Noţiuni generale cu privire la metodele cercetării criminologice O

Prin cercetare criminologică se are în vedere procesul de obţinere a unor

cunoştinţe noi despre criminalitate, cauzele şi condiţiile care o favorizează,
personalitatea infractorului şi victima infracţiunii în scopul elaborării şi
implementării unor măsuri eficiente de prevenire a fenomenului infracţional. O
Aşadar, o condiţie inerentă realizării cercetărilor criminologice o constituie
aplicarea diferitor metode de cunoaştere a criminalităţii şi a multiplelor probleme
care derivă din acest fenomen sau au anumite interacţiuni cu el. Complexitatea
fenomenului infracţional ne obligă să implementăm o strategie interdisciplinară
unde sunt necesare investigaţii sociologice, psihologice, biologice, antropologice
şi, nu în ultimul rând, juridice. Datele oferite de cercetarea întreprinsă în fiecare
domeniu sunt corelate teoretic într-o disciplină metodologică, specifică cercetării
criminologice şi care se ocupă de studiul metodelor şi procedeelor (tehnicilor) de
investigare a cauzelor ori condiţiilor care generează fenomenul criminalităţii.
Ansamblul metodelor implementate în cercetarea criminologică poate fi divizat
convenţional în patru grupe:1) metode juridice (istorice, comparative, logice,
sistemice etc.); 2) metode statistice (observarea statistică, centralizarea şi gruparea
materialelor, analiza şi prelucrarea indicatorilor centralizaţi şi grupaţi); 3) metode
sociologice (observarea, audierea sub formă de chestionar sau interviu, metoda
grupului de control, cercetarea documentelor); 4) metode psihologice (sociometria,
testarea etc.).
2. Procedura cercetării criminologice şi etapele ei O
Procedura cercetării criminologice reprezintă o consecutivitate de acţiuni ale
cercetătorului sau colectivului de cercetători, anumite etape ale procesului de
studiere a criminalităţii sau a altor probleme ale criminologiei, care urmează a fi
respectate pentru obţinerea unor rezultate scontate în raport cu scopul şi obiectivele
cercetării. Respectarea limitelor acestei proceduri asigură caracterul organizat şi
finalitatea cercetării în ansamblu. Procedura cercetării criminologice este
constituită din următoarele etape: 1) etapa pregătitoare; 2) determinarea obiectului
(problemei) de cercetare; 3) elaborarea programului (proiectului) de cercetare; 4)
elaborarea metodicii de cercetare; 5) experimentarea metodicii de cercetare; 6)
colectarea informaţiei primare; 7) prelucrarea materialelor colectate; 8)
interpretarea rezultatelor, formularea concluziilor, propunerilor şi recomandărilor.
3. Metodele statistice în cercetarea criminologică O
Cu ajutorul metodelor statistice pot fi colectate şi generalizate informaţiile despre
caracteristicile cantitative ale criminalităţii, cauzele şi condiţiile acestui fenomen,
personalitatea infractorului, victima infracţiunii etc. Această informaţie permite
relevarea legităţilor şi particularităţilor tipice fenomenelor studiate, precum şi
dependenţa sau interacţiunea dintre ele. Ca urmare, pot fi obţinute informaţii
necesare pentru elaborarea diferitor măsuri de prevenire a criminalităţii O La
metodele statistice specifice cu ajutorul cărora este studiată criminalitatea şi alte
probleme importante din domeniul criminologiei se referă: 1) observarea statistică
a criminalităţii şi a altor elemente criminologice semnificative; 2) centralizarea şi
gruparea (clasificarea) materialelor acumulate în urma observării; 3) analiza,
prelucrarea cantitativă şi calitativă a indicatorilor centralizaţi şi grupaţi. Observarea
statistică, poate avea două forme de organizare: 1) oficială, reglementată de actele
normative în vigoare, care se aplică obligatoriu prin intermediul sistemului de
evidenţă unică a infracţiunilor, persoanelor care le-au comis şi a cauzelor penale;
2) neoficială, aplicată în legătură cu necesitatea obţinerii unor informaţii care nu
figurează în statistica penală oficială (de exemplu, în cazul studierii criminalităţii
poate apărea necesitatea constatării nivelului de latentitate al fenomenului
infracţional etc.). Centralizarea şi gruparea datelor obţinute în urma înregistrării
primare a informaţiei. La această etapă, datele acumulate iniţial sunt sistematizate,
calculate şi grupate (clasificate) în conformitate cu anumiţi parametri (spre
exemplu, după tipul infracţiunii comise, după sexul sau vârsta infractorului).
