1.

EVOLUȚII ALE SISTEMULUI BANCAR

• Istoria sistemului bancar își găsește originile în trecutul îndepărtat, existând

mărturii foarte vechi ce atestă practica unor activități care, într-o formă mai
mult sau mai puțin evoluată, se pot constitui ca primii pași pe tărâmuri bancare.
Există păreri diferite în ceea ce privește originea băncilor. Unii cercetători
consideră că primii bancheri au fost cei care efectuau schimbul de bani, moment
asociat apariției și circulației monedei metalice. După alți cercetători, noțiunea
de bancă este asociată momentului în care un grup de persoane a avut ideea să
primească disponibilități bănești, sub formă de depuneri de la cei ce doreau să
facă economii și în baza acestor depozite, să ofere împrumuturi celor care aveau
nevoie de fonduri suplimentare.
Primele dovezi ale unei activități bancare se regăsesc în Orientul Apropiat și
Egiptul Antic. În acea perioadă, templele erau deopotrivă, loc de rugăciune și
loc de păstrare a banilor și tezaurelor. Au fost descoperite mărturii scrise privind
activitatea de depuneri și împrumuturi efectuate de temple. Încrederea pe care o
inspirau templele favoriza intermedierea monetară, asemănător băncilor de mai
târziu.

• Istoria sistemului bancar românesc

Primele dovezi ale desfășurării unei activități bancare pe teritoriul României
au fost descoperite între anii 1786 - 1855 și reprezintă 55 de plăci de piatră,
găsite într-o zonă de mine aurifere. Aceste mine datau din perioada Daciei
Traiane. Dintre cele 25 de plăci păstrate până în prezent, a XIII-a conține detalii
referitoare la contractul privind înființarea unei instituții bancare. Contractul era
datat 28 martie 167 Î.H. și fusese semnat de Deusara. Clauzele principale se
refereau la faptul că băncile acordau credite pe termen scurt, iar profitul se
obținea din dobânda percepută la împrumuturile respective.
În perioada modernă, primele încercări de creare a unei bănci au avut la
începutul sec. al XIX-lea. Deși au existat și anterior preocupări în acest sens,
abia în 1856 a fost creată Banca Națională a Moldovei, cu sediul la Iași, care a
fost astfel prima instituție bancară ce își desfășura activitatea pe teritoriul
României. Banca a fost creată ca urmare a demersurilor unui bancher prusac și a
fost concesionată acestuia. După unirea Țării Românești cu Moldova, în 1859,
au început să funcționeze și alte bănci. Ca urmare a legii adoptată la 24.11.1864,
a fost fondată Casa de Depuneri și Consemnațiuni. Această instituție, în 1880, a
avut un rol foarte important, întrucât a fost principala bancă de emisiune pe
teritoriul Principatelor Unite.
În 1865 a apărut la București, sub denumirea de Banca România, o bancă care
inițial a avut atribuții de bancă de emisiune și de scont. Ulterior, ca urmare a
modificării statutului său, a pierdut aceste privilegii, desfășurând apoi o
activitate pur comercială. Activitatea acestei bănci a continuat până la
naționalizarea sistemului bancar din România , în Iunie 1948.
În aceeași perioadă au apărut și alte bănci: Banca Albina, prima bancă cu capital
integral românesc, care și-a început activitatea în 1872, la Sibiu precum și
creditul Financiar Rural, care a apărut în 1873, ca și Banca Aurora, din Năsăud.
În următorul an, a fost creat Creditul Financiar Urban și Rural. Cea mai
importantă bancă înființată în această perioadă a fost Banca Națională, care din
punct de vedere organizatoric, a fost concepută după modelul Băncii Naționale
a Belgiei. Acesta a fost începutul dezvoltării unui sistem bancar nou și modern.
Înființarea Băncii Naționale a României a creat premisele pentru apariția și a
altor bănci și pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc.
Crearea Băncii Centrale în România a suscitat multe discuții referitoare la
structura capitalului băncii și proporția capitalului străin maxim permis. În final,
s-a decis ca majorarea capitalului să fie constituit din surse românești, astfel
încât să se asigure controlul asupra economiei naționale și, totodată, să nu existe
posibilitatea ca sistemul său bancar să fie supus dominației străine.
Corespunzător dezvoltării economice a țării, la început, activitatea băncilor se
baza, în principal, pe acordarea de credite persoanelor particulare. Odată cu
industrializarea și, implicit, cu dezvoltarea forțelor de producție, a apărut
necesitatea concentrării sumelor disponibile, pentru a satisface proiectele
concepute de proprietarii de pământ, de comercianți și de marii industriași.
Procesul de creare a noilor instituții de credit a fost accelerat prin aportul de
capital autohton, aparținând reprezentanților burgheziei și moșierimii române,
dar și prin infuzia de capital străin. După 1880, a crescut numărul și importanta
băncilor românești, de la numai 5 bănci existente între 1880 - 1890, la aproape
200 de bănci, înainte de primul război mondial. Patru dintre principalele bănci
din această vreme au fost , Banca Generală Română, Banca de Credit Român,
