Note de curs

UNIVERSITATEA „BOGDAN-VODĂ” din CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE DREPT

Lector univ. dr. Adrian Marian

DREPT BANCAR

- Suport de curs -

Cluj-Napoca, 2023

1
 Note de curs

CUPRINS

Argument si scurt istoric

UNITATEA DE STUDIU I - Banca Națională a Romaniei – reglementarea legală și funcții

1.1. BNR Reglementare
1.1.1. Statutul legal al BNR
1.1.2.Obiectivul fundamental al BNR
1.1.3.Cooperarea Internațională
1.2. BNR - Principalele functii
1.2.1. Realizarea politicii monetare
1.2.1.1. Operaţiuni de piaţă monetară
1.2.1.2. Operaţiuni de creditare
1.2.1.3 Rezervele minime obligatorii
1.2.2. Emisiunea monetara.
1.2.3. Realizarea politicii valutare
1.2.3.1. Cursul de schimb
1.2.3.2. Regimul valutar
1.2.3.3. Administrarea rezervelor internaționale ale statului
1.2.4. Instrument instituțional al statului
1.2.5. Banca a bancilor

UNITATEA DE STUDIU II – Reglementarea activității instituțiilor de credit

2.1. Cadrul legal al activității bancare în Romania
2.2. Cerinte operaționale privind organizarea și funcționarea
2.3. Cerinte de capital privind infiintarea si functionarea. Capitalul social minim
2.4. Categorii de institutii de credit
2.5. Activitati permise
2.5.1. Tranzactii interzise
2.5.2. Interdictii legale

UNITATEA DE STUDIU III – Supravegherea bancară

3.1. Autorizarea funcționării
3.2. Retragerea autorizației de funcționare
3.3. Măsuri de supraveghere și sancțiuni
3.4. Supravegherea specială
3.5. Administrarea specială

UNITATEA DE STUDIU IV - Cerințe prudentiale aplicabile instituțiilor de credit

4.1. Cadrul de reglementare național și european
4.2. Lichiditatea
4.3. Nivelul fondurilor proprii
4.4. Controlul expunerilor
4.5. Controlul expunerilor mari
4.6. Limitarea participaţiilor în entităţi care nu desfăşoară activităţi financiare
4.7. Mecanisme adecvate necesare susținerii cerințelor prudențiale

Uz intern
 Note de curs

UNITATEA DE STUDIU V – Procedura falimentului aplicată instituțiilor de credit

5.1. Reglemetarea legală și domeniul de aplicare
5.2. Organele care aplică procedura. Atribuţii.
5.2.1. Instanţele judecătoreşti
5.2.2. Judecătorul-sindic
5.2.3. Lichidatorul judiciar
5.3. Procedura de sesizare a Tribunalului
5.3.1. Instituția de credit debitoare
5.3.2. Creditorii
5.3.3. Banca Națională României
5.4. Soluţionarea cererii de declanşare a procedurii falimentului
5.4.1. Efectele declanşării procedurii falimentului
5.5. Etapele procedurii falimentului instituţiilor de credit
5. 5.1. Măsuri premergătoare lichidării
5.5.1.1. Inventarierea şi sigilarea bunurilor care fac parte din averea instituţiei de credit
5.5.1.2. Întocmirea tabelului de creanţe
5.5.1.3. Efectuarea lichidării
5.5.1.4. Distribuirea sumelor
5.6. Răspunderea personalului din instituţia de credit ajunsă în faliment
5.7. Închiderea procedurii

UNITATEA DE STUDIU VI – Redresarea și rezoluția instituțiilor de credit

6.1. Cadrul juridic pentru starea de dificultate financiară
6.2. Cadrul de gestionare a crizelor din sectorul bancar
6.2.1. Pregătirea și prevenirea
6.2.2. Intervenţia timpurie
6.2.3. Rezoluţia
6.2.3.1. Instrumentele de rezoluție
6.2.3.2. Competențe de rezoluție
6.2.3.3. Mecanisme de siguranță
6.2.3.4. Finanțarea rezoluției
6.3. Specificul reglementărilor la nivel național

Bibliografie

3
 Note de curs

Argument

Ansamblul normelor juridice care legiferează activitatea bancara bazată pe structura

operațiilor și tranzacțiilor efectuate de institutiile de credit alcătuiesc conținutul disciplinei
juridice de drept bancar.
Potrivit termenilor consacrați ai doctrinei juridice, dreptul bancar reglementeaza activitatile
efectuate cu titlu de profesiune obisnuita prin intermediul institutiilor de credit care alcatuiesc
sistemul bancar.
Dreptul bancar este dreptul profesional al comerciantilor care speculeaza asupra monedei si a
creditului. Obiectul sau de reglementare îl constituie toate formele activității bancare exercitate
de banca centrala - Banca Nationala a României - si institutiile de credit.
Cursul de drept bancar se constituie într-un suport didactic necesar pentru studierea aparatului
bancar (acesta vizeaza aspectul organizatoric), a sistemul bancar (asociat cu operatiunile si
tranzactiile efectuate, adica activitatea specifica domeniului bancar), precum şi pentru
determinarea gradului de influenţă a diferiţilor factori care acţionează asupra acestor categorii.
Se prezintă succesiv, principalele elemente juridice de natura bancara necesare fundamentării
deciziilor utile activității din mediul bancar printr-o concordanţă deplină între cunoştinţe și
competenţe.
Studenţii, viitori juriști, vor deprinde competențele menite să-i ajute să înțeleagă raporturile
juridice de drept bancar astfel sa le abordeze si sa le interpreteze în situații practice spre a susţine
argumentat din punct de vedere juridic, ipoteze si opinii proprii adecvate.

Scurt Istoric

Băncile au evoluat o data cu societatea umana, din antichitate până în epoca modernă.
1. Antichitatea: cel mai vechi edificiu bancar este considerat templul din URUC din
Mesopotammia, in perioada 3400- 3200 I. e.n, unde s-au descoperit primele table de contabilitate
Templul ”roșu” din Uruc, Babilon, se caracterizează prin descoperirea poliţei, ca document
care consemna recunoaşterea unei datorii.
Răspândirea comerţului a determinat dezvoltarea comerţului de bancă, practicarea
împrumutului cu dobânda, folosirea scrisorii de schimb, apariţia Băncilor de stat sau private.
Primele instituții de tip bancar, primii funcționari publici ai acestor instituții, apar în orașele - stat
grecești - Atena, Sparta, Teba, Rodos s.a
La ROMA, după model grecesc, bancherii privaţi s-au instalat in FORUM, cu o masa, o banca
pe care etalau monedele si pe care le împrumutau sau le schimbau.
Practicarea cămătăriei (împrumutului cu dobânda) s-a dezvoltat mai ales in contactul cu
popoarele mediteraneene, deoarece dobânda era limitata la Roma dar liberalizata in provinciile
romane (unde era de aproximativ 50%)
2. Evul Mediu : religia creştina interzicea țn mod expres dobânda, dar aceasta se practica în
continuare in cuantumuri cuprinse intre 6-12%, rolul de bancher jucându-l mănăstirile, care
pretind nu o dobânda ci o participare la beneficii sau despăgubiri.
In secolul al XII-lea vorbim de vânzare pe credit, împrumuturile se garantează prin gajuri iar
dobânda ajunge la 30-40%. Se definitivează terminologia din limba italiană, apar termenii de
Banca, bancher, bancruta in Italia, in statele-cetăţi Florenţa, Genova, Pisa.
3. Renaşterea : se caracterizează prin apariţia băncilor private în Franţa, Germania si Italia si a
băncilor publice in Italia. 1532 este anul apariţiei Burselor – ANVERS- Franţa si LONDRA-
Anglia. Apar ZARAFII, ca persoane autorizate si limitate ca număr, care cunosc diferitele tipuri
de monedă, împrumută bani, înfiinţează bănci si devin bancheri.

Uz intern
 Note de curs

4. Epoca moderna : apar băncile moderne ca cele de Emisiune, care monopolizează emisiunea
biletelor pe plan naţional (Amsterdam, Hamburg, Anglia si Franţa). Se dezvolta băncile private
(case bancare) ROTSCHILD, care efectuează operaţiuni cu caracter excepţional.
Apar băncile comerciale. Acestea colectează depozite si finanţează afaceri internaţionale.
Pentru clasele populare se constituie Casele de Economii, Case de economii pentru construcţii
si Cooperativele de Credit, denumite intr-un cuvânt Instituţii PARABANCARE.

IN ROMÂNIA :

Prima Banca Româneasca este banca Albina din Sibiu, constituita după modelul reuniunilor de
credit săseşti.
In anul 1874 se constituie Banca MARMOROSCH-BLANK, care devine cea mai importanta
Banca Comerciala din România de mare succes internațional. Corupția internă, precum mai târziu
după 1990, în cazul Băncilor ”Dacia Felix”, ”Religiilor”, Bancorex, s.a. au distrus și falimentat
instituția.
In anul 1919 se înfiinţează Casa de Economii si Consemnaţiuni (CEC), apar băncile populare.
Prima lege bancara din România a intrat in vigoare la 8 Mai 1935.
Începând cu anul 1948, la instaurarea comunismului, rămân in funcţiune numai băncile
specializate de stat, BNR, CEC, Banca de Investiţii, Banca Romana de Comerţ Exterior, Banca
pentru Alimentaţie si Investiţii in Agricultura.
La prăbușirea comunismului după decembrie 1989, sistemul bancar se reprivatizează, se
înființează bănci noi, apar sucursale ale unor bănci străine și în proporție covârșitoare capitalul
străin este cel dominant în băncile existente. Sistemul bancar național a fost convulsionat de
scandaluri, corupție, pierderi și mari extorcări de fonduri ale căror cauze și vinovății rămân în
continuare controversate.

Noţiunea de societate bancara comerciala (SCB)

SCB reprezintă o societate pe acţiuni, care are un obiect specific de activitate, atragerea de
fonduri de la persoanele fizice si juridice sub forma de depozit si acordarea de credite. Pe lângă
aceste activităţi principale, Banca efectuează diverse servicii, numite operaţiuni accesorii si
conexe. Elementul care reliefează pregnant o banca fata de o alta grupare colectiva cu caracter de
comercialitate este OBIECTUL DE ACTIVITATE. Statutul sau juridic este diferenţiat fata de
celelalte societăţi comerciale prin obiectul specific de activitate si prin controlul exercitat din
partea Băncii Naționale a României (BNR) asupra constituirii si funcţionării sale. Având și
monopolul emisiunii, BNR are un caracter determinant în domeniu ceea ce argumentează debutul
cursului cu prezentarea principalelor reglementări legale și funcții ale BNR- Banca Centrală a
României.

5
 Note de curs

UNITATEA DE STUDIU I

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI - REGLEMENTAREA LEGALĂ ȘI FUNCȚII

1.1. BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI – Reglementarea legală

1.1.1. Statutul legal al BNR - Legea nr.312/2004

Banca Naţională României este Banca Centrală a României în conformitate cu prevederile

art.1 alin.1, având personalitate juridică. Potrivit art.1 alin.2, este o instituţie publică
independentă, cu sediul central în Municipiul Bucureşti având posibilitatea să dețină sucursale şi
agenţii atât în Municipiul Bucureşti cât şi în alte localităţi din ţară.
Legiuitorul a definit precis statutul legal al Băncii Naţionale a României – instituţie publică
independentă - înlăturând astfel lacuna vechiului text (art. 1 din Legea nr.101/1998) care, deşi se
intitula Statutul Legal, nu definea în mod expres acest statut şi care, în practică, echivalează cu
natura juridică a Băncii Naţionale a României.
În consecință, Banca Naţională a României funcționează ca o instituţie publică independentă,
în subordinea Parlamentului. Legea îi conferă atribuţii exclusive în ce priveşte politica monetară,
valutară şi de credit având puteri depline în ce priveşte organizarea, funcţionarea şi controlul
sistemului de credit din România, neputându-se confunda cu orice altă formă a instituțiilor de
credit.

1.1.2. Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României

Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este enunţat în art.2 alin.1 din Legea
nr.312/2004 fiind reprezentat de asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Deoarece stabilitatea preţurilor este un obiectiv de lungă durată rezultă implicit că din punct de
vedere economic stabilizarea producţiei – inclusiv a produsului intern brut - trebuie să
urmărească şi să se bazeze pe preţuri stabile aferente unor intervale de timp medii sau lungi.
Realizarea obiectivului fundamental este asociat atribuțiilor pe care legea, prin art.2 alin.1, le
acordă Băncii Naţionale a României în ceea ce priveşte: (a) elaborarea şi aplicarea politicii
monetare şi politicii cursului de schimb; (b) stabilirea regimului valutar; (c) supravegherea
prudenţială a instituţiilor de credit şi (d) administrarea rezervelor internaţionale ale
României. Aceste atribuţii constituie în acelaşi timp expresia funcţiilor Băncii Centrale
consfințind colaborarea cu toate celelalte instituții specializate ale statului.

1.1.3. Cooperarea internaţională

Având împuternicirea Parlamentului, în conformitate cu art.4 alin.1 din Lege, Banca Naţională
a României poate participa la organizaţii internaţionale cu caracter financiar, bancar, monetar sau
de plăţi şi poate deveni membru al acestora. Rezultă că implicarea Băncii Naţionale a României
în astfel de organizaţii internaţionale este supusă cerinţei împuternicirii (aprobării) de către
Parlamentul României.
Banca Naţională a României poate participa în nume propriu sau în numele statului la tratative
şi negocieri externe în probleme financiare, monetare, de curs de schimb şi de plăţi, precum şi în
domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit.
Totodată, Banca Naţională a României exercită drepturi şi îndeplineşte obligaţii care revin
României, în calitate de membru fondator al Fondului Monetar Internaţional, inclusiv utilizarea

Uz intern
 Note de curs

facilităţilor acestei instituţii, pentru nevoile balanţei de plăţi şi consolidarea rezervelor

internaţionale ale ţării.

1.2. BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – Principalele funcții

Principalele funcţii ale Băncii Naţionale a României - ca Bancă Centrală sau de emisiune
rezultate atât prin prisma dispoziţiilor legale, cât şi a concluziilor desprinse de doctrină, - sunt
următoarele: (a) Realizare a politicii monetare; (b) Emisiune monetară; (c) Realizare a politicii
valutare; (d) Agent al statului; (e) Bancă a băncilor.

1.2.1. Realizarea politicii monetare

Politica monetară constituie principalul domeniu al politicii economice care urmăreşte strict
cererea şi oferta de monedă din economie.
Subsecvent politicii monetare pe care o promovează, Banca Naţională a României utilizează
proceduri şi instrumente specifice pentru operaţiuni de piaţă monetară şi de creditare a
instituţiilor de credit, precum şi mecanismul rezervelor minime obligatorii (art.5 din Lege).

1.2.1.1. Operaţiuni de piaţă monetară

Banca Naţională a României poate efectua dar numai pe piaţa secundară, şi cu condiţia ca
aceste operaţiuni să fie reversibile - adică sa fie vândute ulterior, cumpărări/vânzări directe sau
poate lua în gaj, pentru acordarea de credite colateralizate, creanţe asupra sau titluri ale statului,
autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor
naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat, instituţiilor de credit sau altor persoane
juridice. Deasemenea poate efectua swap-uri valutare, emite certificate de depozit şi atrage
depozite de la instituţii de credit, în condiţiile pe care le consideră necesare pentru a realiza
obiectivele politicii monetare. Formularea legii este fără echivoc în acest sens: operaţiuni
reversibile, cumpărări/vânzări directe.
Legea interzice Băncii Naţionale a României să achiziţioneze de pe piaţa primară creanţe
asupra statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale,
companiilor naţionale etc. Această interdicţie se extinde începând cu data aderării României la
Uniunea Europeană şi la creanţele asupra altor organisme şi companii de drept public din statele
membre.
In ţările dezvoltate, principalul instrument de obiectiv monetar îl constituie operaţiunile de
piaţă monetară sau operaţiunile de open-market. Ele constau în cumpărarea şi vânzarea
titlurilor publice de către Banca Centrală pe piaţa liberă, respectiv de la sau către băncile
comerciale şi populaţie.
Banca Centrala cumpără titluri de la băncile comerciale iar rezervele acestora deţinute la
Banca Centrală sporesc cu suma care reprezintă contravaloarea titlurilor cumpărate, fără ca oferta
de moneda să înregistreze o creştere. Similar, când Banca Centrala cumpără titluri
guvernamentale se înregistrează o creştere a ofertei de moneda.
Pentru a obține efectul invers, Banca Centrala procedează la vânzarea titlurilor către băncile
comerciale, agenţii economici şi populaţie, retrăgând astfel din circulaţie cantitatea de moneda
echivalenta cu suma acestor titluri.
Politica de open-market vizează două obiective principale: (1) stabilirea cantităţii de monedă
(obiectiv activ); (2) ţintirea ratei de dobândă pe piaţa monetara (obiectiv pasiv).

7
 Note de curs

La înregistrarea unui exces de lichiditate în sistemul bancar, Banca Centrală procedează la

emisiunea de titluri proprii sau titluri guvernamentale, pe care le răscumpără la maturitate,
antrenând astfel efectele menționate anterior.
Banca Naţională a României este împuternicita de lege sa efectueze şi operaţiuni de swap
valutar. Acestea sunt tranzacţii financiare în care două părţi (în cazul nostru una din părţi fiind
Banca Centrală) schimbă sume exprimate în două monede diferite, la o anumită dată şi le
răscumpără la o dată ulterioară stabilită anterior, de comun acord.
Banca Naţională a României utilizează aceste operaţiuni în scopul declarat de a influenţa
lichiditatea internă şi de a gestiona rezervele valutare, stimulând astfel şi dezvoltarea pieţei
financiare interne.

1.2.1.2. Operaţiuni de creditare

Banca Naţională a României poate acorda potrivit art.7 din Legea nr.312/2004, credite
instituţiilor de credit eligibile, în condiţiile stabilite prin reglementările proprii ale Băncii
Naţionale a României.
Banca Centrală practică în relaţiile cu băncile comerciale, operaţiuni de rescontare a
titlurilor de credit, pe care aceste bănci le deţin. Acestea reprezintă în ultima instanţă efecte de
comerţ cu cauză reală (titluri provenind din vânzările pe credit ale mărfurilor).
Banca Centrală are posibilitatea să acorde împrumuturi şi numai pe gaj de efecte comerciale.
În cadrul acestei proceduri, titlurile de credit rămân în proprietatea băncilor comerciale, servind,
însă, băncii de emisiune drept garanţie pentru rambursarea creditului.
Rescontarea rămâne metoda tradiţională de finanţare directă a instituțiilor de credit şi,
implicit, a economiei naţionale. Devine eficientă numai în cadrul unui plafon de rescontare,
dincolo de care refinanţarea Băncii Centrale devine scumpă.
O altă formă de creditare pa care o practica Banca Centrală este creditul pe gaj de efecte
publice, numit şi credit de lombardare, unde titlurile care constituie garanţia unui astfel de
credit nu mai sunt efectele comerciale cu cauză reală, ci obligaţiuni şi bonuri de tezaur cumpărate
de băncile comerciale cu ocazia emisiunilor lansate de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare.
Practic, Banca Centrală cumpără sau preia în pensiune aceste titluri, în schimbul cărora acorda
avansuri denumite şi credite de lombard însă rata dobânzii este mai mare decât rata de la
rescont. Dat fiind că prin lombardare se furnizează fonduri pentru a face faţă penuriei de rezerve,
este normal ca rata de dobânda aplicată să se situeze în acest caz peste nivelul ratei de piaţă.
Creditul lombard (owerdraft) este în realitate o finanţare de urgenţă acordată băncilor pentru a
face faţă plaţilor zilnice.
In activitatea de creditare, Banca Naţională a României mai practică şi creditul structural,
alimentând un cont pentru o anumită perioadă de timp, din care băncile folosesc sume de bani
până la nivelul plafonului stabilit de Banca Naţională a României, pentru anumite operaţiuni,
credit garantat cu titluri comerciale sau alte titluri acceptate de Banca Naţională a României.
Un alt tip de credit practicat de Banca Naţională a României este şi creditul de licitaţie în
cadrul căruia Banca Centrală pune la dispoziţia întregului sistem bancar un plafon maxim pe care
băncile îl licitează în cadrul şedinţelor de licitaţie, rata de dobândă fiind astfel stabilită pe baze
competitive.
Un alt tip de credit practicat de Banca Naţională a României este creditul special - care
constituie o refinanţare extraordinară acordată de Banca Centrală instituţiilor de credit aflate în
criză de lichidităţi, condiţionată de prezentarea unui program de restructurare al respectivei bănci,
acceptat de conducerea Băncii Centrale, termenul maxim al finanţării fiind de 30 zile.
Potrivit alin. 2 art. 7 din Legea nr. 3012/2004, se interzice Băncii Naţionale a României
creditarea pe descoperit de cont sau orice alt tip de creditare a statului, autorităţilor publice

Uz intern
 Note de curs

centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi
cu capital majoritar de stat. Prin excepţie, prevederile de mai sus nu se aplică instituţiilor de credit
cu capital majoritar de stat. Acestea beneficiază de tratamentul acordat instituţiilor de credit.
Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, interdicţia prevăzută la alin. 2, se
extinde la creditarea pe descoperit de cont sau orice alt tip de creditare a altor organisme
guvernate de legea publică şi companii publice din statele membre.

1.2.1.3 Rezervele minime obligatorii

Potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.312/2004, Banca Naţională a României stabileşte regimul
rezervelor minime obligatorii pe care instituţiile de credit trebuie să le menţină în conturi deschise
la aceasta. În abordarea acestei probleme trebuie să ne raportăm și la norma specială în materie,
respectiv la Regulamentul nr.6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii emis de Banca
Naţională a României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.566 din 1 august
2002, modificat succesiv.
Potrivit art.1 din acest Regulament, instituţiile de credit - persoane juridice române,
sucursalele din România ale instituţiilor de credit din alte state membre şi sucursalele din
România ale instituţiilor de credit din state terţe (definite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, denumite instituţii de credit),
trebuie să menţină rezerve minime obligatorii în lei şi în valută, în conturi deschise la Banca
Naţională a României. În baza art.6 alin.1 din acelaşi Regulament, băncile/casele centrale ale
cooperativelor de credit sunt obligate să menţină în conturile deschise la Banca Naţională a
României nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii, ca medie zilnică pe durata perioadei
de aplicare, respectiv pe intervalul cuprins între data de 24 a lunii curente şi data de 23 a lunii
următoare. Rezervele minime obligatorii îndeplinesc cel puţin două obiective: - un obiectiv de
politică monetară; - alt obiectiv de ordin prudenţial.
Cu privire la obiectivul esenţial al politicii monetare, de menţinere a masei monetară la un
nivel cât mai apropiat de cantitatea de bunuri şi servicii de pe piaţă (obiectivul cantitativ), se cer
făcute câteva precizări.
În cadrul sistemului bancar se admite o insolvabilitate temporară mai mare decât în alte
sectoare, insolvabilitate relaționată posibilităţii de multiplicare a creditului.
Instituțiile de credit acordă credite din capitalurile proprii dar plasamentele se fac
preponderent, pe seama fondurilor atrase. Creditele astfel acordate devin – datorită multiplicării
creditului - mai mari decât nivelul acestor fonduri, astfel încât scopul principal constă tocmai în
limitarea potenţialului de multiplicare a creditului.
Rezervele minime obligatorii depuse în conturile instituțiilor de credit deschise la Banca
Centrală nu mai pot servi drept bază pentru acordarea de credite economiei. Orice variaţie în
nivelul cantitativ al rezervelor minime obligatorii nu face decât să crească sau să scadă oferta de
monedă, care este astfel influențată de Banca Centrală.
Referitor la obiectivul de ordin prudenţial, acesta este realizat în măsura în care publicul are
încredere că instituțiile de credit dispun de lichidităţi suficiente pentru a face faţă solicitărilor de
retragere a depunerilor.
În situația în care o bancă nu face faţă solicitărilor de retragere a depunerilor, Banca Centrală
va permite utilizarea acestor rezerve minime obligatorii pentru restituirea depunerilor, fapt ce
conferă siguranţă publicului.
Rezervele minime obligatorii constituie şi o sursă de venituri pentru Banca Centrală. Astfel,
prin Legea nr. 312/2004 se prevede că, la rezervele minime obligatorii, Banca Naţională a
României va bonifica dobânzi cel puţin la nivelul ratei dobânzii medii la depunerile la vedere
practicate de instituţiile de credit.

9
 Note de curs

Valoarea rezervelor minime obligatorii, constituie baza monetară în funcţie de care se

evaluează lichiditatea pe piața interbancară.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr.6/2002, baza de calcul a rezervelor minime
obligatorii se constituie din mijloace băneşti în monedă naţională şi în valută, reprezentând
obligaţii ale băncii/casei centrale a cooperativelor de credit (la nivelul reţelei cooperatiste de
credit) rezultate din acceptarea depozitelor şi a altor fonduri. Se determină ca nivel mediu, pe
perioada de observare, al elementelor de pasiv din bilanţul băncilor.
Sunt exceptate din baza de calcul: (i) mijloacele băneşti atrase de la Banca Naţională a
României; (ii) mijloacele băneşti atrase de la alte bănci, case centrale ale cooperativelor de credit,
cooperative de credit, care, la rândul lor, sunt obligate să constituie rezerve minime obligatorii la
Banca Naţională a României; (iii) capitalurile proprii ale băncii/casei centrale a cooperativelor de
credit – la nivelul reţelei cooperatiste de credit - calculate în conformitate cu reglementările
Băncii Naţionale a României, precum şi fondul social depus de către membrii cooperatori.
Cerinţele privind rezervele minime obligatorii se consideră realizate atunci când nivelul
efectiv al acestora, astfel cum este definit la art.2 lit.f) din Regulament, (ca sold mediu zilnic
înregistrat de bancă în contul în care se menţin rezervele minime obligatorii în perioada de
aplicare), este egal cu nivelul prevăzut al acestora definit la art.2 lit.e) din Regulament (produsul
dintre baza de calcul şi rata rezervelor minime obligatorii).
Ratele rezervelor minime obligatorii se stabilesc de Banca Naţională a României, în funcţie de
obiectivele sale de politică monetară şi se comunică prin circulară.

1.2.2. Funcţia de emisiune monetară

Banca Centrală (fiind și Banca de Emisiune) emite bancnote şi monede metalice al căror curs
este legal şi care au putere liberatorie nelimitată. Prevederile art.12 din lege, intitulat „dreptul
exclusiv de emisiune”, precizează prerogativa exclusivă a Băncii Naţionale a României ca
„unică instituţie autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote şi monede, ca
mijloace legale de plată pe teritoriul României”.
Din perspectiva cursului legal si al puterii liberatorii nelimitate, semnalăm ca dispoziţiile
art.16 din lege - Mijloace legale de plată - prevăd expres că: „bancnotele şi monedele emise şi
neretrase din circulaţie de către Banca Naţională a României reprezintă însemne monetare care
trebuiesc acceptate la valoarea nominală pentru plata tuturor obligaţiilor publice sau private".
Moneda naţională este leul iar subdiviziunea acestuia este banul (art.13 din lege).
Volumul emisiunii se realizează proporţional nevoilor economice, în caz contrar riscându-se,
fie efecte inflaţioniste, fie efecte deflaţioniste.
Suma totală a bancnotelor şi monedelor metalice în circulaţie (excluzând rezerva de numerar)
se înregistrează ca pasiv în contabilitatea Băncii Naţionale a României.
Banca Naţională a României este abilitată prin lege să asigure tipărirea bancnotelor şi baterea
monedelor. Concomitent, este obligată să asigure păstrarea în siguranţă a celor care nu sunt puse
în circulaţie, precum şi pentru custodia şi distrugerea - când aceasta este necesară - a matriţelor,
cernelurilor şi a bancnotelor şi monedelor retrase din circulaţie.
Banca Naţională a României este singura în drept să stabilească valoarea nominală,
dimensiunile, greutatea, desenul şi alte caracteristici tehnice ale bancnotelor şi monedelor.
Bancnotele poartă semnătura guvernatorului şi a casierului central.
Grafica bancnotelor şi monedelor este protejată fiind înregistrată la Oficiul de Stat pentru
Invenţii şi Mărci din România. Orice reproducere integrală sau parţială la scara de 1/1 efectuată
în scop publicitar, de informare sau în alte scopuri comerciale, se poate face numai cu acordul
prealabil, scris, al Băncii Naţionale a României (art. 14 alin. 5 din lege). Falsificarea sau

Uz intern
 Note de curs

contrafacerea însemnelor monetare este pedepsită conform legii (infracţiunea de falsificare de

monedă).
Pierderea sau furtul însemnelor monetare nu cade sub protecţia legii, cum este cazul anumitor
titluri la purtător.
Emisiunea monetară odată realizată este distribuită tot de Banca Naţională a României (art. 17
alin. 2 din lege), care administrează, de asemenea, şi rezerva de numerar.
Bancnotele şi monedele uzate sau necorespunzătoare sunt retrase din circulaţie şi distruse de
către Banca Naţională a României. Ea este obligată să le înlocuiască, fără taxe, cu altele noi, cu
excepţia celor ilizibile, cu deformări, sau cărora le lipseşte mai mult de 40% din suprafaţa lor.
Fiind unica instituţie autorizată să emită însemne monetare, Banca Naţională a României poate
hotărî anularea sau retragerea din circulaţie a oricăror bancnote sau monede care au fost emise. În
locul acestora, poate decide, punerea în circulaţie a altor tipuri de însemne monetare (art.18 alin.1
din lege).
Un exemplu elocvent l-a constituit Legea nr. 348 din 14 iulie 2004 privind denominarea
monedei naţionale. Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.348/2004 „la data de 1 iulie 2005, moneda
naţională a României – leul” a fost „denominată astfel încât 10.000 lei vechi, aflaţi în
circulaţie” la respectiva dată, au fost „preschimbaţi pentru 1 leu nou”. Denominarea reprezintă
acţiunea de reducere a valorii nominale a monedei naţionale (art.1 alin.2 din lege). Pentru
realizarea acestei operaţiuni, Banca Naţională a României a pus în circulaţie noile bancnote şi
monede, începând cu aceeaşi dată – 1 iulie 2005. Vechile însemne monetare au avut putere
circulatorie până la data de 31 decembrie 2006 şi au fost acceptate la plată la valoarea de 10 mii
lei vechi pentru un leu nou. În paralel, începând cu aceeaşi dată – 1 iulie 2005 – pe piaţă au
circulat şi noile însemne monetare, acceptate la valoarea nominală, în aşa fel încât până la data de
31 decembrie 2006 vechile însemne monetare să poată fi treptat înlocuite cu noile însemne
monetare. După data de 31 decembrie 2006 vechile însemne monetare nu au mai putut circula şi,
prin urmare, nu au mai fost acceptate la plată pentru stingerea obligaţiilor publice sau private.
Operaţiunea de denominare a avut drept consecinţă aceea că preţurile bunurilor şi serviciilor
au necesitat exprimarea în monedă nouă. Pentru a obişnui populaţia, agenţii economici şi
instituţiile publice cu noile preţuri, acestea au fost afişate până la data de 30 iunie 2006 şi în
moneda veche.
O consecinţă suplimentară a acestei operaţiuni a reprezentat-o denominarea acţiunilor
societăţilor comerciale pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Noua valoare a ajuns să fie multiplu
de 100 şi corespunzător denominării acţiunilor, s-a produs majorarea sau reducerea
corespunzătoare a capitalului social cu păstrarea numărului de acţiuni şi a cotei de participare la
capitalul social.

1.2.3. Realizarea politicii valutare

Politica valutară se asigură prin intermediul cursului de schimb, a regimului valutar și

administrarea rezervelor internaționale.
Banca Naţională a României elaborează şi aplică politica de curs de schimb în conformitate cu
prevederile art. 9 alin.1 din legea nr.312/2004, fiind abilitată în acest sens: (a) să elaboreze
balanţa de plăţi şi alte lucrări privind poziţia investiţională internaţională a ţării; (b) să stabilească
cursurile de schimb pentru operaţiunile proprii pe piaţa valutară, să calculeze şi să publice
cursurile medii pentru evidenţa statistică; (c) să păstreze şi să administreze rezervele
internaţionale ale statului.

11
 Note de curs

1.2.3.1. Cursul de schimb

Este parte componentă a politicii valutare și reprezintă raportul între moneda naţională şi o altă
monedă de referinţă sau mai precis raportul între valorile paritare ale celor două monede.
Cursul de schimb este instrumentul aflat la îndemâna Băncii Centrale, fiind utilizat pentru
controlul eficient al schimburilor valutare. Banca Centrală poate interveni asupra cursului de
schimb - spre exemplu, prin cumpărarea sau vânzarea de valută, influenţându-se în acest mod
raportul cerere-ofertă, care atrage automat variația cursului de schimb în sistemul conectat de
fluctuări.
Cursul de schimb se află în strânsă dependență şi de alţi factori cum ar fi: rata inflaţiei, nivelul
dobânzilor şi soldul balanţei de plăţi al unei ţări. De asemenea, soldul excedentar al balanţei
comerciale va genera o tendinţă de creştere a valorii cursului de schimb, iar soldul deficitar, o
tendinţă de scădere.

1.2.3.2. Regimul valutar

Reprezintă a doua componentă fundamentală a politicii valutare aflată sub controlul Băncii
Naţionale a României.
Potrivit art.10 alin.1 din lege, Banca Naţională a României inițiază reglementări privind
monitorizarea şi controlul tranzacţiilor valutare pe teritoriul ţării. În sarcina sa revine emiterea de
autorizaţii pentru operaţiuni valutare de capital, tranzacţii pe pieţele valutare şi alte operaţiuni
specifice.
Reglementările Băncii Naţionale a României privind regimul valutar, se referă, în principal,
la următoarele activități: (a) autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi supravegherea
persoanelor care au obţinut autorizaţia de a efectua tranzacţii valutare; (b) stabilirea de plafoane şi
alte limite pentru deţineri de active externe şi operaţiuni cu acestea, pentru persoane juridice şi
fizice; (c) stabilirea plafonului şi a condiţiilor îndatorării externe a persoanelor juridice şi fizice,
care intră sub incidenţa regimului valutar.
Monitorizarea tranzacţiilor valutare se exercită asupra persoanelor juridice autorizate să
desfăşoare operaţiuni valutare. În cadrul acestui proces, persoanele juridice autorizate sunt
obligate să raporteze Băncii Naţionale a României asupra tranzacţiilor efectuate, prin documente
ale căror formă şi conţinut se stabilesc de către aceasta (art.11 din lege).

1.2.3.3. Administrarea rezervelor internaționale ale statului

Rezervele țării în aur și alte active recunoscute pe plan internațional sunt păstrate de Banca
Națională a României iar constutirea lor înglobează ca scop următoarele considerente: (i)
onorarea plăţilor aferente obligaţiilor externe ale statuluiromân; (ii) asigurarea credibilităţii ţării,
fluidizarea împrumuturilor externe, limitarea vulnerabilităţii externe (absorbţia şocurilor
financiare adverse în perioade de criză sau în situaţia restrângerii accesului la pieţele
internaţionale de capital); (iii) Consolidarea credibilităţii politicii economice, a politicii monetare
şi a celei de curs de schimb, inclusiv prin posibilitatea intervenţiei în sprijinul monedei naţionale;
(iiii) acumularea de avuţii pentru generaţiile viitoare şi pentru a face faţă unor şocuri exogene
neprevăzute. În structura rezervei internaționale regăsim componenta rezerva valutară căreia îi
revin următoarele utilizări: (1) rambursarea împrumuturilor externe contractate de statul român, a
dobânzilor şi comisioanelor aferente; (2) onorarea obligaţiilor externe rezultate din garanţiile
emise de Guvernul României; (3) participaţii ale statului român la organismele internaţionale; (4)
alte plăţi efectuate cu scopul îndeplinirii unor obligaţii externe ale statului român; (4) plata
comisioanelor şi spezelor aferente operaţiunilor specifice de administrare a rezervei; (5)
rambursări de sume către băncile comerciale în limita rezervelor minime obligatorii deţinute de
acestea în conformitate cu regulamentele BNR; (6) vânzarea de valută pe piaţa valutară
interbancară. Rezerva valutară are potrivit legii, următoarele surse de formare: (a) cumpărări de

Uz intern
 Note de curs

valută pe piaţa valutară din România; (b) sumele cumpărate de BNR de la Ministerul Finanţelor
Publice provenind din împrumuturi externe în valute liber convertibile; (c) creditele bancare
contractate şi depozitele atrase de Banca Naţională a României în valute liber convertibile, în
nume propriu, în condiţiile legii; (d) dobânzile, comisioanele şi alte venituri în valută rezultate
din operaţiuni specifice de administrare şi fructificare a rezervelor.
Restricţiile în utilizarea rezervei internaţionale sunt corelate cu statutul BNR ca Bancă
Centrală a statului român a căror plasamente în credite destinate autorităților publice sunt supuse
unor exigențe sau interdicții de politică monetara națională și europeană. Potrivit Tratatului UE
(art. 123) se interzice băncilor centrale ale statelor membre să acorde credite pe descoperit de
cont sau orice alt tip de facilitate de credit: (a) instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor UE;
(b) administraţiilor publice centrale, autorităţilor regionale sau locale; (c) celorlalte autorităţi
publice, organisme sau întreprinderi publice din statele membre. Această interdicţie este inclusă
şi în Statutului BNR, art. 7. Chiar dacă articolul 123 alineatul (1) din Tratat se referă în mod
specific la „facilităţi de credit”, care implică obligaţia rambursării acelui credit, această interdicţie
se aplică a fortiori şi altor forme de finanţare, scopul general al acestuia fiind disciplina finanţelor
publice şi interzicerea finanţării sectorului public de către băncile centrale naţionale. De
asemenea BNR nu poate finanţa în mod direct deficitul bugetar și BNR nu poate acoperi
cheltuielile administraţiei publice, indiferent dacă acestea sunt curente (de exemplu, plata
pensiilor şi salariilor) sau de capital.
Administrarea rezervelor internaţionale ale României constituie o atribuţie legală a BNR
precizată în Legea nr. 312/2004, la art. 31. Pe acest temei legal, Banca Naţională a României este
autorizată, în condiţiile pe care le stabileşte şi le poate modifica periodic, să efectueze
următoarele operaţiuni (similar altor bănci centrale din ţări cu economie de piaţă): (a) să cumpere,
să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu: lingouri şi monede din aur şi cu alte metale preţioase;
valute; valori mobiliare emise sau garantate de bănci centrale, de instituţii financiare
internaţionale, de societăţi bancare şi nebancare; (b) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte
tranzacţii pe piaţa secundară cu bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri emise sau garantate de
guverne străine sau de organizaţii financiare interguvernamentale; (c) să deschidă şi să menţină
conturi la alte bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi bancare şi la instituţii financiare
internaţionale; (d) să deschidă şi să ţină conturi şi să efectueze operaţiuni de corespondent pentru
instituţii financiare internaţionale, bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi financiare şi
bancare, organizaţii financiare interguvernamentale din străinătate, precum şi pentru guverne
străine şi agenţiile lor.
Managementul rezervei oficiale asigurat de BNR, se supune următoarelor obiective și
principii: (a) gestionarea într-o manieră prudentă a riscurilor de lichiditate, de piaţă şi de credit;
(b) obţinerea de venituri pe termen mediu şi lung, cu condiţia menţinerii unui nivel adecvat al
lichidităţii şi al riscului; (c) politica investiţională a BNR este caracterizată de prudenţă, urmărind
optimizarea triadei „lichiditate – risc – randament”, cu accent pe primele două categorii.
Fructificarea rezervelor internaţionale se face pe următoarele destinații de fructificare și
siguranță: (i) conform practicii internaţionale, valutele sunt menţinute la bănci centrale din
străinătate, emitente ale valutelor respective (în cazul euro, bănci centrale din Eurosistem) sau la
alte instituţii financiare internaţionale; (ii) stocul de aur este păstrat parţial în cadrul Băncii
Naţionale a României, parţial la alte bănci centrale; (iii) conform standardelor FMI, menţinerea
rezervei valutare în ţară ar determina pierderea calităţii acesteia de rezerve internaţionale.
Se consideră că dimensiunea rezervelor internaţionale ale României se situează la un nivel
confortabil, rezultat al unei analize efectuate pe baza unei metodologii utilizate pe plan
internaţional şi a unui set de parametri calibraţi la economia României. Actualul nivel permite
gestionarea unor posibile dezechilibre generate de evoluţii adverse ale contextului intern sau
internaţional.

13
 Note de curs

1.2.4. Instrument instituțional al statului

Banca Naţională a României este exonerată de atribuții - similare celei de contabil al statului –
referitoare la gestionarea banului public. În schimb, Trezoreria Statului (T.S. - reprezintă statul în
funcţia sa financiară) îşi asumă gestionarea directă a veniturilor şi cheltuielilor publice. Mai mult,
pe lângă atribuţiile de încasare şi evidenţiere în conturile sale a veniturilor publice şi de cheltuire
a banului public, T.S. are şi responsabilitatea de a bate monedă. În acest context, Banca Naţională
a României conduce în contabilitatea sa contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis pe
numele statului (art.10 alin.2 din lege).
Înregistrarea operaţiunilor în contul curent general al Trezoreriei Statului se reglementează
prin convenţii încheiate între Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor Publice.
Banca Naţională a României înregistrează în contul curent general al Trezoreriei Statului,
potrivit art.28 alin.1 din lege, (a) încasările (pentru contul curent general al Trezoreriei Statului)
şi (b) plăţile efectuate în limita disponibilităţilor contabilizate în acest cont.
Băncii Naţionale a României i se interzice potrivit art.6 alin.1 din lege achiziţionarea titlurilor
de stat pe piaţa primară. Cu toate acestea, Banca Națională a României poate acţiona ca agent al
statului pe temeiul convenţiilor încheiate în prealabil cu Ministerul Finanţelor Publice şi în
conformitate cu reglementările proprii (art.29 alin.2 din lege), cu perceperea unui comision, în
ceea ce priveşte: (a) plasarea către terţi a emisiunilor în titluri de stat şi a altor instrumente
negociabile de îndatorare ale statului român; (b) exercitarea funcţiilor de agent însărcinat cu
înregistrarea, depozitarea şi transferul titlurilor de stat; (c) plata capitalului, dobânzilor,
comisioanelor şi a spezelor aferente; (d) executarea decontărilor în contul curent general al
Trezoreriei Statului; (e) alte operaţiuni în conformitate cu obiectivul fundamental şi atribuţiile
Băncii Centrale; (f) efectuarea plăţilor corespunzătoare celor de mai sus, prin conturi deschise în
contabilitatea sa, inclusiv a celor aferente serviciului datoriei emitenţilor şi altor costuri de
tranzacţionare şi operare.
Rezultă că Banca Naţională a României are posibilitatea de a intermedia operaţiunile cu
respectivele titluri de stat de pe piaţa primară deși nu are dreptul achiziționării acestor titluri de
valoare.

