Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DREPT BANCAR
- Suport de curs -
Cluj-Napoca, 2020
1
Note de curs
CUPRINS
Uz intern
Note de curs
Bibliografie
3
Note de curs
Argument
Scurt Istoric
Băncile au evoluat o data cu societatea umana, din antichitate până în epoca modernă.
1. Antichitatea: cel mai vechi edificiu bancar este considerat templul din URUC din
Mesopotammia, in perioada 3400- 3200 I. e.n, unde s-au descoperit primele table de contabilitate
Templul ”roșu” din Uruc, Babilon, se caracterizează prin descoperirea poliţei, ca document
care consemna recunoaşterea unei datorii.
Răspândirea comerţului a determinat dezvoltarea comerţului de bancă, practicarea
împrumutului cu dobânda, folosirea scrisorii de schimb, apariţia Băncilor de stat sau private.
Primele instituții de tip bancar, primii funcționari publici ai acestor instituții, apar în orașele - stat
grecești - Atena, Sparta, Teba, Rodos s.a
La ROMA, după model grecesc, bancherii privaţi s-au instalat in FORUM, cu o masa, o banca
pe care etalau monedele si pe care le împrumutau sau le schimbau.
Practicarea cămătăriei (împrumutului cu dobânda) s-a dezvoltat mai ales in contactul cu
popoarele mediteraneene, deoarece dobânda era limitata la Roma dar liberalizata in provinciile
romane (unde era de aproximativ 50%)
2. Evul Mediu : religia creştina interzicea țn mod expres dobânda, dar aceasta se practica în
continuare in cuantumuri cuprinse intre 6-12%, rolul de bancher jucându-l mănăstirile, care
pretind nu o dobânda ci o participare la beneficii sau despăgubiri.
In secolul al XII-lea vorbim de vânzare pe credit, împrumuturile se garantează prin gajuri iar
dobânda ajunge la 30-40%. Se definitivează terminologia din limba italiană, apar termenii de
Banca, bancher, bancruta in Italia, in statele-cetăţi Florenţa, Genova, Pisa.
3. Renaşterea : se caracterizează prin apariţia băncilor private în Franţa, Germania si Italia si a
băncilor publice in Italia. 1532 este anul apariţiei Burselor – ANVERS- Franţa si LONDRA-
Anglia. Apar ZARAFII, ca persoane autorizate si limitate ca număr, care cunosc diferitele tipuri
de monedă, împrumută bani, înfiinţează bănci si devin bancheri.
Uz intern
Note de curs
4. Epoca moderna : apar băncile moderne ca cele de Emisiune, care monopolizează emisiunea
biletelor pe plan naţional (Amsterdam, Hamburg, Anglia si Franţa). Se dezvolta băncile private
(case bancare) ROTSCHILD, care efectuează operaţiuni cu caracter excepţional.
Apar băncile comerciale. Acestea colectează depozite si finanţează afaceri internaţionale.
Pentru clasele populare se constituie Casele de Economii, Case de economii pentru construcţii
si Cooperativele de Credit, denumite intr-un cuvânt Instituţii PARABANCARE.
IN ROMÂNIA :
Prima Banca Româneasca este banca Albina din Sibiu, constituita după modelul reuniunilor de
credit săseşti.
In anul 1874 se constituie Banca MARMOROSCH-BLANK, care devine cea mai importanta
Banca Comerciala din România de mare succes internațional. Corupția internă, precum mai târziu
după 1990, în cazul Băncilor ”Dacia Felix”, ”Religiilor”, Bancorex, s.a. au distrus și falimentat
instituția.
In anul 1919 se înfiinţează Casa de Economii si Consemnaţiuni (CEC), apar băncile populare.
Prima lege bancara din România a intrat in vigoare la 8 Mai 1935.
Începând cu anul 1948, la instaurarea comunismului, rămân in funcţiune numai băncile
specializate de stat, BNR, CEC, Banca de Investiţii, Banca Romana de Comerţ Exterior, Banca
pentru Alimentaţie si Investiţii in Agricultura.
La prăbușirea comunismului după decembrie 1989, sistemul bancar se reprivatizează, se
înființează bănci noi, apar sucursale ale unor bănci străine și în proporție covârșitoare capitalul
străin este cel dominant în băncile existente. Sistemul bancar național a fost convulsionat de
scandaluri, corupție, pierderi și mari extorcări de fonduri ale căror cauze și vinovății rămân în
continuare controversate.
SCB reprezintă o societate pe acţiuni, care are un obiect specific de activitate, atragerea de
fonduri de la persoanele fizice si juridice sub forma de depozit si acordarea de credite. Pe lângă
aceste activităţi principale, Banca efectuează diverse servicii, numite operaţiuni accesorii si
conexe. Elementul care reliefează pregnant o banca fata de o alta grupare colectiva cu caracter de
comercialitate este OBIECTUL DE ACTIVITATE. Statutul sau juridic este diferenţiat fata de
celelalte societăţi comerciale prin obiectul specific de activitate si prin controlul exercitat din
partea Băncii Naționale a României (BNR) asupra constituirii si funcţionării sale. Având și
monopolul emisiunii, BNR are un caracter determinant în domeniu ceea ce argumentează debutul
cursului cu prezentarea principalelor reglementări legale și funcții ale BNR- Banca Centrală a
României.
5
Note de curs
UNITATEA DE STUDIU I
Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este enunţat în art.2 alin.1 din Legea
nr.312/2004 fiind reprezentat de asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Deoarece stabilitatea preţurilor este un obiectiv de lungă durată rezultă implicit că din punct de
vedere economic stabilizarea producţiei – inclusiv a produsului intern brut - trebuie să
urmărească şi să se bazeze pe preţuri stabile aferente unor intervale de timp medii sau lungi.
Realizarea obiectivului fundamental este asociat atribuțiilor pe care legea, prin art.2 alin.1, le
acordă Băncii Naţionale a României în ceea ce priveşte: (a) elaborarea şi aplicarea politicii
monetare şi politicii cursului de schimb; (b) stabilirea regimului valutar; (c) supravegherea
prudenţială a instituţiilor de credit şi (d) administrarea rezervelor internaţionale ale
României. Aceste atribuţii constituie în acelaşi timp expresia funcţiilor Băncii Centrale
consfințind colaborarea cu toate celelalte instituții specializate ale statului.
Având împuternicirea Parlamentului, în conformitate cu art.4 alin.1 din Lege, Banca Naţională
a României poate participa la organizaţii internaţionale cu caracter financiar, bancar, monetar sau
de plăţi şi poate deveni membru al acestora. Rezultă că implicarea Băncii Naţionale a României
în astfel de organizaţii internaţionale este supusă cerinţei împuternicirii (aprobării) de către
Parlamentul României.
Banca Naţională a României poate participa în nume propriu sau în numele statului la tratative
şi negocieri externe în probleme financiare, monetare, de curs de schimb şi de plăţi, precum şi în
domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit.
Totodată, Banca Naţională a României exercită drepturi şi îndeplineşte obligaţii care revin
României, în calitate de membru fondator al Fondului Monetar Internaţional, inclusiv utilizarea
Uz intern
Note de curs
Principalele funcţii ale Băncii Naţionale a României - ca Bancă Centrală sau de emisiune
rezultate atât prin prisma dispoziţiilor legale, cât şi a concluziilor desprinse de doctrină, - sunt
următoarele: (a) Realizare a politicii monetare; (b) Emisiune monetară; (c) Realizare a politicii
valutare; (d) Agent al statului; (e) Bancă a băncilor.
Politica monetară constituie principalul domeniu al politicii economice care urmăreşte strict
cererea şi oferta de monedă din economie.
Subsecvent politicii monetare pe care o promovează, Banca Naţională a României utilizează
proceduri şi instrumente specifice pentru operaţiuni de piaţă monetară şi de creditare a
instituţiilor de credit, precum şi mecanismul rezervelor minime obligatorii (art.5 din Lege).
7
Note de curs
Uz intern
Note de curs
centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi
cu capital majoritar de stat. Prin excepţie, prevederile de mai sus nu se aplică instituţiilor de credit
cu capital majoritar de stat. Acestea beneficiază de tratamentul acordat instituţiilor de credit.
Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, interdicţia prevăzută la alin. 2, se
extinde la creditarea pe descoperit de cont sau orice alt tip de creditare a altor organisme
guvernate de legea publică şi companii publice din statele membre.
9
Note de curs
Banca Centrală (fiind și Banca de Emisiune) emite bancnote şi monede metalice al căror curs
este legal şi care au putere liberatorie nelimitată. Prevederile art.12 din lege, intitulat „dreptul
exclusiv de emisiune”, precizează prerogativa exclusivă a Băncii Naţionale a României ca
„unică instituţie autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote şi monede, ca
mijloace legale de plată pe teritoriul României”.
Din perspectiva cursului legal si al puterii liberatorii nelimitate, semnalăm ca dispoziţiile
art.16 din lege - Mijloace legale de plată - prevăd expres că: „bancnotele şi monedele emise şi
neretrase din circulaţie de către Banca Naţională a României reprezintă însemne monetare care
trebuiesc acceptate la valoarea nominală pentru plata tuturor obligaţiilor publice sau private".
Moneda naţională este leul iar subdiviziunea acestuia este banul (art.13 din lege).
Volumul emisiunii se realizează proporţional nevoilor economice, în caz contrar riscându-se,
fie efecte inflaţioniste, fie efecte deflaţioniste.
Suma totală a bancnotelor şi monedelor metalice în circulaţie (excluzând rezerva de numerar)
se înregistrează ca pasiv în contabilitatea Băncii Naţionale a României.
Banca Naţională a României este abilitată prin lege să asigure tipărirea bancnotelor şi baterea
monedelor. Concomitent, este obligată să asigure păstrarea în siguranţă a celor care nu sunt puse
în circulaţie, precum şi pentru custodia şi distrugerea - când aceasta este necesară - a matriţelor,
cernelurilor şi a bancnotelor şi monedelor retrase din circulaţie.
Banca Naţională a României este singura în drept să stabilească valoarea nominală,
dimensiunile, greutatea, desenul şi alte caracteristici tehnice ale bancnotelor şi monedelor.
Bancnotele poartă semnătura guvernatorului şi a casierului central.
Grafica bancnotelor şi monedelor este protejată fiind înregistrată la Oficiul de Stat pentru
Invenţii şi Mărci din România. Orice reproducere integrală sau parţială la scara de 1/1 efectuată
în scop publicitar, de informare sau în alte scopuri comerciale, se poate face numai cu acordul
prealabil, scris, al Băncii Naţionale a României (art. 14 alin. 5 din lege). Falsificarea sau
Uz intern
Note de curs
11
Note de curs
Uz intern
Note de curs
valută pe piaţa valutară din România; (b) sumele cumpărate de BNR de la Ministerul Finanţelor
Publice provenind din împrumuturi externe în valute liber convertibile; (c) creditele bancare
contractate şi depozitele atrase de Banca Naţională a României în valute liber convertibile, în
nume propriu, în condiţiile legii; (d) dobânzile, comisioanele şi alte venituri în valută rezultate
din operaţiuni specifice de administrare şi fructificare a rezervelor.
Restricţiile în utilizarea rezervei internaţionale sunt corelate cu statutul BNR ca Bancă
Centrală a statului român a căror plasamente în credite destinate autorităților publice sunt supuse
unor exigențe sau interdicții de politică monetara națională și europeană. Potrivit Tratatului UE
(art. 123) se interzice băncilor centrale ale statelor membre să acorde credite pe descoperit de
cont sau orice alt tip de facilitate de credit: (a) instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor UE;
(b) administraţiilor publice centrale, autorităţilor regionale sau locale; (c) celorlalte autorităţi
publice, organisme sau întreprinderi publice din statele membre. Această interdicţie este inclusă
şi în Statutului BNR, art. 7. Chiar dacă articolul 123 alineatul (1) din Tratat se referă în mod
specific la „facilităţi de credit”, care implică obligaţia rambursării acelui credit, această interdicţie
se aplică a fortiori şi altor forme de finanţare, scopul general al acestuia fiind disciplina finanţelor
publice şi interzicerea finanţării sectorului public de către băncile centrale naţionale. De
asemenea BNR nu poate finanţa în mod direct deficitul bugetar și BNR nu poate acoperi
cheltuielile administraţiei publice, indiferent dacă acestea sunt curente (de exemplu, plata
pensiilor şi salariilor) sau de capital.
Administrarea rezervelor internaţionale ale României constituie o atribuţie legală a BNR
precizată în Legea nr. 312/2004, la art. 31. Pe acest temei legal, Banca Naţională a României este
autorizată, în condiţiile pe care le stabileşte şi le poate modifica periodic, să efectueze
următoarele operaţiuni (similar altor bănci centrale din ţări cu economie de piaţă): (a) să cumpere,
să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu: lingouri şi monede din aur şi cu alte metale preţioase;
valute; valori mobiliare emise sau garantate de bănci centrale, de instituţii financiare
internaţionale, de societăţi bancare şi nebancare; (b) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte
tranzacţii pe piaţa secundară cu bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri emise sau garantate de
guverne străine sau de organizaţii financiare interguvernamentale; (c) să deschidă şi să menţină
conturi la alte bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi bancare şi la instituţii financiare
internaţionale; (d) să deschidă şi să ţină conturi şi să efectueze operaţiuni de corespondent pentru
instituţii financiare internaţionale, bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi financiare şi
bancare, organizaţii financiare interguvernamentale din străinătate, precum şi pentru guverne
străine şi agenţiile lor.
Managementul rezervei oficiale asigurat de BNR, se supune următoarelor obiective și
principii: (a) gestionarea într-o manieră prudentă a riscurilor de lichiditate, de piaţă şi de credit;
(b) obţinerea de venituri pe termen mediu şi lung, cu condiţia menţinerii unui nivel adecvat al
lichidităţii şi al riscului; (c) politica investiţională a BNR este caracterizată de prudenţă, urmărind
optimizarea triadei „lichiditate – risc – randament”, cu accent pe primele două categorii.
Fructificarea rezervelor internaţionale se face pe următoarele destinații de fructificare și
siguranță: (i) conform practicii internaţionale, valutele sunt menţinute la bănci centrale din
străinătate, emitente ale valutelor respective (în cazul euro, bănci centrale din Eurosistem) sau la
alte instituţii financiare internaţionale; (ii) stocul de aur este păstrat parţial în cadrul Băncii
Naţionale a României, parţial la alte bănci centrale; (iii) conform standardelor FMI, menţinerea
rezervei valutare în ţară ar determina pierderea calităţii acesteia de rezerve internaţionale.
Se consideră că dimensiunea rezervelor internaţionale ale României se situează la un nivel
confortabil, rezultat al unei analize efectuate pe baza unei metodologii utilizate pe plan
internaţional şi a unui set de parametri calibraţi la economia României. Actualul nivel permite
gestionarea unor posibile dezechilibre generate de evoluţii adverse ale contextului intern sau
internaţional.
13
Note de curs
Banca Naţională a României este exonerată de atribuții - similare celei de contabil al statului –
referitoare la gestionarea banului public. În schimb, Trezoreria Statului (T.S. - reprezintă statul în
funcţia sa financiară) îşi asumă gestionarea directă a veniturilor şi cheltuielilor publice. Mai mult,
pe lângă atribuţiile de încasare şi evidenţiere în conturile sale a veniturilor publice şi de cheltuire
a banului public, T.S. are şi responsabilitatea de a bate monedă. În acest context, Banca Naţională
a României conduce în contabilitatea sa contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis pe
numele statului (art.10 alin.2 din lege).
Înregistrarea operaţiunilor în contul curent general al Trezoreriei Statului se reglementează
prin convenţii încheiate între Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor Publice.
Banca Naţională a României înregistrează în contul curent general al Trezoreriei Statului,
potrivit art.28 alin.1 din lege, (a) încasările (pentru contul curent general al Trezoreriei Statului)
şi (b) plăţile efectuate în limita disponibilităţilor contabilizate în acest cont.
Băncii Naţionale a României i se interzice potrivit art.6 alin.1 din lege achiziţionarea titlurilor
de stat pe piaţa primară. Cu toate acestea, Banca Națională a României poate acţiona ca agent al
statului pe temeiul convenţiilor încheiate în prealabil cu Ministerul Finanţelor Publice şi în
conformitate cu reglementările proprii (art.29 alin.2 din lege), cu perceperea unui comision, în
ceea ce priveşte: (a) plasarea către terţi a emisiunilor în titluri de stat şi a altor instrumente
negociabile de îndatorare ale statului român; (b) exercitarea funcţiilor de agent însărcinat cu
înregistrarea, depozitarea şi transferul titlurilor de stat; (c) plata capitalului, dobânzilor,
comisioanelor şi a spezelor aferente; (d) executarea decontărilor în contul curent general al
Trezoreriei Statului; (e) alte operaţiuni în conformitate cu obiectivul fundamental şi atribuţiile
Băncii Centrale; (f) efectuarea plăţilor corespunzătoare celor de mai sus, prin conturi deschise în
contabilitatea sa, inclusiv a celor aferente serviciului datoriei emitenţilor şi altor costuri de
tranzacţionare şi operare.
Rezultă că Banca Naţională a României are posibilitatea de a intermedia operaţiunile cu
respectivele titluri de stat de pe piaţa primară deși nu are dreptul achiziționării acestor titluri de
valoare.
Uz intern
Note de curs
15
Note de curs
UNITATEA DE STUDIU II
Plecând de la principiul general enunţat la art.101 alin.1 din OUG nr. 99/2006 potrivit căruia
întreaga activitate a instituţiilor de credit se desfăşoară potrivit reglementărilor şi măsurilor
adoptate de Banca Naţională a României, reglementări emise în exercitarea atribuţiilor sale,
prevăzute ca atare de Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, o primă
dispoziţie stabileşte că:
a) instituţiile de credit trebuie să îşi organizeze întreaga activitate în conformitate cu
regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii şi ale reglementărilor
emise în aplicarea acesteia.
În acest sens, fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de un cadru formal de administrare
a activităţii riguros conceput, care să includă o structură organizatorică clară, cu linii de
responsabilitate bine definite, transparente şi coerente, procese eficace de identificare,
administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă, mecanisme
adecvate de control intern, inclusiv proceduri administrative şi contabile riguroase şi politici şi
practici de remunerare care să promoveze şi să fie în concordanţă cu o administrare sănătoasă şi
eficace a riscurilor.
