UNIVESITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

Apariția și dezvoltarea băncilor

în România.Tendințe în evoluția
contemporană a acestora.

Coordonator: Drăgoi Violeta Realizat de: Ardovan Anastasia

1.Aparitia si dezvoltarea bancilor in Romania.

Desi în 1989 existau numai patru bãnci în România: Banca Nationalã a României, Banca Românã de
Comert Exterior, Banca de Investitii si Banca Agricolã, la care se adaugã C.E.C.-ul, sistemul bancar
dateazã, totusi, de mult timp.

Primele dovezi ale desfãsurãrii unei activitãti bancare pe teritoriul României au fost descoperite între
anii 1786 - 1855 si reprezintã 55 de plãci de piatrã, gãsite într-o zonã de mine aurifere. Aceste mine
datau din perioada Daciei Traiane. Dintre cele 25 de plãci pãstrate pânã în prezent, a XIII-a contine
detalii referitoare la contractul privind înfiintarea unei institutii bancare. Contractul era datat 28 martie
167 Î.H. si fusese semnat de Deusara. Clauzele principale se refereau la faptul cã bãncile acordau credite
pe termen scurt, iar profitul se obtinea din dobânda perceputã la împrumuturile respective.

În perioada modernã, primele încercãri de creare a unei bãnci au avut la începutul sec. al XIX-lea. Desi
au existat si anterior preocupãri în acest sens, abia în 1856 a fost creatã Banca Nationalã a Moldovei, cu
sediul la Iasi, care a fost astfel prima institutie bancarã ce-si desfãsura activitatea pe teritoriul României.
Banca a fost creatã ca urmare a demersurilor unui bancher prusac si a fost concesionatã acestuia.

În anul urmãtor, banca a dat faliment, datoritã lipsei de fonduri, recurgerii la credite din strãinãtate,
precum si datoritã faptului cã, din capitalul subscris, a fost vãrsatã doar o micã parte.

Dupã unirea Tãrii Românesti cu Moldova, în 1859, au început sã functioneze si alte bãnci. Ca urmare a
legii adoptatã la 24.11.1864, a fost fondatã Casa de Depuneri si Consemnatiuni. aceastã institutie, în
1880, a avut un rol foarte important, întrucât a fost principala bancã de emisiune pe teritoriul
Principatelor Unite.

În 1865 a apãrut la Bucuresti, sub denumirea de Banca România, o bancã care initial a avut atributii de
bancã de emisiune si de scont. Ulterior, ca urmare a modificãrii statutului sãa, a pierdut aceste privilegii,
desfãsurând apoi o activitate pur comercialã. Activitatea acestei bãnci a continuat pânã la nationalizarea
sistemului bancar din România. în iunie 1948.

În aceeasi perioadã au apãrut si alte bãnci: Banca Albina, prima bancã cu capital integrla românesc, care
si-a început activitatea în 1872, la Sibiu, Creditul Financiar Rural, care a apãrut în 1873, ca si Banca
Aurora, din Nãsãud. în urmãtorul an, a fost creat Creditul Financiar Urban si Rural.

Cea mai importantã bancã înfiintatã în aceastã perioada a fost Banca Nationalã, care din punct de vedere
organizatoric, a fost conceputã dupã modelul Bãncii Nationale a Belgiei. Acesta a fost începutul
dezvoltãrii unui sistem bancar nou si modern. Înfiintarea Bãncii Nationale a României a creat premisele
pentru aparitia si a altor bãnci si pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc.

Crearea bãncii centrale în România a suscitat multe discutii referitoare la structura capitalului bãncii si
proportia capitalului strãin maxim permis. În final, s-a decis ca majorarea capitalului sã fie constituit din
surse românesti, astfel încât sã se asigure controlul asupra economiei nationale si, totodatã, sã nu existe
posibilitatea ca sistemul sãu bancar sã fie supus dominatiei strãine.

2
Statutul prin care s-a creat Banca Nationalã a fost aprobat de Parlamentul Principatelor Unite la 17
aprilie 1880, Banca Nationalã s-a constituit ca importantã institutie destiantã creditãrii activitãtilor
economice si comerciale, scontãrii cambiilor si operatiunilor cu alte instrumente financiare. Ulterior,
Banca Nationalã a acordat un sprijin semnificativ modernizãrii sectorului agricol. Au devenit evidente
efectele benefice ale asistentei acordate de banca centralã dezvoltãrii pietei, prin intermediul creditelor.
Rapid, au apãrut si alte bãnci noi. Banca centralã, prin emisiuni monetare, a ajutat noile bãnci
comerciale sã sustinã dezvoltarea economicã.