1.2.5. Bancă a băncilor

Banca Naţională a României autorizează, potrivit legii, funcţionarea celorlalte bănci pe

teritoriul României, le supraveghează activitatea, le impune restricţii în anumite situaţii, le retrage
autorizaţia, etc. In egală măsură, Banca Naţională a României joaca rolul de bancă pentru
celelalte bănci privind depozitele şi acordarea de credite. Banca Naţională a României este
împuternicită de lege să emită reglementări proprii cu valabilitate pentru întregul sistem bancar.
Funcţia de bancă a băncilor se manifestă şi prin posibilitatea Băncii Centrale de a efectua
plasamente în credite acordate celorlalte instituţii de credit - activitatea fiind reglementată prin
art.19-20 din lege.
Banca Naţională a României poate deveni şi creditor de ultimă instanţă, în situații de criză
financiară sau de apariţie a unor riscuri sistemice (art.26 din lege).

Uz intern
Note de curs

15
 Note de curs

UNITATEA DE STUDIU II

REGLEMENTAREA ACTIVITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT

2.1. CADRUL LEGAL AL ACTIVITĂŢII BANCARE ÎN ROMÂNIA

Pe lângă Legea nr.312/2004 care stabileşte în principiu modul de organizare şi funcţionare al

Băncii Centrale şi competenţele acesteia în funcţionarea sistemului bancar, activitatea bancară în
România este reglementată in extenso de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind
instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (în continuare Ordonanţa). Acest cadru legal este
completat de Ordonanţa nr.10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit şi evident, de
reglementările proprii ale Băncii Naţionale ale României.
Potrivit art.7 alin.1 pct.1 din Ordonanţă activitatea bancară semnifică atragerea de depozite sau
alte fonduri rambursabile de la public şi acordarea de credite în cont propriu şi se desfăşoară,
potrivit prevederilor art.1 alin.(2) din Ordonanţă, prin instituţii de credit - persoane juridice
române, inclusiv sucursalele din străinătate ale acestora şi instituţii de credit din alte state
membre, respectiv din state terţe, autorizate să desfăşoare activitate bancară în România. În
înţelesul Ordonanţei, potrivit art.7 alin.1 pct.10, instituţia de credit reprezintă o entitate a cărei
activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în
acordarea de credite în cont propriu.
Dispoziţiile art.32 alin.1 din Ordonanţă precizează expres că instituţiile de credit, persoane
juridice române, se pot constitui şi pot funcţiona numai pe baza autorizaţiei de funcţionare
emise de Banca Naţională a României.
În ce priveşte tipul de persoană juridică, dispoziţiile art.32 alin.2 din Ordonanţă precizează că
acestea se constituie în forma juridică prevăzută pentru fiecare dintre categoriile de instituţii de
credit reglementate în Partea a II-a şi nu se pot constitui prin subscripţie publică.

2.2. CERINŢE OPERAŢIONALE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA

Plecând de la principiul general enunţat la art.101 alin.1 din OUG nr. 99/2006 potrivit căruia
întreaga activitate a instituţiilor de credit se desfăşoară potrivit reglementărilor şi măsurilor
adoptate de Banca Naţională a României, reglementări emise în exercitarea atribuţiilor sale,
prevăzute ca atare de Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, o primă
dispoziţie stabileşte că:
a) instituţiile de credit trebuie să îşi organizeze întreaga activitate în conformitate cu
regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii şi ale reglementărilor
emise în aplicarea acesteia.
În acest sens, fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de un cadru formal de administrare
a activităţii riguros conceput, care să includă o structură organizatorică clară, cu linii de
responsabilitate bine definite, transparente şi coerente, procese eficace de identificare,
administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă, mecanisme
adecvate de control intern, inclusiv proceduri administrative şi contabile riguroase şi politici şi
practici de remunerare care să promoveze şi să fie în concordanţă cu o administrare sănătoasă şi
eficace a riscurilor.
Prin actele constitutive şi reglementări interne, instituţiile de credit îşi stabilesc cadrul de
administrare, procesele de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor şi
mecanismele de control, pe care sunt obligate să le transmită Băncii Naţionale a României 48.

Uz intern
 Note de curs

Potrivit art.108 din Ordonanţă, membrii consiliului de administraţie şi directorii sau, după caz,
membrii consiliului de supraveghere şi ai directoratului unei instituţii de credit, precum şi
persoanele desemnate să asigure conducerea structurilor care privesc activităţile de administrare
şi control al riscurilor, audit intern, conformitate, trezorerie, creditare, precum şi orice alte
activităţi care pot expune instituţia de credit unor riscuri semnificative trebuie să dispună de o
bună reputaţie şi experienţă adecvată naturii, extinderii şi complexităţii activităţii instituţiei de
credit şi responsabilităţilor încredinţate şi trebuie să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu
regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase.
Responsabilităţile de conducere şi/sau administrare pot fi exercitate numai de persoane fizice.
Fiecare dintre persoanele enumerate mai sus trebuie să fie aprobată de Banca Naţională a
României înainte de începerea exercitării responsabilităţilor, potrivit reglementărilor emise în
acest sens, şi să dispună de calificare şi competenţă adecvate pentru a fi în măsură să se pronunţe
în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la toate aspectele legate de activitatea desfăşurată de
instituţia de credit, asupra cărora trebuie să decidă potrivit competenţelor lor.
Persoanele desemnate în calitate de administratori, directori, membri ai consiliului de
supraveghere sau ai directoratului, după caz, trebuie să exercite efectiv responsabilităţile de
administrare şi/sau de conducere ce le revin.
Potrivit competenţelor sale, Banca Naţională a României are autoritatea de a analiza în ce
măsură sunt respectate condiţiile minime prevăzute în Ordonanţă şi reglementările emise în
aplicarea acesteia, de a evalua toate circumstanţele şi informaţiile legate de activitatea, reputaţia,
integritatea morală şi de experienţa persoanelor prevăzute la art. 108 şi de a decide dacă, atât la
nivel individual, cât şi la nivel colectiv, cerinţele prevăzute sunt îndeplinite (art.109).
O altă dispoziţie stabileşte că modificările în situaţia instituţiilor de credit sunt supuse
aprobării Băncii Naţionale a României, în condiţiile stabilite de aceasta prin reglementări,
astfel încât înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor privind respectivele
modificări va putea fi făcută numai după obţinerea acestei aprobări.
Astfel, în ce priveşte fuziunea sau divizarea instituţiilor de credit, legea stabileşte că acestea
sunt supuse aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României (art.93), iar înregistrarea în
Registrul Comerţului se va putea face numai după obţinerea acestei aprobări prealabile. Tot
astfel, menţiunile privind modificările operate la nivelul instituţiilor de credit faţă de condiţiile
care au stat la baza autorizării acestora pot fi înregistrate în Registrul Comerţului numai după
obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României (art.150 alin.2).
b) Regula stabilită de art.101 alin.1 din Legea societăţilor comerciale nr.31/1990, potrivit
căreia o acţiune dă dreptul la un singur vot în adunarea generală a acţionarilor este mult mai
categorică în ceea ce priveşte instituţiile de credit în sensul că acestea nu vor putea stabili în
statutele lor excepţii de la această regulă (art.12 alin2).
c) Ca o derogare de la prevederile art.91 din Legea societăţilor comerciale nr.31/1990,
potrivit cărora acţiunile sunt nominative şi la purtător, acţiunile emise de instituţiile de credit
vor putea fi numai nominative.
d) În sfârşit, dispoziţiile art.102 alin.2 din Ordonanţă stabilesc regula potrivit căreia fiecare
instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României are obligaţia de a deschide
cont curent la Banca Naţională a României, înainte de începerea activităţii.
Instituţiile de credit se constituie şi funcţionează în condiţiile prevăzute de legislaţia aplicabilă
societăţilor comerciale şi cu respectarea prevederilor OUG nr. 99/2006.

17
 Note de curs

2.3. CERINŢE DE CAPITAL PENTRU ÎNFIINŢAREA ŞI FUNCŢIONAREA.

CAPITALUL SOCIAL MINIM

Actul constitutiv al unei instituţii de credit, în cazul în care aceasta se constituie ca societate
comercială pe acţiuni, trebuie să conţină cele trei elemente specifice contractului de societate:
aporturile asociaţilor, intenţia de a exercita în comun o activitate comercială şi acordul de a
împărţi beneficiile.
Sub aspect juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce
în societate un anumit bun, o valoare patrimonială, în limita căr eia asociatul devine debitor al
societăţii cu toate consecinţele care decurg din această calitate.
Dacă, potrivit art.91 din Legea nr.31/1990 şi art.1882 alin.3 din Codul civil, aportul la
capitalul social poate fi în numerar, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice, aportul la
capitalul social al unei instituţii de credit nu poate fi decât în formă bănească.
Această cerinţă este dictată de exigenţele realizării obiectului principal de activitate al
instituţiei de credit şi, anume, activitatea de creditare. Pentru aceleaşi raţiuni, legea stabileşte şi
obligaţia vărsării integrale de către asociaţi a capitalului social, la momentul subscrierii.
În vederea realizării acestei cerinţe, la constituirea instituţiei de credit, aporturile la capitalul
social trebuie să fie vărsate într-un cont deschis la o instituţie de credit, care va fi blocat până la
înmatricularea în Registrul Comerţului a respectivei instituţii de credit, persoană juridică română.
Pe lângă cerinţa formei băneşti şi a vărsării integrale a capitalului social, la momentul
subscrierii, legea prevede şi cerinţa unui minim al capitalului social, dar lasă la aprecierea Băncii
Naţionale a României stabilirea prin reglementări a acestui minim. Potrivit art.11 teza a doua din
Ordonanţă, acest nivel minim nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.
Prin regulamentul Băncii Naţionale a României nr.18/2006 privind fondurile proprii ale
instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii se stabileşte capitalul iniţial al instituţiilor de
credit, după cum urmează: (a) băncile, persoane juridice române, trebuie să dispună la momentul
autorizării de un nivel al capitalului iniţial de minimum 37 milioane lei; (b) băncile de credit
ipotecar trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial de minimum
25 milioane lei; (c) băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ trebuie să dispună la
momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial de minimum 25 milioane lei; (d) sucursalele
din România ale instituţiilor de credit din state terţe vor menţine permanent capitalul iniţial cel
puţin la nivelul minim aplicabil stabilit prin prezentul regulament, conform alin. 3-6, după caz;
(e) nivelul minim al capitalului iniţial şi, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei case centrale
se stabilesc la echivalentul în lei a 5 milioane euro; (f) limita minimă a fondurilor proprii ale unei
cooperative de credit se stabileşte la 300 mii lei; (g) nivelul minim al capitalului agregat şi,
respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei reţele cooperatiste se stabileşte la echivalentul în lei a
10 milioane euro.
La constituirea unei instituţii de credit, persoană juridică română, capitalul iniţial este
reprezentat de capitalul social, cu excepţia cazurilor în care instituţia de credit care se constituie
este rezultată dintrun proces de reorganizare prin fuziune sau divizare ori dintr-un proces de
transformare al unei alte entităţi în instituţie de credit.

Uz intern
 Note de curs

2.4. CATEGORII DE INSTITUŢII DE CREDIT

Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona cu respectarea

dispoziţiilor generale aplicabile instituţiilor de credit şi a cerinţelor specifice prevăzute în Partea a
II-a a Ordonanţei, în una din următoarele categorii: (a) bănci; (b) bănci de economisire şi
creditare în domeniul locativ; (c) bănci de credit ipotecar; (d) organizaţii cooperatiste de credit;
Astfel, din categoria instituţiilor de credit fac parte, în afară de băncile comerciale, şi alte
persoane juridice. Potrivit Ordonanţei, fac parte din categoria instituţiilor de credit şi băncile de
economisire şi creditare în domeniul locativ, astfel cum sunt reglementate prin Partea a II-a,
Titlul II, Capitolele I - V; băncile de credit ipotecar, astfel cum sunt reglementate prin Partea a
II-a, Titlul III, precum şi organizaţiile cooperatiste de credit, astfel cum sunt reglementate prin
Partea a II-a, Titlul V.
a) Băncile comerciale
Băncile, persoane juridice române, se constituie, potrivit prevederilor art.287 alin.1 din
Ordonanţă, sub formă juridică de societate pe acţiuni în conformitate cu legislaţia comercială şi
cu respectarea dispoziţiilor acesteia.
Din analiza prevederilor menţionate se desprinde concluzia că forma juridică sub care se
constituie şi funcţionează o bancă este societatea comercială pe acţiuni, căreia îi sunt aplicabile,
atât la constituire cât şi în funcţionare, prevederile Legii nr.31/1990 a societăţilor comerciale, cu
limitările pe care le impune reglementarea specială.
Obligativitatea formei juridice de societate comercială pe acţiuni este dată nu numai de cerinţa
textului art.287 din Ordonanţă, dar şi de prevederea expresă a art.38 alin.1 lit.c) din Ordonanţă,
potrivit cu care, cererea de autorizare va fi respinsă dacă „forma juridică este alta decât cea
prevăzută pentru categoria instituţiei de credit care se intenţionează a fi constituită”.
Utilizarea termenului de bancă desemnează faptul că această instituţie de credit efectuează
toate tipurile de operaţiuni bancare, desfăşurând o gamă diversificată de activităţi, în conformitate
cu prevederile art.18 – 21 din Ordonanţă.
Băncile, persoane juridice române, nu pot utiliza o denumire specifică unei alte categorii de
instituţii de credit reglementate de Ordonanţă (art.287 alin.2).
b) Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ
În ce priveşte celelalte instituţii de credit, art.291 din Ordonanţă stipulează că băncile de
economisire şi creditare în domeniul locativ, persoane juridice române se constituie tot sub
forma juridică de societate pe acţiuni, în conformitate cu legislaţia aplicabilă societăţilor
comerciale pe acţiuni şi cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei.
Acestea sunt instituţii de credit specializate în finanţarea pe termen lung a domeniului locativ,
al căror obiect principal de activitate constă în economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru
domeniul locativ (art.288 din Capitolul I al Titlului II din Partea a II-a a OUG nr. 99/2006).
Ele pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, următoarele activităţi:
a) economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ;
b) finanţarea anticipată şi finanţarea intermediară, pe baza contractelor de economisire-
creditare;
c) acordarea de credite pentru activităţi în domeniul locativ, fără a se depăşi, însă, nivelul
reglementat de Banca Naţională a României din valoarea aferentă finanţărilor în baza contractelor
de economisire-creditare şi a finanţărilor acordate anticipat şi intermediar;
d) administrarea de portofolii de credite şi intermedierea de credite pe contul terţilor, dacă
aceste credite sunt destinate finanţării unor activităţi în domeniul locativ;
e) emiterea de garanţii pentru acele tipuri de credite obţinute de o persoană, pe care aceste
bănci le pot acorda, fără a depăşi nivelul reglementat de Banca Naţională a României din valoarea

19
 Note de curs

aferentă finanţărilor în baza contractelor de economisire-creditare şi a finanţărilor acordate

anticipat şi intermediar;
f) efectuarea de plasamente în active cu grad de risc de credit scăzut, potrivit reglementărilor
Băncii Naţionale a României;
g) acordarea de credite societăţilor comerciale la care acestea deţin participaţii, în condiţiile
legii;
h) emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi de credit;
i) operaţiuni de plăţi;
j) consultanţă financiar-bancară;
k) operaţiuni de mandat cu specific financiar-bancar;
l) alte activităţi, potrivit dispoziţiilor art.18 din Ordonanţă, în măsura în care acestea susţin
realizarea obiectului de activitate.
Dispoziţiile cu caracter general aplicabile instituţiilor de credit potrivit Ordonanţei se aplică în
mod corespunzător şi acestor bănci, în măsura în care nu se dispune altfel potrivit dispoziţiilor
cuprinse în Titlul II.
c) Băncile de credit ipotecar
Sunt instituţii de credit specializate, al căror obiect principal de activitate îl constituie
desfăşurarea cu titlu profesional a activităţii de acordare de credite ipotecare pentru investiţii
imobiliare şi atragerea de fonduri rambursabile de la public prin emisiune de obligaţiuni
ipotecare.
Cu excepţia activităţii de atragere de depozite, băncile de credit ipotecar pot desfăşura în limita
autorizaţiei acordate, activităţile prevăzute la art.18 din Ordonanţă, în condiţiile în care acestea
susţin activitatea de acordare de credite ipotecare şi emisiune de obligaţiuni ipotecare.
Dispoziţiile art.20-22 din Ordonanţă se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile cu caracter
general aplicabile instituţiilor de credit potrivit Ordonanţei se aplică în mod corespunzător şi
acestor bănci.
d) Organizaţiile cooperatiste de credit
Organizaţiile cooperatiste de credit, persoane juridice române, sunt asociaţii autonome,
apolitice şi neguvernamentale, care desfăşoară activităţi specifice instituţiilor de credit, în
conformitate cu prevederile Ordonanţei, în scopul într-ajutorării membrilor acestora (art.335
alin.1).
Potrivit art.336, organizaţiile cooperatiste de credit, persoane juridice române, se pot organiza
şi funcţiona doar sub forma Cooperativelor de Credit şi a Casei Centrale la care acestea sunt
afiliate, iar afilierea la o casă centrală este obligatorie şi se realizează în condiţiile şi prin
procedura stabilită prin actul constitutiv al Casei Centrale.
Cooperativa de credit este o instituţie de credit constituită ca o asociaţie autonomă de
persoane fizice unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor şi aspiraţiilor lor comune de ordin
economic, social şi cultural, a cărei activitate se desfăşoară, cu precădere, pe principiul într-
ajutorării membrilor cooperatori.
Casa Centrală a Cooperativelor de Credit este instituţia de credit constituită prin asocierea
de cooperative de credit, în scopul gestionării intereselor lor comune, urmăririi centralizate a
respectării dispoziţiilor legale şi a reglementărilor-cadru, aplicabile tuturor cooperativelor de
credit afiliate, prin exercitarea supravegherii şi a controlului administrativ, tehnic şi financiar
asupra organizării şi funcţionării acestora.

Uz intern
 Note de curs

2.5. ACTIVITĂŢI PERMISE INSTITUŢIILOR DE CREDIT

Potrivit art.18 din Ordonanţă, astfel cum acesta a fost modificat de Ordonanţa de urgenţă
nr.26/2010, instituţiile de credit pot desfăşura, în limitele autorizaţiei acordate, următoarele
activităţi:
a) atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile;
b) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare,
factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare;
c) leasing financiar;
d) servicii de plată aşa cum sunt definite la art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.113/2009 privind serviciile de plată;
e) emiterea şi administrarea altor mijloace de plată, cum ar fi cecuri, cambii şi bilete la ordin,
în măsura în care nu se încadrează la lit.d);
f) emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
g) tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile legii, cu: (1)
instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;
(2) valută; (3) valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile;
h) participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin subscrierea
şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;
i) servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte
legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziţii şi prestarea altor servicii de
consultanţă;
j) administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta;
k) custodie şi administrare de instrumente financiare;
l) intermediere pe piaţa interbancară;
m) prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul creditării;
n) închiriere de casete de siguranţă; n1) emitere de monedă electronică;
o) operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea;
p) dobândirea de participaţii la capitalul altor entităţi;
r) orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului
financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activităţi,
dacă este cazul.

Dispoziţiile alin.1 al art.18 din Ordonanţă se interpretează şi se aplică astfel încât activităţile
enumerate la alin.1 să acopere orice operaţiuni, tranzacţii, produse şi servicii care se înscriu în
sfera acestor activităţi sau pot fi asimilate acestora, inclusiv serviciile auxiliare acestor activităţi,
iar activităţile care, potrivit unor legi speciale, sunt supuse unor autorizări, aprobări sau avize
specifice, pot fi desfăşurate de instituţia de credit numai după obţinerea acestora.
Instituţiile de credit mai pot desfăşura şi alte activităţi potrivit autorizaţiei acordate de Banca
Naţională a României, cum ar fi operaţiuni ne-financiare în mandat sau de comision, cu
precădere pe contul altor entităţi din cadrul grupului din care face parte instituţia de credit.
În afară de aceste operaţiuni de administrare a patrimoniului, instituţiile de credit se pot angaja
în operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile în condiţiile în care acestea sunt necesare desfăşurării
normale a activităţilor instituţiei de credit ori au ca obiect bunuri mobile şi imobile destinate
perfecţionării pregătirii profesionale sau dobândite ca urmare a executării silite (art.21).

21
 Note de curs

2.5.1. Tranzacţii interzise instituţiilor de credit

Cu titlu general, instituţiile de credit nu pot desfăşura alte activităţi în afara celor permise
potrivit dispoziţiilor Ordonanţei.
Sunt interzise, de asemenea, următoarele operaţiuni:
a) gajarea propriilor acţiuni pe contul datoriei băncii,
b) acordarea de credite garantate cu acţiuni, alte titluri de capital sau cu obligaţiuni emise de
instituţia de credit însăşi sau de o altă entitate aparţinând grupului din care face parte instituţia de
credit;
c) atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau alte valori, de la public,
când instituţia de credit se află în stare de insolvenţă.

2.5.2. Interdicţii legale

Potrivit art.21 din Ordonanţă se interzice oricărei persoane juridice care nu este instituţie de
credit autorizată, precum şi oricărei persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică să se
angajeze într-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public,
într-o activitate de emitere de monedă electronică ori într-o activitate de atragere şi/sau gestionare
de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în
vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel
acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora.
O altă interdicţie se referă la utilizarea unor termeni specifici din domeniul bancar.
Se interzice, astfel, oricărei persoane, alta decât o instituţie de credit autorizată să utilizeze
denumirea de „bancă” sau „organizaţie cooperatistă de credit”, „cooperativă de credit”, „casa
centrală a cooperativelor de credit”, „bancă cooperatistă”, „bancă centrală cooperatistă”, „bancă
ipotecară/bancă de credit ipotecar”, „bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ” sau
derivate ori traduceri ale acestor denumiri, în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu,
cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege ori printr-un
acord internaţional sau când din contextul în care este utilizată denumirea respectivă rezultă
neîndoielnic că nu este vorba despre desfăşurarea unei activităţi bancare.
Fără a se aduce atingere prevederilor de mai sus, entităţile, persoane juridice române, din
grupul din care face parte o instituţie de credit pot utiliza în denumirea acestora iniţialele, sigla,
emblema, denumirea ori alte elemente de identificare utilizate la nivel de grup.

Uz intern
 Note de curs

UNITATEA DE STUDIU III

SUPRAVEGHEREA BANCARĂ – ATRIBUT EXCLUSIV AL BĂNCII CENTRALE

Banca Naţională a României are competenţa exclusivă de autorizare a instituţiilor de credit şi

realizează supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit pe care le-a autorizat să opereze în
România în conformitate cu prevederile art. 25 alin.1 din Legea nr.312/2004. Potrivit Ordonanţei
de Urgenţă nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, prevederile art.4
alin.1 „Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea,
autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit.”
Instituţia de credit, semnifică conform art.7 pct.10 din Ordonanţă, o entitate a cărei activitate
constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea
de credite în cont propriu.
Supravegherea bancară cuprinde două operaţiuni esenţiale, după cum urmează: (a)
autorizarea funcţionării instituţiilor de credit; (b) supravegherea prudenţială a celor autorizate.

3.1. AUTORIZAREA FUNCŢIONĂRII INSTITUŢIILOR DE CREDIT

Activitatea de autorizare a instituţiilor de credit este prevăzută în textul art.25 alin.1 din
Legea nr.312/2004 care face trimitere în mod explicit și la prevederile Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi
completările ulterioare. Pe cale de consecință, fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de o
autorizaţie de funcţionare eliberată de Banca Naţională a României în temeiul art.10 alin.1 din
Ordonanţă.
Banca Naţională a României reglementează condiţiile proprii în care poate acorda autorizaţie
alături de documentaţia care trebuie să însoţească cererea, iar aceste condiţii le notifică şi
Comisiei Europene (art.10 alin.2 din O.U.G.). Fiecare cerere de autorizare a unei instituţii de
credit trebuie să conțină un plan de activitate, care să prevadă cel puţin tipurile de activităţi
propuse a fi desfăşurate şi structura organizatorică a instituţiei de credit. Din documentația
depusă trebuie să rezulte capacitatea acesteia de a-şi realiza obiectivele propuse în condiţii
compatibile cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, prin adecvarea cadrului de
conducere, a procedurilor, a mecanismelor interne şi a structurii capitalului la tipul, volumul şi
complexitatea activităţilor propuse spre autorizare (art.17 din OUG).
În conformitate cu prevederile art.14 alin.1 din OUG, sediul social al instituţiei de credit,
persoană juridică română, - reprezentând locul unde se află centrul principal de conducere şi de
gestiune a activităţii statutare şi, după caz, sediul real – trebuie să fie situate pe teritoriul
României. Sediul real – în accepțiunea legiuitorului - reprezintă locaţia unde se situează centrul
de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, în cazul în care acesta nu este situat la sediul
social.
Banca Naţională a României poate acorda autorizaţie unei instituţii de credit potrivit art.11 din
OUG, numai dacă aceasta dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel capitalului iniţial
cel puţin egal cu nivelul minim stabilit prin reglementări, care nu poate fi mai mic decât
echivalentul în lei a 5 milioane euro.
Procedura de autorizare a funcţionării instituțiilor de credit este prevăzută în Secţiunea 1,
Capitolul III din Titlul I, art.32-38 din Ordonanţă şi cuprinde două etape: (a) înregistrarea
cererii de autorizare împreună cu documentele necesare; analiza acesteia şi aprobarea de
constituire ca instituție de credit; (b) eliberarea autorizaţiei de funcţionare a instituției de credit.

23
 Note de curs

Potrivit uzanțelor, în prima etapă, cererea de autorizare, însoţită de documentaţia stabilită

potrivit prevederilor art.10 alin.2 din OUG va fi înaintată Băncii Naţionale a României. La
nivelul Centralei BNR, în termen de patru luni de la primirea cererii, se va decide în sensul
acordării aprobării de constituire a instituţiei de credit sau al respingerii cererii.
Instituţia de credit care primește din partea Băncii Naționale a României decizia de acordare a
aprobării de constituire, pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, potrivit art.33 pct.5 din
OUG, trebuie ca, în cel mult două luni de la data comunicării hotărârii, să îi prezinte BNR
documentele care atestă constituirea legală, conform dispoziţiilor aplicabile şi proiectului
prezentat.
Eliberarea propriu-zisă a autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de credit legal constituită
reprezintă a doua etapă. În conformitate cu prevederile legale - art.33 pct.6 din OUG - Banca
Naţională a României decide cu privire la acordarea autorizaţiei de funcţionare în termen de cel
mult trei luni de la data primirii documentelor prevăzute la art.33 pct.5 din OUG.
Banca Naţională a României poate respinge o cerere de autorizare, conform art.38 alin.1 din
OUG, exclusiv în situațiile următoare: (a) documentaţia prezentată este incompletă ori este
întocmită în dezacord cu dispoziţiile legale în vigoare şi/sau informaţiile furnizate sunt
nerelevante ori sunt insuficiente privind respectarea condiţiilor prevăzute pentru acordarea
autorizaţiei (text modificat la data de 23 martie 2009 prin art.I pct.18 din OUG nr.25/2009); (b)
instituţia de credit nu dispune de fonduri proprii separate sau capitalul iniţial se situează sub
nivelul minim stabilit de Banca Naţională a României; (c) forma juridică este alta decât cea
prevăzută pentru categoria instituţiei de credit care se intenţionează a fi constituită; (d) din
evaluarea planului de activitate prezentat rezultă că nu se poate asigura realizarea obiectivelor
propuse în condiţiile respectării cerinţelor cuprinse în OUG şi în reglementările aplicabile; (e)
Banca Naţională a României nu este satisfăcută de calitatea persoanelor care asigură
administrarea şi/sau conducerea instituţiei de credit, întrucât reputaţia sau experienţa profesională
a acestora nu este adecvată naturii, volumului şi complexităţii activităţii instituţiei de credit sau
nu corespunde necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos (text modificat la data de
21 iulie 2007 prin art.1 pct.7 din Legea nr.227/2007); (f) calitatea acţionarilor/membrilor
instituţiei de credit nu corespunde cerinţelor prevăzute de OUG şi în reglementările emise în
aplicarea acesteia (text modificat prin art.I pct.18 din OUG nr.25/2009); (g) legăturile strânse
dintre instituţia de credit şi alte persoane fizice sau juridice ori dispoziţiile legale, măsurile de
natură administrativă, din jurisdicţia unui stat terţ ce guvernează una sau mai multe persoane
fizice sau juridice cu care instituţia de credit are legături strânse sau dificultăţi în aplicarea acestor
dispoziţii sau măsuri sunt de natură să împiedice exercitarea eficientă a supravegherii prudenţiale;
(h) înainte de obţinerea aprobării de constituire, fondatorii au făcut comunicări publice cu privire
la funcţionarea instituţiei de credit; (i) nu sunt respectate alte condiţii prevăzute de lege sau de
reglementările emise în aplicarea acesteia.
Natura juridică specifică actului administrativ atribuită autorizației prevăzută de lege
pentru funcţionarea instituţiilor de credit se desprinde din următoarele două considerente: (1)
enunţul art.2 alin.1 lit.b) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, care stabileşte că
autoritate publică este orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care
acţionează în regim de putere publică; (2) enunţul art.1 alin.2 din Legea nr.312/2004 privind
Statutul Băncii Naţionale a României, potrivit cu care Banca Naţională a României este o
instituţie publică independentă.
Precizarea este importantă deoarece, în funcţie de calificarea naturii juridice a autorizaţiei de
funcţionare, se vor putea stabilii organele competente să soluţioneze litigiile ce vor apărea în
procesul de autorizare a instituţiilor de credit.

Uz intern
 Note de curs

3.2. RETRAGEREA AUTORIZAŢIEI DE FUNCŢIONARE

Pe considerentul identității de raţiuni, la art.39 din OUG se precizează condiţiile în care Banca
Naţională a României poate retrage unei instituţii de credit autorizaţia de funcţionare, după cum
urmează:
(a) banca nu şi-a început activitatea pentru care a fost autorizată, în termen de un an de la data
acordării autorizaţiei sau a încetat să mai desfăşoare activitate de mai mult de 6 luni;
(b) autorizaţia a fost obţinută pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
(c) instituţia de credit nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei;
(d) instituţia de credit nu mai posedă suficiente fonduri proprii sau există elemente care conduc la
concluzia că într-un termen scurt instituţia de credit nu îşi va mai putea îndeplini obligaţiile faţă
de deponenţi sau alţi creditori şi, în special, nu mai poate garanta siguranţa
fondurilor/instrumentelor financiar care i-au fost încredinţare;
(e) ca sancţiune potrivit prevederilor art.229 alin.1 lit.e) din OUG.
Legea distinge între retragerea autorizaţiei de funcţionare şi încetarea valabilităţii acesteia.
Autorizaţia de funcţionare a unei instituţii de credit îşi încetează valabilitatea (1) în baza
prevederilor art.40 din Ordonanţă atunci când acţionarii sau membrii acesteia hotărăsc
dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit, şi (2) de drept - art.41 din OUG - în situaţiile
următoare: (a) a avut loc o fuziune sau o divizare a instituţiei de credit în urma căreia aceasta îşi
încetează existenţa; (b) a avut loc o transformare a instituţiei de credit în altă categorie de
instituţie de credit; (c) s-a pronunţat o hotărâre privind declanşarea procedurii falimentului
instituţiei de credit.
Lichidarea la iniţiativa acţionarilor sau a membrilor este permisă numai când instituţia de
credit se află în afara vreuneia din situaţiile de insolvenţă prevăzute de lege pentru declanşarea
falimentului (art.40 alin.2 din Ordonanţă). În consecință, instituţia de credit este obligată să
comunice Băncii Naţionale a României hotărârea adunării generale a acţionarilor, privind
dizolvarea şi lichidarea acesteia, însoţită cel puţin de un plan de lichidare a activului şi de
stingere a pasivului. Pe baza acestui plan se asigură plata integrală a creanţelor deponenţilor şi ale
altor creditori. Banca Naţională a României evaluează viabilitatea planului de lichidare și
confirmă instituţiei de credit încetarea valabilităţii autorizaţiei (40 alin.4 din OUG nr. 99/2006).
Banca Naţională a României publică încetarea valabilităţii autorizaţiei unei instituţii de credit
în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a şi în cel puţin două cotidiene de circulaţie
naţională (art.41 alin.2 din OUG).
Hotărârea Băncii Naţionale a României de retragerea a autorizaţiei se comunică în scris
instituţiei de credit împreună cu motivele care au stat la baza hotărârii. Aceasta se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în cel puţin două cotidiene de circulaţie
naţională. Hotărârea de retragere a autorizaţiei de funcţionare produce efecte de la data publicării
în Monitorul Oficial sau de la o dată ulterioară specificată expres în hotărârea respectivă (art.42
alin.1și 2 din Ordonanţă).
Referitor la retragerea autorizaţiei unei instituţii de credit şi, după caz, încetarea valabilităţii
acesteia există obligativitatea notificări Comisiei europene şi autorităţilor competente din statele
membre gazdă (art.43 din OUG). Instituţia de credit va intra în lichidare urmare a retragerii
autorizaţiei, şi nu va mai putea desfăşura alte activităţi decât cele legate de lichidare.

3.3. MĂSURI DE SUPRAVEGHERE ŞI SANCŢIUNI

Instituţiile de credit, persoane juridice romăne, au obligația să raporteze Băncii Nationale a

României datele şi informaţiile necesare pentru evaluarea respectării dispoziţiilor cuprinse în

25
 Note de curs

OUG 99/2006 şi în reglementările emise în aplicarea acesteia, la termenele şi în forma stabilite de

aceasta. Banca Naţională a României asigură verificarea cadrului de administrare, a strategiilor,
proceselor şi mecanismelor implementate de fiecare institutie de credit, persoană juridică română,
pentru respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în
aplicarea acesteia şi realizează propria evaluare a riscurilor la care institutia de credit este sau
poate fi expusă. Pe baza verificării şi evaluării efectuate, Banca Naţională a României determină
în ce măsură cadrul de administrare, strategiile, procesele şi mecanismele implementate de
instituţia de credit, persoană juridică romănă, şi fondurile proprii deţinute de aceasta asigură o
administrare prudentă şi o acoperire adecvată a riscurilor în raport cu profilul de risc ai institutiei
de credit. Banca Naţională a României stabileşte frecvenţa şi gradul de detaliere a verificărilor şi
evaluărilor, avănd în vedere mărimea, importanţa sistemică, natura, extinderea şi complexitatea
activităţilor desfăşurate de fiecare instituţie de credit, persoană juridică română, şi cu luarea în
considerare a principiului proporţionalităţii. Verificările şi evaluările se actualizează cel puţin o
dată pe an.
Banca Naţională a Romăniei determină realizarea unei comunicări eficiente cu fiecare
instituţie de credit, persoană juridică romănă, care să asigure o cunoaştere aprofundată a
activităţii, organizării şi procesului intern al instituţiei de credit de evaluare a adecvării capitalului
la profilul său de risc.
Potrivit prevederilor capitolului VII Măsuri, sancțiuni și alte măsuri sancționare - art.225-236
- din OUG nr. 99/2006, Banca Naţională a României este competentă să dispună, faţă de o
instituţie de credit, persoană juridică română, sau faţă de persoanele responsabile, care încalcă
dispoziţiile legii, ale reglementărilor sau ale altor acte emise în aplicarea legii, referitoare la
supraveghere sau la condiţiile de desfăşurare a activităţii, ori ale Regulamentului (UE) nr.
575/2003, măsurile necesare şi/sau să aplice sancţiuni, în scopul înlăturării deficienţelor şi a
cauzelor acestora.
Măsurile şi sancţiunile prevăzute la art. 229 alin.1 de natură pecuniară sau de altă natură,
trebuie să fie eficace şi proporţionale cu faptele şi deficienţele constatate, avându-se în vedere
gravitatea şi consecinţele acestora, precum şi circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii
faptei, şi să fie de natură a avea un efect descurajant. La stabilirea tipului sancţiunii sau a măsurii
sancţionatoare şi a cuantumului amenzii, Banca Naţională a României - potrivit OUG nr.
113/2013 de completare și modificare a OUG nr. 99/2006 - are în vedere toate circumstanţele
reale şi personale relevante ale săvârşirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz: (a)
gravitatea şi durata faptei; (b) gradul de vinovăţie a persoanei fizice sau juridice responsabile; (c)
soliditatea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile, astfel cum rezultă, de exemplu,
din venitul anual al persoanei fizice responsabile sau din cifra de afaceri totală a persoanei
juridice responsabile; (d) importanţa profiturilor realizate sau a pierderilor evitate de către
persoana fizică sau juridică responsabilă, în beneficiul acesteia, în măsura în care acestea pot fi
determinate; (e) prejudiciile cauzate terţilor, în măsura în care pot fi determinate; (f) gradul de
cooperare a persoanei fizice sau juridice responsabile cu Banca Naţională a României; (g)
încălcările săvârşite anterior de persoana fizică sau juridică responsabilă; (h) orice consecinţe
potenţial sistemice ale faptei săvârşite.
Banca Naţională a României are competenţa de a colecta toate informaţiile necesare şi de a
efectua toate cercetările necesare în exercitarea funcţiilor sale. Fără a se aduce atingere
prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, competenţa
amintită mai sus (art. 225 alin. 5 modificat prin OUG nr. 113/2013) include: (a) competenţa de a
solicita furnizarea tuturor informaţiilor necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Băncii
Naţionale a României, inclusiv a informaţiilor care trebuie furnizate, în scopuri de supraveghere
şi în scopuri statistice, la intervale regulate şi în formatele specificate; (b) competenţa de a efectua
toate cercetările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Băncii Naţionale a României,
în legătură cu orice persoană fizică sau juridică, având domiciliul sau sediul social în România;

Uz intern
 Note de curs

(c) competenţa de a efectua toate inspecţiile necesare la sediile persoanelor juridice (art. 225
modificat, alin. 7) şi la sediul oricărei altei entităţi incluse în supravegherea consolidată pentru
care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant, cu condiţia notificării
prealabile a autorităţilor competente implicate.
Potrivit art. 226 (din OUG nr. 99/2006) modificat prin OUG nr. 113/2006, Banca Naţională a
României dispune unei instituţii de credit, persoană juridică română, să întreprindă, într-un stadiu
incipient, demersurile necesare pentru a remedia deficienţele în cazul în care aceasta se află în
următoarele situaţii: (a) instituţia de credit nu respectă cerinţele prevăzute în prezenta ordonanţă
de urgenţă, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în reglementările emise în aplicarea acestora;
(b) Banca Naţională a României dispune de indicii că în următoarele 12 luni este probabil ca
instituţia de credit să nu se conformeze prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale
Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.
În aplicarea acestui text de principiu, Banca Naţională a României poate dispune oricărei
instituţii de credit, persoană juridică română care nu respectă cerinţele prevăzute în Ordonanţă, în
reglementările sale ori în alte acte emise în aplicarea legii, sau nu dă curs unei recomandări, să
întreprindă măsurile necesare pentru a asigura, în cel mai scurt timp, intrarea în legalitate şi
redresarea situaţiei astfel create (potrivit art. 226 alin.1 din OUG).
Banca Naţională a României poate să dispună, fără a se limita la acestea, următoarele măsuri
potrivit art. 226 (modificat prin OUG nr. 113/2013 și prin Legea nr. 29/2015):
a) să oblige instituţia de credit să dispună de fonduri proprii la un nivel mai mare decât cel
prevăzut prin reglementări;
b) să solicite instituţiei de credit îmbunătăţirea cadrului de administrare, a strategiilor,
proceselor şi mecanismelor implementate în vederea respectării dispoziţiilor art.24 şi art. 148 din
OUG nr. 99/2006;
c) să solicite instituţiei de credit să aplice o politică specifică de provizionare sau un
tratament specific al expunerilor din perspectiva cerinţelor de fonduri proprii;
d) sa restrictioneze sau sa limiteze activitatea, operatiunile sau reteaua institutiei de credit,
inclusiv prin retragerea aprobarii acordate pentru infiintarea sucursalelor din strainatate, sau sa
solicite incetarea activitatilor care implica riscuri excesive la adresa soliditatii institutiei de credit
(modificat - Legea nr. 29/2015);
e) să solicite instituţiei de credit reducerea riscurilor aferente operaţiunilor, produselor şi/sau
sistemelor acesteia;
f) să dispună instituţiei de credit limitarea componentei variabile a remuneraţiei la un
procentaj din veniturile totale nete, dacă nivelul acesteia nu este în concordanţă cu menţinerea
unei baze de capital sănătoase;
g) să dispună instituţiei de credit să utilizeze profiturile nete pentru întărirea bazei de capital;
h) să dispună instituţiei de credit înlocuirea persoanelor desemnate să asigure conducerea
sucursalelor instituţiei de credit;
i) să limiteze participaţiile calificate în entităţi financiare sau nefinanciare, situaţie în care
instituţia de credit este obligată la înstrăinarea acestora;
j) să dispună instituţiei de credit prezentarea unui plan de restabilire a conformităţii cu
cerinţele de supraveghere prevăzute de OUG nr. 99/2006, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013,
precum şi de reglementările emise în aplicarea acestora, care să detalieze demersurile şi acţiunile
ce vor fi întreprinse în acest sens şi care să stabilească termenul de implementare a respectivelor
demersuri şi acţiuni, precum şi îmbunătăţirile ulterioare aduse planului de restabilire, în ceea ce
priveşte sfera de aplicare şi termenul de implementare;
k1 ) să limiteze sau să interzică distribuirea de către instituţia de credit a profitului din
elemente distribuibile, definite la art. 4 al in. (1) pct.128 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013,
către acţionarii sau membrii acesteia, şi/ori plata de dobândă către deţinătorii de instrumente de

