TEMA 7:

INFRACŢIUNI CONTRAPATRIMONIULUI

Autor:
Radion COJOCARU, conf. univ., dr.
Subiecte
1. Caracterizarea generală a infracţiunilor contra patrimoniului.
2. Noţiunea, semnele, formele şi tipurile sustragerilor.
3. Furtul (art.186 C.pen.);
4. Pungăşia (art. 192 C.pen.);
5. Jaful (art.187 C.pen.);
6. Tâlhăria (art.188 C.pen.);
7. Şantajul (art.189 C.pen.);
8. Escrocheria (art.190 C.pen.);
9. Delapidarea averii străine (art.191 C.pen.);
10. Răpirea mijlocului de transport (art.192/1 C.pen.).
 Caracterizarea generală a infracţiunilor contra patrimoniului
Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra patrimoniului îl constituie totalitatea relaţiilor sociale
ce sunt condiţionate de protejarea drepturilor patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice.
Potrivit art.453 alin.(1) C.civ.: “Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale
(care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive legate între ele, aparţinînd unor
persoane fizice şi juridice determinate.
Prin incriminarea infracţiunilor din Capitolul VI din Partea specială a C.pen. s-a urmărit protejarea
drepturilor patrimoniale şi nu a patrimoniului în integritatea sa, care pe lângă drepturi mai presupune şi
existenţa obligaţiilor patrimoniale.
Obiectul juridic special îl infracţiunilor examinate se stabileşte de în funcţie de natura drepturilor
patrimoniale vătămate sau puse în pericol prin comitere infracțiunii. De exemplu, în cazul infracţiunii de
furt (art. 186 C.pen.) obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale ce sunt condiţionate de
protejarea relaţiilor sociale referitoare la dreptul de posesie al persoanei asupra bunurilor mobile, iar
obiectul juridic special al infracţiunii de şantaj (art. 189 C.pen.) îl constituie relaţiile sociale ce sunt
condiţionate de protejarea drepturilor patrimoniale. Prin urmare, gama relaţiilor sociale referitoare la
drepturilor patrimoniale protejate prin șantaj este mai largă decât sfera drepturilor patrimoniale suspuse
protecţiei penale prin incriminarea infracţiunii de furt.
Unele infracţiuni din acest capitol pot avea un obiect juridic complex atentând şi la alte relaţii sociale
decât cele referitoare la drepturile patrimoniale. Din acest grup fac parte asemenea infracţiuni precum ar
fi: jaful (art. 187 C.pen.), tâlhăria (art. 188 C.pen.), şantajul (art. 189 C.pen.) etc., infracţiuni care
suplimentar sau adiacent mai atenuează la relaţii sociale referitoare la viaţa şi sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunilor analizate în majoritatea cazurilor este reprezentat de bunurile
mobile. Bunurile imobile pot forma obiect material al infracţiunii prevăzute la art. 197 C.pen., la acre se
prevede răspunderea pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor.
 Caracterizarea generală a infracţiunilor contra patrimoniului
Latura obiectivă a infracţiunilor patrimoniale în majoritatea cazurilor se exprimă prin acţiune. Excepţie o formează
infracţiunea prevăzută de art.197 C.pen., acre poate fi poate fi comisă atât sub forma forma acţiunii, cât şi sub forma
inacţiunii.
Majoritatea infracţiunilor incriminate la acest capitol au o componenţă materială şi se consideră a fi consumate din
momentul în care survin urmările prejudiciabile prevăzute de norma incriminatoare. Urmarea prejudiciabilă a acestor
infracţiuni, după cum este şi firesc, constă în provocarea unui prejudiciu patrimonial.
Sunt infracţiuni care au o componenţă formală şi se consideră consumate din momentul comiterii acţiunii criminale. Din
această categorie fac parte, de exemplu, infracţiunea de şantaj (art.189 C.pen.), răpirea mijlocului de transport (art. 192
C.pen.) etc.
Infracţiunile prevăzute la art. 188 şi 192 C.pen. au o componenţă formală-redusă şi se consideră consumate din
momentul începerii săvârşirii acţiunii criminale. În primul caz este vorba de infracţiunea de tâlhărie, iar în cel de al
doilea de infracţiunea de pungăşie.
Pentru anumite infracţiuni incriminate în Capitolul analizat metoda constituie un semn obligatoriu al laturii obiective
(de exemplu, în cazul furtul metoda de săvârşire a infracţiunii este ascunsă, pe când în cazul jafului metoda este
deschisă).
