TEMA 1: GENEZA, CONCEPTUL ŞI

BAZELE ORGANIZĂRII BĂNCILOR

Întrebări:
1. Noţiunea, conceptul şi evoluţia băncilor.
2. Funcţiile de bază ale băncilor.
3. Rolul băncilor în economie.
4. Dezvoltarea şi structura sistemului bancar al RM
 1. Noţiunea, conceptul şi evoluţia băncilor.
Banca este o instituție financiară care are ca obiect
principal activitatea de atragere de depozite și acordarea
creditelor.
Băncile se constituie în majoritatea legislațiilor sub
forma societăților pe acțiuni, iar la constituire fondatorii
trebuie să dispună de un capital social care depăsește cu
mult cerințele unei societăți pe acțiuni obișnuite.
Activitatea bancară este extrem de complexă.
Ea cuprinde concepte, principii, reguli, decizii, dar mai
ales o intensă activitate practică. în mare măsură, practica
bancară este o activitate concretă, inclusiv cu partenerii de
afaceri.
 Termenul bancă provine de la cuvântul italian banco,
ceea ce înseamnă scaun de schimb, masa de bani.
Istoria sistemului bancar îşi găseşte originile în
trecutul îndepărtat.
Primele dovezi ale unei activităţi bancare se
regăsesc în Orientul Apropiat (Babilon) şi în Egiptul
Antic.
În acea perioada templele erau loc de rugăciune şi
loc de păstrare a banilor şi a tezaurului.
 Istoria sistemului bancar îşi găseşte originile în trecutul
îndepărtat, existând marturii foarte vechi ce atestă practica
unor activităţi care, într-o formă mai mult sau mai puţin
evoluată, se pot constitui ca primii paşi pe tărâmul practicii
bancare.
Exista păreri diferite cu privire la originea sistemului bancar
şi băncilor.
Unii cercetători apreciază că primii bancheri au fost cei ce
efectuau schimbul de bani, moment asociat apariţiei şi
circulaţiei monedei metalice.
După alţi cercetători, noţiunea de bancă este asociată
momentului în care un grup de persoane, în Orientul Antic, au
avut ideea sa primească disponibilităţi băneşti sub formă de
depuneri de la cei ce doreau să facă economii şi să facă
împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.
În antichitate, templele erau nu numai lăcaşe de cult, ci
totodată şi locuri de adăpostire a bogăţiilor.
Împrumutând aceste bogăţii, preoţii realizau un dublu scop:
obţineau recunoştinţă şi profit.
 Au fost descoperite mărturii scrise privind activitatea de
depuneri şi împrumuturi efectuate de către preoţii templelor,
iar ăncrederea pe care о inspirau templele favoriza
intermedierea monetara, asemănător băncilor de mai târziu.
În măsura în care aceste temple depozitau şi bunuri
perisabile, singura modalitate de păstrare îndelungată era
împrumutul de consumaţie, care se restituia din recolta
următoare.
Avantajul era reciproc: se asigura plasarea bogăţiei într-un
loc sigur, iar pentru preoţi se realiza un profit substanţial.
Dovada sunt tablele de contabilitate descoperite de
arheologi în Mesopotamia, sub ruinele templului Uruc.
Acest templu roşu, datând din perioada anilor 3400-3200
î.e.n., este cel mai vechi edificiu bancar cunoscut.
Totodată, proprietarii de terenuri si negustorii îşi rotunjeau
veniturile practicând împrumuturi cu dobânda.
 Autorităţile aveau interesul să controleze aceste practici,
pentru a evita ca ele sa genereze conflicte sociale între săraci şi
bogaţi.
Codul Hammurabi prevedea ca toate contractele de
împrumut trebuie sa fie vizate de funcţionari regali.
În Grecia Antica, către sec. al VI-lea î.e.n., fiecare oraşel-
stat şi templele începe să emită monedă proprie, ceea ce a
influenţat necesitatea schimbului acestora.
Datorită faptului că fiecare oraş-stat îşi avea moneda
proprie, a apărut necesitatea schimbului unei monede contra
alteia. Acest fapt poate fi considerat ca primele schimburi
valutare primitive.
Persoanele ce practicau schimbul de monede şi de metale
preţioase erau cămătarii sau trapeziţii (de la „trapeza", masa
instalată în pieţe la care-şi rezolvau afacerile).
Mai târziu trapeziţii deschid prăvălii, devenind personaje
bogate şi influente.
 Zarafii, cămătarii sau trapeziţii încep şi ei sa împrumute
(cea mai mare atracţie exercita Atena, oraş comercial, unde
legile lui Solomon liberalizau dobânzile).
Lucrările celebrilor avocaţi Socrates şi Demostene
dezvăluie şi minuţiozitatea cu care zarafii ţineau conturile,
buna cunoaştere a lumii afacerilor şi reţelei de corespondenţă
pe care o utilizau, dar şi discreţia cu care tratau afacerile şi
influenţa în societate.
Pentru combaterea cămătăriei în sec. VI în Grecia sunt
constituite primele bănci publice administrative, care activau
în baza unor norme ce pot fi considerate ca reglementări
statale iniţiale a activităţii băncilor.
Mai târziu în Imperiul Roman apar bănci publice după
modelul grecesc şi bănci private.
Secolele al XlV-lea - al XVI-lea au fost marcate de
importante evenimente istorice care au influenţat şi activitatea
bancară.
 Apar primele instituţii de tip bancar, care efectuau
preponderent operaţiuni de transfer, contribuind la eficienţa
sistemului de plăţi.
Prima bancă de acest tip a fost Banca Veneţiei creată în anul
1171, recunoscută oficial în anul 1587 ca „Banca di Rialto”.
