Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice

Detenţiunea pe viaţă
Noţiune şi caracterizare
Detențiunea pe viață reprezintă o pedeapsă principală, privativă de libertate pe o
durată nedeterminată. Aceasta pedeapsă a fost inclusă în legislația română prin art. 1 din
Decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, substituind pedeapsa cu moartea.
În comparație cu pedeapsa cu moartea (capitală), detențiunea pe viață are avantajul
că este remisibilă, în sensul că poate fi modificată sau retrasă în caz de eroare
judecătorească, prin exercitarea căilor de atac corespunzătoare respectate împotriva
hotărârii penale definitive care a aplicat-o sau prin grațierea individuală.
Detențiunea pe viață nu are o trăsătură temporară precum pedeapsa închisorii (care
poate ajunge până la maximul pedepsei de 30 ani, indiferent câte sporuri de agravare s-ar
efectua), ci are, în principal, un caracter continuu.
Conceptul pedepselor perpetue, îmbrățișate de beccarieni, ca soluții alternative la
pedeapsa cu moartea, s-au valorificat în codurile penale contemporane sub forma muncii
zilnice pe viață, a recluziunii sau detențiunii pe viață, forme cunoscute și în codurile
penale române.
Caracterul continuu/perpetuu al pedepselor privative de libertate, al căror rezultat
preventiv ar fi dat de spaima care o trezește „ideea veșniciei care lovește imaginațiunile" 1,
a fost compactat prin reglementarea liberarii condiționate, care realemente schimbă o
pedeapsă perpetuă într-o pedeapsă privativă de libertate, relativ determinată. 2
La data adoptării sale, pedeapsa detențiunii pe viață putea fi considerată ca fiind
neconstituțională, contravenind prevederilor art. 49 din Constituție, în scrierea de la acele
timpuri, potrivit cărora restrângerea drepturilor libertăților fundamentale trebuia sä fie
direct proporțională cu cauzele care au dus la această restrângere și nu puteau aduce

1
I.Tanoviceanu,
2
V.V. Pella, Pedeapsa cu moartea în legatură cu proiectul Constitutiei in Revista penala din 1928
atingerea existenței dreptului sau detențiunea pe viață reprezintă chiar negarea existenței
drepturilor la libertatea persoanei.
Mai târziu, prin legea 140/1996, detențiunea pe viață a fost legiferată și astfel
explicată mai detaliat revăzându-se regimul de aplicare a acesteia, cazurile de nerealizare
a pedepsei detențiunii pe viață, liberarea condiționată și calculul pedepsei în caz de
înlocuire a detențiunii pe viață, care dă acestei pedepse un caracter temporar până la
împlinirea unei vârstei de 65 de ani.
Reglementarea din art. 56 a actualului Cod penal nu aduce schimbări esențiale față
de Codul penal anterior explicând doar pedeapsa detențiunii pe viață ca fiind privarea de
libertate pe durata nestabilită care se exercită în condițiile legii de executare a pedepselor,
judecătorul renunțând la formularea :”se execută în penitenciare anume destinate pentru
aceasta sau în secții speciale ale celorlalte penitenciare", din motive ce țin de organizarea
sistemului penitenciar prin legea de executare a pedepselor.
Detențiunea pe viață este prevăzută în majoritatea legislațiilor europene cu diferite
variante de liberare pe parcursul executării, dar sunt și legislații penale care nu prevăd o
asemenea sancțiune (Norvegia, Croația, Slovenia) sau chiar este declarație
neconstitutionala (Portugalia).
Detențiunea pe viață în sensul actualelor legiferări din Codul penal este o pedeapsă
principală ce constă în lipsirea de libertate și izolarea condamnatului într-un spațiu
penitenciar special, pe durată nedeterminată, fiind în prezent cea mai aspră dintre
sancțiunile legale din legislație.
Deși este prevăzută în vederea sancționării color mai grave fapte penale, pedeapsa
detențiunii pe viață apare, în cele mai multe situații în structura unor pedepse multiple cu
caracter alternativ, judecătorul prevăzând ca pedeapsă principală alternativă, pedeapsa
închisorii de până la 25 ani, stabilindu-se cadrul de evaluare necesar celor mai largi
posibilități de individualizare judiciară și recurgere la pedeapsa detențiunii pe viață doar
în cazuri extreme.
 În mod excepțional, detențiunea pe viață este specificată și ca pedeapsă principală
unică, pentru infracțiunea de genocid, comisă în timp de război [art. 438 alin. (2) , a C.