Latura subiectivă infracţiunilor contra patrimoniului se exprimă, de regulă, prin intenţie directă.
Excepţie, o formează infracţiunea incriminată la art.197 C.pen. (distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor),
care poate fi comisă atât prin intenţie directă, cât şi indirectă.
De asemenea, infracţiunea de la art. 1991 C.pen. se comite atât din intenţie, cît şi din imprudenţă.
Pentru majoritatea infracţiunilor din acest Capitol scopul de comitere a infracţiunii este special, fiind unul cupidant, de
profit (de exemplu, pentru sustrageri).
Scopul de profit nu este obligatoriu pentru infracţiunile incriminate la art. 193, 197, 199, 1991 , 1992, 1993, 1995 C.pen.
În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 1991 şi 1992 C.pen. este necesar ca infracţiunea să nu fie comisă în scop de profit
sau, după cum se exprimă legiuitorul în scop de însuşire.
Subiectul infracţiunilor contra patrimoniului, în majoritatea cazurilor poate fi persoana fizică responsabilă, cu vârsta de
16 ani. În cazul faptelor descrise la articolele 186-188, 189 alin. (2)–(6), art. 190 alin. (2)–(5), art. 192 alin. (2)–(4), art.
1921 alin. (2) şi (3), 196 alin.(4), art.197 alin.(2) C.pen. persoana poate fi supusă răspunderii penale de la vârsta de 14
ani.
La unele infracţiuni subiectul este special, fiind necesar ca acesta să întrunească şi anumite calităţi: de exemplu la
art.191 este obligatoriu ca infracţiunea să fie săvârşită de către administratorul bunurilor.
Tipologia infracţiunilor contra patrimoniului se face în baza a două criterii: specificul faptei şi natura scopului
infracţiunii:
1. Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite prin sustragere (art.186-188, 190-192 C.pen);
2. Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite în scop cupidant, fără semnele sustragerilor (189, 193-196, 1994
C.pen.);
3. Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite fără scop cupidant (art. 1921, 1922, 197, 199, 1991 , 1992, 1993, 1995
C.pen.).
 Noţiunea, trăsăturile, formele şi tipurile sustragerilor
Potrivit Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale
despre sustrageri (Buletinul CSJ a RM 8/5, 2004), în sensul legii penale, se consideră sustragere
luarea ilegală şi gratuită a bunurilor din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial
efectiv acestuia, săvârşită în scop acaparator.
Din această noţiune rezultă următoarele trăsăturile definitorii ale sustragerilor:
- acţiunea de luare bunurilor. De regulă, în cazul sustragerilor acţiunea de luare a bunurilor se
realizează prin comiterea a două acte succesive: deposedarea şi imposedarea. Deposedarea
presupune scoaterea bunului din posesia victimei, iar imposedarea presupune trecerea bunului în
posesia ilegală a bunului;
- bunurile sunt mobile. Pot fi sustrase doar bunurile mobile, adică bunurile care pot fi strămutate
dintr-un loc sau în alt loc. Excepţie o formează infracţiunea de escrocherie, caz în care pot fi
dobândite bunurilor imobile, prin obţinerea frauduloasă a drepturilor asupra acestora;
- bunurile trebuie să fie posesia altei persoanei. Este obligatoriu ca bunul să nu aparţină
făptuitorului, adică să fie în posesia altei persoane. Potrivit legislaţiei penale a R. Moldova nu este
posibilă sustragerea propriului bun.
- ilegalitatea luării. Acţiunea de luare este realizată fără consimţământul persoanei şi fără ca
făptuitorul să aibă vre-un drept asupra acestuia;
- titlu gratuit al sustragerii. Bunurile sunt luate cu titlu gratuit, adică fără compensarea daunei
materiale cauzate;
- este comisă în scop acaparator. Va exista scop acaparator atunci când făptuitorul acţionează în
scop de profit, adică pentru obţinerea bunului prin intrarea în posesia ilegală a acestuia.
- sustragerea cauzează un prejudiciu patrimonial victimei. Prejudiciul are un caracter patrimonial
atunci când poate fi evaluat în bani, reieşind din costul de piaţă al bunului/bunurilor sustrase.