Dezvoltarea afacerilor impunea crearea unor centre
permanente de operare cu banii şi în acest scop se constituie în
1531 prima bursă la Anvers şi apoi la Londra. Astfel se
conturează distincţia dintre pieţele financiare si bănci.
În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea activitatea bancară se
dezvoltă în toate formaţiunile statale din Europa.
Apar bănci în diferite centre: Geneva 1407, Amsterdam
1609, Hamburg 1619, Rotterdam 1635, Banca Angliei 1694,
care a devenit model pentru instituţiile şi structurile bancare
create mai târziu.
Băncile comerciale puternice, care aveau încredere din
partea statului erau împuternicite să emită bani, deci apar
băncile emitente. Printre primele bănci centrale pot fi
menţionate Banca Suediei 1668, Banca Angliei 1694.
 Evoluţia instituţiilor bancare la aceasta etapă include
următoarele direcţii:
1. Dezvoltarea instituţiilor bancare de emisiune, care
monopolizează emisiune pe plan naţional;
2. Extinderea numărului de bănci private, destinate marilor
operaţiuni financiare şi internaţionalizării afacerilor;
3. Constituirea băncilor comerciale ca societăţi pe acţiuni;
4. Apariţia instituţiilor financiare destinate necesităţilor
populaţiei;
5. Diversificarea serviciilor şi produselor financiare prestate
de bănci.
Politica de diversificare face parte din politica băncilor
comerciale. Prin diversificarea produselor si serviciilor,
băncile contribuie la înfăptuirea politicii financiar-monetare şi
valutare a ţării.
Iar prin aceasta poate fi diminuat sau chiar eliminat blocajul
financiar. Primele schimburi valutare primitive reprezentau
 Prin participarea la licitaţiile valutare, băncile contribuie la
stabilirea zilnică a raportului dintre moneda naţională şi
valutele străine (deci a cursului valutar).
Temperând cererea de credite băncile contribuie la limitarea
inflaţiei.
La aceasta reducere a inflaţiei contribuie şi faptul că băncile
acordă diferenţiat credite, în funcţie de gradul de bonitate al
agenţilor economici.
Cooperarea mai mare între bănci facilitează operaţiunile de
investiţii şi de împrumut. Tot în cadrul relaţiilor de cooperare
se poate aprecia că se pune un accent mai mare pe problemele
de intermediere financiară şi bancară.
Sec. 19-20 se caracterizează prin formarea unor bănci de cu
caracter internaţional. Se dezvoltă internaţionalizarea bancară.
Cele mai dezvoltate bănci naţionale efectuează operaţiuni şi
în afara statelor de origine: sucursale, crearea noilor bănci,
care acţionează singure sau prin consorţii bancare;
 Apar bănci cu caracter internaţional. În anul 1930 este
creată Banca Reglementărilor Internaţionale, cu scopul de a
colecta despăgubirile de război şi alocarea fondurilor în statele
învingătoare în funcţie de necesităţi. Treptat banca se
transformă în „bancă a băncilor centrale” a ţărilor europene.
După al II-lea Război Mondial apar instituţii financiare
internaţionale cu activitate:
1. regională: BERD, Banca Interamericană pentru
Dezvoltare, Banca Asiatică pentru Dezvoltare, Banca
Africană pentru Dezvoltare, etc;
2. internaţională: FMI, BM (BIRD, ADI) Corporaţia
Financiară Internaţională, Asociaţia pentru Garantarea
Multilaterală a Investiţiilor, etc.
În evoluţia sa, sistemul bancar parcurge faza de specializare
şi sectorizare.
Specializarea reprezintă limitarea producţiei la anumite
produse sau, altfel spus, producerea unei game restrânse de
produse. In acest context, specializarea bancara poate fi privita
ca fiind orientarea activităţii diferitelor bănci doar spre
anumite servicii, operaţiuni, produse bancare.
 Noţiunea de sectorizare poate fi definită, ca fiind un tip
aparte de specializare ce constă în orientarea activităţii bancare
spre anumite domenii de activitate economică (sectoare ale
economiei naţionale).
În general, băncile furnizează clienţilor trei tipuri principale
de servicii:
1. Deschiderea de conturi bancare (de diferite tipuri). O bancă
atrage bani de la clienţii săi (prin conturi bancare), plătindu-
le in schimb dobânda pentru depozitele constituite. Plata
acestor dobânzi este o cheltuială pentru banca.
2. Facilităţi de împrumut (de credit). Băncile împrumută
clienţilor sume de bani pentru finanţarea afacerilor acestora.
Unele bănci oferă împrumuturi atât persoanelor fizice cât şi
juridice.
3. Servicii privind transferul fondurilor. Băncile furnizează şi
servicii privind plăţile prin transferul fondurilor (atât
electronic, cit si prin instrumentele de plata), in numele şi la
cererea clienţilor lor. Banca percepe un comision pentru
acest serviciu, comision a cărui mărime variază în funcţie de
valoarea sumei şi de tehnica de transfer a banilor.
 2. Funcţiile şi rolul băncilor în dezvoltarea economiei
Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar
care trebuie să asigure mobilizarea disponibilităţilor monetare
ale economiei şi orientarea lor spre desfăşurarea unor activităţi
economice eficiente.
Banca poate fi definită ca o instituţie care mobilizează
mijloace băneşti disponibile, finanţează şi creditează
persoanele fizice şi juridice, organizează şi efectuează
decontările şi plăţile în cadrul economiei naţionale şi în
relaţiile cu alte state cu scopul obţinerii profitului.
