UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU“

SPECIALIZAREA: Managementul Poliţiei şi instituţii comunitare
ANUL: I, SEM. I, CENTRUL: SIBIU

DISCIPLINA: CRIMINOLOGIE APLICATĂ

TEMA: PROCEDEE ŞI MIJLOACE DE COMBATERE A CORUPŢIEI

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

prof. univ. dr. SANDU FLORIN

MASTERAND:

SUCIU MARIANA
2009
 CUPRINS

1. CORUPŢIA. DEFINIREA CONCEPTULUI ...................................................3

2. CAUZELE FENOMENULUI DE CORUPŢIE. MĂSURI NECESARE

PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA ACESTORA .............................5

3. DOCUMENTELE ORGANIZAŢIILOR NON-GUVERNAMENTALE

REFERITOARE LA CORUPŢIA DIN ROMÂNIA ............................................7

4.INSTRUMENTE DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI .............................9

4.1. Campanii anti-corupţie ............................................................................................... 10

4.2. Organizaţii specializate în lupta anti-corupţie .......................................................... 11
4.2.1.Departamentul Naţional Anticorupţie ..................................................... 11
4.2.2. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)………….........…….………....12
4.3. Măsuri administrative de prevenire a corupţiei ........................................................ 13

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….17

2
1.CORUPŢIA. DEFINIREA CONCEPTULUI

Corupţia este un fenomen social grav, cu o amploare deosebită, cu forme

variate şi complexe, manifestate până la cele mai înalte niveluri ale societăţii. Ea
reprezintă o ameninţare majoră pentru democraţie, constituind o negare a
drepturilor omului şi o încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială
şi pentru justiţie, erodând principiile unei administraţii eficiente, punând în pericol
stabilitatea şi credibilitatea instituţiilor statului şi a reprezentanţilor acestora, cât şi
pentru dezvoltarea economică şi socială.
Problema corupţiei în România post-comunistă a constituit unul dintre
factorii ce au îngreunat progresul de dezvoltare economică şi politică, un element
ce a sabotat din interior drumul şi aspiraţiile României către o intrare în normalitate
după revoluţia din 1989.
Aceasta este o parere unanim acceptată şi recunoscută ca atare chiar dacă are
nuanţe diferite în cazurile majorităţii ţărilor aparţinând fostului bloc comunist.
Odată cu începerea negocierilor în vederea aderării României la Uniunea
Europeană, semnalele externe din ce în ce mai frecvente primite de Guvernul
României au facut din problema corupţiei unul din punctele negative esenţiale ce
au stat în calea procesului de aderare.
În consecinţă, Guvernul României, în colaborare cu diverse organizaţii ale
societăţii civile şi cu ajutorul organismelor internaţionale, au stabilit că lupta anti-
corupţie trebuie să devină una dintre preocupările centrale ale întregii societăţi
româneşti în vederea creşterii nivelului de integritate şi de încredere faţă de
instituţiile statului şi a încadrării societăţii româneşti în rândul comunităţii
europene.
Cu toate că dezbaterile privind corupţia în România au fost, cel puţin în
aparenţă, aprinse, ceea ce frecvent pare să lipsească este o definire clară a
conceptului, una pe baza căreia un dialog real să fie stabilit în sfera publică
românească. Astfel, definirea corupţiei este reflectată în legislaţia românească prin
definirea anumitor infracţiuni distincte, care se încadrează în termenul generic de
„corupţie“, precum: darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, primirea de
foloase necuvenite. Ambiguitatea cu care este folosit termenul de „corupţie“
îngreunează stabilirea unei dezbateri publice reale.
Guvernul României s-a angajat în lupta împotriva corupţiei prin adoptarea,
printre altele, a Strategiei Naţionale Anti-corupţie 2005-2007. Aici corupţia este
definită ca fiind:
3
 i) „devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate care
trebuie să stea la baza funcţionării administraţiei publice, şi care
presupun ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil
şi egal
şi
ii) substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau
grupuri a unei parţi disproporţionate a bunurilor publice în raport cu
contribuţia lor“.
Tot în acest document se precizează că: „Actele de corupţie sunt acele
demersuri care lezează această distribuţie universală şi echitabilă, cu scopul de
aduce profit unor persoane sau grupuri“.
Se găsesc definiţii ale corupţiei şi la nivel internaţional, astfel, ultimul raport
al Transparency International precizează: „ Corupţia, în sens larg, reprezintă
folosirea abuzivă a puterii încredinţate, fie în sectorul public, fie în cel privat, în
scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup“. Programul global
împotriva corupţiei derulat de ONU arată că: „Esenţa fenomenului corupţiei constă
în abuzul de putere săvârşit în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau
indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat“.
Prin Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie menţionează trei categorii de infracţiuni, anume:
a) infracţiuni de corupţie: luarea şi darea de mită, traficul de influenţă, primirea de
foloase necuvenite;
b) infracţiuni asimilate celor de corupţie: stabilirea unei valori diminuate a
bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a
administraţiei publice locale este acţionar, comisă inclusiv în cadrul acţiunii de
executare silită, reorganizare sau lichidare judiciară; acordarea de credite sau de
subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare; utilizarea creditelor sau a
subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate; folosirea unei
funcţii de conducere într-un partid, sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane
juridice fără scop patrimonial, pentru a obţine foloase necuvenite etc.;
c) infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie: tăinuirea bunurilor
provenite din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau asimilate; spălarea banilor;

