Sunteți pe pagina 1din 3

oţiune. Potrivit art.

61 Cod Penal, pedeapsa este o măsură de constrîngere statală, şi un mijloc de


corectare şi reeducare a condamnatului, ce se aplică de instanţa de judecată în numele legii celor
care au săvîrşit infracţiuni cauzîndu-le astgfel anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor (vezi
caracteristicile pedepsei penale).
Scopuri. Scopurile pedepsei penale sînt indicate la alineatul 2, articolul 61, Cod Penal.
a) corectarea condamnatului
Pedeapsa penală se aplică nu pentru a cauza suferinţe fizice condamnatului sau să-i înjosească
demnitatea, ci pentru a-i schimba concepţiile şi convingerile greşite care l-au influenţat în vederea
comiterii infracţiunii şi pentru a-i educa stima faţă de normele scrise şi nescrise ale societăţii.
b) prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni de către condamnat.
Acest scop este atins prin corectarea şi reeducarea condamnatului, care, după ce va executa
pedeapsa, nu va urma din nou calea infracţională.
prevenirea generală a infracţiunilor, adică, prevenirea săvîrşirii infracţiunilor din partea altor
persoane decît cele condamnate. Acesta se realizează prin ameninţarea cu pedeapsa. Astfel,
simpla conştientizare de către justiţiabil a faptului că pentru săvîrşirea oricărei infracţiuni se aplică
inevitabil o pedeapsă, contribuie la prevenirea săvîrşirii infracţiunilor de către persoanele predispuse.
Categoriile pedepselor penale
Noţiuni generale.
Dacă instanţa de judecată a stabilit pe parcursul desfăşurării judecăţii că persoana este vinovată de
săvîrşirea unei infracţiuni atunci ea adoptă o sentinţă de condamnare, indicînd şi pedeapsa penală
corespunzătoare acelei infracţiuni. Toate pedepsele pe care le poate aplica instanţa, sînt prevăzute
expres şi limitativ la articolele 62 şi 63 Cod Penal. Doctrina împarte pedepsele penale după mai
multe criterii în următoarele categorii:
Pedepse generale şi speciale. Cele generale pot fi aplicate oricăror persoane care întrunesc toate
calităţile subiectului activ a infracţiunii. Pedepsele speciale pot fi aplicate doar anumitor categorii de
persoane (ex: retragerea gradului militar).
Pedepse cu termen şi pedepse fără termen, după cum acestea au sau nu un termen de executare,
avîndu-se în vedere natura lor.
Pedepse principale şi pedepse complementare. Pedeapsa principală se aplică de instanţa de
judecată, ca unică soluţie pentru fapta săvîrşită, de sine stătător pentru o infracţiune. Orice
infracţiune prevăzută în partea specială a Codului Penal, are o pedeapsă cel puţin principală. În
cazul sancţiunilor alternative, ambele pedepse vor fi principale, dar nu se vor putea aplica în mod
cumulativ. Ca pedepse principale apar: munca neremunerată în folosul comunităţii, închisoarea,
detenţiunea pe viaţă. Pedepsele complementare sînt pedepsele care au caracter accesoriu faţă de
pedeapsa principală, ele aplicîndu-se doar pe lîngă o pedeapsă principală şi nici într-un caz de sine
stătător (este pedeapsă pur complementară retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului
de calificare şi a distincţiilor de stat). Există însă şi pedepse care pot fi aplicate atît ca pedepse
principale cît şi ca pedepse complementare (amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate).
Pedepse aplicabile persoanelor fizice
Acestea sînt enumerate expres şi limitativ la articolul 62, alineat 1, Cod Penal.
Amenda
Potrivit articolului 64, Cod Penal,amenda este o sancţiune pecuniară (bănească), ce se aplică de
instanţa de judecată în cazurile şi limitele prevăzute de lege. Amenda se stabileşte în unităţi
convenţionale (1 u. c. – 20 lei). Amenda este cea mai blîndă sancţiune penală, ea fiind aplicată atît
ca pedeapsă principală cît şi ca pedeapsă comeplementară. Pentru persoanele fizice, mărimea
amenzii se stabileşte în limitele cuprinse între 150 şi 1000 u. c., avîndu-se în vedere caracterul şi
gravitatea infracţiunii, situaţia materială a condamnatului. În cazul infracţiunilor săvîrşite din interese
material, limita maximă a amenzii se ridică pînă la 5000 unităţi convenţionale. În cazul în care
condamnatul se sustrage cu rea voinţă de la achitarea amenzii, instanţa de judecată poate înlocui
suma neachitată a amenzii cu închisoarea, calculîndu-se o lună de închisoare pentru 50 de unităţi
convenţionale. În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda, instanţa de
judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii,
calculîndu-se 60 de ore de muncă pentru 50 unităţi convenţionale.
Privarea de dreptul de a ocupa anumte funcţii sau de a exercita o anumită activitate.
Potrivit articolului 65 Cod Penal, această pedeapsă presupune interzicerea dreptului de a ocupa o
funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvîrşirea
infracţiunii. Prin aplicarea acestei pedepse se urmăreşte prevenirea săvîrşirii de către cel condamnat
a unei infracţiuni similare. Această pedeapsă poate fi stabilită de instanţă pe un termen de la 1 la 5
ani.
Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de
stat
Această pedepasă se aplică în baza art. 66, Cod Penal, în cazul condamnării pentru o infracţiune
gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, avîndu-se în vedere circumstanţele săvîrşirii
faptei.
Munca neremunerată în folosul comunităţii
Constă, potrivit art. 67, alin. 1, Cod Penal, în antrenarea condamnatului, în afara serviciului de bază
sau studii, la muncă nedeterminată, de către autorităţile administraţiei publice locale. Potrivit alin. 11
al acestui articol, în cazul militarilor în termen şi a celor cu termen redus, această pedeapsă
presupune antrenarea condamnatului în timpul liber de şedinţe la muncă determinată de
comandantul unităţii militare. Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte de la 60 pînă
la 240 ore, executîndu-se a cîte 2 şi cel mult 4 ore pe zi. În orice caz, intervalul de timp înăuntrul
căruia trebuie exercitată în întregime pedeapsa, nu trebuie să depăşească 18 luni.
Această pedeapsă însă nu se poate aplica următoarelor categorii de persoane:
Invalizilor de gradul I şi II;
Militarilor prin contract;
Femeilor gravide;
Femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani;
Minorilor sub 16 ani;
Persoanelor care au atins vîrsta de pensionare.
În cazul în care cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea pedepsei, atunci munca
neremunerată în folosul comunităţii se înlocuieşte cu închisoare, calculîndu-se 1 zi de închisoare
pentru 2 ore de muncă.
Închisoarea
Potrivit art. 70, alin. 1, aceasta presupune privarea de libertate a condamnatului prin izolare impusă
a acestuia de mediul normal de viaţă şi pedeapsa lui în baza hotărîrii instanţei de judecată, pe un
anumit termen, într-un penitenciar. Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 3 luni la 20 ani.
Totuşi, la stabilirea pedepsei definitive, în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii nu
poate depăşi 25 ani pentru majori, şi 12,6 ani pentru minori.
Potrivit art. 72 Cod Penal, pedeapsa cu închisoarea se execută în următoarele categorii de
penitenciare:

