FACULTATEA DANUBIUS GALATI

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT : I.F.

SPECIALIZAREA: DREPT
ANUL: IV, SEM I
STUDENT: ZBRANCA ELENA ELIZA

CRIMINALISTICĂ

Realizati un eseu de 2-3 pagini in care  sa prezentati si sa explicati :

1. Care sunt metodele investigarii criminalistice?
2.In ce consta elaborarea versiunilor criminalistice si cum se clarifica acestea?

Criminalistica este ştiinţa judiciară cu caracter autonom, unitar şi

pluridisciplinar, care elaborează şi foloseşte mijloace şi metode ştiinţifice pentru
descoperirea, fixarea, ridicarea şi interpretarea probelor materiale, efectuarea
expertizelor şi constatărilor tehnicoştiinţifice, în scopul descoperirii
infracţiunilor, identificării infractorilor, probării vinovăţiei acestora şi asigurării
măsurilor de prevenţie împotriva criminalităţii.
Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate
de acţiuni, operaţii şimijloace, inerente însuşirii realităţii obiective, privind
cercetarea infracţiunilor. La nivel practic,metodele criminalistice se prezintă în
forma unor măsuri, operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice,aplicarea cărora
asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi
prevenirii faptelor penale.
Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de
activitate umană, fiind folositecu prisosinţă in cercetările criminalistice. Acestea
sunt:
1) Metoda observaţiei:
Percepţia imediată, originală şi consecventă, constituie forma
iniţială,esenţială a procesului de identificare a obiectelor, fenomenelor şi
faptelor cu semnificaţii
criminalistice. Organul judiciar nu percepe nemijlocit infracţiunea, însă ia
cunoştinţă de ea princontactul cu persoanele care au remarcat fapta sau
circumstanţele comiterii acesteia şi prin cercetarea directă, sau prin intermediul
expertizei, a diferitelor obiecte şi fenomene ce apar drept consecinţe aleactului
delictuos şi care au reflectat acţiunile infracţionale.
În activitatea criminalistică, metoda observaţiei are anumite trăsături
specifice. Fără a efectua o analiză detaliată, menţionăm că însuşi grupajul
obiectelor decercetare criminalistică, practicnelimitat, presupune observaţii
multilaterale, realizate sub diverse forme. Observaţia, efectuată decătre organul
de urmărire penală, diferă după conţinut şi modalitate, de la fapt la fapt, de la o
acţiune procesuală la alta, de la un obiect la altul. Ea poate fi efectuată
nemijlocit de organul judiciar, ca însituaţia cercetării la faţa locului, percheziţiei,
experimentului judiciar, interogării, prezentării pentrurecunoaştere, precum şi
de alte persoane ca în cazul expertizei criminalistice sau al activităţii
operativede recunoaştere.
  2) Metoda măsurării:
Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene, procese
şiobiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie
indispensabilă pentru toatecercetările criminalistice. Prin măsurare in
criminalistică se determină: 
 —interpoziţia diverselor obiecte, urme şi corpuri delicte in baza cărora
devine posibilăreconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii
infracţiunii; 
 — vechimea unor evenimente, ca: timpul împuşcăturii, durata acţiunilor
in situaţia unuiexperiment judiciar, viteza de deplasare pe baza urmelor de
frânare în cazul unui accident de circulaţieş.a.;
  — forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei
exterioare a obiectelor materiale, în special a celor de mâini şi picioare, ale celor
produse de diverse instrumente, vehiculeş.a.;
  — volumul, greutatea, temperatura, concentraţia, gradul de rezistenţă,
elasticitatea, densitatea,alte caracteristici ale obiectelor materiale.
Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective.
 Cum se va remarca ulterior, trusele şi laboratoarele criminalistice sunt
dotate cu tehnicilenecesare, inclusiv cu instrumentar de înaltă precizie, de natură
să asigure măsurări până la nivel molecular.
3) Metoda experimentală:
Reproducerea administrată a unui fapt, activitate sau fenomenasigură
verificarea prin experienţă, posibilitatea acestora de a exista in condiţii refăcute
de timp şispaţiu. în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific, care are
drept obiectiv verificareaipotezelor şi ideilor teoretice; cel judiciar, preconizat de
legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel deexpertiză.
 Prin intermediul experimentului judiciar, organul respectiv va verifica
eventualitatea realizăriiunei acţiuni, capacitatea de a percepe şi dacă persoana
posedă sau nu anumite deprinderi. în domeniulexpertizei criminalistice,
experimentul constituie o fază de examinare şi un mijloc de obţinere amodelelor
de comparaţie.
  4) Metoda modelării:
În linii generale, metoda constă în investigarea obiectului de studiu
prinintermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia.
 Metoda modelării este atestată în toate domeniile de cunoaştere şi
activitate practică umană.Ea serveşte la verificarea practică a diferitelor proiecte
de construcţii, instalaţii, maşini şi agregate, precum şi a anumitor procese
biologice, sociale, tehnologice.
 Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare
criminalistică, realizându-se atâtin f ormă materială, cât şi la nivelul
imaginaţiilor mintale. Argumentul principal în susţinerea acesteiteze se
desprinde din conţinutul activităţii de urmărire penală, care presupune trecerea
de la versiunea privind obiectul de cercetare, adică de la modelarea logică a
faptei, spre o activitate complexă deverificare a fiecărui element al
versiunii, bazate la etapa iniţială pe date suficient de modeste. Modelelecreate
mintal pot fi materializate în forma unui plan-schiţă de lucru, a unui mulaj,
schemă, formulăş.a., până la reconstituirea împrejurărilor săvârşirii faptelor. O
categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă, fotorobotul,
desenul grafic pe baza cărora organele respective obțin succese vădite în
demascarea infractorilor, identificarea cadavrelor, descoperirea
obiectelor tăinuite etc.
5)Metoda comparaţiei:
Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea
determinăriiidentităţii sau apartenenţei la grup.
 În criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de
cunoaştere în cadrulcercetării locului faptei, percheziţiei, prezentării spre
recunoaştere şi altele, precum şi la un nivel tehnico-ştiinţific avansat In
cadrul expertizei criminalistice.
6) Metoda descrierii:
Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probanteobţinute
de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in
cadrulacţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, prezentarea
spre recunoaştere,interogatoriul etc.)sau în urma prezentării de către persoanele
cointeresate în proces (învinuitul,victima) a anumitor obiecte. în activitatea
experţilor criminalişti descrierea este inerentă procesului decunoaştere a faptelor
ce interesează organul judiciar. Toate celelalte modalităţi de fixare a faptelor
cusemnificaţie procesual penală, inclusiv fotografia, înregistrarea
videomagnetică şi altele sunt doar forme auxiliare menite să asigure însuşirea
datelor prezentate prin descriere.
  Metode de examinare proprii Criminalisticii care tin de
particularitatiile obiectului sau de cercetare:
 descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea şi interpretarea urmelor şi
mijloacelor materiale de probă;
 identificarea persoanelor şi a cadavrelor după semnalmente exterioare
sau după resturile de oase;
 cercetarea înscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafăcute;
 procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală;
 metode de prevenire a săvârşirii infracţiunilor.
 Metodele adaptate la specificul criminalisticii din alte domenii
stiintifice, metode de analiza fizico-chimica a urmelor si microurmelor,
metodele biologice de examinare a urmelor de secretii, tesuturi moi,
metodele antropologice, metodele de examinare optica in radiatii vizibile
sau invizibile, etc.
 Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmarire
penala,elaborate atat pe baza generalizarii experientei organelor judiciare
cat si prin adaptarea unor elemente de cunoastere apartinand psihologiei;
 Metode tehnice de prevenire a infractiunilor, cum sunt cele vizand
prevenirea falsului, a furtului, etc. 