4
abuzul în serviciu; bancruta frauduloasă; evaziunea fiscală; traficul de droguri;
trafic de persoane ş.a.;

2. CAUZELE FENOMENULUI DE CORUPŢIE. MĂSURI NECESARE

PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA ACESTORA

Corupţia se clasifică astfel: mica corupţie şi marea corupţie.

Prin mica corupţie se înţelege acel sector din corupţie care nu aduce atingere
intereselor majorităţii indivizilor unui stat. În această categorie poate fi inclusă
corupţia unui cadru medical, a unui funcţionar, etc., care prin deciziile lor
favorizează un individ sau grup de indivizi în detrimentul altora, dar acest gen de
nedreptate este limitate în timp şi spatiu.
Prin marea corupţie se înţelege corupţia la nivel înalt a unui funcţionar,
demnitar, etc. Acest gen de corupţie are ca şi carecteristică principală efectul
asupra întregului stat şi a indivizilor care îl compun. Urmările acestui gen de
corupţie se pot traduce în costuri directe sau indirecte care vor fi suportate într-un
final de toţi contribuabilii.
În urma eforturilor depuse de România în lupta anticorupţie, dintre care,
unele chiar au generat rezultate pozitive, nu s-au atins obiectivele preconizate din
cauza anumitor obstacole:
- implementarea deficitară a legislaţiei anticorupţie;
- utilizarea restrânsă a instrumentelor administrative de combatere a corupţiei;
- coordonarea insuficienta între structurile de control şi organele de anchetă
penală în domeniul corupţiei;
- lipsa de autonomie reală a procurorilor;
- inflaţia legislativă şi instituţională în domeniu1.
Strategia elaborată în 2005 prezintă lupta impotriva corupţiei ca structurată
pe trei mari planuri: prevenire, combatere şi cooperare internă şi internaţională. Cu
alte cuvinte, mai întâi trebuie lucrat la stabilirea unui standard, unui set de norme
privind integritatea, ce trebuie aplicat pentru diverse sectoare ale societăţii, cum ar
fi, în primul rând, adminstraţia şi justiţia, dar şi educaţia sau sănătatea. Etapa

1
Conform Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007

5
urmatoare reprezintă combaterea practicilor ce deviază de la acest cod de bune
practici, şi are drept punct de plecare crearea sau perfecţionarea instituţiilor şi
legislaţiei de combatere a corupţiei, mergând pana la acţiunea propriu zisă de
combatere a corupţiei. În fine, ultima parte a planului guvernamental conţine o
strategie pentru îmbunătăţirea coordonarii interne şi a cooperarii internaţionale.
Acestea sunt principalele puncte ale strategiei naţionale, dar după cum este
frecvent recunoscut, nu absenţa strategiilor şi planurilor este problema, ci de cele
mai multe ori aplicarea, implementarea acestora se dovedeşte a fi o sarcina prea
dificilă pentru autorităţile din România. Din acest motiv, o sursă ce se bucură de
suficientă încredere când vine vorba de monitorizarea activităţilor anticorupţie din
România, o constituie organizaţiile internaţionale, fie ele guvernamentale sau non-
guvernamentale.
Pentru ca prevenirea şi combaterea fenomenului de corupţie să fie eficientă,
este necesară concentrarea pe înţelegerea cauzelor profunde ale diferitelor
manifestări ale actelor de corupţie, precum şi pe găsirea unor metode de eliminare
sau de diminuare a acestui fenomen.

