Sunteți pe pagina 1din 31

CURS 1

Introducere in Dreptul Bancar

Definiţie: este ramura de drept care conţine norme ce reglementează raporturile juridice din
domeniul bancar, adică dintre comerciantul bancar si clienţi: Persoane fizice si juridice.
Comerţul de banca este reglementat de Codul Comercial Roman, care in art. 3 pct. 11 prevede :
Legea considera ca fapte de comerţ operaţiunile de banca.
Desprins din ramura Dreptului Comercial, Dreptul Bancar conţine norme proprii de reglementare,
generate de obiectul specific de activitate al comerţului bancar, norme cuprinse in izvoarele dreptului
bancare.
Izvoarele dreptului bancar coincid parţial cu izvoarele dreptului comercial si sunt următoarele :
1. Constituţia României, care se refera la economia de piaţa, mecanism cerere-oferta, proprietate
publica si privata
2. Codul Comercial Roman (1887), izvor principal pentru Dreptul Comercial, care se refera la
activitatea bancara in Art.3, pct. 11
3. Legi Comerciale generale :
- Legea nr. 31/1990 a Societăţilor comerciale
- Legea nr. 26/1990 a Registrului Comerţului
- Legea nr. 82/1991 a Contabilităţii
- Legea nr. 11/1991 a Concurentei
4. Legi Comerciale specifice:
- Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara (modificata prin legea nr. 443/2004 si republicata)
- Legea nr. 312/2004 privind statutul BNR
- Legea nr. 278/2004 privind reorganizarea judiciara si falimentul Instituţiilor de credit
- Legea nr. 178/2004 privind Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB)
5. Normele BNR:
- normele nr. 11/2003 privind supravegherea pe baza individuala consolidata a fondurilor proprii
- normele nr. 10/2004 privind autorizarea băncilor
- normele nr. 11/2004 privind modificarea situaţiei băncilor

Scurt Istoric

Băncile au evoluat o data cu societatea umana, din antichitate pana in epoca moderna.
1. Antichitatea: cel mai vechi edificiu bancar este considerat templul din URUC din
Mesopotammia, in perioada 3400- 3200 I. e.n, unde s-au descoperit primele table de contabilitate
Templul din SUMER, Babilon, se caracterizează prin descoperirea poliţei, ca document care
consemna recunoaşterea unei datorii.
Răspândirea comerţului a determinat dezvoltarea comerţului de banca, practicarea împrumutului
cu dobânda, folosirea scrisorii de schimb, apariţia Băncilor de stat sau private.
La ROMA, bancherii privaţi s-au instalat in FORUM, cu o masa, o banca pe care etalau
monedele si pe care le împrumutau sau le schimbau.
Practicarea cămătăriei (împrumutului cu dobânda) s-a dezvoltat mai ales in contactul cu
popoarele mediteraneene, deoarece dobânda era limitata la Roma dar liberalizata in provinciile romane
(unde era de aproximativ 50%)
2. Evul Mediu : religia creştina interzice in mod expres dobânda, dar aceasta se practica in
continuare in cuantumuri cuprinse intre 6-12%, rolul de bancher jucându-l mănăstirile, care pretind nu o
dobânda ci o participare la beneficii sau despăgubiri.
In secolul al XII-lea vorbim de vânzare pe credit, împrumuturile se garantează prin gajuri iar
dobânda ajunge la 30-40%. Se definitivează terminologia, apar termenii de Banca, bancher, bancruta in
Italia, in statele-cetăţi Florenţa, Genova, Pisa.
1
3. Renaşterea : se caracterizează prin apariţia băncilor private in Franţa, Germania si Italia si a
băncilor publice in Italia. 1532 este anul apariţiei Burselor – ANVERS- Franţa si LONDRA- Anglia.
Apar ZAFIRII, ca persoane autorizate si limitate ca număr, care cunosc diferitele tipuri de moneda,
împrumuta bani, înfiinţează bănci si devin bancheri.
4. Epoca moderna : apar băncile moderne ca cele de Emisiune, care monopolizează emisiunea
biletelor pe plan naţional (Amsterdam, Hamburg, Anglia si Franţa). Se dezvolta băncile private (case
bancare) ROTSCHILD, care efectuează operaţiuni cu caracter excepţional.
Apar băncile comerciale. Acestea colectează depozite si finanţează afaceri internaţionale.
Pentru clasele populare se constituie Casele de Economii, Case de economii pentru construcţii si
Cooperativele de Credit, denumite intr-un cuvânt Instituţii PARABANCARE.

IN ROMANIA :

Prima Banca Româneasca este banca Albina din Sibiu, constituita după modelul reuniunilor de
credit săseşti.
In anul 1874 se constituie Banca MARMOROSCH-BLANK, care devine cea mai importanta
Banca Comerciala din România
In anul 1919 se înfiinţează Casa de Economii si Consemnaţiuni (CEC), apar băncile populare.
Prima lege bancara din România a intrat in vigoare la 8 Mai 1935.
Începând cu anul 1948, rămân in funcţiune numai băncile specializate de stat, BNR, CEC, Banca
de Investiţii, Banca Romana de Comerţ Exterior, Banca pentru Alimentaţie si Investiţii in Agricultura.

Noţiunea de societate bancara comerciala (SCB)

SCB reprezintă o societate pe acţiuni, care are un obiect specific de activitate, atragerea de
fonduri de la persoanele fizice si juridice sub forma de depozit si acordarea de credite. Pe lângă aceste
activităţi principale, Banca efectuează diverse servicii, numite operaţiuni accesorii si conexe. Elementul
care reliefează pregnant o banca fata de o alta grupare colectiva cu caracter de comercialitate este
OBIECTUL DE ACTIVITATE. Statutul sau juridic este diferenţiat fata de celelalte societăţi comerciale
prin obiectul specific de activitate si prin controlul exercitat din partea BNR asupra constituirii si
funcţionării sale.

Trăsături caracteristice ale SCB

- trăsături generale (comune tuturor Societăţilor pe Acţiuni) :


a) număr minim de asociaţi/acţionari de 5 (cu propunere de modificare la 3)
b) capitalul social este divizat in acţiuni
c) răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii este limitata
- trăsături specifice :
A) trăsături care evidenţiază elementele esenţiale ale contractului de societate :
a) obiectul de activitate – băncile fac parte din categoria instituţiilor de credit, care au ca
activitate principala atragerea de fonduri si acordarea de credite
b) aportul asociaţilor consta exclusiv in aport in numerar fiind interzis aportul in natura (permis
in cazul celorlalte SA-uri)
c) capitalul social are un plafon minim ridicat , in valoare de 370 miliarde lei
d) forma juridica este exclusiv de SA, impusa in mod imperativ (ca o excepţie de la principiul
libertăţii comerţului, conform căruia comerciantul poate alege forma juridica de societate; la fel este
cazul societăţilor de asigurări)
B)trăsături care rezulta din specificul activităţii bancare :
a) structura organizatorica, conducătorii, administratorii se stabilesc prin statute proprii

2
b) SCB îşi asuma obligaţiile numai prin semnăturile a cel puţin 2 conducători bancari, cu
funcţiile stabilite prin statute proprii
c) SCB li se interzice sa încheie contracte care le-ar asigura poziţii dominante pe piaţa
d) activitatea SCB este supusa reglementarilor BNR in vederea aplicării politicii monetare de
credit, valutara, de plăti si de asigurare a prudentei bancare si supraveghere
e) toate SCB sunt obligate sa deschidă conturi curente la BNR si sa menţină rezerve minime
obligatorii
f) SCB nu pot participa la constituirea unei Societăţi Comerciale, decât cu maxim 20% din
capitalul acesteia (excepţie operaţiunile de schimb valutar si activitatea de asigurare)
g) limitarea riscurilor prin constituirea de rezerve minime obligatorii, limitarea împrumuturilor
si a participării la activitatea unui comerciant cu maxim 20%
h) garantarea solvabilităţii
i) constituirea de fonduri specifice (participare la SGDB)

Funcţiile Societăţii Comerciale bancare

Funcţiile SCB au evoluat de la :


1. funcţii evidente, ca aceea de agent de schimb, bancher, financiar-finanţator de afaceri, la :
2. funcţii implicite, organizator de plăti, compensator al activelor monetare si al ofertelor si
cererilor de fonduri, creator al monedei adiţionale si al afacerilor care stimulează dezvoltarea
economica.
Cele doua laturi ale intermedierii pe care o realizează banca, reflecta alte funcţii :
1 – funcţia de mobilizare a resurselor
2 – funcţia de distribuire a creditelor
Funcţii noi:
- asigurarea informaţiilor financiare cum ar fi date privind facilitarea creditelor
- banca la domiciliu

Elemente caracteristice ale SCB

1. Forma Juridica: SA, reglementata expres prin legea nr. 58/1998. Din punct de vedere istoric,
au existat discuţii permanente privind forma juridica a SCB încă din 1934. Se discuta daca o persoana
fizica poate efectua comerţ de banca. S-a ajuns la concluzia ca societăţile de persoane (SNC, SCS) se
exclud de la efectuarea comerţului de banca, datorita caracteristicilor legale si a răspunderii asociaţilor.
A rămas in discuţie SRL-ul sub forma căreia unii autori considerau ca se poate face comerţ de banca. In
1998 s-a pus punct acestei controverse prin legea nr. 58/1998, impunându-se obligatoriu forma de SA,
aşa cum s-au constituit primele bănci, adică sub forma societăţii anonime (forma preferata in lume)
SA-ul este societatea constituita prin asocierea a mai multor persoane care contribuie la formarea
capitalului social, prin cote de participare, reprezentate prin titluri numite acţiuni, pentru desfăşurarea
unei activităţi comerciale, in scopul împărţirii beneficilor si care răspund pentru obligaţiile sociale,
numai in limita aporturilor lor.
Are capitalul social împărţit in actiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.
Este destinata marilor afaceri, fiind cea mai complexa si evoluata forma de asociere, ce
funcţionează pe principii democratice, care ii permit capitalizarea unor sume mici. Legea ii permite sa
facă apel la subscripţia publica.
Este o societate de capitaluri; contează mai mult aporturile asociaţilor decât calităţile personale
ale acestora.

3
CURS:2
Capitalul social

Există un regim juridic derogator de la dreptul comun şi obligatoriu sub aspectul componenţei
valorii proporţiei dintre capitalul subscris şi capitalul vărsat, durata şi eşalonarea vărsării aportului.
Capitalul SCB este format din: capitalul iniţial care reprezintă o parte cuprinsă în fondurile
proprii, capitalul iniţial plus alte elemente alcătuiesc deci fondurile proprii ale SCB.

Fondurile proprii ale SCB

Sunt alcătuite din:


1. capital propriu alcătuit din:
a) capital iniţial
b) fondul pt. riscuri bancare generale
2. capital suplimentar alcătuit din:
a) fonduri speciale care alcătuiesc fondurile caselor de economii pt. construcţii
b) rezerve, împrumuturi şi alte elemente

Capitalul SCB are următoarea componenţă


- capital subscris şi vărsat numai în formă bănească: reprezintă o garanţie a mecanismului în care este
implicată SCB.
În orice moment SCB, pe baza fondurilor proprii deci inclusiv a capitalului social trebuie să
poată pune la dispoziţia clientului sume de bani( dacă banca are depozite) pt. acordarea creditelor.