Prin actele constitutive şi reglementări interne, instituţiile de credit îşi stabilesc cadrul de
administrare, procesele de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor şi
mecanismele de control, pe care sunt obligate să le transmită Băncii Naţionale a României48.
Uz intern
Note de curs
Potrivit art.108 din Ordonanţă, membrii consiliului de administraţie şi directorii sau, după caz,
membrii consiliului de supraveghere şi ai directoratului unei instituţii de credit, precum şi
persoanele desemnate să asigure conducerea structurilor care privesc activităţile de administrare
şi control al riscurilor, audit intern, conformitate, trezorerie, creditare, precum şi orice alte
activităţi care pot expune instituţia de credit unor riscuri semnificative trebuie să dispună de o
bună reputaţie şi experienţă adecvată naturii, extinderii şi complexităţii activităţii instituţiei de
credit şi responsabilităţilor încredinţate şi trebuie să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu
regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase.
Responsabilităţile de conducere şi/sau administrare pot fi exercitate numai de persoane fizice.
Fiecare dintre persoanele enumerate mai sus trebuie să fie aprobată de Banca Naţională a
României înainte de începerea exercitării responsabilităţilor, potrivit reglementărilor emise în
acest sens, şi să dispună de calificare şi competenţă adecvate pentru a fi în măsură să se pronunţe
în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la toate aspectele legate de activitatea desfăşurată de
instituţia de credit, asupra cărora trebuie să decidă potrivit competenţelor lor.
Persoanele desemnate în calitate de administratori, directori, membri ai consiliului de
supraveghere sau ai directoratului, după caz, trebuie să exercite efectiv responsabilităţile de
administrare şi/sau de conducere ce le revin.
Potrivit competenţelor sale, Banca Naţională a României are autoritatea de a analiza în ce
măsură sunt respectate condiţiile minime prevăzute în Ordonanţă şi reglementările emise în
aplicarea acesteia, de a evalua toate circumstanţele şi informaţiile legate de activitatea, reputaţia,
integritatea morală şi de experienţa persoanelor prevăzute la art. 108 şi de a decide dacă, atât la
nivel individual, cât şi la nivel colectiv, cerinţele prevăzute sunt îndeplinite (art.109).
O altă dispoziţie stabileşte că modificările în situaţia instituţiilor de credit sunt supuse
aprobării Băncii Naţionale a României, în condiţiile stabilite de aceasta prin reglementări,
astfel încât înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor privind respectivele
modificări va putea fi făcută numai după obţinerea acestei aprobări.
Astfel, în ce priveşte fuziunea sau divizarea instituţiilor de credit, legea stabileşte că acestea
sunt supuse aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României (art.93), iar înregistrarea în
Registrul Comerţului se va putea face numai după obţinerea acestei aprobări prealabile. Tot
astfel, menţiunile privind modificările operate la nivelul instituţiilor de credit faţă de condiţiile
care au stat la baza autorizării acestora pot fi înregistrate în Registrul Comerţului numai după
obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României (art.150 alin.2).
b) Regula stabilită de art.101 alin.1 din Legea societăţilor comerciale nr.31/1990,
potrivit căreia o acţiune dă dreptul la un singur vot în adunarea generală a acţionarilor
este mult mai categorică în ceea ce priveşte instituţiile de credit în sensul că acestea nu vor
putea stabili în statutele lor excepţii de la această regulă (art.12 alin2).
c) Ca o derogare de la prevederile art.91 din Legea societăţilor comerciale
nr.31/1990, potrivit cărora acţiunile sunt nominative şi la purtător, acţiunile emise de
instituţiile de credit vor putea fi numai nominative.
d) În sfârşit, dispoziţiile art.102 alin.2 din Ordonanţă stabilesc regula potrivit căreia
fiecare
instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României are obligaţia de a deschide
cont curent la Banca Naţională a României, înainte de începerea activităţii.
Instituţiile de credit se constituie şi funcţionează în condiţiile prevăzute de legislaţia aplicabilă
societăţilor comerciale şi cu respectarea prevederilor OUG nr. 99/2006.
17
Note de curs
Actul constitutiv al unei instituţii de credit, în cazul în care aceasta se constituie ca societate
comercială pe acţiuni, trebuie să conţină cele trei elemente specifice contractului de societate:
aporturile asociaţilor, intenţia de a exercita în comun o activitate comercială şi acordul de a
împărţi beneficiile.
Sub aspect juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce
în societate un anumit bun, o valoare patrimonială, în limita căr eia asociatul devine debitor al
societăţii cu toate consecinţele care decurg din această calitate.
Dacă, potrivit art.91 din Legea nr.31/1990 şi art.1882 alin.3 din Codul civil, aportul la
capitalul social poate fi în numerar, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice, aportul la
capitalul social al unei instituţii de credit nu poate fi decât în formă bănească.
Această cerinţă este dictată de exigenţele realizării obiectului principal de activitate al
instituţiei de credit şi, anume, activitatea de creditare. Pentru aceleaşi raţiuni, legea stabileşte şi
obligaţia vărsării integrale de către asociaţi a capitalului social, la momentul subscrierii.
În vederea realizării acestei cerinţe, la constituirea instituţiei de credit, aporturile la capitalul
social trebuie să fie vărsate într-un cont deschis la o instituţie de credit, care va fi blocat până la
înmatricularea în Registrul Comerţului a respectivei instituţii de credit, persoană juridică română.
Pe lângă cerinţa formei băneşti şi a vărsării integrale a capitalului social, la momentul
subscrierii, legea prevede şi cerinţa unui minim al capitalului social, dar lasă la aprecierea Băncii
Naţionale a României stabilirea prin reglementări a acestui minim. Potrivit art.11 teza a doua din
Ordonanţă, acest nivel minim nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.
Prin regulamentul Băncii Naţionale a României nr.18/2006 privind fondurile proprii ale
instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii se stabileşte capitalul iniţial al instituţiilor de
credit, după cum urmează: (a) băncile, persoane juridice române, trebuie să dispună la momentul
autorizării de un nivel al capitalului iniţial de minimum 37 milioane lei; (b) băncile de credit
ipotecar trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial de minimum
25 milioane lei; (c) băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ trebuie să dispună la
momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial de minimum 25 milioane lei; (d) sucursalele
din România ale instituţiilor de credit din state terţe vor menţine permanent capitalul iniţial cel
puţin la nivelul minim aplicabil stabilit prin prezentul regulament, conform alin. 3-6, după caz;
(e) nivelul minim al capitalului iniţial şi, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei case centrale
se stabilesc la echivalentul în lei a 5 milioane euro; (f) limita minimă a fondurilor proprii ale unei
cooperative de credit se stabileşte la 300 mii lei; (g) nivelul minim al capitalului agregat şi,
respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei reţele cooperatiste se stabileşte la echivalentul în lei a
10 milioane euro.
La constituirea unei instituţii de credit, persoană juridică română, capitalul iniţial este
reprezentat de capitalul social, cu excepţia cazurilor în care instituţia de credit care se constituie
este rezultată dintrun proces de reorganizare prin fuziune sau divizare ori dintr-un proces de
transformare al unei alte entităţi în instituţie de credit.
Uz intern
Note de curs
19
Note de curs
Uz intern
Note de curs
Potrivit art.18 din Ordonanţă, astfel cum acesta a fost modificat de Ordonanţa de urgenţă
nr.26/2010, instituţiile de credit pot desfăşura, în limitele autorizaţiei acordate, următoarele
activităţi:
a) atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile;
b) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare,
factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare;
c) leasing financiar;
d) servicii de plată aşa cum sunt definite la art.8 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.113/2009 privind serviciile de plată;
e) emiterea şi administrarea altor mijloace de plată, cum ar fi cecuri, cambii şi bilete
la ordin, în măsura în care nu se încadrează la lit.d);
f) emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
g) tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile legii, cu: (1)
instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de
depozit; (2) valută; (3) valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile;
h) participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin subscrierea
şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;
i) servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte
legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziţii şi prestarea altor servicii de
consultanţă;
j) administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta;
k) custodie şi administrare de instrumente financiare;
l) intermediere pe piaţa interbancară;
m) prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul creditării;
n) închiriere de casete de siguranţă; n1) emitere de monedă electronică;
o) operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea;
p) dobândirea de participaţii la capitalul altor entităţi;
r) orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului
financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activităţi,
dacă este cazul.
Dispoziţiile alin.1 al art.18 din Ordonanţă se interpretează şi se aplică astfel încât activităţile
enumerate la alin.1 să acopere orice operaţiuni, tranzacţii, produse şi servicii care se înscriu în
sfera acestor activităţi sau pot fi asimilate acestora, inclusiv serviciile auxiliare acestor activităţi,
iar activităţile care, potrivit unor legi speciale, sunt supuse unor autorizări, aprobări sau avize
specifice, pot fi desfăşurate de instituţia de credit numai după obţinerea acestora.
Instituţiile de credit mai pot desfăşura şi alte activităţi potrivit autorizaţiei acordate de Banca
Naţională a României, cum ar fi operaţiuni ne-financiare în mandat sau de comision, cu
precădere pe contul altor entităţi din cadrul grupului din care face parte instituţia de credit.
În afară de aceste operaţiuni de administrare a patrimoniului, instituţiile de credit se pot angaja
în operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile în condiţiile în care acestea sunt necesare desfăşurării
normale a activităţilor instituţiei de credit ori au ca obiect bunuri mobile şi imobile destinate
perfecţionării pregătirii profesionale sau dobândite ca urmare a executării silite (art.21).
21
Note de curs
Cu titlu general, instituţiile de credit nu pot desfăşura alte activităţi în afara celor permise
potrivit dispoziţiilor Ordonanţei.
Sunt interzise, de asemenea, următoarele operaţiuni:
a) gajarea propriilor acţiuni pe contul datoriei băncii,
b) acordarea de credite garantate cu acţiuni, alte titluri de capital sau cu obligaţiuni
emise de instituţia de credit însăşi sau de o altă entitate aparţinând grupului din care face parte
instituţia de credit;
c) atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau alte valori, de la
public, când instituţia de credit se află în stare de insolvenţă.
Potrivit art.21 din Ordonanţă se interzice oricărei persoane juridice care nu este instituţie de
credit autorizată, precum şi oricărei persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică să se
angajeze într-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public,
într-o activitate de emitere de monedă electronică ori într-o activitate de atragere şi/sau gestionare
de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în
vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel
acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora.
O altă interdicţie se referă la utilizarea unor termeni specifici din domeniul bancar.
Se interzice, astfel, oricărei persoane, alta decât o instituţie de credit autorizată să utilizeze
denumirea de „bancă” sau „organizaţie cooperatistă de credit”, „cooperativă de credit”, „casa
centrală a cooperativelor de credit”, „bancă cooperatistă”, „bancă centrală cooperatistă”, „bancă
ipotecară/bancă de credit ipotecar”, „bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ” sau
derivate ori traduceri ale acestor denumiri, în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu,
cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege ori printr-un
acord internaţional sau când din contextul în care este utilizată denumirea respectivă rezultă
neîndoielnic că nu este vorba despre desfăşurarea unei activităţi bancare.
Fără a se aduce atingere prevederilor de mai sus, entităţile, persoane juridice române, din
grupul din care face parte o instituţie de credit pot utiliza în denumirea acestora iniţialele, sigla,
emblema, denumirea ori alte elemente de identificare utilizate la nivel de grup.
Uz intern
Note de curs
Activitatea de autorizare a instituţiilor de credit este prevăzută în textul art.25 alin.1 din
Legea nr.312/2004 care face trimitere în mod explicit și la prevederile Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi
completările ulterioare. Pe cale de consecință, fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de o
autorizaţie de funcţionare eliberată de Banca Naţională a României în temeiul art.10 alin.1 din
Ordonanţă.
Banca Naţională a României reglementează condiţiile proprii în care poate acorda autorizaţie
alături de documentaţia care trebuie să însoţească cererea, iar aceste condiţii le notifică şi
Comisiei Europene (art.10 alin.2 din O.U.G.). Fiecare cerere de autorizare a unei instituţii de
credit trebuie să conțină un plan de activitate, care să prevadă cel puţin tipurile de activităţi
propuse a fi desfăşurate şi structura organizatorică a instituţiei de credit. Din documentația
depusă trebuie să rezulte capacitatea acesteia de a-şi realiza obiectivele propuse în condiţii
compatibile cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, prin adecvarea cadrului de
conducere, a procedurilor, a mecanismelor interne şi a structurii capitalului la tipul, volumul şi
complexitatea activităţilor propuse spre autorizare (art.17 din OUG).
În conformitate cu prevederile art.14 alin.1 din OUG, sediul social al instituţiei de credit,
persoană juridică română, - reprezentând locul unde se află centrul principal de conducere şi de
gestiune a activităţii statutare şi, după caz, sediul real – trebuie să fie situate pe teritoriul
României. Sediul real – în accepțiunea legiuitorului - reprezintă locaţia unde se situează centrul
de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, în cazul în care acesta nu este situat la sediul
social.
Banca Naţională a României poate acorda autorizaţie unei instituţii de credit potrivit art.11 din
OUG, numai dacă aceasta dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel capitalului iniţial
cel puţin egal cu nivelul minim stabilit prin reglementări, care nu poate fi mai mic decât
echivalentul în lei a 5 milioane euro.
Procedura de autorizare a funcţionării instituțiilor de credit este prevăzută în Secţiunea 1,
Capitolul III din Titlul I, art.32-38 din Ordonanţă şi cuprinde două etape: (a) înregistrarea
cererii de autorizare împreună cu documentele necesare; analiza acesteia şi aprobarea de
constituire ca instituție de credit; (b) eliberarea autorizaţiei de funcţionare a instituției de credit.
23
Note de curs
Uz intern
Note de curs
Pe considerentul identității de raţiuni, la art.39 din OUG se precizează condiţiile în care Banca
Naţională a României poate retrage unei instituţii de credit autorizaţia de funcţionare, după cum
urmează:
(a) banca nu şi-a început activitatea pentru care a fost autorizată, în termen de un an de la data
acordării autorizaţiei sau a încetat să mai desfăşoare activitate de mai mult de 6 luni;
(b) autorizaţia a fost obţinută pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
(c) instituţia de credit nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei;
(d) instituţia de credit nu mai posedă suficiente fonduri proprii sau există elemente care conduc la
concluzia că într-un termen scurt instituţia de credit nu îşi va mai putea îndeplini obligaţiile faţă
de deponenţi sau alţi creditori şi, în special, nu mai poate garanta siguranţa
fondurilor/instrumentelor financiar care i-au fost încredinţare;
(e) ca sancţiune potrivit prevederilor art.229 alin.1 lit.e) din OUG.
Legea distinge între retragerea autorizaţiei de funcţionare şi încetarea valabilităţii acesteia.
Autorizaţia de funcţionare a unei instituţii de credit îşi încetează valabilitatea (1) în baza
prevederilor art.40 din Ordonanţă atunci când acţionarii sau membrii acesteia hotărăsc
dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit, şi (2) de drept - art.41 din OUG - în situaţiile
următoare: (a) a avut loc o fuziune sau o divizare a instituţiei de credit în urma căreia aceasta îşi
încetează existenţa; (b) a avut loc o transformare a instituţiei de credit în altă categorie de
instituţie de credit; (c) s-a pronunţat o hotărâre privind declanşarea procedurii falimentului
instituţiei de credit.
Lichidarea la iniţiativa acţionarilor sau a membrilor este permisă numai când instituţia de
credit se află în afara vreuneia din situaţiile de insolvenţă prevăzute de lege pentru declanşarea
falimentului (art.40 alin.2 din Ordonanţă). În consecință, instituţia de credit este obligată să
comunice Băncii Naţionale a României hotărârea adunării generale a acţionarilor, privind
dizolvarea şi lichidarea acesteia, însoţită cel puţin de un plan de lichidare a activului şi de
stingere a pasivului. Pe baza acestui plan se asigură plata integrală a creanţelor deponenţilor şi ale
altor creditori. Banca Naţională a României evaluează viabilitatea planului de lichidare și
confirmă instituţiei de credit încetarea valabilităţii autorizaţiei (40 alin.4 din OUG nr. 99/2006).
Banca Naţională a României publică încetarea valabilităţii autorizaţiei unei instituţii de credit
în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a şi în cel puţin două cotidiene de circulaţie
naţională (art.41 alin.2 din OUG).
Hotărârea Băncii Naţionale a României de retragerea a autorizaţiei se comunică în scris
instituţiei de credit împreună cu motivele care au stat la baza hotărârii. Aceasta se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în cel puţin două cotidiene de circulaţie
naţională. Hotărârea de retragere a autorizaţiei de funcţionare produce efecte de la data publicării
în Monitorul Oficial sau de la o dată ulterioară specificată expres în hotărârea respectivă (art.42
alin.1și 2 din Ordonanţă).
Referitor la retragerea autorizaţiei unei instituţii de credit şi, după caz, încetarea valabilităţii
acesteia există obligativitatea notificări Comisiei europene şi autorităţilor competente din statele
membre gazdă (art.43 din OUG). Instituţia de credit va intra în lichidare urmare a retragerii
autorizaţiei, şi nu va mai putea desfăşura alte activităţi decât cele legate de lichidare.
25
Note de curs
Uz intern
Note de curs
(c) competenţa de a efectua toate inspecţiile necesare la sediile persoanelor juridice (art. 225
modificat, alin. 7) şi la sediul oricărei altei entităţi incluse în supravegherea consolidată pentru
care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant, cu condiţia notificării
prealabile a autorităţilor competente implicate.
Potrivit art. 226 (din OUG nr. 99/2006) modificat prin OUG nr. 113/2006, Banca Naţională a
României dispune unei instituţii de credit, persoană juridică română, să întreprindă, într-un stadiu
incipient, demersurile necesare pentru a remedia deficienţele în cazul în care aceasta se află în
următoarele situaţii: (a) instituţia de credit nu respectă cerinţele prevăzute în prezenta ordonanţă
de urgenţă, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în reglementările emise în aplicarea acestora;
(b) Banca Naţională a României dispune de indicii că în următoarele 12 luni este probabil ca
instituţia de credit să nu se conformeze prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale
Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.
