TEST nr.

15

Sub.1 Conceptul şi sarcinile criminalisticii.

Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii.
Criminalistica - este ştiinţa despre legităţile apariţiei, acumulării, examinării, aprecierii şi
folosirii probelor, cât şi despre mecanismul infracţiunii, participanţii la infracţiune, elaborarea şi
aplicarea în legătură cu aceasta a metodelor şi mijloacelor de descoperire şi preîntâmpinare a
infracţiunilor.
Sarcinile :
* cunoaşterea mai profundă în continuare a legităţilor obiective care formează obiectul
criminalisticii, dezvoltarea teoriei generale a criminalisticii, dezvoltarea teoriilor particulare ale
criminalisticii, elaborarea metodelor, mijloacelor, procedeelor şi recomandărilor noi la
descoperirea, cercetarea şi preîntâmpinarea infracţiunilor;
* elaborarea şi înnoirea asigurării tehnico-criminalistice a cercetării infracţiunilor prin folosirea
performanţelor obţinute în ştiinţele tehnice, fizice, chimice, biologice, umanitare…;
* elaborarea mijloacelor şi metodelor de preîntâmpinare a infracţiunilor;
* cunoaşterea, studierea performanţelor şi succeselor atinse de criminaliştii de peste hotare şi a
practicii criminalistice internaţionale.
Sistemul:
1) Teoria generală a criminalisticii;
2) Tehnica criminalistică;
3) Tactica criminalisticii;
4) Metodica criminalistică (metodica cercetării şi preîntâmpinării anumitor tipuri de infracţiuni).

1.2. Criminalistica, in calitate de stiinta, contribuie la depistarea, descoperirea, cercetarea si

prevenirea infractiunilor. Prin intermediul aplicarii metodelor si procedeelor criminalistice se
asigura ordinea statala, pastrarea secretelor de stat, combaterea infractiunilor, ocrotirea
proprietatii de stat si a societatii impotriva atentatelor criminale. Astfel, aceasta are menirea de a
asigura activitatea de cercetare operativa, de xpertiza a organelor speciale si de drept care se
orienteaza spre combaterea criminalitatii. Tezele teorietice cu privire la metodele stiintifice
fundamentale, mijloacele tehnice si procedeele tactice ajuta la obtinerea informatiei despre
infractiunea ce se pregateste sau deja a fost comisa. De asemenea criminalistica elaboreaza si
metode tactice de descoperire a infractiunii, cit si metodele de cercetare a unor genuri de
infractiuni.

1.3.
1. Legătura criminalisticii cu ştiinţa dreptului procesual penal;
Cea mai strânsă legătură ştiinţa criminalistică o are cu ştiinţa dreptului procesual penal, mai ales
cu acele compartimente legate de teoria probaţiunii şi forma procesuală de efectuare a actelor de
urmărire penală şi de judecată. Ştiinţa procesual penală stabileşte limitele şi condiţiile de
aplicare a recomandărilor criminalistice în sfera efectuării justiţiei, competenţa unor participanţi
la proces referitoare la aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice criminalistice şi procedeelor,
combinaţiilor, operaţiilor tactice de cercetare a unor tipuri de infracţiuni.

Legătura criminalisticii cu ştiinţa dreptului penal;

Legătură strânsă este stabilită între ştiinţa criminalistică şi ştiinţa dreptului penal. Fără stabilirea
semnelor infracţiunii, elementelor componenţei de infracţiune care se conţin în dreptul penal, nu
există posibilitatea elaborării metodicelor de cercetare a unor tipuri de infracţiuni, deoarece
înainte de stabilirea tuturor circumstanţelor infracţiunii este necesar de a cunoaşte elementele
şi semnele ei.

Legătura criminalistica cu criminologia.

Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă.Criminologia este o ştiinţă
relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea, dinamica şi cauzelecriminalităţii,
ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea
condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. La rezolvarea problemelor ce ţin
de obiectul de studiu al criminologieise folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor
criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii deinfracţiuni, datele concentrate în cartotecile
de evidenţă criminalistică ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune,criminologia
furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice
criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale.

Legătura criminalistica cu psihologia judiciară.

Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice,care studiază persoana umană in
vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentulacesteia în
situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delictuoase.

Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe juridice.