Corespunzãtor dezvoltãrii economice a tãrii, la început, activitatea bãncilor se baza, în principal, pe

acordarea de credite persoanelor particulare. Odatã cu industrializarea si, implicit, cu dezvoltarea
fortelor de productie, a apãrut necesitatea concentrãrii sumelor disponibile, pentru a satisface proiectele
concepute de proprietarii de pãmânt, de comercianti si de marii industriasi. Procesul de creare a noilor
institutii de credit a fost accelerat prin aportul de capital autohton, apartinând reprezentantilor burgheziei
si mosierimii române, dar si prin infuzia de capital strãin.

În noul context, în 1881, la Bucuresti, a fost înfiintatã Bursa de valori si apoi Bursa de mãrfuri.

La sfârsitul secolului al XIX-lea a început sã se facã simtitã o puternicã centralizare a capitalului bancar
în România. În aceastã perioadã, unele case bancare sau asociatii bancare, apãrute anterior, dar care în
noul context nu dispuneau de suficient potential financiar, si-au schimbat statutul juridic sau au fost
absorbite de altele.

Dupã 1880, a crescut numãrul si importanta bãncilor românesti, de la numai 5 bãnci existente între 1880
- 1890, la aproape 200 de bãnci, înainte de primul rãzboi mondial. Patru dintre principalele bãnci din
aceastã vreme (Banca Generalã Românã, Marmorosch Blak & Co, Banca de Credit Român, Banca
Comercialã Românã) erau finantate si prin capital strãin.  Alte  patru  bãnci importante - Banca Agricolã
(1894),Banca de Scont (1898 ), Banca Comertului din Craiova (1898) si Banca Româneascã (1911) - au
fost create cu capital autohton participând apoi la formarea capitalului altor bãnci, întreprinderi
industriale si firme comerciale. Astfel, capitalul autohton cãuta sã câstige teren în concurentã cu
capitalul strãin, urmãrind, în acest mod, dobândirea unei pozitii avantajoase pe piata financiarã
româneascã.

În perioada primului rãzboi mondial s-a intensificat activitatea bancarã în România. Ca rezultat al
neutralitãtii României, în aceastã perioadã au apãrut oportunitãti noi de comert cu toate pãrtile implicate
în conflict. Nivelul ridicat al comertului a adus beneficii sistemului bancar.

Anii care au urmat imediat rãzboiului au adus o încetinire dramaticã a activitãtii economice. Recesiunea
a cuprins întreaga Europã, specula si inflatia atingând, în aceastã perioadã, niveluri record.

Treptat, tãrile din Europa au început sã-si refacã economia, fenomen resimtit si în România. rezultatele
acestui proces s-au regãsit imediat, si în sistemul bancar. Bãncile au atras importante fonduri disponibile
de pe piatã si prin intermediul creditelor acordate de cãtre Banca Nationalã - au reusit sã rambuseze
sumele, în bani devalorizati.

3
Dupã primul rãzboi mondial, numãrul bãncilor din România a continuat sã creascã pânã la criza
economicã din perioada 1929-1933. Aceastã depresiune a determinat falimentul multor bãnci sau
fuzionarea pentru a supravietui.

Ca si guvernele tãrilor dezvoltate din acea  vreme, Guvernul României a trebuit sã intervinã pentru a
contracara efectele crizei economice, bancare si monetare. Guvernul a adoptat politici de conducere si
control, în vederea acordãrii ajutorului necesar revigorãrii sistemului bancar. În 1934, a fost înfiintat
Consiliul Superior Bancar, al cãrui presedinte era guvernatorul Bãncii Nationale. Au fost adoptate mai
multe legi, atât pentru a ajuta economia cât si pentru a îmbunãtãtii sistemul bancar.

Cele mai importante reglementãri, cu incidentã asupra activitãtii bancare, au fost:

* legea pentru lichidarea datoriilor agricole si urbane ( 7 aprilie 1934 );

* legea pentru înlesnirea si refacerea creditului ( 20 aprilie 1935 );

* legea pentru organizarea si reglementarea creditului ( 8 mai 1934 ).

Aceste legi au contribuit la salvarea bãncilor mai mari, dar cca. 600 de bãnci au fost lichidate sau au
fuzionat. Astfel, dacã la aparitia legii pentru organizarea si reglementarea comertului de bancã ( 1934 )
existau 1204 bãnci, în 1940 mai erau operationale doar 446 de bãnci.