În aplicarea acestui text de principiu, Banca Naţională a României poate dispune oricărei
instituţii de credit, persoană juridică română care nu respectă cerinţele prevăzute în Ordonanţă, în
reglementările sale ori în alte acte emise în aplicarea legii, sau nu dă curs unei recomandări, să
întreprindă măsurile necesare pentru a asigura, în cel mai scurt timp, intrarea în legalitate şi
redresarea situaţiei astfel create (potrivit art. 226 alin.1 din OUG).
Banca Naţională a României poate să dispună, fără a se limita la acestea, următoarele măsuri
potrivit art. 226 (modificat prin OUG nr. 113/2013 și prin Legea nr. 29/2015):
a) să oblige instituţia de credit să dispună de fonduri proprii la un nivel mai mare
decât cel prevăzut prin reglementări;
b) să solicite instituţiei de credit îmbunătăţirea cadrului de administrare, a strategiilor,
proceselor şi mecanismelor implementate în vederea respectării dispoziţiilor art.24 şi art. 148
din OUG nr. 99/2006;
c) să solicite instituţiei de credit să aplice o politică specifică de provizionare sau un
tratament specific al expunerilor din perspectiva cerinţelor de fonduri proprii;
d) sa restrictioneze sau sa limiteze activitatea, operatiunile sau reteaua institutiei de
credit, inclusiv prin retragerea aprobarii acordate pentru infiintarea sucursalelor din
strainatate, sau sa solicite incetarea activitatilor care implica riscuri excesive la adresa
soliditatii institutiei de credit (modificat - Legea nr. 29/2015);
e) să solicite instituţiei de credit reducerea riscurilor aferente operaţiunilor,
produselor şi/sau sistemelor acesteia;
f) să dispună instituţiei de credit limitarea componentei variabile a remuneraţiei la un
procentaj din veniturile totale nete, dacă nivelul acesteia nu este în concordanţă cu menţinerea
unei baze de capital sănătoase;
g) să dispună instituţiei de credit să utilizeze profiturile nete pentru întărirea bazei de
capital;
h) să dispună instituţiei de credit înlocuirea persoanelor desemnate să asigure
conducerea sucursalelor instituţiei de credit;
i) să limiteze participaţiile calificate în entităţi financiare sau nefinanciare, situaţie în
care instituţia de credit este obligată la înstrăinarea acestora;
j) să dispună instituţiei de credit prezentarea unui plan de restabilire a conformităţii
cu cerinţele de supraveghere prevăzute de OUG nr. 99/2006, de Regulamentul (UE) nr.
575/2013, precum şi de reglementările emise în aplicarea acestora, care să detalieze
demersurile şi acţiunile ce vor fi întreprinse în acest sens şi care să stabilească termenul de
implementare a respectivelor demersuri şi acţiuni, precum şi îmbunătăţirile ulterioare aduse
planului de restabilire, în ceea ce priveşte sfera de aplicare şi termenul de implementare;
k1 ) să limiteze sau să interzică distribuirea de către instituţia de credit a profitului din
elemente distribuibile, definite la art. 4 al in. (1) pct.128 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013,
27
Note de curs
către acţionarii sau membrii acesteia, şi/ori plata de dobândă către deţinătorii de instrumente de
capital de nivel 1 suplimentar, dacă interdicţia nu reprezintă caz de nerambursare pentru instituţia
de credit (introdus prin Legea nr. 29/2015);
1) să impună ce rinţe de raporlare suplimentare sau cu o frecvenţă sporită, inclusiv de
raporlare a poziţiilor de capital sau de lichiditate;
m) să impună cerinţe de lichiditate specifice, inclusiv restricţii în ceea ce priveşte
neconcordanţele între scadenţele activelor şi datoriilor instituţiilor de credit;
n) să dispună instituţiei de credit publicarea de informaţii suplimentare.
Adoptarea acestor măsuri este supusă dispoziţiilor privind schimbul de informaţii şi secretului
profesional (art. 226 alin. 5 din OUG nr. 99/2006).
Măsura prevăzută la lit. (a) de mai sus ( reprezintă modificarea art. 226, alin. 3, lit a, care
obligă instituţia de credit să dispună de fonduri proprii la un nivel mai mare decât cel al cerinţelor
de fonduri proprii prevăzute pentru acoperirea riscurilor şi acelor elemente ale riscurilor
neacoperite) este dispusă de Banca Naţională a României cu privire la o instituţie de credit,
persoană juridică română, cel puţin în următoarele situaţii: (1) nu îndeplineşte cerinţele prevăzute
la art. 24-241, art. 1642 -1643 şi art. 148 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora sau
cele prevăzute la art. 393 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (2) riscurile sau elemente ale
acestora nu sunt acoperite de cerinţele de fonduri proprii prevăzute la art. 126-1262 din prezenta
ordonanţă de urgenţă, în reglementările emise în aplicarea acesteia sau în Regulamentul (UE) nr.
575/2013; (3) aplicarea exclusivă a altor măsuri nu este susceptibilă să conducă la o îmbunătăţire
satisfăcătoare şi în timp util a cadrului de administrare, a strategiilor, a proceselor şi a
mecanismelor implementate de instituţia de credit, persoană juridică română; (4) verificarea
privind examinarea ajustărilor de valoare efectuate şi a provizioanelor constituite pentru
poziţiile/portofoliile din cadrul portofoliului de tranzacţionare, arată că nerespectarea cerinţelor
pentru aplicarea abordării respective va conduce cel mai probabil la cerinţe de fonduri proprii
inadecvate; (5) există probabilitatea ridicată ca riscurile la care instituţia de credit este expusă să
fie subestimate de aceasta; (6) necesarul de fonduri proprii rezultat din simulările de criză
depăşeşte în mod semnificativ cerinţa de fonduri proprii pentru portofoliul de tranzacţionare pe
bază de corelaţie.
Potrivit art. 228 (din OUG nr. 99/2006) modificat prin OUG nr. 113/2013, Banca Naţională a
României poate aplica sancţiunile prevăzute, în cazurile în care se constată că o instituţie de
credit persoană juridică română şi/sau oricare dintre persoanele prevăzute la art. 108 alin. (1) sau
persoanele desemnate să asigure conducerea sucursalelor instituţiei de credit se fac vinovate de
următoarele fapte:
a) instituţia de credit a obţinut autorizaţie pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc
ilegal;
b) instituţia de credit nu informează Banca Naţională a României cu privire la orice achiziţii
sau cesiuni de participaţii în capitalul lor care depăşeşte nivelurile prevăzute la art. 25 alin. (1) şi
(2), respectiv se situează sub nivelurile prevăzute la art. 27, de care a luat cunoştinţă, potrivit
prevederilor art. 29 alin. (1);
c) instituţia de credit, listată pe o piaţă reglementată, inclusă în lista publicată de Autoritatea
Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe, potrivit art. 47 din Directiva 2004/39/CE, nu
informează Banca Naţională a României, cel puţin anual, cu privire la identitatea persoanelor care
au deţineri calificate şi la nivelul acestor deţineri, potrivit art. 29 alin. (2);
d) instituţia de credit nu dispune de cadrul de administrare a activităţii, solicitat de Banca
Naţională a României, potrivit prevederilor art. 24;
e) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete sau inexacte către
Banca Naţională a României referitoare la îndeplinirea cerinţelor de fonduri proprii prevăzute la
Uz intern
Note de curs
art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (1) din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
f) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către
Banca Naţională a României, cu privire la cerinţele de fonduri proprii, cu încălcarea prevederilor
art. 101 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
g) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către
Banca Naţională a României, cu privire la o expunere mare, cu încălcarea prevederilor art. 394
alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
h) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către
Banca Naţională a României, cu privire la lichiditate, cu încălcarea prevederilor art. 415 alin. (1)
şi (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
i) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către
Banca Naţională a României, cu privire la indicatorul efectului de levier, cu încălcarea
prevederilor art. 430 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
j) instituţia de credit nu deţine active lichide potrivit prevederilor art. 412 din Regulamentul
(UE) nr. 575/2013, iar fapta are caracter repetat sau continuu;
k) instituţia de credit înregistrează o expunere care depăşeşte limitele prevăzute de art. 395 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
l) instituţia de credit este expusă riscului de credit al unei poziţii din securitizare, fără a
îndeplini condiţiile prevăzute la art. 405 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
m) instituţia de credit nu publică informaţii sau furnizează informaţii incomplete ori inexacte
către Banca Naţională a României, cu încălcarea prevederilor art. 431 alin. (1) - (3) şi ale art. 451
alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
n) instituţia de credit efectuează plăţi către deţinătorii de instrumente incluse în fondurile
proprii, cu încălcarea prevederilor relevante în materie sau în cazurile în care art. 28, 51 şi 63 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013 interzic efectuarea unor astfel de plăţi;
o) instituţia de credit permite uneia sau mai multor persoane care încalcă prevederile art. 108
să devină ori să rămână membri ai structurii de conducere;
p) orice încălcări ale prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013,
ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, respectiv ale regulamentelor de directă aplicare
adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniile reglementate de prezenta ordonanţă de
urgenţă, în măsura în care aceste fapte nu intră sub incidenţa prevederilor lit. a)-o);
q) nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Naţională a României.
În cazurile în care Banca Naţională a României constată conform art. 228 alin. 2, că o instituţie
de credit persoană juridică română este găsită răspunzătoare pentru o încălcare gravă a
prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu
modificările şi completările ulterioare, Banca Naţională a României poate aplica măsura
sancţionatorie a retragerii autorizației acordate instituției de credit în temeiul art. 229. alin. 2 lit.
b, din OUG nr. 99/2006.
Banca Naţională a României poate aplica următoarele sancţiuni potrivit art. 229 alin. 1
(modificat prin OUG nr. 113/2013): (a) avertisment scris; (b) avertisment public prin care se
indică persoana fizică, instituţia de credit, societatea financiară holding sau societatea financiară
holding mixtă responsabilă şi fapta săvârşită; (c) amendă aplicabilă persoanei juridice, până la
10% din valoarea totală netă a cifrei de afaceri realizată în exerciţiul financiar precedent, care
include venitul brut constând din dobânzile de încasat şi alte venituri similare, venituri din acţiuni
şi alte titluri cu randament variabil sau fix, precum şi comisioanele ori taxele de încasat aşa cum
sunt prevăzute la art. 316 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; în cazul în care persoana juridică
are calitatea de filială a unei societăţi-mamă, venitul brut relevant este cel rezultat din situaţiile
29
Note de curs
financiare consolidate ale societăţii-mamă de cel mai înalt rang, din exerciţiul financiar
precedent; (d) amendă aplicabilă persoanei fizice, până la echivalentul în lei a 5 milioane de euro
la cursul de schimb din 17 iulie 2013; (e) retragerea aprobării acordate persoanelor prevăzute la
art. 108 alin. (1); (f) amendă până la de două ori valoarea beneficiului obţinut prin săvârşirea
faptei, dacă acesta poate fi determinat.Sancţiunile prevăzute mai sus pot fi aplicate concomitent
cu dispunerea de măsuri conform art.226 alin.2 şi art.230 din Ordonanţă sau independent de
acestea.
Concomitent cu dispunerea de sancţiuni sau independent de acestea pot fi aplicate și măsurile
sancţionatoare.
Măsurile sancţionatoare care pot fi aplicate potrivit ordonanţelor de urgenţă amintite sunt
următoarele: (a) ordin de încetare a conduitei ilicite a persoanei fizice sau juridice şi de abţinere
de la repetarea acesteia; (a1) interzicerea temporară a exercitării unor funcţii într-o instituţie de
credit de către persoanele prevăzute la art. 108 alin. (1) sau de către persoanele desemnate să
asigure conducerea sucursalelor instituţiei de credit, responsabile de săvârşirea faptei (prevedere
introdusă prin Legea nr. 29/2015 pentru aprobarea OUG nr. 113/2013 pentru modificarea și
completarea OUG nr. 99/2006); (b) retragerea autorizaţiei acordate instituţiei de credit, potrivit
prevederilor art. 39; (c) suspendarea exercitării drepturilor de vot ale acţionarului sau acţionarilor
responsabili.
Sancţiunile (prevăzute la alin. 1, lit. a, b, d, e şi f) şi măsura sancţionatorie (prevăzută la alin. 2
lit. a) se aplică persoanelor cărora le poate fi imputată fapta. Se consideră că aceasta nu s-ar fi
produs dacă persoanele respective şi-ar fi exercitat în mod corespunzător responsabilităţile care
decurg din îndatoririle funcţiei lor stabilite conform legislaţiei aplicabile societăţilor,
reglementărilor emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă şi cadrului intern de
administrare. Sancțiunile și măsura sancționatorie se aplică și persoanelor în privinţa cărora
Banca Naţională a României constată că acestea nu îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu
regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase şi/sau că nu mai corespund cerinţelor de
reputaţie şi competenţă adecvată naturii, extinderii şi complexităţii activităţii instituţiei de credit
şi responsabilităţilor încredinţate.
Potrivit art. 2291 Banca Naţională a României poate aplica sancţiunile prevăzute la art. 229
alin. (1) şi măsurile sancţionatorii prevăzute la art. 229 alin. 2 lit. a) şi c) în cazurile în care
constată că o persoană fizică sau juridică, o instituţie de credit, persoană juridică română, şi/sau
oricare dintre persoanele prevăzute la art. 108 alin. 1 sau persoanele desemnate să asigure
conducerea sucursalelor instituţiei de credit se fac vinovate de următoarele fapte: (a)
achiziţionarea, direct sau indirect, a unei deţineri calificate, în sensul prevederilor art. 7 alin. 1
pct. 11-13, cu nerespectarea obligaţiei de notificare prevăzute la art. 25 alin. 1 şi 11, pe durata
evaluării prevăzute la art. 25 sau fără a ţine seama de opoziţia formulată de Banca Naţională a
României, potrivit prevederilor art. 26 alin. 2; (b) cedarea, direct sau indirect, a unei deţineri
calificate într-o instituţie de credit, persoană juridică română, ori reducerea acesteia, astfel încât
proporţia drepturilor de vot sau a deţinerii la capitalul social să se situeze sub nivelurile de 20%, o
treime ori de 50% sau astfel încât instituţia de credit să nu mai fie o filială, cu nerespectarea
obligaţiei de notificare prevăzute la art. 27; (c) efectuarea de operaţiuni fictive şi fără acoperire
reală, în scopul prezentării incorecte a poziţiei financiare sau expunerii instituţiei de credit; (d)
periclitarea credibilităţii şi/sau viabilităţii instituţiei de credit prin administrarea
necorespunzătoare a fondurilor.
În cazul în care persoanele care deţin participaţii calificate la instituţia de credit, persoană
juridică română, nu mai îndeplinesc cerinţele privind calitatea acţionariatului unei instituţii de
credit sau exercită asupra acesteia o influenţă de natură să pericliteze administrarea prudentă a
instituţiei de credit, Banca Naţională a României dispune măsurile adecvate pentru încetarea
acestei situaţii, inclusiv suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute de
Uz intern
Note de curs
acţionarii sau membrii respectivi şi/sau instituirea administrării speciale completate cu alte
măsuri de stabilizare (art. 230, alin. 1). Consecința suspendării exercitării dreptului de vot asupra
acționarilor (față de care s-a dispus respectiva interdicție) constă în anularea dreptului de
achiziţionare de noi acţiuni ale instituţiei de credit, persoană juridică română.
Dacă măsura suspendării drepturilor de vot (prevăzută la art. 230 alin. 1) este aplicată
acţionarilor reprezentând întregul capital social, Banca Naţională a României poate hotărî
retragerea autorizaţiei instituţiei de credit și dispune dizolvarea (prevederile art. 255) urmată de
lichidarea instituției de credit.
La art. 2301 din OUG nr. 99/2006 se prevede că în scopul remedierii unei situaţii de
deteriorare semnificativă a indicatorilor prudenţiali şi de performanţă financiară sau al prevenirii
apariţiei unei deteriorări semnificative previzibile a acestora, de natură să pericliteze în
perspectivă apropiată capacitatea de a respecta cerinţele prudenţiale, Banca Naţională a României
este abilitată să adopte următoarele măsuri: (a) să solicite persoanelor care deţin participaţii
calificate să susţină financiar instituţia prin majorarea capitalului social; (b) să solicite
persoanelor care deţin participaţii calificate să susţină financiar instituţia, prin acordarea de
credite eligibile pentru a fi incluse în calculul fondurilor proprii conform reglementărilor în
materie emise de Banca Naţională a României şi/sau convertirea în acţiuni a unor astfel de
credite; (c) să interzică repartizarea totală sau parţială a profitului pe alte destinaţii decât cele
prevăzute de lege ca fiind obligatorii, până când Banca Naţională a României constată remedierea
situaţiei financiare.
Constatarea faptelor descrise care constituie încălcări ale disciplinei bancare, se face de către
personalul Băncii Naţionale a României, împuternicit în acest sens, pe baza raportărilor făcute de
instituţia de credit, persoană juridică română, potrivit legii sau la solicitarea expresă a Băncii
Naţionale a României ori în cursul verificărilor desfăşurate la sediile acestora. Actele cu privire la
o instituţie de credit, prin care sunt dispuse măsuri sau sunt aplicate sancţiuni şi măsuri
sancţionatoare potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, se emit de către guvernatorul, prim-
viceguvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naţionale a României, cu excepţia măsurii
prevăzute la art. 226 alin. 3 lit. i (reprezentând instituirea supravegherii speciale), a sancţiunilor
prevăzute la art. 229 alin. 1 lit. e (reprezentând retragerea aprobării acordate persoanelor) şi a
măsurii sancţionatoare prevăzute la art. 229 alin. 2 lit. b (retragerea autorizației acordate
instituției), a căror aplicare este de competenţa consiliului de administraţie. Menționăm că
aplicarea sancţiunilor nu înlătură răspunderea materială, civilă sau penală, după caz.
