UNIVERSITATEA DE STAT „B.P.

HAŞDEU” DIN CAHUL

Catedra „Finanţe şi Evidenţă Contabilă”

BAZELE ACTIVITĂȚII BANCARE

( Cospect)

CHIRONACHI Corina,
lector superior

CAHUL, 2016
 TEMA 1. FONDAREA BĂNCII

1.1. Evoluţia sistemului bancar contemporan

1.2. Rolul şi structura sistemului bancar
1.3. Banca comercială ca instituţie financiară
1.4. Licenţierea băncilor comerciale în RM
1.5. Organele de administrare ale băncilor comerciale
1.6. Particularităţile organizatorice ale băncilor comerciale
1.7. Reorganizarea şi lichidarea băncilor comerciale

1.1. EVOLUŢIA SISTEMULUI BANCAR CONTEMPORAN

Conceptul de „bancă” îşi are începutul în cele mai vechi timpuri. Până în prezent, nu
se cunoaşte cu exactitate data şi locul apariţiei primei instituţii bancare, urme ale existenţei
unor astfel de instituţii fiind descoperite la babilonieni, egipteni, evrei, greci şi romani cu
mult înaintea erei noastre. Istoria sistemului bancar îşi găseşte originile în trecutul
îndepărtat, existând mărturii foarte vechi ce atestă practica unor activităţi care într-o formă
mai mult sau mai puţin evoluată se pot constitui ca primii paşi pe tărâmul practicii bancare.
Există diferite păreri cu privire la originea băncilor. Unii cercetători apreciază că
primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, moment asociat apariţiei şi
circulaţiei monedei metalice. După alţi cercetători, noţiunea de bancă este asociată
momentului în care un grup de persoane a avut ideea să primească disponibilităţi băneşti,
sub formă de depuneri de la cei ce doreau să facă economii şi, în baza acestor depozite, să
ofere împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.
Primele dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în Orientul Apropiat (Babilon)
şi Egiptul Antic. În acea perioadă templele erau, deopotrivă, loc de rugăciune şi loc de
păstrare a banilor şi tezaurelor. Au fost descoperite mărturii scrise privind activitatea de
depuneri şi împrumuturi efectuată de temple. Încrederea pe care o aspirau templele furniza
intermedierea monetară, asemănător băncilor de mai târziu. Detaliile referitoare la depozite,
împrumuturi, dobânda percepută şi rambursarea creditelor se găsesc deja în Codul lui
Hammurabi, descoperit la Susa, în anul 1901. În secolul VI î.Ch. Oraşe-state şi temple din
Grecia Antică au început să emită monede proprii. Datorită faptului că fiecare oraş-stat îşi
avea moneda proprie a apărut necesitatea schimbării valutare. În aceeaşi perioadă, preoţii
ofereau împrumuturi ţăranilor, iar unele persoane specializate în “negoţul cu bani” ofereau
aceleaşi servicii altor categorii sociale. În timp, aceşti “creditori”, cunoscuţi sub denumirea
de “trapeziţi” au început să perceapă dobânzi foarte mari, având multe nemulţumiri în
rândul populaţiei. Drept urmare, unele cetăţi greceşti au decis să creeze bănci publice.
Aceste instituţii erau conduse şi controlate de agenţi publici în faza unor norme ce pot fi
asociate primelor reglementări statale cu privire la activitatea băncilor. În perioada timpurie
a dezvoltării Imperiului Roman, romanii nu s-au arătat interesaţi în activităţi specifice
băncilor. Însă, pe măsură ce au cucerit teritoriile greceşti şi au văzut cum funcţionau
băncile, au înţeles importanţa lor. Foarte curând după aceea în întregul Imperiu Roman au
apărut atât bănci de stat cât şi private. Pentru facilităţile de împrumut acordate, aceste bănci
aveau permisiunea, să solicite plata unei taxe al cărei nivel nu era limitat. Excepţie făceau
băncile din Roma unde, pentru aceste taxe, a fost fixată o limită serioasă. Este interesant de
remarcat faptul că aceste bănci nu puteau să perceapă comisioane pentru serviciile acordate.
Totodată, băncile furnizau clienţilor situaţii ale conturilor pentru operaţiunile efectuate.

4
 În Evul Mediu, mănăstirile, ca şi templele din Egiptul sau Grecia Antică, au
continuat să joace un rol important în efectuarea unor activităţi specific bancare. Deşi
oficial, nu aveau voie să perceapă dobânzi, foloseau alte metode pentru comisioanele pentru
credite acordate etc. La sfârşitul sec. al IX-lea activităţile în acest domeniu s-au retras
datorită cruciadelor şi pătrunderii în spaţiul europene a popoarelor migratoare. Primele
instituţii de tip efectuau preponderent operaţiunii de transfer (ceea ce azi se cunoaşte sub
denumirea de casă de compensare), astfel încât sistemul de plăţi să devină mai eficient.
Prima bancă de acest tip a fost Banca Veneţiei, creată în 1171 şi recunoscută oficial
în 1597 ca Banca de Rialto. În secolele următoare au apărut bănci similare şi în alte centre
comerciale: Geneva(în 1407), Amsterdam(în 1609), Hamburg (în 1619) şi Rotterdam (în
1635).

1.2. ROLUL ŞI STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR

Sistemul bancar este un ansamblu coerent de instituţii bancare, care funcţionează
într-o ţară răspunzând necesităţilor unei etape a dezvoltării social-economice.
În evoluţia sa, sistemul bancar parcurge faza de specializare şi sectorizare.
Specializarea bancară poate fi privită ca fiind orientarea activităţii diferitelor bănci
doar spre anumite servicii, operaţiuni, produse bancare.
Sectorizarea poate fi definită, ca fiind un tip aparte de specializare ce constă în
orientarea activităţii bancare spre anumite domenii de activitate economică (sectoare ale
economiei naţionale).
În general, sistemul bancar dintr-o ţară cuprinde:
- cadrul instituţional - format din banca centrală, bănci comerciale şi alte instituţii
financiare asimilate acestora;
- cadrul juridic – ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară.
Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar care să asigure
mobilizarea disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor spre desfăşurarea
unor activităţi economice eficiente.
Sistemele bancare din ţările dezvoltate se caracterizează printr-o serie de trăsături:
1. diversitatea;
2. concentrarea;
3. accelerarea operaţiunilor de restructurare bancară.
Diversitatea – presupune existenţa unui număr sporit de instituţii bancare definite de
legea bancară şi ale căror caracteristici pot fi diferite (după dimensiuni, după clienţi, după
tipul operaţiunilor efectuate etc.).
Concentrarea – poate fi caracterizată prin ponderea deţinută de principalele bănci în
totalul sistemului bancar şi diminuarea numărului de bănci în totalul acestora. Între gradul
de concentrare şi numărul instituţiilor bancare se manifestă o legătură, astfel, pe măsură ce
numărul băncilor se diminuează, gradul de concentrare bancară creşte.
Operaţiunile de restructurare bancară – în cadrul acestora pot fi incluse fuziunile şi
absorbţiile, operaţiunile cu străinătatea, preluările pachetului de control de către băncile
străine. Una din consecinţele principale ale restructurărilor o reprezintă concentrarea sporită
a sistemelor bancare şi reducerea numărului de instituţii bancare. Un alt efect al
restructurărilor este intensificarea concurenţei.
Într-o economie de piaţă, sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi
concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv
şi imparţial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii. Băncile asigură şi

5
facilitează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă
principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.
Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe
piaţă prin intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţa
financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediar între deţinătorii de capitaluri şi
utilizatorii acestora. În exercitarea acestei diversităţi de operaţii, băncile acţionează în
numele lor, pe contul lor propriu, depunătorii şi împrumutătorii neavând nici o legătură de
drept între ei. Ne referim la faptul că băncile gestionează depozitele şi mijloacele de plată
din economie.
În sistemele bancare contemporane se produc o serie de modificări, dintre care cele
mai semnificative sunt:
- amplificarea forţei marilor bănci;
- înlocuirea specializării băncilor cu universalizarea operaţiunilor lor;
- diminuarea rolului statului în activitatea băncilor;
- modernizarea tehnicilor şi informaticii bancare;
- accentuarea proceselor de restructurare bancară;
- manifestarea crizelor în sistemele bancare aparţinând statelor dezvoltate, în
contextul globalizării financiare.

1.3. BANCA COMERCIALĂ CA INSTITUŢIE FINANCIARĂ

Conform Legii cu privire la instituţiile financiare nr. 550-XIII din 21.07.95 noţiunea de
bancă este tratată astfel: “Banca este o instituţie financiară care acceptă de la persoane
fizice sau juridice depozite sau echivalente ale acestora, transferabile prin diferite
instrumente de plată, şi care utilizează aceste mijloace integral sau parţial pentru a
acorda credite sau a face investiţii pe propriul cont şi risc.”
Denumirea de bancă comercială provine de la activitatea sa comercială: cumpără şi
vinde resurse. O bancă “cumpără resurse”, prin atragerea depozitelor clienţilor. Preţul
pentru banii atraşi sub formă de depozite constituie dobânda pe care o plăteşte banca
clienţilor. Banca “vinde resurse” prin acordarea de credite clienţilor în urma cărora
solicitanţii de credite plătesc pentru folosirea acestor împrumuturi o dobândă. Dobânzile la
resursele cumpărate de bancă sunt mai mici în comparaţie cu dobânzile plătite de creditorii
de resurse de la bănci. Diferenţa dintre aceste dobânzi formează profitul băncii comerciale.
O bancă comercială urmăreşte scopul de a obţine profit potenţial şi suplimentar din
principalele sale activităţi, oferind clienţilor o gamă largă de produse şi servicii financiare.
Băncile pot fi clasificate după următoarele criterii:
1. după forma de proprietate (private, publice, mixte);
2. după apartenenţa naţională a capitalului (autohtone, străine, mixte);
3. după specializare (universale, specializate)
Rolul băncilor poate fi analizat, în primul rând, prin utilizarea conceptului de
intermediere între agenţii debitori şi creditori în economie, iar, în al doilea rând, prin
funcţiile tradiţionale de finanţare, colectare a depozitelor şi de gestionare a mijloacelor de
plată.
Pentru a evidenţia rolul băncilor, este necesară situarea acestora în cadrul sistemului
financiar, al căror element principal îl constituie. Pe plan financiar există două categorii de
participanţi, ale căror preocupări sunt complementare, respectiv cei care au necesităţi de
finanţare şi care doresc procurarea de resurse, pe de o parte, şi cei cu capacităţi de finanţare

6
şi care doresc plasarea eficientă a resurselor lor. Pornind de la acest dublu rol, şi de la
calitatea lor de intermediar, băncile comerciale îndeplinesc următoarele funcţii:
1. constituirea de resurse prin atragerea disponibilităţilor temporale ale clienţilor;
2. utilizarea, plasarea acestor resurse;
3. asigurarea mecanismului de funcţionare a plăţilor.
Operațiunile efectuate de băncile comerciale pot fi grupate în active și pasive. Între
operațiunile pasive și active ale băncilor comerciale, există o interdependență puternică.
Structura și caracterul pasivelor determină, în mare măsură, posibilitățile băncii de a efectua
operațiuni active și, în același timp, schimbarea politicii băncii în domeniul creditării poate
influența esențial caracterul resurselor.
Operațiunile pasive reprezintă operațiunile care modifică pasivul bilanțului bancar și
se caracterizează prin formarea resurselor bancare atât a celor proprii, cât și a resurselor
atrase (fig.1.3.1).
OPERAȚIUNILE BĂNCILOR COMERCIALE

AC T IVE
 credite de diverse categorii;
 creanțele din leasing și factoring;
 valorile mobiliare deținute de bancă;
 disponibilul aflat în casierie;
 conturile curente și depozitele plasate la
alte bănci comerciale precum și la Banca
Centrală;
 imobilizări corporale și necorporale;
 alte operațiuni active.
PASIVE
 atragerea depozitelor;
 primirea creditelor și împrumuturilor de la
alte bănci comerciale și de la BNM;
 primirea împrumuturilor de la instituțiile
financiare internaționale;
 emisiunea valorilor mobiliare proprii;
 alte operațiuni în urma cărora se majorează
volumul resurselor băncii.

Fig.1.3.1 Operațiunile băncilor comerciale

1.4. LICENŢIEREA BĂNCILOR COMERCIALE ÎN RM

BNM este investită cu dreptul exclusiv de a elibera licențe băncilor. Suma minimă
subscrisă şi depusă în capitalul băncii se stabileşte în cuantum de 200 de milioane de lei1.
Acţiunile se achită integral cu mijloace băneşti. Pentru eliberarea licenței de a desfăşura
activităţi financiare în conformitate cu art.26 al Legii instituțiilor financiare la BNM se
depune o cerere scrisă la care se anexează:
a) date despre calificarea şi experienţa administratorilor viitoarei instituţii financiare,
activitatea lor profesională din ultimii 10 ani;
b) datele despre capitalul viitoarei bănci care se prevede să fie plătit;
c) business-planul viitoarei bănci cuprinzând structura organizatorică, tipurile de
activităţi financiare preconizate prognosticul rezultatelor financiare pentru următorii 3 ani;
d) informaţii privitoare la numele (denumirea), domiciliul (sediul), activitatea
comercială sau profesională din ultimii 10 ani şi cota de participare a fiecărei persoane care
intenţionează să deţină 5% sau mai mult din acţiunile cu drept de vot ale băncii. În scopul
aplicării acestei prevederi asupra persoanelor afiliate, cota de participare a acestora se
stabileşte prin agregarea cotelor lor;

1
Legea instituţiilor financiare Nr.550-XIII din 21.07.95

7
 e) orice alte informaţii prevăzute de regulamentele Băncii Naţionale.
În termen de 3 luni de la data primirii cererii BNM o aprobă preliminar sau o respinge
aducând în scris la cunoştinţa solicitantului decizia sa. Refuzul de a elibera autorizaţie
trebuie să fie motivat. BNM eliberează licența numai dacă este pe deplin convinsă că:
a) banca se va conforma condiţiilor prevăzute de lege;
b) calificarea, experienţa şi integritatea morală a administratorilor corespund business-
planului şi activităţilor financiare pentru care banca va primi licența;
c) situaţia financiară a băncii va fi satisfăcătoare.
După aprobarea preliminară a cererii BNM stabileşte următoarele cerinţe pentru
primirea licenței:
1. depunerea capitalului iniţial care nu trebuie să fie mai mic decât capitalul minim
necesar;
2. angajarea de specialişti;
3. încheierea unui contract cu o firmă de audit;
4. închirierea sau cumpărarea de utilaj pentru efectuarea operaţiunilor bancare şi de
edificii bancare.
Dacă în decursul unui an banca nu îndeplineşte cerinţele enumerate, aprobarea
preliminară a cererii se anulează, iar dacă ele sunt satisfăcute licența se eliberează timp
de o lună.
Licenţa se eliberează pe un termen nedeterminat şi este netransferabilă. Pentru
fiecare filială sau o altă subdiviziune separată a băncii în care se va desfăşura activitatea pe
baza licenţei, băncii i se eliberează copii autorizate de pe aceasta. BNM ţine registrul
băncilor licenţiate, în care se înscriu denumirea, adresele sediului central şi ale filialelor şi
reprezentanţelor lor care va fi accesibil permanent publicului.

1.5. ORGANELE DE ADMINISTRARE ALE BĂNCILOR COMERCIALE

În RM băncile sunt organizate ca societăţi pe acţiuni2.
Banca trebuie să aibă un statut în care se specifică denumirea, adresa, obiectul
activităţii, funcţiile consiliului băncii, cuantumul capitalului, tipul, numărul, valoarea
nominală a acţiunilor şi drepturile de vot legate de ele. Statutul băncii poate fi modificat cu
aprobarea Băncii Naţionale dată în scris.
Banca se conduce după regulamente interne aprobate de consiliul, care stabilesc:
1. structura organizatorică şi funcţiile băncii, modul de formare şi competenţa
organelor de administrare şi control;
2. funcţiile unităţilor din structura băncii, ale administratorilor lor şi ale funcţionarilor
băncii;
3. limitele competenţei administratorilor şi ale funcţionarilor băncii;
4. funcţiile comisiei de cenzori şi ale altor comisii permanente.
Organul suprem de conducere al băncii este Adunarea generală a acţionarilor (AGA).
Aceasta este în drept să adopte hotărâri pe cele mai importante chestiuni ce privesc
activitatea băncii şi anume:
1. să adopte modificări şi completări la statutul băncii;
2. să modifice capitalul social;
3. să aleagă în funcţie şi să revoce membrii consiliului băncii, a comisiei de cenzori şi
se aprobe regulamentul acestor organe;

2
Legea instituțiilor financiare nr.550-XII din 21.07.95

8
 4. să examineze şi să aprobe dările de seamă anuale ale societăţii şi ale comisiei de
cenzori;
5. să decidă asupra reorganizării sau lichidării băncii etc.
Administratorii băncii3 sunt:
- membrii consiliului băncii și ai comisiei de cenzori a băncii;
- președintele, vicepreședintele, membrii organului executiv și contabilul-șef al
băncii;
- conducătorul filialei;
- alte persoane investite prin lege sau statut să-și asume obligații, de sine stătător sau
împreună cu alte persoane, în numele și în contul băncii.
Organul de administrare a băncii este consiliul băncii, care exercită funcţii de
supraveghere, elaborează și asigură aplicarea politicii băncii. Consiliul este format dintr-un
număr impar de membri (fig.1.5.1), dar nu mai puţin de 3. Membrii consiliului sunt aleşi de
AGA pentru un termen de până la 4 ani, pot fi redesemnaţi pentru un nou termen. AGA
poate stabili remunerarea membrilor consiliului.
Nu poate fi ales membru consiliului persoana:
a) care este sau care va deveni membru de consiliu în 2 sau mai multe bănci;
b) căreia i s-a retras dreptul de a fi membru al consiliului băncii;
c) care îndeplineşte sau a îndeplinit în decursul a 12 luni precedente funcţii în
Consiliul de administrație a Băncii Naţionale;
d) care a fost subiectul unei cauze privind insolvabilitatea și nu a fost eliberată de
datorii.
Atribuţiile consiliul băncii sunt:
1. decide convocarea adunării generale;
2. decide majorarea capitalului social în limita a 50% faţă de capitalul social existent
fie prin majorarea valorii nominale a acţiunilor fie prin emisiunea suplimentară a acţiunilor
(cu acordul scris al Băncii Naţionale);
3. modifică statutul;
4. alege președintele și vicepreședintele băncii și stabilește împuternicirile lor;
5. propune adunării generale variante de plată a dividendelor;
6. aprobă acordarea creditelor de consorțiu, creditelor «mari”, creditelor acordate
persoanelor afiliate și funcționarilor băncii etc.
Consiliul băncii, numit şi consiliul directorilor sau consiliul observatorilor este organul
care reprezintă interesele acţionarilor în perioada dintre adunările generale şi, în limitele
împuternicirilor deţinute, exercită conducerea generală şi controlul asupra activităţii
societăţii.

3
Regulamentul cu privire la exigențele față de administratorii băncii aprobat prin HCA al BNM nr.134 din 01.07.11

9
 Cerințe stabilite de BNM față de administratorii BC

Reputație de afaceri impecabilă, să nu aibă anticedente penale, să nu aibă evidențe privind

responsabilitatea apariției problemelor administrative și financiare sau evaziune fiscală

Cerințe privind calificarea

Organul de administrare Organul executiv Organul de control

studii superioare și studii superioare în domeniul studii superioare și min.1 an

experiență de muncă financiar-economic și experiență de muncă în domeniul
în posturi de minimum 5 ani experiență de evidenței contabile și control din
conducere în sfera de muncă în sectorul bancar ce ultimii 10 ani, să cunoască
activitate economică ține nemijloacit de activitățile evidența contabilă în bănci, legile
sau financiară. financiare. RM și actele normative ale BNM.

Fig.1.5.1 Cerințe stabilite de BNM față de administratorii BC

Drept organ executiv unipersonal în cadrul Băncii Comerciale îl reprezintă

administratorul băncii (fig.1.5.1). Conducătorul filialei sau subdiviziunii separate
împuternicit să încheie acte juridice în numele băncii trebuie să aibă studii superioare în
domeniul financiar-economic și minimum 3 ani experiență de muncă în sistemul bancar.
Organul de control intern al băncii este comisia de cenzori care exercită controlul
activităţii ei şi este alcătuită dintr-un număr impar de membri (fig.1.5.1), dar nu mai puţin
de 3, aleşi de AGA pentru o perioadă de 4 ani. Membrii consiliului băncii nu pot fi
concomitent membri ai comisiei de cenzori. Majoritatea membrilor ai comisiei de cenzori
nu trebuie să fie angajați ai băncii.
Comisia de cenzori:
1. stabileşte pentru bancă proceduri de evidenţă şi de control contabil în temeiul
reglementărilor Băncii Naţionale, supraveghează respectarea lor şi controlează conturile şi
alte documente ale băncii;
2. controlează respectarea legilor şi a regulamentelor aplicabile băncii şi prezintă
consiliului băncii rapoartele respective;
3. prezintă avizele în problemele solicitate de consiliul băncii şi alte probleme
considerate necesare.
Comisia de cenzori se întruneşte în şedinţe ordinare o dată în trimestru şi în şedinţe
extraordinare la convocarea consiliului băncii sau a doi membri ai săi.
Auditul extern. Banca trebuie să încheie contract cu o firmă de audit independentă
acceptată de BNM, care:
a) îi acordă asistenţă în ţinerea evidenţei contabile în conformitate cu principiile
stabilite de BNM;
b) întocmeşte un raport despre activitatea ei anuală şi un aviz despre veridicitatea cu
care dările de seamă reflectă starea ei financiară, în conformitate cu Legea cu privire la
instituțiile financiare;
c) controlează corectitudinea metodelor şi procedeelor de audit şi de control intern şi
face recomandări de remediere;

10
 d) informează Banca Naţională despre orice acţiune frauduloasă comisă de funcţionarii
băncii sau ai filialelor ei, precum şi despre orice neregulă din administrarea şi din efectuarea
operaţiunilor care ar putea conduce la pierderi materiale pentru bancă sau filiala sa.

1.6. PARTICULARITĂŢILE ORGANIZATORICE ALE BĂNCILOR

COMERCIALE
Conform Legii cu privire la instituțiile financiare, băncile pot să-și înființeze filiale și
alte reprezentanțe atât pe teritoriul RM, cît și pe teritoriul altor state.
Structura rețelei de unități ale băncilor ce-și desfășoară activitatea în RM este
determinată de împărțirea administrativ-teritorială a țării, organizându-se astfel: centrala
băncii, filiale, reprezentanțe, agenții și oficii secundare.
Băncile comerciale, prin centralele lor, îndeplinesc funcția de coordonare a tuturor
activităților care se desfășoară în filiale, agenții și reprezentanțe, asigurând aplicarea corectă
a legilor, hotărârilor și a tuturor actelor normative ce guvernează activitatea bancară.
Centralele BC elaborează norme specifice care trebuie respectate de unitățile din subordine.
Filiala este unitate distinctă, juridic dependentă de bancă, ce desfășoară toate tipurile
de activități financiare sau unele din ele. Bilanțul filialei este parte componentă a bilanțului
băncii comerciale.
Băncile comerciale au dreptul de a înființa filiale în următoarele condiții4:
- să posede şi să menţină capitalul de gradul I şi coeficientul capitalului normativ
total (CNT) corelat cu activele ponderate la risc în conformitate cu Regulamentul
cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc;
- să activeze minimum 1 an după primirea licenţei de a desfăşura activităţi financiare
şi cel puţin o dată să fie supusă inspecţiei de către inspectorii BNM;
- să îndeplinească prevederile legilor RM şi ale actelor normative ale BNM;
- să nu fie obiectul aplicării măsurilor de remediere din partea BNM.
Reprezentanţa băncii nu are dreptul să desfăşoare activităţi financiare şi alte activităţi,
cu excepţia celor de informare, reprezentare şi apărare a intereselor băncii.
Denumirea filialei, reprezentanţei trebuie să includă indicarea faptului că este filială,
respectiv, reprezentanţa băncii care а deschis-o.
Filiala, reprezentanţa se deschide/se închide prin hotărârea organului de conducere al
băncii căruia i s-a acordat acest drept în conformitate cu statutul băncii.
Înregistrarea filialei, reprezentanţei la organul înregistrării de stat se efectuează la
prezentarea avizului Băncii Naţionale cu privire la aprobarea deschiderii filialei,
reprezentanţei.
Filiala băncii poate avea subdiviziuni structurale interne (agenţii, puncte de schimb
valutar) situate în afara sediului ei, care nu au bilanţ separat, denumite în continuare oficii
secundare. Denumirea oficiului secundar va conţine indicarea tipului acestuia şi a
apartenenţei la filiala concretă în cadrul căreia a fost deschis.
Punctul de schimb valutar îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Legea nr.62-
XVI din 21 martie 2008 privind reglementarea valutară.
Oficiul secundar se deschide/se închide prin hotărârea organului de conducere al
băncii căruia i s-a acordat acest drept în conformitate cu statutul băncii. Oficiul secundar se
indică în regulamentul filialei.

4
Regulamentul privind filialele, reprezentanțele și oficiile secundare ale băncilor aprobat prin HCA al BNM nr.84
din 28.04.11 // MO al RM nr.110-112 din 08.07.11, art.87

11
 În cazul luării hotărârii privind închiderea filialei (oficiului secundar), banca (filiala),
în termen de 10 zile, este obligată să notifice clienţii deserviţi de filiala respectivă (oficiul
secundar respectiv) şi să ia măsuri privind executarea obligaţiilor faţă de aceştia.
Despre închiderea filialei, reprezentanţei, deschiderea şi închiderea oficiului secundar,
banca notifică Banca Naţională în condiţiile stabilite în actele ei normative.

1.7. REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA BĂNCILOR COMERCIALE

Reorganizarea băncilor (contopire sau absorbție) sau vânzarea unei părți
substanțiale din activele băncii se efectuează cu permisiunea scrisă a BNM5. Banca sau
băncile constituite în urma contopirii sau dezmembrării încep activitatea numai după
obținerea licenței BNM.
Contopirea este procesul de reorganizare, care are ca efect încetarea existenţei a două
sau mai multe bănci (băncile contopite) în rezultatul căreia este înfiinţată o nouă bancă
(banca succesoare). Toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile fiecăreia din băncile
contopite trec, potrivit actului de transfer şi bilanţului consolidat, la banca succesoare.
Neincluderea în bilanţul consolidat şi în actul de transfer a unor obligaţiuni contractate,
angajamente şi garanţii emise etc. a băncii contopite nu scuteşte banca succesoare de
îndeplinirea acestora după înregistrarea contopirii. BNM va elibera băncii succesoare licenţa
de desfăşurare a activităţilor financiare.
Absorbţia este procesul de reorganizare, care are ca efect încetarea existenţei unei sau
mai multor bănci (băncile absorbite) şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora
la o bancă (banca absorbantă) devenind succesor de drepturi şi obligaţii ale băncii (băncilor)
absorbite. Toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile băncii absorbite trec la banca
absorbantă în conformitate cu actul de transfer şi bilanţul consolidat. Neincluderea în
bilanţul consolidat şi în actul de transfer a unor obligaţiuni contractate, angajamente şi
garanţii emise etc. a băncii absorbite nu scuteşte banca succesoare de îndeplinirea acestora
după înregistrarea absorbţiei. Banca succesoare va desfăşura activitatea după absorbţie în
baza licenţei deţinute de ea anterior.
Vânzare unei părţi substanţiale din activele băncii (mai mult de 10% din valoarea
activelor băncii conform bilanţului la ultima dată gestionară) se efectuează cu permisiunea
scrisă a Băncii Naţionale, în dependență de valoarea acesteia, după cum urmează:
- de la 10% până la 50% din valoarea activelor băncii se efectuează în baza deciziei
consiliului băncii.
- mai mult de 50% din valoarea activelor băncii se efectuează în baza deciziei AGA.
Lichidarea băncilor comerciale poate fi silită sau benevolă6.

Condiţiile de lichidare silită

Banca Naţională retrage licenţa şi iniţiază procesul de lichidare silită a băncii în cazul
în care se constată că banca se află în una din următoarele situaţii de insolvabilitate:
a) banca nu este capabilă să execute cererile creditorilor privind plata obligaţiilor
pecuniare scadente (incapacitate de plată);
b) activele băncii nu mai acoperă obligaţiile acesteia (supraîndatorarea);
c) capitalul băncii este mai mic de 1/3 faţă de capitalul reglementat.

5
Regulament cu privire la contopirea sau absorbţia băncilor din RM, aprobat prin HCA al BNM nr.143 din 02.06.00
6
Legea instituțiilor financiare nr.550-XII din 21.07.95

12
 În cazul în care o bancă se află în incapacitate de plată sau este supraîndatorată, sau
există pericolul să intre în incapacitate de plată, conducătorul organului executiv al băncii
este obligat să înştiinţeze imediat BNM.
Odată cu retragerea licenţei şi iniţierea procesului de lichidare silită a băncii, BNM
numeşte un lichidator care:
a) afişează, în termen de 3 zile de la data numirii sale, la fiecare subdiviziune separată
a băncii un anunţ despre retragerea licenţei băncii şi începutul lichidării acesteia, indicând
numele şi prenumele lichidatorului, data şi locul la care el intră în gestiunea băncii;
b) publică anunţul indicat la în Monitorul Oficial al RM, în ziarele de circulaţie
generală, precum şi în ziarele din localităţile în care banca are subdiviziuni separate;
c) transmite BNM, în termen de 3 zile de la publicarea anunţurilor, copii de pe acestea.
De la data de retragere a licenţei băncii:
a) BNM închide conturile în lei ale băncii respective şi deschide un nou cont cu
specificarea “bancă în proces de lichidare”, la care vor fi virate sumele de bani disponibile
la acea dată în conturile respective şi prin intermediul căruia lichidatorul va efectua toate
operaţiunile în lei ale băncii ce se lichidează;
b) lichidatorul închide conturile în valută străină deschise în alte bănci (inclusiv în
BNM).
Lichidarea silită a băncii se desfăşoară în mod extrajudiciar. Procesul de lichidare a
băncii nu poate depăşi 3 ani de la data de retragere a licenţei. Termenul indicat poate fi
prelungit de Banca Naţională pentru cel mult un an, în baza demersului argumentat al
lichidatorului băncii.

Condiţiile de lichidare benevolă

Lichidarea băncii în baza hotărârii luate de acţionari (lichidarea benevolă) se
efectuează în modul prevăzut de actele legislative ce reglementează lichidarea societăţilor
comerciale, ţinând cont de prevederile Legii instituțiilor financiare cu condiția că banca nu
se află în situaţie de insolvabilitate. Această hotărâre poate fi luată de către AGA și se
adoptă cu votul a cel puţin 2/3 din numărul total de voturi ale acţionarilor reprezentate la
adunare.
În cazul adoptării hotărârii privind lichidarea benevolă, banca solicită Băncii
Naţionale, printr-o cerere (în termen de 5 zile de la data adoptării hotărârii), retragerea
licenţei şi eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă. La cerere se anexează:
- hotărârea privind lichidarea benevolă;
- planul lichidării aprobat de AGA, care va cuprinde etapele lichidării, modul şi
termenele de onorare a creanţelor creditorilor, bilanţul ce confirmă suficienţa mijloacelor
necesare onorării creanţelor, informaţia privind componenţa comisiei de lichidare şi alte
date necesare.
BNM examinează cererea în termen de 2 luni de la data depunerii şi eliberează
permisiunea privind lichidarea benevolă dacă constată că:
a) hotărârea privind lichidarea benevolă a băncii a fost luată cu respectarea legislaţiei;
b) banca este solvabilă şi poate executa fără amânare obligaţiile faţă de creditori;
c) documentele prezentate conţin informaţie completă şi suficientă;
d) planul propus de lichidare este în interesul creditorilor băncii;
e) banca a prezentat în termenul stabilit documentele suplimentare solicitate de BNM.
Odată cu eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă, Banca Naţională retrage
licenţa băncii. După retragerea licenţei şi eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă,

13
comisia de lichidare (lichidatorul) preia toate împuternicirile de administrare a patrimoniului
şi a operaţiunilor băncii după care:
a) depune, în termen de 5 zile de la data de retragere a licenţei, cererea de lichidare a
băncii la organul înregistrării de stat, anexând documentele necesare,;
b) publică avize despre lichidare;
c) efectuează inventarierea patrimoniului, evaluarea activelor, onorează creanțele
creditorilor, întreprinde alte măsuri necesare lichidării băncii.
Lichidarea benevolă a băncii nu împiedică iniţierea procesului de lichidare silită a
acesteia dacă în procesul de lichidare benevolă se constată că banca se află în situaţie de
insolvabilitate.
În cazul în care se constată că banca se află în situaţie de insolvabilitate, comisia de
lichidare (lichidatorul) înştiinţează imediat Banca Naţională pentru iniţierea procesului de
lichidare silită şi prezintă darea de seamă şi documentele ce atestă situaţia financiară a
băncii.

Acte normative:
1. Lege cu privire la BNM nr. 548-XIII din 21.07.95 cu modificările ulterioare
2. Legea instituţiilor financiare Nr.550-XIII din 21.07.95 cu modificările ulterioare
3. Regulamentul privind filialele, reprezentanțele și oficiile secundare ale băncilor
aprobat prin HCA al BNM nr.84 din 28.04.11
4. Regulament cu privire la contopirea sau absorbţia băncilor din RM, aprobat prin
HCA al BNM nr.143 din 02.06.00
5. Regulamentul cu privire la exigențele față de administratorii băncii aprobat prin
HCA al BNM nr.134 din 01.07.11

Întrebări de generalizare:
1. Definiți conceptul de sistem bancar.
2. Explicați trăsăturile caracteristice sistemului bancar modern.
3. Numiți atribuțiile de bază și funcțiile ale BNM.
4. Caracterizați organele de administrare ale BNM.
5. Explicați rolul băncilor comerciale prin funcțiile care le îndeplinesc.
6. Numiți principalele
7. Explicați procedura de licențiere a băncilor comerciale în RM.
8. Caracterizați organele de administrare ale băncilor comerciale.
9. Explicați particularitățile organizatorice ale băncilor comerciale.
10. Care sunt metodele de reorganizare ale băncilor comerciale?
11. Prin ce se deosebește procedura de lichidare benevolă de cea silită?