Banca este instituţia financiară care atrage de la persoane
fizice şi juridice depozite ori echivalente ale acestora,
transferabile prin diferite instrumente de plată, şi care
utilizează aceste mijloace total sau parţial pentru a acorda
credite sau a face investiţii pe propriul cont şi risc.
Termenul bancă provine de la cuvântul Italian „banco" ceia
ce înseamnă scaun de schimb sau masă de bani.
 Băncile reprezintă persoanele juridice, care concentrează
capitalurile disponibile din economie şi le pun la dispoziţia
subiecţilor economici, inclusiv a statului sub formă de credite.
Băncile ca instituţii financiare specializate se ocupă de
organizarea şi realizarea diferitor servicii bancare, obiectul de
activitate fiind gestionarea acestora, iar scopul final este
obţinerea profitului. Instrumentul de gestionare a operaţiunilor
bancare sunt banii.
Băncile se sprijină în activitatea de creditare, nu atât pe
capitalul propriu (care are o pondere mică), cât mai ales pe
capitalul de piaţă financiar-monetară. Sub acest raport se poate
afirma că banca este o instituţie ce lucrează cu banii altora.
Cererile de credite sunt mari, iar capitalul propriu şi fondul
de rezervă nu pot face faţă.
Capitalul si fondurile proprii reprezintă o primă de asigurare
pentru acoperirea riscurilor ce le implica plasamentele fiecărei
bănci.
 Deci, în economia de piaţă sistemul bancar îndeplineşte
rolul de atragere, concentrare a economiilor societăţii şi de
orientare a acestora prin procesul de acordare a creditelor,
efectuând investiţii eficiente.
Băncile urmăresc modul în care debitorii utilizează
resursele împrumutate. Băncile asigură şi facilitează
efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului.
Agenţii economici pot fi în următoarele raporturi faţă de
bancă:
1. au capital disponibil care caută plasament şi fructificare;
2. au nevoie de capital pentru activitatea curentă sau pentru
investiţii.
Banca are rolul de intermediar între agenţii economici sau
persoanele fizice cu spirit întreprinzător, cu persoane fizice sau
juridice care dispun de mijloace băneşti.
Resursele băncii pot fi diferite în funcţie de provenienţă,
scop, condiţii, termen, piaţă monetară.
 În exercitarea acestei diversităţi de operaţii, băncile
acţionează în numele lor, pe contul lor propriu, depunătorii şi
împrumutătorii neavând nici o legătură de drept între ei.
Adică băncile gestionează depozitele şi mijloacele de plată
din economie.
Astfel, colectând depozitele, băncile au responsabilitatea
gestionării eficiente a acestora cu maxim de randament, în
beneficiul propriu şi al depunătorilor.
În vederea realizării obiectivelor finale, Banca Centrala
urmăreşte stabilirea valorii interne si externe a monedei
naţionale, concomitent cu punerea la dispoziţia economiei
naţionale a cantităţii optime de moneda, necesara creşterii
economice.
Reieşind din specificul activităţii, băncile îndeplinesc
diferite funcţii generale:
Funcțiile ale băncilor comerciale:

Funcţia comercială

Funcţia investiţională

Funcția de depozit

Funcția de redistribuire
 Funcţia comercială prevede:
1. realizarea de încasări şi plăţi în moneda naţională şi în valuta,
servicii de decontări interne şi internaţionale, operaţiuni cu
caracter financiar, necomercial şi alte operaţiuni legate de încasări
şi plăţi între persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;
2. cumpărare şi vânzare, în ţară şi în străinătate, a valutei;
3. efectuarea operaţiunilor de schimb valutar şi a operaţiunilor de
arbitraj pe pieţele monetare internaţionale din cont propriu sau din
contul clienţilor;
4. participarea la tranzacţii externe financiare de plăţi şi de credit,
încheind cu bănci şi instituţii financiare străine angajamente şi
convenţii de plăţi;
5. efectuarea operaţiunilor de scontare şi rescontare a efectelor de
comerţ;
6. lansarea de obligaţiuni, ce asigură mobilizarea împrumuturilor prin
emisiunea de obligaţiuni;
7. prestarea serviciilor bancare, expertiza tehnică, economică şi
financiară a diferitelor proiecte, acordarea asistenţei în probleme
de gestiune financiară şi de evaluare etc.
 Funcţia investiţională prevede:
 Acordarea creditelor în monedă națională și în valută
străină persoanelor fizice și juridice;
 Participarea în calitate de acționar la înființarea unor
instituții bancare sau nebancare în țară sau în străinătate;
 Achiziționarea activelor financiare în numele propriu.
 Funcția de depozit prevede:
 Efectuarea operațiunilor de depozit la vedere și la
termen (atragerea resurselor bănești de la clienții) în
vederea păstrării și fructificării lor;
 Efectuarea operațiunilor de depozitare și păstrare a
obiectelor de valoare aflate în proprietatea persoanelor
fizice și juridice.
 Funcția de redistribuire
Aceasta functie este specifica finantelor publice, bancile
comerciale îndeplinesc și ele aceasta funcție: pe
calea dobanzilor practicate la resursele atrase de la
persoanele fizice si juridice (dobanzi pasive) și a celor
percepute pentru creditele acordate clienților (dobânzi active).
Băncile realizeaza de fapt o redistribuire între cei care
economisesc și cei care se împrumută.
 Astfel, mobilizarea mijloacelor băneşti temporar libere şi
transformarea lor în capital este una dintre cele mai timpurii
funcţii bancare.
Mijloacele băneşti libere ale persoanelor juridice şi fizice
acumulate de către bancă aduc venit deţinătorilor lor sub
formă de dobândă și creează baza operaţiunilor de creditare.