Interdicţii pt. participanţii la capitalul social

Nu pot participa la capitalul social al unei bănci următoarele PJ:


- fondurile cu capital de risc
- fondurile de investiţii
- alte fonduri de plasament colectiv a valorilor mobiliare
- asociaţiile şi fundaţiile
- sindicatele
- PJ din state cu care RO nu întreţine relaţii diplomatice

Plafonul minim al capitalului social

Conform Normelor BNR nr. 11/2003 plafonul minim este de 370 mld ROL( pt. SCB deje
constituite plafonul este de 320 mld ROL urmărind ca într-un interval de timp sa se ajungă la un plafon
minim de 370 mld ROL.
Subscrierea capitalului social se poate realiza fie odată cu încheierea contractului fiind vorba de
o subscriere simultană şi integrală( numită constituire simultană) fie pe calea subscripţiei publice
( numită constituire succesivă).
Deci, SCB se poate constitui în 2 modalităţi:
A. prin constituire simultană
B. prin constituire succesivă pe calea subscripţiei publice

Firma şi sediul SCB

4
Banca va purta o denumire în care este obligatorie apariţia termenului ’’bancă’’, deci firma SCB
se deosebeşte de firma altui comerciant inclusiv SA prin termenul de bancă. Se interzice folosirii acestei
denumiri în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu. Nerespectarea acestei restricţii pote fi
catalogată drept confuzie( faptă de concurenţă neloială).
Sediul SCB va dispune de mijloace de securitate şi dotări potrivit obiectului de activitate şi nu va
fi amplasat la subsoluri sau la etajele locuinţelor.
Legea 58/1998 vorbeşte de sediul sub forma sediului social unde se află conducere băncii şi sub
forma sediului real care poată să nu coincidă cu locul în care se află organele de conducere. SCB poate
deţine( din momentul constituirii sau pe parcursul funcţionării sale) sedii secundare:sucursale şi
reprezentanţe în străinătate.

Aporturile asociaţiilor

În acest domeniu se aplică un regim derogator în sensul că aporturile pot consta numai în
numerar. Această cerinţă imperativă rezultă din specificului obiectului de activitate şi din scopul pt. care
se constituie comerciantul bancar.
Sumele de bani aduse ca aport intră în patrimoniul societăţii iar în cazul dizolvării ţi lichidării
asociaţii au dreptul la o parte din A net proporţională cu participare la capitalul social.
Aporturile nu sunt purtătoare de dobândă.

Obiectul de activitate

Constă din operaţiunile bancare desfăşurate de bănci conform art. 11/L58/1998. Comerţul de
bancă este prevăzut ca faptă de comerţ în art3 Codul comercial român care le clasifică în operaţiuni
principale: depozitul, creditul şi servicii bancare( operaţiuni conexe sau accesorii)
L58 prevede care sunt operaţiunile interzise( operaţiunile pe care o bancă nu le poate desfăşura).

Operaţiunile bancare
a) atragerea de depozite
b) contactare de credite( de consum, ipotecare, finanţarea tranzacţiilor comerciale cum ar fi: linii de
credite, de factoring, scontare şi forfetare).
c) leasing financiar
d) transfer monetar
e) emitere şi administrare de mijloace de plată: cărţi de credit, cecuri de călătorie, monedă electronică
f) emitere de garanţii
g) tranzacţii cu cecuri, cambii, BO, certificate de depozit, cu valută, etc.
h) intermediere în oferta de valori mobiliare
i) consultanţă
j) păstrarea şi administrarea de valori mobiliare
k) prestarea de servicii în domeniul creditării
l) închirierea de casete de siguranţă(seifuri)

Operaţiuni interzise(art.12)

a) operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile(cu anumite excepţii)


b) gajarea propriilor acţiuni în contul datoriilor bancii
c) acordarea de credite condiţionate de vânzarea-cumpărarea acţiunilor băncii
d) acordarea de credite garantate cu acţiunile emise de bancă
e) primirea de depozite dacă banca se află în încetare de plăţi
f) acordarea de credite condiţionată de acceptarea de către client a altor servicii care nu au legătură cu
operaţiunea
5
Operaţiunile cu imobile sunt operaţii civile şi nu au caracter comercial.
Conform art.13 băncile pot desfăşura anumite operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile:
a) operaţiuni necesare desfăşurării activităţii( cumpărarea de sedii, mobilier, autoturisme, calculatoare)
b) operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile destinate perfecţionării pregătirii profesionale, locuinţe sau
spaţii de odihnă
c) închiriere de bunuri mobile şi imobile către terţi( în anumite limite)
d) operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile dobândite ca urmare a executării silite a creanţelor
băncii( bunurile vor fi vândute în termen de 1 an)

Sucursalele şi filialele SCB

Sucursalele reprezintă, ca şi în cazul celorlalte SC, desmembrăminte fără personalitate


juridică. Sucursala este definită în art. 3 pct. 4, astfel: unitate operaţională fără personalitate juridică
care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activităţile instituţiilor de credit(SCB), în
limita mandatului dat de bancă.
Filiala SCB reprezintă o SC cu personalitate juridică, înmatriculată în Registrul Comerţului.
La art. 3 pct. 3 este definită societatea mamă ca fiind: entitatea ce deţine direct sau indirect
majoritatea voturilor dintr-o altă entitate numită filială.
În filială societatea mamă are dreptul:
- numească/revoce majoritatea membrilor organelor de administrare
- să exercite o influenţă dominantă
- să numească majoritatea membrilor organelor de administraţie sau de control
- să controleze majoritatea drepturilor de vot
Deci, filiala este o SC controlată prin mijloacele de mai sus de o societate mamă.

Statutul SCB

Reprezintă un surplus de reglementare care întregeşte contractul de societate. Se referă în general


mai amănunţit la aspectele privind organizarea şi funcţionarea SCB.
Este un act juridic accesoriu contractului de societate definit astfel prin doctrină.
Cuprinde clauze în concordanţă cu contractul de societate şi detailează aspecte privind AGA
controlul asupra gestiunii şi administrarea SCB.

Formarea capitalul social al SCB

Capitalul se formează prin constituire simultană şi prin constituire succesivă( continuată)

Subscripţia publică ca modalitate de constituire succesivă

Constă în următoarele operaţiuni:


a) întocmirea ţi lansarea prospectului de emisiune a acţiunilor
b) subscrierea acţiunilor
c) validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive de către Adunarea subscriitorilor
Prospectul de emisiune: oferta adresată publicului de a subscrie acţiuni, făcută de fondatorii
societăţii unor persoane nedeterminate.
Cuprinsul prospectului de emisiune: este alcătuit din clauzele contractului de societate,
conform L 31/1990 a SC la care se adaugă informaţii facultative.
Registrul Comerţului reprezintă modalitatea prin care are loc verificarea legalităţii cuprinsului
de prospectului de emisiune( de către judecătorul delegat). Apoi prospectul de emisiune se
6
Subscripţia: aderarea unor persoane la condiţiile din prospect( la drepturile şi obligaţiile
existente).
Subscriitorul are dreptul, în urma subscrierii de a i se elibera una sau mai multe acţiuni.
Subscripţia reprezintă o faptă de comerţ conexă( o cumpărare de acţiuni). Aceasta trebuie să fie
sinceră şi irevocabilă. Prin subscriere se încheie de fapt un contract de subscripţie care va avea
condiţiile de fond ale contractului de societate.
Înscrierea pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului(vizat de judecătorul delegat) a
numelui, prenumelui, domiciliului( sediului, nr. de acţiuni, data subscrierii şi declaraţia de expresă că
subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de emisiune reprezintă subscrierea propriu-zisă.

CURS:3

Formalităţile de constituire

Constituirea unei bănci parcurge anumite etape legale care se regăsesc în constituirea celorlalte
SC dar îmbracă şi aspecte specifice.
Formalităţile de constituire:
L31/1990 în calitate de lege generală cuprinde formalităţile de constituire pt. toate formele
juridice de societate.
L26/1990 RC cuprinde prevederi referitoare la înscrierea societăţilor în Registrul Bancar inclusiv
a SCB.
La aceste acte normative generale se adaugă legile speciale 58/1998,512/2004,278/2004. La fel
de importante sunt normele BNR( unele privesc chiar autorizarea băncilor).
Actele constitutive ale SCB:
- contractul de societate
- statutul societăţii
Contractul de societate al unei bănci se caracterizează prin:
1) acţionarii SCB şi acţionarii SCB
Acţionarii au obligaţia să asigure o gestiune prudentă şi sănătoasă a băncii şi o supraveghere
eficientă a activităţii băncii. Ei sunt incompatibili în următoarele situaţii:
- cei nominalizaţi pe lista anexă OG nr.159/2001 pt. prevenirea şi combaterea utilizării sistemului
financiar în scopul finanţării de acte de terorism
- PF condamnate penal pt. mărturie mincinoasă, spălare de bani, abuz, fals, evaziune fiscală,etc.
- PJ careau acţionari sau administratori aflaţi pe listele evocate mai sus.
1. Acţionarii semnificativi: deoarece în anumite domenii, nu numai în cel bancar trebuie sa
existe o supraveghere eficientă L297/2004 privind piaţa de capital defineşte noţiunea.
Def! Reprezintă PF sau PJ precum şi grupuri de persoane care acţionează în mod
concentrat şi care deţin direct sau indirect o participaţie de 10%din capitalul social al unei
societăţi sau din drepturile de vot, ori o participaţie care permite exercitarea unei influenţe
semnificative asupra luării deciziilor în AG sau CA.
Acţionarii semnificativi trebuie să obţină ca şi acţionarii aprobarea prealabilă a BNR, să dispună
de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi susţinerea băncii în
cazul în care situaţia se deteriorează, să aibă o reputaţie de natură de a desfăşura o activitate în sectorul
bancar şi să nu fii făcut obiectul unei anchete, să nu fi fost condamnat pt. evaziune fiscală; pt. care pJ
care vor să devină acţionari semnificativi, condiţia este să se afle în funcţiune cel puţin 3 ani şi să fi
înregistrat un A net pozitiv(profit) pe ultimii 3 ani.
Elementul esenţial în definirea fondatorilor îl reprezintă colaborarea acestora în toate
operaţiunilee legate de constituire. Fondatorii au obligaţia să contribuie per total cu cel puţin 30% la
capitalul social al băncii.
Şi ei sunt obligaţi să obţină şi ei aprobarea BNR.
Drepturile fondatorilor:
7
- remunerarea pt. constituirea societăţii
- o cotă de maxim 6% din beneficiul net acordat pe o perioadă de cel mult 5 ani
- despăgubiri pt. dizolvarea anticipată a societăţii făcută în frauda lor
Obligaţiile fondatorilor:se referă la constituirea societăţii, la predarea documentelor către
administrator şi la suportarea consecinţelor rezultate din constituirea societăţii.
Răspunderea fondatorilor: ei răspund împreună cu administratorii pt. valabilitatea operaţilor
financiare încheiate înainte de constituire. Fondatorul va fi descărcat de gestiune după 5 ani de vla
constituire.
Fondatorul va răspunde penal pt. infracţiunile prevăzute în L31/1990.
Interdicţii privind fondatorii:
- incapabilii
- persoane condamnate penal pt. infracţiuni economice conform OG 159/2001
- fondurile deschise de investiţii
- fondurile cu capital de risc
- sindicatele

Statutul social al SCB

Doctrina îl consideră un surplus de reglementare care întregeşte contractul de societate. Se referă


la aspecte privind organizarea, funcţionarea şi conducerea băncii. Dezvoltarea reglementării privind
AGA, administratorii şi controlul asupra gestiunii societăţii. Cuprinde clauze în concordanţă cu
contractul de societate.

