Cuprins

Introducere .................................................................................................................................................... 2
I Considerații generale privind infracțiunile de spălarea banilor și falsul de monedă ................. 6
1.1Evoluția istorică a spălării banilor și falsul de monedă ...................................................................... 6
1.2 Noțiunea și formele spălării banilor și falsul de monedă .................................................................10
1.3Etapele proceselor de spălarea banilor .............................................................................................13
II Acțiuni realizate în combatera spălării banilor și falsul de monedă ........................................................17
2.1 Măsuri de prevenire în falsul de monedă ..............................................................................................17
2.2 Măsuri luate la nivel național și internațional în combaterea spălării de bani ......................................18
Concluzii .....................................................................................................................................................21
Bibliografie .................................................................................................................................................23

1
 Introducere
Spălarea banilor este infracțiunea secolului XX, care prezintă un pericol
deosebit securității statelor și celei mondiale: economice, politice, sociale, culturale,
ecologice și militare.

Sfârșitul de mileniu ne înfățișează amploarea deosebită a activităților

economice ce se desfășoară în statele puternic dezvoltate din Europa, America și Asia.
Relațiile economice internaționale cunosc un dinamism fără precedent, fiind integrate
noi state și sisteme economice.

Este în afara oricărei îndoieli faptul că în acest nesfârșit teritoriu al economiei se

inițiază, dezvoltă și finalizează un număr impresionant de afaceri ilegale, care alcătuiesc
ceea ce, foarte adesea, este cunoscut ca fenomen de criminalitate a afacerilor.

Frauda lezează economia în ansamblu ei , cauzează imense pierderi financiare,

slăbește stabilitatea socială, amenință structurile democratice, determină pierderea
încrederii în sistemul economic, corupe și compromite instituțiile economice și sociale.

De-a lungul timpului s-a constatat că există o legătură foarte strânsă între
schimbarea socială și criminalitate. Așa cum este și firesc, întrucât dreptul nu se dorește
a fi doar o construcție abstractă, ci a fost creat pentru a regla modul de funcționare a
relațiilor interumane, schimbările produse în realitatea socială. Prăbușirea sistemului
politic, dezintegrarea structurilor economice și o adevărată criză morală constatată au
avut ca efect unul dintre cele mai grave fenomene- explozia criminalității.

Tranzacția de la economia comunistă la economia de piață a ocazionat

obținerea unor condiții prielnice pentru noi tipuri de infracționalitate, așa cum este și
spălarea banilor , falsul de monedă în marea lor majoritate ca urmare a importului de
ilicit, datorită legislației lacunare în anumite domenii, drept pentru care s-a observat
necesitatea consilierii internaționale în această materie.

Mai mult decât atât, s-a constatat și o ,,modernizare a criminalității,, ca urmare

a adaptării acesteia la noile condiții sociale. Astfel, infractorii numai folosesc
escrocheriile tradiționale, dar recurg la anumite ,,tehnici,, pentru obținerea unor venituri
mult mai mari, dar cu riscuri mult mai mici.

Trecerea la societatea informatizată, printr-o expansiune fără precedent a

sistemelor informatice, a constituit o altă premisă care a favorizat circulația
capitalurilor, practic numai există limite geografice, astfel că orice operator poate obține
2
informații referitor la cotațiile valutare sau fluctuațiile prețurilor pe marile piețe de
capital, putând comanda prin intermediul rețelelor informatice orice operații și tranzacții
din diverse zone ale lumii.

Spălarea banilor este generata de fenomenele negative destrămarea sistemului

comunist și a fostei URSS, de înflorirea organizațiilor criminale și a economiei
subterane existente în Republica Moldova, care, în ultimul timp, au luat proporții.

Fenomenul negativ de spălare a banilor în etapa actuală are o largă răspândire

în societatea noastră, deoarece majoritatea infracțiunilor legate de vânzarea ilegală a
substanțelor narcotice și psihotrope, a armamentului și materialelor radioactive, de
traficul ființelor umane, prostituției, sustragerii din avutul proprietarului sunt
convenabile pentru organizațiile criminale din motivul că oferă posibilități de folosire și
legalizare a bunurilor materiale însușite, nefiind serios amenințate de răspundere
inevitabilă stabilită de lege.

Până în prezent , nici o societate nu a reușit să-și construiască un dispozitiv

preventiv și represiv apt să constate și să sancționeze toate infracțiunile, cu deosebire
cele ce au conotații internaționale. Pe acest fond, care are suficient de multe determinări
de ordin obiectiv, devine explicabilă atitudinea autorităților din marea majoritate a
statelor care afirmă cu tărie că unele , componente sau forme concrete de manifestare a
criminalității afacerilor, nu se manifestă sau nu sunt semnificative ca intensitate, pentru
simplul motiv că autoritățile nu cunosc adevărata stare de fapt existentă în perimetrul
economiei și finanțelor.

Este o axiomă faptul că activitatea criminală din domeniul afacerilor nu se

desfășoară și nu finalizează la vedere. Peste tot în lume se produce o sumă
impresionantă de acte ilegale, de combinații și construcții infracționale în zona
subterana a societății, zonă în care serviciile de informații pătrund foarte greu pentru a
sesiza și a constata cu adevărat ce se întâmplă.

Toate societățile, mai mult sau mai puțin avansate democratic, au componenta
lor paralelă, nevăzută și nearătată public, ce se dezvoltă prin multiple canale ilegale și a
cărei dimensiune este de natură a produce serioase dezechilibre în planul general.

Organizațiile criminale și mafia ,,gulelor albe,, din Republica Moldova cu

succes au însușit specificul legalizării mijloacelor bănești dobândite ilegal de la
comunitățile criminale străine.
3
 Produsul financiar rezultat din afacerile ilegale derulate de grupările crimei
organizate are dimensiuni impresionante. Banii murdari care circulă practic la vedere
constituie oxigenul care dă forța infractorilor aflați foarte aproape sau chiar în
intimitatea structurilor de putere ce le garantează și acoperă activitățile infracționale.

Actualitatea și importanța temei.Tema ,, Spălarea banilor, falsul de monedă,,

este interesantă din punct de vedere științific și practice. Interesul științific manifestat
față de cercetarea infracțiunilor de spălarea banilor și falsificarea monedei este în
permanență creștere. Cercetarea calitativă a acestor infracțiuni, are o semnificație și
actualitate tot mai mare, fapt condiționat de procesele de perfecționare permanent a
metodelor și mijloacelor de comitere a acestor fapte. Cu toate aceste rămân a fi
nerezolvate o multitudine de problem ce se răsfrâng asupra eficienței activității
organelor de drept preocupate de combaterea acestui gen de infracțiuni.

