de abordare a
abandonului şi a formelor de protecţie a copilului abandonat; Abandonul ca atitudine a
familiei faţă de copil; Situaţia tinerei mame în faţa unei probleme care nu poate fi
neglijată.
Schimbările de ordin economic, politic şi social, marchează profund sistemul de
protecţie a copilului şi familiei, care parcurge o etapă contradictorie. Deşi au fost realizate
multiple acţiuni, menite să îmbunătăţească acest sistem, este necesară adaptarea lui
permanentă.

Prezentarea ideilor principale care reies din text

Informaţiile cuprinse în studiu ne arată că marea majoritate a copiilor plasaţi în instituţii


au părinţi. Astfel, 88,9% dintre copiii aflaţi în instituţii la momentul studiului au ambii
părinţi în viaţă.
Asta înseamnă că cei mai mulţi dintre copii nu sunt orfani biologici, ci sunt orfani
sociali, având părinţii în viaţă, mulţi dintre aceştia chiar menţinând contactul cu propriii
copii.
Există însă anumiţi factori de risc, care reuşesc să „scoată“ copilul din mediul familial şi
să-l împingă către mediul rezidenţial. Astfel de factori includ o slabă unitate familială –
mama solitară, divorţul părinţilor, sarcina nedorită, sănătatea slabă a unuia dintre membrii
familiei, consum de alcool, probleme financiare etc. La toate acestea se adaugă şi faptul
că instituţionalizarea a fost întipărită cultural pentru mai multe decenii, reprezentând şi
azi mecanismul predominant atunci când o familie nu este pregătită să crească un copil în
propriul mediu.
FACTORI DE RISC ÎN ABANDONUL COPIILOR
La nivelul politicilor:
-Legislaţie şi mecanisme de finanţare care încurajează instituţionalizarea ca formă
principală de protecţie
-Viziune fragmentată asupra copilului
-Dispersarea responsabilităţilor cu privire la copil între mai multe ministere/
departamente
-Slabă colaborare interinstituţională
-Lipsa unui sistem de servicii alternative la ocrotirea de tip rezidenţial
-Număr scăzut de servicii organizate la nivel comunitar: servicii de consiliere, centre de
zi, servicii de suport pentru părinţi,centre maternale etc.
- Număr foarte mic de specialişti care să lucreze orientat spre prevenirea abandonului La
nivel de societate
- Întipărirea culturală a abandonului şi instituţionalizării copilului
-Stigmatizarea copiilor care sunt/au fost instituţionalizaţi
-Statul substituie rolul familiei în creşterea şi educarea copilului
La nivel de familie
-Statut socioeconomic scăzut al familiei
-Mama divorţată sau solitară
-Mama minoră
- Naştere nedorită
-Stare de sănătate precară a părinţilor
-Stare de sănătate precară a copilului
-Număr mare de copii în îngrijire
Fiecare dintre factorii enumeraţi mai sus reprezintă forţe, care pot „scoate“ copilul din
mediul familial.
Maternitatea este locul unde ar trebui dezvoltate servicii specializate de consiliere,
sprijin adresat femeilor însărcinate şi mamelor în vederea prevenirii acţiunilor de
abandon. Este esenţial să menţionăm importanţa vârstelor mici pentru dezvoltarea
ulterioară a copilului şi şansele acestuia de a se reîntoarce în familie. Literatura de
specialitate din domeniul psihologiei şi asistenţei sociale a abordat cu generozitate teoria
ataşamentului şi implicaţiile negative pe care lipsa acestuia le poate avea asupra copilului
şi a dezvoltării sale.
Ataşamentul începe la naştere, se construieşte gradual şi devine activ după vârsta de trei
luni. Dacă e un ataşament sănătos, copilul îşi va achiziţiona autonomia şi competenţa dată
de încrederea în sine. Ataşamentul slab va fi o neşansă pentru copil şi va conduce la
dezvoltarea unei personalităţi disarmonice (impulsive, dezechilibrate emoţional, nesigure,
anxioase, isterice etc.).
Lipsa ataşamentului determină neîncrederea în ceilalţi şi în sine însuşi, ducând la
culpabilizări, reţineri, incapabilitate de a se controla. Pe viitor copilul are tendinţa de a se
lăsa pradă emoţiilor negative şi poate deveni incapabil de a construi relaţii cu ceilalţi.
Citate reprezentative

„ Copilului aflat în dificultate include copilul abandonat în categoria largă a copiilor


aflaţi în dificultate, ultimul fiind definit ca şi „…copil privat temporar sau permanent de
mediul său familial orice copil cu disabilităţi ale cărui necesităţi speciale nu pot fi
asigurate de către propria familie...orice copil căruia nu i s-au creat condiţii minime de
dezvoltare şi supravieţuire...al cărui acces la educaţie este grav afectat...sau poate deveni
victima violenţei fizice, mintale, a vătămării sau abuzului...“
„ Ataşamentul permite copilului să-şi formeze un model al lumii, al lui însuşi şi al
respectului de sine. Interacţiunea este importantă pentru gradul şi calitatea ataşamentului
faţă de părinţi. Ataşarea copilului nu se face faţă de persoana care oferă numai hrană şi
îngrijiri, ci faţă de persoana care comunică emoţional cu el. “(Pag. 38)
„ Ataşamentul constituie baza pentru toate relaţiile viitoare şi un puternic factor pentru
dezvoltarea copilului şi adultului. „ (Pag. 38)
Concluzii
Studiul de faţă reprezintă o primă încercare de a evalua fenomenul abandonului copiilor
de vârste mici în Republica Moldova. Concluzii: în fiecare zi cel puţin un copil de până la
7 ani este abandonat, fiind astfel lipsit de „prima linie“ de protecţie — părinţi — dar şi de
dragostea şi stimularea firească pentru dezvoltare pe care i-o poate oferi doar familia.
Lucrarea de față a abordat multe aspecte ale abandonului, s-a axat foarte mult pe
fenomenul abandonului copiilor în instituții, analizând factorii ce determină abandonul,
dar și latura psihologică a acestuia referitoare la atașament.
Însă, ca propunere personală ar fi trebuit să pună accentual și pe categoria
profesioniștilor din domeniu, cum ar fi psihologul, asistenții sociali.