MINISTERUL EDUCATIEI TINERETULUI SI SPORTULUI

AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT “ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

PROIECT DE CERCETARE CRIMINOLOGICĂ

LA TEMA: VICTIMOLOGIA

Elaborat de: Laşcu Aliona, gr.357

2009
 I .Compartimentul metodologic
1.Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia.
Criminalitatea în Republica Moldova se caracterizează printr-un nivel înalt,
devenind tot mai periculoasă. Sporeşte,în special, numărul infracţiunilor
violente şi contra patrimoniului şi nu prea există motivaţii serioase pentru a
spera în evoluţia pozitivă a acestei dinamici. Astfel, comparativ cu anul 1987,
cînd începe saltul criminalităţii în ţara noastră, pînă în prezent numărul total
de infracţiuni înregistrate anual a sporit de circa 3 ori, inclusiv al omorurilor –
de 2 ori, al jafurilor – de 2,4 ori, al furturilor – de 3 ori, iar al tîlhăriilor – de 5,6
ori. Anual, la 100 mii de locuitori se săvîrşesc 6-7 violuri, 10-12 omoruri, 12-15
vătămări intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, 30 de
tîlhării, 90 de jafuri şi circa 580 de furturi. Devine tot mai evidentă tendinţa
infracţionalismului de a se manifesta prin cele mai periculoase forme ale sale
– profesionalizarea, organizarea, recidiva. Aceste schimbări de ordin cantitativ
şi calitativ, remarcate în evoluţia criminalităţii, se răsfrîng deosebit de negativ
asupra eficacităţii descoperirii şi cercetării faptelor penale comise.
În scopul realizării unei lupte eficiente împotriva criminalităţii şi ameliorării
situaţiei victimologice complicate din ţară, sunt necesare studii aprofundate şi
multilaterale ale cauzelor şi condiţiilor comiterii infracţiunilor şi perfectarea
sistemului de prevenire şi combatere a acestora.
Dar, înainte de a începe selectarea măsurilor eficiente de luptă împotriva
criminalităţii, este necesar de a cunoaşte „mecanismul” delictelor, adică
forţele motrice obiective şi subiective, care se află în baza apariţiei şi evoluării
faptelor ilicite. În lipsa unor astfel de cunoştinţe, nu poate fi vorba despre o
activitate serioasă, fundamentată ştiinţific de contracarare a infracţiunilor, de
dezrădăcinare a manifestărilor antisociale. Mecanismul cauzelor şi condiţiilor
criminalităţii în societatea noastră este studiat însă, în deosebi, prin prisma
delincventului, structurii social-psihologice, diferitelor trăsături ale
personalităţii şi comportamentului acestuia. Totodată, nu se ţine cont sau
puţin se ţine cont de următoarea circumstanţă importantă în organizarea
prevenirii şi combaterii criminalităţii: delincventul, chiar dacă este principal, nu
este unicul personaj activ al „dramei” criminale.
Infracţiunea, în majoritatea cazurilor, reprezintă prin sine un sistem, fiind un
produs al interacţiunii delincventului cu mediul, şi anume cu o situaţie
concretă de viaţă. În măsura în care la crearea şi dezvoltarea situaţiei

2
participă şi alte persoane este important de a cunoaşte trăsăturile obiective şi
subiective ale acestora. Un interes vădit îl reprezintă acele persoane care
devin ţintă a atentatului criminal – victimele. Mecanismul faptei infracţionale
poate fi relevat doar printr-o analiză multilaterală a tuturor elementelor sale
atît din partea infractorului, cît şi din partea victimei.
Aşadar, pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii, este
important a utiliza posibilităţi noi, determinate de cercetarea nu numai a
personalităţii şi comportamentului infractorului, dar şi a victimei infracţiunii,
inclusiv a calităţilor acesteia, a comportamentului victimei în situaţia
preinfracţională, infracţională şi postinfracţională, precum şi a relaţiilor ei cu
criminalul. Relevarea determinantelor victimogene şi elaborarea măsurilor de
prevenire, orientate asupra victimelor infracţiunilor, reprezintă, acel potenţial
de rezervă ce ar îmbunătăţi calitativ lupta împotriva criminalităţii. În acelaşi
timp, lupta împotriva criminalităţii nu poate fi destul de eficientă fără a lua în
consideraţie toate consecinţele sociale ale fenomenului infracţional, inclusiv
toate victimele, indiferent dacă ele au contribuit sau n-au contribuit la
comiterea faptelor prejudiciabile. În baza datelor generalizate despre victimele
infracţiunilor poate fi relevată imaginea reală a criminalităţii şi consecinţele
sociale ale acesteia, fapt ce va determina o reacţie socială adecvată împotriva
viciului dat.
Cunoaşterea factorilor ce determină săvîrşirea infracţiunilor este importantă
nu numai pentru asigurarea eficienţei prevenirii acestora, ci şi pentru
soluţionarea corectă a individualizării răspunderii şi pedepsei penale.
Cercetarea complexă, multilaterală a personalităţii criminalului şi a victimei lui,
a relaţiilor dintre aceştia, permite stabilirea circumstanţelor care au determinat
comiterea infracţiunii, aprecierea obiectivă a rolului pe care l-a jucat fiecare
dintre ei în actul infracţional şi, în baza acesteia, a trage concluzia justă
despre răspunderea vinovatului. De aceea, sunt actuale şi foarte importante
cercetările ştiinţifice profunde ale sistemului „infractor - victimă”,
fundamentarea, dezvoltarea şi realizarea în practică a orientării victimologice
în prevenirea şi combaterea infracţiunilor. Prevenirea şi combaterea
infracţionalismului prin măsuri şi metode victimologice contribuie la realizarea
prevederilor Constituţiei Republicii Moldova privind respectarea şi ocrotirea
persoanei de către stat (art. 16, pct. 1), garantarea de către stat a dreptului
fiecărui om la viaţă, integritate fizică şi psihică (art. 24, pct.1), ocrotirea de
către stat a vieţii intime, familiale şi private (art. 28), dreptul la proprietate

3
privată şi protecţia acesteia (art. 46), dreptul la asistenţă şi protecţie socială
(art. 47), dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 53).
Actualitatea temei de cercetare mai este determinată de necesitatea
abordării problematicii privind protecţia şi ajutorarea victimelor infracţiunilor în
contextul noilor tendinţe ale politicii penale internaţionale şi experienţei
pozitive ce există în alte ţări. Investigarea acestor probleme este deosebit de
importantă pentru ţara noastră unde pînă în prezent n-a fost adoptată o lege
privind despăgubirea victimelor infracţiunilor, sistemul de justiţie se
orientează, în exclusivitate, spre reacţia socială faţă de infracţiunile comise şi
mai puţin ia în consideraţie necesităţile şi interesele părţii vătămate, iar
legislaţia naţională penală şi procesual-penală acordă încă atenţie insuficientă
interacţiunii dintre infractor şi victimă care stă la baza actului infracţional.
Interesul faţă de victimă, ideile victimologice au o istorie îndelungată.
Apariţia victimologiei ştiinţifice este legată însă de publicarea în anul 1941 a
lucrării criminologului german Hans von Hentig „Observaţii asupra interacţiunii
dintre infractor şi victimă”. La baza orientării victimologice în criminologie stau,
de asemenea, lucrările ştiinţifice ale lui Benjamin Mendelsohn (1947, 1956),
Fredrick Wertham (1949) şi Henri Ellenberger (1954). Din această perioadă,
problema victimei a devenit, de fapt, una criminologică, adică orientată în
domeniul cauzalităţii infracţiunii concrete şi criminalităţii în ansamblu.
La dezvoltarea şi afirmarea victimologiei şi-au adus contribuţia Rudolf
Gasser (1965), Ezzat Abdal Fattah (1967,1971), Marvin Wolfgang (1967,
1982), Willem H. Nagel (1963), Hans Joachim Schneider (1979, 1990), Emilio
Viano (1975, 1995), Lev Frank (1972, 1977), David Rivman (1971, 1975,
2002), Vasimea Minskaia (1971, 1988), Viola Rîbaliskaia (1975, 1988),
Veniamin Polubinskii (1977, 1979), Evghenii Ţentrov (1971, 1988), Vladimir
Kudreavţev (1960, 1998), Nineli Kuzneţova (1967, 1969, 1994), Vladimir
Konovalov (1982), Valerii Vandîşev (1978), Rodica Mihaela Stănoiu (1989,
1997), T.Bogdan (1983, 1988), Gheroghe Nistoreanu (1995), Iancu
Tănăsescu (1997), Ioan Al.Iacobuţă (2002) etc.
Pînă în prezent, în Republica Moldova au fost realizate puţine cercetări
ştiinţifice în domeniul victimologiei. Astfel, au fost întreprinse cercetări ale
victimizării criminale în familie (Grigore Moşac, Gheorghe Gladchi), a fost
realizat primul studiu victimologic complex al infracţiunilor grave de violenţă
contra persoanei în Republica Moldova (Gheorghe Gladchii), sunt abordate
unele probleme privind protecţia victimei, repararea prejudiciului cauzat prin

4
infracţiune şi organizarea ajutorului social al victimelor infracţiunilor (Leonid
Cuşnir, Iurie Dimitrov, Evghenii Martîncik, Igor Dolea, Valeriu Ţurcan,
Gheorghe Gladchi), sunt elucidate parţial anumite aspecte ce ţin de rolul
victimei în mecanismul infracţiunii (Valeriu Bujor, Mihai Bîrgău, Gheorghe
Baciu, Ion Moroşan), unele aspecte teoretice ale victimologiei sunt reflectate
în manuale şi materiale didactice (Gheorghe Gladchi, Valeriu Bujor, Igor
Ciobanu, Svetlana Rusnac).

2.Scopul studiului.
Scopul cercetării constă în determinarea bazelor teoretice, metodologice şi
juridice ale victimologiei criminologice şi elaborarea concepţiei naţionale de
prevenire a victimizării şi de protecţie a victimelor infracţiunilor, realizarea
eficientă a acesteia la nivel ştiinţific, didactic şi aplicativ.