Actualitatea temei este condiționată de mai multe împrejurări. Din momentul,

în care constatăm săvârșirea unei infracțiuni de spălarea banilor și falsificarea monedei,
ne confruntăm cu un grad înalt de mediatiare a subiectului, atât pe plan intern cât și
internațional. În prezent, fenomenul spălării banilor și falsul de monedă, ca și alte
infracțiuni grave, reprezintă una din cele mai extinse forme de manifestare a
criminalității care, într-un termen scurt, a înregistrat o creștere record pentru țara
noastră.

Scopul și obiectivele prezentei lucrări constă în elaborara unui mechanism

funcțional de cercetare a infracțiunilor săvârșite în legătură cu spălarea banilor și falsul
de monedă. Pentru a atinge acest scop urmează să realizăm următoarele obiective:

- de a analiza conceptual noțiunea și formele spălarii banilor și falsul de

monedă;
- de a clarifica aspectele criminologice naționale și internaționale privind
combaterea spălării banilor și falsul de monedă;
- de a descrie metodele și mecanismele de spălare a banilor și metode de
cercetare, prevenire și descoperirea infracțiunilor de spălarea banilor și falsul de
monedă;
- de a contura direcțiile strategice de combatere a spălării banilor și falsul
de monedă pe plan intern și internațional;
Gradul de investigare a temei. În primul rând a fost formulato problema
științifică propusă spre soluționare și trasate obiectivele și urmează a fi atinse în
4
procesul desfășurării investigațiilor. Ansamblu de cunoștințe acumulate pe parcursul
elaborării acestei lucrări a fost posibil în urma consultării unui număr suficient de
lucrări științifice de specialitate, care ne-au permis expunerea principalelor aspecte
teoretice ale temei.

5
I Considerații generale privind infracțiunile de spălarea banilor și falsul de
monedă
1.1 Evoluția istorică a spălării banilor și falsul de monedă
Spălarea de bani
Dacă facem o scurtă incursiune în timp, pe baza izvoarelor de care dispunem, putem
afirma că ideea ascunderii bunurilor rezultate din săvârşirea de fapte antisociale sau a veniturilor
realizate ca urmare a comiterii unor astfel de fapte este veche, ea existând încă din antichitate.

În doctrina de specialitate sunt date mai multe exemple care confirmă afirmaţia de mai
sus. Se spune că, în China, cu aproximativ 2000 de ani î.e.n., comercianţii cu avere îşi ascundeau
bogăţiile faţă de conducători pentru a nu risca pierderea acestora în baza unor măsuri sau
dispoziţii ale autorităţilor

Acum 94 de ani, pe data de 17 ianuarie 1920, incepea cea mai prolifica perioada din
istoria Mafiei: Prohibitia. In SUA, amendamentul 18 facea ilegala producerea, transportul sau
vinderea alcoolului, dar o lege nu putea opri dorintele oamenilor. Cererea era atat de mare, incat
aproape toata lumea, de la oamenii legii pana la politicieni, erau aproape obligati sa accepte
traficul cu bauturi alcoolice. Iar profiturile obtinute erau atat de mari, incat riscurile acestei
activitati ilegale le pareau multora nesemnificative.
Gruparile criminale vindeau milioane de sticle cu bauturi alcoolice, iar profiturile
erau de ordinul zecilor de milioane de dolari. La inceputul anilor '20, dictatorul Benito Mussolini
a preluat puterea in Italia si multi italieni, in special sicilieni, au ales sa fuga in SUA.
Cei mai multi, confruntati cu lipsuri, alegeau sa intre in Mafie pentru a scapa de
saracie si a face bani. Iar banii rezultati din traficul cu alcool depaseau cu mult pe cei obtinuti din
alte activitati precum taxa de protectie, santajul, pariurile sau prostitutia. Mafia americana a
crescut exponential in acea perioada, iar expansiunea ei a continuat mult timp dupa terminarea
Prohibitiei, in decembrie 1933.
Fenomenul spălării banilor au luat ființă în orașul Chicago din SUA, unde mafioții
americani de origine italiană ,,amestecau,, reușit venitul ilegal cu venitul legal și, în cele din
urmă, venitul total se declara în organele competente de stat ca legal, dobândit legitim de la
antreprenori. Unul din creatorii procedeului de legalizare a banilor ,,murdari,, a fost omul cu
cicatrice Ali ( Alfonso ) Capone. Celebrul gangster Al Capone, care în anii 1920, în plină
prohibiţie şi criză, a împânzit oraşul Chicago cu spălătorii de rufe, prin intermediul cărora
camufla provenienţa ilicită a banilor pe care-i avea (din contrabandă cu alcool, trafic de
persoane, trafic de arme etc.) şi crea aparenţa că toate veniturile înscrise în contabilitate aveau
origine licită. În realitate, banii de origine infracţională erau înscrişi în contabilitate şi declaraţi
6
ca fiind încasaţi din derularea activităţilor economice, deşi numai o parte din veniturile declarate
era obţinută ca urmare a prestării efective de servicii către populaţie.1
În aceeaşi perioadă, un alt gangster, Meyer Lanski, transfera în Elveţia banii murdari
obţinuţi din săvârşirea de infracţiuni în S.U.A., folosind un sistem complex de companii
fantomă, holdinguri și conturi pe numele unor companii offshore. Una dintre primele utilizări,
într-un document public, a sintagmei „spălarea banilor” (money laundering) datează din anul
1973 şi este atribuită ziarului The Guardian, care a folosit-o în timpul scandalului „Watergate
La începutul anilor 80 sec. XX, organele de drept din SUA au demascat o
transformare unicală a veniturilor ,,subterane,, dobândite din realizarea substanțelor narcotice în
veniturile reale și , în consecință , din cauza lipsei actelor normative în problema dată, urmele
provenienței banilor ,,murdari,, dispăreau, iar infractorii rămâneau nepedepsiți. 2
Sumele uriase de bani obtinute in perioada respectiva, parte dintre ele spalate si
introduse in circuitul legal, au permis celor cinci familii mafiote (Bonano, Lucchese, Genovese,
Gambino si Colombo) sa domine crima organizata din SUA din anii '30 pana in anii '90. Cand
alcoolul a incetat sa fie ilegal, Mafia a gasit alte metode de a face la fel de multi bani si de a-i
introduce in circuitul legal: pariuri ilegale, camatarie, taxe de protectie, traficul cu droguri,
evaziune fiscala si controlul exercitat asupra sindicatelor. La mijlocul secolului XX, se spune ca
Mafia se infiltrase in majoritatea sindicatelor din SUA.
Asta a permis administrarea de afaceri cat se poate de legale, multe dintre ele folosite
in circuitul spalarii banilor. Acestia aveau firme de constructii, transport, reciclarea deseurilor,
utilitati, prin care se rulau sume foarte mari de bani. Aceste activitati legale permiteau si
controlul asupra fondurilor de pensii si reprezentau parghii prin care faceau presiuni asupra altor
companii sau prin care putea aranja licitatii organizate de stat. Cel putin in New York, cele mai
multe proiecte de constructii trebuiau sa primeasca aprobarea celor cinci familii. Activitatea din
porturi era controlata in mare masura prin sindicate, iar multe produse valoroase erau furate
direct de pe vapor, in urma ponturilor primite. Adevarata putere a mafiotilor a dat-o insa
activitatea de spalare a banilor.
Datorită spălării banilor , infractorii, învestind banii legalizați în afaceri legale, își
îmbogățeau, dublau organizațiile sale criminale și afacerile ilicite. În 1982, răspunderea pentru
spălarea banilor dobândiți în urma vânzării substanțelor narcotice a fost introdusă în Canada,
Marea Britanie și Italia. Primul proces judiciar de învinuire pentru spălarea banilor a fost intentat
în Canada. În 1986 răspunderea penală pentru spălarea banilor a fost introdusă în SUA, iar în