O altă funcţie importantă a băncilor este intermedierea în
operaţiunile de creditare. În faţa relaţiilor directe dintre
deţinătorii de mijloace băneşti libere şi debitorii de capital
apare problema necoincidenţii dintre volumul de capital oferit
şi cel cerut, precum şi diferenţa dintre termenul de rambursare
a împrumutului termenul, necesar debitorului respectivei
sume.
Relaţiile de creditare directă dintre deţinătorii de capital şi
debitori sunt împiedicate şi de riscul de nerambursare a
creditului. Deţinătorul de capital nu dispune de informaţie
despre situaţia financiară reală a debitorului.
 Băncile, intrând în rolul de intermediari financiari, înlătură
aceste greutăţi, uror intrărilor şi ieşirilor de mijloace băneşti.
Creditele bancare se îndreaptă în diferite sectoare ale
economiei, asigurând diversificarea producţiei.
O economie stabilă nu poate exista fără un sistem de
decontări băneşti organizat şi bine reglat. Majoritatea
decontărilor dintre întreprinderi se realizează fără numerar.
Băncile, deţinând rolul de intermediari în plăţi efectuează
decontări la ordinul clienţilor, primesc bani în cont şi ţin
evidenţa lor.
Crearea mijloacelor de plată este legată direct de
activităţile de creditare şi depozitare ale băncilor. Depozitul
poate fi creat pe două căi: introducerea numerarului în bancă
de către client sau acordarea creditului debitorului.
Totuşi, băncile pot nu doar să creeze ci şi să lichideze banii.
Acest fapt se realizează prin rambursarea creditelor de către
debitori prin decontarea banilor din conturile lor de depozite.
In acest caz, totalul masei monetare din economie se
diminuează.
 Funcţia emitent-constitutivă – realizând emisia şi plasarea
valorilor mobiliare, în special a acţiunilor şi obligaţiilor. Pe
lângă aceasta, băncile au posibilitatea să direcţioneze
economiile lor în scopuri de producţie.
Activitatea de consultare a clienţilor. Lista serviciilor de
consultanţă poate include:
1. în domeniul de creditare şi decontări - informaţii despre
conjunctura pieţei monetare, modificarea ratei dobânzii,
despre condiţiile şi formele de creditare, analiza organizării
decontărilor fără numerar;
2. în sfera emisiunii valorilor mobiliare şi a operaţiunilor cu
ele informaţie despre conjunctura pieţei valorilor mobiliare,
modificarea cursului lor, despre emitenţii de valori
mobiliare;
3. în sfera investiţiilor capitale - informaţii cu privire la
conjunctura pieţei serviciilor de construcţie, preţurile la
materialele de construcţie şi tarifele lucrărilor de montare şi
 Tendinţa de lărgire a spectrului de funcţii ai băncilor
comerciale evoluează în condiţiile contemporane. Pentru
întărirea poziţiei pe piaţă, băncile tot mai des îndeplinesc
operaţiuni necaracteristice băncilor, pătrunzând în sferele
netradiţionale ale antreprenoriatului financiar.
Astfel, se măreşte rolul băncilor în funcţionarea economiei.
Banca are un rol complex în economie atât din punctul de
vedere al serviciilor pe care le prestează, cât şi din punctul de
vedere al relaţiilor în spaţiul geografic.
Băncile, ca instituţii specializate, se ocupă de organizarea şi
realizarea diferitelor servicii bancare, obiectul de activitate
este gestionarea lor, iar scopul final, obţinerea profitului
bancar.
 În economia de piaţă sistemul bancar îndeplineşte rolul de
atragere, concentrare a economiilor societăţii şi acordare
creditelor utilizând resursele împrumutate, efectuând cele mai
eficiente investiţii.
Băncile asigură şi facilitează efectuarea рlăţilor, oferă
servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal
de transmisie în implementarea politicii monetare.
Prin activitatea de colectare a resurselor financiare,
concomitent cu plasarea lor pe piaţă prin intermediul
creditelor şi al altor operaţiuni pe piaţa financiară, băncile
joacă rolul de intermediar intre deţinătorii de capitaluri şi
utilizatorii acestora.
Băncile gestionează depozitele şi mijloacele de plată din
economie. Astfel, colectând depozitele, băncile au
responsabilitatea gestionarii eficiente a acestora, cu randament
maxim, în beneficiul propriu şi al depunătorilor.
 Băncile au în continuare, rolul major de intermediar între
cei ce dispun de capitaluri şi întreprinzători.
Ca intermediari între cei care iau împrumut şi cei care dau
credite, băncile realizează următoarele activităţi de bază:
1. colectează fonduri;
2. acordă împrumuturi;
3. îşi asumă în final riscul celor care au cerut împrumutul
(adică analizează cererile de credite şi preiau riscurile);
4. îşi asumă riscul ratei dobânzii deoarece, intermedierea
presupune de obicei o transformare de scadenţă - utilizând
depozite pe termen scurt pentru a finanţa credite pe termen
lung.
Ca urmare a îndeplinirii eficiente a acestor atribuţii, băncile
se pot aştepta să primească o recompensă; această recompensă
este sursa de bază a profitului băncii.
Băncile, ca şi alte întreprinderi producătoare de bunuri şi
servicii, au ca scop major şi responsabilitatea faţă de acţionari,
 Majoritatea băncilor nu sunt mulţumite să realizeze doar un venit
normal pentru activitatea de intermediere.
În plus ele caută, atunci când este posibil şi prudent, să obţină
profituri peste cel obişnuit prin structurarea scadenţelor activelor şi
pasivelor, astfel încât să poată obţine profit prin asumarea unui risc
suplimentar al ratei dobânzii.
