Universitatea din Oradea

Facultatea de Științe Economice

Disciplină: Finanțe publice

STRUCTURA FINANȚELOR ȘI PROCESUL BUGETAR

REFERAT

Oradea

2022
1. Cuprins

1. Cuprins 1

2. Introducere 2

3. Aspecte teoretice 2

3.1. Raporturile finanțelor publice 2

3.2. Finanțele în sens larg 2

3.3. Sistem financiar 3

3.4. Fondurile financiare 5

3.5. Fluxurile financiare 6

3.6. Sistemul bugetar 7

3.6.1. Principiile bugetare 8

3.6.2. Procesul bugetar 10

4. Studiu de caz – Structura bugetului de stat 11

4.1. Conținutul și caracteristicile bugetului de stat 11

5. Concluzia 12

6. Bibliografie 13

2. Introducere

Finanțele reprezintă o disciplină a științelor economice. Acesta studiază

raporturile sociale cu privire la repartiția în formă bănească a unei părți a produsului intern
brut și a venitului național, precum și activitatea financiară generată de aceste relații. Astfel se
remarcă două părți ale obiectului de studiu ale finanțelor: domeniul public și domeniul privat,
cu relațiile economice specifice fiecăruia. Finanțele publice vor studia domeniul public, iar

finanțele private vor studia domeniul privat. Sistemul financiar al unei țări este esențial

pentru modelarea fluxurilor economice care se stabilesc între agenții economici și instituțiile
statului, contribuid la realizarea economiei unei națiuni.

3. Aspecte teoretice

3.1.Raporturile finanțelor publice

Raporturile financiare au o esență comună și o menire socială identică, ceea ce le
imprimătrăsături comune. Relațiile financiare publice pot fi grupate în funcție de mai multe
criterii. Înliteratura de specialitate sunt împărțite în două grupe principale:

● Finanțele în sens larg

● Sistemul financiar

3.2.Finanțele în sens larg

Acestea se remarca la analiza structurii financiare în funcție de natură și condițiile
transferului.

Finanțele în sens larg cuprind:

● finanțele propriu-zise

● creditul

Finanțele propriu-zise se referă la asigurarea și satisfacerea

nevoilorpermanente ale statului prin folosirea veniturilor fiscale și parafiscale, precum și la
asigurarea șisatisfacerea cu resurse bănești a nevoilor permanente ale agentilor economici.

Creditul se referă la acoperirea a nevoilor temporare de fonduri de către stat,

colectivitățile locale și agenții economici.
 Pe lângă deosebirea fundamentală dintre finanțe propriu-zise și credit, legată de
caracterul rambursabil al împrumuturilor, între cele două componente ale finanțelor în sens
larg a mai există și următoarele deosebiri:

● În cazul finanțelor propriu-zise, la alocarea resurselor nu se ține seamă de influența

factorului de timp sau acesta se folosesc cu titlu gratuit, și se alocă resurse ce se

constituie pe calea prelevării exprese și obligatorii a unei parți din produsul intern
brut.

● În cazul creditului, pentru folosirea împrumutului se percepe o dobăndă. Creditul se

repartizează, în principal, fonduri mobilizate de pe piața de intermediari.

Cu toate aceste deosebiri, există interferențe și asemănări între finanțele propriu-zise și

credite care ne îndreptățesc să socotim creditul ca parte integrantă a finanțelor în sens larg.
Ambele tipuri de resurse bănești sunt folosite la acoperirea nevoilor de fonduri ale statului și
agenților economici, ori în același timp, ori prin alternanța în funcție de situația și condițiile
concrete din anumite perioade și de obiectivele urmate.

Fundamental este faptul că creditul pe termen lung este folosit la complinarea golului
de surse permanente ce în anumite perioade nu poate fi acoperit de fluxurile financiare ale
finanțelor propriu-zise.

3.3.Sistem financiar
Se formează după felul fondurilor și destinașiile lor. Între tipurile de relatii financiare
care există în cadrul economiei se formează o pluralitate de conexiuni prin care se dă
posibilitatea ca fiecare tip de finanțe să-și realizeze propriile funcțiuni. Aceste tipuri de relații
financiare privite ca un ansamblu ordonat și coerent formează sistemul financiar al țării. Acest
sistem poate fi privit ca având o esență unitară și funcții identice datorită relaților de
interdepedență, chiar dacă fiecare tip de relatie financiară are specificitatea sa data de
obiectivele, mijloacele, instrumentele si reglementările folosite în realizarea rolului avut.