3. Pentru a realiza acest scop au fost stabilite următoarele obiective:

1) determinarea şi concretizarea noţiunii, obiectului, statutului ştiinţific,
sistemului, principiilor, izvoarelor şi particularităţilor formării victimologiei
criminologice naţionale;
2) elaborarea metodologiei cercetării victimologice;
3) investigarea conceptului de mecanism al comportamentului infracţional şi al
rolului situaţiei în mecanismul infracţiunii;
4) generalizarea şi analiza cercetărilor victimologice ale mecanismului
infracţiunii prin prisma personalităţii şi comportamentului victimei, raportului
„infractor-victimă”, împotrivirii victimei atentatului criminal, tipurilor de situaţii
victimogene caracteristice anumitor categorii de infracţiuni; stabilirea legităţilor
şi particularităţilor victimologice ale mecanismului infracţiunii şi perfectarea
metodicii de investigare;
5) realizarea unui studiu complex asupra aspectelor victimologice din
legislaţia penală în vigoare şi stabilirea utilităţii semnelor ce caracterizează
victima din normele penale la calificarea corectă a faptei comise şi
individualizarea pedepsei, precum şi elaborarea propunerilor de lege
ferenda; investigarea conceptului de „vinovăţie” a victimei şi aprecierea
juridico-penală şi criminologică a acesteia;
6) relevarea particularităţilor victimizării şi estimarea „cifrei negre” a
criminalităţii în Republica Moldova;
7) stabilirea locului, importanţei şi conţinutului activităţii organelor afacerilor
interne de prevenire victimologică a infracţiunilor;
8) elaborarea de propuneri şi recomandări.

5
 4.Baza metodologică şi teoretico-ştiinţifică.
Suportul metodologic al lucrării îl constituie tezele fundamentale ale filozofiei,
teoriei generale a statului şi dreptului, criminologiei, victimologiei, dreptului
penal, dreptului procesual-penal, criminalisticii, psihologiei, sociologiei,
precum şi ale altor discipline socio-umane şi juridice care reflectă tema
investigată. Caracterul complex şi interdisciplinar al studiului determină
diversitatea metodelor, procedeelor şi tehnicilor utilizate: metode generale
(sistematică, logică, istorică, comparativă, tipologică, modelarea); metode şi
tehnici sociologice şi psihologice (observarea, interviul, cercetarea pe
documente, sondajul sociologic, metoda biografică, monografică, metoda
aprecierilor date de experţi, content-analiza); juridice (formal juridică, juridică
comparată); statistice (gruparea şi centralizarea statistică, analiza statistică),
matematice, cartografice şi procedee grafice (diagrame, grafice, scheme,
fonul calitativ).
Prin observare asupra victimei, după ce a fost comisă infracţiunea, poate fi
stabilită manifestarea anumitor tulburări psihice ale persoanei sau ale
sănătaţii somatice a acesteia.
Persoanele stresate, de regulă, sunt caracterizate prin activitate redusă sau
dimpotrivă, prin activitate excesivă şi incapacitatea de a se odihni,
consumarea frecventă a drogurilor sau a băuturilor alcoolice, incapacitatea de
a se concentra asupra problemei, insomnie; comportament agresiv sau
grosolan, izolare, întoarcerea permanentă la unele şi aceleaşi lucruri,
oboseală, dureri de cap, încordare a muşchilor, bătăi frecvente ale inimii,
greaţă, lipsa poftei de mîncare etc.
Cu ajutorul observării pot fi relevate victimele violenţei. Persoanele date sunt
recunoscute după următoarele caracteristici: 1) revenirea permanentă la
durerea suportată; 2) senzaţia durerii şi oboselii; 3) frecvenţa coşmarurilor; 4)
lipsa interesului pentru viaţă, oboseală permanentă, probleme la serviciu
privind neîndeplinirea atribuţiilor zilnice; 5) depistarea unor schimbări în
regimul obişnuit de alimentare – persoana mănîncă prea mult sau, dimpotrivă,
prea puţin; 6) pierderea interesului sexual; 7) irascibilitate din cauza unor
lucruri neimportante, nestatornicie, dispoziţie proastă; 8) frică, nervozitate; 9)
sentimentul vinovăţiei; 10) evitarea situaţiilor şi discuţiilor ce-I amintesc
despre durerea suportată; 11) abuzul de alcool sau droguri.

Studiul dosarelor penale este realizat, de obicei, fiind utilizate chestionare

care includ următoarele compartimente: 1) infracţiunea comisă ― caracterul ,
calificarea, circumstanţele săvîrşirii, motivul, metoda, mijloacele, timpul, locul,
consecinţele; 2) trăsăturile personalităţii victimei ― sexul, vîrsta, etnia, starea
civilă, studiile, genul de activitate, locul de naştere, domiciliul, starea sănătăţii,
caracteristica de la serviciu sau de la locul de trai, caracteristica moral-
psihologică, antecedentele penale, starea de ebrietate etc.; 3) raportul
6
“victimă – infractor” ― cine este victima pentru infractor (soţ/soţie,
concubin(ă), vecin(ă), persoană necunoscută etc.), caracterul relaţiilor
preinfracţionale şi din timpul incidentului dintre victimă şi infractor;
4) contribuţia victimei la comiterea infracţiunii ― cum a contribuit victima la
săvîrşirea faptei penale împotriva ei, caracteristica comportamentului victimei;
5) împotrivirea victimei ― s-a opus sau nu persoana vătămată, dacă da atunci
cum s-a împotrivit şi dacă nu, de ce n-a opus rezistenţă atentatului
infracţional; 6) infractorul ― trăsăturile demografice, sociale, moral
psihologice, starea sănătăţii, ebrietatea, antecedentele penale etc.
Drept bază teoretică a investigaţiei sunt lucrările savanţilor care au abordat
problematica victimologică de pe poziţiile criminologiei, dreptului penal,
dreptului procesual-penal, criminalisticii, sociologiei şi psihologiei: Hans von
Hentig, Benjamin Mendelsohn, Fredrick Wertham, Henri Ellenberger, Ezzat
Abdal Fattah, Willem H. Nagel, Hans Joachim Schneider, Lev Frank, David
Rivman, Veniamin Polubinskii, Valerii Vandîşev, Vasimea Minskaia, Viola
Rîbaliskaia, Nineli Kuzneţova, Vladimir Kudreavţev, M.Strogovici, Evghenii
Ţentrov, Costică Bulai, Rodica Mihaela Stănoiu, Vasile Dobrinoiu, Gheorghe
Nistoreanu, Iancu Tănăsescu, Bruno Holist, Olexandr Djuja, Leonid Bagrii-
Şahmatov etc.
În investigaţiile realizate a fost analizată legislaţia naţională – Constituţia
Republicii Moldova, Codul penal al Republicii Moldova, Codul de procedură
penală al Republicii Moldova, Codul civil al Republicii Moldova, Legea
Republicii Moldova cu privire la poliţie şi alte acte normative.
Au fost utilizate, de asemenea, materiale factologice, rezultate ale studiilor
victimologice, date ale sondajelor sociologice privind problema cercetată etc.,
ce se conţin într-un şir de lucrări ştiinţifice din domeniul criminologiei, dreptului
penal, dreptului procesual-penal, criminalisticii, sociologiei, psihologiei,
medicinii legale, elaborate de savanţii ruşi, români, moldoveni, ucraineni şi
occidentali, precum şi generalizări ale activităţii de prevenire desfăşurată de
diferite subdiviziuni ale M.A.I. al Republicii Moldova; date ale statisticii penale
oficiale despre starea criminalităţii în ţară pentru perioada 1980 – 2004;
statistici demografice, economice, sociale; surse enciclopedice, publicistice.

5. Tipul cercetării ştiinţifice : teoretico-aplicativ.

6. Ipoteza cercetării.
Dacă cu persoanele din grupul de risc se va promova un program de
profilaxie aceasta va duce la micşorarea numărului de victime.

7.Valoarea practică a lucrării constă în consolidarea bazei teoretice a

elaborării şi adoptării documentelor de directivă în domeniul prevenirii şi
7
combaterii criminalităţii, care constituie, în ansamblu, o parte indispensabilă a
politicii penale; asigurarea condiţiilor necesare pentru realizarea cu succes în
continuare a studiilor ştiinţifice teoretico aplicative privind problematica
victimei infracţiunii; formularea concluziilor, propunerilor şi recomandărilor de
lege ferenda, ce iau în vedere importanţa trăsăturilor victimei infracţiunii, în
special a personalităţii şi comportamentului acesteia la calificarea faptei,
stabilirea rolului real şi gradului de vinovăţie a făptuitorului şi individualizarea
pedepsei; elaborarea unor politici de prevenire şi combatere a infracţiunilor
contra vieţii şi sănătăţii persoanei şi infracţiunilor privind viaţa sexuală,
fundamentate pe datele victimologiei; crearea premiselor teoretice pentru
optimizarea organizării şi sporirea eficienţei activităţii organelor afacerilor
interne de prevenire victimologică a infracţiunilor; elaborarea indicatorilor
victimologici ai statisticii penale; determinarea victimizării latente, „cifrei negre”
şi imaginii reale a criminalităţii din ţară; formularea concluziilor şi propunerilor
privind perfectarea legislaţiei naţionale în domeniul protecţiei victimei şi
reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune, precum şi desăvîrşirea
instituţiilor împăcării şi liberării de răspundere penală în legătură cu căinţa
activă din Codul penal al Republicii Moldova; crearea condiţiilor necesare
pentru instruirea victimologică a colaboratorilor organelor de drept atît în
sistemul de învăţămînt mediu de specialitate şi universitar, cît şi în cadrul
pregătirii profesionale; propagarea dreptului şi educaţia juridică a populaţiei,
precum şi în ridicarea culturii juridice a funcţionarilor organelor afacerilor
interne.

8.Dimensiunile problemei. Trăsături definitorii.