Aici, trebuie avute în vedere trei puncte cheie:
1. Băncile operează în condiţii de incertitudine, ceea ce înseamnă că ele
sunt supuse unui risc, ele îşi pot planifica costurile viitoare,
veniturile şi profitul, dar nu pot fi niciodată sigure că evenimentele
externe le vor permite să-şi atingă ţelurile.
2. Ele căutând să-şi maximizeze profitul în condiţiile de incertitudine,
aleg cu precădere o anumită structură a bilanţului sau, în raport cu
tipurile de active şi pasive şi cu scadenţa acestora. Pentru o bancă,
mai mult decât pentru o instituţie nonfinanciară, maximizarea
profitului presupune alegerea unui bilanţ optim în condiţii de
incertitudine.
3. Înainte ca o bancă să acţioneze în vederea modificării structurii
activelor şi pasivelor pentru a-şi creşte profitabilitatea sa potenţială,
ea trebuie să se asigure de două lucruri:
a) că are şi este capabilă să-şi menţină o lichiditate adecvată -
sancţiunea finală pentru cazul în care nu va face aşa este faptul că va
veni o zi în care nu-şi va mai putea deschide porţile;
b) că îşi asumă un risc al ratei dobânzii la un nivel acceptabil.
 Procesul general de intermediere financiară este reprezentat schematic
mai jos:
 În sfârşit, o bancă nu poate lua măsuri să-şi schimbe
lichiditatea fără a-şi modifica expunerea la rata dobânzii, deci
şi perspectivele de profit; reciproca este de asemenea
adevărată.
Aceste aspecte legate de bilanţul unei bănci - lichiditate,
expunerea la rata dobânzii şi profitului potenţial - sunt toate
legate.
O bancă poate examina fiecare aspect în parte, dar nu le
poate determina separat.
Cel mai bun lucru pe care îl poate face este să caute
combinaţia optimă a acestor factori, pornind de la poziţia
curentă a băncii şi de la condiţiile economice reale.
După 1970 au avut loc adevărate revoluţii atât în practică
cât şi în teoria bancară. A evoluat un sistem teoretic de
explicare a activităţii bancare bazat pe informaţie.
Băncile sunt specializate în furnizarea de date care rezolvă
problemele generate de informaţia incompletă din pieţele de
 Economiştii susţin că intermedierea financiară reduce
costurile de agenţie generate de insuficienţa informaţiei pe
piaţă.
În anumite modele, potenţialii clienţi pentru împrumuturi
deţin informaţii private legate de riscul de creditare sau de
oportunităţile de investiţie.
Rolul intermediarilor este să colecteze în avans informaţia
despre proiectele financiare ale celor care cer împrumut. Alţi
cercetători evidenţiază asimetriile informaţiei faţă de
performanţa ulterioară a clientului creditat.
Intermediarii monitorizează clienţii împrumutaţi pentru
sesizarea primelor semnale de avertizare în cazul dificultăţilor
financiare şi pun în practică o remediere optimă, refinanţarea
sau o politică de restructurare dacă este necesar.
Astfel, în loc de a privi banca drept producător de credite,
noua teorie evidenţiază băncile ca producătorii informaţiei
necesare pentru facilitarea acordării creditelor de investitori
 Noile perspective indică faptul că băncile investesc în
tehnologia pentru acumularea de date, în scopul obţinerii unui
avantaj competitiv în evaluarea cazurilor de creditare riscante.
Când un potenţial client cere un credit, banca evaluează
clientul şi decizia sa asupra creditului semnalează
credibilitatea acestui client pe piaţă pentru alţi participanţi la
piaţa de capital.
Diferite argumente şi cercetarea empirică oferă concluzia că
intermediarii, în particular băncile, sunt producători de
informaţie superioară.
Un argument este acea duplicare de efort sau o corelare
liberă a informaţiei adunate de cei care oferă credite direct.
În acelaşi timp, costul delegării activităţii de intermediere -
costurile furnizării stimulentelor adecvate pentru intermediar -
se diminuează pe măsură ce intermediarul devine tot mai
puternic şi mai diversificat ca activitate.
Un alt argument este acela că băncile au un avantaj datorită
capacităţii de a oferi informaţie corelată cu alte servicii
apreciate de clienţi, cum ar fi tranzacţii de cont, consultanţă şi
confidenţialitate.
 Evoluţia unui depozit bancar poate oferi informaţii utile
pentru evaluarea riscului de creditare sau pentru monitorizarea
creditelor.
Astfel, băncile obţin întotdeauna acces la informaţii private
despre clienţii lor în timp, ca rezultat al unei cooperări
continue şi apropiate. Mai multe modele recente prezintă
interacţiunea bancă – client în cursul mai multor perioade,
incluzând reînnoirea creditelor, ceea ce duce la creşterea
fluxului informaţiei private în timp.
Modelele indică faptul că băncile sunt bine informate
comparativ cu modul de operare al investitorilor numai care se
bazează pe informaţia publică şi au un avantaj comparativ în
monitorizarea clienţilor creditaţi privitor la dispersia
deţinătorilor de creanţe.
Ca rezultat, băncile pot oferi anumitor clienţi împrumutaţi
costuri de finanţare mai mici faţă de piaţa publică a titlurilor
de valoare. Termenul scurt şi structura bilaterală a contractelor
de creditare facilitează renegocierea între împrumutat şi
creditor ca urmare a unor noi informaţii.
 De aceea, există avantaje în activitatea de creditare în ce
priveşte relaţia cost specific. In epoca contemporana locul si
rolul băncilor in economie sunt strâns legate de calitatea lor
de intermediar principal in relația economii-investiții, relație
hotărâtoare in creșterea economica.
