CONCEPTUL DE BANCA

Activitatea principala a unei banci consta in comertul cu bani . Banca este aceea care , pe
de o parte, cumpara bani ,suportând un cost sub forma dobânzii bonificate ,iar pe de alta
parte, vinde banii acumulati, câstigurile obtinute si in cea mai mare parte ,cu activitatea
de creditare .Se poate spune ca acumularea resurselor de creditare si plasarea lor este
“cheia de bolta “, a activitatii unei banci .De aici deriva si
functiile economice ale unei banci.

Rolul bancii este de prim plan în viata economica

contemporana. Ea favorizeaza tranzactiile economice
comerciale si interne si externe ale unei tari si asigura
efectuarea platilor si schimbul valutar. De asemenea
banca permite realizarea investitiilor ,fie participând
direct la finantarea acestora ,fie pin plasamentul si
gestiunea economiilor banesti. Banca este “actorul”
principal pe piata capitalului. Totodata ,când ne referim la
rolul bancii in epoca moderna , trebuie sa avem in vedere
ca generalizarea informaticii si telecomunicatiilor
determina mutatii importante in relatia banca-clienti si in
metodele de gestiune folosite.

Importanta retelei de unitari bancare in teritoriu

Banca exista pentru clientii sai. Ca institutie si activitate, economia a aparut pe o anumita
treapta de dezvoltare a societatii ,datorita nevoii oamenilor de a efectua diferite tranzactii.

Evolutia societatii omenesti in toate domeniile si, in special , in economie a impus

adaptarea activitatii bancare la noile cerinte, lucru ce a necesitat nu doar indemnizarea si
dezvoltarea serviciilor oferite de banci clientilor , dar si apropierea de acestia .

Dezvoltarea unei retele proprii de distributie in teritoriu, care îsi desfasoara o activitate
cat mai complexa si sa raspunda acestei cerinte (apropierea de client),este, in acelasi
timp, determinata si de concurenta dintre diferitele banci prezente pe pita bancara care
doresc sa penetreze in anumite zone in care exista reale posibilitati de desfasurare a unei
activitati bancare eficiente .

Structura societatii bancare

Fiecare banca este persoana juridica ,fiind organizata ca societate comerciala bancara pe
actiuni .

Structura retelei de unitati a acelor banci care si-au organizat activitatea in teritoriu ,
urmarind împartirea administrativ- teritoriala a tarii consta in :
-centrala bancii ;

-sucursalele;

-filialele, subordonate organizatoric si functional sucursalelor ;

-agenti, subordonate filialelor sau in unele cazuri ,chiar sucursalelor.

Comportamentul bancar
Desfasurarea relatiilor dintre bancile comerciale si clientii lor in toate operatiile pe care
aceste banci le efectueaza si in serviciile pe care le presteaza sunt supuse unor reguli de
comportament care releva obligatiile reciproce sub aspectul lor cel mai concret .

Astfel , în raport cu clientii lor, bancile au statuate unele drepturi între care mentionam :

•  de a stabili si înscrie in conturi dobânzile si comisioanele datorate de clienti la niveluri

rezonabile;

•  de a fi indemnizate de client pentru toate cheltuielile si resursele angajate pentru a-l

servi ;

•  de a dispune de banii clientilor asa cum considera ca e bine pentru a asigura onorarea
cecurilor valabile emise de client ;

•  de a li se acoperi ,la cerere, de catre client orice suma ce li se cuvine din destinatia
relatiilor reciproce.

Bancile au de asemenea obligatii:

•  de a executa orice solicitata expres de la clientii lor;

•  de a onora cecurile emise de clienti si de a incasa cecurile si alte instrumente bancare

normale primite in favoarea lor;

•  de a elibera extrase de cont periodic sau la cerea clientului ;

•  de a nu dezvalui informatii cu privire la afacerile clientului decât la cererea lui , in

interesul lui, sau prin prevederea expresa a legii.

Pozitia rezultata din cele de mai sus pentru banci este de a acorda asistenta clientului,
dea-l sprijini si a avea o colaborare sincera si eficienta cu acesta.

Riscul bancar – factor primordial de decizie

privind operatiunile bancare
In angajarea resurselor lor bancile se confrunta cu o serie de riscuri

printre care enumeram:

•  riscul pierderii de capitaluri sau al insolvabilitatii:

•  riscul imobilizarii sau al lipsei de lichiditate :

•  riscul modificarii dobânzii pentru resurse mobilizate:

•  riscul eroziunii capitalului prin inflatie;

•  riscul repartitiei capitalului in conditiile creditarii externe(riscul valutar si riscul de

tara).

Considerarea tuturor acestor riscuri este un fapt necesar si important pentru fiecare
banca , dar, in conditiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoasterea, evitarea si
prevenirea lor este de o deosebita relevanta la nivel national.

Scurt istoric al sistemelor bancare

Primele dovezi ale unei activitati bancare se regasesc în Orientul Apropiat (Babilon) si
Egiptul Antic. În acea perioada, templele erau, deopotriva, loc de rugaciune si loc de
pastrare a banilor si tezaurelor. Au fost descoperite marturii scrise privind activitatea de
depuneri si împrumuturi efectuate de temple. Încrederea pe care o inspirau templele
favoriza intermedierea monetara, asemanator bancilor de mai târziu.