În anii  ' 40, sistemul bancar a fost dominat de cinci bãnci principale: Banca Româneascã, Banca de
Credit român, Banca Comercialã Românã, Banca comercialã Italianã si Românã si Societatea Bancarã
Românã. Aceste bãnci realizau peste 50 % din totalitatea operatiunilor bancare din România.

Pânã în 1947, sistemul bancar român cunoscuse o dezvoltare remarcabilã. Bãncile detineau resurse
importante si functionau conform standardelor internationale, iar personalul bancar era format din
specialisti pregãtiti în conditii de concurentã si standarde profesionale ridicate, asa cum erau stabilite de
Banca Nationalã.

Dupã 1947, sistemul bancar a fost restrâns datoritã trecerii la economia de comandã si intrãrii României
în zona de influentã sovieticã.

La 28 decembrie 1946, Banca Nationalã a fost etatizatã devenind Banca Republicii Populare Române.
Odatã cu introducerea metodelor de conducere centralizatã în economie,s-a redus numãrul bãncilor.

Prin decretul 197/1948 s-a prevãzut ca toate bãncile, private sau de stat, sã fie lichidate sau dizolvate.
Singurele exceptii au fost: Banca de Credit pentru Investitii                ( Societatea Nationalã de Credit
Industrial ), Casa de Economii, Cecuri si Consemnatiuni care, în octombrie 1949 , a primit denumirea de
Casã de Economii si Consemnatiuni. Aceastã institutie a detinut monopolul în domeniul depunerilor
populatiei pânã la sfârsitul anului 1989.

În septembrie 1948, Banca de Credit pentru Investitii a devenit Banca de Investitii.

4
Începând cu 15 noiembrie 1948, toate operatiunile bancare au fost concentrate la nivelul unei singure
institutii - Banca de Stat ( fosta Bancã Nationalã ) care functiona ca centru de încasãri si control al
numerarului. Aceastã metodã de distribuire planificatã a banilor a permis Guvernului sã instituie
propriul sãu sistem de conducere centralizatã, supraveghere si control al economiei nationale.

Sistemul a functionat pânã în 1967 când au apãrut bãnci noi. A fost creatã Banca pentru Agriculturã si
Industrie Alimentarã si Banca Românã pentru Comert Exterior, iar Banca Nationalã a fost reorganizatã.
Aceste schimbãri au fost însotite de un grad de deschidere, dar conducerea centralizatã a continuat sã
functioneze în acelasi mod.

Prin reglementãrile Bãncii Nationale, rolul si functiile bãncilor au fost strict limitate si priveau, în
principal, atragerea disponibilitãtilor de la populatie si din economie si distribuirea acestora, conform
planului de credite, unor întreprinderi sau uonor persoane. Însã, bãncile trebuiau sã respecte anumite
reglementãri stricte, de exemplu, aveau voie sã transfere fonduri cãtre întreprinderi, numai în
conformitate cu planul national unic. Ele functionau ca parte pasivã a afacerilor si erau, în principal,
unitãti administrative.

Sistemul centralizat elimina orice formã de concurentã între bãnci, întrucât functionau si actionau numai
în cadrul unor linii directoare foarte stricte.

Sistemul bancar în perioada anterioarã anului 1990 era format dintr-un numãr redus de bãnci, toate fiind
institutii de stat. În afarã de Banca Nationalã, mai functionau, asa cum am vãzut, Banca românã de
Comert Exterior, Banca pentru Agriculturã si Industrie Alimentarã, Banca de Investitii si Casa de
Economii si Consemnatiuni, fiecare desfãsurând o activitate deosebit de specializatã, pe sectoare
economice. Aceasta conduce la concluzia cã sistemul bancar din acea perioadã se caracteriza printr-o
sectorizare accentuatã:

* Banca Românã de Comert Exterior derula operatiuni bancare pentru comertul exterior;

* Banca pentru Agriculturã si Industrie Alimentarã deservea, din punct de vedere bancar, domeniul
productiei si prelucrãrii produselor agricole;

* Banca de Investitii îsi desfãsura activitatea în strânsã legãturã cu finantarea si creditarea investitiilor;

* Casa de Economii si Consemanatiuni opera în sfera atragerii economiilor populatiei si acorda anumite
împrumuturi persoanelor particulare. Banca Nationalã desfãsura o activitate specificã unei bãnci
centrale, dar, în acelasi timp, derula si operatiuni specifice unei bãnci comerciale. Pe lângã functia de
unicã bancã de emisiune a tãrii, asigura îndeplinirea politicii statului si al creditului.