Definim deci sistemul financiar ca ansamblul elementelor care asigură formarea și

repartizarea fondurilor de natură financiară și al interacțiunilor dintre aceste elemente.
Funcționalitatea sistemului financiars să se intemeiază pe legăturile reciproce dintre verigile
sale. Aceste legături sunt primare, cele dintre bugetul public și fiecare verigă în parte, și
secundare, cele dintre celelalte verigi, ocolind bugetul public.
 Verigile componente ale sistemului financiar și de credit al țării noastre sunt
următoarele:

1) Bugetul public național (cu elemtente componente la nivel central și la nivelul

unităților administrativ teritoriale);
2) Fondurile speciale la nivel național (fondul destinat plății ajutorului de somaj,
fondul de risc și de accidente, fondul pentru cercetare-dezvoltare etc.);
3) Finanțele Fondului Proprietatea (FP) și cele ale societăților de investiții
financiare (SIF-uri);
4) Finanțele agenților economici (societăților comerciale);
5) Finanțele companiilor naționale și regiilor de stat (centrale și locale);
6) Finanțele instituțiilor de stat (centrale și locale);
7) Asigurările sociale de stat și private;
8) Finanțele sociale de stat și private;
9) Creditul;

Bugetul public național este componența de baza a sistemului, deoarece acesta are
lagături cu toate celelalte verigi ale sistemului financiar, precum și datorită rolului important
din punct de vedere social și economic.

Fondurile speciale au rolul acoperirii unor necesități specifice de mijloace bănești și

reprezintă o debugetizare, înregistrănduse astfel o abatere de la principiul unității bugetare,
legiferată de legislativ.

A treia componență a sistemului financiar, finanțele FP și SIF-urilor, este rezultanța

privatizării în masa a economiei românești, în urma deciziei forțelor politice de a trece
economia României, după 1990, la economia de piață. Aceste fonduri și-au format portofoliile
de acțiuni, prin transferul în proprietatea lor a acțiunilor societăților comerciale provenite din
fostele întreprinderi cu capital de stat.

Finanțele agenților economici reprezintă veriga de bază a sistemului financiar,

întrucăt, în calitatea lor de producători de produs intern brut reprezintă fundamentul
veniturilor care se îndreaptă apoi și câtre celelalte verigi ale sistemului.

Finantele publice cuprind fluxurile de numerar provenite de la contribuabili (populatie,

agenti economici) pe care statul, unitațile sale teritorial-administrative și alte institutii de drept
public le constituie si le folosesc potrivit legii. Finanțele publice cuprind veniturile (impozite,
taxe, contributii, imprumuturi de stat etc.), cheltuielile,datoriile pe care le au. Aceasta
inseamna ca fluxurile financiare ce se indreapta catre visteria statului, provenind de la diversi
platitori – persoane juridice si fizice – sunt stabilite de autoritatile publice competente prin
legi, ordonanțe, hotărâri, dupa care alte fluxuri financiare se indrepată de la fondurile bugetare
către diverși beneficiari – persoane juridice si fizice – la fel pe baza de
reglementari ale autoritatilor publice competente.

Finanțele publice ale institutiilor de stat sunt expresia relațiilor bănesti de repartiție
dintrestat si instituțiile sale, in legatură cu asigurarea fondurilor necesare inființării si
funcționării acestor instituții. Trebuie menționat că există unele instituțiile de stat care au la
bază proprie de venituri ce le permite să-și acopere prin autofinanțare o parte a cheltuielilor
lor, astfel încât de la bugetul public se suportă numai diferența – vorbim în acest caz de
principiul bugetului net, spre deosebire de celelalte instituții publice care sunt finanțate
integral de la buget, când vorbim de principiul bugetului brut.

Asigurările sociale desemnează acea parte a relațiilor bănești de repartiție prin care se
formează și se repartizează fondurile destinate întreținerii cetățenilor majori, inapți de muncă
temporar sau definitiv, precum și urmașilor acestora, în anumite condiții riguros precizate.