Un cadru legislativ incoerent şi insuficient, necorelat cu măsuri manageriale

eficiente care să reducă riscul de a ceda tentaţiilor corupţiei.
Adoptarea unei legislaţii specifice, menită să pună capăt fenomenului de corupţie,
prezintă o importanţă deosebită în prevenirea şi combaterea corupţiei, dar simpla
adoptare a unor legi anticorupţie este o condiţie necesară, nu însă şi suficientă.
Practica a demonstrat că modificarea sau dezvoltarea cadrului legal nu a condus la
rezultatul dorit, şi anume descurajarea fenomenelor de corupţie. În acest sens se
recomandă eliminarea lacunelor legislative şi a neclarităţilor ce sunt interpretate ca
fiind sursa potenţială de ineficienţă sau de limitare a efortului de combatere a
corupţiei, precum şi corelarea legislaţiei anticorupţie cu restul sistemului actelor
normative.

Existenţa unui anumit grad de politizare a administraţiei

Într-o administraţie compusă din funcţionari subordonaţi unui partid poate
apărea tendinţa de nerespectare a libertăţilor publice şi de manifestare a unor acte
de corupţie. Numai o administraţie compusă din funcţionari recrutaţi pe criteriul
valoric poate rezista la diferitele influenţe ale grupurilor de presiune şi, implicit,
fenomenului de corupţie.

6
 Atitudinea pasivă a cetăţenilor (lipsa unei societăţi civile active)
Neimplicarea cetăţenilor în mod direct în identificarea şi sesizarea cazurilor
de corupţie favorizează perpetuarea acestui fenomen. Pentru asigurarea unei mai
mari receptivităţi a cetăţenilor privind semnalarea şi sesizarea cazurilor de
corupţie, este necesară realizarea unor contacte directe între aceştia şi instituţiile
abilitate în combaterea ei şi a eventualelor bariere administrative. Pe lângă acestea,
este indispensabilă şi asigurarea accesului cetăţenilor la informaţii, pentru a le
permiteacestora să observe eventualele nereguli.

Actualizarea planurilor sectoriale de acţiune împotriva corupţiei prin

completarea planului de acţiune al fiecărui minister, judeţ şi al municipiului
Bucureşti privind combaterea corupţiei în administraţia publică centrală şi locală,
potrivit Strategiei Planului Naţional al Guvernului.

3. DOCUMENTELE ORGANIZAŢIILOR NON-GUVERNAMENTALE

REFERITOARE LA CORUPTIA DIN ROMANIA

Gradul de percepere al corupţiei din România a constituit obiectul unui

numar de studii efectuate de organisme internaţionale precum Transparency
International sau Freedom House Inc. Cea mai importantă astfel de lucrare pare să
fie raportul de evaluare al politicilor anticorupţie ale Guvernului României realizat
de Freedom House la solicitarea Ministerului Justiţiei în anul 2005. În paginile
acestui amplu studiu, se regăsesc observaţii referitoare la toate nivelurile implicate
în lupta anticorupţie, dar şi o importantă secţiune ce prezintă principalele aspecte
pozitive şi negative referitoare la eforturile făcute, precum şi recomandările
organizaţiei pentru continuarea procesului de combatere a corupţiei in România.
Astfel, ca principal aspect negativ, aspect ce se regăseste de altfel şi în
raportul Comisiei Europene, găsim neconcordanţa, sau mai bine zis, diferenţa între
strategiile guvernamentale şi aplicarea acestora propriu-zisa. Un alt aspect negativ
este unul ce a constituit o tema de dezbatere intensă în societatea romanească în
ultimul timp, şi anume lipsa independenţei politice şi profesionale a procurorilor.
Freedom House denunţă acest punct ca fiind cu adevarat problematic în procesul
anticorupţie. De asemenea, ca puncte negative studiul menţionează slaba