Ştiinţa criminalistică se află în legătură cu ştiinţa dreptului constituţional, dreptului administrativ,
activitatea administrativă a organelor de interne deoarece acestea studiază structura şi
organizarea organelor de interne, procuratură, judecată, care sunt implicate la general în
organizarea cercetării infracţiunilor.
Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe nejuridice.
În baza categoriilor filosofice este construită şi elaborată teoria generală a criminalisticii, este
format sistemul de metode ale ei, deci se observă legătura ştiinţei criminalistice cu filozofia.
Etica – ştiinţa despre morală, comportament şi sistemul de norme morale în societate stabileşte
legătură cu criminalistica la rezolvarea diferitor probleme legate comportamentul lucrătorului
operativ, ofiţerului de urmărire penală… în anumite situaţii ale procesului de probaţiune,
descoperire, examinare, ridicare, fixare a probelor. Legătura criminalisticii cu logica se observă
în faptul că în criminalistică sunt aplicate procedeele logice de gândire la cea mai largă scară.
Criminalistica are legături strânse cu chimia, fizica, medicina legală, psihiatria judiciară. Toate
aceste ştiinţe sânt unite de un scop – lupta cu criminalitatea, iar în unele cazuri obiectul comun
de cercetare sau aceleaşi metode şi mijloace aplicate la cercetare.

Subiectul II: Sarcinile cercetării locului faptei.

2.1 (3) Definiţi noţiunea şi analizaţi sarcinile cercetării la faţa locului.
În situaţia în care cercetarea la faţa locului este efectuată neîntârziat şi calitativ, organul învestit
cu efectuarea ei, în baza unui studiu consecvent şi cu raţiune a modificărilor parvenite în urma
actului ilicit, se va strădui să determine:
1.Natura juridică a faptei. Tabloul de ansamblu al locului cercetat, obiectele prezente sau lipsă,
urmele lăsate prin desfăşurarea activităţii infracţionale, starea obiectului material al infracţiunii,
pot conduce la stabilirea, uneori în mod categoric, a naturii faptei (moarte naturală, omor,
sinucidere, accident). De menţionat, în această ordine de idei, că, decizia privind natura faptei nu
trebuie să fie pripită, cu atât mai mult, premeditată.
2.Situaţia de fapt de la faţa locului poate, între timp, suporta modificări de natură să conducă la
concluzii eronate cu privire la fapta comisă, situaţia respectivă organele de urmărire penală se
confruntă ori de câte ori autorul infracţiunii îndepărtează cadavrul de la locul unde s-a săvârşit
actul de omor. Locul furtului şi cel în care au fost descoperite bunurile sustrase se cercetează
aparte.
3.Modul în care a fost comisă infracţiunea. Modul săvârşirii unei fapte penale cuprinde
mijloacele şi "metodele de pregătire şi realizare a activităţii infracţionale sau de acoperire a
urmărilor acesteia. Alegerea de către făptuitor a unui anumit mod de operare din multitudinea de
modalităţi posibile este condiţionată, pe de o parte, de împrejurările şi situaţia în care se
activează, iar pe de altă parte, de deprinderile şi experienţa făptuitorului, inclusiv infracţională.
4. Autorul faptei, mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunii. O sarcină deosebit de importantă pe
care trebuie să o rezolve cercetarea la faţa locului rezidă în obţinerea de informaţii de natură să
contribuie la limitarea cercului de persoane din rândul cărora să se recruteze subiectul
infracţiunii2 şi, în cele din urmă, să asigure identificarea acestuia.
5. Identitatea şi calitatea victimei. Cunoaşterea victimei şi a calităţii acesteia are importanţă,
înainte de toate, pentru orientarea activităţii de cercetare, deoarece, în majoritatea cazurilor,
personalitatea ei, reprezintă punctul de plecare în activitatea logică de elaborare.şi verificare a
versiunilor privind motivul şi eventualul scop urmărit de făptuitor. După relaţiile, funcţiile şi
îndeletnicirile victimei se pot delimita până la un cerc îngust persoanele suspectate de comiterea
infracţiunii, determina desfăşurarea activităţilor procesuale şi extraprocesuale necesare reţinerii
acestora.
6. Alte împrejurări în care s-a comis infracţiunea. în raport cu natura faptei, cercetarea la faţa
locului va urmări, de asemenea, stabilirea efectelor dăunătoare ale infracţiunii sau ale faptei, al
cărei caracter penal urmează a fi stabilit, şi a factorilor care au cauzat sau favorizat declanşarea
acestora, a altor împrejurări de fapt de natură să contribuie la realizarea în mod conştiincios a
măsurilor profilactice2 în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare (art.
54, 125).
2.2 Etapa de pregatire a cercetarii- masurile de pregatire in vederea cercetarii la fata locului se
desfasoara in doua etape:
a) Pregaitrea pina la deplasarea la fata locului.
Astfel, la sediul unitatii de UP, in legatura cu sesizarea referitor savirsirea faptei penale, OUP va
intreprinde urmatoarele activitati pregatitoare:
• Obtinerea informatiei depline despre cele intimplate (cine a comis, locul unde s-a comis,
consecintele)
• Formarea echipei ce va efectua cercetarea locului faptei
• Verificarea mijloacelor tehnice si pregatirea documentelor necesare
• Efectuarea instructajului membrilor echipei
• Asigurarea echipei cu transport pentru deplasarea la locul faptei.
b) Pregatirea catre cercetare la fata locului
Imediat dupa sosirea la locul faptei, pina la inceperea cercetarii propriu-zise, OUP va proceda la
anumite acte de pregatire, care in majoritatea cazurilor vizeaza:
• Stabilesc contactul cu persoanele care au comunicat
• Delimiteaza granitele locului faptei ce urmeaza a fi cercetat
• Determina modalitatile de examinare a locului faptei (de la centru->spre periferie,
periferie->spre centru)
• Of. de UP asigura paza locului faptei si pune sarcina fiecarui participant.