1
Academia ,,Ștefan cel Mare” a MAI al RM ,, Probleme actuale de prevenire și combatere a criminalității”,
Chișinău 2002, p. 70
2
Academia ,,Ștefan cel Mare” a MAI al RM, Op. Cit. p.70.
7
1987- în Franța. În 1986 în SUA a fost pentru prima dată în lume adoptată legea care a fost pe
deplin îndreptată împotriva spălării banilor.
Pentru combaterea la nivel internațional, în Viena la 19 decembrie 1988, ONU a
adoptat Convenția internațională despre combaterea circulației ilegale a substanțelor narcotice și
psihotrope, care a constituit primul document internațional, în articolul 3 al cărui a fost dată
definiția spălării banilor.(de trimis in subsol convenția ). În luna decembrie 1988, conducătorii
băncilor centrale a țărilor cu economia dezvoltată ( SUA, Marea Britanie, Franța, Germania,
Japonia și Canada) au elaborat primele recomandări băncilor comerciale privind prevenirea și
combaterea spălării banilor. În 1989, la inițiativa țărilor membre ale Convenției de la Viena, n
orașul Paris a fost creat un grup special cu denumirea FATF ( Financial Action Task Force on
Money Laudering), având drept scop combaterea spălării banilor, publicate la 19 aprilie 1990.3
Neajunsurile Convenției de la Viena constă în sfera ei îngustă, adică spălarea
banilor numai din urma legalizării veniturilor infracționale, dobândite din realizările
substanțelor narcotice. Pentru a lărgi sfera de acțiune la nivel european, la 8 noiembrie
1990 în Strasbourg este adoptată Convenția Consiliului Europei ,, cu privire la spălarea
banilor, depistarea, sechestrarea și confiscarea veniturilor provenite din activitatea
infracțională,,. Potrivit Convenției de la Strasbourg, s-a lărgit spectrul sferelor
infracțiunilor, din venitul cărora banii ,,murdari,, sunt legalizați.4

Falsul de monedă

Obiceiul falsificării banilor datează înca din antichitate, printre cei mai prestigioşi
falsificatori numarîndu-se împaratii (Nero, Octavian Augustus, Teodosiu cel Mare, Napoleon
etc.), regii (Filip cel Frumos şi Ludovic al XIV-lea ai Franţei, Carol I al Angliei), care din
diferite motive au micşorat conţinutul în metal preţios al monedelor din ţările lor, şi chiar un
filosof, Diogene cunoscut că locuia într-un butoi. Astfel, cunoscutul filozof grec al Antichităţii,
Diogene (412-323 î.e.n.), în tinereţe, aflîndu-se alături de tatăl său, Ikesios, la conducerea
treburilor monetăriei din Sinope, a recurs la batere de monedă cu mari oscilaţii de greutate şi cu
incizii adînci, după obiceiul timpului. După unele surse, tatăl său ar fi fost chiar executat pentru
contrafacerile săvîrşite, iar fiul a putut scăpa doar cu fuga, mai întîi la Atena, unde a intrat în
memoria contemporanilor prin învăţăturile sale; apoi, în Corint, ca învăţător al copiilor stăpînului
care l-a cumpărat ca sclav de la piraţii ce l-au capturat în timpul unei călătorii. După moartea sa,
compatrioţii au revenit asupra sentinţei şi chiar i-au ridicat o statuie ca omagiu acestui gînditor,

3
Ibidem, p.71.
4
Academia ,,Ștefan cel Mare” a MAI al RM, Op.Cit. p.71
8
socotit ca model de înţelepciune. Şi, ca o ironie a sorţii, pe timpul stăpînirii romane vor fi bătute
monede la Sinope având în efigie pe Diogene, cel condamnat cîndva pentru falsificare de bani.

Se cunosc însă şi cazuri de falsificare de monedă acceptate şi altele doar criticate. Dintre
falsurile acceptate, amintim fapta grecului Policrates, care, potrivit însemnărilor lui Herodot, a
trimis spartanilor ce-i înconjuraseră cetatea, o mare sumă alcătuită din monede valoroase doar la
înfăţişare, fiind bătute din plumb poleit cu un subţire strat de aur; apoi, fapta împăratului
Teodosiu cel Mare, care a bătut oficial piese false la monetăria din Constantinopol, anume pentru
a fi date în folosinţă popoarelor migratoare ce pătrunseseră pînă în Sciţia inferioară şi Tracia.

De la fapte mai mărunte sau mai mari de contrafacere de monedă de către supuşi s-au
molipsit mai toţi cârmuitorii de ieri şi de azi, numai rareori într-un scop precum cel amintit.