Bãncile specializate detineau, fiecare, monopolul activitãtii bancare pentru un anumit sector economic,
sectorul '' clienti particulari '' nefiind inclus în activitatea bancarã. Singura institutie ce opera în acest
domeniu era C.E.C.

Pânã la sfârsitul anului 1989, sistemul bancar a fost supus unui intens proces de restructurare, în vederea
sustinerii tranzitiei la economia de piatã. Restructurarea si dezvoltarea sistemului bancar rom'nesc este
un proces amplu si complex desfãsurat, în principal, pe douã laturi: cea institutionalã si cea functionalã.

5
Restructurarea institutionalã a sistemului bancar a cuprins, pe de-o parte reorganizarea Bãncii Nationale
si transformarea acesteia într-o adevãratã bancã centralã iar pe de altã parte, dezvoltarea unei retele de
bãnci comerciale. Acest lucru s-a realizat atât prin modernizarea si dezvoltarea bãncilor existente, cât si
prin dezvoltarea bãncilor existente, cât si prin înfiintarea de bãnci noi cu capital de stat, privat sau mixt,
dar si cu participare de capital strãin.

Reforma sistemului bancar a început în 1990/1991, prin elaborarea si adoptarea unei noi legislatii
bancare si a bãncilor comerciale. Noua legislatie bancarã se referã, în principiu, la Legea privind
activitatea bancarã ( nr. 34/1991 ) si Legea privind Statutul Bãncii Nationale ( nr. 31/1991 ). De
asemenea, o importantã deosebitã o detine Legea societãtilor comerciale ( nr. 31/1990 ) datoritã faptului
cã bãncile sunt, la rândul lor, organizate ca societãti comerciale, în plus fiind necesarã autorizarea
acordatã de Banca Nationalã pe baza criteriilor stabilite prin reglementãri si norme speciale. În acelasi
timp, au început sã aparã noi bãnci, finantate prin aport de capital privat. Aceste reglementãri oferã
servicii atât statului, cât si agentilor economici privati.

Aceste reglementãri degreva Banca Nationalã de toate activitãtile specifice bãncilor comerciale, acestea
fiind preluate de o bancã nou înfiintatã - Banca Comercialã Românã.

Conform legislatiei, celelalte bãnci sunt constituite ca societãti comerciale a cãror activitate are ca
obiective principalele atragerea de fonduri de la public si agenti economici, acordarea de credite si
efectuarea unei game largi de servicii bancare.

Desi legislatia a deschis portile competitiei pentru sistemul financiar si a pus bazele unui sistem bancar
orientat spre cerintele, pozitia detinutã de bãncile cu traditie continuã sã fie dominantã.

Aceste reglementãri au fost concepute pentru a acorda flexibilitate economiei de piatã si pentru a
încuraja initiativa privatã. În vederea sustinerii bãncilor în realizarea obiectivelor mentionate si
asigurãrii realizãrii standardelor internationale bancare, Ronmânia a primit sprijinul tãrilor cu sisteme
bancare dezvoltate. România a primit sprijinul tãrilor cu sisteme bancare dezvoltate. România si-a
îmbunãtãtit practica bancarã cu noi tehnici si instrumente, obiectivul principal al acestor îmbunãtãtiri
este de a constitui o retea de bãnci comerciale eficiente si viabile, care sã ofere o gamã largã de servicii
bancare necesare sustinerii cresterii economice într-o economie de piatã.'' [4]

În anul 1998, întreaga evolutie a sistemului bancar românesc s-a derulat pe fundalul adoptãrii legislatiei
specifice în domeniu si anume: Legea bancarã ( nr.58/1998 ), Statutul Bãncii Nationale ( nr.101/1998 )
si Legea falimentului bancar ( nr. 83/1998 ).

Sistemul bancar românesc a suportat si în acest an socurile unei piete volatile si extrem de frãmântate.
Degradarea situatiei financiare a multor agenti economici s-a rãsfrânt direct asupra bãncilor creditoare,
prin cresterea volumului creditelor neperformante si a dobânzilor neîncasate. Un element extrem de
important îl constituie decizia de privatizare a Bãncii Române pentru Dezvoltare si Banc Post, proces
aflat deja în faza finalã.

În 1998, mediul economic si financiar international si intern a fost caracterizat de sincope, contradictii,
de lipsa unui program guvernamental cu prioritãti duse la îndeplinire, ceea ce a determinat difersificarea
nevoilor clientilor si accentuarea concurentei pe piata bancarã.

