UNIVERSITATEA TRANSILVANIA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI COMUNICARE

SPECIALIZAREA COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

DISCRIMINAREA

Student:
Huţanu Georgiana

2011
 BRAŞOV

Ce este discriminarea?

Din punct de vedere etimologic, a discrimina înseamnă a face distincţie între

anumite obiecte, a stabili între ele o separaţie, o diferenţiere plecând de la trăsăturile lor
distinctive. Totuşi, astăzi, cuvântul discriminare se încarcă cu o conotaţie negativă: a
discrimina, în limbajul obişnuit, nu mai înseamnă pur şi simplu a separa, ci a separa
ierarhizând, tratând mai rău pe cei ce vor fi identificaţi drept victime ale discriminării.
Astfel, discriminarea se defineşte prin tratamentul diferenţiat aplicat unei
persoane în virtutea apartenenţei, reale sau presupuse, a acesteia la un anumit grup social.
“Discriminarea este o acţiune individuală, dar dacă membrii aceluiaşi grup sunt
trataţi sistematic în mod similar, aceasta constituie şi un patern social de comportament
agregat.”.1 În ştiinţele sociale termenul face trimitere, în general, la un tratament cu efecte
negative asupra celui vizat. Comportamentul nostru depinde atât de convingerile noastre
personale, cât şi de circumstanţe exterioare care ne pot scăpa de sub control.
“Discriminarea este legată de stereotipuri, care reprezintă componenta negativă a
prejudecăţii.”2 În timp ce discriminarea reprezintă o formă de manifestare
comportamentală, prejudecata reprezintă o atitudine negativă faţă de fiecare individ
membru al unui grup, care este motivată doar de apartenenţa acestuia la grup.
Ne confruntăm atât de des cu discriminarea, încât sunt cazuri în care nici măcar
nu remarcăm acest fapt. Discriminarea este imposbil de eliminat, căci numai într-o
societate ideală oamenii se adaptează, de fiecare dată, într-o manieră perfectă la
circumstanţe şi la persoanele din jur, fără a ţine cont de anumite criterii injuste. Ar
însemna ca fiecare dintre noi să renunţe la propria identitate.
Grupurile supuse cel mai adesea discriminării şi asupra cărora s-au centrat cele
mai multe studii sunt: minorităţile etnice, rasiale, religioase, grupurile de imigraţi.  O
preocupare aparte a existat pentru discriminarea practicată la adresa femeilor. În ultima
perioadă un interes special este acordat studiilor referitoare la discriminarea minorităţilor
sexuale, a persoanelor cu abilităţi speciale, precum şi a vârstnicilor.
Aceste grupuri sunt vulnerabile din punct de vedere social şi economic. Cei care
sunt ţinta prejudecăţilor şi a discriminării într-o societate anume vor întâmpina dificultăţi
de integrare pe piaţa muncii (nu îşi vor găsi locuri de muncă pe măsura calificării sau vor
fi platiţi la nivel inferior celor care aparţin grupurilor favorizate), vor avea dificultăţi în
obţinerea beneficiilor publice. Toate aceste îi fac vulnerabili din punct de vedere
economic şi îi includ în categoria grupurilor cu risc ridicat de sărăcie.
Discriminarea ca formă de marginalizare de orice fel şi în orice situaţie este, din
păcate, un fenomen încă prezent în societatea democratică, fiind atât de obişnuit încât e
considerat normal de către foarte mulţi români.

1
Banton Michael (1998) – Discriminarea, Editura DU Styl, Bucureşti.

2
Richard Bouhis, Jaques – Phillipe Leyens (coord), Stereptipuri, discriminare şi relaţii intergrupuri,
Editura Polirom, Iaşi.

1
 Formele discriminării

1. Discriminarea directă - survine când o persoană beneficiază de un tratament

mai puţin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situaţie
comparabilă.
Exemplu: refuzul de a angaja o persoană pentru că este în vârstă sau este
condiţionată de o anumită vârstă impusă de angajator.

