Sunteți pe pagina 1din 4

IV.

Principiul curtoaziei internationale si reciprocitatii

 Conform acestei reguli, cooperarea internationala in cadrul DREPT PENAL INTERNATIONAL se

poate efectua in virtutea curtoaziei internationale, la cererea transmisa pe cale diplomatica de catre statul
solicitant si cu asigurarea scrisa a reciprocitatii data de autoritatea competenta a acelui stat.

            Astfel, lipsa reciprocitatii nu impiedica

Violenţa domestică este un fenomen cu impact negativ asupra sănătăţii, afectând negativ
comunităţile în care ea se produce. Din acest motiv, violenţa domestică este considerată atât o problemă
de interes comunitar, social, cât şi o problemă de sănătate publică şi, în special, de sănătate reproductivă.

Perioada de tranziţie din România s-a caracterizat printr-o amplificare fără precedent a

violenţei în familie, numărul de infracţiuni grave de violenţă fiind pe măsură. Amploarea şi

gravitatea fenomenului sunt date de numărul mare al telefoanelor primite şi a plângerilor înregistrate la
poliţie, de numărul mare al femeilor-victime întâlnite pe holurile camerei de urgenţă a spitalelor.

În societatea românească, violenţa domestică nu a fost mult timp reglementată distinct, fiindu-i aplicabile
prevederile legale care sancţionează sa se dea curs unei cereri de asistenta judiciara internationala in
materie penala, daca aceasta:

    a) se dovedeste necesara datorita naturii faptei sau nevoii de IV. Principiul curtoaziei
internationale si reciprocitatii

 Conform acestei reguli, cooperarea internationala in cadrul DREPT PENAL INTERNATIONAL se

poate efectua in virtutea curtoaziei internationale, la cererea transmisa pe cale diplomatica de catre statul
solicitant si cu asigurarea scrisa a reciprocitatii data de autoritatea competenta a acelui stat.

            Astfel, lipsa reciprocitatii nu impiedica sa se dea curs unei cereri de asistenta judiciara internationala
in materie penala, daca aceasta:

1

    a) se dovedeste necesara datorita naturii faptei sau nevoii de Grsbvzsrhjyxfzdsfz243fvcead Prin
pericolul social pe care îl prezintă,valorile afectate şi prejudiciul produs,
infracţionalitatea generează o stare acută şipermanentă de îngrijorare cu privire la
sentimentul de siguranţă.

În faţa riscurilor şi ameninţărilor cu componentă infracţională, sunt chemate

să răspundă agenţiile de aplicare a legii, organele specializate în activitatea

judiciară, organele dvcw54r3e ordine şi siguranţă publică, serviciile cu atribuţii

informative, toate acestea alcătuind sistemul de luptă al statului împotriva

fenomenului crimina Prin pericolul social pe care îl prezintă,valorile afectate şi

prejudiciul produs, infracţionalitatea generează o stare acută şipermanentă de
îngrijorare cu privire la sentimentul de siguranţă.

În faţa riscurilor şi ameninţărilor cu componentă infracţională, sunt chemate

să răspundă agenţiile de aplicare a legii, organele specializate în activitatea

judiciară, organele de ordine şi siguranţă publică, serviciile cu atribuţii

informative, toate acestea alcătuind sistemul de luptă al statului împotriva

fenomenului criminalităţii. Componenta reactivă a intervenţiei instituţiilor statului

trebuie susţinută de cea proactivă, ce întregeşte sistemul de consolidare şi

protecţie împotriva riscurilor şi ameni

2
Violenţa domestică este un fenomen cu impact negativ asupra sănătăţii, afectând negativ
comunităţile în care ea se produce. Din acest motiv, violenţa domestică este considerată atât o problemă
de interes comunitar, social, cât şi o problemă de sănătate publică şi, în special, de sănătate reproductivă.

Perioada de tranziţie din România s-a caracterizat printr-o amplificare fără precedent a

violenţei în familie, numărul de infracţiuni grave de violenţă fiind pe măsură. Amploarea şi

gravitatea fenomenului sunt date de numărul mare al telefoanelor primite şi a plângerilor înregistrate la
poliţie, de numărul mare al femeilor-victime întâlnite pe holurile camerei de urgenţă a spitalelor.

În societatea românească, violenţa domestică nu a fost mult timp reglementată distinct, fiindu-i aplicabile
prevederile legale care sancţionează nţărilor cu potenţial infracţional.

Criminalitatea este studiată şi analizată din perspectivă juridică,

sociologică, criminologică, psihologică, medicală, economică etc., având drept

obiect de studiu atât infracţiunea (fapta în sine) cât şi principalii subiecţi implicaţi

în acest proces (cei doi actori – autorul şi victima), în ipoteza existenţei

Prin pericolul social pe care îl prezintă,valorile afectate şi prejudiciul produs,

infracţionalitatea generează o stare acută şipermanentă de îngrijorare cu privire la
sentimentul de siguranţă.

În faţa riscurilor şi ameninţărilor cu componentă infracţională, sunt chemate

să răspundă agenţiile de aplicare a legii, organele specializate în activitatea

judiciară, organele de ordine şi siguranţă publică, serviciile cu atribuţii

informative, toate acestea alcătuind sistemul de luptă al statului împotriva

fenomenului criminalităţii. Componenta reactivă a intervenţiei instituţiilor statului

trebuie susţinută de cea proactivă, ce întregeşte sistemul de consolidare şi

protecţie împotriva riscurilor şi ameninţărilor cu potenţial infracţional.

Criminalitatea este studiată şi analizată din perspectivă juridică,

sociologică, criminologică, psihologică, medicală, economică etc., având drept

obiect de studiu atât infracţiunea (fapta în sine) cât şi principalii subiecţi implicaţi

în acest proces (cei doi actori – autorul şi victima), în ipoteza existenţei

lităţii. Componenta reactivă a intervenţiei instituţiilor statului

3
trebuie susţinută de cea proactivă, ce întregeşte sistemul de consolidare şi

protecţie împotriva riscurilor şi ameninţărilor cu potenţial infracţional.

Criminalitatea este studiată şi analizată din perspectivă juridică,

sociologică, criminologică, psihologică, medicală, economică etc., având drept

obiect de studiu atât infracţiunea (fapta în sine) cât şi principalii subiecţi implicaţi

în acest proces (cei doi actori – autorul şi victima), în ipoteza existenţei

S-ar putea să vă placă și