Etapele constituirii SCB

1) Autorizarea constituirii bănii de către BNR: SCB va îndeplini condiţiile legale impuse prin
normele BNR nr. 10/2004privind autorizarea băncilor. Normele prevăd documentaţia ce va fi depusă la
BNR a.î aceasta să acorde autorizaţia de constituire.
Documentaţia se referă la:
- calificarea şi experienţa profesională a conducătorilor băncii
- nivelul minim al capitalului social subscris
- studiul de fezabilitate
- acţionarii semnificativi şi fondatorii
- sediul
- auditorul independent
Pe lângă acestea BNR poate solicita orice alte informaţii despre viitoarea bancă.
În 4 luni de la primirea cererii de autorizare BNR poate să admită cererea sau să o respingă.
În cazul aprobării fondatorii sunt obligaţi ca intr-un termen de 2 luni să prezinte BNR-ului toate
documentele legale privind constituirea societăţii conform L31/1990.
2)Constituirea băncii conform L31/1990: După obţinerea aprobării de constituire fondatorii
urmează formalităţile pt. constituirea oricărei SC.
Se redactează contractul de societate şi statutul societăţii care se depune împreună cu
extrasul doveditor al capitalului social , cu dovada sediului şi cu toate celelalte documente cerute
de L31/1990 la RC. În această etapă documentaţia se verifică de judecătorul delegat pt. a se stabilii
legalitatea constituirii societăţii. Dacă sunt îndeplinite condiţiile legale se va înregistra SCB la RC şi se
va obţine certificatul de înregistrare.
3)Autorizarea funcţionării băncii de către BNR: cu certificatul de înregistrare şi cu o
documentaţie prevăzută de reglementări speciale fondatorii se vor adresa din nou BNR pt. a solicita
autorizaţia de funcţionare. BNR va elibera autorizaţia în cel mult 4 luni.
Banca nou constituită va putea desfăşura activităţi bancare începând cu data eliberării autorizaţiei
de funcţionare.
8
Ca finalitate a constituirii băncii aceasta va fi înregistrată în Registrul Bancar(RB). RB reprezintă
instrumentul de publicitate al comerciantului bancar.
Registrul este ţinut de BNR care evidenţiază toate autorizaţiile emise; este public iar menţiunile
din RB sunt prevăzute în normele BNR nr.18/2002. Pe lângă instrument de publicitate RB este şi mijloc
de control din partea BNR.
În RB la rubrica OBSERVAŢII se înscriu menţiuni privind modificările intervenite la bănci:
- retragerea autorizaţiei de funcţionare
- schimbarea denumirii
- reorganizarea judiciară
- lichidarea
- falimentul
- instituirea unui regim de administrare total
- fuziunea
- absorbţia

SC SCB

contract + statut 1)BNR- cerere de autorizare a constituirii( obţinerea


autorizaţiei de constituire nu determină în mod
se depun la obligatoriu obţinerea autorizaţiei de funcţionare)

Oficiul Registrului Comerţului 2) L31- înregistrarea în RC:


contract + statut
certificat de înregistrare( înmatriculare) certificat

3)BNR- cerere de autorizare a funcţionării


autorizaţia de funcţionare
RB

Registrul Comerţului

Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii SCB

Efectele actelor juridice încheiate pt. societăţi sunt diferite după cum societatea a preluat sau nu
aceste acte. Dacă la preia sunt considerate că au fost încheiate de societate retroactiv chiar din momentul
încheierii acestora. Anumite acte pot să nu fie preluate de societate. În acest caz fondatorii răspund pt. aceste
acte. Ex: acte dezavantajoase pt. societate( un angajament prin care fondatorii se obligă să angajeze
societatea într-o relaţie dezavantajoasă; fondatorii se pot împrumuta în condiţii dezavantajoase a.î
participarea lor la capitalul social să fie influenţată de restituirea împrumutului** au existat astfel de situaţii
a.î pt. evitarea lor s-a interzis împrumutul fondatorilor. Deci participarea la capitalul social trebuie să
aparţină acestora.**

Retragerea autorizaţiei de funcţionare

Pe tot parcursul funcţionării SCB este supravegheată de BNR. Retragerea autorizaţiei de


funcţionare se va dispune pt.:
- la cererea băncii
9
- ca sancţiune pt. nerespectarea măsurilor stabilite prin acte de control

- alte motive:
- autorizaţia a fost obţinută pe baza unor declaraţii false
- banca nu a început operaţiunile bancare în termen de 1 an de la data primirii autorizaţiei
- acţionaratul nu mai îndeplineşte condiţiile pt. asigurarea unei gestiuni prudente a băncii
Retragerea autorizaţiei se comunică băncii împreună cu motivele care au stat la baza acestei
măsuri; se publică în MO ăi în 2 publicaţii de circulaţie internaţională.
Aceste prevederi privind retragerea autorizaţiei se aplică şi în statele dezvoltate: în Germania
acordarea licenţei poate fi refuzată pt. motive cum ar fi: lipsa calificării profesionale ale managerilor,
resurse de capital inadecvate, violarea principiilor controlului dual( din partea Băncii Germaniei şi din
partea Biroului Federal de supraveghere bancară din Berlin).

CURS:4

Funcţionarea SCB

Activitatea bancară

Reprezintă atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public( PF, PJ sau entităţi
care nu au capacitatea de evaluare a riscului de nerambursabilitate a sumelor depuse) şi acordarea de
credite.
Banca reprezintă un adevărat paznic al depunerilor, un distribuitor de credite, un creator de
monedă de plată şi un prestator de servicii bancare.
Codul comercial român cuprinde la art. 3 pct.11 operaţiunile de bancă şi de schimb. Deci banii şi
creditul pot forma obiectul circulaţiei, comercialitatea lor fiind dată de elementele interpunerii în schimb
sau circulaţie.
O a doua sursă pt. definirea activităţii bancare o reprezintă Legea comerţului de bancă din
1934( prima lege bancară din RO) în care se vorbeşte de comerţul de bancă. Această activitate
reglementată prin legi speciale este monopolul băncilor şi reprezintă o activitate permanentă şi stabilă de
o anumită amploare.
Art. 11 din L58/1998 prevede care sunt activităţile ce pot fi desfăşurate de o bancă în limita
autorizaţiei de funcţionare.
Întreaga activitate bancară se desfăşoară în conformitate cu cerinţele legii şi cu respectarea
practicilor bancare prudente şi sănătoase sub autorizaţia BNR.
Putem grupa operaţiunile bancare în:
- operaţiuni pasive: depozitul
- operaţiuni active: creditul
- alte activităţi: depozitarea activelor fondurilor de investiţii, distribuirea de titluri şi acţiuni ale
fondurilor de investiţii, operarea arhivei de garanţii reale mobiliare( gajul), operaţiuni cu metale
preţioase sau operaţiuni de mandat.
- servicii auxiliare( conexe): definirea şi administrarea de bunuri mobile şi imobile necesare activităţii şi
orice alte operaţiuni necesare pt. realizarea obiectului de activitate autorizat.

Interdicţii privind activităţile desfăşurate de bancă


- operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile
- gajarea propriilor acţiuni
- acordarea de credite condiţionată de cumpărarea acţiunilor băncii
- primirea de depozite când banca se află în încetare de plăţi
- acordarea de credite condiţionată de acceptarea de către client a altor servicii

10
Operaţiunile bancare

1) Depozitul bancar
L 58/1998 defineşte operaţiunea de depozit astfel: suma de bani încredinţată în următoarele
condiţii:
a) să fie rambursată în totalitate, cu sau fără dobândă sau altă facilitate, la cerere sau la termenul
convenit de deponent cu depozitarul
b) să nu se refere la transmiterea proprietăţii, la furnizarea de servicii sau la acordarea de garanţii.
Depozitele la vedere şi la termen reprezintă operaţiuni pasive de atragere a resurselor bancare de
la PF sau PJ în vederea păstrării şi fructificării acestora.
Scopul băncilor este de a constitui disponibilităţile necesare pt. efectuarea operaţiunilor active:
creditarea.
Sursa creditului este în cele mai numeroase opinii depozitul. Iniţial exista însă ideea că sumele
depuse reprezintă capital fără nici o întrebuinţare. Treptat însă s-a considerat că ,, creditul înlesneşte prin
fondurile pe care alţi oameni nu le pot întrebuinţa, producţia atât în comerţ cât şi în industrie’’. Acest
caracter este esenţial pt. calificarea operaţiunilor de depozit şi de creditare ca acte de cvomerţ, de
interpunere în circulaţia numerarului şi a titlurilor cât şi pt. lor de operaţiunile civile adică contractul de
depozit şi contractul de împrumut.
Principala deosebire între depozitul şi creditul comercial şi cele civile constă în sursa sumelor
împrumutate, astfel: creditorul civil împrumută capitalul propriu în timp ce bancarul împrumută banii
altuia.
Caracterul depozitului ca operaţiune bancară
a) reprezintă o obligaţie a băncii faţă de deponent
b) reprezintă o creanţă a deponentului faţă de bancă

Clasificarea depozitelor bancare

În funcţie de termen:
1) depozite la vedere( la cerere): depozitele conform cărora deponentul poate retrage oricând suma
depusă. Dobânda este mai mică sau poate lipsii( sistemul bancar francez).
2) Depozite la scadenţă fixă( la termen): suma se retrage după un interval de timp prestabilit. Dobânda
este mai mare deoarece banca nu este în pericol de a se afla în faţa unei retrageri intempestive.
Termenul poate fi între 3-12 luni; acest depozit seamănă cu un împrumut cu dobândă acordat băncii
de către deponent.
Depunerile sunt privite de bancă ca o sursă de finanţare mai ieftină decât împrumuturile pe piaţa
interbancară.

Atragerea de depozite prin titluri

Titlurile sunt certificate cu caracter negociabil prin care deponentul va beneficia de o dobândă
fără a retrage depozitul( hârtii de valoare sau valori mobiliare).
Bonurile de casă: titluri la purtător, la ordin sau nominative; reprezintă fondurile depuse la bănci
prin care banca se obliga să restituie sumele depuse la un termen fix.

Asigurarea depozitelor bancare

Prin L 178/2004 s-a constituit fondul de garantare a depozitului în sistemul bancar FGDSB.
Fondul garantează rambursabilitatea depozitului în lei sau în valută pt. PF. Scopul constituirii fondului
este consolidarea raportului clienţi-bancă prin atragerea fondurilor şi prin creşterea solvabilităţii globale
a băncilor. Fondul este PJ de drept public care exercită un fel de tutelă statală asupra activităţii băncilor.

11
Contribuţia iniţială a băncilor la fond a fost de 1% din capitalul social. Procent care a scăzut la 0,8%
plătibil anual; procentul merge până la 1,6% dacă banca s-a angajat în politici nesănătoase.