Pe vremea împăratului Augustus Octavianus (27 î.e.n. - 14 e.n.), de exemplu, au fost

emişi dinari romani falşi care au fost plasaţi, prin negustori egipteni, pe piaţa din India, unde
aveau mare trecere, deoarece localnicii nu se pricepeau în a distinge piesele autentice de cele
trucate.7

În etologia umană, dorinţa de a eluda, ascunde, deturna şi mai apoi modalităţile de

substituire sunt legate şi de dorinţa de acumulare, îmbogăţire, şi de aici variaţia mijloacelor de
dobândire. Astfel, în decursul istoriei, fenomenul falsificării emisiunilor monetare are o pondere
variabilă în structura circulaţiei monetare, în funcţie de epocă, în cadrul fiecărui stat, regiune sau
oraş. Falsurile monetare se disting în principal de emisiunile oficiale, stilistic şi prin diferenţe
ponderale sau de titlu. Un element în plus este reprezentat de modul de redare a imaginilor de pe
feţele unei monede (numite avers şi revers). Acestea pot avea de cele mai multe ori trăsături
neclare, cu legende care indică numele statului sau al emitentului, ale căror litere sunt reproduse
greşit, sunt inegale sau uneori chiar lipsesc.

De cele mai multe ori, pe falsurile realizate în antichitate în ateliere clandestine,

legenda este redată eronat, doar imitând literele de pe emisiunile monetare oficiale.

În decursul celor mai multor epoci istorice, valoarea unei monede era dată de cantitatea
de metal preţios pe care o conţinea. De obicei, modul de realizare a unui fals a fost reprezentat de
aplicarea unui strat subţire de metal preţios, aur sau argint, peste o bucată de metal comun,
cupru, plumb, fier sau staniu.

În perioada romană, o altă categorie de monede contrafăcute erau imitaţiile turnate din
bronz. Metoda imitării prin turnare a unor emisiuni monetare a fost utilizată în scopul falsificării,
în perioada secolelor II-III p. Chr. Au fost semnalaţi denari cu miez din metal comun şi acoperiţi
cu o pelicula de argint, pentru a trece drept monedă din metal preţios. În mod surprinzător, acest
9
procedeu a fost folosit şi de către ateliere oficiale locale, pentru a alimenta piaţa cu diferite
nominaluri care lipseau.

Evul Mediu reprezintă o epocă amplu analizată din punct de vedere numismatic,
abordările vizând fenomenul falsificării emisiunilor monetare în literatura de specialitate,
ocupând un loc aparte. Falsurile monetare au o importanţă însemnată, aceste exemplare care au
circulat uneori în cantităţi apreciabile au făcut astfel parte din economia unor structuri regionale
sau chiar statale.

Un exemplu relevant în acest sens este constituit de apariţia falsurilor după moneda
otomană, prezente în descoperirile arheologice din Bucureşti şi în împrejurimi în ultimele cinci-
şase decenii. Pornind de la realitatea conform căreia moneda otomană a dominat piaţa monetară
din Ţara Românească şi Moldova în decursul secolului al XVIII-lea, bazându-ne pe documentele
scrise dublate de mărturiile numismatice, nu trebuie să ne surprindă apariţia falsurilor după
aceste emisiuni, în multe situaţii realizate chiar pe teritoriul Principatelor. Acurateţea realizării
ştanţelor cu care sunt bătute uneori falsurile din componenţa unor tezaure monetare cu emisiuni
otomane trădează cunoscători, care nu este exclus să fi fost persoane ce au lucrat în atelierul
monetar din capitala Imperiului Otoman ori poate au folosit ştanţe mai vechi.

Aşadar, cu problema falsurilor monetare s-a confruntat întreaga societate indiferent de

perioada istorică, pe de o parte din cauza unei manipulări a valorii, chiar de către autorităţi, în
scopul obţinerii unor importante surse de venit prin scăderea titlului metalului preţios sau a
greutăţii (acest sistem fiind utilizat de unele state, ai căror suverani vedeau în monetării
importante surse de venituri ce puteau fi obţinute rapid), fie din cauza unor ateliere clandestine.

1.2 Noțiunea și formele spălării banilor și falsul de monedă

Spălarea banilor este partea financiară de facto a tuturor infracțiunilor prin care
se obține profit și constitui procesul prin care infractorii încearcă să ascundă originea și
posesia reală a veniturilor provenite din activitățile lor criminale.
Pentru a se bucura de roadele infracțiunilor, fie că este vorba de trafic de arme,
trafic de droguri, contrabandă, bancrută frauduloasă sau înșelăciune în domeniul
financiar-bancar, infractorii trebuie să găsească o cale pentru a disimula natura ilicită a
câștigurilor și a le insera în fluxul afacerilor legale.
Dacă este încununată de succes, această activitate va permite menținerea
controlului asupra veniturilor respective și, în ultimă instanță, va oferi o acoperire legală
pentru sursa veniturilor.

10
 Prin spălarea banilor se dă aparența de legalitate unor profituri obținute ilegal
de către infractorii care, fără a fi compromiși, beneficiază ulterior de aceste sume.
Acest proces dinamic, constituit din trei etape, necesită mișcarea fondurilor
obținute în mod direct din infracțiuni, ascunderea urmelor pentru a evita urmărirea,
precum și obținerea banilor necesari pentru infractori, care tăinuiesc din nou originea
ocupațională și geografică a fondurilor.
Spălarea banilor este un proces complicat care parcurge mai multe etape,
implicând adesea mai multe persoane și instituții.
Reciclarea fondurilor este un proces complex prin care veniturile despre care
se crede că provin dintr-o activitate infracțională sunt transportate, transferate,
transformate sau amalgamate cu fonduri legitime, în scopul de a ascunde sau escamota
adevărata natură, proveniența, dispunerea, deplasarea sau dreptul de proprietate asupra
profiturilor respective. Scopul procesului de spălare a banilor este acela de a face că
fondurile derivate sau asociate cu o activitate ilicită să pară legitime. Necesitatea de a
recicla banii izvorăște din dorința de a ascunde o activitate infracțională.5
Noțiunea de spălare a banilor presupune existența unei alte infracțiuni
generatoare de bani murdari, infracțiune primară: deci ea constă din orice act care are
legătură cu veniturile provenite din acea infracțiune primară.
Pornind de la precizarea de mai sus spălarea banilor se mai poate defini ca
orice acțiune de ascundere, camuflaj, achiziție, posesie, folosire, investire, mișcare,
păstrare sau transfer de proprietate, căreia legea îi conferă, în mod expres, statut de
infracțiune în legătură cu acte ilegale și infracțiuni specificate într-o astfel de lege și
care se referă la câștigurile provenite din alte infracțiuni.6
Prin spălarea banilor, Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării
banilor nr.633-XV din 15.11.2001 care fiind abrogată la intrarea în vigoare a Legii
nr.190 din 26,07,2007 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării
terorismului, astfel art.3, alin(1) a legii abrogate stipulează: ,, acțiunile orientate fie spre
atribuirea unui aspect legal sursei și provenienței mijloacelor bănești, a bunurilor sau a
veniturilor obținute ilicit în urma săvârșirii infracțiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea
sau denaturarea informației privind natura, originea, mișcarea,plasarea sau apartenența
acestor mijloace bănești, bunuri sau venituri, despre care persoana știe că constituie
venituri provenite din activitatea infracțională, dobândirea, posesia sau utilizarea de
bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni, participarea la orice