 Noţiunea, trăsăturile, formele şi tipurile sustragerilor
Formele de sustragere
Formele sustragerilor se stabilesc de în funcţie de metoda sau modul de operare pe care îl aplică făptuitorul pentru
sustragerea bunurilor:
 furt (art. 186 C.pen.);
 jaf (art. 187 C.pen.);
 tâlhărie (art. 188 C.pen.);
 escrocherie (art. 190 C.pen.);
 delapidare a averii străine (art. 191 C.pen.)
 pungăşie (art. 192 C.pen.).
Tipuri de sustragere
Tipurile sustragerilor se stabilesc în funcţie de dauna cauzată:
• sustrageri în proporţii mici. Potrivit art. 18 C.contr.: „Se consideră mici proporţiile valoarea bunurilor sustrase,
dobîndite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală
sau valoarea pagubei pricinuite care, la momentul săvîrşirii contravenţiei, nu depăşeşte 20% din cuantumul salariului
mediu lunar pe economie prognozat, aprobat de Guvern pentru anul în curs la data săvîrșirii faptei. (până la 20 % din
salariul mediu prognozat pentru anul 2019, adica1395 lei)”. Pentru anul 2020 salariul mediu prognozat pe economie
este de 7953 lei, astfel proporţiile mici constituind 1490 lei. Pentru sustragerile săvârşite în proporţii mici prin metoda
furtului, escrocheriei şi a delapidării averii străine persoana urmează a fi supusă răspunderii contravenţionale în baza
art.105 C.contv.;
• sustrageri în proporţii esenţiale. Aceste proporţii nu sunt definite de legea penală, însă pot fi deduse din normele
privitoare la incriminarea sustragerilor. Cuantumul proporţiilor esenţiale este de la 20% dintr-un salariu mediu
prognozat pe economice până la 20 de salarii medii prognozate pe economie (de la 1490 lei până la 159060 lei).
• sustrageri în proporţii mari (depăşesc 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate, adică 159060 lei).
• sustrageri în proporţii deosebit de mari (depăşesc 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate, adică
318120 lei).
O categorie aparte o formează daunele în proporții considerabile, care se stabilesc în fiecare caz în parte. Acestea sunt
definite la art.126 alin.(2) C.pen. La stabilirea în practică a daunelor în proporţii considerabile se vor aplica două
criterii:
1. Subiectiv – presupune că însăşi victima trebuie să declare că dauna este una considerabilă pentru starea sa
materială;
2. Obiectiv – presupune că organele de drept trebuie să constate că din punct de vedere obiectiv dacă dauna în
mod real este una considerabilă pentru starea materială a victimei. Se stabileşte în funcţie de venitul victimei,
persoanele aflate la întreţinere, însemnătatea bunului pentru victimă etc.
 Furtul
Noţiune legală (art. 186 C.pen.):
(1)Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, se pedepseşte cu amendă în
mărime pînă la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la
120 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Furtul săvîrşit:
b) de două sau mai multe persoane;
c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la
1350 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de
ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani.
(21) Furtul bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial
arheologic
se pedepseşte cu amendă în mărime 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la
5 ani.
(3) Furtul săvîrşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1350 la 3350
unităţi convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1)–(3) săvîrşite în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin. (1)–(3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.
 Furtul
Obiectul juridic special al infracţiunii de furt îl formează relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea
dreptului de posesie asupra bunurilor mobile. Nu are relevanță dacă posesia este legală sau ilegală, permanentă sau
temporară. De asemenea nu are relevanță dacă posesia este mijlocită sau nemijlocită. Potrivit art. 483 alin. (1) C.civ.
posesia este nemijlocită dacă stăpînirea de fapt este exercitată de către posesor personal sau prin prepusul său, iar
potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol posesia este mijlocită dacă stăpînirea de fapt este exercitată prin intermediul
posesorului de drept limitat.
Este posesor de drept limitat persoana care exercită posesia asupra bunului:
a) în calitate de titular al unui drept real limitat, în calitate de locatar, comodatar sau coproprietar, în privința cotelor-
părți ale celorlalți coproprietari, precum și în alte cazuri cînd exercită posesia cu intenția de a acționa astfel în
interesul său, în baza unui anumit raport juridic cu posesorul sub nume de proprietar prin care posesorul de drept
limitat a dobîndit dreptul să posede bunul; sau
b) în calitate de antreprenor, transportator, depozitar, precum și în alte cazuri cînd exercită posesia cu intenția de a
acționa astfel la indicația posesorului sub nume de proprietar, în baza unui anumit raport juridic cu posesorul sub
nume de proprietar prin care posesorul de drept limitat are dreptul de a reține bunul pînă cînd cheltuielile sau costurile
aferente posesiei nu au fost achitate de către posesorul sub nume de proprietar.