Finanțele societăților de asigurări sunt expresia relațiilor bănești care se nasc în

legătură cu formarea și repartizarea fondurilor destinate plății despăgubirilor și sumelor
asigurate – instituțiile producerii unuia din diversele riscuri asigurate.

Creditul este acea veriga ce exprima conținutul ansamblului relațiilor economice care
sunt determinate de procesele formării și utilizării fondurilor de împrumut din economie. În
funcție de conținutul lor specific, există următoarele tipuri de credite: creditele bancare,
creditele comerciale și creditul public.

3.4.Fondurile financiare
Nevoile unei populații reclamă nevoia a mai multor fonduri de natură financiară; în
sistemul de fonduri de natură financiară va avea următoarele grupe:

A. Fondurile centralizate ale statului:

● Fondul bugetar;

● Fondul asigurărilor sociale;

 ● Fondul asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă;

● Fondul de creditare.

B. Fondurile locale:

● Bugetele consiliilor județene;

● Bugetele municipiilor;

● Bugetele comunelor;

● Bugetele regiilor autonome de subordine locală etc.

C. Fondurile descentralizate ale unităților economice:

● Fondul de dezvoltare economică;

● Fondul de rulment;

● Fondul de acțiuni sociale

3.5.Fluxurile financiare
Atăt între actorii care obțin venituri din desfășurarea unei activități lucrative, cât și
între toți aceștia și alte instituții financiare au loc în mod sistematic transferuri de bani, fie
într-un singur sens, fie în ambele sensuri. Acest fapt se datorează în primul rănd nevoilor
interne necesare desfășurării activității, cât și realizării unor obligații stabilite de lege de
asigurare a unor plăți câtre stat pe cale impozitelor, taxelor, contribuțiilor etc. Cantitatea de
bani transferată întro anumită perioadă între enitățile enumerate poartă numele de flux. O altă
definiție a fluxului este totalitatea mișcărilor având un impact, fie imediat, fie întărziat, asupra
lichidităților unei entități.

Deoarece transferul între două entități se poate face și în bunuri și servicii, cu referire
la agenții economici, fluxurile pot fi: fluxuri reale și fluxuri financiare. Cantitatea de bunuri
sau de bani existentă la un moment dat reprezintă un stoc. Relațiile dintre fluxuri și stocuri
stau la baza mecanismelor financiare.
 Fluxurile financiare pot fi: de contrapartida, decalate, multiple și autonome. Fluxurile
financiare de contrapartidă se caracterizează prin înlocuirea imediată a unui activ real cu bani
sau invers. Aceste fluxuri apar în cazul achiziționării unui bun cu plată imediată, în numerar.
Fluxurile financiare decalate apar în cazul în care fluxurilor fizice nu le corespund imediat
niște fluxuri financiare, astfel că echilibrul stocurilor este rupt și se restabilește prin apariția
unui active financiar. Activul financiar se materializează într-o creanță la furnizor și într-o
datorie la cumpărător. Aceste fluxuri se nasc în cazul operațiunilor comerciale însoțite de
credite. Creanța și datoria se vor stinge la o dată ulterioară.

Pentru a compensa efectele decalajelor dintre fizice și cele financiare, firam își poate
schimba creanța pe bani, apelănd la un terț, care, de obicei, este un intermediar financiar.
Vânzarea sau cumpărarea unei creanțe este o operațiune foarte importantă și larg răspăndită
pe piețele financiare. Așadar, activele financiare pot constitui obiectul unei tranzacții. În acest
caz, fluxurile se desfășoară astfel:

a) bunurile vândute de furnizor sunt transferate la cumpărător, ceea ce reprezintă un flux

real;
b) furnizorul vinde creanțe unui intermediar și încasează contravaloarea produselor, ceea
ce repzrezintă primul flux financiar;
c) cumpărătorul de bunuri achită suma către deținătorului titlului de creanță, adică stinge
datoria fața de terț, ceea ce reprezintă al doilea flux financiar;

Fluxurile financiare autonome apar în cazul operațiunilor financiare privind acordarea

sau primirea de împrumuturi, când au loc transferuri de bani de la o persoană la alta. Aceste
fluxuri dau naștere la active financiare – creanțe și datorii.