Există o categorie de depozite negarantate de fond:


- depozitele membrilor CA al băncii
- depozitele comitetului director
- depozitele experţilor contabili
- depozitele soţilor, rudelor, afinilor; într-un cuvânt depozitele unor persoane aflate în relaţii speciale cu
banca.
Resursele fondului sunt alcătuite din:
- contribuţiile băncilor( contribuţie iniţială şi anuală)
- împrumuturi
- venituri din lichidarea creanţelor
- venituri din investirea resurselor
- alte venituri( donaţii, subvenţii)
Plata depozitelor garantate se face în următoarele situaţii:
a) banca nu este în măsură să ramburseze depozitele iar BNR a decis să retragă autorizaţia de
funcţionare
b) instanţa a hotărât începerea procedurii de faliment

2) Creditul bancar

L 58/1998 defineşte în preambulul său operaţiunea de credit: orice angajament de punere la


dispoziţie sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenţei unei datorii în schimbul obligaţiei
debitorului la rambursarea sumei respective, la plata dobânzii şi a altor cheltuieli.
L 58/1998 a fost completată prin L 190/1999 privind creditul ipotecar pt. investiţii imobiliare.
L 58/1998 prevede de asemenea care sunt categoriile de credite:
- credite de consum
- credite ipotecare
- alte categorii de credite

Clasificarea creditelor

1) În funcţie de criteriul scadenţei:


- credite pe termen scurt( până la 1 an)
- credite pe termen mediu(1-5 ani)
- credite pe termen lung( peste 5 ani)
2) După destinaţie:
- credite destinate producţiei
- credite pt. consum
3) După garantare:
- credite garantate cu garanţii reale, mobiliare şi imobiliare
- credite garantate cu garanţii personale( contract de fidejusiune)
4) După modalitatea acordării:
- credite pe titluri
- reporturi
- scontul
- deschiderea de credit

12
Principiile activităţii de creditare

1) Principiul prudenţei bancare: se urmăreşte credibilitatea clienţilor ca o condiţie de acordare a


creditelor
2) Contractualitatea: consemnarea în documente contractuale a operaţiunilor de creditare şi de garanţie
3) Rambursabilitatea creditului: obligaţia de rambursare la scadenţă a sumei împrumutate şi a dobânzii
aferente
4) Respectarea destinaţiei creditului: principiul a fost formulat şi respectat în etapa de tranziţie a RO
datorită tendinţei de încălcare a legii
5) Garantarea creditului: valoarea minimă a garanţiei trebuie să acopere valoarea maximă a
împrumutului

Funcţiile creditului

1) Funcţia distributivă: creditul asigură un sistem de relaţii între bănci şi comercianţi


2) Funcţia de emisiune, de injectare a unui volum suplimentar de bani în economie

Trăsăturile specifice ale creditului bancar

În funcţie de sursă, destinaţie şi risc creditul poate fi analizat astfel:


1) în funcţie de sursă: sursa o reprezintă în general depozitele. Clienţii băncii sunt atât
depunători( creditori ai băncii) dar şi debitori ai acesteia( când obţin un credit)
2) în funcţie de destinaţie: creditul reprezintă instrumentul principal al creşterii producţiei
3) în funcţie de risc: creditul poate fi analizat din perspectiva a două elemente:
- timpul( suma de bani va fi rambursată într-un timp determinat)
- încrederea( cel care va propune acordarea unui credit va avea calităţi personale deosebite bazate
pe cunoaşterea firii umane

Clasificarea creditului în funcţie de performanţa financiară a clientului

A. Standard
- clientul achită la scadenţă ratele şi dobânda
B. În observaţie
- performanţele financiare sunt bune dar nu se poate menţine acelaşi nivel o perioadă mai lungă
C. Standard
- performanţele financiare sunt satisfăcătoare dar cu tendinţe de înrăutăţire
D. Îndoielnic
- performanţe scăzute şi caracter ciclic la intervale de timp scăzute
E. Pierdere
- clientul înregistrează pierderi iar perspectiva este de a nu se putea încasa nici ratele nici
dobânda

13
Curs:5

Reguli speciale de limitare a riscului de creditare al băncilor

a) Reguli cu privire la împrumuturi mari


Normele BNR reglementează persoanele ce contractează împrumuturi mari.
Un împrumut e considerat mare dacă suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor
depăşeşte 10% din fondurile proprii ale băncii.
Un singur debitor este orice persoană sau grup de PF sau PJ care beneficiază
împreună/individual
de împrumuturi şi garanţii acordate de aceeaşi bancă şi sunt legate între ele astfel:
- una dintre persoane exercită asupra celorlalte putere de control, direct sau indirect
- nivelul cumulat al împrumuturilor acordate reprezintă un singur risc de credit pt. bancă deoarece
persoanele sunt legate într-o asemenea măsură încât dacă una dintre ele va întâmpina dificultăţi de
rambursare altele/celelalte vor întâmpina aceleaşi dificultăţi.
Fondurile proprii ale băncii cuprind: capitalul social şi capitalul suplimentar( din capitalul social
făcând parte capitalul iniţial).
Împrumuturile mari se acordă numai pe baza unei decizii luate în unanimitate de comitetul de
direcţie iar suma acestora se va comunica de îndată BNR.
Suma totală a împrumuturilor mari acordate de o bancă nu va putea depăşi de 8 ori nivelul
capitalului propriu al băncii.
Anumite împrumuturi nu intră în categoria acestor restricţii: împrumuturile garantate de bugetul
de stat, împrumuturile acordate altei SCB sau garantate de altă bancă.
BNR reglementează prin norme( ex: normele 8/1999 privind limitarea riscului de credit al
băncilor) anumite aspecte prin care se urmăreşte supravegherea de BNR a solvabilităţii, expunerilor mari
şi a împrumuturilor acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca, personalului propriu şi
famililor acestora.
O expunere mare reprezintă un împrumut în cuantum mare acordat unui singur debitore şi
evidenţiat în situaţia financiar contabilă ca:
- credite, efecte de comerţ scontate, investiţii în acţiuni sau alte valori mobiliare, garanţii emise,
etc.
b) Reguli speciale cu privire la debitorii aflaţi în relaţii speciale cu SCB
Normele BNR reglementată care sunt aceste persoane:
- salariaţii acestora
- rudele acestora
- acţionarii semnificativi
- SC la al căror capital banca participă cu cel puţin 10%
- personalul BNR cu atribuţii de supraveghere bancară
- alte categorii de PF sau PJ
Prin regulamentul nr.1/1999 şi prin Normele BNR nr. 8/1999 s+au reglementat aspecte privind
protecţia plăţilor în economie şi s+a organizat în cadrul BNR Centrala Riscurilor Bancare(CRB).
Regulamentul nr.1 cuprinde dispoziţii de esenţa protecţiei creditului bancar iar Normele se referă
la activităţi de contabilitate, formularistică, etc.
Personalul SCB poate beneficia de acordarea unor împrumuturi care nu sunt în condiţii de
favoare în urma deciziei consiliului de administraţie al băncii.
Suma totală a împrumuturilor acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca nu poate
depăşii 20% din totalul fondurilor proprii.

14
În prezent în ceea ce priveşte politica BNR de limitare a riscurilor de creditare BNR începe să se
orienteze într+o altă direcţie şi anume renunţând la garanţiile aduse de client către afacerile pe care
acesta le derulează.
Dacă afacerile clientului nu permit rambursarea creditului şi a dobânzilor ele nu trebuie creditate.
Se va elimina astfel acumularea unor garanţii inutile în portofoliul băncii dacă un client intră în
dificultate, mai ales că până în prezent multe bănci nu au putut valorifica bunurile gajate pt. a-şi
recupera banii.

Activităţi conexe şi accesorii

1. Operaţiunea de factoring

Factoringul este operaţiunea de mobilizare a creanţelor comerciale născută din practică. Prezintă
interes datorită rapidităţii aplicării sale, graţie unui mecanism simplificat şi a complementarităţii
serviciilor propuse. El este considerat şi o modalitae de gestiune economică.
Termenul factoring este de oridine anglo-saxsonă, iar în limbajul uzual bancar se foloseşte
termenul de imobilizare.
Ca operaţiune întâlnită în relaţiile financiar-bancare el reprezintă un instrument de finanţare pe
termen scurt. Totodată este şi un instrument de gestiune comercială simplificând evvidenţa contabilă şi
operaţiunile contabile aferente.
În legea privind activitatea bancară, operaţiunile de factoring le întâlnim alături de operaţiunile
de creditare şi scontare ale efectelor de comerţ.
Unii autori tratează factoringul în cadrul contractului de credit, la deschiderea de credit pe
termen scurt.
Factoringul este definit ca un contract ce presupune transmitrea unei creanţe de către o persoană
sau entitate, creanţă rezultată din vaânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, către o altă persoană sau
entitate specializată care se obligă să le încaseze şi să suporte riscul insolvabilităţii debitorilor, în
schimbul unei remuneraţii.
Persoană care transmite se numeşte aderent, iar persoana care se transmite se numeşte factor.

Operaţiunea se desfăşoară în 2 etape:

a) pe măsura efectuării livrărilor, comerciantul.transmite factorului un exemplar ale facturilor.


(alături de alte documente justificative). Facturile sunt grupate pentru o perioadă detreminată într-un
borderou care este însoţit de o cerere de plată adresată către factor. Factorul eliberează o chitanţă prin
care el se subrogă comerciantului şi va plătii sumele din facturi către creditorii cpmerciantului.
b) Factorul creditează contul aderentului cu suma rezultată din .facturi;el işi poate rezerva.
dreptul de a refuza anumite facturi, deşi prin convenţia de factoring şi-a asumat exclusivitatea..în sensul
obligaţiei comerciantului de a-i transmite toate creanţele sale.
În practică se convine asupra unui plafon de credit în limita căruia factorul nu poate refuza toate
creanţele sale.
Astfel operaţiunile de factoring sunt de 2 tipuri:
- la scadenţă când factorul –banca plăteşte facturile la data scadenţei lor;
- tradiţional (obişnuit) când banca plăteşte creanţele imediat.
Factoringul nu mai este un contract cu aplicabilitate numai pe plan internaţional.Băncile din Ro:
BCR oferă finanţarea în regim de factoring în lei şi valută pt creanţele comerciale materializate în facturi
provenind din livraări de mărfuri, executare de lucrări şi prestare de servicii.
În prezent factoringul nu mai este utilizat doar de bănci, ci pe o scară din ce în ce mai largă de
societăţile specializate în recuperarea creanţelor.

Regimul juridic:
15
Transmiterea creanţei comerciale este considerată. o subrogare.a factorului în drepturile
aderentului. Factorul devine creditorul debitorului aderentului subrogat. Subrogarea trebuie să fie
expresă pentru a se putea realiza plata simultană în favoarea adrentului.

Avantajele operaţiunii de factoring


Constau în preluarea riscurilor creanţei de către factor şi preluarea riscului de asigurarea de
lichidităţi din partea unui comerciant. De aceea permite accelerarea rotaţiei capitalului comerciantului.
Se simplifică formeleşi procedurile de plată spre deosebire de utilizarea cambiilor şi a biletelor la
ordin.

2. Operaţiuni de scontare

Scontul reprezintă operaţiunea bancară efectuată în ţările cu economie de piaţă în legătură cu


circulaţia cambiilor comerciale (şi în mai mică măsură a cambiilor financiare).
Scontarea constă în preluarea de către o bancă comercială contra unui comision,.a unei cambii de
la beneficiarul ei înainte de a ajunge la scadenţă.
Ceea ce banca plăteşte este suma înscrisă pe cambie, mai puţin dobânda socotită pînă la scadenţa
cambiei.La scadenţă banca încasează de la debitor suma înscrisă pe cambie, operaţiunea fiind astfel
lichidată.
Esenţa scontări constă în transformarea creanţei rezultată din cambie în capital bănesc înainte de
scadenţa titlului.
Scontarea acceleraează circuitul capitalului şi contribuie la dezvoltarea producţiei. Există şi o
scontare mai riscantă pentru bancă – scontul forfetar. (forfait = învoială, înţelegere). În acest caz banca
renunţă la regresul său împotriva comerciantului cu care a încheiat înţelegerea, dacă debitorul creanţei
intră în solvabilitate (în general este vorba de creanţe în valută).

3. Operaţiuni cu valori mobiliare

- tranzacţii în cont propriu sau în contul clienţilor cu valori mobiliare;


- intermedierea în plasamentul de valori mobiliare şi oferirea de servicii legate de aceasta;
- custodia şi administrarea de valori mobiliare;
- depozitar pentru organismele de plasament colectiv de valori mobiliare;
Toate aceste operaţiuni pot fi desfăşurate de bănci în conformitate cu legislaţia privind.valorile mobiliare
şi bursele de valori prin societăţi distincte specifice pieţei de capital care vor funcţiona sub
reglementarea şi supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Alte activităţi desfăşurate de SCB


- emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi credit;
- transfer de fonduri;
- leasing financiar.

