Stoparea discriminarii

Discriminarea este o acțiune care presupune un tratament diferit,

nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social.
Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au comun
faptul că implică o anumită formă de excludere sau de respingere.
În majoritatea țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar
egalitatea de tratament este în general garantată de Constituție.
Cu toate acestea, fenomenele de discriminare există și în absența unor legi
pro-discriminare, și împotriva eforturilor legislative de combatere a
fenomenului.
Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află:
discriminarea pe criterii de vârstă, de avere, de convingeri politice,
de naționalitate, de rasă, de sex, de religie, de orientare sexuală etc.
 În sociologie, termenul "discriminare" este tratamentul defavorabil al
unui individ sau al unui grup de indivizi bazat pe apartenența lor la o anumită
"clasă" sau "categorie". Discriminarea se referă la comportamentul pe care o
persoană, o instituție sau un grup de persoane îl au împotriva membrilor
respectivei clase sau categorii. Poate implica excluderea sau limitarea
accesului membrilor grupului de persoane discriminat de la exercițiul anumitor
drepturi și șanse care altfel sunt disponibile celorlalte grupuri sociale.
În România, potrivit legii nr. 324 din 14 iulie 2006, prin
"discriminare" se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință,
pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum
și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea
recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor
omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în
domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale
vieții publice.
 Potrivit unor teorii, discriminarea este „produsul stratificării sociale
bazate pe distribuţia inegală a puterii statului şi a Teoria conflictelor reale,
elaborată de Sherif în anul 1956, susţine că discriminarea apare în condiţiile
competiţiei dintre două grupuri pentru resurse limitate.bogăţiei între grupuri”
O altă serie de explicaţii ale fenomenului discriminării
leagă tratamentul diferenţiat aplicat anumitor persoane sau grupuri de
identitatea socială.
Aşadar, discriminare (din latină – discriminatio – a diferenţia)
înseamnă tratament inegal, defavorizat al indivizilor, al categoriilor de indivizi
sau al grupurilor umane, pe bază de diverse criterii, cum ar fi apartenenţa
etnică, rasială, religioasă etc. Uneori, discriminarea este confundată cu
prejudecata, care se referă mai mult la starea psihologică decât la
comportament.
Aceste două noţiuni sunt strâns legate, însă este posibil de a
discrimina oamenii fără o prejudecată conştientă.
 Articolul 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede:
„Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nicio deosebire,
dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală
împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta Declaraţie şi împotriva
oricărei provocări la o asemenea discriminare.
Carta Naţiunilor Unite în articolele 1, 55 şi 75, stipulează de trei ori
obligativitatea respectării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului
fără nicio distincţie de rasă, sex,limbă sau religie.
Articolul 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice statuează:
„Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nicio discriminare,
dreptul la o egală protecţie a legii. În acest sens, legea va interzice orice
discriminare şi va garanta tuturor oamenilor protecţie egală şi efectivă
împotriva discriminării de orice fel, ca, de pildă, de rasă, culoare, sex, limbă,
religie, opinie publică sau orice altă opinie, de origine naţională sau socială,
avere, naştere sau orice alte împrejurări…”.
 Continutul si formele discriminarii

• Discriminarea se manifestă sub diferite forme, cum ar fi:

• discriminarea directă;
• discriminarea indirectă;
• discriminarea multiplă;
• discriminarea prin asociere;
• tratamentul defavorizat;
• hărţuirea;
• intenţia declarată public de a discrimina;
• instigarea la discriminare;
• victimizarea;
• ordinul de a discrimina;
• segregarea etc.
 Faptele de discriminare se incadreaza in general in
randul faptelor contraventionale si se sanctioneaza in functie de
gravitate cu:
• Avertisment
• Amenda contraventionala
• Cand fapta de discriminare vizeaza o persoana fizica: amenda este
de la 400 de RON la 4 000 de RON;
• Cand fapta de discriminare vizeaza un grup de persoane sau o
comunitate: amenda este de la 600 de RON la 8 000 de RON –
conform art. 26 din Ordonanta Guvernului 137/2000 republicata in
februarie 2007.
Formele de manifestare a discriminării pot fi clasificate, după
gravitatea lor, în două categorii: forme uşoare de manifestare a
discriminării şi forme grave de manifestare a discriminării.
 Drepturile omului, egalitatea şi non-discriminarea sunt elemente-
cheie şi preocupări principale ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, a fost nevoie de cincizeci de ani pentru a introduce
prevederea cu referire la interzicerea generală a discriminării în CEDO.
Consiliul Europei consideră că discriminarea constituie o ofensă adusă
demnităţii umane. Aceasta este ca un venin ce distruge ţesuturile societăţii
noastre.
Foarte des, victimele discriminării aparţin celor mai vulnerabile
grupuri din societate, precum imigranţii, membrii minorităţilor etnice şi
naţionale, vârstnicii sau persoanele cu disabilităţi.
Egalitatea şi non-discriminarea sunt indivizibile.
Şi deoarece fiecare formă de discriminare îşi are trăsăturile sale distinctive şi
necesită o atenţie specială, modalităţile de combatere a acestora trebuie să fie
căutate în acelaşi principiu fundamental.
 Criteriile de discriminare acoperite de Protocolul nr.12 oferă un
instrument flexibil în combaterea diverselor forme de discriminare. În contrast
cu acesta, legislaţia UE privind nondiscriminarea divizează discriminarea în
categorii care nu întotdeauna corespund realităţii sociale.
De exemplu, interzicerea discriminării pe bază de rasă, etnie şi religie
a devenit mult mai pronunţată din anul 2000, însă mai puţin în ceea ce priveşte
comunităţile islamice ale migranţilor.
Separarea din dreptul UE a etnicităţii şi religiei rămâne a fi o problemă.
Totodată, criteriile de discriminare stabilite în Protocolul nr.12 permit
adaptarea la schimbările sociale.
 Mecanismele europene în domeniul prevenirii şi combaterii formelor
de discriminare reprezintă structuri organizaţionale specializate, abilitate cu
funcţia de control în acest domeniu. În ceea ce priveşte activităţile Comisarului
pentru Drepturile Omului în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării,
acesta organizează seminare şi conferinţe, de exemplu, cu privire la relaţia
dintre religie şi drepturile omului. Cele mai importante sarcini ale Comisarului
sunt:
- promovarea educaţiei şi conştientizării drepturilor omului în statele-
membre;
- promovarea respectului pentru drepturile omului;
- identificarea deficienţelor din legislaţiile şi practicile statelor-
membre.
Stoparea discriminareii este posibilă numai dacă societatea va fi
educată la acest capitol, prin introducerea în programele şcolare, liceale şi
universitare a subiectelor privind non-discriminarea, toleranţa, diversitatea, iar
pentru funcţionari, poliţişti, procurori, judecători, jurnalişti se vor
organiza traininguri, seminare, aceştia din urmă urmând să reflecte subiectul
în mass-media locale şi naţionale, organizând programe radio şi televizate.