5
Popa Ș. , Cucu A. , Economia subterană și spălarea banilor, București, Expert, 2000, p.59
6
Ibidem p. 60
11
asociere, înțelegere, complicitate prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acțiunilor în
cauză” , dacă au fost săvârșite prin intermediul persoanelor juridice sau fizice
menționate în alin.(4) aceluiași articol.7 Aceeași noțiune o întâlnim la fel definită și în
Codul Penal al Republicii Moldova.8
O altă noțiune a spălării banilor o întâlnim expres stipulată în noua Lege nr.190
din 26.07.2007 cu privire la prevenirea și combatere spălării banilor și finanțării
terorismului, art.3 definește spălare a banilor – acţiuni, stabilite în Codul penal la
art.243, orientate spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei veniturilor
ilicite ori spre tăinuirea originii sau apartenenţei unor astfel de venituri.9
Punct de referință în procesul de reglementare pe plan internațional a concepției
de luptă contra spălării banilor proveniți din activități criminale, îl constituie
CONVENȚIA NAȚIUNILOR UNITE adoptată la 19 decembrie 1988 la Viena, care a
definit pentru prima dată termenul de spălare a banilor drept ,, preocuparea de a
disimula proveniența, natura, dispoziția, mișcarea sau proprietarul fondurilor provenite
din trafic ilicit de stupefiante, închizând mișcarea sau convertibilitatea prin procedee
electronice de transmitere, cu scopul de a da acestor fonduri aspectul că sunt rezultate
din activități legale”.10

Falsificarea de monedă constituie o infracțiune internațională pedepsită de

legislațiile tuturor statelor lumii. Putem afirma că atâta timp cât există o monedă folosită
de un stat sau o regiune vor exista și încercări de falsificare a acesteia. Trebuie precizat
faptul că în situația când într-un context general se face referire la bani în general, se
folosește termenul de monedă prin care se subînțelege atât monedă metalică cât și banii
de polimer sau hârtie, iar prin fals de monedă înțelegându-se falsificarea banilor de orice
fel. Falsificarea de monedă este fapta persoanei care contraface sau alterează monede
sau alte titluri de valoare aflate în circulație și autorizate de lege.
Așa cum rezultă și din definiție acțiunea de falsificare a unei monede poate fi
realizată în doua moduri și anume:
- Contrafacere (plăsmuire-producere prim imitare) care reprezintă
confecționarea prin imitarea monedei reale;

7
Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor nr.633-XV din 15.11.2001 Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2001, nr.139-140.
8
Codul Penal al Republicii Moldova din 18.04.2002 Publicat : 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74
9
Lege nr.190 din 26.07.2007 cu privire la prevenirea și combatere spălării banilor și finanțării terorismului Publicat
: 07.09.2007 în Monitorul Oficial Nr. 141-145
10
Pop O. , Bujor V. , Utilizarea circuitelor bancare în activități de spălare a banilor, Timișoara : Mirton , 2002, p.8.
12
 - Alterare (prefacere) care reprezintă modificarea conținutului sau
aspectului unei monede în scopul de a crea o aparentă necorespunzătoare adevărului și
de aa-i da o valoare mai mare.

În literatura de specialitate apar mai multe definiții ale falsificării de monedă,

unele fiind mai simple, iar altele mai ample și cuprinzătoare. Ulterior în legislația
internațională au fost consacrate definiții și incriminări ale acestor fapte.

Infracțiunea ,,falsul de monedă” o întâlnim în art.236 CP RM, sub denumirea

marginală de fabricarea sau punere în circulație a semnelor bănești false sau a titlurilor
de valoare false.

1.3 Etapele proceselor de spălarea banilor

Există nu numai o singură metodă de spălare a banilor. Metodele pot varia: de la
cumpărarea și vinderea unui obiect de lux până la trecerea banilor printr-o rețea
complexă, internațională, de afaceri legale și companii ,,scoică”11. Inițial, în cazul
traficului de droguri sau altor infracțiuni, cum ar i contrabanda, furtul, șantajul etc.,
fondurile rezultate devin în mod curent bani lichizi care trebuie să ajungă printr-o
metodă oarecare în sistemul financiar-bancar.
Operațiunile bancare tradiționale de constituire a depozitelor, precum și
sistemele de trasfer a banilor și de creditare oferă un mecanism vital pentru spălarea
banilor, mai ales în faza inițială de introducere a numerarului în sistemul financiar-
bancar.
În ciuda varietății de metode folosite, procesul de spălare a banilor se realizează
în trei etape, care pot cuprinde numeroase tranzacții efectuate de spălătorii de bani,
tranzacții care sunt de natură să alertezeinstituțiile financiar-bancare asupra activităților
criminale.12
Procesul de spălare a banilor are trei faze de bază: plasarea, stratificarea și
integrarea și presupune deseori elemente de extranietate, fie printr-o entitate fizica sau
juridică comercială, fie printr-o instituție finaciară. Cele trei etape de bază pot avea loc
fie sub formă de faze separate și distincte, fie simultan sau prin suprapunere.
Uneori cele trei etape ale spălării banilor sunt prezentate cu denumiri mai
plastice, precum:
a) prespălarea adică convertirea banilor murdari în bani curați;