7
coordonare dintre organismele de control şi parchet, precum şi neutilizarea
instrumentelor administrative de combatere a corupţiei.
Pe lângă aspectele negative, putem însă găsi şi câteva aspecte ce sunt
recunoscute ca fiind pozitive. Consolidarea societăţii civile romanesti, şi rolul
crescând al acesteia în prevenirea corupţiei este principalul aspect pozitiv remarcat
de Freedom House. Prin solicitarea liberului acces la informaţii de interes public, şi
prin promovarea declaraţiilor detaliate de avere, organizaţiile societăţii civile au
contribuit la creşterea gradului de conştientizare asupra fenomenului corupţiei în
România. Campaniile de informare „Coaliţia pentru un parlament curat” şi „Nu
da şpagă” au constituit în opinia Freedom House un succes în ridicarea gradului de
informare privind integritatea, atât la nivelul societăţii civile, cât şi la nivel politic.
În acelaşi timp, susţinerea, inclusiv finaciară, a organizaţiilor non-
guvernamentale, este precizată ca o recomandare pentru Guvernul României,
menţionându-se că acestea se bucură de un apreciabil grad de încredere în rândul
populaţiei. Alt aspect pozitiv prezent în raportul Freedom House este progresul
privind prevenirea corupţiei în rândul demnitarilor, prin suspendarea imunităţii
foştilor ministri şi prin adoptarea versiunii îmbunătăţite a declaraţiei de avere.
Astfel sunt semnalate progrese semnificative, dar şi întârzieri şi disfuncţionalităţi
grave în procesul de prevenire şi combatere a corupţiei din România.
Pe lângă acestea, raportul Freedom House conţine şi un capitol generos în
ceea ce priveşte recomandările. Recomandarea centrală, precizată explicit în
paginile raportului, pare a fi tot aplicarea strictă a legislaţiei existente, dar, pe lângă
aceasta, mai există şi o serie de recomandări punctuale menite să contribuie la un
mai bun parcurs în lupta împotriva corupţiei. Printre altele, împuternicirea unei
singure instituţii cu monitorizarea integrităţii ( declaraţii de avere, conflicte de
interese), creşterea importanţei măsurilor adminstrative şi de prevenire a
fenomenului corupţiei (la nivelul fiecărei instituţii publice) şi o mai bună
coordonare în rândul mecanismelor de control şi a celor responsabile cu lupta
anticorupţie, sunt câteva din recomandarile Freedom House pentru Guvernul
României.
Un alt document ce a avut un impact semnificativ în opinia publică din
România a fost cel al organizaţiei Transparency International2. Realizat sub forma
unui ghid anti-corupţie, acesta prezintă principalele cazuri în care se poate vorbi
despre corupţie, precum şi legislaţia şi practicile guvernamentale în acest domeniu.
Destul de accesibil, acest „ghid” este destinat cetaţeanului obişnuit, care, în opinia

2
Transparency International, Ghid anti-corupţie

8
autorilor, este „cel mai afectat de diversele forme de corupţie”3. După cum este
sesizat în paginile acestui document, problema corupţiei, deşi constituie obiectul
unei strategii guvernamentale, fiind un punct cheie în integrarea europeană, nu este
perceput ca atare la nivel individual. Corupţia, ca o problemă pentru cetăţean, este
conceptul cu care operează acest ghid, abordarea aceasta avand menirea de a
dezvolta un curent de opinie anticorupţie, şi o cunoaştere mai bună a „pagubelor”
aduse de aceasta, elemente fără de care o luptă pentru prevenirea şi combaterea
corupţiei în rândul populaţiei nu poate reuşi.