Obiectul material al infracţiunii îl formează bunurile mobile.
Pentru ca un bun să formeze obiect material al infracţiunii de furt, este obligatoriu ca acesta să întrunească
următoarele condiţii cumulative:
• bunul trebuie să fie mobil;
• bunul trebuie fi sunt introduse în circuitul mărfar în urma investirii muncii omului sau detaşării lor din natură. Nu
pot forma obiect material al furtului şi al celorlalte sustrageri bunurile care se află în existenţa sa natura, precum ar fi:
arborii şi arbuști din păduri, piatra din stânci, peştele din râuri etc. Acestea pot forma obiect material al furtului după
ce au sunt scoase din starea lor naturală de către om şi introduse în circuitul civil. De exemplu, va forma obiect
material al furtului copacii care au fost tăiaţi şi depozitaţi pentru vânzare, piatra care a fost extrasă şi depozitată în
carieră etc.
• bunul trebuie să fie străin pentru făptuitor, adică să nu-i aparţină
• bunul trebuie să aibă o valoare materială (economică), valoarea bunului trebuie să poată fi estimată în bani.
Excepţie o formează forma specială a furtului prevăzută la art. 186 alin. (21) C.pen. la care în calitate de obiect
material pot forma doar bunurile din patrimoniul cultural.
 Furtul
Latura obiectivă a infracţiunii de furt se caracterizează prin patru semne, acre poartă un caracter
obligatoriu:
1. Acţiunea de sustragere. În cazul furtului sustragerea presupune deposedarea, adică luarea bunului din
posesia victimei şi imposedarea, adică trecerea acestuia în posesia ilegală a făptuitorului. În rest, noţiunea
de sustragere a fost explicată la paragraful 2 al acestui Capitol;
2. Metoda ascunsă de săvârşire a sustragerii. Potrivit pct. 3 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu
privire la practica judiciară în procesele penale despre sustrageri (Buletinul CSJ a RM 8/5, 2004),
sustragerea are un caracter ascuns atunci când:
a) Sustragerea este săvârşită în lipsa victimei sau a unor persoane străine.
Studiu de caz: G.L. a intrat în apartamentul prietenului său A.B. Văzând că în locuinţă nu este nimeni, i-a
apărut intenţia de a sustrage o scurtă din piele. După ce a însuşit scurta, în timp ce cobora scările a fost
reţinut de către proprietar.
Comentariu: Sustragere va fi calificată ca furt întrucât a fost comisă în lipsa victimei sau a unei terţe
persoane.
b) Sustragerea este comisă în prezenţa lor, dar ei n-au observat faptul sustragerii;
Studiu de caz: H.Z., profitând de neatenţia vânzătoarei unui magazin de bijuterii, a sustras 5 inele de aur, pe
care ulterior le vindea la jumătate de preţ.
Comentariu: Sustragere va fi calificată ca furt întrucât, de şi a a fost comisă în prezenţa vânzătoarei, aceasta
nu a observat faptul sustragerii.
c) Sustragerea a fost observată de victimă sau de persoana străină, dar infractorul, bazându-se pe situaţia
creată, consideră că acţionează pe ascuns;
Studiu de caz: H.F., fiind în stare de ebrietate, a pătruns în curtea lui B.N., de unde pe ascuns a încercat să
sustragă bunuri materiale. Fiind descoperit de către proprietar, dar neobservând acest lucru H.F. şi-a
continuat acţiunile de sustragere, întrucât proprietarului i-a fost frică să intervină pentru a curma acţiunile
criminale.
Comentariu: Fapta va fi clarificată ca furt întrucât la momentul comiterii sustragerii H.F. nu şi-a dat seama
 Furtul
c) Sustragerea a fost săvârşită în prezenţa unei persoane pe care infractorul o consideră inaptă a
înţelege caracterul şi esenţa celor ce se întâmplă din cauza vârstei fragede, a unei stări psihice sau a
altei stări bolnăvicioase, dacă dormea sau se afla în stare de ebrietate etc.;
Studiu de caz: A.M., văzând-o pe G.B., care era în stare de ebrietate şi dormea pe o bancă din parc, i-a
sustras o scurtă de blană în valoare de 5 500 de lei. G.B. a declarat că nu ţine minte în ce condiţii i-a
fost sustrasă scurta întrucât se afla într-o stare avansată de ebrietate.