14
 TEMA 2. CAPITALUL BANCAR

2.1. Resursele proprii ale băncii: concept, rolul și funcțiile

2.2. Structura şi caracteristica capitalului propriu
2.3. Conceptul, structura şi importanţa capitalului normativ total
2.4. Procedura şi etapele de emisiune a acțiunilor

2.1. RESURSELE PROPRII ALE BĂNCII: CONCEPT, ROLUL ȘI FUNCȚIILE

BC ca şi ceilalţi agenţi economici pentru asigurarea activităţii sale trebuie să dispună
de o anumită sumă de bani (capital), adică de resurse. În condiţiile tranziţiei la economia de
piaţă problema formării resurselor bancare are o importanţă primordială. Resursele băncilor
sunt constituite din resurse proprii şi resurse atrase.
Banca comercială, ca oricare altă instituţie financiară, activează în baza legii care-i
permite atragerea mijloacelor băneşti din economia naţională şi investirea acestora. Datorită
faptului că băncile fac afaceri preponderant cu mijloacele depunătorilor, este necesar ca
instituţia să aibă un grad înalt de lichiditate. În acest scop băncile trebuie să dispună de
capital propriu.
Resursele proprii ale BC sunt constituite din capital social, fonduri de rezervă sau de
risc. Deţinerea capitalului propriu contribuie în mare măsură la asigurarea stabilităţii băncii
şi a eficienţei activităţii ei. El are o importanţă mare mai ales la etapa iniţială: cheltuieli ce
ţin de emiterea acţiunilor, procurarea mijloacelor fixe etc.
Orientarea activităţii băncii spre operaţiunile cu un grad înalt de risc, necesită o mărire
a resurselor proprii a acestor bănci. Resursele proprii necesare băncii şi mărimea acestor
depinde şi de nivelul de dezvoltare a pieţii resurselor creditare, precum şi de politica
creditară promovată de Banca Centrală. Mărimea resurselor proprii care se află în posesia
băncii determină tipurile de activităţi ale băncii.
Din punct de vedere al gradului de stabilitate resursele proprii pot fi clasificate astfel:
1. resurse stabile – care pot fi plasate pe termen lung, constituite din :
- capital social,
- fondul de rezervă,
- primele legate de capital social
2. resurse temporare – care pot fi plasate pe termen scurt, constituite din:
- rezervele pentru pierderi la credite,
- dividendele de plată,
- fonduri şi rezerve constituite temporar.
La sfârşitul anului sumele rezultative de pe conturile băncii se transferă pe contul
profitului. O parte din aceste sume sunt utilizate pentru plata dividendelor, iar o altă parte -
pentru plata impozitelor, transferurilor în diferite fonduri. Soldul profitului nerepartizat este
fondul resurselor băneşti ce rămâne la dispoziţia administraţiei băncii şi adunării generale a
acţionarilor şi sunt utilizate conform planului strategic al băncii.
Băncile ar putea să crească fondurile prin emiterea de obligaţiuni în public. Emiterea de
obligaţiuni ar creşte însă sarcinile de plăţi anuale prin achitarea dobânzilor aferente,
reducând astfel suma de distribuit sub forma dividendelor.
Capitalul bancar joacă un rol important pe parcursul activităţii băncii: la constituire, în
perioada de funcţionare şi de lichidare.
Capitalul băncii reprezintă indicatorul principal al stabilităţii financiare care protejează
banca împotriva insolvabilităţii şi falimentului. Prin urmare, prezenţa unui capital adecvat

15
presupune abilitatea băncii de a amortiza influenţa negativă a riscurilor la care se expune
permanent şi în acelaşi timp de a-şi menţine capacitatea de plată faţă de deponenţii şi
creditorii săi.
Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar îndeplineşte următoarele funcţii:
- protejează deponenţii în eventualitatea insolvabilităţii şi lichidităţii băncii;
- absoarbe pierderile neprevăzute;
- serveşte la achiziţionarea de clădiri şi echipamente pentru desfăşurarea activităţii;
- serveşte ca o limită impusă pentru expansiunea nejustificată a activelor.
Din punct de vedere practic putem deosebi următoarele funcţii:
1. funcţia de protecţie (de bază) – înseamnă protecţia deponenţilor şi a creditorilor
băncii. În caz de falimentare a băncii, din acest fond sunt achitate toate obligaţiunile faţă de
deponenţi şi creditori; se menţine solvabilitatea pe parcursul activităţii băncii indiferent de
apariţia unor cheltuieli neprevăzute.
2. funcţia operativă – presupune asigurarea băncii cu mijloace financiare care
constituie baza activităţii bancare. Are importanţa în procesul de constituire şi fondarea
băncii. La etapa iniţială din resursele constituite se vor procura clădiri, utilaje, se va plăti
salariul până la momentul obţinerii beneficiului propriu.
3. funcţia de reglementare – se raportează neapărat la interesul populaţiei şi al altor
clienţi ai băncii pentru o funcţionare cu succes a acesteia, la legile şi normele în vigoare care
îi permit BNM de a efectua controlul asupra activităţii băncilor comerciale. Aceste reguli
presupun menţinerea capitalului propriu minimal, care permite băncii să obţină licența
pentru activitatea bancară, să existe o limită privind valoarea creditelor acordate unui
creditor etc.
Funcţia esenţială a capitalului bancar este de a asigura stabilitatea băncii.

2.2. STRUCTURA ŞI CARACTERISTICA CAPITALULUI PROPRIU

Capitalul propriu al băncii este constituit din:
 capitalul social;
 surplusul de capital (capital suplimentar);
 profitul nedistribuit;
 capital de rezervă;
 alte fonduri şi rezerve ale băncii.
Capitalul social se constituie din valoarea aporturilor primite de la acţionari în contul
achitării acţiunilor şi va fi egal cu produsul valorii nominale a acţiunilor plasate şi numărul
acestora. Toate acţiunile oferă drepturi şi obligaţii acţionarilor în funcţie de tipul acţiunilor
deţinute. Deţinătorii de acţiuni ordinare au dreptul de a participa la AGA şi de a-şi da votul
în scopul aprobării diferitelor instrucţiuni, ordine ce sunt de competenţa lor. Capitalul social
poate fi majorat sau micşorat în baza hotărârii AGA.
Capitalul social se formează prin emisiunea şi înscrierea la acţiunile ce pot fi procurate
contra mijloacelor băneşti, serveşte drept o formă de asigurare a garanţiilor îndeplinirii
asumate de bancă. Mărimea capitalului social poate fi modificată:
 în vederea majorării prin emisiunea de noi acţiuni sau sporirea valorii nominale a
acţiunilor deja emise;
 în sensul reducerii prin micşorarea valorii nominale a acţiunilor sau răscumpărarea
unei părţi de acţiuni de la acţionari.

16
 Surplusul de capital este format din contul diferenţei de preţuri în urma plasării
acţiunilor şi a valorii nominale atât la prima emisiune, cât şi la celelalte emisiuni
suplimentare.
Profitul nedistribuit reprezintă profitul acumulat pe parcursul anului de gestiune după
impozitare şi plata dividendelor. La sfârşitul anului repartizarea profitului se va aproba prin
majoritatea voturilor Adunării generale a acţionarilor. Profitul poate fi distribuit astfel:
- în scopul lărgirii reţelei bancare prin deschiderea de filiale, reprezentanţe;
- pentru achitarea dividendelor acţionarilor ce deţin acţiuni ordinare;
- ca investiţii în noi tehnologii bancare;
- pentru extinderea operaţiunilor şi serviciilor bancare etc.
Fondul de rezervă – este destinat acoperirii pierderilor rezultate din operaţiunile
active ale BC şi de asemenea poate fi folosit la plata dobânzilor pentru obligaţiunile emise
sau dividendelor la acţiunile privilegiate în cazurile insuficienţei profitului obţinut din
rezultatul activităţii sale. Acest fond se formează din alocări anuale sau din profitul BC. O
bancă comercială este obligată să dețină rezerve obligatorii la Banca Centrală atât în valută
națională, cât și în valută străină.
Băncile formează fonduri de rezervă pentru a asigura executarea obligaţiunilor faţă de
clientelă şi acoperirea pierderilor neprevăzute în procesul de activitate. Fondul de rezervă e
destinat în special pentru:
 plata dobânzilor pentru depozite în cazul insuficienţei veniturilor;
 plata dividendelor fixe, anuale la acţiunile privilegiate;
 efectuarea altor cheltuieli (sponsorizări, completarea fondului de risc, etc.).
Fondul de risc – se formează în baza alocărilor din profitul BC. Mijloacele rezervate
în fondul de risc sunt folosite pentru acoperirea creditelor acordate diferitor clienţi, care la
moment sunt calificaţi ca fiind în imposibilitate de plată. Această operațiune nu anulează
calitatea de debitor a clientului, banca având dreptul de a folosi toate mijloacele legale
pentru a-şi întoarce mijloacele date în credit.
Fondurile speciale – cum ar fi fondul de dezvoltare a băncii; ajutorul social şi
material acordate lucrătorilor BC, care sunt formate tot în baza alocărilor din profit.

2.3. CONCEPTUL, STRUCTURA ŞI IMPORTANŢA CAPITALULUI NORMATIV

TOTAL
Problema constatării suficienţei capitalului bancar de-a lungul timpului a constituit şi
constituie o temă largă de discuţie între bănci şi organele de control. Băncile preferă să
dispună de un minim de capital pentru a mări indicatorii de rentabilitate, în timp ce organele
de supraveghere şi control cer mărirea capitalului bancar pentru scăderea riscului de
faliment.
Totodată s-a impus părerea că falimentul survine nu ca rezultat al capitalului mic ci
ca rezultat al managementului neadecvat al resurselor.
BNM reglementează băncile privitor la menţinerea şi formarea unui anumit nivel al
capitalul normativ total (CNT)7, capitalului minim şi suficienţei capitalului ponderat la risc.
Actualmente, toate băncile comerciale ce activează pe teritoriul RM trebuie să-şi
formeze capitalul normativ total după cum urmează.
Capitalul normativ total (CNT) include:
Suma totală a următoarelor:

7
Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc aprobat prin HCA nr.269 din 17.10.01

17
  capitalul de gradul I (CI);
 capitalul de gradul II (CII);
Minus: Cotele de participare în capitalul altor bănci, care deţin licenţa BNM. În
calculul capitalului normativ total se includ acţiunile băncii aflate în circulaţie.

CNT  CI  CII  Cote _ participar e _ alte _ BC

Capitalul de gradul I este componenta de bază a CNT, care include:

Suma totală a următoarelor:
a) acţiuni ordinare;
b) acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate şi acţiuni preferenţiale cu dividende
fixate necumulative emise cu termen nelimitat;
c) surplus de capital (mijloace băneşti obţinute de la comercializarea acţiunilor peste
valoarea nominală (fixată), incluse în punctele a) si b);
d) profitul nedistribuit şi rezervele obţinute sau majorate ca rezultat al distribuirii
profitului;
minus suma totală a următoarelor:
e) mărimea necompletată a reducerilor pentru pierderi la active şi angajamente
condiţionale (fondul de risc);
f) imobilizări necorporale nete.
Capitalul de gradul II este componenta suplimentară a CNT şi include:
Suma dintre:
1. acţiuni preferenţiale cumulative şi parţial cumulative cu scadenţă nefixată;
2. surplusul de capital atribuit acţiunilor preferenţiale cumulative şi parţial cumulative
inclusiv acţiunilor preferenţiale convertibile în acţiuni ordinare sau în alte clase de acţiuni
preferenţiale;
3. datoriile subordonate;
Minus:Mărimea sumei articolelor enumerate mai sus (din capitalul de gradul II), care
depăşeşte mărimea capitalului de gradul I.

Capitalul minim necesar – suma minimă a capitalului de gradul I pe care banca

trebuie să o deţină şi să o menţină, pentru a efectua activităţii financiare, desfăşurate în
conformitate cu art.26 din Legea instituțiilor financiare .
Evoluţia nivelului minim al CNT este prezentată în tabelul 2.3.1
Tabelul 2.3.1
Evoluția nivelului minim al CNT
Perioda de referință Nivelul CNT
Începând cu 30 septembrie 2002 32 mil.lei
Începând cu 30 iunie 2004 40 mil.lei
Începând cu 30 iunie 2005 45 mil.lei
Începând cu 31 decembrie 2005 50 mil.lei
Începând cu 20 iunie 2008 100 mil.lei
Începând cu 31 decembrie 2010 100 mil.lei
Începând cu 31 decembrie 2011 150 mil. Lei
Începând cu 31 decembrie 2012 200 mil. Lei

Interpretarea capitalului ca barieră împotrivă pierderilor înseamnă dependenţa inversă

dintre mărimea capitalului şi riscul la care este supusă banca. De aici rezultă principiul de
18
bază al suficienţei capitalului: mărimea capitalului bancar trebuie să corespundă mărimii
activelor luând în consideraţie mărimea riscului lor.
Coeficientul suficienţei capitalului – serveşte la evaluarea suficienţei capitalului
ponderat la risc .
capital _ normativ
coef .sufic.cap.  *100% ≥ 16%
total _ active _ ponderate _ la _ risc

Activele ponderate la risc sunt activele băncii şi unele conturi condiţionale (ce
reprezintă un risc pentru bancă) care se clasifică în categorii cu anumite ponderi ale riscului.
Ponderea riscului atribuită unui anumit activ sau unui cont condiţional determină procentul
activului dat care se sumează cu toate celelalte active ponderate la risc pentru a determina
suma totală a activelor ponderate la risc ale băncii.

Politici privind managementul capitalului

Băncile trebuie să dispună de politici şi proceduri interne de management ale
capitalului, care să prevadă, inclusiv monitorizarea şi evaluarea acestuia în vederea
menţinerii permanente a unui nivel adecvat al capitalului corespunzător.
Politica de management a capitalului va cuprinde cel puţin următoarele componente:
a) procesul de planificare a capitalului, ţinând cont de previziunile cu privire la nivelul
riscurilor asumate de bancă, sursele ce pot fi utilizate pentru majorarea capitalului, politica
aferentă dividendelor, etc.;
b) modalităţile de conformare a băncii pe viitor cerinţelor de capital în vederea
atenuării riscurilor aferente activităţii bancare;
c) testele de stres în scopul identificării punctelor slabe sau a vulnerabilităţilor
potenţiale privind poziţiile capitalului băncii în condiţii imprevizibile care vor include
riscurile de credit, valutar, ratei dobânzii, etc. şi planuri de gestionare a capitalului, luând în
consideraţie diferite scenarii de stres asupra capitalului pentru situaţiile neprevăzute;
d) procesul de raportare internă care să asigure conducerea băncii cu informaţii
adecvate de măsurare, estimare şi raportare a mărimii, compoziţiei şi calităţii capitalului.

Restricții cu privire la redistribuirea de capital

Orice bancă, care nu dispune de capitalul minim necesar sau distribuirea capitalului va
conduce la micşorarea mărimii capitalului inferior mărimii capitalului minim şi/sau
coeficientului minim al suficienţei capitalului ponderat la risc nu va efectua plata
dividendelor sau oricare alte distribuiri de capital. La distribuirea capitalului banca trebuie
să țină cont de opinia societății de audit independente asupra raportului de profit și pierdere.
Banca va notifica BNM despre intenţia de distribuire a capitalului cu 20 de zile înainte
de desfăşurarea şedinţei Consiliului băncii la care va fi examinată distribuirea capitalului
(plata dividendelor, achiziționarea de către bancă a acțiunilor, ajutorul material în mărime ce
depășește 5% din capitalul minim necesar) sau propunerea ce urmează a fi înaintată către
AGA. În decurs de 10 zile din ziua primirii pachetului de documente BNM comunică băncii
opinia sa. În cazul în care BNM consideră necesară o investigaţie suplimentară pentru
expunerea opiniei sale, termenul stabilit poate fi prelungit, cu cel mult 10 zile.

2.4. PROCEDURA ŞI ETAPELE DE EMISIUNE A ACȚIUNILOR

19
 BC din RM, ca formă organizatorico-juridică, sunt SA - deci, capitalul social este
constituit prin emisiunea acţiunilor (fig.2.4.1). Acţiunile societăţii pot avea valoare
nominală care trebuie să se împartă la 1 leu. Societatea bancară este autorizată să plaseze
acţiuni ordinare şi preferenţiale (nu mai mult de 25% din capitalul social al societăţii).
Banca este autorizată să plaseze acţiuni preferenţiale cu dividende fixate (se stabilesc în
formă de un % fixat în funcţie de valoare nominală a acţiunii) sau nefixate. Aceste acţiuni
pot fi cumulative, parţial cumulative sau necumulative.
Acţiunile cumulative acordă proprietarilor lor dreptul de a primi, printr-un singur
vărsământ, toate dividendele acumulate într-o anumită perioadă de timp sau dreptul de a
primi dividende în următoarea perioadă, dacă societatea nu le-a plătit în perioada
precedentă.
Acţiunile parţial cumulative dau dreptul de a primi o parte din dividendele acumulate,
iar acţiunile necumulative nu acordă un asemenea drept.

ACŢIUNEA - este VM având formă materializată sau dematerializată, care atestă dreptul
deţinătorului (acţionarului) de a participa la conducerea societăţii, de a obţine dividende,
precum şi o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia.

Acţiuni ordinare Acţiuni preferenţiale

Acţiuni cu dividende fixate Acţiuni cu dividende nefixate

Acţiuni preferenţiale Acţiuni preferenţiale Acţiuni preferenţiale

cumulative parţial cumulative necumulative
Fig.2.4.1 Clasificarea acţiunilor

Conform reglementării activităţii SA, băncile pot fi de tip deschis şi de tip închis.
Orice modificare privind tipul societăţii se face prin modificarea statutului societăţii.
Societatea bancară este de tip deschis dacă acţionarii au dreptul nelimitat să
înstrăineze acţiunile care le aparţin. Societatea deschisă este în drept să plaseze şi să vândă
public acţiunile sale şi alte VM unui cerc nelimitat de persoane. Numărul acţionarilor a
societăţii deschise nu este limitat.
Societatea bancară este de tip închis dacă acţionarii ei sau societatea însăşi au drept
de preempţiune8 asupra acţiunilor înstrăinate de acţionarii acestei societăţi. Societatea
închisă nu este în drept să plaseze public acţiunile sale şi alte VM sau să le propună, în alt
mod, unui cerc nelimitat de persoane pentru achiziţionare (numărul acţionarilor nu poate fi
mai mare de 50).
BC efectuează emisiuni de acţiuni în următoarele cazuri:
 la constituirea capitalului social;
 cu scopul majorării lui.
Plasarea acțiunilor la fondarea băncii se efectuează prin emisiune închisă9 și
include următoarele etape:

8
de a dobândi proprietatea unui bun, în cazul înstrăinării sale, cu preferinţă de orice alt cumpărător
9
Instrucțiune privind particularitățile emisiunilor de acțiuni și obligațiuni ale băncilor și modul de autorizare a lor de
către BNM

20
 - adoptarea de către fondatori a deciziei privind numărul şi clasele acţiunilor
autorizate spre plasare şi distribuite între fondatori;
- aprobarea preliminară de către BNM a cererii privind eliberarea autorizaţiei de a
desfăşura activităţi financiare;
- deschiderea unui cont provizoriu la BNM pentru acumularea mijloacelor băneşti;
- întocmirea listei primilor subscriitori şi acumularea mijloacelor băneşti în contul
provizoriu;
- înregistrarea de stat a băncii la Camera Înregistrării de stat;
- eliberarea de către BNM a licenței de desfăşurare a activităţilor financiare;
- autorizarea de către BNM a emisiunii efectuate. Pentru aceasta BC în termen de 5
zile din ziua înregistrării băncii, trebuie să prezinte la BNM următoarele:
* cererea de înregistrare;
* documente de constituire, autentificate notarial;
* copia certificatului de înregistrare la Camera Înregistrării de Stat;
* copia autorizaţiei de desfăşurare a activităţilor financiare;
* specimenele certificatelor de acţiuni în 3 exemplare (forma materializată);
* lista subscriitorilor la acțiuni în 3 exemplare (numele, numărul acţiunilor
achiziţionate, suma depusă în contul achitării lor);
* copia contractului privind ţinerea registrului de acţionari, încheiat cu un
registrator independent;
* extrasul din contul provizoriu deschis la BNM;
* copia ordinului de plată privind achitarea taxei unice pentru înregistrarea de stat a
acţiunilor în mărimea stabilită;
* alte documente.
BNM în termen de 10 zile examinează aceste documente şi le prezintă la CNPF pentru
înregistrarea de stat a acţiunilor, ca urmare are loc transferul mijloacelor băneşti din contul
provizoriu deschis la BNM în contul Loro pentru trecerea lor la capitalul social.
Apoi urmează includerea acţionarilor, care au achitat integral acţiunile, în registrul
deţinătorilor de VM şi eliberarea către aceştia a certificatelor de acţiuni (forma
materializată) sau a extraselor din registru (forma dematerializată).
Procedura de emisiune suplimentară a acţiunilor include următoarele etape:
1. adoptarea de către organul împuternicit al băncii a hotărârii privind emisiunea
suplimentară de acţiuni, iar în caz de necesitate, şi a hotărârii privind anularea emisiunii
înregistrate anterior;
2. publicarea hotărârii privind emisiunea valorilor mobiliare în conformitate cu Legea
cu privire la piața valorilor mobiliare;
3. pregătirea şi aprobarea de către bancă a prospectului ofertei publice a acţiunilor;
4. perfectarea de către emitent și underwriter a contractului de prestare a serviciilor de
underwriting – în cazul plasării valorilor mobiliare prin intermediul underwriterului;
5. perfectarea de către emitent şi registratorul independent a contractului de ţinere a
registrului acţionarilor;
6. înregistrarea clasei de acţiuni la BV;
7. autorizarea ofertei publice de către BNM;
8. deschiderea la BNM a contului provizoriu în MDL pentru acumularea mijloacelor
băneşti acumulate în procesul plasării publice a acţiunilor sau în banca emitentă – în cazul
plasării individuale;
9. imprimarea formularelor ai certificatelor de acţiuni (forma materializată);
10. înregistrarea mijloacelor băneşti intrate pe parcursul plasării publice a acţiunilor;

21
 11. primirea de către subscriitorii care vor deține o cotă substanțială din capitalul
băncii a permisiunii scrise a BNM;
12. plasarea acţiunilor emisiunii suplimentare;
13. aprobarea dării de seamă privind rezultatele emisiunii de acţiuni de către banca
emitentă;
14. BNM autorizează emisiunea efectuată (aviz);
15. BNM prezintă un demers CNPF pentru înregistrarea dării de seamă privind
rezultatele emisiunii de acţiuni;
16. CNPF recunoaşte emisiunea ca efectuată sau neefectuată, ca urmare introduce
datele despre emisiune în Registrul de stat a VM, în caz contrar are loc anularea emisiunii
înregistrate anterior;
- înregistrarea modificărilor şi completărilor în statut la BNM;
- se închide contul temporar - transferul mijloacelor băneşti din contul provizoriu
deschis la BNM în contul Loro pentru trecerea lor la capitalul social;
- includerea acţionarilor care au achitat integral acţiunile, în registrul deţinătorilor de
VM şi eliberarea către aceştia a certificatelor de acţiuni (forma materializată) sau a
extraselor din registru (forma dematerializată).
Evidenţa acţiunilor emise de către BC se ţine de către BNM în registrul acţiunilor
BC şi în evidenţa registratorilor independenţi ai băncii.
În scopul înregistrării de stat a acţiunilor plasate ca rezultat al fuziunii (asocierii) şi
anulării acţiunilor băncii lichidate în urma acestei reorganizări, banca va prezenta un pachet
de documente BNM pentru obţinerea permisiunii şi înregistrării acestei reorganizări. În
rezultatul examinării BNM autorizează emisiunea acţiunilor prin eliberarea unui aviz
concomitent cu eliberarea permisiunii şi înregistrarea fuziunii sau asocierii.
Acţionarii ce intenţionează să deţină o cotă substanţială din capitalul băncii sau doreşte
s-o majoreze (în cazul cotelor de 5%, 25%, 33%, 50%)10 trebuie depună o cerere scrisă la
Consiliul băncii, anexând documentele ce conţin informaţii privind starea financiară a
solicitantului și să obţină permisiunea scrisă a BNM.
Alte restricţii care pot fi impuse de către BNM:
- nu poate obţine permisiunea de a deţine o cotă substanţială conform limitelor
înaintate persoana care deja deţine o cotă substanţială în capitalul altei bănci problematice;
- persoana care deja deţine cota substanţială în capitalul băncii mai poate solicita
permisiunea de a deţine o cotă substanţială numai după expirarea termenului de 2 ani;
- nu i se va elibera permisiunea de a deţine o cotă substanţială persoanelor juridice care
n-au fost angajate activ în activităţi economice, financiare şi de altă natură în decurs de cel
puţin 3 ani înainte de solicitarea deţinerii;
- în cazul în care tranzacţia privind transferul unei cote substanţiale conform limitelor
stabilite a fost efectuată fără permisiunea BNM, atrăgând după sine refuzul aprobării
modificărilor în statutul băncii referitor la mărimea capitalului, structura acţionarilor băncii,
cotelor de participare în capitalul băncii, precum şi autorizarea emisiunii de acţiuni ale
băncii.

Acte normative:
1. Legea instituţiilor financiare Nr.550-XIII din 21.07.95 // MO al RM nr.1/2 din 01.01.96

10
Regulamentul nr.42/09-01 cu privire la deținerea cotei substanțiale în capitalul băncilor comerciale aprobat prin HCA
al BNM din 29.11.96

22
2. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni, nr. 1134-XIII din 02.04.97 //
MO al RM nr.38 – 39/332 din 12.06.97
3. Instrucțiune privind particularităţile emisiunilor de acţiuni şi obligaţiuni ale băncilor şi
modul de autorizare a lor de către BNM, aprobată prin HCA al BNM nr.181 din
22.06.20 // MO al RM nr.81-83 din 13.07.00
4. Regulamentul nr.42/09-01 cu privire la deţinerea cotei substanţiale în capitalul băncii //
MO al RM nr.80/104 din 12.12.96
5. Regulamentul BNM cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc aprobat prin
HCA al BNM nr. 269 din 17.10.01 // MO al RM nr.130/310 din 26.10.01

Întrebări de generalizare:
1. Definiți conceptul de resurse proprii ale băncilor comerciale.
2. Caracterizați funcțiile capitalului bancar.
3. Enumărați componentele capitalului bancar.
4. Explicați esența Capitalului Normativ total și structura acestuia.
5. Enumărați componentele politicii privind managementul capitalului.
6. Enumărați tipurile de acțiuni ce pot fi emise de băncile comerciale.
7. Prin ce se deosebesc acțiunile ordinare de cele preferențiale.
8. Explicați procedura de emisiune a acțiunilor de către BC în RM.

23
 TEMA 3. RESURSELE ATRASE ALE BĂNCILOR

3.1. Conceptul de resurse atrase, categorii de resurse atrase

3.2. Noţiunea de depozit bancar, clasificarea depozitelor bancare
3.3. Credite interbancare centralizate
3.4. Credite interbancare descentralizate
3.5. Resursele bancare formate prin emisiunea certificatelor bancare de depozit
3.6. Resursele bancare formate prin emisiunea cambiei bancare
3.7. Resursele bancare formate prin emisiunea de obligaţiuni

3.1. CONCEPTUL DE RESURSE ATRASE, CATEGORII DE RESURSE ATRASE

Operațiunile bancare se bazează, în principiu pe resursele atrase, fapt pentru care
băncile oferă clienților o gamă largă de instrumente de economisire în funcție de:
 perioada de constituire a depozitelor;
 concurența existentă pe piața interbancară;
 structura și veniturile populației;
 factorii economici etc..
Odată cu dezvoltarea relaţiilor economice de piaţă structura resurselor atrase
(fig.3.1.1) a suferit schimbări considerabile, fapt datorat aplicării unor metode netradiţionale
de acumulare a mijloacelor băneşti temporar libere.

Resursele atrase ale BC

Resurse depozitare Resurse nondepozitare

 depozitele persoanelor  creditele interbancare primite;

fizice și juridice;  conturile corespondente ale altor bănci;
 depozitele altor BC  resursele atrase din emisiunea valorilor mobiliare;
 resursele agenților economici în diferite conturi
Fig.3.1.1. Structura resurselor atrase ale BC

Structura resurselor bancare depinde mult de nivelul specializării sau universalizării a

BC, particularităţile funcţionării sale, nivelul dezvoltării pieţei creditului.

3.2. NOŢIUNEA DE DEPOZIT BANCAR, CLASIFICAREA DEPOZITELOR

BANCARE

Depozitul bancar constituie mijloace bănești încredințate unei bănci spre păstrare, fără
specificarea unui termen sau pe un termen anumit fixat, deponentul având dreptul să-și
retragă conform termenului stabilit mijloacele bănești cu o dobândă stabilită (fig.3.2.1).

24
 CLASIFICAREA DEPOZITELOR

După tipul depozitului pănă la momentul retragerii resurselor

Depozite la vedere Depozite la termen (scurt <1 an; mediu

1 an <5 ani; lung mai mult de 5 ani)

În funcție de categoria de depunători

Depozite persoanelor Depozite persoanelor Depozite băncilor și altor

fizice juridice instituții financiare

În funcție de valuta mijloacelor bănești depuse

Depozite în moneda națională Depozite în valută

În funcție de modalitatea de plată a dobânzii

Depozite cu capitalizare Depozite fără capitalizare

În funcție de tipul dobânzii

Depozite cu dobânda variabilă Depozite cu dobânda fixă

Fig. 3.2.1. Clasificarea depozitelor

Depozit cu capitalizare - periodic, dobânda bonificată calculată se adaugă la suma

depusă inițial.
Depozit fără capitalizare – lunar sau cu altă periodicitate, în dependență de tipul
depozitului, dobânda este transferată într-un cont curent sau în contul de card care poate fi
ridicată la dorință.
Dobânda bonificată în mod capitalizat se calculează astfel: D=St-Si
unde D-dobânda; St-sold total; Si-sold inițial.
St  Si  (1  d act )t
t - timpul (numărul de capitalizări); Si - sold inițial; dact – rata actualizată a dobânzii.

Si  T  d
Modul de calcul a dobânzii simple: D
360sau365  100%
unde D – dobânda, T – termenul depozitului, d – rata anuală a dobânzii, Si-sold inițial
Banca îşi informează deponenții săi despre modificarea ratei dobânzii (cel puțin 15
zile înainte de modificare).

25
 3.3. CREDITE INTERBANCARE CENTRALIZATE
Creditele interbancare centralizate sunt acordate de către banca centrală băncilor
comerciale. În RM băncile comerciale pot beneficia de următoarele tipuri de credite
interbancare centralizate:
 credit intraday este un credit sub formă de trageri în descoperit de cont
(overdraft) pe conturile de decontare ale băncilor, acordat de BNM pe parcursul zilei
operaţionale pentru asigurarea efectuării plăţilor curente în termen, garantat cu valori
mobiliare amanetate BNM.
 credite overnigth11 este o formă de credit acordat de BNM peste noapte
băncilor, pentru acoperirea descoperitului de cont neachitat la sfârşitul zilei
operaţionale, precum şi în scopul menţinerii rezervelor obligatorii, garantat cu valori
mobiliare amanetate BNM. BC prezintă BNM o cerere între orele 18.00-20.00 în forma
electronică. Dacă cererea a fost acceptată, BNM transferă pe contul LORO al BC
mijloacele bănești, care urmează să fie restituite a doua zi, la prima oră;
 facilitatea de lombard12 – O cumpărare de către BNM a activelor eligibile
vîndute de o bancă la un preţ determinat care este urmată de recumpărarea aceloraşi
active de către bancă de la BNM la un preţ determinat de recumpărare timp de 5 zile
maximum;
 operațiunile REPO13 de cumpărare – BNM cumpără de la BC valorile mobiliare,
care apoi vor fi recumpărate de ea la o perioadă de scadență de până la 180 de zile. Pentru a
obține acest tip de resurse BC depun la BNM o cerere în scris, în care vor specifica rata
dobânzii care sunt gata s-o plătească.