16
Curs:6

Autorizarea băncilor, instituţiilor emitente de moneda electronică( altele decât băncile), a


caselor de economii pt. domeniu locativ şi a sucursalelor în RO ale instituţiilor de credit
străine

Instituţiile de credit, PJ române şi sucursalele instituţiilor de credit străine pot funcţiona pe


teritoriul RO. Numai pe baza autorizaţiei emise de BNR.
Procesul de autorizare a instituţiilor de credit de către BNR cuprind 2 etape:
- aprobarea constituirii instituţii de credit
- aprobarea funcţionării instituţii de credit
Aprobarea constituirii instituţiei de credit nu garantează obţinerea autorizaţiei de funcţionare,
aceasta indicând doar permisiunea dată fondatorilor de a proceda la constituirea instituţiei de credit
potrivit normelor legale.
Autorizaţia de funcţionare va fi însoţită de aprobările pt. persoanele desemnate în calitate de
conducător, administrator şi auditor financiar a instituţiei de credit şi de confirmarea acţionarilor
semnificativi ai acesteia.
Instituţiile de credit vor avea sediul social şi sediul real pe teritoriul RO. Spaţiul destinat
constituirii sediului social şi sediului real al unei instituţii de credit nu poate fi amplasat la subsolul
clădirilor sau la etajele ansamblurilor de locuinţe şi trebuie să corespundă ca suprafaţă, condiţii de
securitate şi dotări activităţilor propuse a fi desfăşurate.
Acest lucru se va aplica şi sucursalelor şi altor sedii secundare ale instituţiilor de credit, dar şi
sucursalelor de credit străine.
Denumirea unei bănci trebuie să fie în lb. română, cu excepţia cazului în care banca este o filială
a unei PJ străine şi preia în denumirea sa , parţial sau total, denumirea societăţii mamă.
În obiectul de activitate autorizat al unei bănci vor fi incluse doar activităţile pt. care este
fundamentată în mod corespunzător în studiul de fezabilitate, capacitatea băncii de a le desfăşura. Nu
vor fi incluse activităţile pe care băncile nu le pot desfăşura în mod direct.
Nu pot deţine calitatea de fondatori, acţionari semnificativi, conducători, administratori sau
auditori financiari ai unei bănci sau conducător al unui sediu secundar al acesteia, persoanele
nominalizate în OG 159/2001 pt. prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar bancar în
scopul finanţării de acte de terorism.
Interdicţia prevăzută anterior se aplică ţi în cazul persoanelor care au fost condamnate pt.
infracţiuni de corupţie, spălare de bani, infracţiuni contra patrimoniului, abuz în serviciu, dare/luare de
mită, fals şi uz de fals, deturnare de fonduri, evaziune fiscală, primirea de foloase necuvenite, trafic de
influenţă, mărturie mincinoasă sau alte fapte de natură să conducă la concluzia că nu sunt create
premisele necesare pt. asigurarea unei gestiuni sănătoase a băncii.
În cazul în care banca este constituită pe baza subscripţiei publice, fondatorii au obligaţia
participării la capitalul social al băncii cu cel puţin 30%.
La evaluarea fondatorilor şi acţionarilor semnificativi se va urmări ca aceştia să dispună de o
siutuţie financiară care să permită onorarea obligaţilor lor patrimoniale şi achiziţionarea participaţiei la
capitalul social la băncii şi care să asigure premisele pt. susţinerea financiară a băncii în cazul în care
situaţia financiară a băncii se deteriorează.
Sumele destinate participaţiei la capitalul social al băncii trebuie să provină din surse proprii şi să
nu reprezinte sume împrumutate sau puse la dispoziţie, indiferent cu ce titlu da alte PJ, PF autorizate,
persoane sau alte entităţi fără personalitate juridică, cu excepţia sumelor puse la dispoziţia unei filiale de
către societatea mamă din sursele proprii ale acesteia.
Persoanele care au calitatea de fondator/acţionar semnificativ trebuie să fi înregistrat în ultimii 3
ani de activitate şi potrivit ultimei situaţii financiare sau ultimei balanţe de verificare, capital propriu
pozitiv.
17
Regiile autonome şi S.C. cu capital de stat, la care statul deţine o participaţie de cel puţin 10%,
pot participa la capitalul social al unei bănci numai în cazul în care îndeplinesc cumulativ următoarele
condiţii:
- să nu fi beneficiat în ultimii 3 ani de subvenţii de la bugetul de stat şi să nu se fi prevăzut pt.
anul în curs, să beneficieze de acestea
- participaţia la capitalul social al băncii să fie de cel mult 2% din acesta
- ponderea totală a participaţiilor regiilor autonome şi ale S.C cu capital de stat, la care statul
deţine o participaţie de cel puţin 10%, să nu depăşească 10% din capitalul social al băncii respective.
Fondurile cu capital de risc, fondurile de investiţii sau alte organisme de plasament colectiv în
valori mobiliare, fără personalitate juridică, asociaţiile, fundaţiile, ligiile, sindicatele ori late forme de
asociere sindicală sau alte forme similare nu pot participa ca fondatori/acţionari semnificativi la capitalul
social al unei bănci.
La fel şi în cazul PJ/altor entităţi, înregistrate în state cu care RO. Întreţine relaţii diplomatice sau
în jurisdicţii care nu instituie obligativitatea organizării şi ţinerii contabilităţii şi/sau publicării situaţiilor
financiare, ţinerii registrelor comerciale şi/sau care permit păstrarea anonimatului, în ceea ce priveşte
identitatea acţionarilor/asociaţilor sau administratorilor dar şi a persoanelor sau a grupurilor de persoane
care acţionează împreună, care controlează una sau mai multe instituţii de credit şi care vor exercita
controlul asupra băncii - PJ române, urmează a se constitui, în condiţiile în care banca şi respectivele
instituţii de credit nu vor face obiectul unei supravegheri pe bază consolidată din partea unei autorităţi.
Pt. îndeplinirea condiţiei privind experienţa profesională în domeniul financiar-bancar,
persoanele propuse în calitatea de conducător trebuie să fi activat cel puţin 7 ani în instituţii de credit,
instituţii financiare, societăţi de asigurări/reasigurări, autorităţi de reglementare şi/ sau supraveghere în
domeniul financiar bancar, sau din organizaţii financiar-bancare internaţionale, sau să fi asigurat
conducerea efectivă a entităţilor menţionate.
Pt. administratori această perioadă trebuie să fie de cel puţin 3 ani. Pt. PJ propuse în calitate de
auditor financiar trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege şi să nu se afle în vreo situaţie de
incompatibilitate/de conflict de interese prevăzute de legislaţia în vigoare.

Curs:7
Contractele bancare

Operaţiunile bancare se desfăşoară prin intermediul contractelor bancare.


Contractul bancar este acordul de voinţă prin care o parte, banca sau alt comerciant( cum
ar fi o instituţie de credit) se obligă să efectueze operaţiunile bancare prevăzute de lege:
- operaţiuni active
- operaţiuni pasive
- operaţiuni conexe
faţă de cealalaltă parte, client, care se obligă să respecte clauzele contractuale specifice
contractului încheiat.

Condiţii de fond privind încheierea contractelor bancare


Ca orice contract, contractul bancar, va fi valabil încheiat dacă se respectă condiţiile generale de
validitate:
- consimţământul
- capacitatea părţilor
- obiectul contractului bancar
- cauza contractului bancar

18
Consimţământul părţilor

Părţile contractului bancar( subiectele raportului juridic) sunt:


- SCB
- PF/PJ
Consimţământul SCB se exprimă prin formă scrisă a contractului şi prin individualizarea
acestuia în funcţie de client şi de tipul de contract încheiat. Consimţământul va fi dat de reprezentantul
legal desemnat de CA sau de funcţionarul bancar însărcinat cu această operaţiune.
Consimţământul PF/PJ trebuie să emane de la o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu pt.
PF şi de la reprezentantul legal al PJ potrivit legii/statutului.
Clientul îşi va exprima consimţământul cunoscând exact conţinutul şi efectele contractului
bancar. În acest scop, băncii îi revine obligaţia de informare realizată nu numai prin încheierea în
conţinutul contractului a clauzelor contractuale, ci mai ales prin aducerea la cunoştinţa clientului a
tuturor clauzelor care atenuează răspunderea băncii sau care acordă acesteia drepturi specifice.
Clauzele sunt opozabile clientului şi produc efecte juridice, chiar dacă ele nu reprezintă
consensul părţilor, ci ţin mai mult de natura contractuală a relaţiilor client-bancă.
În general, contractele bancare sunt contracte de adeziune. Clientul va adera sau nu la clauzele
contractuale care nu sunt negociabile.
Clauzele contractuale sunt completate prin normele legale în vigoare şi prin uzurile bancare.
În momentul semnării contractului, clientul va cunoaşte toate clauzele pt. ca obligaţia de
informare a băncii sa existe cu certitudine, iar încheierea contractului să aibă loc în cunoştinţă de cauză.

Capacitatea părţilor

Existenţa capacităţii depline de exerciţiu dobândită odată cu vârsta majoratului, reprezintă


condiţia de fond în vederea încheierii contractului bancar ce către PF ( interzisul judecătoresc şi minorul
încheie contracte bancare numai prin reprezentanţii legali).
Pt. PJ se aplică principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, iar capacitatea dec exerciţiu se
exprimă prin reprezentanţii legali ai PJ.
La constituirea unei SC, asociaţii şi fondatorii vor putea cere încheierea unor contracte bancare
în numele viitoarei societăţi( contract de depozit în numerar, în lei/valută) pt. vărsarea aporturilor la
capitalul social.

Obiectul contractului bancar

Constă în comerţul de bancă, adică în opiniile bancare enumerate expres în art. 11 al L nr.
58/1998,

Cauza contractului bancar

Cauza va fi licita sau certă, fiind interzise în conţinutul contractului clauzele ilegale, cum ar fi
spălarea banilor.
Condiţiile de formă ale contractelor bancare: deşi sunt contracte consensuale, forma actuală
pe care o îmbracă contractele actuale este forma scrisă. Practica bancară a impus această formă pt. a se
păutea dovedi existenţa contractului.

Trăsăturile specifice ale contractului bancar


- Caracterul specific al obiectului contractului determinat de prevederile art. 11 din L.58/1998, care
cantonează exclusiv obiectul de activitate al băncilor în aceste reglementări.
- Existenţa unor tehnici utilizate exclusiv în domeniul bancar:
- cardurile bancare
19
- scontul
- monede electronică
- o atenţie mai mare acordată partenerului contractual ( clientului) în scopul protecţiei sale în relaţiile cu
banca, pt. că acesta intră în raporturi juridice de pe o poziţie de inegalitate faţă da bancă.
- declararea contractelor bancare ca fiind TITLURI EXECUTORII
- conţin clauze de modificare unilaterală a prevederilor contractuale
Ex: cele mai frecvente modificări se referă la procentul dobânzilor dar şi la limitarea creditului
acordat sau la aspecte cu caracter general
- caracterul de ADEZIUNE al contractului bancar, relevat de utilizarea exclusivă a formularelor tipizate
de contract, cu clauze nenegociabile adresate clienţilor.

Aderarea clientului la condiţiile impuse de SCB-uri

În momentul în care clientul se adresează băncii pt. încheierea unui contract, el se va pus în
situaţia de a adera nu numai la clauzele contractuale, ci şi la condiţiile generale de bancă, la uzurile
convenţionale şi la regulile profesionale bancare depuse de client, al termenelor şi succesiunilor
cronologice în care se efectuează operaţiunile bancare.
Aceste condiţii sunt cuprinse în formularul tipizat de contract iar în caz contrar revine instanţei
de judecată rolul de a verifica dacă clientul le-a cunoscut efectiv şi le-a acceptat.
Uzurile convenţionale: deşi există distincţia dintre UZURILE CU VALOARE DE CUTUMĂ
ŞI CELE CONVENŢIONALE, practica arată că prima categorie de uzuri este inclusă în condiţiile
generale de bancă, iar cele convenţionale îşi menţin cea mai importantă poziţie în materia contractului
bancar.
Deci, UZUL(PRACTICA) va rămâne sursa de obligaţie ca rezultat al aderării clientului la
contractul bancar.
UZUL BANCAR: tot ceea ce face parte din funcţionarea normală a activităţii bancare:
- efectuarea plăţilor acordate de client, care a deschis un cont de depozit de fonduri
- încasarea dividendelor cuvenite în numele şi pe seama titularului de cont
Instanţa va rămâne suverană în a constata şi interpreta uzuri bancare, pornind de la realitatea că
ele exprimă voinţa părţii celei mai puternice, adică banca.