6
Pentru bãncile care îsi desfãsoarã activitatea în România, anul 1998 a însemnat confruntarea cu o serie
de mãsuri restrictive care au constituit tot atâtea probleme de rezolvat. Apoi problemele cu care se
confruntã diferitele sectoare din economie se rãsfrâng si asupra bãncilor. Consider cã un punct important
care rãmâne de realizat este o concurentã adevãratã între bãncile de stat si cele cu capital privat. Probabil
cã demararea în acest an a procesului de privatizare în domeniul bancar este un pas hotãrâtor în acest
sens.

Este cunoscut faptul cã bãncile au accentuat indicele de prudentialitate în aplicarea propriilor politici de
creditare, luând în calcul dificultãtile reale si potentiale pe care agentii economici pot sã le înregistreze
în returnarea creditelor acordate si a dobânzilor aferente acestora.

În prezent, sistemul bancar românesc este puternic afectat de situatia financiarã a partenerilor sãi de
afaceri - agenti economici si populatie - în ambele ipoteze, de furnizor de resurse si beneficiar al
acestora. Ca atare, o ameliorare semnificativã a sistemului bancar nu se va putea obtine decât pe fondul
unei restructurãri a sectorului real.

2.Tendinte in evolutia contemporana a bancilor in Romania.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana la 01 ianuarie 2007 a confirmat si maturitatea sistemului

bancar, care in decursul unei perioade de tranzitie de 17 ani a marcat trecerea de la un sector etatist la un
sistem bine articulat – pe doua paliere, avangarda a reformelor economice si suport al unei noi economii,
adaptata cerintelor pietei. Cadrul legislativ fundamental necesar desfasurarii activitatii bancare
din taranoastra are in vedere:

- Implementarea Noului Acord de capital, Basel II, demarata in anul 2004 si aplicarea Directivei
nr.2006/48/CE a Parlamentului European;

- Legea nr.312/2004 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei;

- Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.99/2006, privind institutiile de credit si adecvarea

capitalului;

- Legea bancara nr.227/2007.

In acest nou cadru, bancile sunt incluse in categoria institutiilor de credit cu un rol sporit in evaluarea
riscurilor si in diminuarea necesarului de capital. Mentionam ca bancile constituie cea mai important
veriga cu cea mai vasta arie de activitate in randul institutiilor de credit.

3.Continutul si forme ale produselor si serviciilor bancare modern

Bancile ofera clientului o gama complexa si diversificata de produse si servicii, diferite, in functie de
segmentul vizat, de politica proprie, de gradul de adaptare a sistemelor informatice etc. In acceptiunea
generala, intelegerea notiunii de produs bancar presupune o dubla abordare:

7
- Pe de o parte, produsul bancar este destinat clientului si furnizat de institutia de credit ca instrument
pentru satisfacerea cerintelor de consum ale acestuia. Produsele bancare sunt imateriale, ele fiind
recipiente bancare ale consumului financiar (in sens larg) al clientului. Cele mai raspandite produse
bancare sunt creditele si depozitele, acestea angajand capitaluri. Banca efectueaza aceste operatiuni in
calitate de intermediar financiar si tine seama de costurile si randamentele capitalurilor angajate.

Serviciile bancare reprezinta componente (insotitoare) ale produselor generate de operatiunile pe care

banca le realizeaza in contul clientilor si imbraca o diversitate de forme, precum:

-        Operatiuni in cont curent

-        Operatiuni de incasari si plati prin virament in numele si pe contul clientilor

-        Operatiuni valutare

-        Vanzarea de obligatiuni, titluri de credit si de valoare

-        Emiterea si acceptarea de garantii

-        Operatiuni cu carduri bancare

-        Consultanta bancara si financiara

-        Operatiuni de custodie si depozitare a titlurilor de valoare etc

Caracterul de modernitate al produselor si serviciilor bancare este dat atat de continutul si adaptarea lor
la piata cat si de canalele de distributie utilizate. De exemplu, acordarea unui credit pe descoperit de cont
poate fi un produs clasic, atunci cand el se ofera clientului la banca, pe baza unei documentatii anume,
sau cu un produs modern, atunci cand clientul utilizeaza cardul sau internetul.