31
Note de curs
României, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă; (b) suspendarea aplicării unor acte de decizie
ale organelor sau persoanelor având atribuţii de administrare şi/sau de conducere a instituţiei de
credit, care sunt contrare unei practici bancare prudente şi sănătoase, cerinţelor legii şi
reglementărilor emise în aplicarea acesteia ori care conduc la deteriorarea situaţiei financiare a
instituţiei de credit; (c) formularea de solicitări privind modificarea/completarea cadrului de
conducere, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate de instituţia de credit; (d)
limitarea şi/sau suspendarea unor activităţi şi operaţiuni pe o anumită perioadă; (e) orice alte
măsuri considerate necesare pentru remedierea situaţiei instituţiei de credit; (f) formularea de
propuneri către Banca Naţională a României pentru dispunerea anumitor măsuri sau pentru
aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege, în situaţia în care consiliul de administraţie sau directorii
instituţiei de credit ori, după caz, consiliul de supraveghere şi directoratul nu respectă măsurile
dispuse de comisie.
Comisia de supraveghere specială nu se substituie directorilor sau, după caz, directoratului
instituţiei de credit, în ceea ce priveşte conducerea activităţii şi competenţa de a angaja instituţia
de credit, răspunderea pentru legalitatea, realitatea, exactitatea şi oportunitatea operaţiunilor
efectuate şi a documentelor întocmite de instituţia de credit revenind exclusiv directorilor sau,
după caz, directoratului instituţiei de credit şi/sau persoanelor care întocmesc şi semnează
documentele în cauză, potrivit atribuţiilor şi competenţelor acestora, însă, în perioada exercitării
supravegherii speciale, adunarea generală a acţionarilor, consiliul de administraţie şi directorii
instituţiei de credit ori, după caz, consiliul de supraveghere şi directoratul nu pot hotărî măsuri
contrare celor dispuse de comisia de supraveghere specială (art.238 alin.2 şi 3).
Pe toată perioada exercitării supravegherii speciale, Comisia însărcinată în acest scop prezintă
rapoarte periodice Băncii Naţionale a României asupra situaţiei instituţiei de credit, în funcţie de
ale căror concluzii Banca Naţională a României decide cu privire la continuarea sau încetarea
supravegherii speciale, fără a se depăşi însă o perioadă de 3 luni de la data instituirii măsurii de
supraveghere specială.
În cazul în care în activitatea instituţiei de credit se constată în continuare deficienţe grave,
Banca Naţională a României poate hotărî, de la caz la caz, instituirea măsurii de administrare
specială a instituţiei de credit sau adoptarea altor măsuri prevăzute de lege, inclusiv retragerea
autorizaţiei de funcţionare (art. 239, alin. 3).
Banca Naţională a României poate să hotărască instituirea administrării speciale în modul cum
cum a fost reglementată prin Partea I, Titlul III, Capitolul VIII, Secţiunea 2 din OUG nr.99/2006
dar care a suferit modificări şi completări esenţiale prin Ordonanţa Guvernului nr.1/2012, care a
introdus suplimentar 22 de articole, respectiv art.2401-24022.
Măsura se instituie asupra unei instituţii de credit, persoană juridică română, în următoarele
cazuri: (a) instituirea măsurii de supraveghere specială nu a dat rezultate într-o perioadă de până
la 3 luni; (b) se constată sau este previzibilă o deteriorare semnificativă a indicatorilor prudenţiali
şi de performanţă financiară, de natură să pericliteze capacitatea instituţiei de credit de a respecta
cerinţele prudenţiale, şi acţionarii nu au întreprins şi/sau nu demonstrează că sunt în măsură să
întreprindă, în timp util, demersurile necesare pentru remedierea situaţiei; (c) se constată
deficienţe grave în administrarea şi/sau conducerea instituţiei de credit sau încălcări grave şi
repetate ale dispoziţiilor legii şi/sau ale reglementărilor ori ale altor acte emise în aplicarea
acesteia, care periclitează în mod grav interesele deponenţilor; (d) instituţia de credit nu a asigurat
implementarea în totalitate şi în termenele stabilite a unora sau a mai multora dintre măsurile
dispuse faţă de aceasta, potrivit art.226 alin. (2) lit. a)- f) şi h), situaţie care este de natură să pună
în pericol lichiditatea instituţiei de credit şi/sau nivelul adecvat al fondurilor proprii; (e)
Uz intern
Note de curs
operaţiunile pun în pericol stabilitatea ori nivelul fondurilor proprii ale acesteia sau instituţia de
credit înregistrează o criză de lichiditate care este de natură să pericliteze interesele deponenţilor
săi sau ale altor creditori; (f) instituţia nu a prezentat, în termenul indicat de Banca Naţională a
României, un plan de redresare a activităţii, potrivit art. 226 alin. (2) lit. i), sau Banca Naţională a
României constată că planul prezentat nu este fezabil ori că instituţia de credit nu şi-a îndeplinit,
în termenele stabilite, angajamentele asumate printr-un asemenea plan ori că deficienţele
constatate legate de lichiditatea sau de nivelul fondurilor proprii ale instituţiei de credit nu pot fi
înlăturate printr-un plan de redresare; (g) instituirea administrării speciale este solicitată în mod
justificat de consiliul de administraţie sau, după caz, de consiliul de supraveghere ori de către
adunarea generală a acţionarilor; (h) Banca Naţională a României a declarat indisponibile
depozitele instituţiei de credit, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.39/1996 privind
înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
Distinct de situaţiile expuse mai sus, dacă fondurile proprii ale unei instituţii de credit se
situează la un nivel care nu depăşeşte 75% din nivelul minim al cerinţelor de capital calculate
potrivit reglementărilor emise în aplicarea art.126 din Ordonanţă, Banca Naţională a României
este obligată să instituie administrarea specială, cu excepţia cazurilor în care hotărăşte fie
adoptarea unor măsuri de stabilizare, conform prevederilor cuprinse în secţiunea 21 a Capitolului
VIII din Titlul III, fie retragerea autorizaţiei, cu sesizarea instanţei competente pentru deschiderea
procedurii falimentului, după caz.
În cazul instituirii administrării speciale, ţinând seama şi de circumstanţele concrete care au
determinat adoptarea acestei măsuri, Banca Naţională a României decide, după caz, şi cu privire
la următoarele: (a) retragerea aprobărilor acordate persoanelor care exercită responsabilităţi de
administrare şi/sau de conducere în instituţia de credit (art. 228 și 229); (b) retragerea aprobării
auditorului financiar al instituţiei de credit; (c) suspendarea drepturilor de vot ale acţionarilor care
deţin participaţii calificate în instituţia de credit.
Administrarea specială se instituie pe o perioadă de 4 luni de la data hotărârii Băncii Naţionale
a României, cu excepţia cazului în care prin hotărâre se stabileşte o perioadă mai scurtă,
rămânând la aprecierea Băncii Naţionale a României prelungirea acestei perioade în condiţiile în
care o astfel de prelungire este necesară pentru finalizarea măsurilor de restructurare a instituţiei
de credit.
Administrarea specială se exercită de către un administrator special, persoană/persoane fizică
sau o persoană juridică, aceasta putând fi chiar şi Fondul de garantare a depozitelor în sistemul
bancar.
Hotărârea Băncii Naţionale a României privind instituirea administrării speciale trebuie să
cuprindă: (1) nominalizarea persoanelor desemnate în calitate de administrator special; (2)
obiectivele şi atribuţiile specifice, stabilite în concordanță cu dispoziţiile Ordonanţei; (3)
remuneraţia administratorului special; (4) nivelul permis al cheltuielilor ce pot fi angajate în
îndeplinirea atribuţiilor; - orice alte condiţii considerate importante de către Banca Naţională a
României.
Administratorul special, persoană fizică sau juridică, nu trebuie să se afle în vreuna dintre
situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 110, nu trebuie să fie debitor sau creditor al
instituţiei de credit sau persoană aflată în legături strânse cu aceasta; să aibă o bună reputaţie,
calificare şi experienţă profesională corespunzătoare şi să fie independente. Acesta îşi exercită
atribuţiile în conformitate cu prevederile legii şi cu reglementările aplicabile, precum şi cu
respectarea instrucţiunilor şi dispoziţiilor date de Banca Naţională a României pe parcursul
administrării speciale şi răspunde numai faţă de aceasta pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi sunt
conferite în această calitate. Administratorul special poate angaja alte persoane, cum ar fi
auditori, avocaţi, evaluatori, alţi experţi autorizaţi independenţi, care să îl sprijine în îndeplinirea
33
Note de curs
atribuţiilor sale, şi poate delega în acest sens sarcini specifice în conformitate cu instrucţiunile
date de Banca Naţională a României.
Administratorul special preia integral pe perioada administrării speciale, atribuţiile de
administrare şi de conducere a instituţiei de credit şi, în consecinţă mandatul consiliului de
administraţie şi al directorilor sau, după caz, al consiliului de supraveghere şi al directoratului
încetează.
Funcţionarea adunării generale a acţionarilor este suspendată pe perioada administrării
speciale, cu excepţia cazurilor în care aceasta este convocată de administratorul special, fiind
necesară o hotărâre a acesteia privind: (a) majorarea capitalului social; (b) reducerea capitalului
pentru acoperirea pierderilor; (c) fuziunea cu alte instituţii de credit; (d) divizarea totală sau
parţială.
În astfel de situaţii precum şi pentru limitarea sau ridicarea dreptului de preferinţă al
acţionarilor la subscrierea de noi acţiuni în cazul majorării capitalului social, administratorul
special trebuie să convoace adunarea generală a acţionarilor.
În termen de maximum două luni de la numirea sa, administratorul special trebuie să evalueze
perspectivele de realizare, costurile şi beneficiile aproximative ale următoarelor alternative: (a)
redresarea instituţiei de credit; (b) restructurarea activităţii instituţiei de credit prin implementarea
măsurilor prevăzute la art. 24012 alin.1 din OUG (măsurile privesc: majorarea capitalului social;
reducerea capitalului pentru acoperirea pierderilor; operaţiuni de vânzare de active; operaţiuni de
transfer de depozite; operaţiuni de vânzare de active cu asumare de pasive, prin care o altă
instituţie de credit sau instituţie financiară dobândeşte active ale instituţiei de credit aflate în
administrare specială şi îşi asumă pasive ale acesteia în contraprestaţie; fuziunea cu alte instituţii
de credit; divizarea totală sau parţială.); (c) introducerea cererii pentru declanşarea procedurii
falimentului instituţiei de credit.
Evaluarea realizată de administratorul special fundamentată în cuprinsul unui raport înaintat
Băncii Naţionale a României trebuie să fie susţinută de documente. Potrivit art.240 15, raportul
întocmit de administratorul special trebuie să cuprindă următoarele: (a) măsurile întreprinse de la
instituirea administrării speciale şi efectele acestora; (b) evaluarea perspectivelor de realizare, a
costurilor şi beneficiilor aproximative ale alternativelor de redresare, restructurare sau, după caz,
de iniţiere a procedurii falimentului instituţiei de credit, inclusiv o determinare a valorii
estimative care ar putea fi realizată în cazul lichidării; (c) recomandările administratorului special
privind măsurile pe care le consideră adecvate în funcţie de evaluările făcute, care pot include un
plan de acţiune supus aprobării Băncii Naţionale a României, constând în implementarea
oricărora dintre măsurile de restructurare prevăzute la art. 240 12 alin.1 din Ordonanţă sau o
combinare a acestora, fără a exclude aplicarea sau continuarea aplicării măsurilor de redresare
prevăzute mai sus. Raportul întocmit de administratorul special trebuie înaintat Băncii Naţionale
a României în termen de cel mult 2 luni de la numirea sa. Pentru motive întemeiate, Banca
Naţională a României poate prelungi acest termen cu maxim o lună, la propunerea
administratorului special.
În termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului special, Banca Naţională a
României hotărăşte cu privire la oportunitatea şi perioada menţinerii administrării speciale şi cu
privire la recomandările formulate de administratorul special şi, după caz, aprobă, cu sau fără
amendamente, ori respinge planul de acţiune propus.
Dacă Banca Naţională a României consideră că nu sunt condiţii favorabile pentru redresarea
instituţiei de credit, astfel încât aceasta să fie în măsură să îndeplinească cerinţele prudenţiale
prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia, Banca Naţională a României
poate, în funcţie de circumstanţele concrete, să decidă următoarele: (a) implementarea măsurilor
de restructurare, conform planului de acţiune aprobat sau, în absenţa acestuia, pe baza evaluărilor
făcute de administratorul special şi stabilirea unui termen în care administratorul special să
Uz intern
Note de curs
35
Note de curs
UNITATEA DE STUDIU IV
Banca Naţională a României este împuternicită - în temeiul dispoziţiilor art.25 alin.2 din
Legea nr.312/2004 - să asigurare funcţionarea şi viabilitatea sistemului bancar potrivit
următoarelor conduite: (a) să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării
acestora şi să aplice sancţiuni în cazurile de nerespectare; (b) să controleze şi să verifice, pe baza
raportărilor primite şi prin inspecţii la faţa locului, registrele, conturile şi orice alte documente ale
instituţiilor de credit autorizate pe care le consideră necesare.
Activitatea de supraveghere a instituţiilor de credit - potrivit textului de principiu din Legea
nr.312/2004, art.25 alin.2 - este reglementată detaliat prin Titlul III, Capitolele I, II şi III,
respectiv art.164- 284 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de
credit şi adecvarea capitalului.
Protejarea intereselor deponenţilor şi asigurarea stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem
bancar revine în sarcina instituțională a Băncii Naţională a României care - conform art.164 din
OUG - asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit persoane juridice române,
inclusiv a sucursalelor acestora înfiinţate în alte state membre ori în state terţe. Aceste obiective
se realizează prin (1) stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară; (2) urmărirea
respectării acestora şi (3) aplicarea altor cerinţe prevăzute de lege. Reglementările sunt aplicabile,
atât la nivel individual, cât şi la nivel consolidat sau sub-consolidat, după caz, în vederea
prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare.
Banca Naţională a României derulând activitatea de supraveghere prudenţială a instituţiilor de
credit, este singura instituţie abilitată de lege să emită în acest scop (1) norme şi indicatori de
prudenţă bancară, (2) reglementări ce devin obligatorii pentru instituţiile de credit, (3) să
urmărească respectarea acestora şi (4) în caz de necesitate, să dispună măsuri de intrare în
legalitate, inclusiv sancţiuni.
Normele stabilite de Banca Centrală și autoritățile UE privesc (1) lichiditatea; (2) fondurile
proprii și solvabilitatea (din perspectiva riscului de credit, în principal); (3) controlul
expunerilor instituților de credit; (4) controlul expunerilor mari ale instituţiilor de credit; (5)
limitarea participaţiilor în entităţi care nu desfăşoară activităţi financiare; (6) organizarea
controlului intern.
Începând cu anul 2014, cerinţele de capital sunt reglementate de noul cadru normativ european
CRD IV (Directiva 2013/36/UE şi Regulamentul (UE) nr. 575/2013, denumit pachetul legislativ
CRD IV - the Capital Requirements Directive/CRR – the Capital Requirements
Regulation), care este aplicabil tuturor statelor membre ale UE şi prin care sunt stabilite norme
uniforme şi standardizate pentru acoperirea riscurilor implicate de activitatea bancară. În
conformitate cu prevederile acestuia, instituţiile de credit trebuie să îndeplinească următoarele
cerinţe de fonduri proprii: (i) o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de bază de 4,5 la sută; (ii) o
rată a fondurilor proprii de nivel 1 de 6 la sută; (iii) o rată a fondurilor proprii totale de 8 la sută.
Faţă de indicatorii de adecvare a capitalului prevăzuţi de cadrul Basel II, noul pachet legislativ
CRD IV/CRR completează setul indicatorilor de evaluare a adecvării capitalului calculaţi pe baza
valorii totale a expunerii la risc prin introducerea indicatorului „efect de levier”, iniţial ca o
caracteristică suplimentară aflată la latitudinea autorităţilor de supraveghere, urmând să migreze
către o măsură cu caracter obligatoriu începând cu anul 2018.
În planul reglementării prudenţiale din România, s-a realizat transpunerea unor prevederi de
natură tehnică din Directiva 2013/36/UE prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 113/2013
Uz intern
Note de curs
37
Note de curs
4.2. LICHIDITATEA
Este reglementată, ca atare, prin Regulament BNR nr. 25/2011 privind lichiditatea instituţiilor
de credit însoțit de completările ulterioare dar se cer luate în considerare și „cerințele de
lichiditate” susținute prin următoarele norme: Instrucţiunile BNR din 14.09.2012 privind
alocarea costurilor, beneficiilor şi riscurilor de lichiditate; Instrucţiunile BNR din 28.05.2014
privind depozitele retail care fac obiectul unor ieşiri diferite pentru scopurile raportării lichidităţii
potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26
iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit și Instrucțiunile BNR din
02.09.2015 privind definițiile și modelele armonizate pentru planurile de finanțare ale instituțiilor
de credit.
Supravegherea riscului de lichiditate se realizează, deopotrivă de către de instituţiile de credit,
(conform prevederilor reglementărilor Băncii Naţionale a României privind cadrul de
administrare a activităţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării
capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activităţilor acestora) și direct de Banca
Naţională a României, pe baza indicatorului de lichiditate raportat de instituţiile de credit.
Potrivit art. 6 din Regulament BNR nr. 25/2011, Indicatorul de lichiditate se calculează ca raport
între lichiditatea efectivă şi lichiditatea necesară, pe fiecare bandă de scadenţă. În acest context,
benzile de scadenţă sunt: până la o lună, între o lună şi 3 luni, între 3 şi 6 luni, între 6 şi 12 luni şi
peste 12 luni. Lichiditatea efectivă se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de scadenţă, a
activelor, a angajamentelor primite evidenţiate în afara bilanţului, inclusiv a celor aferente
operaţiunilor de schimb la vedere, şi a sumelor de primit aferente instrumentelor derivate.