Conceptele moderne privind dezvoltarea economica
considera ca un rezultat necesar al evoluției societății,
obținerea de economii ale agenților economici sau persoanelor
reprezentând venituri neconsumate in perioada curenta si
destinate unei utilizări viitoare.
In cadrul acelorași concepte investițiile, reprezentând
achiziția de utilaje si echipamente, structuri, mașini si inventar,
destinate dezvoltării producției reprezintă o alta realitate a
economiei si expansiunii ei ce afectează pe agenții economici.
Secolele al XIX-lea și al XX-lea marchează profund
activitățile bancare, ce se caracterizează prin formarea unor
bănci cu caracter internațional, se remarcă forme ale
internaționalizării bancare.
 Internaționalizarea bancară se desfășoară în două direcții:
1. Cele mai mari și mai puternice bănci naționale își dezvoltă
rețele de unități teritoriale, concomitent efectuând operațiuni și
în afara hotarelor statelor de origine;
2. Influența unor bănci cu caracter internațional, suprastatal.
În decursul secolului al XX-lea băncile, care până atunci
acționează în cadrul țărilor de origine și care au fost supuși unor
procese de centralizare și consolidare a capitalului, încep să își
dezvolte unități operative în alte state, fie sub forma unor sucursale,
fie prin înființare unor noi bănci pe care le controlau în totalitate.
De asemenea în această perioada are loc extinderea funcțiilor
băncilor (la cele mai mari și mai puternici bănci), ele asumându-și
nu doar funcția de creditor național și cea de creditor internațional.
Atunci când aceste bănci acordă creditele debitorilor din alte state
ele pot acționa singure sau se unesc în consorții bancare.
Paralel cu internaționalizarea activității bancare, pe parcursul
secolului al XX-lea au apărut băncile cu statut internațional,
suprastatal. Acest proces a început după Primul Război Mondial și
s-a prelungit înființarea băncilor cu statut internațional și după al
Doilea Război Mondial.
 3. Dezvoltarea şi structura sistemului bancar al RM
Etapele evoluţiei sistemului bancar au fost determinate de
relaţiile economice ale Moldovei cu ţările vecine şi de
specificul activităţii ţărilor din care teritoriul actual al
Moldovei făcea parte în anumite perioade istorice.
Primele operaţiuni bancare au fost realizate de către
cămătari în cadrul relaţiilor comerciale cu alte state (schimb de
monedă şi acordarea creditelor cu dobândă).
Începând cu sec. 19 activitatea economică a Ţărilor
Româneşti se modifică, fiind asigurată din punct de vedere
financiar de bancheri care nu erau băştinaşi. Dobânda varia de
la 10 la 12 % prin reglementări, ajungea la 16 - 30% în
tranzacţii reale. Ca instrumente bancare încă înainte de 1850
se foloseau tratele, cecurile, scrisorile de credit.
În 1799 a fost înfiinţată prima organizaţie cooperatistă
„Artel” care deservea asociaţiile profesionale şi Organizaţia
„Mir” pentru familiile ce cumpărau sau arendau pământ.
Acordarea creditelor se dezvoltă intensiv după 1837.
 Apare necesitatea activităţii unei bănci centrale. După mai
multe încercări în martie 1857 îşi începe activitatea BNM cu
capital german, englez, francez şi nesemnificativ român, în
valoare de 10 mln. taleri prusieni sub formă de 50 mii acţiuni.
În 1858 banca încetează plăţile, iar în iunie este declarată în
stare de faliment.
Capitalul iniţial fiind împărţit în 4000 cote de participare
egale, a câte 250 de ruble. Domeniul principal de activitate îl
reprezenta atragerea de depozite, acordarea de credite
garantate, ş.a.
În 1864, prin decretul ţarului Alexandru al II-lea din 20
decembrie 1863, a fost deschisă sucursala Băncii de Stat a
Imperiului Rus, înfiinţată la 1860.
În data de 18 octombrie 1871 a fost adoptat Regulamentul
Băncii Comerciale din Chişinău, cu un capital iniţial de 1
milion de ruble, majoritatea acţionarilor erau marii moşieri,
comercianţii, proprietarii de terenuri.
 Pe parcursul unei perioade îndelungate Banca Comercială
Chişinău era singura instituţie financiară în gubernia rusească
Basarabia, ce activa pe principiile capitalului privat.
În Basarabia primele bănci apar în secolul 19. La sfârşitul
sec. 19 începutul sec. 20 în Basarabia activau sucursale ale
marilor bănci ruseşti. În 1871 este creată Banca Comercială
Chişinău, în 1901 la Cetatea Albă, în 1911 la Tighina.
Evoluţia sistemului bancar pe teritoriul RM contemporană
este strâns legat de etapele istorice prin care aceasta a trecut în
ascensiunea sa cronologică.
În 1885 în Basarabia este deschisă banca ţărănească,
aceasta îndeplinea două funcţii:
1. acordarea de împrumuturi nobililor ereditare garantate prin
ipoteca
2. ajutarea la împroprietărirea ţăranilor, prin vânzarea
terenurilor (asupra cărora s-a exercitat dreptul de ipotecă)
ţăranilor şi suplinirea resurselor financiare lipsă prin
 În afară de sucursalele băncilor din Rusia, în Basarabia la
începutul secolului XX existau 6 bănci provinciale: Banca
Basarabiei (cu 20 de sucursale); Banca Dunării de Jos (cu 4
sucursale); Banca Soroca; Banca Cetatea Albă; Banca
Comercială Industrială a Basarabiei; Banca Creditul
Comercial L.Lijschitz&Co.
Dezvoltarea instituţiilor bancare a contribuit la colectarea
economiilor şi creditarea industriei, comerţului, agriculturii şi
a altor ramuri ale economiei Basarabiei.