- Pe de alta parte, in retail banking, bancile utilizeaza metode moderne de scoring in analiza bonitatii
unei clientele numeroase, iar acordarea de credite – un produs clasic – are loc intr-o maniera
industrializata, rapida. Procesul de modernizare a produselor si serviciilor bancare se imbina in mod
firesc si cu diversificarea continua a acestora. Aceasta echivaleaza cu sporirea rentabilitatii bancare in
conditiile gestionarii corespunzatoare a riscurilor aferente.   Necesitatea diversificarii produselor si
serviciilor bancare, la noi in tara, a devenit stringenta; mai ales dupa criza majora a sistemului bancar
din anii 1997-1998, soldata cu falimentarea mai multor banci. S-a constatat ca produsele de creditare
prezinta riscurile cele mai ridicate si s-a trecut la acest proces de diversificare, ce are
urmatoarele laturi:

1. Diversificarea instrumentelor de depozit, conturilor bancare, depozite bancare pe diferite tipuri,

termene si dobanzi.

2. Eliberarea de carduri si cecuri prin care platile se fac mai rapid si pe seama carora bancile realizeaza
comisoane.

8
3. Dezvoltarea operatiunilor de transferuri internationale prin racordarea la o retea complexa de banci de
corespondent, firma de carduri etc.

4. Realizarea unor alternative de creditare (leasing si factoring).

5. Promovarea unor produse de asigurare bancara.

6. Gestionarea unor credite in valuta acordate de bancile straine.

7. Operatiuni de schimb valutar, cumparari-vanzari de aur si alte metale

pretioase.

8. Gestionarea activelor patrimoniale pentru unii clienti, precum si efectuarea unor servicii de custodie si
depozitare a unor valori imobiliare

Gestiunea prin diversificarea si modernizarea produselor si serviciilor bancare face parte din politica
bancilor comerciale si constituie o preocupare strategica la nivelul cel mai inalt al managementului
bancar. Odata cu diversificarea produselor si serviciilor bancare a fost necesara o organizare si
restructurare a compartimentelor functionale din banci punandu-se accentul pe cresterea fortei de
vanzare  si pe o procesare “industrializata” in serviciile de back-office. Gestiunea bancara devine
mai  eficienta prin diversificarea produselor si serviciilor si prin faptul ca ea contribuie la reducerea
sau  chiar la eliminarea blocajului financiar. Introducerea elementelor de marketing pentru a
determina  corect cererea noilor produse si servicii, calcularea rentabilitatii acestora sunt, de asemenea,
prioritati  ale managementului bancar in directia diversificarii activitatii sale.

In acelasi timp se au in vedere si  factorii ce influenteaza cererea si oferta de produse si servicii
bancare:

        Preturile produselor si comisioanele aferente serviciilor bancare;

        Puterea de cumparare a solicitantilor de produse si servicii bancare;

        Gradul de concurenta bancara;

        Politica bancilor de dezvoltare a produselor si serviciilor bancare;

        Dezvoltarea canalelor de distributie si calificarea personalului bancar;

        Utilizarea unor produse si servicii atractive: banca la distanta/domiciliu,

       pachete de produse;

        Periodicitatea utilizarii unor produse si servicii bancare;

        Gradul de civilizatie si cultura bancara din fiecare tara;

9
        Factori conjuncturali.

Intocmirea unor studii de piata temeinice ajuta bancile sa cunoasca cerinta de noi produse si servicii,
gradul de penetrare in piata si nevoia extinderii retelelor de distributie. Gestiunea bancara este mult
imbunatatita daca decizia de cumparare a unor produse bancare se bazeaza pe pret, calitate, publicitate si
metoda de distributie.

4.Caracteristici ale produselor si serviciilor bancare modern

In activitatea bancara se urmareste ca promovarea de noi produse si servicii sa aiba loc in conditiile
optimizarii gestiunii, a asigurarii conditiilor de eficienta in distributie si de respectare a standardelor de
calitate cerute de clienti.

Principalele caracteristici ale produselor si serviciilor bancare sunt:

a. Produsele bancare sunt imateriale, nefiind supuse uzurii fizice, insa afectate de uzura morala,procesul
de imbatranire fiind puternic determinat de inovatia financiar-bancara;

b. Produsele bancare nu pot fi protejate prin brevete, ele fiind in general comune ca si continut;cel
mult pot pastra marca sau denumirea comerciala;

c. Produsele bancare sunt conditionate de reglementari bancare si fiscale, unele produse fiind

introduse ca efect al aplicarii legii;

d. Produsele bancare sunt propuse direct clientilor, nefiind posibile redistribuirea, concesionarea sau
revanzarea. Clientul utilizeaza un produs in relatia directa cu banca emitenta si urmand regulile de
utilizare stabilite de aceasta;

e. Produsele bancare implica angajarea clientelei in derularea operatiunilor bancare, sub forma

intocmirii unei documentatii, potrivit reglementarilor bancii.