3.4. CREDITE INTERBANCARE DESCENTRALIZATE

Creditele interbancare descentralizate reprezintă acordarea creditelor de către o
bancă comercială altei bănci, prin care se realizează funcţia de atragere şi repartizare de
către bănci între ele a resurselor băneşti temporar disponibile pentru administrarea
lichidităţii şi obţinerea de profit. În afară de venitul pe care îl obţin băncile creditoare în
urma acordării creditelor interbancare, un alt avantaj este consolidarea relaţiilor cu alte
bănci.
Creditele interbancare atrase de pe piaţa interbancară naţională sunt de obicei
practicate pe termen scurt şi utilizate în scopuri de lichiditate, iar cele atrase de pe piaţa
bancară internaţională, inclusiv de la organismele financiare internaţionale, sunt pe termen
mediu şi lung, având scopuri strategice: majorarea capitalului băncii, cât şi pentru
menţinerea coeficientului de lichiditate şi de solvabilitate a băncii, linii de credite în diferite
ramuri ale economiei (de exemplu, susţinerea antreprenorilor mici şi mijlocii,).
Factorii ce influenţează alegerea băncii debitoare sunt:
1. relaţiile corespondente cu banca debitoare (permanenţa şi siguranţa acestora) și
specificul băncii (stilul şi modul de lucru);
2. reputaţia sau locul băncii debitoare pe pieţele monetare şi financiare;

11 Regulament privind facilităţile permanente de creditare acordate băncilor de către BNM aprobat prin
HCA al BNM nr. 70 din 23 martie 2006
12
Reculament cu privire la facilitatea de lombard aprobat prin HCA al BNM nr. 4/08 din 18.10.1995
13 Regulament cu privire la operatiunile de piata deschisa ale BNM cu valori mobiliare de stat Nr.57 din 11.09.1997

26
 3. situaţia financiară a băncilor debitoare;
4. clientela;
5. reţeaua de filiale etc.
Asigurarea creditului se stabileşte de către bancă individual. De obicei, drept garanţii
servesc disponibilităţile băneşti aflate în contul corespondent al băncii debitoare la banca
creditoare, VMS şi alte garanţii. Banca creditoare cere de la banca debitoare date privind
credite obţinute de la alte bănci, precum şi prezentarea regulată a raportului băncii
debitoare privind situaţia financiară pe întreaga perioadă de derulare a creditului.
La determinarea ratei dobânzii se iau în considerare:
1. rata de bază stabilită de BNM pentru credite acordate pe termen scurt şi lung;
2. nivelul siguranţei dintre băncile respective;
3. termenul de creditare;
4. tipul creditului etc.
Creditele interbancare sunt acordate în baza contractelor încheiate între bănci, care
trebuie să prevadă următoarele:
1. părţile participante la contract (banca debitoare şi banca creditoare);
2. suma creditului acordat;
3. termenul acordării;
4. destinaţia;
5. modalităţile de rambursare şi de achitare a dobânzii;
6. asigurarea creditului;
7. drepturile şi obligaţiile părţilor privind îndeplinirea condiţiilor contractului;
8. termenul de valabilitate al contractului;
9. alte condiţii
Pentru obţinerea unui credit interbancar, banca debitoare prezintă băncii creditoare
următoarele documente:
1. statutul băncii;
2. autorizarea privind efectuarea operaţiunilor financiare;
3. bilanţul contabil al băncii pentru perioada de gestiune şi pentru perioade
anterioare, alte rapoarte privind rezultatele financiare solicitate de banca
creditoare;
4. informaţii privind menţinerea normativelor lichidităţii;
5. fişa cu specimene de semnături şi amprenta ştampilei băncii;
6. extrasul privind creditele interbancare obţinute şi acordate de către banca
respectivă;
7. alte documente solicitate de către banca creditoare.
Rambursarea creditului se efectuează conform condiţiilor prevăzute în contract.

3.5.
RESURSELE BANCARE FORMATE PRIN EMISIUNEA
CERTIFICATELOR BANCARE DE DEPOZIT
O categorie aparte de resurse depozitare sunt certificatele bancare de depozit.
Certificat bancar de depozit14 este o valoare mobiliară care atestă depunerea
mijloacelor băneşti într-o bancă şi dreptul deţinătorului certificatului de primire, la
expirarea termenului stabilit, a sumei depunerii şi a dobânzii aferente.

14
Regulament cu privire la condiţiile, modul de emisiune şi circulaţie a certificatelor bancare de depozit şi a cambiilor
bancare aprobat prin HCA al BNM Nr. 21/11 din 21.04.05

27
 Certificat bancar de depozit cu scont este un certificat bancar de depozit în care nu
este stipulată condiţia de calculare a dobânzii, care se vinde iniţial la un preţ mai mic decât
valoarea nominală şi se răscumpără la scadenţă la valoarea nominală.
Certificat bancar de depozit cu dobândă este un certificat bancar de depozit în care
este stipulată condiţia de calculare a dobânzii la valoarea nominală. Certificatele de depozit
cu dobândă pot fi emise cu rată fixă sau flotantă.
La emisiunea certificatelor de depozit cu rată flotantă a dobânzii banca va stabili
nivelul minim al ratei dobânzii, va determina condiţiile în care rata dobânzii poate fi
modificată şi va informa despre aceasta publicul printr-un comunicat în organul de presă
indicat în Condiţiile.
Certificatele bancare de depozit pot fi nominative (în formă materializată sau
dematerializată) şi la purtător.
Certificatele de depozit se emit numai în moneda naţională a Republicii Moldova.
Certificatele de depozit pot fi emise cu diferite valori nominale, stabilite în Condiţiile
privind emisiunea şi circulaţia certificatelor bancare de depozit. Valoarea nominală
minimă a unui certificat bancar de depozit/cambie bancară se stabileşte în mărime de 100
lei (sau o altă valoare divizibilă la 100 lei).
Certificatele de depozit se emit numai la termen. Termenul de circulaţie a
certificatelor de depozit poate fi maximum 5 ani.
La scadenţa certificatului de depozit cu dobândă, banca achită valoarea nominală şi
dobânda aferentă persoanei indicate în registru (în cazul certificatelor de depozit
nominative) sau deţinătorului acestuia (în cazul certificatelor de depozit la purtător).
Certificatele de depozit cu scont se achită la scadenţă de către bancă la valoarea
nominală.
După expirarea termenului de circulaţie a certificatului de depozit/cambiei dobânda nu
se calculează, iar banca este obligată să achite valoarea nominală şi dobânzile aferente la
prima cerere a deţinătorului. Banca este în drept să răscumpere certificatele de
depozit/cambiile înainte de data scadenţei, la valoarea cotaţiei din ziua respectivă.

3.6. RESURSELE BANCARE FORMATE PRIN EMISIUNEA CAMBIEI

BANCARE
Cambie bancară este o valoare mobiliară emisă de bancă, conţinând obligaţia
15

băncii de a plăti o sumă anumită prezentatorului cambiei, persoanei indicate în

cambie, ori aceluia pe care ea îl va indica, după o perioadă stabilită sau la cerere.
Cambie bancară cu dobândă este o cambie bancară în care este stipulată condiţia de
calculare a dobânzii la valoarea nominală. Cambiile cu dobândă se emit cu următoarele
scadenţe:
- “la vedere”;
- “la un anumit termen de la vedere”.
Cambiile cu dobândă pot fi emise numai cu rată fixă.
Cambie bancară cu scont este o cambie bancară în care nu este stipulată condiţia de

15
Regulament cu privire la condiţiile, modul de emisiune şi circulaţie a certificatelor bancare de depozit şi a cambiilor
bancare aprobat prin HCA al BNM Nr. 21/11 din 21.04.05

28
calculare a dobânzii la valoarea nominală, care se vinde iniţial la un preţ mai mic decât
valoarea nominală şi se răscumpără la scadenţă la valoarea nominală. Cambiile bancare cu
scont se emit pe un termen de până la un an, cu următoarele scadenţe:
- “la un anumit termen de la data emisiunii”;
- “la o zi fixă”.
Cambiile bancare pot fi nominative şi la purtător.
Cambiile bancare se emit numai în forma materializată.
Cambia cu scadenţa “la vedere” este plătibilă la prezentare. Ea trebuie să fie
prezentată spre plată în termen de 1 an de la data emisiunii sau în alt termen mai mic sau
mai mare stabilit de bancă.
Cambiile cu scadenţele “la un anumit termen de la vedere” sau “la un anumit termen
de la data emisiunii” sau “la o zi fixă” trebuie să fie prezentate spre plată fie în ziua
scadenţei, fie în următoarele două zile lucrătoare.
La scadenţa cambiei cu dobândă, banca achită valoarea nominală şi dobânda aferentă
la prezentarea cambiei de către deţinătorul acesteia.

3.7. RESURSELE BANCARE FORMATE PRIN EMISIUNEA DE

OBLIGAŢIUNI
Obligaţinea este VM sub formă materializată sau dematerializată, care atestă dreptul
proprietarului ei (obligatarului) de a primi suma vărsată în contul achitării obligaţiunii şi
dobânda sau un alt profit aferent în mărimea şi în termenul stabilit.
Obligatarii au dreptul preferenţial faţă de acţionari la primirea unei părţi din profitul
societăţii. Valoarea nominală a obligaţiunii societăţii trebuie să se împartă la 100 lei.
Termenul de circulaţie a obligaţiunilor va fi de cel puţin un an.
În scopul atragerii de mijloace băneşti banca poate emite obligațiuni nominative,
asigurate prin diferite forme (gajul bunurilor sale proprii, bunurilor persoanelor terțe,
garanția bancară, fideiusiune, polița de asigurare), cu excepția cazurilor emiterii
obligațiunilor convertibile în acţiuni, respectând următoarele condiții:
1) banca desfășoară activitate financiară timp de cel puțin un an, care a fost încheiat cu
rezultat financiar pozitiv;
2) pe durata a 3 ani anterior adoptării hotărârii de emitere a obligațiunilor, banca a
respectat întocmai prevederile legislației privind dezvăluirea informației și drepturile
deținătorilor de valori mobiliare;
3) banca nu a admis cazuri de neexecutare sau de nerespectare a termenelor de
executare a obligațiilor sale față de deținătorii de obligațiuni plasate anterior. Banca are
dreptul să emită diferite clase de obligaţiuni, aprobarea deciziei aparţinând AGA (fig.3.7.1).

29
 OBLIGAŢIUNI

cu dobândă cu scont convertibile în acţiuni

Fig.3.7.1 Clasificarea obligaţiunilor

Modul de emisiune şi plasare a obligaţiunilor trebuie să fie o parte componentă a

Statutului băncii. Împrumutul realizat prin emisiunea de obligaţiuni are următoarele
trăsături:
 este purtător de dobândă plătibilă periodic;
 se contractează pe termen mediu şi lung.
Condiţii specifice pentru realizarea împrumutului obligatar:
 emisiunea obligaţiunilor
o publică – are loc când titlurile sunt oferite spre vânzare unui cerc larg de
investitori şi pot fi negociate la bursă;
o particulară – este preluată de anumiţi investitori, titlurile nu sunt negociate
la bursă;
 existenţa pieţei secundare, la care obligaţiunile să fie revândute de primii
deţinători.
Hotărârea privind emisiunea obligațiunilor convertibile se aprobă de către AGA, iar
hotărârea privind emisiunea altor obligațiuni poate fi aprobată și de consiliul băncii.
Prospectul de emisiune a obligațiunilor va include informația despre principalele elemente a
unui împrumut obligatar (fig.3.7.2.).

Elementele principale ale unui împrumut obligatar

suma preţul valoarea rata anuală durata condiţiile

împrumutului emisiunii nominală a dobânzii împrumutului rambursări
i
Fig.3.7.2 Elementele împrumutului obligatar

Diferenţa între preţul emisiunii şi cel de rambursare se numeşte prima de rambursare.

Informația despre emisiunea obligațiunilor propuse spre plasare va include:
 informație despre emisiunea preconizată a obligațiunilor (descrierea drepturilor
conferite, numărul de ordine a emisiunii, data adoptării hotărârii despre emisiune; volumul
total al emisiunii, valoarea nominală a unei obligațiuni, forma emisiunii (materializată sau
dematerializată), termenele inițiale și finale ale plasamentului obligațiunilor modul de
înregistrare a posesorilor obligațiunilor în registrul obligaționarilor etc.);
 informația despre prețurile, modul și termenele de achitare a obligațiunilor (prețul
ofertei unei obligațiuni, contul bancar, la care se virează mijloacele financiare pentru
obligațiuni, locul (locurile) unde investitorii pot lua cunoștință de prospectul ofertei publice
și de alte documente ale emitentului, precum și pot achiziționa (subscrie) obligațiunile etc.)
 informața privind mărimea, modul și termenele de primire a veniturilor pe
obligațiuni (mărimea venitului pe obligațiune în % de la valoarea nominala – în cazul
emiterii obligatiunilor cu dobândă fixă sau cuantumul minim al venitului pe obligațiune – în
30
cazul emisiunii obligațiunilor cu venit flotant, metoda determinării cuantumului venitului pe
obligatiune, modul de plată a veniturilor, forma si termenele de plată a veniturilor, locul
unde posesorii obligațiunilor pot primi veniturile, periodicitatea plății veniturilor, plățile de
comision legate de achitarea veniturilor prin virament, informații despre modul de
impozitare a veniturilor;
 date despre modul de onorare a obligațiunilor față de obligaționari (modul de
amortizare a obligațiunilor, modul de amortizare înainte de termen (răscumpărare de către
bancă), descrierea metodei de determinare a prețului de răscumpărare, modul de înștiințare a
obligaționarilor despre posibilitatea amortizării de către banca, dacă hotărârea despre
emisiunea obligațiunilor prevede amortizarea înainte de termen etc.)
 informații privind underwriter-ii și garanții la plasarea obligațiunilor (denumirea
completă a underwriter-ului sau a tuturor underwriter-ilor – membrilor sindicatului de
emisiune, denumirea completă a garantului emisiunii respective, sediul underwriter-ului
(underwriter-ilor), numărul și data eliberării licenței underwriter-ului, funcțiile îndeplinite
de underwriter la plasarea obligațiunilor emisiunii respective, mărimea comisionului și/sau
alte remunerări ale underwriter-ului etc.

Acte normative:
1. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni, nr. 1134-XIII din 02.04.97 //
MO al RM nr. 38 – 39/332 din 12.06.97
2. Legea Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare, nr.199-XIV din
18.11.98 // MO al RM nr. 27–28/123 din 23.03.99
3. Legea RM privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar nr.575-
XV din 26.12.03 // MO al RM nr.30-34/169 din 20.02.04
4. Regulamentul cu privire la condiţiile, modul de emisiune şi circulaţie a certificatelor
bancare de depozit şi a cambiilor bancare aprobat prin HCA al BNM Nr.94 din 31.03.05
// MO al RM nr.67-68/248 din 06.05.05
5. Regulament privind facilităţile permanente de creditare acordate băncilor de către BNM
aprobat prin HCA nr.70 din 26.03.06 // MO al RM nr. 51-54/188
6. Instrucţiune privind particularităţile emisiunilor de acţiuni şi obligaţiuni ale băncilor şi
modul de autorizare a lor de către BNM aprobată prin HCA al BNM nr.181 din 22.06.00
// MO al RM nr.81-83 din 13.07.00

Întrebări de generalizare:
1. Definiți conceptul de resurse atrase și enumerați categoriile acestora.
2. Cum sunt clasificate depozitele bancare?
3. Enumerați categoriile creditelor interbancare centralizate.
4. Explicați esența și trăsăturile caracteristice creditelor interbancare descentralizate.
5. Caracterizați resursele bancare formate prin emisiunea certificatelor bancare de depozit.
6. Caracterizați resursele bancare formate prin emisiunea cambiei bancare.
7. Caracterizați resursele bancare formate prin emisiunea de obligaţiuni.

31
 TEMA 4. GESTIONAREA CREDITULUI BANCAR

4.1. Operaţiunile de creditare ale băncii: noţiune, conţinut, principiile

4.2. Clasificarea creditelor bancare
4.3. Etapele procesului de creditare
4.4. Asigurarea creditelor bancare
4.5. Calcularea şi achitarea dobânzii şi comisioanelor aferente creditului
4.6. Investiţiile băncilor comerciale în valori mobiliare corporative și de stat

4.1. OPERAŢIUNILE DE CREDITARE ALE BĂNCII: NOŢIUNE, CONŢINUTUL,

PRINCIPIILE
Relaţiile economice în baza cărora se redistribuiesc mijloacele temporar libere se
numesc relaţii creditare. Prin credit bancar se subînţelege un împrumut în formă monetară
acordat în condiţii de rambursabilitate, scadenţă şi, de regulă, cu plată. Creditul exprimă
relaţiile economice care apar între creditor şi debitor în cadrul procesului de redistribuire
temporară a mijloacelor temporar libere. Sistemul creditar al unei economii este prezentat
prin instituții bancare și instituții nebancare (fig.4.1.1).

SISTEMUL DE CREDIT

Sistemul instituţiilor bancare Sistemul instituţiilor nebancare

Banca Centrală Urmăreşte asigurarea echilibrului general economic:

 acordă credite statului şi băncilor comerciale;
 elaborează şi supraveghează politica monetar-creditară;
 elaborează acte juridice şi supraveghează activitatea
băncilor comerciale în domeniul creditării

Băncile comerciale  contribuie la prosperarea economiei naţionale (de

exemplu, credite investiţionale, credite productive etc.);
 susţine nivelul de trai a populaţiei

Fig. 4.1.1 Structura sistemului creditar

32
 Creditul bancar poate fi caracterizat printr-un șir de elemente (fig.4.1.2).
ELEMENTELE SPECIFICE CREDITULUI

Obiectul: Participanţii: Scadenţa:

- monedă fiduciară - debitor - perioada de graţie
- monedă scripturală - creditor - ratele de achitare (proporționale,
crescătoare, descrescătoare)
Asigurarea creditului:
- reală Dobânda
- personală terţă

Fig.4.1.2. Elementele creditului bancar

Operațiunile de creditare, locul şi importanţa creditului în relaţiile social-economice

sunt evidenţiate prin funcţiile sale (fig.4.1.3).
FUNCŢIILE CREDITULUI

Distributivă De transformare a De reglare a De asigurare a

economiilor în investiţii masei monetare stabilităţii
preţurilor
Fig. 4.1.3. Funcțiile creditului bancar

În îndeplinirea funcţiilor şi rolului creditului la economia de piaţă pentru valorificarea

la maximum a avantajelor şi diminuarea dezavantajelor, este necesar să fie întrunite un șir
de condiţii (fig.4.1.4).

Existenţa unui sistem juridic, prin Existenţa unui sistem instituţional,

care să se reglementeze cadrul general
al operaţiunilor de credit, drepturile şi
obligaţiile creditorilor şi debitorilor,
procedura de soluţionare a litigiilor
dintre părţi şi organele competente.
Existenţa unui cadru economic
favorabil legat de situaţia de ansamblu
a economiei naţionale, de perspectiva ei,
de gradul de dotare profesională şi
tehnică a sectoarelor din economie etc.
C constând într-un ansamblu de instituţii
O şi organisme specializate cu o vastă
N reţea dispusă în teritoriu, dar şi cu relaţii
D de corespondenţă cu instituţii similare
I din străinătate.
Ţ
I
I Forma relaţiilor social-politice în
L sensul existenţei cadrului general de
E stabilitate şi continuitate a opţiunilor
generale referitoare şa deciziile
macroeconomice, precum şi atitudinea
regimului politic faţă de economie, faţă
de libera iniţiativă şi faţă de piaţă.

Fig.4.1.4. Condițiile de existență a sistemului de creditare

33
 4.2. CLASIFICAREA CREDITELOR BANCARE

CLASIFICAREA CREDITELOR

După perioada de acordare  la vedere

 la termen (scurt, mediu, lung)

 populaţiei
După beneficiar  agenţilor economici
 altor bănci, instituţii financiare
 statului

 de consum
După destinaţie  productive

După modul de acordare şi
rambursare
 ordinare
 overdraft-ul
 avansurile în cont curent
 linia de credit
 credite de scont
 creditul factoring

 asigurate
După modul de asigurare
 neasigurate

 standard
 supravegheate
După risc
 substandard
 dubioase
 compromise

34
 4.3. ETAPELE PROCESULUI DE CREDITARE

Etapa premergătoare de Aprobarea şi acordarea Rambursarea şi

acordare a creditului creditului monitoringul creditului

Solicitarea creditului Negocierea condiţiilor Rambursarea creditului

contractuale şi plata dobânzii

Prezentarea Controlul şi
Aprobarea hotărârii supravegherea
documentelor privind acordarea
creditului
creditului
Controlul rambursării şi
Evaluarea achitării creditului
performanţelor
financiare şi Aprobarea contractului de
credit şi de asigurare Controlul folosirii
nefinanciare creditului conform
destinaţiei
Acordarea creditului
Controlul asigurării
creditului

Lucrul cu credite
problematice

4.4. ASIGURAREA CREDITELOR BANCARE

Riscul de credit presupune asumarea de către bancă a riscului că, la scadenţă, clientul
nu va putea să-şi stingă obligaţiile faţă de ea. În acest scop banca, prin specialiştii săi,
trebuie să-şi formeze o opinie prudentă privind posibilitatea reală de rambursare a
creditului, trebuie să ia în considerare nu numai o primă sursă de rambursare pentru
plata obligaţiei, ci şi o posibilă sursă secundară de recuperare a creanţelor.
Garanţiile bancare reprezintă, aşadar, ultima sursă de rambursare a creditelor şi
se utilizează numai în cazul în care nu mai există alte posibilităţi de rambursare a
acestora şi a plăţii dobânzilor aferente. Recuperarea unui credit prin utilizarea garanţiei
presupune asumarea de către bancă a unui anumit risc, datorat atât unor factori interni ai
garanţiei, cât şi unor elemente conjuncturale (de exemplu, preţul ei de piaţă nu mai acoperă,
în momentul valorificării, valoarea datoriilor faţă de bancă datorită deprecierii în sine a
garanţiei sau deprecierii valorii de piaţă a acesteia).
Părţile implicate în solicitarea unei garanţii sunt:
1. ordonatorul garanţiei – debitorul principal. Oferă o garanţie din patrimoniul său
sau solicită unui terţ (garant) să ofere o garanţie în locul lui.
2. beneficiarul garanţiei – cel care a primit garanţia (banca). Beneficiarul execută
garanţia dacă debitorul nu şi-a onorat obligaţiunile de rambursare a creditului.
3. garantul – debitorul secundar (poate fi o altă bancă, o persoană juridică, statul, o
persoană fizică) care garantează că în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de către debitorul
principal va îndeplini obligaţia de rambursare a datoriei la credit.

35
 Înainte de a accepta o garanţie banca trebuie să ia în consideraţie următoarele
aspecte:
 dreptul de proprietate;
 perfectarea contractului de garanţie;
 valoarea garanţiei.
Garantarea creditelor este considerată unul dintre principiile de bază ale creditării
în condiţiile economiei de piaţă, iar garanţiile solicitate cel mai des sunt (fig.4.4.1):
– garanţii reale;
- garanţii personale.
Garanţii ale creditului

reale personale

ipoteca garanţia bancară

gajul: cauţiunea sau fideiusiunea

- cu deposedare;
- fără deposedare.
cesiunea de creanţă
depozit bancar

Fig.4.4.1 Formele de garanţii ale creditului bancar

GARANŢIILE REALE reprezintă bunuri mobile sau imobile din patrimoniul

debitorului sau al unui terţ, oferite pentru satisfacerea în mod preferenţial a unui creditor. În
practică, se utilizează următoarele categorii de garanţii reale.
a. Ipoteca reprezintă o garanţie reală imobiliară, fără deposedare, prin care se permite
băncii creditoare să-şi recupereze integral sau parţial creditul şi/sau dobânda aferentă,
atunci când creditul nu a fost rambursat la scadenţă. Obiectul ipotecii îl constituie bunurile
imobile (clădirile) de orice fel şi terenurile.
Înainte de a încheia contractul de ipotecă, banca trebuie să verifice dacă bunurile
ipotecate îndeplinesc şi alte condiţii, respectiv:
– să fie uşor vândute;
– să fie asigurate la societăţi de asigurare autorizate şi agreate de bancă;
– să fie amplasate în zone de interes pentru cât mai mulţi potenţiali cumpărători;
– cel care constituie ipoteca să aibă deplină capacitate de exerciţiu asupra bunului
ipotecat;
– dacă au fost evaluate în prealabil de experţi agreaţi de bancă. Stingerea ipotecii are
loc, de regulă, o dată cu plata ultimei scadenţe la creditul garantat prin ea, sau prin
renunţarea creditorului la ipotecă prin prescripţie.
Dacă bunurile imobile, obiect al ipotecii, se află în proprietatea mai multor persoane,
acestea se pot ipoteca doare cu acordul tuturor coproprietarilor.
b. Gajul este un contract accesoriu contractului de credit, prin care debitorul sau
garantul, în funcţie de caz, remite băncii un bun mobil pentru garantarea creditului. Aceste
bunuri pot fi corporale (produse, bunuri, mărfuri etc.) sau necorporale (creanţe, titluri,
acţiuni etc.).
Gajul cu deposedare numit şi „amanet”, presupune depunerea lui la bancă. De
regulă, această formă de gajare se adresează bunurilor mobiliare de volum mic şi valoare

36
mare (metale preţioase, pietre preţioase, tablouri, sculpturi etc.)
Gajul fără deposedare se practică pentru bunurile voluminoase (autoturisme,
congelatoare, utilaje şi maşini etc.) sau care sunt legate de pământ (recolte, utilaje,
agregate, maşini montate etc.).
c. Depozitul bancar reprezintă o garanţie materială sub forma unei sume de bani
depuse de debitor sau de către garant la bancă în favoarea beneficiarului în anumite condiţii
stabilite şi comunicate băncii de către debitor. Valoarea depozitului bancar trebuie să
acopere valoarea creditului solicitat plus dobânda aferentă. În cazul în care suma
depozitului este mai mică decât valoarea creditului, banca solicită alte garanţii
suplimentare. Depozitul bancar poate fi constituit la o societate bancară care acordă creditul
sau la o altă societate bancară, prin semnarea unui contract de depozit (în al doilea caz se va
prezenta o scrisoare de garanţie bancară irevocabilă şi necondiţionată).
Pentru ca un depozit să fie acceptat drept garanţie a creditului este necesar ca
inspectorul să verifice îndeplinirea următoarelor condiţii:
 indicarea băncii la care se constituie depozitul;
 în cazul în care aceasta este o altă bancă decât banca creditoare, se vor verifica
documentele prezentate de debitor (contractul de depozit, situaţia depozitului la momentul
actual, extrasul din cont de la zi etc.), precum şi credibilitatea şi reputaţia respectivei bănci;
 valoarea depozitului bancar, care trebuie să acopere valoarea creditului solicitat
plus dobânda aferentă şi comisioanele creditului acordat;
 termenul de valabilitate al depozitului;
 semnăturile autorizate ale agentului economic/persoanei fizice care constituie
depozitul.
GARANŢIILE PERSONALE sunt mijloace juridice de garantare a obligaţiilor prin
care o terţă persoană, fizică sau juridică, se angajează, printr-un contract accesoriu încheiat
cu banca creditoare, să-i plătească datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va putea
plăti.
a. Garanţia bancară (scrisoarea de garanţie bancară) reprezintă un înscris prin care
o altă bancă (garant) se angajează necondiţionat şi irevocabil ca, în cazul în care un debitor
nu va plăti creditul şi dobânda aferentă, să plătească suma neachitată în favoarea băncii
creditoare. De obicei, scrisorile de garanţie se eliberează pe un termen de valabilitate de
până la 12 luni.
În vederea eliberării garanţiilor bancare, banca-garant va percepe un comision pentru
acordarea acestui serviciu bancar.
b. Cauţiunea sau fideiusiunea reprezintă un contract accesoriu unilateral, consensual
şi cu titlu gratuit, prin intermediul căruia o persoană numită fideiusor se obligă faţă de
bancă să execute obligaţia asumată de debitorul băncii în cazul în care acesta n-ar executa-o
el însuşi.
Cauţiunea implică greutăţi pentru bancă, deoarece banca trebuie să analizeze situaţia
economico-financiară a fideiusorului şi să o supravegheze pe toată perioada creanţei.
În calitate de fideiusor poate fi o persoană fizică, agenţi economici cât şi companiile
de asigurări, care se obligă să achite datoriile debitorului cu întregul său patrimoniu prin
eliberarea poliţei de asigurare.
c. Cesiunea de creanţă constituie o convenţie scrisă prin care un creditor transmite o
creanţă unei alte persoane. Părţile cesiunii sunt:
- cedentul – persoana care transmite;
- cesionarul – persoana către care se transmite creanţa;
- debitorul cedat – debitorul creanţei transmise.

37
 Efectul cesiunii constă în faptul că, din momentul realizării acordului de voinţă a
părţilor, creanţa trece în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care le conferă
cedentului. La baza cesiunii de creanţă stă contractul de cesiune încheiat între bancă şi
client şi declaraţia de acceptare a debitorului cedat.
În scopul asigurării creditelor bancare pot fi utilizate, în mod separat, anumite forme
de garanţii, precum şi combinarea mai multora. Toate aceste forme de garantare a
creditelor, pentru a fi acceptate de către bănci, trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiţii:
 să poată fi transformate rapid în lichidităţi;
 să fie materializate într-un titlu sau înscris autentic;
 bunurile să se afle în proprietatea debitorului sau ale garantului şi să nu fie
afectate de alte creanţe;
 proprietarul bunurilor să aibă capacitatea de a le gira sau a le ipoteca;
 bunurile procurate ulterior din contul creditelor să fie noi şi însoţite de documente
de calitate;
 bunurile propuse drept garanţie să aibă piaţă de desfacere sau potenţiali
cumpărători.

4.5. CALCULAREA ŞI ACHITAREA DOBÂNZII ŞI COMISIOANELOR AFERENTE

CREDITULUI
Dobânda este suma ce-i revine creditorului la rambursarea sumei împrumutate sau
preţul folosirii capitalului şi totodată remunerarea riscului pe care îl implică creditul
respectiv.
Nivelul ratei dobânzii este stabilit de către Consiliul băncii şi poate fi modificat pe
parcursul derulării creditului, în funcţie de evoluţia dobânzii pe piaţa bancară (fig.4.5.1.).

Factorii ce influenţează nivelul ratei dobânzii

Politica şi Rata de Volumul şi Cererea şi Riscul Politica de

stabilitatea bază a costul oferta neram- creditare
economică a BNM resurselor surselor de bursării internă a
ţării creditoare creditare băncii
Fig.4.5.1. Factorii ce influenţează nivelul ratei dobânzii

În funcţie de serviciile prestate clienţilor, banca încasează comisioane determinate în

% sau sume fixe, stabilite prin circularele băncii (de exemplu, pentru evaluarea cererii de
credit, pentru elaborarea contractului de credit şi de asigurare, pentru prelungirea sau
renegocierea creditelor acordate etc.)
Comisionul de risc al creditelor acordate sub formă de plafon se percepe o singură
dată, la acordarea creditului comisionului. În cazul reînnoirii plafonului de credit după
aprobarea cererii de credit, se face un nou contract de credit (act adiţional), stabilindu-se
garanţiile şi posibilităţile de rambursare care se aprobă şi se încasează un nou comision de
risc.
Nivelul comisioanelor este stabilit de către Consiliul băncii.

38
 Pentru creditele nerambursate la scadenţă (creditele restante), banca încasează de la
clienţi dobânzi penalizatoare prevăzute de bancă.
Mecanismul de calcul al dobânzilor aferente creditelor se bazează pe metoda calculului
dobânzii simple şi prin metoda de calcul al dobânzii compuse.
I. Calculul dobânzii simple
Se utilizează în cazul în care este luată în considerare o perioadă de timp mai mică
de 1 an, când dobânda se calculează şi se plăteşte conform contractului lunar, trimestrial,
anual sau pentru un număr anumit de zile fixate în contractul de credit.
Si  n  d
Relaţia de calcul este: D 
N 100%
D – dobânda în sumă absolută;
Si – suma creditului iniţial acordat;
n – numărul de zile pentru care se realizează creditarea;
N – numărul de zile în anul dat;
d – rata anuală a dobânzii.
II. Calculul dobânzii compuse
Se practică în situaţia în care perioada de creditare este mai mare de un an cu
condiţia rambursării creditului şi achitării dobânzii la sfârşitul perioadei de credit. Drept
bază pentru calcul serveşte suma iniţială împreună cu dobânda calculată anterior. Suma
totală care trebuie să ramburseze debitorul la scadenţă se calculează în modul următor:
n
 d 
S f  S i  1   ,
 100% 
unde n - numărul de ani pentru care se acordă creditul;
Sf - suma totală spre rambursare;
Si - suma creditului iniţial acordat;
d – rata dobânzii.
În determinarea dobânzii nu există o regulă privind perioada de timp luată în
considerare drept etalon. Astfel se pot întâlni trei uzanţe:
 uzanţa germană (se aplică în Germania, Elveţia) în care:
- anul = 360 zile
- luna = 30 zile
Si  d  30
- formula de calcul D 
360 100%
 uzanţa engleză (se aplică în Regatul Unit al Marii Britanii) în care:
- anul = 365 zile
- luna = se ia numărul de zile exact din calendar
Si  d  28 / 29 / 30 / 31
- formula de calcul D 
365 / 366 100%
 uzanţa franceză (se aplică în Franţa şi SUA) în care
- anul = 360 zile
- luna = se ia numărul de zile exact din calendar
Si  d  30
- formula de calcul D 
365 / 366 100%
În RM băncile utilizează în majoritatea cazurilor metoda engleză.

39
 În practica bancară internaţională şi în cea naţională este larg utilizată perfectarea
graficului de rambursare a creditelor şi a dobânzilor aferente, fiind parte componentă a
contractului de credit. Perfectarea graficului de rambursare a creditului şi a dobânzii
aferente se efectuează în baza următoarei informaţii:
 valoarea creditului solicitat;
 rata dobânzii;
 periodicitatea achitării dobânzii (lunar/trimestrial/semestrial/anual/la scadenţă);
 termenul de acordare a creditului şi data finală a contractului de credit;
 modalitatea de rambursare a creditului.

Acte normative:
1. Legea Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare, nr.199-XIV din
18.11.98 // MO al RM nr. 27–28/123 din 23.03.99
2. Legea RM Cu privire la gaj, nr. 449-XV din 30.07.01 // MO al RM nr. 120/863 din
02.10.01
3. Regulament cu privire la acordarea de către băncile comerciale a creditelor de consorţiu
din 03.02.95 // MO al RM nr.38-39/11 din 14.07.95
4. Regulament cu privire la expunerile "mari" Nr.3/09 din 01.12.95 // MO al RM nr.70/31
din 14.12.95
5. Regulament cu privire la acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor săi Nr.33/09-
01 din 18.09.96 // MO al RM nr..64/81 din 03.10.96
6. Regulamentul cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica
Moldova aprobat prin HCA al BNM Nr.153 din 25.12.97 // MO al RM nr.8/24 din
30.01.98
7. Regulamentul cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor în capitalul unităţilor
economice aprobat prin HCA al BNM Nr.81 din 09.04.98 // MO nr.49/151 din 28.05.98
8. Regulamentul cu privire la creditele expirate Nr.130 din 15.05.98 // MO nr.87-89/174
din 24.09.98
9. Regulamentul cu privire la dirijarea riscului ratei dobânzii aprobat prin HCA al BNM
Nr.249 din 22.09.99 // MO al RM nr.109-111/192 din 07.10.99
10. Regulamentul cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor condiţionale aprobat
prin HCA al BNM nr.231 din 27.10.11

Întrebări de generalizare:
1. Caracterizați structura sistemului de creditare.
2. Definiți conceptul de credit bancar și caracterizați elementele acestuia.
3. Explicați principiile creditului bancar.
4. Cum pot fi clasificate creditele bancare?
5. Caracterizați etapele procesului de creditare.
6. Care metode de asigurare a creditelor bancare cunoașteți?
7. Explicați modul de organizare a activității de creditare la băncile comerciale?
8. Care este necesitatea graficului de rambursare a creditului şi de achitare a dobânzii?