11
Companii care există, în primul rând, numai ca societăți legale, fără să desfășoare activități de afaceri sau
comerciale.
12
Sârcu V. , Gofman M., Ghid practic privind tranzacțiile suspecte , Chișinău , Prut Internațional, 2004 , p.8
13
 b) spălarea principală conversia banilor în intrări contabile;
c) uscarea (reciclarea) folosirea banilor pentru a obține profit.13
Plasarea presupune deplasarea fizică a profiturilor ăn numerar. Acest lucru
este necesar pentru a separa fondurile obținute de sursa lor, situată în spațiu. Necesitatea
plasării derivă din faptul că este posibilă supraavegherea, din partea organelor de
aplicare a legii , a surselor de obținere ilicită a numerarului ilicit obținut în afara
spațiului controlat, pentru a nu putea fi depistat și eventual, confiscat.
Plasarea masei de profituri în numerar se poate face prin mai multe metode și
instituții, printre care : instituțiile financiare tradiționale, instituțiile netradiționale,
comerțul cu amănuntul, transferul extern al fondurilor/
Această fază a prcesului de spălare a banilor este cea mai vulnerabilă,
deoarece implică colectarea și manevrarea unei imense cantități de bani în numerar și
pînă la depunerea în bancă ste greu de evitat lăsarea unor urme detectabile.
Pornind de la constatarea că prin legile de combatere a fenomenului de spălare
a banilor s-a instituit obligativitatea raportării tranzacțiilor de depunere și retragere de
numerar, peste o anumită limită, prin instituțiile financiar- bancare se cauta să se plaseze
numerarul utilizând metode precum:
- raportarea acțiunilor suspecte;
- raportarea operațiunilor ce depășesc echivalentul a 100 000 de lei, 200
000 de lei și 300 000 de lei;
- furnizarea datelor necesare organelor procuraturii, organelor de cercetare
penală, de anchetă preliminară și instanțelor judecătorești;
- idetificarea clienților;
- întocmirea unui raport pentru fiecare tranzacție care poate fi legată de
spălarea banilor;
- stabilirea procedurilor pentru prevenirea spălarii banilor;
- desemnarea persoanelor responsabile de aplicarea legii.14
Stratificarea presupune separarea veniturilor ilicite de sursa lor prin crearea
unor complexe straturi de tranzacții financiare, concepute spre a anihila orice
posibilitate de control asupra bunurilor ilegale dobândite. Modalitățile confuze și
complicate prin care strat după strat de activități și tranzacții sunt adăugate unul altuia
fiind menite să facă detectarea profiturilor ilegale extrem de dificilă.

13
Bujor V. , Pop O. , Op. Cit. , p. 14
14
Sârcu V. , Gofman M. , Op. Cit. p. 14
14
 Multe entități se servesc, în ultimul timp, de internet pentru a propune servicii
de spălare de bani, dând uneori aparența de servicii finaciare extrateritoriale sau de
posibilități de plasament legale.
Preocupările care se exprimă în legătură cu serviciile bancare on-line privesc
reducerea evidentă a contactelor umane între client și instituțiile financiare. Clientul
poate accede normal la contul său având un calculator personal cu navigare pe internet.
Cum acest tip de acces este indirect instituțiile financiare nu au nici un mijloac de a
verifica identitatea clientului care accesează real contul. Mai mult, dat fiind caracterul
din ce în ce mai mobil de acces la internet un client are posibilitatea de a accesa virtual
contul său din orice loc din lume. Într-o asemenea situație, spălătorii de bani pot
controla orice cont, chiar dacă acesta nu a fost deschis pe numele lor , ci pe numele unor
persoane interpuse. Tot așa, soldurile conturilor persoanelor interpuse se transferă
ulterior în administratorul titular, iar acesta poate dispune în continuare, nestingherit, de
banii transferați.
O metodă de contracararea a unui asemenea fenomen, care cel puțin
experimental funcționează, este aceea a identificării persoanei care accesează un cont,
prin folosirea imaginii virtuale sau amprentelor digitale. Banca ce a deschis contul, fiind
în posesia imaginii titularului ori a amprentelor digitale ale acestuia, va compara
automat aceste date cu cele transmise de pe internet de cel care accesează contul și
numai când acestea coincid se va efectua operația dispusă. Practic s-ar îmbunăți
sistemul actual, când computerele verifică un cod sau o parolă recepționată de la
solicitant cu informațiile existente în bancă, arhivate cu ocazia deschiderii contului.
Integrarea este a treia etapă a procesului de spălare a banilor și prin acesta se
caută să se dea aparența de legitimitate asupra bunurilor dobândite în baza unor fonduri
ilicite.
După ce etapele anterioare ale spălării banilor au reușit, spălarea trebuie să dea
o explicație plauzibilă a averii de care dispune. Prin intermediul integrării, profiturile
spălării sunt plasate în economia reală legitimă, iar rezultatele obținute din activități
ilegale devin legale. Profiturile, de data aceasta, au o acoperire legală, iar spălătorul
lefolosește fără teamă, achiziționând bunuri la vedere. De acum diferențierea dintre
bogăția legală și cea aparent ilegală nu mai este posibilă.15
Cele trei etape de bază se pot constitui în faze separate și distincte. Ele pot
apărea însă și simultan sau, mai obișnuit, se pot suprapune. Modul în care se desfășoară

15
Pop O. , Bujor V. , Op. Cit. p.17
15
etapele de bază depinde de mecanismele de spălare ce se află la dispoziție și de cerințele
organizațiile criminale.
În cadrul procesului de spălare a banilor s-au identificat anumite puncte
vulnerabilr, dificil de evitat de către cel care spală banii, în schimb, usor de recunoscut:
- introducerea numerarului în sistemul financiar-bancar;
- trecerea numerarului peste frontieră;
- transferurile în cadrul și dinspre sistemul financiar-bancar;
- legalizarea aparentă a bogăției acumulate în mod criminal.

16
 II Acțiuni realizate în combatera spălării banilor și falsul de monedă

2.1 Măsuri de prevenire în falsul de monedă

Falsificarea mijloacelor bănești reprezintă un tip de infracțiune ,,latentă,, caracteristică
pentru țările cu o economie de piață slabă . Codul penal al RM , în capitolul X infracțiuni
economice , art.236 sancționează faptele de fabricare sau punere în circulație nu doar a banilor
falși, ci și a valorilor mobiliare false.16

În sens economic, ideea generală este că ,, banii sunt un instrument de natură să

faciliteze schimbul de bunuri și servicii. Precum și acumularea de avere financiară, în mod
obișnuit în categoria de bunuri sunt incluse bancnotele, monedele și depozitele bancare,,.