Comentariu: Sustragere va fi calificată ca furt întrucât, de şi a a fost comisă în prezenţa victimei, care
din cauza stării de ebrietate avansate nu a conştientizat faptul sustragerii.
d) Sustragerea a fost săvârşită în prezenţa persoanelor în privinţa cărora infractorul e convins că, din
motive personale, nu vor împiedica săvârşirea infracţiunii
Studiu de caz: M.B., împreună cu numita P.I., în scopul consumării băuturilor alcoolice, au venit în
apartamentul prietenului lor S.F., care era plecat în deplasare şi care a încredinţat locuinţa sus-numitului
pentru a o supraveghea. M.B., găsind bani ascunşi în sumă de 9 000 de lei, i-a propus lui P.I. să-i
sustragă. Primind refuzul, acesta i-a sustras de unul singur.
Comentariu: Sustragere va fi calificată ca furt întrucât, de şi a a fost comisă în prezenţa unei persoane
despre care făptuitorul era încrezut că nu va împiedica comiterea sustragerii.
3) Urmarea prejudiciabilă, care constă în provocarea unei daune patrimoniale victimei infracţiunii.
Pentru existenţa componenţei de infracţiunii este obligatoriu ca dauna să depăşească proporţia mică,
adică cuantumul de 20% din salariul mediu prognozat pe economie prin Hotărâre de Guvern, care
pentru anul 2020 este de 7953 lei (1490 de lei).
4) Legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmarea prejudiciabilă.
Infracţiunea de furt, are o componenţă materială şi se consideră consumată din momentul în care
bunurile au fost sustrase şi făptuitorul are posibilitatea reală de a se folosi şi de a dispune de ele. În
cazul în care sustragerea este săvârşită de pe teritoriul unor întreprinderi, depozite, uzine, curţi ale
caselor de locuit etc., furtul se consideră consumat din momentul ieşiri de către din aceste spaţii. În caz
contrar fapta va fi calificată ca tentativă de infracţiune.
 FURT
Latura subiectivă a infracţiunii de furt se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunii de sustragere, prevede posibilitatea provocării unei daune patrimoniale
victimei drept rezultat al deposedării acesteia de bun, eventual bunuri, şi doreşte survenirea acesteia.
Un semn obligatoriu al laturii subiective îl constituie scopul cupidat, adică scopul de însuşire ilegală a
bunului. În baza scopului infracţiunea de furt poate fi delimitată de alte infracţiuni omogene, precum ar fi
infracţiunea de răpire a mijlocului de transport fără scop de însuşire (art. 192 C.pen.). Astfel dacă
deposedarea se comite în scop de imposedare (însuşire) a mijlocului de transport fapta va fi calificată în
baza art. 186 C.pen., iar dacă deposedarea se comite fără scop de însuşire, fapta va fi calificată în baza art.
192 C.pen.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică care întruneşte semnele generale ale subiectului infracţiunii
adică condiţia de responsabilitate şi vârsta de 16 ani.
Forme agravante [art. 186 alin. (2) C.pen.]:
b) Furtul de două sau mai multe persoane. Pentru existenţa agravantei sunt necesare următoarele
condiţii:
 cel puţin două dintre persoanele participante trebuie să posede semnele subiectului infracţiunii, adică
vârstă şi responsabilitate;
 cel puţin două dintre persoanele participante trebuie să realizeze latura obiectivă a infracţiunii. Nu este
obligatoriu ca coautorii să realizeze integral latura obiectivă a infracţiunii, fiind suficientă realizarea
parţială, adică a unei părţi a acesteia (de exemplu, persoana stă de pază pentru a veghea ca cei care comit
sustragerea să nu fie descoperiţi etc.).
 existenţa unei intenţii unice de a comite infracţiunea în coautorat, adică făptuitorii îşi du seamă că
comit infracţiunea împreună şi doresc acest lucru.
Acţiunile persoanelor care nu au luat parte la săvîrşirea sustragerii, dar au contribuit la comiterea acesteia
prin sfaturi, indicaţii, prin promisiunea prealabilă că vor tăinui urmele infracţiunii, vor vinde bunurile
sustrase etc. trebuie calificate drept complicitate la sustragere, cu referire la alin.(5) art.42 C.P.