Etimologic, termenul victimologie derivă din latinescul “victima” – “victimă” şi
grecescul “logos” – tradus prin “cuvînt, idee, ştiinţă”. Victimă este persoana
care suferă de pe urma unei întîmplări nenorocite (boală, accident, jaf, crimă
etc.), pe cînd în antichitate acest termen semnifica persoana sacrificată zeilor.
În acest sens, victimologia ar fi ştiinţa despre toate victimele, inclusiv victimele
accidentelor, ale sistemului politic, violenţei etc.
Din acest punct de vedere, este actuală opinia potrivit căreia triada “crimă –
criminal - criminalitate” trebuie completată cu încă un element important –
victima infracţiunii în lipsa acestui element, o parte considerabilă a
infracţiunilor (şi infractori, şi criminalitatea în ansamblu) nu poate fi studiată
aprofundat şi cunoscută integral pentru a putea soluţiona problemele
practice din domeniul prevenirii, descoperirii şi cercetării infracţiunilor,
individualizării răspunderii penale, precum şi statisticii judiciare.

8
Victimologia reprezintă ştiinţa personalităţii şi a comportamentului victimei
raportată la conceperea, realizarea şi consecinţele directe ale actului
infracţional asupra victimei. Victimologia relevă cauzalitatea şi efectele
agresiunii asupra victimei. Modul în care victima percepe, înţelege,
acceptă sau respinge violenţa actului agresiv are importanţă pentru stabilirea
lanţului cauzelor şi efectelor fenomenului victimal. De asemenea, menţionăm
că victimologia trebuie să reprezinte un sistem de concepte, principii, reguli,
constituit pentru apărarea drepturilor victimei din care să decurgă măsurile de
natură social-morală şi juridică, pentru a restabili situaţia anterioară procedurii
agresivităţii.
Merită a fi remarcat faptul că deja cele mai străvechi izvoare juridice scrise,
cunoscute ştiinţei contemporane, conţin norme care luau în consideraţie
comportamentul nu tocmai fără cusur al victimei. Astfel, art. 206 al codului lui
Hammurabi (1792-1750 ?. Hr.), unul dintre cei mai celebri
regi ai Babilonului antic, prevedea că "dacă o persoană loveşte într-o
încăierare o altă persoană, cauzîndu-i o leziune corporală şi va dovedi că n-a
făcut-o intenţionat, nu va fi pedepsită, dar va fi obligată să plătească
cheltuielile medicale". Evident, în cazul dat legiuitorul reieşea din
logica că o încăierare este imposibilă în situaţia cînd victima este absolut
nevinovată.
Momente relevante vizavi de figura victimei infracţiunii sunt stipulate în "Legile
Manu". De exemplu, victimele actelor de înşelăciune şi escrocherie erau
protejate prin prevederea expresă a legii, conform căreia "tot ceea ce a fost
săvîrşit prin înşelăciune trebuie anulat" În plus, "tot ce a fost dat în urma
aplicării forţei, ce a fost luat prin violenţă, precum şi ceea ce a fost impus prin
forţă să se scrie – toate lucrurile, săvîrşite prin constrîngere, Manu le-a
declarat nule" .
Interes deosebit prezenta figura victimei, determinarea rolului ei în geneza
infracţiunii şi stabilirea vinovăţiei atentatorului în normele dreptului roman. în
faimoasa "Lege a celor XII table" observăm că legiuitorul antic a prevăzut
dreptul victimei de a decide mărimea pedepsei pentru cel ce i-a adus
atingere. "Dacă cineva rupe altuia vreun membru al corpului şi nu s-a împăcat
cu victima – se stipulează în pct. 8 al tablei a VII-a – să fie supus la
pedeapsa talionului" .
Rafaele Garofalo acordă o atenţie deosebită obligativităţii compensării
prejudiciului cauzat prin infracţiune, ca una dintre măsurile eficiente de
influenţă asupra criminalităţii. În acest context, criminologul italian afirma:
„Potrivit teoriei şcolii noastre, în cazul multor infracţiuni, în special a
infracţiunilor uşoare contra personalităţii, ar fi util de înlocuit cîteva

9
zile de închisoare sau arest printr-o măsură mai eficientă – satisfacţia victimei.
Compensarea prejudiciului ar putea deveni un echivalent adevărat al
pedepsei”.
Germanul Hans von Hentig (1888-1974) de asemenea este considerat părinte
al victimologiei. Chiar dacă personal n-a utilizat nici o dată termenul
"victimologie", ideile enunţate de Hans von Hentig cu privire la victima
infracţiunii au impulsionat în mod decisiv constituirea victimologiei ca
disciplină inalienabilă cadrului criminologiei.
Primele publicaţii ale lui Hentig vizavi de subiectul enunţat ţin de anul 1941,
cînd a fost publicat celebrul articol "Observaţii asupra interacţiunii dintre
infractor şi victimă". În această lucrare el expune concepţia lui novatorie
privind caracterul de subiect activ al victimei în procesul criminalizării,
opunînd abordării mecanice şi statice a noţiunilor "victima" şi "infractor" o
concepţie dinamică a infracţionalismului şi comportamentului infracţional.
Prezentînd rezultatele cercetării unui număr considerabil de dosare penale,
Hentig demonstra cu lux de amănunte că în foarte multe situaţii victima fie se
lasă ademenită, fie contribuie, fie provoacă infracţiunea. Adică victima
constituie un factor cauzal al infracţiunii. "Raporturile dintre infractor şi victimă,
- scria von Hentig, - corespund, probabil, relaţiilor dintre animalele de pradă şi
cele erbivore. Deosebirea dintre relaţiile între animalele de pradă şi erbivore
din lumea animală şi raporturile între infractor şi victimă, constă în aceea că
animalele de pradă sunt nevoite singure săşi dobîndească prada, în timp ce
victima infracţiunii în multe cazuri, după cît se pare, singură induce în ispită
infractorul… Dacă considerăm că sunt infractori înnăscuţi, atunci sunt şi
victime înnăscute" .
Henri Ellenberger în 1954 a încercat să analizeze caracterul relaţiilor dintre
infractor şi victima sa. Astfel, în lucrarea sa "Relaţiile psihologice dintre
infractor şi victimă" (1954) el aprofundează şi explică în detalii noţiunile
propuse de Hans von Hentig, în special categoria de “infractor-victimă”. El
menţiona: “persoana devine succesiv ori infractor ori victimă… Dacă
vom analiza viaţa unor infractori înrăiţi vom observa că în copilărie aceştia au
fost supuşi în exclusivitate batjocurilor, escrocheriei, exploatării şi în sfîrşit
lăsaţi în voia soartei”. Ellenberger abordează problema izolării sociale ca
factor potenţial al victimizării, deoarece izolarea, în opinia cercetătorului,
determină persoana de a aprecia inadecvat diferitele situaţii şi de a
avea un comportament imprudent. Ucigaşii-recidivişti îşi caută victimele sale
printre persoanele izolate social, fiindcă victimizarea acestora necesită eforturi
reduse şi, totodată, este mult mai mic pericolul de a fi reţinuţi.Astfel el insistă
asupra situaţiilor, cînd subiectul, în funcţie de circumstanţe, poate deveni: 1)
sau infractor, sau victimă; 2) consecutiv, infractor, iar apoi victimă; 3) simultan
şi infractor, şi victimă.

10
Drept bază a conceptului de victimă a infracţiunii pot fi luate definiţiile legale
de victimă şi parte vătămată, prevăzute de articolele 58 şi 59 ale Codului de
procedură penală al Republicii Moldova în vigoare din 12 iunie 2003.
Conceptul legal de victimă este definit în art. 58 C.P.P., al. (1) şi (2): „Se
consideră victimă orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-
au fost aduse daune morale, fizice sau materiale. Victima are dreptul ca
cererea sa să fie înregistrată imediat în modul stabilit, să fie soluţionată de
organul de urmărire penală, iar după aceasta să fie informată despre
rezultatele soluţionării”. Aceeaşi lege în art. 59, al. (1) şi (2) defineşte partea
vătămată care, „Este considerată persoana fizică căreia i s-a cauzat prin
infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această
calitate, conform legii, cu acordul victimei.
Recunoaşterea ca parte vătămată se efectuează prin ordonanţa organului de
urmărire penală, imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei
asemenea calităţi procesuale”.
Definiţiile criminologice (victimologice) de victimă a infracţiunii, de regulă, au
un conţinut mai larg comparativ cu conceptul procesual-penal de parte
vătămată. Definirea criminologică, în sens mai larg, a victimei este
determinată de însuşi specificul abordării criminologice (cercetarea
criminalităţii reale) şi de scopul ştiinţei respective (elaborarea şi realizarea
măsurilor de prevenire adecvate situaţiei reale).
Astfel, savantul rus Polubinski V.I. afirmă just că victima infracţiunii (sens
victimologic) este o noţiune mai largă decît conceptul de parte vătămată.
Victimă a infracţiunii poate fi orice om care a suportat o daună morală, fizică
ori materială ca rezultat al acţiunii ilegale, indiferent de faptul dacă a fost sau
nu a fost recunoscut în ordinea stabilită de lege ca parte vătămată a acestei
infracţiuni. Cu alte cuvinte, victima este o noţiune victimologică, iar persoana
vătămată – o noţiune procesualpenală (sau procesual-civilă, în funcţie de
consecinţele juridice ale daunei).
Personalitatea si comportamentul victimei pot juca un rol destul de esential in
motivarea comportamentului infractional si in situatia in care acesta se
realizeaza. Potrivit studiilor victimologice, mecanismul infractiunii este
determinat de personalitatea si comportamentul victimei in fiecare al doilea
sau al treilea caz de comitere a infractiunii violente, in fiecare al treilea caz de
viol, in doua cazuri din cinci - la savirsirea unui accident rutier penal, in opt
cazuri din zece – la comiterea escrocheriei.
Există mai multe tipuri şi subtipuri de situaţii determinate de comportamentul
victimei.
TIPUL I. Situaţiile în care comportamentul victimei are un caracter
provocător, adică include pretextul comiterii infracţiunii (violenţa,