Produsele bancare sunt purtatoare de marje, reprezentand venitul net incasat de banci, iar pentru
serviciile bancare se percep comisioane, fie ca un procent din valoarea tranzactiei, fie o suma fixa
pentru procesarea unei operatiuni.

In activitatea bancara se tine seama si de faptul ca produsele bancare se diferentiaza de celelalte produse
oferite de piata si prin unele atribute specifice, cum sunt:

        Standardizarea ca urmare a reglementarilor bancare;

        Intangibilitatea ca expresie a imaterialitatii acestora;

        Volatilitatea ce exprima fluctuatia cererii de produse bancare si a pretului ce se poate schimba
in timp;

10
        Inseparabilitatea in sensul dependentei de o anumita banca, cu exceptia unor operatiuni de
transfer;

        Perisabilitatea, in timp, datorita modificarii optiunilor clientilor, a concurentei bancare etc.

Produsele si serviciile bancare cunosc o mare diversitate, chiar in conditiile standardizarii lor, ce tine si
de structura clientelei, de veniturile acesteia, de obiceiurile de consum etc. In peisajul bancar din
Romania, majoritatea bancilor au un caracter universal si in acest sens oferta de produse si servicii se
adapteaza continuu la piata. Multe produse dispar, altele se modernizeaza si adapteaza, iar pentru zone
noi de interes se lanseaza produse in premiera. Orice produs cunoaste diferite faze, in ciclul sau de viata,
ce incep cu crearea si lansarea acestora, apoi dezvoltarea, maturizarea si declinul. Procesul continuu de
adaptare a gamei de produse bancare la nevoile clientilor si la constrangerile concurentei se desfasoara
in functie de parametrii produsului: volumul, costul, randamentul, securitatea, fiscalitatea si
disponibilitatea.

In crearea de noi produse bancare se au in vedere riscurile inerente implementarii acestora. O problema
majora o constituie selectarea acelor riscuri ce pot fi asumate de banca. Dezvoltarea sistematica de catre
banca a noilor produse si servicii bancare implica, in general, parcurgerea mai multor etape:

-        definirea strategiei bancii;

-        analiza gamei de produse existente;

-        analiza studiilor de marketing prospective;

-        explorarea unor variante de noi produse bancare;

-        evaluarea perspectivelor noilor produse in contextul concurential si in contextul activitatii bancii;

-        crearea produsului si testarea acceptabilitatii;

-        lansarea;

-        evaluarea periodica a rezultatelor noilor produse.

In ultimii 10-15 ani pe piata bancara internationala au fost lansate si dezvoltate produse financiare
derivate ce urmareau plasarea riscurilor aferente unor produse de baza catre o mare masa de investitori
in intreaga lume. De un succes comercial deosebit s-au bucurat derivatele provenite din securitizarea
unor active imobiliare si ipotecare de pe piata SUA, asigurari ale unor riscuri financiare si comerciale
diverse etc. Provenind din cele mai dezvoltate tari ale lumii, cu un rating ridicat, pe valul euforiei
dezvoltarii economiei mondiale, aceste produse au fost raspandite in cea mai mare parte a lumii, la loc
de frunte situandu-se si marile grupuri financiar-bancare internationale. Inceputul crizei
creditelor subprime in SUA a reprezentat ”detonatorul” uriasei crize financiare ce s-a manifestat cu o
virulenta iesita din comun: falimente bancare, criza de incredere, scumpirea finantarii pentru tarile
emergente si apoi criza economica propriu-zisa. Autoritatile statale si monetare au adoptat planuri
anticriza, produsele derivate au devenit ”produse toxice”, iar nevoia unor schimbari pe pietele financiar-

11
bancare din lume, a devenit presanta. Se solicita intarirea supravegherii si a reglementarii pe toate
pietele.

Din fericire, piata romaneasca a fost afectata mai putin de criza financiara propriu-zisa, dar cunoaste din
plin efectele crizei economice. Sistemul nostru bancar nu a cunoscut produse bancare derivate, ”toxice”,
ci turbulente au fost generate de cresterea costului finantarii externe si fragilizarea capacitatii de plata a
unor clienti bancari. Banking-ul romanesc, consolidat in ultimii ani, si-a continuat lansarea de produse
noi pe zona de carduri bancare, internet-banking, banca la distanta, creditarea persoanelor fizice, dar si a
companiilor si IMM-urilor in noile conditii de criza. O preocupare majora a multor banci o constituie, in
etapa actuala, activitatea de restructurare a unor credite pentru clientii cu potential, dar afectati sever de
criza economica.