4. INSTRUMENTE DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI

Conform Strategiei Ministerului Administraţiei şi Internelor de prevenire şi

combatere a corupţiei4 în rândul personalului propriu au fost identificate anumite
principii a căror respectare este esenţială pentru realizarea unei administraţii
publice moderne. Printre acestea se regasesc şi următoarele, care sunt direct legate
de prevenirea şi combaterea corupţiei:
principiul prevenirii săvârşirii actelor de corupţie, conform căruia
identificarea anticipată şi înlăturarea în timp util a premiselor apariţiei
faptelor de corupţie sunt prioritare şi imperative;
principiul eficienţei în combaterea corupţiei, care se bazează pe evaluarea
continuă, atât din punct de vedere al rezultatelor concrete, cât şi din punctul
de vedere al managementului organizaţional;
principiul cooperării şi coerenţei, în baza căruia instituţiile implicate în
prevenirea şi combaterea corupţiei trebuie să coopereze îndeaproape,
asigurând o concepţie coerentă asupra obiectivelor ce trebuie îndeplinite şi a
măsurilor ce urmează a fi luate;
principiul transparenţei, consultării societăţii civile şi al dialogului social,
care impune, pe de o parte, transparenţa procesului decizional, iar pe de altă
parte, consultarea membrilor societăţii civile în cadrul acestui proces.

3
Transparency International, Ghid anti-corupţie
4
Aprobată prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor Nr. 1150 din 19 ianuarie 2006

9
4.1. Campanii anti-corupţie

După cum este remarcat şi în raportul Freedom House, cele mai importante
campanii anti-corupţie au fost „Coaliţia pentru un parlament curat” şi „Nu da
şpagă”. Prima a avut drept scop informarea cetăţenilor cu privire la integritatea
candidaţilor înscrişi pe liste la alegerile parlamentare din noiembrie 2004, fiind
menţionaţi candidaţii ce au fost implicati în diverse scandaluri. Această campanie a
fost realizată la iniţiativa unor importante organizaţii non-guvernamentale, printre
care Asociaţia Pro Democraţia. Obiectivele acestei campanii, informarea
alegătorilor şi responsabilizarea candidaţilor se poate spune că au fost, dacă nu în
totalitate îndeplinite, măcar utile, arătând că o asfel de iniţiativă nu rămâne fără
ecou, în rândul opiniei publice în România. Cu toate că sursele de informare
folosite pentru alcătuirea acestor „liste negre” au fost acuzate ca fiind îndoielnice
sau chiar partizane, şi în ciuda faptului că este recunoscut dezinteresul alegătorului
român pentru componenţa listelor de partid prezentate pentru alegeri, campania a
fost considerata un succes.
A doua campanie menţionata aici, a fost cea intitulată „Nu da şpagă”. Pentru
realizarea acestei campanii, a existat o colaborare între Fundaţia Concept, Oops
Media şi Transparency Interntional. Aceasta a fost menită spre a avertiza prin
intermediul mass-media populaţia asupra efectelor negative pe care le are practica
de dare de mita. Prin intermediul unor spoturi de televiziune sau radio, precum şi
prin amplasarea unor panouri stradale conţinând mesajul „Nu da şpagă” cetăţenii ar
fi urmat să fie informaţi şi mai ales atentionaţi asupra amplorii pe care o are „mica”
corupţie în România. Populaţia ţintă pentru această campanie a fost constituită de
populaţia cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 ani, din mediul urban, cea care în opinia
iniţiatorilor campaniei este cea mai receptivă la un astfel de mesaj, dar şi în acelaşi
timp, cea în rândul căreia darea de mita produce un sentiment de frustrare sau
chiar de revolta. Prin acest mesaj, „Şpaga este hoţie”, campania dorea să ridice
nivelul de conştientizare a faptului că mita nu este ceva legitim, sau necesar, ci că
este o practică ce nu produce decât o perpetuare a unor relaţii de corupţie între cei
ce asigură şi cei ce consumă anumite servicii. Bineînteles, la nivel de iniţiativă,
campania a fost unanim apreciată, dar un număr impresionant de dificultăţi şi
piedici în calea realizării acestei campanii au apărut. De la lipsa unei cercetări
iniţiale până la refuzul anumitor televiziuni de a transmite spot-urile ( un exemplu
elocvent ar fi chiar cazul TVR care a considerat spot-urile drept „violente” ),
împreună cu deja obişnuitele dificultăţi legate de finanţări (inclusiv cele prin
programe europene), au îngreunat realizarea şi probabil au micşorat impactul
campaniei împotriva corupţiei mici. De asemenea, fără o continuare a acestei