11
ameninţarea, ofensa, insulta, înjosirea, aţîţarea, grosolănia, impertinenţa etc.).
Acesta este un comportament ilegal şi/sau imoral. În cadrul tipului
respectiv deosebim situaţii determinate de provocarea activă şi pasivă a
persoanei vătămate.
TIPUL II. Situaţiile în care comportamentul victimei are un caracter
neatent, uşuratic, riscant, neprevăzător, creînd condiţii obiective
favorabile pentru comiterea infracţiunii. Deci, în asemenea situaţii
comportamentul persoanei vătămate nu este provocator, însă datorită
caracteristicilor menţionate, crează circumstanţe favorabile pentru realizarea
actului criminal.
TIPUL III. Situaţiile în care comportamentul victimei este pozitiv, dar
stîrneşte o reacţie negativă, un compartiment ilegal din partea
infractorului. De exemplu, critica justă la adresa unei persoane care are un
comportament neadecvat în locurile publice, generează din partea acesteia
o violenţă îndreptată asupra subiectului care a făcut observaţia. De
asemenea, în calitate de astfel de situaţii sunt acţiunile poliţiştilor sau a
cetăţenilor care au fost victimizaţi în procesul reţinerii infractorului sau luînd
apărarea altor persoane.
TIPUL IV. Situaţiile în care comportamentul victimei este absolut neutral,
adică n-are nici o influenţă asupra comportamentului infractorului şi comiterii
daunei. Cercetările victimologice realizate de autor au stabilit, că în situaţiile
care precedă săvîrşirea omorurilor intenţionate şi vătămărilor intenţionate
grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, comportamentul absolut
neutral al victimelor are o răspîndire mult mai mică decît acele forme de
comportament care contribuie la producerea atentatului criminal. Situaţiile de
comitere a violurilor se caracterizează printr-o frecvenţă mai sporită a
comportamentului neutral al persoanei vătămate, decît situaţiile
comiterii omorurilor şi vătămărilor intenţionate grave sau a sănătăţii.
Vinovăţia victimei, ca unul dintre pretextele comiterii faptei ilicite, nu poate să
aparţină laturii subiective a componenţei de infracţiune, ci işi ocupă locul
printre semnele laturii obiective a acesteia ca şi orice alte circumstanţe ce
contribuie la săvirşirea actului. Aceasta este una din deosebirile principale
dintre definiţia juridică a vinovăţiei şi noţiunea vinovăţiei definită in victimologia
criminologică.
Aşadar, la comiterea anumitor categorii de infracţiuni, studiate in mod special
de victimologie, apare situaţia in care este vinovat nu numai infractorul, dar şi
victima. Bineinţeles, acest „coautorat” in crearea condiţiilor de comitere a
infracţiunii nu are nimic comun cu noţiunea juridico-penală de participaţie.
Potrivit juristului Lev Frank, in acest caz poate fi vorba, probabil, despre o
vinovăţie „mixtă” sau „covinovăţie”, dar nu in cadrul definiţiei juridico-penale, ci
intr-o accepţiune mai largă a noţiunii de vinovăţie (in cadrul vinovăţiei sociale),

12
unde, de regulă, vinovăţia unei părţi (a infractorului) apare numai in calitate de
semn al laturii subiective a infracţiunii, iar vinovăţia celeilalte părţi (a victimei)
poate fi atit juridică, cit şi morală.Indiferent care este forma vinovăţiei victimei,
morală sau juridico-penală, persoana vătămată in anumite condiţii trebuie să
poarte răspundere: morală, disciplinară, administrativă, civilă, penală. In
ltimul caz, victima se transformă in invinuit, inculpat, condamnat, adică in
infractor sau mai exact in „victimă - infractor”. Transformarea dată este
posibilă numai atunci cind comportamentul victimei conţine elementele
constitutive ale unei componenţe de infracţiuni. Prin urmare, chestiunea
despre pornirea urmăririi penale faţă de victimă trebuie soluţionată deosebit
de atent, fiind luate in consideraţie normele respective atit din partea specială,
cit şi generală a Codului penal.
În anumite situaţii, persoana devine purtătoare concomitent a două roluri
sociale contrar opuse: infractor şi victimă. Acest fapt şi prezintă un interes
deosebit pentru victimologie. Sarcina ştiinţei date constă in elaborarea
mijloacelor de stabilire a conţinutului real al diferitelor forme, tipuri, categorii
de vinovăţie a victimei şi a raportului acesteia cu vinovăţia persoanei care a
comis infracţiunea in cadrul răspunderii sociale unice a fiecărui cetăţean faţă
de societate, concetăţeni şi faţă de sine insăşi.
Investigaţiile victimologice realizate demonstrează că majoritatea infracţiunilor
grave contra persoanei se săvirşesc in cadrul unor relaţii predeterminate intre
infractor şi victimă. De exemplu, aproape 80 la sută din victimele omorurilor
săvirşite cu intenţie, care au fost studiate se cunoşteau foarte bine cu
infractorii, 16 la sută din persoanele vătămate s-au cunoscut intimplător şi
doar 5 la sută erau persoane necunoscute. In numărul total de victime domină
persoanele care se aflau in relaţii familiale sau de rudenie cu infractorul,
constituind circa 40 la sută. Analiza victimelor vătămărilor intenţionate grave
indică că 36 la sută din persoanele vătămate constituie soţiile/soţii, 11 la sută
- rudele, 13 la sută - prietenii, 8 la sută - vecinii, 9 la sută - colegii, 3 la sută -
cunoscuţii şi doar 20 la sută - necunoscuţii. Conform datelor investigaţiei
violurilor in Republica Moldova, efectuată de autor, 5 la sută din victime au
fost violate de tată, 3 la sută – de rudele apropiate, 5 la sută – de prieteni, 12
la sută – de vecini, 15 la sută – de cunoscuţi, 34 la sută – de persoane puţin
cunoscute şi 26 la sută – de necunoscuţi. Chiar dacă apărarea ordinii de drept
va fi efectuată de către stat la cel mai inalt nivel, totuşi este imposibil de a
asigura securitatea fiecărui cetăţean. In acest context apare problema
impotrivirii victimei atentatului criminal şi influenţa acesteia asupra victimizării
persoanelor.
Să examinăm citeva date. Conform cercetării efectuate de Lev Frank, doar
24,4 la sută din victime au opus rezistenţă in timpul atentatului criminal.
Respectiv . din victime au fost pasive in faţa infractorului (infractorilor). Potrivit
altui studiu, in cazul omorului intenţionat, majoritatea victimelor şi anume 56,6
13
la sută din intregul lot studiat nu s-au impotrivit şi au opus rezistenţă doar 38,7
la sută.Deci şi in cazul omorului făptuitorii n-au intimpinat rezistenţă din partea
victimelor, ceea ce le-a uşurat, bineinţeles, obţinerea rezultatului criminal. In
lotul victimelor care nu s-au opus ucigaşilor, preponderenţa aparţine
persoanelor care obiectiv nu sau putut apăra. Totodată, menţionăm că o bună
parte din victime nu şi-au realizat capacităţile de impotrivire atentatelor
criminale din motive subiective. Astfel, o parte insemnată din victime
(17,9%) n-au folosit posibilităţile lor de a se impotrivi ucigaşilor in momentul
comiterii infracţiunii de omor. Cauzele unei astfel de conduite sunt diferite,
insă domină manifestarea trăsăturilor individuale ale persoanelor victimizate:
frica, starea de nehotărire, incapacitatea de a se orienta in situaţie şi de a
prevedea evoluarea evenimentelor. In baza investigării impotrivirii victimelor
infracţiunilor de viol s-a stabilit:
1. Peste 63 la sută din victimele cercetate s-au opus violatorilor. Fenomenul
impotrivirii este mai răspindit la săvirşirea violurilor decit la comiterea
omorurilor intenţionate, in procesul cărora numai 46 la sută din victime au
opus rezistenţă.
2. Majoritatea victimelor care nu s-au impotrivit violului, practic n-au putut s-o
facă din cauza virstei minore, a deficienţelor fizice, tulburărilor sufleteşti,
ebrietăţii grave, constringerii psihice din partea violatorului, stării de spaimă
apărute brusc, din frică faţă de propria viaţă etc.
Deci, investigaţia realizată nu confirmă concluzia făcută de unii cercetători,
care susţin că victima infracţiunilor contra moralităţii cedează acţiunilor
infractorului fără o opunere ori autoapărare serioasă.
3. Se impotrivesc mai frecvent victimele care prin comportamentul lor
preinfracţională au provocat ori au contribuit intr-o măsură mai mare sau mai
mică, direct sau indirect, conştient sau inconştient la săvirşirea crimei. De
aceea este important de a orienta prevenirea victimologică mai ales asupra
comportamentului preinfracţional al persoanei vătămate.
4. In procesul violurilor provocate de comportamentul imoral al persoanei
vătămate, opunerea de rezistenţă de către victimă poate fi apreciată, in opinia
noastră, ca iraţională şi are, deci, o insemnătate redusă pentru prevenirea
victimologică a acestor infracţiuni.
5. Majoritatea covirşitoare a victimelor violurilor au opus rezistenţă
neadecvată atentatelor criminale şi anume: 41 la sută din persoanele
vătămate care s-au impotrivit, au opus rezistenţă grupurilor de violatori din
doi, trei, patru şi mai mulţi indivizi; 23 la sută - erau in stare de ebrietate
alcoolică; 14 la sută nu au atins virsta de 14 ani; 5 la sută aveau defecte
fizice, anomalii psihice sau alte boli serioase.
6. Au fost relevate şapte tipuri principale de opunere a rezistenţei de către
femei atentatelor criminale şi a fost determinată răspindirea fiecărui tip la
săvirşirea acestei infracţiuni. Mai mult de jumătate din comportamentele de
14
impotrivire ale victimelor sunt tipurile ce se caracterizează printr-un grad de
intensitate fizică medie, fiecare a treia persoană vătămată a opus rezistenţă
fizică foarte activă şi numai 10 la sută s-au impotrivit prin modalităţi ce se
caracterizează printr-o intensitate fizică redusă (tabelul 4, anexe).
7. Conform analizei efectuate, patru tipuri de impotrivire violului din cele şapte
relevate au fost estimate ca relativ utile, iar trei tipuri – iraţionale (figura 4,
anexe).
8. O parte considerabilă, circa 42 la sută din victimele care au opus rezistenţă
violului, au utilizat in acest scop forme de impotrivire iraţională. Acestea-s
victimele care se pierd cu firea, pling sau se opun neincrezut, aplică in mod
tăcut, incomplet şi haotic forţa fizică, precum şi acele persoane vătămate care
opun o rezistenţă fizică, prea vădită, lovindu-l cu pumnii, palmele, muşcindu-l
sau zgiriindu-l pe infractor şi totodată contribuind la inrăirea lui.
9. Cu toate că fenomenul rezistenţei este deosebit de răspindit la săvirşirea
violurilor, in majoritatea cazurilor are loc o impotrivire iraţională, neadecvată şi
ineficientă sau puţin eficientă a victimelor, care stirneşte, de regulă, la violator
manifestarea unei violenţe maximale, cruzime şi cinism deosebit faţă de
femeie şi sporeşte deci, pericolul social al infracţiunii.
10. In cazurile cind potenţialul violator caută cu orice preţ, utilizind forţa fizică
şi ameninţările, se să izoleze cu viitoarea victimă, ea este obligată să opună
rezistenţă intensă şi hotărită anume la etapa preinfracţională.
11. Importanţa victimologică a impotrivirii violului sporeşte, in opinia noastră,
mai ales atunci cind situaţia preinfracţională coincide cu situaţia criminală, in
majoritatea cazurilor, insă aceste situaţii nu coincid şi deci, măsurile de
prevenire trebuie orientate asupra comportamentului preinfracţional al victimei
evitind astfel săvirşirea infracţiunii şi necesitatea opunerii de rezistenţă
violatorului.
Realizarea cu succes a sarcinilor privind desăvirşirea luptei impotriva
criminalităţii este determinată, in mare parte, de autenticitatea datelor despre
starea, dinamica şi structura criminalităţii, care stau la baza concluziilor
criminologice. In prezent, aceşti indici importanţi ai fenomenului infracţional
sunt stabiliţi in rezultatul analizei statisticii penale – principala sursă şi
material factologic pentru cercetarea criminalităţii şi studiile criminologice.
Totodată, statistica penală nu conţine date despre criminalitatea reală,
deoarece in afara limitelor ei rămine informaţia despre „cifra neagră” sau
partea latentă a acestui fenomen social.
Criminalitatea latentă, rămasă in afara reacţiei oficiale a societăţii, se dezvoltă
ca un process spontan şi deosebit de periculos. Existenţa „cifrei negre” a
criminalităţii generează un şir de consecinţe negative: este denaturată
imaginea despre starea, dinamica şi structura reală a criminalităţii, despre
volumul şi caracterul prejudiciilor cauzate cetăţenilor, organizaţiilor şi

