Cunoasterea in viziunea lui Imm.

Kant

Orice discutie despre epistemologia si

metafizica lui Kant seconcentreaza in
special pe critica ratiunii pure. Intr-o
anumita măsura, Kant s-a vazut pe sine
insusi ca fiind filosoful care a indreptat
erorile comise de Hume si Leibniz.
Filosofia lui Hume a fost interpretata de
unii ca esuand in scepticism; pretenții
fundamentale ale cunoasterii umane,care
sunt in mod logic presupuse de stiintele
naturii, sunt gasite ca nejustificate pe baza
filosofiei sale empiriste, în cadrul careia
asemenea pretenții trebuie sa fie
justificate rational, fie prin ratiunea pura-a
priori, fie prin dovezi ale experientei-a
posteriori. Nici una dintre ele nu ajunge
insa sa asigure o asemenea justificare
rationala. Nu doar ca acele convingeri de
1
bun simt despre lume au devenit de
nesustinut, dar chiar si cea mai importanta
realizare intelectuala a epocii,mecanica
newtoniana,a fost de
asemenea ,subminata. Mecanica
newtoniana parea sa asigure o explicatie
unificatoare si completa a universului; era
revolutionara pentru ca interpreta
universul nu ca fiind supus unor legi
diferite in functie de diferitele sale
regiuni, ci ca fiind pe deplin unificat sub
actiunea unui set de legi obiective. Kant a
văzut aceasta explicatie ca fiind cea mai
valoroasa in disputa cu scepticismul lui
Hume. Cunoasterea pt Kant, ca si pentru
Leibniz, trebuie sa fie necesara si
universal valabila. Hume a subminat
aceasta pozitie, lasandu-ne cu o
cunoastere a lumii, in măsura în care
aceasta poate fi cat de cat realizata,
subiectiva, particulara si contingenta.
2
Cele mai importante convingeri
fundamentale despre lume nu pot fi
justificate prin ratiune, iar daca examinam
indeaproape ceea ce percepem de fapt-
informatiile furnizate de experienta-
acestea nu pot fi justificate nici prin
experienta. Cele mai importante
convingeri fundamentale
erau:convingerea ca lumea se conduce
dupa legi cauzale necesare, astfel incat
putem ,prin inferenta sa cunoastem ceea
ce nu percepem prin intermediul a ceea ce
percepem; convingerea ca exista in
permanenta obiecte independente de noi;
convingerea ca exista un EU constant in
acest context. Pe scurt,empirismul, cu
adeziunea sa la viziunea conform careia
experienta trebuie sa fie singura sursa de
dovezi referitoare la lume,a condus la
scepticism in momentul in care s-a
descoperit ca experienta insasi nu este
3
suficienta pentru a justifica unele dintre
convingerile noastre fundamentale
referitoare la lume.
Kant era convins atât ca spre deosebire de
opinia lui Leibniz, cunoasterea lumii
trebuie sa se preocupe intotdeauna de
lumea experientei noastre si nu de o lume
situata dincolo de aparente, cat si ca,
inpotriva ideilor lui Hume, simturile nu
sunt singurele mijloace pentru a justifica
cunoasterea noastra referitoare la o
asemenea lume. Calea de a iesi din impas
este negarea faptului ca senzatiile si
experienta ar fi unul si acelasi lucru. Una
din ideile fundamentale ale lui Kant,
consta in distinctia dintre forma si
continut; forma experientei noastre este
cognoscibila a priori, in vreme ce
continutul este dat a posteriori, iar
cunoasterea lumii este asigurata numai de
combinatia dintre cele doua. Nu am putea
4
dobandi cunoasterea unei alte lumi decât
a aceleia pe care o percepem; dar
senzatiile singure nu pot sprijini cerintele
cunoasterii noastre. Senzatiile sunt
intotdeauna particulare, schimbatoare si
subiective,iar cerintele cunoasterii noastre
sunt generale,universale, invariabile si
obiective.
Kant credea ca mecanica newtoniana
explica nu o realitate dincolo de
aparente ,ci aparentele insele; problema
era de a arata cum este posibil in lumina
atacului lui Hume la adresa capacitatii
noastre de a justifica ,prin intermediul
examinarii senzatiilor noastre, tipul de
legi universale si necesare pe care le-a
propus Newton,ca si explicarea unor
asemenea legi la experienta. Acest lucru
nu putea fi realizat prin intermediul
filosofiei lui Leibniz, pentru ca Hume
demonstrase, de asemenea ,ca
5
mecanismele ratiunii pure nu pot produce
singure nici o noua cunoastere cu privire
la ceea ce este real; argumentatia logica
pura dezvaluie numai elementele care
sunt deja continute in premisele sale.
Capacitatea finita a mintii umane ne poate
da impresia ca apare ceva nou, dar acest
ceva este deja acolo; pentru Dumnezeu nu
ar avea niciun sens sa efectueze calcule
matematice sau logice, pentru ca el
cunoaste dinainte toate consecintele.
Trebuie subliniat faptul ca Imm Kant
credea ca, in unele domenii ale cercetarii
umane, se ajunsese la unele raspunsuri
definitive.
Ma voi opri acum asupra unor termeni la
care Kant apeleaza des in Critica ratiunii
pure. Acestia se impart in trei perechi: a
priori, a posteriori, analitic-sintetic,
necesar-contingent. Propozitiile a priori
pot fi cunoscute ca fiind anterioare
6
dovezilor experientei, si independente de
acestea, spre deosebire de propozitiile a
posteriori, care pot fi cunoscute doar pe
baza experientei. Propozitiile analitice
sunt adevarate in virtutea sensului
termenilor pe care ii contin; ele sunt
necesar false,sau necesar adevarate;
negarea adevarurilor analitice nu poate fi
decat contradictorie. Kant se situeaza pe
pozitia rationalistilor afirmand ca nu toata
cunoasterea a priori este goala ,dar este in
dezacord cu acestia in privinta faptului ca
aceasta cunoastere este una a unei lumi
situate in spatele aparentelor.
Cunoasterea , in plus fata de simplul fapt
de a avea experiente, implica folosirea
conceptelor fundamentale,sau a
categoriilor facultatii de intelegere.
Cunoasterea faptului ca ceea ce vedem
este o masa implica posesia si aplicarea
conceptului de masa printr-o judecata de
7
intelegere si nu prin simpla
observare(empirica). Cunoasterea este
posibila prin conjunctia dintre intuitii
reale si categoriile necesare ale facultatii
de intelegere. Simturile singure sunt
literal lipsite de gandire. Un rezumat al
naturii simturilor , ca si al relatiilor dintre
acestea si conceptele intelegerii care
produc cunoasterea, poate fi dat prin
urmatoarea diagrama:
Intuitii=senzatii+spatiu/timp
Concepte=a posteriori a priori categorii
intuitii
Pentru Kant exista posibilitatea unei
cunoasteri obiective a lumii; cunoasterea
trebuie sa includa experienta, si trebuie sa
aplicam cu necesitate categoriile care dau
forma respectivei experiente. In vreme ce
argumentul lui Kant ar fi putut justifica
aplicarea condițiilor necesare pentru
experienta-un anumit set de categorii sau
8
altul- nu mi se pare clar daca el a justificat
aplicarea tuturor categoriilor pe care le-a
expus si numai a acelora.