Canale de distributie a produselor si serviciilor bancare

Evolutia tehnologica si competitia, in crestere, au determinat bancile sa dezvolte, in cursul ultimilor ani,
un numar din ce in ce mai mare de canale de distributie. In anii „70 o serie de specialisti preconizau
disparitia treptata a retelei de unitati bancare teritoriale pentru bancile cu activitatea de retail, ca urmare
a aparitiei de ATM-uri. La finele secolului trecut s-au auzit din nou voci care sustineau acelasi lucru, pe
fondul aparitiei altor canale de distributie a produselor de retail-banking. Asemenea profetii  au devenit
ciclice, insa nimic nu ne indreptateste sa credem ca locatiile teritoriale ale bancilor comerciale isi vor
pierde relevanta. Practica demonstreaza ca diversificarea canalelor de distributie constituie elemente
complementare ale retelei clasice.

Inceputul anilor 2000 gaseste bancile americane intr-o etapa de extindere a retelei teritoriale clasice
pentru a face fata cerintelor clientelei de retail-banking. In Romania, inceputul anilor „90 a insemnat o
extindere importanta a retelei de sucursale si agentii; multe banci, cu exceptia CEC, dubland sau chiar
tripland numarul acestor unitati. In ultimii 5 ani am asistat, pe ansamblul sectorului bancar la o dublare a
numarului de unitati teritoriale, proces temperat in prezent ca urmare a crizei.

In principal, putem vorbi de urmatoarele canale alternative de distributie a produselor bancare:

 Reteaua de bancomate (ATM-uri) este prezenta in cazul majoritatii bancilor romanesti si, alaturi de
functia clasica de eliberare de numerar, i s-au atasat si alte functii: consultare sold, efectuare de plati
catre furnizori de utilitati, promovari de mesaje publicitare etc. Intretinerea acestor retele presupune
sisteme informatice si retele de comunicatie on-line, protectia contra devalizarilor, asigurarea alimentarii
cu fonduri printr-un sistem securizat de transport etc.

 Reteaua de POS-uri (point of sale) amplasate in unitatile comerciale si de prestari servicii face

posibila plata cu cardul a unui numar crescand de tranzactii comerciale cu amanuntul catre populatie,
eliberari de numerar (dupa caz), reincarcarea creditelor telefonice etc. Avantajele evidente pentru
comercianti se regasesc in dimnuarea operatiunilor cu numerar, ce presupun costuri ridicate si riscuri
mai mari.

 Reteaua de banca la distanta inseamna facilitarea operatiunilor bancare pe cale electronica,

nemafiind necesara deplasarea clientilor la ghiseele bancare, cu economii insemnate de timp si mijloace.
Banca la distanta este accesibila si persoanelor juridice, legate in sistemul informatic al bancii, carora

12
acest sistem le asigura o gestiune mai economicoasa a fluxurilor de incasari si plati, mai ales in cazul
companiilor ce au o raspandire teritoriala importanta.

 Banca automata presupune instalarea in anumite locatii a unor mijloace tehnice de primire si

procesare a numerarului depus de clienti in conturile lor, efectuarea unor operatiuni pe cont fara
mijlocirea unui operator bancar, efectuarea unor schimbari valutare cu posibilitatea eliberarii in numerar
etc. Serviciile sunt disponibile permanent si reprezinta un real interes pentru clienti mari, sofisticati si
care nu au timp sa ajunga in timpul zilei la o unitate bancara.

 Internet banking-ul ofera posibilitatea clientilor bancari de a efectua cumparaturi folosind aceste

retele virtuale, in conditii depline de siguranta si confort.

 Phone banking-ul este din ce in ce mai prezent in tarile dezvoltate si permite ca prin utilizarea
telefonului mobil clientii sa opereze pe conturile lor si sa dispuna oricand de acces la acestea. In tara
noastra acest canal de distributie se afla in faza de pregatiri si lansare.

In concluzie, dezvoltarea si diversificarea produselor si serviciilor bancare constituie un process

continuu si este strans legat de modernizarea si extinderea canalelor de distributie pentru ca operatiunile
bancare sa presupuna pentru clienti siguranta, confort, operativitate si un cost cat mai scazut.

13