15
societăţii in ansamblu; nu este posibilă crearea unei inchipuiri clare in
societate atit despre numărul persoanelor care au săvirşit infracţiuni, cit şi
despre „preţul” real al criminalităţii; este impiedicată relevarea circumstanţelor
care favorizează comiterea infracţiunilor; nu este respectat principiul
inevitabilităţii pedepsei, ceea ce creează cetăţenilor cu comportament instabil
şi infractorilor opinia că nu vor fi pedepsiţi pentru infracţiunile comise;
generează la cetăţeni indoieli privind eficienţa activităţii organelor de ocrotire
a normelor de drept, duce la aprecierea incorectă şi neincrederea in
posibilităţile acestora de a identifica şi pedepsi infractorii; este limitată
posibilitatea de pronosticare a criminalităţii şi elaborării măsurilor eficiente de
prevenire şi combatere a acesteia.
Aprecierile date de experţi privind raportul dintre infracţiunile inregistrate şi
latente sunt cel mai diverse şi constituie 1 : 3, 1 : 5 sau chiar 1 : 10. Cea mai
populară este compararea criminalităţii reale cu un aisberg din care doar 1/8
se află la suprafaţă. Savanţii din S.U.A. presupun că dacă cifra oficială a
criminalităţii in ţara lor este egală cu 13-15 milioane anual, atunci „cifra
neagră” a acesteia constituie 30 milioane şi mai mult.
In contextul problemelor menţionate, este deosebit de importantă şi actuală
stabilirea, cel puţin cu aproximaţie, a dimensiunilor „cifrei negre” a
criminalităţii. Criminalitatea latentă poate fi relevată prin realizarea sondajelor
reprezentative ale populaţiei, ca urmare fiind cercetate victimele presupuse
ale infracţiunilor. Metoda dată permite stabilirea aproximativă a raportului
dintre infracţiunile inregistrate şi latente. In acest scop, in aprilie – mai 2003 a
fost realizat un sondaj sociologic, reprezentativ fiind chestionate 966 de
persoane. Aria investigaţiei cuprinde 82 de oraşe şi sate din toate raioanele
ţării. Structura socială, etnică, de studii, pe virste şi sexe a lotului cercetat
corespunde, in general, structurii populaţiei ţării noastre. Astfel, mărimea şi
conţinutul eşantionului alcătuit pentru investigaţie constituie un temei de
obiectivitate şi deci de credibilitate a constatărilor făcute pe parcursul derulării
acestui studiu.
Potrivit sondajului, fiecare a şasea persoană din cele 966 chestionate a
devenit victimă a infracţiunii in decursul anului 2002, circa şapte la sută din
respondenţi nu-şi amintesc dacă au fost victimizaţi sau nu, iar 4 la sută n-au
răspuns la intrebarea dată. (fig.5, anexe). Practic, fiecare al doilea din cei
victimizaţi (45 la sută) nu a declarat poliţiei sau altor organe de ocrotire a
normelor de drept despre fapta penală comisă impotriva sa. Majoritatea dintre
victimele latente (51 la sută) au preferat să ţină in taină intimplarea, fiecare a
treia dintre ele a povestit doar rudelor apropiate şi numai 14 la sută au
comunicat organizaţiilor nonguvernamentale.
In baza celor constatate, putem menţiona că anual in ţara noastră o parte
considerabilă a populaţiei este victimizată ca urmare a săvirşirii infracţiunilor.
Cota-parte a victimelor poate constitui, potrivit datelor sondajului, cel puţin 17
16
la sută din numărul total al populaţiei ţării avind virsta răspunderii penale
(anume această categorie a populaţiei a fost chestionată). Dacă este luat in
consideraţie şi procentul respondenţilor care nu au dat răspuns ori nu-şi
amintesc dacă au devenit victime ale infracţiunilor, atunci cota-parte a
cetăţenilor victimizaţi va spori anual pină la 27 – 28 la sută.
Cercetarea sociologică a victimizării ne permite să stabilim aproximativ „cifra
neagră” a criminalităţii in ţara noastră. Deoarece fiecare a doua victimă,
potrivit datelor sondajului, nu a declarat organelor de ocrotire a normelor de
drept despre infracţiunea comisă impotriva sa, putem presupune că cel puţin
fiecare a doua faptă penală nu este inregistrată in statistica judiciară penală
(criminală). Aşadar, dacă in anul 2002 in Republica Moldova au fost
inregistrate 36302 infracţiuni, atunci, cel puţin, acelaşi număr de fapte penale
nu a fost inclus in statistica criminală. Menţionăm că aceste infracţiuni care
din anumite motive n-au fost aduse la cunoştinţa organelor de drept sau
acestea nu dispun de nici o informaţie despre ele constituie doar o parte din
„cifra neagră” a criminalităţii, numită criminalitatea necunoscută sau
criminalitatea latentă naturală, adică care există obiectiv.
Numai 50 la sută din cei 512 respondenţi care au comunicat organelor de
drept despre infracţiunile săvirşite au răspuns că fapta antisocială a fost
descoperită, adică a fost inaintată invinuirea pentru comiterea acesteia sau că
vinovatul a fost pedepsit, fiecare a treia persoană chestionată a relatat că
infracţiunea n-a fost descoperită, adică n-a fost identificată persoana care
trebuie pusă sub invinuire, iar fiecare al cincilea respondent n-a fost informat
despre rezultatele examinării declaraţiei sale. Deci fiecare a doua infracţiune
despre care cetăţenii au comunicat organelor de urmărire penală rămine
nedescoperită. Atragem atenţia că, potrivit statisticii oficiale penale, acest
indicator (infracţiunile nedescoperite) este de două ori mai redus, constituind
in anul 2002–25,8 %.
Deoarece circa 19 la sută din respondenţii care au declarat organelor de
ocrotire a normelor de drept despre infracţiune n-au fost informaţi despre
rezultatele examinării cererii depuse, putem presupune că unele persoane cu
funcţii de răspundere din organele date, posedind informaţia cu privire la
infracţiunea comisă, din anumite motive, contrar legii, nu o inregistrează.
Astfel, totalitatea infracţiunilor care, deşi au fost sesizate organelor de
urmărire penală sau sunt cunoscute acestora, n-au fost inregistrate şi deci n-
au fost reflectate in dările de seamă statistice ca urmare a acţiunilor ilegale
ale organelor respective formează criminalitatea ascunsă sau tăinuită
(criminalitatea latentă artificială). In acest context, este actuală pentru ţara
noastră problema desăvirşirii sistemului de primire, inregistrare, evidenţă şi
soluţionare a cererilor şi declaraţiilor despre infracţiuni.
Aşadar, potrivit analizei datelor cercetării sociologice realizate, putem deduce,
cu unele rezerve, că criminalitatea latentă naturală in Republica Moldova
17
constituie aproximativ 40 – 50 la sută, iar criminalitatea latentă artificială –
respectiv 18-20 la sută din numărul total al infracţiunilor comise de facto
anual. „Cifra neagră” a criminalităţii constituie, in opinia noastră, circa 2/3 din
criminalitatea reală. Raportul dintre infracţiunile inregistrate şi latente este 1:2,
adică din trei infracţiuni comise in realitate se inregistrează numai una. Dacă
cifra oficială a criminalităţii in ţara noastră pentru anul 2002 este de 36302,
atunci „cifra neagră” a acesteia constituie 72604 şi mai mult. Astfel, in anul
2002 dimensiunile criminalităţii reale in ţară au depăşit cifra de 109 mii de
infracţiuni, coeficientul acesteia constituind peste 3 mii de infracţiuni la 100 mii
de locuitori.
Cei mai mulţi (28 la sută) dintre respondenţii care au devenit victime ale
infracţiunilor in anul 2002 au avut de suferit de pe urma furturilor, circa 14 la
sută – in rezultatul infracţiunilor de jaf sau tilhărie, fiecărui al optulea i s-au
produs leziuni corporale, fiecare al zecelea a fost victimizat prin mituire şi opt
la sută – prin acte de huliganism. Conform datelor cercetării realizate, cele
mai frecvente fapte penale, comise anual in ţara noastră, sunt furtul, jaful şi
tilhăria, vătămarea intenţionată a integrităţii corporale, infracţiunile legate de
mită şi huliganismul. De asemenea, 4 la sută din respondenţii victimizaţi au
recunoscut că in decursul anului 2002 au avut de suferit de pe urma traficului
de fiinţe umane.
Totodată, in baza cercetării ştiinţifice realizate, a fost stabilită „cifra neagră”
pentru anumite tipuri de infracţiuni. Astfel, mai puţin latente sunt furturile
despre care n-au declarat organelor de drept fiecare al cincilea respondent şi
infracţiunile de vătămare intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
despre care n-au comunicat organelor respective 36 la sută din persoanele
victimizate. Alte infracţiuni care frecvent victimizează cetăţenii noştri se
caracterizează printr-un grad sporit de latenţă. De exemplu, fiecare a doua
infracţiune de bătaie sistematică, tortură sau jaf nu este declarată poliţiei sau
altor organe de drept. Printr-un grad şi mai inalt de latenţă se caracterizează
violul, traficul de fiinţe umane, huliganismul, escrocheria şi tilhăria, despre
comiterea cărora n-au comunicat organelor de urmărire penală 53 – 60 la
sută din respondenţii victimizaţi. Potrivit sondajului, cele mai ascunse (peste
70 la sută) pentru organele de ocrotire a normelor de drept sunt infracţiunile
legate de mită şi inşelare a clienţilor. Uneori, infracţiunile caracterizate printr-o
latenţă mai sporită in realitate sunt comise mai multe decit unele infracţiuni cu
gradul de latenţă mai redus, in schimb sunt inregistrate de către organele de
drept mai puţine decit ultimele. Astfel, potrivit sondajului, din 30 de infracţiuni
de jaf victimele au declarat organelor de urmărire penală despre 15 cazuri, din
33 de acte de huliganism au fost declarate doar 14 cazuri, iar din 41 de
infracţiuni de mită persoanele vătămate au comunicat organelor respective
numai 12 fapte penale.