27
 Note de curs

capital de nivel 1 suplimentar, dacă interdicţia nu reprezintă caz de nerambursare pentru instituţia
de credit (introdus prin Legea nr. 29/2015);
1) să impună ce rinţe de raporlare suplimentare sau cu o frecvenţă sporită, inclusiv de
raporlare a poziţiilor de capital sau de lichiditate;
m) să impună cerinţe de lichiditate specifice, inclusiv restricţii în ceea ce priveşte
neconcordanţele între scadenţele activelor şi datoriilor instituţiilor de credit;
n) să dispună instituţiei de credit publicarea de informaţii suplimentare.
Adoptarea acestor măsuri este supusă dispoziţiilor privind schimbul de informaţii şi secretului
profesional (art. 226 alin. 5 din OUG nr. 99/2006).
Măsura prevăzută la lit. (a) de mai sus ( reprezintă modificarea art. 226, alin. 3, lit a, care
obligă instituţia de credit să dispună de fonduri proprii la un nivel mai mare decât cel al cerinţelor
de fonduri proprii prevăzute pentru acoperirea riscurilor şi acelor elemente ale riscurilor
neacoperite) este dispusă de Banca Naţională a României cu privire la o instituţie de credit,
persoană juridică română, cel puţin în următoarele situaţii: (1) nu îndeplineşte cerinţele prevăzute
la art. 24-241, art. 1642 -1643 şi art. 148 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora sau
cele prevăzute la art. 393 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (2) riscurile sau elemente ale
acestora nu sunt acoperite de cerinţele de fonduri proprii prevăzute la art. 126-1262 din prezenta
ordonanţă de urgenţă, în reglementările emise în aplicarea acesteia sau în Regulamentul (UE) nr.
575/2013; (3) aplicarea exclusivă a altor măsuri nu este susceptibilă să conducă la o îmbunătăţire
satisfăcătoare şi în timp util a cadrului de administrare, a strategiilor, a proceselor şi a
mecanismelor implementate de instituţia de credit, persoană juridică română; (4) verificarea
privind examinarea ajustărilor de valoare efectuate şi a provizioanelor constituite pentru
poziţiile/portofoliile din cadrul portofoliului de tranzacţionare, arată că nerespectarea cerinţelor
pentru aplicarea abordării respective va conduce cel mai probabil la cerinţe de fonduri proprii
inadecvate; (5) există probabilitatea ridicată ca riscurile la care instituţia de credit este expusă să
fie subestimate de aceasta; (6) necesarul de fonduri proprii rezultat din simulările de criză
depăşeşte în mod semnificativ cerinţa de fonduri proprii pentru portofoliul de tranzacţionare pe
bază de corelaţie.
Potrivit art. 228 (din OUG nr. 99/2006) modificat prin OUG nr. 113/2013, Banca Naţională a
României poate aplica sancţiunile prevăzute, în cazurile în care se constată că o instituţie de
credit persoană juridică română şi/sau oricare dintre persoanele prevăzute la art. 108 alin. (1) sau
persoanele desemnate să asigure conducerea sucursalelor instituţiei de credit se fac vinovate de
următoarele fapte:
a) instituţia de credit a obţinut autorizaţie pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc
ilegal;
b) instituţia de credit nu informează Banca Naţională a României cu privire la orice achiziţii
sau cesiuni de participaţii în capitalul lor care depăşeşte nivelurile prevăzute la art. 25 alin. (1) şi
(2), respectiv se situează sub nivelurile prevăzute la art. 27, de care a luat cunoştinţă, potrivit
prevederilor art. 29 alin. (1);
c) instituţia de credit, listată pe o piaţă reglementată, inclusă în lista publicată de Autoritatea
Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe, potrivit art. 47 din Directiva 2004/39/CE, nu
informează Banca Naţională a României, cel puţin anual, cu privire la identitatea persoanelor care
au deţineri calificate şi la nivelul acestor deţineri, potrivit art. 29 alin. (2);
d) instituţia de credit nu dispune de cadrul de administrare a activităţii, solicitat de Banca
Naţională a României, potrivit prevederilor art. 24;
e) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete sau inexacte către
Banca Naţională a României referitoare la îndeplinirea cerinţelor de fonduri proprii prevăzute la
art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (1) din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

Uz intern
 Note de curs

f) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către
Banca Naţională a României, cu privire la cerinţele de fonduri proprii, cu încălcarea prevederilor
art. 101 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
g) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către
Banca Naţională a României, cu privire la o expunere mare, cu încălcarea prevederilor art. 394
alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
h) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către
Banca Naţională a României, cu privire la lichiditate, cu încălcarea prevederilor art. 415 alin. (1)
şi (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
i) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către
Banca Naţională a României, cu privire la indicatorul efectului de levier, cu încălcarea
prevederilor art. 430 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
j) instituţia de credit nu deţine active lichide potrivit prevederilor art. 412 din Regulamentul
(UE) nr. 575/2013, iar fapta are caracter repetat sau continuu;
k) instituţia de credit înregistrează o expunere care depăşeşte limitele prevăzute de art. 395 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
l) instituţia de credit este expusă riscului de credit al unei poziţii din securitizare, fără a
îndeplini condiţiile prevăzute la art. 405 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
m) instituţia de credit nu publică informaţii sau furnizează informaţii incomplete ori inexacte
către Banca Naţională a României, cu încălcarea prevederilor art. 431 alin. (1) - (3) şi ale art. 451
alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
n) instituţia de credit efectuează plăţi către deţinătorii de instrumente incluse în fondurile
proprii, cu încălcarea prevederilor relevante în materie sau în cazurile în care art. 28, 51 şi 63 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013 interzic efectuarea unor astfel de plăţi;
o) instituţia de credit permite uneia sau mai multor persoane care încalcă prevederile art. 108
să devină ori să rămână membri ai structurii de conducere;
p) orice încălcări ale prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013,
ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, respectiv ale regulamentelor de directă aplicare
adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniile reglementate de prezenta ordonanţă de
urgenţă, în măsura în care aceste fapte nu intră sub incidenţa prevederilor lit. a)-o);
q) nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Naţională a României.
În cazurile în care Banca Naţională a României constată conform art. 228 alin. 2, că o instituţie
de credit persoană juridică română este găsită răspunzătoare pentru o încălcare gravă a
prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu
modificările şi completările ulterioare, Banca Naţională a României poate aplica măsura
sancţionatorie a retragerii autorizației acordate instituției de credit în temeiul art. 229. alin. 2 lit.
b, din OUG nr. 99/2006.
Banca Naţională a României poate aplica următoarele sancţiuni potrivit art. 229 alin. 1
(modificat prin OUG nr. 113/2013): (a) avertisment scris; (b) avertisment public prin care se
indică persoana fizică, instituţia de credit, societatea financiară holding sau societatea financiară
holding mixtă responsabilă şi fapta săvârşită; (c) amendă aplicabilă persoanei juridice, până la
10% din valoarea totală netă a cifrei de afaceri realizată în exerciţiul financiar precedent, care
include venitul brut constând din dobânzile de încasat şi alte venituri similare, venituri din acţiuni
şi alte titluri cu randament variabil sau fix, precum şi comisioanele ori taxele de încasat aşa cum
sunt prevăzute la art. 316 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; în cazul în care persoana juridică
are calitatea de filială a unei societăţi-mamă, venitul brut relevant este cel rezultat din situaţiile
financiare consolidate ale societăţii-mamă de cel mai înalt rang, din exerciţiul financiar
precedent; (d) amendă aplicabilă persoanei fizice, până la echivalentul în lei a 5 milioane de euro

29
 Note de curs

la cursul de schimb din 17 iulie 2013; (e) retragerea aprobării acordate persoanelor prevăzute la
art. 108 alin. (1); (f) amendă până la de două ori valoarea beneficiului obţinut prin săvârşirea
faptei, dacă acesta poate fi determinat.Sancţiunile prevăzute mai sus pot fi aplicate concomitent
cu dispunerea de măsuri conform art.226 alin.2 şi art.230 din Ordonanţă sau independent de
acestea.
Concomitent cu dispunerea de sancţiuni sau independent de acestea pot fi aplicate și măsurile
sancţionatoare.
Măsurile sancţionatoare care pot fi aplicate potrivit ordonanţelor de urgenţă amintite sunt
următoarele: (a) ordin de încetare a conduitei ilicite a persoanei fizice sau juridice şi de abţinere
de la repetarea acesteia; (a1) interzicerea temporară a exercitării unor funcţii într-o instituţie de
credit de către persoanele prevăzute la art. 108 alin. (1) sau de către persoanele desemnate să
asigure conducerea sucursalelor instituţiei de credit, responsabile de săvârşirea faptei (prevedere
introdusă prin Legea nr. 29/2015 pentru aprobarea OUG nr. 113/2013 pentru modificarea și
completarea OUG nr. 99/2006); (b) retragerea autorizaţiei acordate instituţiei de credit, potrivit
prevederilor art. 39; (c) suspendarea exercitării drepturilor de vot ale acţionarului sau acţionarilor
responsabili.
Sancţiunile (prevăzute la alin. 1, lit. a, b, d, e şi f) şi măsura sancţionatorie (prevăzută la alin. 2
lit. a) se aplică persoanelor cărora le poate fi imputată fapta. Se consideră că aceasta nu s-ar fi
produs dacă persoanele respective şi-ar fi exercitat în mod corespunzător responsabilităţile care
decurg din îndatoririle funcţiei lor stabilite conform legislaţiei aplicabile societăţilor,
reglementărilor emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă şi cadrului intern de
administrare. Sancțiunile și măsura sancționatorie se aplică și persoanelor în privinţa cărora
Banca Naţională a României constată că acestea nu îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu
regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase şi/sau că nu mai corespund cerinţelor de
reputaţie şi competenţă adecvată naturii, extinderii şi complexităţii activităţii instituţiei de credit
şi responsabilităţilor încredinţate.
Potrivit art. 2291 Banca Naţională a României poate aplica sancţiunile prevăzute la art. 229
alin. (1) şi măsurile sancţionatorii prevăzute la art. 229 alin. 2 lit. a) şi c) în cazurile în care
constată că o persoană fizică sau juridică, o instituţie de credit, persoană juridică română, şi/sau
oricare dintre persoanele prevăzute la art. 108 alin. 1 sau persoanele desemnate să asigure
conducerea sucursalelor instituţiei de credit se fac vinovate de următoarele fapte: (a)
achiziţionarea, direct sau indirect, a unei deţineri calificate, în sensul prevederilor art. 7 alin. 1
pct. 11-13, cu nerespectarea obligaţiei de notificare prevăzute la art. 25 alin. 1 şi 11, pe durata
evaluării prevăzute la art. 25 sau fără a ţine seama de opoziţia formulată de Banca Naţională a
României, potrivit prevederilor art. 26 alin. 2; (b) cedarea, direct sau indirect, a unei deţineri
calificate într-o instituţie de credit, persoană juridică română, ori reducerea acesteia, astfel încât
proporţia drepturilor de vot sau a deţinerii la capitalul social să se situeze sub nivelurile de 20%, o
treime ori de 50% sau astfel încât instituţia de credit să nu mai fie o filială, cu nerespectarea
obligaţiei de notificare prevăzute la art. 27; (c) efectuarea de operaţiuni fictive şi fără acoperire
reală, în scopul prezentării incorecte a poziţiei financiare sau expunerii instituţiei de credit; (d)
periclitarea credibilităţii şi/sau viabilităţii instituţiei de credit prin administrarea
necorespunzătoare a fondurilor.
În cazul în care persoanele care deţin participaţii calificate la instituţia de credit, persoană
juridică română, nu mai îndeplinesc cerinţele privind calitatea acţionariatului unei instituţii de
credit sau exercită asupra acesteia o influenţă de natură să pericliteze administrarea prudentă a
instituţiei de credit, Banca Naţională a României dispune măsurile adecvate pentru încetarea
acestei situaţii, inclusiv suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute de
acţionarii sau membrii respectivi şi/sau instituirea administrării speciale completate cu alte
măsuri de stabilizare (art. 230, alin. 1). Consecința suspendării exercitării dreptului de vot asupra

Uz intern
 Note de curs

acționarilor (față de care s-a dispus respectiva interdicție) constă în anularea dreptului de
achiziţionare de noi acţiuni ale instituţiei de credit, persoană juridică română.
Dacă măsura suspendării drepturilor de vot (prevăzută la art. 230 alin. 1) este aplicată
acţionarilor reprezentând întregul capital social, Banca Naţională a României poate hotărî
retragerea autorizaţiei instituţiei de credit și dispune dizolvarea (prevederile art. 255) urmată de
lichidarea instituției de credit.
La art. 2301 din OUG nr. 99/2006 se prevede că în scopul remedierii unei situaţii de
deteriorare semnificativă a indicatorilor prudenţiali şi de performanţă financiară sau al prevenirii
apariţiei unei deteriorări semnificative previzibile a acestora, de natură să pericliteze în
perspectivă apropiată capacitatea de a respecta cerinţele prudenţiale, Banca Naţională a României
este abilitată să adopte următoarele măsuri: (a) să solicite persoanelor care deţin participaţii
calificate să susţină financiar instituţia prin majorarea capitalului social; (b) să solicite
persoanelor care deţin participaţii calificate să susţină financiar instituţia, prin acordarea de
credite eligibile pentru a fi incluse în calculul fondurilor proprii conform reglementărilor în
materie emise de Banca Naţională a României şi/sau convertirea în acţiuni a unor astfel de
credite; (c) să interzică repartizarea totală sau parţială a profitului pe alte destinaţii decât cele
prevăzute de lege ca fiind obligatorii, până când Banca Naţională a României constată remedierea
situaţiei financiare.
Constatarea faptelor descrise care constituie încălcări ale disciplinei bancare, se face de către
personalul Băncii Naţionale a României, împuternicit în acest sens, pe baza raportărilor făcute de
instituţia de credit, persoană juridică română, potrivit legii sau la solicitarea expresă a Băncii
Naţionale a României ori în cursul verificărilor desfăşurate la sediile acestora. Actele cu privire la
o instituţie de credit, prin care sunt dispuse măsuri sau sunt aplicate sancţiuni şi măsuri
sancţionatoare potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, se emit de către guvernatorul, prim-
viceguvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naţionale a României, cu excepţia măsurii
prevăzute la art. 226 alin. 3 lit. i (reprezentând instituirea supravegherii speciale), a sancţiunilor
prevăzute la art. 229 alin. 1 lit. e (reprezentând retragerea aprobării acordate persoanelor) şi a
măsurii sancţionatoare prevăzute la art. 229 alin. 2 lit. b (retragerea autorizației acordate
instituției), a căror aplicare este de competenţa consiliului de administraţie. Menționăm că
aplicarea sancţiunilor nu înlătură răspunderea materială, civilă sau penală, după caz.

3.4. SUPRAVEGHEREA SPECIALĂ

Potrivit prevederilor Capitolului VIII Proceduri speciale, Secțiunea 1, Supravegherea

specială, la art.237 alin.1 din OUG nr. 99/2006, se precizează că Banca Naţională a României
poate dispune instituirea măsurii de supraveghere specială asupra oricărei instituţii de credit,
persoană juridică română, pentru încălcarea legii sau a reglementărilor emise în aplicarea
acesteia. Încălcarea legii se constată fie în urma verificărilor efectuate la faţa locului, fie ca
urmare a analizării raportărilor transmise de instituţia de credit în cauză. Supravegherea specială
se asigură printr-o comisie instituită în acest scop, formată din maximum 7 specialişti din cadrul
Băncii Naţionale a României, dintre care unul asigură îndeplinirea funcţiei de preşedinte al
comisiei şi unul, pe cea de vicepreşedinte al acesteia (art.237 alin.2).
Potrivit art.238 alin.1 din Ordonanţă, atribuţiile comisiei de supraveghere specială se stabilesc
de către Banca Naţională a României şi se referă, în principal, la: (a) urmărirea modului în care
consiliul de administraţie şi directorii instituţiei de credit ori, după caz, consiliul de supraveghere
şi directoratul acţionează pentru stabilirea şi aplicarea măsurilor necesare remedierii deficienţelor
sau, după caz, a recomandărilor formulate sau a măsurilor dispuse de Banca Naţională a
României, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă; (b) suspendarea aplicării unor acte de decizie
ale organelor sau persoanelor având atribuţii de administrare şi/sau de conducere a instituţiei de

31
 Note de curs

credit, care sunt contrare unei practici bancare prudente şi sănătoase, cerinţelor legii şi
reglementărilor emise în aplicarea acesteia ori care conduc la deteriorarea situaţiei financiare a
instituţiei de credit; (c) formularea de solicitări privind modificarea/completarea cadrului de
conducere, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate de instituţia de credit; (d)
limitarea şi/sau suspendarea unor activităţi şi operaţiuni pe o anumită perioadă; (e) orice alte
măsuri considerate necesare pentru remedierea situaţiei instituţiei de credit; (f) formularea de
propuneri către Banca Naţională a României pentru dispunerea anumitor măsuri sau pentru
aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege, în situaţia în care consiliul de administraţie sau directorii
instituţiei de credit ori, după caz, consiliul de supraveghere şi directoratul nu respectă măsurile
dispuse de comisie.
Comisia de supraveghere specială nu se substituie directorilor sau, după caz, directoratului
instituţiei de credit, în ceea ce priveşte conducerea activităţii şi competenţa de a angaja instituţia
de credit, răspunderea pentru legalitatea, realitatea, exactitatea şi oportunitatea operaţiunilor
efectuate şi a documentelor întocmite de instituţia de credit revenind exclusiv directorilor sau,
după caz, directoratului instituţiei de credit şi/sau persoanelor care întocmesc şi semnează
documentele în cauză, potrivit atribuţiilor şi competenţelor acestora, însă, în perioada exercitării
supravegherii speciale, adunarea generală a acţionarilor, consiliul de administraţie şi directorii
instituţiei de credit ori, după caz, consiliul de supraveghere şi directoratul nu pot hotărî măsuri
contrare celor dispuse de comisia de supraveghere specială (art.238 alin.2 şi 3).
Pe toată perioada exercitării supravegherii speciale, Comisia însărcinată în acest scop prezintă
rapoarte periodice Băncii Naţionale a României asupra situaţiei instituţiei de credit, în funcţie de
ale căror concluzii Banca Naţională a României decide cu privire la continuarea sau încetarea
supravegherii speciale, fără a se depăşi însă o perioadă de 3 luni de la data instituirii măsurii de
supraveghere specială.
În cazul în care în activitatea instituţiei de credit se constată în continuare deficienţe grave,
Banca Naţională a României poate hotărî, de la caz la caz, instituirea măsurii de administrare
specială a instituţiei de credit sau adoptarea altor măsuri prevăzute de lege, inclusiv retragerea
autorizaţiei de funcţionare (art. 239, alin. 3).

3.5. ADMINISTRAREA SPECIALĂ

Banca Naţională a României poate să hotărască instituirea administrării speciale în modul cum
cum a fost reglementată prin Partea I, Titlul III, Capitolul VIII, Secţiunea 2 din OUG nr.99/2006
dar care a suferit modificări şi completări esenţiale prin Ordonanţa Guvernului nr.1/2012, care a
introdus suplimentar 22 de articole, respectiv art.2401-24022.
Măsura se instituie asupra unei instituţii de credit, persoană juridică română, în următoarele
cazuri: (a) instituirea măsurii de supraveghere specială nu a dat rezultate într-o perioadă de până
la 3 luni; (b) se constată sau este previzibilă o deteriorare semnificativă a indicatorilor prudenţiali
şi de performanţă financiară, de natură să pericliteze capacitatea instituţiei de credit de a respecta
cerinţele prudenţiale, şi acţionarii nu au întreprins şi/sau nu demonstrează că sunt în măsură să
întreprindă, în timp util, demersurile necesare pentru remedierea situaţiei; (c) se constată
deficienţe grave în administrarea şi/sau conducerea instituţiei de credit sau încălcări grave şi
repetate ale dispoziţiilor legii şi/sau ale reglementărilor ori ale altor acte emise în aplicarea
acesteia, care periclitează în mod grav interesele deponenţilor; (d) instituţia de credit nu a asigurat
implementarea în totalitate şi în termenele stabilite a unora sau a mai multora dintre măsurile
dispuse faţă de aceasta, potrivit art.226 alin. (2) lit. a)- f) şi h), situaţie care este de natură să pună
în pericol lichiditatea instituţiei de credit şi/sau nivelul adecvat al fondurilor proprii; (e)
operaţiunile pun în pericol stabilitatea ori nivelul fondurilor proprii ale acesteia sau instituţia de
credit înregistrează o criză de lichiditate care este de natură să pericliteze interesele deponenţilor

Uz intern
 Note de curs

săi sau ale altor creditori; (f) instituţia nu a prezentat, în termenul indicat de Banca Naţională a
României, un plan de redresare a activităţii, potrivit art. 226 alin. (2) lit. i), sau Banca Naţională a
României constată că planul prezentat nu este fezabil ori că instituţia de credit nu şi-a îndeplinit,
în termenele stabilite, angajamentele asumate printr-un asemenea plan ori că deficienţele
constatate legate de lichiditatea sau de nivelul fondurilor proprii ale instituţiei de credit nu pot fi
înlăturate printr-un plan de redresare; (g) instituirea administrării speciale este solicitată în mod
justificat de consiliul de administraţie sau, după caz, de consiliul de supraveghere ori de către
adunarea generală a acţionarilor; (h) Banca Naţională a României a declarat indisponibile
depozitele instituţiei de credit, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.39/1996 privind
înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
Distinct de situaţiile expuse mai sus, dacă fondurile proprii ale unei instituţii de credit se
situează la un nivel care nu depăşeşte 75% din nivelul minim al cerinţelor de capital calculate
potrivit reglementărilor emise în aplicarea art.126 din Ordonanţă, Banca Naţională a României
este obligată să instituie administrarea specială, cu excepţia cazurilor în care hotărăşte fie
adoptarea unor măsuri de stabilizare, conform prevederilor cuprinse în secţiunea 21 a Capitolului
VIII din Titlul III, fie retragerea autorizaţiei, cu sesizarea instanţei competente pentru deschiderea
procedurii falimentului, după caz.
În cazul instituirii administrării speciale, ţinând seama şi de circumstanţele concrete care au
determinat adoptarea acestei măsuri, Banca Naţională a României decide, după caz, şi cu privire
la următoarele: (a) retragerea aprobărilor acordate persoanelor care exercită responsabilităţi de
administrare şi/sau de conducere în instituţia de credit (art. 228 și 229); (b) retragerea aprobării
auditorului financiar al instituţiei de credit; (c) suspendarea drepturilor de vot ale acţionarilor care
deţin participaţii calificate în instituţia de credit.
Administrarea specială se instituie pe o perioadă de 4 luni de la data hotărârii Băncii Naţionale
a României, cu excepţia cazului în care prin hotărâre se stabileşte o perioadă mai scurtă,
rămânând la aprecierea Băncii Naţionale a României prelungirea acestei perioade în condiţiile în
care o astfel de prelungire este necesară pentru finalizarea măsurilor de restructurare a instituţiei
de credit.
Administrarea specială se exercită de către un administrator special, persoană/persoane fizică
sau o persoană juridică, aceasta putând fi chiar şi Fondul de garantare a depozitelor în sistemul
bancar.
Hotărârea Băncii Naţionale a României privind instituirea administrării speciale trebuie să
cuprindă: (1) nominalizarea persoanelor desemnate în calitate de administrator special; (2)
obiectivele şi atribuţiile specifice, stabilite în concordanță cu dispoziţiile Ordonanţei; (3)
remuneraţia administratorului special; (4) nivelul permis al cheltuielilor ce pot fi angajate în
îndeplinirea atribuţiilor; - orice alte condiţii considerate importante de către Banca Naţională a
României.
Administratorul special, persoană fizică sau juridică, nu trebuie să se afle în vreuna dintre
situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 110, nu trebuie să fie debitor sau creditor al
instituţiei de credit sau persoană aflată în legături strânse cu aceasta; să aibă o bună reputaţie,
calificare şi experienţă profesională corespunzătoare şi să fie independente. Acesta îşi exercită
atribuţiile în conformitate cu prevederile legii şi cu reglementările aplicabile, precum şi cu
respectarea instrucţiunilor şi dispoziţiilor date de Banca Naţională a României pe parcursul
administrării speciale şi răspunde numai faţă de aceasta pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi sunt
conferite în această calitate. Administratorul special poate angaja alte persoane, cum ar fi
auditori, avocaţi, evaluatori, alţi experţi autorizaţi independenţi, care să îl sprijine în îndeplinirea
atribuţiilor sale, şi poate delega în acest sens sarcini specifice în conformitate cu instrucţiunile
date de Banca Naţională a României.

33
 Note de curs

Administratorul special preia integral pe perioada administrării speciale, atribuţiile de

administrare şi de conducere a instituţiei de credit şi, în consecinţă mandatul consiliului de
administraţie şi al directorilor sau, după caz, al consiliului de supraveghere şi al directoratului
încetează.
Funcţionarea adunării generale a acţionarilor este suspendată pe perioada administrării
speciale, cu excepţia cazurilor în care aceasta este convocată de administratorul special, fiind
necesară o hotărâre a acesteia privind: (a) majorarea capitalului social; (b) reducerea capitalului
pentru acoperirea pierderilor; (c) fuziunea cu alte instituţii de credit; (d) divizarea totală sau
parţială.
În astfel de situaţii precum şi pentru limitarea sau ridicarea dreptului de preferinţă al
acţionarilor la subscrierea de noi acţiuni în cazul majorării capitalului social, administratorul
special trebuie să convoace adunarea generală a acţionarilor.
În termen de maximum două luni de la numirea sa, administratorul special trebuie să evalueze
perspectivele de realizare, costurile şi beneficiile aproximative ale următoarelor alternative: (a)
redresarea instituţiei de credit; (b) restructurarea activităţii instituţiei de credit prin implementarea
măsurilor prevăzute la art. 24012 alin.1 din OUG (măsurile privesc: majorarea capitalului social;
reducerea capitalului pentru acoperirea pierderilor; operaţiuni de vânzare de active; operaţiuni de
transfer de depozite; operaţiuni de vânzare de active cu asumare de pasive, prin care o altă
instituţie de credit sau instituţie financiară dobândeşte active ale instituţiei de credit aflate în
administrare specială şi îşi asumă pasive ale acesteia în contraprestaţie; fuziunea cu alte instituţii
de credit; divizarea totală sau parţială.); (c) introducerea cererii pentru declanşarea procedurii
falimentului instituţiei de credit.
Evaluarea realizată de administratorul special fundamentată în cuprinsul unui raport înaintat
Băncii Naţionale a României trebuie să fie susţinută de documente. Potrivit art.240 15, raportul
întocmit de administratorul special trebuie să cuprindă următoarele: (a) măsurile întreprinse de la
instituirea administrării speciale şi efectele acestora; (b) evaluarea perspectivelor de realizare, a
costurilor şi beneficiilor aproximative ale alternativelor de redresare, restructurare sau, după caz,
de iniţiere a procedurii falimentului instituţiei de credit, inclusiv o determinare a valorii
estimative care ar putea fi realizată în cazul lichidării; (c) recomandările administratorului special
privind măsurile pe care le consideră adecvate în funcţie de evaluările făcute, care pot include un
plan de acţiune supus aprobării Băncii Naţionale a României, constând în implementarea
oricărora dintre măsurile de restructurare prevăzute la art. 240 12 alin.1 din Ordonanţă sau o
combinare a acestora, fără a exclude aplicarea sau continuarea aplicării măsurilor de redresare
prevăzute mai sus. Raportul întocmit de administratorul special trebuie înaintat Băncii Naţionale
a României în termen de cel mult 2 luni de la numirea sa. Pentru motive întemeiate, Banca
Naţională a României poate prelungi acest termen cu maxim o lună, la propunerea
administratorului special.
În termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului special, Banca Naţională a
României hotărăşte cu privire la oportunitatea şi perioada menţinerii administrării speciale şi cu
privire la recomandările formulate de administratorul special şi, după caz, aprobă, cu sau fără
amendamente, ori respinge planul de acţiune propus.
Dacă Banca Naţională a României consideră că nu sunt condiţii favorabile pentru redresarea
instituţiei de credit, astfel încât aceasta să fie în măsură să îndeplinească cerinţele prudenţiale
prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia, Banca Naţională a României
poate, în funcţie de circumstanţele concrete, să decidă următoarele: (a) implementarea măsurilor
de restructurare, conform planului de acţiune aprobat sau, în absenţa acestuia, pe baza evaluărilor
făcute de administratorul special şi stabilirea unui termen în care administratorul special să
întreprindă demersuri pentru restructurarea activităţii instituţiei de credit; (b) retragerea
autorizaţiei instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente pentru declanşarea procedurii

Uz intern
 Note de curs

falimentului sau, după caz, retragerea autorizaţiei urmată de dizolvarea şi lichidarea instituţiei de
credit.
Pe baza raportărilor făcute de administratorul special, Banca Naţională a României poate
hotărî în orice moment încetarea administrării speciale, cu reluarea activităţii instituţiei de credit
sub controlul organelor sale statutare sau poate retrage autorizaţia instituţiei de credit şi sesizarea
instanţei competente pentru declanşarea procedurii falimentului sau, după caz, retragerea
autorizaţiei urmată de dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit. În cazul implementării unor
măsuri de restructurare constând în operaţiuni care implică transferul depozitelor plasate la
instituţia de credit aflată în administrare specială, Banca Naţională a României retrage autorizaţia
acesteia începând cu data la care contractul care stă la baza operaţiunii de transfer de depozite sau
de vânzare de active cu asumare de pasive produce efecte şi, după caz, sesizează instanţa
competentă pentru declanşarea procedurii falimentului. Retragerea autorizaţiei nu împiedică
finalizarea măsurilor de restructurare aprobate de Banca Naţională a României. În situaţia în care
Banca Naţională a României hotărăşte încetarea administrării speciale, cu reluarea activităţii
instituţiei de credit sub controlul organelor sale statutare, administratorul special întreprinde
măsurile necesare pentru desemnarea noilor persoane care să exercite responsabilităţile de
administrare şi/sau de conducere a instituţiei de credit.
Un anunţ privind încetarea administrării speciale se publică în Monitorul Oficial al României
şi se notifică organelor de supraveghere competente, inclusiv în cazul sucursalelor din străinătate
ale instituţiei de credit.
Până la numirea şi aprobarea de către Banca Naţională a României a persoanelor care vor
asigura conducerea instituţiei de credit, administratorul special asigură administrarea şi
conducerea acesteia.

35
 Note de curs

UNITATEA DE STUDIU IV

CERINȚELE PRUDENŢIALE APLICABILE INSTITUŢIILOR DE CREDIT

4.1. CADRUL DE REGLEMENTARE NAȚIONAL ȘI EUROPEAN

Banca Naţională a României este împuternicită - în temeiul dispoziţiilor art.25 alin.2 din
Legea nr.312/2004 - să asigurare funcţionarea şi viabilitatea sistemului bancar potrivit
următoarelor conduite: (a) să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării
acestora şi să aplice sancţiuni în cazurile de nerespectare; (b) să controleze şi să verifice, pe baza
raportărilor primite şi prin inspecţii la faţa locului, registrele, conturile şi orice alte documente ale
instituţiilor de credit autorizate pe care le consideră necesare.
Activitatea de supraveghere a instituţiilor de credit - potrivit textului de principiu din Legea
nr.312/2004, art.25 alin.2 - este reglementată detaliat prin Titlul III, Capitolele I, II şi III,
respectiv art.164- 284 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de
credit şi adecvarea capitalului.
Protejarea intereselor deponenţilor şi asigurarea stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem
bancar revine în sarcina instituțională a Băncii Naţională a României care - conform art.164 din
OUG - asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit persoane juridice române,
inclusiv a sucursalelor acestora înfiinţate în alte state membre ori în state terţe. Aceste obiective
se realizează prin (1) stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară; (2) urmărirea
respectării acestora şi (3) aplicarea altor cerinţe prevăzute de lege. Reglementările sunt aplicabile,
atât la nivel individual, cât şi la nivel consolidat sau sub-consolidat, după caz, în vederea
prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare.
Banca Naţională a României derulând activitatea de supraveghere prudenţială a instituţiilor de
credit, este singura instituţie abilitată de lege să emită în acest scop (1) norme şi indicatori de
prudenţă bancară, (2) reglementări ce devin obligatorii pentru instituţiile de credit, (3) să
urmărească respectarea acestora şi (4) în caz de necesitate, să dispună măsuri de intrare în
legalitate, inclusiv sancţiuni.
Normele stabilite de Banca Centrală și autoritățile UE privesc (1) lichiditatea; (2) fondurile
proprii și solvabilitatea (din perspectiva riscului de credit, în principal); (3) controlul
expunerilor instituților de credit; (4) controlul expunerilor mari ale instituţiilor de credit; (5)
limitarea participaţiilor în entităţi care nu desfăşoară activităţi financiare; (6) organizarea
controlului intern.
Începând cu anul 2014, cerinţele de capital sunt reglementate de noul cadru normativ european
CRD IV (Directiva 2013/36/UE şi Regulamentul (UE) nr. 575/2013, denumit pachetul legislativ
CRD IV - the Capital Requirements Directive/CRR – the Capital Requirements
Regulation), care este aplicabil tuturor statelor membre ale UE şi prin care sunt stabilite norme
uniforme şi standardizate pentru acoperirea riscurilor implicate de activitatea bancară. În
conformitate cu prevederile acestuia, instituţiile de credit trebuie să îndeplinească următoarele
cerinţe de fonduri proprii: (i) o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de bază de 4,5 la sută; (ii) o
rată a fondurilor proprii de nivel 1 de 6 la sută; (iii) o rată a fondurilor proprii totale de 8 la sută.
Faţă de indicatorii de adecvare a capitalului prevăzuţi de cadrul Basel II, noul pachet legislativ
CRD IV/CRR completează setul indicatorilor de evaluare a adecvării capitalului calculaţi pe baza
valorii totale a expunerii la risc prin introducerea indicatorului „efect de levier”, iniţial ca o
caracteristică suplimentară aflată la latitudinea autorităţilor de supraveghere, urmând să migreze
către o măsură cu caracter obligatoriu începând cu anul 2018.
În planul reglementării prudenţiale din România, s-a realizat transpunerea unor prevederi de
natură tehnică din Directiva 2013/36/UE prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 113/2013

Uz intern
 Note de curs

privind măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi prin Regulamentul Băncii
Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit
(acesta specifică modul în care au fost exercitate opţiunile naţionale extrase din pachetul CRD
IV/CRR), publicat în Monitorul Oficial nr. 841 din 30.12.2013.
Odată cu instituirea noului pachet legislativ, prevederile Ordinului BNR nr. 13/2011 privind
raportarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit au fost abrogate implicit.
Indicatorii privind adecvarea capitalului sunt raportaţi de bănci potrivit prevederilor
Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei de stabilire a unor standarde
tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituţiilor în
conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului.
Pachetul CRD/CRR IV (compus din Directiva Europeană nr. 2013/36/UE ce necesită
implementare în legislația statelor membre și respectiv Regulamentul UE nr. 575/2013 care are
aplicabilitate directă în legislația țărilor membre ale Uniunii Europene) reprezintă implementarea
la nivelul Comunității Europene a acordului Basel III al Comitetului de la Basel pentru
Supraveghere Bancară. Acordul stabilește noi cerințe de capital pentru instituțiile financiare, ca
răspuns la situațiile din perioada de criză (criza subprime începută în 2007).
Procesul de adoptare a pachetului CRD/CRR IV s-a finalizat în cursul anului 2013, la data de
27 iunie 2013 fiind publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Directiva nr. 2013/36/UE cu
privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de
credit (și a firmelor de investiții financiare), de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare
a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE și Regulamentul UE nr. 575/2013, acestea fiind
aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Pachetul legislativ CRD/CRR IV reprezintă cadrul juridic ce reglementează (1) activitatea
prudențială, (2) cadrul de supraveghere şi (3) cerinţele prudenţiale aplicabile instituţiilor de
credit (şi firmelor de investiţii financiare) din statele membre ale Uniunii Europene. Legislația
astfel menționată, abordează unele dintre vulnerabilitățile identificate în cazul instituțiilor de
credit în timpul crizei financiare, ca de exemplu nivelul insuficient de capital, care a necesitat o
susținere fără precedent din partea autorităților naționale. Sunt instituite cerințe prudențiale mai
strânse pentru instituțiile de credit, prin impunerea păstrării de rezerve de capital și lichiditate
suficiente.
În plus, Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004
privind pieţele de instrumente financiare și Regulamentul UE nr. 575/2013 introduc prevederi
care asigură coordonarea normelor care reglementează autorizarea şi exercitarea activităţii de
investiţii financiare și stabilesc un cadru comun pentru monitorizarea riscurilor la care sunt
expuse aceste activități. Astfel, în vederea asigurării că instituțiile financiare au un capital intern
corespunzător riscurilor la care sunt sau pot fi expuse, adecvat ca distribuţie, calitate şi
cantitate, se introduc prevederi care asigură o guvernanţă corporativă corespunzătoare. Acest
cadru calitativ reflectat prin guvernanța corporativă este menit să contribuie la evitarea asumării
de riscuri excesive şi să permită autorităților de supraveghere monitorizarea gradului de adecvare
a mecanismelor privind cadrul de administrare a unei instituții de credit.
În esenţă, aceste reguli prevăd: (a) creşterea importanţei şi responsabilităţii funcţiei de
administrare a riscurilor, creşterea eficacităţii supravegherii riscurilor de către organele cu funcţie
de supraveghere; (b) stabilirea unor criterii pentru asigurarea unei politici de remunerare
sănătoase, care să corespundă apetitului pentru risc, valorilor şi intereselor pe termen lung ale
instituțiilor de credit; (c) asigurarea unei monitorizări eficace de către supraveghetori a
administrării riscurilor; (d) alocarea de timp suficient de către membrii organelor cu funcţie de
conducere sau cu funcţie de supraveghere pentru a permite exercitarea atribuţiilor ce le revin; (e)
considerarea în stabilirea componenţei organelor de conducere/supraveghere a unor structuri largi

37
 Note de curs

de experienţe profesionale relevante. De asemenea, pentru întărirea procesului de supraveghere

prudenţială, au fost introduse prevederi referitoare la detalierea acestui proces, precum şi la
extinderea posibilităţii de intervenţie din partea autoritățiilor competente vizând redresarea
oricăror situaţii de nerespectare a cerinţelor de capital. Pornind de la criza financiară şi de la
mecanismele prociclice care au contribuit la declanşarea şi agravarea efectelor sale, s-au introdus
cerinţe pentru instituţiile de credit, care prevăd obligativitatea de a deţine, pe lângă fondurile
proprii, un amortizor anticiclic de capital pentru a garanta că acestea acumulează, în perioadele
de creştere economică, o bază de capital suficientă pentru a absorbi pierderile din perioadele de
criză. Acesta din urmă este inclus în cerinţa amortizorului combinat dat de totalul fondurilor
proprii de nivel 1 de bază necesare pentru a îndeplini cerinţa amortizorului de conservare a
capitalului, căreia i se adaugă cerinţele aferente următoarelor amortizoare, după caz: (a)
amortizorul anticiclic de capital specific instituţiei de credit; (b) amortizorul G-SII; (c)
amortizorul O-SII; (d) amortizorul de capital pentru riscul sistemic.
Principalele elemente de noutate aduse în domeniul guvernanţei corporative bancare sunt
următoarele: (1) definirea organului de conducere; (2) stabilirea de cerinţe privind organul de
conducere: componenţă, selecţia membrilor (având în vedere principiul diversităţii, cunoştinţele,
calificările, experienţa); (3) principiul proporţionalităţii: reiterarea principiului în funcţie de
natura, amploarea şi complexitatea riscurilor aferente modelului de afaceri, obligativitatea
constituirii unui comitet de nominalizare şi a unui comitet de administrare a riscurilor
semnificative de către instituţiile de credit, componenţa şi responsabilităţile comitetelor
respective, existenţa unei funcţii de administrare a riscurilor şi a unui coordonator al acesteia.