Lichiditatea necesară se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de scadenţă, a datoriilor, a
angajamentelor date evidenţiate în afara bilanţului, inclusiv a celor aferente operaţiunilor de
schimb la vedere, şi a sumelor de plătit aferente instrumentelor derivate. Instituţiile de credit
trebuie să menţină în permanenţă indicatorul de lichiditate, calculat pentru totalitatea
operaţiunilor în echivalent lei, cel puţin la nivelul de 1 pentru benzile de scadenţă de până la o
Uz intern
Note de curs
lună, între o lună şi 3 luni, între 3 şi 6 luni şi între 6 şi 12 luni. Instituţiile de credit vor calcula
indicatorul de lichiditate distinct şi pentru operaţiunile în euro, şi pentru operaţiunile în lei, pentru
toate benzile de scadenţă, precum şi pentru totalitatea operaţiunilor în echivalent lei pentru banda
de scadenţă de peste 12 luni (potrivit art. 7 Regulament BNR nr. 25/2011). În susținerea
indicatorului de lichiditate se calculează excedentul/deficitul de lichiditate fiind dat de diferenţa
pozitivă/negativă dintre lichiditatea efectivă şi lichiditatea necesară (potrivit art. 2 Regulament
BNR nr. 25/2011).
Instituțiilor de credit le revine sarcina prevenirii riscului mare de lichiditate reprezentând
riscul de lichiditate faţă de o persoană sau faţă de un grup de clienţi aflaţi în legătură, a cărei
valoare reprezintă cel puţin 10% din valoarea datoriilor, altele decât împrumuturile, şi a
angajamentelor de creditare date de instituţia de credit evidenţiate în afara bilanţului. Instituţiile
de credit calculează riscul mare de lichiditate luând în considerare operaţiunile în echivalent lei.
În cazul în care nivelul unui risc mare de lichiditate depăşeşte 15% din totalul datoriilor, altele
decât împrumuturile, şi al angajamentelor de creditare date de instituţia de credit, evidenţiate în
afara bilanţului, instituţiile de credit vor calcula lichiditatea necesară aferentă indicatorului de
lichiditate, calculat pentru totalitatea operaţiunilor în echivalent lei, prin înregistrarea la valoarea
contabilă a datoriilor (între care depozitele la vedere ale clientelei, depozitele clientelei
rambursabile după notificare şi conturile curente creditoare ale clientelei înscrise pe prima bandă
de scadenţă la o valoare ajustată, reprezentând 40% din valoarea contabilă) pe care le au faţă de
persoana respectivă sau faţă de grupul de clienţi aflaţi în legătură.
De asemenea Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţele
prudenţiale pentru instituţiile de credit prevede parametrii conduitei adecvată la riscul de
lichiditate la art. 137 – 148. Astfel, se precizează că instituţiile de credit trebuie să menţină
niveluri adecvate ale rezervelor de lichiditate. Instituţiile de credit vor dispune de strategii,
politici, procese şi sisteme robuste pentru identificarea, măsurarea, administrarea şi monitorizarea
riscului de lichiditate de-a lungul unei serii corespunzătoare de orizonturi de timp, inclusiv pe
parcursul zilei - intraday. Strategiile, politicile, procesele şi sistemele vor fi ajustate în funcţie de
liniile de activitate, monede, sucursale şi entităţi juridice şi trebuie să includă mecanisme
corespunzătoare de alocare a costurilor, beneficiilor şi riscurilor de lichiditate. Strategiile,
politicile, procesele şi sistemele vor fi proporţionale cu complexitatea, profilul de risc, obiectul de
activitate al instituţiilor de credit şi toleranţa la risc stabilite de organul de conducere şi trebuie să
reflecte importanţa instituţiei de credit în fiecare stat membru în care aceasta desfăşoară
activitate. Instituţiile de credit trebuie să comunice toleranţa la risc tuturor liniilor de activitate
relevante. Politicile şi procesele pentru administrarea riscului de lichiditate trebuie să aibă în
vedere şi modalitatea în care alte riscuri, cum ar fi riscul de credit, riscul de piaţă, riscul
operaţional şi riscul reputaţional, pot afecta strategia generală de lichiditate a unei instituţii de
credit. Instituţiile de credit trebuie să dispună de profiluri de risc de lichiditate care respectă şi nu
depăşesc nivelul stabilit pentru un sistem robust şi care funcţionează adecvat. În scopul amintit,
instituţiile de credit vor lua în considerare natura, dimensiunea şi complexitatea activităţilor
acestora. Strategiile, politicile, procesele şi sistemele prevăzute se cer aprobate şi revizuite cel
puţin anual de către organul de conducere. Organul de conducere în funcţia sa de supraveghere al
unei instituţii de credit trebuie să se asigure că conducerea superioară administrează riscul de
lichiditate în mod eficace. Conducerea superioară este responsabilă pentru dezvoltarea
strategiilor, politicilor, proceselor şi sistemelor pentru administrarea riscului de lichiditate în
conformitate cu toleranţa la risc stabilită, precum şi pentru asigurarea că instituţia de credit
menţine o lichiditate suficientă.
39
Note de curs
A fost determinat până la finele anului 2013 în virtutea Regulamentului Băncii Naţionale a
României nr.18/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de
investiţii, modificat prin Regulamentul nr.13/2011 şi republicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.311 din 5 mai 2011. Astfel, Banca Naţională a României nu acordă
autorizaţia unei instituţii de credit - potrivit art.11 din OUG 99/2006 - dacă aceasta nu dispune
de fonduri proprii distincte sau de un nivel al capitalului iniţial cel puţin egal cu nivelul minim al
capitalului stabilit prin reglementări. Regulamentul nr.13/2011 a fost abrogat prin Regulamentul
nr. 7/2013pentru abrogarea unor acte normative, prevederile acestuia fiind preluate de
Regulamentul nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de
credit, Titlul III – Fondurile proprii (art. 244-254) și Titlul IV – Amortizoarele de capital (art.
255-296).
Acoperirea riscurilor - art. 123 din OUG 99/2006 - obligă fiecare instituţie de credit să
menţină un nivel adecvat al fondurilor sale proprii în scopul asigurării stabilităţii şi siguranţei
activităţii desfăşurate şi/sau a îndeplinirii obligaţiilor asumate.
Instituţiile de credit trebuie să dispună conform art. 126 din OUG 99/2006, în măsura şi
condiţiile prevăzute prin reglementările emise în aplicarea legii, de un nivel al fondurilor proprii,
care să se situeze în permanenţă cel puţin la nivelul cerinţelor de capital – stabilite la art. 92 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013 - pentru acoperirea, după caz, a riscului de credit, inclusiv a
riscului de credit al contrapartidei, a riscului de diminuare a valorii creanţei, a riscului de
poziţie, a riscului de decontare/livrare, a riscului valutar, a riscului de marfă şi a riscului
operaţional. Respectarea prevederilor menționate anterior se face fără a se aduce atingere
dispoziţiilor care obligă instituţiile de credit să menţină în permanenţă nivelul minim al
capitalului iniţial prevăzut pentru autorizare şi competenţelor Băncii Naţionale a României,
prevăzute de lege.
Revenind la Norma Băncii Naţionale a României nr.12/2003 privind supravegherea
solvabilităţii şi expunerilor mari ale instituţiilor de credit (publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.51 din 21 ianuarie 2004), cu modificările şi completările ulterioare
subliniem că aceasta are semnificația unei etape de referință în evoluția calitativă a mediului
bancar din România - pregătind momentul integrării europene, ianuarie 2007 - prin anvergura
cerinţelor prudenţiale care la nivel consolidat precizează, în principal, următoarele elemente de
referință: (A) solvabilitatea instituţiilor de credit; (B) adecvarea fondurilor proprii pentru
acoperirea riscurilor de plată; (C) controlul expunerilor mari; (D) limitarea participaţiilor în
entităţi care nu desfăşoară activităţi financiare; (E) organizarea şi controlul intern care să asigure
mecanisme adecvate pentru producerea şi transmiterea oricăror date şi informaţii necesare pentru
scopul supravegherii consolidate; (F) controlul expunerii faţă de persoanele aflate în relaţii
speciale cu banca. Acesta s-au aplicat instituţiilor de credit persoane juridice române, constând
într-o succesiune de indicatori care evaluați periodic furnizau principalele jaloane ale stabilității
instituționale bancare. Abordarea s-a modificat începând cu anul 2013 și ca urmare a crizei
financiare dar valoarea conceptuală, juridică și economică a raționamentelor care oglindesc
cadrul prudențial bancar (până la momentul 2013) rămâne viabilă fiind preluate în reglementări
moderne de anvergură europeană, motiv pentru care le menționăm.
Solvabilitatea instituţiilor de credit exprimă potenţialul instituţiei de credit de a face faţă
cerinţei de retragere a depunerilor în cazul în care s-ar exercita solicitări multiple imediate din
partea deponenţilor. Indicatorul de solvabilitate reprezntând raportul dintre fondurile proprii
(astfel cum acestea erau definite prin Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.18 din 14
decembrie 2006) şi totalul activelor şi elementelor din afara bilanţului, nete de provizioane şi
ajustate în funcţie de risc a fost expresia valorică menită să permită supravegherea poziției de
solvabilitate. Instituţiile de credit au fost obligate să menţină în permanenţă indicatorul de
solvabilitate, la un nivel de cel puţin 12%. În cazul în care indicatorul ar fi scăzut sub nivelul de
12%, instituţiile de credit în cauză erau obligate să angajeze măsurile adecvate în vederea
Uz intern
Note de curs
restabilirii, cât mai repede cu putinţă, a nivelului minim al acestuia. Prin urmare, numărătorul
indicatorului de solvabilitate era dat de fondurile proprii (astfel cum acestea erau definite prin
Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.18 din 14 decembrie 2006). Numitorul
indicatorului de solvabilitate era dat de totalul activelor şi elementelor din afara bilanţului,
ajustate în funcţie de risc. Elementelor de activ li s-au atribuit grade de risc de credit exprimate
prin ponderi procentuale. Valoarea din bilanţ a fiecărui activ trebuia înmulţită cu ponderea
adecvată pentru a se obţine o valoare ajustată în funcţie de risc. Deși Regulamentul Băncii
Naţionale a României nr.18 din 14 decembrie 2006 – dedicat indicatorului de solvabilitate - a fost
abrogat, în Regulamentul EU/EC nr. 575/2013 se mențin atenționările la solvabilitate în
contextul fondurilor proprii, după cum urmează: (i) cerințele de fonduri proprii se aplică pe bază
individuală și consolidată, cu excepția cazului în care autoritățile competente nu aplică
supravegherea pe bază individuală acolo unde consideră că acest lucru este necesar.
Supravegherea pe bază individuală, consolidată și consolidată la nivel transfrontalier constituie
instrumente utile pentru monitorizarea instituțiilor; (ii) pentru a se asigura solvabilitatea
adecvată, este important să se stabilească cerințe de capital care să pondereze activele și
elementele extrabilanțiere în funcție de gradul de risc.
La finele anului 2013 denumirea indicatorului rata solvabilităţii a fost înlocuită cu rata
fondurilor proprii totale (dată de raportul „Fonduri proprii totale / Valoarea totală a expunerii la
risc” > 8%). Valorile aferente anului 2014 corespund noilor cerinţe de raportare ale EBA (potrivit
CRD IV/CRR prin Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26
iunie 2013).
Categoria integratoare este reprezentată – potrivit art. 2/71 Regulamentului nr. 575/2013 al
Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 - de „capitalul eligibil” care
semnifică suma următoarelor elemente: (a) fondurile proprii de nivel 1, astfel cum sunt
menționate la articolul 25; (b) fondurile proprii de nivel 2, care sunt egale cu sau mai mici de o
treime din fondurile proprii de nivel 1. Fondurile proprii de nivel 1 ale unei instituții constau în
suma fondurilor proprii de nivel 1 de bază și a fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar ale
instituției. Amintim între elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, conform art. 26 din
Regulamentul 575/2013, următoarele structuri patrimoniale: instrumente de capital; conturi de
prime de emisiune aferente instrumentelor de capital; rezultatul reportat; alte elemente ale
rezultatului global acumulate; alte rezerve; fonduri pentru riscuri bancare generale. Fondurile
proprii de nivel 1 suplimentar ale unei instituții constau în următoarele: (1) elementele de fonduri
proprii de nivel 1 suplimentar după aplicarea deducerilor legale (elementele menționate la art. 56
din Regulamentul 575/2013) și (2) după aplicarea art. 79, respectiv dacă instituție deține
instrumente de capital sau a acordat împrumuturi subordonate, după caz, care se califică drept
instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1
suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale unei entități din sectorul financiar
temporar și autoritatea competentă consideră că aceste dețineri au scopul unei operațiuni de
asistență financiară destinate reorganizării și salvării entității respective, autoritatea competentă
poate să acorde o derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor privind deducerea care, în mod
obișnuit, s-ar aplica instrumentelor respective.
Elementele de fonduri proprii de nivel 2 constau în: (a) instrumente de capital și împrumuturi
subordonate dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute; (b) conturile de prime de emisiune
aferente instrumentelor menționate la litera (a); (c) pentru instituțiile care calculează valorile
expunerilor ponderate la risc, ajustările pentru riscul de credit general, înainte de impozite, de
până la 1,25 % din valorile calculate ale expunerilor ponderate la risc.
Pe această bază se asigură adecvarea fondurilor proprii deoarece conform art. 92 din
Regulamentul 575/2013, instituțiile de credit trebuie să îndeplinească în orice moment
următoarele cerințe de fonduri proprii: (a) o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de bază de 4,5
%; (b) o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de 6 %; (c) o rată a fondurilor proprii totale de 8 %.
41
Note de curs
Instituțiile își calculează ratele capitalului după cum urmează: (a) rata fondurilor proprii de nivel
1 de bază reprezintă fondurile proprii de nivel 1 de bază ale instituției exprimate ca procent din
valoarea totală a expunerii la risc; (b) rata fondurilor proprii de nivel 1 reprezintă fondurile
proprii de nivel 1 ale instituției exprimate ca procent din valoarea totală a expunerii la risc; (c)
rata fondurilor proprii totale reprezintă fondurile proprii ale instituției exprimate ca procent din
valoarea totală a expunerii la risc.
Instituțiile de credit trebuie să constituie nivelul valoric al fondurilor proprii astfel încât pe
lângă cerințele minime menționate să acopere amortizoarele de capital impuse de Banca
Națională a României în conformitate cu recomandările art. 440 din Regulamentul (UE) nr.
575/2013 și art. 255-296 din Regulamentul BNR nr. 5 din 2013, după cum urmează: amortizorul
de conservare a capitalului; amortizorul anticiclic de capital; amortizorul de capital pentru risc
sistemic; amortizorul aferent importanței sistemice a instituției de credit.
Regulamentul (UE) nr. 575/2013 – art. 2 - nu împiedică instituțiile să dețină fonduri proprii și
componente ale acestora care depășesc cerințele regulamentului, sau să aplice măsuri mai
stricte decât cele prevăzute de prezentul regulament.
Expunerile instituțiilor de credit sunt reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în
care la art.5 „Definiții specifice cerințelor de capital pentru riscul de credit” se precizează că
„expunere” însemnă un activ sau un element extrabilanțier. Conform art. 111 din Regulamentul
(UE) nr. 575/2013, rezultă că valoarea expunerii unui element de activ este valoarea sa contabilă
rămasă după ce au fost aplicate ajustări specifice pentru riscul de credit, ajustări de valoare
suplimentare în conformitate cu articolele 34 și cu articolul 110, precum și alte reduceri ale
fondurilor proprii aferente elementului de activ. Valoarea expunerii unui element extrabilanțier
(enumerat în anexa II a același Regulament pe categorii de risc: risc maxim; risc mediu; risc
moderat; risc scăzut) este următorul procentaj din valoarea sa nominală, după deducerea
ajustărilor specifice pentru riscul de credit: (a) 100 % dacă este un element cu risc maxim; (b) 50
% dacă este un element cu risc mediu; (c) 20 % dacă este un element cu risc moderat; (d) 0 %
dacă este un element cu risc scăzut.
Articolul 112 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 precizează modul de încadrare a fiecărei
expuneri în una dintre următoarele clase de expuneri: (a) expuneri față de administrații centrale
sau bănci centrale; (b) expuneri față de administrații regionale sau autorități locale; (c) expuneri
față de entități din sectorul public; (d) expuneri față de bănci de dezvoltare multilaterală; (e)
expuneri față de organizații internaționale; (f) expuneri față de instituții; (g) expuneri față de
societăți; (h) expuneri de tip retail; (i) expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile; (j)
expuneri în stare de nerambursare; (k) expuneri asociate unui risc extrem de ridicat; (l) expuneri
sub formă obligațiunilor garantate; (m) elemente reprezentând poziții din securitizare; (n)
expuneri față de instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt; (o) expuneri sub
formă de unități sau acțiuni deținute în organisme de plasament colectiv (OPC); (p) expuneri
provenind din titluri de capital; (q) alte elemente.
Pentru a calcula valorile ponderate la risc ale expunerilor, ponderile de risc se aplică tuturor
expunerilor, dacă respectivele expuneri nu sunt deduse din fondurile proprii. Ponderile de risc
aplicate depind de clasa în care este încadrată fiecare expunere și de calitatea creditului. Calitatea
creditului poate fi stabilită prin raportare la evaluările de credit emise de ECAI (External Credit
Assessment Institutions, conform European Banking Authority - EBA) sau la evaluările de credit
emise de agențiile de creditare a exportului. Aplicarea unei ponderi de risc în sensul menționat
mai sus, presupune ca valoarea expunerii să se multiplice cu ponderea de risc specificată sau
determinată în Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Uz intern
Note de curs
43
Note de curs
imobile locative care au fost atribuite clasei de expuneri menționate la articolul 112 litera (i), nu
depășește 1 milion EUR, potrivit informațiilor deținute de instituție. Instituția ia toate măsurile
necesare pentru a obține informația respectivă. Titlurile de valoare nu pot fi încadrate în clasa de
expuneri de tip retail. Expunerile care nu respectă criteriile menționate la literele (a)-(c) de la
primul paragraf nu sunt eligibile pentru clasa de expuneri de tip retail. Valoarea actualizată a
plăților minime de leasing de tip retail poate fi încadrată în clasa de expuneri de tip retail.
