MECANISMUL FINANCIAR

Sistemul financiar. Pârghiile financiare. Metode administrative de conducere în

domeniul finanţelor publice Cadrul juridic. Cadrul instituţional.

Mecanismul economic reprezintă ansamblul metodelor şi instrumentelor de

conducere şi/sau de reglare a economiei naţionale, de către factorii de decizie ai societăţii,
împreună cu obiectivele ce guvernează această conducere şi/sau reglare şi întregul sistem
organizaţional prin intermediul căruia se efectuează.

Dintre modalităţile de influenţare a activităţii economice de către stat, unele au

caracter financiar sau produc efecte financiare. Din această categorie fac parte: constituirea
şi repartizarea fondurile de resurse financiare publice; participarea statului la activităţi
economico-financiare în calitate de întreprinzător; folosirea pârghiilor financiare, a normelor
şi normativelor financiare, a planurilor financiare. Prin urmare, mecanismul de funcţionare a
economiei naţionale cuprinde o serie de componente de natură financiară, care alcătuiesc
împreună mecanismul financiar.

Mecanismul financiar cuprinde: sistemul financiar; pârghiile financiare utilizate de

stat pentru a influenţa activităţile economice; metodele administrative de conducere
utilizate în domeniul finanţelor publice; cadrul instituţional; cadrul juridic.

1. Sistemul financiar. Finanţele ca sistem pot fi abordate:

- ca un sistem de relaţii economice în expresie bănească, care exprimă un transfer de

resurse financiare ce se produce în anumite condiţii;

- ca un sistem de fonduri ce se constituie în economie la anumite niveluri şi se

utilizează în scopuri determinate;

- ca un sistem de planuri financiare care reflectă anumite procese prevăzute a se

produce în economie, în cursul unei perioade de timp;
 - ca un sistem de instituţii (aparatul financiar) care participă la organizarea relaţiilor
financiare, la constituirea şi repartizarea fondurilor, la elaborarea, executarea şi controlul
planurilor financiare.

2. Pârghiile financiare constituie instrumente cu ajutorul cărora statul acţionează

pentru stimularea interesului economic al unei colectivităţi determinate (ramură sau
subramură economică, grup socio-profesional, zonă geografică etc.) sau al membrilor
acesteia luaţi individual (producători, consumatori, locuitori ai unei zone geografice etc.)
pentru realizarea unui anumit obiectiv. Spre exemplu, cu ocazia instituirii, impozitul este
conceput astfel încât să constituie atât o sursă de venit bugetar, cât şi un mijloc de:
stimulare şi/sau restrângere a producţiei, a investiţiilor, a consumului, a schimburilor
comerciale externe; redistribuire a veniturilor unor categorii sociale; stabilizare economică
etc. La realizarea unor obiective sau acţiuni pe seama fondurilor publice, se pot avea în
vedere metode de finanţare care să încurajeze dezvoltarea anumitor ramuri, subramuri sau
zone geografice, să stimuleze creşterea eficienţei economice, să contribuie la protejarea
mediului etc.

Pârghiile financiare pot acţiona şi în sensul sancţionării materiale a agenţilor

economici, în cazul nerespectării unor obligaţii legale sau contractuale, prin aplicare de
amenzi, penalităţi, dobânzi majorate etc.

Pârghiile economico-financiare ocupă un loc important în mecanismul de funcţionare

a economiei şi se comportă ca metode economice de conducere, însă folosirea lor nu
presupune renunţarea la folosirea anumitor măsuri de natură administrativă în conducerea
economiei, ci o îmbinare judicioasă a metodelor economice cu cele administrative, acestea
completându-se reciproc.
 3. Metodele administrative de conducere utilizate în domeniul finanţelor publice
constau în:

- elaborarea de prognoze, programe economice şi planuri financiare pentru a

cunoaşte în ce direcţii, în ce ritm, cu ce eforturi şi cu ce rezultate se dezvoltă economia;

- organizarea evidenţei contabile, elaborarea situaţiilor financiare şi a bugetelor în

conformitate cu normele metodologice stabilite de autorităţile publice competente;
 - stabilirea preţurilor şi tarifelor pentru unele bunuri şi servicii de către autorităţile
publice;

- reglementarea de către stat a modului de acordare de împrumuturi din fondurile

publice;

- supravegherea derulării comerţului exterior în cazul unor bunuri,

- reglementarea regimului valutar;

- exercitarea controlului financiar de către organele specializate şi sancţionarea

evaziunii fiscale şi a altor abateri de la prevederile legale etc.