Reguli profesionale bancare: se referă la reglementările BNR cu caracter de obligativitate, atât


faţă de client cât şi faţă de SCB(Normele BNR).

Categoria de contracte bancare

Contractul bancar de cont curent

Contul curent este un contract prin care părţile numite CORENTIŞTI, convin ca în loc să
lichideze creanţele lor reciproce izvorâte din prestaţiile făcute una către cealaltă, lichidarea să se facă la
un anumit moment prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare.
Creanţele reciproce ale părţilor se satisfac prin prestaţiile reciproce, urmând ca la un anumit
termen să fie achitată creanţa rezultată din compensarea celor 2 mase de creanţe.
Este cel mai frecvent întâlnit contract bancar.

Contractul de depozit de fonduri

Acesta este numit şi CONT DE DEPOZIT DE FONDURI, şi este convenţia încheiată de o


SCB cu clientul pt. predarea unei sume spre fructificare, banca având dreptul de a dispune de aceste
fonduri în propriul interes, dar şi obligaţia de a restitui la cererea titularului de cont, în orice moment sau
la termenul convenit.
20
Scopul încheierii acestui contract este acela de fructificare a disponibilităţilor băneşti de către
client şi mijloc de finanţare a creditelor de către partenerul bancar.
Obiectul depozitului constă într-o sumă de bani, obligaţia băncii fiind de a restituii în condiţiile
contractuale, iar obligaţia clientului este de a remite( înmâna ) suma de bani.

Contractul de credit bancar

Constă în convenţia caracterizată prin elemente specifice:


- avansul de monedă fiduciară/scripturală
- remuneraţia băncii
- rambursarea creditului
Titluri executorii: L nr.58/1998 prevede expres că ‚, toate contractele de credit bancar precum şi
garanţiile reale şi personale constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri
executorii’’.
Contractele nu trebuie să mai parcurgă calea unui proces pt. a dobândi titluri executorii. Deci,
ecstea se pot pune în executare imediat prin investirea cu o formulă legală, dobândită în baza legii şi nu
în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Banca a dobândit astfel un privilegiu prin lege, justificat de necesitatea reducerii timpului de
recuperare a unui credit nerambursabil şi simplificându-se astfelş procedura. Banca va executa silit pe
clientul care nu rambursează creditul fără să mai existe un proces, acesta putând utiliza garanţiile pe care
clientul le-a adus în vederea obţinerii creditului.
Garanţiile sunt evidenţiate de ARHIVA ELECTRONICĂ DE GARANŢII REALE
MOBILIARE, organizată pe persoane şi pe bunuri, arhivă care permite stabilirea priorităţii garanţiilor.
Banca îşi poate organiza prin lege propriul Corp al Executorilor Bancari, cu rolul de a executa
silit garanţiile aduse de client ( Ordinul Ministrului de Stat nr. 2628/1999 a aprobat statutul Corpului
Executorilor Bancari).

Curs:8

Supravegherea specială şi administrarea specială

Supravegherea prudenţială a băncii

În acest domeniu întâlnim dispoziţiile legale emise de legiuitor pt. supravegherea prudenţială a
băncilor. Măsurile de supraveghere şi administrare specială au ca scop dispunerea unor sisteme
financiare precare. Ele se impun când este iminentă declanşarea unei stări de insolvabilitate. Scopul
principal este redresarea sistemului financiar al băncii a.î să se evite lichidarea sa iar banca să îşi poată
relua activitatea sub controlul organelor statutare.
Supravegherea şi administrarea specială sunt măsuri echivalente celor de reorganizare judiciară
din dreptul comun. Aşa cum procedura reorganizării judiciare reprezintă un ansamblu de reguli care
urmăresc stingerea pasivului debitorului comerciant aflat în încetare de plăţi, aflat sub controlul justiţiei,
scopul supravegherii şi administrării speciale este redresarea comerciantului bancar.
Principala deosebire între cele două constă în caracterul măsurilor dispuse. Cele privind
redresarea S.C au caracter judiciar ( sunt dispuse de instanţă), cele dispuse în cazul SCB au caracter
administrativ. Deci în cazul unei bănci procedura judiciară reglementată prin L 64/1995 este înlocuită cu
o procedură administrativă conform L 58/1998.
Există anumite opinii care nu sunt de acord cu aplicarea unei proceduri prealabile conform L
64/1995. Existând astfel de discuţii legiuitorul român a încercat să ne clarifice prin intrarea în vigoare a
unei legi speciale privind falimentul bancar: L 278/2004.
21
SCB va parcurge 2 proceduri care au ca scop redresarea activităţii sale ca bancă aflată în
dificultate:
- supravegherea specială
- administrarea specială
Supravegherea specială presupune desfăşurarea activităţii sub monitorizarea unei comisii a BNR
ale cărei măsuri sunt obligatorii pt. conducerea băncii şi pt. AGA.
Administrarea specială presupune desfăşurarea activităţii SCB sub conducerea unui
administrator special desemnat de CA al BNR care preia atribuţiile CA al BNR şi care adoptă măsuri de
redresare a acesteia d.p.d.v financiar pt. încadrarea în parametrii de supraveghere specială.

Procedura de redresare a SCB

Atât supravegherea cât şi administrarea specială pot fi desemnate prin expresia:,, procedură de
redresare’’.
Trăsăturile procedurii de redresare:
Măsurile de supraveghere şi administrare specială reprezintă o procedură administrativă unitară:
a) este vorba de o procedură administrativă deoarece supravegherea specială este instituita de CA al
BNR şi se desfăşoară sub controlul acesteia. BNR ca bancă centrală este o autoritate administrativă
autonomă( nu este subordonată nici unei autorităţi, prezintă doar rapoarte în faţa Parlamentului
român); deci este o autoritate de supraveghere prudenţială bancară împuternicită să emită
reglementări(norme), să ia măsuri pt. respectarea lor şi aplică sancţiuni în caz de nerespectare.
Potrivit acestei abilităţi a BNR-ului CA ia hotărâri privind instituirea supravegherii sau
administrării speciale, privind continuarea sau încetarea acestor măsuri.
De aceea calificăm procedura de redresare ca fiind administrativă.
b) Împărţirea materiei din legea bancară în 2 componente- supravegherea şi administrarea- ne indică
faptul că aceste măsuri constituie fie 2 etape care se succed cronologic, fie 2 procedee de redresare
care pot interveni independent unul de celălalt. Astfel dacă măsurile de supraveghere specială dau
rezultate nu se mai aplică administrarea specială; dacă supravegherea specială nu atinge rezultatele
scontate se aplică administrarea specială, dar dacă banca are deja o situaţie financiară precară se
poate trece direct la măsuri de administrare specială.
Reţinem că procedura de redresare are un caracter unitar exprimat prin măsuri speciale,
consecutive sau alternative în raport de situaţia financiară a băncii căreia îi sunt destinate aceste măsuri.

Măsuri de supraveghere specială

Dacă o bancă încalcă legea sau reglementările prudenţiale ale BNR, încălcare constatată în urma
activităţii de supraveghere sau în funcţie de raportările băncilor conform L bancare se instituie
supravegherea specială. Precizăm că pe tot timpul activităţii sale banca se află sub o supraveghere
prudenţială( care nu se confundă cu supravegherea specială).
Toate măsurile luate de BNR au ca scop menţinerea băncii la un nivel normal al activităţii sale
a.î Comisia de Supraveghere Specială din BNR urmăreşte modul în care banca stabileşte şi aplică
măsurile necesare remedierii deficienţelor constatate organizării statutare ale băncii dispun suspendarea
sau desfinţarea unor acte sau actvităţi bancare.

22
C:9
Falimentul bancar

Procedura falimentului bancar

Condiţii pentru aplicarea procedurii falimentului bancar

1. Debitorul trebuie să fie o bancă legal constituită în RO.


2. Debitorul să se afle în stare de insolvenţă – starea unei bănci ( instituţii de credit) care se află
în una din situaţiile următoare:
1) incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile
2) scăderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate a băncii ( instituţie de credit)
3) retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţii de credit
BNR va putea cere deschiderea procedurii de faliment asupra unei bănci care s-a aflat fie sub
supraveghere specială fie sub administrare specială şi nu a reuşit să se redreseze financiar.
Supravegherea şi administrarea specială reprezintă măsuri de reorganizare a unei bănci
( anterioare deschiderii procedurii de faliment). Dar BNR poate cere deschiderea procedurii de faliment
în mod direct fără să se aplice anterior măsurile de reorganizare judiciară.

Participanţii la procedura falimentului bancar

OG 10/2004 aprobată prin L nr.278/2004 prevede care sunt subiectele procedurii falimentului
bancar: instanţa judecătorească, judecătorul sindic, lichidatorul.

Tribunalul: toate procedurile de faliment sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază


teritorială îşi află banca sediul principal.
Atribuţiile tribunalului sunt exercitate de judecătorul sindic:
- emiterea hotărârii de deschidere a procedurii
- judecare contestaţiei împotriva cererii de deschidere a procedurii
- desemnarea lichidatorului
- judecarea acţiunilor introduse de lichidatori sau de creditori
- emiterea hotărârii de închidere a procedurii da faliment

Judecătorul sindic: judecător desemnat de preşedintele tribunalului dintre judecătorii sindici


( specializaţi în procedura lichidării şi a falimentului) care exercită in control de legalitate asupra
desfăşurării procedurii.
Judecătorul sindic are 2 categorii de atribuţii:
1. jurisdicţionale( de judecare a acţiunilor, a contestaţiilor, în general de pronunţare a hotărârilor
referitoare la faliment)
2. administrative: desemnarea sau înlocuirea administratorului societăţii sau controlul activităţii
acestuia.

Atribuţii:
- controlul asupra administratorului special sau asupra lichidatorului
- stabilirea programului şedinţei Adunării Creditorilor
- avizarea planului de reorganizare( dacă este cazul)
- avizarea planului de distribuire a sumelor rezultate din lichidarea patrimoniului băncii
- introducerea de acţiuni pt. anularea actelor frauduloase încheiate de bancă
Judecătorul sindic va solicita opinia BNR pe tot parcursul desfăşurării procedurii.

23
Lichidatorul: este numit de judecătorul sindic cu avizul BNR. Pt. SCB lichidatorul este
FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR.
Atribuţii:
- deschiderea conturilor în lei şi valută numite,, cont tip instituţie de credit în faliment’’ ; în aceste
conturi vor fi virate sumele rezultate din operaţiunile de lichidare
- inventarierea bunurilor debitorului
- angajarea de personal în vederea lichidării
- efectuare oricăror operaţiuni cerute de lege
Lichidatorul se substituie conducerii băncii debitoare, deci acţionează în calitate de mandatar al
acesteia.
Lichidatorii reprezintă banca în instanţă, deţinând puteri largi şi acţionând independent.
Lichidatorii pot fi revocaţi de instanţă sau da Adunarea Creditorilor sau pot demisiona ( dacă
sunt PF).

Adunarea generală a creditorilor

Pt. a se simplifica procedura de faliment legea tratează creditorii băncii ca un personaj colectiv
ce îşi va putea numi un reprezentant care să-i reprezinte în cadrul procedurii.
Tot ca un personaj colectiv este tratată şi AGA a băncii care îşi va desemna un reprezentant ce va
participa la desfăşurarea procedurii.