40
 TEMA 5. ACTIVITATEA INVESTIȚIONALĂ A BĂNCII

5.1. INVESTIŢIILE BĂNCILOR COMERCIALE ÎN VALORI MOBILIARE

CORPORATIVE ȘI DE STAT
5.2. OPERAŢIUNILE REPO. ESENŢA, CARACTERISTICA.

5.1.INVESTIŢIILE BĂNCILOR COMERCIALE ÎN VALORI MOBILIARE

CORPORATIVE ȘI DE STAT
Investirea în valori mobiliare asigură BC careva profit, măreşte lichiditatea şi duce la
diversificarea operaţiunilor active ale BC. Această activitate se efectuează în conformitate
cu politica investiţională a BC care conţine prescripţii referitor la tipurile VM (fig.5.1.1),
structura portofoliului, strategia cumpărărilor şi vânzărilor de VM.

Investițiile băncilor comerciale

Investiții directe: Investiții indirecte – în

 investirea mijloacelor băneşti în scopul procurării mijloacelor fixe
acţiunile şi obligaţiunile companiilor (necesare pentru a fi utilizate în
economice; scopul desfăşurării activităţii
 investirea mijloacelor băneşti în VMS bancare), în scopul gestionării
(obligaţiuni de stat). politicii de marketing. Aceste
investiţii nu aduc profit direct.
băncii, ci indirect.

Factorii ce determină succesul investițional

Lichiditatea Profitabilitatea Riscul Durata sau termenul Rezervele de

de scadență capital
Fig. 5.1.1. Activitatea de investiții a băncilor comerciale

Instrumentele financiare convenţional pot fi împărţite în două clase mari:

1. instrumentele pieţei monetare reprezintă VM cu termenul de circulaţie mai mic
de un an (de exemplu, certificatele de depozit, bonuri de trezorerie etc.).
2. instrumentele pieţei de capital reflectă mişcarea capitalului având o dobândă
mai mare şi o perioadă de circulaţie mai mare de un an (acțiunile, obligațiunile).
În RM16 nici o bancă, singură sau în acord cu una sau mai multe persoane cu
care acţionează împreună, fără permisiunea scrisă a BNM, direct sau indirect, nu poate:
a) să deţină în capitalul unei unităţi economice (cu excepţia deţinerii cotelor în
capitalul altor bănci de pe teritoriul Republicii Moldova):
- o cotă care este substanţială faţă de capitalul unităţii economice;
- o cotă care, conform valorii ei curente, depăşeşte 15% din CNT al băncii;
b) să deţină valoarea curentă totală a unor astfel de cote ce depăşeşte 50% din CNT.
În cazul în care banca deţine o cotă substanţială în capitalul unităţii economice,
pentru majorarea acestei cote de asemenea este necesară permisiunea scrisă a BNM.
Nu este necesară autorizarea BNM pentru cotele de participare la capitalul

Regulamentul cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor în capitalul unităţilor economice aprobat prin HCA al
16

BNM Nr.81 din 09.04.98 // MO nr.49/151 din 28.05.98

41
unităţilor economice, achiziţionate de bancă în schimbul rambursării creditului acordat de ea
(transmiterea în posesiunea băncii a cotei de participare, pentru a fi vândută în cadrul
exercitării dreptului de gaj).
Permisiunea scrisă a BNM privind deţinerea de către bancă a cotei în capitalul
unităţii economice trebuie să fie obţinută până la efectuarea tranzacţiei de vânzare-
cumpărare sau transmitere a cotei în capitalul unităţii economice.
Cea mai mare pondere în portofolilul investițional a băncilor comerciale o dețin
valorile mobiliare de stat (fig.5.1.2).
Investiţiile băncilor comerciale în valori mobiliare de stat

Etapa 1. Ministerul Finanţelor prezintă BNM o dispoziţie privind desfăşurarea licitaţiei şi

Comunicatul oficial de lansare a VMS. BNM expediază băncilor comerciale Comunicatul
oficial de lansare a licitaţie.

Etapa 2. Băncile prezintă cererea-tip (până la ora 10.00), în care pot menţiona diferite tipuri
de solicitări (din contul băncii, la însărcinarea şi din contul investitorilor). Banca este în
drept să indice în cerere până la 5 variante de preţuri.

Etapa 3. Cererile se trec în lista preliminară generală în ordinea descrescândă a preţurilor

propuse. În baza acestei liste se întocmeşte Programul determinării rezultatelor licitaţiei de
vânzare a VMS.

Etapa 4. După încheierea licitaţiei, BNM expediază participanţilor avizele electronice şi

comunicatul oficial despre rezultatele licitaţiei. A doua zi până la orele 13.00 băncile
comerciale sunt obligate să asigure contul Loro cu disponibilităţile băneşti necesare. BNM
printr-un ordin-incaso percepe în mod incontestabil plata pentru VMS de pe conturile
băncilor şi le transferă în contul Trezoreriei Centrale.

Etapa 5. Răscumpărarea VMS şi/sau achitarea dobânzilor aferente obligaţiunilor de stat se

efectuează de către Ministerul Finanţelor. Cu o zi înainte de scadenţă, MinFin rezervă în
contul Trezoreriei mijloacele necesare pentru răscumpărarea VMS, iar BNM primind un
ordin de plată trece în conturile corespondente ale băncilor suma transferată de MinFin.

Fig. 5.1.2 Investițiile băncilor comerciale în VMS

Valorile mobiliare de stat sunt instrumente financiare care atestădatoria publică, sub
formă de bonuride trezorerie și obligațiuni de stat, constituind împrumuturi ale statului în
monedă națională pe termen scurt, mediu și lung. Investind în valorile mobiliare destat,
statul este împrumutat cu o anumită sumă de bani pentru sprijinirea dezvoltării economiei
ţării şi activităţii investiţionale, crearea de noi locuri de muncă etc., iar lascadenţă statul
achită investitorului suma investită şi o dobândă.
Dacă se investeștei în bonuri detrezorerie, atunci se obține dobândă la scadenţă. Dacă
se investește investește în obligaţiuni de stat, atunci se obține dobândă periodic
(trimestrial/semestrial) sub formă de cupoane (rată a dobânzii).

42
 Bonurile de trezorerie se emit cu scont (la un preț mai mic decât valoarea noaminală)
şi se răscumpără la scadenţă la valoarea lor nominală, având termenul de circulaţie până la
un an.
Obligaţiunile de stat se emit cu scont, la preţul lor nominal sau cu primă, cu o rată fixă
sau flotantă a dobînzii și se răscumpără la scadenţă la valoarea lor nominală, avînd termenul
de circulaţie un an și mai mare.
Valoarea nominal a unei valorimobiliare de stat este 100 lei. Termenul de circulație a
valorilor mobiliare de stat:91, 182 și 364 zile pentru Bonurile de trezorerie; de la 1 an pînă
la 5 anipentru Obligaţiunile de stat.
Formule de calcul standard :
Rata anuală a dobînzii la bonurile de trezorerie: (Pr – Pc) / Pc x 365/T x 100,
unde:
Pr - preţul de răscumpărare a BT;
Pc - preţul de cumpărare a BT;
T - perioada de circulaţie a BT (în zile).
Dobînda (cuponul) la Obligațiunile de stat: C = N x Tc/365 x Ds/ 100, unde:
C- mărimea cuponului ce va fi plătit pentruObligaţiunile de stat, (în lei);
N- valoarea nominală a OS, lei;
Tc- numărul de zile pentru care se calculeazăcuponul respectiv;
Ds- pentru OS cu dobînda fixă – rata dobînzii stabilită în Comunicatul oficial de
plasare a valorilor mobiliare de stat; pentru OS cu dobînda flotantă – rata anuală variabilă a
dobînzii plus marja stabilită la licitaţie.
Valorile mobiliare de stat se emit în formă de înscrieri în conturi (nu se tipăresc
blanchete speciale din hîrtie) și se identifică printr-un număr unic de înregistrare de stat
(ISIN).
SISTEM DE INSCRIERI IN CONTURI (SIC) – sistem prin intermediul căruia
valorile mobiliare emise în formă de înscrieri în cont sunt înregistrate şi menţinute de către
Banca Naţională a Moldovei.
Plasarea valorilor mobiliare de stat pe piaţa primară se efectuează prin intermediul
licitaţiilor desfăşurate de către Banca Naţională aMoldovei:
săptămînal, în fiecare zi de MARȚI, pentru bonurile de trezorerie;
lunar, în ziua de MIERCURI,pentru obligațiunile de stat.
LICITAŢIE – modalitate de organizare a plasării VMS prin satisfacerea cererilor de
cumpărare depuse de către participanţi, începând cu preţul maxim şi terminând cu preţul
stabilit de Comisia de Licitaţie.
Ministerul Finanţelor și BancaNațională a Moldovei publică pe paginile sale oficiale
web Graficul desfăşurării licitaţiilor de vânzare a valorilor mobiliare de stat și informația
privind anunțul și rezultatele licitațiilor de plasare a valorilor mobiliare de stat.
Cererile pentru cumpărarea valorilor mobiliare de stat pot fi competitive
(concurențiale), unde pe lîngă valoarea pe care banca dorește s-o adjudece, indică și preţul
maxim pe care este dispusă să-l plătească, sau necompetitive (neconcurențiale), în care se
indică numai valoarea pe care dorește s-o adjudece.
Cererile competitive sînt adjudecate, utilizînd una din următoarele metode:
- metoda prețurilor multiple, în cazul licitaţiilor de vînzare a bonurilor de trezorerie şi
obligațiunilor de stat cu dobînda fixă;
- metoda prețului unic, în cazul licitaţiilor de vînzare a obligațiunilor de stat cu
dobînda flotantă.

43
 Cererile necompetitive sînt adjudicate în cazul licitaţiilor la preţuri multiple - la preţul
mediu ponderat al cererilor competitive satisfăcute la licitaţie, iar în cazul licitaţiilor la preţ
unic - la marja maximă acceptată.Cererile pentru cumpărarea valorilor mobiliare de stat pot
fi depuse la dealerul primarcel tîrziu cu o zi înainte de ziua licitației.
Pentru a procura valori mobiliarede stat pot ficontactați următorii dealeri primari:
BC ,,MOLDINDCONBANK’’
S.A.BC ,,MOLDOVA-AGROINDBANK’’ S.A.
BC ,,VICTORIABANK’’ S.A.
BC ,,MOBIASBANCĂ – GROUPE SOCIETE GENERALE’’
BC ,,FINCOMBANK’’ S.A.
BC ,,ENERGBANK’’ S.A.
BC ,,UNIBANK’’ S.A.
BC ,,EXIMBANK - GRUPPO VENETO BANCA’’ S.A.
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ CHIŞINĂU S.A.
BC ,,EUROCREDITBANK’’ S.A
DEALER PRIMAR – Bancă care deţine cont curent deschis la BNM şi a încheiat cu
BNM “Acordul cu privire la îndeplinirea funcţiilor de dealer primar pe piaţa valorilor
mobiliare de stat dematerializate” şi desfăşoară activitate de creator al pieţei.
Banca efectuează operaţiuni cu VMS în baza licenţei eliberate de către BNM şi în
conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, actele normative ale BNM şi ale
Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, precum şi prevederile documentelor
normative interne ale Băncii.
Banca poate procura VMS pe piaţa primară la licitaţii şi pe piaţa secundară prin
intermediul SIC al BNM.
Banca va menţine statutul de Dealer primar al pieţei valorilor mobiliare emise de către
Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, prin încheierea cu BNM a „Acordului cu
privire la îndeplinirea funcţiilor de dealer primar pe piaţa valorilor mobiliare de stat
dematerializate” .
In scopul participării la licitaţiile organizate de BNM pe piaţa primară, Banca va
prezenta la BNM în termenul stabilit o cerere de participare prin intermediul sistemului
automatizat „Mesaje Interbancare”. În ziua plăţii indicată în Avizul de procurare a valorilor
mobiliare Banca va asigura în conturile sale de decontare disponibilitatea mijloacelor
băneşti necesare pentru acoperirea costului VMS procurate la licitaţie.
Mijloacele băneşti vor fi percepute de către BNM din conturile menţionate la termenul
indicat, prin emiterea ordinului de plată în numele Băncii.
Tranzacţiile cu VMS pe piaţa secundară se vor efectua prin întocmirea formularelor
de transfer a valorilor mobiliare în SIC al BNM. Clearingul tranzacţiilor pe piaţa secundară
se efectuează de către BNM. După recepţionarea formularelor de transfer (câte unul din
partea cumpărătorului şi vânzătorului), BNM efectuează perceperea incontestabilă a
mijloacelor băneşti din conturile de decontare ale Băncii (dacă Banca este în poziţia
cumpărătorului) şi reflectarea valorilor mobiliare la contul respectiv al SIC. Şi invers: în
cazul în care Banca este în poziţia de vânzător, după recepţionarea formularelor de transfer,
BNM va livra mijloace băneşti la conturile de decontare ale Băncii şi va reflecta scoaterea
valorilor mobiliare din contul respectiv al SIC.
Banca poate deţine cel mult 50% din volumul VMS cu acelaşi cod ISIN propuse spre
vînzare pe piaţa primară sau aflate în circulaţie. În cazul procurării a mai mult decât 50%,
Banca va vinde surplusul de valori mobiliare timp de 5 zile de la data depăşirii normei în
cauză.

44
 Banca prestează clienţilor servicii de cumpărare/vânzare a VMS pe piaţa primară şi
secundară.
Relaţiile cu clienţii sunt reglementate de documente normative interne ale Băncii
(proceduri şi instrucţiuni), precum şi de Contractul privind prestarea serviciilor de
vânzare/cumpărare a valorilor mobiliare emise de Ministerul Finanţelor al Republicii
Moldova, încheiat între Bancă şi client. Contractul stipulează drepturile şi obligaţiunile
părţilor, mărimea comisionului Băncii pentru prestarea serviciilor respective, precum şi
termenul de valabilitate al contractului.
Banca prestează clienţilor servicii de cumpărare/vânzare a VMS atît prin intermediul
Secţiei Operaţiuni Monetare şi Titluri (SOMT) a Departamentului Trezorerie, cît şi prin
intermediul Filialelor Băncii.
Banca va începe recepţionarea cererilor investitorilor de cumpărare a VMS pe piaţa
primară din momentul publicării condiţiilor de desfăşurare a licitaţiei ordinare.
Recepţionarea cererilor se va efectua de către persoanele responsabile numai după
coordonarea condiţiilor cu client şi până în ziua precedentă zilei desfăşurării licitaţiei.
Cererile de cumpărare/vânzare a VMS pe piaţa secundară se vor recepţiona de la
clienţi în fiecare zi lucrătoare.
Cererile recepţionate de la clienţi pot conţine un preţ:
ƒ fix (în cazul pieţei primare - cereri competitive)
nedeterminat (în cazul pieţei primare - cereri necompetitive – se satisface la
preţul mediu ponderat înregistrat la licitaţie)
Valoarea nominală a VMS indicate în cererea de cumpărare a clientului nu poate
depăşi 50% din volumul valorilor cu acelaşi cod ISIN. Valoarea nominală a VMS incluse în
cererea necompetitivă a unui client nu poate depăşi suma de 300 000 lei. Restricţiile
menţionate se referă la suma totală indicată în cererile de procurare ale unui client, care
eventual participă la licitaţie concomitent şi prin intermediul altor dealer primari.
Până la executarea cererilor de cumpărare pe piaţa primară şi secundară Banca
acumulează într-un cont special (cont de brokeraj) mijloacele băneşti ale clienţilor,
suficiente pentru acoperirea cererilor respective şi a comisionului Băncii pentru serviciile
prestate. Contractul poate stipula dreptul Băncii de a deconta în mod incontestabil sumele
respective din conturile de decontare/curente/de depozit ale clienţilor pentru acoperirea
cererilor satisfăcute conform rezultatelor licitaţiei în cazul în care conturile
menţionate sunt deschise la Bancă.
Banca va rambursa timp de o zi în contul clienţilor mijloacele băneşti neutilizate,
rezervate la cererile nesatisfăcute, anulate sau modificate.
Persoanele responsabile din Filiale acumulează cererile de participare la licitaţie
parvenite de la clienţi şi, conform documentaţiei normative interne, le predă la dealerii
SOMT, care la rândul său, în ziua desfăşurării licitaţiei înaintează cererea cumulativă la
BNM prin intermediul sistemului automatizat „Mesaje Interbancare”. Banca începe
executarea cererilor de cumpărare/vânzare pe piaţa secundară în cea mai apropiată sesiune a
SIC al BNM.
La achitarea cupoanelor sau la răscumpărarea VMS Banca transferă în mod
incontestabil în conturile clienţilor mijloacele băneşti parvenite de la BNM timp de o zi
după recepţionarea mijloacelor.
Toată informaţia ce ţine de VMS răscumpărate ale clienţilor va fi arhivată şi păstrată
timp de 75 ani.

45
 5.2. OPERAŢIUNILE REPO. ESENŢA, CARACTERISTICA.
Operaţiunile REPO reprezintă operaţiuni de vînzare a VMS cu răscumpărarea
ulterioară a aceloraşi valori mobiliare la o dată anumită sau la vedere şi la un preţ anumit,
stabilit la data vînzării.
Data scadenţei unei tranzacţii REPO este data, la care vînzătorul iniţial al VMS este
obligat să răscumpere aceleaşi VMS, iar cumpărătorul iniţial - să le vîndă. În cazul în care
data scadenţei iniţial nu este stabilită de BNM, fiecare dintre părţi poate propune celeilalte
pînă la ora 11.00 ca data curentă să devină data scadenţei. Data scadenţei unei tranzacţii
REPO poate fi modificată cu acordul ambelor părţi.
Operaţiunile REPO se utilizează foarte des în practica bancară în scopul dirijării
lichidităţii sistemului bancar.
Operaţiunea REPO reprezintă o operaţiune financiară compusă din 2 părţi:
1) Unul din participanţi vinde altuia VMS cu obligaţiunea de răscumpărare a acestora
la un anumit termen sau la cererea părţii opuse,
2) Obligaţiunii de răscumpărare îi corespunde obligaţiunea de vânzare ce si-o asumă
partea a doua.
Răscumpărarea VMS se efectuează la un preţ diferit de cel de vânzare şi diferenţa de
preţuri constituie venitul vânzătorului de mijloace băneşti (cumpărătorul). În realitate
venitul vânzătorului mijloacelor băneşti este determinat şi de rata REPO. REPO invers este
aceeaşi tranzacţie însă de pe poziţia cumpărătorului.
Operaţiunile REPO pot fi privite şi ca credite asigurate cu VMS.
În dependenţă de perioada de timp a operaţiunii deosebim:
1) REPO de o zi,
2) REPO deschise (nu este determinat termenul),
3) REPO închise (termen mai mare de o zi şi fixat).
În derularea operaţiunii REPO o importanţă deosebită are locul păstrării VM. Astfel
practica pieţei REPO presupune trei variante posibile de mişcare şi păstrare a VM:
1. VM cumpărate în prima parte a operaţiunii REPO se transmit cumpărătorului. În
acest caz cumpărătorul VM minimizează riscul creditar, însă cheltuielile de transportare a
VM pot fi considerabile.
2. VM se transmit unei persoane terţe (cazul - REPO triunghiular). Persoana terţă
devine garantul executării contractului REPO şi primeşte pentru aceasta un comision.
5. VM rămân la vânzător ce le păstrează . (REPO de încredere sau trust). Cheltuielile
pentru păstrarea HV sunt minime însă riscul creditorului este maxim.
În practica internaţională băncile comerciale pot efectua operaţiuni REPO cu toate
tipurile de HV oficial cotate la bursele de valori şi anume: - VMS, - VM garantate de stat, -
acţiuni şi obligaţiuni ale întreprinderilor, corporaţiilor, băncilor, - cambii comerciale, - VM
corporative cotate pe piaţă, - certificate depozitare.
Băncile comerciale sunt interesate în utilizarea acestei operaţiuni pentru menţinerea
lichidităţii bilanţului şi obţinerea venitului.
Conform Regulamentului cu privire la operaţiunile de piaţă deschisă ale Băncii
Naţionale a Moldovei Nr. 57 din 11.09.1997 operaţiunile REPO se desfăşoară în următorul
mod:
1. Băncile depun cererile privind participarea operaţiunilor REPO la Departamentul
operaţiuni de piaţă (DOP)
2. După recepţionarea cererilor, DOP le verifică pentru a constata disponibilitatea
VMS, propuse spre vînzare de către bănci şi întocmeşte Programul de determinare a

46
rezultatelor licitaţiei de cumpărare, de vînzare a VMS sau Programul de determinare a
rezultatelor licitaţiei REPO de cumpărare/REPO de vînzare a VMS.
3. Se selectează cererile pentru tranzacţii REPO în baza ratei dobînzii din cereri (rata
REPO), (cu excepţia tranzacţiilor REPO de cumpărare la rata fixă) începînd cu cea mai
mare rată (pentru REPO de cumpărare) sau cu cea mai joasă rată (pentru REPO de vînzare)
pînă la rata stabilită de Comisia de licitaţie. Cererile acceptate se satisfac la rata REPO
propusă de către bănci.
4. BNM stabileşte preţul VMS.
5. În baza rezultatelor licitaţiei, determinate de Comisia de licitaţie, se debitează contul
LORO al băncii la BNM în ziua plăţii indicată în Comunicatul de anunţ al licitaţiei şi se
reflectă respectiv în bilanţul BNM.
6.Se transferă dreptul de proprietate asupra VMS în sistemul de înscrieri în conturi la
B.N.M.
7. Cu o zi înainte de data scadenţei unei tranzacţii REPO, DOP întocmeşte Registrul
VMS procurate/vîndute în cadrul operaţiunilor REPO, pentru creditarea conturilor de
decontare ale băncilor la BNM (la răscumpărarea VMS de către BNM) sau debitarea lor (la
răscumpărarea VMS de către bănci) şi reflectarea în bilanţul contabil al BNM.

Acte normative:
1. Legea Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr. 199-XIV din 18.11.98 (Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 27-28/123 din 23.03.1999)
2. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 02.04.97
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 38 – 39/332 din 12.06.97)
3. Regulamentul BNM cu privire la deţinerea cotei substanţiale în capitalul băncii
nr.42/09-01 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.80/104 din 12.12.96)
4. Regulamentul cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor în capitalul unităţilor
economice aprobat prin HCA al BNM Nr.81 din 09.04.98 (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova din 28.05.98)
5. Instrucţiunile BNM cu privire la plasarea, circulaţia şi răscumpărarea valorilor
mobiliare de stat în forma de înscrieri în conturi nr. 03/3-3/08307/8 din
20.01.95(Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 65-66 din 10.10.96)
6. Instrucţiunile BNM privind particularităţile emisiunilor de acţiuni şi obligaţiuni ale
băncilor şi modul de autorizare a lor de către BNM nr. 181 din 22.06.2000
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 81-83 din 13.07.2000)
7. Regulamentul CNPF cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa
valorilor mobiliare nr. 48/7 din 17.02.2002 Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 20-22/31 din 14.02.2002)
8. Normele CNPF privind modul de acordare şi retragere a licenţelor pentru activitatea
pe piaţa valorilor mobiliare nr.12/1 din 28.10.99 .

Întrebări de generalizare:
1. Care sunt etapele investirii băncilor comerciale în valori mobiliare de stat?
2. Enumerați factorii ce influențează procesul de investiții al băncilor comerciale.

47
 TEMA 6. OPERAŢIUNILE DE CASĂ ALE BĂNCII

6.1. Numerarul instrument de plată

6.2. Organizarea serviciilor de casă
6.3. Operațiunile de încasare și de eliberare a numerarului

6.1. NUMERARUL INSTRUMENT DE PLATĂ

NUMERARUL

Bancnote – titluri de credit emise de Monedele metalice – sunt piese de

băncile centrale, care se obligă să diverse metale care se prezintă sub formă
restituie la prezentare valoarea circulară de disc plat și servesc ca mijloc
nominală a acestora. de plată, de circulație sau de tezaurizare.

Fig. 6.1.1. Numerarul – instrument de plată

Utilizarea numerarului ca instrument de plată implică unele avantaje și dezavantaje:

Avantajele Dezavantajele
 Are putere liberatorie imediată, cu care se poate  Banii păstrați sub formă de
stinge orice obligație de plată; numerar nu aduc venituri, deci
 Deține calitatea lichidității în cel mai înalt grad randamentul este 0;
față de orice active;  Tranzacțiile în numerar și
 Nu necesită costuri de negociere și tranzacții ca păstrarea acestuia implică costuri
alte active financiare; mari de transport și depozitare;
 Este un mijloc de plată general, acceptabil de  Posibilitatea falsificării;
toți membrii comunității de plăți;  Implică riscuri mari de securitate:
 Aria de folosire este nelimitată geografic în ceea riscul de pierdere, riscul de fraudă,
ce privește procurarea bunurilor și plata serviciilor riscul de eroare.
de mică valoare.

6.2. ORGANIZAREA SERVICIILOR DE CASĂ

6.2.1. Funcțiile și structura

Fiecare bancă este obligată să aibă amenajat un compartiment de casierie prin
intermediul căreia va acorda clienților săi servicii de depunere și de extragere de numerar,
servicii de convertire a unei valute în alta, verificarea și numărarea numerarului.
Activitatea de casierie este cea mai veche activitate bancară.
Activitatea de casierie presupune existența unei infrastructuri formată din:
- boxe de casierie;
- spații pentru numărătorii de bani, spații pentru numărat de către clienți;
- tezaur;
- echipamente de numărat bani, sortat și verificarea autenticității;
- sisteme de supraveghere și alarmă;
- mijloace de transportat bani;
48
 - un personal bine pregătit profesional și de corectitudine ireproșabilă.
Banca își organizează compartimentul de casierie la decizia conducătorului băncii în
funcție de necesități, conform Regulamentului privind la operaţiunile cu numerar în
băncile din Republica Moldova, modificat prin HCA al BNM nr.237 din 22.10.09 și
Regulamentului intern de activitate a casieriilor.
Casieria bancară are următoarele funcţii principale:

FUNCȚIILE CASIERIEI

primirea verificarea păstrarea eliberarea

numerarului și altor valori ale băncii sau ale clienților ei

Fig. 6.2.1 Funcțiile casieriei bancare

Desfăşurarea activităţii de casierie implică necesitatea disponibilităţii următoarelor

(fig.6.2.2): casa de circulaţie şi tezaur, ghişee, birou pentru verificarea numerarului, birou
pentru trierea şi ambalarea numerarului.

COMPARTIMENTUL DE CASIERIE

Casa de Tezaur Ghișee Birou pentru Birou pentru trierea

circulație verificarea și ambalarea
numerarului numerarului

Fig.6.2.2 Structura compartimentului de casierie

Casa de circulaţie reprezintă o încăpere destinată operaţiunilor de retragere sau

depunere a numerarului în tezaur, precum şi după caz, alimentarea ghişeelor.
Tezaur este o încăpere special amenajată şi destinată păstrării numerarului şi altor
valori depuse din casa de circulaţie.
Ghişeu este un spaţiu în care se efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi în
numerar cu clienţii.
Birou pentru verificarea numerarului este un spaţiu adiacent ghişeului, în care la
necesitate clienţii au posibilitatea de verificare a numerarului primit.
Birou pentru trierea şi ambalarea numerarului reprezintă o încăpere dotată cu
utilaj şi echipament necesar pentru verificarea şi ambalarea numerarului, conform
cerinţelor stabilite de Banca Naţională a Moldovei.
Stabilirea amplasării, proiectarea, construcţia şi organizarea compartimentelor
casieriei se efectuează având în vedere necesitatea:
a) asigurării integrităţii numerarului şi a altor valori gestionate de Bancă, a
încăperilor/spaţiilor pentru păstrarea acestora;
b) asigurării securităţii fizice a salariaţilor şi a clienţilor Băncii;

49
 c) creării condiţiilor necesare pentru efectuarea operaţiunilor cu numerar, precum şi
pentru deservirea sigură şi comodă a clienţilor Băncii.
În cadrul casieriei se pot organiza mai multe tipuri de case:
a. case operative (fig.6.2.3);
b. case pentru primirea diverselor valori depuse spre păstrare de
deponenți (fig.6.2.4);
c. case cu program prelungit;
d. case de încasări serale;
e. case de verificare a numerarului;
f. case pentru schimb valutar.

CASELE OPERATIVE

Încasări de plăți în lei și în valută

Schimburi de bancnote cu monede metalice

Schimburi de bancnote deteriorate

Vânzarea formularelor cu regim special, a

certificatelor de depozit, a acțiunilor și altor VM

Fig. 6.2.3. Operațiunile prestate de către casele operative

Case pentru primirea diverselor valori depuse spre păstrare de deponenţi.

Valorile depuse la bancă (fig.6.2.4) spre păstrare se depozitează în tezaurul cu casete.

CASELE PENTRU PRIMIREA DIVERSELOR VALORI,

DEPUSE SPRE PĂSTRARE DE DEPONENȚI

Depunerea, păstrarea, manipularea, restituirea și evidența diferitor valori care se

păstrează în casete: bijuterii din metale și pietre prețioase, numerar, diverse colecții,
documente de valoare determinată, testamente, titluri, acțiuni,obligațiuni etc.

Nu se admite la păstrare : arme, droguri, produse alimentare, obiecte urât

mirositoare etc.

Fig. 6.2.4. Operațiunile prestate de către casele pentru primirea diverselor valori
depuse spre păstrare de deponenţi

Tezaurul este dotat cu dulapuri speciale în care se află casete metalice de diverse
mărimi. Dulapurile şi casetele sunt dotate cu încuietori cu chei independente una de alta.
Cheia fiecărei casete repartizate va fi deţinută de deponent, iar cheile de la dulapuri – de
către casierul tezaurului cu casete.

50
 Depunerea, păstrarea, manipularea, restituirea şi evidenţa diverselor valori care se
păstrează în casete se efectuează în modul următor: încheie un contract în 2 exemplare, în
care se va menţiona numărul casetei repartizate. Exemplarul 1 va fi înmânat deponentului,
iar al 2 va rămânea la bancă. În baza contractului încheiat între bancă şi deponent, contabilul
în funcţie de perioada de păstrare şi de comisionul stabilit de bancă, va calcula plata pentru
prestarea acestui serviciu. Deponentul se va prezenta la tezaurul cu casete numai după
achitarea comisionului indicat pentru închirierea casetei. Lui i se va elibera şi un permis de
intrare în bancă valabil pentru perioada de păstrare a valorilor în casete.
Case de încasări serale şi program prelungit. În vederea asigurării unei deserviri
mai bune a clienţilor, conducerea băncii poate organiza case cu program prelungit (2 - 5 ore)
şi/sau serale (de noapte), care vor funcţiona după sfârşitul programului operativ de ghişeu
(fig.6.2.5.).

CASELE SERALE ȘI CU PROGRAM PRELUNGIT

Încasări de la persoane fizice - vânzări de

certificate de depozit, deschiderea de conturi
personale, încasări în conturile de depozit

Plăți pentru persoane fizice – răscumpărări de

certificate de depozit, eliberări de numerar din
conturile personale ale acestora

Încasări de la persoane juridice

Operațiuni de schimb valutar

Fig. 6.2.5. Operațiunile prestate de către casele serale și cu program prelungit

La sfârşitul programului de lucru casierul şi contabilul vor verifica numerarul (în lei şi
în valută), formularele cu regim special, certificatele de depozit, după care le vor depune în
safeul de fier pe care îl vor încuia, sigila şi îl vor transmite pazei. A doua zi dimineaţa,
casierul şi contabilul vor preda valorile respective, genţile cu numerar sigilate controlorului
– verificator din sala operativă contra semnătură în registru.
Case de schimb valutar. Prin casele de operaţiuni valutare se pot efectua:
1. încasări şi plăţi în conturile curente de depozit valutare ale persoanelor fizice şi
juridice;
2. încasări ale cecurilor de călătorie;
3. alte operaţiuni valutare cu valute efective;
4. vânzarea – cumpărarea de valută contra lei moldoveneşti;
5. vânzarea – cumpărarea de valută contra altei valute.
Case de verificare a numerarului. Băncile sunt obligate să efectueze trierea şi
ambalarea numerarului încasat. Trierea numerarului încasat se efectuează în scopul clasării
acestuia pe categorii în bancnote/monede bune de redat în circulaţie şi bancnote/monede
uzate care ulterior se retrag din circulaţie. Bancnotele/monedele metalice bune de redat în
circulaţie se ambalează separat de bancnotele/monedele metalice uzate.

51
 Aceste operaţiuni sunt efectuate de către grupele de verificare organizate în cadrul
casieriei. Casierul-şef predă controlorului verificator contra semnătură în „Registru de
evidenţă a numerarului” numerarul ce trebuie verificat.
Ambalarea bancnotelor se efectuează separat pe valori nominale, ţinând cont de
următoarele cerinţe:
a) formarea pachetului din 100 bancnote;
b) formarea pachetelor complete din zece pachete cu bancnote;
c) aplicarea pe lăţimea pachetelor cu bancnote de aceeaşi valoare nominală cu ajutorul
dispozitivului a tipului respectiv de banderole, cu ulterioară completare a datelor de
identificare de pe banderole;
d) aplicarea în partea de jos şi de sus a fiecărui pachet a unui cartonaş, cu ulterioară
completare a acestuia cu datele de identificare;
e) ambalarea pachetelor cu bancnote în polietilenă, cu ajutorul dispozitivului, astfel
asigurând un vacuum în interiorul pachetului.
Ambalarea monedei metalice se efectuează separat pe valori nominale, ţinând cont de
următoarele cerințe:
1. depunerea într-un sac:
- 1 ban 400 lei (20 săculeţe a câte 20 lei)
- 5 bani 1000 lei (20 săculeţe a câte 50 lei)
- 10 bani 2000 lei (20 săculeţe a câte 100 lei)
- 25 bani 5000 lei (20 săculeţe a câte 250 lei)
- 50 bani 2500 lei (5 săculeţe a câte 500 lei)
2. fiecărui sac i se va atribui o etichetă, care va cuprinde:
- denumirea şi codul de identificare a Băncii;
- valoarea nominală;
- numărul de monede;
- suma depusă;
- data ambalării;
- numele şi semnătura casierului.
Personalul băncii care ajută organele de control la numărarea pachetelor este obligat
să scrie pe verso banderolei fiecărui pacheţel menţiunea „Controlat”.