La 29 noiembrie 1993 a fost introdus în Republica Moldova leul moldovenesc.

Determinarea normativă a monedei naționale ca fiind leul moldovenesc o găsim în art. 130 al
Constituției Republicii Moldova, care stipulează că ,, moneda națională a Republicii Moldova
este leul moldovenesc,,.17

Norma este dezvoltată și în legea cu privire la Banca Națională care stipulează că

unitatea monetară în Republica Moldova este leul moldovenesc și că acesta este unicul mijloc
legal de plată pe teritoriul Republicii Moldova.18

Lupta împotriva falsificării de bani se desfășoară în toate statele prin măsuri

concentrate deopotrivă de prevenire și constrângere cu aplicarea sancțiunii penale. Nimeni nu a
găsit încă o soluție eficientă garantată pentru reducerea și în cele din urmă, eliminarea
criminalității din viața societății. Problemele prevenirii infracțiunilor de falsificare a banilor,
lupta împotriva lor este inspirată de politica penală a țării și necesită soluții naționale.

Prevenirea infracțiunilor de falsificare a banilor vizează reacția prin mijloace de drept

penal împotriva făptuitorilor, iar în sens larg presupune și definirea cauzelor, condițiilor care
favorizează fenomenul infracțional al falsificării de bani, precum și înlăturarea acestora.

Măsurile de prevenire predelictuală , deși au același scop, le putem împărți,

convențional în două categorii:

1. Măsuri generale de prevenire predelictuală , aplicată continuu.

16
Codul Penal al Republicii Moldova din 18.04.2002 Publicat : 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 art.236
17
Constituția Republicii Moldova Publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1 Data intrarii in vigoare :
27.08.1994 art. 130
18
Legea nr.548 din 21.07.1995 cu privire la BNM Publicat : 12.10.1995 în Monitorul Oficial Nr. 56-57 , Data
intrării în vigoare 12.10.1995
17
 2. Măsuri speciale de prevenire predelictuală.

În categoria măsurilor generale de prevenire predelictuală se includ:

a) Popularizarea consecventă a caracteristicilor bancnotelor emise , prin mass-media,

postere de prevenire a cetățenilor afișate în incinta băncilor și caselor de schimb valutar,
distribuirea pliantelor în scopul cunoașterii acestora de către toată populația;

b) Instruirea și testarea funcționarilor bancari și a celor care au în atribuțiile de serviciu

colectarea bancnotelor cu privire la manipularea și posibilitățile de depistare a banilor falși.
Paralel, este necesară dotarea cu tehnică adecvată a fiecărui centru de colectare, astfel încât, pe
lângă rapiditatea examinării, să se asigure și depistarea falsului;

c) Ca măsură preventivă trebuie considerată și retragerea automată din circulație a

bancnotelor cu un anumit grad de uzură (urmată de înlocuirea acestora). Practica a demonstrat
faptul că de cele mai dese ori, contrafacerea este urmată de o învechire artificială a bancnotei
care îi conferă un anumit grad de autenticitate(faptul că a circulat mai mult timp constituie pentru
unele persoane o garanție că bancnota respectivă este autentică).

Măsurile speciale de prevenire predelictuală se iau atunci când au fost deja introduse
în circulație bancnote false. Aceste constau în :

a) Instruirea tuturor casierilor cu privire la trăsăturile caracteristice ale acestor bancnote

false (o anumită serie, o particularitate vizibilă a desenului, colorației, lipsa unor anumite
elemente de protecție).

b) Colaborarea permanentă care trebuie să existe între poliție și toate celelalte persoane
sau instituții care sunt implicate în circulația monetar-creditară.

O importanță majoră de prevenirea falsului de bani o are întreprinderea

măsurilor active la depistare a persoanelor apte și interesate în falsul de bani

2.2 Măsuri luate la nivel național și internațional în combaterea spălării de bani

Conformîndu-se cu eforturile internaționale de combatere a traficului de
droguri, crimei organizate, spălării banilor și finațării terorismului, concretizate în anul
1989 prin inițiativa ,,Grupul celor 7” și înființarea Grupului de Acțiune Financiară
Internațională (FATF), cu Directica nr.308 adoptată de Consiliul Comunității Europene
în 10 iunie 1991, incluzând și amendamentele făcute acesteia, Republica Moldova a luat

18
măsuri pntru crearea cadrului legislativ și instituțional adecvat combaterii fenomenului
de spălare a banilor.

În acest context, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la

prevenirea și combaterea spălării banilor nr.633-XV din 15.11.2001 care fiind abrogată
la intrarea în vigoare a Legii nr.190 din 26,07,2007 cu privire la prevenirea și
combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, prin care este incriminată
infarcțiunea de spălare a banilor.

Legea nr.190 din 26,07,2007 cu privire la prevenirea și combaterea spălării

banilor și finanțării terorismului este principalul act normativ ce reglementează în mod
unitar prevenirea și combaterea activităților de spălare a banilor, definește noțiune de
spălare a banilor, proceduri de control intern, obiectul de avtivitate și autoritatea
abilitată cu executarea prezentei legi, care conform art.10 organele cu funcții de
supraveghere a entităților raportoare, conform competenței stabilite de legislație sunt:

a) Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor;

b) Banca Națională a Moldovei;
c) Comisia Națională a Pieței Financiare;
d) Ministerul Justiției;
e) Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor;
f) Ministerul Finanțelor;
g) Agenția Servicii Publice.

A fost creată o unitate specializată de sine stătătoare – Serviciul Prevenirea și

Combaterea Spălării Banilor, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor funcţionează
ca organ de specialitate, cu statut de subdiviziune independentă în cadrul Centrului Naţional
Anticorupţie, în baza prevederilor prezentei legi şi ale Regulamentului de activitate al
serviciului, aprobat de Colegiul Centrului.19

Spălarea internațională a banilor se bazează pe exploatarea, prin operatori financiari

subtili, a diferențelor dintre reglementările financiare și bancare ale țărilor de pe întreg globul.

19
Lege Nr. 190 din 26.07.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor
şi finanţării terorismului Publicat : 07.09.2007 în Monitorul Oficial Nr. 141-145 art.10-131

19
Soluția anihilării acestui fel de spălarea banilor trebuie să fie găsită într-un mechanism care
reduce, dacă nu elimină, aceste diferențe dintre țări.