18
Potrivit sondajului, in ţara noastră mai frecvent sunt victimizaţi bărbaţii, cota-
parte a acestora constituind 52,8 la sută din respondenţii care au recunoscut
că au devenit victime ale infracţiunilor pe parcursul anului 2002. Dacă in
mediul rural, in perioada dată, au suferit in urma infracţiunilor mai mult bărbaţii
decit femeile, apoi in oraşe, dimpotrivă, mai frecvent au fost victimizate
femeile decit bărbaţii. Coeficientul victimizării populaţiei urbane (18,3 la sută)
este mai inalt decit coeficientul victimizării populaţiei rurale (15,9 la sută).
In Republica Moldova cele mai victimizate grupe de virste sunt 16 – 29 de ani
(19 la sută) şi persoanele de virstă inaintată (60 de ani şi peste), coeficientul
de victimizare al cărora fiind de 17,4 la sută (tabelul 5, anexe). Structura de
virste a victimelor diferă in funcţie de tipul localităţii. Astfel, in mediul rural al
ţării noastre prin cea mai sporită vulnerabilitate victimală se caracterizează
bătrinii (20,3 la sută) şi cetăţenii de virsta medie (30 – 45 de ani), coeficientul
de victimizare al cărora constituie 18 la sută. In localităţile urbane prin cea mai
inaltă vulnerabilitate faţă de infracţiuni se caracterizează persoanele de virsta
16 – 29 de ani (19 la sută) şi 46- 59 de ani (13,8 la sută).
Analizind structura pe studii a respondenţilor care, conform sondajului, au
devenit victime ale
infracţiunilor in anul 2002, s-aconstatat că printr-o vulnerabilitate victimală
sporită se caracterizează persoanele cu studii primare (20 la sută) şi medii
incomplete (19,8 la sută). Un coeficient inalt al corelării dintre victimizare şi
nivelul redus de studii al cetăţenilor a fost atit in mediul rural, cit şi in cel urban
(tabelul 6, anexe). La sate sunt victimizate mai frecvent persoanele cu studii
primare (20 la sută) şi studii medii (18,1 la sută), iar in oraşe - persoane cu
studii medii incomplete (41,2 la sută), studii primare (fiecare al patrulea din
respondenţii grupului respectiv) şi studii medii de specialitate (19 la sută).
Analiza statutului social al respondenţilor, cărora li s-au produs prejudicii prin
infracţiune in decursul anului 2002, relevă anumite particularităţi ale
victimizării diferitelor grupuri sociale in ţara noastră. Printr-un grad sporit al
victimizării se caracterizează şomerii (36,4 la sută), studenţii (21,9 la sută) şi
gospodinele casnice (fiecare a cincea din grupul social respectiv). Gradul
mediu al victimizării este tipic muncitorilor din intreprinderi şi organizaţii (19,1
la sută), invalizilor (18.2 la sută), ţăranilor (17,3 la sută) şi printr-o
vulnerabilitate victimală redusă cuprinsă intre 13,7 la sută şi 14,1 la sută se
caracterizează pensionarii, funcţionarii de stat şi intelectualii. Aşadar, in
funcţie de sporirea nivelului de studii şi gradului de calificare a activităţii de
muncă a persoanelor, are loc, de regulă, reducerea posibilităţilor de
victimizare a acestora.

19
 9.Propuneri şi recomandări.
Prevenirea victimologică, in calitate de activitate practică, trebuie organizată
in modul cuvenit şi asigurată informaţional, ceea ce necesită rezolvarea unui
şir de probleme:
1) pregătirea specialiştilor in domeniul prevenirii victimologice. Pentru
soluţionarea acestui neajuns este necesară crearea unor instituţii speciale de
invăţămant, e de dorit pe baza Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului
Justiţiei;
2) selectarea profesională pentru angajarea in serviciul organelor afacerilor
interne, respectind trăsăturile psihologice ale candidaţilor, capacitatea
acestora de a se orienta adecvat in diferite circumstanţe. Acest moment pare
a fi departe de prevenirea victimologică, dar are o importanţă enormă, fiindcă
un poliţist neatent, neechilibrat este o potenţială victimă a infractorului;
3) organizarea unui serviciu psihopedagogic unic in cadrul comisariatelor de
poliţie. In general, pot fi evidenţiate două direcţii ale lucrului consultativ:
a) consultaţii cu privire la mijloacele tehnice de pază a patrimoniului;
b) consultaţii cu privire la modalitatea de comportament, dacă este o situaţie
victimogenă. Ţinind cont de faptul că in timpul acestei activităţi se intilnesc
frecvent situaţii in care este foarte greu de stabilit contactul cu victima,
specialiştii psihologi ar putea să ajute grupul operativ la lucrul cu aceste
persoane şi să organizeze o studiere cuvenită a victimelor;
4) organizarea evidenţei profilactice a persoanelor care au devenit victime sau
real pot fi victimizate. Acest sistem al evidenţei profilactice, reprezentind doar
interes operativ, nu ţine seamă de calităţile victimologice ale persoanei şi,
respectiv, nu poate servi in calitate de purtător al informaţiei obiective.
Evidenţa victimologică va permite reducerea numărului persoanelor ce sunt
luate in evidenţă ca potenţiali infractori şi concentrarea atenţiei şi eforturilor
asupra persoanelor ce necesită măsuri de siguranţă personală şi a
patrimoniului (pentru persoanele cu comportament pozitiv această evidenţă
trebuie să fie benevolă);
5) crearea documentelor informaţionale speciale pentru obiectele şi spaţiile
cele mai periculoase din punct de vedere victimologic. Aceste documente ar
trebui să reflecte: caracteristicile calitative şi cantitative ale infracţiunilor
săvirşite in cadrul obiectului sau al spaţiului dat; categoriile tipice ale
infractorilor şi victimelor in corelaţie cu „legăturile” acestora cu obiectul dat
sau spaţiul respectiv; caracterele tipice ale apariţiei şi desfăşurării situaţiei
victimogene. Documentele respective trebuie completate periodic cu date
referitoare la infracţiunile, infractorii şi victimele concrete. Avind la dispoziţie
asemenea informaţie, reprimarea nemijlocită a infracţiunilor poate fi
completată cu ameliorarea stabilă a situaţiei prin schimbarea cantitativă a
grupurilor de persoane ce furnizează victime ale infracţiunilor;

20
6) organizarea şi realizarea sistematică a interacţiunii dintre serviciile şi
direcţiile organelor afacerilor interne şi dintre alte organe de stat şi organizaţii
nonguvernamentale, ceea ce ar permite utilizarea mijloacelor şi metodelor
activităţii operative de investigaţii atit in plan informaţional, cit şi in calitate de
instrument de influenţă asupra indivizilor „supuşi” prevenirii victimologice.

II. Compartimentul procedural

1. Termenul de realizare a cercetării: februarie-martie 2009.

2. Eşantionul. În procesul realizării studiului au fost chestionate 10

persoane din mun.Bălţi, studenţi ai facultăţii de drept,anul 3.