 Furtul
c) Furtul prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
Potrivit pct. 29 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre
sustrageri (Buletinul CSJ a RM 8/5, 2004), „pătrunderea” este intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă cu scopul sustragerii. Ea poate fi comisă atît cu învingerea
piedicilor şi a rezistenţei, cît şi fără aceasta. Pătrunderea poate fi realizată şi cu ajutorul dispozitivelor cînd
infractorul extrage obiectele fără a intra în încăperea respectivă;
Pentru existenţa agravantei este obligatoriu ca acţiunea de „pătrundere” să întrunească două condiţii obligatorii:
1. trebuie să fie ilegală, adică să fie realizată fără consimţământul victimei;
2. intenţia de sustragere trebuie să preexiste momentului de pătrundere, adică făptuitorul trebuie să realizeze
pătrunderea în scop de sustragere a bunurilor şi acest lucru urmează a fi probat în cadrul procesului penal.
Studiu de caz: G.L. a intrat în apartamentul prietenului său A.B. Văzând că în locuinţă nu este nimeni, i-a apărut
intenţia de a sustrage o scurtă din piele în valoarea de 2300 de lei. După ce a însuşit scurta, în timp ce cobora
scările a fost reţinut de către proprietar. În privinţa lui G.L. a fost intentat un dosar penal în baza art.186 alin.(2),
lit.c) C.pen.
Comentariu: G.L. nu va putea fi suspus răspunderii penale în baza agravantei prevăzute la art.186 alin.(2), lit.c)
C.pen.
întrucât intenția de sustragere a bunurilor a apărut la făptuitor după momentul pătrunderii în locuinţă. Acţiunile sale
v-or fi calificate ca tentativă de furt în baza art. 27, 186 alin. (1) C.pen.
Noţiunea de “încăpere” înglobează construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi alte construcţii
gospodăreşti, menite pentru amplasarea bunurilor. Ea poate fi atît permanentă, cît şi temporară, staţionară sau
mobilă.
Prin „alt loc pentru depozitare” se are în vedere sectorul de teritoriu sau dispozitivul care este destinat, adaptat sau
special utilat pentru păstrarea permanentă sau provizorie a bunurilor şi care este înzestrat în acest scop cu anumite
accesorii ce împiedică pătrunderea în el (mecanisme de zăvorîre, sigilii, îngrădituri etc.) sau este asigurat cu pază
(paznici, mecanisme de semnalizare, camere video de supraveghere non-stop etc.), pentru a împiedica accesul la
bunurile depozitate. Exemple de alte locuri pentru depozitare pot fi specificate: platformele şi semivagoanele
feroviare păzite, cisternele, furgoanele auto, magazinele ambulante, caroseriile camioanelor în stare sigilată,
safeurile, containerele, colectoarele maşinilor de casă şi control sau ale automatelor comerciale etc.
 Furtul
Prin „locuinţă” se are în vedere o încăpere sau un grup de încăperi destinate traiului permanent sau temporar al
persoanelor, în care se află o parte sau întreaga avere de care dispun ele. La aceasta se referă părţile componente ale
locuinţei (încăperi unice), în care oamenii pot să nu se afle temporar sau să nu locuiască nemijlocit. În afară de aceasta, se
consideră drept "locuinţă" nu numai încăperile de locuit (odăile, antreurile, bucătăriile), dar şi cele alăturate nemijlocit lor,
alcătuind o parte indivizibilă, cum ar fi: balcoanele, lodgiile, iar în casele individuale - verandele, mansardele, beciurile,
cămările etc.
În cazul sustragerii săvîrşite prin pătrundere în locuinţă nu este necesară calificarea suplimentară conform art.179 C.P.
deoarece sustragerea, în această modalitate agravantă a sa, absoarbe violarea de domiciliu.
d) Furtul cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Acest proporţii au un caracter estimativ sau măsurabil şi se
stabilesc în fiecare caz în parte în funcţie de două criterii:
- criteriul subiectiv;
- criteriu obiectiv.
Aceste criterii au fost explicate în contextul prezentării tipurilor sustragerilor.
Forme agravante prevăzute de [art.186 alin.(3) C.pen.]:
a) în timpul unei calamităţi. Prin „calamitate” se are în vedere situaţia de fapt determinată de un eveniment neaşteptat
care poate provoca urmări grave pentru o anumită colectivitate sau pentru un grup relativ numeros de persoane.