O deosebită dezvoltare sistemul bancar la cunoscut după
înfăptuirea Marii Uniri, de la 1918, când după obţinerea
independenţei noua Republică Democrată Moldovenească la
27 martie 1918 votează unirea Basarabiei cu Ţara Mamă,
România.
Doar în perioada 1918-1928 în România Mare creşte
numărul băncilor de la 215 la 1122.
 Concomitent funcţionau instituţii de credit reciproc (Bălţi,
Tighina, Orhei, Soroca, Ismail). În 1922 existau 11 sucursale
ale băncilor româneşti, care acordau credite pentru dezvoltarea
diferitor sectoare cu anumite condiţii.
Pe teritoriul Basarabiei se deschid sucursale ale
următoarelor bănci: Banca Dacia, Banca Românească, Banca
Uniunea Română, Banca Viticolă a României, Banca Iaşilor,
Banca Moldova etc.
În perioada crizei 1929-1933 mai multe bănci din toată ţara
s-au prăbuşit, de la numărul menţionat anterior de 1122,
rămăseseră către finele crizei doar 873.
În sec. 20 s-a relansat cooperaţia de credit, apoi activitatea
bancară a fost influenţat de criza economică internaţională din
1930-1933. În anii 1944-1987 sistemul bancar al Moldovei
făcea parte din sistemul bancar al URSS.
 Mai mult, în perioada imediat ulterioară, numărul lor nu a
crescut, ci sa micşorat şi mai drastic ca urmare a fuziunilor şi
absorbţiilor, către 1941, numărul băncilor a fost de 275,
dimensiunile capitalului bancar rămânând practic neschimbat.
În perioada în care Basarabia era în componenţa României,
organul central era reprezentat de Consiliul Superior Bancar,
care a fost instituit prin Legea bancară din 1934.
Conform art. 42 Consiliul Superior Bancar funcţionează pe
lângă Banca Naţional Română, astfel nu urmează a fi pus
semnul de egalitate între Consiliul Superior Bancar şi o
autoritate de supraveghere bancară azi BNM.
Conform art. 4 comerţul de bancă nu putea fi exercitat
decât cu autorizaţia Consiliului Superior Bancar, printre alte
atribuţii ale Consiliului Superior Bancar erau:
1. supravegherea activităţii bancare în ţară,
2. acordarea de autorizaţii pentru sucursale,
3. inclusiv decide lichidarea unei bănci.
 Basarabia în componenţa URSS. În perioada sovietică
sistemul bancar al RSSM era încadrat în sistemul sovietic,
luând în considerare comerţul ca atare lipsea în viaţa
economică a ţării, tot ce ţine de activitatea bancară a stagnat.
În anul 1945 la Chişinău a fost deschis un birou la nivel
republican al Băncii de Stat URSS, care se subordona direct
Consiliului de Administraţie de la Moscova; şi trei birouri
regionale: Cahul, Tiraspol şi Bălţi. 
O dată cu reformele economice întreprinse în perioada
anilor 1980-1990 în URSS, activitatea bancară nu a putut fi
neglijată, astfel dacă până la acel moment sistemul bancar era
centralizat prin Banca de Stat URSS, după 1988 pe teritoriul
URSS-ul au început a activa alte 5 bănci specializate: Banca
pentru Relaţii Economice Externe; Banca pentru Industrie şi
Construcţii; Banca Agro-Industrială; Banca pentru locuinţe,
servicii comunale şi dezvoltare socială; cât şi  Sberbank-ul.
 Astfel, urmează a se lua în considerare:
1. perioada ocupaţiei ţariste, când Basarabia era parte a
Imperiul Rus până la 1918;
2. anii de după Unirea din 1918 până la anexarea Basarabiei
în 1940 de URSS;
3. existenţa Basarabiei în cadrul URSS până la 1991;
4. perioada de după 1991, după dobândirea independenţei.
Republica Moldova. În perioada 1991-1995 se
organizează sistemul bancar pe principiile orientate spre
economia de piaţă.
La 4 iunie 1991 prin Decretul „Cu privire la Banca
Naţională a Moldovei” Banca Republicană di Moldova este
reorganizată în BNM, care activează în baza Legii nr. 548-XIII
din 21 iulie 1995 „Cu privire la Banca Naţională a Moldovei”.
Prin Legea cu privire la bănci şi activitatea bancară din 12
iunie 1991 s-a pus bazele sistemului bancar din ziua de astăzi.
 Din momentul declarării independenţei sistemul bancar
activează pe două nivele: primul – BNM; pe al doilea –
băncile. Prima banca înregistrată în RM a fost „Victoriabank”
SA, fondată în data de 12.10.1989, tot atunci în cadrul
adunării generale aceasta îşi primeşte denumirea.
În anul 1995 Parlamentul RM a adoptat
Legea instituţiilor financiare. Conform primei legi, BNM este
independentă în exercitarea atribuţiilor sale, fiind responsabilă
faţă de Parlament.
Cea de-a doua lege sus-menţionată are drept scop crearea
unui sector financiar puternic şi competitiv, neadmiterea
riscului excesiv în acest sistem, protejarea intereselor
deponenţilor.
La 12.04.1990 banca efectuează prima operaţie financiară,
iar prima filială a fost deschisă la Bălţi, în data 01.02.1991.
Mai mult, licenţa din partea BNM-ul este obţinută abia la
01.12.1991, licenţă cu nr. 7.