6.2.2. Personalul serviciului de casierie

Personalul serviciului de casierie este divizat în:
 personal de gestiune: conducătorul departamentului respectiv, contabilul–şef şi
şeful de casierie din bancă;
 personal operativ: controlori–operatori şi casieri.
Printre funcțiile și responsabilitățile personalului de gestiune putem enumera:
a. organizarea, asigurarea funcţionării şi controlul activităţilor de casierie în
conformitate cu prevederile normelor bancare în vigoare;
b. sunt obligați să asigure efectuarea corectă și la zi a evidențelor operativ-contabile
și statistice, în scopul reflectării în orice moment și cu exactitate a existenței și a mișcării
numerarului și a celorlalte valori gestionate de către personalul casieriei;
c. asigură respectarea tuturor dispozițiilor cu privire la păstrarea și paza numerarului
și a celorlalte valori, pentru asigurarea integrității acestora.
Printre funcțiile și responsabilitățile personalului operativ putem enumera:

52
 a. poartă răspundere pentru integritatea numerarului şi a valorilor încredinţate
conform normelor și dispozițiilor legale;
b. sunt obligați să cunoască regulile referitoare la efectuarea operațiunilor de casă,
dispozițiile legate privind răspunderea materială;
c. le este interzis să încredinţeze altor persoane sarcinile primite privind operaţiunile
cu valori;
d. le este interzis să execute direct dispoziţiile altor bănci sau ale clienţilor altor bănci
sau ale clienţilor băncii privind eliberarea sau primirea de numerar ori de alte valori în
contul lor, primirea documentelor de vărsământ sau de plată fără efectuarea prealabilă a
controlului contabilităţii.
Gestionarea numerarului şi a altor valori din casa de circulaţie şi tezaur se
efectuează în mod obligatoriu de către 3 persoane, desemnate prin ordin de către
conducătorul Băncii.

6.2.3. Asigurarea securității valorilor depuse la bancă

Fiecare casier de ghişeu are locul său de muncă într-o cabină separată. Cabinele sunt
dotate cu casete de fier sau cu dulapuri metalice cu încuietori pentru păstrarea valorilor în
timpul programului de lucru.
Pentru asigurarea securităţii valorilor care se manipulează şi se păstrează în timpul
programului de lucru de către personalul casieriei se vor instala mijloace tehnice de pază şi
alarmă. Şeful casieriei este obligat să verifice zilnic, înainte de începerea programului,
modul de funcţionare a sistemelor de alarmă sonoră instalate în casierie.
Numerarul şi celelalte valori aflate în bancă se păstrează în mod obligatoriu în tezaur,
iar în lipsa acestuia, în seifuri de fier refractate, prevăzute cu cel puţin 2 chei. Tezaurul este
construit în conformitate cu cerinţele tehnice. El este dotat cu rafturi pentru depozitarea
numerarului şi cu instalaţie de aerisire în vederea prevenirii producerii umidităţii şi a altor
factori. Tezaurul pentru asigurarea securităţii valorilor trebuie să fie prevăzut cu mijloace
tehnice automate de alarmă. Gestionarii de valori sunt obligaţi să verifice zilnic, la
închiderea tezaurului cum funcţionează sistemele automate de alarmă.
Şeful casieriei ţine un registru de evidenţă strictă a intervenţiilor de închidere a uşilor
de la tezaur precum şi a sistemelor de alarmă. În registru se menţionează numele şi
prenumele persoanelor care au efectuat reparaţia, firma dată şi obiectul intervenţiei.
Remedierea defecţiunilor se efectuează numai de specialiştii autorizaţi de bancă.
Tezaurul trebuie să dispună de trei chei, ce se vor afla în stăpânire la casierul–şef,
contabilul–şef şi la conducătorul băncii. Gestionarii de valori dispun de câte un sigiliu de
metal, având gravat pe el funcţia respectivă: „conducător”, „contabil - şef”, „casier - şef”, cu
care sigilează zilnic tezaurul. Tezaurul, dulapurile metalice în care se păstrează numerar şi
alte valori trebuie să aibă duplicate de chei, însoţite de o listă detaliată a deţinătorilor de
chei, care se pun în pachet, se coase cu stofă şi se sigilează cu ştampila a trei gestionari de
valori. Pachetul cu scrisoarea de însoţire, semnată de aceleaşi persoane, se depune pentru
păstrare în safeul conducătorului băncii sau al serviciului de pază şi securitate contra
recipisă în Registrul evidenţei de chei. Persoanelor din casierie nu li se permite accesul în
tezaur, numai în baza unui tabel nominal, aprobat de conducătorul băncii. Evidenţa
persoanelor care intră în tezaur se ţine într-un registru păstrat în tezaur. Închiderea şi
deschiderea tezaurului de către gestionarii de valori se efectuează în prezenţa pazei.
Evidenţa de primire – predare a tezaurului se înscrie în „Registru de predare – primire” şi
semnat de gestionari şi de pază.

53
 Conducătorul băncii va lua măsuri privind dotarea casieriei și a mijloacelor folosite
pentru transportul de valori cu stingătoare de incendiu și va organiza instruirea periodică
a personalului din casierie privind cunoașterea și respectarea riguroasă a normelor de
prevenire și stingere a incendiilor și normelor de protecție a muncii în vigoare.
Banca este obligată să asigure securitatea şi integritatea numerarului şi a altor valori
gestionate de ea, precum şi a încăperilor special destinate pentru păstrarea acestora, inclusiv
în filiale şi reprezentanţe.

6.3. OPERAȚIUNILE DE ÎNCASARE ȘI DE ELIBERARE A

NUMERARULUI
Operaţiunile de încasare (primire) a numerarului prin casele de încasări se
efectuează în baza următoarelor documente de casă (fig.6.3.1):
 ordin de încasare a numerarului;
 borderou însoţitor.

Operațiunile de primire a numerarului prin casele de încasări se efectuează în

baza următoarelor documente:

Ordin de Se întocmește pentru depunerile de numerar în

încasare a operațiunile interne ale băncii, cum ar fi: restituirea de
numerarului avansuri spre decontare neutilizate, salarii neplătite,
depunerea numerarului rezultat din vânzarea
formularelor cu regim special, încasările zilei
precedente în timpul programului prelungit de lucru.

Borderou Băncile pot organiza depunerea numerarului prin genți

însoțitor sigilate de către clienții cu un volum mare de încasări.

Fig. 6.3.1. Documentele perfectate în cadrul operațiunilor de primire a

numerarului

Documentele utilizate pentru reflectarea operaţiunilor cu numerar se întocmesc de

către funcţionarul responsabil al băncii şi se execută în ziua operaţională în care au fost
emise. Documentele trebuie să fie întocmite în limba de stat. Parametrii formularelor
documentelor utilizate la operaţiunile cu numerar, în funcţie de volumul de date incluse, se
stabilesc de bancă de sine stătător. Formularele documentelor utilizate pentru operaţiunile
cu numerar se întocmesc pe suport hârtie sau în formă electronică, care ulterior se imprimă
pe suport hârtie la imprimantă. Numărul de exemplare se stabileşte de bancă de sine stătător,
în conformitate cu procedurile interne ale băncii. În formularele documentelor aferente
operaţiunilor cu numerar nu se admit corectări sau ştersături. Pe documentele utilizate la
operaţiunile cu numerar se aplică amprenta ştampilei şi semnăturile persoanelor
împuternicite ale Băncii.
Ordinul de încasare a numerarului este un document de casă care se utilizează la
orice tip de încasare a numerarului de către bancă (la încasarea numerarului de la persoanele
fizice pentru alimentarea conturilor de depozit, pentru restituirea creditelor şi în alte cazuri).

54
Ordinul de încasare se întocmeşte pentru depunerile de numerar în operaţiile interne ale
băncii, cum ar fi restituiri de avansuri spre decontare neutilizate, salarii neplătite, depunerea
numerarului rezultat din vânzarea formularelor cu regim special, încasările zilei precedente
în timpul programului prelungit de lucru. Ordinul de încasare se întocmeşte în trei
exemplare: unul pentru contabilitate, unul pentru casierie, unul pentru client.
Borderoul însoţitor. Băncile pot organiza depunerea numerarului prin genţi sigilate de
către clienţii cu un volum mare de încasări. Programul de depunere a genţilor sigilate se
stabileşte de bancă de comun acord cu clienţii (în baza unui contract).
Depunerea încasărilor la bancă prin genţi sigilate se poate face:
 prin colectare de către serviciul de încasare a valorilor din cadrul băncii;
 la ghişeele băncii, în timpul programului operativ de ghişeu;
 la ghişeele băncii, în afara programului operativ de ghişeu dar până la finele
programului de lucru;
 la ghişeele băncii, la casa de încasări serale.
Borderoul însoţitor este întocmit în trei exemplare, dactilografiat sau completat
manual. Totodată clientul care depune numerar prin genţi sigilate prezintă băncii câte doua
specimene ale sigiliului, imprimate pe plumb (cu care urmează sa sigileze genţile cu
numerar) pe care trebuie sa vadă clar denumirea prescurtată a unităţii depunătoare sau sigila
acesteia. Dacă numerarul care urmează a fi depus nu încape într-o singură geantă, acesta va
fi depus în mai multe genţi, pentru fiecare geantă se întocmeşte câte un borderou însoţitor.
Pentru efectuarea colectării, încasatorii vor primi de la şeful serviciului de încasare
următoarele:
 lista agenţilor economici încadraţi în colectare;
 foaia (ruta) de parcurs;
 delegaţia pentru ridicarea genţilor;
 permis pentru portarmă;
 ștampila şi celelalte documente necesare colectării prevăzute.
Controlorul şi contabilul vor înregistra în contul clientului suma de bani existentă în geantă
şi nu cea menţionată în borderou (în cazul când acestea sunt diferite).
Operaţiunile de eliberare a numerarului prin casele de plăţi se efectuează în baza
următoarelor documente de casă (fig.6.3.2.):
a. Delegație;
b. Ordinul de eliberare a numerarului.
Casierul plătitor primeşte un avans în numerar din casa de operaţiuni de la casierul-şef
la începutul fiecărei zile operative sau pe parcurs în baza semnăturii depuse în registrul
acestuia.

55
 Operațiunile de eliberare a numerarului prin casele de încasări se efectuează
în baza următoarelor documente:

Delegație pentru retragerile de numerar din conturile curente de către

agenții economici

Ordin de pentru: efectuarea cheltuielilor proprii ale băncii,

eliberare a răscumpărarea certificatelor de depozit, eliberarea persoanelor
numerarului fizice în numerar, eliberarea dobânzilor și a depozitelor,
înregistrarea în evidența contabilă a excedentului de numerar
la BNM, redistribuirea numerarului băncilor (filialelor).
Fig. 6.3.2. Documentele perfectate în cadrul operațiunilor de eliberare a
numerarului

Delegație este un instrument de plată prin care emitentul dă ordin băncii de a-i
elibera la prezentare o anumită sumă.
Ordinul de plată este întocmit în 3 exemplare, unul pentru contabilitate, unul pentru
casierie, unul pentru client. El se mai foloseşte şi pentru înregistrarea în evidenţa contabilă a
depunerii excedentului de numerar la BNM şi la redistribuirea numerarului băncilor
(filialelor) şi se întocmeşte în două exemplare, dintre care unul pentru contabilitate, altul
pentru casierie.
Ordinul de plată se întocmeşte de contabilul băncii, se înregistrează în jurnalul de casă
şi se transmite la casierie pe cale internă. Ordinul se va ştampila şi se va semna de
persoanele autorizate şi se va respecta acelaşi mod de control.

Acte normative:
1. Regulament cu privire la operaţiunile cu numerar în băncile din Republica Moldova
aprobat HCA al BNM nr.200 din 27.07.06

Întrebări de generalizare:
1. Ce reprezintă numerarul? Specificați caracteristica numerarului ca instrument de plată.
2. Care sunt riscurile aferente operațiunilor cu numerar?
3. Enumărați avantajele și dezavantajele utilizării numerarului ca modalitate de plată.
4. Caracterizați tipologia de case care pot fi organizate de băncile comerciale din RM.
5. Numiți funcțiile și responsabilitățile personalului de gestiune a casieriei bancare.
6. Numiți funcțiile și responsabilitățile personalului operativ al casieriei bancare.
7. Enumerați principalele funcții ale casieriei bancare.
8. Explicați modul de asigurare a securității casieriei bancare.
9. Numiți și caracterizați documentele de casă utilizate pentru încasarea numerarului.
10. Numiți și caracterizați documentele de casă utilizate pentru eliberarea numerarului.

56
 TEMA 7. CONTUL BANCAR – INSTRUMENT AL EFECTUĂRII OPERAŢIILOR
DINTRE BANCĂ ŞI CLIENT

7.1. Tipurile şi particularităţile conturilor bancare

7.2. Drepturile şi obligaţiile titularului de cont şi a băncii
7.3. Deschiderea conturilor persoanelor juridice
7.4. Deschiderea conturilor persoanelor fizice
7.5. Modificarea și închiderea conturilor

7.1. TIPURILE ŞI PARTICULARITĂŢILE CONTURILOR BANCARE

Contul bancar17 – cont analitic deschis de bancă pe numele titularului de cont, prin
care se efectuează operaţiuni de încasări şi/sau plăţi ale mijloacelor băneşti. Contul bancar
este un mecanism de constituire a resurselor şi de stingere a obligaţiilor clienţilor în
procesul economic, a reflectării circuitelor în sistemele de plăţi şi compensări, a relaţiilor cu
diverse entităţi de plan naţional şi internaţional.
Principala utilizare a conturilor este acea de înregistrare, la un moment dat, prin
înscrierea unei sume într-o parte a contului şi la un alt moment în cealaltă parte a contului.
Cele două părţi ale contului reflectă:
 drepturile (creanţele) titularului – debit;
 obligaţiile (datoriile) titularului – credit.
Contul bancar poate fi privit sub 2 aspecte.

Contul bancar

Sub aspect contabil – un mod de Sub aspect juridic – o convenţie încheiată între bancă şi
evidenţă a operaţiunilor efectuate client referitor la spectrul operaţiunilor acordate de bancă
în relaţiile Banca – Client şi beneficiate de client, în schimbul unor dobânzi
percepute sau în schimbul comisioanelor
Fig. 7.1.1 Cele două aspecte ale contului

Tipologia conturilor bancare

După continuitatea înregistrării operaţiunilor deosebim 2 tipuri (fig.7.1.2):
1. Cont bancar temporar (provizoriu) – cont deschis la bancă pe o anumită durată de
timp, destinat acumulării mijloacelor băneşti pentru formarea capitalului social sau pentru
acumularea mijloacelor băneşti obţinute în procesul plasamentului valorilor mobiliare.
2. Cont bancar propriu-zis – poate avea următoarele forme:
a. cont curent (de decontare) – deschis persoanelor fizice şi juridice, care serveşte la
înregistrarea în ordine cronologică a tuturor operaţiunilor care apar în cadrul tranzacţiilor
efectuate de titularul de cont. Contul curent începe să funcţioneze prin depunerea unei sume
(în numerar, transferul de la altă bancă, transferul din alt cont al titularului). Conturile
curente pot fi deschise atât în monedă națională cât și în valută.
b. cont de depozit - serveşte pentru păstrarea mijloacelor băneşti.
c. cont de credit – utilizat pentru păstrarea informaţiei cu privire la credite acordate
clienţilor băncii, cât şi la evidenţa dobânzilor calculate şi încasate de bancă.

17
Regulament privind deschiderea, modificarea si închiderea conturilor la băncile licenţiate din RM modificat prin
HCA nr.96 din 23.04.09

57
 d. cont LORO – cont curent deschis pentru păstrarea mijloacelor băneşti ale altor bănci
în banca respectivă.

CONTURI BANCARE

pentru persoane juridice pentru persoane fizice

 Conturi provizorii;  Conturi curente;

 Conturi curente;  Conturi de depozit;
 Conturi de depozit;  Conturi de credit.
 Conturi de credit;
 Conturi LORO (pentru bănci)

Fig. 7.1.2 Conturi deschise pentru persoane juridice și fizice

7.2. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE TITULARULUI DE CONT ŞI A BĂNCII

7.2.1. Drepturile și obligațiile titularului de cont

1. Pentru a efectua operațiuni de încasări și plăți, de depunere a mijloacelor bănești și
pentru a efectua alte operațiuni bancare persoana juridică rezidentă sau nerezidentă,
întreprinzătorii individuali, persoanele fizice pot să deschidă unul sau mai multe conturi în
lei moldovenești și/sau în valută străină la orice bancă din RM.
2. Documentele necesare pentru deschiderea contului sunt prezentate la bancă de
către una din persoanele cu drept de semnătură, indicată în fișa cu specimene de semnături
și amprenta ștampilei (în cazul persoanelor fizice – individual) sau de către o altă persoană
împuternicită.
3. La deschiderea conturilor copiile documentelor trebuie prezentate împreună cu
documentele originale, cu excepția cazurilor prezentării copiilor legalizate notarial.

7.2.2. Drepturile și obligațiile băncii

1. Băncile de sine stătător împuternicesc funcționari ai băncii cu dreptul de a deschide,
modifica și de a închide conturi clienților săi.
2. La primirea documentelor prevăzute pentru deschiderea conturilor clienților, persoana
responsabilă a băncii este obligată:
 să verifice termenul de valabilitate al documentelor prezentate;
 să colaționeze datele din copiile documentelor prezentate, prevăzute la deschiderea
conturilor, în vederea corespunderii acestora cu originalul și să aplice pe fiecare copie
mențiunea “Copia corespunde originalului”, data, numele și prenumele, precum și
semnătura sa;
 să indentifice persoana care prezintă documentele cu persoana din fotografia de pe
actul de identitate și să colaționeze datele din copia actului de identitate cu datele din actul
original;
 să identifice persoanele împuternicite care aplică specimenul de semnătură în fişa
cu specimene de semnături şi amprenta ştampilei;
 să restituie originalele documentelor (care se prezintă împreună cu copiile la
deschiderea conturilor) persoanei care le-a prezentat;

58
  să prezinte conducătorului băncii sau altei persoane abilitate cu acest drept setul de
documente necesar pentru deschiderea contului spre examinare și luarea deciziei.
3. În baza avizului favorabil al conducătorului băncii sau al altei persoane abilitate cu acest
drept de pe cererea de deschidere a contului, persoana responsabilă a băncii deschide
contul și, după caz perfectează contractul sau alte documente, conform legislației în
vigoare a RM, convenite între părţi.
4. Banca în cazurile și în modul prevăzut de legislația în vigoare informează organele
fiscale teritoriale despre deschiderea, modificarea sau închiderea conturilor. În acest caz
operaţiunile în/din conturi pot demara după confirmarea de către organele fiscale privind
luarea la evidenţă a contului.
5. Datele despre conturile deschise titularilor de conturi se înscriu de către persoana
responsabilă a băncii în Registrul conturilor analitice deschise la bancă, ținut conform
legislației în vigoare care cuprinde:
 denumirea titularului de cont;
 denumirea contului;
 numărul contului analitic;
 data deschiderii, modificării și închiderii contului;
 codul fiscal;
 data eliberării certificatului de luare la evidență a contului bancar;
 alte date, la decizia băncii.

7.3. DESCHIDEREA CONTURILOR PERSOANELOR JURIDICE

A. Pentru a deschide un cont curent persoanele juridice rezidente, prezintă următoarele
documente
 cererea de deschidere a contului - trebuie să fie semnată de către conducătorului și
contabilul-șef al titularului de cont;
 fișa cu specimene de semnături și cu amprenta ștampilei, autentificată notarial;
 copia certificatului de atribuire a codului fiscal;
 copia documentului ce confirmă înregistrarea de stat;
 copia actului de identitate a persoanei care prezintă documentele;
 copia documentelor de constituire (act constitutive, regulament, statut etc.).
Pentru a deschide un cont curent persoanele juridice nerezidente prezintă aceleaşi
documente şi alte documente indicate în Regulamentul privind reglementarea valutară pe
teritoriul RM precum și în alte acte legislative. Copia documentului ce confirmă
înregistrarea de stat se înlocuieşte prin Copia documentului care confirmă înregistrarea de
stat a persoanei juridice nerezidente în țara de proveniență conform legislației în vigoare a
țării de reședință.
Persoanele juridice nerezidente, care nu au obligaţii fiscale şi/sau obiecte impozabile
pe teritoriul RM, pentru a deschide un cont curent prezintă suplimentar informaţia despre
lipsa obligaţiilor fiscale şi/sau a obiectului impozabil pe teritoriul RM.
B. Pentru a deschide un cont provizoriu, se prezintă următoarele documente:
 cererea privind deschiderea contului;
 certificatul eliberat de Camera Înregistrării de Stat;
 copia hotărârii privind emisiunea valorilor mobiliare (la înfiinațarea S.A.);
 copia actului de identitate al persoanei care prezintă documentele.

59
 După înregistrarea de stat a întreprinderii mijloacele băneşti din contul provizoriu se
virează la contul curent, deschis conform prevederilor legislaţiei. La efectuarea acestei
operaţiuni se utilizează fişa cu specimene de semnături şi amprenta ştampilei prezentată la
deschiderea contului curent.
C. Conturi LORO se deschid:
a. în lei moldovenești;
 băncilor licenţiate - la BNM;
 băncilor licenţiate - la banca de decontare a Bursei de Valori a Moldovei (BVM) și a
Depozitarului Național al Valorii Mobiliare ale Moldovei (DNVM);
 băncilor licenţiate – la banca de decontare care efectuează decontările aferente
operaţiunilor cu utilizarea cardurilor bancare;
 băncilor străine - la băncile licenţiate;
b. în valută străină:
 băncilor licenţiate - la băncile licenţiate;
 băncilor străine - la băncile licenţiate.
Pentru a deschide conturile LORO la BNM şi la băncile licenţiate se prezintă aceleași
documente ca pentru cont curent şi copia licenţei eliberate de BNM de a desfăşura activităţi
financiare (în cazul în care contul se deschide în altă bancă decât BNM).
Pentru a deschide conturile LORO la BVM și DNVM pe lângă documentele
specificate mai sus se prezintă copia licenţei pentru desfăşurarea activităţii pe piaţa valorilor
mobiliare (pentru băncile care desfăşoară activitatea de broker sau dealer) eliberată de
CNPF.

7.4. DESCHIDEREA CONTURILOR PERSOANELOR FIZICE

Persoanele fizice care practică activitatea de întreprinzător prezintă în aceleași
documente ca și persoanele juridice.
Pentru persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător sau alt tip de
activitate pentru a deschide un cont curent prezintă următoarele documente:
a) cererea de deschidere a contului;
b) copia actului de identitate al titularului de cont.
În cazul deschiderii contului pentru persoanele fizice rezidente și nerezidente care nu
practică activitate de întreprinzător sau alt tip de activitate, de către persoana împuternicită
se prezintă următoarele documente:
a) cererea de deschidere a contului;
b) copia actului de identitate al titularului de cont, legalizata notarial;
c) copia actului de identitate al persoanei împuternicite cu dreptul de a prezenta
documentele pentru deschiderea contului.
Semnătura titularului de cont se aplică în prezența persoanei responsabile de
deschiderea contului pe un formular elaborat de bancă de sine stătător.
Pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 14 ani, precum și pentru persoanele
limitate/lipsite în/de capacitatea de exercițiu deschiderea conturilor, precum și gestionarea
lor se efectuează de către părinți sau de tutore (curator), conform legislaţiei.

7.5. MODIFICAREA ȘI ÎNCHIDEREA CONTURILOR

Modificarea conturilor se efectuează în următoarele cazuri:

60
 - modificarea denumirii (datelor personale), formei organizatorico-juridice a titularului
de cont;
- modificările rezultate din modificarea planului de conturi al evidenței contabile în
băncile licențiate din Republica Moldova;
- modificarea codului numeric al valutei în care a fost deschis contul;
- alte cazuri prevăzute de legislația în vigoare.
Conducerea băncii este în drept sa adopte de sine stătător decizia privitor la
modificarea contului în cazul modificării planului de conturi al evidenței contabile. Despre
aceste modificări banca este obligată să informeze titularul de cont în termen de 30 de zile
până la efectuarea acestora.
Pentru modificarea contului în caz de lichidare a persoanei juridice, reprezentanței
înființate în Republica Moldova a persoanei juridice nerezidente, întreprinzătorului
individual comisia de lichidare/lichidatorul prezintă la bancă:
- hotărârea organului competent privind lichidarea, care trebuie să conțină termenul de
acțiune a comisiei de lichidare/lichidator;
- fișa cu specimene de semnături și amprenta ștampilei comisiei de lichidare/lichidator.

Închiderea convențională a conturilor

Conturile deschise nu pot fi închise din motivul lipsei de operațiuni în/din cont. În
scopul evitării cazurilor de lezare a intereselor titularilor de cont și dacă aceasta nu
contravine prevederilor contractelor, conturile, la care timp îndelungat (2 ani) nu s-au
efectuat operațiuni în/din cont, la decizia conducerii băncii, pot fi închise convențional.
În cazul suspendării activității titularului de cont închiderea convențională a conturilor
se efectuează în baza cererii depuse în temeiul hotărârii fondatorilor/asociaților sau a
organelor abilitate prin lege. Soldurile din aceste conturi se consolidează la un cont
centralizat separat cu perfectarea Registrului conturilor bancare închise convențional,
ținut conform legislației în vigoare, care include:
a) denumirea titularului de cont;
b) numărul și denumirea contului;
c) soldul în cont;
d) data inițială a deschiderii contului;
e) data închiderii convenționale;
f) alte date la decizia băncii.
Numerele conturilor închise convențional nu se permite de a fi atribuite altor conturi
deschise.
În cazul închiderii definitive a contului închis convenţional se face mențiunea
respectivă în Registrul conturilor bancare închise convențional. Conturile, la care, în
corespundere cu legislația în vigoare, sînt suspendate operațiunile sau sechestrate mijloacele
bănești, nu pot fi închise convențional.

Închiderea conturilor
Conturile pot fi închise:
a) în baza cererii titularului de cont /persoanei împuternicite;
b) în baza hotărârii fondatorilor /organelor de constituire ale persoanei juridice,
reprezentanței înființate în RM a persoanei juridice nerezidente, întreprinzătorului
individual, sau conform prevederilor documentelor de constituire a acestora;
c) în baza hotărârii instanței de judecată;
d) achitarea creditului/restituirea depozitului;

61
 e) în alte cazuri prevăzute de legislația în vigoare.
Nu pot fi închise conturile, la care, în corespundere cu legislația în vigoare, sunt
suspendate operațiunile sau sechestrate mijloacele bănești.
La închiderea contului curent/de depozit mijloacele bănești se transferă/restituie
titularului de cont, persoanei împuternicite, succesorilor în drept sau altor persoane
îndreptățite conform legislației.
Conturile provizorii se închid conform legislației în vigoare după transferarea
soldului la contul curent sau după restituirea mijloacelor bănești în cazul în care emisiunea
valorilor mobiliare nu a avut loc sau întreprinderea nu a fost constituită.
Numerele conturilor închise nu se atribuie altor conturi. La închiderea contului, dosarul
juridic privind deschiderea contului se păstrează în arhiva băncii cu respectarea legislației în
vigoare și a regulilor de organizare a lucrărilor de arhivă.

Acte normative:
1. Instrucţiunea cu privire la deschiderea conturilor în străinătate, aprobată prin HCA al
BNM nr.279 din 13.11.03 // MO al RM nr.229-233/323
2. Regulament privind suspendarea operaţiunilor, sechestrarea şi perceperea în mod
incontestabil a mijloacelor băneşti din conturile bancare//MO al RM nr.1-4/6 din 6.01.06
3. Regulament privind utilizarea sistemelor de deservire bancară la distanţă // MO al RM
nr.1-4/7 din 6.01.06
4. Regulament privind deschiderea, modificarea si închiderea conturilor la băncile
licenţiate din RM modificat prin HCA nr.96 din 23.04.09

Întrebări de generalizare:
1. Ce reprezintă contul bancar?
2. Redați esența contului bancar sub aspect contabil și juridic.
3. Enumerați drepturile şi obligaţiile titularului de cont şi a băncii.
4. Numiți tipurile de conturi ce pot fi deschise de BC persoanelor juridice.
5. Numiți tipurile de conturi ce pot fi deschise de BC persoanelor juridice.
6. Explicați procedeul de modificare și închidere a conturilor bancare.

62
 TEMA 8. DECONTĂRILE BANCARE ȘI INTERBANCARE ALE BĂNCILOR
COMERCIALE

8.1. Structura sistemului de plăţi

8.2. Conceptul şi procedeul viramentului
8.3. Instrumentele de plată prin virament
8.4. Operațiunile de plăți prin intermediul cecului
8.5. Plăţile efectuate prin intermediul cardurilor bancare
8.6. Decontările interbancare: concept, tipologia, mecanismul de realizare
8.7. Sisteme electronice de transfer al fondurilor
8.8. Sistemele informatice ale băncii în procesul de prestare a serviciilor clientelei

8.1. STRUCTURA SISTEMULUI DE PLĂŢI

Sistemul de plăţi al unei ţări reprezintă cadrul instituţional şi legal precum şi drepturile
şi obligaţiile participanţilor cu privire la stingerea datoriilor existente.
Sistemul de plăţi al unei ţări cuprinde următoarele părţi componente:
- transferul de fonduri ce apar în relaţiile dintre stingerea obligaţiilor legate de
activele financiare;
- plăţile – reprezintă relaţiile ce ţin de stingerea obligaţiilor care au ca obiect activele
reale;
- decontările care sunt intermediari între transferul de fonduri şi plăţi.
Schematic sistemul de plăţi poate fi reprezentat astfel:

Sistemul de plăţi are următoarele elemente:

- subiecţii sistemului de plăţi pot fi: plătitori, beneficiari;
- documentele utilizate (virament, cec, cambie, etc.);
- intermediarii reprezintă persoanele care apar în procesul de stingere a obligaţiilor
dintre beneficiar şi plătitor) pot fi: băncile, casele de compensaţie (sau clearing);
- baza legislativă elaborată de organul legislativ sau de BNM (REGULAMENT)
pentru funcţionarea normală şi eficientă a relaţiilor existente între subiecţi şi intermediari,
de asemenea legate de plăţi.
Structura și funcționarea sistemului de plăți sunt influențați de un șir de factori
(fig.8.1.1).

63
 FACTORII DE INFLUENȚĂ ASUPRA SISTEMULUI
DE PLĂȚI
gradul de concentrare a gradul de gradul de existenţa
sistemului bancar (numărul dezvoltare a informatizare, centrelor de
de bănci existente, arealul economiei şi precum și tipul intermediere a
geografic pe care îl cuprind) ţării în legăturilor decontărilor şi
ansamblu existente plăţilor

Fig. 8.1.1 Factorii de influență asupra sistemului de plăți

Sistemul de plăţi în Republica Moldova are următoarele elemente:

Subiecţii - plătitori, intermediari, beneficiari;
Obiectul - obiectul plăţii:
- achitările de mărfuri şi servicii;
- stingerea datoriilor privind angajamentele financiare (credite, dobânzi);
- alte obligaţii;
Forma plăţii:
- instrumente de plată debitare;
- instrumente de plată creditare;
Localizarea plăţii:
- plan naţional (plătitorul şi beneficiarul sunt rezidenţi);
- plan internaţional (când unul din părţi e nerezident);
Termenul de plată:
- cu plăţi în avans;
- cu plăţi la termen (cu termen lung, mediu, plată imediată);
Instrumentele de plată ce asigură sistemul de plăţi (forma materializată sau
dematerializată; în numerar sau prin virament).

8.2. CONCEPTUL ŞI PROCEDEUL VIRAMENTULUI

Operaţiunile prin intermediul viramentului sunt operaţiuni de decontare prin care este
creditat contul beneficiarului plăţii şi este debitat contul plătitorului, iar băncii îi revine rolul
de intermediar.
O particularitate a viramentului o reprezintă plasamentul băncilor care formează
circuitul dintre plătitor şi beneficiar. Dacă viramentul se realizează între bănci din acelaşi
stat, se poate vorbi despre un virament naţional sau, dacă se realizează între bănci plasate în
state diferite, se poate vorbi despre un virament internaţional.
Decontările prin virament se caracterizează prin următoarele principii:
1. sunt reglementate, se efectuează în baza documentelor tipizate şi acceptate de
comun acord, în termeni stabiliţi.
2. existenţa conturilor bancare atât a plătitorului, cât şi al beneficiarului;
3. existenţa soldului în cont cel puţin în mărimea viramentului;
4. după derularea fiecărei operaţiuni se înştiinţează atât beneficiarul cât şi plătitorul;
5. viramentul se efectuează în baza unui motiv bine definit, care poate fi
a. virament prealabil – efectuat înaintea livrării mărfurilor şi efectuarea
serviciilor;

64
 b. virament posterior – aferent valorii mărfurilor, serviciilor, lucrărilor, se
efectuează în baza documentelor care adevereşte existenţa datoriilor faţă de
beneficiar.
Pentru efectuarea viramentului banca percepe un comision care poate fi în valoare fixă
sau în procente faţă de valoarea viramentului.
Viramentul presupune următoarele noţiuni:
1. Plătitorul – persoana care este beneficiarul unei valori, mărfuri şi servicii sau este
obligat prin careva angajamente şi căreia este debitat contul curent.
2. Emitentul de documente de plata (în majoritatea cazurilor este plătitor) – persoana
care emite un document de plată.
3. Beneficiarul – este persoana în favoarea căreia se transferă mijloacele băneşti.
4. Banca plătitoare – este banca care oferă servicii plătitorului.
5. Banca intermediară (în RM - BNM) – pentru a facilita decontările prin virament.
6. Banca beneficiarului (destinatarului) – este banca beneficiarului care este
împuternicită de a recepţiona sumele de la plătitor şi de a transmite instrumentele de plată
însoţite de extrasul din cont.
7. Acceptul – este însoţit de punerea semnăturii şi amprentei băncii receptoare şi se dea
curs derulării operaţiunii de decontare.
8. Refuzul – banca receptoare poate refuza sau stopa procesul de virament în cazul
când: nu este corect întocmit documentul; suma din cont este mai mică decât cea necesară;
termenul expirat etc.
După derularea oricărei operaţiuni este emis un extras din cont.
În funcţie de aspectul iniţierii transferului, deosebim 2 tipuri de virament:
1. transfer de credit – iniţiativa aparţine plătitorului;
2. transfer de debit – iniţiativa aparţine beneficiarului (deţinătorului).