O expunere sau orice parte a unei expuneri garantată integral printr-o ipotecă asupra unui
bun imobil primește o pondere de risc de 100 %, cu excepția oricărei părți a expunerii care este
clasificată într-o altă clasă de expuneri. Părții din expunere care depășește valoarea ipotecară a
bunului i se aplică ponderea de risc aplicabilă expunerilor negarantate față de contrapartea
implicată. Partea unei expuneri care este tratată ca fiind garantată integral cu un bun imobil nu
este permis a fi mai mare decât valoarea de piață a bunului ipotecat sau decât valoarea ipotecară a
bunului respectiv în cazul statelor membre care au prevăzut criterii riguroase pentru evaluarea
valorii ipotecare prin dispoziții statutare sau de reglementare. Pe baza datelor colectate și a
oricăror altor indicatori relevanți, autoritățile competente evaluează periodic, cel puțin o dată pe
an, dacă ponderea de risc de 35 % pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile
locative și ponderea de risc de 50 % pentru expunerile garantate cu bunuri imobile comerciale
situate pe teritoriul lor, sunt adecvate în baza: (a) istoricului pierderilor rezultate din expunerile
garantate cu bunuri imobile; (b) perspectivelor de evoluție a piețelor de bunuri imobile.
Referitor la expunerile în stare de nerambursare, partea negarantată a oricărui element în
legătură cu care debitorul se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 sau, în
cazul expunerilor de tip retail, partea negarantată a oricărei facilități de credit care se află în stare
de nerambursare în conformitate cu articolul 178 primește o pondere de risc de: (a) 150 %, în
cazul în care ajustările specifice pentru riscul de credit reprezintă mai puțin de 20 % din partea
negarantată a valorii expunerii, în condițiile în care aceste ajustări specifice pentru riscul de credit
nu ar fi aplicate; (b) 100 %, în cazul în care ajustările specifice pentru riscul de credit nu
reprezintă mai puțin de 20 % din partea negarantată a valorii expunerii, în condițiile în care aceste
ajustări specifice pentru riscul de credit nu ar fi aplicate.
Elementele asociate unui risc extrem de ridicat includ următoarele expuneri și conduite
privind nivelul de ponderare: (1) instituțiile atribuie o pondere de risc de 150 % pentru expunerile
asociate unor riscuri extrem de ridicate, inclusiv pentru expunerile sub formă de acțiuni sau
unități deținute într-un OPC, dacă este cazul; (2) expunerile cu riscuri extrem de ridicate includ
oricare dintre următoarele expuneri: (a) investițiile în societățile cu capital de risc (venture capital
firms); (b) investițiile în FIA definite la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva
2011/61/UE, cu excepția cazurilor în care mandatul fondului nu permite un nivel al efectului de
levier mai mare decât cel impus în temeiul articolului 51 alineatul (3) din Directiva 2009/65/CE;
(c) investiții în capital privat (private equity); (d) finanțări speculative ale bunurilor imobile. (3)
Atunci când evaluează dacă un alt tip de expunere în afară de expunerile menționate la alineatul
(2) este asociat unor riscuri extrem de ridicate, instituțiile trebuie să ia în considerare următoarele
caracteristici de risc: (a) există un risc de pierdere ridicat ca urmare a unei stări de nerambursare a
debitorului; (b) este imposibil să se evalueze cu precizie dacă expunerea se încadrează la litera
(a). ABE emite orientări care să precizeze ce tipuri de expuneri sunt asociate unui risc extrem de
ridicat și în ce circumstanțe. Orientările respective se adoptă în conformitate cu articolul 16 din
Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Referitor la alte elemente de expunere inventariem următoarele conduite și expuneria:
(1) Imobilizările corporale în sensul articolului 4 alineatul (10) din Directiva 86/635/CEE
primesc o pondere de risc de 100 %.(2) Conturile de regularizare pentru care o instituție nu poate
determina contrapartea în conformitate cu Directiva 86/635/CEE primesc o pondere de risc de
100 %.
Uz intern
Note de curs
În cadrul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 la Partea a patra – art. 387-403 – sunt expuse
prcizările care reglementează conduitele referitoare la expunerile mari. Instituțiile își
monitorizează și controlează expunerile mari în conformitate cu semnificația atribuită pentru
„expuneri”, în sensul părții a patra din Regulamentul nr. 575/2013, care includ orice activ sau
element extrabilanțier menționat în partea a treia titlul II capitolul 2, fără aplicarea ponderilor de
risc sau a gradelor de risc.
Instituțiile care calculează cerințele de fonduri proprii pentru activitățile din portofoliul propriu
de tranzacționare, calculează expunerile față de clienți individuali care decurg din portofoliul de
tranzacționare prin însumarea următoarelor elemente: (a) excedentul pozitiv al pozițiilor lungi
față de pozițiile scurte ale unei instituții pe toate instrumentele financiare emise de clientul în
cauză, poziția netă pe fiecare dintre diferitele instrumente fiind calculată conform metodelor
prevăzute în partea a treia titlul IV capitolul 2; (b) expunerea netă, în cazul angajamentului de
preluare fermă a unui titlu de creanță sau de capital; (c) expunerile față de clientul în cauză,
rezultate din tranzacțiile, acordurile și contractele menționate la articolele 299 și 378- 380, aceste
45
Note de curs
expuneri fiind calculate prin modalitatea de calcul al valorilor expunerilor, descrisă la articolele
respective. În sensul literei (b), expunerea netă se calculează prin deducerea acelor poziții
aferente angajamentului de preluare fermă care sunt subscrise sau subangajate de către terțe părți
pe baza unei înțelegeri formale, urmată de reducerea acesteia prin aplicarea factorilor prevăzuți.
Instituțiile trebuie să instituie sisteme pentru monitorizarea și controlul expunerilor rezultate din
angajamente de preluare fermă în perioada dintre momentul angajamentului inițial și următoarea
zi lucrătoare, ținând cont de natura riscurilor întâlnite pe piețele în cauză.
Expunerile totale față de clienți individuali sau grupuri de clienți aflați în legătură se
calculează prin însumarea expunerilor care rezultă din portofoliul de tranzacționare și a
expunerilor care rezultă din afara portofoliului de tranzacționare. Expunerile față de grupurile de
clienți aflați în legătură se calculează însumând expunerile față de clienții individuali dintr- un
grup. Expunerile nu cuprind niciuna dintre următoarele: (a) în cazul tranzacțiilor de schimb
valutar, expunerile înregistrate în cursul normal al decontării în timpul celor două zile lucrătoare
ulterioare plății; (b) în cazul operațiunilor de vânzare sau cumpărare de titluri, expunerile
înregistrate în cursul normal al decontării în cele cinci zile lucrătoare ulterioare plății sau livrării
titlurilor, oricare dintre acestea survine mai întâi;(c) în cazul furnizării de servicii de transfer de
fonduri, inclusiv de prestare de servicii de plată, compensări și decontări în orice monedă și de
corespondent bancar sau de servicii de compensare, decontare și custodie a instrumentelor
financiare către clienți, primirea întârziată a finanțării și alte expuneri care decurg din activitatea
cu clienții, care nu durează mai mult decât până în următoarea zi lucrătoare; (d) în cazul furnizării
de servicii de transfer de fonduri, inclusiv de prestare de servicii de plată, compensări și decontări
în orice monedă și de corespondent bancar, expunerile pe parcursul zilei (intra-day) față de
instituțiile care prestează serviciile respective; (e) expunerile deduse din fondurile proprii.
În scopul calculării valorii expunerilor, termenul „instituție” desemnează și orice întreprindere
privată sau publică, inclusiv sucursalele acesteia, care, dacă ar fi stabilite în Uniune, ar
corespunde definiției termenului „instituției” și care a fost autorizată într-o țară terță care aplică
cerințe de supraveghere prudențială și de reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în
Uniune (art. 391).
Potrivit art. 392, definirea unei expuneri mari exprimă expunerea unei instituții față de un
client sau un grup de clienți aflați în legătură și care este considerată a fi o expunere mare în
cazul în care valoarea sa este cel puțin egală cu 10 % din capitalul său eligibil. O instituție
trebuie să dispună de proceduri administrative și contabile sănătoase și de mecanisme adecvate
de control intern care să îi permită să identifice, să administreze, să monitorizeze, să raporteze și
să înregistreze toate expunerile mari și modificările ulterioare ale acestora, în conformitate cu
prevederile art. 393. Obligația de raportare a unei instituții în direcția autorităților competente -
conform art. 394 – include următoarele informații cu privire la fiecare expunere mare: (a) datele
de identificare a clientului sau a grupului de clienți aflați în legătură față de care instituția are o
expunere mare; (b) valoarea expunerii înainte de a se lua în considerare efectul diminuării riscului
de credit, dacă este cazul; (c) în cazul în care se utilizează, tipul protecției finanțate sau
nefinanțate a creditului; (d) valoarea expunerii după luarea în considerare a efectului diminuării
riscului de credit calculat potrivit Regulamentului nr. 575/2013. Raportarea are loc cel puțin de
două ori pe an.
Expunerile față de entități din sectorul bancar paralel se conformează anumitor limite precizate
la art. 395. O instituție nu poate să înregistreze, după luarea în considerare a efectului diminuării
riscului de credit (articolele 339-403 din Regulament), o expunere față de un client sau grup de
clienți aflați în legătură a cărei valoare depășește 25 % din capitalul eligibil. Când clientul este o
instituție sau în cazul în care un grup de clienți aflați în legătură include una sau mai multe
instituții, valoarea respectivă nu poate depăși 25 % din capitalul eligibil al instituției sau 150 de
milioane EUR, luându-se în considerare valoarea cea mai mare. Se impune condiția ca suma
valorilor expunerilor, după luarea în calcul a efectului diminuării riscului de credit (articolele
Uz intern
Note de curs
399-403 din Regulament), față de toți clienții aflați în legătură care nu sunt instituții să nu
depășească 25 % din capitalul eligibil al instituției.
În cazul în care suma de 150 de milioane EUR depășește procentul de 25 % din capitalul
eligibil al instituției, valoarea expunerii, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului
de credit (articolele 399-403 din Regulament), nu trebuie să depășească o limită rezonabilă în
ceea ce privește capitalul eligibil al instituției. Această limită este determinată de instituție în
conformitate cu politicile și procedurile menționate la articolul 81 din Directiva 2013/36/UE
pentru a aborda și controla riscul de concentrare. Această limită nu poate depăși 100 % din
capitalul eligibil al instituției.
Respectarea cerințelor privind expunerile mari este prevăzută la art. 396 din Regulament.
Astfel, aflată într-o situație excepțională când expunerile depășesc limita stabilită (la articolul 395
alin.1), instituția raportează fără întârziere valoarea expunerii autorităților competente. În cazul
când acest lucru se justifică, aceste autorități pot acorda instituției o perioadă limitată de timp
pentru a se încadra în limita respectivă. Dacă se aplică suma de 150 de milioane EUR (la articolul
395 alin. 1), autoritățile competente pot permite, de la caz la caz, depășirea limitei de 100 % în
ceea ce privește capitalul eligibil al instituției.
Sunt exceptate potrivit art. 400 din Regulament, următoarele expuneri asupra cărora nu se vor
aplica limitele stabilite la articolului 395 alineatul (1): (a) elementele de activ care constituie
creanțe asupra administrațiilor centrale, băncilor centrale sau entităților din sectorul public și
care, dacă ar fi negarantate, ar beneficia de o pondere de risc de 0 % în temeiul părții a treia titlul
II capitolul 2; (b) elementele de activ care constituie creanțe asupra organizațiilor internaționale
sau a băncilor de dezvoltare multilaterală și care, dacă ar fi negarantate, ar beneficia de o pondere
de risc de 0 % (temeiul părții a treia titlul II capitolul 2); (c) elementele de activ care constituie
creanțe garantate în mod expres de administrații centrale, bănci centrale, organizații
internaționale, bănci de dezvoltare multilaterală sau entități din sectorul public, în cazul în care
creanțele negarantate asupra entității care furnizează garanția ar beneficia de o pondere de risc de
0 % (temeiul părții a treia titlul II capitolul 2); (d) alte expuneri față de sau garantate de
administrații centrale, bănci centrale, organizații internaționale, bănci de dezvoltare multilaterală
sau entități din sectorul public, în cazul în care creanțele negarantate asupra entității căreia îi
poate fi atribuită expunerea sau prin care este garantată ar beneficia de o pondere de risc de 0 %
(temeiul părții a treia titlul II capitolul 2); (e) elemente de activ care constituie creanțe asupra
administrațiilor regionale sau autorităților locale din statele membre, în cazul în care creanțele
respective ar beneficia de o pondere de risc de 0 % (temeiul părții a treia titlul II capitolul 2),
precum și alte expuneri față de sau garantate de administrațiile regionale sau autoritățile locale
respective, în cazul în care expunerile respective ar beneficia de o pondere de risc de 0 %
(temeiul părții a treia titlul II capitolul 2); (f) expunerile față de contrapărțile menționate (articolul
113 alin.6 sau alin.7), în cazul în care ar beneficia de o pondere de risc de 0 % (temeiul părții a
treia titlul II capitolul 2). Expunerile care nu îndeplinesc criteriile respective, indiferent dacă sunt
sau nu exceptate de la dispozițiile articolului 395 alineatul (1), se tratează ca expuneri față de o
parte terță; (g) elementele de activ și alte expuneri garantate printr-o garanție reală sub forma
unor depozite în numerar constituite la instituția creditoare sau la o instituție care este
întreprinderea-mamă sau o filială a instituției creditoare; (h) elementele de activ și alte expuneri
garantate printr-o garanție reală sub forma unor certificate de depozit emise de instituția
creditoare sau de o instituție care este întreprinderea-mamă sau o filială a instituției creditoare și
depuse la oricare dintre acestea; (i) expunerile care decurg din facilități de credit neutilizate care
sunt clasificate drept elemente extrabilanțiere cu un grad de risc scăzut conform anexei I, cu
condiția să existe un acord încheiat cu clientul sau grupul de clienți aflați în legătură, în temeiul
căruia facilitatea nu poate fi trasă decât în cazul în care se stabilește că aceasta nu determină
depășirea limitei aplicabile în temeiul articolului 395 alineatul (1); (j) expunerile din tranzacții
față de CPC (Contraparte Centrală sau o persoană juridică care se interpune între contrapărțile la
47
Note de curs
contractele tranzacționate pe una sau mai multe piețe financiare, devenind astfel cumpărător
pentru fiecare vânzător și vânzător pentru fiecare cumpărător și care răspunde de funcționarea
unui sistem de compensare) și contribuțiile la fonduri de garantare pentru CPC; (k) expuneri față
de schemele de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 94/19/CE, care decurg din
finanțarea acestor scheme, dacă instituțiile membre ale schemei au obligația legală sau
contractuală de a finanța schema.
Fondurile în numerar primite în temeiul unui instrument de tipul credit linked note emis de
instituție și împrumuturile și depozitele unei contrapărți în raport cu instituția și care fac obiectul
unui acord de compensare privind elementele din bilanț, (în temeiul părții a treia titlul II capitolul
4), se încadrează la litera (g).
Presupune recursul la OUG 99/2006, art. 143 potrivit căruia, valoarea unei participaţii
calificate a unei instituţii de credit, persoană juridică română, într-o entitate, alta decât o instituţie
de credit, o instituţie financiară, o societate de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate
ce desfăşoară activităţi care reprezintă o prelungire directă a activităţii bancare, cum ar fi leasing,
factoring, administrare de fonduri de investiţii, sau care prestează servicii auxiliare activităţii
bancare, cum ar fi servicii de procesare de date, ori desfăşoară alte activităţi similare, nu poate să
depăşească 15% din fondurile sale proprii. Valoarea totală a participaţiilor calificate ale instituţiei
de credit, persoană juridică română, în entităţile prevăzute la alin. (1) nu poate excede cu peste
50% din fondurile sale proprii (art. 143 din OUG 99/2006). Limitele prevăzute nu pot fi depăsite
decât în situaţii excepţionale, caz în care Banca Naţională a României dispune instituţiei de credit
să-si majoreze fondurile proprii sau să întreprindă alte măsuri similare.
Uz intern
Note de curs
Regulamentul BNR nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit prevede
la art. 4 (în concordanță cu prevederile Regulamentului UE nr. 575/2013) că instituţiile de credit
sunt responsabile pentru existenţa unui cadru de administrare a activităţii riguros conceput, care
să includă cel puţin următoarele aspecte: (a) structura organizatorică şi organizarea; (b) organul
de conducere al instituţiei de credit, respectiv: atribuţii şi responsabilităţi, componenţa şi
funcţionarea, cadrul general pentru desfăşurarea activităţii; (c) administrarea riscurilor; (d)
controlul intern; (e) sistemele informaţionale şi continuitatea activităţii; (f) cerinţele de
transparenţă. Secţiunea a 4-a (art. 33-60) din Regulamentul BNR nr. 5/2013 privind cerinţe
prudenţiale pentru instituţiile de credit creează cadrul de reglementare necesar pentru controlul
intern. La art. 33 se precizează structura principială a controlului intern al unei instituţii de credit
care presupune: (a) existenţa unui cadru solid aferent controlului intern; (b) existenţa unor
funcţii independente de control.
Menționăm – cu titlu exemplificativ - că potrivit art. 190 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013,
controlul riscului de credit presupune existența și funcționarea unității de control al riscului de
credit. Aceasta trebuie să fie independentă față de personalul și față de funcțiile de conducere
responsabile cu inițierea sau reînnoirea expunerilor și să raporteze direct conducerii superioare.
Unitatea este responsabilă cu conceperea sau selectarea, implementarea, supravegherea și
funcționarea sistemelor de rating. Unitatea respectivă elaborează și analizează cu regularitate
rapoarte cu privire la rezultatele sistemelor de rating. Responsabilitățile unității (unităților) de
control al riscului de credit sunt: (a) testarea și monitorizarea claselor de rating și a grupelor de
risc; (b) elaborarea și analizarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale
instituției; (c) implementarea procedurilor pentru verificarea aplicării coerente a definițiilor
claselor de risc și grupelor de risc în diferitele departamente și localizări geografice; (d)
revizuirea și consemnarea oricăror modificări aduse procesului de rating, incluzând motivele
modificărilor; (e) revizuirea criteriilor de rating, pentru a stabili dacă acestea își păstrează
capacitatea de previzionare a riscurilor. Modificările aduse procesului de rating, criteriilor de
rating sau parametrilor de rating individuali trebuie consemnate și păstrate; (f) participarea activă
la conceperea sau selectarea, implementarea și validarea modelelor utilizate în procesul de rating;
(g) monitorizarea și supravegherea modelelor utilizate în procesul de rating; (h) revizuirea
permanentă și modificarea modelelor utilizate în procesul de rating.