Penal.
În partea specială a Codului penal actual și în legile penale speciale, detențiunea pe
viață poate fi prevăzută pentru sancționarea unor fapte penale deosebit de grave pentru
ordinea publică.
În actualul cod Penal, detențiunea pe viață este prevăzută că pedeapsa alternativă
pedepsei închisorii pentru unele dintre infracțiunile grave cum sunt infracțiunile de omor
calificat (art. 189 C. pen), infracțiunile contra umanității (art. 439 C. pen.),
În actuala reglementare a pluralitații de infracțiuni pedeapsa detențiunii pe viață
poate substitui pedeapsa închisorii, chiar în cazul în care pentru niciuna dintre
infracțiunile componente ale pluralității nu este prevăzută această pedeapsă, dar prin
aplicarea sporului prevăzut de lege s-ar depăși cu mai mult de 10 ani maximul general al
pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile săvârșite pedeapsa
prevăzută de lege este pedeapsa detențiunii pe viață. 3
Detențiunea pe viață este supusă unui regim de executare mai grav decât cel
prevăzut pentru pedeapsa închisorii mai mică de 15 ani.
Această pedeapsă se execută în penitenciare anume destinate pentru aceasta, în
regim de maximă siguranță. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de
siguranță sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare, sunt cauzate
de regulă, individual, prestează munca și desfășoară activitățile educative, cultural,
politice, de consiliere psihologică și asistență socială în grupuri mici, în spații anume
stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă.
În mod excepțional, în raport cu natura infracțiunii, cu modul de savârșire a acesteia
și cu persoana condamnatului, comisia poate hotărî și în cazul acestora aplicarea unui
regim de executare imediat inferior ca grad de severitate (regimul închis).
Neaplicarea detenţiunii pe viaţă

3
1. R SailleillesL’individualisation de la peine, Edition Eres, Ramonville Saint Agne, 2001
 Prevederile art. 57 din noul Cod penal corespund doar în parte prevederilor - art. 48
Alin (1) din Codul penal anterior.
Legiuitorul actualului Cod penal a majorat limita de vârstă de la care operează
interdicția absolută a neaplicarii acestei pedepse de la 60 de ani la 65 de ani.
Autorii proiectului de Cod penal propuseseră renunțarea la interdicția absolută a
neaplicarii acestei pedepse în cazul inculpaților care au împlinit vârsta de 60 de ani până
la pronunțarea hotărârii de condamnare.
Se motiva că astfel se asigură posibilitatea unei cât mai bune individualizări a
pedepsei în raport de particularitățile diferitelor situații care pot apărea în practică,
instanța de judecată având posibilitatea să aprecieze ținând seama de criteriile generale de
individualizare a pedepsei (unul dintre aceste criterii fiind personalitatea, nivelul de
educație, vârstă și starea de sănătate) dacă într-un caz concret se impune sau nu aplicarea
pedepsei detențiunii pe viață. 4
Ideea nu a fost însușită de Parlament, dar acesta a ridicat limita de vârstă de la care
pedeapsa detențiunii pe viață nu poate fi aplicată la 65 de ani și în acord cu noua limită
maximă a pedepsei închisorii, a prevăzut că în acest caz pedeapsa detențiunii se
înlocuiește cu pedeapsa închisorii pe 30 de ani și pedeapsa complementară a interzicerii
unor drepturi pe durata ei maximă.
Considerente de ordin umanitar implică necesitatea neaplicarii pedepsei detențiunii
pe viață persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani la data pronunțării hotărârii.
În acest caz, indiferent că pedeapsa detențiunii pe viață este pedeapsa unică sau
prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii, în locul ei se va aplica pedeapsa închisorii pe
timp de 30 ani și pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă. În felul acesta
în cazul în care detențiunea pe viață este prevăzută ca pedeapsă unică pentru o anumită
infracțiune, legiuitorul creează un regim sancționator atenuant pentru persoanele care au
împlinit vârsta de 65 de ani.
Aceste prevederi vor fi aplicabile doar celor care comit infracțiuni după intrarea în
vigoare a noului Cod penal, persoanele care au săvârșit infracțiuni în perioada de
4
J.Pradel, op cit, p538, Droit penale general, 2e ed., Dalloz, 2007, p265
activitate a Codului penal din 1968 vor beneficia de prevederile legii mai favorabile,
respectiv prevederile cuprinse în Codul penal din 1968.