8.3. INSTRUMENTELE DE PLATĂ PRIN VIRAMENT

8.3.1 Transferul de credit

Transferul de credit reprezintă o serie de operaţiuni care începe prin emiterea de către
emitent a ordinului de plată şi executarea de către banca plătitoare a acestuia în scopul
punerii la dispoziţia beneficiarului a unei sume de mijloace băneşti şi se finalizează prin
înregistrarea de către banca beneficiară a sumei respective în contul beneficiarului.
Transferul de credit poate fi efectuat atât în lei moldoveneşti cât şi în valută străină,
conform prevederilor actelor normative în vigoare.
În funcţie de specificul utilizării, transferul de credit se clasifică în
 transfer ordinar;
 transfer bugetar.
Transferul ordinar este utilizat în scopul efectuării tuturor plăţilor, care nu se referă la
bugetul public naţional şi poate fi iniţiat atât de către clientul băncii (titular de cont bancar)
cât şi nemijlocit de banca în nume şi pe cont propriu, precum şi la transferarea sumelor
încasate în numerar de la persoanele fizice.
Transferul bugetar este utilizat în scopul efectuării plaţilor care se referă numai la
bugetul public naţional şi poate fi iniţiat atât de către clientul băncii (titular de cont bancar)
cât şi nemijlocit de bancă în nume şi pe cont propriu, precum şi la transferarea sumelor
încasate în numerar de la persoanele fizice.

65
 Atât transferul ordinar cât şi cel bugetar poate fi utilizat şi pentru plăţile cu caracter de
periodicitate, la date programate şi sume fixe (transfer programat), care se efectuează de
către bancă în numele titularului de cont bancar în anumite intervale de timp, conform
prevederilor contractului de mandat.
În funcţie de solicitarea clientului băncii, transferul de credit în lei moldoveneşti
poate fi efectuat:
 în regim de urgenţă (transfer urgent);
 în regim normal (transfer normal).

Cerinţe privind întocmirea şi prezentarea ordinului de plată

Transferul de credit se efectuează în baza ordinului de plată întocmit de către emitentul
acestuia.
La efectuarea transferului de credit în lei moldoveneşti, emitentul ordinului de plata, în
funcţie de mijloacele tehnice disponibile, utilizează formularul ordinului de plată.
La efectuarea transferului de credit în valută străina, emitentul ordinului de plată
utilizează formularul stabilit de sine stătător de către banca plătitoare.
Ordinul de plată utilizat la efectuarea transferului de credit în lei moldoveneşti se
întocmeşte în conformitate cu Modul de completare a ordinului de plată (Anexa 4 la
Regulamentul [1]18).
Ordinul de plată se întocmeşte în limba de stat. La întocmirea ordinului de plată
utilizat pentru efectuarea transferului în valută străină, elementele utilizate în sistemele de
plăţi internaţionale se completează intr-o limbă străină, conform practicii internaționale. În
ordinul de plată nu se admit corectări şi / sau ştersături.
Responsabilitatea privind veridicitatea şi corectitudinea informaţiei indicate în ordinul
de plată îi revine emitentului.
Ordinul de plată pe suport de hârtie se prezintă la banca plătitoare în numărul de
exemplare necesar părţilor:
a) într-un singur exemplar în cazul emiterii de către banca plătitoare la efectuarea
transferului de credit în nume şi pe cont propriu;
b) în 2 exemplare în cazul emiterii de către titularul de cont bancar, precum şi de către
banca plătitoare la efectuarea transferului în numele titularului de cont bancar;
c) în 3 exemplare în cazul emiterii de către titularul de cont bancar la efectuarea
transferului de credit în adresa Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”, la care se anexează
la necesitate şi 3 exemplare ale listei destinătarilor mijloacelor băneşti.
La efectuarea transferului sumelor încasate în numerar de la persoanele fizice în
favoarea bugetului public naţional sau în favoarea unui beneficiar cu care banca
plătitoare nu are încheiat contract, banca plătitoare întocmeşte ordin de plată pentru fiecare
ordin de încasare a numerarului în parte, după verificarea documentelor legislative şi
relevante anexate, în cazul în care prezentarea acestora este prevăzută de actele normative în
vigoare.
Banca plătitoare poate întocmi ordin de plată în suma totală a setului ordinelor de
încasare a numerarului, care conţin unul şi acelaşi cont bancar al beneficiarului, în cazul
în care această clauză este stipulată în contractul respectiv încheiat cu beneficiarul, dacă
actele normative în vigoare nu prevăd altfel.

18
Regulament cu privire la transferul de credit aprobat prin HCA al BNM nr.373 din 15.12.05 // MO 176 – 181/643 din
30.12.05

66
 La transferarea sumelor percepute de către persoanele împuternicite prin lege la
bugetul public naţional de la persoanele fizice, banca plătitoare întocmește ordin de plată
pentru fiecare ordin de încasare a numerarului în parte.
La transferarea mijloacelor băneşti dintr-un cont bancar în altul ale aceleiaşi
persoane fizice sau dintr-un cont bancar al unei persoane fizice în adresa altei persoane
fizice sau juridice, banca întocmeşte ordinul de plată în conformitate cu prevederile
prezentului Regulament în numele persoanei fizice respective în baza cererii acesteia, după
verificarea documentelor relevante anexate acesteia în cazul în care prezentarea acestora
este prevăzută de actele normative în vigoare.
Ordinul de plata se prezintă/se transferă spre executare la banca plătitoare de către
emitent sau de către persoana împuternicită a acestuia în ziua în care a fost emis, iar în
cazul emiterii ordinului de plată de către unitatea Trezoreriei de Stat, acesta se prezintă spre
executare la banca plătitoare cu data emiterii în decursul anului bugetar curent.
Emitentul poate revoca ordinul de plata până la momentul executării acestuia de către
banca plătitoare.
Acceptarea şi executarea ordinului de plată de către banca plătitoare
Banca plătitoare acceptă spre executare OP dacă sunt respectate următoarele condiţii:
a) plătitorul are deschis cont bancar la banca plătitoare în conformitate cu prevederile
actelor normative in vigoare;
b) mijloacele băneşti din contul plătitorului sunt suficiente pentru efectuarea
transferului;
c) asupra mijloacelor băneşti din contul plătitorului nu sunt aplicate restricţii privind
utilizarea acestora din partea organelor abilitate prin lege;
d) este întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului [1] ;
e) este anexat documentul justificativ, în cazul în care acest fapt este prevăzut de actele
normative în vigoare.
Ordinul de plată neacceptat spre executare se restituie de către banca plătitoare
emitentului cu indicarea motivului refuzului.
Banca plătitoare informează plătitorul, printr-o modalitate convenită cu acesta, despre
acceptarea sau neacceptarea ordinului de plată spre executare.
Banca plătitoare trece la scăderi suma înscrisă în ordinul de plată acceptat spre
executare în ziua prezentării acestuia, şi îl transmite în aceeaşi zi:
a) prin intermediul SAPI în adresa băncii beneficiare;
b) prin sistemul intern al băncii în adresa beneficiarului, în cazul în care plătitorul şi
beneficiarul se deservesc în aceeaşi bancă;
c) prin alt sistem utilizat de bancă în cazul transferului în valută străină.
Banca plătitoare execută ordinul de plată acceptat spre executare aferent
transferului urgent în conformitate cu condiţiile stabilite şi dezvăluite în prealabil
plătitorului (cel puţin limita de timp în care ordinul de plată va fi executat de către bancă,
ultimele vor fi afişate pe pagina Web oficială a băncii comerciale şi pe panou în oficiile sale
bancare).
La solicitarea plătitorului, banca plătitoare confirmă timpul transmiterii ordinului de
plată aferent transferului urgent în adresa băncii beneficiare prin intermediul SAPI sau în
adresa beneficiarului prin sistemul intern al băncii.
Primul exemplar al ordinului de plată se include în dosar de către banca plătitoare.
Banca beneficiară, după recepţionarea ordinului de plată de la banca plătitoare prin
intermediul sistemului automatizat de plăţi interbancare, efectuează în aceeaşi zi lucrătoare
controlul corectitudinii indicării contului bancar şi a codului fiscal al beneficiarului.

67
Dacă aceste informaţii sunt corecte banca înregistrează imediat mijloacele băneşti în contul
bancar al beneficiarului, tipăreşte 2 exemplare ale ordinului de plată (1 – beneficiarului, 2 –
în dosar). În caz contrar transferul de credit se consideră nefinalizat, banca beneficiară
restituie băncii plătitoare suma respectivă nu mai târziu de ziua lucrătoare următoare celei în
care aceasta a fost primită, întocmind un ordin de plată. În ordinul de plată se indică codul
tranzacţiei şi se face referinţă la ordinul de plată transmis eronat.

8.3.2. Transferul de debit

Viramentul de debit se efectuează în baza următoarelor documente:
 cererea de plată;
 ordinul incaso.
Modalitatea de decontare prin cererea de plată
Cererea de plată este cererea beneficiarului de a i se transfera în contul lui o anumită
sumă în baza documentelor de livrare a mărfii, efectuarea serviciilor şi îndeplinirea
documentelor.
Pentru efectuarea acestor plăţi este necesar să se asigure un cadru juridic între
participanţii la tranzacţii şi între aceştia şi băncile lor privind derularea operaţiunilor.
Debitarea contului bancar al plătitorului de către banca plătitoare se efectuează în
conformitate cu mandatul de debitare directă, iar creditarea corespunzătoare de către banca
beneficiară a contului bancar al beneficiarului în conformitate cu angajamentul privind
debitarea directă.
Mandatul de debitare directă este un act juridic prin care plătitorul acordă o
împuternicire unui anumit beneficiar pentru a emite cereri de plată, precum şi băncii
plătitoare pentru a-i debita contul cu sumele indicate în cererile de plată. Se întocmeşte în 3
exemplare, se legalizează cu semnăturile persoanelor împuternicite ale plătitorului şi
beneficiarului, şi se prezintă de către plătitor la banca plătitoare. Banca plătitoare verifică
şi după caz acceptă mandatul de debitare directă prin legalizarea tuturor exemplarelor
acestuia cu semnăturile persoanelor împuternicite ale băncii. (1 - la banca plătitoare, iar 2 –
plătitorului, 3 - beneficiarului).
Angajamentul privind debitarea directă este acordul încheiat între beneficiar şi banca
beneficiară, ce cuprinde obligaţiile acestora în cadrul utilizării debitării directe. Se
întocmeşte în 2 exemplare, se legalizează cu semnăturile persoanelor împuternicite ale
beneficiarului şi ale băncii beneficiare (1 - la banca beneficiară, 2 - la beneficiar).
Cererea de plată se întocmeşte în limba de stat, în conformitate cu Modul de
completare a cererii de plată (Anexa 5 la Regulament [2] 19). În cererea de plată nu se admit
corectări şi / sau ştersături.
Cererea de plată se prezintă de către beneficiar sau de către persoana împuternicită a
acestuia la banca beneficiară în 2 exemplare. Primul exemplar se legalizează cu semnăturile
persoanelor cu drept de semnătură şi ştampila beneficiarului.
Cererea de plată urmează a fi prezentată la banca beneficiară cu 3 zile lucrătoare
înainte de data finalizării plăţii. Data finalizării plăţii se indică de către beneficiar în
cererea de plată şi reprezintă data în care banca beneficiară urmează să crediteze contul
beneficiarului.
Banca beneficiară primeşte spre executare cererea de plată, dacă sunt respectate
următoarele condiţii:

19
Regulament cu privire la debitarea directă aprobat prin HCA al BNM nr.374 din 15.12.05 // MO nr.176 – 181/644 din
30.12.05

68
 a) beneficiarul are deschis cont bancar;
b) cererea de plată este întocmită în conformitate cu prevederile Regulamentului;
c) banca dispune de angajamentul privind debitarea directă al beneficiarului.
În cazul în care banca beneficiară nu primeşte cererea de plată spre executare, aceasta
se restituie beneficiarului cu indicarea motivului refuzului.
Pe primul şi al doilea exemplare ale cererii de plată primite spre executare se aplică
menţiunile necesare.
Banca beneficiară transmite cererea de plată în SAPI cu 2 zile lucrătoare înainte de
data finalizării plăţii.
Beneficiarul poate anula o cerere de plată prezentată la banca beneficiară în termenul şi
modul convenit cu banca beneficiară.
Cel târziu în ziua lucrătoare următoare celei în care a fost primită cererea de plată,
banca plătitoare efectuează controlul posibilităţii executării acesteia verificând următoarele:
a) corectitudinea indicării contului bancar şi codului fiscal al plătitorului;
b) corespunderea cererii de plată mandatului de debitare directă;
c) posibilitatea debitării contului bancar al plătitorului cu suma integrală indicată în
cererea de plată;
d) nu sunt aplicate restricţii din partea organelor abilitate prin lege de a utiliza
mijloacele din contul plătitorului.
În cazul în care cererea de plată nu este acceptată spre executare, banca plătitoare
transmite în SAPI notificarea privind refuzul executării acesteia.
În cazul în care cererea de plată este acceptată spre executare, banca plătitoare
debitează contul bancar al plătitorului, imprimă pe suport hârtie două exemplare ale cererii
de plată pe care aplică menţiunile necesare (1 - în dosar, 2 - se remite, alăturat la extrasul de
cont, plătitorului).
Cel târziu în ziua lucrătoare următoare celei în care a fost primită din informaţia cu
privire la compensarea şi decontarea cererii de plată banca beneficiară creditează contul
beneficiarului cu suma indicată în cererea de plată şi aplică menţiunile necesare pe ambele
exemplare (1 - în dosar, 2 – beneficiarului).
În cazul în care banca beneficiară primeşte informaţia privind neexecutarea cererii de
plată, aceasta informează beneficiarul în forma convenită cu acesta.
Modalitatea de efectuare a debitării directe în cazul în care plătitorul şi beneficiarul se
deservesc în aceeaşi bancă se elaborează de sine stătător de către bancă, ţinând cont de
Regulamentul [2].

Modalitatea de decontare prin ordinul incaso

Perceperea în mod incontestabil a mijloacelor băneşti din conturile bancare ale
debitorului se efectuează de către bancă în baza ordinului incaso20 emis de către persoana
abilitată prin lege cu acest drept, cu excepţia perceperii în mod incontestabil a mijloacelor
băneşti din conturile bancare ale Trezoreriei de Stat.
Ordinul incaso se emite în limba de stat şi se înaintează atât la contul deschis în lei
moldoveneşti, cât şi la contul deschis în valută străină, utilizând formularul tipizat în
dependenţă de posibilităţile tehnice.
Ordinul incaso se emite:

20
Regulament privind suspendarea operaţiunilor, sechestrarea şi perceperea în mod incontestabil a mijloacelor băneşti
din conturile bancar // MO al RM nr.1-4/6 din 6.01.06

69
 a) în 2 exemplare - în cazul în care emitentul ordinului incaso este în calitate de
beneficiar;
b) în 3 exemplare - în cazul în care emitentul este împuternicit prin lege cu dreptul de a
emite ordin incaso în numele unei terţe persoane.
Primul exemplar al ordinului incaso se legalizează cu semnăturile persoanelor cu drept
de semnătură şi amprenta ştampilei emitentului. În cazul în care ordinul incaso se emite de
către persoana împuternicită de a emite ordin incaso în numele unei terţe persoane, în acesta
se indică rechizitele beneficiarului (terţei persoane).
Ordinul incaso se prezintă la banca la care se deserveşte emitentul nu mai târziu de o zi
lucrătoare după ziua emiterii. În cazul prezentării ordinului incaso emis în baza
documentului executoriu, emitentul este obligat să anexeze originalul acestuia.
Banca aplică pe primul exemplar al ordinului incaso menţiunile necesare şi îl remite
băncii plătitoare, dacă s-a constatat că:
a) emitentul are dreptul conform prevederilor actelor normative în vigoare de a emite
ordin incaso;
b) ordinul incaso a fost întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului;
c) informaţia din documentul executoriu corespunde cu informaţia indicată în ordinul
incaso (în cazul existenţei documentului executoriu);
Ordinul incaso se remite de către banca care deserveşte emitentul în aceeaşi zi spre
executare băncii plătitoare cu documentul executoriu prin intermediul poştei sau al
persoanei împuternicite a emitentului.
Ordinul incaso care nu poate fi remis băncii plătitoare spre executare, se restituie
emitentului împreună cu documentele aferente. Pe versoul ordinului incaso se indică
motivul restituirii, data, luna, anul şi se aplică semnătura funcţionarului responsabil şi
ştampila băncii.
În cazul în care plătitorul (contribuabilul/debitorul) este un titular de cont bancar al
băncii în proces de insolvabilitate sau lichidare sau în cazul în care plătitorul este o bancă
în proces de insolvabilitate sau lichidare, ordinul incaso, după verificare, se remite de către
banca care deserveşte emitentul sau de către emitent spre executare nemijlocit
administratorului în oficiu/administratorului insolvabilităţii comisiei de lichidare
(lichidatorului).
Banca plătitoare acceptă spre executare ordinul incaso, dacă:
a) ordinul incaso este emis de către persoana abilitată prin lege;
b) ordinul incaso este întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului;
c) ordinul incaso este însoţit de originalul documentului executoriu (în cazul în care
acesta a fost întocmit în baza documentului executoriu);
d) informaţia din documentul executoriu corespunde cu informaţia indicată in ordinul
incaso (în cazul existenţei documentului executoriu);
e) pe ordinul incaso sunt aplicate semnătura şi amprenta ştampilei băncii în care se
deserveşte emitentul;
f) mijloacele băneşti în cont sunt suficiente pentru executarea totală sau parţială a
sumei înscrise în ordinul incaso şi disponibile pentru a fi utilizate (asupra acestora nu este
aplicată procedura de suspendare/sechestrare sau în urma aplicării acesteia a fost asigurată
suma necesară);
Ordinul incaso neacceptat spre executare se restituie de către banca plătitoare băncii
în care se deserveşte emitentul sau nemijlocit emitentului, cu menţiunea aplicată pe verso
despre motivele neexecutării, data, luna, anul, semnătura funcţionarului responsabil şi
ştampila băncii.

70
 Pe ordinul incaso acceptat spre executare, banca plătitoare aplică menţiunile necesare.
La efectuarea plăţii parţiale, banca aplică pe versoul tuturor exemplarelor ordinului
incaso menţiunea cu privire la suma plăţii parţiale, data, luna şi anul, semnătura şi ştampila
băncii, iar în cazul existenţii documentului executoriu menţiunile nominalizate se aplică şi
pe versoul acestuia.
Banca plătitoare trece la scăderi suma totală sau parţială înscrisă în ordinul incaso
în ziua primirii acestuia spre executare. Ordinul incaso se transmite cu suma totală sau
parţială în aceeaşi zi (1 - în dosar, 2 – plătitorului, 3 - băncii în care se deserveşte emitentul
împuternicit cu dreptul de a emite ordin incaso în numele unei terţe persoane, pentru a fi
prezentat emitentului).
După executarea ordinului incaso în sumă totală sau parţială, banca plătitoare aplică pe
versoul originalului documentului executoriu suma executată, data efectuării plăţii,
semnătura funcţionarului responsabil şi ştampila băncii şi îl remite emitentului prin
intermediul băncii în care se deserveşte acesta.
Banca beneficiară, după recepţionarea ordinului incaso de la banca plătitoare
efectuează în aceeaşi zi lucrătoare controlul corectitudinii indicării contului bancar şi
codului fiscal al beneficiarului. Dacă este corect - efectuează următoarele:
a) înregistrează în aceeaşi zi lucrătoare mijloacele băneşti în contul bancar al
beneficiarului;
b) tipăreşte 2 exemplare ale ordinului incaso, 1 - beneficiarului, 2 - în dosar.
În caz contrar - restituie băncii plătitoare suma respectivă nu mai târziu de ziua
lucrătoare următoare celei în care aceasta a fost primită, întocmind un ordin de plată
indicând codul tranzacţiei şi referinţa la ordinul incaso transmis eronat de banca plătitoare.

8.4. OPERAȚIUNI DE PLĂȚI PRIN INTERMEDIUL CECULUI

CECul reprezintă un ordin dat Băncii sale de către deţinătorul unui cont bancar de a
plăti la scadenţă titularului de CEC suma indicată în CEC. Pentru a efectua operaţiuni prin
intermediul CECului e nevoie de:
- cont bancar
- disponibil în cont.
În operaţiunile cu Cecuri participă următoarele subiecte:
 trăgătorul - trăgătorul este cel care emite CECul, persoana care a cumpărat
mărfuri sau servicii şi utilizează în calitate de plata CECul;
 trasul – este o bancă la care trăgătorul are deschis un cont şi care efectuează
plăţi pe baza Cecului primit, numai dacă trăgătorul are suficienţi bani în cont.
 beneficiarul - persoana care apare în calitate de furnizor sau prestator de
servicii, şi beneficiază de plăţi prin intermediul CECului.
Fiecare poartă răspundere pentru participarea la acest circuit:
 trăgătorul – responsabil pentru asigurarea disponibilului – să nu existe nici un
impediment de ordin juridic sau material care să împiedice efectuarea plăţii;
 trasul – răspunde pentru efectuarea plăţii la prezentarea Cecului şi de întârziere
care eventual pot avea loc;
 beneficiarul – răspunde pentru neprezentarea la bancă în termen de valabilitate
al Cecului în vederea primirii sumei în numerar.
Pentru a evita posibilitatea de emisiune a Cecului fără acoperire, banca poate certifica
sau viza Cecul.

71
 Certificarea Cecului – blocarea de către bancă a unei sume în cont garantând astfel
efectuarea transferului sumei respective doar pentru plata Cecului.
Vizarea Cecului - banca arata că clientul are disponibil în cont însă nu e blocat contul
la suma CECului până la scadenţă.
Elementele obligatorii ale cecului sunt:
1. denumirea cecului - e specificat tipul de cec, deoarece fiecare cec are
particularităţile sale.
2. ordinul necondiţionat de plată – e stipulat prin următoarea „plătiţi contra acestui
CEC”
3. data emiterii
4. denumirea trasului - (denumirea Băncii care va efectua plata) toate Cecurile de
obicei se plătesc la tras (Banca unde trăgătorul are cont);
5. suma – se pune denumirea valutei, urmată de suma şi litere;
6. semnătura trăgătorului - la persoane fizice, la persoane juridice este necesar şi
stampila.

Tipologia cecurilor bancare

Deosebim mai multe tipuri de Cecuri (fig. 8.4.1.):

CLASIFICAREA CECURILOR

După denumirea După ordinul În funcţie de În funcţie de

cecului necondiţionat indicarea numelui condiţiile de plată
de plată beneficiarului
Cec de numerar
Cec barat
Cec barat Cec la purtător
Cec de călătorie
Cec nebarat
Cec nebarat Cec nominativ
Cec de virament
Cec de virament

Cec certificat

Cec circular

Fig.8.4.1. Clasificarea cecurilor bancare

1. din punct de vedere a beneficiarului:

o CEC nominativ - CECul in care este înscris numele beneficiarului. Cecurile
nominative pot fi transmise prin andosare/gir. Acestea sunt Cecuri la ordin, si cecuri
nominative simple - care nu se pot transmite prin andosare;
o Cecuri la Purtător – beneficiar e considerată persoana care deţine CECul.
2. dupa modul de încasare:
o Cecuri Nebarate- beneficiarul poate apela la orice bancă pentru a încasa
contravaloarea CECului.

72
 o Cecuri Barate – sunt întretăiate de 2 bare pe diagonală CECului şi au unele restricţii:
o Cecuri de Virament - constau în posibilitatea de a transferare a fondurilor pe un cont
bancar sau în numerar. De obicei la CECul de virament trăgătorul şi beneficiarul coincid.
o Cecuri Certificate - constau în faptul ca este rezervata o sumă pe contul trăgătorului
(dacă timp de 10 zile beneficiarul nu vine să ridice contravaloarea cecului – suma se
deblochează).
o Cecuri Circulare – sunt Cecuri pe care Banca le emite pentru subdiviziunile sale
(sucursale, filiale) sau pentru alte bănci cu care are legături de corespondenta. Pentru
asemenea operaţiuni este necesară licenţa specială.
o Cecuri de Călătorie - se emit în suma fixă, ca şi bancnotele atât în monedă naţională
cât şi în valută, servesc pentru achitările în restaurante, hoteluri etc.
Legat de CEC avem următoarele operaţiuni:
1. GIRAREA – constă în procedura în care beneficiar devine o terţă persoană.
Persoana care cedează se numeşte girant, iar cea care accepta CECul giratar. Ondosare –
pe verso CECului e indicat numele viitorului beneficiar, deosebim:
Girare în forma plină - când este pe partea opusa indicat numele giratarului;
Gir în forma albă - în care nu se specifică numele giratarului, el poate fi completat la
bancă, la tras. Pe gir e neapărat de indicat numele, prenumele, semnătura, data.
Gir la purtător – pe partea opusă, în rubrica „gir” e indicată următoarea inscripţie:
„plătiţi la purtător”.
2. AVALIEREA CECULUI - este operaţiunea de garanţie personală, pe partea opusă a
CECului se indică avalistul, ştampila şi data când a avut loc avalierea. În calitate de avalist
poate fi orice persoană care nu apare în calitate de trăgător, tras, beneficiar
3.OPERATIUNI DE PLATI
4. REGRESUL CECULUI
a) trăgătorul poate refuza plata şi parcurge la revocarea CECului doar în 2 cazuri:
- furtul CECul ;
- în caz de pierdere a CECului.
b) trasul la rândul său poate refuza plata în cazul în care nu sunt bani în cont sau suma
este necompletă (insuficientă) în acest caz beneficiarul semnează notarial protestul. El
poate înainta procedura de Regres.

8.5. PLĂŢILE EFECTUATE PRIN INTERMEDIUL CARDURILOR

BANCARE
Card bancar este un suport de informaţie standardizat şi personalizat prin
21

intermediul căruia deţinătorul, de regulă, cu utilizarea numărului personal de identificare al

său şi /sau a unor alte coduri care permit identificarea sa, are acces la distanţă la contul
bancar în vederea efectuării anumitor operaţiuni prevăzute de banca emitentă.
Cardul conține elemente de securizare și de individualizare incorporate pe suprafața sa
(fig.8.5.1).

21
Regulamentul cu privire la cardurile bancare aprobat prin HCA al BNM nr.62 din 24.02.05

73
 Elemente de securizare și de individualizare ale
cardurilor bancare

Suport fizic Aversul care Reversul care conține Utilizarea

din material conține o bandă magnetică standardelor EMV
plastic și cu elemente standard și/sau (Europay,
dimensiuni confecționate microprocesor, un Mastercard, VISA)
standard în relief panel de semnătură

Fig.8.5.1. Elementele de securizare și de individualizare ale cardurilor

bancare

În funcţie de provenienţa mijloacelor băneşti disponibile în cont se disting

următoarele tipuri de carduri bancare:
- card de credit, prin intermediul căruia deţinătorul dispune de mijloacele băneşti
oferite de bancă sub forma unei linii de credit;
- card de debit, prin intermediul căruia deţinătorul dispune de mijloacele
băneşti depozitate la bancă;
- card de debit cu facilitate de overdraft, prin intermediul căruia deținătorul dispune
de mijloacele bănești depozitate la bancă, iar în cazul insuficienței acestora, oferă
posibilitatea acordării unei facilităţi de overdraft (descoperit de cont);
- card multifuncțional – are funcții mixte și facilități sporite și derivă din celelalte
tipuri.
În funcție de zona de acceptabilitate, cardurile pot fi:
- cardurile naționale;
- cardurile internaționale.
În funcție de scopul utilizării, cardurile pot fi:
- carduri personale – titularii fiind persoanele fizice;
- carduri de afaceri - titularii fiind persoanele juridice.
Dispozitivul special este un dispozitiv prin intermediul căruia se efectuează
operaţiuni cu utilizarea fizică a cardurilor bancare, care poate fi:
- bancomat (denumit prescurtat conform uzanţelor internaţionale – ATM),
destinat autoservirii deţinătorilor de carduri bancare, ce permite acestora retragerea
mijloacelor băneşti în numerar din conturi de card, transferuri de mijloace băneşti,
depunerea mijloacelor băneşti în conturi şi informarea privind situaţia conturilor şi a
operaţiunilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare;
- imprinter, destinat deservirii deţinătorilor de carduri bancare, aflat la bancă sau la
un comerciant, care permite transpunerea amprentei datelor reliefate ale unui card bancar
pe un formular standardizat al chitanţei;
- terminal (denumit prescurtat conform uzanţelor internaţionale – POS
terminal), destinat deservirii deţinătorilor de carduri bancare, aflat la o bancă sau
la un comerciant, care permite citirea datelor de pe banda magnetică şi /sau de
pe microprocesorul cardului bancar, procesarea acestor date şi a altor date referitoare la
operaţiunea iniţiată.

74
 8.6. DECONTĂRILE INTERBANCARE: CONCEPT, TIPOLOGIA,
MECANISMUL DE DERULARE
Sistemul bancar modern presupune o rețea dezvoltată de decontări reciproce între
băncile comerciale în regim real de timp, cu folosirea obligatorie a tehnologiilor
informaționale avansate și a plăților electronice.
Decontările interbancare reprezintă un sistem de stingere reciprocă a obligațiilor de
plată între 2 bănci. Există mai multe tipuri de decontări bancare (fig.8.6.1). Subiecții plăților
interbancare în Moldova sunt: BNM, băncile comerciale și filialele băncilor străine, care au
obținut autorizația de a efectua operațiuni bancare pe teritoriul republicii. Efectuarea plăților
interbancare se bazează pe deschiderea conturilor corespondente ale băncilor comerciale la
BNM. Băncile comerciale sunt conenctate la Sistemul Automatizat de Plăți Interbancare.

TIPURI DE DECONTĂRI
INTERBANCARE
 relația directă între bănci – de
După relația stabilită corespondență (descentralizate);
 printr/un agent de decontare
(centralizate)

După arealul efectuării  naționale;

operațiunilor  internaționale

 operații în numele clientului în proces de

După operațiunile efectuate în decontare;
regimul interbancar  operații în nume propriu (credite
interbancare, achitarea serviciilor etc.)

 operațiile ce presupun deschiderea unui

După tipul contului utilizat cont corespondent;
 operații fără deschiderea acestui cont

După tipul relațiilor între bănci

 relații obligatorii (presupun deschiderea
contului LORO la BNM); relații
neobligatorii (banca singură caută
partener cu care va stabili relațiile)
Fig. 8.6.1 Tipuri de decontări interbancare

Mecanismul derulării plăţilor interbancare

Documentele de plată primare se prezintă de clientelă la banca comercială în 2
exemplare. Primul dintre acestea rămâne la bancă în dosarul documentelor zilei drept
confirmare a trecerii la scăderi a mijloacelor bănești din contul plătitorului, iar al doilea,
marcat cu ștampila dreptunghiulară a băncii, se restituie clientului în calitate de confirmare a
executării operațiunii bancare date (fig.8.6.2). Banca comercială inițiatoare transmite
informația la BNM. Centrul de procesare al BNM recepționează, verifică, include
informația bancară în calculele înregistrate a mijloacelor în conturile Loro și efectuează
aceste calcule conform graficului stabilit prin ordinul BNM, după care distribuie în cutiile
75
poștale electronice ale băncilor participante documentele electronice respective. Banca
participantă destinatară extrage din cutia sa electronică informația privitoare la calculul de
decontare, fiind obligată să înregistreze fără rețineri nejustificate mijloacele în conturile
curente ale clientelei.

Banca Națională a Moldovei

Centrul de procesare 3 . Cont corespondent
2. Cont corespondent
Banca comercială Banca comercială
(inițiatoare) (destinatară)
1. Cont curent 4. Cont curent
Plătitor Beneficiar

Fig. 8.6.2 Mecanismul de derulare a decontărilor interbancare

Specificul compensării în decontările interbancare
Compensarea reprezintă actul de lichidare a creanțelor prin centralizarea tuturor
datoriilor și creanțelor, către un singur agent de decontare, unde se obține diferența sub
formă de sold debitor sau creditor și se efectuează decontarea respectivă din/sau în contul
participantului la compensație.
Compensarea poate fi :
1. bilaterală – când sunt implicate 2 bănci;
2. multilaterală – când sînt implicate mai multe bănci. De obicei la decontările
multilaterale participă un centru de compensare sau clearing. Acest centru poate fi Banca
Centrală sau alt intermediar ce are acceptul pentru desfășurarea acestor tipuri de operațiuni.
Procedura de compensare include mai multe etape (fig.8.6.3).
ETAPELE PROCEDURII DE COMPENSARE

I. Inventariere, structurare
are loc determinarea pentru fiecare bancă a sumelor debitoare și creditoare în funcție
de OP centralizatoare depuse și stabilirea naturii relațiilor dintre fiecare bancă
participantă la compensare

II. Soldarea și compensarea

se stabilește:
- valoarea soldurilor brute intrate în compensarea și natura lor;
- valoarea soldurilor nete pentru fiecare bancă și gradul de compensare.