10
campanii, cu eventuale modificări, cu cercetări suplimentare, „Nu da şpagă“ va
rămâne doar un proiect demn de apreciat, dar nimic mai mult.
Cu toate aceste detalii elocvente pentru greutăţile întâmpinate de
organizaţiile ce au avut iniţiativa acestei campanii, dupa cum, de altfel este
menţionat şi în raportul Freedom House, campania a fost recunoscută drept o
reuşită.
Acestea au fost principalele campanii organizate de structuri ale societăţii
civile în România pentru ridicarea gradului de informare referitor la fenomenul
corupţiei, şi în ciuda piedicilor încă existente (acuzatii de calomnie, piedici de
ordin financiar etc.) acestea se pare că vor continua să existe şi poate chiar să
devină mai frecvente. Alte campanii derulate la nivel naţional pentru prevenirea şi
combaterea corupţiei au fost: „Prima şpagă“, „Nu mitui!“, „Combate şi tu
corupţia!“

4.2.Organizaţii specializate în lupta anti-corupţie

Datorita multiplelor infracţiuni care îşi găsesc acoperire în acest termen de

„corupţie” şi datorită dificultăţii acţiunii în sensul identificării şi investigării
acestor instituţii, a apărut nevoia ca statele sa înfiinţeze organizaţii specializate în
lupta anti-corupţie. În România, instituţia specializată în combaterea infracţiunilor
de corupţie a fost înfiinţata, în anul 2002, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.43/2002 privind Parchetul National Anticorupţie.
4.2.1. Departamentul Naţional Anticorupţie şi-a demonstrat cu adevarat
eficienţa şi operativitatea spre sfârşitul anului 2005 şi începutul anului 2006, când
s-a dispus, pe bază de indicii temeinice şi probe concludente, începerea urmaririi
penale împotriva unor parlamentari şi membri ai Guvernului, precum şi a unor
persoane cu funcţii importante în stat, pentru fapte grave de corupţie, sau care au
produs importante prejudicii autorităţilor şi instituţiilor publice.
Menţinerea actualei autonomii şi independenţe ale Departamentului Naţional
Anticorupţie, asigură cadrul legal necesar combaterii ferme şi unitare a marii
corupţii, de către o structură specializată şi dotată corespunzător, cu mijloace
tehnice şi criminalistice, în care sunt încadrati procurori, ofiţeri de poliţie judiciară
şi specialişti bine pregatiţi profesional.
11
 4.2.2. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este un parchet specializat
în combaterea infracţiunilor de corupţie, la nivel înalt şi mediu, o structură, cu
personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Prin cadrul legislativ creat de legea care înfiinţa acestă structură, Parchetului
i s-a oferit competenţe în vederea combaterii corupţiei la nivel înalt şi mediu. DNA
este o entitate independentă în raport cu instanţele judecătoreşti, cu parchetele de
pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.
Infracţiunile care intră în competenţa Parchetului sunt cele care au ca obiect
al infracţiunii bunuri sau sume care sunt echivalentul a peste 10.000 de euro, în
acest caz putând fi cercetate persoane indiferent de calitatea acestora. Parchetul
poate cerceta şi infracţiunile conexe actelor de corupţie dacă aceste infracţiuni au
cauzat un prejudiciu mai mare de 200.000 de euro sau dacă aceste tipuri de
activităţi au perturbat grav bunul mers al autorităţilor publice, instituţiilor publice.
DNA are competenţe exclusive şi nelimitate în combaterea corupţiei la nivel
înalt, inclusiv în urmărirea membrilor Parlamentului.
Prin modificările legislative ulterioare, competenţa Parchetului a fost redusă
în ceea ce priveşte corupţia mică, fiind eliminate competenţele în ceea ce priveşte
primarii oraşelor şi comunelor, agenţi de poliţie şi notari. Infracţiunile de corupţie
săvârşite de cei care sunt incluşi în aceste ultime categorii revin procurorilor de la
celelalte parchete de pe lângă instanţe.
Orice tip de act de corupţie este instrumentalizată de DNA, dacă cel care
săvârşeşte acest tip de infracţiune se încadrează în una din aceste categorii:
Demnitari publici: deputaţi, senatori, membri ai Guvernului, secretari de stat
ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora, consilieri ai miniştrilor, consilierii
prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, consilierii
de stat ai Primului-ministru, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene,
primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii
sectoarelor municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii municipiilor, consilierii
judeţeni, prefecţii şi subprefecţii;
Jurişti: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii
Constituţionale, ceilalţi judecători şi procurori; membrii Consiliului Superior al
Magistraturii, preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia, Avocatul
Poporului şi adjuncţii săi; membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai
camerelor judeţene de conturi, guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi
viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedintele şi vicepreşedintele