Aceste sunt fluxurile financiare care au loc în cazul finanțelor private. Deoarece
finanțele publice sunt alimentate apropare în totalitate prin impozite, taxe, contribuții de la
contribuabili și împrumut public de pe piața financiară, fluxurile financiare în cazul finanțelor
publice se reduc la fluxurile financiare autonome.

3.6.Sistemul bugetar
Pentru funcționarea și realizarea rolurilor sale de actor politic, social și economic,
statul face chetuieli publice pe care este nevoit să le acopere printr-un sistem de venituri
publice, îndeosebi venituri fiscale. Instrumentul de planificare atăt a cheltuielilor, cât și a
veniturilor publice poartă denumirea generică de buget sau plan financiar.
 Dar pentru că statul este o construcție complexă, legiuitorul român a recus la un
ansamblu de bugete pe care le-a numit sistem bugetar. Astfel, Legea nr. 500/2002 privind
finanțele publice a instituit conceptul de sistem bugetar 10, înțeles ca sistem unitar de bugete,
care cuprinde:

● bugetul de stat;

● bugetul asigurărilor sociale de stat;

● bugetul fondurilor speciale;

● bugetul trezoreriei statului;

● bugetul instituțiilor publice autonome;

● bugetele instituțiilor finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul

asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz;

● bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;

● bugetul fondurilor provenite din credințe externe contractate sau garantate de

statsi ale căror rambursare, dobănzi și alte costuri se asigură din fonduri
publice;

● bugetul fondurilor externe nerambursabile;

● bugetele locale;

În cadrul sistemului bugetar, locul primordial îl ocupă bugetul de stat datorită amplorii
cheltuielilor și veniturilor publice conținute și a impactului său major asupra societății, în
ansamblul său. Bugetul de stat nu este numai un document financiar și juridic de conducere, ci
și un document politic.

Bugetul de stat este tehnic constituit din sistemul veniturilor publice și sistemul
cheltuielilor publice. Veniturile publice sunt formate din totalitatea resurselor băneșit ale
statului și au două componente: veniturile ordinare și veniturile extraordinare. Veniturile
ordinare reprezintă resursele bănești care se cuvin bugetelor componente ale sistemului
bugetar, în baza unor prevederi legale, fiind formate din impozite, taxe contribuitii și alte
vărsăminte.

3.6.1. Principiile bugetare

Bugetul de stat se conformează unor reguli tehnici. Aceste reguli au atât o semnificație
tehnică, cât și una politică. Considerate că fiind necesare unei bune gestiuni a finanțelor
publice, ele sunt, pe de altă parte, destinate să ușureze controlul Parlamentului asupra
gestiunii guvernamentale. Legate de dezvoltarea democrației parlamentare, aceste principii s-
au perfecționa în decursul istoriei.

În literatură de specialitate se vorbește de următoarele principii bugetare: principiul

unității bugetare, principiul universalității bugetare, principiul anualității bugetare, principiul
echilibrului bugetar, principiul neafectării veniturilor, principiul specializării, principiul
realității, principiul unității monetare și principiul publicitării bigetare.

● Principiul unității bugetare

Acest principiu susține că toate cheltuielile publice și toate veniturile bugetare trebuie
să figureze într-un document unic supus aprobării Parlamentului. Pentru că această regulă să
fie respectată, trebuie îndeplinite două condiții: bugetul trebuie să cuprindă ansamblul
veniturilor și cheltuielilor bugetare, fără nici o excepție; această trebuie să fie reunite într-un
proiect de lege unic, asupra căruia Parlamentul trebuie să se pronunțe.

● Principiul universalității bugetare

Ca și principiul unității, cel al universalității are o semnificație politică, aceea dată de

necesitatea autorizației parlamentare pentru bugetul de stat. Dar și acest principiu cunoaște
anumite excepții justificate prin preocuparea față de eficiența administrativă.