Banca Comercială Română care erau înființate și prin capital străin. Alte patru
bănci importante au fost reprezentate de , Banca Agricolă (1894), Banca de
Scont (1898 ), Banca Comerțului din Craiova (1898) și Banca Românească
(1911) . Acestea au fost create cu capital autohton participând apoi la formarea
capitalului altor bănci, întreprinderi industriale și alte firme comerciale. Astfel,
capitalul autohton căuta să câștige teren în concurență cu capitalul străin,
urmărind, în acest mod, dobândirea unei poziții avantajoase pe piața financiară
românească.
Reforma sistemului bancar a început în 1990-1991, prin elaborarea si
adoptarea unei noi legislații bancare și a băncilor comerciale. Noua legislație
bancară se referă, în principiu, la Legea privind activitatea bancară( nr. 34/1991)
și Legea privind Statutul Băncii Naționale (nr.31/1991). De asemenea, o
importanță deosebită o deține Legea societăților comerciale ( nr.31/1990 )
datorită faptului că băncile sunt, la rândul lor, organizate ca societăți
comerciale, în plus fiind necesară autorizarea acordată de Banca Națională pe
baza criteriilor stabilite prin reglementări și norme speciale. În același timp, au
început să apară noi bănci, finanțate prin aport de capital privat. Aceste
reglementări oferă servicii atât statului, cât și agenților economici privați.
Aceste reglementări au fost concepute pentru a acorda flexibilitate economiei
de piață și pentru a încuraja inițiativa privată. În vederea susținerii băncilor în
realizarea obiectivelor menționate și asigurării realizării standardelor
internaționale bancare, România a primit sprijinul țărilor cu sisteme bancare
dezvoltate. România a primit sprijinul țărilor cu sisteme bancare dezvoltate.
România și-a îmbunătățit practica bancară cu noi tehnici și instrumente,
obiectivul principal al acestor îmbunătățiri este de a constitui o rețea de bănci
comerciale eficiente și viabile, care sã ofere o gamă largă de servicii bancare
necesare susținerii creșterii economice într-o economie de piață . Sistemul
bancar românesc a suportat și în acest an șocurile unei piețe volatile și extrem
de frământate. Degradarea situației financiare a multor agenți economici s-a
răsfrânt direct asupra băncilor creditoare, prin creșterea volumului creditelor
neperformante și a dobânzilor neîncasate. Un element extrem de important îl
constituie decizia de privatizare a Băncii Române pentru Dezvoltare și Banca
Post, proces aflat deja în faza finală.
În 1998, mediul economic financiar internațional și intern a fost caracterizat de
sincope, contradicții, de lipsa unui program guvernamental cu priorități duse la
îndeplinire, ceea ce a determinat diversificarea nevoilor clienților și accentuarea
concurentei pe piața bancară.
Pentru băncile care își desfășoară activitatea în România, anul 1998 a însemnat
confruntarea cu o serie de măsuri restrictive care au constituit tot atâtea
probleme de rezolvat. Apoi problemele cu care se confruntă diferitele sectoare
din economie se răsfrâng și asupra băncilor. Consider că un punct important
care rămâne de realizat este o concurență adevărată între băncile de stat și cele
cu capital privat.
Este cunoscut faptul că ,băncile au accentuat indicele de prudențialitate în
aplicarea propriilor politici de creditare, luând în calcul dificultățile reale și
potențiale pe care agenții economici pot să le înregistreze în returnarea
creditelor acordate și a dobânzilor aferente acestora.
În prezent, sistemul bancar românesc este puternic afectat de situația financiară
a partenerilor săi de afaceri și anume , agenții economici și populație ,în ambele
ipoteze, de furnizor de resurse și beneficiar al acestora. Consider cu tărie că , o
ameliorare semnificativă a sistemului bancar nu se va putea obține decât pe
fondul unei restructurări a sectorului real.

2. ELEMENTELE SISTEMULUI FINANCIAR

Prin prisma conţinutului său economic, sistemul financiar se prezintă ca un

ansamblu de relaţii financiare ce se manifestă în procesul de formare, distribuire
şi utilizare a fondurilor băneşti.
Astfel, se disting două mari subsisteme:
 subsistemul financiar public, ce reprezintă ansamblul relaţiilor
financiare prin care se formează, se distribuie şi se utilizează fondurile
băneşti publice, având în prim plan autorităţile publice care administrează
în interes public aceste fonduri;
 subsistemul financiar privat, considerat ca un ansamblu de relaţii
financiare prin care se formează, se distribuie şi se utilizează fonduri
financiare private, având în prim plan entităţile şi persoanele private ce
administrează în interes privat fondurile respective.
Diferenţele dintre cele două mari subsisteme ale sistemului financiar se regăsesc
atât la nivelul formei de proprietate sub care se administrează patrimoniile
respective (publică sau privată), cât şi la nivelul tipului de interese ce se satisfac
prin aceste relaţii.