4. Cadrul instituţional este format din organe alese democratic, organe ale
administraţiei de stat centrale şi locale, organe specializate ale statului în domeniul
financiar, care au atribuţii şi răspunderi în domeniul finanţelor publice.

5. Cadrul juridic este format din ansamblul actelor normative care reglementează
domeniul financiar.

Sistemul fondurilor de resurse financiare

La nivelul economiei naţionale se constituie mai multe fonduri de resurse financiare.

Fiecare fond are regulile sale proprii de formare şi utilizare, legături şi corelaţii cu celelalte
fonduri. Aceste fonduri se pot grupa după mai multe criterii: după nivelul la care se
constituie; după destinaţie; după forma de proprietate; după titlul cu care se constituie şi se
utilizează.

După nivelul la care se constituie, distingem:

a) fonduri constituite la nivel central (macroeconomic): fondul bugetar de stat;

fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat; fondurile asigurărilor de bunuri, persoane şi
răspundere civilă; fonduri de creditare;

b) fonduri constituite la nivel mediu (mezoeconomic) = fonduri la dispoziţia unităţilor

administrativ-teritoriale: fonduri bugetare ale judeţelor, municipiilor, oraşelor, comunelor;

c) fonduri constituite la nivel microeconomic: fondurile proprii ale instituţiilor şi

unităţilor economice.
 După destinaţia pe care o primesc, distingem:

a) fonduri de înlocuire şi dezvoltare, care se constituie pentru înlocuirea mijloacelor

fixe scoase din funcţiune şi pentru dezvoltare (crearea de noi întreprinderi, restructurarea,
retehnologizarea, dezvoltarea întreprinderilor existente, precum şi realizarea de obiective
de infrastructură). În acest scop se folosesc: fondurile proprii ale întreprinderilor, resursele
împrumutate de întreprinderi, o parte din fondurile bugetare şi extrabugetare ale statului, o
parte din fondurile proprii ale instituţiilor şi întreprinderilor;

b) fonduri de consum. În acest scop se utilizează: o parte din fondurile bugetului de

stat şi bugetelor locale, fondurile asigurărilor sociale, o parte din fondurile proprii ale
întreprinderilor (care se servesc pentru acţiuni sociale şi stimularea salariaţilor), o parte din
veniturile instituţiilor şi ale populaţiei;

c) fondurile de rezervă, care cuprind:

- fondurile înscrise în bugetul de stat şi în bugetele locale cu acest titlu şi care

servesc pentru finanţarea unor sarcini şi acţiuni, neprevăzute, intervenite în cursul anului;

- fondurile de rezervă (de risc sau altfel denumite) constituite la dispoziţia

întreprinderilor pentru acoperirea eventualelor pierderi;

d) fonduri de asigurare:

- fondurile constituite la dispoziţia societăţilor de asigurări şi reasigurări cu

acest titlu, care servesc pentru acoperirea daunelor apărute în urma calamităţilor naturale,
accidentelor şi a altor evenimente (fenomene) aleatorii, precum şi pentru achitarea sumelor
cuvenite persoanelor asigurate în urma producerii riscului asigurat;

- mai îndeplineşte rolul unui fond de asigurare şi fondul de intervenţie

constituit în bugetul de stat la dispoziţia guvernului, care serveşte pentru finanţarea unor
lucrări operative de înlăturare a efectelor unor calamităţi naturale şi pentru acordarea de
sprijin persoanelor aflate în dificultate.

După forma de proprietate, distingem:

 a) fonduri proprietate publică: fondurile bugetului de stat, fondurile bugetelor locale,
fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurile publice extrabugetare, fondurile
proprii ale întreprinderilor şi societăţilor de asigurări cu capital de stat;

b) fonduri proprietate privată: fondurile proprii ale societăţilor comerciale, agricole,

bancare, de asigurări şi reasigurări cu capital integral sau majoritar privat; fondurile proprii
ale întreprinzătorilor particulari; fondurile proprii ale asociaţiilor fără scop lucrativ.

După titlul cu care se constituie fondurile de resurse financiare publice, distingem:

- prelevări cu titlu definitiv şi cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contribuţii etc.);

- prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (subscrieri la împrumuturi de

stat) şi transferuri externe rambursabile (împrumuturi contractate în străinătate);

- prelevări cu titlu nerambursabil şi caracter facultativ (donaţii, ajutoare).

Baza juridică a acestor prelevări o constituie:

- dispoziţiile legale care îi dau dreptul statului să uzeze de puterea sa de

constrângere şi să pretindă de la persoanele fizice şi juridice impozite, taxe, contribuţii,
amenzi, penalităţi;

- prevederile cuprinse în contractele încheiate de stat cu diverse persoane fizice şi

juridice (contracte de concesionare, de închiriere, de împrumut).