Desfăşurarea procedurii

Cererea pt. deschiderea procedurii

Sesizarea tribunalului se face printr-o cerere introdusă de către banca debitoare, creditoare sau
BNR.
Cererea băncii debitoare va fi însoţită de situaţia financiară anuală de listă a bunurilor băncii, de
lista creditorilor si de contul de profit şi pierdere pa anul anterior.
Cererea creditorilor va fi însoţită de titlu executor care atestă existenţa unei creanţe certe, lichide
şi exigibile şi de alte dovezi care să ateste faptul că banca debitoare se află în încetare de plăţi de peste 7
zile.
Cererea BNR va fi însoţită de hotărârea de retragere a autorizaţiei de funcţionare.
Primind cerea, tribunalul fixează termenul de judecată şi notifică cererea părţilor interesate.

Efectele deschiderii procedurii de faliment :

- ridicarea dreptului băncii de a îşi administra bunurile


- suspendarea tuturor acţiunilor judiciare sa extrajudiciare
- interzicerea administratorului de a desfăşura activităţi bancare
Aceste efecte sunt comune tuturor SC fiind prevăzute în L nr.64/1995 privind reorganizarea
judiciară şi falimentul SC.
Pt. SCB apar şi elemente specifice cum ar fi: dispoziţia BNR de a se închide conturile băncii
debitoare şi de a se deschide contul tip instituţie de credit în faliment.

Derularea operaţiunii de lichidare

a) lichidatorul organizează negocierea cumpărării de active ale băncii


b) vânzarea bunurilor băncii
c) se pot aplica alternative juridice speciale: cesiunile de creanţă( dacă alte modalităţi de lichidare nu au
dat rezultate)
24
Închiderea procedurii de faliment

Procedura se va închide prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, după aprobarea raportului
final al lichidatorilor, distribuirea fondurilor şi depunerea fondurilor nereclamate la o bancă sa o
instituţie de credit.
Hotărârea de închidere se comunică tuturor creditorilor băncii, BNR-ului, şi se publică în 2 ziare
circulaţie naţională.
Pe parcursul procedurii, judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii dacă banca nu are
active sau dacă aceste sunt insuficiente.

Jurisprudenţă

BNR a cerut declanşarea procedurii de faliment pt. banca X conform fostei legi a falimentului
bancar nr. 83/1998.
BNR a aplicat în prealabil măsuri de supraveghere specială iar apoi a retras autorizaţia de
funcţionare.
Banca X formulează contestaţie la cererea de declanşare a falimentului.
Tribunalul respinge contestaţia motivând că nu era obligatoriu ca banca să intre mai întâi în
procedură de reorganizare şi apoi în procedură de faliment.
De altfel, BNR în calitate de autoritate de supraveghere bancară, poate solicita instanţei orice
măsură pt. a nu periclita situaţia clienţilor băncii. Instanţa este cea care apreciază dacă BNR a luat sau nu
măsurile corecte.
În concluzie cererea BNR este justificată, deoarece banca s-a aflat în situaţie de încetare de plăţi
de peste 7 zile situaţia fiind prea gravă pt. luare măsurilor de reorganizare conform L nr.64/1995.

Curs 10

Noţiuni despre evaziunea fiscală

Reglementarea legală actuală: Legea nr. 241/2005, care a abrogat expres Legea nr.87/1994.
Actuala lege se numeşte „Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”.
Specialiştii în economie (I. Văcarel) consideră evaziunea fiscală ca fiind sustragerea de la
impunere a unei părţi mai mari/mai mici din materia impozabilă.
În funcţie de modul în care este săvârşită evaziunea fiscală cunoaşte 2 forme de manifestare:
- la adăpostul legii (evaziune legală)
- cu încălcarea legii (evaziune ilicită, frauduloasă)
Noţiunea de evaz. legală trebuie nuanţată pentru că există autori care îşi exprimă opinii contrare
acestei noţiuni. Aşa- numita evaz. fiscală legală este posibilă pentru că legislaţia din diferite ţări permite
scoaterea de sub incidenţa impozitelor a unor venituri ce nu ar trebui să scape de la impozitare.
Evaz. fiscală legală este posibilă pentru că, deşi intenţia legiuitorului nu a fost de a permite
sustragerea de la impunere a materiei impozabile legea susceptibilă de interpretare permite acest lucru.
Spre deosebire de evaz. fiscală legală ce constă într-o menţinere prudentă a sustragerii în limitele
legale, fraude fiscală se săvârşeşte prin încălcarea flagrantă a legi, profitându- se de modul în care se
face impunerea.
Prin evaziunea fiscală ilicită se înţelege acţiunea contribuabilului ce încalcă dispoziţia legală, cu
scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate statului.
25
Evaziunea este frauduloasă când contribuabilul recurge la disimularea obiectului impozabil, la
subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor căi de sustragere de la plata
impozitului datorat(se mai numeşte frauda fiscală).
Distincţia între evaz. fiscală legală şi cea fiscală frauduloasă prezintă interes sub 2 aspecte:
o numai pentru evaz fiscală frauduloasă se aplică sancţiunile legale, evaz. legală
nefiind susceptibilă de sancţiuni
o studiul fenomenului evaz. fiscale legale prezintă importanţă pentru perfecţionarea
legislaţiei; dacă evaz. fiscală legală este consecinţa imperfecţiunii legii,
cunoaşterea fenomenului va permite puterii executive şi celei legislative să adopte
măsurile necesare pentru stoparea fenomenului.
Fosta lege a evaz. fiscale, definea fenomenul- sustragerea de la plata contribuţiilor, actuala lege
limitându- se doar la declararea scopului pentru care a fost adoptată:
- instituirea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de evaz.
fiscală şi a unor infracţiuni în legătură cu acestea.
Această lege defineşte…………….de operaţiune fictivă, adică disimularea realităţii prin crearea
aparenţei existenţei unei operaţii ce în fapt nu a existat.
Cauzele fenom. evazionist
 psihologia contribuabilului de a nu plăti niciodată decât ceea ce nu poate să nu
plătească (un min. pentru omul, a înşela fiscul este o probă de abilitate şi un act de
necinste în viziunea legislaţiei americane)
 excesul de taxe şi impozite impuse de stat loveşte contribuabilul în interesele sale
cele mai sensibile- interesele băneşti. Când sarcinile fiscale apasă prea greu
asupra materiei impozabile, aceasta are tendinţa de a evada spre a fi salvată.
 fenomenul este încurajat de facilităţile fiscale pe care puterea politică le acordă
unor contribuabili, facilităţi ce nu au de a face cu politica fiscală. Rom. are o
lungă tradiţie de a acorda facilităţi fiscale clientelei politice.
 fenomenul evazionist îşi are originea şi în imperfecţiunile sistemului legislativ, în
creşterea ratei inflaţiei şi a fenomenului de sărăcie a populaţiei. De ex., în Rom.
anilor ’90, abia după 4 ani de la intrarea în vigoare a legii Soc. Com.)31/1990) a
fost adoptată legea evaz. fiscale.
 fenom. scapă aprobiului public pentru că cetăţeanul nu este atins în mod direct de
neplata unor impozite, după cum nici încasarea impozitelor nu-i aduce nici un
beneficiu direct (legea depersonalizează veniturile statului)
 fenom. evaz. fiscale nu poate fi eradicat, ci doar limitat. Uneori contribuabilii
manifestă înţelegerea faţă de fenomenul evaz. fiscale, iar la nivel naţional povara
fiscalităţii determină combaterea fenomenului cu dificultate (nu doar în Rom)
 fraudele de proporţii au devenit de multe ori parte a datoriei publice,
transformându- se astfel în obligaţie fiscală pentru contribuabilii corecţi.
În anumite opinii, este posibil ca pe termen lung, de pe urma evaz. fiscale să aibă de câştigat economia
în ansamblul ei, dacă eficienţa cu care este utilizată sursa de provenienţă din evaziune este mai mare
decât cea pe care o obţine Guvernul pentru acele fonduri. De ex. Japonia duce o politică fiscală ce
încurajează într- o anumită măsură evaz. fiscală în scopul încurajării formării capitalurilor.
Mijloace pentru combaterea evaz. fiscale:
• educaţia fiscală
• modificarea modalităţilor de impunere
• un sistem fiscal ponderat
• urmărirea fraudelor în scopul îndeplinirii obligaţiilor fiscale şi a asigurării respectării legii
primele 3 mijloace nu privesc aplicarea legii fiscale, ci ţin de morala publică şi de atribuţiile
legiuitorului. Mijloacele de care dispun organele fiscale sunt cele care privesc supravegherea
contribuabililor şi sancţiunile ce pot fi aplicate.
26
Forme de manifestare a evaz. fiscale
În cazul aşa numitei evaz. fiscale legale, aceasta are loc ori de câte ori materia impozabilă este sustrasă
total sau parţial de la impunere:
Metode:
- asocieri fictive cu ocazia constituirii unor soc. com. în scopul repartizării profitului între mai mulţi
asociaţi, deşi aceştia nu au avut nici o contribuţie la constituirea capitalului soc. sau la activitatea soc.
- împărţirea veniturilor totale în mod egal între toţi membrii unei familii în scopul impozitării separate
- optarea pentru sistemul de amortizare accelerată pentru mijloacele fixe, care conduce la diminuarea
profitului impozabil
- constituirea de fonduri de rezerve peste nevoile societăţii
- acordarea de donaţii excesive prin sponsorizări, protocol, reclamă şi publicitate
- plasarea economiilor în zone excluse de la plata impozitelor/ dobânzi
- exploatarea facilităţilor fiscale acordate de stat la înfiinţarea unor soc. com
Evaz fiscală ilicită(frauda fiscală) se poate manifesta astfel:
- întocmirea de declaraţii de venituri false
- vânzări nedeclarate fără întocmirea documentelor
- întocmirea de documente de plăţi fictive (ex. plata unei soc com a unei persoane
pentru efectuarea de consultanţă)
- înlocuirea şi ţinerea de registre contabile nereale
- folosirea repetată a aceloraşi facturi pentru deducerea unor cheltuieli
- falsificarea bilanţului
- înlocuirea unor declaraţii vamale false la importul/ exportul de mărfuri…..
Sancţiunea evaz fiscale în dreptul român
Infracţiuni:
o fapta contribuabilului ce nu reface documentele de evidenţă contabilă distruse, în
termen înscris în documentele de control: emendă de la 50.000.000 la
300.000.000
o refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente
documentele legale şi bunuri din patrimoniu: sancţiune- închisoare: 6 luni- 3 ani
o împiedicarea organelor competente de a intra în sedii pentru diferite verificări:
sancţ închisoare de la 6 luni la 3 ani şi amendă
o reţinerea şi nevărsarea cu intenţie a sumelor reprezentând impozite/ contribuţii cu
reţinere la sursă: închisoare1- 3 ani
o punerea în circulaţie a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate sau a celor
falsificate: închisoare 2- 7 ani şi interzicerea unor drepturi
Constituie cauze de nepedepsire şi de reducere a pedepsei următoarele:
- acoperirea integrală a prejudiciului în cursul urmăririi penale sau al
judecăţii (pedeapsa se reduce la jumătate)
- dacă prejudiciul cuzat şi recuperat este de până la 50.000 euro se aplică o
sancţiune administrativă ce se înscrie în cazierul judiciar
Aceste cauze de reducere/ nepedepsire nu sunt aplicabile făptuitorilor care au mai săvârşit o
infracţiune într- un interval de 5 ani de la săvârşirea faptei pentru care a beneficiat de reducere.
Persoanele ce au fost condamnate pentru infracţiuni prevăzute de L.241/2005 nu pot fi fondatori,
administratori, reprezentanţi legali sau directori ai soc com, iar dacă au fost alese sunt decăzute din
drepturi.
CAZIERUL FISCAL este mijlocul de evidenţă şi urmărire a disciplinei financiare a
contribuabililor în scopul prevenirii evaz fiscale, precum şi al perfecţionării administrării
impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.