Spălarea internațională a banilor este capabilă să impună costuri considerabile

economiei mondiale prin deteriorarea operațiunilor eficiente ale economiilor naționale, prin
corupere lentă a pieței financiare și reducerea încrederii publice în sistemul financiar
internațional, mărind astfel riscurile și instabilitatea acestui sistem și în final reducerea rimului
de creștere economic mondială. Pentru a contracara acest fenomen, la nivel internațional s-au
întreprins mai multe măsuri, dintre care mai relevante sunt:

a) Directiva Consiliului Comunității Europei cu privire la folosirea sistemului

financiar în scopul spălării banilor nr.91/308/EEC, adoptată la Luxemburg la 10 iunie 1991.
Această directivă reprezintă practic izvorul, sursa de inspirație pentru legile de combatere a
spălării de bani care au fost adoptate de aproape toate statele, indiferent că sunt membre ale
Comunității Europene sau se află în procedurile de aderare. Definirea infracțiunii de spălare a
banilor rămâne aproximativ cea introdusă prin Convenția de la Strasburg din 8 noiembrie 1990.
b) Convenția Consiliului Europei cu privire la spălarea, urmărirea, reținerea și
confiscarea produselor provenite din infracțiuni, deschisă spre semnare la 8 noiembrie 1990, la
Strasburg. Sunt considerate infracțiuni de spălarea banilor acele acțiuni comise cu intenție și care
vizează:
1) Transformarea și transferul bunurilor despre care cel care le-a utilizat știa că sunt
produse în scopul diminuării sau deghizării originii ilicite a bunurilor sau în scopul ajutării
oricărei persoane implicate în comiterea infracțiunii principale de a scăpa de consecințele
juridice ale actelor sale;
2) Disimularea și deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, mișcării sau
proprietății reale asupra bunurilor sau asupra drepturilor cu privire la acestea, despre care
proprietarul știa că sunt produse.20

20
Popa Ș. , Cucu A. , Op. Cit. , p.81
20
 Concluzii

În ultimii ani se conștientizează tot mai mult faptul că este esențial să se lupte împotriva
crimei organizate, că infractorii trebuie opriți, ori de câte ori este posibil, să nu legitimeze
rezultatele activităților criminale prin transformarea fondurilor din ,,murdare” în fonduri
,,curate”.

În prezent, metodele de spălare a banilor sunt limitate numai de imaginaţia

infractorilor. Deşi schemele rudimentare de spălare a banilor mai sunt folosite în anumite
jurisdicţii, procesul spălării banilor are ca trăsături definitorii complexitatea, sofisticitatea şi
internaţionalizarea operaţiunilor. Infractorii financiari beneficiază pe scară largă de asistenţă în
realizarea schemelor internaţionale, inclusiv pentru evitarea unor restricţii la regimul de export.

Datorită multitudinii de posibilităţi oferite de sistemul financiar, asistăm la un proces

de evoluţie a tehnicilor de spălare a banilor în paralel cu modernizarea sistemelor de prevenire a
flagelului.

Neajunsul sistemelor de prevenire constă în faptul că autorităţile sunt mereu cu un pas

în urma infractorilor, fiindu-le oferită doar posibilitatea de a-şi adapta metodologia de investigare
în funcţie de noile tendinţe observate în comportamentul infractorului financiar; putem conchide
că spălătorii de bani sunt cei care fixează nivelul de complexitate al operaţiunilor de spălare.

Or, măsurile de prevenire a spălării banilor sunt implementate atât de către entităţile
din sectorul privat, cât şi de autorităţile judiciare pentru monitorizare cât mai strictă a etapei
plasării fondurilor, o atenţie mult mai mică fiind acordată etapelor stratificării şi integrării.

Se cuvine ca, pentru înlăturarea acestui neajuns, autorităţile judiciare să uziteze şi

mijloacele de efectivă combatere a fenomenului, cu observarea noii paradigme care există în
dreptul penal, care pune accentul pe primordialitatea necesităţii confiscării bunurilor generatoare
de profit.

Abilitatea de a spăla rezultatele activității criminale prin sistemult financiar-bancar

este vitală pentru succesul operațiunilor criminale. Cei implicați în astfel de activități au nevoie
să exploateze facilitățile oferite de sectorul financiar-bancar mondial, dacă vor să beneficieze de
rezultatele activităților lor. Utilizarea, în scopul spălării banilor, a sistemelor financiar-bancare
duce la subminarea instituțiilor financiar-bancar individuale și, în final, a întregului sistem
financiar-bancar. În același timp, integrarea intensă a sistemelor financiar-bancare mondiale și

21
îndepărtarea barierelor puse în fața mișcării libere a capitalului au înlesnit spălarea banilor și au
complicat procesul de urmărire.

Spălarea banilor reprezintă un factor major de contaminare a întregii economii. Acest

fenomen poate eroda integritatea intituțiilor financiar-bancare ale uni țări prin influențarea cererii
de numerar, a nivelului ratei dobânzii și ratei de schimb valutar și,în același timp, poate genera
inflație.

22
 Bibliografie
Acte normative

1. Constituția Republicii Moldova, adoptată prin Legea din 29 iulie 1994, Publicat : 12.08.1994
în Monitorul Oficial Nr. 1 Data intrarii în vigoare : 27.08.1994.
2. Codul Penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 128-129/1012 din 12.09.2002.
3. Legea Republicii Moldova Nr. 190 din 26.07.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea
spălării banilor şi finanţării terorismului Publicat : 07.09.2007 în Monitorul Oficial Nr. 141-
145.
4. Legea Republicii Moldova nr.548 din 21.07.1995 cu privire la BNM Publicat : 12.10.1995 în
Monitorul Oficial Nr. 56-57 , Data intrării în vigoare 12.10.1995.
5. Legea Republicii Moldova nr.633-XV din 15.11.2001 privire la prevenirea și combaterea
spălării banilor Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.139-140.

Literatura de specialitate
6. Academia ,,Ștefan cel Mare” a MAI al RM ,, Probleme actuale de prevenire și combatere a
criminalității”, Chișinău 2002.
7. Bujor V. , Pop O. , Utilizarea circuitelor bancare în activități de spălare a banilor,
Timișoara, Editura Mirton , 2002.
8. Cucu A. , Popa Ș. , Economia subterană și spălarea banilor, București, Editura Expert,
2000.
9. Sârcu V. , Gofman M., Ghid practic privind tranzacțiile suspecte , Chișinău , Editura Prut
Internațional, 2004.

23