În evul mediu, manastirile, ca si templele din Egipt sau Grecia Antica au continuat sa
joace un rol important în efectuarea unor activitati specific bancare. Desi, oficial nu
aveau voie sa perceapa dobânzi, foloseau alte metode de a obtine profit; acesta lua forma
veniturilor din ipoteci, a comisioanelor pentru credite acordate.

La sfârsitul secolului al XI-lea, activitatile din acest domeniu s-au restrâns datorita
cruciadelor si patrunderii în spatiul european a populatiilor migratoare.

Primele institutii de tip bancar, efectuau preponderent operatiuni de transfer, astfel încât
sistemul de plati sa devina mai eficient. Prima banca de acest tip a fost Banca Venetiei,
creata în anul 1171 si recunoscuta oficial în anul 1587, ca Banca di Rialto .

În secolele urmatoare au aparut banci similare si în alte centre comerciale: Geneva (1407)
, Amsterdam (1609) , Hamburg (1619) , Rotterdam (1635).
Dezvoltarea comertului si a bancilor a condus la necesitatea existentei unor centre
permanente de afaceri. Astfel, în 1531 s-a deschis la ANVERS prima piata financiara,
cunoscuta ca bursa de valori.

În sec. XVII-XVIII activitatea bancara se dezvolta în toate formatiunile statale din

Europa. Banca din Amsterdam (1609) si Banca Angliei (1694) au devenit modelul pe
care s-au bazat structurile bancare create ulterior.

În epoca moderna, începând cu secolul al XIX-lea, în toate tarile occidentale are loc un
amplu proces de consolidare a sistemelor bancare. Pe lânga o dezvoltare relativ uniforma
a aparatului bancar, evolutia sa îmbraca forme diferite de la o tara la alta.

Astfel se pot distinge câteva sisteme bancare de referinta:

•  sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii , un sistem apreciat prin caracterul sau
descentralizat si specializat;

•  sistemul bancar britanic , caracterizat printr-un succes deosebit si prin specializare;

•  sistemul bancar german , care se individualizeaza prin banca de tip universal ce

desfasoara o larga activitate care poate fi comparata cu sectorul comercial, în formele sale
“ en gros” sau “ en detail”;

•  sistemul bancar francez , un sistem hibrid, concentrat si mult mai apropiat de stat
decât de clientii sai.

Sistemul bancar german - caracteristici

În Germania , la 1619 ia nastere Banca din Hamburg, dupa modelul Bancii din
Amsterdam. Initial aceasta a fost o banca de depozite, ca apoi sa efectueze si operatiuni
de virament. Rigoarea operatiunilor bancare si crearea unei monedei de cont specifice,
numita "Marko-Banco" i-au dat bancii respective o mare notorietate. Alaturi de Banca din
Hamburg, aparatul bancar din Germania se consolideaza prin înfiintarea Bancii din
Nürenberg.

Trebuie remarcat ca, în aceasta perioada apare prima banca de emisiune ("banca de
circulatie"). Aceasta este Banca din Stockholm (1650), Suedia, care elibereaza bilete la
purtator în schimbul depunerilor. Aceste bilete de banca se caracterizeaza prin aceea ca
nu sunt purtatoare de dobânzi, iar circulatia lor ca mijloace de plata diminueaza cererea
de rambursare a depunerilor. În anul 1698, urmare a unor dificultati, Banca din
Stockholm se transforma în banca regala ("Rjksbank"), respectiv într-o institutie publica.
Ulterior, în 1776, banca respectiva va da faliment din cauza unei emisiuni excesive de
bilete de banca.
In forma sa moderna, sistemul bancar german s-a constituit, de fapt, începând din a doua
jumatate a secolului al XIX lea. Din acest moment dezvoltarea sistemului se realizeaza in
doua forme puternic diferentiate pe de o parte, implantarea unei largi retele cooperatiste
si populare, iar, pe de alta parte, constituirea bancilor comerciale, care s-au concentrat
intr-un timp foarte scurt.

Puternica dezvoltare a Germaniei postbelice, pozitia ei actuala ca cea mai consolidata

economie a Europei si de lider al Uniunii Europene, au drept suport si dezvoltarea fara
precedent a sistemului bancar organizat dupa diferite principii fata de alte tari.
Conceptual de baza in guvernarea activitatii bancare este “ALL FINANZ” , sistemul
bancilor universale, bancilor germane fiindu-le permis sa se implice in orice activitate
financiara. Activitatea bancara comerciala , de investitii, de afaceri, asigurari, sunt tot
atâtea activitati in care se poate implica o banca ce are logistica necesara. Doua principale
categorii de banci s-au diferentiat in consolidarea sistemului bancar german:

 Crearea unei largi retele de banci cooperatiste si populare;

•  Constituirea bancilor comerciale.