27
În cazierul fiscal se ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice, a asociaţilor, acţionarilor,
reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice ce au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare,
vamale şi privind disciplina financiară.
Cazierul fiscal se organizează de Ministerul Finanţelor Publice la nivel central şi la nivel local. La
minister funcţionează cazierul fiscal naţional, în care se ţine evidenţa contribuabililor de pe tot
teritoriul Rom. iar la nivelul Direcţiei Generale ale Finanţelor Publice judeţene şi a Municipiului
Bucureşti funcţionează cazierul fiscal local ce ţine evidenţa contribuabililor cu domiciliul, sediul în
zona teritorială a acestora.
Separat, la nivelul Direcţiei Generale de Administrare a marilor contribuabili funcţionează cazierul
fiscal în care este ţinută evidenţa contribuabililor mari cu sediul în Municipiul Buc şi în jud Ilfov.
În cazierul fiscal se înscriu sancţiunile aplicate contribuabililor pentru săvârşirea faptelor sancţionate
de lege.
Din cazierul fiscal se pot scoate:
o faptele ce nu mai sunt sancţionate de lege
o dacă a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească
o dacă nu au mai săvârşit fapte de aceeaşi natură în termen de 5 ani
o dacă a intervenit decesul, respectiv radierea contribuabilului din evidenţe
Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în anumite situaţii.
Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face în termen de 10 zile de la solicitare, contra unei taxe,
valabilitatea sa fiind de 15 zile de la data emiterii.
Contribuabilii pot cere rectificarea datelor înscrise, dacă acestea nu corespund situaţiei reale sau
înregistrarea s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legale. capitalului.

CURS 11
Procedura fiscală

Impozitele, taxele, amenzile, penalităţile……care alimentează fondurile publice se colectează ca


venituri, într- o succesiune de acte juridice şi operaţiuni, numite procedura fiscale.
Drepturile şi obligaţiile părţilor din aceste raporturi sunt reglementate prin Codul de procedură
fiscală intrat în vigoare la 1 ian 2004.
În dreptul financiar, ca şi în dreptul fiscal, obligaţia se analizează ca un raport juridic la care
participă creditorul şi debitorul, respectiv ca un raport în care creditorul are un drept de creanţă, iar
debitorul are o prestaţie colectivă de îndeplinit numită datorie.
Deci, raportul de drept fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, pentru stabilirea,
exercitarea şi stingerea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor din acest raport.
Particularitatea acestui raport constă în faptul că creditorul stabileşte unilateral obligaţia de a
plăti sume de bani la termenul stabilit în contul bugetului public.
SUMA DE PLATĂ poartă denumirea de OBLIGAŢIE BUGETARĂ
În legislaţia actuală denumirile sunt:
• obligaţii fiscale
• creanţe fiscale
• mai puţin creanţe/ obligaţii bugetare
Izvorul obligaţiilor fiscale îl constituie Legea/ actul normativ cu valoare de lege/ hotărârea consiliului
local, care reglementează diferitele categorii de venituri.
Obiectul obligaţiei fiscale constă într-o sumă de bani, reprezentând plata unui impozit, taxă,
contribuţie, amendă, penalitate…..
Obligaţia fiscală este constatată în formă scrisă prin titlul de creanţă fiscală. Creanţele fiscale sunt
drepturi patrimoniale care rezultă din raporturile dreptului fiscal.

28
Creditorul obligaţiei fiscale este statul/ unităţile administrativ- teritoriale, iar beneficiar este
întreaga societate.
Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu, care este fie un titlu de creanţă fiscală, fie un
titlu executor.
Titlul de creanţă fiscală este modalitatea d individualizare a obligaţiei, respectiv actul juridic prin care
se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele
îndreptăţite.
Titlul de creanţă poate fi:
• declaraţia fiscală
• documentul de impunere, întocmit/ confirmat de organul fiscal
• actul de control (în cazul unui control)
• actul prin care s- au anulat timbre fiscale
• ordonanţa procurorului/ hot judecătorească (cheltuieli judiciare/ amenzi)
• procesul verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii (amenzile
contravenţionale)
• alte documente
Titlul de creanţă fiscală este un act juridic unilateral, ce conferă statului un drept de creanţă, având ca
obiect suma înscrisă în titlu, acesta având un caracter executoriu.
Se întocmeşte în formă scrisă, unele având caracter explicit (proces verbal, declaraţia vamală), altele
având un caracter implicit, în sensul că obligaţiile fiscale sunt individualizate prin acte juridice care au
alt scop şi alt conţinut (ex:docum de plată a salariilor, docum de plată a dividendelor, drepturile de autor,
inventator…..)
Codul de procedură fiscală foloseşte pentru titlurile de creanţă şi denumirea de ACT ADMINISTRATIV
FISCAL, adică actul emis de organul fiscal competent pt aplicarea legislaţiei privind stabilirea,
modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
Actul administrativ fiscal se emite în formă scrisă şi va conţine în mod obligatoriu, elementele prevăzute
de lege: denumire, dată……inclusiv ştampila organului emitent. Lipsa unui element poate atrage
anularea actului administrativ fiscal.
Actul adm fiscal (titlul de creanţă) produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului
sau la o dată anterioară menţionată în cuprinsul actului.
Lipsa unuia dintre elementele actului adm fiscal atrage nulitatea acestuia, care se poate constata la cerere
sau din oficiu. Organul fiscal poate îndrepta erorile din cuprinsul actului adm fiscal, din oficiu sau la
cererea contribuabilului. De asemenea, în condiţiile legii actul poate fi modificat/ desfiinţat.
Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului. Mijloace de probă
Sumele datorate bugetului se stabilesc prin:
• declaraţie fiscală
• decizie emisă de organul fiscal( în cazurile prevăzute de lege)
Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele
stabilite, prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal.
Nedepunerea declaraţiei dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligaţiei
fiscale, prin estimarea bazei de impunere.
Decizia de impunere se emite de organul fiscal şi cuprinde categoriile de impozit, taxă….., baza de
impunere şi cuantumul.
Pe lângă decizia de impunere poate exista şi o decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
Ambele constituie şi înştiinţări de plată.
Ex de decizii de impunere şi accesorii:
• deciziile privind rambursări de TVA
• privind restituiri de taxe, impozite
• referitoare la baze de impunere
• la obligaţii de plată accesorii
29
Prescripţia dreptului de a stabili obligaţiile fiscale
Dreptul organului fiscal de stabilire a obligaţiilor fiscale se prescrie în termen de 5 ani (dacă legea nu
prevede altfel) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 1 ian a anului următor celui în care
s-a născut creanţa fiscală.
Dreptul de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 10 ani, în cazul în care acestea, obligaţiile
rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Mijloace de probă:
Organul fiscal poate proceda la solicitarea informaţiilor din partea contribuabilului, solicitarea de
expertize, folosirea înscrisurilor şi/ sau efectuarea de cercetări la faţa locului cu scopul de a administra
aceste mijloace de probă.
Sarcina probei revine contribuabilului, iar organul fiscal are obligaţia de a motiva decizia de impunere
pe baza mijloacelor de probă sau a constatărilor proprii.
Reguli de bază ale administrării impoz şi taxelor
• organul fiscal are obligaţia să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe terit Rom
• organul fiscal are dreptul să aprecieze relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia
cerută de lege
• limba oficială în administraţia fiscală este lb. română
• înainte de luarea unei decizii, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului
posibilitatea de a- şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante
în luarea deciziei
• contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de
fapt fiscale
• funcţionarii publici din cadrul organului fiscal sunt obligaţi să păstreze secretul fiscal cât timp
se află în funcţie, dar şi după ce nu mai deţin această calitate.
• Relaţiile dintre contribuabil şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună credinţă, în
scopul realizării cerinţelor legii
• Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului
• Veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale, indiferent dacă sunt
obţinute din activit ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale
Raportul juridic fiscal
Distingem între raportul de drept material fiscal şi raportul de drept procedural fiscal
1. Raportul de drept material fiscal dă naştere creanţelor(oblig fiscale). Creanţele fiscale
reprezintă drepturi patrimoniale care rezultă din raporturile de drept material fiscal.
Creanţele fiscale reprezintă drepturi constând în:
• Dreptul la perceperea impoz, taxelor…..denumite creanţe fiscale principale
• Dreptul la perceperea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere denumite creanţe
fiscale accesorii
Dacă se constată că plata sumelor a fost fără temei legal, cel care a făcut plata are dreptul la restituirea
sumei respective.
Obligaţia fiscale ale contribuabililor se reflectă în:
• Obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile
• Oblig de a calcula şi înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impoz, taxele………..
• Oblig de a plăti taxele, impoz, alte sume
• Oblig de a plăti dobânzile şi penalităţile aferente impoz, taxelor……
• Oblig de a calcula, reţine şi înregistra în evidenţele contabile şi de plată impoz, contribuţiile
care se realizează prin stopaj la ursă
• Orice alte oblig care revin contribuabililor
Momentul naşterii oblig fiscale:

30
Dreptul de creanţă fiscală şi oblig fiscală corelativă se nasc în momentul în care se constituie baza de
impunerea care le generează.
Creditorii sunt pers titulare ale dreptului de creanţă fiscală; iar debitorii sunt pers care au obligaţia
corelativă de plată a acestor drepturi
Dacă obligaţia nu a fost îndeplinită de debitor, devin debitori următorii:
• Moştenitorul care a acceptat succesiunea
• Cel care preia drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii sau reorganizării
judiciare
• Pers căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale privind falimentul
• Pers care îşi asumă obligaţia de plată a debitorului printr-un angajament de plată sau alt
încheiat în formă autentică
• Alte pers
Plătitorul obligaţiei fiscale este debitorul/ pers care plăteşte în numele debitorului. Dacă debitorul este
declarat insolvabil există anumite categorii care răspund solidar cu acesta:
• Pers fizice/ juridice care în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii dobândesc cu rea
credinţă active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea
• Administratorii, asociaţii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea pers juridice
debitoare cu rea credinţă
Domiciliul fiscal. Se înţelege prin domiciliul fiscal:
• Pt pers fizică: - adresa unde îşi au domiciliul
• Pt pers juridică:- sediul social sau locul unde se execută gestiunea administrativă a afacerilor
• Pt asocieri şi entităţi fără personalitate juridică:- adresa persoanei care reprezintă asocierea/
entitatea sau domiciliul fiscal al oricăruia dintre asociaţi
2. Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor
pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute în vederea stabilirii, exercitării şi stingerii
drepturilor şi obligaţiilor părţilor
Subiectele raportului sunt statul, unităţile administrativ teritoriale, contribuabilul şi alte persoane.
Contribuabilul este orice pers fizică sau juridică sau orice entitate fără personalitate juridică ce datorează
impoz, taxe, către buget.
Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale şi de
compartimentele de specialitate ale acestora.
Agenţia Naţ de Adm Fiscală(ANAF), unităţile teritoriale ale acesteia şi compartimentele de specialitate
ale administraţiei publice locale se numesc ORGANE FISCALE:
Curatorul fiscal
Un contribuabil îşi poate exercita drepturile şi obligaţiile fiscale în mod direct .El poate fi reprezentat
printr- un împuternicit( pe baza unei procuri)
De asemenea, dacă nu există un împuternicit, organul fiscal va solicita instanţei să numească un curator
fiscal pt contribuabilul absent sau care are domiciliul fiscal necunoscut sau care din cauza bolii,
infirmităţii, bătrâneţii nu- şi poate îndeplini drepturile şi obligaţiile ce îi revin conform legii.

31