Ulterior, indicatorii obţinuţi sunt reflectaţi în dările de seamă, rapoartele şi
analizele statistice, în tabele, scheme, diagrame etc. Analiza cantitativă şi calitativă
a indicatorilor centralizaţi şi grupaţi reprezintă procesul şi rezultatul comparării,
prin studierea datelor primare grupate şi generalizarea lor în scopul relevării unor
interacţiuni sau legităţi specifice celor mai importante fenomene şi procese
criminologice.
4. Metodele sociologice în cercetarea criminologică O
Un rol important în cercetările criminologice le revin metodelor sociologice,
îndeosebi fiind vorba despre observare, audiere, studierea documentelor, metoda
grupului de control şi experimentul social. O În general, aplicarea metodelor
sociologice are ca scop dobândirea informaţiei criminologice care lipseşte în
sistemul oficial de evidenţă al organelor de drept. Observarea sociologică este una
din metodele empirice importante cu ajutorul căreia sunt studiate fenomenele
sociale, social-juridice şi criminologice. Această metodă constă în faptul că
cercetătorul nu colectează date de la alte persoane, ci percepe şi descrie nemijlocit
faptele, evenimentele, situaţiile şi procesele care îl interesează (de exemplu,
observarea şi fixarea rezultatelor activităţii subdiviziunilor poliţieneşti în domeniul
identificării copiilor abandonaţi care practică cerşetoria). Observarea poate fi
externă, internă şi participativă. În criminologie, audierea este aplicată
preponderent la cercetările care urmăresc evaluarea complexă a fenomenului
infracţional, studierea cauzelor şi condiţiilor criminalităţii, trăsăturilor
personalităţii infractorului şi a victimei infracţiunii, eficacitatea măsurilor de
prevenire a criminalităţii etc. O Audierea aplicată în sociologie şi criminologie are
două forme: 1) chestionarul şi 2) interviul. Studierea documentelor presupune
colectarea şi analiza datelor obţinute din diferite surse oficiale sau neoficiale.
Astfel, în procesul cercetărilor criminologice apare necesitatea studierii unui şir de
documente: dările de seamă statistice, materialele cauzelor penale, sesizările cu
privire la infracţiunile comise, materialele organelor de supraveghere şi control, ale
centrului de medicină legală şi ale mass-media etc. Metoda grupului de control
poate fi aplicată în cercetările unor probleme de importanţă criminologică. Esenţa
acestei metode constă în faptul că sunt selectate două sau mai multe grupe de
persoane, una din ele fiind considerată de bază (experimentală), iar cealaltă – de
control. În acelaşi timp, grupele trebuie să fie asemănătoare după toţi parametrii, cu
excepţia celei supuse investigării. Compararea rezultatelor investigării grupei
experimentale şi a celei de control ne arată dacă sunt sau nu sunt tipice legităţile
constatate pentru grupul de bază. Experimentul social are ca scop evaluarea unor
forme de viaţă socială create artificial, planificate şi incluse conştient în viaţa
cotidiană. În cazul dat, schimbarea artificială a condiţiilor şi formelor de viaţă
socială este o premisă necesară pentru atingerea scopului cognoscibil şi practic. O
Indiferent de sfera relaţiilor supuse experimentului, scopul de bază al acestuia
rămâne acelaşi: justificarea măsurilor care sporesc eficienţa prevenirii şi combaterii
criminalităţii.
5. Metodele psihologice în cercetarea criminologică O Aplicarea metodelor
psihologice în cercetările criminologice oferă posibilitatea obţinerii unor informaţii
ample despre caracteristicile personalităţii infractorului şi procesele psihice
individuale sau cele specifice diferitor grupuri sociale. Rezultatele obţinute au o
importanţă deosebită pentru elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire
individuală a infracţiunilor şi a criminalităţii în general. În criminologie, cel mai
des se aplică metode psihologice ca sociometria şi testarea. O Sociometria, ca
termen, derivă din latinescul „socius” (social) şi „metrum” (măsurare). Prin
urmare, sociometria reprezintă cercetarea metrică a interacţiunilor socioemoţionale
dintre oameni. O La baza sociometriei se află audierea sociometrică, care constă
dintr-un set de întrebări adresate persoanelor audiate în scopul sesizării
interacţiunii lor cu alţi membri ai grupului. O varietate a metodei audierii este
testarea psihologică, cu ajutorul căreia pot fi relevate trăsăturile psihologice ale
persoanei, inclusiv ale infractorului. Testul este constituit din probleme, întrebări şi
situaţii elaborate de cercetător şi adresate diferitor categorii de persoane, la care
urmează să fie oferite răspunsuri. O Scopul testării aplicată în cercetarea
criminologică constă în identificarea caracteristicilor psihologice ale personalităţii
infractorului.