4.2. LICHIDITATEA

Este reglementată, ca atare, prin Regulament BNR nr. 25/2011 privind lichiditatea instituţiilor
de credit însoțit de completările ulterioare dar se cer luate în considerare și „cerințele de
lichiditate” susținute prin următoarele norme: Instrucţiunile BNR din 14.09.2012 privind
alocarea costurilor, beneficiilor şi riscurilor de lichiditate; Instrucţiunile BNR din 28.05.2014
privind depozitele retail care fac obiectul unor ieşiri diferite pentru scopurile raportării lichidităţii
potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26
iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit și Instrucțiunile BNR din
02.09.2015 privind definițiile și modelele armonizate pentru planurile de finanțare ale instituțiilor
de credit.
Supravegherea riscului de lichiditate se realizează, deopotrivă de către de instituţiile de credit,
(conform prevederilor reglementărilor Băncii Naţionale a României privind cadrul de
administrare a activităţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării
capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activităţilor acestora) și direct de Banca
Naţională a României, pe baza indicatorului de lichiditate raportat de instituţiile de credit.
Potrivit art. 6 din Regulament BNR nr. 25/2011, Indicatorul de lichiditate se calculează ca raport
între lichiditatea efectivă şi lichiditatea necesară, pe fiecare bandă de scadenţă. În acest context,
benzile de scadenţă sunt: până la o lună, între o lună şi 3 luni, între 3 şi 6 luni, între 6 şi 12 luni şi
peste 12 luni. Lichiditatea efectivă se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de scadenţă, a
activelor, a angajamentelor primite evidenţiate în afara bilanţului, inclusiv a celor aferente
operaţiunilor de schimb la vedere, şi a sumelor de primit aferente instrumentelor derivate.
Lichiditatea necesară se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de scadenţă, a datoriilor, a
angajamentelor date evidenţiate în afara bilanţului, inclusiv a celor aferente operaţiunilor de
schimb la vedere, şi a sumelor de plătit aferente instrumentelor derivate. Instituţiile de credit
trebuie să menţină în permanenţă indicatorul de lichiditate, calculat pentru totalitatea
operaţiunilor în echivalent lei, cel puţin la nivelul de 1 pentru benzile de scadenţă de până la o

Uz intern
 Note de curs

lună, între o lună şi 3 luni, între 3 şi 6 luni şi între 6 şi 12 luni. Instituţiile de credit vor calcula
indicatorul de lichiditate distinct şi pentru operaţiunile în euro, şi pentru operaţiunile în lei, pentru
toate benzile de scadenţă, precum şi pentru totalitatea operaţiunilor în echivalent lei pentru banda
de scadenţă de peste 12 luni (potrivit art. 7 Regulament BNR nr. 25/2011). În susținerea
indicatorului de lichiditate se calculează excedentul/deficitul de lichiditate fiind dat de diferenţa
pozitivă/negativă dintre lichiditatea efectivă şi lichiditatea necesară (potrivit art. 2 Regulament
BNR nr. 25/2011).
Instituțiilor de credit le revine sarcina prevenirii riscului mare de lichiditate reprezentând
riscul de lichiditate faţă de o persoană sau faţă de un grup de clienţi aflaţi în legătură, a cărei
valoare reprezintă cel puţin 10% din valoarea datoriilor, altele decât împrumuturile, şi a
angajamentelor de creditare date de instituţia de credit evidenţiate în afara bilanţului. Instituţiile
de credit calculează riscul mare de lichiditate luând în considerare operaţiunile în echivalent lei.
În cazul în care nivelul unui risc mare de lichiditate depăşeşte 15% din totalul datoriilor, altele
decât împrumuturile, şi al angajamentelor de creditare date de instituţia de credit, evidenţiate în
afara bilanţului, instituţiile de credit vor calcula lichiditatea necesară aferentă indicatorului de
lichiditate, calculat pentru totalitatea operaţiunilor în echivalent lei, prin înregistrarea la valoarea
contabilă a datoriilor (între care depozitele la vedere ale clientelei, depozitele clientelei
rambursabile după notificare şi conturile curente creditoare ale clientelei înscrise pe prima bandă
de scadenţă la o valoare ajustată, reprezentând 40% din valoarea contabilă) pe care le au faţă de
persoana respectivă sau faţă de grupul de clienţi aflaţi în legătură.
De asemenea Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţele
prudenţiale pentru instituţiile de credit prevede parametrii conduitei adecvată la riscul de
lichiditate la art. 137 – 148. Astfel, se precizează că instituţiile de credit trebuie să menţină
niveluri adecvate ale rezervelor de lichiditate. Instituţiile de credit vor dispune de strategii,
politici, procese şi sisteme robuste pentru identificarea, măsurarea, administrarea şi monitorizarea
riscului de lichiditate de-a lungul unei serii corespunzătoare de orizonturi de timp, inclusiv pe
parcursul zilei - intraday. Strategiile, politicile, procesele şi sistemele vor fi ajustate în funcţie de
liniile de activitate, monede, sucursale şi entităţi juridice şi trebuie să includă mecanisme
corespunzătoare de alocare a costurilor, beneficiilor şi riscurilor de lichiditate. Strategiile,
politicile, procesele şi sistemele vor fi proporţionale cu complexitatea, profilul de risc, obiectul de
activitate al instituţiilor de credit şi toleranţa la risc stabilite de organul de conducere şi trebuie să
reflecte importanţa instituţiei de credit în fiecare stat membru în care aceasta desfăşoară
activitate. Instituţiile de credit trebuie să comunice toleranţa la risc tuturor liniilor de activitate
relevante. Politicile şi procesele pentru administrarea riscului de lichiditate trebuie să aibă în
vedere şi modalitatea în care alte riscuri, cum ar fi riscul de credit, riscul de piaţă, riscul
operaţional şi riscul reputaţional, pot afecta strategia generală de lichiditate a unei instituţii de
credit. Instituţiile de credit trebuie să dispună de profiluri de risc de lichiditate care respectă şi nu
depăşesc nivelul stabilit pentru un sistem robust şi care funcţionează adecvat. În scopul amintit,
instituţiile de credit vor lua în considerare natura, dimensiunea şi complexitatea activităţilor
acestora. Strategiile, politicile, procesele şi sistemele prevăzute se cer aprobate şi revizuite cel
puţin anual de către organul de conducere. Organul de conducere în funcţia sa de supraveghere al
unei instituţii de credit trebuie să se asigure că conducerea superioară administrează riscul de
lichiditate în mod eficace. Conducerea superioară este responsabilă pentru dezvoltarea
strategiilor, politicilor, proceselor şi sistemelor pentru administrarea riscului de lichiditate în
conformitate cu toleranţa la risc stabilită, precum şi pentru asigurarea că instituţia de credit
menţine o lichiditate suficientă.

4.3. NIVELUL FONDURILOR PROPRII

39
 Note de curs

A fost determinat până la finele anului 2013 în virtutea Regulamentului Băncii Naţionale a
României nr.18/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de
investiţii, modificat prin Regulamentul nr.13/2011 şi republicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.311 din 5 mai 2011. Astfel, Banca Naţională a României nu acordă
autorizaţia unei instituţii de credit - potrivit art.11 din OUG 99/2006 - dacă aceasta nu dispune
de fonduri proprii distincte sau de un nivel al capitalului iniţial cel puţin egal cu nivelul minim al
capitalului stabilit prin reglementări. Regulamentul nr.13/2011 a fost abrogat prin Regulamentul
nr. 7/2013pentru abrogarea unor acte normative, prevederile acestuia fiind preluate de
Regulamentul nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de
credit, Titlul III – Fondurile proprii (art. 244-254) și Titlul IV – Amortizoarele de capital (art.
255-296).
Acoperirea riscurilor - art. 123 din OUG 99/2006 - obligă fiecare instituţie de credit să
menţină un nivel adecvat al fondurilor sale proprii în scopul asigurării stabilităţii şi siguranţei
activităţii desfăşurate şi/sau a îndeplinirii obligaţiilor asumate.
Instituţiile de credit trebuie să dispună conform art. 126 din OUG 99/2006, în măsura şi
condiţiile prevăzute prin reglementările emise în aplicarea legii, de un nivel al fondurilor proprii,
care să se situeze în permanenţă cel puţin la nivelul cerinţelor de capital – stabilite la art. 92 din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013 - pentru acoperirea, după caz, a riscului de credit, inclusiv a
riscului de credit al contrapartidei, a riscului de diminuare a valorii creanţei, a riscului de
poziţie, a riscului de decontare/livrare, a riscului valutar, a riscului de marfă şi a riscului
operaţional. Respectarea prevederilor menționate anterior se face fără a se aduce atingere
dispoziţiilor care obligă instituţiile de credit să menţină în permanenţă nivelul minim al
capitalului iniţial prevăzut pentru autorizare şi competenţelor Băncii Naţionale a României,
prevăzute de lege.
Revenind la Norma Băncii Naţionale a României nr.12/2003 privind supravegherea
solvabilităţii şi expunerilor mari ale instituţiilor de credit (publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.51 din 21 ianuarie 2004), cu modificările şi completările ulterioare
subliniem că aceasta are semnificația unei etape de referință în evoluția calitativă a mediului
bancar din România - pregătind momentul integrării europene, ianuarie 2007 - prin anvergura
cerinţelor prudenţiale care la nivel consolidat precizează, în principal, următoarele elemente de
referință: (A) solvabilitatea instituţiilor de credit; (B) adecvarea fondurilor proprii pentru
acoperirea riscurilor de plată; (C) controlul expunerilor mari; (D) limitarea participaţiilor în
entităţi care nu desfăşoară activităţi financiare; (E) organizarea şi controlul intern care să asigure
mecanisme adecvate pentru producerea şi transmiterea oricăror date şi informaţii necesare pentru
scopul supravegherii consolidate; (F) controlul expunerii faţă de persoanele aflate în relaţii
speciale cu banca. Acesta s-au aplicat instituţiilor de credit persoane juridice române, constând
într-o succesiune de indicatori care evaluați periodic furnizau principalele jaloane ale stabilității
instituționale bancare. Abordarea s-a modificat începând cu anul 2013 și ca urmare a crizei
financiare dar valoarea conceptuală, juridică și economică a raționamentelor care oglindesc
cadrul prudențial bancar (până la momentul 2013) rămâne viabilă fiind preluate în reglementări
moderne de anvergură europeană, motiv pentru care le menționăm.
Solvabilitatea instituţiilor de credit exprimă potenţialul instituţiei de credit de a face faţă
cerinţei de retragere a depunerilor în cazul în care s-ar exercita solicitări multiple imediate din
partea deponenţilor. Indicatorul de solvabilitate reprezntând raportul dintre fondurile proprii
(astfel cum acestea erau definite prin Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.18 din 14
decembrie 2006) şi totalul activelor şi elementelor din afara bilanţului, nete de provizioane şi
ajustate în funcţie de risc a fost expresia valorică menită să permită supravegherea poziției de
solvabilitate. Instituţiile de credit au fost obligate să menţină în permanenţă indicatorul de
solvabilitate, la un nivel de cel puţin 12%. În cazul în care indicatorul ar fi scăzut sub nivelul de
12%, instituţiile de credit în cauză erau obligate să angajeze măsurile adecvate în vederea

Uz intern
 Note de curs

restabilirii, cât mai repede cu putinţă, a nivelului minim al acestuia. Prin urmare, numărătorul
indicatorului de solvabilitate era dat de fondurile proprii (astfel cum acestea erau definite prin
Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.18 din 14 decembrie 2006). Numitorul
indicatorului de solvabilitate era dat de totalul activelor şi elementelor din afara bilanţului,
ajustate în funcţie de risc. Elementelor de activ li s-au atribuit grade de risc de credit exprimate
prin ponderi procentuale. Valoarea din bilanţ a fiecărui activ trebuia înmulţită cu ponderea
adecvată pentru a se obţine o valoare ajustată în funcţie de risc. Deși Regulamentul Băncii
Naţionale a României nr.18 din 14 decembrie 2006 – dedicat indicatorului de solvabilitate - a fost
abrogat, în Regulamentul EU/EC nr. 575/2013 se mențin atenționările la solvabilitate în
contextul fondurilor proprii, după cum urmează: (i) cerințele de fonduri proprii se aplică pe bază
individuală și consolidată, cu excepția cazului în care autoritățile competente nu aplică
supravegherea pe bază individuală acolo unde consideră că acest lucru este necesar.
Supravegherea pe bază individuală, consolidată și consolidată la nivel transfrontalier constituie
instrumente utile pentru monitorizarea instituțiilor; (ii) pentru a se asigura solvabilitatea
adecvată, este important să se stabilească cerințe de capital care să pondereze activele și
elementele extrabilanțiere în funcție de gradul de risc.
La finele anului 2013 denumirea indicatorului rata solvabilităţii a fost înlocuită cu rata
fondurilor proprii totale (dată de raportul „Fonduri proprii totale / Valoarea totală a expunerii la
risc” > 8%). Valorile aferente anului 2014 corespund noilor cerinţe de raportare ale EBA (potrivit
CRD IV/CRR prin Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26
iunie 2013).
Categoria integratoare este reprezentată – potrivit art. 2/71 Regulamentului nr. 575/2013 al
Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 - de „capitalul eligibil” care
semnifică suma următoarelor elemente: (a) fondurile proprii de nivel 1, astfel cum sunt
menționate la articolul 25; (b) fondurile proprii de nivel 2, care sunt egale cu sau mai mici de o
treime din fondurile proprii de nivel 1. Fondurile proprii de nivel 1 ale unei instituții constau în
suma fondurilor proprii de nivel 1 de bază și a fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar ale
instituției. Amintim între elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, conform art. 26 din
Regulamentul 575/2013, următoarele structuri patrimoniale: instrumente de capital; conturi de
prime de emisiune aferente instrumentelor de capital; rezultatul reportat; alte elemente ale
rezultatului global acumulate; alte rezerve; fonduri pentru riscuri bancare generale. Fondurile
proprii de nivel 1 suplimentar ale unei instituții constau în următoarele: (1) elementele de fonduri
proprii de nivel 1 suplimentar după aplicarea deducerilor legale (elementele menționate la art. 56
din Regulamentul 575/2013) și (2) după aplicarea art. 79, respectiv dacă instituție deține
instrumente de capital sau a acordat împrumuturi subordonate, după caz, care se califică drept
instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1
suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale unei entități din sectorul financiar
temporar și autoritatea competentă consideră că aceste dețineri au scopul unei operațiuni de
asistență financiară destinate reorganizării și salvării entității respective, autoritatea competentă
poate să acorde o derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor privind deducerea care, în mod
obișnuit, s-ar aplica instrumentelor respective.
Elementele de fonduri proprii de nivel 2 constau în: (a) instrumente de capital și împrumuturi
subordonate dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute; (b) conturile de prime de emisiune
aferente instrumentelor menționate la litera (a); (c) pentru instituțiile care calculează valorile
expunerilor ponderate la risc, ajustările pentru riscul de credit general, înainte de impozite, de
până la 1,25 % din valorile calculate ale expunerilor ponderate la risc.
Pe această bază se asigură adecvarea fondurilor proprii deoarece conform art. 92 din
Regulamentul 575/2013, instituțiile de credit trebuie să îndeplinească în orice moment
următoarele cerințe de fonduri proprii: (a) o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de bază de 4,5
%; (b) o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de 6 %; (c) o rată a fondurilor proprii totale de 8 %.

41
 Note de curs

Instituțiile își calculează ratele capitalului după cum urmează: (a) rata fondurilor proprii de nivel
1 de bază reprezintă fondurile proprii de nivel 1 de bază ale instituției exprimate ca procent din
valoarea totală a expunerii la risc; (b) rata fondurilor proprii de nivel 1 reprezintă fondurile
proprii de nivel 1 ale instituției exprimate ca procent din valoarea totală a expunerii la risc; (c)
rata fondurilor proprii totale reprezintă fondurile proprii ale instituției exprimate ca procent din
valoarea totală a expunerii la risc.
Instituțiile de credit trebuie să constituie nivelul valoric al fondurilor proprii astfel încât pe
lângă cerințele minime menționate să acopere amortizoarele de capital impuse de Banca
Națională a României în conformitate cu recomandările art. 440 din Regulamentul (UE) nr.
575/2013 și art. 255-296 din Regulamentul BNR nr. 5 din 2013, după cum urmează: amortizorul
de conservare a capitalului; amortizorul anticiclic de capital; amortizorul de capital pentru risc
sistemic; amortizorul aferent importanței sistemice a instituției de credit.
Regulamentul (UE) nr. 575/2013 – art. 2 - nu împiedică instituțiile să dețină fonduri proprii și
componente ale acestora care depășesc cerințele regulamentului, sau să aplice măsuri mai
stricte decât cele prevăzute de prezentul regulament.

4.4. CONTROLUL EXPUNERILOR

Expunerile instituțiilor de credit sunt reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în
care la art.5 „Definiții specifice cerințelor de capital pentru riscul de credit” se precizează că
„expunere” însemnă un activ sau un element extrabilanțier. Conform art. 111 din Regulamentul
(UE) nr. 575/2013, rezultă că valoarea expunerii unui element de activ este valoarea sa contabilă
rămasă după ce au fost aplicate ajustări specifice pentru riscul de credit, ajustări de valoare
suplimentare în conformitate cu articolele 34 și cu articolul 110, precum și alte reduceri ale
fondurilor proprii aferente elementului de activ. Valoarea expunerii unui element extrabilanțier
(enumerat în anexa II a același Regulament pe categorii de risc: risc maxim; risc mediu; risc
moderat; risc scăzut) este următorul procentaj din valoarea sa nominală, după deducerea
ajustărilor specifice pentru riscul de credit: (a) 100 % dacă este un element cu risc maxim; (b) 50
% dacă este un element cu risc mediu; (c) 20 % dacă este un element cu risc moderat; (d) 0 %
dacă este un element cu risc scăzut.
Articolul 112 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 precizează modul de încadrare a fiecărei
expuneri în una dintre următoarele clase de expuneri: (a) expuneri față de administrații centrale
sau bănci centrale; (b) expuneri față de administrații regionale sau autorități locale; (c) expuneri
față de entități din sectorul public; (d) expuneri față de bănci de dezvoltare multilaterală; (e)
expuneri față de organizații internaționale; (f) expuneri față de instituții; (g) expuneri față de
societăți; (h) expuneri de tip retail; (i) expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile; (j)
expuneri în stare de nerambursare; (k) expuneri asociate unui risc extrem de ridicat; (l) expuneri
sub formă obligațiunilor garantate; (m) elemente reprezentând poziții din securitizare; (n)
expuneri față de instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt; (o) expuneri sub
formă de unități sau acțiuni deținute în organisme de plasament colectiv (OPC); (p) expuneri
provenind din titluri de capital; (q) alte elemente.
Pentru a calcula valorile ponderate la risc ale expunerilor, ponderile de risc se aplică tuturor
expunerilor, dacă respectivele expuneri nu sunt deduse din fondurile proprii. Ponderile de risc
aplicate depind de clasa în care este încadrată fiecare expunere și de calitatea creditului. Calitatea
creditului poate fi stabilită prin raportare la evaluările de credit emise de ECAI (External Credit
Assessment Institutions, conform European Banking Authority - EBA) sau la evaluările de credit
emise de agențiile de creditare a exportului. Aplicarea unei ponderi de risc în sensul menționat
mai sus, presupune ca valoarea expunerii să se multiplice cu ponderea de risc specificată sau
determinată în Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Uz intern
 Note de curs

Ponderile de risc sunt diferențiate și detaliate pe următoarele structuri instituționale

generatoare de expuneri conform art. 114-134: articolul 114 - expuneri față de administrații
centrale sau bănci centrale; articolul 115 - expuneri față de administrații regionale sau autorități
locale; articolul 116 - expuneri față de entități din sectorul public; articolul 117 - expuneri față de
bănci de dezvoltare multilaterală; articolul 118 - expuneri față de organizații internaționale;
articolul 119 - expuneri față de instituții; articolul 120 - expuneri față de instituții care beneficiază
de rating; articolul 121 - expuneri față de instituții care nu beneficiază de rating; articolul 122 -
expuneri față de societăți; articolul 123 - expuneri de tip retail; articolul 124 - expuneri garantate
cu ipoteci asupra bunurilor imobile; articolul 125 - expuneri garantate integral și pe deplin cu
ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative; articolul 126 - expuneri garantate integral și pe
deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare comerciale; articolul 127 - expuneri în stare de
nerambursare; articolul 128 - elemente asociate unui risc extrem de ridicat; articolul 129 -
expuneri sub formă de obligațiuni garantate; articolul 130 - elemente reprezentând poziții din
securitizare; articolul 131 - expuneri față de instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen
scurt; articolul 131 - expuneri față de instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt;
articolul 133 - expuneri provenind din titluri de capital; articolul 134 - alte elemente.
Expunerile față de bănci de dezvoltare multilaterală nemenționate la alineatul (2) sunt tratate
în același mod ca și expunerile față de instituții (art. 119). Societatea Interamericană de Investiții
(Inter-American Investment Corporation), Banca pentru Dezvoltare și Comerț în regiunea Mării
Negre (Black Sea Trade and Development Bank) Banca Central-Americană pentru Integrare
Economică (Central American Bank for Economic Integration) și CAF-Banca pentru Dezvoltare
a Americii Latine sunt considerate bănci de dezvoltare multilaterală. Alin. (2), art.117 atribuie
expunerilor față de următoarele bănci de dezvoltare multilaterală o pondere de risc de 0 % după
cum urmează: (a) Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (International Bank for
Reconstruction and Development); (b) Societatea Financiară Internațională (International Finance
Corporation); (c) Banca Interamericană de Dezvoltare (Inter-American Development Bank); (d)
Banca Asiatică de Dezvoltare (Asian Development Bank); (e) Banca Africană de Dezvoltare
(African Development Bank); (f) Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Council of Europe
Development Bank); (g) Banca Nordică de Investiții (Nordic Investment Bank); (h) Banca
Caraibiană de Dezvoltare (Caribbean Development Bank); (i) Banca Europeană pentru
Reconstrucție și Dezvoltare (European Bank for Reconstruction and Development); (j) Banca
Europeană de Investiții (European Investment Bank); (k) Fondul European de Investiții
(European Investment Fund); (l) Agenția pentru Garantarea Investițiilor Multilaterale
(Multilateral Investment Guarantee Agency); (m) Facilitatea Internațională de Finanțare în
favoarea Imunizării (International Finance Facility for Immunisation); (n) Banca Islamică de
Dezvoltare (Islamic Development Bank). La alin. (3) se precizeazî aplicarea unei ponderi de risc
de 20 % părții nevărsate a capitalului subscris la Fondul European de Investiții.
Expunerilor față de următoarele organizații internaționale li se aplică o pondere de risc de 0 %:
(a) Uniunea; (b) Fondul Monetar Internațional; (c) Banca Reglementelor Internaționale; (d)
Fondul european de stabilitate financiară; (e) Mecanismul european de stabilitate; (f) o instituție
financiară internațională instituită de două sau mai multe state membre, care are scopul de a
mobiliza fonduri și de a oferi asistență financiară în beneficiul membrilor săi care sunt afectați
sau amenințați de probleme grave de finanțare.
Expunerile de tip retail care respectă următoarele criterii primesc o pondere de risc de 75 %:
(a) expunerea este față de una sau mai multe persoane fizice sau față de o întreprindere mică sau
mijlocie (IMM); (b) expunerea face parte dintr-un număr semnificativ de expuneri cu
caracteristici similare, astfel încât riscurile asociate unei astfel de creditări sunt reduse
considerabil; (c) suma totală datorată instituției, întreprinderii-mamă și filialelor sale, incluzând
orice expunere aflată în stare de nerambursare, de către clientul debitor sau de către un grup de
clienți aflați în legătură, dar excluzând expunerile garantate integral și pe deplin cu bunuri

43
 Note de curs

imobile locative care au fost atribuite clasei de expuneri menționate la articolul 112 litera (i), nu
depășește 1 milion EUR, potrivit informațiilor deținute de instituție. Instituția ia toate măsurile
necesare pentru a obține informația respectivă. Titlurile de valoare nu pot fi încadrate în clasa de
expuneri de tip retail. Expunerile care nu respectă criteriile menționate la literele (a)-(c) de la
primul paragraf nu sunt eligibile pentru clasa de expuneri de tip retail. Valoarea actualizată a
plăților minime de leasing de tip retail poate fi încadrată în clasa de expuneri de tip retail.
O expunere sau orice parte a unei expuneri garantată integral printr-o ipotecă asupra unui
bun imobil primește o pondere de risc de 100 %, cu excepția oricărei părți a expunerii care este
clasificată într-o altă clasă de expuneri. Părții din expunere care depășește valoarea ipotecară a
bunului i se aplică ponderea de risc aplicabilă expunerilor negarantate față de contrapartea
implicată. Partea unei expuneri care este tratată ca fiind garantată integral cu un bun imobil nu
este permis a fi mai mare decât valoarea de piață a bunului ipotecat sau decât valoarea ipotecară a
bunului respectiv în cazul statelor membre care au prevăzut criterii riguroase pentru evaluarea
valorii ipotecare prin dispoziții statutare sau de reglementare. Pe baza datelor colectate și a
oricăror altor indicatori relevanți, autoritățile competente evaluează periodic, cel puțin o dată pe
an, dacă ponderea de risc de 35 % pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile
locative și ponderea de risc de 50 % pentru expunerile garantate cu bunuri imobile comerciale
situate pe teritoriul lor, sunt adecvate în baza: (a) istoricului pierderilor rezultate din expunerile
garantate cu bunuri imobile; (b) perspectivelor de evoluție a piețelor de bunuri imobile.
Referitor la expunerile în stare de nerambursare, partea negarantată a oricărui element în
legătură cu care debitorul se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 sau, în
cazul expunerilor de tip retail, partea negarantată a oricărei facilități de credit care se află în stare
de nerambursare în conformitate cu articolul 178 primește o pondere de risc de: (a) 150 %, în
cazul în care ajustările specifice pentru riscul de credit reprezintă mai puțin de 20 % din partea
negarantată a valorii expunerii, în condițiile în care aceste ajustări specifice pentru riscul de credit
nu ar fi aplicate; (b) 100 %, în cazul în care ajustările specifice pentru riscul de credit nu
reprezintă mai puțin de 20 % din partea negarantată a valorii expunerii, în condițiile în care aceste
ajustări specifice pentru riscul de credit nu ar fi aplicate.
Elementele asociate unui risc extrem de ridicat includ următoarele expuneri și conduite
privind nivelul de ponderare: (1) instituțiile atribuie o pondere de risc de 150 % pentru expunerile
asociate unor riscuri extrem de ridicate, inclusiv pentru expunerile sub formă de acțiuni sau
unități deținute într-un OPC, dacă este cazul; (2) expunerile cu riscuri extrem de ridicate includ
oricare dintre următoarele expuneri: (a) investițiile în societățile cu capital de risc (venture capital
firms); (b) investițiile în FIA definite la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva
2011/61/UE, cu excepția cazurilor în care mandatul fondului nu permite un nivel al efectului de
levier mai mare decât cel impus în temeiul articolului 51 alineatul (3) din Directiva 2009/65/CE;
(c) investiții în capital privat (private equity); (d) finanțări speculative ale bunurilor imobile. (3)
Atunci când evaluează dacă un alt tip de expunere în afară de expunerile menționate la alineatul
(2) este asociat unor riscuri extrem de ridicate, instituțiile trebuie să ia în considerare următoarele
caracteristici de risc: (a) există un risc de pierdere ridicat ca urmare a unei stări de nerambursare a
debitorului; (b) este imposibil să se evalueze cu precizie dacă expunerea se încadrează la litera
(a). ABE emite orientări care să precizeze ce tipuri de expuneri sunt asociate unui risc extrem de
ridicat și în ce circumstanțe. Orientările respective se adoptă în conformitate cu articolul 16 din
Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Referitor la alte elemente de expunere inventariem următoarele conduite și expuneria:
(1) Imobilizările corporale în sensul articolului 4 alineatul (10) din Directiva 86/635/CEE
primesc o pondere de risc de 100 %.(2) Conturile de regularizare pentru care o instituție nu poate
determina contrapartea în conformitate cu Directiva 86/635/CEE primesc o pondere de risc de
100 %.

Uz intern
 Note de curs

(3) Elementele de numerar în curs de încasare primesc o pondere de risc de 20 %. Numerarul

aflat în casierie și elementele de numerar echivalente primesc o pondere de risc de 0 %.
(4) Lingourile de aur păstrate în tezaurele proprii sau în custodie în limita sumelor acoperite cu
pasive în lingouri primesc o pondere de risc de 0 %.
(5) În cazul tranzacțiilor de vânzare de active, al contractelor de răscumpărare și al
angajamentelor ferme de cumpărare la termen, ponderea de risc este cea aplicată activelor
respective și nu cea aplicată contrapărților la tranzacțiile respective.
(6) Atunci când o instituție asigură protecție a creditului care acoperă un număr de expuneri în
condiții potrivit cărora al n- lea caz de nerambursare corespunzător expunerilor declanșează plata,
iar acest eveniment de credit conduce la lichidarea contractului, și atunci când produsul dispune
de o evaluare externă a creditului efectuată de o ECAI, se aplică ponderile de risc prevăzute în
capitolul 5. În cazul în care produsul nu este evaluat de o ECAI, ponderile de risc pentru
expunerile incluse în coș, mai puțin un număr de n-1 expuneri, sunt agregate până la un nivel de
maxim de 1 250 % și multiplicate cu valoarea nominală a protecției furnizate de instrumentul
derivat de credit pentru a obține valoarea ponderată la risc a activului. Cele n-1 expuneri excluse
din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează
o valoare a expunerii ponderate la risc inferioară valorii ponderate la risc a oricărei expuneri
incluse în agregare.
(7) Valoarea expunerii pentru operațiunile de leasing este valoarea actualizată a plăților
minime de leasing. Plățile minime de leasing sunt plățile pe care locatarul este obligat sau poate fi
obligat să le efectueze pe perioada contractului de leasing, precum și orice opțiune de cumpărare
avantajoasă (bargain option) a cărei probabilitate de exercitare este certă într-o măsură
rezonabilă. O parte, alta decât locatarul, poate fi obligată să efectueze o plată legată de valoarea
reziduală a proprietății care face obiectul contractului de leasing și în condițiile în care această
obligație de plată îndeplinește setul de condiții prevăzut la articolul 201 cu privire la eligibilitatea
furnizorilor de protecție, precum și cerințele de recunoaștere a altor tipuri de garanții, prevăzute la
articolele 213-215, obligația de plată poate fi considerată drept protecție nefinanțată a creditului
în conformitate cu capitolul 4. Aceste expuneri se clasifică în clasa de expuneri corespunzătoare,
în conformitate cu articolul 112. Atunci când expunerea este o valoare reziduală a unor active
care fac obiectul unui contract de leasing, valorile ponderate la risc ale expunerilor se calculează
după cum urmează: 1/t × 100 % × valoarea reziduală, unde t este numărul cel mai mare dintre 1 și
numărul cel mai apropiat de ani întregi rămași din contractul de leasing.

4.5. CONTROLUL EXPUNERILOR MARI

În cadrul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 la Partea a patra – art. 387-403 – sunt expuse
prcizările care reglementează conduitele referitoare la expunerile mari. Instituțiile își
monitorizează și controlează expunerile mari în conformitate cu semnificația atribuită pentru
„expuneri”, în sensul părții a patra din Regulamentul nr. 575/2013, care includ orice activ sau
element extrabilanțier menționat în partea a treia titlul II capitolul 2, fără aplicarea ponderilor de
risc sau a gradelor de risc.
Instituțiile care calculează cerințele de fonduri proprii pentru activitățile din portofoliul propriu
de tranzacționare, calculează expunerile față de clienți individuali care decurg din portofoliul de
tranzacționare prin însumarea următoarelor elemente: (a) excedentul pozitiv al pozițiilor lungi
față de pozițiile scurte ale unei instituții pe toate instrumentele financiare emise de clientul în
cauză, poziția netă pe fiecare dintre diferitele instrumente fiind calculată conform metodelor
prevăzute în partea a treia titlul IV capitolul 2; (b) expunerea netă, în cazul angajamentului de
preluare fermă a unui titlu de creanță sau de capital; (c) expunerile față de clientul în cauză,
rezultate din tranzacțiile, acordurile și contractele menționate la articolele 299 și 378- 380, aceste

45
 Note de curs

expuneri fiind calculate prin modalitatea de calcul al valorilor expunerilor, descrisă la articolele
respective. În sensul literei (b), expunerea netă se calculează prin deducerea acelor poziții
aferente angajamentului de preluare fermă care sunt subscrise sau subangajate de către terțe părți
pe baza unei înțelegeri formale, urmată de reducerea acesteia prin aplicarea factorilor prevăzuți.
Instituțiile trebuie să instituie sisteme pentru monitorizarea și controlul expunerilor rezultate din
angajamente de preluare fermă în perioada dintre momentul angajamentului inițial și următoarea
zi lucrătoare, ținând cont de natura riscurilor întâlnite pe piețele în cauză.
Expunerile totale față de clienți individuali sau grupuri de clienți aflați în legătură se
calculează prin însumarea expunerilor care rezultă din portofoliul de tranzacționare și a
expunerilor care rezultă din afara portofoliului de tranzacționare. Expunerile față de grupurile de
clienți aflați în legătură se calculează însumând expunerile față de clienții individuali dintr- un
grup. Expunerile nu cuprind niciuna dintre următoarele: (a) în cazul tranzacțiilor de schimb
valutar, expunerile înregistrate în cursul normal al decontării în timpul celor două zile lucrătoare
ulterioare plății; (b) în cazul operațiunilor de vânzare sau cumpărare de titluri, expunerile
înregistrate în cursul normal al decontării în cele cinci zile lucrătoare ulterioare plății sau livrării
titlurilor, oricare dintre acestea survine mai întâi;(c) în cazul furnizării de servicii de transfer de
fonduri, inclusiv de prestare de servicii de plată, compensări și decontări în orice monedă și de
corespondent bancar sau de servicii de compensare, decontare și custodie a instrumentelor
financiare către clienți, primirea întârziată a finanțării și alte expuneri care decurg din activitatea
cu clienții, care nu durează mai mult decât până în următoarea zi lucrătoare; (d) în cazul furnizării
de servicii de transfer de fonduri, inclusiv de prestare de servicii de plată, compensări și decontări
în orice monedă și de corespondent bancar, expunerile pe parcursul zilei (intra-day) față de
instituțiile care prestează serviciile respective; (e) expunerile deduse din fondurile proprii.
În scopul calculării valorii expunerilor, termenul „instituție” desemnează și orice întreprindere
privată sau publică, inclusiv sucursalele acesteia, care, dacă ar fi stabilite în Uniune, ar
corespunde definiției termenului „instituției” și care a fost autorizată într-o țară terță care aplică
cerințe de supraveghere prudențială și de reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în
Uniune (art. 391).
Potrivit art. 392, definirea unei expuneri mari exprimă expunerea unei instituții față de un
client sau un grup de clienți aflați în legătură și care este considerată a fi o expunere mare în
cazul în care valoarea sa este cel puțin egală cu 10 % din capitalul său eligibil. O instituție
trebuie să dispună de proceduri administrative și contabile sănătoase și de mecanisme adecvate
de control intern care să îi permită să identifice, să administreze, să monitorizeze, să raporteze și
să înregistreze toate expunerile mari și modificările ulterioare ale acestora, în conformitate cu
prevederile art. 393. Obligația de raportare a unei instituții în direcția autorităților competente -
conform art. 394 – include următoarele informații cu privire la fiecare expunere mare: (a) datele
de identificare a clientului sau a grupului de clienți aflați în legătură față de care instituția are o
expunere mare; (b) valoarea expunerii înainte de a se lua în considerare efectul diminuării riscului
de credit, dacă este cazul; (c) în cazul în care se utilizează, tipul protecției finanțate sau
nefinanțate a creditului; (d) valoarea expunerii după luarea în considerare a efectului diminuării
riscului de credit calculat potrivit Regulamentului nr. 575/2013. Raportarea are loc cel puțin de
două ori pe an.
Expunerile față de entități din sectorul bancar paralel se conformează anumitor limite precizate
la art. 395. O instituție nu poate să înregistreze, după luarea în considerare a efectului diminuării
riscului de credit (articolele 339-403 din Regulament), o expunere față de un client sau grup de
clienți aflați în legătură a cărei valoare depășește 25 % din capitalul eligibil. Când clientul este o
instituție sau în cazul în care un grup de clienți aflați în legătură include una sau mai multe
instituții, valoarea respectivă nu poate depăși 25 % din capitalul eligibil al instituției sau 150 de
milioane EUR, luându-se în considerare valoarea cea mai mare. Se impune condiția ca suma
valorilor expunerilor, după luarea în calcul a efectului diminuării riscului de credit (articolele

Uz intern
 Note de curs

399-403 din Regulament), față de toți clienții aflați în legătură care nu sunt instituții să nu
depășească 25 % din capitalul eligibil al instituției.
În cazul în care suma de 150 de milioane EUR depășește procentul de 25 % din capitalul
eligibil al instituției, valoarea expunerii, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului
de credit (articolele 399-403 din Regulament), nu trebuie să depășească o limită rezonabilă în
ceea ce privește capitalul eligibil al instituției. Această limită este determinată de instituție în
conformitate cu politicile și procedurile menționate la articolul 81 din Directiva 2013/36/UE
pentru a aborda și controla riscul de concentrare. Această limită nu poate depăși 100 % din
capitalul eligibil al instituției.
Respectarea cerințelor privind expunerile mari este prevăzută la art. 396 din Regulament.
Astfel, aflată într-o situație excepțională când expunerile depășesc limita stabilită (la articolul 395
alin.1), instituția raportează fără întârziere valoarea expunerii autorităților competente. În cazul
când acest lucru se justifică, aceste autorități pot acorda instituției o perioadă limitată de timp
pentru a se încadra în limita respectivă. Dacă se aplică suma de 150 de milioane EUR (la articolul
395 alin. 1), autoritățile competente pot permite, de la caz la caz, depășirea limitei de 100 % în
ceea ce privește capitalul eligibil al instituției.
Sunt exceptate potrivit art. 400 din Regulament, următoarele expuneri asupra cărora nu se vor
aplica limitele stabilite la articolului 395 alineatul (1): (a) elementele de activ care constituie
creanțe asupra administrațiilor centrale, băncilor centrale sau entităților din sectorul public și
care, dacă ar fi negarantate, ar beneficia de o pondere de risc de 0 % în temeiul părții a treia titlul
II capitolul 2; (b) elementele de activ care constituie creanțe asupra organizațiilor internaționale
sau a băncilor de dezvoltare multilaterală și care, dacă ar fi negarantate, ar beneficia de o pondere
de risc de 0 % (temeiul părții a treia titlul II capitolul 2); (c) elementele de activ care constituie
creanțe garantate în mod expres de administrații centrale, bănci centrale, organizații
internaționale, bănci de dezvoltare multilaterală sau entități din sectorul public, în cazul în care
creanțele negarantate asupra entității care furnizează garanția ar beneficia de o pondere de risc de
0 % (temeiul părții a treia titlul II capitolul 2); (d) alte expuneri față de sau garantate de
administrații centrale, bănci centrale, organizații internaționale, bănci de dezvoltare multilaterală
sau entități din sectorul public, în cazul în care creanțele negarantate asupra entității căreia îi
poate fi atribuită expunerea sau prin care este garantată ar beneficia de o pondere de risc de 0 %
(temeiul părții a treia titlul II capitolul 2); (e) elemente de activ care constituie creanțe asupra
administrațiilor regionale sau autorităților locale din statele membre, în cazul în care creanțele
respective ar beneficia de o pondere de risc de 0 % (temeiul părții a treia titlul II capitolul 2),
precum și alte expuneri față de sau garantate de administrațiile regionale sau autoritățile locale
respective, în cazul în care expunerile respective ar beneficia de o pondere de risc de 0 %
(temeiul părții a treia titlul II capitolul 2); (f) expunerile față de contrapărțile menționate (articolul
113 alin.6 sau alin.7), în cazul în care ar beneficia de o pondere de risc de 0 % (temeiul părții a
treia titlul II capitolul 2). Expunerile care nu îndeplinesc criteriile respective, indiferent dacă sunt
sau nu exceptate de la dispozițiile articolului 395 alineatul (1), se tratează ca expuneri față de o
parte terță; (g) elementele de activ și alte expuneri garantate printr-o garanție reală sub forma
unor depozite în numerar constituite la instituția creditoare sau la o instituție care este
întreprinderea-mamă sau o filială a instituției creditoare; (h) elementele de activ și alte expuneri
garantate printr-o garanție reală sub forma unor certificate de depozit emise de instituția
creditoare sau de o instituție care este întreprinderea-mamă sau o filială a instituției creditoare și
depuse la oricare dintre acestea; (i) expunerile care decurg din facilități de credit neutilizate care
sunt clasificate drept elemente extrabilanțiere cu un grad de risc scăzut conform anexei I, cu
condiția să existe un acord încheiat cu clientul sau grupul de clienți aflați în legătură, în temeiul
căruia facilitatea nu poate fi trasă decât în cazul în care se stabilește că aceasta nu determină
depășirea limitei aplicabile în temeiul articolului 395 alineatul (1); (j) expunerile din tranzacții
față de CPC (Contraparte Centrală sau o persoană juridică care se interpune între contrapărțile la

47
 Note de curs

contractele tranzacționate pe una sau mai multe piețe financiare, devenind astfel cumpărător
pentru fiecare vânzător și vânzător pentru fiecare cumpărător și care răspunde de funcționarea
unui sistem de compensare) și contribuțiile la fonduri de garantare pentru CPC; (k) expuneri față
de schemele de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 94/19/CE, care decurg din
finanțarea acestor scheme, dacă instituțiile membre ale schemei au obligația legală sau
contractuală de a finanța schema.
Fondurile în numerar primite în temeiul unui instrument de tipul credit linked note emis de
instituție și împrumuturile și depozitele unei contrapărți în raport cu instituția și care fac obiectul
unui acord de compensare privind elementele din bilanț, (în temeiul părții a treia titlul II capitolul
4), se încadrează la litera (g).