Astfel persoanele care au săvârșit infracțiuni, în perioada de activitate a Codului
penal din 1968, care au împlinit vârstă de 60 de ani la data pronunțării hotărârii nu vor
putea fi condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață.
a) înlocuirea detențiunii pe viață
Prevederile art. 58 din noul Cod penal corespund doar în parte prevederilor art. 55
alin. (2) din Codul penal anterior.
Și în acest caz concepția autorilor proiectului noului Cod penal a fost de a se
renunță la obligativitatea înlocuirii detențiunii cu închisoarea condiționată exclusiv de
vârstă condamnatului considerată a fi criticabilă întrucât nu se ținea seama în niciun fel
de conduită condamnatului în timpul executării pedepsei și în plus, dacă partea din
detențiune executată era cel puțin egală cu durata închisorii cu care s-a făcut înlocuirea,
era obligatorie eliberarea condamnatului pentru executarea pedepsei închisorii la termen.
Concepția amintita a fost însușită doar în parte de Parlament, astfel că noul Cod
penal, deși a pastrat această modalitate de individualizare post-condamnatorie a pedepsei,
a ridicat limita de vârstă la 65 de ani și a condiționat înlocuirea pedepsei detențiunii pe
viață cu închisoarea pe timp de 30 de ani de bună conduită pe toată durata executării
pedepsei, îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, în afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească, și de progrese constante și evidente făcute în vederea reintegrării sociale.
Dacă împlinirea vârstei de 65 de ani are loc în timpul executării pedepsei detențiunii
pe viață, această pedeapsă poate fi înlocuită (facultativ) cu închisoarea pe timp de 30 de
ani și pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă cel
condamnat a avut o bună conduită pe toata durata executării pedepsei, a îndeplinit
integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când se
dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, și a făcut progrese constante
și evidente în vederea reintegrării sociale.
 Este de observat că noul cod penal creează o situație mai grea în ce privește
înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii. Spre deosebire de
prevederile Codului Penal din 1968 care prevedeau înlocuirea obligatorie a pedepsei
detențiunii pe viață în cazul persoanelor care au împlinit 60 de ani. Noul Cod penal
ridică această vârstă la 65 de ani, pedeapsa cu care este înlocuită în mod facultativ
detențiunea pe viață nu mai este inchisoarea de 25 ani și pedeapsa interzicerii unor
drepturi pe durată maximă, ci pedepsa închisorii de 30 de ani și pedeapsa interzicerii unor
drepturi pe durata maximă.
Înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață nu mai este obligatorie, de drept la
împlinirea vârstei de 60 de ani, fiind facultativă la împlinirea varstei de 65 ani și
condiționată de întreagă conduită pe toată durata executării pedepsei, de îndeplinirea
integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul
când dovedește că nu a avut posibilitate sa o îndeplinească, precum și de progrese
constante și evidente în vederea reintegrării sociale. Înlocuirea pedepsei detențiunii pe
viață se va dispune numai de instanță după verificarea îndeplinirii condițiilor amintite mai
sus.
Aceste modificări pot pune din nou problema constituționalității pedepsei
detențiunii pe viață, deoarece au un caracter discriminatoriu.
Astfel inculpații care nu au împlinit vârsta de 65 de ani până la data pronunțării
hotărârii de condamnare beneficiază, în mod obligatoriu, de înlocuirea pedepsei
detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa interzicerii
exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, în schimb pentru inculpații care împlinesc
65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detențiunii pe viață poate fi înlocuită
facultativ cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa interzicerii exercitării
tuturor drepturilor pe durată maximă, ei având doar vocația înlocuirii detențiunii pe viață
condiționată de o bună conduită pe toată durata executării peclepsei și dacă au îndeplinit
integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când
dovedesc că nu au avut nicio posibilitate să o îndeplinească.
 Aceste prevederi vor fi aplicabile doar celor care comit infracțiuni după intrarea în
vigoare a noului Cod penal, persoanele care au săvârșit infracțiuni în perioada de
activitate a Codului penal din 1968 vor beneficia de prevederile legii mai favorabile,
respectiv de prevederile cuprinse în Codul penal din 1968. Astfel persoanele care au
săvârșit infracțiuni în perioada de activitate a Codului penal din 1968, care au împlinit
vârsta de 60 de ani la data pronunțării hotărârii nu vor putea fi condamnate la pedeapsa
detențiunii pe viață.