● Principiul anualității bugetare

Principiul anualitățuu are o dublă dimensiune: durata autorizației bugetare este de un

an și execuția bugetului de stat are același orizont de timp. Din punct de vedere istoric,
principiul are o justificare politică, adică cerințele unui regim parlamentar reprezentativ au
impus o periodicitate suficient de scurtă pentru a garanta eficacitatea controlului parlamentar
asupra finanțelor statului.
 ● Principiul echilibrului bugetar

Principiul echilibrului bugetar presupune că bugetul să fie echilibrat, adică cheltuielile

bugetare să fie perfect egale cu veniturile înscrise în buget. Acest principiu a constituit cheia
de bolta pentru finanțele publice din perioada clasică a lor. Dacă cheltuielile bugetare sunt mai
mari decăt veniturile bugetare înscrise, în buget se vorbește de deficit bugetar. În situația
inversă, când veniturile bugetare sunt superioara cheltuielilor bugetare, există un surplus
bugetar.

● Principiul specializării bugetare

Potrivit acestui principiu, veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în

buget pe surse de proveniență și pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică
și destinația acestora, potrivit clasificație bugetare.

● Principiul realității bugetare

Potrivit acestui principiu, la elaborarea legilor bugetare anuale și a bugetelor trebuie să

fie luate în calcul previziunile cele mai realiste și avute în vedere variantele cele mai prudente
în realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare.

● Principiul publicității bugetului

Acest principiu cere că bugetul de stat să fie adus la cunoștința opiniei publice mediat
ce a fost aprobat. Se poate considera că acest principiu este desuet din moment ce bugetul de
stat este aprobat prin lege, iar potrivit constituției orice lege trebuie publicată în Monitorul
Oficial.

● Principiul unității monetare

Potrivit acestui principiu, toate operațiunile bugetare se exprimă în moneda națională.

3.6.2. Procesul bugetar

Procesul prin care sunt alocate resursele limitate care implică alegerea între obiective
și cheltuieli publice potențiale constituie ceea ce se numește bugetare. Bugetarea este deci
procesul care prescie cum, când și de către cine se solicită cheltuielile publice și cum sunt
alocate resursele disponibile. Ea este mai mult decât o tehnică. Bugetul de stat este expresia
deciziilor la nivelul societății în legătură cu nivelele și sursele de mobilizare a veniturilor
publice și cu obiectivele finanțate din cheltuielile publice.

Bugetarea cuprinde trei componente esențiale:

1) generarea resurselor bugetare;

2) solicitarea de cheltuieli publice din aceste resurse;
3) alocarea resurselor care se preconizează a fi obținute;

Acesta este numărul minim de acțiuni care constituie procesul bugetării. Bugetarea nu
poate avea loc dacă oricare din elementele amintite lipsește. Ele pot lipsi numai dacă este
vorba de revederea bugetului în curs de execuție.

Solicitarea bugetară este orice este orice cerere de resurse facută în concordanță cu
regulie și procedurile procesului de bugetare. Pretențiile sunt prezentate în mod obișnuit de
instituțiile administative, dar ele pot fi prezebtate și prin intermediul altor canale. Existența
acestor pretenții de cheltuieli bugetare face necesare existentă unui buget.

Una din caracteristicile universale ale solicitărilor bugetare este că acestea sunt
întotdeauna mai mari decât disonibilitățile pentru satisfacerea lor. De altfel, nu ar exista
bugetare dacă toate pretențiile ar fi satisfăcute. Pe de altă parte, dacă nici o solicitare nu ar fi
satisfăcută, nu ar exista procesul bugetar. Din totalul solicitărilor față de veniturile bugetare
sunt satisfăcute numai o parte.

Solicitările bugetare vor fi impuse cu putere atunci cănd există resurse suficiente,
guvernul favorizează programe de expansiune, economia este încurajată și noi cheltuieli
publice pot fi finanțate fără creșterea impozitelor. Pe de altă parte, solicitările bugetare vor fi
mai slabe cănd bugetul este străns, liderii politici sunt favorabili reducerii cheltuielilor
publice, iar cheltuielile suplimentare vor determina presiunea asupra creșterii fiscalității sau
mărimea deficitului bugetar.

Deci procesul de bugetare afectează atăt solicitările față de resursele bugetare, cât și
modul de alocare a acestor resurse.