4.6. LIMITAREA PARTICIPAŢIILOR ÎN ENTITĂŢI NEFINANCIARE

Presupune recursul la OUG 99/2006, art. 143 potrivit căruia, valoarea unei participaţii
calificate a unei instituţii de credit, persoană juridică română, într-o entitate, alta decât o instituţie
de credit, o instituţie financiară, o societate de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate
ce desfăşoară activităţi care reprezintă o prelungire directă a activităţii bancare, cum ar fi leasing,
factoring, administrare de fonduri de investiţii, sau care prestează servicii auxiliare activităţii
bancare, cum ar fi servicii de procesare de date, ori desfăşoară alte activităţi similare, nu poate să
depăşească 15% din fondurile sale proprii. Valoarea totală a participaţiilor calificate ale instituţiei
de credit, persoană juridică română, în entităţile prevăzute la alin. (1) nu poate excede cu peste
50% din fondurile sale proprii (art. 143 din OUG 99/2006). Limitele prevăzute nu pot fi depăsite
decât în situaţii excepţionale, caz în care Banca Naţională a României dispune instituţiei de credit
să-si majoreze fondurile proprii sau să întreprindă alte măsuri similare.

4.7. MECANISME NECESARE SUSȚINERII CERINȚELOR PRUDENȚIALE

Se instituie potrivit artic 148 obligativitatea ca fiecare instituţie de credit să dispună de

strategii şi procese interne formalizate, solide, eficiente şi complete de evaluare şi menţinere în
permanenţă a nivelului, structurii şi distribuţiei capitalului. Din perspectiva instituţiei de credit,
acestea trebuie să fie adecvate pentru acoperirea tuturor riscurilor la care aceasta este sau poate
fi expusă, într-un mod corespunzător naturii şi nivelului acestor riscuri. În acest sens, instituţia de
credit trebuie să aibă în vedere, riscurile (riscul de credit, riscul de credit al contrapartidei, riscul
de diminuare a valorii creanţei, riscul de poziţie, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul
de marfă și riscul operaţional) prevăzute la art.126, orice alte riscuri aferente activităţii
desfăşurate, precum şi cele datorate unor factori externi acesteia.
Procesele şi strategiile menționate anterior trebuie să fie supuse unor revizuiri interne regulate
de către instituţia de credit, astfel încât să se asigure că ele rămân în permanenţă cuprinzătoare şi
proporţionale în raport cu natura, extinderea şi complexitatea activităţilor desfăşurate de
respectiva instituţie de credit.
Potrivit art. 150 din OUG 99/2006, Banca Naţională a României poate stabili prin reglementări
si alte cerinţe de natură prudenţială, precum si nivelul de aplicare al acestora la instituţiile de
credit. Aceste cerinţe pot viza, fără a fi limitative, următoarele: (a) riscul de lichiditate; (b)
operaţiunile instituţiei de credit cu persoanele aflate în relaţii speciale cu aceasta; (c)
externalizarea activităţilor instituţiei de credit; (d) ajustările prudenţiale de valoare; (e)
modificările operate la nivelul instituţiei de credit faţă de condiţiile care au stat la baza autorizării
acesteia.
Înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor corespunzătoare modificărilor supuse
aprobării prealabile, se realizează numai după obţinerea acestei aprobări.

Uz intern
 Note de curs

Regulamentul BNR nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit prevede
la art. 4 (în concordanță cu prevederile Regulamentului UE nr. 575/2013) că instituţiile de credit
sunt responsabile pentru existenţa unui cadru de administrare a activităţii riguros conceput, care
să includă cel puţin următoarele aspecte: (a) structura organizatorică şi organizarea; (b) organul
de conducere al instituţiei de credit, respectiv: atribuţii şi responsabilităţi, componenţa şi
funcţionarea, cadrul general pentru desfăşurarea activităţii; (c) administrarea riscurilor; (d)
controlul intern; (e) sistemele informaţionale şi continuitatea activităţii; (f) cerinţele de
transparenţă. Secţiunea a 4-a (art. 33-60) din Regulamentul BNR nr. 5/2013 privind cerinţe
prudenţiale pentru instituţiile de credit creează cadrul de reglementare necesar pentru controlul
intern. La art. 33 se precizează structura principială a controlului intern al unei instituţii de credit
care presupune: (a) existenţa unui cadru solid aferent controlului intern; (b) existenţa unor
funcţii independente de control.
Menționăm – cu titlu exemplificativ - că potrivit art. 190 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013,
controlul riscului de credit presupune existența și funcționarea unității de control al riscului de
credit. Aceasta trebuie să fie independentă față de personalul și față de funcțiile de conducere
responsabile cu inițierea sau reînnoirea expunerilor și să raporteze direct conducerii superioare.
Unitatea este responsabilă cu conceperea sau selectarea, implementarea, supravegherea și
funcționarea sistemelor de rating. Unitatea respectivă elaborează și analizează cu regularitate
rapoarte cu privire la rezultatele sistemelor de rating. Responsabilitățile unității (unităților) de
control al riscului de credit sunt: (a) testarea și monitorizarea claselor de rating și a grupelor de
risc; (b) elaborarea și analizarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale
instituției; (c) implementarea procedurilor pentru verificarea aplicării coerente a definițiilor
claselor de risc și grupelor de risc în diferitele departamente și localizări geografice; (d)
revizuirea și consemnarea oricăror modificări aduse procesului de rating, incluzând motivele
modificărilor; (e) revizuirea criteriilor de rating, pentru a stabili dacă acestea își păstrează
capacitatea de previzionare a riscurilor. Modificările aduse procesului de rating, criteriilor de
rating sau parametrilor de rating individuali trebuie consemnate și păstrate; (f) participarea activă
la conceperea sau selectarea, implementarea și validarea modelelor utilizate în procesul de rating;
(g) monitorizarea și supravegherea modelelor utilizate în procesul de rating; (h) revizuirea
permanentă și modificarea modelelor utilizate în procesul de rating.

49
 Note de curs

UNITATEA DE STUDIU V

PROCEDURA FALIMENTULUI APLICATĂ INSTITUŢIILOR DE CREDIT

5.1. REGLEMENTAREA LEGALĂ ŞI DOMENIUL DE APLICARE

Neexecutarea obligaţiilor băneşti la scadenţă produce consecinţe negative nu numai asupra

creditorului, ci şi faţă de alţi comercianţi cu care creditorul se află în raporturi juridice.
Datorită acestor riscuri şi consecinţelor mult mai grave pe care intrarea unei instituţii de credit
în incapacitate de plată le poate produce într-o economie, legiuitorul a ales să reglementeze în
mod special falimentul instituţiilor de credit.
Procedura falimentului instituţiilor de credit este reglementată de Titlul II - Procedura
insolvenţei - Capitolul I - Dispoziţii comune, cu excepţia Secţiunii a 6-a - Reorganizarea - care,
potrivit art. 204 din Legea nr. 85/2014 se aplică şi instituţiilor de credit cu derogările şi compl
etări le prevăzute în Capitolul III - Dispoziţii privind falimentul instituţiilor de credit. Procedura
falimentului reglementată prin Capitolul III din Titlul II al legii se aplică , potrivit art. 205 din
Legea nr. 85/2014, instituţiilor de credit persoane juridice române, inclusiv sucursalelor acestora
cu sediul în străinătate.
În înţelesul art. 5 pct.30 din Secţiun ea 2 - Definiţii din Legea nr. 85/2014, insolvenţa
instituţiei de credit este acea stare a instituţiei de credit aflate în una dintre următoarele situaţii:
(a) incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilităţile băneşti; (b) scăderea sub
2% a indicatorului de solvabilitate a instituţi ei de credit; (c) retragerea a utorizaţiei de
funcţionare a instituţiei de credit, potrivit prevederilor legale, ca urmare a imposibilităţii de
redresare financiară a acesteia.
Conținutul termenului de insolvabilitate – cu referire la scăderea indicatorului de solvabilitate
- astfel cum este el definit în dreptul civil, presupune un pasiv mai mare decât activul, datoriile
comerciantului depăşind valoarea întregului său patrimoniu. Chiar da că am lichida întregul
patrimoniu al debitorului, transformându-l în lichidităţi, nu am fi în măsură să acoperim totalul
datoriilor sale. Termenul de insolvenţă, însă, presupune o stare temporară de dezechilibru a
poziției financiare; banca nu are disponibilități – fonduri băneşti lichide - pentru a acoperi integral
obligaţiile sale ajunse la scadenţă, independent de faptul că patrimoniul său poate acoperi lejer
pasivul. Termenul de insolvenţă este sinonim cu incapacitatea temporară de plată, incapacitate
datorată unor disfuncţionalităţi în activitatea băncii, care încă nu corespunde unei situaţii de
creştere a pasivului peste valoarea activului, ceea ce conduce de cele mai multe ori la încetarea
plăţilor. Dat fiind însă că principala menire a băncilor este de a pune în circuitul civil fondurile
băneşti temporar disponibile ale clienţilor deţinători, iar aceştia manifestă o încredere aproape
absolută în sistemul bancar, ar fi o eroare să nu fie sancţionată starea de incapacitate de plată,
întrucât încrederea în bănci şi bancheri ar fi compromisă, iar sistemul bancar nu ar mai prezenta
garanţii serioase, ceea ce ar afecta grav toate sectoarele vieţii economice-sociale. În actuala
reglementare, legiuitorul a eliminat din cuprinsul legii termenul de insolvabilitate, păstrând numai
termenul de insolvenţă, dar a definit acest termen prin raportare la două criterii obiective: (a)
incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilităţile băneşti; (b) scăderea sub 2%
a indicatorului de solvabilitate a instituţiei de credit. Retragerea a utorizaţiei de funcţionare a
instituţiei de credit, deşi p revăzută la art. 5 pct. 30 lit. c) din Legea nr. 85/2014 ca o stare de
insolvenţă a instituţiei de credit, este o condiţie a intrării în faliment, întrucât survine, de regulă,
în situaţia imposibilităţii de redresare financiară în perioada administrării speciale constatată ca
atare de administratorul special, care poate propune BN a României retragerea autorizaţiei de
funcţionare şi sesizarea instanţei competente pentru declanşarea procedurii falimentului.

Uz intern
 Note de curs

Insolvenţa fiind însă o stare de fapt, revine instanţei obligaţia de a verifica realitatea acesteia prin
raportare la condiţiile prevăzute de lege.
Procedura poate fi declanşată şi numai pentru neplata unei singure datorii, faţă de un singur
creditor. Soluţia se justifică prin prevederile art. 218 alin. 1 din lege, care stipulează că „orice
creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere, în
condiţiile art. 70 alin. 1 şi 2, împotriva unei institutii de credit debitoare care nu a onorat
integral o astfel de creanţă ...”.
Art. 70 alin. (1) dă posibilitatea oricărui creditor să solicite deschiderea procedurii insolvenţei
împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă în care va preciza: (a) cuantumul şi temeiul
creanţei ; (b) existenţa unui drept de preferinţă; (c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra
bunurilor debitorului; (d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea
debitorului. Tot în cadrul art. 70 alin. (2) se obligă creditorul să anexeze la cerere documentele
justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire a cauzelor de preferinţă şi dovada codului
unic de înregistrare al debitorului.
Starea de insolvenţă trebuie să fie reală, raportată la cele două condiţii prevăzute de art. 5
pct.30 lit.a) ş i b) din Legea nr. 85/2014.
Se reglementeaza doua forme ale procedurii insolventei, respectiv (a) procedura generala si (b)
procedura simplificata.
(a) Procedura generala reprezinta conduita prin care un debitor aflat în stare de insolvență dar
care nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea insolvenței, pentru a fi supus procedurii
simplificate, intră succesiv in perioada de observație, și, ulterior, fie în reorganizare judiciară, fie
direct in faliment. (b) Procedura simplificata reprezintă conduita prin care debitorul care
îndeplinește anumite condiții prevazute de Legea insolventei (cum ar fi spre exemplu: nu deține
nici un bun in patrimoniul sau actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite,
administratorul nu poate fi gasit etc.) sau la cererea sa, intră direct în procedura falimentului, fie
odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație scurtă de maximum
50 de zile. Perioada de observație este perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii și data
confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment. În perioada de observație
se vor stabili cauzele are au condus la starea de insolvență și cine este raspunzător pentru aceasta,
dacă sunt șanse de reorganizare precum și care este activul și pasivul debitorului.

5.2. ORGANELE CARE APLICĂ PROCEDURA. ATRIBUŢII.

Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, organele care aplică procedurile de prevenire a
insolvenţei şi de insolvenţă (şi prin urmare şi în ceea ce priveşte instituţiile de credit) sunt: (a)
instanţele judecătoreşti; (b) judecătorul-sindic; (c) lichidatorul judiciar.

5.2.1. Instanţele judecătoreşti

În ce priveşte competenţa materială şi teritorială a instanţelor judecătoreşti, art. 41 alin. 1 din

Legea nr. 85/2014 precizează expres că „toate procedurile prevăzute, cu excepţia apelului, sunt de
competenţa tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului specializat în a cărui circumscripţie
debitorul şi-a avut sediul social/profesional cel puţin şase luni anterior datei sesizării instanţei”.
Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă, acesteia ți aparţine
competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de lege. Sediul social/profesional al
debitorului este cel cu care figurează acesta în registrul comerţului. Legea precizează că
tribunalul, legal investit cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, potrivit alin. 1,
menţionat mai sus, rămâne competent să soluţioneze cauza, indiferent de schimbările ulterioare
de sediu al debitorului.

51
 Note de curs

Principala atribuţie a tribunalului este aceea de a desemna judecătorul-sindic în mod aleatoriu

în sistem informatizat potrivit prevederilor ari. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară.
Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, potrivit
art. 43 alin. 1 din lege. Hotărârile curţii de apel sunt definitive. Singura atribuţie a curţii de apel
este aceea de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic.

5.2.2. Judecătorul-sindic

Judecătorul-sindic este judecătorul specializat în procedura insolvenţei. În îndeplinirea

atribuţiilor sale, care implică şi aplicarea unor reglementări bancare în cazul specific pentru
procedura falimentului instituţiilor de credit, judecătorul sindic poate cere şi punctul de vedere al
Băncii Naţionale a României. Avem în vedere autoritatea sa de supraveghere prudenţială, cu
privire la orice aspecte de natură prudenţială, potrivit ari. 212 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Din
formularea textului se desprinde concluzia că judecătorul sindic are facultatea şi nu obligaţia de a
solicita opinii specializate Băncii Naţionale a României. În practică, însă, solicitarea unor puncte
de vedere Băncii Naţionale a României este frecventă, dovadă fiind şi teza finală a art. 212 alin. 1
din legea menţionată, potrivit cu care Banca Naţională a României poate transmite judecătorului-
sindic şi lichidatorului judiciar, pe tot parcursul procedurii falimentului, punctul său de vedere
sau informaţiile pe care le consideră relevante, ori de câte ori consideră necesar.
Atribuţiile principale ce revin judecătorului sindic sunt, potrivit art. 45 din Legea nr.85/2014,
următoarele: (a) pronunţarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii in solvenţei şi, după
caz, de intrare în faliment, atât prin procedura generală, cât şi prin procedura simplificată; (b)
judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea
procedurii; (c) judecarea opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii; (d) desemnarea
motivată, după verificarea eventualelor incompatibiiităţi, prin sentinţa de deschidere a procedurii,
după caz, a administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu, solicitat de
creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii ori de către debitor, dacă cererea îi
aparţine acestuia; (e) confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului
judiciar desemnat de adunarea creditorilor ori de creditorul care deţine mai mult de 50% din
valoarea creanţelor. Dacă nu există contestaţii asupra legalităţii hotărârii adunării creditorilor sau
a deciziei creditorului care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, confirmarea se face în
camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de 5 zile de la sesizarea judecătorului-sindic;
(f) înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a
lichidatorului judiciar (prevederile art. 57 alin. 4); (g) judecarea cererilor de a i se ridica
debitorului dreptul de aşi mai conduce activitatea; (h) judecarea cererilor de atragere a
răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în
insolvenţă, potrivit art. 69, sau sesizarea organelor de urmărire penală atunci când există date cu
privire la săvârşirea unei infracţiuni; (i) judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar
sau de lichidatorul judiciar pentru anularea unor acte ori operaţiuni frauduloase, potrivit
prevederilor art. 117-122 şi a acţiunilor în nulitatea plăţilor sau operaţiunilor efectuate de către
debitor, fără drept, după deschiderea procedurii; (j) judecarea contestaţiilor debitorului, ale
comitetului creditorilor sau ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de
administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar; (k) confirmarea planului de reorganizare,
după votarea lui de către creditori; (1) soluţionarea cererii administratorului judiciar sau a
creditorilor de întrerupere a procedurii de reorganizare judiciară şi de intrare în faliment; (m)
soluţionarea contestaţiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului
judiciar; (n) judecarea acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor; (o) judecarea cererilor
administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în situaţiile în care nu se poate lua o hotărâre în

Uz intern
 Note de curs

şedinţele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de
neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două şedinţe ale acestora având aceeaşi
ordine de zi; (p) dispunerea convocării adunării creditorilor, cu o anumită ordine de zi; (q)
pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii; (r) orice alte atribuţii prevăzute de lege.
În plus faţă de atribuţiile stabilite la art. 45, judecătorul-sindic are următoarele atribuţii
specifice instituțiilor de credit, conform art. 207 din lege:
a) judecarea contestaţiei instituţiei de credit debitoare împotriva cererii introductive formulate
de Banca Naţională a României pentru deschiderea procedurii;
b) desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în
insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a
lichidatorului judiciar care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea
sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor,
fixarea onorariului în conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a atribuţiilor acestuia
pentru această perioadă. Ofertele vor fi depuse la dosar după obţinerea avizului prealabil al
Băncii Naţionale a României. În lipsa unor oferte depuse la dosar, judecătorul-sindic va desemna
un lichidator judiciar din rândul practicienilor în insolvenţă agreaţi de Banca Naţională a
României. Obligaţia obţinerii avizului prealabil al Băncii Naţionale a României revine şi
practicienilor în insolvenţă propuşi spre desemnare ca lichidatori judiciari de către adunarea
creditorilor;
c) judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, a
directorilor şi a persoanelor din conducerea direcţiilor, departamentelor şi altor structuri
asemănătoare, a cenzorilor şi a personalului de execuţie cu atribuţie de control din cadrul
instituţiei de credit în stare de insolvenţă, care au contribuit la ajungerea acesteia în insolvenţă,
precum şi sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârşirea infracţiunilor
specifice;
d) judecarea contestaţiilor formulate de reprezentantul acţionarilor instituţiei de credit
debitoare sau de creditori împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar.
Hotărâriie judecătorului-sindic sunt executorii. Ele pot fi atacate separat numai cu apel în
termen de 7 zile de la comunicare, potrivit art. 207 alin. 2 din lege. Potrivit art. 43 alin. (4) din
lege, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, apelul nu suspendă executarea
hotărârilor judecătorului-sindic. Potrivit art. 43 alin. (5) din lege, instanţa de apel va putea
suspenda următoarele hotărâri ale judecătorului-sindic: (a) Sentinţa de deschidere a procedurii
insolvenţei împotriva debitorului; (b) sentinţa prin care se decide intrarea în procedura
simplificată; (c) sentinţa prin care se decide intrarea în faliment, potrivit art. 45 alin. 1 lit.a din
Legea nr. 85/2014; (d) sentinţa de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor
obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe; (e) sentinţa de soluţionare a contestaţiilor
împotriva măsurilor administratorului judiciar/lichidatorului judiciar; (f) Încheierea prin care s-a
confirmat practicianul în insolvenţă; (g) Încheierea prin care a fost înlocuit practicianul în
insolvenţă; (h) sentinţa prin care s-au soluţionat acţiunile în anulare prevăzute la art. 117-122.
Sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei şi sentinţa prin care se decide intrarea în
procedură simplificată nu sunt aplicabile în procedura falimentului in stituţiilor de credit, acestora
fiindu-le aplicabile dispoziţiile Capitolului III - Dispoziţii privind falimentul instituţiilor de credit
din Legea nr. 85/20 14. În același registru doctrinar, dispoziţiile art. 205 din lege vorbesc de
procedura falimentului reglementată de Capitolul III, precum şi dispoziţiile art. 213 alin. 1 din
lege potrivit cărora „prin hotărârea judecătorească privind deschiderea procedurii falimentului
judecătorul sindic desemnează lichidatorul judiciar provizoriu şi stabileşte atribuţiile şi onorariul
acestuia” şi alin. (2) potrivit cu care „la momentul deschiderii procedurii falimentului prin
hotărâre judecătorească, drepturile şi atribuţiile adunării generale, ale consiliului de administraţie

53
 Note de curs

şi ale conducerii executive a instituţiei de credit încetează de plin drept”. Similar, art. 216 alin. (1)
din lege precizează că „procedura falimentului începe pe baza unei cereri introduse de instituţia
de credit debitoare sau de creditorii acesteia ori de Banca Naţională a României”. În procedura
falimentului in stituţiilor de credit nu se prevede acea componentă a procedurii in solvenţei
numită reorganizare. De altfel, legiuitorul a exclus de plano aplicarea dispoziţiilor Capitolului I
Secţiunea a 6-a din Legea nr. 85/2014 la instituţiile de credit. Soluţia se justifică dat fiind că
reorganizarea instituţiilor de credit este de competenţa administratorului special care, potrivit
art. 24011 alin. (2) din OUG nr. 99/2006, este obligat ca, în termenul cel mai scurt de la numirea
sa, trebuie să evalueze perspectivele de realizare, costurile şi beneficiile aproximative ale
următoarelor alternative:
(a) redresarea instituţiei de credit; (b) restructurarea activităţii instituţiei de credit prin
implementarea măsurilor (majorarea capitalului social; reducerea capitalului pentru acoperirea
pierderilor; operaţiuni de vânzare de active; operaţiuni de transfer de depozite; operaţiuni de
vânzare de active cu asumare de pasive, prin care o altă instituţie de credit sau instituţie
financiară dobândeşte active ale instituţiei de credit aflate în administrare specială şi îşi asumă
pasive ale acesteia în contraprestaţie; fuziunea cu alte instituţii de credit; divizarea totală sau
parţială) prevăzute la art. 24012 alin. 1 din OUG nr. 99/2006; (c) introducerea cererii pentru
declanşarea procedurii falimentului instituţiei de credit.
Prin urmare, dacă administratorul special apreciază că nu sunt întrunite condiţiile pentru
redresarea instituţiei de credit sau pentru restructurarea activităţii acesteia prin implementarea
măsurilor prevăzute la art. 24012 alin. 1 din OUG nr. 99/2006, este obligat să introducă, la
instanţele competente, cererea pentru declanşarea procedurii falimentului.

5.2.3. Lichidatorul judiciar

Prin sentinţa de deschidere a procedurii falimentului, judecătorul-sindic desemnează, motivat,

lichidatorul judiciar provizoriu solicitat de creditorul care a depus cererea de deschidere a
procedurii ori de către debitor, dacă cererea îi aparţine acestuia. Desemnarea se va face pentru
administrarea procedurii până la confirmarea acestuia în condiţiile legii.
Principalele atribuţii ale lichidatorului judiciar, sunt următoarele:
a) examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază procedura simplificată în raport
cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au
dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor
angajării răspunderii acestora în condiţiile prevederilor art. 169-173, într-un termen stabilit de
judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la desemnarea lichidatorului judiciar,
dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar;
b) conducerea activităţii debitorului;
c) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor şi operaţiunilor frauduloase încheiate de
debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a
unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor cauze de preferinţă,
susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru
conservarea lor;
e) denunţarea unor contracte încheiate de debitor;
f) verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea,
notificarea creditorilor în cazul neînscrierii sau înscrierii parţiale a creanţelor, precum şi
întocmirea tabelelor de creanţe;
g) urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau
de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanţelor,

Uz intern
 Note de curs

formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru

aceasta putând angaja avocaţi;
h) primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului;
i) vânzarea bunurilor din averea debitorului, potrivit prevederilor prezentei legi;
j) sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de
datorii, descărcarea fideijusorilor, renunţarea la garanţii reale;
k) sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;
l) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic.
În plus faţă de atribuţiile stabilite la art. 64, lichidatorul judiciar are următoarele atribuţii
potrivit art. 209:
a) în momentul primirii hotărârii judecătoreşti privind deschiderea procedurii falimentului
acesta va deschide la o bancă, persoană juridică română sau sucursală a unei bănci străine
autorizate să funcţioneze pe teritoriul României, două conturi, unul în lei şi altul în valută, cu
menţiunea „cont tip instituţie de credit în faliment“, cu drept exclusiv de dispoziţie în interesul
procedurii falimentului. În conturile de tipul „instituţie de credit în faliment“ vor fi virate la
ordinul lichidatorului judiciar sumele existente în conturi la alte instituţii financiar-bancare.
Lichidatorul judiciar va comunica imediat Băncii Naţionale a României denumirea băncii
comerciale şi conturile deschise la aceasta, după care Banca Naţională a României va transfera
imediat în aceste conturi disponibilităţile instituţiei de credit aflate în evidenţele sale.
Operaţiunile instituţiei de credit în faliment se vor desfăşura în continuare prin aceste conturi;
b) inventarierea bunurilor instituţiei de credit debitoare şi luarea măsurilor corespunzătoare
pentru conservarea lor;
c) angajarea, cu respectarea prevederilor legale, a personalului necesar în vederea lichidării şi
conducerea activităţii acestuia, angajarea putându-se face şi din cadrul personalului existent al
instituţiei de credit debitoare;
d) conducerea activităţii instituţiei de credit debitoare, respectiv efectuarea de operaţiuni în
interesul procedurii falimentului, inclusiv reeşalonări de credite şi stabiliri de noi rate ale
dobânzilor aferente activelor instituţiei de credit debitoare, cu condiţia ca orice nou nivel al ratei
dobânzilor să nu fie mai mic decât nivelul ultimei dobânzi de referinţă comunicat de Banca
Naţională a României, precum şi participări la piaţa valutară interbancară, luarea tuturor
măsurilor, cum ar fi redimensionarea personalului angajat în scopul reducerii permanente a
cheltuielilor de funcţionare şi lichidare;
e) menţinerea, rezilierea sau denunţarea unor contracte încheiate de instituţia de credit
debitoare, precum şi încheierea de noi contracte în interesul procedurii falimentului;
f) încheierea oricărui document în numele instituţiei de credit debitoare, iniţierea şi
coordonarea, în numele acesteia, a oricărei acţiuni sau proceduri legale;
g) introducerea de acţiuni pentru anularea constituirilor de drepturi de preferinţă sau a
transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor
transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de instituţia de credit debitoare în dauna
intereselor creditorilor, prin acte încheiate, în anul anterior deschiderii procedurii, cu persoane
aflate într-o legătură specială cu instituţia de credit debitoare, aşa cum sunt stabilite la pct. 8-11
din „Lista depozitelor negarantate“, prevăzută în anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996
privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
h) primirea sumelor în lei şi în valută pe seama instituţiei de credit debitoare şi consemnarea
acestora în noile conturi ale instituţiei de credit debitoare şi plata cheltuielilor curente necesare
pentru conservarea şi administrarea averii instituţiei de credit debitoare, inclusiv cheltuielile
personalului angajat potrivit prevederilor lit. c);

55
 Note de curs

i) luarea măsurilor corespunzătoare privind conturile în valută ale instituţiei de credit

debitoare, deschise la instituţii de credit corespondente, prin:
1. notificarea corespondenţilor asupra declarării în stare de faliment a instituţiei de credit
debitoare, precum şi asupra blocării disponibilităţilor din conturile respective în valută;
2. transferarea ulterioară, în termenul cel mai scurt, a disponibilităţilor în noul cont deschis în
valută la banca comercială, ce se dezvoltă pe analitice pentru fiecare valută; sumele aflate în
contul în valută vor fi convertite în lei şi transferate în contul deschis în lei;
3. efectuarea de plăţi pentru operaţiunile în curs ale instituţiei de credit debitoare, precum şi
administrarea eficientă a disponibilităţilor;
j) lichidarea bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare;
k) întocmirea unui raport lunar asupra evoluţiei procedurii falimentului, respectiv asupra
stadiului îndeplinirii atribuţiilor sale; un astfel de raport va include informaţii referitoare la
valoarea totală a creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare şi la valoarea totală a activelor
acesteia care au fost valorificate, la sumele obţinute din lichidarea şi încasarea de creanţe, la
planul de distribuire între creditori, la cheltuielile efectuate; raportul se depune la dosarul cauzei,
iar un extras se publică în BPI; în prealabil depunerii la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar
transmite raportul Băncii Naţionale a României;
l) întocmirea situaţiilor financiare finale de lichidare; dacă lichidarea se prelungeşte peste
durata unui exerciţiu financiar, lichidatorul judiciar este obligat să întocmească situaţiile
financiare anuale şi să le depună la organele şi la termenele prevăzute de lege;
m) sesizarea judecătorului-sindic despre orice problemă care ar cere o soluţionare de către
acesta, în conformitate cu atribuţiile conferite prin prezentul capitol;
n) efectuarea oricăror acte de procedură cerute de lege.
În procedura reglementată de Legea nr. 85/2014, participă şi adunarea creditorilor şi comitetul
creditorilor. Modalitatea de convocare, funcţionare şi atribuţiile acestor două organisme sunt
prevăzute ca atare în Titlul II - Procedura insolvenţei, Capitolul I – Dispoziţii comune, Secţiunea
2 - Organele care aplică procedura. Participanţii la procedură - subsecţiunea 3 - adunarea
creditorilor. Comitetul creditorilor. În plus, faţă de atribuţiile stabilite în Capitolul 1, adunarea
creditorilor are, potrivit art. 211 din lege, şi următoarele atribuţii: (a) aprobarea modalităţii de
lichidare a bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare şi a tranzacţiilor de
cumpărare de active şi asumare de pasive; (b) aprobarea raportu lui prevăzut la art. 97. Potrivit
art. 97 din legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar va întocmi şi va supune judecătorului-sindic,
într-un termen ce nu va depăşi 40 de zile de la data desemnării, un raport asupra cauzelor şi
împrejurărilor care au dus la apariţi a insolvenţei debitorului, cu
menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Art. 210 din lege stabileşte că Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar face
parte obligatoriu din comitetul creditorilor.

5.3. PROCEDURA DE SESIZARE A TRIBUNALULUI

Potrivit art. 216 alin. 1 din lege, procedura falimentului unei instituţii de credit începe pe baza
unei cereri introduse de către instituţia de credit debitoare sau de către creditorii acesteia ori de
Banca Naţională a României, în calitatea de autoritate de supraveghere bancară la Tribunalul în
circumscripţia căruia se află sediul social al instituţiei de credit debitoare. Cererea instituţiei de
credit debitoare sau a creditorului acesteia va fi însoţită de aprobarea prealabilă a Băncii
Naţionale a României, care, potrivit art. 216 alin. 3, poate respinge solicitarea instituţiei de credit
debitoare sau a creditorilor acesteia atunci când apreciază că instituţia de credit nu se află în stare
de insolvenţă. În acest caz, Banca Naţională a României poate decide instituirea administrării

Uz intern
 Note de curs

speciale, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale pentru instituirea acestei proceduri.
Hotărârea Băncii Naţionale a României de aprobare sau de respingere a solicitării va fi motivată
şi poate fi contestată direct la instanţă potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalu lui.

5.3.1. Instituția de credit debitoare

Instituţia de credit debitoare aflată în stare de insolvenţă este obligată să adreseze tribunalului
o cerere pentru a fi supusă procedurii falimentului, în termen de maximum 30 de zile de la data la
care a intervenit starea de insolvenţă. În prealabil, instituţia de credit debitoare este obligată să
solicite Băncii Naţionale a României, în termen de maximum 10 zile de la data la care a intervenit
starea de insolvenţă, aprobarea pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii
falimentului. Banca Naţională a României se pronunţă asupra solicitării în termen de 10 zile de la
data primirii acesteia, prin hotărâre motivată. În termen de 10 zile de la data primirii aprobării
prealabile de la Banca Naţională a României pentru introducerea cererii de deschidere a
procedurii falimentului, instituţia de credit debitoare este obligată să adreseze tribunalului cererea
pentru a fi supusă procedurii falimentului (art. 217).
Cererea instituției de credit debitoare trebuie să fie însoţită (conform art. 67, alin. 1) de
următoarele acte:
a) ultima situaţie financiară anuală, certificată de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa
de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;
b) lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care
debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de
publicitate;
c) lista numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub
condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se
suma, cauza şi drepturile de preferinţă;
d) lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni
anterioare înregistrării cererii introductive;
e) contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
f) lista membrilor grupului de interes economic;
g) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedură simplificată sau de
reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în
parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale;
h) o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii;
i) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un
certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului sau alte
registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a
mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de
5 ani anterior formulării cererii introductive;
j) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din care să
rezulte că el sau administratorii, directorii şi/sau acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari care
deţin controlul debitorului nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni
intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile
prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu

57
 Note de curs

modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.
241/2005, cu modificările ulterioare, şi infracţiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani
anterior deschiderii procedurii;
k) un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a
altor instrumente financiare emise;
l) o declaraţie prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăţi, cu
precizarea acestora;
m) dovada codului unic de înregistrare;
n) dovada notificării organului fiscal competent.
Documentele prevăzute la alin. (1) se depun odată cu cererea de deschidere a procedurii sau,
cel mai târziu, până la termenul de judecată stabilit de judecătorul-sindic. Nedepunerea
documentelor prevăzute la lit. a)-g), k), 1), m) atrage respingerea cererii de deschidere a
procedurii.
Cererea va fi semnată de persoanele care, potrivit legii, au calitatea de a o reprezenta. Această
cerinţă a legii are raţiuni de ordin practic. Astfel, actele semnate de reprezentanţii persoanei
juridice sunt actele persoanei juridice însăşi, iar în altă ordine de idei, orice acţiune în justiţie
trebuie sa fie introdusă de persoanele care, potrivit legii, au calitate procesuală activă. Dacă
cererea de declanşare a procedurii falimentului ar fi semnată de persoane care nu au calitatea de a
reprezenta banca, acţiunea ar putea fi respinsă pe cale de excepţie ca fiind formulată de o
persoană fără calitate. În absenţa unei prevederi exprese a legii, semnătura acestor persoane
trebuie să fie consecinţa unei hotărâri a organului de conducere al instituţiei de credit, în lipsa
unei astfel de hotărâri cererea urmând a fi respinsă.

5.3.2. Creditorii

Orice creditor (conform condițiilor prevăzute la art. 218) care are o creanţă certă, lichidă şi
exigibilă poate introduce la tribunal o cerere, în condiţiile art. 70 alin. (1) şi (2), împotriva unei
instituţii de credit debitoare care nu a onorat integral o astfel de creanţă pe o perioadă de cel puţin
30 de zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit, inclusiv
în cazul cooperativelor de credit afiliate la acestea, respectiv pe o perioadă de cel puţin 7 zile
lucrătoare de la scadenţă, în cazul celorlalte instituţii de credit. Creditorul nu va putea introduce
cererea fără să facă dovada aprobării prealabile de către Banca Naţională a României a
introducerii cererii de deschidere a procedurii falimentului. Banca Naţională a României se
pronunţă asupra solicitării creditorului în termen de 10 zile de la data primirii acesteia, prin
hotărâre motivată.
Condiţia ca instituţia de credit debitoare să nu onoreze integral o astfel de creanţă timp de cel
puţin 30 de zile lucrătoare, respectiv 7 zile lucrătoare de la scadenţă, exprimă starea de
insolvenţă prevăzută ca atare de dispoziţiile art. 5 pct. 30 din Legea nr. 85/2014. În ceea ce
priveşte creanţa, s-au impus condiţiile ca aceasta să fie certă, lichidă si exigibilă. Creanţa este
certă când nu se contestă existenţa şi cuantumul său şi poate fi constatată nu numai printr-un titlu
executoriu ci şi prin orice înscris, singura condiţie fiind aceea de a fi recunoscută de către debitor.
Creanta este lichidă când ea se referă la o sumă de bani precis determinată, în lei sau în valută.
Per a contrario, creanţa care se referă la o sumă de bani aproximată: (ex. aproximativ un milion
de lei) nu este lichidă. O creanţă este exigibilă când a ajuns la data convenită de părţi pentru
stingerea ei (scadenţă).

5.3.3. Banca Națională României

Uz intern
 Note de curs

Potrivit art. 219, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere

prudenţială, va introduce cerere pentru deschiderea procedurii falimentului împotriva instituţiei
de credit aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 pct. 30. Cererea Băncii Naţionale a
României va fi însoţită de hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României
de retragere a autorizaţiei instituţiei de credit respective şi de orice alte documente necesare
justificării actului de sesizare a tribunalului.

5.4. SOLUŢIONAREA CERERII DE DECLANŞARE A PROCEDURII

Ca urmare înregistrării cererii introduse de către oricare dintre persoanele abilitate potrivit art.
217-219 din lege, judecătorul sindic va notifica imediat despre aceasta tuturor părţilor implicate
în procedură.
Pe baza notificării primite, Banca Naţională a României va desemna un administrator
interimar şi îi va stabili remuneraţia la data depunerii cererii sale sau la data primirii notificării
prevăzute. Dacă instituţia de credit se află în procedură de administrare specială la acea dată,
atribuţiile administratorului interimar vor fi exercitate de administratorul special. Cheltuielile
legate de administrarea interimară se suportă de către instituţia de credit debitoare.
Administratorul interimar poate fi revocat de Banca Naţională a României. Dacă instituţia de
credit nu s-a aflat în administrare specială, atribuţiile consiliului de administraţie al instituţiei de
credit debitoare se suspendă de plin drept la data numirii administratorului interimar, până la
expirarea mandatului acestuia. Consiliul de administraţie poate contesta cererea introdusă potrivit
prevederilor art. 218 şi 219 şi pe durata suspendării sale. Administratorul interimar nu poate lua
decât acele măsuri care sunt necesare pentru a împiedica diminuarea activului şi sporirea
pasivului. De la data depunerii cererii de către un creditor sau de către instituţia de credit
debitoare, în condiţiile art. 217-219, şi a numirii administratorului interimar, autorizaţia instituţiei
de credit se consideră acordată numai pentru luarea măsurilor conservatorii şi pentru derularea
operaţiunilor curente. Administratorul interimar nu va putea accepta noi depozite şi nu va putea
acorda noi credite. Contractele în curs se vor executa conform termenilor acestora ori potrivit
acordului părţilor.
La data numirii lichidatorului judiciar, atribuţiile administratorului interimar încetează de plin
drept.
Contestaţia împotriva cererii de deschidere a procedurii falimentului se poate face în termen de
10 zile de la data comunicării cu privire la depunerea acestei cereri. Judecătorul-sindic se va
pronunţa asupra contestaţiei în termen de 10 zile de la înregistrarea contestaţiei. La primul termen
de judecată, judecătorul-sindic va analiza cererea de deschidere a procedurii falimentului şi, în
situaţia în care instituţia de credit debitoare nu contestă starea de insolvenţă în cazul cererilor
introduse de părţile prevăzute la art. 218 şi 219, va pronunţa hotărârea privind deschiderea
procedurii falimentului.
În urma pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, judecătorul-sindic va
comunica aceasta de îndată persoanelor prevăzute la art. 217 şi 218, lichidatorului judiciar,
Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, precum şi oficiului registrului comerţului
la care instituţia de credit debitoare este înregistrată, pentru efectuarea menţiunii „instituţie de
credit în faliment“. Comunicarea va fi făcută publică în două ziare de circulaţie naţională. În
situaţia în care instituţia de credit are deschise sucursale în alte ţări, Banca Naţională a României
va comunica de îndată autorităţii de supraveghere bancară din ţara gazdă a sucursalei respective
despre deschiderea procedurii falimentului, potrivit prevederilor prezentului capitol. Judecătorul-
sindic va comunica Băncii Naţionale a României hotărârea sa privind deschiderea procedurii
falimentului instituţiei de credit debitoare, de îndată, în ziua pronunţării acesteia, prin fax, e-mail
sau prin telefon. Banca Naţională a României va închide imediat, după finalizarea decontării

59
 Note de curs

plăţilor din ziua respectivă, în conformitate cu reglementările în vigoare, conturile instituţiei de

credit debitoare deschise în evidenţele sale. Disponibilităţile vor fi transferate în conturile tip
instituţie de credit în faliment, deschise la o bancă comercială, potrivit prevederilor art. 209. De la
data deschiderii procedurii falimentului, toate actele instituţiei de credit debitoare vor purta
menţiunea „instituţie de credit în faliment“.
Apelul împotriva hotărârilor judecătorului-sindic va fi judecat în termen de 15 zile de la
înregistrarea dosarului la curtea de apel, citarea urmând să fie făcută în condiţiile Codului de
procedură civilă, în cazul lichidatorului judiciar, şi în condiţiile dreptului comun în materia
procedurii insolvenţei prin Buletinul procedurilor de insolvență, în cazul celorlalte părţi. Atunci
când Banca Naţională a României a făcut cererea pentru declanşarea procedurii, aceasta va fi
citată în condiţiile Codului de procedură civilă.
Apelul împotriva hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii se declară în termen de
7 zile de la comunicarea hotărârii. Apelul se judecă în 48 de ore de la înregistrarea acestuia.
Hotărârea atacată nu poate fi suspendată de instanţa de apel.

5.4.1. Efectele declanşării procedurii falimentului

a) Închiderea conturilor instituţiei de credit debitoare, deschise în evidenţele Băncii

Naţionale a României.
b) b) Suspendarea tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor
asupra instituţie de credit debitoare sau a bunurilor sale.
c) Suspendarea curgerii termenelor de prescripţie a acţiunilor judiciare sau extrajudiciare
pentru realizarea creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare sau a bunurilor sale.
d) Nulitatea actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate de instituţia de credit debitoare ulterior
deschiderii procedurii falimentului.
e) Suspendarea calculului dobânzilor la creanţe.
f) interdicţia înstrăinării acţiunilor aparţinând persoanelor care au deţinut funcţii de
conducere şi acţionarilor semnificativi ai instituţiei de credit.