 SUBSISTEMUL FINANCIAR PUBLIC ESTE FORMAT DIN:

- sistemul bugetar public naţional
- creditul public şi asigurările publice
 - sistemul fiscal, ca o componentă deosebit de importantă, chiar dacă nu
singura, care se referă la resursele financiare de natură fiscală, atrase către
fondurile publice prin intermediul impozitelor, taxelor, contribuţiilor de
orice fel datorate de către subiecţii de drept ce dobândesc, în temeiul
legii, calitatea de contribuabili.

Sistemul bugetar public naţional reprezintă relaţiile de redistribuire a

produsului intern brut privind constituirea fondurilor bugetare, precum şi
distribuirea şi utilizarea acestor fonduri pentru satisfacerea nevoilor publice de
interes naţional (mai larg), respectiv local.

Asigurările sociale exprimă relaţiile prin care se constituie, distribuie şi

utilizează, în principiu, fondurile destinate protecţiei celor ce îşi pierd
capacitatea de muncă. Participanţii la aceste relaţii sunt autorităţile publice ce
administrează fondurile de asigurări sociale de stat, precum şi persoanele fizice
şi juridice aflate în ipostaza de contribuabili la constituirea acestor fonduri,
respectiv numai persoanele fizice ca beneficiari ai sumelor utilizate din aceste
fonduri.

Tot ca o componentă a subsistemului financiar public poate fi considerată şi

cea a bugetelor fondurilor speciale. Deşi prin conţinutul economic acestea se
integrează în bugetul public consolidat, ele se particularizează ca relaţii
financiare de constituire, distribuire şi utilizare a fiecărui fond special, cu
reflectare într-un buget distinct. Participanţii la relaţiile financiare respective se
diferenţiază, de la un fond la altul, în raport cu scopul distinct urmărit în
administrarea acelui fond (de exemplu, se pot constitui fonduri speciale pentru
risc şi accident, pentru modernizarea drumurilor publice etc.)
O componentă deosebită a subsistemului financiar public, este reprezentată de
credit , care exprimă relaţiile financiare caracteristice constituirii şi utilizării
unor fonduri de creditare .
Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă sunt privite ca
subsistem financiar, particularizat prin specificul relaţiilor de constituire,
distribuire şi utilizare a unui fond specific numit de asigurare. La aceste relaţii
financiare participă instituţiile de asigurări cu capital de stat specializate în
astfel de activităţi, pe de o parte, şi persoanele fizice şi juridice ca asiguraţi, pe
de altă parte.
 • SUBSISTEMUL FINANCIAR PRIVAT înglobează relaţiile financiare de
constituire, distribuire şi utilizare a fondurilor băneşti în cadrul proprietăţii
private.
Acesta este format din:
-finanţele companiilor şi cele ale altor entităţi sau firme private
- creditul bancar (privat)
-din asigurările sociale private şi asigurările de bunuri, persoane și răspundere
civilă (private)
- finanţele gospodăriilor (menajelor).

Finanţele private ale companiilor şi firmelor reflectă relaţiile economice în

formă bănească prin care se mobilizează, repartizează şi utilizează resursele
băneşti necesare activităţii de producţie, investiţii, precum şi pentru satisfacerea
altor cerinţe la nivel entităţilor respective. Sfera de cuprindere a acestor relaţii
este foarte largă, antrenând o multitudine de participanţi în baza proprietăţii
private asupra bunurilor şi sumelor de bani ce fac obiectul relaţiilor financiare
respective. Între acest subsistem şi cel al companiilor cu capital de stat există
asemănări şi deosebiri ce decurg din specificul activităţilor pe care le desfăşoară
entităţile respective, precum şi din forma de proprietate exercitată asupra
patrimoniului lor.

Creditul bancar înglobează toate relaţiile băneşti vizând mobilizarea de

resurse băneşti şi redistribuirea acestora pe principiul rambursabilităţii şi al
plăţii de dobândă pentru sumele împrumutate. Participanţii la aceste relaţii sunt
diferitele persoane fizice şi juridice aflate fie în ipostaza de creditor, fie în cea
de debitor, precum şi instituţiile financiar-bancare private, ca intermediari
financiari.

Asigurările sociale private pot apărea ca o componentă distinctă a

subsistemului financiar privat în măsura în care diferite persoane fizice şi
juridice participă la constituirea, distribuirea şi utilizarea unor fonduri de
asigurări sociale, administrate de instituţii cu capital privat.
 Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă cuprind relaţiile
financiare specifice constituirii, distribuirii şi utilizării fondurilor de asigurare,
la care participă însă societăţile de asigurări cu capital privat, ca asiguratori, şi
diferite persoane fizice şi juridice, ca asiguraţi.

Finanţele gospodăriilor înglobează relaţiile financiare la care participă

entităţi instituţionale (familii, celibatari, diferite comunităţi consumatoare etc.) ,
care realizează venituri şi le folosesc potrivit nevoilor lor pentru a procura
bunurile şi serviciile necesare consumului, inclusiv economisirea şi
plasamentele de resurse băneşti.