2. Discriminarea indirectă - survine atunci când o prevedere, un criteriu, o

practică aparent neutră dezavantajează anumite personae. De asemenea, discriminarea
indirectă este orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează,
favorizează sau defavorizează nejustificat, supune unui tratament injust sau degradant o
persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de altele care se află în situaţii egale.
Exemplu: Anunţ pentru angajarea pe postul de femeie de serviciu este condiţionat
de prezentarea unei diplome de bacalaureat. Se poate argumenta că, sub aparenţa unui
criteriu aparent obiectiv, se urmăreşte excluderea unei anumite categorii de candidaţi, ca
de exemplu femeile de origine romă sau cele provenind din mediul rural care, conform
statisticilor, au mai putine şanse de a obţine diplomă de bacalaureat.

3. Discriminarea multiplă - survine atunci când o persoană sau un grup de

persoane sunt tratate diferenţiat, într-o situaţie egală, pe baza a două sau a mai multor
criterii de discriminare.
Exemplu: refuzul unui doctor de a trata o persoană de etnie romă şi de orientare
sexuală diferită. 

4. Hărţuirea - este orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant,
ostil, degradant ori ofensiv, pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie,
categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţa la o categorie
defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat sau orice alt criteriu.
Exemplu: adresarea de către angajator a unor cuvinte jignitoare faţă de un angajat
de sex opus.

5. Victimizarea - este orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau

acţiune în instanţă sau la instituţiile competente, cu privire la încălcarea principiului
tratamentului egal şi al nediscriminării.
Exemplu: Concedierea unui angajat ca urmare a plângerii acestuia faţă de faptele
discriminatorii ale angajatorului.

6. Dispoziţia de a discrimina (ordinul de a discrimina) - este considerată a fi tot o

formă de discriminare şi se înţelege ca fiind un ordin primit de o persoană sau un grup de
persoane de la o altă persoană sau grup de persoane pentru a discrimina.
Exemplu: Patronul unei club ordonă angajaţilor să nu permită accesul în incintă a
persoanelor de etnie romă.

2
 Există discriminare în România?

România se confruntă cu un grad mare de discriminare în toate planurile sociale,

dar mai ales în câmpul muncii.
Din evaluarea anunţurilor de muncă reiese că:

 26,16% din anunţuri conţin discriminări pe criteriul de gen.

 13,45% impun limite de vârstă nejustificate pentru anumite locuri de muncă şi
profesii.
 34,33% cer experienţă prealabilă candidatului în condiţiile în care pentru anumite
locuri de muncă nu este necesară.

Din punct de vedere al hărţuirii sexuale, 10% din populaţia ţării afirmă că a fost
supusă unei forme de hărţuire sexuală minoră sau mai gravă şi aproximativ 62% din
aceste cazuri de hărţuire se desfaşoară la locul de muncă.
În ultima perioadă un interes special este acordat discriminării la locul de muncă a
femeilor şi a minorităţilor sexuale.

Discriminarea femeilor la locul de muncă

În ceea ce priveşte discriminarea femeilor, în toate ţările lumii acestea sunt, în

general, implicate în activităţi profesionale mai puţin calificate şi, deci, mai slab plătite.
În cercetările de specialitate se deosebesc două forme principale de discriminare a femeii
în domeniul muncii: discriminare la salarizare, când pentru prestarea unei munci similare
din punct de vedere cantitativ şi calitativ, femeile primesc un salariu mai mic şi
segregarea profesională, când femeile au un acces mai limitat la anumite profesii (de
regulă, mai prestigioase şi mai bine plătite).
Discriminarea împotriva femeii  poate pleca de la simple impresii, glume,
diferenţe de salariu, până la hărţuire sexuală. 

Care sunt motivele pentru care o femeie este discriminată la locul de muncă?

1. Un angajator poate considera o femeie inferioară unui bărbat din punct de
vedere al eficienţei, al rapidităţii şi al inteligenţei. De aceea, respectivul angajator va
prefera să îşi formeze o echipă exclusiv masculină. 
2. Unele domenii sunt considerate a fi destinate în special bărbaţilor, serviciul
militar, poliţie, muncă grea, funcţii de conducere şi altele. Însă femeile au început încet
încet să patrundă şi în astfel de medii şi domenii, astfel încât se încearcă o uniformizare a
prezenţei sexelor în majoritatea domeniilor. Totuşi, într-o echipă preponderent masculină,
femeile, minoritare fiind, vor întâmpina anumite dificultăţi. 
3. Femeia este constrânsă de multe ori de maternitate în ceea ce priveşte locul de
muncă. Potrivit unui act normativ, orice tratament cu tentă discriminatorie, legat de
sarcină sau de concediul de maternitate, constituie o ilegalitate în sensul legii. Cu toate
acestea, încă mai există angajatori care concediază angajatele în momentul în care rămân
însărcinate.