49
Note de curs
UNITATEA DE STUDIU V
Uz intern
Note de curs
Insolvenţa fiind însă o stare de fapt, revine instanţei obligaţia de a verifica realitatea acesteia prin
raportare la condiţiile prevăzute de lege.
Procedura poate fi declanşată şi numai pentru neplata unei singure datorii, faţă de un singur
creditor. Soluţia se justifică prin prevederile art. 218 alin. 1 din lege, care stipulează că „orice
creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere, în
condiţiile art. 70 alin. 1 şi 2, împotriva unei institutii de credit debitoare care nu a onorat
integral o astfel de creanţă ...”.
Art. 70 alin. (1) dă posibilitatea oricărui creditor să solicite deschiderea procedurii insolvenţei
împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă în care va preciza: (a) cuantumul şi temeiul
creanţei ; (b) existenţa unui drept de preferinţă; (c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra
bunurilor debitorului; (d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea
debitorului. Tot în cadrul art. 70 alin. (2) se obligă creditorul să anexeze la cerere documentele
justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire a cauzelor de preferinţă şi dovada codului
unic de înregistrare al debitorului.
Starea de insolvenţă trebuie să fie reală, raportată la cele două condiţii prevăzute de art. 5
pct.30 lit.a) ş i b) din Legea nr. 85/2014.
Se reglementeaza doua forme ale procedurii insolventei, respectiv (a) procedura generala si (b)
procedura simplificata.
(a) Procedura generala reprezinta conduita prin care un debitor aflat în stare de insolvență dar
care nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea insolvenței, pentru a fi supus procedurii
simplificate, intră succesiv in perioada de observație, și, ulterior, fie în reorganizare judiciară, fie
direct in faliment. (b) Procedura simplificata reprezintă conduita prin care debitorul care
îndeplinește anumite condiții prevazute de Legea insolventei (cum ar fi spre exemplu: nu deține
nici un bun in patrimoniul sau actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite,
administratorul nu poate fi gasit etc.) sau la cererea sa, intră direct în procedura falimentului, fie
odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație scurtă de maximum
50 de zile. Perioada de observație este perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii și data
confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment. În perioada de observație
se vor stabili cauzele are au condus la starea de insolvență și cine este raspunzător pentru aceasta,
dacă sunt șanse de reorganizare precum și care este activul și pasivul debitorului.
Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, organele care aplică procedurile de prevenire a
insolvenţei şi de insolvenţă (şi prin urmare şi în ceea ce priveşte instituţiile de credit) sunt: (a)
instanţele judecătoreşti; (b) judecătorul-sindic; (c) lichidatorul judiciar.
51
Note de curs
5.2.2. Judecătorul-sindic
Uz intern
Note de curs
şedinţele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de
neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două şedinţe ale acestora având aceeaşi
ordine de zi; (p) dispunerea convocării adunării creditorilor, cu o anumită ordine de zi; (q)
pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii; (r) orice alte atribuţii prevăzute de lege.
În plus faţă de atribuţiile stabilite la art. 45, judecătorul-sindic are următoarele atribuţii
specifice instituțiilor de credit, conform art. 207 din lege:
a) judecarea contestaţiei instituţiei de credit debitoare împotriva cererii introductive formulate
de Banca Naţională a României pentru deschiderea procedurii;
b) desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în
insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a
lichidatorului judiciar care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea
sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor,
fixarea onorariului în conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a atribuţiilor acestuia
pentru această perioadă. Ofertele vor fi depuse la dosar după obţinerea avizului prealabil al
Băncii Naţionale a României. În lipsa unor oferte depuse la dosar, judecătorul-sindic va desemna
un lichidator judiciar din rândul practicienilor în insolvenţă agreaţi de Banca Naţională a
României. Obligaţia obţinerii avizului prealabil al Băncii Naţionale a României revine şi
practicienilor în insolvenţă propuşi spre desemnare ca lichidatori judiciari de către adunarea
creditorilor;
c) judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, a
directorilor şi a persoanelor din conducerea direcţiilor, departamentelor şi altor structuri
asemănătoare, a cenzorilor şi a personalului de execuţie cu atribuţie de control din cadrul
instituţiei de credit în stare de insolvenţă, care au contribuit la ajungerea acesteia în insolvenţă,
precum şi sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârşirea infracţiunilor
specifice;
d) judecarea contestaţiilor formulate de reprezentantul acţionarilor instituţiei de credit
debitoare sau de creditori împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar.
Hotărâriie judecătorului-sindic sunt executorii. Ele pot fi atacate separat numai cu apel în
termen de 7 zile de la comunicare, potrivit art. 207 alin. 2 din lege. Potrivit art. 43 alin. (4) din
lege, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, apelul nu suspendă executarea
hotărârilor judecătorului-sindic. Potrivit art. 43 alin. (5) din lege, instanţa de apel va putea
suspenda următoarele hotărâri ale judecătorului-sindic: (a) Sentinţa de deschidere a procedurii
insolvenţei împotriva debitorului; (b) sentinţa prin care se decide intrarea în procedura
simplificată; (c) sentinţa prin care se decide intrarea în faliment, potrivit art. 45 alin. 1 lit.a din
Legea nr. 85/2014; (d) sentinţa de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor
obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe; (e) sentinţa de soluţionare a contestaţiilor
împotriva măsurilor administratorului judiciar/lichidatorului judiciar; (f) Încheierea prin care s-a
confirmat practicianul în insolvenţă; (g) Încheierea prin care a fost înlocuit practicianul în
insolvenţă; (h) sentinţa prin care s-au soluţionat acţiunile în anulare prevăzute la art. 117-122.
Sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei şi sentinţa prin care se decide intrarea în
procedură simplificată nu sunt aplicabile în procedura falimentului in stituţiilor de credit, acestora
fiindu-le aplicabile dispoziţiile Capitolului III - Dispoziţii privind falimentul instituţiilor de credit
din Legea nr. 85/20 14. În același registru doctrinar, dispoziţiile art. 205 din lege vorbesc de
procedura falimentului reglementată de Capitolul III, precum şi dispoziţiile art. 213 alin. 1 din
lege potrivit cărora „prin hotărârea judecătorească privind deschiderea procedurii falimentului
judecătorul sindic desemnează lichidatorul judiciar provizoriu şi stabileşte atribuţiile şi onorariul
acestuia” şi alin. (2) potrivit cu care „la momentul deschiderii procedurii falimentului prin
hotărâre judecătorească, drepturile şi atribuţiile adunării generale, ale consiliului de administraţie
53
Note de curs
şi ale conducerii executive a instituţiei de credit încetează de plin drept”. Similar, art. 216 alin. (1)
din lege precizează că „procedura falimentului începe pe baza unei cereri introduse de instituţia
de credit debitoare sau de creditorii acesteia ori de Banca Naţională a României”. În procedura
falimentului in stituţiilor de credit nu se prevede acea componentă a procedurii in solvenţei
numită reorganizare. De altfel, legiuitorul a exclus de plano aplicarea dispoziţiilor Capitolului I
Secţiunea a 6-a din Legea nr. 85/2014 la instituţiile de credit. Soluţia se justifică dat fiind că
reorganizarea instituţiilor de credit este de competenţa administratorului special care, potrivit
art. 24011 alin. (2) din OUG nr. 99/2006, este obligat ca, în termenul cel mai scurt de la numirea
sa, trebuie să evalueze perspectivele de realizare, costurile şi beneficiile aproximative ale
următoarelor alternative:
(a) redresarea instituţiei de credit; (b) restructurarea activităţii instituţiei de credit prin
implementarea măsurilor (majorarea capitalului social; reducerea capitalului pentru acoperirea
pierderilor; operaţiuni de vânzare de active; operaţiuni de transfer de depozite; operaţiuni de
vânzare de active cu asumare de pasive, prin care o altă instituţie de credit sau instituţie
financiară dobândeşte active ale instituţiei de credit aflate în administrare specială şi îşi asumă
pasive ale acesteia în contraprestaţie; fuziunea cu alte instituţii de credit; divizarea totală sau
parţială) prevăzute la art. 24012 alin. 1 din OUG nr. 99/2006; (c) introducerea cererii pentru
declanşarea procedurii falimentului instituţiei de credit.
Prin urmare, dacă administratorul special apreciază că nu sunt întrunite condiţiile pentru
redresarea instituţiei de credit sau pentru restructurarea activităţii acesteia prin implementarea
măsurilor prevăzute la art. 24012 alin. 1 din OUG nr. 99/2006, este obligat să introducă, la
instanţele competente, cererea pentru declanşarea procedurii falimentului.
Uz intern
Note de curs
55
Note de curs
Potrivit art. 216 alin. 1 din lege, procedura falimentului unei instituţii de credit începe pe baza
unei cereri introduse de către instituţia de credit debitoare sau de către creditorii acesteia ori de
Banca Naţională a României, în calitatea de autoritate de supraveghere bancară la Tribunalul în
circumscripţia căruia se află sediul social al instituţiei de credit debitoare. Cererea instituţiei de
credit debitoare sau a creditorului acesteia va fi însoţită de aprobarea prealabilă a Băncii
Naţionale a României, care, potrivit art. 216 alin. 3, poate respinge solicitarea instituţiei de credit
debitoare sau a creditorilor acesteia atunci când apreciază că instituţia de credit nu se află în stare
de insolvenţă. În acest caz, Banca Naţională a României poate decide instituirea administrării
Uz intern
Note de curs
speciale, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale pentru instituirea acestei proceduri.
Hotărârea Băncii Naţionale a României de aprobare sau de respingere a solicitării va fi motivată
şi poate fi contestată direct la instanţă potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalu lui.
Instituţia de credit debitoare aflată în stare de insolvenţă este obligată să adreseze tribunalului
o cerere pentru a fi supusă procedurii falimentului, în termen de maximum 30 de zile de la data la
care a intervenit starea de insolvenţă. În prealabil, instituţia de credit debitoare este obligată să
solicite Băncii Naţionale a României, în termen de maximum 10 zile de la data la care a intervenit
starea de insolvenţă, aprobarea pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii
falimentului. Banca Naţională a României se pronunţă asupra solicitării în termen de 10 zile de la
data primirii acesteia, prin hotărâre motivată. În termen de 10 zile de la data primirii aprobării
prealabile de la Banca Naţională a României pentru introducerea cererii de deschidere a
procedurii falimentului, instituţia de credit debitoare este obligată să adreseze tribunalului cererea
pentru a fi supusă procedurii falimentului (art. 217).
Cererea instituției de credit debitoare trebuie să fie însoţită (conform art. 67, alin. 1) de
următoarele acte:
a) ultima situaţie financiară anuală, certificată de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa
de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;
b) lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care
debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de
publicitate;
c) lista numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub
condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se
suma, cauza şi drepturile de preferinţă;
d) lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni
anterioare înregistrării cererii introductive;
e) contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
f) lista membrilor grupului de interes economic;
g) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedură simplificată sau de
reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în
parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale;
h) o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii;
i) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un
certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului sau alte
registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a
mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de
5 ani anterior formulării cererii introductive;
j) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din care să
rezulte că el sau administratorii, directorii şi/sau acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari care
deţin controlul debitorului nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni
intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile
prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu
57
Note de curs
modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.
241/2005, cu modificările ulterioare, şi infracţiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani
anterior deschiderii procedurii;
k) un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a
altor instrumente financiare emise;
l) o declaraţie prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăţi, cu
precizarea acestora;
m) dovada codului unic de înregistrare;
n) dovada notificării organului fiscal competent.
Documentele prevăzute la alin. (1) se depun odată cu cererea de deschidere a procedurii sau,
cel mai târziu, până la termenul de judecată stabilit de judecătorul-sindic. Nedepunerea
documentelor prevăzute la lit. a)-g), k), 1), m) atrage respingerea cererii de deschidere a
procedurii.
Cererea va fi semnată de persoanele care, potrivit legii, au calitatea de a o reprezenta. Această
cerinţă a legii are raţiuni de ordin practic. Astfel, actele semnate de reprezentanţii persoanei
juridice sunt actele persoanei juridice însăşi, iar în altă ordine de idei, orice acţiune în justiţie
trebuie sa fie introdusă de persoanele care, potrivit legii, au calitate procesuală activă. Dacă
cererea de declanşare a procedurii falimentului ar fi semnată de persoane care nu au calitatea de a
reprezenta banca, acţiunea ar putea fi respinsă pe cale de excepţie ca fiind formulată de o
persoană fără calitate. În absenţa unei prevederi exprese a legii, semnătura acestor persoane
trebuie să fie consecinţa unei hotărâri a organului de conducere al instituţiei de credit, în lipsa
unei astfel de hotărâri cererea urmând a fi respinsă.
5.3.2. Creditorii
Orice creditor (conform condițiilor prevăzute la art. 218) care are o creanţă certă, lichidă şi
exigibilă poate introduce la tribunal o cerere, în condiţiile art. 70 alin. (1) şi (2), împotriva unei
instituţii de credit debitoare care nu a onorat integral o astfel de creanţă pe o perioadă de cel puţin
30 de zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit, inclusiv
în cazul cooperativelor de credit afiliate la acestea, respectiv pe o perioadă de cel puţin 7 zile
lucrătoare de la scadenţă, în cazul celorlalte instituţii de credit. Creditorul nu va putea introduce
cererea fără să facă dovada aprobării prealabile de către Banca Naţională a României a
introducerii cererii de deschidere a procedurii falimentului. Banca Naţională a României se
pronunţă asupra solicitării creditorului în termen de 10 zile de la data primirii acesteia, prin
hotărâre motivată.
Condiţia ca instituţia de credit debitoare să nu onoreze integral o astfel de creanţă timp de cel
puţin 30 de zile lucrătoare, respectiv 7 zile lucrătoare de la scadenţă, exprimă starea de
insolvenţă prevăzută ca atare de dispoziţiile art. 5 pct. 30 din Legea nr. 85/2014. În ceea ce
priveşte creanţa, s-au impus condiţiile ca aceasta să fie certă, lichidă si exigibilă. Creanţa este
certă când nu se contestă existenţa şi cuantumul său şi poate fi constatată nu numai printr-un titlu
executoriu ci şi prin orice înscris, singura condiţie fiind aceea de a fi recunoscută de către debitor.
Creanta este lichidă când ea se referă la o sumă de bani precis determinată, în lei sau în valută.
Per a contrario, creanţa care se referă la o sumă de bani aproximată: (ex. aproximativ un milion
de lei) nu este lichidă. O creanţă este exigibilă când a ajuns la data convenită de părţi pentru
stingerea ei (scadenţă).
Uz intern
Note de curs
Ca urmare înregistrării cererii introduse de către oricare dintre persoanele abilitate potrivit art.
217-219 din lege, judecătorul sindic va notifica imediat despre aceasta tuturor părţilor implicate
în procedură.
Pe baza notificării primite, Banca Naţională a României va desemna un administrator
interimar şi îi va stabili remuneraţia la data depunerii cererii sale sau la data primirii notificării
prevăzute. Dacă instituţia de credit se află în procedură de administrare specială la acea dată,
atribuţiile administratorului interimar vor fi exercitate de administratorul special. Cheltuielile
legate de administrarea interimară se suportă de către instituţia de credit debitoare.
Administratorul interimar poate fi revocat de Banca Naţională a României. Dacă instituţia de
credit nu s-a aflat în administrare specială, atribuţiile consiliului de administraţie al instituţiei de
credit debitoare se suspendă de plin drept la data numirii administratorului interimar, până la
expirarea mandatului acestuia. Consiliul de administraţie poate contesta cererea introdusă potrivit
prevederilor art. 218 şi 219 şi pe durata suspendării sale. Administratorul interimar nu poate lua
decât acele măsuri care sunt necesare pentru a împiedica diminuarea activului şi sporirea
pasivului. De la data depunerii cererii de către un creditor sau de către instituţia de credit
debitoare, în condiţiile art. 217-219, şi a numirii administratorului interimar, autorizaţia instituţiei
de credit se consideră acordată numai pentru luarea măsurilor conservatorii şi pentru derularea
operaţiunilor curente. Administratorul interimar nu va putea accepta noi depozite şi nu va putea
acorda noi credite. Contractele în curs se vor executa conform termenilor acestora ori potrivit
acordului părţilor.
La data numirii lichidatorului judiciar, atribuţiile administratorului interimar încetează de plin
drept.
Contestaţia împotriva cererii de deschidere a procedurii falimentului se poate face în termen de
10 zile de la data comunicării cu privire la depunerea acestei cereri. Judecătorul-sindic se va
pronunţa asupra contestaţiei în termen de 10 zile de la înregistrarea contestaţiei. La primul termen
de judecată, judecătorul-sindic va analiza cererea de deschidere a procedurii falimentului şi, în
situaţia în care instituţia de credit debitoare nu contestă starea de insolvenţă în cazul cererilor
introduse de părţile prevăzute la art. 218 şi 219, va pronunţa hotărârea privind deschiderea
procedurii falimentului.
În urma pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, judecătorul-sindic va
comunica aceasta de îndată persoanelor prevăzute la art. 217 şi 218, lichidatorului judiciar,
Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, precum şi oficiului registrului comerţului
la care instituţia de credit debitoare este înregistrată, pentru efectuarea menţiunii „instituţie de
credit în faliment“. Comunicarea va fi făcută publică în două ziare de circulaţie naţională. În
situaţia în care instituţia de credit are deschise sucursale în alte ţări, Banca Naţională a României
va comunica de îndată autorităţii de supraveghere bancară din ţara gazdă a sucursalei respective
despre deschiderea procedurii falimentului, potrivit prevederilor prezentului capitol. Judecătorul-
sindic va comunica Băncii Naţionale a României hotărârea sa privind deschiderea procedurii
falimentului instituţiei de credit debitoare, de îndată, în ziua pronunţării acesteia, prin fax, e-mail
sau prin telefon. Banca Naţională a României va închide imediat, după finalizarea decontării
59
Note de curs
5.5.1.1. Inventarierea şi sigilarea bunurilor care fac parte din averea instituţiei de credit
Potrivit art. 152 alin. (1) din lege, dacă averea debitorului poate fi inventariată complet într-o
singură zi, lichidatorul judiciar va putea proceda imediat la inventariere, fără a aplica sigiliile. În
toate celelalte cazuri se va proceda la inventariere în cel mai scurt timp posibil. Administratorul
special va trebui să fie de faţă şi să asiste la inventar, dacă judecătorul-sindic dispune astfel. Dacă
administratorul special nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar Pe măsura
desfăşurării inventarierii, lichidatorul judiciar ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor
judiciar.
Inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului, conform art. 153 din
Legea nr. 85/2014, iar actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar şi de administratorul
special, iar dacă acesta nu participă la inventariere, numai de către lichidatorul judiciar.
În vederea conservării patrimoniului, în cazul în care în averea debitorului nu există suficiente
lichidităţi, lichidatorul judiciar va putea valorifica de urgenţă bunuri ale debitorului, cu prioritate
pe cele asupra cărora nu există cauze de preferinţă, pentru obţinerea acestor lichidităţi, fără
aprobarea creditorilor. Valorificarea se va efectua prin licitaţie publică, după evaluarea prealabilă,
pornind de la valoarea de lichidare indicată de evaluator.
Uz intern
Note de curs
Potrivit art. 151 din Legea nr. 85/2014, în exercitarea atribuţiilor sale, astfel cum acestea sunt
prevăzute la art. 64 lil. d), coroborare cu art. 209 lil.b) din lege, lichidatorul judiciar va pune sub
sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva,
dispozitivele de stocare şi prelucrarea informaţiei, contractele, mărfurile şi orice alte bunuri
mobile aparţinând averii debitorului, cu excepţia: (a) obiectelor care vor trebui valorificate de
urgenţă pentru a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare; (b) registrelor de
contabilitate; (c) cambiilor şi altor titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în
scurt timp, precum şi acţiunilor ori altor titluri de participaţie ale debitorului, care vor fi luate de
lichidator spre a fi încasate sau în scopul de a efectua activităţile de conservare cerute; (d)
numerarului pe care lichidatorul îl va depune în bancă în contul „instituţie de credit în faliment”.
61
Note de curs
a adunării creditorilor, care va avea loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la
lit. c).
În termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii,
organele de inspecţie fiscală vor efectua inspecţia fiscală şi vor întocmi raportul de inspecţie
fiscală, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală.
Potrivit art. 223 din Legea nr. 85/2014, salariaţii instituţiei de credit aflate în procedura
falimentului vor desemna două persoane care să îi reprezinte în cursul procedurii pentru
recuperarea creanţelor reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.
Creanţa în baza cărei a s-a deschis procedura insolvenţei este înregistrată de lichidatorul
judiciar, în baza documentelor justificative ataşate cererii de deschidere a procedurii şi în urma
verificării, fără a fi necesară depunerea unei cereri de admitere, potrivit alin. 1, cu excepţia
cazului în care se calculează accesorii până la data deschiderii procedurii.
Cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un
titlu. Creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa
credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezentul
titlu.
Dreptul de vot şi dreptul la distribuţie ale titularilor creanţelor sub condiţie suspensivă la data
deschiderii procedurii, inclusiv ale titularilor creanţelor a căror valorificare este condiţionată de
executarea în prealabil a debitorului principal, se nasc numai după îndeplinirea condiţiei
respective.
În cazul procedurii de faliment care se deschide după perioada de observaţie sau reorganizare,
creditorii vor solicita înscrierea în tabelul suplimentar pentru creanţele născute după data
deschiderii procedurii insolvenţei ce nu au fost plătite.
Toate creanţele prezentate a fi admise şi înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate
valabile şi corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administratorul judiciar sau creditori
(art. 102). Potrivit art. 105 alin. 1 din legea nr. 85/2014, toate creanţele vor fi supuse procedurii
de verificare prevăzute, cu excepţi a creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii,
precum şi prin hotărâri arbitrale executorii.
Ca rezultat al verificărilor făcute, lichidatorul judiciar va întocmi şi va înregistra la tribunal un
tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului cu menţiunile prevăzute
la art. 5 pct. 68.
La creanţele care beneficiază de o clauză de preferinţă se vor arăta titlul din care izvorăşte
dreptul de preferinţă, rangul acesteia şi, dacă e cazul, motivele pentru care creanţele au fost
trecute parţial în tabel sau au fost înlăturate.
Tabelul preliminar de creanţe va fi publicat în BPI. După publicare, creditorii înscrişi în
tabelul preliminar de creanţe pot participa la adunările creditorilor. Odată cu publicarea tabelului
în BPI, lichidatorul judiciar va trimite de îndată notificări creditorilor, ale căror creanţe sau
drepturi de preferinţă au fost trecute parţial în tabelul preliminar de creanţe sau înlăturate,
precizând totodată şi motivele (art. 110).
Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii faţă de
tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de
lichidatorul judiciar în tabel.
Contestaţiile trebuie depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului
preliminar, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată.
La termenul stabilit prin se ntinţa de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de
creanţe, judecătorul-sindic va soluţiona deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile, chiar
dacă pentru soluţionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz,
judecătorul-sindic poate admite, în tot sau în parte, înscrierea creanţelor respective în mod
Uz intern
Note de curs
provizoriu în tabelul definitiv. Creanţele înscrise provizoriu vor avea toate drepturile prevăzute de
lege cu excepţia dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire. Acestea se vor consemna
în contul unic până la definitivarea creanţei.
Potrivit art. 112 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, după ce toate contestaţiile la creanţe au fost
soluţionate şi s-a predat raportul de evaluare a garanţiilor, lichidatorul judiciar va înregistra, de
îndată, la tribunal şi va publica în BPI tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii
debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia fiecărei creanţe, beneficiară sau nu a unei cauze
de preferinţă.
După înregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creanţelor înregistrate în tabelul definitiv
pot să participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartiţii de sume în caz de
faliment în procedura simplificată (art. 112 alin. 1 din Legea nr. 85/2014).
63
Note de curs
potrivit naturii lor, prevăzute la art. 161, şi vor fi supuse dispoziţiilor art. 80. Dacă după plata
sumelor prevăzute la alin. (1) rezultă o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă, prin grija
lichidatorului judiciar, în contul averii debitorului.
Un creditor beneficiar al unei cauze de preferinţă este îndreptăţit să participe la orice
distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa.
Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit
să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului grevat de o cauză de preferinţă,
dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar
fi primit dacă bunul grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa ar fi fost vândut anterior
distribuirii.
B. Sumele obținute din vânzarea celorlalte bunuri din averea instituției de credit debitoare
Creanţele se plătesc, în cazul falimentului unei instituţii de credit, potrivit art. 234 din Legea
nr. 85/2014, în următoarea ordine:
1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii falimentului, inclusiv cheltuielile
necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea instituţiei de credit debitoare,
precum şi plata onorariilor persoanelor angajate în condiţiile legii, inclusiv ale lichidatorului
judiciar;
2. creanţele rezultate din depozitele garantate, inclusiv cele ale Fondului de garantare a
depozitelor în sistemul bancar rezultate din subrogarea în drepturile deponenţilor garantaţi şi/sau
din finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a unor operaţiuni care au implicat transferul de
depozite garantate ale instituţiei de credit debitoare, precum şi creanţele izvorâte din raporturi de
muncă pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
3. creanţele rezultând din activitatea debitorului după deschiderea procedurii;
4. creanţele bugetare, creanţele Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, altele
decât cele prevăzute la pct. 2, precum şi creanţele Băncii Naţionale a României decurgând din
credite acordate de aceasta instituţiei de credit;
5. creanţele decurgând din operaţiuni de trezorerie, din operaţiuni interbancare, din operaţiuni
cu clientelă, operaţiuni cu titluri, alte operaţiuni bancare, precum şi din cele rezultate din livrări
de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, precum şi alte creanţe chirografare;
6. creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit;
7. creanţele decurgând din instrumente de datorie şi din împrumuturi, având la bază convenţii
care prevăd o clauză de subordonare potrivit căreia, în caz de lichidare sau faliment al instituţiei
de credit, astfel de creanţe urmează să fie plătite după creanţele tuturor creditorilor chirografari
nesubordonaţi şi, după caz, ale altor creditori chirografari subordonaţi; în cadrul acestei categorii
de creanţe, plata acestora se va efectua cu respectarea ordinii de preferinţă stabilite prin clauza de
subordonare aferentă fiecărei creanţe;
8. creanţele acţionarilor instituţiei de credit în faliment, respectiv creanţele membrilor
cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit în
faliment, derivând din dreptul rezidual al calităţii lor, potrivit prevederilor legale şi statutare.
Potrivit art. 235 din Legea nr. 85/2014, în cazul în care în raportul întocmit potrivit
prevederilor art. 97 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de
insolvenţă a debitorului, la cererea lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o
parte sau întregul pasiv neplătit al debitorului ajuns în stare de insolvenţă să fie suportat de
Uz intern
Note de curs
65
Note de curs
Executarea silită – art. 173 - împotriva persoanelor prevăzute la art. 169 alin. 1, se efectuează
de către executorul judecătoresc, potrivit Codului de procedură civilă. După închiderea procedurii
falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul
judecătoresc potrivit prevederilor prezentului titlu, în temeiul tabelului definitiv consolidat de
creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidatorul judiciar.
Uz intern
Note de curs
67
Note de curs
UNITATEA DE STUDIU VI
Uz intern
Note de curs
vedere faptul că acestea funcționează pe bază de încredere. Ele pot deveni neviabile foarte
rapid dacă partenerii, clienții și participanții la sistemele de plăți își pierd încrederea în
capacitatea lor de a-și îndeplini obligațiile. De asemenea, intrarea în criză a unei instituții
poate conduce la propagarea problemelor acesteia în întregul sistem, din cauza gradului înalt
de interdependență dintre instituțiile financiare, existând riscul apariției unei crize sistemice.
Criza financiară a demonstrat că: (i) există o lipsă acută de instrumente adecvate la
nivelul Uniunii pentru a gestiona în mod eficient situația instituțiilor neviabile sau în curs de a
intra în dificultate și (ii) procedurile generale de insolvență nu sunt adecvate pentru instituțiile
financiare. Acestea nu asigură o intervenție suficient de rapidă, asigurarea continuității
activităţilor, serviciilor sau operaţiunilor a căror întrerupere poate conduce, în unul sau mai
multe state membre, la perturbări în furnizarea unor servicii esenţiale pentru economia reală
sau la perturbarea stabilităţii financiare.
În astfel de cazuri, există un interes public pentru a declanșa proceduri specifice
(proceduri de rezoluție) asupra unei instituții și pentru a aplica instrumente adecvate
(instrumentele de rezoluție) în locul recurgerii la procedura obișnuită de insolvență.
Noile instrumente de intervenție statală, armonizate prin Directiva 2014/59/UE sunt
considerate a fi necesare în special pentru a preveni ajungerea unei instituții în stare de
insolvență. În cazul în care aceasta se produce, instrumentele vor reduce la minimum
consecințele negative, în sensul menținerii funcțiilor de importanță sistemică ale instituției,
prin viabilizarea acesteia, dacă este posibil, sau, după caz, prin transferul acestor funcții la o
altă entitate.
Existența condițiilor, competențelor și procedurilor comune de rezoluție a instituțiilor
constituie un suport fundamental pentru buna funcționare a pieței interne. Totodată ele susțin
cooperarea dintre autoritățile naționale în cazul grupurilor de instituții transfrontaliere în curs
de a intra în dificultate.
Conform fundamentării legiuitorului european, s-a dovedit necesar ca autoritățile să
dispună de mijloace eficiente de acțiune în ceea ce privește instituțiile, pentru a preveni
contaminarea, inclusiv la nivel de grup transfrontalier.
A devenit necesară instituirea unui regim armonizat la nivelul Uniunii, care să ofere
autorităților statelor membre un set credibil de instrumente. Acestea vor permite intervenția
suficient de timpurie și de rapidă în cazul unei instituții neviabile sau în curs de a intra în
dificultate. Pe această cale se garantează continuitatea funcțiilor financiare și economice
critice ale băncii, reducându-se în același timp la minimum impactul situației de dificultate a
instituției asupra economiei și a sistemului financiar.
În cadrul procedurii de rezoluție a instituțiilor sau a grupurilor active la nivelul
Uniunii, cadrul legislativ (nou adoptat) urmărește ca deciziile luate în baza acestuia să asigure
menținerea stabilității financiare și reducerea la minimum a efectelor economice și sociale în
toate statele membre în care instituția sau grupul își desfășoară activitatea.
Măsurile și instrumentele legiferate prin Directivea 2014/59/UE - considerentul 130
din preambulul - respectă deopotrivă drepturile fundamentale, cât și drepturile, libertățile și
principiile recunoscute în particular de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(Carta): dreptul la proprietate, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil și
dreptul la apărare.
Cadrul de gestionare a crizelor din sectorul financiar-bancar așa cum a fost conceput
de legiuitorul Uniunii este structurat pe trei piloni: (1) prevenirea crizelor, (2) intervenţia
timpurie şi (3) rezoluţia bancară. Fiecărui pilon îi sunt stabilite condiţiile declanşatoare,
autorităţile implicate, competențele și instrumentele ce pot fi aplicate, precum şi modalitatea
de implementare a acestora.
În implementarea acestui cadru sunt implicate atât autoritățile competente cu
supravegherea prudențială, cât și autoritățile de rezoluție, acestea colaborând în mod strâns.
Noile competențe ce revin autorităților de supraveghere în prevenirea crizelor,
reprezintă o completare a atribuțiilor conferite acestor autorități prin Directiva 2013/36/UE a
69
Note de curs
6.2.3. Rezoluţia
Uz intern
Note de curs
(ii) nu există nicio perspectivă rezonabilă ca printr-o măsură alternativă, de natură privată sau
o măsură de supraveghere, să se prevină intrarea în dificultate a instituției într-un interval de
timp rezonabil, și (iii) acţiunea de rezoluţie este necesară din perspectiva interesului public,
sens în care autoritățile de rezoluție trebuie să fie abilitate prin lege să aplice, fără întârziere,
instrumentele de rezoluție prevăzute.
O acţiune de rezoluţie este considerată de interes public dacă este necesară pentru
atingerea de o manieră adecvată a unuia sau mai multor obiective ale rezoluţiei, iar lichidarea
instituţiei de credit conform procedurii de insolvenţă nu ar permite atingerea obiectivelor
rezoluţiei în aceeaşi măsură și în timp util.
Obiectivele rezoluției sunt asigurarea continuității funcțiilor critice ale instituției
supuse rezoluției, evitarea efectelor negative asupra stabilității financiare, protejarea
fondurilor publice prin reducerea la minimum a dependenței instituțiilor aflate în dificultate
majoră de sprijinul financiar public extraordinar și protejarea deponenților garantați, a
investitorilor care intră sub incidența dispozițiilor privind compensarea, precum și a
fondurilor și activelor clienților.
Aplicarea instrumentelor de rezoluție implică unele limitări de drepturi ale acționarilor
și ale altor creditori ai instituției supuse rezoluției având ca finalitate atingerea, în timp util și
eficient, a obiectivelor urmărite.
De asemenea, atunci când aplică instrumente de rezoluție și exercită competențe în
materie de rezoluție, autoritățile de rezoluție sunt ținute să ia toate măsurile corespunzătoare
pentru a asigura respectarea principiilor prevăzute în mod expres, care se referă la: (i)
suportarea pierderilor în primul rând de către acţionarii instituţiei supuse rezoluţiei; (ii)
suportarea pierderilor de către creditorii instituţiei ulterior acţionarilor, în conformitate cu
ordinea de prioritate a creanţelor potrivit procedurii de insolvenţă; (iii) ca regulă, înlocuirea
organului de conducere şi a conducerii superioare ale instituţiei;
(iv) tragerea la răspundere, potrivit legii civile sau penale, a persoanelor fizice şi
juridice care au contribuit la ajungerea în stare de dificultate majoră a instituţiei; (v)
asigurarea unui tratament egal al creditorilor din aceeaşi categorie; (vi) regula ca niciun
creditor să nu suporte pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat în cazul în care
instituţia ar fi fost lichidată prin intermediul procedurii de insolvenţă; (vii) protejarea în
totalitate a depozitelor acoperite; şi (viii) respectarea în cazul luării unor acţiuni de rezoluţie a
mecanismelor de siguranţă prevăzute de directivă.
71
Note de curs
Uz intern
Note de curs
73
Note de curs
Uz intern
Note de curs
facă obiectul dreptului la o cale de atac şi stabileşte condiţiile în statele membre trebuie să
asigure exercitarea acestui drept.
Astfel, ţinând cont de faptul că măsurile armonizate prin directivă au drept obiectiv
tratarea unor situații de extremă urgență și că suspendarea oricărei decizii a autorităților de
rezoluție ar putea afecta continuitatea funcțiilor critice ale instituţiei supuse rezoluţiei,
directiva prevede faptul că introducerea unei căi de atac nu trebuie să aibă ca efect
suspendarea de drept a deciziei contestate, o astfel de suspendare fiind prezumată a fi contrară
interesului public.
În plus, acolo unde este necesar, pentru a proteja părțile terțe care au achiziționat cu
bună-credință active, drepturi și obligații ale instituției aflate în rezoluție, în temeiul
exercitării de către autorități a competențelor de rezoluție și pentru a asigura stabilitatea
piețelor financiare, directiva prevede că exercitarea unei căi de atac, în urma căreia decizia
autorității de rezoluție este anulată, nu trebuie să afecteze actele administrative sau
tranzacțiile încheiate ulterior pe baza deciziei respective. În astfel de cazuri, reparațiile trebuie
să se limiteze la acordarea de despăgubiri pentru daunele suferite de persoanele prejudiciate.
75
Note de curs
Uz intern
Note de curs
77
Note de curs
Uz intern
Note de curs
rezoluție, actele și tranzacțiile încheiate în baza deciziei anulate, prin care au fost
achiziționate de către terți de bună-credință instrumente de proprietate, active, drepturi sau
pasive ale instituției supuse rezoluției rămân valabile, iar singurele măsuri reparatorii ce pot fi
dispuse de instanța de judecată pentru acoperirea prejudiciilor cauzate persoanelor afectate
constau în plata unor compensații de către autoritatea de rezoluţie.
79
Note de curs
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Uz intern