5.5. ETAPELE PROCEDURII FALIMENTULUI INSTITUŢIILOR DE CREDIT

5. 5.1. Măsuri premergătoare lichidării

5.5.1.1. Inventarierea şi sigilarea bunurilor care fac parte din averea instituţiei de credit
Potrivit art. 152 alin. (1) din lege, dacă averea debitorului poate fi inventariată complet într-o
singură zi, lichidatorul judiciar va putea proceda imediat la inventariere, fără a aplica sigiliile. În
toate celelalte cazuri se va proceda la inventariere în cel mai scurt timp posibil. Administratorul
special va trebui să fie de faţă şi să asiste la inventar, dacă judecătorul-sindic dispune astfel. Dacă
administratorul special nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar Pe măsura
desfăşurării inventarierii, lichidatorul judiciar ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor
judiciar.
Inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului, conform art. 153 din
Legea nr. 85/2014, iar actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar şi de administratorul
special, iar dacă acesta nu participă la inventariere, numai de către lichidatorul judiciar.
În vederea conservării patrimoniului, în cazul în care în averea debitorului nu există suficiente
lichidităţi, lichidatorul judiciar va putea valorifica de urgenţă bunuri ale debitorului, cu prioritate
pe cele asupra cărora nu există cauze de preferinţă, pentru obţinerea acestor lichidităţi, fără
aprobarea creditorilor. Valorificarea se va efectua prin licitaţie publică, după evaluarea prealabilă,
pornind de la valoarea de lichidare indicată de evaluator.

Uz intern
 Note de curs

Potrivit art. 151 din Legea nr. 85/2014, în exercitarea atribuţiilor sale, astfel cum acestea sunt
prevăzute la art. 64 lil. d), coroborare cu art. 209 lil.b) din lege, lichidatorul judiciar va pune sub
sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva,
dispozitivele de stocare şi prelucrarea informaţiei, contractele, mărfurile şi orice alte bunuri
mobile aparţinând averii debitorului, cu excepţia: (a) obiectelor care vor trebui valorificate de
urgenţă pentru a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare; (b) registrelor de
contabilitate; (c) cambiilor şi altor titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în
scurt timp, precum şi acţiunilor ori altor titluri de participaţie ale debitorului, care vor fi luate de
lichidator spre a fi încasate sau în scopul de a efectua activităţile de conservare cerute; (d)
numerarului pe care lichidatorul îl va depune în bancă în contul „instituţie de credit în faliment”.

5.5.1.2. Întocmirea tabelului de creanţe

În aplicarea dispoziţiil or art. 64 lit. f din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar va verifica
toate creanţele şi când este cazul, va formula obiecţiuni la acestea, notificând creditorii în cazul
neînscrierii sau înscrieri parţiale a creanţelor, în vederea întocmirii tabelelor provizorii de creanţe.
Trebuie făcută distincţia între situaţia deschiderii procedurii la cererea instituţiei de credit
debitoare sau, la cererea unuia dintre creditori. În situaţia când cererea pentru deschiderea
procedurii este formulată chiar de instituţia de credit debitoare, aceasta este obligată să anexeze la
cerere, potrivit art. 67 alin. 1 lit.c din lege, o listă a numelor şi adreselor creditorilor,
oricum ar fi creanţele acestora: scadente sau nescadente; lichide ori nelichide; necontestate ori
contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă.
În cazul cerererii pentru deschiderea procedurii formulată de un creditor, judecătorul-sindic va
desemna lichidatorul, potrivit art. 45 alin.1 lit.d din lege, sau va confirma prin încheiere
lichidatorul judiciar desemnat de adunarea creditorilor ori de creditorul care deţine mai mult de
50% din valoarea creanţelor, potrivit art. 45 alin. 1 lit.e din lege. În această situaţie, potrivit art.
74 din lege, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat să depună la
dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1, printre care şi lista numelor şi
adreselor creditorilor.
Potrivit art. 99 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, în urma deschiderii procedurii, lichidatorul
judiciar (textul art. 99 alin. 1 se referă la administratorul judiciar, însă potrivit art. 204 din lege,
prevederile Capitolului 1, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a reorganizarea se aplică
corespunzător procedurii falimentului instituţiilor de credit) va trimite o notificare tuturor
creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor, potrivit prevederilor art. 67 alin.1 lit.c ori, după
caz, potrivit prevederilor art. 74, debitorului şi oficiului registrului comerţului unde debitorul este
înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Notificarea prevăzută la alin. 1 se realizează potrivit
Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar
de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI).
Notificarea va cuprinde, potrivit art. 100 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, următoarele: (a)
termenul-limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii,
pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor, în condiţiile art. 71 alin. 1, precum şi
termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de
depunere a acestora; (b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor
asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii, precum
şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă; (c) termenul de verificare
a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe, care nu va depăşi
20 de zile pentru procedura generală sau, respectiv, 10 zile, în cazul procedurii simplificate, de la
expirarea termenului prevăzut la lit. b; (d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care
nu va depăşi 25 de zile, în cazul procedurii generale şi al celei simplificate, de la expirarea
termenului corespunzător fiecărei proceduri, prevăzut la lit. c; (e) locul, data şi ora primei şedinţe

61
 Note de curs

a adunării creditorilor, care va avea loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la
lit. c).
În termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii,
organele de inspecţie fiscală vor efectua inspecţia fiscală şi vor întocmi raportul de inspecţie
fiscală, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală.
Potrivit art. 223 din Legea nr. 85/2014, salariaţii instituţiei de credit aflate în procedura
falimentului vor desemna două persoane care să îi reprezinte în cursul procedurii pentru
recuperarea creanţelor reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.
Creanţa în baza cărei a s-a deschis procedura insolvenţei este înregistrată de lichidatorul
judiciar, în baza documentelor justificative ataşate cererii de deschidere a procedurii şi în urma
verificării, fără a fi necesară depunerea unei cereri de admitere, potrivit alin. 1, cu excepţia
cazului în care se calculează accesorii până la data deschiderii procedurii.
Cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un
titlu. Creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa
credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezentul
titlu.
Dreptul de vot şi dreptul la distribuţie ale titularilor creanţelor sub condiţie suspensivă la data
deschiderii procedurii, inclusiv ale titularilor creanţelor a căror valorificare este condiţionată de
executarea în prealabil a debitorului principal, se nasc numai după îndeplinirea condiţiei
respective.
În cazul procedurii de faliment care se deschide după perioada de observaţie sau reorganizare,
creditorii vor solicita înscrierea în tabelul suplimentar pentru creanţele născute după data
deschiderii procedurii insolvenţei ce nu au fost plătite.
Toate creanţele prezentate a fi admise şi înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate
valabile şi corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administratorul judiciar sau creditori
(art. 102). Potrivit art. 105 alin. 1 din legea nr. 85/2014, toate creanţele vor fi supuse procedurii
de verificare prevăzute, cu excepţi a creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii,
precum şi prin hotărâri arbitrale executorii.
Ca rezultat al verificărilor făcute, lichidatorul judiciar va întocmi şi va înregistra la tribunal un
tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului cu menţiunile prevăzute
la art. 5 pct. 68.
La creanţele care beneficiază de o clauză de preferinţă se vor arăta titlul din care izvorăşte
dreptul de preferinţă, rangul acesteia şi, dacă e cazul, motivele pentru care creanţele au fost
trecute parţial în tabel sau au fost înlăturate.
Tabelul preliminar de creanţe va fi publicat în BPI. După publicare, creditorii înscrişi în
tabelul preliminar de creanţe pot participa la adunările creditorilor. Odată cu publicarea tabelului
în BPI, lichidatorul judiciar va trimite de îndată notificări creditorilor, ale căror creanţe sau
drepturi de preferinţă au fost trecute parţial în tabelul preliminar de creanţe sau înlăturate,
precizând totodată şi motivele (art. 110).
Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii faţă de
tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de
lichidatorul judiciar în tabel.
Contestaţiile trebuie depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului
preliminar, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată.
La termenul stabilit prin se ntinţa de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de
creanţe, judecătorul-sindic va soluţiona deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile, chiar
dacă pentru soluţionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz,
judecătorul-sindic poate admite, în tot sau în parte, înscrierea creanţelor respective în mod

Uz intern
 Note de curs

provizoriu în tabelul definitiv. Creanţele înscrise provizoriu vor avea toate drepturile prevăzute de
lege cu excepţia dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire. Acestea se vor consemna
în contul unic până la definitivarea creanţei.
Potrivit art. 112 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, după ce toate contestaţiile la creanţe au fost
soluţionate şi s-a predat raportul de evaluare a garanţiilor, lichidatorul judiciar va înregistra, de
îndată, la tribunal şi va publica în BPI tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii
debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia fiecărei creanţe, beneficiară sau nu a unei cauze
de preferinţă.
După înregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creanţelor înregistrate în tabelul definitiv
pot să participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartiţii de sume în caz de
faliment în procedura simplificată (art. 112 alin. 1 din Legea nr. 85/2014).

5.5.1.3. Efectuarea lichidării

Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidatorul judiciar sub
controlul judecătorului-sindic. Potrivit art. 225 din Legea nr. 85/2014, după emiterea hotărârii
judecătoreşti privind deschiderea procedurii falimentului unei in stituţii de credit, lichidatorul
judiciar întocmeşte raportul prevăzut la art. 97, care trebuie să includă, între altele, şi propuneri
privind modalitatea de lichidare a bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare.
Modalităţile de lichidare a bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare pot fi
următoarele: (1) tranzacţii privind cum părarea de active şi asumarea de pasive; (2) vânzarea de
bunuri, cum ar fi: clădiri, terenuri, valori mobiliare, operaţiuni de lichidare care se rea lizează cu
respectarea prevederilor secţiunii a 7-a a cap. 1; (3) alte tehnici de valorificare a activelor, cum ar
fi cesiuni de creanţă ori novaţii, realizate în interesul procedurii falimentului la o valoare
negociată.
Se observă că în procedura prevăzută de lege pentru lichidarea bunurilor din averea instituţiei
de credit legea a prevăzut, pe lângă modalităţile uzuale de lichidare şi modalitatea lichidării prin
tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive, astfel cum aceasta este
reglementată de art. 226 din Legea nr. 85/2014.

5.5.1.4. Distribuirea sumelor

A. Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit
debitoare, grevate de sarcini în favoarea creditorilor.
Sumele obţinute din vânzarea bunurilor din averea instituţiei de credit debitoare, grevate în
favoarea creditorilor, de cauze de preferinţă vot fi distribuite, potrivit art. 233 din Legea nr.
85/2014, în ordinea prevăzută de art. 159 din aceeaşi lege, astfel:
1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile
necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi cheltuielile avansate de
creditor în cadrul procedurii de executare silită, creanţele furnizorilor de utilităţi născute ulterior
deschiderii procedurii, în condiţiile art. 77, remuneraţiile datorate la data distribuirii persoanelor
angajate în interesul comun al tuturor creditorilor, în condiţiile art. 57 alin. (2), art. 61 şi 63, care
se vor suporta pro rata, în raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului;
2. creanţele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă născute în timpul procedurii de
insolvenţă. Aceste creanţe cuprind capitalul, dobânzile, precum şi alte accesorii, după caz;
3. creanţele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă, cuprinzând tot capitalul,
dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, inclusiv cheltuielile, precum şi cele
corespunzătoare art. 105 alin. (3) şi art. 123 alin. (11) lit. a).
În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în
întregime a respectivelor creanţe, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare sau
bugetare, după caz, care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare,

63
 Note de curs

potrivit naturii lor, prevăzute la art. 161, şi vor fi supuse dispoziţiilor art. 80. Dacă după plata
sumelor prevăzute la alin. (1) rezultă o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă, prin grija
lichidatorului judiciar, în contul averii debitorului.
Un creditor beneficiar al unei cauze de preferinţă este îndreptăţit să participe la orice
distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa.
Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit
să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului grevat de o cauză de preferinţă,
dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar
fi primit dacă bunul grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa ar fi fost vândut anterior
distribuirii.
B. Sumele obținute din vânzarea celorlalte bunuri din averea instituției de credit debitoare
Creanţele se plătesc, în cazul falimentului unei instituţii de credit, potrivit art. 234 din Legea
nr. 85/2014, în următoarea ordine:
1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii falimentului, inclusiv cheltuielile
necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea instituţiei de credit debitoare,
precum şi plata onorariilor persoanelor angajate în condiţiile legii, inclusiv ale lichidatorului
judiciar;
2. creanţele rezultate din depozitele garantate, inclusiv cele ale Fondului de garantare a
depozitelor în sistemul bancar rezultate din subrogarea în drepturile deponenţilor garantaţi şi/sau
din finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a unor operaţiuni care au implicat transferul de
depozite garantate ale instituţiei de credit debitoare, precum şi creanţele izvorâte din raporturi de
muncă pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
3. creanţele rezultând din activitatea debitorului după deschiderea procedurii;
4. creanţele bugetare, creanţele Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, altele
decât cele prevăzute la pct. 2, precum şi creanţele Băncii Naţionale a României decurgând din
credite acordate de aceasta instituţiei de credit;
5. creanţele decurgând din operaţiuni de trezorerie, din operaţiuni interbancare, din operaţiuni
cu clientelă, operaţiuni cu titluri, alte operaţiuni bancare, precum şi din cele rezultate din livrări
de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, precum şi alte creanţe chirografare;
6. creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit;
7. creanţele decurgând din instrumente de datorie şi din împrumuturi, având la bază convenţii
care prevăd o clauză de subordonare potrivit căreia, în caz de lichidare sau faliment al instituţiei
de credit, astfel de creanţe urmează să fie plătite după creanţele tuturor creditorilor chirografari
nesubordonaţi şi, după caz, ale altor creditori chirografari subordonaţi; în cadrul acestei categorii
de creanţe, plata acestora se va efectua cu respectarea ordinii de preferinţă stabilite prin clauza de
subordonare aferentă fiecărei creanţe;
8. creanţele acţionarilor instituţiei de credit în faliment, respectiv creanţele membrilor
cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit în
faliment, derivând din dreptul rezidual al calităţii lor, potrivit prevederilor legale şi statutare.

5.6. RĂSPUNDEREA PERSONALULUI DE EXECUŢIE SAU CU ATRIBUŢII DE

CONDUCERE ȘI CONTROL DIN INSTITUŢIA DE CREDIT AJUNSĂ ÎN
FALIMENT

Potrivit art. 235 din Legea nr. 85/2014, în cazul în care în raportul întocmit potrivit
prevederilor art. 97 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de
insolvenţă a debitorului, la cererea lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o
parte sau întregul pasiv neplătit al debitorului ajuns în stare de insolvenţă să fie suportat de

Uz intern
 Note de curs

membrii organelor de conducere ori de directori/coordonatori cu atribuţii de control intern ai

direcţiilor, departamentelor sau ai altor structuri asemănătoare, de personalul de execuţie cu
atribuţii de control intern, cenzorii/auditorii din cadrul instituţiei de credit ajunse în stare de
insolvenţă, care au deţinut funcţiile respective în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, dacă au
contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă prin faptele prevăzute la art. 169 alin. (1)
sau: (a)au acordat credite cu încălcarea cerinţelor prudenţiale aprobate prin normele în vigoare,
precum şi cu nerespectarea normelor interne în vigoare; (b)au întocmit situaţii financiare, alte
situaţii contabile ori raportări cu nerespectarea prevederilor legale; (c)în cadrul acţiunilor interne
de verificare nu au identificat şi nu au sesizat, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, faptele
care au condus la fraude şi gestiune defectuoasă a patrimoniului.
Potrivit art. 169, menționat mai sus, prezentăm mai jos detalierea faptelor pentru care poate fi
atrasă răspunderea juridică a personalului instituției de credit. Pe aceste considerente, la cererea
administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte
sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească
prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii
organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane
care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte
persoane;
b) au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub
acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana
juridică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut
contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către
administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între
faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv
pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul
întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui
creditor, în dauna celorlalţi creditori;
h) orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului,
constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.
Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele
culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă
acţiunea prevăzută la alin. 1 din art. 169, aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului
creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor,
de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune,
în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la
masa credală. Cererea introdusă se va judeca separat, formându-se un dosar asociat. În caz de
pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. 1 este solidară, cu condiţia ca apariţia stării
de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat
mandatul ori în care au deţinut poziţia în care au contribuit la starea de insolvenţă.
Răspunderea persoanelor în cauză nu va putea fi angajată dacă, în organele colegiale de
conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori la faptele care au contribuit la starea de
insolvenţă sau au lipsit de la luarea deciziilor care au contribuit la starea de insolvenţă şi au făcut
să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii.

65
 Note de curs

Executarea silită – art. 173 - împotriva persoanelor prevăzute la art. 169 alin. 1, se efectuează
de către executorul judecătoresc, potrivit Codului de procedură civilă. După închiderea procedurii
falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul
judecătoresc potrivit prevederilor prezentului titlu, în temeiul tabelului definitiv consolidat de
creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidatorul judiciar.

Uz intern
 Note de curs

5.7. ÎNCHIDEREA PROCEDURII

Procedura falimentului va fi închisă potrivit art. 237 din lege, de judecătorul-sindic, la

solicitarea lichidatorului judiciar, printr-o hotărâre de închidere, atunci când judecătorul-sindic a
aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea instituţiei de credit în faliment
au fost distribuite şi când fondurile nereclamate de către cei îndreptăţiţi, în termen de 90 de zile
de la data raportului final, au fost depuse de lichidatorul judiciar la Trezoreria Statului, iar
extrasul de cont va fi depus la judecătorul-sindic. Hotărârea va fi comunicată în scris sau în presă,
în cel puţin două ziare de circulaţie naţională, tuturor părţilor implicate. După intrarea în faliment
a instituţiei de credit debitoare, lichidatorul judiciar va depune spre păstrare la direcţia arhivelor
naţionale judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti documentele instituţiei de credit
debitoare, arhivate potrivit prevederilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi
completările ulterioare. În termen de 60 de zile lucrătoare de la pronunţarea hotărârii de închidere
a procedurii falimentului, lichidatorul judiciar va depune la direcţia arhivelor naţionale judeţeană
sau, după caz, a m unicipiului Bucureşti restul de documente ale instituţiei de credit debitoare.
Potrivit articolului 180 din lege, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic,
administratorul/lichidatorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice
îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de
drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi.
Prin închiderea procedurii de faliment, debitorul persoană fizică va fi descărcat de obligaţiile
pe care le avea înainte de intrarea în faliment, potrivit articoluli 181, însă sub rezerva de a nu fi
găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase; în astfel de situaţii,
el va fi descărcat de obligaţii numai în măsura în care acestea au fost plătite în cadrul procedurii.
La data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre
valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan, pe
parcursul procedurii reorganizării judiciare. În cazul trecerii la faliment, dispoziţiile art. 140 alin.
1 devin aplicabile. Astfel, când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea
debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale
celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul intrării în
faliment se va reveni la situaţia stabilită prin tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva
debitorului prevăzut la art. 112 alin. 1, scăzându-se sumele achitate în timpul planului de
reorganizare.
La închiderea procedurii, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care acţionează cu
bună-credinţă, în limitele atribuţiilor prevăzute de lege şi a informaţiilor disponibile, nu poate fi
tras la răspundere pentru actele procesuale efectuate ori pentru conţinutul înscrisurilor întocmite
în cadrul procedurii (art. 182, alin. 3).

67
 Note de curs

UNITATEA DE STUDIU VI

REDRESAREA ȘI REZOLUȚIA INSTITUȚIILOR DE CREDIT

6.1. CADRUL JURIDIC PENTRU STAREA DE DIFICULTATE FINANCIARĂ

Cadrul juridic asociat instituțiilor de credit confruntate cu starea de dificultate

financiară a fost fundamentat pe următoarele direcții de reglementare care au evoluat
succesiv:
a) Dispozițiile referitoare la măsurile ce puteau fi dispuse de către Banca Națională a
României pentru restructurarea/soluționarea instituțiilor de credit, aflate în stare de dificultate, s-
au regăsit exclusiv în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind
instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr.227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
b) Directiva 2014/59/UE (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din data de 12
iunie 2014) a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cadru pentru redresarea
şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei
82/891/CE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE/, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE,
2007/36/CE,2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE, precum şi a Regulamentelor (UE) nr.
1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012, ale Parlamentului European şi ale Consiliului (Directiva
2014/59/UE), a presupus transpunerea acesteia în legislaţia naţională a statelor membre -
termenul fiind prevăzut de articolul 130 din directivă - până la sfârşitul anului 2014, iar
aplicabilitatea a fost asigurată începând cu data de 1 ianuarie 2015.
c) Demersul legislativ – finalizat de Legea nr. 312/2015 - privind redresarea și rezoluția
instituțiilor de credit și a firmelor de investiții a intenționat să asigure transpunerea integrală a
prevederilor Directivei 2014/59/UE la nivel de legislaţie primară, printr-o lege de sine stătătoare.
Prin această lege s-a asigurat crearea cadrului legal de gestiune a crizelor în sectorul financiar-
bancar (atât în etapa de pregătire şi intervenţie timpurie, cât şi etapa de rezoluţie), concomitent cu
abrogarea prevederilor naţionale existente în materie.
Cadrul juridic anterior rezoluției este redat în anexa nr. 1. Față de aceste prevederi criza
financiară a demonstrat că există o lipsă semnificativă de instrumente adecvate la nivelul Uniunii
Europene pentru gestionarea eficientă a situațiilor de dificultate financiară şi care ar putea avea
un impact semnificativ asupra destabilizării întregului sistem financiar-bancar.
Obiectivele urmărite la nivelul Uniunii au fost date publicităţii în luna octombrie 2009, în
cuprinsul Comunicării Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi
Social, Curtea Europeană de Justiţie şi Banca Centrală Europeană: An EU Framework for Cross-
border Crisis Management in Banking Sector (COM (2009)0561 final). Principalele elemente
care au fost avute în vedere la crearea noului cadru armonizat de gestiune a crizelor
transfrontaliere în sectorul bancar la nivelul Uniunii Europene, pornesc de la considerentele
următoare: (i) regimul general al insolvenţei are drept obiective principale un tratament corect şi
predictibil al creditorilor şi maximizarea valorii activelor în vederea satisfacerii creanţelor lor; (II)
cadrul specific de soluţionare a băncilor în criză trebuie să acorde prioritate obiectivelor de
„politică publică”, precum stabilitatea financiară, continuitatea serviciilor oferite şi integritatea
sistemelor de plăţi.
În acest context, adoptarea Directivei 2014/59/UE se constituie într-o reformă
fundamentală a reglementării și supravegherii piețelor financiare. Ea pune bazele unui regim
ce asigură că autoritățile își coordonează în mod eficace acțiunile și dispun de instrumente
adecvate de intervenție rapidă pentru gestionarea dificultăților cu care se confruntă instituțiile
de credit și celelalte instituții financiare.
Considerentele legiuitorului european pentru crearea unui cadru pentru ieșirea
ordonată din piață a instituțiilor de credit neviabile sau în curs de a intra în dificultate au în

Uz intern
 Note de curs

vedere faptul că acestea funcționează pe bază de încredere. Ele pot deveni neviabile foarte
rapid dacă partenerii, clienții și participanții la sistemele de plăți își pierd încrederea în
capacitatea lor de a-și îndeplini obligațiile. De asemenea, intrarea în criză a unei instituții
poate conduce la propagarea problemelor acesteia în întregul sistem, din cauza gradului înalt
de interdependență dintre instituțiile financiare, existând riscul apariției unei crize sistemice.
Criza financiară a demonstrat că: (i) există o lipsă acută de instrumente adecvate la
nivelul Uniunii pentru a gestiona în mod eficient situația instituțiilor neviabile sau în curs de a
intra în dificultate și (ii) procedurile generale de insolvență nu sunt adecvate pentru instituțiile
financiare. Acestea nu asigură o intervenție suficient de rapidă, asigurarea continuității
activităţilor, serviciilor sau operaţiunilor a căror întrerupere poate conduce, în unul sau mai
multe state membre, la perturbări în furnizarea unor servicii esenţiale pentru economia reală
sau la perturbarea stabilităţii financiare.
În astfel de cazuri, există un interes public pentru a declanșa proceduri specifice
(proceduri de rezoluție) asupra unei instituții și pentru a aplica instrumente adecvate
(instrumentele de rezoluție) în locul recurgerii la procedura obișnuită de insolvență.
Noile instrumente de intervenție statală, armonizate prin Directiva 2014/59/UE sunt
considerate a fi necesare în special pentru a preveni ajungerea unei instituții în stare de
insolvență. În cazul în care aceasta se produce, instrumentele vor reduce la minimum
consecințele negative, în sensul menținerii funcțiilor de importanță sistemică ale instituției,
prin viabilizarea acesteia, dacă este posibil, sau, după caz, prin transferul acestor funcții la o
altă entitate.
Existența condițiilor, competențelor și procedurilor comune de rezoluție a instituțiilor
constituie un suport fundamental pentru buna funcționare a pieței interne. Totodată ele susțin
cooperarea dintre autoritățile naționale în cazul grupurilor de instituții transfrontaliere în curs
de a intra în dificultate.
Conform fundamentării legiuitorului european, s-a dovedit necesar ca autoritățile să
dispună de mijloace eficiente de acțiune în ceea ce privește instituțiile, pentru a preveni
contaminarea, inclusiv la nivel de grup transfrontalier.
A devenit necesară instituirea unui regim armonizat la nivelul Uniunii, care să ofere
autorităților statelor membre un set credibil de instrumente. Acestea vor permite intervenția
suficient de timpurie și de rapidă în cazul unei instituții neviabile sau în curs de a intra în
dificultate. Pe această cale se garantează continuitatea funcțiilor financiare și economice
critice ale băncii, reducându-se în același timp la minimum impactul situației de dificultate a
instituției asupra economiei și a sistemului financiar.
În cadrul procedurii de rezoluție a instituțiilor sau a grupurilor active la nivelul
Uniunii, cadrul legislativ (nou adoptat) urmărește ca deciziile luate în baza acestuia să asigure
menținerea stabilității financiare și reducerea la minimum a efectelor economice și sociale în
toate statele membre în care instituția sau grupul își desfășoară activitatea.
Măsurile și instrumentele legiferate prin Directivea 2014/59/UE - considerentul 130
din preambulul - respectă deopotrivă drepturile fundamentale, cât și drepturile, libertățile și
principiile recunoscute în particular de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(Carta): dreptul la proprietate, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil și
dreptul la apărare.
Cadrul de gestionare a crizelor din sectorul financiar-bancar așa cum a fost conceput
de legiuitorul Uniunii este structurat pe trei piloni: (1) prevenirea crizelor, (2) intervenţia
timpurie şi (3) rezoluţia bancară. Fiecărui pilon îi sunt stabilite condiţiile declanşatoare,
autorităţile implicate, competențele și instrumentele ce pot fi aplicate, precum şi modalitatea
de implementare a acestora.
În implementarea acestui cadru sunt implicate atât autoritățile competente cu
supravegherea prudențială, cât și autoritățile de rezoluție, acestea colaborând în mod strâns.
Noile competențe ce revin autorităților de supraveghere în prevenirea crizelor,
reprezintă o completare a atribuțiilor conferite acestor autorități prin Directiva 2013/36/UE a

69
 Note de curs

Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea

instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de
investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și
2006/49/CE (Directiva 2013/36/UE).
Întrucât riscul pe care îl prezintă fiecare instituție în parte la adresa stabilității
financiare nu poate fi estimat pe deplin dinainte, autoritățile trebuie să dispună de aceste
competențe cu privire la orice instituție, indiferent de dimensiunea sau de sfera de cuprindere
a activităților acesteia.

6.2. CADRUL DE GESTIONARE A CRIZELOR DIN SECTORUL BANCAR

6.2.1. Pregătirea și prevenirea

În cadrul etapei privind pregătirea: (i) se instituie obligativitatea instituțiilor de a

elabora și actualiza planuri de redresare (cu măsuri pe care entitatea le va lua pentru ieșirea
din situații de dificultate financiară); planurile se supun evaluării autorității de supraveghere
(cu consultarea autorității de rezoluție); (ii) se instituie obligativitatea autorității de rezoluție
de a elabora planuri de rezoluție pentru fiecare instituție; (iii) se asigură unificarea regimului
de reglementare a sprijinului financiar intra-grup (autoritatea de supraveghere a entităţii care
furnizează sprijinul se poate opune, în condiții bine determinate).
În cazul în care o instituție nu prezintă un plan de redresare adecvat, autoritățile de
supraveghere trebuie să aibă competența de a solicita acesteia luarea măsurilor necesare
pentru remedierea deficiențelor majore ale planului. Se consideră că această cerință ar putea
afecta libertatea de a desfășura o activitate comercială, garantată prin articolul 16 din Cartă.
Limitarea acestui drept fundamental este necesară pentru: (i) atingerea obiectivelor de
stabilitate financiară (ii) pentru consolidarea activității instituțiilor și (iii) pentru a evita o
creștere excesivă a activităților instituțiilor sau a riscurilor asumate de către acestea, fără a
avea capacitatea de a depăși dificultățile, de a acoperi pierderile și de a-și restabili baza de
capital. De asemenea, limitarea este considerată proporțională deoarece permite luarea unor
măsuri preventive doar dacă acestea sunt necesare pentru abordarea deficiențelor și, prin
urmare, este conformă cu articolul 52 din Cartă.

6.2.2. Intervenţia timpurie

Intervenţia timpurie presupune abordarea problemelor într-un stadiu incipient şi

cuprinde posibilitatea numirii unui administrator temporar pe o perioadă limitată, a cărui
responsabilitate principală constă în restabilirea situaţiei financiare a instituţiei, prin
implementarea planurilor de redresare.
În vederea menținerii stabilității financiare, se consideră important ca autoritățile de
supraveghere să fie în măsură să remedieze deteriorarea situației financiare și economice a
unei instituții, înainte ca aceasta să ajungă într-un stadiu în care singura alternativă să fie
rezoluția. În acest scop, statele membre trebuie să asigure că autoritățile de supraveghere
dispun de competențe de intervenție timpurie, inclusiv competența de a numi un administrator
temporar, care fie să înlocuiască organul de conducere și conducerea superioară ale unei
instituții, fie să coopereze temporar cu acestea. Numirea administratorului temporar nu aduce
atingere altor drepturi ale acționarilor.

6.2.3. Rezoluţia

Rezoluţia presupune o intervenție a autorităților statului, în condiții expres

determinate. Astfel, o acțiune de rezoluție poate fi dispusă: (i) în momentul în care se
stabilește că o instituție intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră;

Uz intern
 Note de curs

(ii) nu există nicio perspectivă rezonabilă ca printr-o măsură alternativă, de natură privată sau
o măsură de supraveghere, să se prevină intrarea în dificultate a instituției într-un interval de
timp rezonabil, și (iii) acţiunea de rezoluţie este necesară din perspectiva interesului public,
sens în care autoritățile de rezoluție trebuie să fie abilitate prin lege să aplice, fără întârziere,
instrumentele de rezoluție prevăzute.
O acţiune de rezoluţie este considerată de interes public dacă este necesară pentru
atingerea de o manieră adecvată a unuia sau mai multor obiective ale rezoluţiei, iar lichidarea
instituţiei de credit conform procedurii de insolvenţă nu ar permite atingerea obiectivelor
rezoluţiei în aceeaşi măsură și în timp util.
Obiectivele rezoluției sunt asigurarea continuității funcțiilor critice ale instituției
supuse rezoluției, evitarea efectelor negative asupra stabilității financiare, protejarea
fondurilor publice prin reducerea la minimum a dependenței instituțiilor aflate în dificultate
majoră de sprijinul financiar public extraordinar și protejarea deponenților garantați, a
investitorilor care intră sub incidența dispozițiilor privind compensarea, precum și a
fondurilor și activelor clienților.
Aplicarea instrumentelor de rezoluție implică unele limitări de drepturi ale acționarilor
și ale altor creditori ai instituției supuse rezoluției având ca finalitate atingerea, în timp util și
eficient, a obiectivelor urmărite.
De asemenea, atunci când aplică instrumente de rezoluție și exercită competențe în
materie de rezoluție, autoritățile de rezoluție sunt ținute să ia toate măsurile corespunzătoare
pentru a asigura respectarea principiilor prevăzute în mod expres, care se referă la: (i)
suportarea pierderilor în primul rând de către acţionarii instituţiei supuse rezoluţiei; (ii)
suportarea pierderilor de către creditorii instituţiei ulterior acţionarilor, în conformitate cu
ordinea de prioritate a creanţelor potrivit procedurii de insolvenţă; (iii) ca regulă, înlocuirea
organului de conducere şi a conducerii superioare ale instituţiei;
(iv) tragerea la răspundere, potrivit legii civile sau penale, a persoanelor fizice şi
juridice care au contribuit la ajungerea în stare de dificultate majoră a instituţiei; (v)
asigurarea unui tratament egal al creditorilor din aceeaşi categorie; (vi) regula ca niciun
creditor să nu suporte pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat în cazul în care
instituţia ar fi fost lichidată prin intermediul procedurii de insolvenţă; (vii) protejarea în
totalitate a depozitelor acoperite; şi (viii) respectarea în cazul luării unor acţiuni de rezoluţie a
mecanismelor de siguranţă prevăzute de directivă.

6.2.3.1. Instrumentele de rezoluție

Instrumentele de rezoluție prevăzute de directivă sunt astfel concepute încât
autoritățile statelor membre să poată face față unei game largi de scenarii în mare parte
imprevizibile. Totdată se ține seama de diferențele existente între situația unei singure
instituții aflate în criză și o criză financiară sistemică. Aceste instrumente sunt: (a)
instrumentul de vânzare a afacerii instituţiei supuse rezoluției; (b) instrumentul instituţiei-
punte; (c) instrumentul de separare a activelor instituţiei supuse rezoluţiei; (d) instrumentul
de recapitalizare internă (bail-in).
Instrumentul de vânzare a afacerii presupune vânzarea totală sau parțială, în
condiţii comerciale transparente şi nediscriminatorii, care să nu confere avantaje neloiale
niciunui potenţial cumpărător, a acţiunilor emise de instituţia supusă rezoluţiei sau, după caz,
a activității acesteia (active, drepturi sau obligaţii) către unul sau mai mulți cumpărători din
sectorul privat, fără acordul acţionarilor instituției supusă rezoluției.
Instrumentul instituţiei-punte constă în crearea unei noi instituții, prin transferul
către aceasta, total sau parțial de acțiuni emise de una sau de mai multe instituţii supuse
rezoluţiei şi/sau prin transferul către aceasta, total sau parţial de active, drepturi sau obligaţii
ale uneia sau mai multor instituţii supuse rezoluţiei, în scopul menţinerii accesului clienților la
funcţiile critice şi al vânzării ulterioare a acesteia către un cumpărător privat. Instituţia-punte

71
 Note de curs

este supusă regimului juridic de autorizare și supraveghere prudențială, în funcție de natura

activelor, drepturilor sau obligațiilor preluate.
Instituția-punte se constituie ca instituție al cărei capital social este deținut integral
sau parțial de una sau mai multe autorități publice și este controlată de autoritatea de
rezoluție, scopul constituirii acesteia fiind de a asigura continuarea furnizării de servicii
financiare esențiale către clienții instituției supuse rezoluției, până la vânzarea ulterioară către
un cumpărător privat. Instituția-punte trebui să funcționeze ca entitate viabilă și, în termenul
prevăzut în directivă, să fie vândută, la momentul în care există circumstanțe favorabile, ori să
fie lichidată, în cazul în care aceasta nu este viabilă.
Instrumentul de separare a activelor constă în transferul de la o instituţie supusă
rezoluţiei sau de la o instituție-punte către un “vehicul de administrare a activelor" a
anumitor active, drepturi sau obligații care, din cauza nivelului de risc pe care le implică sau a
dificultăţilor în stabilirea valorii lor, ar periclita soliditatea financiară a instituţiei de la care se
efectuează transferul (separarea activelor se utilizează doar împreună cu alte instrumente de
rezoluţie).
Instrumentul de recapitalizare internă presupune conversia în capital a creanțelor
asupra instituției supuse rezoluției sau reducerea valorii acestora și vizează fie recapitalizarea
unei instituții în privința căreia există premisele redresării și funcționării în continuare, cu
respectarea cerințelor de la autorizare, fie, dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru
redresarea instituției, conversia în capital sau reducerea valorii creanțelor, anterior
transferului acestora către o instituție-punte, în vederea unui aport de capital la respectiva
instituție-punte ori, după caz, a transferului lor către un cumpărător privat, în cazul aplicării
instrumentului de vânzare a afacerii, sau către un “vehicul” de administrare a activelor, în
cazul aplicării instrumentului de separare a activelor.
Aplicarea acestui instrument asigură atingerea obiectivelor rezoluției prin garantarea
faptului că acționarii și creditorii instituției supuse rezoluției participă la pierderile acesteia.
Sunt exceptate de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă o serie de
creanțe, reprezentate, în principal, de următoarele: depozitele acoperite de o schemă de
garantare, creanțele garantate, creanțele fiduciare, creanțele cu o scadență mai mică 7 zile ale
sistemelor de plăți sau operatorilor acestor sisteme și ale altor instituții, cu excepția entităților
care fac parte din grupul instituției supuse rezoluției, creanțele angajaților, creanțele
creditorilor comerciali care furnizează mărfuri sau servicii cruciale pentru desfășurarea
activității instituției supuse rezoluției, creanțele fiscale privilegiate, creanțele schemelor de
garantare a depozitelor.
Autoritățile de rezoluție pot exclude de la recapitalizare, în principal, creanțele a căror
reducere nu este posibilă într-un termen rezonabil, creanțele a căror excludere este strict
necesară și este proporțională pentru a asigura continuitatea funcțiilor critice și a liniilor de
activitate esențiale, creanțele a căror excludere este necesară și proporțională pentru a evita
răspândirea contaminării sau a instabilității financiare care ar putea determina o perturbare
gravă a economiei unui stat membru. În cazul în care se aplică excluderile menționate, nivelul
reducerii valorii contabile sau al conversiei altor pasive eligibile poate fi majorat pentru a ține
seama de astfel de excluderi, sub rezerva respectării principiului „niciun creditor nu trebuie să
fie dezavantajat în raport cu procedurile normale de insolvență”.
Cu excepția situațiilor pentru care dispozițiile directivei specifică altfel, autoritățile de
rezoluție trebuie să aplice instrumentul de recapitalizare internă astfel încât să respecte
tratamentul egal al creditorilor și rangul de prioritate al creanțelor, conform legislației
aplicabile în materie de insolvență.
În situația extraordinară a unei crize sistemice, directiva prevede, ca finanțare de
ultimă instanță, posibilitatea acordării de sprijin financiar public extraordinar, prin
intermediul următoarelor instrumente publice de stabilizare financiară: sprijin financiar prin
aport public de capital și, respectiv, trecerea temporară în proprietate publică.

Uz intern
 Note de curs

În funcție de instrumentele utilizate și de impactul asupra pieței, intervenția la nivel

guvernamental sau a autorităților de rezoluție din statele membre în gestiunea crizelor din
sectorul bancar-financiar (prin mecanismele de finanţare a rezoluţiei) poate conduce la
încadrarea măsurilor prevăzute de directivă, care pot fi adoptate, ca reprezentând ajutor de
stat și, în consecință, la necesitatea respectării regulilor Uniunii Europene în materie de ajutor
de stat stabilite de Comisia Europeană.
Directiva prevede că aplicarea instrumentelor de rezoluție se face cu respectarea
mecanismelor de siguranță prin care se asigură compensarea eventualelor prejudicii suportate
de acționarii și creditorii instituției supuse rezoluției.
De asemenea, la baza oricărei decizii privind aplicarea instrumentelor de rezoluție stau
evaluări economice complexe, prin care se determină valoarea activelor și pasivelor care fac
obiectul transferului în cazul aplicării instrumentului de vânzare a afacerii, al instituției-punte
și cel de separare a activelor, respectiv valoarea cu care urmează să fie reduse/convertite
creanțele în cazul instrumentului de recapitalizare internă.
Potrivit Directivei, evaluarea activelor și a pasivelor instituțiilor în curs de a intra în
dificultate trebuie să se bazeze pe estimări corecte, prudente și realiste, la momentul aplicării
instrumentelor de rezoluție. Din rațiuni de urgență, directiva prevede că autoritățile de
rezoluție trebuie să fie abilitate să efectueze o evaluare rapidă a activelor sau a pasivelor unei
instituții în curs de a intra în dificultate, care trebuie să stea la baza oricărei decizii privind
aplicarea instrumentelor de rezoluție. Această evaluare este urmată de o nouă evaluare,
realizată, cât mai curând posibil, de un evaluator independent, în urma căreia, dacă este cazul,
autoritatea de rezoluție procedează la majorarea valorii creanțelor creditorilor și acționarilor,
care au fost reduse prin aplicarea instrumentului de capitalizare internă, respectiv, dispune
instituției-punte sau vehiculului de administrare a activelor să efectueze plata unei
contraprestații suplimentare aferente activelor, drepturilor și obligațiilor transferate. Directiva
prevede că metoda de evaluare face obiectul standardelor tehnice obligatorii elaborate de
Autoritatea Bancară Europeană și adoptate de Comisia Europeană în baza competențelor
delegate acesteia, prin aceste standarde urmând să fie stabilit un cadru de principii aplicabile
cu ocazia desfășurării acestor evaluări, care să permită aplicarea unor diferite metodologii
specifice de către autoritățile de rezoluție și evaluatorii independenți, după caz.
În cazul transferului de acțiuni, precum și în cazul transferului de active, drepturi sau
obligații ale instituției supuse rezoluției, realizat în contextul aplicării instrumentului de
vânzare a afacerii, a instrumentului instituției-punte sau, după caz, a instrumentului de
separare a activelor, plata oricărei contraprestații de către destinatarul transferului
(cumpărător privat, instituția-punte ori, după caz, vehiculul de administrare a activelor), este
făcută în favoarea acționarilor instituției supuse rezoluției, când obiectul transferului îl
constituie acțiunile instituției supuse rezoluției, sau în favoarea instituției supuse rezoluţiei, în
cazul transferului de active, drepturi sau obligații ale acesteia.