Reteaua cooperatista (Raiffeisenkasser) i se datoreaza, mai ales, lui Friedrich Wilhelm

Raiffeisen, primar la Flammesfeld.La început, in secolul al XIX lea, este vorba de
cooperative parohiale, conduse de notabili locali benevoli, având, îndeosebi, functia de
case de garantie mutuala. Treptat, institutia se dezvolta si se aliniaza bancilor, atât prin
modul de functionare, cat si prin statutul sau juridic. Odata cu amplificarea retelei
bancilor cooperatiste in mediul rural, în centrele urbane se creeaza bancile populare.

Astfel, responsabilitatea solidara si nelimitata a cooperativelor dispare treptat in favoarea

unei responsabilitati limitate la aporturile de capital, ca in orice societate comerciala. Dar,
caracterul sau de vasta retea difuza, mai ales rurala, s-a mentinut pana in zilele noastre.
Paralel, in centrele urbane se creeaza bancile populare (Volksbanken).

Aceste doua retele complementare au ocupat întotdeauna un loc preponderent in

Germania in colectarea depunerilor, in special a celor care provin din economiile
populare, si in acordarea de credite persoanelor particulare, comerciantilor si
mestesugarilor. In 1971, retelele Raiffeisen si Volksbanken s-au apropiat sub egida bancii
Deutsche Genosenschaftsbank, numita, in general, DG Bank, care constituie una dintre
primele banci germane. Desi are o vocatie universala (colectarea depunerilor, gestiunea
mijloacelor de plata, acordarea de credite), totusi, DG Bank este specializata in activitatea
“cu amanuntul”: clientela numeroasa, dar operatiuni de mica amploare.

Bancile comerciale germane sunt, de asemenea, universale, dar, spre deosebire de tipul de
banci descris anterior, sunt specializate in operatiuni “angro”, adica orientate catre
industrie. In felul acesta se consolideaza apropierea dintre bancile comerciale si
întreprinderi. Banca este un partener constant al întreprinderii, intervenind in gestiunea si
contabilitatea acesteia.. De pilda principala banca a Germaniei, Deutsche Bundesbank
detine o cota de 28% in Daimler Benz, liderul firmelor industriale germane, 10% din cea
mai mare firma de asigurari din tara, Allianz, 25% din Kurstadt, liderul lanturilor de
magazine, aproape o treime din Philips Holsmann, liderul firmelor de constructii si lista
poate continua cu alte participatii. Astfel, intre bancile comerciale germane si
întreprinderi exista o strânsa colaborare, bancile intervenind adesea in contabilitatea si
gestiunea clientilor sai. Aceasta situatie este considerate ca fiind unul din factorii care au
asigurat succesul întreprinderii germane.

Prin participatii, supervizare cenzoriala si cunoasterea strategiei industriale, acest trinom

al puterii bancilor germane exercita un puternic control asupra industriei. Puternica
tendinta de reglementare a activitatii bancare in Germania are atât latura ei pozitiva, cat si
negativa. Pozitiva, pentru ca sunt preferati micii deponenti si micile banci. Negativa, dat
fiind contextul mondial al dereglementarii care afecteaza banca in lupta de concurenta. In
timp ce birocratii germani sunt ocupati sa emita foarte multe reglementari, operatorii
Uniunii Europene erodeaza cate putin temeliile solide ale bancilor germane prin relaxarea
reglementarilor.

Prin natura operatiunilor pe care le desfasoara, bancile germane sunt considerate ca fiind
etalonul de banca universala. Totodata se constata ca bancile comerciale germane sunt
puternic concentrate. De exemplu, activitatea primelor
trei banci ca marime: Deutsche Bundesbank, Dresdner
Bank si Commerz Bank, este comparabila cu activitatea a
200 de banci de ordin regional.

Aceasta conceptie a bancii in serviciul întreprinderii (si

nu in al comertului ca in Marea Britanie) este considerata,
adesea, ca fiind unul dintre factorii care au determinat
succesul industriei germane. In acest caz, creditele se
obtin mai usor in functie de nevoile efective ale
întreprinderii si riscurile economice aferente, in timp ce
banca franceza subapreciaza întreprinderea si acorda
credite in functie de garantiile prezentate.

Bancile germane sunt, adesea, considerate ca fiind modelul tip de banca universala
(fiecare dintre ele îndeplineste efectiv toate functiile bancare, spre deosebire de bancile
britanice).Or, dincolo de aceasta universalitate, se constata o specializare in functie de
tipul clientelei. Acest fapt este dovedit de analiza retelelor in functie de numarul de
ghisee : cu 31% din numarul total de ghisee in 1980 (19127 de ghisee), reteaua
cooperatista nu reprezinta decât 14.6% din depunerile colectate, in timp ce, pentru
bancile comerciale, aceste cifre sunt respectiv 9.7% (6160 de ghisee) si 22%.

La fel ca in majoritatea celorlalte tari, bancile comerciale germane sunt puternic

concentrate, deoarece primele trei banci ca marime (Deutsche Bank, Dresdner Bank si
Commerzbank) au o activitate cumulata comparabila cu cea a 200 alte banci cu vocatie
regionala.