3. Analiza şi prelucrarea datelor.

În urma chestionării a 10 persoane s-au obţinut următoarele date:
-la întrebarea “Cum apreciaţi nivelul criminogen din republică in etapa actuală?” s-au
dat următoarele raspunsuri:
inalt 60%
supramediu 10%
mediu 20%
submediu 10%
inferior 0%

- la întrebarea “Cum consideraţi, organele de poliţie din localitatea d-voastră, sunt capabile
să asigure ordinea publică şi securitatea personală a cetăţenilor?”:
da; -10%
nu; -70%
parţial-20%

- la întrebarea “Aţi devenit victimă a vreunei infracţiuni?”:

Cauzarea leziunilor corporale 20%
Bătaia sistematică, tortură 0%
Violul 0%
Furtul 30%
Jaful 0%
Talhăria 0%
Huliganismul0%
Escrocheria 10%
Inşelarea clienţilor 40%
Traficul de fiinţe umane0%
Mituirea 0%

- la întrebarea “In caz dacă d-voastră aţi comunicat organelor de drept despre infracţiune,
care a fost rezultatul?”:
infracţiunea a fost descoperită 30%

21
vinovatul a fost pedepsit 30%
infracţiunea nu a fost descoperită 30%
n-am fost informat (ă) despre rezultatele examinării declaraţiei mele 10%
alte păreri 0%

- la întrebarea “Cat de operativ a fost soluţionată problema d-voastră de către organele

M.A.I.?”
după prima adresare 50%
după repetate adresări 30%
după adresarea la instanţele superioare 20%
alte momente 0%

- la întrebarea “ Din ce cauză nu a fost soluţionată problema d-voastră de către organele de

poliţie?”:
criminalul n-a fost descoperit 60%
poliţiştii nu şi-au exercitat conştiincios atribuţiile de serviciu (nu s-au deplasat la locul săvarşirii
infracţiunii, au dat dovadă de birocraţie, lipsă de operativitate, competenţă, iniţiativă) 20%
problema nu avea temei juridic pentru a fi rezolvată 20%
altele cause 0%

- la întrebarea “ Personal, aţi acordat ajutor poliţiei in prevenirea şi combaterea

crimelor?”:
Da 40%
Nu 60%

- la întrebarea “ Cum credeţi, din ce cauză populaţia nu conlucrează cu organele de

poliţie?”:
nesiguranţa in protecţia din partea poliţiei 50%
neincrederea că informaţia oferită va contribui la descoperirea crimei 40%
teama de criminali 10%
degradarea morală a societăţii 0%
alte cause 0%

- la întrebarea “ Cum credeţi, care sunt neajunsurile din activitatea poliţiei in localitatea d-
voastră?”
deseori, colaboratorii de poliţie nu iau măsuri faţă de infractori 10%
lipsa de operativitate 10%
profilaxia infractorilor este insuficientă0%
schimbarea frecventă a inspectorilor de sector0%
lipsa de profesionalism0%
aspectul imoral – etic negativ0%
numărul mic al colaboratorilor de poliţie prezenţi pe străzi in orele de seară şi nocturne0%
neindeplinirea conştiincioasă a obligaţiunilor de serviciu 10%
lipsa de principii morale 10%
corupţia 60%
birocratismul şi formalitatea0%

22
alte neajunsuri0%

- la întrebarea “ Ce măsuri, in opinia d-voastră, sunt necesare de intreprins pentru a

imbunătăţi activitatea poliţiei (alegeţi o variantă sau mai multe)?”
a imbunătăţi selectarea cadrelor 20%
a spori exigenţele, cerinţele faţă de colaboratorii de poliţie 10%
a ridica nivelul pregătirii profesionale a poliţiştilor 20%
a implica populaţia in lucrul de prevenire şi descoperire a crimelor 50%
a acorda poliţiei mai multe drepturi
mijloacele mass media să acorde o atenţie mai mare cit priveşte educaţia populaţiei in spiritul
respectării legii 50%
altele 0%

4.Concluzii şi propuneri.
La activitatea de prevenire a victimizării pot contribui următoarele
măsuri:
1) Politica penală trebuie să fie orientată spre aplicarea unor măsuri drastice
faţă de infractorii periculoşi şi spre admiterea formelor alternative ale
procesului penal pentru infracţiunile cu gradul prejudiciabil redus, adică
lărgirea măsurilor alternative privaţiunii de libertate. Ar fi binevenit ca, in
asemenea cazuri, procedura să fie intentată doar la cererea victimei şi să fie
incetată la orice etapă a procesului in baza cererii victimei/părţii vătămate in
caz de impăcare a părţilor, in caz de restabilire a intereselor legitime ori in caz
de reparare a daunei morale şi materiale.
In cazurile cind legislaţia prevede modalităţi alternative de rezolvare a
conflictelor de drept penal şi posibilităţi de aplicare a măsurilor nereprivative,
trebuie ca aceste modalităţi să se axeze pe personalitatea victimei şi să se
restabilească drepturile şi interesele sale legale. In acest caz, victima va fi
sigură că infractorul nu va suporta o pedeapsă prea drastică şi că se va ţine
cont de interesele sale legitime.
2) Modaltăţile de asigurare a securităţii victimei trebuie să fie prevăzute in
lege şi realizate de facto. Aceste prevederi trebuie să fie extinse şi asupra
martorilor şi persoanelor ce deţin informaţii privitor la cauza respectivă. In
prezent, măsurile de protecţie sunt doar declarative.
3) Repararea pagubei victimei, trebuie să fie printre indicii principali ai
infăptuirii justiţiei. Actualmente, repararea daunei, practic in toate cazurile,
este tărăgănată timp de luni sau chiar ani. Ar fi de dorit ca paralel cu
restituirea să fie prevăzută şi compensarea. Restituirea trebuie aplicată in
toate cazurile cind cererea victimei este intemeiată. Compensarea trebuie
acordată de către stat, cind nu este posibilă restituirea, acest fapt ar convinge

23
persoanele că statul poartă răspundere in faţa cetăţenilor săi, apără drepturile
şi interesele lor.
4) Funcţionarii organelor de ocrotire a ordinii de drept, in special a poliţiei,
trebuie să fie „accesibili” populaţiei. In acest context, este important ca aceşti
funcţionari să fie capabili să acorde ajutor de diferită natură solicitanţilor.
5) Organizarea evidenţei cererilor ce parvin organelor de drept din partea
cetăţenilor in aşa mod ca să se excludă atitudinea sceptică a populaţiei faţă
de perspectivele soluţionării problemelor vizate in adresările respective.
Activitatea practică a organelor afacerilor interne in domeniul prevenirii
victimologice necesită o organizare şi asigurare informaţională la nivel inalt,
determinind soluţionarea unui şir de probleme:
1. Instruirea poliţiştilor in domeniul prevenirii victimologice. Pentru realizarea
acestei sarcini este necesară introducerea in planurile de studii ale instituţiilor
de invăţămint din sistemul Ministerului Afacerilor Interne, a victimologiei, in
calitate de disciplină obligatorie, precum şi alte cursuri de specializare in
problema dată.
2. Selectarea profesională pentru angajarea in serviciu in organele afacerilor
interne. Este important a se ţine cont de calităţile psihologice ale candidaţilor,
capacitatea acestora de a se orienta corect in situaţii periculoase, exercitindu-
şi obligaţiunile de serviciu, fiindcă un colaborator de poliţie dezechilibrat,
distrat sau neatent este o victimă potenţială a infractorului.
3. Crearea in cadrul subdiviziunilor de ordine publică a comisariatelor de
poliţie a unor secţii psihopedagogice şi de instruire, unde ar fi angajaţi ofiţeri
operativi şi inspectori de sector experimentaţi, specialişti in domeniul tehnicii
de pază, psihologi şi pedagogi care vor consulta cetăţenii atit in sfera
mijloacelor tehnice de pază a patrimoniului, cit şi privitor la modalităţile de
comportament in diferite situaţii victimogene tensionate.
4. Organizarea unei evidenţe profilactice a persoanelor care au fost sau real
pot deveni victime ale infracţiunilor, dacă este evidentă vulnerabilitatea sporită
a acestora. Menţionăm că sistemul evidenţei profilactice a persoanelor, care
funcţionează in prezent şi reprezintă un interes operativ deosebit, nu ia in
consideraţie trăsăturile victimologice ale acestora şi, prin urmare, nu poate
servi drept sursă obiectivă de informaţie. Totodată, cetăţenii care respectă
legile, dar se caracterizează printr-o victimitate potenţială sporită rămin, in
genere, in afara cimpului vizual al organelor afacerilor interne.
5. Dezvoltarea statisticii victimologice, care, practic, lipseşte actualmente in
organelle afacerilor interne ale Republicii Moldova. Indicatorii statistici cu
privire la persoana vătămată, care se conţin in fişa de evidenţă primară
asupra crimei demascate, sunt insuficienţi pentru a organiza prevenirea
victimologică. Remarcăm, totodată, că in fişa menţionată, compartimentul
despre persoana vătămată, de regulă, nu este completat de către ofiţerul de
urmărire penală. Este importantă, de asemenea, elaborarea unor acte
24
informaţionale speciale (fişe, dosare) pentru cele mai victimogene obiecte şi
sectoare teritoriale.
6. Organizarea şi realizarea sistematică a interacţiunii tuturor subdiviziunilor
organelor afacerilor interne, precum şi conlucrarea acestora cu alte organe de
stat şi organizaţii neguvernamentale in domeniul prevenirii victimologice.
Aceasta va permite, mai intii de toate, utilizarea, pe lingă posibilităţile publice
(deschise), a măsurilor şi metodelor activităţii operativinvestigative atit in scop
informaţional, cit şi in calitate de instrument de influenţă asupra indivizilor
supuşi prevenirii.
Activitatea organelor afacerilor interne de prevenire victimologică generală
cuprinde educaţia juridică a cetăţenilor, acordarea consultaţiilor populaţiei
asupra problemelor de protecţie impotriva atentatelor criminale, elaborarea
recomandărilor cu privire la comportamentul optimal in situaţii extremale,
informarea cetăţenilor despre „situaţiile – capcane” victimogene, pentru ca
aceştia, in măsura posibilităţilor, să le evite.
Specificul activităţii organelor afacerilor interne privind educaţia juridică a
cetăţenilor constă in imbinarea măsurilor cu caracter explicativ şi a celor de
drept administrativ şi juridico-penale de influenţă asupra delincvenţilor.
Asemenea activitate este realizată, practic, de toate subdiviziunile organelor
afacerilor interne, indeosebi de inspectorii de sector şi colaboratorii poliţiei
judiciare pentru minori.
In scopul realizării educaţiei juridice şi pregătirii antiinfracţionale a populaţiei,
colaboratorii organelor afacerilor interne trebuie să recurgă la diverse practici.
Activitatea dată poate fi realizată eficient prin mijloace mass-media, afişe,
agende, foi informative ce ar conţine sfaturi cu privire la evitarea situaţiilor de
a deveni victimă a unei infracţiuni, de exemplu, răspindirea in unităţile de
transport public a afişelor cu sfaturi de anticipare a situaţiilor victimogene,
adresate pasagerilor; iar pentru cetăţenii care au sosit intr-un oraş necunoscut
pot fi expuse recomandări de acest gen in hoteluri, gări, aeroporturi etc. In
acest scop, pot fi eficiente campaniile publicitare, organizate de Ministerul
Afacerilor Interne in colaborare cu organizaţiile neguvernamentale. Astfel,
deosebit de rezultativă a fost campania publicitară „Uşa trainică”, desfăşurată
intr-un şir de ţări europene, la care au participat atit instituţiile de stat, cit şi
cele obşteşti.
Potrivit victimologiei criminologice, infracţiuni fără victime nu există, după cum
nu există infracţiuni fără infractori din punct de vedere al dreptului penal. Prin
urmare, trebuie să recunoaştem că, in anumite cazuri, victimă a infracţiunilor
pot fi societatea, grupurile sociale (din cauza apartenenţei la o anumită rasă,
a convingerilor religioase etc.), instituţiile de stat şi obşteşti, organizaţiile,
intreprinderile (care au statut de persoană juridică, precum şi lipsite de
capacitate juridică).