12
Consiliului Concurenţei, comisarii Gărzii Financiare, personalul vamal, persoanele
care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome
de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi
societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice
care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare,
persoanele prevăzute la art. 81 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi
completările ulterioare, lichidatorii judiciari, executorii Autorităţii pentru
Valorificarea Activelor Statului (AVAS);
Militari şi poliţişti: ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie;
Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu
funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi
instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii
de control din cadrul acestora, avocaţi etc.
DNA are autoritatea de a ancheta şi infracţiunile îndreptate împotriva
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, indiferent de valoarea pagubei,
precum şi infracţiunile de macrocriminalitate economico-financiară, dacă acestea
au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 de
euro, în cazurile de: înşelăciune, formele abuzului în serviciu, anumite infracţiuni
prevăzute în Codul Vamal, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

4.3. Măsuri administrative de prevenire a corupţiei

În Ghidul Anticorupţie 2008 sunt propuse anumite măsuri administrative de

prevenire a corupţiei:
- identificarea şi monitorizarea factorilor de risc: activităţile care presupun
relaţia directă cu cetăţeanul, normele care stabilesc modalităţile de a îndeplini
un anumit act, natura în sine a activităţii pot favoriza adoptarea unui
comportament în urma căruia funcţionarul să poată dobândi foloase ilicite.
Aceste categorii de activităţi constituie punct vulnerabile ale instituţiei, dintre
care unele pot fi eliminate ori limitate (contactul direct cu cetăţeanul care,
astfel, nu ştie cine îi va procesa cererea şi nu are posibilitatea de a oferi ceva
cuiva), dar pentru alte cazuri nu există modalităţi concrete de a le înlocui ori
limita (relaţia directă a anchetatorului cu anchetatul). Trebuie îndreptată, deci,
atenţia asupra supravegherii şi gestionării acestor punct şi situaţii vulnerabile.

13
- testarea integrităţii personalului duce la cunoaşterea exactă a
comportamentului persoanei în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu,
precum şi la posibilitatea de a îmbunătăţi metodologia de lucru în anumite
domenii.
- este esenţial şi rolul conducătorului instituţiei, în limitarea practicilor de
corupţie existente în instituţie. El trebuie să ştie ce se întâmplă în cadrul
colectivului pe care îl conduce. Poate obţine aceste informaţii în mod direct,
prin implicarea în derularea unor activităţi sau prin intermediul coordonatorilor
care i se subordonează, a lucrătorilor cu care intră în contact sau prin
intermediul unor persoane care îi furnizează informaţii.,
- formarea profesională iniţială şi continuă a personalului: cele mai multe
programe de instruire a noilor angajaţi evită abordarea în mod direct a
problemei corupţiei pe considerentul că nu este de dorit să se atragă atenţia
asupra comportamentului viciat. Există o teamă de discuţii care mai degrabă dă
idei decât să prevină corupţia. Dacă se doreşte ca instruirea preventivă să aibă
impact asupra corupţiei, aceasta trebuie sa exploreze în mod realist toate
dimensiunile problemei şi să includă exemple concrete care au existat sau există
în cadrul instituţiei.
În mai multe ţări în tranziţie s-au pus la punct programe durabile, în bună
parte datorită faptului că programele descompun complexul în elementele sale
componente. Temele pe care o strategie de combatere a corupţiei va trebui să le
cuprindă sunt urmatoarele:
 Transparneta şi responsabilitate în viaţa politică. Interdicţii clare pe
motiv de conflict de interese care să poată fi monitorizate pe baza
declaraţiilor publice de venituri şi bunuri, şi transparenţă în finanţarea
partidelor.
 Transparenţă, responsabilitate şi eficienţă a administratiei publice.
îmbunătăţirea metodelor de angajare şi promovarea pe bază de merit, şi
disocierea serviciului public de schimbările politice. Îndrumări clare
referitoare la ceea ce este şi ceea ce nu este acceptabil în comportamentul
oficialităţilor publice, de felul celor deseori întâlnite în codul de conduită
al funcţionarilor publici. Urmărirea şi evaluarea performanţei.
 Mediu de afaceri sănătos. Reducerea poverii reglementărilor şi o mai
mare transparenţă şi deschidere a procesului de elaborare a noilor
reglementări.