De la fondurile de resurse publice se efectuează plăţi:

- cu titlu definitiv (nerambursabil): alocaţii de la buget pentru finanţarea cheltuielilor

curente ale instituţiilor publice, a investiţiilor etc.

- cu titlu rambursabil: acordarea de împrumuturi.

Între fondurile de resurse financiare publice şi private există legături, dar excedentul
unui fond poate fi preluat numai la fondul cu care acesta are corespondenţă, iar deficitul de
resurse al unui fond nu se poate completa decât de la fondul cu care acesta are legături.
Deci, în procesul de echilibrare a fondurilor individuale de resurse financiare trebuie să se
respecte principiul compatibilităţii fondurilor, folosindu-se mecanismul de reglare
corespunzător.
 Sistemul financiar, privit ca relaţii economice, este alcătuit din: a) relaţiile care se
reflectă în bugetul de stat şi în bugetele locale; b) relaţiile care se reflectă în bugetul
asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi în bugetele altor
acţiuni ce ţin de domeniul asigurărilor sociale de stat; c) relaţiile generate de constituirea şi
repartizarea fondurilor speciale extrabugetare; d) relaţiile de credit bancar; e) relaţiile de
asigurări şi reasigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă; f) relaţiile generate de
constituirea fondurilor la dispoziţia întreprinderilor. Componentele de la literele a), b), c) şi
creditul public, luate împreună, formează sistemul financiar public, iar cele de la lit. d), e) şi
f), sistemul financiar privat.

Principale componente ale sistemului financiar public sunt:

Bugetul de stat şi în bugetele locale. În aceste bugete se reflectă relaţiile de

repartizare a unei importante părţi a produsului intern brut, în scopul satisfacerii nevoilor
sociale. Pe de o parte, apar prelevările de venituri, de la persoanele fizice şi juridice, la
dispoziţia autorităţilor centrale de stat, judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, prin
mijloace de constrângere (impozite, taxe, amenzi etc.) şi pe baze contractuale (chirii,
redevenţe, dividende, vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, încasări din vânzări
de bunuri etc.). Pe de altă parte, sunt reflectate relaţiile de distribuire a resurselor colectate,
în favoarea unor instituţii, întreprinderi, persoane fizice, sub forma alocaţiilor bugetare
pentru achiziţii de bunuri şi prestări de servicii, plata salariilor şi altor drepturi de personal,
subvenţii, dobânzi, cheltuieli de investiţii etc.

Prin intermediul bugetului de stat şi bugetelor locale se realizează un amplu proces

de distribuire şi redistribuire a resurselor financiare între sfera materială şi cea nematerială,
între ramurile şi subramurile economiei, între sectoarele sociale, între grupurile sociale,
precum şi între membrii societăţii luaţi individual, proces prin care statul influenţează
mărimea şi destinaţia fondului de consum, dimensiunea şi structura formării brute de
capital.

Asigurările sociale de stat. Protecţia salariaţilor şi a altor categorii sociale, în caz de

pierdere a capacităţii de muncă, la o anumită vechime în muncă şi la împlinirea unei vârste,
în caz de şomaj şi în alte situaţii, se realizează printr-un sistem de asigurări sociale.
 Prestaţiile de asigurări sociale au forme multiple: pensii (pentru munca depusă şi
limită de vârstă, pentru pierderea capacităţii de muncă, de urmaş etc.), indemnizaţii (pentru
prevenirea îmbolnăvirilor, în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă, de
maternitate etc.) indemnizaţii de şomaj, suportarea, parţială sau integrală, a costului
medicamentelor achiziţionate din farmacii, a cheltuielilor de spitalizare, a trimiterilor la
tratament balnear şi odihnă etc.

Resursele financiare necesare finanţării acestor prestaţii se procură de către stat pe

seama contribuţiilor achitate de către angajatori şi de către asiguraţi, precum şi din alte
surse. Contribuţiile la asigurările sociale de stat sunt stabilite prin lege, iar plata lor la
termenele legale este obligatorie.

Procesul de colectare şi repartizare a resurselor financiare destinate asigurărilor

sociale de stat se reflectă în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor
sociale de sănătate, în bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Fondurile speciale extrabugetare se alimentează din taxe, contribuţii şi alte

vărsăminte stabilite în sarcina persoanelor fizice şi juridice şi se pot utiliza exclusiv pentru
finanţarea obiectivelor aprobate prin legile de instituire a acestora. Pentru fiecare fond
special se întocmeşte câte un buget, iar soldurile fondurilor speciale existente la sfârşitul
anului se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.