25
Bibliografie:
1. GLADCHI, Gh. Criminologie generală. Manual pentru facultăţile de drept. Chişinău:
Museum, 2001. 312 p.
2. GHEORGHIU-BRĂDET, I. Criminologia generală romanească. Braşov, 1993. 151 p.
3. BUJOR, V., MANOLE-ŢĂRANU, D. Victimologie. Note de curs. Chişinău: Universitatea de
Criminologie, 2002. 48 p.
4. GUŞTIUC, A., CHIRTOACĂ, L., ROŞCA, V. Istoria universală a dreptului şi statului
(perioada antică). Vol. I. USM. Chişinău: Tipografia „Elena”, 2001. 195 p.
5. Законы Ману (Древняя Индия, ~ II в. до н.э. – II в. н.э.). B Всероссийский
юридический
справочник. http://www.jurcenter.ru/lib/text/manu.htm.
6. ПОЛУБИНСКИЙ, В.И. Криминальная виктимология. Что это такое? Москва: Изд-во
«Знание», 1977. 64 c.
7.www.Victimology.nl.
8. HENTIG, H. von. Das Verbrechen II. Der Delinquent im Griff der Umweltkraf. Berlin-
Gottingen-Heidelberg, 1962. Das Opfer als ein Element der Umwelt (fiinftes Buch), S. 356-515.
9. GLADCHI, Gh. Determinantele victimologice şi mecanismul infracţiunilor de mare
violenţă. Chişinău: Centrul de Drept, 2000. 240 p.
10. GLADCHI, Gh. Interacţiunea victimă-infractor la săvarşirea omorurilor premeditate. In
Legea şi viaţa, nr. 11, 1997, p. 26-32.
11. GLADCHI, Gh. Particularităţile sistemului „infractor-situaţie victimogenă” in procesul
săvarşirii infracţiunii de viol. In Probleme actuale privind infracţionalitatea. Anuar ştiinţific. Ed. I.
Chişinău: Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, 2000, p. 117-144.
12. GLADCHI, Gh. Victimologia şi prevenirea infracţiunilor. Chişinău: Academia „Ştefan cel
Mare”, 2004. 312 p.
13. GLADCHI, Gh. Aspectele victimologice ale profilaxiei omorurilor premeditate. In Legea şi
viaţa, nr.2. Chişinău, 1998, p. 16-21.
14. Constituţia Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994). In
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1, din 1 august 1994, p. 3-27. Cu modificările
ulterioare.
15. Codul penal al Republicii Moldova, nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. In Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 128-129 2002 (cu modificările ulterioare), intrat in vigoare la 12 iunie
2003. 204 p.
16. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr.122-XV din 14 martie 2003, In Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 104-110 (1197-1203) din 7 iunie 2003, p. 4-208, intrat in
vigoare la 12 iunie 2003.
17. AMZA, T. Criminologie. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 1998. 342 p.

26
18. GLADCHI, Gh. Cine sunt victimele violului şi care este comportarea lor preinfracţională
(studiu criminologic). In Legea şi viaţa, nr.4, 2000, p.19-25.
19. GLADCHI, Gh. Conceptul, analiza structurii şi clasificarea situaţiilor victimogene. In
Legea
şi viaţa, nr. 3, 1999, p. 3-12.
20. GLADCHI, Gh. Interacţiunea victimă-infractor la săvarşirea omorurilor premeditate. In
Legea şi viaţa, nr. 11, 1997, p. 26-32.
21.http://www.encyclopedia.ru/internet/bryue.html.

27
 Chestionar
Opinia publică despre situaţia criminogenă (victimogenă) şi activitatea
organelor afacerilor interne in Republica Moldova
Stimaţi cetăţeni!
Vă rugăm să participaţi la un sondaj care vizează situaţia criminogenă (victimogenă) şi
imaginea poliţiei in societate. Prezentul sondaj are drept scop aflarea opiniilor d-voastră in
ceea ce priveşte: nivelul competenţei profesionale a colaboratorilor de poliţie; modul de
comportare in societate a poliţiştilor; onestitatea colaboratorilor de poliţie; aprecierea
situaţiei criminogene (victimogene) din republică, a rolului organelor M.A.I. in combaterea
criminalităţii şi menţinerea ordinii publice; securitatea personală a cetăţenilor, respectarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Reuşita acestei investigaţii depinde de caracterul
complet şi de sinceritatea răspunsurilor d-voastră.
Modul de completare a anchetei
Ancheta se completează in modul următor:
Citiţi atent intrebarea şi variantele de răspuns propuse. Vă alegeţi acel(e) răspuns(uri) care
corespunde părerii d-voastră, luand in cerculeţ cifra corespunzătoare.
Dacă nici una din variantele propuse nu Vă satisface, scrieţi un răspuns propriu in randul
rezervat special pentru aceasta.
Nu este neapărat să Vă indicaţi numele de familie.
Vă mulţumim anticipat.

1. Cum apreciaţi nivelul criminogen din republică in etapa actuală?

1- inalt;
2- supramediu;
3 - mediu;
4 - submediu;
5 - inferior.

2. Cum consideraţi, organele de poliţie din localitatea d-voastră, sunt capabile să asigure
ordinea publică şi securitatea personală a cetăţenilor?
1- da;
2- nu;
3- parţial.

3. Aţi devenit victimă a vreunei infracţiuni?

1. Cauzarea leziunilor corporale
2. Bătaia sistematică, tortură
3. Violul
4. Furtul
5. Jaful
6. Talhăria
7. Huliganismul
8. Escrocheria

28
9. Inşelarea clienţilor
10. Traficul de fiinţe umane
11. Mituirea

4. In caz dacă d-voastră aţi comunicat organelor de drept despre infracţiune, care a fost
rezultatul?
1- infracţiunea a fost descoperită;
2- vinovatul a fost pedepsit;
3- infracţiunea nu a fost descoperită;
4- n-am fost informat (ă) despre rezultatele examinării declaraţiei mele;
5- alte păreri_________________________________________________________

5. Cat de operativ a fost soluţionată problema d-voastră de către organele M.A.I.?

1- după prima adresare;
2- după repetate adresări;
3- după adresarea la instanţele superioare;
4- alte momente___________________________________________________

6. Din ce cauză nu a fost soluţionată problema d-voastră de către organele de poliţie?

1- criminalul n-a fost descoperit;
2- poliţiştii nu şi-au exercitat conştiincios atribuţiile de serviciu (nu s-au deplasat la
locul săvarşirii infracţiunii, au dat dovadă de birocraţie, lipsă de operativitate,
competenţă, iniţiativă);
3- problema nu avea temei juridic pentru a fi rezolvată;
4- altele cauze______________________________________________________

7. Personal, aţi acordat ajutor poliţiei in prevenirea şi combaterea crimelor?

1- da;
2- nu.

8. Cum credeţi, din ce cauză populaţia nu conlucrează cu organele de poliţie?

1- nesiguranţa in protecţia din partea poliţiei;
2- neincrederea că informaţia oferită va contribui la descoperirea crimei;
3- teama de criminali;
4- degradarea morală a societăţii;
5- alte cauze__________________________________________________

9. Cum credeţi, care sunt neajunsurile din activitatea poliţiei in localitatea d-voastră?
1- deseori, colaboratorii de poliţie nu iau măsuri faţă de infractori;
2- lipsa de operativitate;
3- profilaxia infractorilor este insuficientă;
4- schimbarea frecventă a inspectorilor de sector;
5- lipsa de profesionalism;
6- aspectul imoral – etic negativ;
7- numărul mic al colaboratorilor de poliţie prezenţi pe străzi in orele de seară şi
nocturne;

29
8- neindeplinirea conştiincioasă a obligaţiunilor de serviciu;
9- lipsa de principii imorale;
10- corupţia;
11- birocratismul şi formalitatea;
12- alte neajunsuri______________________________________________________

10. Ce măsuri, in opinia d-voastră, sunt necesare de intreprins pentru a imbunătăţi

activitatea poliţiei (alegeţi o variantă sau mai multe)?
1- a imbunătăţi selectarea cadrelor;
2- a spori exigenţele, cerinţele faţă de colaboratorii de poliţie;
3- a ridica nivelul pregătirii profesionale a poliţiştilor;
4- a implica populaţia in lucrul de prevenire şi descoperire a crimelor;
5- a acorda poliţiei mai multe drepturi;
6- mijloacele mass media să acorde o atenţie mai mare cit priveşte educaţia populaţiei in
spiritul respectării legii;
7- altele__________________________________________________________

Vă mulţumim pentru ajutorul acordat!

30