2.3Modurile de cercetare:
a) concentric – de la periferii spre centru.
b) excentric – de la centru la periferii.
c) frontal – dea lungul sectorului cercetat(pe linii drepte de la
o margine la cealaltă, pe liniile sectoarelor sau pătratelor).
d) local – se cercetează anumite porţiuni ale locului faptei.
e) complex – combinarea procedeelor indicate

TEST nr. 16
Sub.1 Conceptul şi sarcinile criminalisticii.
Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii.
Criminalistica - este ştiinţa despre legităţile apariţiei, acumulării, examinării, aprecierii şi
folosirii probelor, cât şi despre mecanismul infracţiunii, participanţii la infracţiune, elaborarea şi
aplicarea în legătură cu aceasta a metodelor şi mijloacelor de descoperire şi preîntâmpinare a
infracţiunilor.
Sarcinile :
* cunoaşterea mai profundă în continuare a legităţilor obiective care formează obiectul
criminalisticii, dezvoltarea teoriei generale a criminalisticii, dezvoltarea teoriilor particulare ale
criminalisticii, elaborarea metodelor, mijloacelor, procedeelor şi recomandărilor noi la
descoperirea, cercetarea şi preîntâmpinarea infracţiunilor;
* elaborarea şi înnoirea asigurării tehnico-criminalistice a cercetării infracţiunilor prin folosirea
performanţelor obţinute în ştiinţele tehnice, fizice, chimice, biologice, umanitare…;
* elaborarea mijloacelor şi metodelor de preîntâmpinare a infracţiunilor;
* cunoaşterea, studierea performanţelor şi succeselor atinse de criminaliştii de peste hotare şi a
practicii criminalistice internaţionale.
Sistemul:
1) Teoria generală a criminalisticii;
2) Tehnica criminalistică;
3) Tactica criminalisticii;
4) Metodica criminalistică (metodica cercetării şi preîntâmpinării anumitor tipuri de infracţiuni).

1.2. Criminalistica, in calitate de stiinta, contribuie la depistarea, descoperirea, cercetarea si

prevenirea infractiunilor. Prin intermediul aplicarii metodelor si procedeelor criminalistice se
asigura ordinea statala, pastrarea secretelor de stat, combaterea infractiunilor, ocrotirea
proprietatii de stat si a societatii impotriva atentatelor criminale. Astfel, aceasta are menirea de a
asigura activitatea de cercetare operativa, de xpertiza a organelor speciale si de drept care se
orienteaza spre combaterea criminalitatii. Tezele teorietice cu privire la metodele stiintifice
fundamentale, mijloacele tehnice si procedeele tactice ajuta la obtinerea informatiei despre
infractiunea ce se pregateste sau deja a fost comisa. De asemenea criminalistica elaboreaza si
metode tactice de descoperire a infractiunii, cit si metodele de cercetare a unor genuri de
infractiuni.

1.3.
1. Legătura criminalisticii cu ştiinţa dreptului procesual penal;
Cea mai strânsă legătură ştiinţa criminalistică o are cu ştiinţa dreptului procesual penal, mai ales
cu acele compartimente legate de teoria probaţiunii şi forma procesuală de efectuare a actelor de
urmărire penală şi de judecată. Ştiinţa procesual penală stabileşte limitele şi condiţiile de
aplicare a recomandărilor criminalistice în sfera efectuării justiţiei, competenţa unor participanţi
la proces referitoare la aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice criminalistice şi procedeelor,
combinaţiilor, operaţiilor tactice de cercetare a unor tipuri de infracţiuni.

Legătura criminalisticii cu ştiinţa dreptului penal;

Legătură strânsă este stabilită între ştiinţa criminalistică şi ştiinţa dreptului penal. Fără stabilirea
semnelor infracţiunii, elementelor componenţei de infracţiune care se conţin în dreptul penal, nu
există posibilitatea elaborării metodicelor de cercetare a unor tipuri de infracţiuni, deoarece
înainte de stabilirea tuturor circumstanţelor infracţiunii este necesar de a cunoaşte elementele
şi semnele ei.

Legătura criminalistica cu criminologia.

Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă.Criminologia este o ştiinţă
relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea, dinamica şi cauzelecriminalităţii,
ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea
condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. La rezolvarea problemelor ce ţin
de obiectul de studiu al criminologieise folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor
criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii deinfracţiuni, datele concentrate în cartotecile
de evidenţă criminalistică ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune,criminologia
furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice
criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale.

Legătura criminalistica cu psihologia judiciară.

Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice,care studiază persoana umană in
vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentulacesteia în
situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delictuoase.

Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe juridice.

Ştiinţa criminalistică se află în legătură cu ştiinţa dreptului constituţional, dreptului administrativ,
activitatea administrativă a organelor de interne deoarece acestea studiază structura şi
organizarea organelor de interne, procuratură, judecată, care sunt implicate la general în
organizarea cercetării infracţiunilor.
Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe nejuridice.
În baza categoriilor filosofice este construită şi elaborată teoria generală a criminalisticii, este
format sistemul de metode ale ei, deci se observă legătura ştiinţei criminalistice cu filozofia.
Etica – ştiinţa despre morală, comportament şi sistemul de norme morale în societate stabileşte
legătură cu criminalistica la rezolvarea diferitor probleme legate comportamentul lucrătorului
operativ, ofiţerului de urmărire penală… în anumite situaţii ale procesului de probaţiune,
descoperire, examinare, ridicare, fixare a probelor. Legătura criminalisticii cu logica se observă
în faptul că în criminalistică sunt aplicate procedeele logice de gândire la cea mai largă scară.
Criminalistica are legături strânse cu chimia, fizica, medicina legală, psihiatria judiciară. Toate
aceste ştiinţe sânt unite de un scop – lupta cu criminalitatea, iar în unele cazuri obiectul comun
de cercetare sau aceleaşi metode şi mijloace aplicate la cercetare.

Subiectul II. Tactica audierii martorului

Ex3-
Martorul de rea-credinţă
De-a lungul timpului s-au elaborat diverse metode şi tactici pentru a afla dacă cel chemat să
depună mărturie în faţa instanţei minte sau nu. Orice martor trebuie să fie neutru deoarece el nu-
şi oferă depoziţia pentru apărarea unui interes propriu. Reaua-credintă a unui martor deşi poate fi
dezvăluită prin probe, va reuşi să treacă neobservată uneori şi să conducă la pronunţarea unor
hotărâri judecătoreşti eronate. În aceste condiţii obiectul cercetării penale îl constituie mărturia
mincinoasă.
Motivaţiile care determină o persoană să afirme neadevăruri în instanţă pot fi multiple. În general
trăsăturile negative de caracter ca egoismul, necinstea nu sunt de natură să contribuie la
credibilitatea martorului, la configurarea unui profil moral pozitiv. Obligaţia organului judiciar
este de a culege cât mai multe informaţii despre personalitatea martorul, ce urmează a fi audiat.
Martorul este obligat să relateze în ce raporturi se află cu inculpatul sau învinuitul, raporturi care
pot proveni din rudenie, colegialitate, subordonare, dintr-un sentiment de ură, invidie, dispreţ.
Aceste sentimente se pot repercuta asupra declaraţiei martorului negativ; este posibil ca astfel de
sentimente precum cele de simpatie sau de antipatie să apară spontan. Influenţele pot apărea ca
urmare a unor presiuni din partea unor factori externi, sau martorul din interes, din teamă va
accepta să depună o mărturie mincinoasă sau să treacă sub tăcere anumite împrejurări.
Martorii pot face declaraţii false, ori să nege că ar cunoaşte anumite împrejurări legate de
obiectul cauzei, pentru a nu fi tras la răspundere penală în situaţii compromiţătoare, sau din
dorinţa de a evita pur şi simplu chemările repetate la instanţă. Sesizarea aspectelor care oferă
indicii în spijinul unor suspiciuni de rea-credinţă depinde de existenţa unor solide cunoştinţe de
psihologie judiciară, de o experienţă suficientă în activitatea de magistrat şi de un grad de
perspicacitate ridicat. Importantă în acest sens poate fi şi observarea continuă a modului în care
martorul se exteriorizează, deoarece martorul care minte în mod conştient are o anumită emoţie,
stare de stres pe care va încerca să o ascundă, oferind în acest fel o posibilă dovadă că depoziţia
acestuia este nesinceră. Organul judiciar va conduce depoziţia în aşa fel încât să fie în măsură să-
l surprindă pe martorul suspect cu întrebări cheie, să obţină cât mai multe amănunte de detaliu,
astfel încât să crească şansele apariţiei unor contraziceri, fie între elemente din propria declaraţie,
fie cu declaraţiile altor persoane. Ascultările repetate ale acestor martori sunt indicate precum şi
supunerea la confruntare cu alţi martori. În această situaţie este posibil ca martorul să repete
declaraţia anterioară numai din dorinţa de a nu fi considerat de rea-credinţă.