3
 Problema deja existentă este însă înrăutaţită tocmai de victime. Astfel, femeile
preferă să tacă şi să nu semnaleze nici un fel de abuz în momentul în care se simt şi sunt
discriminate într-un mod sau altul. Teama de a nu fi concediate, de a nu mai fi plătite, de
a avea probleme mai târziu în carieră şi în viaţa personală sau de a fi privite altfel le
condamnă la tăcere. 
Specialiştii Centrului Parteneriat pentru Egalitate au realizat un studiu asupra
egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei şi asupra discriminării la locul de muncă, la
întrebările căruia au răspuns 695 de angajaţi şi 123 de manageri din 43 de organizaţii din
România. Dintre angajaţii care au răspuns întrebărilor, 363 au fost bărbaţi şi 332 femei,
iar dintre manageri 77 dintre respondenţi au fost bărbaţi şi 46 femei. Principalele două
concluzii la care s-au ajuns în urma acestui studiu sunt că: angajaţii români nu ştiu să-şi
apere drepturile şi că bărbaţii sunt preferaţi pentru poziţiile de top management.
54% dintre bărbaţii intervievaţi şi aproape 46% dintre femeile care au răspuns la
întrebari au spus că refuzul de a angaja o femeie însărcinată sau chiar concedierea unei
femei pe motiv că este însărcinată nu constituie discriminare. Numai jumătate din totalul
managerilor au declarat că regulamentul intern al companiei lor cuprinde prevederi
referitoare la cazurile de hărţuire sexuală deşi aceasta este o agresiune foarte gravă dar şi
foarte greu de dovedit. Doar şapte angajaţi din zece consideră că harţuirea sexuală
reprezintă o formă de discriminare.
Unele dintre răspunsuri sunt justificate prin faptul că unele profesii se potrivesc
mai mult reprezentanţilor unui gen. Majoritatea managerilor consideră că de cele mai
multe ori, în profesii privind relaţii cu publicul (87%), în resurse umane (41,5%),
financiar (69,9%) sunt preferate femeile, iar în cele tehnice (73,2%) sunt preferaţi
bărbaţii. Totuşi, peste 47% dintre manageri şi 49% dintre angajaţi consideră că sunt
preferaţi bărbaţii pentru poziţiile de top management şi aproape jumătate dintre femei
consideră că bărbaţii sunt preferaţi pentru conducerea companiilor.
Diverse opinii, transformate în prejudecăţi care conduc la discriminări, sunt
factorii care determină o evaluare mai atentă a femeilor care candidează pe acelaşi post
cu bărbaţi. Persistă încă părerea că femeia este mai slabă şi că este mai puţin aptă
profesional.
Motivele principale ale discriminării femeilor sunt: atitudinile preconcepute ale
ofertantului locului de muncă faţă de angajarea femeilor, pe care le consideră forţă de
muncă inferioară; preferinţa angajatorului, care este, de regulă, bărbat, pentru lucrători de
sex masculin din considerente de socializare sau solidaritate bărbătească, dorind să
lucreze mai mult cu un colectiv de bărbaţi, decât cu un grup de femei sau crezând că un
conducător bărbat este mai eficient; previziunile angajatorului referitoare la
productivitatea probabilă a candidatului femeie, întrucât prestanţa acesteia poate fi
întreruptă de căsătorie, naşterea şi îngrijirea copiilor. De aceea ofertantul acordă prioritate
unui solicitant de sex masculin sau, în cazul când angajează totuşi o femeie, aceasta este
plătită mai puţin.

4
 BIBLIOGRAFIE

1. Michael, Banton. (1998). Discriminarea. Bucureşti: Editura DU Style.

2. Richard, Bouhis, Jaques – Phillipe, Leyens. (1997). Stereotipuri,
discriminarea şi relaţii intergrupuri. Iaşi: Editura Polirom.
3. Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România. (2009).
Ce pot face daca sunt discriminat?. Bucureşti: APADOR-CH.  
4. Germaine, Greer. (2007). Femeia Eunuc. Bucureşti: Curtea Veche.