Sunteți pe pagina 1din 1

Tentativa

Tenatativa este forma de infracţiune,care se situează în faza de


executare a infracţiunii , între începutul executării acţiunii ce constituie
elementul material al laturii obiective şi producerea reyultatului
socialmente periculos .
Codul penal defineşte tentativa astfel ,,punerea în executare a
hotărîrii de a săvîrşi infracţiunea, , executare care a fost însă întreruptă ,
sau nu şia produs efectul,,
Caracteriyîndu+se printr+o executare neterminată sau prin absenţa
reyultatului deci printr-o latură obiectivă incopletă – tentativa este o
formă imperfectă, a infracţiunii pe care subiectul şi-a propus să o
săvîrşească. Ea este o infracţiune pentrucă, deşi nedesăvârşită din punct
de vedere obiectiv, este o faptă incriminată şi pedepsită de lege.
Condiţiile tentativei
Tentativa reyultă din două condiţii pecare trebuie să leîntrunească:
a) Existenţa unei hotărîri de a săvîrşi o infracţiune
b) Reyoluţia Infracţională să fie pusă în executare
c) Executarea să fie întreruptă, ori să nu-şi producă reyultatul.
A)Existenţa hotărîrii infracţionale:Această condiţie se deduce din art.20
CP, care prevede că tentativa prevede punerea în executare a hotărârei
de a săvârşi infracţiunea. Hotărîrea de a săvârşi infracţiunea
B)Punerea în executare a infracţiunii

S-ar putea să vă placă și