Circumstanţa agravantă “în timpul unei calamităţi” poate fi reţinută numai în raport cu faptele săvîrşite în zona calamitată,
adică în raza de acţiune a efectelor calamităţii. De asemenea, după cum rezultă din sensul legii, este obligatoriu ca
făptuitorul să profite de starea de calamitate, ceea ce înseamnă că acesta îşi dă seama că eforturile autorităţilor şi ale
populaţiei sunt îndreptate cu precădere spre salvarea de vieţi omeneşti şi că măsurile de pază a bunurilor lipsesc ori sunt
reduse, iar făptuitorul se foloseşte de prilejul dat pentru a săvîrşi furtul, jaful sau tîlhăria
Calamitatea poate fi de mai multe feluri: naturală – cutremur de pământ; inundaţie; alunecări de teren; întroienire;
furtună; uragan etc.; tehnogenă – avarii industriale; accidente de proporţie în transport; prăbuşirea bruscă a edificiilor şi
construcţiilor etc. socială – război, intervenţie militară străină, conflict militar local, lovitură de stat, puci militar etc.
 Furtul
b) Furtul de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.
Reieşind din prevederile art. 46 C.pen. săvîrşirea sustragerii de un grup criminal organizat are loc în
cazul în care această faptă e comisă de o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil
pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.
Spre deosebite de două sau mai multe persoane, care s-au înţeles în prealabil despre săvîrşirea
sustragerii, grupul criminal organizat se caracterizează, în special, prin stabilitate, prin prezenţa în
componenţa lui a unui organizator şi printr-un plan dinainte elaborat al activităţii infracţionale
comune, precum şi prin repartizarea obligatorie a rolurilor între membrii grupului criminal organizat,
în timpul pregătirii sustragerii.
Reieşind din prevederile art. 47 C.pen. săvîrşirea sustragerii de o organizaţie criminală are loc în cazul
în care această faptă e comisă de o reuniune de grupuri criminale organizate, formînd o comunitate
stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a
funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a
influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în
alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice.
Forma agravată prevăzută de art.186 alin.(4) C.pen: furtul săvârşit în proporţii mari.
Există atunci când valoare bunurilor sustrase depăşesc 20 de salarii medii lunare pe economie
prognozate – adică 159060 lei.
Formă agravată prevăzută de art.186 alin.(4) C.pen.: furtul săvârşit în proporţii mari. Există
atunci când valoare bunurilor sustrase depăşesc 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate,
adică 318120 lei
 Furtul
Forme speciale ale furtului
În Capitolul VI din Partea specială a C.pen. sunt prevăzute două forme speciale ale infracţiunii de furt:
1. Furtul bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic
[art. 186 alin. (21) C.pen.]. Acest tip de furt se particularizează de furtul geenral prin două semne:
- obiectul material care este reprezentat de bunuri din patrimoniul cultural;
- locul de comitere a infracţiunii, care-l constituie fie siturile arheologice, fie zonele cu potenţial
arheologic.
Potrivit Legii Nr. 280 din 27-12-2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, prin
patrimoniu naţional mobil se înţelege un ansamblu de bunuri culturale mobile, clasate în patrimoniul
cultural naţional cu valoare deosebită sau excepţională istorică, arheologică, documentară, etnografică,
artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă,
cartografică, epigrafică, estetică, etnologică şi antropologică, reprezentînd mărturii materiale ale evoluţiei
mediului natural şi ale relaţiei omului cu acest mediu, ale potenţialului creator uman.
Potrivit Legii Nr. 218 din 17-09-2010 privind protejarea patrimoniului arheologic prin sit arheologic
declarat zonă de interes naţional se are în vedere zonă de interes arheologic prioritar care se instituie
asupra teritoriului ce cuprinde siturile arheologice a căror cercetare ştiinţifică, protecţie şi punere în
valoare sînt de importanţă excepţională pentru istoria şi cultura naţională şi internaţională prin mărturiile
materiale, bunurile mobile sau imobile, care fac parte sau sînt propuse să facă parte din categoria „Tezaur
al patrimoniului cultural naţional mobil” sau, după caz, din categoria monumentelor istorice aflate în
Lista patrimoniului mondial;
2. Pungăşia [art. 192 C.pen.]. Infracţiunea de pungăşia va fi descrisă în cele ce urmează