6.2.3.2. Competențe de rezoluție

Pentru aplicarea instrumentelor de rezoluție prevăzute de directivă, statele membre
trebuie să asigure că autoritățile desemnate în acest sens dispun de toate competențele legale
necesare, care pot fi exercitate, în diferite combinații, în legătură cu instituția supusă
rezoluției și care se referă la: competența de a transfera acțiuni sau active, drepturi sau
obligații către o altă entitate, competența de a reduce valoarea nominală a acțiunilor sau de a
le anula, ori de a reduce valoarea contabilă a datoriilor sau de a le converti, competența de a
înlocui organele de conducere și competența de a impune un moratoriu temporar privind plata
obligațiilor. Sunt prevăzute, de asemenea și competențe suplimentare, inclusiv cea de a
solicita instituției supuse rezoluției, precum și altor entități din grupul acesteia, asigurarea
continuității prestării de servicii necesare destinatarului transferului de acțiuni sau de active,
drepturi sau obligații pentru desfășurarea activităților preluate prin transfer.

73
 Note de curs

În plus, directiva prevede o serie de competențe auxiliare pentru asigurarea eficacității

transferului de activitate.
În vederea atingerii în timp util a obiectivelor rezoluției, directiva prevede ca statele
membre trebuie să asigure că autoritățile de rezoluție exercită aceste competențe fără a fi
necesară aprobarea vreunei persoane publice sau private ori îndeplinirea vreunei formalități
care ar decurge în mod obișnuit din lege, din contract sau în alt mod.

6.2.3.3. Mecanisme de siguranță

Utilizarea instrumentelor și a competențelor de rezoluție poate afecta drepturile
acționarilor și pe cele ale creditorilor.
Conform preambulului directivei, orice atingeri aduse drepturilor proprietarilor și
creditorilor ca urmare a măsurilor de rezoluție sunt compatibile cu prevederile art.17 din
Cartă (dreptul de proprietate) și cu principiile enunțate la articolul 52 (întinderea și
interpretarea drepturilor și principiilor) din Cartă.
Astfel, instrumentele de rezoluție se pot aplica doar acelor instituții care intră sau sunt
susceptibile de a intra în dificultate, și numai atunci când acest lucru este necesar pentru
atingerea obiectivului de stabilitate financiară, în interesul general. Mai exact, instrumentele
de rezoluție trebuie să fie aplicate atunci când instituția nu poate fi lichidată în conformitate
cu procedura obișnuită de insolvență, deoarece acest lucru ar putea destabiliza sistemul
financiar, iar aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura transferul rapid și menținerea
funcțiilor de importanță sistemică și nu există nicio perspectivă rezonabilă de găsire a unei
soluții alternative provenind din sectorul privat care să fie suficientă pentru redresarea deplină
a instituției, nici chiar majorarea capitalului de către acționarii existenți sau de către o terță
parte. De asemenea, atunci când se aplică instrumente de rezoluție și se exercită competențe
în materie de rezoluție, trebuie să se țină seama de principiul proporționalității și de
particularitățile formei juridice a unei instituții.
Atingerile aduse drepturilor de proprietate nu trebuie să fie disproporționate.
Acționarii și creditorii afectați nu trebuie să suporte pierderi mai mari decât cele pe care le-ar
fi suportat în cazul în care instituția ar fi fost lichidată la momentul luării deciziei de
declanșare a procedurii de rezoluție.
Mecanismele de siguranță, prevăzute de directivă, au în vedere ca:
(i) acționarii și creditorii ale căror creanţe nu au fost transferate să primească drept
despăgubire pentru creanţele lor cel puţin o sumă egală cu cea pe care ar fi primit-o dacă
instituţia supusă rezoluţiei ar fi fost lichidată prin procedura de insolvenţă imediat la
momentul luării deciziei de rezoluție;
(ii) în cazul instrumentului de recapitalizare internă, acţionarii şi creditorii ale căror
creanţe au fost reduse sau convertite în titluri de capital, nu trebuie să suporte pierderi mai
mari decât cele pe care le-ar fi înregistrat dacă instituţia supusă rezoluţiei ar fi fost lichidată
prin procedura de insolvenţă dacă aceasta ar fi fost deschisă la momentul luării deciziei de
rezoluție.
Cu scopul de a proteja dreptul acționarilor și al creditorilor, directiva prevede
realizarea, cât mai curând posibil după aplicarea unei măsuri de rezoluție, a unei evaluări
independente a tratamentului pe care acționarii și creditorii l-ar fi primit în cazul în care
instituția ar fi fost lichidată în baza procedurii obișnuite de insolvență. Această evaluare
ulterioară este distinctă de evaluarea care a stat la baza luării deciziei privind aplicarea unui
instrument de rezoluție. În cazul în care se constată că acționarii și creditorii au primit ca plată
sau compensare a creanțelor echivalentul unei sume inferioare celei pe care ar fi primit-o în
cadrul procedurii obișnuite de insolvență, ei au dreptul la plata diferenței, care se face din
fondurile mecanismelor de finanțare a rezoluției instituite potrivit directivei.
În conformitate cu articolul 47 din Cartă (dreptul la o cale de atac eficientă și la un
proces echitabil), directiva prevede că deciziile luate de autoritățile de rezoluție trebuie să

Uz intern
 Note de curs

facă obiectul dreptului la o cale de atac şi stabileşte condiţiile în statele membre trebuie să
asigure exercitarea acestui drept.
Astfel, ţinând cont de faptul că măsurile armonizate prin directivă au drept obiectiv
tratarea unor situații de extremă urgență și că suspendarea oricărei decizii a autorităților de
rezoluție ar putea afecta continuitatea funcțiilor critice ale instituţiei supuse rezoluţiei,
directiva prevede faptul că introducerea unei căi de atac nu trebuie să aibă ca efect
suspendarea de drept a deciziei contestate, o astfel de suspendare fiind prezumată a fi contrară
interesului public.
În plus, acolo unde este necesar, pentru a proteja părțile terțe care au achiziționat cu
bună-credință active, drepturi și obligații ale instituției aflate în rezoluție, în temeiul
exercitării de către autorități a competențelor de rezoluție și pentru a asigura stabilitatea
piețelor financiare, directiva prevede că exercitarea unei căi de atac, în urma căreia decizia
autorității de rezoluție este anulată, nu trebuie să afecteze actele administrative sau
tranzacțiile încheiate ulterior pe baza deciziei respective. În astfel de cazuri, reparațiile trebuie
să se limiteze la acordarea de despăgubiri pentru daunele suferite de persoanele prejudiciate.

6.2.3.4. Finanțarea rezoluției

Pentru a asigura fondurile necesare finanțării măsurilor de rezoluție, cu evitarea
utilizării resurselor bugetare publice pentru astfel de scopuri, directiva prevede obligativitatea
constituirii unui fond de rezoluție cu contribuții colectate din sectorul financiar, de principiu
anterior și independent de orice operațiuni de rezoluție (finanțare ex-ante, cu nivel minim
impus cel puţin până la atingerea unei mase critice a resurselor disponibile) şi, dacă această
finanțare prealabilă este insuficientă, prin contribuții ulterioare.
Nivelul minim al resurselor fondului naţional de rezoluţie trebuie să fie de 1% din
suma depozitelor acoperite ale tuturor instituţiilor de credit autorizate şi se impune a fi atins,
etapizat, cel târziu la 31 decembrie 2024.
Pentru a stimula un comportament de evitare a asumării de către instituții a unor
riscuri excesive, contribuțiile individuale ale instituţiilor la fondul de rezoluție se determină în
funcție de nivelurile de risc de credit, de lichiditate și de piață la care este expusă fiecare
instituţie.
În conformitate cu obiectivul potrivit căruia finanțarea rezoluţiei unei instituţii ar
trebui să fie suportată în principal de acționarii și creditorii acesteia și apoi de sectorul
financiar şi numai în ultimă instanţă de resurse ale bugetului public, directiva instituie cadrul
pentru funcţionarea unui sistem de împrumuturi voluntare între fondurile naţionale de
rezoluție din statele membre.
Controlul privind utilizarea resurselor aferente fondului de rezoluţie este încredințat
autorităţii de rezoluţie, destinațiile acestui fond fiind expres și limitativ prevăzute.
Având în vedere implicațiile fiscale potențiale, decizia de a acorda un împrumut unui
mecanism de finanțare din alt stat membru se ia în consens de către autoritatea de rezoluție și
ministerul competent cu deciziile bugetare.

6.3. SPECIFICUL REGLEMENTĂRILOR LA NIVEL NAȚIONAL

Transpunerea prevederilor cuprinse în Directiva 2014/59/UE a Parlamentului

European și a Consiliului de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor
de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CE a Consiliului şi a
Directivelor 2001/24/CE/, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE,2011/35/UE,
2012/30/UE şi 2013/36/UE, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr.
648/2012, ale Parlamentului European şi ale Consiliului s-a realizat prin Legea nr. 312 din 4
decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de
investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul
financiar publicată Monitorul Oficial, Partea I 920 din 11 decembrie 2015.

75
 Note de curs

Legea asigură transpunerea, la nivel de legislaţie primară, a prevederilor Directivei

2014/59/UE, care urmăresc, cu prioritate, instituirea unui regim care să pună la dispoziția
autorităților statelor membre un set de instrumente credibile pentru a interveni într-un stadiu
incipient și cu promptitudine în cazul unei instituții neviabile sau în curs de a intra în
dificultate. Se garantează prin lege continuitatea funcțiilor financiare și economice critice ale
acesteia, reducând în același timp la minimum impactul situaţiei de dificultate a instituției
asupra economiei și a sistemului financiar național/european.
Actul normativ reflectă în mod fidel conținutul și structura Directivei 2014/59/UE
reflectând transpunerea acesteia în context național. În cazul rezoluției, legea nu prevede alte
instrumente de rezoluție pe lângă cele armonizate prevăzute de directivă, această opțiune
prevăzută de directivă nefiind exercitată la nivel național.
În ceea ce privește domeniul de aplicare, actul normativ, conform ariei de incidenţă a
prevederilor directivei, se aplică instituțiilor de credit (și firmelor de investiții), persoane
juridice române care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-
mamă în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind
instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr.227/2007, cu modificările şi completările ulterioare (act normativ prin care s-a asigurat
transpunerea Directivei 2013/36/UE) și stabileşte mecanismele pentru redresarea și rezoluția
instituțiilor de credit (și a firmelor de investiții).
Prin lege se desemnează la nivel național autoritățile care vor exercita competențele
de rezoluție, respectiv: (i) Banca Națională a României pentru instituțiile de credit și entitățile
din grupul acestora care fac obiectul supravegherii consolidate exercitate de această
autoritate, în calitate de autoritate competentă cu supravegherea prudențială; (ii) Autoritatea
de Supraveghere Financiară, pentru firmele de investiții și entitățile din grupul acestora care
fac obiectul supravegherii consolidate exercitate de această autoritate, în calitate de autoritate
competentă cu supravegherea prudențială.
În cazul ambelor autorități, conform cerințelor Directivei 2014/59/UE, este
reglementată obligația ca în cadrul organizării lor interne să asigure independența
operațională și evitarea conflictului de interese între funcția de rezoluție și funcția de
supraveghere prudențială, precum şi în raport cu alte atribuţii specifice exercitate de cele
două autorități conform statutului lor sau altor dispoziții legale.
De asemenea, prin proiectul legislativ este prevăzut rolul Ministerului Finanțelor
Publice, în calitate de minister competent desemnat la nivel naţional potrivit prevederilor
Directivei 2014/59/UE.
Legea conține dispoziții referitoare la toate situaţiile de implicare a ministerului
competent prevăzute de directivă, astfel încât Ministerul Finanțelor Publice devine un factor
decizional în procesul de redresare și rezoluție a instituțiilor supuse rezoluției, în special în
situația în care masurile în cauză ar avea un impact fiscal direct sau un impact sistemic.
În acest sens, implicarea Ministerului Finanţelor Publice are loc în următoarele
situații:
a) în rezoluție: (i) autoritățile de rezoluție trebuie să informeze fără întârziere
ministerul în legătură cu orice acțiune de rezoluție și, dacă e cazul, cu implementarea
măsurilor de rezoluție; (ii) autoritățile de rezoluție trebuie să obțină aprobarea prealabilă a
ministerului în cazul acelor decizii de rezoluție care ar avea un impact fiscal direct sau ar avea
un impact sistemic (prevedere rezultată prin exercitarea opțiunii prevăzute de directivă); (iii)
abilitarea ministerului de a exercita competențe specifice autorității de rezoluție și de a
acționa în calitate de coordonator în legătură cu acordarea sprijinului financiar public
extraordinar, ca soluție de ultimă instanță, atunci când autoritatea de rezoluție consideră că
aplicarea măsurilor de rezoluție nu poate asigura atingerea obiectivelor rezoluției (prevedere
rezultată prin exercitarea opțiunii prevăzute de directivă); (iv) posibilitatea desemnării
ministerului ca acţionar al unei instituţii-punte sau al unui vehicul de administrare a activelor.

Uz intern
 Note de curs

b) în afara rezoluției: ministerul poate emite garanții de stat pentru asigurarea

accesului unei instituții la facilități de lichiditate sau pentru noi emisiuni de obligațiuni;
posibilitatea realizării de către minister a unei injecții de fonduri proprii sau de a achiziționa
instrumente de capital la o instituție care nu se află în rezoluție și al cărei deficit de capital a
fost stabilit în urma unui exercițiu de evaluare a activelor sau de testare la stres.
Cadrul legal de gestiune a crizelor din sectorul financiar-bancar național cuprinde
prevederi care se referă la cele trei etape distincte, respectiv pregătirea, intervenţia timpurie şi
rezoluţia bancară. Sunt preluate pentru fiecare dintre aceste etape - conform dispozițiilor
Directivei 2014/59/UE - condiţiile declanşatoare, obiectivele și principiile care trebuie
respectate, competențele autorităţilor implicate, instrumentele ce pot fi aplicate, precum şi
condițiile, limitele și modalitatea de implementare a acestora, mecanismele de finanțare a
rezoluției, derogările de la aplicarea altor acte normative, mecanismele de siguranță, căile de
atac accesibile persoanelor care se consideră prejudiciate prin actele autorităților desemnate
să pună în aplicare dispozițiile actului normativ.
În cazul aplicării instrumentului instituției-punte, demersul legislativ conține unele
prevederi specifice ce au fost preluate din setul de dispoziții aplicabile unei bănci-punte
prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 și care nu contravin dispozițiilor
Directivei 2014/59/UE. Prevederile respective reglementează aspecte, cum ar fi: posibilitatea
autorizării unei instituții-punte, în cazul în care aceasta este instituție de credit, cu un capital
social sub nivelul minim prevăzut potrivit reglementărilor în vigoare, dar nu mai mic de un
milion de euro (aceasta fiind o opțiune prevăzută de art. 12 (4) din Directiva 2013/36/UE la
care pot recurge statele membre notificând instituțiilor europene cu o fundamentare
corespunzătoare a recurgerii la opțiunea respectivă); posibilitatea constituirii unei instituții-
punte ca societate pe acțiuni cu acționar unic, înmatricularea instituției-punte în regim de
urgență; numirea de către autoritatea de rezoluție a conducătorilor de nivel mediu ai unei
instituții-punte; în cazul vânzării instituției-punte, îndeplinirea de către instituţia de credit care
a funcţionat ca instituție-punte a tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru funcţionarea unei
instituţii de credit (inclusiv cea referitoare la nivelul fondurilor proprii prin raportare la
capitalul iniţial minim prevăzut pentru categoria de instituţie de credit corespunzătoare).
În ceea ce privește derogarea de la cerința Legii nr.31/1990 potrivit căreia o societate
pe acțiuni se constituie cu cel puțin 2 acționari, este de menționat că o astfel de derogare este
necesară deoarece directiva prevede și cazul în care o instituție-punte poate fi deținută de o
singură autoritate publică.
În ceea ce privește derogarea de la regimul de drept comun privind înmatricularea
societăților, aceasta este justificată de faptul că instrumentul de rezoluție (în speță, instituția-
punte) este necesar a fi aplicat într-un timp care să asigure transferul rapid și menținerea
funcțiilor de importanță sistemică, în considerarea atingerii obiectivului primordial de
stabilitate financiară, în interesul general, prevăzut de Directiva 2014/59/UE.
În ceea ce privește finanțarea măsurilor de rezoluție în relație cu instituțiile de credit
se prevede, în acord cu dispozițiile Directivei 2014/59/UE, crearea fondului de rezoluție
bancară pe modelul deja existent în legislația națională pentru fondul de restructurare
bancară, constituit prin Ordonanța Guvernului nr.39/1996 privind înființarea și funcționarea
Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată.
Resursele fondului de rezoluție bancară trebuie să atingă, până la data de 31
decembrie 2024, 1% din volumul depozitelor acoperite ale instituțiilor de credit autorizate de
Banca Națională a României, una dintre sursele de constituire a acestuia fiind reprezentată de
sumele deja colectate în scopuri similare la fondul de restructurare bancară, a cărui existență
încetează după transfer.
Fondul de rezoluție bancară va fi administrat de către Fondul de Garantare a
Depozitelor Bancare, iar utilizarea resurselor fondului de rezoluție se poate face numai în
baza deciziei Băncii Naționale a României în calitate de autoritate de rezoluție.

77
 Note de curs

Referitor la regimul sancționator, se asigură preluarea sancțiunilor administrative

armonizate prin Directiva 2014/59/UE, care pot fi aplicate de autoritatea de supraveghere, în
legătură cu încălcarea prevederilor legii a căror urmărire o asigură (aferente planificării
redresării, sprijinului financiar intragrup și intervenției timpurii), respectiv de autoritatea de
rezoluție, în legătură cu încălcarea prevederilor legii a căror urmărire o asigură (aferente
planificării rezoluției, posibilităților de soluționare, aplicării instrumentelor și exercitării
competențelor de rezoluție).
Competențele autorităților de supraveghere (BNR/ASF) potrivit legii sunt
suplimentare celor reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.99/2006 și prin
Regulamentul (UE) nr.575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie
2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de
modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, care se exercită de către autoritățile în cauză
în cursul normal al activității instituțiilor supravegheate, în timp ce competențele autorităților
de rezoluție reprezintă o continuare a competențelor de supraveghere, care se exercită în
condiții de criză. Prin urmare, în acest context, reglementarea unui regim juridic diferit al
sancțiunilor de natură administrativă ce pot fi aplicabile nu apare ca fiind justificată. Astfel,
prin lege s-a menținut soluția legislativă consacrată de Ordonanța de urgență a Guvernului
nr.99/2006, cu privire la regimul sancțiunilor, acestea având natură administrativă, dar nu
contravențională.
Modalitatea de reglementare este distinctă de cea din cadrul general stabilit prin
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi
completările ulterioare, întrucât regimul instituit prin actul normativ menţionat nu este
adecvat specificului cerinţelor prevăzute prin Legea nr. 312/2015 şi al competențelor
conferite autorității de supraveghere, respectiv autorității de rezoluție, nici din perspectivă
procedurală, nici din cea a aspectelor de fond reglementate de dreptul comun în materia
contravenţiilor. Astfel, categoriile de sancţiuni prevăzute de dreptul comun, modul de
constatare şi sancţionare a faptelor, precum şi cel de contestare a actelor prin care sunt
dispuse sancţiuni, cât şi formalităţile care trebuie respectate la constatarea/aplicarea
sancţiunii, sunt corespunzătoare unor încălcări a căror săvârşire poate fi stabilită cu
certitudine în timp. Regimul distinct faţă de cel prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr.2/2001
se justifică prin faptul că stabilirea existenţei unei situaţii de nerespectare a cerinţelor impuse
de proiectul legislativ implică o analiză complexă şi o evaluare calitativă a situaţiei de fapt,
inclusiv din perspectiva potenţialului impact asupra stabilității financiare.
Pentru a se asigura certitudinea şi predictibilitatea normei juridice, precum şi
respectarea drepturilor constituţionale, soluția legislativă consacrată, derogatorie de la
dreptul comun, cuprinde prevederi speciale cu privire la faptele sancţionabile, constatarea
acestora, competenţa de aplicare a sancţiunii, conţinutul actelor prin care sunt dispuse
sancţiunile, tipul de sancţiuni de natură administrativă care pot fi aplicate, termenul de
prescripţie şi regimul contestării actelor prin care se aplică sancţiuni.
Din considerentele arătate în susținerea menținerii regimului consacrat în materie de
sancțiuni, prin Legea nr. 312/2015 se asigură menținerea unui regim unitar în ceea ce
privește contestarea actelor emise în aplicarea legii, inclusiv a deciziilor prin care sunt dispuse
măsuri de rezoluție, ori a actelor prin care sunt aplicate sancțiunile administrative, acest drept
putând fi exercitat în condițiile și potrivit procedurii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 99/2006.
În ceea ce priveşte contestarea măsurilor de prevenire sau a celor de gestionare a
crizelor Legea nr. 312/2015 conține și unele prevederi referitoare la aspecte de natură
procedurală prevăzute de Directiva 2014/59/UE, respectiv: (i) utilizarea unei căi de contestare
nu implică suspendarea automată a efectelor deciziei autorității de rezoluţie contestată, care
este executorie imediat; suspendarea efectelor acestei decizii este prezumată a fi contrară
interesului public, prezumţia putând fi înlăturată prin proba contrară; (ii) în cazul în care
instanța de judecată anulează decizia autorității de rezoluție privind luarea unor măsuri de

Uz intern
 Note de curs

rezoluție, actele și tranzacțiile încheiate în baza deciziei anulate, prin care au fost
achiziționate de către terți de bună-credință instrumente de proprietate, active, drepturi sau
pasive ale instituției supuse rezoluției rămân valabile, iar singurele măsuri reparatorii ce pot fi
dispuse de instanța de judecată pentru acoperirea prejudiciilor cauzate persoanelor afectate
constau în plata unor compensații de către autoritatea de rezoluţie.

79
 Note de curs

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Aniţei N.C., Drept bancar şi valutar. Bucureşti, Universul Juridic, 2011.

Anton S.G., Institutii financiar-bancare internationale. București, C.H. Beck, 2013.
Bercea L., Motica R., Drept comercial român şi drept bancar. Bucureşti, Lumina Lex, 1999.
Gheorghe C.A., Drept privat, Drept bancar și valutar. Edit. Bucureşti, Ediția 3. C.H. Beck, 2014.
Lăzăroiu P., Drept bancar și valutar. București, Ed. Pro Universitaria, 2015.
Marian A., Note de curs, Cluj-Napoca, 2012.
Mischie B., Drept bancar. Culegere de practică judiciară. Bucureşti, C.H. Beck, 2010.
Motocu, M., Suport de curs, Cluj-Napoca, 2017.
Popa M.G., Drept bancar (suport de curs). Iaşi, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, 2005.
Postolache R., Drept bancar. Bucureşti, C.H. Beck, 2012.
Radu D.-I., Drept bancar. București, Editura PRO UNIVERSITARIA, 2014.
Săuleanu L., Smarandache L., Dodocioiu A., Drept bancar. Bucureşti, Universul Juridic, 2011.
Şaguna D. D., Raţiu M. A., Drept bancar - curs universitar, Bucuresti, Editura C.H. BECK, 2007.
Turcu I., Drept bancar. Vol. I-II-III, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999.
Legislatie - site-ul Banca Națională a României - http://www.bnr.ro/Legislatie-2984.aspx:
1. Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.
2. O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvarea capitalului.
21. O.U.G. nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 99/2006
privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, Text publicat în M.Of. al României.
3. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
4. Legea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar.
5. O.U.G. nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit dintr-un conglomerat financiar.
6. Legea nr. 187 din 24/10/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
7. Regulamente ale Uniunii Europene care privesc obiectivul fundamental şi principalele atribuţii ale BNR.
71. Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013, privind cerințele
prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr.
648/2012; online: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32013R0575&from=RO.
72. Regulamentul BNR nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit; online
http://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actId=326618.
8. Regulamente ale Uniunii Europene aplicabile instituţiilor aflate în aria de supraveghere a BNR, prin care se
instituie sau se modifică măsuri restrictive/sancţionatorii.
9. Regulamentul BNR nr. 2/2015 pentru completarea Reg. BNR nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare
10. Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare
11. Reglementări ale pieţei monetare
12. Regimul rezervelor minime obligatorii (RMO)
13. Rata dobânzii de referinţă
14. Regulamentul valutar
15. Instrumente de plată electronică
16. Centrala Riscurilor de Credit (CRC) (fosta Centrală a Riscurilor Bancare - CRB)
17. Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP)
18. Regulamentul nr.17/2011 privind asigurarea autenticităţii bancnotelor şi monedelor euro
19. Regulament privind utilizarea codurilor IBAN în România
20. Cerinţe prudenţiale
21. Deţineri temporare de acţiuni/părţi sociale în entităţi din afara sectorului financiar
22. Lichiditatea instituţiilor de credit
23. Clasificarea creditelor şi plasamentelor / determinarea ajustărilor prudenţiale de valoare şi adecvarea capitalului
24. Expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii
25. Fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii
26. Cerinţe de lichiditate
27. Tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit
28. Tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii
29. Determinarea cerinţelor minime de capital ale instituţiilor de credit pentru riscul operational
30. Reglementări contabile
31. Garantarea depozitelor
32. Operațiuni cu numerar ale BNR în relația cu instituțiile de credit/ Trezoreria Statului.
Precizare: Materialele cuprinse în acest suport de curs nu revendică originalitatea în detrimentul altor studii.
Scopul lor exclusiv este prezentarea unor cunoştinţe existente şi susținerea procesului didactic.

Uz intern
 Note de curs

Anexa nr.1
LEGE Nr. 58 din 5 martie 1998 Legea bancara
ACT EMIS DE: PARLAMENTACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 121 din 23 martie 1998
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAP. 1

Dispozitii generale

Sectiunea 1

Domeniul de aplicare

Art. 1

Activitatea bancara in Romania se desfasoara prin Banca Nationala a Romaniei si prin banci.

Prin lege se poate autoriza desfasurarea activitatii bancare si de catre alte persoane juridice, cu respectarea

principiilor prezentei legi.

Art. 2

Prezenta lege se aplica bancilor, persoane juridice romane, constituite ca societati comerciale, precum si

sucursalelor din Romania ale bancilor, persoane juridice straine.

Prevederile cap. X din prezenta lege se aplica si persoanelor juridice care fac transfer interbancar de fonduri.

Sectiunea a 2-a

Definitii

Art. 3

In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

a) Banca Nationala a Romaniei - banca centrala a statului roman, avand personalitate juridica; atributiile acesteia

sunt cele prevazute in Legea privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei si in prezenta lege;

b) banca - persoana juridica autorizata sa desfasoare, in principal, activitati de atragere de depozite si de acordare

de credite in nume si cont propriu;

c) filiala - persoana juridica in care o alta persoana sau grup de persoane care actioneaza impreuna detine 50%

sau mai mult din actiunile cu drept de vot sau o participatie semnificativa care permite acestora sa exercite controlul

efectiv asupra conducerii sau politicilor filialei;

d) sucursala - unitate operationala fara personalitate juridica a unei banci si care efectueaza in mod direct toate

sau unele dintre activitatile bancii, in limita mandatului dat de aceasta;

e) afiliata a unei banci - o filiala a bancii respective sau o societate comerciala pentru care banca este filiala ori o

societate comerciala care, impreuna cu banca respectiva, se afla sub controlul comun al altei societati comerciale;

f) depozit - suma de bani incredintata in urmatoarele conditii:

- sa fie rambursata in totalitate, cu sau fara dobanda sau orice alte facilitati, la cerere sau la un termen convenit de

catre deponent cu depozitarul;

- sa nu se refere la transmiterea proprietatii, la furnizarea de servicii sau la acordarea de garantii;

g) credit - orice angajament de plata a unei sume de bani in schimbul dreptului la rambursarea sumei platite,

precum si la plata unei dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma sau orice prelungire a scadentei unei

datorii si orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta sau a altui drept la plata unei

sume de bani.

Din punct de vedere al scadentei, creditul poate fi:

81
 Note de curs

- pe termen scurt, a carui durata de rambursare nu depaseste 12 luni;

- pe termen mediu, a carui durata de rambursare este cuprinsa intre 1 si 5 ani;

- pe termen lung, a carui durata de rambursare depaseste 5 ani;

h) conducatorii bancii - persoanele, cel putin doua, care, potrivit actelor constitutive si/sau hotararii organelor

statutare ale bancii, sunt imputernicite sa conduca si sa coordoneze activitatea zilnica a acesteia si sunt investite cu

competenta de a angaja raspunderea bancii. Acestia sunt presedintele si vicepresedintele/vicepresedintii consiliului de

administratie, in cazul bancilor, persoane juridice romane, si directorii imputerniciti sa angajeze legal in Romania

banca straina autorizata sa functioneze pe teritoriul Romaniei, printr-o sucursala;

i) actionar semnificativ - persoana care detine cel putin 5% din actiunile unei banci;

j) persoana - persoana fizica, juridica si orice grup de persoane care actioneaza impreuna si care constituie sau nu

constituie o persoana juridica;

k) grup de persoane care actioneaza impreuna - doua sau mai multe persoane care au incheiat un acord, in

vederea obtinerii sau exercitarii drepturilor de vot, pentru a infaptui o politica comuna fata de banca.

Se considera existenta unui acord:

- intre soti, rude si afini pana la gradul al doilea inclusiv, precum si intre acestia si societatile aflate sub controlul

efectiv al acestora;

- intre o societate, presedintele consiliului de administratie si administratorii acesteia;

- intre o societate si societatile asupra carora ea detine direct sau indirect puterea efectiva de control;

- intre societati aflate sub controlul efectiv al aceleiasi sau al acelorasi persoane;

l) societate aflata sub control efectiv - societatea in care o persoana fizica sau juridica:

- detine cel putin 50% din drepturile de vot;

- are dreptul de a numi sau de a inlocui majoritatea membrilor consiliului de administratie;

- poate decide asupra gestiunii si politicii financiar-bancare in baza unui acord incheiat cu alti actionari sau asociati;

m) autorizatie - actul emis de Banca Nationala a Romaniei, care acorda dreptul de a desfasura activitatile

specificate in aceasta;

n) reglementare - act normativ emis de Banca Nationala a Romaniei in aplicarea prezentei legi si care este

obligatoriu pentru toate bancile. In aceasta categorie se includ: regulamente, norme, circulare si alte acte cu caracter

general, emise de Banca Nationala a Romaniei;

o) ordin - act emis de Banca Nationala a Romaniei in aplicarea prezentei legi sau a unei reglementari emise in baza

prezentei legi si care este obligatoriu pentru una sau mai multe banci;

p) capital - valoarea patrimoniului net, calculata ca diferenta intre total active si pasivele reprezentand obligatii,

evidentiate in bilantul contabil conform reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei. La constituire, acesta reprezinta

capitalul social;

r) fonduri proprii - fondurile proprii ale caror metodologie de calcul si nivel minim sunt stabilite de Banca Nationala

a Romaniei;

s) documentatie de credit - documentatia care sta la baza unei conventii intervenite intre o banca si o alta

persoana pentru acordarea unui credit si cuprinde cel putin:

- situatii financiare curente ale solicitantului de credit si ale oricarui garant al acestuia, inclusiv proiectia fluxurilor

financiare pentru perioada de rambursare, a creditului si de plata a dobanzilor;

- o descriere a modalitatilor de garantare pentru plata integrala a datoriei si, dupa caz, o evaluare a bunurilor care

Uz intern
 Note de curs

fac obiectul garantiei;

- o descriere a conditiilor creditului, cuprinzand valoarea creditului, rata dobanzii, schema de rambursare si

obiectivul debitorului sau scopul pentru care a solicitat creditul;

- semnatura fiecarei persoane care a autorizat creditul in numele bancii;

t) masuri de remediere - masuri de inlaturare a consecintelor uneia sau unora dintre faptele prevazute la art. 69 si

care pot include:

- stabilirea unui plan de majorare a fondurilor proprii;

- infiintarea de catre consiliul de administratie al bancii a unor comitete pentru supravegherea administrarii

creditului, gestiunea activelor si pasivelor sau a controlului intern;

- suspendarea administratorilor pe o perioada care sa nu depaseasca un an sau inlocuirea acestora;

- inlocuirea directorilor executivi si a cenzorilor;

- imbunatatirea masurilor de control intern;

u) un singur debitor - orice persoana sau grup de persoane fizice si/sau juridice fata de care banca are o expunere

si care sunt legate economic intre ele in sensul ca:

- una dintre persoane exercita asupra celorlalte, direct sau indirect, putere de control;

- nivelul cumulat al imprumuturilor acordate reprezinta un singur risc de credit pentru banca, intrucat persoanele

sunt legate intr-o asemenea masura incat, daca unele dintre ele vor intampina dificultati de rambursare, alta sau

celelalte vor intampina dificultati similare. In cazul acestor persoane se vor lua in considerare, fara a fi limitative,

urmatoarele situatii:

- sunt filialele aceleiasi persoane;

- au aceeasi conducere;

- garantii incrucisate;

- interdependenta comerciala directa, care nu poate fi substituita intr-un termen scurt;

v) expunere - orice angajament asumat de o banca fata de un singur debitor, indiferent daca este efectiv sau

potential, evidentiat in bilantul contabil sau in afara bilantului, incluzand, fara a se limita la acestea:

- credite;

- efecte de comert scontate;

- investitii in actiuni si alte valori mobiliare;

- efecte de comert avalizate;

- garantii emise;

- acreditive deschise sau confirmate;

x) supraveghere prudentiala bancara - stabilirea unor norme si indicatori de prudenta bancara si urmarirea

respectarii acestora, in scopul prevenirii si limitarii riscurilor bancare si, prin acestea, asigurarea stabilitatii si viabilitatii

intregului sistem bancar.

Sectiunea a 3-a

Interdictii

Art. 4

Se interzice oricarei persoane sa desfasoare activitate bancara pe teritoriul Romaniei fara o autorizatie emisa de

Banca Nationala a Romaniei.

Art. 5

83
 Note de curs

Se interzice oricarei persoane, care nu are autorizatie emisa de Banca Nationala a Romaniei, sa utilizeze denumirea

de banca sau derivatele denumirii de banca, in legatura cu o activitate, un produs sau un serviciu, cu exceptia cazului

in care aceasta utilizare este stabilita sau recunoscuta prin lege sau printr-un acord international, sau cand, din

contextul in care este folosit cuvantul banca, rezulta neindoielnic ca nu este vorba de activitati bancare.

Art. 6

Se interzice oricarei banci straine sa se angajeze direct intr-o activitate bancara in Romania, cu exceptia cazului in

care activitatea este desfasurata printr-o filiala constituita ca banca, persoana juridica romana, sau printr-o sucursala,

pentru care a fost emisa o autorizatie de catre Banca Nationala a Romaniei.

Art. 7

Se interzice oricarei persoane, alta decat o banca autorizata sau o societate autorizata conform legii, sa se

angajeze in activitati de acceptare de depozite.

CAP. 2

Activitati permise bancilor

Art. 8

Bancile, persoane juridice romane, si sucursalele bancilor straine pot desfasura, in limita autorizatiei acordate,

urmatoarele activitati:

a) acceptarea de depozite;

b) contractarea de credite, operatiunile de factoring si scontarea efectelor de comert, inclusiv forfetare;

c) emiterea si gestiunea instrumentelor de plata si de credit;

d) plati si decontari;

e) leasing financiar;

f) transferuri de fonduri;

g) emiterea de garantii si asumarea de angajamente;

h) tranzactii in cont propriu sau in contul clientilor cu:

- instrumente monetare negociabile (cecuri, cambii, certificate de depozit);

- valuta;

- instrumente financiare derivate;

- metale pretioase, obiecte confectionate din acestea, pietre pretioase;

- valori mobiliare;

i) intermedierea in plasamentul de valori mobiliare si oferirea de servicii legate de acesta;

j) administrarea de portofolii ale clientilor, in numele si pe riscul acestora;

k) custodia si administrarea de valori mobiliare;

l) depozitar pentru organismele de plasament colectiv de valori mobiliare;

m) inchirierea de casete de siguranta;

n) consultanta financiar-bancara;

o) operatiuni de mandat.

Bancile pot desfasura activitatile prevazute de legislatia privind valorile mobiliare si bursele de valori prin societati

distincte, specifice pietei de capital, care vor functiona sub reglementarea si supravegherea Comisiei Nationale a

Valorilor Mobiliare, cu exceptia activitatilor care, potrivit acestei legislatii, pot fi desfasurate in mod direct de catre

banci.

Uz intern
 Note de curs

Operatiunile de leasing financiar vor fi desfasurate de catre banci, prin societati distincte, constituite in acest scop.

CAP. 3

Autorizarea bancilor

Art. 9

Bancile, persoane juridice romane, pot functiona numai pe baza autorizatiei emise de Banca Nationala a Romaniei.

Ele se constituie sub forma juridica de societate comerciala pe actiuni, in baza aprobarii Bancii Nationale a Romaniei,

cu respectarea prevederilor legale in vigoare, aplicabile societatilor comerciale.

Prevederile alineatului precedent se aplica in mod corespunzator si in cazul sucursalelor bancilor, persoane juridice

straine.

Art. 10

Bancile straine au obligatia sa notifice Bancii Nationale a Romaniei deschiderea de reprezentante in Romania, in

conformitate cu reglementarile date de aceasta.

Reprezentantele bancilor straine isi vor limita activitatea la acte de informare, de legatura sau de reprezentare si nu

vor efectua nici un fel de operatiuni supuse dispozitiilor prezentei legi.

Art. 11

Cererea de autorizare va fi inaintata Bancii Nationale a Romaniei in forma stabilita de aceasta. Documentatia care

trebuie sa insoteasca cererea, termenele si procedura de autorizare vor fi stabilite prin reglementarile Bancii Nationale

a Romaniei.

Conditiile in care autorizatia poate fi acordata vor fi reglementate de Banca Nationala a Romaniei si se vor referi,

fara a fi limitative, la:

a) calificarea si experienta profesionala a conducatorilor bancii;

b) nivelul minim al capitalului social subscris, care trebuie varsat, in forma baneasca, in totalitate, la momentul

constituirii;

c) studiul de fezabilitate al bancii;

d) actionarii semnificativi si fondatorii bancii;

e) structura actionariatului;

f) sediul bancii;

g) auditorul independent, potrivit art. 61.

Art. 12

Banca Nationala a Romaniei poate cere unui solicitant sa prezinte orice informatie si documente suplimentare, daca

cele prezentate sunt incomplete sau insuficiente.

Art. 13

In termen de cel mult 4 luni de la primirea cererii, Banca Nationala a Romaniei va aproba constituirea unei banci

sau va respinge cererea si va comunica in scris solicitantului hotararea sa, impreuna cu motivele care au stat la baza

acesteia, in cazul respingerii cererii.

In termen de doua luni de la comunicarea aprobarii de constituire, in vederea obtinerii autorizatiei de functionare

vor fi prezentate Bancii Nationale a Romaniei documentele care atesta constituirea legala a bancii. In cazul bancilor

care se constituie pe calea subscriptiei publice, termenul de prezentare a acestor documente este de 8 luni.

Banca Nationala a Romaniei decide cu privire la autorizarea functionarii unei banci in termen de cel mult 4 luni de

la data primirii documentelor prevazute la alin. 2.

85
 Note de curs

Art. 14

Cererea de autorizare va fi respinsa, daca:

a) documentatia prezentata este incompleta sau nu este intocmita in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare;

b) documentatia prezentata este insuficienta pentru a determina daca:

- banca va desfasura o activitate in conformitate cu prezenta lege;

- onorabilitatea, pregatirea si experienta profesionala a conducatorilor bancii si calitatea actionarilor semnificativi

sunt corespunzatoare pentru indeplinirea obiectivelor prevazute in studiul de fezabilitate si a activitatilor financiar-

bancare propuse a fi desfasurate;

c) capitalul social este mai mic decat nivelul minim stabilit de Banca Nationala a Romaniei;

d) forma juridica este alta decat cea prevazuta la art. 9;

e) din evaluarea studiului de fezabilitate si/sau din rapoartele anuale ale bancii straine, dupa caz, rezulta ca banca

nu poate asigura realizarea obiectivelor propuse in conditii compatibile cu buna functionare a sistemului bancar si cu

regulile unei practici bancare prudente, care sa asigure clientelei o siguranta satisfacatoare, sau acestea nu corespund

conditiilor existente in cadrul segmentului de piata ce urmeaza a fi acoperit de serviciile oferite de banca;

f) conducatorii bancii, administratorii sau cenzorii acesteia nu au onorabilitatea necesara, calificarea si experienta

profesionala adecvate functiei lor, potrivit art. 25, sau cu privire la care a fost luata una dintre masurile prevazute la

art. 69 sau 70;

g) calitatea fondatorilor sau a actionarilor semnificativi nu corespunde nevoii garantarii unei gestiuni sanatoase si

prudente a bancii, pentru cauze cum ar fi:

- puterea financiara a acestora nu este suficienta pentru a evita dependenta de dividendele distribuite sau de alte

avantaje pe care le-ar putea obtine de la banca, in vederea satisfacerii obligatiilor lor financiare in primii 3 ani de

activitate a bancii;

- sursa fondurilor utilizate pentru obtinerea participatiei este un credit intern;

- condamnari penale;

- persoanele juridice care au calitatea de fondator sau de actionar semnificativ sunt in functiune de mai putin de 3

ani;

h) inainte de obtinerea aprobarii de constituire, fondatorii au facut comunicari publice asupra infiintarii sau

functionarii bancii;

i) nu sunt respectate prevederile prezentei legi sau reglementarile date in aplicarea acesteia.