 Licenţa cu nr. 1 însă a fost obţinută de către „Bancosind”,
care a fost înregistrată la 11.09.1991 în Registrul Central al
Băncilor din RM, astfel „Victoriabank” nu este prima bancă
din ţară, chiar dacă „Bancosind” din 1997 nu mai activa ca
urmare a retragerii licenţei şi iniţierii procedurii de lichidare
(25.01.2018) Agenţia Servicii Publice a RM a anunţat oficial
încheierea procedurii de lichidarea în cazul „Bancosind”.
Sistemul bancar a fost zguduit de mai multe valuri, care au
finalizat cu retragerea licenţelor unor bănci (unele
licenţe/autorizaţii au fost retrase ca urmare a depunerii unei
cereri în acest sens la BNM).
Începând cu anul 1998 BNM renunţat la practica stabilirii
cursului oficial de schimb al monedei naţionale faţă de dolarul
SUA la Bursa valutară şi a procedat la determinarea acestuia
ca medie aritmetică simplă a mediilor ponderate a cursurilor
de cumpărare şi vânzare a dolarului SUA contra lei
moldoveneşti pe piaţa inter- şi intrabancară.
 Faptul a permis descentralizarea pieţei valutare interne în
corespundere cu practicile ţărilor dezvoltate.
Ca urmare a lichidării riscurilor excesive în bănci şi creării
condiţiilor necesare pentru menţinerea stabilităţii situaţiilor
financiare ale acestora, care se bazează pe acţiunea forţelor de
piaţă, începând cu 1 iulie 2004 a fost înfiinţat sistemul de
garantare a depozitelor, care prin garanţiile sale acoperă circa
90 la sută din depozitele persoanelor fizice.
La sistemul de garantare a depozitelor participă în mod
obligatoriu toate băncile autorizate. Mijloacele destinate
pentru garantarea depozitelor se acumulează din contribuţiile
băncilor, iar statutul legal al sistemului de garantare a
depozitelor asigură independenţa juridică, operaţională,
financiară şi administrativă a acestuia.
De asemenea, în contextul alinierii la standardele
internaţionale, în anul 2006 BNM a implementat un nou
sistem automatizat de plăţi interbancare (SAPI).
 Acesta este compus din sistemul de decontare pe bază brută
în timp real destinat procesării plăţilor urgente şi de mare
valoare şi sistemul de compensare cu decontare pe bază netă
destinat procesării plăţilor de mică valoare.
Astfel, a fost realizată o infrastructură modernă de plăţi,
care a determinat premise importante pentru prestarea
serviciilor de plată de o nouă calitate şi facilitarea efectuării
plăţilor fără numerar în ţară.
Conform Legii privind activitatea băncilor art. 4,
autoritatea competentă pentru bănci este BNM.
Totodată pe lângă retragerea licenţei şi iniţierea procedurii
de lichidare silită în cazul băncilor menţionate mai sus, în
special a celor din 2015, tot atunci ca urmare a crizei financiar
sistemice cu care s-a ciocnit RM.
 BNM începând cu 11.06.2015, a instituit procedura de
supraveghere specială asupra 3 bănci (BC „MOLDOVA-
AGROINDBANK” S.A., B.C. „VICTORIABANK” S.A. şi
BC „Moldindconbank” S.A.).
În legătură cu modificările în legislaţie, supravegherea
specială a fost substituită cu supravegherea intensivă, iar, la
data de 20.10.2016, la BC „Moldindconbank” S.A. regimul de
supraveghere intensivă a fost schimbat în regim de intervenţie
timpurie. E de menţionat că aceste 3 bănci deţin 65.0 la sută
din totalul activelor sectorului bancar.
O dată cu intrarea în vigoare a Legii privind activitatea
băncilor la 01.01.2018, este de aşteptat ca noile cerinţe impuse
să fortifice sistemul bancar şi să asigure stabilitatea financiară
în Republica Moldova.
 în anii 90’ au fost retrase autorizaţiile:
1. „Basarabia”; filialei BCA „Finist Bank” din Rusia; filialei
„Dacia-Felix” SA din România; BCA „Capital-banc”; BCA
„Bancosind”; BCA „Bucuriabank”; BCIA „Vias”; Băncii
„Guinea” SA; „BIID MB” SA;
2. începutul anilor 2000: BCI „Oguzbank” SA; BC „BTR”
Moldova SA; băncii municipale „Chişinău” SA”;
„International Commercial Bank (Moldova)” SA;
3. 2005-2010: BC „BUSSINESBANK” SA; BC
„INVESTPRIVATBANK” SA;
4. 2012: BC „Universalbank” SA;
5. 2015: BC „Banca de Economii” SA; BC „UNIBANK” SA;
BC „BANCA SOCIALĂ” SA.
În ceea ce ţine de ultimele cazuri de retragere a licenţei şi
iniţiere a procedurii lichidării silite, aceste evenimente au
influenţat negativ evoluţia sistemului bancar în RM, practic
având un efect de stagnare şi necesitând redresarea promptă a
situaţii economice create, ori până în 2015 aceste bănci erau
liderii pieţei financiare în Moldova.
 La momentul actual conform datelor sitului oficial al BNM-
ului, în Republica Moldova deţin licenţa 11 bănci:
1. Banca Comercială „COMERŢBANK” S.A
2. Banca Comercială „ENERGBANK” S.A.
3. Banca Comercială „EuroCreditBank” S.A.
4. Banca Comercială „EXIMBANK” S.A.
5. Banca Comercială „Moldindconbank” S.A.
6. Banca Comercială „MOLDOVA - AGROINDBANK” S.A.
7. Banca Comercială „ProCredit Bank” S.A.
8. Banca Comercială Română Chişinău S.A.
9. Banca Comercială „VICTORIABANK” S.A.
10. Banca Comercială „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A.
11. OTP Bank S.A.