14
  Realizarea unei societăţi deschise. Legi referitoare la libertatea
informaţiei care să asigure liberul acces la informaţii, în afara cazurilor în
care exista motive temeinice ca acestea să rămână secrete. O atitudine
activă care să invite la supraveghere din partea societătii civile şi a presei
precum şi o participare activă la multe din procesele oficiale de luare a
deciziilor.
 Conducere politică credibilă. Un program serios de combatere a
corupţiei nu poate fi impus din exterior, el necesită angajare din interior –
ideal fiind la nivelurile înalte de conducere ale statului. Presiunea pentru
reformă poate veni de la bază – putând genera chiar mult-doritul consens
social – dar fără susţinere de la vârf şansele de succes ale programului
sunt minime.
 Evaluarea mediului social. Relevanţa şi fezabilitatea unor instrumente
specifice reformei sunt strâns legate de modul de exercitare a puterii în
stat, gradul de extindere al ratelor informale, şi de gradul de încredere a
populaţiei în instituţii sau între indivizi. Aceşti factori creeaza un mediu
favorabil sau obstrucţionist, alături de elementele ce susţin sau
descurajează introducerea schimbărilor în societate. La selectarea şi
etapizarea instrumentelor reformei trebuie avute în vedere toate
elementele menţionate mai sus dacă se doreşte realizarea unor strategii
realiste şi eficiente totodată pentru combaterea corupţiei.
 Maximizarea câştigurilor. Eforturile trebuie să vizeze elaborarea unor
strategii anticorupţie tip “câstig-câstig” prin care să se susţină şi
interesele şi reputaţia oamenilor politici şi de afaceri, simultan cu
obţinerea unor rezultate exterioare pozitive cum ar fi: creşterea
economică, guvernare consolidată, reducerea sărăciei şi a disparităţilor
sociale.
România a înregistrat progrese, într-o măsură mai mică sau mai mare, în
atingerea obiectivelor specifice stabilite în cadrul mecanismului de cooperare şi
verificare. Este important ca aceste obiective să fie percepute ca reprezentând mai
mult decât o simplă listă de verificare a unor măsuri specifice care pot fi bifate una
câte una. Toate aceste obiective sunt legate între ele. Progresele înregistrate la
nivelul unuia dintre ele au efecte asupra celorlalte. Fiecare obiectiv specific este o
cărămidă pusă la temelia unui sistem judiciar şi administrativ caracterizat prin
independenţă şi imparţialitate. Crearea şi întreţinerea unui asemenea sistem
constituie un proces de durată. Acesta implică schimbări fundamentale cu
dimensiune sistemică. Obiectivele specifice nu pot, aşadar, să fie avute în vedere

15
separat. Ele trebuie avute în vedere împreună, ca parte a unei ample reforme a
sistemului judiciar care necesită un angajament politic de lungă durată. Sunt
necesare dovezi mai ample de punere în practică pentru a demonstra că schimbările
sunt ireversibile.

16
 BIBLIOGRAFIE

http://www.e-scoala.ro/istorie/partide/practici.html

http://www.mai-dga.ro

Victor Popa, Igor Munteanu: Corupţia politică: context şi semnificaţii,

editura: 1 Cartier, Chişinău, 2001

Anca D. Giurgiu , Simona Luca: Corupţia în administraţia publică locală,

Editura Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Bucureşti, 2002

Strategia Naţională Anticorupţie 2005-2007

Ghid anticorupţie 2008

http://ro.wikipedia.org/wiki/Corup%C5%A3ie

http://www.impactreal.ro/index2.php?option=com_content&do_pdf=1&id=2
67

http://forum.romportal.com/forums/post/23780.aspx

http://www.iabpmoldova.org/resources/_ref/Anatol%20Donciu_Corruption
%20free%20border%20ro.pdf

Anticorruption in Transition A Contribution to the Policy Debate, The

World Bank Washington, D.C.

17