2. Versiunea criminalistică este rezultatul unui proces de gândire în

cadrul căruia, pe baza datelor faptice stabilite la un moment dat, a cunoştinţelor
şi experienţei organului de urmărire penală se elaborează presupuneri cu privire
la un anumit fapt sau mai multe care au importanţă pentru cauză. 
 elaborarea versiunilor :
 se face numai pentru faptele care pot avea mai multe explicaţii ;
 să fie rezultatul unor date suficiente din punct de vedere cantitativ şi
corespunzătoare sub raport calitativ ;
 să se bazeze pe pregătirea profesională şi experienţa anchetatorului ;
 să fie clare, precise şi elaborate pe baza unor forme de raţionament
Datele reale care servesc la elaborarea versiunilor se împart în trei
categorii: în prima se înscriu cele obţinute pe cale procesuală, ele reprezentând
probe, cum ar fi declaraţiile învinuitului şiale martorilor, mijloacele materiale de
probă, documentele, constatările efectuate în procesele verbale întocmite cu
prilejul cercetării la faţa locului, a percheziţiei, prezentării spre recunoaştere ş.a.
Categoria a doua cuprinde datele extraprocesuale, dobândite pe cale operativă
sau obţinute de cătreanchetator din presă, scrisori, adresări etc. Referitor la
categoria a treia, ea are în vedere datele şischemele prevăzute de caracteristica
criminalistică a unor categorii de infracţiuni, experienţa generalizată exprimată
în literatura de specialitate, propria experienţă a organului de cercetare.

În concluzie, importanţa versiunilor constă în atribuirea procesului de

cercetare penală unui caracter obiectiv şi multilateral. Atât timp cât fapta rămâne
nedescoperită, iar făptuitorul neidentificat, organulde urmărire penală va elabora
versiunile posibile ca să le supună ulterior unei verificări minuţioase şi, pe
această cale, să determine care din ele corespunde realităţii. Versiunea care se
confirmă prin probeeste adevărată, altele decad, ca neavând nimic comun cu
realitatea. Prin urmare, verificarea versiunilor este un process complex de
probaţiune ce asigură trecerea de la versiuni, ipoteze probabile la explicaţiicare
exprimă adevărul. Aceasta presupune, pe de o parte, determinarea problemelor
necesare a ficlarificate pentru fiecare versiune, iar, pe de altă parte, stabilirea
activităţilor prin a căror efectuare se vor rezolva aceste probleme.