1. Penitenciar de tip deschis. Aici îşi execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare
pentru infracţiunile uşoare, mai puţin grave şi grave, săvîrşite din imprudenţă.
2. Penitenciar de tip semi-închis. Aici execută pedeapsa persoanele condamnate pentru
infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave, săvîrşite cu intenţie.
3. Penitenciar de tip închis. Aici îşi execută pedeapsa persoanele condamnate pentru
infracţiunile deosebit şi excepţional de grave, precum şi persoanele revidiviste.

Detenţiunea pe viaţă
Potrivit art. 71, alin. 1 Cod Penal, această pedeapsă constă în privarea de libertate a condamnatului
pentru tot restul vieţii.
Pedepse aplicabile persoanelor juridice
Articolul 63 Cod Penal
Amenda
Mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 500 la 10.000 unităţi
convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, de mărimea daunei cauzate,
precum şi de situaţia economico – financiară a persoanei juridice.
Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate
Potrivit art. 73, alin. 1, presupune stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite
acţiuni sau alte tipuri de activitate. Această pedeapsă se poate limita la un anumit teritoriu sau la o
anumită perioadă a anului. Ea se stabileşte pe un termen de la 5 ani pînă la un termen nelimitat.
Lichidarea persoanei juridice
Conform, art. 74, această pedeapsă constă în dizolvarea acesteia cu survenirea consecinţelor
prevăzute de legislaţia civilă. Aceasta este cea mai aspră pedeapsă, şi se aplică atunci cînd instanţa
constată imposibilitatea prelungirii activităţii persoanei juridice datorită gravităţii infracţiunii săvîrşite.

S-ar putea să vă placă și