Art. 15

Prevederile art. 11-14 se aplica, in mod corespunzator, si in cazul sucursalelor bancilor straine, cererea de

autorizare fiind inaintata Bancii Nationale a Romaniei de catre banca straina respectiva.

CAP. 4

Retragerea autorizatiei

Art. 16

Banca Nationala a Romaniei poate retrage autorizatia unei banci sau unei filiale romanesti, unei filiale sau sucursale

a unei banci straine:

- la cererea bancii;

- ca sanctiune, potrivit art. 69 alin. 2 lit. e);

- pe baza unuia dintre urmatoarele motive:

Uz intern
 Note de curs

a) banca nu a inceput operatiunile pentru care a fost autorizata, in termen de un an de la primirea autorizatiei, sau

nu si-a exercitat, de mai mult de 6 luni, activitatea de acceptare de depozite;

b) autorizatia a fost obtinuta pe baza unor declaratii false sau prin orice alt mijloc ilegal;

c) actionarii au decis sa dizolve si sa lichideze banca;

d) a avut loc o fuziune sau o divizare a bancii;

e) autoritatea competenta din tara in care are sediul banca straina ce a infiintat o sucursala in Romania i-a retras

acesteia autorizatia de a desfasura activitati bancare;

f) s-a retras autorizatia bancii a carei filiala este.

Art. 17

Hotararea Bancii Nationale a Romaniei de retragere a autorizatiei se comunica in scris bancii, filialei sau sucursalei

in cauza, impreuna cu motivele care au stat la baza acesteia, si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,

precum si in doua publicatii de circulatie nationala.

Hotararea de retragere a autorizatiei produce efecte de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei sau de

la o data ulterioara, specificata in hotararea respectiva.

Art. 18

Incepand cu data intrarii in vigoare a hotararii de retragere a autorizatiei, bancii, filialei sau sucursalei respective i

se interzice angajarea in orice operatiune financiara.

CAP. 5

Fuziunea si divizarea bancilor

Art. 19

Fuziunea sau divizarea bancilor se va efectua potrivit dispozitiilor legale, precum si cu respectarea reglementarilor

Bancii Nationale a Romaniei.

Art. 20

Fuziunea a doua sau mai multe banci sau divizarea unei banci se decide de fiecare banca, conform statutului

propriu. Inaintea inceperii activitatii, banca sau bancile rezultate ca urmare a fuziunii sau a divizarii sunt obligate sa

obtina autorizatia Bancii Nationale a Romaniei.

CAP. 6

Organizarea si conducerea bancilor

Art. 21

Organizarea si conducerea bancilor se stabilesc prin actele constitutive ale bancilor, in conformitate cu legislatia

comerciala si cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.

Art. 22

In toate actele ei oficiale, banca trebuie sa se identifice in mod clar printr-un minim de date: firma sub care banca

este inmatriculata in registrul comertului, capitalul social, adresa sediului principal, numarul si data inmatricularii in

registrul comertului, numarul si data inmatricularii in registrul bancar.

Art. 23

Banca este angajata prin semnatura a cel putin doi conducatori, avand competentele stabilite prin actele

constitutive proprii, sau a cel putin doua persoane imputernicite de catre acestia, in conformitate cu regulamentele

proprii ale bancii si cu reglementarile emise de Banca Nationala a Romaniei in acest sens.

Art. 24

87
 Note de curs

Fiecare banca va avea un regulament propriu de functionare, aprobat de organele statutare, prin care va stabili cel

putin:

a) structura organizatorica a bancii;

b) atributiile fiecarui compartiment al bancii si relatiile dintre acestea;

c) atributiile sucursalelor si ale altor sedii secundare ale bancii;

d) atributiile comitetului de risc, comitetului de administrare a activelor si pasivelor, comitetului de credite;

infiintarea acestor comitete este obligatorie in desfasurarea activitatii bancii;

e) competentele si raspunderea conducatorilor bancii, directorilor executivi, sefilor sucursalelor si ai altor sedii

secundare ale bancii si ale altor salariati care se angajeaza in operatiuni financiar-bancare in numele si contul bancii;

f) sistemul de control intern al bancii.

Art. 25

Conducatorii bancii trebuie sa fie rezidenti in Romania, sa exercite exclusiv functia in care au fost numiti si cel putin

unul dintre acestia sa fie cetatean roman. Ei trebuie sa fie licentiati, sa fi lucrat cel putin 5 ani in activitatea financiar-

bancara si sa nu fi cauzat, prin activitatea lor, falimentul unei societati comerciale.

Persoanele desemnate in calitate de conducatori ai bancii trebuie sa fie aprobate de Banca Nationala a Romaniei

inainte de inceperea exercitarii functiei.

Banca Nationala a Romaniei poate sa stabileasca si alte reguli si norme etice si profesionale pentru calitatea si

activitatea personalului bancar.

Art. 26

In cazul in care consiliul de administratie al bancii deleaga o parte dintre competentele sale unui comitet de

directie, potrivit legii, toti conducatorii bancii vor face parte din acesta.

In acest caz, presedintele consiliului de administratie conduce si comitetul de directie.

Art. 27

Administratorii bancii pot fi numai persoane fizice, in numar de cel mult 11. Termenul mandatului lor nu poate fi

mai mare de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realesi.

In afara de conditiile prevazute de legislatia in vigoare referitoare la administratori, o persoana nu poate fi aleasa

in consiliul de administratie al unei banci, iar daca a fost aleasa, decade din mandatul sau, daca:

a) este salariat al bancii in cauza, cu exceptia conducatorilor acesteia;

b) este salariat, administrator sau cenzor la o alta banca. Fac exceptie salariatii si administratorii unei banci, in

cazul in care sunt alesi administratori la o filiala a bancii;

c) in ultimii 5 ani i s-a retras aprobarea de catre Banca Nationala a Romaniei, potrivit art. 69, sau a fost inlocuita,

potrivit art. 70, ca urmare a unei masuri de remediere luate de banca.

Art. 28

Pot fi cenzori ai unei banci numai persoanele fizice care au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat cu

studii superioare, in conditiile legii, si au experienta de cel putin 5 ani in domeniul financiar-bancar, precum si

societatile de expertiza contabila autorizate sa desfasoare aceasta activitate pe teritoriul Romaniei.

Nu pot fi cenzori ai unei banci persoanele care, potrivit art. 70 din prezenta lege, au fost in ultimii 5 ani inlocuite ca

urmare a unei masuri de remediere luate de o banca.

CAP. 7

Conflictul de interese

Uz intern
 Note de curs

Art. 29

Administratorul notifica in scris bancii natura si intinderea interesului sau relatiei sale materiale, daca:

a) este parte a unui contract cu banca;

b) este administrator al unei persoane juridice care este parte a unui contract cu banca;

c) are un interes material sau o relatie materiala cu o persoana care este parte intr-un contract cu banca, cu

exceptia contractelor de depozit sau de pastrare de valori.

Art. 30

Obligatia prevazuta la art. 29 revine administratorului atunci cand a cunoscut sau trebuia sa cunoasca faptul ca a

fost incheiat sau este in curs de a fi incheiat un astfel de contract.

Art. 31

Administratorul unei banci este obligat ca, ori de cate ori este necesar, dar nu mai putin de o data pe an, sa

prezinte, in scris, consiliului de administratie al bancii o declaratie din care sa rezulte numele si adresa asociatilor sai si

date referitoare la interesele materiale de natura financiara, comerciala, agricola, industriala sau de alta natura ale

administratorului si ale familiei sale.

Art. 32

Un administrator care are un interes material sau o relatie materiala, in sensul art. 29, 31 si 33, nu va participa la

dezbaterile asupra contractului si se va abtine de la vot asupra oricarei probleme legate de acest contract.

In scopul realizarii cvorumului necesar luarii unei decizii asupra contractului in cauza, administratorul va fi

considerat prezent.

Art. 33

Un interes este considerat material, in sensul prevederilor art. 29 si 31, daca se refera la averea, afacerea sau

interesele familiei (sotului/sotiei, rudelor si afinilor pana la gradul al doilea inclusiv) persoanei care are interes.

Art. 34

Cand un administrator nu declara un conflict de interese, in conformitate cu prevederile prezentului capitol:

a) banca, un actionar al acesteia sau Banca Nationala a Romaniei poate cere instantei judecatoresti anularea

oricarui contract in care acesta are un interes material nedeclarat, potrivit celor prevazute in prezentul capitol;

b) Banca Nationala a Romaniei, potrivit art. 70, poate cere bancii suspendarea administratorului pe o perioada care

sa nu depaseasca un an sau inlocuirea acestuia.

CAP. 8

Secretul profesional

Art. 35

Banca va pastra confidentialitatea tuturor tranzactiilor si serviciilor pe care le ofera, inclusiv cu privire la identitatea

titularilor conturilor.

Art. 36

Personalul unei banci, supus prevederilor prezentei legi, nu are dreptul de a folosi sau de a dezvalui, nici in timpul

activitatii, nici dupa incetarea acesteia, fapte sau date care, devenite publice, ar dauna intereselor ori prestigiului unei

banci sau vreunui client al acesteia.

Prevederile de mai sus se aplica si persoanelor care obtin informatii de natura celor aratate, din rapoarte ori alte

documente ale bancii.

89
 Note de curs

Art. 37

Orice membru al consiliului de administratie al unei banci, precum si toate persoanele care participa la activitatea

bancii sunt obligate sa pastreze secretul profesional. Informatii privind sumele depuse si operatiunile efectuate pe

numele persoanelor fizice si juridice se vor transmite numai titularilor sau reprezentantilor lor legali, iar in cauzele

penale in care s-a pus in miscare actiunea penala impotriva titularului, la cererea scrisa a procurorului sau a instantei

judecatoresti. Personalul bancii nu poate uza, in folos personal, de informatiile bancare pe care le detine sau de care a

luat cunostinta in orice mod.

Prevederile alin. 1 se aplica si persoanelor care obtin, din activitatea de control si supraveghere sau din rapoarte ori

documente ale bancii, informatii de natura celor aratate mai sus.

CAP. 9

Cerinte operationale

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Art. 38

In activitatea lor, bancile se supun reglementarilor si ordinelor emise de Banca Nationala a Romaniei, date in

aplicarea legislatiei privind politica monetara, de credit, valutara, de plati, de asigurare a prudentei bancare si de

supraveghere bancara.

Bancile isi organizeaza intreaga activitate in conformitate cu regulile unei practici bancare prudente si sanatoase si

cu cerintele legii.

Modificarile in situatia bancii sunt supuse aprobarii Bancii Nationale a Romaniei, in conditiile stabilite de aceasta

prin reglementari. Inregistrarea in registrul comertului a mentiunilor privind respectivele modificari se va face numai

dupa obtinerea acestei aprobari.

In statutele lor, bancile nu vor putea stabili exceptii de la principiul potrivit caruia o actiune da dreptul la un singur

vot.

Actiunile emise de banci vor putea fi numai nominative.

Art. 39

In vederea functionarii, in termen de 30 de zile de la data obtinerii autorizatiei, fiecare banca este obligata sa

deschida cont curent la Banca Nationala a Romaniei, conform reglementarilor emise de aceasta. Transferurile banesti

operate prin inscrieri in contul curent deschis in evidentele Bancii Nationale a Romaniei sunt irevocabile si

neconditionate.

Bancile pot deschide la Banca Nationala a Romaniei si alte conturi, in conditiile stabilite de aceasta.

Sectiunea a 2-a

Cerinte de capital

Art. 40

Capitalul social al unei banci trebuie varsat, integral si in forma baneasca, la momentul subscrierii.

Capitalul social minim este stabilit de Banca Nationala a Romaniei.

La constituire, aportul de capital va fi varsat intr-un cont, cu dobanda la vedere sau la termen, deschis la o banca,

persoana juridica romana, sau la o sucursala a unei banci straine autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei.

Contul de capital va fi blocat pana la inmatricularea bancii in registrul comertului.

Bancile trebuie sa mentina in permanenta un nivel minim al capitalului social, in forma baneasca, in conformitate

Uz intern
 Note de curs

cu reglementarile Bancii Nationale a Romaniei.

Sucursalele bancilor straine vor mentine in permanenta un capital de dotare, la nivelul prevazut prin reglementarile

Bancii Nationale a Romaniei, pentru capitalul social minim al bancilor, persoane juridice romane.

Art. 41

Bancile pot majora capitalul social, pe langa subscrierea de noi aporturi in forma baneasca, potrivit legislatiei in

vigoare, si prin utilizarea urmatoarelor surse:

a) primele de emisiune sau de aport si alte prime legate de capital, integral incasate, ramase dupa plata si

acoperirea cheltuielilor neamortizate efectuate cu astfel de operatiuni, precum si rezervele constituite pe seama unor

astfel de prime;

b) dividendele din profitul net cuvenit actionarilor dupa plata impozitului pe dividende potrivit legii;

c) rezervele din influentele de curs valutar aferente aprecierii disponibilitatilor in valuta reprezentand capital social

in valuta;

d) rezervele constituite din profitul net, existente in sold potrivit ultimului bilant contabil;

e) diferentele favorabile din reevaluarea patrimoniului pot fi incluse in rezerve si utilizate pentru majorarea

capitalului social.

Art. 42

Orice modificare a nivelului capitalului social al unei banci este supusa aprobarii Bancii Nationale a Romaniei.

Art. 43

Bancile repartizeaza 20% din profitul brut pentru constituirea unui fond de rezerva, pana cand fondul astfel

constituit egaleaza capitalul social, apoi, maximum 10%, pana in momentul in care fondul a ajuns de doua ori mai

mare decat capitalul social. Dupa atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezerva se face din

profitul net.

Bancile repartizeaza din profitul brut sumele destinate constituirii rezervei generale pentru riscul de credit, in limita

a 2% din soldul creditelor acordate.

Sectiunea a 3-a

Cerinte prudentiale

Art. 44

La acordarea creditelor, bancile urmaresc ca solicitantii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la

scadenta. In acest scop bancile cer solicitantilor garantarea creditelor in conditiile stabilite prin normele lor de

creditare.

Art. 45

Bancile trebuie sa respecte urmatoarele cerinte prudentiale atunci cand acestea sunt prevazute de reglementarile

Bancii Nationale a Romaniei:

a) nivelul minim de solvabilitate, determinat ca raport intre nivelul fondurilor proprii si totalul activelor si

elementelor in afara bilantului, ponderate in functie de gradul lor de risc;

b) expunerea maxima fata de un singur debitor, exprimata procentual, ca raport intre valoarea totala a acesteia si

nivelul fondurilor proprii ale bancii;

c) expunerea maxima agregata, exprimata procentual, ca raport intre valoarea totala a expunerilor mari si nivelul

fondurilor proprii;

d) nivelul minim de lichiditate, determinat in functie de scadentele creantelor si angajamentelor bancii;

91
 Note de curs

e) clasificarea creditelor acordate si a dobanzilor neincasate aferente acestora si constituirea provizioanelor

specifice de risc;

f) pozitia valutara, exprimata procentual in functie de nivelul fondurilor proprii;

g) administrarea resurselor si plasamentelor bancii;

h) extinderea retelei de sucursale si alte sedii secundare ale bancii.

Art. 46

Bancile, persoane juridice romane, pot deschide pe teritoriul Romaniei sucursale si alte sedii secundare (agentii si

altele asemenea) in conditiile prevazute de reglementarile Bancii Nationale a Romaniei.

Dispozitiile alin. 1 se aplica in mod corespunzator si in cazul sucursalelor bancilor straine.

Bancile, persoane juridice romane, pot deschide reprezentante si sucursale sau pot infiinta filiale in strainatate,

numai cu aprobarea prealabila a Bancii Nationale a Romaniei, conform reglementarilor emise de aceasta.

Art. 47

O banca nu poate efectua repartizari din profit pentru dividende, daca, in urma acestei repartizari, banca

inregistreaza un nivel de solvabilitate sub cel minim prevazut de reglementarile Bancii Nationale a Romaniei.

Art. 48

Valoarea totala a investitiilor pe termen lung ale unei banci, in valorile mobiliare emise de o societate comerciala

care nu este angajata in una sau mai multe din activitatile financiare prevazute la art. 8, nu poate depasi:

a) 20% din capitalul social al societatii comerciale respective; si

b) 10% din fondurile proprii ale bancii.

Valoarea totala a investitiilor pe termen lung ale bancii, in valorile mobiliare emise de asemenea societati

comerciale, nu poate depasi 50% din fondurile proprii ale bancii.

Art. 49

Valoarea totala a investitiilor unei banci in valori mobiliare, efectuate in nume si cont propriu, nu poate depasi

nivelul de 100% din fondurile sale proprii, cu exceptia celor in titluri de stat.

Art. 50

Imprumuturile acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca sau personalului acesteia, inclusiv familiilor

acestora, pot fi permise numai in conditiile stabilite de reglementarile Bancii Nationale a Romaniei.

Sectiunea a 4-a

Actionari semnificativi

Art. 51

Orice persoana, care intentioneaza sa achizitioneze o participatie de cel putin 5% din capitalul social al bancii,

trebuie sa obtina aprobarea prealabila a Bancii Nationale a Romaniei, in conformitate cu reglementarile emise de

aceasta.

Art. 52

Orice actionar semnificativ, care intentioneaza sa-si majoreze participatia sa, astfel incat proportia capitalului social

detinut sa atinga sau sa depaseasca niveluri reprezentand multipli de 5%, trebuie sa obtina aprobarea prealabila a

Bancii Nationale a Romaniei.

Sectiunea a 5-a

Tranzactii interzise

Art. 53

Uz intern
 Note de curs

Bancile nu pot desfasura urmatoarele operatiuni:

a) angajarea in tranzactii cu bunuri mobile si imobile. Se excepteaza tranzactiile cu astfel de bunuri necesare

desfasurarii activitatii si pentru folosinta salariatilor, precum si tranzactiile cu bunuri mobile si imobile dobandite ca

urmare a executarii creantelor bancii.

Bunurile mobile si imobile, dobandite ca urmare a executarii silite a creantelor, altele decat cele necesare

desfasurarii activitatii si pentru folosinta salariatilor, se vand de catre banca in termen de un an de la data dobandirii

lor. Pentru bunurile imobile, termenul poate fi prelungit cu aprobarea Bancii Nationale a Romaniei;

b) achizitionarea propriilor actiuni sau gajarea lor in contul datoriilor bancii. Se excepteaza rascumpararea actiunilor

proprii in vederea reducerii capitalului social, care face obiectul unei aprobari prealabile a Bancii Nationale a Romaniei;

c) acordarea de imprumuturi sau furnizarea altor servicii clientilor, conditionata de vanzarea sau cumpararea

actiunilor bancii;

d) acordarea de credite garantate cu actiunile emise de banca;

e) primirea de depozite, titluri sau alte valori, cand banca se afla in incetare de plati;

f) angajarea in acceptarea de depozite, daca majoritatea depozitelor provine de la angajatii bancii. Se excepteaza

operatiunile fondurilor de plasament si alte operatiuni financiare bazate pe principiul mutualitatii.

Sectiunea a 6-a

Documente contractuale, registre si evidente

Art. 54

Fiecare banca intocmeste si pastreaza, la sediul sau principal, documente si evidente, in limba romana, cuprinzand:

a) contractul de societate si statutul, precum si toate actele aditionale prin care acestea au fost modificate;

b) un registru al actionarilor sai, potrivit legii;

c) minutele si hotararile adunarii generale a actionarilor;

d) minutele sedintelor si hotararile consiliului de administratie;

e) registrele si inregistrarile contabile care evidentiaza clar si corect situatia activitatii sale, explicarea tranzactiilor si

situatiei sale financiare, astfel incat sa permita Bancii Nationale a Romaniei sa determine daca banca s-a conformat

prevederilor prezentei legi;

f) reglementarile proprii referitoare la desfasurarea activitatii, precum si toate amendamentele acestora;

g) alte inregistrari care sunt cerute potrivit prezentei legi ori prevederilor reglementarilor Bancii Nationale a

Romaniei.

Documentele prevazute la lit. a) si f) se transmit la Banca Nationala a Romaniei, iar documentele reprezentand

evidentierea zilnica a inregistrarilor pentru fiecare client al bancii, caracteristicile tranzactiilor sale cu acel client ori in

contul acestuia si soldul datorat clientului sau de catre acesta se pastreaza la sediul principal al bancii sau la sediile

secundare.

Art. 55

Fiecare banca intocmeste si pastreaza la sediul principal sau la sediile sale secundare un exemplar al documentatiei

de credit adecvate si orice informatii privitoare la relatiile sale de afaceri cu clientii si cu alte persoane pe care Banca

Nationala a Romaniei le poate prevedea prin reglementari si care se pun la dispozitie personalului autorizat al Bancii

Nationale a Romaniei, la cererea acestuia.

Art. 56

Toate operatiunile de credit si garantie ale bancilor trebuie consemnate in documente contractuale din care sa

93
 Note de curs

rezulte clar toti termenii si toate conditiile respectivelor tranzactii. Aceste documente trebuie pastrate de banci si puse

la dispozitie personalului autorizat al Bancii Nationale a Romaniei, la cererea acestuia.

Contractele de credit bancar, precum si garantiile reale si personale, constituite in scopul garantarii creditului

bancar, constituie titluri executorii.

De la data investirii cu formula executorie a contractului de credit, dobanzile se vor calcula in continuare si se vor

evidentia de catre banca, in afara bilantului contabil, impreuna cu creditele respective.

Sectiunea a 7-a

Conturi, situatii financiare si controlul acestora

Art. 57

Bancile trebuie sa tina permanent evidenta contabila, in concordanta cu prevederile legii contabilitatii si ale

reglementarilor specifice date in aplicarea acesteia, si sa intocmeasca situatii financiare adecvate, pentru a reflecta in

mod corespunzator operatiunile si conditia lor financiara. Evidenta contabila si situatiile financiare ale unei banci

trebuie sa reflecte, de asemenea, operatiunile si situatia financiara a filialelor, sucursalelor si a celorlalte sedii

secundare, pe baza individuala si, dupa caz, pe baza consolidata.

Art. 58

Banca Nationala a Romaniei stabileste reguli privind tinerea contabilitatii si a bilantului contabil, care trebuie

aprobate in prealabil de catre Ministerul Finantelor.

Bancile sunt obligate sa prezinte Bancii Nationale a Romaniei situatiile lor financiare constand in elemente ale

bilantului contabil, precum si alte date cerute de Banca Nationala a Romaniei, la termenele si in forma stabilite prin

reglementari.

Art. 59

Bilantul contabil al bancilor nu va fi acceptat ca avand valabilitatea legala de catre autoritatile in drept, fara sa fi

fost verificate si semnate de cenzorii bancii.

Art. 60

Prevederile art. 58 si 59 se aplica si sucursalelor bancilor straine, atributiile cenzorilor fiind indeplinite de experti

contabili, de contabili autorizati cu studii superioare sau de societati de expertiza contabila, autorizate sa desfasoare

aceasta activitate pe teritoriul Romaniei.

Sucursalele bancilor straine intocmesc bilant contabil, care va cuprinde atat activitatea lor, cat si a sediilor

secundare subordonate acestora.

Art. 61

Fiecare banca va numi un auditor independent. Nu poate fi numit auditor al unei banci decat o societate de

expertiza contabila, autorizata in conditiile legii sa desfasoare aceasta activitate in Romania.

Auditorul independent:

a) va acorda asistenta bancii in tinerea evidentei contabile, in conformitate cu legislatia contabila din Romania si cu

reglementarile Bancii Nationale a Romaniei;

b) va intocmi un raport anual impreuna cu opinia sa, din care sa rezulte daca situatiile financiare prezinta o imagine

fidela a conditiei bancii;

c) va analiza practicile si procedurile controlului intern si ale cenzorilor si, daca considera ca acestea nu sunt

corespunzatoare, va face recomandari bancii pentru remedierea acestora;

d) va informa Banca Nationala a Romaniei cu privire la orice act fraudulos al unui administrator sau angajat, care

Uz intern
 Note de curs

ar putea avea drept consecinta o pierdere de importanta semnificativa pentru banca.

Art. 62

Fiecare banca publica bilantul contabil, dupa aprobarea lui de catre adunarea generala a actionarilor, impreuna cu

opinia auditorului independent asupra acestuia, in forma si la termenele stabilite de Banca Nationala a Romaniei si de

Ministerul Finantelor.

CAP. 10

Transferul de fonduri

Art. 63

Transferul de fonduri este organizat ca parte a activitatii bancare, in scopul finalizarii decontarii si prevenirii

riscurilor de neplata. Fiecare banca poarta raspunderea pentru legalitatea si disciplina transferului de fonduri intre

sediile sale.

Autorizarea sistemelor de transfer de fonduri si a persoanelor juridice care fac transfer interbancar de fonduri se

face de catre Banca Nationala a Romaniei.

Mijloacele de plata scripturale si circuitele de transfer de fonduri se aproba, in prealabil, pentru fiecare banca, de

catre Banca Nationala a Romaniei, in interesul protejarii consumatorului de astfel de servicii si incurajarii unor plati,

fara numerar, eficiente.

Art. 64

In vederea intaririi disciplinei platilor fara numerar si a reducerii costului activitatii bancare, Banca Nationala a

Romaniei poate autoriza, la cerere, o persoana juridica sa functioneze in calitate de casa de compensatii interbancare.

Nici un aranjament colectiv de efectuare a compensarilor reciproce si decontarilor interbancare nu poate functiona

pe teritoriul Romaniei fara autorizarea prealabila a Bancii Nationale a Romaniei.

Art. 65

In afara decontarilor, persoanele juridice prevazute la art. 64 pot primi, la cerere, autorizatia Bancii Nationale a

Romaniei de a efectua si alte servicii de administrare de fonduri pe termen de maximum o zi lucratoare, precum si

orice alte servicii care ar putea contribui la indeplinirea scopului prevazut in actele lor constitutive si in normele lor de

lucru.

CAP. 11

Supravegherea prudentiala a bancilor

Art. 66

Banca Nationala a Romaniei supravegheaza activitatea bancilor, persoane juridice romane, si a sucursalelor

bancilor straine, pe baza raportarilor de prudenta bancara facute potrivit prezentei legi si reglementarilor Bancii

Nationale a Romaniei date in aplicarea acesteia, precum si prin inspectii:

- la sediul bancilor, al sucursalelor si al altor sedii secundare din tara si din strainatate;

- la sediul sucursalelor bancilor straine si al sediilor secundare subordonate acestora.

Art. 67

Inspectiile la sediul bancii se efectueaza de catre personalul Bancii Nationale a Romaniei, imputernicit in acest sens,

sau de catre auditori independenti numiti de Banca Nationala a Romaniei.

In cazul sucursalelor si filialelor bancilor straine, echipele de inspectie pot include si reprezentanti ai autoritatii de

supraveghere din tara de origine a bancii straine.

Pentru supravegherea bancilor romane care functioneaza in strainatate, Banca Nationala a Romaniei coopereaza cu

95
 Note de curs

autoritatile de supraveghere bancara ale statelor respective.

Informatiile referitoare la bancile straine care desfasoara activitati in Romania pot fi furnizate autoritatilor de

supraveghere bancara din tara de origine, numai in conditii de reciprocitate.

Art. 68

Bancile sunt obligate sa permita personalului Bancii Nationale a Romaniei si auditorilor independenti, numiti potrivit

prevederilor art. 67, care efectueaza inspectia, sa le examineze evidentele, conturile si operatiunile si sa furnizeze

toate documentele si informatiile legate de administrarea, controlul intern si operatiunile bancii, astfel cum vor fi

solicitate de catre acestia.

CAP. 12

Masuri de remediere si sanctiuni

Art. 69

In situatia in care Banca Nationala a Romaniei constata ca o banca si/sau oricare dintre administratorii, directorii

executivi sau cenzorii acesteia se fac vinovati de:

a) incalcarea unei prevederi a prezentei legi ori a reglementarilor sau ordinelor emise de Banca Nationala a

Romaniei in aplicarea prezentei legi;

b) incalcarea oricarei conditii sau restrictii prevazute in autorizatia emisa bancii;

c) efectuarea de operatiuni fictive si fara acoperire reala;

d) neraportarea, raportarea cu intarziere sau raportarea de date eronate privind indicatorii de prudenta bancara ori

alti indicatori prevazuti in reglementarile Bancii Nationale a Romaniei;

e) nerespectarea masurilor stabilite prin actele de control sau in urma acestora;

f) periclitarea credibilitatii si viabilitatii bancii prin administrarea necorespunzatoare a fondurilor ce i-au fost

incredintate,

Banca Nationala a Romaniei poate aplica urmatoarele sanctiuni:

a) avertisment scris dat bancii;

b) limitarea operatiunilor bancii;

c) amenda aplicabila bancii, intre 0,1 si 1% din capitalul social, sau administratorilor, directorilor executivi sau

cenzorilor, intre 1-6 salarii medii/banca din luna precedenta, la data constatarii faptei. Amenzile incasate se fac venit

la bugetul de stat;

d) retragerea aprobarii date conducatorilor bancii;

e) retragerea autorizatiei bancii.

Art. 70

Banca Nationala a Romaniei, in urma constatarilor, poate lua urmatoarele masuri:

a) incheierea unui acord scris cu consiliul de administratie al bancii, care sa cuprinda un program de masuri de

remediere;

b) obligarea bancii aflate in culpa sa ia masuri de remediere a consecintelor faptelor constatate;

c) instituirea masurilor de supraveghere speciala si de administrare, potrivit dispozitiilor cuprinse in cap. XIII.

Art. 71

Constatarea faptelor descrise in prezentul capitol, care constituie incalcari ale disciplinei bancare, se face de catre

personalul Bancii Nationale a Romaniei, imputernicit in acest sens de persoanele mentionate la alin. 2.

Actele de aplicare a masurilor si sanctiunilor prevazute in prezentul capitol se emit de catre guvernator sau

Uz intern
 Note de curs

viceguvernatori, in cazurile prevazute in reglementarile Bancii Nationale a Romaniei emise in acest sens.

Art. 72.

Aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 69 se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei.

Aplicarea sanctiunilor nu inlatura raspunderea materiala, civila, administrativa sau penala, dupa caz.

Art. 73

Exercitiul dreptului de vot al actionarilor semnificativi, care nu au obtinut aprobarea Bancii Nationale a Romaniei,

conform sectiunii a 4-a din cap. IX, este suspendat.

Banca Nationala a Romaniei dispune actionarilor semnificativi, prevazuti la alin. 1, sa-si vanda, in termen de 3 luni,

actiunile detinute peste participatia aprobata de Banca Nationala a Romaniei. Dupa expirarea acestui termen, daca

actiunile nu au fost vandute, Banca Nationala a Romaniei dispune bancii anularea actiunilor respective, emiterea unor

noi actiuni purtand acelasi numar si vanzarea acestora, urmand ca pretul incasat din vanzare sa fie consemnat la

dispozitia dobanditorului initial, dupa retinerea cheltuielilor ocazionate de vanzare.

Art. 74

Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda savarsirea de catre

persoanele fizice a faptelor prevazute la sectiunea a 3-a din cap. I.

CAP. 13

Masuri de instituire a supravegherii speciale si de administrare speciala a bancilor

Art. 75

Banca Nationala a Romaniei, in calitate de autoritate de supraveghere prudentiala bancara, poate hotari masuri de

instituire a supravegherii speciale si de administrare speciala a bancilor.

Sectiunea 1

Masuri de instituire a supravegherii speciale a bancilor

Art. 76

Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei poate hotari masuri de instituire a supravegherii speciale a

bancilor, pentru incalcarea legii sau a reglementarilor prudentiale emise de Banca Nationala a Romaniei, constatata in

urma efectuarii actiunilor de supraveghere si/sau analizei raportarilor bancilor, precum si in cazul constatarii unei

situatii financiare precare. Supravegherea speciala se asigura printr-o comisie instituita in acest scop, formata din 5-7

specialisti din cadrul Bancii Nationale a Romaniei, dintre care unul va indeplini functia de presedinte si unul, pe cea de

vicepresedinte.

Art. 77

Atributiile acestei comisii se stabilesc de consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei si se refera, in

principal, la:

a) urmarirea modului in care conducerea bancii actioneaza pentru stabilirea si aplicarea masurilor necesare

remedierii deficientelor inscrise in actul de control intocmit de organele de inspectie ale Bancii Nationale a Romaniei;

b) avizarea actelor de decizie ale organelor statutare ale bancii, referitoare la situatia financiara si la incadrarea in

reglementarile prudentiale, precum si obligarea la suspendarea sau desfiintarea unor asemenea acte;

c) modificarea reglementarilor proprii ale bancii;

d) limitarea si/sau suspendarea unor activitati si operatiuni bancare pe o anumita perioada;

e) orice alte masuri care se considera necesare pentru remedierea situatiei bancii.

Comisia de supraveghere speciala nu se substituie conducerii bancii.

97
 Note de curs

In perioada exercitarii supravegherii speciale, adunarea generala a actionarilor, consiliul de administratie si

conducatorii bancii nu pot hotari masuri contrare celor dispuse de comisia de supraveghere speciala.

Membrii comisiei de supraveghere speciala au acces la toate documentele si registrele bancii, fiind obligati sa

pastreze secretul privind operatiunile bancare.

Art. 78

Comisia de supraveghere speciala prezinta rapoarte periodice consiliului de administratie al Bancii Nationale a

Romaniei asupra situatiei bancii.

In functie de concluziile rezultate din aceste rapoarte, consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei

hotaraste asupra incetarii sau continuarii supravegherii speciale, fara a depasi insa o perioada mai mare de 120 de

zile de la instituirea masurii de supraveghere speciala.

In cazul in care in activitatea bancii se constata in continuare deficiente grave, consiliul de administratie al Bancii

Nationale a Romaniei poate hotari, de la caz la caz, trecerea la masuri de administrare speciala a acesteia.

Sectiunea a 2-a

Masuri de administrare speciala a bancilor

Art. 79

Masurile de administrare speciala a bancii se pot dispune in situatia in care Banca Nationala a Romaniei constata

sau este sesizata cu privire la urmatoarele situatii:

a) masurile de supraveghere speciala nu au dat rezultate intr-o perioada de pana la 120 de zile;

b) exista date certe care conduc la concluzia ca banca va deveni insolvabila in urmatoarele 90 de zile.

Valoarea activului si pasivului bancii se calculeaza in conformitate cu procedurile de evaluare prevazute in

reglementarile Bancii Nationale a Romaniei.

Pentru determinarea valorii activului si pasivului unei banci la o data ulterioara, se vor lua in considerare si

veniturile si cheltuielile anticipate ale acesteia pana la data respectiva.

Art. 80

Activitatea de administrare speciala este efectuata de un administrator special, stabilit de consiliul de administratie

al Bancii Nationale a Romaniei. Administratorul special poate fi si o persoana juridica specializata, constituita conform

legii.

Art. 81

Administratorul special preia integral atributiile consiliului de administratie al bancii supuse regimului de

administrare speciala.

Pe perioada aplicarii administrarii speciale se suspenda dreptul de vot in privinta numirii si revocarii

administratorilor si dreptul la dividende al actionarilor, activitatea consiliului de administratie si a cenzorilor, precum si

dreptul la remuneratie al administratorilor si cenzorilor.

Administratorul special instiinteaza, de indata, compartimentele din cadrul bancii, precum si sediile secundare ale

acesteia cu privire la luarea unor astfel de masuri.

Administratorul special administreaza banca stabilind conditiile optime pentru conservarea activelor si incasarea

creantelor in interesul deponentilor si al altor creditori.

Un anunt privind instituirea administrarii speciale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si in mai multe ziare de

circulatie nationala.

Art. 82

Uz intern
 Note de curs

In termen de 45 de zile de la numire, administratorul special prezinta un raport scris consiliului de administratie al

Bancii Nationale a Romaniei cu privire la starea financiara a bancii si posibilitatea redresarii situatiei acesteia din punct

de vedere al sigurantei financiare si anexeaza documente referitoare la evaluarea activelor si pasivelor bancii, situatia

recuperarii activelor, costul mentinerii activelor si situatia lichidarii debitelor.

In termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului special, consiliul de administratie al Bancii Nationale

a Romaniei decide asupra prelungirii activitatii administratorului special, pe o perioada limitata, sau retrage autorizatia

si sesizeaza instanta competenta pentru declansarea procedurii de lichidare a bancii.

Administratorul special, a carui activitate a fost prelungita, prezinta periodic evaluarea situatiei financiare a bancii.

Daca consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei constata, pe baza informarilor administratorului

special, ca banca s-a redresat din punct de vedere financiar si se incadreaza in parametrii de supraveghere

prudentiala stabiliti prin lege si prin reglementarile Bancii Nationale a Romaniei, masurile de administrare speciala vor

inceta si banca isi va relua activitatea sub controlul organelor sale statutare.

CAP. 14

Cai de contestare

Art. 83

Actele emise in aplicarea prezentei legi pot fi contestate in termen de 15 zile de la comunicarea acestora la consiliul

de administratie al Bancii Nationale a Romaniei, care se pronunta prin hotarare in termen de 30 de zile de la data

sesizarii.

Hotararea consiliului de administratie poate fi atacata la Curtea Suprema de Justitie, in termen de 15 zile de la

comunicare.

CAP. 15

Dispozitii tranzitorii

Art. 84

Bancile si sucursalele bancilor straine, autorizate la momentul intrarii in vigoare a prezentei legi, sunt considerate

ca detin o autorizatie emisa potrivit prevederilor prezentei legi.

Art. 85

Cererile de autorizare nesolutionate la data intrarii in vigoare a prezentei legi si care nu sunt conforme cu

prevederile acesteia pot fi retrase si prezentate din nou de titularii cererilor, in conformitate cu prevederile acestei

legi.

Art. 86

Pentru bancile, persoane juridice romane, si sucursalele bancilor straine, ale caror organizare, administrare, situatie

financiara si operatiuni nu sunt conforme cu cerintele prezentei legi sau cu reglementarile date in aplicarea acesteia,

Banca Nationala a Romaniei stabileste, prin reglementari sau ordine, perioada in care acestea trebuie sa se incadreze

in prevederile prezentei legi.

CAP. 16

Dispozitii finale

Art. 87

Toate autorizatiile emise si cele in vigoare se evidentiaza de catre Banca Nationala a Romaniei in registrul bancar,

care este accesibil permanent publicului.

Art. 88

99
 Note de curs

Bancile pot sa organizeze o asociatie profesionala, care sa le reprezinte interesele colective fata de autoritatile

publice, sa studieze probleme de interes comun, sa promoveze cooperarea, sa informeze membrii asociatiei si publicul

si sa organizeze serviciile de interes comun. Asociatia profesionala a bancilor colaboreaza cu Banca Nationala a

Romaniei.

Separat sau in cadrul asociatiilor profesionale, bancile vor putea sa-si organizeze un corp propriu de executori, a

carui activitate va fi strict legata de punerea in executare a titlurilor executorii apartinand bancilor.

Statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin ordin al ministrului justitiei.

Art. 89

Prin hotarare a Guvernului si cu avizul Bancii Nationale a Romaniei, se poate aproba desfasurarea, de catre banci,

a unor activitati de finantare pentru stimularea intreprinderilor mici si mijlocii, pentru restructurarea, modernizarea si

privatizarea societatilor comerciale, precum si pentru sustinerea si stimularea exporturilor, dezvoltarea infrastructurii si

a altor utilitati de interes public.

Sumele necesare desfasurarii activitatii de finantare, prevazute la alin. 1, pot fi asigurate din fondurile publice si de

catre bancile respective prin acorduri de imprumut cu institutii financiare romane sau straine, precum si din

mobilizarea unor resurse de pe piata interna sau internationala de capital, putand fi garantate de statul roman, prin

Ministerul Finantelor.

Bancile care desfasoara activitati de finantare in conformitate cu prevederile alineatelor precedente sunt scutite,

corespunzator activitatilor respective, de plata impozitului pe profit, precum si de distribuirea si de plata dividendelor

si a impozitului pe dividende, sumele respective fiind destinate majorarii fondului lor de rezerva.

Art. 90

Institutiile, altele decat bancile, abilitate prin lege sa desfasoare activitati bancare, se supun autorizarii,

supravegherii prudentiale si reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei.

Potrivit prevederilor alineatului precedent, se vor adapta in mod corespunzator legislatia referitoare la Casa de

Economii si Consemnatiuni si legislatia referitoare la cooperatia de credit.

Art. 91

Toate reglementarile si ordinele emise de Banca Nationala a Romaniei in aplicarea prezentei legi se publica in

Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 92

Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei.

Legea se completeaza cu dispozitiile legislatiei aplicabile societatilor comerciale, in masura in care acestea nu

contravin prevederilor prezentei legi.

Art. 93

Banca Nationala a Romaniei va elabora reglementari si ordine in aplicarea prezentei legi, in termen de 180 de zile

de la data intrarii in vigoare a acesteia.

Art. 94

Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancara, publicata in

Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 70 din 3 aprilie 1991, Legea nr. 36/1997 pentru aprobarea Ordonantei

Guvernului nr. 40/1996 privind modificarea si completarea reglementarilor referitoare la majorarea capitalului social al

societatilor bancare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 54 din 1 aprilie 1997, precum si orice alte

dispozitii contrare.

Uz intern
 Note de curs

Fac exceptie de la prevederile alineatului precedent reglementarile actuale ale Bancii Nationale a Romaniei, care,

pana la adoptarea noilor reglementari, raman in vigoare.

Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor si de Senat in sedinta comuna din 19 februarie 1998, cu

respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

101