Procesul bugetar constă în repartizarea luării deciziei bugetare pe nivelele sau părțile
implicate în elaborarea bugetului, stabilindu-i fiecărui actor instituțional competențe și
termenele pentru a asigura întocmirea bugetului în termenul legal
 Etapele procesului bugetar constă în:

1. elaborarea proiectelor de buget;

2. aprobarea bugetelor;
3. executarea bugetelor;
4. încheierea execuției bugetare;

4. Studiu de caz – Structura bugetului de stat

4.1.Conținutul și caracteristicile bugetului de stat

Din punct de vedere politic, bugetul reprezintă expresia opțiunilor guvernului în
domeniile sale de competență, determinate de factori precum doctrina politică a partidului de
guvernământ, atitudinea opoziției, conjunctura economică, situația internațională etc.

Din punt de vedere formal, bugetul prezintă documentul program în care sunt înscrise
anual mărimea și structura veniturilor și cheltuielilor din cadrul economiei publice. Veniturile
sunt grupate după caracterul lor șo după sursa de proveniență.

Din punct de vedere juridic, bugetul este actul prin care se prevăd și se aprobă prin
lege veniturile și cheltuielile anuale ale statului și ale altor entități de drept public.

Din punct de vedere ale conținutului economic, bugetul de stat reprezintă relații
economice sub formă bănească ce iau naștere în procesul rapartiției produsului intern brut în
legătură cu îndeplinirea funțiilor și sarcinilor statului.

Bugetul de stat este constituit din venituri și cheltuielile anuale ale statului. Veniturile
sunt structurate în bugetul de stat pe capitole și subcapitole, iar cheltuielile pe parți, capitole,
subcapitole, titluri, articole, precu și alineate, după caz. Cheltuielile prevăzute în capitole și
articole au destinație precisă și limitată. Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol
bugetar, în conformitate cu creditele de angajament și duratele de realizare a investițiilor. În
bugetul de stat se include Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și Fondul de
intervenție la dispoziția Guvernului.

În România, constituirea și gestionarea resurselor financiare publice se realizează

printr-un sistem unitar de buget, care include:

● bugetul de stat;
 ● bugetul local;

● bugetul asigurărilor sociale de stat;

● bugetul trezoreriei statului;

● bugetul instituțiilor publice autonome;

● bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat,

bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz;

● bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;

● bugetul fondurilor provenite din credite externe sau garantate de stat și ale

căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;

● bugetul fondurilor externe nerambursabile

Bugetul îndeplinește trei roluri:

1) rolul alocativ;
2) rolul redistributiv;
3) rolul de reglare a vieții economice;

5. Concluzia

Execuția bugetară constă în realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare

stabilite prin legile bugetare anuale. Pentru realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor
bugetare este necesar un complex de acte, fapte și operațiuni, îndeosebi cu privirea la
încasarea, păstrarea, eliberarea fondurilor bănești și utilizarea lor.

Procedura execuției bugetare este formată din următoarele faze: repartizarea pe

trimester a veniturilor și cheltuielilor bugetare; execuția de casă bugetară; realizarea
veniturilor bugetare. Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare aprobate
se face în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioada în care este
necesară efectuarea cheltuielilor. Execuția de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se
realizează printre trezorieria statului pe baza normelor metodologice emise de Ministrul
Finanțelor. Toate fondurile publice, aparținănd tuturor bugetelor componente ale sistemului
bugetar, sunt derulate prin conturile Trezoreriei Statului.

Contul curent general al Trezoreriei Statului funcționează la Banca Națională a

României, și este deschis în numele Ministerului Finanțelor și an unităților Trezoreriei
Statului din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene.

Ministerul Finanțelor are obligația de a urmări și supraveghea în permanentă mersul

execuției bugetului și de a prezenta rapoarte periodice pentru informarea Guvernului cu
privire la starea de echilibru a bugetului.

6. Bibliografie

1) Ioan Dan Morar, Finante publice, Ed. Universităţii din Oradea, 2006;
2) Iulian Văcărel şi colectivul, Finanţe publice, E.D.P., Bucureşti,2007’
3) Legea bugetara anuala;
4) Codul Fiscal ,legea 571/2003 adnotata si republicata la zi;
5) http://www.mfinante.ro/;