III. Stingerea datoriilor reciproce către bănci

efectuarea transferurilor către bănci cu solduri creditoare și de decontare din contul
băncilor cu solduri debitoare.

Fig.8.6.3 Etapele procedurii de compensare

76
 8.7. SISTEME ELECTRONICE DE TRANSFER AL FONDURILOR
Sisteme electronice de transfer al fondurilor: esenţa și clasificarea plăţilor electronice;
caracteristica diferitor sisteme electronice de transfer al fondurilor; efecte economice din
implementarea sistemelor electronice de transfer al fondurilor.
Plățile electronice sunt definite ca o formă electronică, complet informatizată și
automatizată, de organizare a relațiilor de plăți între participanții la o tranzacție, pe baza
unui set de reguli și proceduri (fig.8.7.1).

PLĂȚILE ELECTRONICE

Canale de informații Instrumente de Participanții

plată electronică

transfer electronic instrumente de plată 3 entități (bancă, vân-

de fonduri la distanță: cardul, zător și cumpărător)
OP electronic
interschimb de echipamente
date electronice instrumente de plată hardware, software, o
de tip monedă rețea de transmisie,
transfer de electronică distribuitor de bani
instrucțiuni de electronici
plată
un set de protocoale de
confirmare a plății plată (instrucțiuni de
lucru)
Fig.8.7.1 Plățile electronice

Indiferent de modul de plată, momentul plății este considerat numai atunci, când banii
sunt înregistrați în evidența băncii beneficiarului de fonduri. În funcționarea sa, procedeul
electronic de plăți produce efecte de natură juridică, economică, financiară, tehnică și chiar
psihologică.
Din considerente privind riscurile pe care le implică dar și din rațiuni practice,
transferurile electronice interbancare se diferențiază, în primul rând, în funcție de valoarea
transferurilor, astfel:
- transferuri de valori mari (SWIFT și TARGET);
- transferuri de valori mici (Eurogiro, Western Union, MoneyGram).
Transferul de mare valoare este o noțiune care acoperă nu numai valoarea unitară
mare dar și pe acela de transfer urgent și este specific transferurilor interbancare (pe plan
intern și în străinătate în valute convertibile).
Sistemul SWIFT este o rețea de comunicații prin intermediul căreia sunt transmise
informații, în baza căror se pot efectua plăți de la o bancă la alta. Acest sistem nu reprezintă
un sistem de clearing, ci un sistem de comunicare care se bazează pe principiul transmiterii
reciproce de informații între 2 bănci sau între 2 participanți oarecare, informația fiind
transmisă prin intermediul centrului de operare la care este racordată țara din care pornește
mesajul.

77
 Transferurile de fonduri prin sistem SWIFT sunt destul de apreciate de utilizatori,
datorită următoarelor avantaje: siguranța în funcționare, rapiditate, costuri scăzute,
fiabilitatea.
Introducerea monedei unice euro a determinat și adoptarea unui procedeu unic de plăți
între țările din zona euro, care a fost proiectat să răspundă cerințelor de politica monetară
ale Băncii Centrale Europene și care să fie conectat la sistemele naționale de plăți din țările
membre. Acest procedeu este cunoscut sub numele de TARGET (Transeuropean
Automated Real-Time Gross-Settelment Express Transfer) și are ca scop să asigure
efectuarea plăților între băncile centrale europene, pe baza brută și în timp real, indiferent de
sistemul folosit în fiecare țară și minimizarea riscului de neplată până aproape la dispariție.
Procedeul a fost inițiat în 1995 de Institutul Monetar European devenit ulterior Banca
Centrală Europeană (BCE) și a devenit operativ în ianuarie 1999 prin participarea băncilor
centrale din țările membre și prin acestea instituțiile de credit supravegheate de băncile
centrale. Procedeul procesează numai tranzacțiile în euro.
În esență, sistemul TARGET coordonat de BCE este un sistem în care plățile se fac pe
baza bilaterală între băncile centrale. BCE nu se implica in sistemul de plati, dar dispune
de un sistem de control care asigură închiderea zilei de lucru într-o poziţie finală și
irevocabilă. Rolul principal revine băncilor centrale naționale care colectează mesajele
de plată de la participanții interni și le transmite numai în limita fondurilor disponibile ale
acestora și a facilităților de creditare acordate.
Transferurile rapide de fonduri au pătruns si în sfera plăților de mică valoare
conducînd la apariția mai multor modalități, dintre care cele mai cunoscute sunt
EUROGIRO și WESTERN UNION/MONEY GRAM.
EUROGIRO este o formă de transfer de fonduri pe plan internațional, între organizații
poștale, dar sunt acceptate și instituții de credit și alte organizații interesate în astfel de
transferuri. EUROGIRO a fost creat în 1990 și are o rețea proprie de plăți electronice, Euro
Giro Network, și este prezent în peste 200 de țări din Europa, Asia și America de Nord și
Sud
Procedeul WESTERN UNION și MONEYGRAM
Transferurile rapide de fonduri au pătruns și în domeniul serviciilor pentru populație
(retail banking). Pentru asemene a situații exista firme specializate care oferă servicii de
transfer rapid de fonduri în tot cursul anului, dintre care cele mai renumite sunt Western
Union și MoneyGram din SUA. Aceste firme au pus la punct un sistem operational care are
următoarele caracteristici:
- Infrastructura (un centru informatic internațional și un sistem de calculatoare în
rețeaua de agenți interconectate cu Centrul Operațional);
- Operațiuni – transferul de bani între două persoane fizice și eliberarea sumelor
destinatarilor de către agenții din rețea. Pentru a se asigura securitatea operațiunilor, fiecărui
agent i se atribuie un număr de identificare și un PIN, informații care sunt cunoscute numai
de personalul autorizat să efectueze tranzacții din cadrul agentului respectiv. Eliberarea
banilor se face pe baza actului de identitate al beneficiarului. Dacă acesta nu are act de
identitate se poate folosi metoda unei întrebări test lansate de expeditor la care beneficiarul
trebuie să dea răspunsul exact.
- Clienți - numai persoane fizice.
Avantaje:
- pentru clienți: rapiditatea în operare, siguranța și confidențialitate; comoditate în
utilizare, în sensul că nu este necesară deschiderea unui cont; existența unei retele largi de
agenți; posibilitatea de a ridica banii de la oricare agent și nu numai de la cel nominalizat;

78
sumele sunt disponibile imediat ce clientul se prezintă la un agent; posibilitatea transmiterii
în afară de bani și a unui mesaj scurt;
- pentru agenți: comisioane, creșterea numărului de clienți, realizarea de publicitate
internă și externă.
Cel mai mare volum de transferuri valutare pentru persoane fizice se realizează de
companiile americane Western Union si MoneyGram.

TEMA 9. OPERAŢIUNILE VALUTARE ALE BĂNCII

9.1. Operaţiunile pe piaţa valutară: concept, clasificare, caracteristica

9.2. Operaţiunile de schimb valutar

9.1. OPERAŢIUNILE PE PIAŢA VALUTARĂ: CONCEPT,

CLASIFICARE, CARACTERISTICA
Piaţa valutară reprezintă un ansamblu de relaţii între bănci (interbancare), între bănci
și clienţii lor sau între clienţi prin intermediul băncilor. Piaţa valutară este subordonată
normelor și legilor financiar-valutare ale țării, pe teritoriul cărei funcţionează, fiind
controlată de banca centrală, precum și de autorităţile financiar-monetare ale statului
respectiv.
Pe piaţa valutară participă mai mulţi subiecţi:
- băncile, care sunt operatorii sau judecătorii principali ai pieţei și care deţin ponderea
tranzacţiilor valutare;
- societăţile comerciale, adică operatorii-comercianţi care participă la tranzacţiile de
import-export de mărfuri și servicii;
- brokerii sau intermediarii care sunt operatori-speculatori;
- statul, care intervine pentru a susţine moneda naţionala între anumite limite
rezonabile.
Operațiunile valutare sunt de două tipuri: la vedere și la termen. Majoritatea
operațiunilor valutare sunt la vedere.
Operațiunile la vedere (operațiuni spot) sunt acele în care vânzarea și cumpărarea de
valută se încheie în aceeași zi, astfel că momentul tranzacției coincide cu momentul formării
cursului valutar al zilei.
Operațiunile la termen (forward) sunt acelea în care momentul încheierii tranzacției
este separat în timp de momentul executării ei, deci livrarea valutei și achitarea se
efectuează peste câteva luni, la o dată convenită între părți. Caracteristic pentru aceste
tranzacții este faptul că la momentul încheierii tranzacției intervine un curs valutar, iar la
data executării a acesteia este alt curs.
Arbitrajul valutar se definește ca o tranzacție de vânzare și de cumpărare de valute, în
scopul de a realiza un profit sau de a echilibra disponibilul în valută. Arbitrajul poate fi
efectuat pe aceeași piață în perioade de timp diferite, pe două sau mai multe piețe, profitând
de diferența de curs valutar pe aceste piețe.
Operațiunile valutare hedging sunt operațiunile în care un cumpărător (importator) și
o bancă se angajează, pe de o parte, să plătească o sumă în valută, la un anumit termen, iar
pe de altă parte, se împrumută cu aceeași sumă în valută, la același termen de rambursare.

79
Prin această operațiune cumpărătorul se protejează contra riscului pierderilor din diferențe
de curs valutar în cazul deprecierii valutei, deoarece la termen eventuala pierdere se
compensează prin cîștigul obținut prin împrumut.
Operațiunile swap sunt operațiuni prin care se încheie concomitent o tranzacție la
vedere și o tranzacție la termen, în altă valută.
Piaţa valutara contribuie la accelerarea plaţilor internaţionale, la mărirea ponderii
creditului extern în cadrul fluxurilor de capital, precum si la integrarea pieţelor valutare
internaţionale în procesul de mondializare economică.
Controlul îndeplinirii tuturor operaţiunilor cu valută străină în RM conform legislaţiei
este efectuat de BNM şi guvernul Republicii Moldova.
Se admite efectuarea pe teritoriul RM a plăţilor şi transferurilor în valută străină22
între rezidenţi în cazul:
a. operaţiunilor în care una dintre părţi este o bancă licenţiată – pentru
operaţiunile în valută străină, inclusiv pentru acordarea creditelor în valută străină în
favoarea rezidenţilor;
b. operaţiunilor la care una dintre părţi este persoană juridică ce exercită activitate de
asigurare, leasing, microfinanţare, pentru operaţiunile ce ţin de activitatea ei;
c. operaţiunilor între persoane juridice – pentru efectuarea plăţilor şi transferurilor în
valută străină care decurg din operaţiuni valutare la care participă un nerezident;
d. operaţiuni între persoane fizice ce ţin de acordarea împrumuturilor în valută străină;
e. plăţilor pentru excedentul de bagaj, achitate de către pasageri în aeroporturile
internaţionale;
f. plăţilor pentru mărfurile comercializate/serviciile prestate, achitate de către
pasageri în mijloace de transport aflate în trafic internaţional;
g. achitării cheltuielilor de deplasare, efectuate de persoanele juridice în favoarea
salariaţilor detaşaţi în străinătate;
h. operaţiunilor de schimb valutar cu persoane fizice care se efectuează de către USV;
i. donării valutei străine şi instrumentelor de plată exprimate în valută străină în
scopuri filantropice sau de sponsorizare
j. alte cazuri prevăzute de legislaţie.
Plăţile şi transferurile în cadrul operaţiunilor derulate în străinătate între rezidenţi
aflaţi în străinătate pot fi efectuate în moneda naţională şi în valuta străină.
Persoanele juridice rezidente pot efectua plăţi şi transferuri din RM în străinătate în
favoarea altor rezidenţi numai în scopul:
1. întreţinerii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi altor reprezentanţe oficiale
ale RM peste hotare;
2. achitării serviciilor prestate de către misiunile diplomatice, oficiile consulare şi alte
reprezentanţe oficiale ale RM peste hotare;
3. acordării donaţiilor în favoarea misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi altor
reprezentanţe oficiale ale RM peste hotare;
4. acordării unei donaţii în favoarea unei persoane fizice rezidente care se află în
străinătate în sumă ce nu depăşeşte 10000 de euro;

22
Legea privind reglementarea valutară, art.21, al.2

80
 5. achitării salariilor şi a altor retribuţii salariaţilor persoanelor juridice rezidente care
muncesc în străinătate etc.
Persoanele fizice rezidente pot efectua plăţi şi transferuri din RM în străinătate în
favoarea altor rezidenţi numai în scopul:
1. transferării mijloacelor băneşti destinate cheltuielilor familiale;
2. acordării unor donaţii în favoarea persoanelor fizice rezidente în sumă ce nu
depăşeşte 1000 de euro etc.
Pe teritoriul Republicii Moldova plăţile şi transferurile între nerezidenţi se efectuează
în moneda naţională şi în valută străină.
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente pot primi/efectua plăţi şi transferuri în cadrul
operaţiunilor valutare atât prin conturile lor, cât şi fără utilizarea acestor conturi.
Persoanele juridice rezidente şi nerezidente sunt obligate să primească/efectueze plăţi
şi transferuri în cadrul operaţiunilor valutare numai prin conturile lor, cu excepţia cazurilor
în care efectuarea operaţiunilor valutare este permisă în numerar sau cu utilizarea
instrumentelor de plată.
Limita numerarului în valută străină primit drept plată pe teritoriul RM pentru
mărfurile vândute şi/sau serviciile prestate care, la sfârşitul zilei lucrătoare, poate fi păstrat
în casa persoanei juridice (alta decât banca licenţiată şi casa de schimb valutar), care are
dreptul de a primi astfel de plăţi în valuta străină, se stabileşte în valoare de 2000 de euro.
Operaţiuni valutare ale persoanelor fizice. Suma plăţii/transferului fără numerar în
cadrul operaţiunii valutare primită de către banca licenţiată în favoarea persoanei fizice
poate fi:
a) eliberată în numerar şi/sau în cecuri de călătorie în valută străină;
b) înregistrată în contul persoanei fizice beneficiare a plăţii/transferului;
c) transferată la aceeaşi sau la altă bancă licenţiată pe numele persoanei fizice
beneficiare a plăţii/transferului pentru a fi înregistrată în contul acesteia;
d) utilizată pentru efectuarea plăţilor/transferurilor fără numerar prevăzute de legislaţia
valutară a RM pentru persoanele fizice;
e) vândută băncii licenţiate contra monedei naţionale/alei valute străine sau utilizată
pentru cumpărarea valutei străine;
f) restituită expeditorului mijloacelor băneşti.
Operaţiunile specificate la punctele a), b), f) se efectuează conform solicitării în scris la
prezentarea la banca licenţiată de către aceasta a actului de identitate.

9.2 . OPERAŢIUNILE DE SCHIMB VALUTAR

9.2.1. Prevederi generale privind condiţiile de activitate a USV

Pe teritoriul RM au dreptul de a efectua operaţiuni de schimb valutar în numerar cu
persoane fizice următoarele categorii de rezidenţi, denumiţi unităţi de schimb valutar
(USV):
a) banca licenţiată care efectuează operaţiuni de schimb valutar în numerar cu persoane
fizice prin intermediul punctelor sale de schimb valutar (puncte de schimb valutar ale băncii
licenţiate).

81
 b) casa de schimb valutar – persoana juridica rezidentă constituită conform legislaţiei
RM, având ca gen unic de activitate efectuarea pe teritoriul RM a operaţiunilor de schimb
valutar în numerar cu persoane fizice (poate deschide filiale pe teritoriul RM).
c) persoana juridică rezidentă ce prestează servicii hoteliere (denumita în continuare
hotel), care efectuează operaţiuni de cumpărare a numerarului în valuta străină/cecurilor de
călătorie în valuta străina de la persoane fizice prin intermediul propriului punct de schimb
valutar (punct de schimb valutar al hotelului).
Activitatea unităţilor de la lit.a) se desfăşoară în baza licenţei pentru activităţi
financiare eliberate de BNM. Băncile licenţiate sunt obligate să înştiinţeze BNM despre
deschiderea punctelor sale de schimb valutar şi să prezinte programul de lucru al punctului
respectiv.
Activitatea unităţilor de la lit.b) si c) se desfăşoară în baza licenţelor pentru activitatea
de schimb valutar în numerar cu persoane fizice eliberate de BNM.
Filiala casei de schimb valutar poate desfăşura activitatea de schimb valutar numai
după aprobarea din partea BNM, prin eliberarea de către aceasta a copiei autorizate de pe
licenţa eliberată casei de schimb valutar respective pentru activitatea de schimb valutar în
numerar cu persoane fizice.
Suma minimă a aporturilor băneşti în capitalul social al casei de schimb valutar care
vor constitui mijloacele băneşti circulante destinate efectuării operaţiunilor de schimb
valutar în numerar cu persoane fizice se stabileşte la valoarea de 500 000 lei. Tot aceste
restricţii se referă şi la filialele caselor de schimb.
BNM ţine, conform procedurii stabilite de aceasta, registrul unităţilor de schimb
valutar care este accesibil publicului.
USV este obligată să efectueze operaţiuni de schimb valutar în numerar cu persoane
fizice dacă, în momentul adresării acestora, există moneda naţională/valutele străine
solicitate. La primirea valutei străine sau a monedei naţionale, casierul este obligat să
verifice autenticitatea şi caracterul plătibil al valutei străine sau al monedei naţionale în
numerar şi al cecurilor de călătorie în valuta străină prezentate.
La efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice USV:
- nu vor admite restricţii privind nominalul bancnotelor în moneda naţionala şi în
valuta străina şi/sau privind anul de emitere a acestora dacă acestea se află în circulaţie;
- nu sunt în drept să refuze bancnotele considerate plătibile conform criteriilor stabilite
de BNM. Aceste criterii urmează a fi afişate în încăperea unităţii de schimb valutar la loc
vizibil pentru persoanele fizice.
În cazul în care USV intenţionează să-şi suspende pe o perioadă propria activitate
aceasta este obligată, până la suspendarea activităţii, să informeze în scris BNM despre
acest fapt. Înainte de reluarea activităţii, USV este obligată să informeze în scris BNM
despre acest fapt, indicând data reluării activităţii.
În cazul în care USV a decis să-şi înceteze definitiv propria activitate aceasta este
obligată să informeze în scris BNM despre acest fapt. Odată cu încetarea activităţii la BNM
se depune licenţa/copia autorizată de pe licenţă.
Licenţa/copia autorizată de pe licenţă se depune la BNM şi în cazul în care a fost luată
decizia privind anularea înregistrării de stat a casei de schimb valutar sau a hotelului.
Pentru operaţiunile de schimb valutar efectuate prin intermediul punctului său de
schimb valutar, banca licenţiată stabileşte cursuri de cumpărare şi vânzare unice pentru toate
persoanele fizice. În cazul în care banca licenţiată are mai multe puncte de schimb valutar,
aceasta poate stabili cursuri de cumpărare şi vânzare diferite pentru fiecare punct de schimb
valutar.

82
 USV nu au dreptul să modifice în decursul programului lor de lucru cursurile de
cumpărare şi vânzare stabilite pentru operaţiunile de schimb valutar în numerar cu
persoane fizice. În cazul în care USV efectuează operaţiunile în cauză 24 de ore zilnic,
acestea sunt în drept sa-şi stabilească două perioade egale de activitate. În acest caz,
unităţile de schimb valutar pot stabili cursuri de cumpărare şi vânzare diferite pentru fiecare
perioadă, care nu pot fi modificate pe parcursul perioadei respective.
USV sunt obligate să informeze BNM, în modul prevăzut de aceasta, despre cursurile
de cumpărare şi vânzare a valutelor străine stabilite pentru efectuarea operaţiunilor de
schimb valutar în numerar cu persoane fizice, care sunt stabilite printr-o dispoziţie a
administratorului USV sau a persoanei împuternicite de acesta. Dispoziţia se afişează în
încăperea USV la loc vizibil pentru persoanele fizice.
Pentru efectuarea operațiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice
unitățile de schimb valutar pot percepe comisioane. Mărimea comisioanelor se stabilește
printr-o dispoziție a administratorului USV sau a persoanei împuternicite de acesta.
Dispoziția se afișează în încăperea USV la loc vizibil pentru persoanele fizice.
Suma minimă a mijloacelor băneşti care urmează a fi asigurată la începutul şi în
timpul programului de lucru de către:
- casa de schimb valutar se stabileşte la echivalentul a 400 000 lei. Aceeaşi
sumă urmează a fi asigurată şi pentru fiecare filială a casei de schimb valutar. Dacă, ca
urmare a activităţii sale, casa de schimb valutar suportă pierderi aferente fluctuaţiei
cursului valutar, care duc la diminuarea mijloacelor circulante menţionate mai sus sub
nivelul stabilit, aceasta este obligată, în termen de 30 de zile calendaristice, să completeze
aceste mijloace băneşti până la nivelul minim stabilit.
- banca licenţiată prin intermediul punctelor sale de schimb valutar va constitui
echivalentul a cel puţin 100 000 de lei pentru fiecare punct de schimb valutar. În timpul
programului de lucru al punctului de schimb valutar al băncii licenţiate, mijloacele băneşti
destinate efectuării operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice nu pot fi
utilizate pentru efectuarea altor operaţiuni.
Dacă, ca urmare a activității sale, casa de schimb valutar suportă pierderi aferente
fluctuației cursului valutar, care duc la diminuarea mijloacelor circulante menționate mai
sus sub nivelul stabilit, aceasta este obligată în termen de 30 de zile calendaristice, să
completeze aceste mijloace bănești până la nivelul minim stabilit.

9.2.2. Licențierea activitătii caselor de schimb valutar și a punctelor de schimb

valutar ale hotelurilor
Depunerea la BNM a documentelor (fig.9.2.2.1) pentru a obține licența se efectuează
de către administratorul casei de schimb valutar, hotelului sau de către persoana
împuternicită de acesta în baza documentului care confirmă împuternicirile.
La primirea cererii și documentelor anexate la aceasta, BNM perfectează un borderou
în care:
a. se înregistrează informația despre cererea și documentele primite;
b. se indică: denumirea solicitantului/titularului de licență, IDNO-ul acestuia, data
înregistrării cererii cu documentele anexate și numărul de înregistrare la BNM.
Copia borderoului menționat, autentificată prin semnătura persoanei responsabile a
BNM se înmânează solicitantului de licență, contra semnătură sau poate fi expediată prin
scrisoare recomandată.

83
 Până la eliberarea licenței/copiei autorizate de pe licență, BNM este în drept să
verifice, nemijlocit la locul de amplasare a unității de schimb valutar/filialei casei de schimb
valutar, corespunderea situației reale cu informația din documentele prezentate.
Cererea de eliberare a licenței/copiei autorizate de pe licență nu se acceptă spre
examinare în cazul în care:
a) aceasta a fost semnată (depusă) de o persoană care nu are atribuțiile respective;
b) nu au fost prezentate toate documentele prevăzute de legislație;
c) documentele au fost perfectate cu încălcarea cerințelor prevăzute de legislație.

Documentele necesare pentru obținerea licenței de către

casele de schimb valutar și de către hotel

Cererea care va include următoarele informații:

denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO al casei de schimb valutar, declararea
pentru respectarea condițiilor de desfășurare a activității de schimb valutar și pentru
veridicitatea documentelor prezentate

 certificatul de înregistrare de stat a casei de schimb valutar;

 actele de constituire a casei de schimb valutar;
 extrasul din Registrul de stat al unităților de drept ce confirmă persoana împuternicită să
administreze întreprinderea
 documentul care confirmă existența în contul casei de schimb valutar deschis la o bancă
licențiată a aporturilor bănești în capitalul social al acesteia
 confirmarea privind disponibilitatea mijloacelor și materialelor necesare pentru
desfășurarea activității de schimb valutar, cu anexarea documentului de înregistrare
a mașinii de casă și control la organele fiscale;
 documentul care confirmă dreptul de a folosi încăperea în scopul efectuării
operațiunilor;
 documentul care confirmă asigurarea cu pază a casei de schimb valutar;
 cazierele judiciare pe numele administratorului, adjunctului acestuia și contabilului-șef,
care nu trebuie să conțină mențiuni referitoare la antecedente penale pentru
infracțiuni comise din interes material, stabilite prin hotărîri judecatorești definitive;
 fișele personale ale administratorului, adjunctului acestuia și contabilului-șef, întocmite
conform cerințelor stabilite de BNM, la care se anexează actele de identitate ale
persoanelor menționate, precum și actul de studii economice al contabilului-șef;
 programul de lucru al casei de schimb valutar;
 informația privind numărul de ghișee ale casei de schimb valutar.

Fig.9.2.2.1. Documentele necesare pentru obținerea licenței de către casele de

schimb valutar și de către hotel

Despre refuzul de a examina cererea de eliberare a licenței/copiei autorizate de pe

licență solicitantul este informat în scris în cel mult 3 zile lucrătoare de la data înregistrării
cererii, fiind indicate temeiurile refuzului.
În caz de respingere a cererii de eliberare a licenței/copiei autorizate de pe licență,
solicitantul poate depune o nouă cerere de eliberare a licenței/copiei autorizate de pe licență
după înlăturarea cauzelor care au servit drept temei pentru respingerea cererii precedente.

84
 Licența/copia autorizată de pe licență se perfectează în termen de 3 zile lucrătoare de la
data primirii documentului care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea acesteia (acest
fapt se înregistrează în borderoul documentelor primite).
Dacă solicitantul, în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care i s-a expediat
(înmânat) înștiințarea despre adoptarea hotărârii privind eliberarea licenței/copiei autorizate
de pe licență, nu a prezentat nemotivat documentele specificate mai sus sau nu s-a prezentat
pentru a primi licența/copia autorizată de pe licența perfectată, BNM este în drept să anuleze
hotărârea sau să adopte o hotărâre privind declararea nevalabilității licenței/copiei autorizate
de pe licență.
Licența pentru activitatea de schimb valutar în numerar cu persoane fizice se eliberează
pe un termen de 5 ani. În cazul expirării acesteia, casa de schimb valutar sau hotelul sunt în
drept să solicite prelungirea termenului de valabilitate cu 5 ani, achitând taxa pentru
eliberarea licenței pentru perioada ulterioara. În acest caz, pe licența în cauză se va aplica
mențiunea privind prelungirea termenului de valabilitate, cu indicarea termenului nou.
Titularul de licență nu este în drept să transmită licența/copia autorizată de pe licență
altei persoane.

9.2.3. Particularităţile aferente informaţiei afişate de către USV

În încăperea USV la loc vizibil pentru persoane fizice urmează a fi afişate următoarele:
a) copia de pe licenţa casei de schimb valutar (în cazul filialei casei de schimb valutar
– a copiei autorizate de pe licenţa)/hotelului;
b) programul de lucru prin afişarea orarului de lucru;
c) informaţia privind încasarea de la persoane fizice a plăţii suplimentare obligatorii în
conformitate cu Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a
populaţiei nr. 827-XIV din 18 februarie 2000;
d) criteriile platibilităţii bancnotelor;
e) dispoziţia privind cursurile de cumpărare şi vânzare pentru efectuarea operaţiunilor
de schimb valutar în numerar cu persoane fizice. La afişarea pe panoul de reclamă a
informaţiei privind cursurile de cumpărare şi vânzare stabilite de către USV urmează a fi
respectate următoarele condiţii:
1) consecutivitatea afişării valutelor străine: primul grup de valute străine (dolar
SUA, euro), al doilea grup de valute străine (rubla rusească, leul românesc, hrivna
ucraineană), al treilea grup de valute străine (alte valute străine);
2) afişarea cursurilor de cumpărare şi a cursurilor de vânzare în coloane separate.
f) dispoziţia privind comisioanele aplicate la efectuarea operaţiunilor de schimb valutar
în numerar cu persoane fizice. Informaţia privind comisioanele se afişează pe panoul de
reclamă, utilizând acelaşi tip de caractere ca şi la informaţia privind cursurile de cumpărare
şi vânzare.
g) avizul având următorul conţinut: „În cazul unor reclamaţii, obiecţii sau propuneri
vizavi de activitatea unităţii de schimb valutar, clientela poate:
- depune o petiţie la BNM pe adresa: bd. G.Vieru 7, MD-2005, mun. Chișinău, sau
- sa le relateze Băncii Naţionale a Moldovei la numărul de telefon 228-642.”
La sfârşitul programului de lucru, informaţia afişată despre cursurile de cumpărare şi
vânzare stabilite pentru ziua data urmează a fi sustrasă de pe panourile de reclamă. În cazul
în care unitatea de schimb valutar efectuează operaţiuni de schimb valutar 24 de ore zilnic,
la sfârşitul fiecărei perioade cursurile de cumpărare şi vânzare afişate pe panourile de
reclamă urmează a fi conformate cursurilor valutare stabilite prin dispoziţia privind
cursurile de cumpărare şi vânzare pentru efectuarea operaţiunilor de schimb valutar.

85
 9.2.4. Cerinţele minime fată de încăperile caselor de schimb valutar (filialelor
acestora)
Pentru desfăşurarea activităţii de schimb valutar USV urmează să dispună de cel puţin:
a) maşina de casă şi control (pentru fiecare ghişeu);
b) îndrumarul valutelor străine;
c) aparat pentru verificarea autenticităţii bancnotelor (pentru fiecare ghişeu);
d) formularele documentelor stabilite de BNM pentru efectuarea operaţiunilor de
schimb valutar în numerar cu persoane fizice.
În vederea asigurării integrităţii mijloacelor băneşti si a altor valori, încăperea în care
se efectuează nemijlocit operaţiuni de schimb valutar în numerar cu persoane fizice urmează
să corespundă următoarelor cerinţe minime:
1. Încăperea urmează să fie izolată de alte încăperi de serviciu şi auxiliare şi să aibă nu
mai puţin de 2 m2 pentru fiecare ghişeu.
2. Uşile, pereţii, planşeurile încăperii urmează să fie suficient de durabile pentru a
rezista încărcăturii la forţa aplicată de om, precum şi la încercarea de a le distruge
(deschide) cu ajutorul unor instrumente simple.
3. Fiecare ghişeu pentru efectuarea operaţiunilor urmează să fie amenajat astfel, încât:
a) clientul să aibă posibilitatea de a urmări liber procesul renumărării de către casier a
mijloacelor băneşti primite de la acesta;
b) clientul să aibă un loc comod pentru efectuarea de sine stătător a renumărării
mijloacelor băneşti primite de la casier (de exemplu, o bară la nivelul ghişeului, un suport).
4. În faţa ghişeului urmează să existe un spaţiu îngrădit cu o rază de doi metri sau
indicatorii restrictivi de acces, în scopul deservirii fără pericol a clientului.
Punctul de schimb valutar al hotelului poate fi amplasat la recepţie sau într-o altă
încăpere a hotelului prevăzuta pentru efectuarea operaţiunilor de casa.

Acte normative:
1. Legea Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare, nr.199-XIV din
18.11.98 // MO al RM nr. 27–28/123 din 23.03.99
2. Lege privind reglementarea valutară nr.62-XVI din 21.03.08 // MO nr.127-130/496 din
18.07.08
3. Regulamentul CNVM cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa valorilor
mobiliare nr. 48/7 din 17.02.02 // MO nr.20-22/31 din 14.02.02
4. Regulamentul privind stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc faţă de valutele
străine, aprobat prin HCA al BNM nr.3 din 15.01.09 // MO al RM nr.27-29/100
5. Regulamentul privind eliberarea de către BNM a autorizaţiilor pentru scoaterea
mijloacelor băneşti din RM, aprobat prin HCA al BNM nr.14 din 22.01.09 // MO al RM
nr.57-58/249
6. Regulamentul privind modul de eliberare de către bănci a permisiunilor pentru scoaterea
mijloacelor băneşti din Republica Moldova // MO al RM nr.47-48/179 din 03.03.09
7. Regulament cu privire la unităţile de schimb valutar, aprobat prin HCA al BNM nr.53
din 05.03.09 // MO al RM nr.62-64/269 din 27.03.09
8. Regulamentul privind autorizarea unor operaţiuni valutare de către BNM, aprobat prin
HCA al BNM nr.51 din 05.03.09 // MO al RM nr. 57-58/251 din 20.03.09

86
9. Regulamentul privind condiţiile şi modul de efectuare a operaţiunilor valutare // MO al
RM nr.41-43/177 din 26.03.10

Întrebări de generalizare:
1. Enumărați serviciile acordate de băncile comerciale pe piața valorilor mobiliare.
2. Caracterizați principalele tipuri de operațiuni pe piața valutară.
3. Enumărați operațiunile în valută străină care pot fi efectuate pe teritoriul RM între
rezidenți.
4. Care sunt prevederile generale privind condiţiile de activitate a unităţilor de schimb
valutar?
5. Explicați modul de licențiere a caselor de schimb valutar în RM.
6. Explicați modul de organizare a unităților de schimb valutar.

TEMA 10. ALTE OPERAȚIUNI ȘI SERVICII BANCARE

10.1. Operaţiunile de leasing

10.2 Operaţiunile de factoring
10.3. Servicii acordate de bănci pe piața de capital

10. 1. OPERAŢIUNILE DE LEASING

Leasing este un cuvânt de origine engleză cu semnificația de “chirie”. Leasingul este
închirierea pe termen lung a mașinilor și utilajelor, cumpărate de către locator pentru locatar
în scopul utilizării lor în sfera de producție, cu deținerea dreptului de proprietate de către
locator pe toată perioada contractată.
La baza contractului de leasing stau:
1. Obiectul contractului de leasing – obiectul prezintă orice tip de valoare materială
care nu se uzează complet în cadrul ciclului de producţie : mijloace de transport,
televizoarele, complexe tehnologice și echipamentele, calculatoarele, liniile de fabricație,
congelatoare de producție etc..
2. Subiecte ale raporturilor de leasing sunt:
a) locatorul, persoană fizică sau juridică ce practică activitate de întreprinzător şi
transmite, în condiţiile contractului de leasing, locatarului, la solicitarea acestuia, pentru o
anumită perioadă, dreptul de posesiune şi de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar
este, cu sau fără transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului la expirarea
contractului. Ca locatori pot fi companiile de leasing și băncile comerciale.
b) locatarul, persoană fizică sau juridică ce primeşte, în condiţiile contractului de
leasing, în posesiune şi folosinţă bunul specificat în contract pentru o anumită perioadă în
schimbul achitării ratelor de leasing. În cazul în care locatarul este persoană fizică ce nu
practică activitate de întreprinzător, operaţiunea de leasing cade sub incidenţa actelor
legislative şi actelor normative ale Guvernului cu privire la protecţia consumatorului;
c) vânzătorul (furnizorul), persoană fizică sau juridică ce vinde locatorului, în
condiţiile contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu locatorul sau ale contractului
complex încheiat cu locatorul şi cu locatarul, bunul solicitat de locatar.
Contractul de leasing se încheie între locatar și locator și trebuie să conţină clauze
privind:
87
 a) părţile contractante;
b) descrierea bunului ce face obiectul contractului de leasing;
c) valoarea de intrare a bunului, în cazul contractului de leasing financiar;
d) valoarea totală a contractului;
e) valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată a acestora;
f) termenul contractului;
g) dreptul de opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de
leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale;
h) convenţia părţilor asupra asigurării bunului obiect al leasingului (asigurare
obligatorie numai în cazul leasingului de consum).
Leasingul poate fi comparat cu operațiunile de chirie, vânzare-cumpărare și creditare.
Operațiunile de leasing pot fi clasificate după mai multe criterii (fig. 10.1.1).

FORMELE LEASINGULUI

După metoda de După modul După După termen

recuperare de deservire sectorul pieței

Leasing Leasing net Leasing Leasing pe

operațional (de locatar) intern termen scurt
(cu recuperare (max.3 ani)
incompletă) Leasing brut Leasing
(de locator) internațional Leasing pe
Leasing termen lung
financiar

Fig. 10.1.1. Clasificarea operațiunilor de leasing

Principalele deosebiri dintre leasingul operațional și cel financiar le vedeți în tabelul de

mai jos:
Tabelul 10.1.1
Principalele deosebiri dintre leasingul operațional și cel financiar
Leasingul operativ Leasingul financiar
cheltuielile locatorului, legate de în perioada acordului de leasing locatorul,
procurarea și menținerea echipamentului prin plățile de leasing, recuperează costul
de leasing, nu se recuperează complet la total al proprietății sale.
sfârșitul perioadei de leasing
termenul contractului este mai mic decât perioada pentru care se dă în chirie
termenul de funcționare a echipamentului echipamentul se apropie ca durată de
termenul de exploatare și amortizare
integrală a echipamentului

mărimile plăților de leasing sunt mai mari mărimile plăților de leasing sunt mai mici
obligația de deservire tehnică, reparație, obligația de deservire tehnică, reparație,
asigurare e pe seama locatorului. asigurare e pe seama locatarului.

88
 Procesul de leasing se efectuează, de regulă, în trei etape (vezi fig.10.1.2).

I-a etapă
1. persoana care are nevoie de obiectul viitorului contract, înaintează o cerere,
la care anexează informaţia privind situaţia financiară;
2. după examinare banca informează clientul despre decizia sa, în plus în
cazul în care doreşte să încheie contract prezintă debitorului condiţiile
contractului;
3. totodată locatorul apelează la furnizor indicând produsul de care are nevoie.
Între furnizor şi locator sunt stabilite toate condiţiile ca: tipul produsului,
preţul, garanţia.

A II-a
etapă
1. producătorul transportează obiectul leasingului la client;
2. este încheiat între vânzător și locator contractul de vânzare-cumpărare a
echipamentului pentru leasing;
3. după efectuarea lucrărilor de instalare, montare, etc. se întocmește
procesul-verbal de dare în exploatare, contractul de leasing pentru
echipamentul dat în exploatare (încheiat între locator și locatar);

A III-a
etapă
1. perioada de folosire a echipamentului;
2. se ține evidența contabilă a tuturor operațiunilor de leasing;
3. se efectuează plata locatorului;
4. la expirarea termenului de leasing se perfecteză modul de folosire în
continuare a echipamentului.

Fig. 10.1.2. Etapele procesului de leasing

Avantajele şi impactul economic al leasingulul

Din punctul de vedere al locatorului, este esenţial faptul că contractul de leasing îi
protejează dreptul de proprietate şi deci poate acţiona direct asupra bunului în cazul în care
utilizatorul nu se achită de obligaţiile contractuale. De asemenea, obiectul finanţării fiind
legat direct de contract şi fiind personalizat, există posibilitatea urmăririi afacerii în
intimitatea ei şi este mult mai uşor de luat o decizie în caz de insolvabilitate temporară a
utilizatorului.
Efectele cele mai importante din punct de vedere economic se regăsesc la utilizator.
Acesta poate să plătească dreptul de folosinţă, deci să achiziţioneze un bun investiţional pe
măsură ce produce.
Parametrii de bază ai operațiunilor de leasing sunt: termenul de leasing și costul lui
(fig.10.1.3.).

89
 Achitarea: formă bănească, de marfă, mixtă

TERMENUL LEASINGULUI COSTUL LEASINGULUI

Termenul de funcționare a echipamentului Amortizarea echipamentului

Perioada de amortizare a echipamentului Plata pentru achitarea mijloacelor de credit

(dobânda, comisioane)

Ciclul de apariție a unei afaceri analogice

Marja de leasing – comisionul locatorului
mai eficiente

Dinamica proceselor inflaționiste Comisionul de risc

Conjunctura pieței de capital și tendința Suma plătită pentru asigurarea

de dezvoltare a acesteia echipamentului

Fig. 10.1.3. Principalele elemente ale contractului de leasing

Operațiunile de leasing implică anumite riscuri, care necesită gestionarea și

minimizarea lor. În funcție de tipul leasingului, riscurile pot fi clasificate în modul următor:

RISCURILE SPECIFICE LEASINGULUI

Riscul de Riscul Riscul Riscul de Riscul Riscul

marketing de preț valutar nechitare lichidității politic

Riscul uzurii Riscul de

morale dobândă

Fig. 10.1.4. Riscurile operațiunilor de leasing

10.2 OPERAŢIUNILE DE FACTORING

Factoring – reprezintă operaţiune de intermediere, provine de la cuvântul „factor” -
”makler, intermediar” şi constă în cumpărarea de către bancă a cererilor de plată a clienţilor
săi transferându-şi toate riscurile aferente (banca cumpără de la clienţii creanţe).
Operațiunile de factoring implică trei părți :
a) vânzătorul/creditorul de mărfuri, numit aderent ;
b) factorul (compania de factoring sau banca comercială ce prestează astfel de servicii);
c) cumpărătorul/debitorul de mărfuri.
Factoringul este un contract (convenție) încheiat între factor și aderent (vânzătorul
creditor), prin care aderentul transferă factorului o parte sau toate creanțele (facturile) pe
care le posedă asupra terțelor debitori, după care factorul se obligă să încaseze și să suporte
riscul insolvabilității debitorilor.

90
 Vânzătorul vinde mărfuri în credit comercial unui cumpărător, care se obligă, la
scadența stabilită între părți, să achite mijloace bănești vânzătorului. Dar până la scadență
vânzătorul, fiind posesor de facturi sau de titluri de creanță și având nevoie de mijloace
bănești, se adresează factorului care preia datoriile debitorului de la vânzător și efectuează
plățile necesare contra unui comision de factoring. Factorul preia asupra sa, de la creditor,
titlurile de creanță asupra debitorilor săi, devenind față de aceștea beneficiarul creanțelor
respective. La scadența creanțelor debitorul își va achita datoriile factorului.
Operațiunile de factoring se efectuează în modul următor:
ETAPELE OPERAȚIUNII DE FACTORING

I. vânzătorul și cumpărătorul încheie un contract de vânzare-cumpărare a mărfurilor în

care specifică un șir de condiții, printre care și forma plății

II. factorul, anterior încheierii contractului de factoring, analizează atât vânzătorul, cât
și cumpărătorul

III. vânzătorul, cumpărătorul, factorul încheie documente juridice privind efectuarea

operațiunii de factoring

IV. vânzătorul transmite facturile factorului, care la rîndul său creditează contul lui;

V. cumpărătorul se achită cu banca

Fig.10.2.1. Etapele operațiunii de factoring.

Pentru creanțele preluate factorul plătește vânzătorului valoarea actuală a creanțelor,

diminuată prin comisionul său. De obicei, factorul plătește vânzătorului 80-90% din
valoarea facturii, iar 1-20% constituie comisionul factorului.
Operațiunile de factoring, în funcție de anumite trăsături specifice, pot fi clasificate în
mai multe categorii (fig.10.2.2.).

FORMELE FACTORINGULUI

După modul de După modul După sectorul

efectuare de deservire pieței

Factoring Cu drept de Factoring

deschis regres intern
(cumpărătorul
este anunțat) Fără drept de Factoring
regres internațional
Factoring
închis

Fig. 10.2.2. Clasificarea operațiunilor de factoring.

91
 Factoringul deschis – cumpărătorul debitor este înștiințat despre faptul că vânzătorul
creditor a vândut creanțele factorului.
Factoringul închis - cumpărătorul nu este anunțat despre vânzarea creanțelor de către
aderent factorului.
Factoring cu drept de regres – factorul are dreptul, în cazul neonorării plății de către
cumpărător, de a cere rambursarea creditului de la aderent.
Factoring fără drept de regres - factorul nu are dreptul de a solicita rambursarea
creditului de la aderent, în cazul neonorării plății de către cumpărător.
Factoring intern – toți participanții implicați în afacere sunt din aceeași țară.
Factoring internațional – unul dintre participanți este dintr-o țară străină.
Departamentele specializate de factoring ale băncillor comerciale pot presta clienților
următoarele servicii de factoring (fig.10.2.3.).

SERVICIILE DE FACTORING

Preluarea creanțelor urgente de la vânzător pentru mărfurile livrate și

serviciile prestate.

Preluarea creanțelor debitoare restante (este mai riscantă)

Scontarea cambiilor prezentate de vânzător

Acordarea de consultații privind îmbunătățirea organizării

decontărilor efectuate între cumpărători și vânzători

Fig.10.2.3 Servicii de factoring prestate de către bănci clienților săi.

10.3 . SERVICII ACORDATE DE BĂNCI PE PIAȚA DE CAPITAL

Băncile comerciale pe piaţa de capital pot apărea în următoarele ipostaze:
1. În calitate de emitent – băncile apar în calitate de emitent atunci când emit acţiuni
pentru formarea sau completarea fondului statutar precum şi în cazul în care emit alte titluri
VM pentru formarea resurselor atrase. Aceste resurse la rândul său pot fi utilizate în cadrul
operaţiunilor active.
2. În calitate de intermediar - băncile pot apărea sub forma:
a. de broker – sunt operaţiunile în care băncile execută ordinile clienţilor.
b. de dealeri – atunci când băncile activează pe cont propriu, câştigul lor rezultă din
diferenţa dintre preţurile de vânzare şi preţurile de cumpărare.
c. de market-makers – sunt consideraţi formatori ai pieţei, în cazul în care stabilesc
cursurile hârtiilor de valoare pe piaţă.
3. În calitate de garant – operaţiunile de garantare a băncilor pe piaţa VM se prezintă
prin operaţiunile de underwriting – autogarantarea plasării valorilor mobiliare pe piaţă. Cu
alte cuvinte, plasarea VM prin intermediari. Pentru aceste operaţiuni underwriter încasează
comision care se prezintă ca valoarea procentuală din valoarea de emisiune.
În Republica Moldova activitatea pe piaţa de capital poate fi împărţită în următoarele
genuri de activităţi profesionale:

92
 1. activitatea de brokeraj23 – vânzarea-cumpărarea VM, desfăşurată de bancă în
calitate de mandatar sau comisionar, care activează baza contractului de mandat sau de
comision, precum și în baza procurii pentru efectuarea tranzacțiilor menționate, în numele
şi pe contul clientului .
2. activitate de dealer - activitatea de cumpărare a VM, desfăşurată de bancă în numele
şi pe contul propriu al băncii, pentru vânzarea lor ulterioara în scopul obţinerii de profit.
3. activitate de underwriting – de mediere în emisiuni, desfăşurată în numele
emitentului, în vederea promovării ofertei publice primare şi plasamentul VM ale
emitentului.
4. activitate de ţinere a registrului – de colectare, înregistrare, prelucrare şi păstrare a
datelor în vederea constituirii sistemului de ţinere a registrului deţinătorilor de VM
nominative;
5. activitate de depozitare – de prestare a serviciilor de păstrare a VM şi/sau de
evidenţă a drepturilor deponenţilor asupra valorilor mobiliare;
6. activitate de administrare a investiţiilor – servicii de gestionare a portofoliului de
investiţii şi de acordare de consultaţii privind investiţiile;
7. activitatea de consulting investiţional – acordarea serviciilor de consultanţă privitor
la emisiunea şi circulaţia valorilor mobiliare.

Acte normative:
10. Lege nr.59 din 28.04.05 cu privire la leasing // MO Nr. 92-94/429 din 08.07.05

Întrebări de generalizare:
1. Definiți conceptul de leasing și părțile participante la această operațiune.
2. Explicați efectele economice ale leasingului.
3. Enumerați și caracterizați diferite categorii ai leasingului?
4. Care este deosebirea dintre leasingul financiar și cel operațional.
5. Caracterizați etapele procesului de leasing.
6. Enumerați principalele elemente ale contractului de leasing.
7. Căror riscuri este supusă activitatea de leasing?
8. Definiți conceptul de factoring și părțile participante la această operațiune.
9. Enumerați și caracterizați diferite categorii ai factoringului?
10. Caracterizați etapele procesului de factoring.

23
Regulamentul CNVM cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare din 17.12.2002

93
 TEMA 11. VENITURILE ȘI FROFITUL BĂNCII

11.1. Componenţa şi caracteristica veniturilor și cheltuielilor bancare

11.2. Conceptul de risc bancar. Clasificarea riscurilor bancare

11.1. COMPONENŢA ŞI CARACTERISTICA VENITURILOR ȘI

CHELTUIELILOR BANCARE
Veniturile bancare reprezintă valorile sau sumele încasate sau care urmează a fi
încasate din diferite surse.
Veniturile bancare pot fi clasificate în dependenţă de tipurile de activităţi:
1. Activitatea de creditare: dobânzi, comisioane, pentru acordarea unor servicii
suplimentare până la eliberarea creditului.
2. Activitatea de discontare constă în operaţiuni de cumpărare a unor instrumente sau
executarea unor operaţiuni monetare (cambiile, operaţiunile de factoring): dobânda pentru
utilizarea resurselor, comision pentru prestarea serviciilor
3. Activitatea de garantare în cazul în care banca prestează servicii de garanţie şi
cauţiune, veniturile se materializează sub forma de comision, iar în cazul angajamentului
sub forma de dobânda.
4. Activitatea de păstrare în cazul exercitării operaţiunilor de trust şi de agent.
Veniturile rezultate se compun din comision de la veniturile rezultate din urma gestiunii sau
din valoarea gestionată.
5. Activitatea legată de hârtii de valoare, veniturile rezultate se compun din marja care
este diferenţa dintre valoarea de vânzare şi cea de cumpărare, precum şi servicii legate de
privatizare, în acest caz venitul se compune din comision privind evaluarea întreprinderii şi
pregătirii documentelor.
6. Activitatea cu conturi bancare – în urma ei banca realizează venituri sub forma de
comision: pentru deschiderea contului, pentru decontare, pentru eliberarea extraselor din
cont, pentru închiderea contului.
7. Activităţi netradiţionale din categoria lor fac parte venituri provenite din:
- activităţile de leasing
- activităţi de informare
- activităţi de consulting
După natura lor veniturile pot fi clasificate:
1. Veniturile procentuale - venituri aferente dobânzilor – din credite acordate, din
operaţiuni privind leasing-ul financiar, factoring, cambii bancare, investiţii în valori
mobiliare de stat etc.
2. Veniturile neprocentuale – formate în urma încasării comisioanelor din diferite
servicii prestate – deschiderea, gestionarea şi închiderea conturilor, operaţiuni de trust,
eliberarea garanţiilor, servicii de consulting, prestarea serviciilor ce ţin de carduri,
operaţiuni de brokeraj etc.
3. Alte tipuri de venit - venituri aferente reevaluării valutelor şi valorilor mobiliare,
activelor fixe, vânzarea activelor fixe şi a altor materiale, încasarea amenzilor, penalităţilor,
etc.
De asemenea veniturile pot fi divizate în:
1. Venituri stabile – venituri care ţin de activitatea curentă a băncii
2. Venituri instabile – ce apar în mod spontan (extraordinar).

94
 De aceea este important ca într-o banca în proporţie mai mare din total să se prevaleze
cele provenite din activităţile stabile.
Cheltuielile bancare reprezintă sumele sau valorile plătite sau care urmează a fi plătite
de către bancă.
Cheltuielile băncii pot fi clasificate în dependenţa de natura lor:
1. Procentuale – se materializează în dobânzile plătite la depozite, credite şi hârtiile de
valoare emise, dobânzile plătite la împrumuturile bancare ale instituţiilor financiare
internaţionale etc.
2. Neprocentuale – cheltuieli de amortizare a activelor fixe, cheltuieli aferente
remunerării muncii şi defalcărilor obligatorii, cheltuielile legate de întreţinerea aparatului
administrativ şi cheltuieli operaţionale.
3. Alte cheltuieli – formate pentru diferite rezerve, plata impozitelor, pierderile legate
de operaţiuni speculative, penalităţi plătite, sancţiuni, amenzi, etc.

11.2 . CONCEPTUL DE RISC BANCAR. CLASIFICAREA RISCURILOR BANCARE

Riscul poate fi definit ca probabilitatea de apariţie a unui eveniment neprevăzut ce are
ca efect modificarea rezultatelor obţinute. Conform acestei definiţii, efectele produse de
apariţia riscului pot fi atât pozitive, cât şi negative.
În practică, suntem interesaţi mai mult de efectele negative decât cele pozitive, întrucât
în cazul producerii unui eveniment care are ca urmare efecte pozitive pentru noi, aceste
efecte vor fi cuantificate şi atât, în timp ce efectele negative trebuiesc prevăzute şi
preîntâmpinate.
Cel mai simplu spus, riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se
obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere. Riscul bancar mai poate fi definit ca
fiind probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect
Riscul descrie situaţiile în care factorii interni şi externi ai băncii acţionează de o
manieră imprevizibilă asupra valorii de piaţă a acesteia. Riscul are două componente :
- incertitudinea
- şi posibilitatea de apariţie a pierderilor ;
fără existenţa ambelor componente, nu se poate vorbi despre risc.
Obiectivul fiecărei bănci este acela de a-şi maximiza valoarea de piaţă în condiţiile
menţinerii riscurilor la un nivel acceptabil. Valoarea de piaţă este determinată în funcţie de
valoarea comercială a contractelor deţinute (elemente de activ sau de pasiv), de reputaţia
băncii şi de rating-ul acesteia.
Gestiunea modernă a riscului bancar presupune:
- identificarea riscurilor: are în vedere identificarea poziţiilor riscante care pot afecta
rezultatul băncii;
- cuantificarea riscurilor: presupune exprimarea în cifre a posibilelor efecte ale
producerii unei situaţii de risc asupra profitului bancar;
- elaborarea unei politici adecvate de gestionare a riscurilor: prin aplicarea unor
instrumente specifice;
- controlul riscurilor: este necesar a se verifica dacă reglementările bancare sunt
respectate şi dacă instrumentele de gestiune sunt corect aplicate;
- evaluarea performanţelor: presupune măsurarea performanţelor obţinute în urma
acoperirii expunerilor la risc, arătând punctele tari şi punctele slabe ale gestionării riscurilor.
Activitatea bancară este supusă unei game largi de riscuri, cum ar fi riscul de credit,
riscul de lichiditate, riscul de piaţă. Pentru aceste riscuri, definiţiile pot varia întrucât graniţa
dintre ele este foarte fragilă. O pierdere datorată lărgirii spreadu-ului de dobândă poate fi

95
încadrată ca pierdere datorată riscului de piaţă sau ca pierdere datorată riscului de credit.
Riscul de lichiditate implică şi alte riscuri, cum ar fi riscul de piaţă şi riscul de credit şi nu
poate fi despărţit de acestea.

Clasificarea riscurilor bancare

Riscurile pot fi clasificate în următoarele categorii: riscuri financiare, riscurile
operaționale, riscurile ale afacerii, riscurile conjuncturale (fig.11.2.1).

RISCURILE BANCARE

Riscuri financiare Riscuri ale afacerii

 Legate de structura bilanțului;  Legat de nivelul dezvoltării

 Legate de structura macroeconomice;
veniturilor;  De politică monetară;
 Privind adecvarea capitalului  Legate de factorii
(de solvabilitate); legislativi;
 De credit;  De reglementare;
 De lichiditate;  De infrastructură;
 De piață.  Sistemic generat

Riscuri operaționale Riscuri conjuncturale

 Privind funcționarea  Politic;

sistemelor interne;  De depreciere a ratingului;
 Tehnologic;  De criză bancară;
 De management defectuos;  Alte riscuri conjuncturale
 De fraudă;
 De nerespectare a normelor și
procedurilor băncii.

Fig. 11.2.1. Clasificarea riscurilor bancare

Riscurile financiare – apar pe piețele financiare și reflectă evoluțiile nefavorabile ale

situației financiare sau ale rezultatelor instituției, ca urmare a modificărilor înregistrate pe
piețele financiare.
Riscurile operaționale – sunt generate de disfuncționalitățile interne, legate de
sistemele informaționale sau de procedurile interne și de respectarea lor.
Riscurile conjuncturale – se referă la evenimentele care, în cazul producerii, pot
cauza pierderi băncii.
Riscul de creditare apare datorită incertitudinii legate de capacitatea debitorului de a-
şi respecta obligaţiile. Importanţa acestui risc derivă din faptul că operaţiunile de creditare
reprezintă principala operaţiune activă a băncilor comerciale, iar pierderile datorate
falimentului debitorilor sunt o parte integrantă a activităţii de creditare. Acesta este motivul

96
pentru care volumul de provizioane realizat de către o bancă reprezintă o măsura a riscului
pe care şi l-a asumat instituţia financiară respectivă.
Riscul de lichiditate - indicatorii tradiționali ai riscului de lichiditate tind să se
concentreze asupra lichidității activelor bancare. Riscul lipsei de lichidităţi se manifestă în
urma necorelării scadenţelor dintre posturile de activ şi cele de pasiv. Dacă creditele şi
dobânzile nu sunt rambursate conform planului, banca se confruntă cu nevoi de lichiditate
pe termen scurt care trebuie finanţate. Efectele sunt similare şi când clienţii retrag sume
importante din depozitele constituite la bancă.
Riscul de piață - indică probabilitatea că o variație a condițiilor de piaţă să afecteze
negativ profitul bancar.
Riscul ratei dobânzii - reprezintă riscul diminuării veniturilor bancare și a profitului
ca urmare a mișcării ratei dobânzii. Apare atunci când banca nu anticipează corect evoluţia
ratei dobânzii şi, de exemplu, acordă credite cu o rată fixă a dobânzii, în timp ce pe piaţă
rata de dobândă este în creştere. Un asemenea risc poate fi generat şi de distribuţia
necorespunzătoare între creditele cu rată fixă şi cele cu rată de dobândă variabilă şi de către
deţinerea de către bancă a unor poziţii nefavorabile, din punct de vedere al ratei de dobândă,
în raport cu piaţa.
Riscul de insolvabilitate (de capital sau de îndatorare) - exprimă probabilitatea că
fondurile proprii ale băncii să fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din
activitatea curentă și că aceste pierderi să afecteze în mod negativ plasamentele creditorilor
băncii.
Riscul legal este cel datorat acţiunilor legale sau cel legat de incertitudinea derivată
din aplicabilitatea sau interpretarea contractelor, a legilor sau regulamentelor. Acest risc este
o problemă mai ales pentru instituţiile care desfăşoară activităţi în afara graniţei.
Riscul de ţară (inclusiv, riscul netransferului de mijloace) – riscul apariţiei pierderilor
la organizaţia de credit în rezultatul neexecutării de către partenerii străini (persoane
juridice, persoane fizice) a obligaţiunilor din considerentele schimbărilor economice,
politice, sociale, la fel, şi în rezultatul faptului că valuta obligaţiunii financiare poate fi
inaccesibilă partenerului din cauza specificului legislaţiei naţionale (indiferent de situaţia
financiară a partenerului).

Acte normative:
1. Legea RM privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar nr.575-
XV din 26.12.03 // MO al RM nr.30-34/169 din 20.02.04
2. Regulamentul cu privire la dirijarea riscului ratei dobânzii aprobat prin HCA al BNM
Nr.249 din 22.09.99 // MO al RM nr.109-111/192 din 07.10.99
3. Regulamentul cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor condiţionale şi
formarea reducerilor pentru pierderi la active şi provizioanelor pentru pierderi la
angajamente condiţionale aprobată prin HCA al BNM nr.224 din 30.08.07 // MO al RM
nr. 149-152/560 din 21.09.07
4. Regulamentul cu privire la creditele expirate aprobată prin HCA nr. 194 // MO al RM
nr.204-205 din 14.11.08

Întrebări de generalizare:
1. Clasificați veniturile bancare din punct de vedere al tipului activității.
2. Clasificați veniturile bancare din punct de vedere al stabilității veniturilor. Dați exemple.
3. Cum pot fi clasificate cheltuielile bancare?
97
4. Ce reprezintă riscul bancar?
5. Caracterizați diferite categorii de riscuri bancare.

98
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

I. Acte legislative şi normative

1. Lege cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.95 // MO al RM
nr.56-57/624 din 2.10.95
2. Legea instituţiilor financiare Nr.550-XIII din 21.07.95 // MO nr.1/2 din 01.01.96
3. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 02.04.97 //
MO al RM nr. 38 – 39/332 din 12.06.97
4. Legea RM Cu privire la gaj nr. 449-XV din 30.07.01 // MO al RM nr. 120/863 din
02.10.01
5. Legea RM privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar nr.575-
XV din 26.12.03 // MO al RM nr.30-34/169 din 20.02.04
6. Lege nr.59 din 28.04.05 cu privire la leasing //MO Nr. 92-94/429 din 08.07.05
7. Lege privind reglementarea valutara nr.62-XVI din 21 martie 08 // MO nr.127-130/496
din 18.07.08
8. Instrucţiunea privind particularităţile emisiunilor de acţiuni şi obligaţiuni ale băncilor şi
modul de autorizare a lor de către BNM Nr.181 din 22.06.00 // MO al RM nr.81-83/261
din 13.07.00
9. Instrucţiunea cu privire la deschiderea conturilor în străinătate, aprobată prin HCA al
BNM nr.279 din 13.11.03
10. Regulament cu privire la acordarea de către băncile comerciale a creditelor de consorţiu
din 03.02.95 // MO al RM nr.38-39/11 din 14.07.95
11. Regulament cu privire la expunerile "mari" Nr.3/09 din 01.12.95 // MO al RM nr.70/31
din 14.12.95
12. Regulament cu privire la acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor săi Nr.33/09-
01 din 18.09.96 // MO al RM nr.64/81 din 03.10.96
13. Regulamentul nr.42/09-01 cu privire la deţinerea cotei substanţiale în capitalul băncii //
MO al RM nr.80/104 din 12.12.96
14. Regulamentul BNM cu privire la lichiditatea băncii aprobat prin HCA al BNM nr.32 din
08.08.97 // MO al RM nr.64-65/105 din 02.10.97
15. Regulament cu privire la operaţiunile de piaţă deschisă ale Băncii Naţionale a Moldovei
cu valorile mobiliare de stat Nr.57 din 11.09.97 // MO al RM nr.62/103 din 18.09.97
16. Regulamentul cu privire la poziţia valutară deschisă din 28.11.97 // MO al RM nr.112-
114 din 14.10.99
17. Regulamentul cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în RM
aprobat prin HCA al BNM Nr.153 din 25.12.97 // MO al RM nr.8/24 din 30.01.98
18. Regulamentul cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor în capitalul unităţilor
economice aprobat prin HCA al BNM Nr.81 din 09.04.98 // MO nr.49/151 din 28.05.98
19. Regulamentul cu privire la creditele expirate Nr.130 din 15.05.98 // MO nr.87-89/174
din 24.09.98
20. Regulament privind modul de acordare de către Banca Naţională a Moldovei a creditelor
overnight din 28.12.00 // MO al RM nr.14-15/62 din 08.02.01
21. Regulamentul BNM cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc aprobat prin
HCA nr. 269 din 17.10.01 // MO al RM nr.130/310 din 26.10.01

99
22. Regulament cu privire la transferul de credit aprobat prin HCA al BNM nr.373 din
15.12.05 // MO 176 – 181/643 din 30.12.05
23. Regulament cu privire la debitarea directă aprobat prin HCA al BNM nr.374 din
15.12.05 // MO nr.176 – 181/644 din 30.12.05
24. Regulament privind suspendarea operaţiunilor, sechestrarea şi perceperea în mod
incontestabil a mijloacelor băneşti din conturile bancar // MO al RM nr.1-4/6 din 6.01.06
25. Regulament cu privire la sistemul automatizat de plăţi interbancare aprobat prin HCA al
BNM nr.53 din 02.03.06 // MO al RM nr.39-42/144 din 10.03.06
26. Regulament cu privire la supravegherea sistemului automatizat de plăţi interbancare
aprobat prin HCA al BNM nr.154 din 28.06.07 // MO al RM nr.131-135/514 din
24.08.07
27. Regulamentul cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor condiţionale aprobat
prin HCA al BNM 23.12.11
28. Regulament cu privire la condiţiile, modul de emisiune şi circulaţie a certificatelor
bancare de depozit şi a cambiilor bancare aprobat prin HCA al BNM nr.133 din 17.07.08
// MO al RM nr.157-159 din 19.08.08
29. Regulament privind utilizarea sistemelor de deservire bancară la distanţă cu modificările
şi completările din: 07.11.07, hot.nr.281 // MO al RM nr.16-17/38 din 25.01.08);
17.07.08, hot.nr.133 // MO al RM nr.157-159/448 din 19.08.08
30. Regulamentul privind stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc faţă de valutele
străine, aprobat prin HCA al BNM nr.3 din 15.01.09 // MO al RM nr.27-29/100
31. Regulamentul privind eliberarea de către BNM a autorizaţiilor pentru scoaterea
mijloacelor băneşti din Republica Moldova, aprobat prin HCA al BNM nr.14 din
22.01.09 // MO al RM nr.57-58/249
32. Regulamentul privind condiţiile de acordare rezidenţilor a creditelor în valută străină de
către băncile licenţiate, aprobat prin HCA al BNM nr. 16 din 22.01.09 // MO al RM
nr.47-48/180 din 03.03.09
33. Regulamentul privind modul de eliberare de către bănci a permisiunilor pentru scoaterea
mijloacelor băneşti din Republica Moldova // MO al RM nr.47-48/179 din 03.03.09
34. Regulament cu privire la cardurile bancare modificat prin HCA al BNM nr.210 din
03.09.09 // MO al RM nr.151/681 din 29.09.09
35. Regulament cu privire la unităţile de schimb valutar, aprobat prin HCA al BNM nr.53
din 05.03.09 // MO al RM nr.62-64/269 din 27.03.09
36. Regulamentul privind autorizarea unor operaţiuni valutare de către Banca Naţională a
Moldovei, aprobat prin HCA al BNM nr.51 din 05.03.09 // MO al RM nr. 57-58/251 din
20.03.09
37. Regulamentul privind deschiderea, modificarea si închiderea conturilor la băncile
licenţiate din Republica Moldova modificat prin HCA nr.96 din 23.04.09
38. Regulamentul privind operaţiunile cu numerar în băncile din Republica Moldova
modificat prin HCA al BNM nr. 237 din 22.10.09
39. Regulamentul cu privire la modul de eliberare de către Banca Naţională a Moldovei a
acordului pentru comercializarea mărfurilor contra valută străină liber convertibilă în
magazinele duty-free // MO al RM nr.41-43/180 din 26.03.10

100
40. Regulamentul privind condiţiile şi modul de efectuare a operaţiunilor valutare // MO al
RM nr.41-43/177 din 26.03.10
41. Hotărârea Consiliului de administraţie al BNM nr.87 din 30.04.10 „Cu privire la
modificarea şi completarea unor acte normative ale BNM // MO al RM nr.94-97/358,
2010
42. Regulamentul privind filialele, reprezentanțele și oficiile secundare ale băncilor aprobat
prin HCA al BNM nr.84 din 28.04.11 // MO al RM nr.110-112 din 08.07.11, art.874
43. Regulamentul cu privire la exigențele față de administratorii băncii aprobat prin HCA al
BNM nr.134 din 01.07.11
44. Ordin Ministerului Finanţelor despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de
completare a ordinului de plată utilizat la efectuarea transferului bugetar în lei
moldoveneşti nr. 126 din 23.09.10 // MO nr.182-189/647 din 28.09.10

II. Manuale, monografii, cărţi

1. Cobzari L., Cucu M., Aspecte privind stabilitatea sistemului bancar: monografia, ASEM,
Chişinău, 2008.
2. Cociug V., Mistrean L., Operaţiuni bancare: concepte, scheme, aplicaţii, Editura
ASEM, Chişinău, 2006
3. Hoanţa N., Bani şi bănci, Bucureşti, 2001
4. Grigoriţă C., Activitate bancară, ed.a III-a Cartier, Chişinău, 2005
5. Под ред. Белоглазовой Г., Кроливецкой Л., Банковское дело. Учебник для вузов,
Санкт-Петербург, Питер, 2002
6. Батищев Р., Основы банковской деятельности. Курс лекций, Кишинев, 2007
7. Галанов В., Основы банковского дела, Форум – Инфра-М, 2007
8. Горобец И., Основы банковского дела, Кишинев, 2005
9. Под ред. Колесникова В., Банковское дело. Учебник для вузов, М.: Финансы и
статистика, 1998
10. Лаврушина О., Банковское дело, изд. Финансы и статистика, Москва, 2001
11. Тигинян А., Деньги. Кредит. Банки, Еврика, Кишинев, 2003

101